Aparitia statului roman

Universitatea Romano-Americana Facultatea de drept

Bucuresti 2016
Grupa 701

Coordonator de referat:

Student:

Voicu Costica

Dinu Nicolae-Alin

Eftimie Andra

Guzganu Marcut-Costel

Cuprins

Capitolul 1: Aparitia statului

Capitolul 2: Definitia statului
Capitolul 3: Elementele statului
Capitolul 4: Forma statului
Capitolul 5: Asociatiile de state
Capitolul 6: Organizarea administrativa a teritoriului national
Capitolul 7: Conceptul de stat. Apartitia si evolutia statului.
Capitolul 8: Bibliografie

Aparitia statului
Conditii sociale si istorice
Organizarea prestatala a societatii
Statul a aparut pe o anumita treapta a evolutiei si dezvoltarii societatii. Cercetarea
originii statului, a cauzelor si a conditiilor care au determinat trecerea societatii de
la forma de organizare nestatala (ginta, trib) la organizarea statala a societatii, la
stat, se va face in continuare.
Aparitia statului a fost precedata de o lunga perioada de dezvoltare lenta a
fortelor de productie in cadrul comunei primitive, prima forma de manifestare a
unei oranduiri sociale, de evolutia formelor de conducere sociala, de structurare
a acesteia, pentru ca nu este de conceput existenta unei colectivitati fara o forma
anume de organizare si de conducere.
Oranduirea comunei primitive nu a cunoscut organizarea statala, datorita nivelului
extrem de slab dezvoltat al relatiilor si al fortelor de productie, nici ginta, care se
intalneste la toate popoarele ca forma de organizare a acestora la un moment dat,
nu apare de la inceput. Fara a intra in amanunte asupra primelor forme de evolutia
a organizarii sociale, asupra carora stiinta istorica, in primul rand, a emis mai multe
ipoteze, ginta ne apare, in demersul istoric, ca o comunitate mai mare sau mai
restransa de persoane, unita prin comunitatea vietii economice, la care toti membrii
participa in comun, la productie si la consum.
Uneltele de munca, tehnica utilitata fiind destul de primitive, realizarea mijloacelor
de trai minimale, de supravietuire, nu era posibila decat printr-o participare globala
a colectivitatii.
Munca in comun si repartitia comuna, egalitara a produselor au dus la crearea si
mentinerea proprietatii comune asupra mijloacelor de productie Totul apartine
tuturor. Dar, lupta pentru supravietuire a dus la crearea si a proprietatii individuale
asupra unor unelte si arme. Ginta s-a constituit pe criteriu rudeniei, al filiatiunii.
Un alt element de legatura al membrilor gintei era teritoriul pe care coexistau
membrii colectivitatii.
Datorita faptului ca la inceputul existentei gintei relatiile de casatorie nu aveau o
recunoastere in cadrul comuniunii, rudenia se stabilea dupa mama. Acest fenomen
a dus la crearea mai intai a gintei matriarhale.
Evolutia cantitativa dar si calitativa a gintei matriarhale, sporirea nevoilor
colectivitatii, constientizarea membrilor gintei, manifestarea individualismului si a
personalitatii membrilor sai au dus la inlocuirea gintei matriarhale cu ginta

patriarhala, unde intaietatea apartine barbatului, iar descendenta se stabileste dupa

acesta. Apare astfel familia patriarhala, in care copiii il mostenesc pe tata, ca
descendenti ai acestuia.
Conducerea gintei, in privinta vietii economico-militare, sociale este incredintata
unui organism obstesc. Membrii adulti ai gintei reprezinta organul cel mai inalt de
conducere si decizie, iar conducerea curenta este incredintata unui sef ales.
Autoritatea organelor de conducere ale gintei era de natura morala, religioasa,
parinteasca, nu exista un aparat specializat care sa poata lua masuri de
constrangere. Obiceiurile reprezentau, de asemenea, un alt punct de referinta in
activitatea colectivitatii. Opinia gintei era de mare valoare si influenta asupra
membrilor sai. Modul de repartizare a rezultatelor muncii se mentine egalitar, asa
cum au perceput oamenii la inceput, ca ei sunt egali etc.
Cu timpul, insa, dezvoltandu-se viata economica si spirituala a societatii dar si
numarul membrilor societatii, oamenii incep sa constate ca, desi ei sunt egali in
drepturi si obligatii, sunt inegali in posibilitati fizice si intelectuale, ca unii sunt
mai dotati nativ, au mai multa putere de intelegere si de munca fata de altii.
Comuna primitiva incepe sa se descompuna, omul incepe sa devina producator al
mai multor bunuri necesare traiului. Are loc descoperirea fierului si a uneltelor din
acest metal, se dezvolta noi indeletniciri, oamenii au initiativa. Apar astfel
preocupari noi, se trece de la organizarea pe considerente de rudenie, la
organizarea pe criterii de apartenenta la anumite profesii, apar comunitatile satesti
sau obstile satesti. proprietatea asupra pamantului, principalul mijloc de productie
este mentinuta atat ca o proprietate a comunitatii, cat si ca proprietate individuala.
Se declanseaza o serie de razboaie de acaparare a bogatiilor altor colectivitati, fie
prin deposedarea acestora pur si simplu, fie prin alungarea acestor colectivitati de
pe teritoriile respective, iar uneori prin aducerea populatiei bastinase in stare de
sclavie, fiind folosita la munci brute, injositoare.
Se impune, in acest timp, schimbarea formei de organizare a societatii, gasirea
unor noi modalitati de organizare a vietii sociale, impunerea unor reguli de
comportament obligatoriu pentru toti membrii colectivitatii. Apar astfel structuri
institutionale necunoscute pana acum, si anume organe de constrangere.
Aceasta forma de organizare a societatii este Statul.

2.1.b. Caile de aparitie a statului

Aparitia statului a cunoscut o diversitate de cai si ritmuri de evolutie in functie de

conditiile istorice concrete in care s-au produs si de stadiul de dezvoltare al
societatii respective.
Astfel, in Orientul Antic Egipt, India, China, Babilon se evidentiaza primele
organizatii statale. Acest fapt are la baza nevoia de a face fata unor cerinte ample
de dezvoltare a agriculturii intemeiata pe irigatie, introducerea prelucrarii aramei si
a bronzului. Cu toate acestea, ele raman tributare unor forte de productie modeste,
se mentin inca o serie de relatii din perioada descompunerii comunei primitive; se
pastreaza caracterul patriarhal al societatii, locul principal revenind inca obstilor
satesti.
Proprietarul pamantului ramane statul, personificat prin monarhul absolut, obstile
satesti raman uzufructuare ale pamantului in schimbul platii unui tribut, al a unor
prestatii in natura catre Stat.
O alta cale de aparitie a organizarii statale o reprezinta statele greco-romane, care,
constituindu-se mai tarziu decat cele din Orientul Antic si in conditii imbunatatite
de dezvoltarea economica, precum prelucrarea avansata a fierului, practicarea
agriculturii prin folosirea plugului cu brazdar de fier, cresterea animalelor,
dezvoltarea multiplelor meserii, sunt caracterizate si prin prezenta masiva a
sclavilor ca principala forta de munca.
Pamantul se afla aproape in exclusivitate in proprietate privata, iar calitatea de
proprietar de pamant le confera persoanelor calitatea de cetatean al cetatii. Apar
astfel state-cetati (polisuri) care, pentru a fi mai puternice, au inceput treptat sa se
uneasca.
In tara noastra, epoca bronzului, inceputa pe la 1700 i.Cr., se caracterizeaza prin
inceputul destramarii Comunei primitive. Organizarea tribala a societatii se
caracterizeaza prin existenta adunarii poporului, a unui Sfat al batranilor, precum si
a unui conducator militar, caracteristici intalnite si la alte popoare. Perioada aceasta
de inceput, denumita in istoria omenirii, perioada "democratiei militare", se
impune odata cu descoperirea si prelucrarea fierului si se caracterizeaza prin
razboaie de jaf si cotropire, care duc la imbogatirea unei anumite parti a populatiei
ce va forma aristocratia gentilico-tribala. Astfel, uniunea tribala a lui Dromichete
aparuta la sfarsitul sec. IV i.cr. precum si a lui Oroles, Ribobostos si altii, aparute
in sec. III i.cr. sunt primele forme cu organizare proprie ce preced aparitia Statului.
La inceputul sec. I i.Cr, se constituie o puternica organizatie statala sub conducerea
lui Burebista, ce cuprindea cea mai mare parte a teritoriului actual al tarii noastre,
stat care se va dezvolta si consolida puternic in timpul regelui Decebal.

