23.24.

Neretroactivitatea legii
Neretroactivitatea legii in Romania este un principiu constituional,
care are in vedere legea in sens larg, respectiv orice act normativ. Astfel, potrivit
art.15 alin.(2) din Constituia Romaniei, "Legea dispune numai pentru viitor, cu
excepia legii penale mai favorabile." Din acest text constituional se desprinde obligaia legiuitorului de a adopta legi
care se aplic numai pentru viitor,
respectiv de la data intrrii lor in vigoare. De la aceast regul se admite o
singur excepie: legea penal mai favorabil. Aa cum se poate observa, aceast
excepie il privete atat pe legiuitor, cat i pe judector. Primul este obligat s
admit excepia prin lege, iar cel de al doilea s-i dea curs in aplicarea legii
penale in timp, respectiv atunci cand este vorba de succesiunea unor legi penale.
Dup cum se poate observa, legiuitorul constituant a eliminat
posibilitatea adoptrii unor legi care s consacre in mod expres caracterul lor
retroactiv sau care s fac in mod tacit acest lucru. Pe cale de consecin,
admiandu-se o singur excepie - legea penal mai bland - sunt excluse toate
celelalte, inclusiv legile de interpretare, care prin natura lor sunt legi retroactive.
25. Institutia juridica.
Instituia juridic reprezint o grupare de norme juridice care
reglementeaz un ansamblu omogen de relaii sociale. Normele juridice se
grupeaz intr-o instituie juridic prin afinitile ce se instaleaz intre ele in
funcie de omogenitatea relaiilor sociale ce cad sub incidena lor. Sunt
instituii juridice proprietatea, contractul, cstoria, tutela etc. Proprietatea ca
instituie juridic reprezint ansamblul normelor juridice care reglementeaz
raporturile de proprietate. La fel se definesc i celelalte instituii juridice.
Alturi de aceast accepiune a conceptului de instituie, in drept se
cunosc i altele, in randul crora cea mai rspandit este instituia ineleas ca
autoritate public sau serviciu public care se bucur de personalitate juridic.
Aceast accepiune nu este relevant pentru sistemul dreptului. Din
perspectiva sistemului dreptului este util doar noiunea de instituie ineleas
ca o grupare de norme juridice.
26. Ramura de drept reprezint un ansamblu de norme juridice
care reglementeaz o anumit categorie de relaii sociale, pe baza unei
metode specifice de reglementare i a unor principii comune.
Pentru a fi in prezena unei ramuri de drept este necesar s existe
un obiect de reglementare, o metod specific de reglementare i anumite
principii comune.
Obiectul de reglementare il constituie relaiile sociale ce cad sub
incidena normelor juridice respective. Aceste relaii sociale trebuie s fie
omogene, respectiv s se caracterizeze prin anumite trsturi comune. Astfel,
relaiile sociale reglementate de dreptul civil sunt relaiile sociale cu caracter
patrimonial i cele cu caracter nepatrimonial.
Metoda de reglementare reprezint un ansamblu de artificii
tehnice utilizate pentru influenarea conduitei umane in cadrul relaiilor
sociale ce formeaz obiectul de reglementare al ramurii de drept. Aceste
artificii dau expresie gradului de impunere a autoritii statale in cadrul
respectivelor relaii sociale. Astfel, in dreptul civil metoda de reglementare a
relaiilor sociale o constituie egalitatea prilor in raporturile reglementate de
normele acestei ramuri de drept. Metoda de reglementare specific dreptului
civil este diferit de cea utilizat in cadrul dreptului administrativ, unde
prile se afl in raporturi de subordonare.
Principiile ramurii de drept sunt acele idei cluzitoare in jurul
crora se grupeaz normele juridice alctuitoare ale acestei entiti. Astfel,

