Sunteți pe pagina 1din 2

Mai am un singur dor

Sentimentul profund uman pe care il transmite, simplitatea rostirii poetice,


muzicalitatea versurilor au facut ca Mai am un singur dor sa se situeze printre cele mai
populare, mai cunoscute, mai apreciate poezii ale lui Eminescu, alaturi, probabil, de
Revedere, Pe lingaplopii fara sofa Si daca..., La steaua si, desigur, Luceafarul. Ceea ce nu
inseamna ca, citite, recitate, chiar cintate, asemenea poezii, intrate <v "nitiv in constiinta
generatiilor de iubitori ai universului poe.ic eminescian, sint si intelese cum se cuvine.
"Elegia testamentara" Mai am un singur dor cunoaste un numar impresionant de peste
patruzeci de variante (forme poetice diverse elaborate in procesul de definitivare a versiunii
finale, de-savirsite) din care patru au fostpublicate, in timpul vietii poetului, in editia
Maiorescu din 1883. Eminescu a lucrat cu migala lui binecunoscuta mai mult de cinci ani la
perfectionarea acestei poezii, cautind, cum spunea el insusi in poezia Criticilor mei, "cuvintul
ce exprima adevarul", constient ca o creatie poetica de calitate nu se realizeaza "Insirind
cuvinte goale /Ce din coada au sa sune", mai ales atunci "cind inima-ti framinta
Doruri vii si patimi multe".
Este de observat ca versul de inceput al celor patru variante publicate, care da si titlul
poeziei pe care o comentam, cuprinde, direct sau metaforic, in trei cazuri, ideea de moarte:
"De-oi adormi curind", "Nu voi mormint bogat" "Iar cind voifipamint",in timp ce irt varianta
de baza (Mai.am un singur dor) accentul se muta pe ideea de dorinta unica, singulara, de
durere, de aspiratie, de speranta - sensuri continute toate in cuvintul dor.
O buna parte dm imaginarul eminescian, din universul poeziei "poetului nepereche"
este concentrata in versurile acestui poem. Seara, moartea, marea, somnul, codrul apar chiar
in prima strofa, grupindu-se in doua serii: seara-moarte-somn, pe de o parte, ma-re-codru(int\mete)ape-(tinete)ramuri, pe de alta parte. Aceeasi distributie lexico-semantica se poate
constata si in strofa urmatoa-- re: extinctia, sfirsitul, moartea m plinga-toamna(trunzisul)yested plus, mai departe, ,/ll serii rece vint" si natura vesnica ocrotitoare,
protectoare m izvoare-luna-brad-tei. Intre acesti doi poli se consuma intreaga tensiune lirica a
poemului.
Poetul marilor viziuni cosmogonice, imaginind inceputul universului, dar si sfirsitul acestuia,
stingerea, moartea lumilor create in timpuri imemoriale, Eminescu trateaza aici tema mortii
din perspectiva individului, a omului "pribeag", ratacitor, efemer pe acest pamint. Se vede aici
oboseala unei experiente zbuciumate, pentru care sfirsitul, moartea ar insemna o alinare,
regasirea linistii de mult pierdute. De aceea, chiar fastul inmormintarii ("flamuri", "sicriu
bogat") i se pare de prisos, ca si expresia omeneasca a durerii exprimate prin bocet
("Si nime-n urma mea
Nu-mi plinga la crestet").

Cina G. Ibraileanu considera ca "Mai am un singur dor este Miorita lui Emjnescu"
avea in vedere, desigur, faptul ca, aflati intr-o situatie existentiala similara, in fata mortii
dorite sau a mortii posibile, poetul si ciobanul mioritic lasa prin testament, "cu limba de
moarte" cum se spune, ca locul lor de ingropaciune sa fie in mijlocul, naturii, in sinul naturiimama. Aceasta, elemente ale ei, preiau functiile personajelor si obiectelor specifice
ceremonialului funebru: bocitoarele sint inlocuite de toamna, rugata "glas sa dea
Frunzisului vested"; luminarile, facliile sint substituite de astrul noptii:
"Alunece luna
Prin virfuri lungi de brad"; clopotul ramine pe seama vintului:
"Patrunza talanga
Al serii rece vint"; rostul tarinii, al pamintului care acopera sicriul este luat de "teiul sfint"
rugat sa-si "scuture creanga".
In fine, moartea inseamna o regre siune in timp, o intoarcere la inceputuri sau in vremile pline
de bucurii, de satisfactii:
"M-or troieni cu drag
Aduceri aminte" si o contopire, o regasire si o impacare cu natura cosmica:
"Luceferi...
Fhndu-mi prieteni
O sa-mi zimbeasca iar".
Pamintul si apa se intilnesc intr-un acord final, grav, profund, nelinistit, caci doritul
"somn lin" de la "marginea marii" inconjurat de "linistea serii" va fi tulburat de "al marii aspru
cint" care "geme de patimi".
Reintors in tarina, omui stj regaseste, pe sine intr-o trista solitudine:
"Ci eu voi fi pamint
In smguratate-mi".
Acelasi G. Ibraileanu considera Mai am un singur dor "cea mai duioasa, mai rascolitoare
elegie din toata lirica noastra culta".
Desi pe parcursul ei apar orizonturile luminoase ale impacarii omului cu natura "linistea serii", "intinsele ape", "cer senin", "tinere ramuri", "teiul snnt", "luceferi... prietenr in
sensul unei armonii universale care alunga temerile, nelinistile, spaimele, tonalitatea generala
a poeziei este grava, apasatoare, de o covirsitoare tristete, elementele aceleiasi naturi
("frunzisul vested", *al serii rece vint", "al marii aspru vint") contrabalansind puternic
aspiratia spre liniste si seninatate a poetului.