Imi pot simti nebunia in vene ,e precum un drog

care imi macina sufletul ,nu stiu cum pot explica

aceste stari care am indeparteaza de realitate
,vreau sa am posibiitatea de a putea evada ,sa ma
refugiez intr-o lume pe care o pot controla ca nu
papusar ce isi dreseaza marionetele.Exita monente
cand ma pierd in ganduri si nu pot fi rationala
,lasandu-ma prada instictelor ,aratand oamenilor o
parte intunecata din mine, oare intr-o zi o sa
cedez,o sa cad in abisul de care imi e teama.Am
momente de blazare pe care nu stiu cum sa le
interpretez sau poate in acele clipe sunt eu cea
adevarata, incep sa cred ca, nu mai pot face
diferenta dintre realitate si fantezie ma pierd
incet, cu fiecare pas ma adances tot mai tare in
negura uitari si imi e frica sa indur iadul ce ma
asteapta sau poate nu e asa rau ,poate voi fi
fericita si in sfarsit imi voi gasi locul printre
ruine...
Capitolui 1

Mirosul de mugegai si lemn ars ma intampinase inca

de la intrare,pereti erau acopeiti de un tapet verde
desprins pe la colturi ,tavanul si crapat avea cateva
portiuni desprinse lasand la vedere grindele masive
din stejar,podeaua schrtia sub pasi mei
apasati,focul ardea mohnit in semineul inegrit de
fum si genusa ,o lumina slaba patrundea din
cealalata parte a incaperi prin gemul spart acopeit
cu draperi de culoarea tapetului.Cele doua fotoli
maroni erau asezate in centrul incaperi ,intre ele
pe o masuta mica se afla un set de ceai roz din
portelan ,doamna Miller statea pe unul din fotoili
sorbind cu grija lichidul usor verzui dintr-o cana
ciobita la unul din colturi.
-Ai intarziat!se aude vocea slaba si blanda a femei
in timp ce isi aseza ceasca de cei pe masuta.Haide
vino! ma indemna facand sem spre fotoliul liber de
lanaga.
Ma asez cu grija in locul indicat de aceasta.Femeia
imi zambeste calduros intreg chipul brazdat de

riduri luminandu-se ,parul alb si lug ii era prins intrun coc perfect aranjat plin de agrafe stralucitoare
si colorate,parea mai firava ca oricand in rochia ei
verde inflorata care nu lasa le vedere decat
pantofi negri din lac cu fundite rosi si plovarul alb
care ii atarna pe umeri in mana avea un ghem de
lana si andrele ,crosetatul era una din activitatile ei
preferate , nu ca ar avea prea multe..
-Vrei o cana de ceai, draguta?sunt trezita din sirul
gandurilor de doamna Miller care imi ofera
politicos o cana de ceai.Am refuzat cu o miscare a
capului ,dupa care am expirat zgomotos.
-Vai dar ce ai patit, copila esti mai trista ca
niciodata!surprinderea in legatura cu starea mea
sufleteasca ii se putea citi pe chip.Imi place cand
cineva isi face griji pentru mine ma simt iubita
,cateaodata e bina sa sti ca exista o persoana
caruia ii pasa de tine.
Am ridicat din umeri drept raspuns la afirmatia
acesteia,nu voiam sa o impovarez cu problemele
mele avea si asa destule.Intr-un final hotarata sa

intrerup tacerea o intreb:

-Ati reusit sa platiti chiria de luna trecuta doamana
Miller?Aceasta ma priveste surprinsa si incepe sa
rada.
-Of,copila nu iti face griji pentru o batrana nebuna
ca mine si oricum casa asta e o paragina stau aici
doar pentru ca nu am unde sa ma duc decat la un
azil si nu vreau asta, prefer sa imi petrec restul
zilelor aici decat acolo.
Stiam foarte bine care e situatia ei , o femeie
vaduva care nu a putut avea nicodata copii,batrana
aceea singura de care toti se tem si il ocolesc casa,
toti inafara de mine.
-Dar poate daca ati incerca...
-Nu,nu,nu am mai vorbit despre asta Lea ,imi place
aici si sunt fericita asta conteaza nu?
Ii admiram puterea de a trece peste toate
greutatile cu toatea ca oricat de puternic ai fi
mereu vei ramane traumatizat de trecutul care iti
bantuie visele.

-V-am adus pastilele,spun in timp ce scot o mica

plasuta din buzunarul hainei mele de culoare crem
mult prea demodata pentru gusturile acelor fete
mereu in pas cu moda.Ii intind plasuta doamnei
Miller dar aceasta refuza sa le i-a.
-Nu,Lea, pastilele nu ma ajuta cu nimic doar imi
amintesc ca sunt bolnava pishic si asta ma
intristeaza.Tonul voci ei este ca cel al unui copli
atunci cand nu ii convine jucaria primita si vrea
altceva.
-Dar trebuie,insist lasand pastilele pe masuta,va
ajuta!
-Pe tine-te ajuta?ma intreaba aceasta ,stiam ca
face referire la boala mea care de asemenea era
aceeasi ca a doamnei Miller.
-Nu,am raspuns cu un oftat prelung lasandu-mi
capul pe spate,nu ma ajuta ,probabil aveti dreptate
sunt inutile.
M-am ridicat alene din fotolui sub privirea atenta a
doamnei Miller,dupa ce mi-am luat la revedere de la

ea ,fara sa ma uit inapoi am strabatut holul care

era la fel de distrus precum restul casei ,o
constructie veche lasata sa se darame ,imi aducea
aminte de casele bantuite din filmele de groaza.Am
deschis usa facut din aceelasi lem de stejar
impodibita cu modele atent sculptate.
Aerul rece de afara ma facut sa tremur era destul
de frig pentru o zi de toamna,am coborat scarile
ajungand pe aleea din piatra care dadea spre o
poarta din fier ruginita am inpins-o cu putere
aceasta deschizandu-se cu un scartait.
Drumul era pustiu ,intunericul se instalase deja iar
singura lumina provnea din stalpi de iluminat ,acum
ca toamna se instalase zilele erau mai scurte
,culorile mai aprinse, pot spune ca acesta este
anotimpul meu preferat, felul cum natura isi pierde
viata ,cum se usuca incet,incet ma fascineaza.
Privesc ceasul de la mana care indica ora 22:00 ,se
pare ca nu voi ajunge prea devreme acasa nu ca as
vrea.Imi place sa strabat strazile din Renton ,de
mica adoram asta e ceva cu orasul asta care ma

atrage, simplitate si liniste sunt cele mai bune

cuvinte pentru al descrie.Prinsa in gandurile mele
abia realizez cand doua faruri se indreptau
amenintator de repede spre mine ,am incremenit
nestiind ce sa fac ,poate era frica sau poate imi
doream sa mor , corpul meu refuza sa se miste
eram cuprinsa de un amalgan de sentimente ,ma
resemnasem deja si asteptam momentul despartiri
de realitate...