pentru ramura dreptului penal sunt definitorii principiile legalitii

incriminrii faptei i pedepsei.
Pe baza acestor trei criterii, la care se pot aduga i altele, se
constituie diversele ramuri ale dreptului, cum ar fi: dreptul civil, dreptul
comercial, dreptul constituional, dreptul administrativ, dreptul financiar,
dreptul internaional public etc.
Ansamblul ramurilor de drept i al instituiilor juridice, privite in
unitatea i interaciunea lor, formeaz sistemul dreptului.
27.Sistemul Dreptului.
Dreptul nu este o simpl alturare accidental de norme
juridice. Normele juridice se afl intr-o strans conexiune unele cu altele. In
cadrul acestor legturi ele se completeaz unele pe altele, intregindu-i
coninutul normativ. De asemenea, intre normele juridice exist relaii de
coordonare, de subordonare, de excludere, de condiionare reciproc sau de
determinare. Totalitatea acestor relaii dintre normele juridice formeaz
structura dreptului, elementul esenial care unete normele juridice intr-un tot
unitar, in sistemul dreptului.
Privit prin prisma teoriei sistemelor, dreptul ne apare ca un
ansamblu de elemente legate printr-o reea de relaii care determin
funcionarea dreptului ca un intreg. Din acest punct de vedere sistemul
dreptului ocup un loc de sine-stttor in mediul social, reacionand la
contactul cu acesta prin input-uri i output-uri specifice.
Atunci cand vorbim de sistemul dreptului, avem in vedere dreptul
care guverneaz o comunitate statal. Acest drept, la randul su, se afl in
legtur cu alte sisteme de drept statal ori cu sisteme de drept suprastatale.
Sistemul dreptului este supus unor transformri, unor modificri de coninut
care au o anumit reflectare in mediul social in care exist i funcioneaz.
Elementul de baz al sistemului dreptului il constituie norma
juridic. In cadrul sistemului dreptului normele juridice se grupeaz in
instituii juridice, iar acestea, la randul lor, dau natere ramurilor de drept.
28. Sistemul legislaiei reprezint o alt grupare a normelor
juridice, bazat pe alte criterii decat cele care stau la baza sistemului
dreptului. In sistemul legislaiei normele juridice se cuprind pe baza
apartenenei lor la un anumit izvor de drept. Din punct de vedere practic,
sistemul legislaiei desemneaz totalitatea normelor juridice grupate in
Constituie, in legi organice, legi ordinare, ordonane de urgen i ordonane
emise in baza unei legi de abilitare, in hotrari ale Guvernului, in ordine i
instruciuni ale minitrilor, in ordine ale prefectului, in hotrari ale consiliilor
locale sau in dispoziii ale primarului.
29. Diviziunile dreptului. Alturi de imprirea dreptului in norme
juridice, instituii juridice i ramuri de drept, o alt mare diviziune a acestuia
o constituie dreptul public i dreptul privat. Aceast diviziune a dreptului este
i prima prin vechimea sa. Jurisconsulii romani vorbeau de o diviziune
bipartit a dreptului in jus publicum i jus privatum. Ulpian arta in Digeste
c "Publicum jus est quod ad statum reiromane spectat, privatum quod ad
singularum utilitate pertinent." Aceast imprire a dreptului rmane valabil
i astzi. Astfel, dreptul public privete organizarea i funcionarea
autoritilor publice, precum i raporturile acestora cu cetenii i celelalte
persoane ce se afl sub raza de aciune a acestora.
Dreptul public este alctuit din dreptul constituional, dreptul
administrativ, dreptul financiar, dreptul procesual civil i dreptul procesual
penal.
Dreptul privat are in vedere raporturile care se nasc intre
persoanele private, fizice sau juridice.
In compunerea dreptului privat intr dreptul civil, considerat
dreptul comun in materie, dreptul comercial, dreptul agrar, dreptul muncii i
al proteciei sociale, precum i dreptul familiei.
30. Trsturile raportului juridic

