Adjectivul

Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea

(caracteristica) unui obiect.
Adjectivul insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si
numarul substantivului:

Numar

Masculin

Feminin

Singular

elev harnic

cladire inalta

Plural

elevi harnici

cladiri inalte

Dupa flexiune adjectivele pot fi:

A. Adjective variabile care-si schimba forma dupa gen, numar si
caz: bun, buna, buni, bune.
a.1. Adjectivul cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin
si alta pentru feminin:
frumos-frumoasa;
negru neagra.
a.2. Adjectivul cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru
masculin si pentru feminin:
izvor rece apa rece;
creion verde iarba verde.
B. Adjective invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele
provin din limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau alte
caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace):
tigru atroce tigroaica atroce.
Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea):
M-a impresionat asa intamplare.
Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde.

Dupa origine, adjectivele se clasifica in :

A. adjective propriu-zise: frumos, harnic, bun, intelept etc.

B. adjective pronominale, provenite din pronumele ce determina un substantiv:

b.1. adjective demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt;
b.2. adjective nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii;
b.3. adjective posesive: sora mea, colegii nostri;
b.4. adjective negative: nici un caiet, nici o culegere;
b.5. adjective de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi;
b.6. adjective relative: Nu stiu 1/ce taina ascunzi. 2/;
b.7. adjective interogative: Care om din lume nu doreste pacea?

Dupa structura adjectivele sunt:

Adjective simple: lenes, intelept, rau, inteligent, inalt;
Adjective compuse: cumsecade (cum + se + cade); atotputernic (a + tot +
puternic); galben-auriu, tehnico-stiintific, alb-argintiu.

Locutiuni adjectivale
Insusirea unui obiect poate fi exprimata si prin locutiuni adjectivale (grupuri de
cuvinte care au valoarea unui adjectiv). Ele se comporta ca un adjectiv.
In cele ce urmeaza putei gsii cateva exemple de locutiuni adjectivale.
Nu se cuvine sa-ti pierzi prietenii cei cu credinta. (credinciosi)
Baiatul acela era de treaba. (cumsecade)
Am intalnit un om cu stare. (instarit, bogat)
Dintre toti copiii, fata cea mai mare era mai tacuta si mai cu judecata. (chibzuita)
Parea un om de seama. (important)
Locutiunile adjectivale se comporta ca un adjectiv:
a) pot fi insotite de articolul demonstrativ (adjectival): omul cel cu stare;
b) pot avea grade de comparatie: un om mai de nadejde; un baiat foarte de treaba.

Gradele de comparatie ale adjectivului

A. POZITIV exprima insusirea, calitatea obisnuita fara a compara cu alta : elev harnic,
trandafir rosu, apa limpede.

Adjectivul la gradul pozitiv poate fi insotit sau nu de articolu demonstrativ (adjectival) cel,
cea, cei, cele: elevul cel silitor; elevii cei silitori.
B. COMPARATIV cand insusirea unui obiect este comparata cu aceeasi insusire a
altui obiect sau a aceluiasi obiect in momente diferite:
b.1. Comparativul de superioritate (adverbul mai):
Caietul lui este mai ordonat decat al tau.
b.2. Comparativul de egalitate (la fel de, tot atat de, tot asa de):
Secerisul fusese tot atat de greu ca si mai inainte.
b.3. Comparativul de inferioritate (mai putin):
Verisorul tau este mai putin voinic.
C. SUPERLATIVUL exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad.
c.1. Superlativul relativ exprima insusirea la cel mai inalt sau cel mai scazut grad, prin
comparatie cu alt obiect:
lonescu este cel mai silitor elev din clasa a VII-a.
Superlativul relativ poate fi:
de superioritate:
Ceahlaul este cel mai inalt varf al Carpatilor Orientali.
de inferioritate:
Muntele acela este cel mai putin inalt dintre toti muntii.
c.2. Superlativul absolut exprima, fara comparatie, gradul cel mai inalt sau cel mai
scazut al unui obiect. Se construieste cu adverbele foarte tare sau prin alte mijloace
mai expresive:
* adverbele si locutiunile adverbiale legate de adjectiv prin prepozitia de:
grozav, neinchipuit, extraordinar, nemaipomenit, din cale afara, extrem de;
* prin repetarea adjectivului:
o gradina frumoasa, frumoasa;
* prin lungirea si repetarea unei vocale sau a unei consoane :
bunna, maare, gallben, rrau;
* diferite expresii in care adjectivul este insotit de un substantiv ce-i da valoare de
superlativ absolut:
suparat foc, rea de mama focului etc.
Observatii
Nu au grade de comparatie :
A. adjectivele care exprima insusiri ce nu pot fi comparate: gigantic, urias, colosal,
complet, intreg, unic, principal, perfect, egal, vesnic.
B. adjectivele care in limba latina reprezinta forme ale comparativului sau
superlativului: exterior, interior, minim, maxim, posterior, anterior, minor, major, superior,
inferior, suprem etc.