Definitia statului
Statul este un fenomen social complex, este principala institutie politica a
societatii. Acceptiunile termenului Stat sunt foarte diversificate, in functie de autori
si de perioada istorica la care ne raportam. Astfel, dupa autorul francez Ph. Ardant,
statul este "forma normala de organizare a societatii politice".
Acelasi autori arata ca:
a. Statul este puterea centrala raportata la colectivitatile locale (regiuni,
departamente, orase);
b. Statul desemneaza pe guvernanti spre a-i diferentia de guvernati, el evoca
puterile publice in ansamblul lor, ca, spre exemplu, in urmatoarea formulare:
"Statul este responsabil de mentinerea ordinii". In aceasta varianta
definitorie, statul se distinge de societatea civila.
c. Statul desemneaza o societate civila organizatorica, spre exemplu: statul
francez, statul roman, statul german etc.
Definirea exacta a notiunii este foarte greu de realizat datorita multitudinii
punctelor de vedere, regimurilor, a unghiurilor din care se pune problema si nu in
ultimul rand a regiunilor politice.
Astfel, pana la caderea regimurilor comuniste totalitare, doctrina marxist-leninista
elaborase, inclusiv in tara noastra, o serie de definitii asupra statului, precum "un
element de suprastructura", "organ de dominatie a unei clase sociale", "masina de
dominatie a unei clase asupra alteia" etc.
Toate aceste definitii ale statului s-au dovedit a fi false, ele nu faceau altceva decat
sa justifice intr-un mod sau altul, regimurile de dominatie comunista care
suprimasera aproape in totalitate drepturile si libertatile cetatenilor, sa releve
"superioritate statului socialist".
Doctrina moderna asupra Statului pleaca de la tezele contractului social, a
drepturilor naturale ale omului si a separatiei puterilor. Definirea statului trebuie sa
cuprinsa indisolubil referiri la libertatea si demnitatea umana.
Statul nu este o suprastructura, nu se afla deasupra societatii, el este chiar
societatea insasi. Rezulta de aici trei elemente fundamentale ce definesc statul, si
anume: teritoriul, populatia si puterea politica sau puterea de stat, ori
suveranitatea. Deci, Statul nu exista in general, nu este un Dat dintr-un inceput, el
este ceva concret, el exista numai raportandu-ne la aceste trei elemente definitorii
si concomitente. O minima analiza a celor enuntate mai sus, completata cu o
minutioasa observare a situatiei concrete existente in lume in acest moment, duc la
concluzia a doua acceptiuni ale statului, una generica si una specifica, adica un
sens larg si un sens restrans. In sens restrans, Statul este ansamblul autoritatilor

publice care asigura guvernarea, adica aparatul prin care se realizeaza directionarea
societatii. In sens larg, Statul este "organizarea politica a societatii, deci a unei
populatii in limitele unui teritoriu istoric recunoscut de comunitatea
internationala, in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru
asigurarea prosperitatii fiecaruia si a Binelui Comun, pentru innobilarea fiintei
umane prin valorile perene ale culturii si civilizatiei".

Elementele statului
Statul exista, se individualizeaza, se remarca si se impune in functie de anumite
elemente. In afara acestor elemente, nu poate fi vorba de existenta unui Stat.
Aparitia insasi a Statelor este influentata de anumite conditii economice, istorice,
politice etc., ce duc la concluzia ca exista o diversitate de state. Dar, in aceasta
diversitate de state, fiecare stat in parte se caracterizeaza prin cele trei elemente
esentiale, unanim recunoscute, si anume: un teritoriu, o populatie si o autoritate
politica exclusiva sau suverana. Autorii de drept constitutional romani si straini
opereaza in enuntul elementelor statului cu urmatoarele notiuni:
un element personal populatia, natiunea;
un element material teritoriul;
un element formal autoritatea politica exclusiva sau suveranitatea.
2.3.a. Populatia
Statul se raporteaza la o anumita populatie, la o colectivitate umana, intre membrii
careia s-au statornicit in timp legaturi de rudenie, de comunitate economica,
culturala, afectiva, spirituala. Aceasta formeaza un anume popor sau natiune, in
raport de situatia concreta si de perioada istorica la care ne raportam. Determinarea
populatiei ca element al Statului are o deosebita importanta, pentru ca, in principiu,
statul isi exercita autoritatea statala asupra acestei populatii care se gaseste fata de
stat in raport de cetatenie, de legatura juridica permanenta cu statul in cauza, care o
protejeaza juridiceste si ale carei interese le apara si le reprezinta.
Populatia ca element constitutiv al statului se raporteaza si la un anumit teritoriu pe
care aceasta se afla asezata, fata de care are anumite drepturi si obligatii juridice,
morale, precum si interese juridice sau interese de alta natura.
"Statul mondial" nu poate exista, ci exista numai state concrete, precum statul
roman, francez, german, bulgar, etc., care actioneaza, se raporteaza continuu la
poporul sau natiunea romana, franceza etc.