a. Raporturile juridice sunt raporturi sociale prin subieci,

coninut i finaliti.
Caracterul social al raporturilor juridice deriv, in primul rand, din
faptul c participanii la acestea sunt oamenii. In cadrul raporturilor juridice,
oamenii apar ca purttori ai capacitii juridice, care le confer calitatea de
subiect de drept.
Coninutul raporturilor juridice este i el eminamente social, deoarece
el rezid in faculti umane ocrotite de regulile de drept. Inzestrarea
capabilitilor umane cu for juridic, confer oamenilor garania valorificrii
potenialului lor uman, profesional, social, politic, economic etc.
In sfarit, caracterul social al raporturilor juridice este determinat de
finalitile acestora. In raporturile juridice, prile urmresc atingerea unor
interese sociale sau a unor interese puse in slujba realizrii aspiraiilor,
trebuinelor i intereselor umane.
b. Raporturile juridice se desfoar ntre titulari de drepturi i
obligaii. Aceast trstur a raporturilor juridice pune in eviden faptul c
participanii la aceste raporturi sociale nu sunt numai oameni, ci au o calitate in
plus, i anume, ei sunt titulari de drepturi i obligaii. Pentru a le fi conferit
aceast calitate, ei sunt inzestrai de norma de drept cu calitatea de subieci de
drept, pe baza capacitii juridice. In virtutea acestei capaciti juridice, ei devin
purttori de drepturi i obligaii, iar in raporturile juridice se manifest ca atare,
exercitand drepturile i asumandu-i obligaiile prevzute de lege in nume
propriu. Pe aceast baz, realizarea raporturilor juridice este asigurat de fora
coercitiv a puterii publice.
c. Raporturile juridice se mai caracterizeaz prin faptul c ele
sunt raporturi voliionale. Aceast trstur a raporturilor juridice deriv din
natura raporturilor juridice. Pe de o parte, aceste raporturi se nasc in virtutea
unei norme de drept, care la randul ei este expresia voinei statale. Pe de alt
parte, calitatea de subiect al raportului juridic se nate tot ca urmare a unei
manifestri de voin, de aceast dat a celui care devine titularul unor drepturi,
respectiv al unor obligaii in cadrul unei relaii sociale.
Dup cum se poate observa, raportul juridic presupune o dubl
manifestare de voin. Pe de o parte, este vorba de o voin statal, care exprim
coninutul normei juridice ce st la baza raportului juridic, iar, pe de alt parte,
de voina concret a participanilor la raporturile juridice, care st la baza
faptelor juridice, ce pun in micare naterea, modificarea sau stingerea
raporturilor juridice.
31.Elementele structurale ale raportului juridic
In literatura noastr juridic, sunt considerate elemente structurale
ale raportului juridic:
A. subiecii raportului juridic;
B. coninutul raportului juridic;
C. obiectul raportului juridic.
A. Subiecii raportului juridic. Raporturile juridice fiind raporturi
sociale, in mod necesar subiecii acestora nu pot fi decat oamenii.
Pentru ca oamenii s devin subieci ai raporturilor juridice, ei
trebuie s fie abilitai de lege s poarte aceast calitate. Oamenii apar ca
subieci ai raporturilor juridice fie in mod individual, fie in colectiv.
Subiectele raportului juridic pot fi individuale sau colective. Statul
recunoate oamenilor calitatea de subiect de drept prin intermediul normelor
juridice i o garanteaz, inclusiv prin fora coercitiv a puterii publice.
B. Coninutul raportului juridic
Alturi de subiectele de drept, coninutul raportului juridic
constituie un alt element structural al acestuia. Raportarea structural a
coninutului la raportul juridic ine de faptul c el rezid in drepturile i
obligaiile prilor, respectiv ale subiectelor raportului juridic.
Drepturile care le au subiectele raporturilor juridice se numesc
drepturi subiective.
In practic, drepturi subiective sunt dreptul de proprietate pe care il
are persoana creia ii aparine un bun, dreptul pe care copilul il are la nume,
dreptul la salariu pe care o persoan incadrat in munc il are in raport cu

