George Enescu

Compozitor, violonist si dirijor de frunte, mare pianist si pedagog, Enescu a fost poate
cel mai cuprinzator inzestrat si cel mai multilateral muzician contemporan. Din multipla sa
activitate, in care s-a afirmat cu egala stralucire, opera componistica reprezinta latura cea mai
esentiala si, desigur, cea mai trainica a complexei sale personalitati artistice. Dar si interpretul
a fost mare printre cei mari, fiindca in cantul sau a strabatut totdeauna suflul creator al
artistului, care a fermecat generatiile de ascultatori, ducandu-le spre taramurile luminate ale
artei. Prin muzica sa, el a sintetizat un proces de creatie anterior, iar de alta parte, a deschis
perspectivele dezvoltarii artistice viitoare.
George Enescu era al optulea copil al parintilor sai, Costache si Maria Enescu, dar
ramasese singurul, fiindca dintre ceilalti, doi murisera la o varsta foarte frageda, iar cinci
fusesera secerati de o molima in 1878. In ascendenta sa, intalnim talentul si preocuparilor
muzicale: strabunicul, Enea Galin, era cantaret de strana vestit pentru vocea sa, bunicul,
Gheorghe Enescu, a fost si el preot; tatal sau, Costache Enescu, desi era si el inzestrat cu darul
cantului, a rupt insa cu traditia familiei si n-a mai imbratisat cariera preotiei, ci a devenit intai
invatator, apoi, luand in arenda o mosie, agricultor.

Prima sa amintire muzicala despre care pomeneste, este aceea a unui

taraf de lautari, compus din cateva viori, un nai, un tambal si un
contrabas, si pe care l-a auzit intr-o statiune balneara, laBaltatesti, prin
partile Neamtului. Impresia a fost atat de puternica, incat copilul, care
n-avea decat trei ani, si-a faurit singur o vioara dintr-o bucata de lemn
pe care a intins o ata, din doua betigase a inchipuit tambalul si astfel a
incercat sa imite pe lautarii care-i aprinsesera imaginatia. O vioara
adevarata a capatat micul muzician mai tarziu, dupa ce mai obtinuse si
o alta, pe care, nesatisfacut fiindca avea numai trei coarde, o aruncase
in foc. Enescu reproducea cu exactitate melodiile cantate de lautarii
chemati la petreceri sau la horele duminicale. Dupa cateva lectii
cu Niculae Chioru, acesta nu mai avu ce sa arate minunatului
copil. Costache Enescu isi daduse copilul la profesorul si compozitorul
Eduard Caudella, la Iasi: acesta recunoscu talentul si dadu sfatul, ca
inainte de orice, copilul sa invete notele. Dupa putine lectii luate cu un
inginer, vecin din sat, copilul citea usor pe portativ si scria micile
piese ce-I erau date spre a fi invatate. De la o vreme, in casa de
la Cracalia aparu si un pian. Avand la indemana un instrument cu
posibilitati sonore mai mari decat vioara, micul Enescu o lasa deoparte
si isi puse in gand sa devina compozitor.
In 1888, micul Enescu este dus din nou la Iasi, unde canta in fata
lui Caudella. Cu o viziune sigura a posibilitatilor imense ale baiatului,
dar si cu o justa apreciere a stadiului de atunci al invatamantului
nostru muzical , Caudella il sfatuieste pe Costache Enescu sa-ti trimita
copilul sa imvete muzica la Viena. La acea data, Viena era marele
centru muzical care mai pastra urmele gloriei de odinioara.
Pretutindeni intalneai amintirea marii epoci a clasicismului, a
vremurilor lui Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, traind nu numai in
pitorescul strazilor si gradinilor vieneze, dar prezente in memoria

oamenilor, unde trecutul si traditia erau inca vii si graitoare. Directorul

Conservatorului din Viena,Joseph Hellmesberger-senior, al carui tata
fusese contemporan cu Beethoven, povestea adesea micului elev din
Romania despre obiceiurile, desprebfelul de a dirija al marelui
compozitor. In orchestra Conservatorului vienez, unde Enescu, copil,
detinea vioara prima, el a cantat adesea unele simfonii de Beethoven,
dupa stime scrise de mana, copiate desigur de muzicieni contemporani
cu autorul.
La 11 februarie 1900, la Paris, Enescu da primul sau mare concert
public cu Orchestre Colonne, unde apare ca solist in Concertul de
vioara de Beethoven care ii aduce consacrarea. De aici inainte, isi va
lua vioara la subsuoara si va incepe sa cutreiere. De aici inainte,
natura sa impetuoasa si independenta, isi poate lua avantul, eliberata,
in nazuintele ei spre marea arta a muzicii.
Printre cele mai importante creatii ale sale se numara:
Poema romana, Rapsodiile, Sonata a 3-a pentru vioara
si pian,Trei melodii, Simfonia II si Simfonia III ,inspirate din tragedia
razboiului, Sonata nr. 2 pentru violoncel si pian, Cvartetul de
Coarde nr 2, poemul simfonic Vox Maris, Simfonia de camera s.a.m.d.
(Materialul melodic pentru rapsodii este construit din cantece preluate
din repertoriul lautaresc orasenesc.)
Prin intreaga sa munca creatoare, Enescu si-a dobandit un loc
de cinste in istoria poporului nostru in memoria marelui artist-cetatean
si vrednic fiu al patriei sale, guvernul a instituit concursul international
de vioara George Enescu, care are loc la Bucuresti din trei in trei ani.
Satul natal al artistului si Filarmonica de Stat din Bucuresti au primit
numele George Enescu, ca un semn al dragostei si recunostintei
poporului pentru marele compozitor; casa in care s-a nascut a devenit
casa memoriala, iar in Capitala a luat fiinta Muzeul George Enescu.
Dar, dincolo de toate aceste, Enescu se inscrie, alaturi de Eminescu si
Caragiale, de Grigorescu si Andreescu, de Luchian, Sadoveanu
siArghezi, printre marii fauritori de cultura ai tarii noastre.