De asemenea, aceasta populatie istoriceste constituita, in popor, natiune, este

detinatoare a puterii pe care Statul o exercita si o realizeaza.
2.3.b. Teritoriul
Un alt element constitutiv si indispensabil al Statului il reprezinta teritoriul. Statul
actioneaza numai asupra unui teritoriu delimitat. Deci, teritoriul delimiteaza in
spatiu competenta puterii statului, suveranitatea acestuia.
Concret, teritoriul statului definit si teritoriul statal sau teritoriul national
reprezinta portiunea de pamant si de ape, delimitate prin hotarele statului respectiv,
pe care locuieste in mod statornic poporul, natiunea in cauza si asupra careia se
exercita puterea de stat.
Din punct de vedere juridic, teritoriul este caracterizat prin doua elemente, si
anume:
1. independenta si inalienabilitatea;
2. egalitatea.
1. Independenta teritoriului evidentiaza limita in spatiu fata de care puterea
suverana se manifesta in relatiile cu alte state. Prin inalienabilitatea
teritoriului national intelegem ca nimeni nu poate sa instraineze acest
teritoriu catre un alt stat, nici o forta politica aflata la un moment dat la
conducerea statului nu are acest drept de renuntare la teritoriu. Un astfel de
act de instrainare, de cedare a unei parti din teritoriu este lovit de nulitate
absoluta, este "nul si neavenit".
2. Prin egalitatea teritoriului se desemneaza faptul ca, pe intreg teritoriul
national, normele juridice, drepturile si libertatile cetatenilor se aplica in
mod unitar, nediscriminatoriu, indiferent de apartenenta persoanelor
respective la o etnie, la un cult religios, stare sociala, nivel de pregatire, sex
etc.
Structura teritoriului national va fi realizat intr-o sectiune urmatoare.
Fara acest element, teritoriul, o colectivitate, oricat de numeroasa ar fi ea, nu ar
constitui un Stat. Astfel, triburile nomade se pot considera cel mult ca embrioane
de stat si nu ca adevarate state, fiindca le lipseste stabilitatea locuintei, domiciliul,
in conditia stabilitatii regulilor juridice si mai mult, unui Stat care nu ar avea
dominatie asupra unui teritoriu determinat, i-ar lipsi autarhia, adica independenta
necesara spre a se putea impune colectivitatii.
Statul are asupra teritoriului o putere asemanatoare aceleia ce o exercita asupra
populatiei, adica o autoritate de ordine publica. dreptul statului asupra teritoriului
reprezinta manifestarea suveranitatii acestuia. Si proprietarii unei parti din teritoriu,
particularii sunt supusi legilor Statului care reglementeaza limitele dreptului de

proprietate, posibilitatea de expropriere in anumite conditii si numai pentru cauze

de utilitate publica. In acelasi timp, si statul poate fi proprietar al unei parti a
teritoriului, constituind astfel proprietatea publica a statului, folosita de regula
pentru uzul public. Dar, si aceasta proprietate publica, asupra unor parti ale
teritoriului, deci ceea ce nu apartine particularilor ci apartine proprietatii publice,
se regaseste sub doua forme, si anume domeniul privat al statului care in anumite
situatii poate fi alienabil, deci poate fi inscris in circuitul civil si instrainabil si o
alta forma de manifestare a proprietatii publice, anume domeniul public, care prin
destinatia sa este in afara comertului, este inalienabil. In aceasta forma, domeniul
public se manifesta asupra strazilor, plajelor, fluviilor, fortaretelor etc., potrivit
distinctiilor speciale din lege, asa cum prevede Constitutia din 1991 si Legea
213/1998.
2.3.c. Puterea publica (suveranitatea)
Un alt element definitoriu al statului il reprezinta forta publica, puterea publica
sau puterea de stat, care isi are sorgintea in suveranitatea nationala. De aici rezulta
si legatura juridica care se naste intre indivizi si Stat, care sunt legati de o serie de
drepturi si indatoriri reciproce determinate de o putere suprema unitara, ce
reprezinta tocmai subiectul ordinii juridice. Deci, Statul este cel care ordona,
comanda comportamentul indivizilor, extinde sau limiteaza libertatile acestora si
tot el este cel care constrange, care obliga si sanctioneaza pe toti aceia care i se
impotrivesc.
Un Stat nu poate fi suveran daca este dependent de un alt stat, daca nu poate lua
orice masura pe care o considera utila interesului general al poporului pe care-l
reprezinta. Au existat si mai exista state vasale, state sub suzeranitate sau sub
protectorat, toate acestea reprezentand forme imperfecte de stat, care nu au deplina
putere de decizie in orice domeniu al vietii societatii asupra careia actioneaza.
Suveranitatea poate fi privita din doua directii: una externa, atunci cand nu este
necesar a se cere permisiunea altui stat pentru luarea oricarei decizii pe plan intern
sau international: a doua directie este interna si presupune ca puterea de comanda
asupra populatiei aflata pe teritoriul unde isi manifesta suveranitatea exclusiva este
nelimitata. Toti indivizii aflati pe teritoriul national sunt legati intre ei juridic,
trebuie sa se supuna legilor statului, asa numita "Datorie juridica generala de
subordonare fata de stat", asa cum o defineste Georgio del Vecchio in lucrarea
aratata mai sus.
Aceasta suveranitate, ce da forma si fond puterii publice, nu vine din afara, ci
dinauntrul statului, al colectivitatii care accepta initial organizarea societatii statale,
deci care accepta ca puterea de decizie a fiecarui individ si a colectivitatii in
ansamblul sau sa fie incredintate Statului. Mai mult, in organizarea acestei
permanente interne a suveranitatii, statul nu are nevoie de recunoastere, in fond, el
are un caracter deosebit, din moment ce el exista si se manifesta.

Recunoasterea formala a statelor noi de catre alte state preexistente este o uzanta a
dreptului public international si a dreptului diplomatic, ce are un caracter politic.
Natiunile se afirma, ele exista; tot astfel si statele.
Exercitarea puterii suverane exclusive trebuie facuta insa cu respectarea a doua
comandamente
toate deciziile pe care le ia un stat in cadrul societatii sale trebuie sa fie in
concordanta cu nevoile si interesele colectivitatii, sa respecte drepturile si
libertatile cetatenilor, recunoscute si consacrate prin normele internationale,
inclusiv prin Carta ONU.
al doilea comandament priveste respectarea normelor de drept international, pe
timp de pace si pe timp de razboi, acest lucru pornind de la faptul ca natiunile,
statele se afla in raporturi de coexistenta, ele nu pot exista izolat una fata de alta,
lucru pe deplin dovedit de situatia contemporana.
Puterea de stat sau puterea publica are un caracter politic, se aplica asupra
intregului spectru de nevoi si cerinte ale societatii, iar pentru realizarea ei este
nevoie de existenta unor agenti specializati, precum si de forme institutionalizate
de manifestare. Puterea de stat este suverana, este unitara si exclusiva. Ea emana
de la popor, apartine acestuia, statul ne fiind decat un reprezentant al poporului,
forma de manifestare a puterii poporului. Nu exista nici o contradictie intre faptul
ca puterea apartine poporului care o incredinteaza statului, iar acesta, la randu-i, in
exercitarea puterii publice ia anumite masuri de constrangere tocmai asupra unor
membri ai colectivitatii. Problema se poate rezolva prin considerarea si
valorificarea interesului colectivitatii, interes care este mai presus decat interesul
fiecarui individ in parte.
Complexitatea domeniilor in care puterea de stat se implica prin reglementari de
comportament, prin recunoasteri de drepturi sau limitare a acestor drepturi, fac sa
existe o diversitate de manifestari ale puterii publice, ale puterii de stat. In general,
se recunoaste existenta a trei forme de manifestare a puteri publice, de separare a
acestei puteri, si anume:
puterea legiuitoare;
puterea executiva si
puterea judecatoreasca.
De fapt, nu este vorba de o separare, de o rupere intre aceste trei forme, ci de o
organizare a puterii statului corespunzatoare a trei mari domenii de actiune ale
statului, de aici rezultand exercitarea unei functii legislative a statului, realizata de
puterea legislativa, a unei functii executive si de administratie realizata de puterea
executiva si administrativa publica, a unei functii judecatoresti realizata de puterea
judecatoreasca.