patronul su etc.
Obligaia juridic apare in cadrul raporturilor juridice atunci cand
titularul dreptului subiectiv poate cere executarea unei prestaii din partea
altuia. Obligaiile juridice pot fi obligaii de a face (remiterea unui bun
imprumutat, construirea unei case etc.), de a nu face (obligaia de a respecta
libertatea individual) sau de a da (transferul proprietii asupra unui bun).
C. Obiectul raportului juridic
Noiunea de obiect al raportului juridic desemneaz aciunea sau
inaciunea subiectelor raportului juridic.
Subiectul activ al raportului juridic poate s intreprind diverse
aciuni sau s solicite celuilalt subiect astfel de aciuni in procesul derulrii
raportului juridic. Se poate astfel aprecia c obiectul raportului juridic il
constituie conduita subiecilor acestuia desfurat in vederea materializrii
drepturilor subiective i a obligaiilor.
In literatura de specialitate este susinut i ideea potrivit creia
obiectul raportului juridic il constituie bunurile la care se refer coninutul
raportului juridic. In opinia noastr numai conduita prilor pune in micare
bunurile, numai ea face ca dreptul subiectiv s fiineze, ceea ce ne determin
s o considerm ca un element structural al raportului juridic.
32. Statul apare ca subiect de drept in raporturi juridice interne i in
raporturi juridice de drept internaional. In raporturile juridice interne, statul
acioneaz in calitate de subiect de drept in cadrul raporturilor juridice de
putere, raporturi specifice dreptului public, in virtutea crora se definesc
relaiile dintre popor i stat, dintre stat i ceteni, dintre stat i partidele
politice sau societatea civil.
Marea majoritate a acestor raporturi sunt supuse
normelor dreptului constituional. In astfel de raporturi juridice statul este
titularul dreptului de a reglementa relaiile sociale, in conformitate cu
mandatul incredinat de corpul electoral, de a asigura realizarea serviciilor
publice, de a acorda cetenia roman, de a o retrage i de a aproba
renunarea la aceasta, de a asigura statutul legal pentru strini, apatrizi,
azilani etc. De asemenea, in raporturile de drept constituional, statul apare
ca titular de drepturi i obligaii in raporturile cu unitile administrativteritoriale,
cu autoritile administraiei publice locale. Calitatea statului de
subiect de drept constituional rezult din drepturile i obligaiile conferite de
lege.
In raporturile juridice de drept internaional, statul este subiect de
drept de sine-stttor in temeiul suveranitii naionale de care se bucur.
Indiferent de particularitile geografice, economice, culturale sau politice, in
domeniul relaiilor internaionale statul se bucur de recunoaterea unei
suveraniti egale, ceea ce ii confer posibilitatea de a participa la
soluionarea problemelor internaionale de pe poziii de egalitate cu celelalte
state.
O excepie de la aceast regul o constituie participarea in
organizaii internaionale integrative, cum este, de exemplu, Uniunea
European, unde reprezentarea statelor membre se face in funcie de anumite
criterii privitoare la mrimea lor, ceea ce atrage reprezentarea proporional a
acestora in organismele de conducere ale Uniunii.
33. Autoritile publice - subiecte de drept
Autoritile publice - definite de Constituia Romaniei - sunt
Parlamentul cu cele dou Camere, Senatul i Camera Deputailor, cele dou
reprezentante ale puterii executive - Preedintele Romaniei i Guvernul -,
componentele administraiei publice centrale de specialitate - ministerele,
celelalte organe centrale de specialitate i autoritile administrative
autonome, autoritile administraiei publice locale - consilii locale i primari
-, autoritatea judectoreasc reprezentat de instanele judectoreti judectorii, tribunale, curi de apel i Curtea Suprem de Justiie -, de
Ministerul Public i parchetele sale, precum i de Consiliul Superior al
Magistraturii i Curtea Constituional.
Aceste autoriti publice sunt subiecte de drept i subiecte ale

