Sunteți pe pagina 1din 4

Mierea, roua florilor

* Pe toate marginile de drumuri, apicultorii isi vand recolta de miere a acestei veri. In cazul ca veti
cumpara un borcan, nu uitati ca elixirul pe care-l contine nu este doar o hrana cu gust divin, ci si o
farmacie la purtator *
Inca din timpurile foarte indepartate, oamenii "vanau" mierea albinelor, lucru infatisat pe o pictura rupestra
dintr-o pestera din Valencia (Spania), datata cu 10.000 de ani in urma. Din perioada 2700 i.Hr., pe tablitele
de argila ale culturii mesopotamiene au ramas inscrisuri care atesta mierea ca medicament. O mie de ani
mai tarziu, in Egipt, apare intr-un retetar medical. Indienii foloseau mierea, dar si ceara, ca medicamente.
Putini oameni stiu ca Aristotel a scris sase volume despre albine si produsele lor. Strabatand mileniile pana
in primele trei decenii ale secolului XX, mierea apare in scrieri istorice insemnate, in tratate de chimie si
farmacologie. Ulterior, dispare din farmacopei in mod subit. Proba timpului, prin mii de ani de terapie cu
miere, a palit in fata descoperirilor "uluitoare" ale chimiei...
Pe langa calitatile generale ale mierii de albine, prezente la orice sortiment, mierea are si anumite
proprietati particulare, conferite de specia de planta si de materia prima recoltata de catre albine.
Cum recunoastem mierea curata de stup?
Privind mierea din borcan, este important de stiut ca doar cea naturala cristalizeaza. Iar cat timp este fluida,
are o anume elasticitate: daca este lasata sa curga dintr-un vas inclinat, atunci cand il miscam spre a stopa
curgerea, fluxul nu se intrerupe brusc: persista un filament de miere, care are o miscare elastica de urcarecoborare, din care se mai pot desprinde una-doua picaturi.
Cum se pastreaza mierea
Spre a-si pastra toate proprietatile, mierea trebuie tinuta bine inchisa, la intuneric, la o temperatura
recomandata de 14gr.C. La temperaturi mai mici, cristalizeaza repede. La temperaturi mai mari, se pierd
aromele si se inchide la culoare. Expusa la soare, lumina si caldura distrug enzimele si vitaminele.
Mierea de mana
In principal, albinele culeg nectarul produs de flori, spre a prepara mierea. Atunci cand nu au la dispozitie
flori, ele recolteaza seva de la arbori si produc mierea de mana. Aceasta poate avea origine strict vegetala,
cand se colecteaza direct de la suprafata frunzelor ori lastarilor tineri, sau poate fi de origine animala, cand
se interpun niste insecte mici, numite afide. Acestea se hranesc cu seva copacilor pe care o sug de la nivelul