Fiecare putere din cele enuntate mai sus trebuie sa se exercite independent, sa se
autolimiteze domeniului stabilit spre a se evita abuzul de putere. Acest lucru
presupune ca intre cele trei puteri nu exista raporturi du subordonare. Aceasta
limitare a puterilor, a raporturilor dintre autoritatile ce exercita fiecare putere
trebuie facuta exclusiv prin lege. Astfel, Montesquieu remarca: "nu exista
libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legiuitoare si
de cea executiva".
Daca aceeasi persoana sau acelasi corp de agenti ai statului ar exercita toate cele
trei puteri, libertatea s-ar pierde iar calea spre instaurare a unei dictaturi este
deschisa. Separatia puterilor este absolut necesara pentru realizarea unei guvernari
moderate, democratice. Aceasta separatie trebuie foarte clar reglementata si
articulata prin lege, spre a se evita aparitia unor acte ostile intre aceste puteri,
pentru ca una sa nu se considere superioara alteia. Acest lucru se poate realiza, asa
cum am mai amintit, cu ajutorul dreptului, prin stabilirea unor competente, a unor
drepturi si obligatii distincte si neparalele intre organismele apartinatoare fiecareia
dintre puteri, care sa excluda posibilitatea de substituire a unei puteri prin alta.
Autoritatile statului. Realizarea puterilor, a functiilor aratate mai sus, presupune
crearea unei forte institutionalizate, a unor organe ale statului. Aceasta creare se
face cu ajutorul dreptului, a normelor juridice.
Statul n-ar putea exista fara aceste autoritati, fara aceste organisme, notiunea de
stat ar deveni ceva abstract, arid, nonsens. Deci, crearea acestor organisme duce la
crearea conditiilor de realizare a functiei legiuitoare, executive, judecatoresti.
Aceste organisme mai poarta denumirea si de organe ale statului, aparatul de stat,
autoritati publice, institutii publice etc.
Organul de stat reprezinta o parte componenta a ansamblului de institutii ce
formeaza Statul, care este investit cu o competenta specializata corespunzator
domeniului de actiune si cu o putere de impunere a unei anumite manifestari,
corespunzator elementelor de competenta ce i-au fost atribuite. Competenta este
totdeauna legala, adica rezulta din lege si ea reprezinta totalitatea drepturilor
(puterilor) si indatoririlor atribuite unui organ al statului sau unui functionar public.
Fiecare organ al statului este compus dintr-un numar mai mare sau mai redus de
persoane, care executa aceasta competenta a organului. Aceste persoane sunt
functionari publici. Ei au un statut distinct de ceilalti salariati din tara, se bucura de
anumite drepturi, altele decat cele comune salariatilor, de stabilitate in functie,
dreptul la cariera etc. Acesti functionari ce formeaza elementul esential alaturi de
competenta legala de functionare a organelor statului au denumiri ca: senator,
deputat, prim ministru, ministru, secretar de stat, prefect, primar, director Directia
Sanitara, consilier local sau judetean etc.
Actele organelor statului, aproape in exclusivitate, se executa din oficiu, cu
exceptia hotararilor judecatoresti, care trebuiesc, in majoritatea cazurilor, investite

cu formula executorie, precum si a altor acte unde legea cere o autorizare, un aviz,
prealabil.

Forma statului
Forma de stat desemneaza modul de organizare a puterii, structura interna si
externa, continutul puterii. Din acest punct de vedere, ne vom opri asupra
urmatoarelor laturi componente:
a. forma de guvernamant;
b. regimul politic;
c. structura de stat.
A. Forma de guvernamant
Forma de guvernamant presupune evidentierea modului de constituire a
autoritatilor publice, de desemnare a sefului statului si de exercitare a puterii
prin intermediul acestor institutii.
Din punct de vedere al formei de guvernamant, statele se impart in monarhii
si republici. Inca din antichitate au existat preocupari pentru definirea formei
de guvernamant si consecintele organizarii diferitelor state in diferite forme
de guvernamant. In acest sens, Aristotel facea urmatoarea clasificare a
formei de guvernamant:
a. monarhie care are tendinta de a degenera in tiranie;
b. aristocratie ce are tendinta de a degenera in oligarhie;
c. democratie care poate degenera in demagogie.
Aceste concluzii la care a ajuns marele invatat sunt observatii ale sale asupra unei
lumi la inceputurile dezvoltarii statale, nici una din aceste forme nu este perfecta,
ea putand degenera in contrariul sau.
Cicero pledeaza pentru forma mixta de guvernamant, plecand de la experienta
statui roman.
Aceasta forma mixta ar fi, in conceptia lui Cicero, regimul senatorial al epocii de
inflorire a republicii. In cadrul acestei forme statul nu este altceva decat o
comunitate de drepturi, in care exista egalitatea cetatenilor si sistemul gradatiei
dupa merit, conducatorul, omul de stat in general trebuie sa fie pentru cetatenii sai
un exemplu de marinimie sufleteasca si de comportament civic.

Montesquieu considera ca republica isi avea ca model Roma sau Atena, iar
despotia isi trage originea din formele statelor din Orientul Antic. Despre monarhie
autorii citati considera ca ea a aparut la statele ce s-au format pe ruinele imperiului
roman.
Atunci, cand se ia in discutie regimul reprezentativ, se are in vedere Anglia si nu se
face deosebire intre democratie si monarhie, important este sa fie liber cetateanul,
sa fie garantata libertatea politica si separatia puterilor. Poporul nu trebuie sa ia
parte la guvernare decat pentru a-si alege reprezentantii, restul apartine acestor
reprezentanti, ca mandatati ai poporului.
In tara noastra, asupra acestei probleme s-au emis mai multe puncte de vedere,
unele similare cu tradita-republica si monarhie, altele mai nuantate, precum cele
expuse de prof. Ion Deleanu.
I.

II.

Democratia, care cuprinde: 1) democratia directa; 2) democratia

reprezentativa; 3) democratia semireprezentativa; 4) democratia semidirecta,
care la randul sau se regaseste prin initiativele legislative, veto-ul popular,
revocarea si referendumul.
Monocratia, care cuprinde: 1) absolutismul monarhic; 2) tirania; 3)
dictatura; 4) monocratia poulara; 5) dictatura militara.

III.

Oligarhia, care cuprinde: 1) guvernamantul pluripersonal; 2) aristocratia; 3)

plutocratia cenzitara; 4) partidocratia.

IV.

Forme mixte, care cuprind: 1) monarhia limitata; 2) cezarismul democratic.

V.

Forme specifice statelor socialiste: stalinismul , maoismul, titoismul,

ceausismul etc.

Aceste forme de guvernamant raman insa de domeniul nuantarii, pentru ca, in

principiu, doar doua forme generale sunt aproape in exclusivitate recunoscute, si
anume: monarhia si republica.
Monarhia se caracterizeaza prin transmiterea sefiei statului (a tronului) de la un
monarh la altul pe linie de rudenie ori in alte conditii stipulate in constitutie. Deci,
conducatorul statului, monarhul nu este ales. Monarhia poate fi absoluta sau
constitutionala. In general, monarhia absoluta a fost specifica perioadei
feudalismului. In prezent, majoritatea monarhiilor sunt constitutionale, precum cea
din Anglia, Belgia, Spania, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Japonia, tarile
scandinave, care se explica in primul rand prin traditie, monarhul avand in aceste
cazuri mai mult un rol simbolic, implicarea lui directa este foarte restransa. Pe
buna dreptate se afirma ca "monarhul domneste dar nu guverneaza", fiind supus
regulilor de neutralitate politica, el neputand exercita nici o atributie fara ca actele
sale sa fie contrasemnate de primul ministru sau de un alt ministru. Monarhul
indeplineste si unele acte cu caracter politic si exclusive ale sefului de stat, precum
dizolvarea parlamentului, numiri in functie, refuzul se a semna legi etc.

