Sunteți pe pagina 1din 11

MINISTERUL EDUCAIEI I TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBER INTERNAIONAL DIN MOLDOVA


FACULTATEA PSIHOLOGIE I ASISTEN SOCIAL
CATEDRA PSIHOLOGIE

Referat POLIETILENA

Autor: studentul gr.ACGV-131 Darii Danu

Chiinu 2017
POLIETILENA
Scurt istoric
Poliolefinele sunt polimeri termoplastici cristalini, a caror structura le confera
proprietati mecanice avantajoase si proprietati fizice deosebit de importante, si anume
rezistenta termica buna si la agenti chimici. Datorita acestor proprietati fizice, o serie
de polimeri ai olefinelor, ca de exemplu polietilena, sunt produsi in cantitati mari si
sunt utilizati in cele mai diverse domenii.
Din productia mondiala a polimerilor de mare tonaj, poliolefinele reprezinta peste
55%, dintre care polietilena de joasa densitate se situeaza pe primul loc.
Istoria polietilenei incepe in anul 1933, cand in cadrul firmei ICI a fost
descoperita polimerizarea etilenei la 170 C si 1400 atm. In cadrul unui program de
cercetare desfasurat in perioada 1933-1935, ICI obtine primele 8 grame de polietilena
de inalta presiune sau joasa densitate. In 1953, Ziegler a descoperit procedeul de
polimerizare a etilenei cu tetraclorura de titan si alchili de aluminiu, obtinand
polietilena de presiune joasa sau inalta densitate. In aceeasi perioada a fost pus la
punct un al treilea procedeu de obtinere a polietilenei- polimerizarea la presiune
medie.
Nomenclatura
Denumirea compusilor macromoleculari se face in structura acestora. Denumirea
polimerilor se face in conformitate cu sistemul de nomenclatura propus in 1972 de
catre IUPAC (Uniunea Internationala pentru Chimie Pura si Aplicata). Conform
sistemului IUPAC trebuiesc parcurse urmatoarele reguli: se identifica unitatea
structurala, iar denumirea se face prin asezarea prefixului poli in fata numelui
acestei unitati. Unitatile structurale se denumesc folosind regulile din nomenclatura
compusilor organici. Pentru polimerii uzuali identificarea unitatii structurale se face
usor. In cazul structurilor mai complexe este necesar sa se scrie un segment din catena
pentru a identifica grupele atomice care se repeta periodic in catena.

O alta modalitate de denumire a polimerului a fost propusa de American


Chemical Society (ACS), are la baza utilizarea denumirilor bazate pe sursa si poate
fi folosita atunci cand ele sunt clare si nu creeaza confuzii. Conform acestui sistem
polimerii se denumesc prin adaugarea prefixului poli la numele monomerului:
polistiren, polietilena, polibutadiena, poliacrilonitril, etc. Daca monomerul are numele
compus din doua sau mai multe cuvinte, prefixarea cu particula poli se va face in
fata unei paranteze in care se inscrie numele monomerului. De exemplu: poli
(metacrilat de metil), poli (acetat de vinil) etc.
In cazul copolimerilor se va introduce sufixul co in fata numelui celui de al
doilea monomer: poli (butadiena-co-stiren).
In industrie, laboratoare sau comert se folosesc denumiri comerciale ale
polimerilor. Cel mai elocvent exemplu este al sistemului nylon. Polimerii respectivi
sunt denumiti prin cuvantul nylon urmat de doua cifre, prima reprezentand numarul
de atomi de carbon din diamina, iar cea de a doua din componenta acida.
Pentru a simplifica modul de exprimare al denumirii polimerilor s-au introdus
denumiri prescurtate. De exemplu: PET - polietilen tereftalat, PE - polietilena, PP
polipropilena.
Proprietati fizice
O prima proprietate vizeaza comportarea inalt elastica pe care o manifesta
aproape toate substantele macromoleculare intr-un anumit interval de temperatura ce
depinde de natura chimica si de structura polimerului. In cazul deformarii inalt
elastice macromoleculele primesc conformatii intinse, care au o probabilitate
statistica mai redusa, fapt ce se traduce prin scaderea entropiei sistemului. Din acest
considerent deformarea inalt elastica este de natura entropica si nu energetica, asa
cum este deformarea elastica obisnuita. Atingerea acestor stari de echilibru sub
actiunea unor solicitari exterioare este conditionata de anumite constante de timp
numite timpi de relaxare. La polimeri, timpii de relaxare sunt in genaral mari
deoarece dimensiunile macromoleculelor si segmentelor de lant macromolecular care
sufera procese de relaxare sunt mari.