scoartei, apoi elimina o excretie speciala, cu mare continut de zaharuri si alte principii nutritive, pe care o
recolteaza albinele.
Cel mai frecvent, mierea de mana are culoare brun-inchisa, dar uneori poate fi transparenta, alba, galbuie
sau rosiatica. Este cea mai bogata in oligoelemente si cea mai fortifianta, dupa cum si copacii de la care
provine sunt mai vigurosi decat plantele ierbacee. Cantitatea de minerale este mai mare la sorturile inchise
la culoare. Mierea de mana este indicata in urmatoarele afectiuni: deficienta de vitamine si minerale,
osteoporoza, anemie, astenie, debilitate, fragilitate. Proprietatile antibacteriene si continutul in enzime al
mierii de mana, in special provenita de la conifere, sunt mai mari decat la mierea florala.
Mierea cristalizata si mierea lichida
Imediat dupa extragerea din faguri, mierea este fluida. Dupa un timp, ea cristalizeaza, ca semn al naturaletii
sale. Acest fenomen se produce in functie de compozitia glucidica si raportul fata de apa. Cu cat este mai
multa glucoza si mai putina apa, cu atat cristalizarea se produce mai rapid. Un continut ridicat de fructoza
intarzie fenomenul de cristalizare.
Mierea de salcam poate sa ramana fluida pana la 2 ani sau mai mult. La fel mierea de crusin. Nici cea de
castan comestibil nu cristalizeaza usor. Daca mierea este fluida mult timp, atunci o putem alege pentru
pacientii cu necesar redus de glucoza. Aceste sortimente pot fi utilizate in cantitati mici (1-2 lingurite/zi) si
de catre diabetici. Varietatea disponibila la noi cu cea mai multa fructoza este mierea de salcam. In aceasta
categorie intra si mierea de lavanda, mai putin produsa in Romania, precum si cea de rozmarin.
Mierea cristalizata isi pastreaza proprietatile nutritive si medicinale dinaintea solidificarii. Ea poate fi
consumata ca atare, cu aceleasi efecte. Totusi, cei ce doresc sa o refluidizeze pentru aspectul sau mai placut
trebuie sa stie ca la incalzirea peste 42gr.C se degradeaza enzimele si vitaminele, dispar uleiurile volatile si
aromele, iar proprietatile terapeutice se pierd in cea mai mare parte. Totodata, la caldura excesiva apare un
compus toxic, numit hidroxifurfurol, derivat din fructoza; gustul poate deveni caramelizat. Continutul
mierii in hidroximetilfurfurol este un criteriu important de calitate si de loialitate. Mierea care ramane
fluida mult timp, pe rafturile magazinelor, este foarte probabil ca, din ratiuni comerciale, sa fi fost tratata la
temperaturi inalte sau chiar chimic, spre a impiedica cristalizarea.
Unele soiuri de miere formeaza in mod spontan cristale mici, capatand o consistenta cremoasa, placuta,
asemanatoare serbetului, care ne aminteste cu nostalgie de copilaria de la bunici. Asa este mierea de rapita
sau mierea de salcie, ambele cu gust foarte bun. Mierea de rapita cristalizeaza repede, chiar la doua
saptamani de la extragerea din faguri.
Soiuri de miere si utilizarea lor
Mierea monoflora se obtine din stupii care sunt deplasati in locul unde o anume planta creste in cultura (ex.
cimbru, coriandru) sau masiv, ori din stupinele fixe, daca extractia mierii se face dupa fiecare perioada de

inflorire a plantelor din zona. De exemplu, dupa inflorirea salcamului, se scoate mierea de salcam, iar dupa
tei, mierea de tei. Daca exista si lanuri de floarea-soarelui, se poate obtine aceasta miere, care mai este
numita si de turnesol. Numim miere poliflora pe cea obtinuta prin recoltarea de nectar de la numeroase
plante, de regula in stupine fixe, in locuri unde flora este variata sau cand extractia se face fara relatie cu
perioadele de inflorire ale plantelor din zona.

Mierea poliflora cristalizeaza de regula in circa trei luni. Acest tip de miere este calmanta, expectoranta,
antibacteriana, diuretica. Se foloseste ca tonic general si in tratamentul plagilor.
Mierea de salcam este expectoranta, calmanta a tusei, diuretica, antidiareica, indicata pentru suferinte
gastrice. Mierea de tei este un bun sedativ nervos, utila in tuse, insomnii, laringite, bronsite, astm bronsic,
tuberculoza pulmonara, imbolnaviri ale vezicii biliare si rinichilor. Mierea de floarea-soarelui este utila in
ateroscleroza. Mierea de menta este analgezica si usor carminativa, tonica, antiseptica, utila in dischinezii
biliare si gastrointestinale; are continut ridicat de vitamina C. Mierea de trifoi are efect diuretic, antidiareic,
expectorant. Mierea de mustar se recomanda in afectiuni ale aparatului respirator. Mierea de conifere are
actiuni antiseptice, antiinflamatoare, atat pentru caile respiratorii, cat si pentru cele urinare; este diuretica.
Mierea de munte este utila in afectiuni inflamatorii si alergice ale cailor respiratorii si pentru rani purulente.
Mierea de castan comestibil, cu gust placut, dulce-amarui, imbunatateste circulatia sanguina, in special pe
cea venoasa. La fel mierea de hrisca, care este de culoare brun-inchisa, cu aroma extrem de placuta si nu se
solidifica.
Afectiuni oculare
O utilizare mai putin cunoscuta a mierii este in terapia afectiunilor oculare. Conjunctivitele (eritematoase
sau purulente), blefaritele, iritatiile dupa expunere neprotejata la sudura sau dupa extragere de corpi straini,
fenomenele alergice oculare, keratitele, ulcerele corneene pot fi tratate prin simpla instilare de miere
naturala, fluida. Un tratament usor, la indemana oricui. In Mali, se pune in mod traditional miere in ochii
bolnavilor de pojar spre a preveni afectarea corneei. In India, mierea locala de lotus este considerata
panaceu pentru bolile de ochi. La noi sunt potrivite mierile fluide de salcam sau castan comestibil.
Infectii bacteriene
Anumite tipuri de miere monoflora au capacitati antibacteriene importante. In ordine descrescatoare, se
mentioneaza mierea de rapita, de mana, de papadie, lavanda, floarea-soarelui. Studiile facute in numeroase
laboratoare din lume i-au dovedit puterea bactericida fata de numerosi germeni, intre care streptococul,
stafilococul, enterococul, dar si helicobacter pylori. Fata de helicobacter pylori, o actiune deosebita a
dovedit mierea de cimbru.