Neimplicarea politica a monarhului creeaza un echilibru mai consistent in viata

politica interna, lucru demonstrat de statele monarhice contemporane avand un
grad de dezvoltare economica pronuntata.
Republica se caracterizeaza prin alegerea sefului statului pentru anumite perioade
de timp (mandat) de 4, 5, 6, 7 ani, cu limitarea numarului de mandate pentru
aceeasi persoana, de exemplu doua mandate in Romania.
Alegerea sefului statului poate fi directa, ca in sistemul electoral roman, polonez,
prin electori alesi dupa numite criterii ca in Statele Unite ale Americii sau de catre
parlament ca in Grecia.
Republicile pot fi prezidentiale sau semiprezidentiale, dupa modul in care seful
statului, presedintele are puteri mari sau mai restranse, dupa posibilitatile pe care le
confera constitutia, de a putea dizolva parlamentul, de a se implica in activitatea
guvernului etc.
B. Regimul politic
Regimul politic reprezinta ansamblul metodelor si mijloacelor de infaptuire a
puterii, a relatiilor existente intre elementele ce alcatuiesc sistemul social-politic,
relevand mai ales regimul drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor .
Autorii occidentali disting 3 categorii de regimuri politice, si anume: 1) regimuri
politice democratice specifice tarilor occidentale; 2) regimuri politice socialistmarxiste si 3) regimuri politice specifice tarilor din lumea a treia.
Excluzand regimurile politice socialist-marxiste care au intrat intr-o faza de
profunde schimbari, acolo unde au mai ramas, iar unele s-au descompus ori sunt
intr-o perioada de descompunere aproape totala, precum si regimurile specifice
lumii a treia, ne vom opri asupra regimurilor specifice democratiilor occidentale,
retinand in acest sens urmatoarele regimuri politice posibile:
a. Regimul parlamentar, caracterizat prin necesitatea ca guvernul sa dispuna in
orice moment de increderea parlamentului. Deci, schimbarea majoritatii
parlamentare atrage dupa sine schimbarea guvernului. In anumite situatii, in
cazul modificarii structurii fortelor politice din parlament, daca nu se ajunge
la formarea noului guvern se poate ajunge la dizolvarea parlamentului, ca in
sistemul nostru.
Principiile regimului parlamentar sunt:
pozitia preeminenta a parlamentului;
responsabilitatea politica a guvernului si dizolvarea acestuia cu ajutorul motiunii
de cenzura si cu dreptul sefului statului de dizolvarea a parlamentului daca nu se
ajunge la formarea unui nou guvern intr-un anumit termen, de regula 45 sau 60
de zile;

colaborarea dintre guvern si parlament.

Principalele regimuri parlamentare sunt: regimul parlamentar dualist, in care
guvernul are o dubla raspundere politica in fata parlamentului si a sefului statului;
regimul parlamentar monist, cand guvernul raspunde numai in fata parlamentului,
ca in sistemul nostru.
a. Regimul prezidential
A fost inaugurat in S.U.A., avand ca element esential echilibrul dintre
Executiv si Legislativ, determinat de independenta reciproca a celor doua
puteri si de certitudinea ramanerii in functie pana la expirarea mandatului.
Din aceasta rezida doua caracteristici fundamentale, si anume:
monocefalismul executiv si autoritatea presedintelui si independenta
reciproca a presedintelui si a parlamentului. Nu exista astfel functia de primministru, nici un guvern ca subiect de drept public, exista numai presedintele
si ministrii sai.
b. Regimul semiprezidential sau mixt, in care se imbina existenta Guvernului
care raspunde colegial si solidar in fata Parlamentului ales prin vot universal
si direct, existenta institutiei presedintelui ales prin sufragiu universal si in
care raporturile dintre Presedinte Parlament Guvern duc la tendinte
prezidentialiste sau parlamentariste.
In unele din tarile europene, exemplu Franta, presedintele, cand participa la
sedintele guvernului, semneaza hotararile guvernului, fata de sistemul
nostru, in care in astfel de situatii presedintele nu se implica cu nimic juridic.
Exemplu de regimuri politice semiprezidentiale: Franta, Federatia Rusa.
c. Regimul politic elvetian, sau regimul de adunare, de reprezentare, in care
Guvernul (Consiliul federal) este ales de catre parlamentul bicameral, este
format numai din 7 membri, iar unul din cei 7 membri este ales in fiecare an
presedinte al Confederatiei elvetiene, neavand posibilitatea a doua mandate
consecutive de cate un an.
In fosta republica Iugoslavia, dupa moartea presedintelui I.B. Tito, potrivit
constitutiei din 1976, s-a constituit un consiliu format din reprezentantii fiecarei
republici confederale si a celor doua regiuni autonome existente, Consiliu ce tinea
loc de Sef al statului isi alegea anual un presedinte, prin rotatie, dintre
reprezentantii fiecarei republici si provincii. Aceiasi situatie a existat si in Romania
comunista dupa 30 Decembrie 1947, cand functia de sef al statului era reprezentata
de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale, format din 5 membri.
C. Structura de stat

Desemneaza organizarea puterii de stat in raport cu teritoriul si populatia, raporturi

ce se constituie intre elementele sistemului statal, formatiunile statale,
circumscriptii administrativ-teritoriale.
Sub aspectul structurii statului, statul poate fi unitar sau compus (federativ).
Statul unitar se caracterizeaza prin urmatoarele:
pe teritoriul sau exista o singura formatiune statala;
exista o singura Constitutie, un Parlament, un Guvern, un Sef de stat, un singur
rand de autoritati judecatoresti;
populatia are o singura cetatenie;
statul este unicul subiect de drept international.
Exemple de state unitare sunt: Romania, Italia, Franta, Grecia, Spania, Bulgaria
etc.
Statul compus sau unional estre constituit din cel putin doua state membre, care
transfera, conform Constitutiei unionale, o parte din atributiile lor suverane catre
statul federativ, dand nastere unui nou stat. Astfel de state sunt: S.U.A., Germania,
Mexic, Iugoslavia, Rusia etc.
Caracteristica acestor state este:
pe teritoriul statului se regasesc mai multe formatiuni statale si una rezultata din
unirea acestora;
au mai multe constitutii cate state exista deci, exista mai multe regimuri
constitutionale;
populatia are dubla cetatenie;
parlamentul federal are doua camere, din care una reprezinta Federatia, iar
cealalta statele membre;
subiect de drept international este numai federatia.
Statele care compun statul unional se numesc state federale sau ale federatiei. Ele
se caracterizeaza prin:
existenta unei constitutii proprii, deci a unei ordini constitutionale proprii
subordonate constitutiei federatiei, orice contencios fiind dat in competenta
Tribunalului Constitutional Federal, organizat in baza Constitutiei uniunii;
au o legislatie proprie, ce nu poate contraveni legislatiei federatiei;
participa la constituirea organismelor Federatiei, conform normelor stabilite de
Constitutia Federala;
populatia, desi are dubla cetatenia si reprezinta un corp distinct, este inglobata
populatia Statului Federativ. Spre exemplu, un cetatean al statului federal
Arizona este cetatean american etc.

