Sunteți pe pagina 1din 9

CAPITALUL UMAN FORTA FUNDAMENTALA A

DEZVOLTARII

1. Conceptualizari si teorii privind capitalul uman:


Definitia termenului capital uman o gasim in Dictionarul de Economie, formulata astfel:
(1) stocul de cunostinte profesionale, deprinderi, abilitati si de sanatate, care pot conduce o
persoana la sporirea capacitatilor sale creative si, implicit a veniturilor scontate a se obtine in
viitor (2) capacitatea oamenilor de a produce in mod eficient bunuri materiale si servicii.
Initiator al teoriei capitalului uman, considerat de unii autori1 Jacob Mincer utilizeaza expresia
capital uman in titul unui articol pe care il publica in 1958: Investment in Human Capital and
Personal Income Distribution, Journal of Political Economy, vol.66.
Conceptul de capital uman s-a impus in literatura economica incepand cu anul 1961, anul
aparitiei in American Economic Review a articolului lui Theodore W. Schultz Investment in
Human Capital. Laureat al Premiului Nobel pentru economie, exponent al Noii Scoli dela
Chicago al carei filon teoretic si slogan era: Omul- cea mai de pret bogatie a unei tari
Th.W. Schultz era deja cunoscut prin studiile precedente publicate : Investment in Man : an
Economist s View(1959) si Education and Economic Growth (1961).
In articolul sau, trateaza capitalul uman similar celui fizic. Cunostintele si abilitatile formeaza
capital si acest capital este produsul unei investitii deliberate. Alaturi de T.W. Schultz, printre
promotorii noii teorii a capitalului uman se afla Gary S. Becker si G.J. Stigler, de asemenea
laureati ai Premiului Nobel pentru Economie. Gary S. Becker defineste capitalul uman
drept activitatile monetare si non monetare care influenteaza veniturile monetare viitoare. Intre
aceste activitati se include educatia scolara, formarea profesionala in timpul lucrului, cheltuielile
medicale, migrarea, cautarea informatiilor despre preturi si venituri.
Teoria clasica despre capitalul uman a avut si are o mare influenta in stabilirea politicilor
educationale si in corelarea acestora cu exigentele de pe piata muncii.
Continutul conceptului de capital uman a fost continuu imbogatit, dezvoltandu-se dimensiuni
noi si largind aria definitiei initiale.
Conceptul de capital uman corespunde cu abilitatile si cunostintele unei persoane care ii
faciliteaza schimbarea in actiune si crestere economica (Coleman,1988).
Capitalul uman poate fi dezvoltat prin instruirea formala si educatie, avand scopul de a
actualiza si reinnoi capacitatile persoanei. Se face distinctie intre diferitele tipuri de capital uman.
Capitalul uman specific firmei consta in abilitatile si cunostintele care sunt relevante in
cadrul unei firme specifice. De exemplu, unii cercetatori au examinat impactul know-how-ului
firmei din cadrul echipei fondatoare asupra ratei de crestere a firmelor aflate la inceputul
activitatii.

La nivelul firmei, capitalul uman este privit ca si componenta a


capitalului intelectual (Edvinsson, 1997) alaturi de capitalul structural. Capitalul uman este
definit drept valoarea cunostintelor, a abilitatilor si experientei angajatilor firmei, iar capitalul
structural cons 858c26i ta in trupul si infrastructura suportiva a capitalului uman, adica toate
acele lucruri care constituie suportul capitalului uman intr-o firma si care sunt lasate deoparte
cand angajatii pleaca acasa la sfarsitul zilei (Edvinsson, 1997).
McElroy (2001) extinde aria de analiza, alaturand capitalului uman si structural, capitalul
social in componenta capitalului intelectual.
Referindu-se la dimensiunea sa structurala, defineste capitalul drept model general al
legaturilor dintre actori.
Capitalul specific ramurii industriale consta in cunostintele ce decurg din experienta
specifica unei industrii. Mai multi cercetatori au examinat rolul experientei in ramura industriala
in cresterea economica si performanta economica, la nivel micro si macroeconomic (Siegel,
MacMillan, 1993, Kenney, von Burg, 1990).
Capitalul uman specific individului se refera la cunostintele ce sunt aplicabile la o larga
paleta de firme si industrii; el include experienta manageriala si antreprenoriala (Pennings, Lee
&van Witteloostujin, 1998), nivelul educatiei academice si al instruirii profesionale (Hinz
&Junghauer-Gans, 1999), varsta individului si venitul familiei (Kilkenny, Nalbarte &Besser,
1999).
In literatura economica foarte recenta se vorbeste de teoria neoclasica a capitalului uman, de
economia capitalului uman, de managementul si strategia capitalului uman. Aceasta din urma
este o forma de management activ un plan de asigurare, conducere si motivare a fortei de
munca in vederea optimizarii performantei in afaceri.