O proprietate importanta o constituie marimea si forma macromoleculelor. Se stie


ca macromoleculele rezulta din inlantuirea unui numar mare (sute, mii si chiar zeci de
mii) de molecule mici de monomer. Numarul unitatilor structurale care intra in
constitutia catenei principale reprezinta gradul de polimerizare al polimerului. S-a
constatat ca gradul de polimerizare nu este niciodata unitar. Determinarile
experimentale conduc de regula la o valoare medie a masei moleculare sau a gradului
de polimerizare. In cazul polimerilor inalti masa moleculara se determina pe calea
masuratorilor fizice care conduc la valorii medii ale masei moleculare. Valorii medii
se obtin si in cazul masuratorilor de marime, forma si structura ale moleculelor.
Un alt aspect se refera la existenta concomitenta a legaturilor de valenta
principale cat si a unui numar foarte mare de legaturi secundare. Numarul mare de de
legaturi secundare este si el o consecinta a masei moleculare ridicate a polimerilor.
Legaturile secundare influenteaza in foarte mare masura proprietatile de curgere,
rezistenta mecanica, comportarea la inmuiere, vascozitatea in solutie si in topitura.
Legaturile secundare se datoreaza fortelor Van der Waals (forte de orientare, de
inductie, de dispersie) si legaturilor de hidrogen.
Alaturi de masa moleculara, largimea distributiei sau gradul de polidispersie,
precum si forma distributiei influenteaza puternic proprietatile poliolefinelor atat in
stare solida, cat si mai ales, in topitura. Astefel, valorile rezistentei la soc, alungirii la
rupere, rezistentei la incovoiere, rezistentei la temeperaturi scazute, cresc cu largirea
distributiei; in acelasi timp scade vascozitatea in topitura la viteze mari de forfecare,
ceea ce imbunatateste conditiile de prelucrare. Largirea distributiei determina insa si
inrautatirea unora dintre proprietatile polimerilor: scaderea duritatii, scaderea
rezistentei la rupere. Desigur, in cazul poliolefinelor cristaline efectul polidispersiei
asupra proprietatilor fizico-mecanice ale polimerilor in stare solida este mascat in
mare parte de efectul cristalinitatii asupra acestor proprietati. Cu toate acestea,
determinarea distributiei maselor moleculare este necesara si importanta. Gradul de
polidispersie poate fi apreciat cu ajutorul raportului a doua mase moleculare medii
determinate pentru proba studiata; acest raport creste cu cresterea gradului de
polidispersie. Metodele de detrminare a distributiei maselor moleculare se bazeaza pe

dependenta solubilitatii de masa moleculara. In cazul poliolefinelor cristaline trebuie


insa sa se tina cont si de dependenta solubilitatii de gradul de cristalinitate
Densitatea este o caracteristica importanta a polimerilor cristalini deoarece
valoarea

ei

depinde

de

natura

polimerului

si

de

eficienta

impachetarii

macromoleculelor, deci de structura si de gardul de cristalinitate. Densitatea este


utilizata pentru diferentierea tipurilor de poliolefine, si in special de polietilena:
PE de joasa densitate d = 0,910-0,925 g/cm
PE de densitate medie d = 0,926-0,940 g/cm
PE de inalta densitate d = 0,941-0,965 g/cm.
O serie de proprietati cum sunt proprietatile termice (punct de inmuiere, interval
de topire, caldura de topire, etc), solubilitatea si densitatea sunt influentate direct de
gradul de cristalinitate. In ceea ce priveste influenta cristalinitatii asupra proprietatilor
poliolefinelor se poate arata ca in stare amorfa atat polietilena cat si celelalte
poliolefine cristaline s-ar prezenta sub forma unor materiale cauciucoase.
Determinarea gradului de cristalinitate la un produs presupune posibilitatea de a
separa net faza cristalina de cea amorfa. Cea mai importanta si mai des utilizata dintre
metodele de determinare a gradului de cristalinitate este difractia de raze X, cu
ajutorul careia se obtin informatii complexe legate de structura polimerilor, tipul si
dimensiunile retelei cristaline, conformatia si modul de impachetare a catenelor.
Principalele temperaturi de tranzitie topirea si vitrifierea- sunt caracteristici
importante ale polimerilor