raporturilor juridice in msura in care legea le confer atribuii, respectiv obligaii pe care ele trebuie s le duc la
indeplinire in mod difuz sau intrand
in raporturi juridice cu alte subiecte de drept. De exemplu, Parlamentul in
adoptarea legii este subiect de drept, fr a fi subiect al unor raporturi
juridice. El este ins subiect al raporturilor juridice de drept constituional ce
se instituie intre Parlament i Guvern ca urmare a acordrii votului de
incredere etc.
Autoritile publice pot fi persoane juridice, respectiv ele pot
aciona in nume propriu in raporturile juridice de drept civil sau de drept
comercial in condiiile prevzute de lege.
34. Persoanele juridice reprezint acel subiect colectiv de drepturi
care poate aciona in raporturile juridice civile i comerciale.
Pentru a fi in prezena unei persoane juridice, legislaia romaneasc
cere ca o grupare uman s dispun de o organizare de sine-stttoare, de un
patrimoniu propriu i de un scop, care s fie in concordan cu interesul
general.
Persoanele juridice sunt extrem de diferite i in randul lor intr
societile comerciale, regiile autonome, societile comerciale naionale,
instituiile publice, partidele politice, unitile administrativ-teritoriale,
asociaiile i fundaiile, statul i autoritile publice ale acesteia.
Dobandirea personalitii juridice de ctre aceste subiecte de drept
este supus unor reglementri juridice diferite in funcie de specificul
organizrii i funcionrii acestora. Astfel, dac statul, autoritile publice,
partidele politice i instituiile publice dobandesc capacitate juridic civil in
virtutea legii, societile comerciale se constituie in urma indeplinirii unor
proceduri administrative, asociaiile i fundaiile pe baza unor hotrari
judectoreti etc.
35. Coninutul raportului juridic
Alturi de subiectele de drept, coninutul raportului juridic
constituie un alt element structural al acestuia. Raportarea structural a
coninutului la raportul juridic ine de faptul c el rezid in drepturile i
obligaiile prilor, respectiv ale subiectelor raportului juridic.
Drepturile care le au subiectele raporturilor juridice se numesc
drepturi subiective.
In practic, drepturi subiective sunt dreptul de proprietate pe care il
are persoana creia ii aparine un bun, dreptul pe care copilul il are la nume,
dreptul la salariu pe care o persoan incadrat in munc il are in raport cu
patronul su etc.
In marea lor diversitate, drepturile subiective se clasific in
drepturi patrimoniale (al cror coninut poate fi exprimat in bani) i drepturi
extrapatrimoniale (al cror coninut nu poate fi exprimat in bani). Desigur, in
fiecare caz, exercitarea acestora inregistreaz aspecte specifice impuse de
natura normelor juridice care le reglementeaz. Examinarea dreptului
subiectiv nu poate fi desprit de examinarea obligaiei juridice. In cadrul
raporturilor juridice, drepturile i obligaiile sunt corelative. Acolo unde
exist un drept subiectiv, vom intalni i o obligaie juridic.
Obligaia juridic apare in cadrul raporturilor juridice atunci cand
titularul dreptului subiectiv poate cere executarea unei prestaii din partea
altuia. Obligaiile juridice pot fi obligaii de a face (remiterea unui bun
imprumutat, construirea unei case etc.), de a nu face (obligaia de a respecta
libertatea individual) sau de a da (transferul proprietii asupra unui bun).
36. Obiectul raportului juridic
Noiunea de obiect al raportului juridic desemneaz aciunea sau
inaciunea subiectelor raportului juridic.
Subiectul activ al raportului juridic poate s intreprind diverse
aciuni sau s solicite celuilalt subiect astfel de aciuni in procesul derulrii
raportului juridic. Se poate astfel aprecia c obiectul raportului juridic il
constituie conduita subiecilor acestuia desfurat in vederea materializrii
drepturilor subiective i a obligaiilor.

