Btrnul i moartea

de La Fontaine

Un biet batrn, cu snopul de vreascuri n spinare,

Pe-o cale din padure mergea cu pasi sarmani
Spre mica lui coliba, purtnd cu truda mare
Povara lui de lemne, de gnduri si de ani.
Apoi, de-atta umblet, batrnul ostenit,
Lasndu-si legatura n iarba, a gndit:
"N-avui n viata parte, nicicnd, de nici un bine;
Nu-i pe pamnt un altul mai necajit ca mine.
Nu odihnesc o clipa si-adorm pe nemncate;
Soldatii, birul, claca cu logofeti n spate,
Copii si nevasta,
Acestea-mi sunt pe lume blestemul si napasta.
Doresc sa vina moartea..." Si moartea a venit.
- Ce vrei? l-a ntrebat curtenitor.
- As vrea sa-mi dai o mna de-ajutor
Sa urc aceste vreascuri pe umar... Sunt grabit.
Murind, durerea n-o mai suferim,
Dar a pleca din viata nu-i usor;
Oricte sa-nduram, dar sa traim!
Aceasta e dorinta tuturor.