deoarece ele delimiteaza, in general, domeniul

temeperaturilor de utilizare. In cazul polimerilor cristalini, materiale care nu au o


structura cristalina perfecta, topirea nu are loc la o temperatura anume, ci intr-un
interval de temperaturi a carui intindere si temperaturi extreme sunt functie de gradul
de polidispersie,de conditiile de cristalizare, de masa moleculara, si mai ales, de
puritatea sterica a catenelor. De exemplu, PE cu macromoleculele perfect liniare are o
valoare a temperaturii de topire de echilibru Tt = 137,5 C. PE liniara are insa un mod
obisnuit un interval de topire cuprins intre 120-135 C, iar PE ramificata are
temperaturile finale de topire si mai joase si intervale de topire mai largi.
O importanta deosebita care se acorda in studiul proprietatilor polimerilor in
solutie este aceea a solubilitatii polimerilor in diferite categorii de solventi.

Poliolefinele cristaline sunt insolubile la temperatura camerei; polietilena liniara


devine solubila partial in solventi ca toluenul, xilenul, tetralina, decalina si in solventi
clorurati doar la temperaturi mai mari de 60 C. Solubilitatea polimerilor este
determinata in mare masura de gradul de cristalinitate si de masa moleculara.
Temperatura reprezinta o stare ideala la care interactiile polimer-solvent
inceteaza, iar solubilitatea polimerului devine nula in limitele unei valori infinite a
masei moleculare.
Tabelul 1: Temperaturile critice de miscibilitate ,temperaturile si parametrii
termodinamici ai solutiilor de PE liniara
Solventul
Tc, C , C
Alcool n-amilic
172
Alcool n-hexilic
150
Alcool n-heptilic
167
Alcool n-octilic
146,5 180,1
Alcool n-nonilic
158
Alcool n-decilic
127
153,3
Alcool n-lauric
111,5 137,3
Eter dibenzilic
175,5
Eter benzil-fenilic
164
191,5
Eter difenilic
134
163,9
Difenilmetan
112
142,2
Difenil
104
127,5
Anisol
95
153,5
Fenetol
93,5
-metoxinaftalina
154,5
Acetat de izoamil
134
Acetat de benzil
186,5
Ciclohexanona
116,5
p-tert-Amil-fenol
199,2
p-Octil-fenol
174,5
p-Nonil-fenol
162,4
Tc- temperatura critica de miscibilitate;

(150C)

k (150C)

1,15

0,58

1,23

1,45
1,64

0,51
0,45

1,45
1,59

1,38
1,00
1,06
1,17
1,41

0,64
0,53
0,48
0,43
0,51

1,52
1,03
1,04
1,10
1,42

1,07
1,48
1,62

0,62
0,59
0,55

1,20
1,56
1,67

- temperatura ;
- parametrul entropiei de amestecare;
- parametrul de interactie Flory;
k- parametrul entalpiei de amestecare corelat de ecuatia = + k .

O proprietate caracteristica substantelor macromoleculare o constituie capacitatea


lor de a se umfla in contact cu solventii. Solutiile de polimeri se particularizeaza prin
vascozitate ridicata, iar sub aspect reologic au adesea o comportare nenewtoniana.
Schema generala a procesului tehnologic de obtinere a polietilenei
In general, un proces tehnologic pentru polimerizarea etilenei prin mecanism
radicalic cuprinde urmatoarele faze indicate si in schema din figura 1:
-comprimarea etilenei purificate la presiunea corespunzatoare procedeului
respectiv; valoarea presiunii la care se lucreaza in procesele aplicate industrial este
cuprinsa intre 1050 si 3500 at;
-introducerea sursei de radicali liberi.In functie de procesul tehnologic,
aceasta se poate face in diferitele zone de comprimare sau direct in zona de reactie.De
asemeni, in functie de natura initiatorului, acesta poate fi introdus ca atare sau
dizolvat in solventi potriviti;
-preincalzirea amestecului de reactie la temperatura de incepere a
polimerizarii. Aceasta faza apare ca necesara in procedeul in bloc cu reactoare
tubulare;
-polimerizarea etilenei. Aceasta are loc cu o conversie intre 6-25% la o
trecere, depinzand de conditiile in care are loc reactia;
-separarea etilenei nereactionate de polimerul format, printr-o decomprimare
de la presiunea de lucru din reactor pana la 105-525 at.
-separarea polimerului intr-o a doua faza, prin reducerea in continuare a
presiunii pana la valori foarte coborate;
-extruderea polimerului topit, urmata de racire si granulare;
-racirea etilenei provenita din separatoare, separarea cerurilor-polimeri
inferiori, recircularea etilenei la comprimare cu sau fara purificare prealabila.
Particularitatile fiecarei faze, atat sub aspectul detaliilor constructive a aparatelor
cat si in ceea ce priveste parametri de lucru, variaza in fuctie de procedeu.