Pronumele
Pronumele este compus din urmatoarele grupuri de cuvinte: (pro + nomen = pentru
nume)

Pronumele este partea de vorbire flexibila care inlocuieste un

substantiv (nume).
PRONUMELE PERSONAL tine locul persoanelor ( I, a II-a, a III-a, singular si plural).
PERSOANA I
Singular

Plural

Cazuri Intrebare

Forme
accentuate

Forme
Forme
neaccentuate accentuate

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate

N.

cine?

eu

noi

subiect

Ac.

(pe) cine ? (pe) mine ma, m-

(pe) noi

ne

complement
direct

D.

cui?

imi, mi

noua

ne, ni

complement
indirect

G.

al, a, ai, ale

cui?

V.

mie

PERSOANA a II-a
Singular

Plural

Cazuri Intrebare

Forme
accentuate

Forme
Forme
neaccentuate accentuate

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate

N.

cine?

tu

voi

subiect

Ac.

(pe) cine ? (pe) tine

te-

(pe) voi

va, v-

complement
direct

D.

cui?

iti, ti-

voua

va, vi, v-

complement
indirect

G.

al, a, ai, ale

cui?

tie

V.

tu!

voi!

Observatii
Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele
de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si feminin.
Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ
au numai pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi).
Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate.
PERSOANA a III-a (masculin)
Singular

Plural

Cazuri Intrebare

Forme
accentuate

Forme
Forme
neaccentuate accentuate

Functie
Forme
sintactica
neaccentuate

N.

cine?

el

ei

subiect

Ac.

(pe) cine ? (pe) el

il, l-

(pe) ei

ii, i-

complement
direct

D.

cui?

ii, i-

lor

le, li

complement
indirect

G.

al, a, ai, ale

lui
cui?

lor

atribut
pronominal
genitival

V.

lui

PERSOANA a III-a (feminin)

Singular

Plural
Functie
sintactica

Cazuri Intrebare

Forme
accentuate

Forme
Forme
neaccentuate accentuate

Forme
neaccentuate

N.

cine?

ea

ele

subiect

Ac.

(pe) cine ? (pe) ea

o-

(pe) ele

le-

complement
direct

D.

cui?

ii, i-

lor

le, li

complement
indirect

G.

al, a, ai, ale

ei
cui?

lor

ei

atribut
pronominal

genitival
V.

La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele
personale: dansul, dansa, dansii, dansele.
Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata,
dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor).
Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau
la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea constructii pronumele la dativ
are sens posesiv: palaria mea, palaria ta, palaria ei (lui). Acest dativ se numeste dativ
posesiv.
Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica
de atribut pronominal.
Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se
intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca
povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se
numeste dativ etic:
Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul.
(I. Creanga)
Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica.

Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un

substantiv (eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai ca
adjectiv pronominal de intarire.
Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat
formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ti, si, ne, va,
le.
SINGULARPLURALMasculinFemininMasculinFemininins (u) ins (a) ins (i) ins (e) -mi
(eu) -mi (eu) -ne (noi) -ne (noi) -ti (tu) -ti (tu) -va (voi) -va (voi) -si (el) -si (ea) -si (ei) -si
(ela)
Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire
si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal sau cu substantivul determinat.
Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii.
(I. Creanga)
Noi insine am intarziat.

Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv inlocuieste obiectul asupra caruia se exercita in
mod direct sau indirect actiunea unul verb.
Pronumele reflexiv prezinta particularitati morfologice si sintactice distincte :
are numai cazurile acuzativ si dativ, iar formele au aceeasi persoana si acelasi
numar ca si subiectul verbului determinat.
reprezinta aceeasi persoana ca si subiectul, avand forme proprii numai pentru
persoana a III-a.
Ac. pe sine, se, sD. siesi, sie, isi, si aceste forme sunt nediferentiate dupa gen si numar, iar la persoanele I si a II-a se
folosesc formele neaccentuate de acuzativ si de dativ ale pronumelui personal.