ASOCIATIILE DE STATE
Asocierea unor state a aparut in perioada decaderii sistemului feudal si aparitiei
burgheziei ca o necesitate de rezolvare in comun a unor probleme nou aparute.
Asocierea nu ducea la pierderea identitatii politice si juridice a statelor. Se creeaza
unele organisme comune, ori, in anumite situatii, se recunoaste ca suveran o
singura persoana de catre mai multe state, fara ca in aceste situatii statele asociate
sa capete caracteristicile si statul statelor federale (componente ale unei federatii).
In istoria omenirii sunt cunoscute mai multe forme de asociere, precum: Uniunea
personala, Uniunea reala, Uniuni specifice si Confederatia de state.
Uniunea personala este forma de asociere dintre doua sau mai multe state, sub
conducerea aceleiasi persoane ca sef al statului (monarh, domn). Statele astfel
asociate raman in principiu independente, relatiile reciproce fiind numai
diplomatice. In istorie sunt cunoscute ca Uniuni personale: Unirea celor trei State
Romanesti sub sceptrul domnitorului Mihai Viteazul, de la 1600; Unirea dintre
Austria si Spania, intre 1516-1519; Unirea dintre Peru, Columbia si Venezuela sub
Simon Bolivar si Uniunea dintre Belgia si Congo, in perioada 1885-1908.
Uniunea reala presupune ca in afara unicitatii persoanei ce reprezinta Seful
statului, de regula monarhul, exista si o serie de organisme comune pentru statele
membre. De regula, aceste organe comune sunt in domeniul administratiei, si
anume: un singur minister de externe; de finante, de aparare. Statele aflate intr-o
astfel de situatie politico juridica incheie intre ele acte cu caracter politic si cu
caracter juridic in sensul aratat mai sus, sau convin ca, prin legi interne ale fiecarui
stat, sa se stabileasca anumite reguli juridice comune tuturor. Exemplu de astfel de
uniune reala avem: Principatele Unite Romane, intre 1859-1862, Austro-Ungaria,
1867-1918, Suedia-Norvegia, 1815-1905 etc. Este de preferat ca aceasta uniune
reala sa se realizeze intre state vecine, cu granita comuna, pentru a fi mai operativa.
Uniunea speciala reprezinta o forma hibrid intre uniunea reala si Confederatie,
osciland spre Uniunea reala sau Confederatie, de la caz la caz. Aceasta forma poate
fi exemplificata cu referire la situatia Common-Weelth-ului, ce cuprinde Uniunea
dintre Anglia si fostele colonii, Protectorate, sau Uniunea franceza constituita in
1946 intre Franta metropolitana si departamentele si teritoriile ei de peste mari,
transformata, dupa adoptarea Constitutiei din 1958, in Comunitatea dintre Franta si
aceste teritorii, precum si Federatia Emiratelor Arabe Unite constituita in anul 1970
din sapte emirate, ori Republica unita Tanzania constituita in 1964, prin unirea
Republicii Zanzibar si Pemba cu Republica Tanganica.

Confederatia de state

Reprezinta uniunea formata din mai multe state independente, care au interese
comune si imediate si-si constituie o forma comuna de reprezentare exemplu:
Consiliu, Dieta ce urmareste stabilitatea confederatiei prin unificarea legislatiei
in anumite domenii: vamal, agricol, moneda de schimb. Fiecare stat isi pastreaza
independenta nestirbita, confederatia nu devine subiect de drept international,
statele membre nu sunt obligate sa nu pot fi constranse, mai precis, a se subordona
legislatiei comune convenite. Uniunea aceasta nu rezolva decat anumite probleme
generale asupra carora s-a convenit, statele asociate putandu-se retrage oricand din
Uniune in conditiile respectarii clauzelor de asociere. Este o asociatie axata pe
principiul limitarii si medierii puterii confederale, deci puterea Uniunii nu se poate
impune organelor interne ale statelor membre, totul se negociaza.
Aceasta forma de asociere are o anumita caracteristica, este o "compunere de
state" si nu un "stat compus". Cu titlu de referinta, aratam Confederatia Statelor
Americane intre anii 1778-1786, Confederatia germanica intre 1815-1871,
Confederatia elvetiana intre 1815 si 1848. Asupra statutului Uniunii Europene care,
de principiu, se apropie de acest tip de confederatie prin existenta unor organisme
de reprezentare, precum si a unor politici comune, in domeniile de specialitate,
literatura romana si straina este neunitara in ceea ce priveste statutul juridic al
acestei Uniuni, in sensul ca nu se recunoaste o suprapunere intre aceasta forma de
Uniune si Confederatia de state, asa cum afirma si prof. Nistor Prista in sensul ca,
avem in fata o organizatie internationala iar nu o uniune de state, lucru dupa
parerea noastra inexact in contextul actual, cand ponderea actiunilor Uniunii
Europene asupra statelor membre a crescut foarte mult.

Organizarea administrativa a teritoriului national (structura de stat interna)

Dupa ce am aratat diferitele moduri in care se regasesc structurate statele in ceea ce
priveste realizarea puterii politice, ne vom opri asupra unei probleme foarte
importante, si anume modul concret de organizare, teritorial, a exercitarii puterii,
ceea ce in mod curent, in practica juridica dar si in legislatie se numeste impartirea
administrativa a teritoriului, ori structura teritoriala a organelor statului.
Teritoriul national al fiecarui stat este impartit in diferite circumscriptii teritoriale,
denumite si unitati administrativ-teritoriale, precum: provincii, regiuni,
departamente, arondismente, judete, orase, comune urbane sau comune rurale, sate
etc., diferit de la un stat la altul si de la o perioada istorica la alta.
In tara noastra, au existat de-a lungul timpului diferite structuri teritoriale, precum:
provincii, regiuni, judete, raioane, plasi, orase, comune urbane si comune rurale,
sate si in cadrul unor orase, precum Bucurestiul, si sectoare administrative.

In prezent, dupa cum este cunoscut, impartirea administrativa a teritoriului

Romaniei este: judetul, orasul, comuna, formata de regula din mai multe sate din
care unul este satul de resedinta.

Judetul este o unitate (circumscriptie administrativ-teritoriala) determinata prin

lege, care cuprinde o parte a teritoriului national pe care se afla unul sau mai multe
orase si un numar

CONCENTUL

DE

STAT.

APARIIA

EVOLUIA

STATULUI

Statul reprezint principala instituie a sistemului politic, deoarece prin intermediul

su se realizeaz elementele eseniale ale organizrii i conducerii societii.
Dei politologia nu se oprete asupra istoriei ideilor politice, ea nu poate trece
peste diversitatea abordrilor n timp ale conceptului de stat. Din antichitate i pn
n prezent, conceptul de stat a fost i este obiectul a numeroase controverse, din
mulimea
crora
reinem,
spre
exemplificare,
cteva:
31 n antichitate, statul era considerat ca o for de origine divin, concepie care se
va
regsi
i
n
urmtoarele
formaiuni
sociale;
32 Montesquieu (1689-1775), care, n opoziie cu concepia providenialist, n
lucrarea Spiritul legilor, (1748), statul este nfiat, i se prezint ca o instituie
natural i central bazat pe legi i structurat pe trei elemente ale puterii:
legislativ,
executiv
i
judectoreasc;
33 J.J.Rousseau (1712-1778), care n lucrarea Contractul social (1762), definete
statul ca o putere contractual, legitimat printr-un contract social, adic o
organizaie politic separat de societate, creia i se cedeaz o parte din drepturile
comunitii
pentru
a
sluji
comunitatea;
34 Im. Kant (1724-1804), care nelege statul ca o grupare de oameni supui
regulilor de drept. Este adevrat dar nu i complet, deoarece el consider c ceea ce

