Vzduhul semine mica

n ceasul acela pe-a muntelui coam unde-adstarm sub brazi,

nimicii de arzndul albastru
din clara preziua de toamn Tu adormisei ptruns de soare
mie alturi, n ur de cetini.
n uier venind din adncuri
arar ca un val de rcoare.
n valea lsat n urm se stinse,
de mult i ultimul zvon.
O frunz de fag ca o flacr-n pr i se-oprise.
Rotind, n descndere, frunza vis
ca-n an mai putea nc-o dat
podoab s fie de foc altui pom.
Pe munte, pe coam, se stinse
de mult i ultimul zvon.
Diafane, semine ntrripate,
pe invizibile fire,
zburau peste noi - din veac n altul purtate.
Aa ne ncearc ndemn cteodat
spre crud, spre sacra uimire.
Mai are nc - mai are substan natur.
i-n asta nespus risip
a-nchipuirii dintre o clip i alt clip,
totul nu poate s fie amgire.
Vzduhul semine mica
spre inte doar undeva-n mituri
ntrezrite.
i-n timp ce tu surdeai, ca-n rituri
i-am pus un srut n mijlocul palmei niciodat tu nu vei afla! i-am pus un srut n calda paloare din palm
pe linia vieii, ce se-alegea.