Pronumele posesiv
Pronumele posesiv inlocuieste numele obiectului posedat si indica
persoana posesorului.
Din structura sa face parte articolul posesiv (al, a, ai, ale) si are forme diferite dupa
persoana, gen, numar si partial, dupa caz.
Articolul posesiv al, ai, a, ale se schimba dupa genul si numarul obiectului posedat
inlocuit.
cartea / cartile / pomul / pomii a mea / ale mele / al meu / ai mei.
Pronumele propriu-zis se modifica in functie de persoana si numarul posesorilor:
Cartea este a mea. (persoana I, numarul singular)
Cartea este a ta. (persoana a II-a, numarul singular)
Cartea este a noastra. (persoana I, numarul plural)
Pronumele posesiv are genul, numarul si cazul substantivului substituit.
Pe banca sunt ale noastre (cartile) genul feminin, numarul plural, cazul nominativ.
Pe-al meu (caietul) l-a corectat genul neutru, numarul singular, cazul acuzativ.
Functii sintactice

subiect: Ai nostri au plecat.

nume predicativ (in nominativ): Cartea este a ta.
nume predicativ (in acuzativ): Darurile sunt pentru ai tai.
atribut pronominal prepozitional: El nu privea lumea cu ochi ca ai nostri.

atribut pronominal genitival: Am ascultat parerea alor sai.

complement direct: I-am vazut pe ai vostri.
complement indirect (in acuzativ): Discutam despre ai tai.
complement indirect (in dativ): Le-am spus alor mei vestea.
complement circumstantial de loc: Gigel s-a intors la ai sai plin de trofee.
complement de agent: Banca a fost reparata de ai nostri.

Observatii:
Cazurile dativ si genitiv se exprima prin articolul posesiv, care are forma alor, urmat de
formele pronumelui care arata mai multe obiecte posedate: alor mei, alor tai, alor sai,
alor nostri, alor vostri.
Le-am dat alor tai cartea. (complement indirect)
Sfatul alor mei l-am ascultat. (atribut pronominal genitival)
Ei au navalit asupra alor nostri. (complement indirect)
Cand determina un substantiv care denumeste obiectul posedat, pronumele posesiv isi
schimba valoarea gramaticala, se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz
si devine adjectiv pronominal posesiv, cu functie sintactica de atribut adjectival.
Sora mea a plecat cu prietenii sai.

Pronumele demonstrativ
Pronumele demonstrativ inlocuieste numele unui obiect indicand
totodata apropierea, departarea obiectului ori identitatea acestuia
cu sine insusi sau cu alt obiect.
Tipurile de pronume demonstrative sunt:

pronume demonstrativ de apropiere: simple acesta, aceasta; compuse cestalalt,

ceastalalta;
pronume demonstrativ de departare: simple acela, aceea; compuse celalat, cealalta;
pronume demonstrativ de identitate: compuse acelasi, aceeasi.
Pronumele demonstrative disting opozitii:
de gen: acesta/aceasta; acela/aceea; acelasi/aceeasi; celalat/cealalta;
de numar: acesta/acestia; aceasta/acestea; acela/aceia;
de caz: acesta/acestia (N.-Ac.); acestuia/acestora (D.-G.)
Dintre valorile de intrebuintare trebuie consemnata folosirea cu sens neutru a formelor
de feminin: aceasta, asta, aceea. Sensul neutru se refera la faptul exprimat intr-o
comunicare:
Aceasta intre noi adesea o vedem
Si numai cu cei mari egalitate vrem.

(G. Alexandrescu)
Formele populare ale pronumelui demonstrativ sunt: asta, asta, ala, ala, astalalt,
astalalta, alalalt, ailalta:
Stii ca are haz si asta?
(I. Creanga)
Cand pronumele demonstrativ determina un substantiv (omul acela), el isi schimba
valoarea gramaticala devenind adjectiv pronominal demonstrativ si acordandu-se cu
substantivul determinat in gen, numar si caz, cu functia sintactica de atribut adjectival.

Pronumele relativ
Pronumele relativ stabileste relatia intre o propozitie subordonata
si regenta ei. Se foloseste numai in fraza si are acelasi rol ca si
conjunctiile subordonatoare sau adverbele relative
Pronumele relativ se deosebeste insa de conjunctii prin faptul ca indeplineste in
propozitia pe care o introduce o anumita functie sintactica, in timp ce conjunctia nu este
decat un element introductiv al propozitiei subordonate, lipsit de functie sintactica.
Formele pronumelui relativ sunt: care, cine, ce, ceea ce, cat, cata, cati, cate.
Pronumele relativ cine se refera la fiinte, care si ce se pot referi atat la fiinte cat si la
lucruri, iar cat se refera la cantitatea obiectelor.
Fiecare dintre pronumele relative poate introduce atat propozitii in relatie cu un
substantiv (propozitii atributive), cat si propozitii in relatie cu un verb.
Functia sintactica a pronumelui relativ care introduce o propozitie atributiva se poate
recunoaste usor inlocuind pronumele cu substantivul din regenta al carui loc il tine, la
cazul pronumelui:
subiect: Am apreciat eleva 1/ care se pregateste temeinic.2/
nume predicativ: Nu stiam 1/ care este rezultatul concursului.2/
atribut pronominal genitival:El s-a asezat langa o fantana 1/ a carei apa se
scurgea. 2/
complement direct: Zmeul acesta este mai puternic decat fratii lui 1/ pe care i-a lovit.2/
complement indirect (in acuzativ): Am citit cartea 1/ despre caremi-ai vorbit. 2/
complement indirect (in dativ): El a chemat elevul 1/ caruia i-a dat caietul. 2/
complement circumstantial de loc: Admiram muntii 1/ spre care ne indreptam pasii.2/
complement circumstantial de timp: Mi-am amintit ziua1/ in care am primit vestea. 2/