In literatura de specialitate este susinut i ideea potrivit creia

obiectul raportului juridic il constituie bunurile la care se refer coninutul
raportului juridic. In opinia noastr numai conduita prilor pune in micare
bunurile, numai ea face ca dreptul subiectiv s fiineze, ceea ce ne determin
s o considerm ca un element structural al raportului juridic.
37. Faptele juridice
Naterea, modificarea i stingerea raporturilor juridice sunt
dependente de anumite imprejurri exterioare raportului juridic. Atunci cand
legea leag naterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice de
anumite imprejurri, acestea dobandesc calitatea de fapte juridice.
Faptele juridice sunt, de regul, prevzute in ipoteza normelor
juridice care reglementeaz un anumit raport juridic. Ele aparin astfel, sub
aspectul reglementrii, dreptului pozitiv, iar sub aspect practic intr in randul
premiselor raportului juridic, fiind o cauz exterioar faptic a naterii,
modificrii sau incetrii acestora.
Faptele juridice se impart in evenimente i aciuni. Evenimentele
sunt acele imprejurri independente de voina oamenilor de care legea leag
naterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice. In randul
evenimentelor intr naterea, moartea, curgerea timpului, calamitile
naturale i alte asemenea imprejurri naturale, incontrolabile de ctre om.
Aciunile umane sunt cele mai numeroase fapte juridice. Ele se
impart in aciuni licite i aciuni ilicite.
Aciunile licite se numesc acte juridice. Ele sunt manifestri de
voin indreptate in mod expres spre naterea, modificarea sau stingerea unor
raporturi juridice. Un contract de vanzare-cumprare este un astfel de act
juridic in virtutea cruia se nate un raport juridic, in cadrul cruia prind via
cele vizate prin acordul de voin al prilor.
O alt categorie a aciunilor o constituie aciunile ilicite, care
reprezint inclcri ale legii. Ele poart denumiri diferite in funcie de ramura
de drept in care intervin.
38. Realizarea dreptului imbraca doua mari forme: realizarea dreptului prin respectarea si executarea dispozitiilor legale
de catre cetateni si realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre organele de stat si alte organisme
sociale.
A. Realizarea dreptului prin activitatea de executare si respectare a legilor.
Edictat in vederea disciplinarii conduitelor umane in relatii sociale determinate, dreptul ofera oamenilor modele de
comportament, construieste tipologii subordonate unor scopuri practice.
Pentru ca dreptul sa fie respectat de catre cetatean, acesta trebuie sa cunoasca regulile sale, iar statul trebuie sa ia
masurile necesare de popularizare a actelor normative.
Trasaturi ale realizarii dreptului, prin activitatea de exercitare si respectare a normelor juridice.
a.
Aceasta forma de realizare a dreptului implica indeplinirea comandamentelor cuprinse in normele juridice, prin
conformarea fata de dispozitiile normative.
b. Conformarea fata de conduita fixata prin normele de drept este rezultatul direct al actiunii mai multor factori,
cum ar fi: continutul dreptului, acceptarea legii de catre societate ca expresie a unor necesitati, ridicarea
gradului vietii materiale si spirituale a oamenilor, sporirea nivelului de cunostinte si perfectionarea instructiei
scolare etc.
c.
Ca volum si intensitate, aceasta forma de realizare a dreptului este mult mai bogata decat cealalta forma
aplicarea dreptului, ea declansand un numar imens de situatii juridice la care participa categoria cea mai mare
de subiecti cetatenii precum si diferite organizatii sociale.
d. Din punctul de vedere al tehnicii juridice, activitatile implicate in realizarea acestei forme sunt relativ mai
simple; ele se pot desfasura si in fapt, fara incheierea unui act scris, fara indeplinirea unor conditii de forma
sau de fond speciale.
e. Ele sunt, bineinteles, compatibile si cu realizarea prin crearea si desfasurarea unor raporturi juridice, in care
drepturile si indatoririle participantilor se concretizeaza in legaturi juridice statornicite prin normele de drept
din cele mai diferite ramuri ale sistemului juridic.
f.
Respectand si aducand la indeplinire (executand) normele dreptului, cetatenii isi valorifica drepturile subiective,
cu luarea in consideratie si a obligatiilor ce le incumba, in procesul interactiunii sociale.
B. Realizarea dreptului prin aplicarea normelor juridice de catre organele statului (Aplicarea dreptului)
Acte de aplicare a dreptului nu pot elabora decat organele statului, cetatenii realizand dreptul prin executarea
si respectarea normelor juridice.