APLICATII EXTERNE
In aplicatie externa, mierea este un remediu de exceptie pentru tratarea ranilor dificile, adanci,
anfractuoase, infectate, mai noi sau mai vechi. Poate fi utilizata pentru escare, abcese fistulizate, alte tipuri
de plagi cu lipsa de piele sau de tesut subcutanat. Se foloseste miere curata, fluida, care se toarna pe
intreaga rana, incat sa o umple; in cazul fistulelor, se introduce cu seringa. Mai intai, mierea distruge
microbii si dizolva resturile necrozate, pe care le fluidizeaza usurand eliminarea lor. Marele avantaj este ca,
mierea fiind fluida, poate patrunde pana in cele mai inaccesibile zone ale plagii. Ramane o suprafata curata,
pe care apar muguri de crestere ai tesutului normal. Un tratament facut corect conduce la completarea
progresiva a lipsei de tesut, pana la umplere. Cand s-a ajuns la nivelul pielii sanatoase din jur, se produce o
epitelizare cu cicatrice minima.
Profesorul francez Bernard Descottes a facut tratamente cu miere, timp de peste 20 de ani, in clinica sa de
chirurgie din Paris. Astfel a reusit sa rezolve cazuri numeroase, ce pareau fara de speranta in chirurgia
conventionala.
Mierea este utila si in arsuri. In special la arsurile cu rani deschise, mierea aduce alinare si mari beneficii.
Turnata chiar si imediat dupa accident, in strat gros si acoperita bine cu pansament, ea curata leziunile,
fereste de microbi, absoarbe caldura si secretiile, reconstruieste din adanc.
O alta aplicatie externa deosebita este masajul cu miere. Este o metoda particulara de masaj, ce utilizeaza
cantitati mici de miere, in raport cu suprafata tratata. Se extrag din corp prin piele numeroase materii
toxice. Sunt curatate si stimulate circulatia sanguina si limfatica, glandele sudoripare si sebacee, se
flexibilizeaza tesuturile. La finalul sesiunii, realmente se elimina din piele o materie reziduala cu aspect
grasos, culoare alba-galbuie (chiar cenusie la fumatori) care contine diverse toxine; cele mai neasteptate
substante detectate in laborator au fost plasticul si metalele grele. Pielea ramane curata si catifelata, iar
pacientul se simte bine, relaxat. Masajul se face pe spate, cel mai frecvent, pentru detoxifiere si intretinere.
Se poate practica insa si pe alte zone ale corpului, in functie de problemele de sanatate ale fiecarei
persoane.
O aplicatie in cosmetica a masajului cu miere de albine este pentru zonele cu celulita, unde aceasta se
reduce, iar pielea devine neteda. Tot in scop cosmetic, se poate folosi si in aplicatie simpla pe pielea fetei si
a decolteului sau oriunde pe corp. Se lasa sa actioneze minimum 15-30 de minute, apoi se spala cu apa.
Daca durata de actiune este mai lunga, efectele vor fi mai placute. Pielea se curata si este bine hranita, se
invioreaza si devine catifelata. Prin combinarea mierii cu alte produse apicole si vegetale, se pot obtine
masti de fata si corp cu efecte mult mai puternice.