 complement circumstantial de cauza: Stiam 1/ din cauza caruiam-am suparat.2/

Pronumele relativ care la cazul genitiv asezat la inceputul propozitiei este atribut al
substantivului si este precedat de articolul posesiv:
Am curatat pomul 1/ ale carui ramuri s-au uscat.2/
masculin singular

feminin plural

masculin singular

feminin plural

Pronumele relativ se acorda in gen si numar cu substantivul inlocuit in propozitia

regenta (pomul), iar articolul posesiv (ale) se acorda in gen si numar cu substantivul
determinat din propozitia subordonata aflat la dreapta (ramuri).
Insotind un substantiv, pronumele relative care, ce, cat, cata, cati, cate se acorda cu
acesta in gen, numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival:
A cumparat 1/ care carte i-a placut.2/
Am aflat 1/ ce elev intarzie.2/
Ei au luat 1/ cate flori au dorit.2/

Pronumele interogativ
Pronumele interogativ substituie anticipat obiectul, cuvantul sau
grupul de cuvinte asteptat ca raspuns la un enunt interogativ. Se
caracterizeaza printr-o intonatie specifica.
Pronumele interogative care, cine, ce, cat, cata, cati, cate sunt folosite, de obicei, in
propozitii interogative.
Care dintre aceste timbre iti plac ?
Cine te ingrijeste ?
Ce mi-ai adus ?
Cati au sosit ?
Pronumele interogativ care distinge opozitii de gen, numar si caz numai la G. si D.:
N./Ac. care;
G./D. caruia (numarul singular, genul masculin);
careia (numarul singular, genul feminin);
carora (numorul plural).

Cine ca pronume interogativ distinge opozitia de caz:

N./Ac. cine?
G./D. cui?

Ce este un pronume interogativ invariabil si se refera la nume neanimate.

Cat, cata, cati, cate se refera la cantitatea sau numarul obiectelor si distingem opozitii
de gen si numar:
N./Ac. cat, cata, cati, cate;
G./D. cator (numai de caz).

Functia sintactica a pronumelui interogativ corespunde cu aceea a cuvantului asteptat ca

raspuns la intrebare, adica cu a cuvantului caruia ii tine locul.
Functiile sintactice ale pronumelui interogativ cine:
N. Cine a venit? (subiect)
Cine esti tu? (nume predicativ)
Ac. Pe cine ai lasat acolo? (complement direct)
Cu cine discutai? (complement indirect)
D. Cui i-ai comunicat vestea? (complement indirect)
G. Al cui baiat esti tu? (atribut genitival)
Al cui este baiatul acesta? (nume predicativ)

Cand insotesc un substantiv si-l determina, pronumele interogative isi schimba valoarea
gramaticala, devin adjective pronominale interogative, se acorda cu substantivul in gen,
numar si caz si au functie sintactica de atribut adjectival.
Cine nu poate deveni adjectiv pronominal intergoativ.
Ce rochie este mai frumoasa?
Care floare o oferi colegei?
Cati elevi vor participa la concurs?
Propozitiile construite cu pronume interogativ sau adjective intergogative sunt folosite in
fraza ca propozitii subordonate fata de regenta.
Spuneti-mi 1/cine lipseste? 2/
Nu stii 1/care elev a intrat in clasa? 2/

In asemenea constructii pronumele sau adjectivul interogativ are rolul de a stabili relatia
intre subordonata in care indeplineste functia sintactica si regenta ei.
Pronumele interogativ a devenit pronume interogativ relativ, iar adjectivul interogativ
a devenit adjectiv interogativ relativ.

Pronumele nehotarat
Pronumele nehotarat substituie un substantiv fara sa dea indicatii
precise cu privire la obiect.
Dupa structura, pronumele nehotarate sunt:

simple: unul, altul, tot,, atat, mult, putin, realizand distinctii:

de gen unul/una, putin/putina, tot/toata;
de numar unul/unii, mult/multi;
de caz:
Plural: unii / altii

compuse, din elemente de

compunere: ori-, oare-, fie-, alt-, -va, vre-,
G./D. Singular: unuia / altuia Plural: unora / altora cu pronumele relative ce, cine, cat, care,
rezultand formele: orice, oricine, oricat,
oricare, oarece, oarecine, oarecare,
fiece, fiecine, fiecare, ceva, cineva, careva, catva, altceva, altcineva, altcineva,
altcareva etc.
N./Ac. Singular: unul / altul

este pronume nehotarat compus din elementul de compunere vre- si pronumele

nehotarat unul.
Pronumele nehotarat compuse flexioneaza dupa modelul pronumelui relativ sau
nehotarat component:
N./Ac. oricine;
G./D. oricui;
N./Ac. fiecare;
G./D. fiecaruia / fiecareia

Pronumele nehotarat fiecare are forme pentru numarul singular.