La aplicarea dreptului participa, in principal, organe ale statului, in baza si in vederea realizarii competentei
acestora.

In esenta, aplicarea dreptului consta in elaborarea si realizarea unui sistem de actiuni statale, in vederea

transpunerii in practica a dispozitiilor si sanctiunilor normelor de drept.

Spre deosebire de realizarea dreptului prin executarea si respectarea prevederilor normelor juridice, care se
poate desfasura si in fapt, fara crearea unor raporturi juridice, aplicarea dreptului este nemijlocit legata de nasterea si
desfasurarea legaturilor juridice sub forma unor taporturl de drept, in care un subiect este totdeauna un organ al
statului care-si exercita prerogativele potrivit cu competenta ce-i este rezervata prin lege.
Drepturile subiectilor participanti la viata sociala, ca si obligatiile corelative, isi gasesc izvorul in normele de
drept. Organele de stat constata sau recunosc aceste drepturi. Aceasta activitate are o valoare juridica deosebita si se
inscrie, in mod hotarator, in randul formelor juridice de realizare a dreptului.
39.

Ca activitate complexa, realizata prin declansarea si desfasurarea a nenumarate raporturi juridice, aplicarea

dreptului se concretizeaza intr-un rezultat specific actul de aplicare.

Aplicarea dreptului reprezinta o activitate exercitata de organe ale statului si, in limite determinate de organizatii
nestatale, in forme special prevazute de actele normative.
Aplicarea dreptului, ca proces complex, se realizeaza in baza legilor si celorlalte acte normative care compun
sistemul juridic. Bazandu-se pe actul normativ si nu pe vointa subiectiva a organului de stat care-l elaboreaza, actul de
aplicare are aceeasi esenta ca actul normativ. Aplicarea dreptului da expresie unei anumite competente a organelor de
stat, competenta determinata de lege si care desemneaza atributiile organelor de stat si limitele exercitarii acestora.
Realizandu-si atributiile, legal conferite, unele organe ale statului pot desfasura o activitate specifica de elaborare
normativa.
40. Trasaturile actului normativ.
Activitatea normativa se deosebeste de activitatea de aplicarea a dreptului prin trasaturi de continut si forma.
1. Activitatea de creatie in domeniul dreptului este rezervata doar unor categorii de organe ale statului. In principiu,
nimic nu se opune ca un organ care elaboreaza un act normativ sa poata elabora si acte de aplicare ( a majori ad minus).
Daca activitatea normativa este strict reglementata in competenta unor organe ale statului, activitatea de aplicare poate
fi realizata de orice organ al statului si, in limite determinate, chiar si de organizatii nestatale.
2. Spre deosebire de actele normative care au un caracter general, impersonal, tipic, injonctiv si irefragabil, actele de
aplicare a dreptului sunt individuale, concret-determinate.
Avand caracter individual si nu general obligatoriu, actul de aplicare este nemijlocit legat de activitatea unui organ de
stat nominalizat si a altor subiecte (persoane fizice) concret determinate.
3. Activitatea de elaborare normativa este subordonata unor reguli metodologice de tehnica legislativa.
Avand un caracter subordonat, derivat, apartinand ordinii subnormative, actele de aplicare a dreptului sunt elaborate in
mod foarte diferit de la o ramura la alta si chiar in cadrul aceleiasi ramuri de drept de la o institutie la alta.
4. Hotarul ce separa actul normativ de actul de aplicare il reprezinta continutul diferit, scopul si formalitatea deosebita
ale celor doua categorii de acte.
5. Spre deosebire de actul normativ, care functioneaza impersonal si difuz, actionand continuu pana la scoaterea sa din
vigoare, actul de aplicare a dreptuluiisi epuizeaza efectele in momentul adoptarii sale de catre organul abilitat.
6. Spre deosebire de activitatea de executare si respectare a normelor de drept de catre cetateni, in cursul careia ei
pot sa incheie, prin acord de vointa, un raport de drept in temeiul unor dispozitii legale ce le stau la dispozitie, actele de
aplicare, bazanduse si ele pe prevederi ale dreptului, apar totdeauna prin vointa unilaterala a unui organ al statului.
7. Data fiind importanta deosebita a reglementarii juridice a relatiilor sociale, exista reguli precise privind intrarea in
vigoare principiile de activitate si iesirea din vigoare a normei juridice.
Spre deosebire de actele normative, actul de aplicare devine obligatoriu, in principiu, din momentul comunicarii lui partilor
interesate.
8. Din acest moment curge termenul de contestare a actului de catre partea nemultumita, in legatura cu modul de
solutionare a cazului (de calificare juridica a starii de fapt retinuta de organul de stat).