Compresor

Preincalzitor

Reactor

1050-3500 at
Etilena
Presiune
joasa

Initiator

Separator
70-500 at
Decanto
r
Racitor

Etilena

20-150C
Ceruri
uleiuri
Apa

Etilena

Separator
<7at

Polietilena
Solventi

ceruri, uleiuri
Extruder

Fig.1: Fluxul tehnologic al procesului de polimerizare a etilenei la


presiune inalta

Utilizari
Cresterea productiei de materiale plastice se datoreaza, in principal, dezvoltarii
unor ramuri industriale cum ar fi: constructiile de masini si in special constructiile
aerospatiale, electrotehnica si electronica, transporturile si telecomunicatiile, precum
si dezvoltarea agriculturii, ale caror necesitati de modernizare solicita permanent noi
materiale. Cresterea productiei de materiale plastice este sustinuta si de faptul ca
polimerii obtinuti si prelucrati sub forma de obiecte finite includ consumuri
energetice mai mici decat materialele pe care le inlocuiesc. Daca la inceput polimerii
sintetici au fost simpli inlocuitori de produse naturale, pe parcursul dezvoltarii lor au
devenit materiale de neinlocuit datorita proprietatilor lor superioare in multe domenii.
Progrese importante in domeniul poliolefinelor au fost realizate si pe linia
copolimerizarii etilenei in sistem radicalic, in special cu monomeri polari ca: acetat de
vinil, acrilati, acizi acrilici, anhidrida maleica si derivati maleici. Desi acesti
copolimeri se obtin la presiune inalta, datorita proprietatilor deosebite pe care le
poseda, acoperind domenii largi de utilizare(termoplaste, elastomeri si adezivi),
productia lor a avut o dezvoltare ascendenta. Din intreaga cantitate de termoplaste,
aproximativ 10% se comercializeaza sub forma de amestecuri cu proprietati
deosebite, productie care este in continua crestere si datorita valorificarii deseurilor de
polimeri.

Polietilena produsa in primii ani si in timpul celui de-al doilea razboi mondial a
fost utilizata ca material izolator pentru cabluri radar si de inalta frecventa, datorita
flexibilitatii sale si a proprietatilor dielectrice.
Industria constructiilor de utilaje, in care problemele de coroziune sunt tot mai
numeroase si mai critice a asimilat rapid folosirea materialelor plastice care este in
continua crestere in acest domeniu pe masura ce sortimentul de materiale plastice si
de semifabricate cresc, pe masura ce experienta in proiectare, constructie si
exploatare se imbogateste. Poliolefinele, si in primul rand polietilena de inalta
densitate si polipropilena, prezinta reale avantaje pentru constructia utilajelor
deoarece se disting printr-o inalta inertie chimica asociata cu posibilitati uriase de
confectie. Tot datorita inertiei chimice imprimarea poliolefinelor are drept camp
practic de aplicatie doua categorii de produse si anume: foliile si corpurile cave, in
speta ambalajele si jucariile.
Posibilitatea de imbinare a polimerilor a condus la folosirea lor in constructia
vagoanelor, acoperisuri, containere, captuseli anticorozive.

Bibliografie:
Bulacovschi V., Nicu M., Daranga M., Ivanoiu M., Mihailescu C., Fizico-chimia
polimerilor, Ed. Gheorghe Asachi, Iasi 1995
Dobrescu V., Andrei C., Progrese in chimia si tehnologia poliolefinelor, Ed. Stiintifica
si enciclopedica Bucuresti, 1987
Goldenberg N., Diaconescu I., Butucea V., Dobrescu V., Poliolefine, Ed. Tehnica
Bucuresti, 1976
Simionescu C., Negulescu I., Tratat de chimia compusilor macromoleculari, vol. 4,
Ed. Academiei Romane Bucuresti, 1993