Compusele cu pronumele ce (ceva, altceva etc) sunt invariabile la fel ca si
pronumele ce.
Cand pronumele nehotarate determina un substantiv, isi schimba valoarea gramaticala,
se acorda cu acesta in gen, numar si in caz si devin adjective pronominale nehotarate.

Sunt numai pronume nehotarate, pronumele compuse de la pronumele relativ cine cu

elementele de compunere :ori-, (oare-), fie-, alt-, -va, respectiv: oricine, oarecine,
fiecine, altcineva, cineva.
Pronumele nehotarate altul (alta), unul (una), vreunul (vreuna), devin adjective
pronominale nehotarate sub forma alt (alta), un (o), vreun (vreo).

Observatii:
Pronumele si adjectivele nehotarate orice, oricare, oricat pot fi elemente de relatie intre
subordonata si propozitia regenta:
Cheama 1/ pe oricine vei gasi. 2/
Raman acasa 1/ oricate reprosuri as primi. 2/

Pronumele negativ
Pronumele negativ neaga un substantiv, aparitia lui in context
presupunand obligatoriu prezenta unui termen de negatie.
Nimeni nu stie nimic.
Dupa structura, pronumele negative sunt:

simple: nimeni, nimic;

compuse: nici unul.
Pronumele negativ nimeni substituie nume de persoane, distinge opozitii de caz:
N./Ac. nimeni;
G./D. nimanui.

Pronumele nimic (nimica) substituie nume neanimate si este invariabil.

Nici unul substituie orice substantiv si cunoaste opozitii de gen, numar si caz, dupa
modelul componentului sau unul: nici una, nici unii, nici unele.

ARTICOLUL
Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul,
aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut
vorbitorilor.
In cele ce urmeaza veti gasi cateva exemple cu articolul din limba romana:
Caietul este pe banca.
M-am intalnit dimineata cu un coleg.
Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde
realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul.
Frumosului copac i-am taiat crengile.

ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul

cuvantului, aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit.
CAZ

SINGULAR

PLURAL

N./Ac.

omul, casa, muntele;

oamenii, casele, muntii

G./D.

omului, casei, muntelui;

oamenilor, caselor, muntilor

V.

omule!

oamenilor!

ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea

substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a
le determina precis.
CAZ

MASCULIN

FEMININ

SINGULAR

PLURAL

SINGULAR

PLURAL

N./Ac.

un elev

niste elevi

o eleva

niste eleve

G./D.

unul elev

unor elevi

unei eleve

unor eleve

Observatii:
Articolul hotarat poate fi proclitic:
1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau un
substantiv propriu feminin, de origine straina:
Lui Costel i-am dat cartea.
Cartea lui Carmen este noua.
2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un adjectiv
posesiv:
Lui varu-tau i-am dat caietul.
3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume
propriu :
Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa.
4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.:
Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.

ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui

substantiv sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui
posesiv si a numeralului ordinal.
Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale.
Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se
acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronumele in
genitiv:
carte a elevului carti ale elevilor
copil al vecinei copii ai vecinelor

ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste

un adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti
de vorbire si substantivul determinat (cel, cea, cei, cele).
Observatii:
Se numeste articol demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui
demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl adjectival, deoarece,
de obicei, insoteste un adjectiv.
Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul
determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste:

N./Ac. eleva cea silitoare

D./G. elevei celei silitoare

In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici:

reprezinta o clasa morfologica restransa

nu are autonomie semantica;

nu indeplineste functii sintactice;

serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de

vorbire.

Adverbul
Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica
unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un
alt adverb.

Dupa structura adverbul este:

a) adverbul simplu: asa, azi, aici, acolo, bine, abia;
b) adverbul compus: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa.

Dupa sens adverbul este:

a)

adverb de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte etc.

b)

adverb de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine,romaneste etc.

c)

adverb de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata.

Dupa criteriul sintactic adverbul este :

a)

adverb regent (predicativ) cu functie de predicat verbal in propozitie:

Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate)

b) adverb relativ in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc
functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.