50. Raportul de cauzalitate.

n general, raportul de cauzalitate const n relaia existent ntre dou fenomene:
cauz i efect. Cauza este fenomenul care determin naterea altui fenomen, iar efectul
fenomenul determinat, rezultatul.
n dreptul penal raportul de cauzalitate se stabilete ntre aciunea sau inaciunea
omului prevzut de legea penal, care constituie cauza i urmarea periculoas, ca efect al
acestei aciuni sau inaciuni. Aadar, urmarea const n schimbarea care se produce n
realitatea obiectiv i are caracter periculos. Aceasta poate fi mecanic, fizic, biologic,
social ori s se manifeste n comportarea altor persoane. i inaciunea este cauz ntruct
produce efecte prevzute de legea penal.
Constatarea raportului de cauzalitate se impune numai la infraciunile materiale,
deoarece la acestea se prevede prin norma de incriminare existena unui rezultat, a unei daune
pentru a se realiza coninutul lor n form consumat. De asemenea, acest raport trebuie
constatat i n cazul comiterii infraciunii n participaie pentru a se stabili contribuia fiecrui
participant, legtura dintre aciunile sau inaciunile i rezultatul acestora. Raportul cauzal are
un caracter obiectiv deoarece exist n afar i independent de contiina omului, ns nu
nseamn c el nu poate avea loc i ntre fenomene subiective.
Raportul de cauzalitate poate fi simplu sau complex. Este simplu cnd efectul se
datoreaz unei singure cauze, respectiv este complex cnd se mpletesc diferite cauze ntre
ele. Cauzele pot fi concomitente sau succesive, iar unele dintre ele pot slbi sau chiar
mpiedica producerea efectului altora.
ntre raportul cauzal i vinovie exist o legtur strns, deoarece numai aciunile
sau inaciunile umane, precedate i nsoite de anumite stri de contiin specifice i care au
cauzat urmri prevzute de legea penal, vor fi luate n considerare. ns vinovia nu se
poate identifica cu raportul cauzal. n practic se va stabili mai nti raportul de cauzalitate
ntre aciunea sau inaciunea prevzut de legea penal i urmare, dup care se va examina
dac exist vinovie sau nu, iar n cazul n care aceasta lipsete, fapta nu este infraciune
ntruct raportul cauzal, dei existent obiectiv, nu are semnificaie penal deoarece
rspunderea penal este subiectiv.