Sunteți pe pagina 1din 1

Ion

de L. Rebreanu
Liviu Rebreanu este considerat unul dintre ctitorii romanului romanesc, creatiile sale ramanand adevarate puncte de
referinta in evolutia acestei specii literare. Astfel, Ion, publicat in 1920, este considerat primul roman realist obiectiv de
literarura noastra, in timp ce Padurea Spanzuratilor anticipa aparitia romanului de analiza psihologica, specie ampla
reprezentata ulterior prin romanele lui C. Petrescu si ale Hortensiei Papadat Bengescu.
Tema romanului o constituie drama taranului roman insetat de pamant, drama surprinsa pe fundalul unei ample
monografii a satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea.
Ion este personajul principal al romanului, caracterizat direct de catre autor si celelalte personaje si in mod indirect
prin atitudine, fapte, limbaj.
Personajul eponim al romanului, fiul lui Ion Popa al Glanetasului si al Zenobiei, apartine clasei taranilor saraci, care se
confrunta cu organizarea sociala nedreapta; constientizand acest lucru, Ion intelege si ca toate calitatile sale nu sunt suficiente
pentru a-i schimba statutul, asa ca trebuie sa gasesca parghiile de a se impune, ignorand atat sentimentele, cat si criteriul
natural.
Drama lui Ion se desfasoara intre doi poli evidenti inca de la nivelul structural al romanului. Glasul pamantului si
Glasul iubirii sunt vocile interioare care motiveaza actiunile personajului. Dorinta de a avea pamant intra in contradictie cu
iubirea, conflict enuntat inca din scena horei. Ion o urmareste pe Ana cu o privire stranie, parca o nedumerire si viclesug
neprefacut, apoi o vede pe Florica mai frumoasa ca oricand. Desi ii este draga Florica, este constient ca Ana este singura care
il poate scapa de saracie.
Iute si harnic precum mama sa, Ion simte dureros prapastia dintre el si bogatanii din sat ca V. Baciu. Cand acesta il
face sarantoc si ipocrit, Ion se simte biciunt, nu suporta ocara si reactioneaza violent.
Patima pentru pamant il macina pentru ca pamantul ii e drag ca ochii din cap. Toata fiinta lui este mistuita de dorul
de avea pamant mult, cat mai mult. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat de cei din sat, dominat de o dorinta navalnica,
un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu
meticulozitate si planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el
un personaj memorabil.
Dupa ce planul ii reuseste datorita inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense, Ion, intr-un
gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere nesfarsita.
Atitudinea lui Ion se schimba, odata ce o lasa pe Ana insarcinata; acesta devine rece, distant, cinic si refuza sa
vorbeasca cu ea. Cand trateaza problema zestrei cu V. Baciu, Ion este semet si cu nasul in vant, sfidator, constient ca detine
controlul absolut asupra situatiei si ca il poate sili sa-i dea pamantul la carea viseaza de atata timp.
In secventa epica imediat urmatoare se petrece un aveniment crucial pentru destinul personajului. Ion descopera ca
altceva trebuie sa fie temelia si revine la pasiunea initiala pentru frumoasa Florica. Cand afla insa ca acesata se casatoreste
cu George, se simte ca si cum cineva i-ar fi luat cea mai buna bucata de pamant. Din acest moment se poate vorbi despre Ion ca
despre un obsedat al posesiunii a carui fixatie maniaca provoaca turbulente. Pamantul si iubirea ii vorbesc la un moment dat cu
acelasi glas, nu mai au voci distincte, iar polifonia aceasta precipita drumul eroului spre moarte.
Relatia personajului cu mediul este magistral evidentiata inca din scena horei, prin intermediul careia cititorului i se
prezinta marile componente ale universului fictional in care a pasit: timpul, spatiul si celelalte personaje. Treptat, din
amalgamul participantilor la hora se detaseaza o pereche de personaje antagonice: Ion si George Bulbuc. Autoritatea taranului
sarac in fata celui bogat este pusa in evidenta de faptul ca lautarii asculta de Ion, desi sunt platiti de George. Conflictul lor se
finalizeaza cu bataia de la carciuma, in care invingatorul este Ion, scena construita simetric cu cea din finalul romanului, cand
George il rapune pe rivalul sau cu sapa.
Moartea apare ca unica solutie de iesire din impasul in care ajunge destinul personajului. O violenta de esenta
naturalista razbate din aceasta scena, in care sangele lui Ion se intoarce in pamantul care i-a fost mai drag decat o mama.

S-ar putea să vă placă și