Locutiuni adverbiale
Grupurile de doua sau mai multe cuvinte care indeplinesc rolul
unui adverb se numesc locutiuni adverbiale.
Locutiunile adverbiale sunt formate din:
a)
substantiv, pronume sau adverb repetat cu una sau doua prepozitii: zi de
zi, din vreme in vreme, rand pe rand, din ce in ce, din cand in cand;

b)
substantiv, adjectiv substantival, participiu (de obiecei negativ),
numeral sau adverb cu una sau mai multe prepozitii: de dimineata, de voie, de nevoie,
in graba. in tacere, din nou, pe de rost, pe nepusa masa, de-a pururea, pe neasteptate,
pe negandite, incetul cu incetul, cu una cu doua, etc.
c)
din parti de vorbire de acelasi fel: calea-valea, harcea-parcea, vrandnevrand, taras-grapis, hodoronc-tronc, ici-colo, etc.

Se scriu cu cratima:

locutiunile adverbiale ale caror prime termene de compunere sunt

prepozitiile intru sau dintru. Aceste prepozitii au pierdut vocala u inaintea unui cuvant
care incepe cu o vocala: intr-acolo, intr-adins, intr-adevar, dintr-adins, dintr-acolo.
locutiunile adverbiale formate din prepozitia dupa sau din adjectivul demonstrativ asta si
un substantiv cu sens temporal: dupa-amiaza, asta-vara, asta-seara etc.
marea majoritate a locutiunilor adverbiale formate prin unirea a doua parti de vorbire
identice: substantive, a unui substantiv cu un adverb, a doua verbe, a doua adverbe sau
doua interjectii: calea-valea, val-vartej, vrand-nevrand, harcea-parcea, taras-grapis,
hodoronc-tronc.
propozitia compusa de-a din locutiunile: de-a binelea, de-a pururea, de-a dreptul, de-a
curmezisul.
Ca structura, expresiile adverbiale sunt mult mai complexe si deseori in diferite lucrari de
specialitate, in manuale scolare se confunda sau se asmileaza cu locutiunile adverbiale
propiu-zise.
Spre deosebire de locutiunile adverbiale autentice, expresiile adverbiale sunt mai
putin sudate si in mod obligatoriu purtatoare de expresivitate. De aceea unitatile lexicale
componente pot fi analizate si separat din punct de vedere sintactic.
In categoria expresiilor adverbiale pot fi incadrate:
la voia intamplarii
la pastele cailor
pe toate cararile
cat vezi cu ochii
cum scrie la carte
cu lacrimi de sange
Faptul ca unele expresii adverbiale sunt propozitii intregi si ca ele sunt incluse printre
locutiuni inseamna ca granitele fintre cele doua concepte sunt totusi foarte labile si greu
de fixat.

Locutiuni adverbiale predicative din limba romana

Imaginea generala asupra locutiunilor adverbiale trebuie intregita cu unele detalii
referitoare la asa-numitele locutiuni adverbiale cu functie sintactica de predicat.
Aceste locutiuni adverbiale predicative exprima siguranta, necesitatea si probabilitatea.
Ele sunt: de prisos, cu siguranta, fara indoiala, de buna seama, fara doar si poate etc.
Pentru ca acestea sa constituie singure predicatul unei regente si sa aiba drept
subordonata o propozitie subiectiva este necesar sa fie urmate de conjunctia ca ori sa (in
cazul locutiunii adverbiale de prisos).
Cu siguranta 1/ ca vor intarzia. 2/
De prisos 1/ sa continuam. 2/
Ori de cate ori predicatul este exprimat prin adverbe sau locutiuni adverbiale predicative,
el poate fi, dupa imprejurari, nominal sau verbal.
Se considera ca daca o astfel de locutiune adverbiala poate admite pe langa ea verbul
copulativ a fi, atunci formeaza un predicat nominal.
Cand locutiunea adverbiala nu poate primi verbul copulativ a fi, atunci ea se comporta
ca un predicat verbal.
Fara doar si poate 1/ ca timpul va sterge acele amintiri.2/
(impreuna cu verbul copulativ a fi subinteles alcatuieste predicat nominal)
Sa se compare constructiile paralele:
De prisos 1/ sa muncesti. 2/
E de prisos 1/ sa muncesti. 2/

Numeralul
Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical
deplin si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor.
Numeralul dupa structura poate fi:
a) numerale simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc.
b) numerale compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc.
Numeralul dupa sens poate fi:
a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc.
Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase, unsprezece,
douazeci etc.
b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc.
Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al treilea, a
treia, al unsprezecelea.
Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in sensul ca nu
arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora.
Cei cinci au sosit tarziu.
Colegul tau este al doilea.
Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul.
subiect

Cei doi sunt in clasa.Al treilea n-a fost prezent.

nume predicativ

Noi suntem patru.

atribut genitival

Propunerea celor trei a fost acceptata.

complement direct Ii astept pe cei doi.

complement indirect M-am adresat celor trei.

Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la unu la nouasprezece

(inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si functie sintactica de
atribut adjectival:
Pe strada trec optsprezece elevi.
Ei locuiau in trei camere.
Eleva aceea este in clasa a doua.

Observatii:
Numeralele de la douazeci in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un
substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin prepozitia de, cu functie
sintactica de atribut prepozitional:
Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete.
douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala,
cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.
Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi,
amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei, tuspatru, tuscinci.
Pot avea:

valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua.

valoare adjectivala: Tustrei feciorii babei umblau in carausie. (I. Creanga)
Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui
obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu).
Pot avea:

valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost rasplatit.

valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit.
valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost discutabil.
Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a obiectelor. Pot
avea:

valoare substantivala: Cate patru s-au trezit.

valoare adjectivala: Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de salbe. (G. Cosbuc)
valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.
Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de
adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici.
Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un
adjectiv sau un alt adverb.
Pot insoti:

un verb: El s-a lovit de trei ori in usa.

un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de zece
ori mai numeroasa decat a lui Mihai.
un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent a alergat de doua
ori mai repede decat al cincilea.

Observatii:
Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de
timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem:
O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial)
Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv)
Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)

Prepozitia
Prepozitia este partea de vorbire neflexibila, fara autonomie sintactica.
Prepozitia serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in planul
propozitiei intre atribut si regentul sau, intre complement si regentul sau.
O adevarata ploaie de stele venea din cer.
substantivul determinat atribut

verb determinat

complemnet

Dupa structura prepozitia poate fi:

a) simple: a, de, la, cu, peste, langa, sub, catre, prin, contra etc.
b) compuse: de la, pana la, de catre, de peste, fara de, pe la, de pe, de langa, dinspre,
despre, inspre etc.
Dupa regimul cauzal:
a) prepozitii cu acuzativul: cu, in, spre, catre, ca, pentru, din, de la, de pe, pe langa, de
sub etc.
b) prepozitii cu genitivul: contra, impotriva, asupra, inaintea, deasupra etc. ,
c) prepozitii cu dativul: gratie, datorita, multumita, contrar, conform, potrivit, aidoma etc.
Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata:
inaintea inainte (adverb);
imprejurul imprejur (adverb).
Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc)
El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv)

Observatii:
Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau pronume la
genitiv :
Imprejurul gradinii ei au asezat gardul.
Impotriva lui au fost multi colegi.
Cand au forma nearticulata, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la
dativ :
Astfel zise lin padurea
Bolti asupra-mi clatinand
(M. Eminescu)

Locutiuni prepozitionale
Relatia dintre atribut sau complement si cuvintele determinate se face
si prin locutiuni prepozitionale (grupuri de cuvinte care prezinta
unitate de sens si indeplinesc rolul unei prepozitii).
Sunt formate dintr-una sau doua prepozitii si o alta parte de vorbire:
substantiv articulat sau nearticulat: in urma, din pricina, in fata, in spatele, fata de, in
loc de;
un adverb articulat sau nearticulat: pe dinaintea, alaturi de, aproape de, afara de, in
afara etc.
Locutiunile prepozitionale in structura carora se afla un substantiv sau un adverb articulat
se construiesc cu substantive si pronume in genitiv: in fata blocului, in afara gradinii,
in urma ei etc.

Observatii:
Uneori prepozitiile si locutiunile prepozitionale pot fi confundate cu adverbele sau
locutiunile adverbiale. In realitate, diferentele sunt vizibile diferenta formala (prepozitiile
si locutiunile prepozitionale, de obicei, sunt articulate, adverbele si locutiunile adverbiale
sunt nearticulate).
Sa se compare:
Ei merg inainte. (adverb)
Ei merg inaintea lui. (prepozitie)
Noi ne-am asezat in fata. (locutiune adverbiala)
Noi ne-am asezat in fata clasei. (locutiune prepozitionala)
Exista desigur, si o diferenta functionala : adverbele au functie sintactica, prepozitiile si
locutiunile prepozitionale nu au functie sintactica, ci exprima o relatie de subordonare.
Dintre locutiunile prepozitionale cu o structura diferita sau mai complexa pot fi adaugate
: de-a lungul, de-a latul, in raport cu, o data cu, referitor la, privitor la sau chiar in
ceea ce priveste, al carei statut locutional este dat de faptul ca aceasta imbinare
frazeologica calchiaza francezul en ce qui concerne
Multe dintre locutiunile prepozitionale cunoscute se pot construi cu un pronume
personal in cazul dativ (la forma neaccentuata si cu valoare posesiva):
Si-a aruncat privirea asupra-mi.
S-au asezat in juru-ti.
In fata-i statea o eleva.