coreleaz unitatea grupului n cadrul statului nu se explic integral prin scopul

gruprii respective de oameni. Filosoful german avea n vedere numai latura
juridic,
dar
nu
i
pe
cea
politic
a
statului;
35 Oppenheimer, care n lucrarea Statul, originile sale i apariia sa (1913)
concepe statul ca un organism politic impus de ctre un grup de nvingtori, pentru
a se apra de revoltele interioare i atacurile din afar, urmrind exploatarea
economic
a
nvinilor
de
ctre
nvingtori;
36 marxismul, care n secolul al XIX-lea concepe statul ca un instrument de
dominaie a unei clase sociale asupra alteia propunnd n acest sens necesitatea
trecerii de la statul dictaturii proletariatului, conceput ca ultim form de stat cu
caracter de clas, necesar pentru a se trece la statul ntregului popor, respectiv la
desfiinarea statului ca instrument de clas - iar timp de cteva decenii (ntre 19171989) s-a consumat experiena statului dictaturii proletariatului, statului
democraiei populare i a statului ntregului popor, variante ntreinute de
concepiile
marxist-leniniste,
n
fond
voluntariste,
himerice.
n legtur cu geneza, rolul, funciile i esena statului, n timp s-au formulat o
serie
de
teorii
dintre
care
amintim:
1. teoria teocratic, confer statului o origine divin, de unde i cerina ca respectul
i supunerea s fie considerate ca o ndatorire religioas. n perioada antichitii,
apoi n feudalism i chiar n lumea de azi s-au ntlnit i se ntlnesc documente
fundamentale, constituii care stipuleaz c monarhul domnete din mila lui
Dumnezeu;
2. teoria patriarhal, care susine c statul ar fi luat natere direct din familie, iar
puterea
monarhului
ar
izvor
din
puterea
printeasc;
3. teoria contractual, potrivit creia statul a aprut pe baza unei nelegeri ntre
putere
i
ceteni,
ca
o
necesitate
natural;
4. teoria violenei, pentru care statul a aprut ca rezultat al strilor conflictuale
dintre oameni, n care tribul nvingtor i subordona tribul nvins;
5. teoria organicist, care preia mecanic stri sau modele din natur pe care le
transpune n societate, considernd c statul, ar fi constituit din reunirea anumitor
celule specializate, apte a ntreine funcionalitatea organismului social;
6. teoria rasist, ca variant a teoriei violenei, susine c o ras trebuie s domine o
alt
ras;
7. teoria psihologist, explic existena statului prin existena n societate a dou
categorii de oameni care din punct de vedere psihic, unii sunt predestinai s
conduc (mai puini), iar alii s fie condui (cei mai muli);
8. teoria juridic, mai modern, dezvoltat pe msura dezvoltrii tiinelor sociale,
fundamentat pe ideea potrivit creia raporturile dintre oameni se pot armoniza
prin intermediul reglementrilor juridice, statul fiind expresia acestora.

Majoritatea acestor teorii conin un anumit adevr, dar sufer prin unilateralitate,
dat att de contextul istoric al elaborrii, ct i de mobilurile ideologice.
Statul, instituie vital a sistemului politic, este o form specific de organizare
politic a societii, n contextul conjugat al unor elemente constitutive, care se
refer la: teritoriu, populaie, mod de organizare politic, via spiritual, structur
comunitar
etc.
Statul poate fi definit ca fiind principala instituie politic prin care se exercit
puterea politic n societate, n limitele unui teritoriu, de ctre un grup organizat de
oameni care i impun voina membrilor societii privind modul de organizare i
conducere a acesteia.

Cu doctrina lui Marx se ntmpl acum ceea ce s-a ntmplat nu o dat n

istorie cu doctrinele cugettorilor i ale conductorilor revoluionari ai claselor
asuprite n lupta lor pentru eliberare. Atta timp ct marii revoluionari erau n via,
ei erau supui de clasele asupritoare la persecuii permanente, doctrina lor era
ntmpinat cu cea mai slbatic furie, cu cea mai turbat ur, mpotriva ei se
declanau cele mai denate campanii de minciuni i calomnii. Dup moartea lor,
se fac ncercri de a-i transforma n icoane inofensive, de a-i canoniza, ca s zicem
aa, de a le nconjura numele cu o oarecare aureol de glorie, pentru consolarea
claselor asuprite i pentru nelarea acestora, golind nvtura revoluionar de
coninutul ei, tocindu-i ascuiul revoluionar i vulgariznd-o. Burghezia i
oportunitii din rndurile micrii muncitoreti se ntlnesc astzi pe terenul acestei
prelucrri a marxismului. Ei uit, denatureaz, estompeaz latura revoluionar a
nvturii, spiritul ei revoluionar. Este pus pe primul plan, este proslvit ceea ce
este acceptabil sau pare a fi acceptabil pentru burghezie. Toi social-ovinitii snt
astzi marxiti, nu rdei! i din ce n ce mai des vorbesc savanii burghezi
germani, pn mai ieri specialiti n materie de strpire a marxismului, de un Marx
naional-german, care ar fi educat asociaii muncitoreti att de splendid
organizate n vederea ducerii rzboiului de jaf!
Fa de o asemenea stare de lucruri, fa de nemaipomenita rspndire a
denaturrilor marxismului, sarcina noastr este n primul rnd de a restabili
adevrata nvtur a lui Marx despre stat. Pentru aceasta e necesar s citm un ir
ntreg de pasaje lungi din nsei operele lui Marx i Engels. De bun seam,
citatele lungi vor ngreuna expunerea i nu vor contribui de loc la a o face mai
popular. A ne lipsi ns de ele este absolut imposibil. Toate pasajele, sau cel puin
toate pasajele hotrtoare, din operele lui Marx i Engels privitoare la problema
statului trebuie neaprat citate ct mai complet cu putin att pentru ca cititorul si poat face n mod independent o idee asupra totalitii concepiilor
ntemeietorilor socialismului tiinific i asupra dezvoltrii acestor concepii, ct i
pentru ca denaturarea acestor concepii de ctre kautskismul care domin astzi
s fie dovedit n mod documentat i artat n mod concret. Vom ncepe cu cea