Conjunctia
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie
sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati sintactice
aflate in relatii de coordonare sau subordonare (intre doua parti de
propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii).
Dupa structura conjunctia poate fi:
a) simpla: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc.
b) compusa: ci si, ca sa, incat sa etc.
Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt:
A. coordonatoare realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe
acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel):
a) copulative: si, nici;
b) disjunctive: ori, sau, fie;
c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba;
d) conclusive: deci, asadar.
Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute)
Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative)
Nu-mi trebuie flamuri 1/
Nu voi sicriu bogat2/
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.3/
(M. Eminescu)
(leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa)
Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe
Rarau 4/ turmele urca 5/ sau coboara de pe Rarau6/
(Geo Bogza)
Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de
acelasi fel (propozitii principale).
B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in
planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un termen
regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc.
Conjunctia sa are un dublu rol:

marca a modului conjunctiv

element de relatie intre doua propozitii.

E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se

stia 4/ daca fumeaza 5/ ori nu 6/
(M. Sadoveanu)

Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie,
verbul fiind subinteles (fumeaza).
Observatie:
Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.

Locutiuni conjunctionale
Relatia dintre doua propozitii se poate face si prin locutiuni
conjunctionale (grupuri de doua sau mai multe cuvinte care
impreuna au rol de conjunctie).
In componenta unei locutiuni conjunctionale se afla totdeauna o conjunctie sau alta
parte de vorbire cu rol de conjunctie (pronume relativ sau adverb relativ). Mai frecvente
sunt urmatoarele: indata ce, pana ce, dupa ce, pentru ca sa, fara sa, pana sa, cu toate
ca, macar ca, chiar daca, pentru ca, asa incat, din cauza ca, in timp ce, in vreme ce, ori
de cate ori, in loc sa, ca si cand, ca si cum, de parca etc.
Locutiunile conjunctionale subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice
aflate in planuri diferite, adica exprima relatii de subordonarea unor propozitii fata de un
termen regent:
Dar eu nu te mai tin minte,1/macar ca nu-i asa demult de atunci2/
(M. Sadoveanu)
Conjunctiile, respectiv locutiunile conjunctionale nu trebuie sa se confunde cu prepozitiile
(locutiunile prepozitionale) sau cu adverbele (locutiunile adverbiale).
Valoarea morfologica este data pentru fiecare dintre aceste parti de vorbire de contextul
in care se afla, de raporturile pe care le stabilesc.
Din cauza ploii a ajuns tarziu. - locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie, leaga
> complementul de verbul determinat
Din cauza ca a plouat 1/a
ajuns tarziu.2/

- locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza, leaga

> propozitia subordonata nr.1 de regenta ei

Am adus flori si cadouri

pentru fiecare.

- conjunctie coordonatoare copulativa, raport de coordonare in

> propozitie, leaga doua complemente

Pe mine m-a si amuzat.

- adverb, cu sensul de imediat, deja

>

Inainte de plecarea ta am
dat telefon.

- locutiune prepozitionala, raport de subordonare in propozitie

>

Inainte sa pleci am dat

telefon.

- locutiune conjunctionala, raport de subordonare in fraza

>

Locutiunile conjunctionale nu trebuie confundate cu cele adverbiale, mai ales cand se

afla in corelatie.
Astfel, intr-o fraza de felul: Decate ori te aud, 1/ de atatea ori ma bucur. 2/, prima
locutiune este conjunctionala si introduce o propozitie subordonata circumstantiala de
timp, iar a doua (de atatea ori) este locutine adverbiala si indeplineste functia sintactica
de complement circumstantial de timp pe langa verbul ma bucur.
Locutiunile conjunctionale sunt grupuri sintactice nesudate, care au acelasi rol ca si
conjunctiile simple si compuse.

Interjectia
Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica
(exclamativa) care exprima:

stari fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!,oh!;

imita sunete sau zgomote din natura: poc!, cart!, chiau!, tiha!, fas;
un indemn: hai!, cea!, mars!, zat;
o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.

Dupa structura interjectia poate fi:

simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh!

compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!
Functiile sintactice ale interjectiei:
subiect:
De-abia se mai aude de departe: cioc cioc cioc!
(E. Garleanu)
predicat verbal:
Hai si noi la craiul, draga
(M. Eminescu)
nume predicativ:
E vai de el!
atribut adjectival:
Halal!
complement direct:
De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!
(B.St. Delavrancea)
complement circumstantial de mod:
Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca! caracara-ca!
(M. Sadoveanu)

Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei.

Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica
(exclamativa).
- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar.
(C. Hogas)

Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza
o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup,
lipa-lipa etc.
Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup
prin virgula:
-Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva?
(I. Creanga)
Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta
prin nici un semn de punctuatie:
Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou
(M. Sadoveanu)