mai rspndit oper a lui F. Engels: Originea familiei, a proprietii private i a

statului, care n 1894 a aprut la Stuttgart n a 6-a ediie 1. Va trebui s traducem
citatele din originalele germane, deoarece traducerile ruseti, dei numeroase, snt
n cea mai mare parte ori incomplete, ori fcute extrem de nesatisfctor.
Statul - spune Engels rezumndu-i analiza istoric - nu este nicidecum o
for impus societii din afar; el nu este, de asemenea, nici realizarea ideii
morale, imaginea i realitatea raiunii, dup cum susine Hegel 2. Statul este,
dimpotriv, un produs al societii pe o anumit treapt de dezvoltare; el st
mrturie faptului c aceasta societate s-a ncurcat ntr-o contradicie de nerezolvat
cu sine nsi, c s-a scindat n antagonisme de nempcat, din care nu este n stare
s se elibereze. Dar pentru ca aceste antagonisme, aceste clase cu interese
economice contradictorii s nu se macine unele pe altele i s nu macine i
societatea ntr-o lupt stearp, a devenit necesar o for care, stnd n aparen
deasupra societii, s atenueze conflictul, s-l in n limitele ordinii. Aceast
for, ieit din snul societii, dar care, situndu-se deasupra ei, se nstrineaz din
ce n ce mai mult de ea, este statul (p. 177-178, ediia a 6-a german)3.
Aici este exprimat ct se poate de limpede ideea fundamental a
marxismului n problema rolului istoric i a nsemntii statului. Statul este
produsul i manifestarea ireductibilitii contradiciilor de clas. Statul apare acolo
unde, atunci cnd i n msura n care contradiciile de clas nu pot fi obiectiv
mpcate. i invers: existena statului dovedete c contradiciile de clas snt de
nempcat.
Tocmai n acest punct foarte important, fundamental ncepe denaturarea
marxismului, denaturare care merge pe dou linii principale.
Pe de o parte, ideologii burghezi i mai ales cei mic-burghezi - silii, sub
presiunea faptelor istorice incontestabile, s recunoasc c statul exist numai
acolo unde exist contradicii de clas i lupt de clas - l corecteaz pe Marx n
aa fel nct statul apare ca un organ de mpcare a claselor. Dup Marx, statul n-ar
fi putut nici s apar, nici s se menin dac ar fi fost cu putin o mpcare ntre
clase. Dup profesorii i publicitii mic-burghezi i filistini - care invoc cu
bunvoin la tot pasul pe Marx! - rezult c statul tocmai mpac clasele. Dup
Marx, statul este un organ de dominaie de clas, un organ de asuprire a unei clase
de ctre o alt clas; el nseamn crearea unei ordini care legalizeaz i
statornicete aceast asuprire, modernd conflictul dintre clase. Dup prerea
politicienilor mic-burghezi, ordine nseamn tocmai mpcarea claselor, i nu
1

Vezi K. Marx i F. Engels. Opere, vol. 21, Bucureti, Editura politic, 1965.- Nota red. Editurii Politice

Hegel i-a expus teoria asupra statului n partea final a crii sale Grundlinien der Philosophie des Rechts, publicat n 1821.
Aceast carte ( 261-313, n care este tratat problema statului) a fost amplu analizat de Marx n lucrarea sa Contribuii la
critica filozofiei hegeliene a dreptului (vezi K. Marx i F. Engels. Opere, vol 1, Bucureti, Editura politic, 1960, ed a II-a, p.
225-367 i 413-427). - Nota red. Editurii Politice
3
Vezi K. Marx i F. Engels. Opere, vol. 21, Bucureti, Editura politic, 1965, p. 165. - Nota red. Editurii
Politice

asuprirea unei clase de ctre o alt clas; a modera conflictul nseamn a mpca, i
nu a rpi claselor asuprite anumite mijloace i metode de lupt pentru doborrea
asupritorilor.
n revoluia din 1917, de pild, tocmai atunci cnd problema nsemntii i
rolului statului s-a pus n toat amploarea ei, tocmai atunci cnd ea s-a pus n mod
practic ca o problem a aciunii imediate i nc aciunii de mas, toi eserii
(socialitii-revoluionari) i menevicii au mbriat dintr-o dat i complet teoria
mic-burghez a mpcrii claselor de ctre stat. Nenumratele rezoluii i
articole ale oamenilor politici din aceste dou partide snt profund mbibate de
aceast teorie mic-burghez i filistin a mpcrii. C statul este un organ de
dominaie a unei clase anumite, clas care nu poate fi mpcat cu antipodul ei (cu
clasa opus ei), lucrul acesta democraia mic-burghez nu este niciodat n stare s1 neleag. Atitudinea fa de stat este una dintre cele mai vdite manifestri ale
faptului c socialitii-revoluionari i menevicii notri nu snt ctui de puin
socialiti (ceea ce noi, bolevicii, am demonstrat-o ntotdeauna), ci democrai micburghezi cu frazeologie cvasisocialist.
Pe de alt parte, denaturarea kautskist a marxismului este mult mai
subtil. Teoretic nu se neag nici c statul este un organ de dominaie de clas,
nici c contradiciile de clas snt de nempcat. Se pierde ns din vedere sau se
disimuleaz urmtorul fapt: dac statul este produsul ireductibilitii contradiciilor
de clas, dac el este o for care se situeaz deasupra societii i care se
nstrineaz din ce n ce mai mult de societate, este limpede c eliberarea clasei
asuprite este cu neputin nu numai fr o revoluie violent, ci i fr nimicirea
aparatului puterii de stat care a fost creat de clasa dominant i n care este
ntruchipat aceast nstrinare. Aceast concluzie, care din punct de vedere
teoretic este limpede un prin ea nsi, a fost formulat de Marx, dup cum vom
vedea mai jos, n modul cel mai precis pe tememeiul analizei istorice concrete a
sarcinilor revoluiei. i tocmai aceast concluzie - dup cum vom arta amnunit
n expunerea ce urmeaz - Kautsky ...a uitat-o i a denaturat-o.

Bibiliografie

Istoria romnilor, 4 vol., Academia Romn, Editura Enciclopedic, Bucureti 2001.

Istoria romnilor, Nicolae Iorga, Ediia I, 1936-1939
Istoria romnilor din Dacia Traian, Alexandru D. Xenopol, 1888-1893
Istoria Romnilor din cele mai vechi timpuri pn astzi, Constantin C. Giurescu i Dinu C.
Giurescu, 1975
Istoria romnilor de la origini pn n zilele noastre, Vlad Georgescu, Mnchen, 1984
Istoria ilustrat a romnilor, 2 vol., Ion urcanu, 2008-2010
O istorie sincer a poporului romn, Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, 2012
Ciobanu, Mircea (1991), Convorbiri cu Mihai I al Romniei, Bucureti: Editura Humanitas
Istoria contemporan a Romniei (1918-2001), Ioan Scurtu, Editura Fundaiei Romnia de Mine,
Bucureti, 2002
Istoria Romnilor n secolul XX, Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Ed.Paideia,1999
Romnia i Marile Puteri, Ioan Scurtu, Editura Fundaiei Romnia de Mine, Bucureti, 1999
Romnii n secolele XIX-XX. Europenizarea, Ion Bulei, Editura Litera, 2011
Democraia la romni. 1866 - 1938, Ioan Scurtu, 1990
Romnia. Evoluie n timp i spaiu, Ioan Scurtu, 1996
Romnia, ar de frontier a Europei , Lucian Boia, Humanitas, 2002, 2005, 2007, 2012
ntre Orient i Occident. rile romne la nceputul epocii moderne , Neagu Djuvara,
Humanitas, 1995
O scurt istorie a romnilor povestit celor tineri, Neagu Djuvara, seria Istorie, Humanitas, 1999
Cum s-a nscut poporul romn, seria Humanitas Junior, Neagu Djuvara, 2001
Mic enciclopedie de cultur i civilizaie romneasc, Dan Petre, Editura Litera International, 2005
Enciclopedia civilizaiei romne, Dumitru Tudor, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1982

Dicionar Biografic de Istorie a Romniei , Stan STOICA, Vasile MRCULE, Stnel ION, Alexandru
V. TEFNESCU, Valentin VASILE, Valentina BILCEA, George MARCU, Constana PIROTICI,
Editura Meronia