2. Formarea capitalului uman-prioritate in strategia dezvoltarii:


Capitalul uman, ca factor central de productie in orice teorie economica reprezinta stocul de
cunostinte si calificare, utile si valoroase, intruchipat in forta de munca, rezultand dintr-un proces
de educatie si pregatire profesionala. Tine de capacitatea omului de a mobiliza alti factori de
productie, de a-i combina in mod specific si predetermina pentru a obtine un rezultat dorit. De
acest capital uman depind avutia noastra si avutia generatiilor viitoare. De aceea, formarea
capitalului uman trebuie sa beneficieze de prioritatea cea mai inalta, cu cat fara a fi sustinuti de o
cunoastere si o experienta umana adecvata ceilaltifactori de productie nu vor fi in masura sa
produca decat foarte putin sau deloc.
Castigul de pe urma investitiei in capitalul uman nu se rezuma doar la suma neta a
veniturilor realizate pe parcursul vietii din vanzarea fortei de muncacalificate spre deosebire de
cea necalificata, ci vizeaza sentimentul subiectiv de bunastare intelectuala, de incredere, de
recunoastere sociala. Potrivit estimarilor, intre 50 si 90 % din stocul total de capital al SUA
imbraca forma capitalului uman.

Dezvoltarea umana necesita educatie, sanatate si un standard decent de viata. In cadrul strategiei
dezvoltarii, formarea si dezvoltarea capitalului uman sunt posibile prin investitii adecvate in
educatie si fonduri dimensionate corect pentru sanatate.
Prioritatile in cadrul bugetelor guvernamentale in privinta cheltuielilor publice legate de
formarea capitalului uman, respectiv pentru educatie si sanatate, sunt acordate in diverse tari si
regiuni ale lumii, in functie de stadiul de dezvoltare umana conform tabelul de mai jos:
Evolutia ponderii cheltuielilor publice pentru educatie si pentru sanatate in diverse tari ale
lumii, perioada 1990-2001:
Cheltuieli publice pentru educatie
(% din PIB)

Cheltuieli publice
pentru sanatate
(% din PIB)

1990
Tarile cu dezvoltare umana ridicata
Norvegia
7,1
SUA
5,2
Canada
6,5
Japonia
Marea
4,9
Britanie
Ungaria
5,8
Tarile cu dezvoltare umana medie
Bulgaria
5,2
Rusia
3,5
Albania
5,8
Romania
2,8
Tarile cu dezvoltare umana scazuta
Senegal
3,9
3,2
Kenya
6,7
6,2

2001
6,8
5,6
5,2
3,6
4,6

1990
6,4
4,7
6,8
4,7
5,1

5,1

2001
6,8
6,2
6,8
6,2
6,3
5,1

4,1
2,5
3,3
2,8

3,1
3,5
0,7
2,4

3,9
3,7
2,4
5,2
2,8
2,9

Se evidentiaza asocierea directa dintre nivelul de dezvoltare si ponderea din PIB a cheltuielilor
alocate formarii si ingrijirii capitalului uman, rezultand ca natiunile care au considerat educatia
si sanatatea ca prioritati in strategiile lor de dezvoltare, prin alocarea de fonduri publice adecvate
necesitatilor de dezvoltare, se afla in esalonul tarilor cu dezvoltare umana ridicata. Educatia se
afla pe pozitii prioritare nu numai in agenda guvernelor nationale, dar si in sfera preocuparilor
organismelor internationale. Evolutia finantarii cooperarii internationale pentru sustinerea
dezvoltarii educatiei, de catre agentii bilaterale si multilaterale are un trend pozitiv in ultimii ani,
in cazul
UNESCO, al fondurilor multilaterale si al unor Banci de Dezvoltare (Banca Inter- Americana de
Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare).

Declaratia Mileniului, adoptata de 189 de state membre ale Natiunilor Unite in septembrie
2000, cuprinde obiective de dezvoltare pentru societatea umana, reprezentand mari provocari
pentru natiunile lumii. In cadrul acestor obiective care privesc: eradicarea saraciei extreme si
reducerea foametei si a malnutritiei, promovarea egalitatii de gen si de sanse, reducerea
mortalitatii infantile, imbunatatirea starii de sanatate a mamelor, combaterea HIV/SIDA,
malariei si altor boli incurabile, asigurarea durabilitatii mediului, dezvoltarea unui parteneriat
global pentru dezvoltare, educatia ocupa un loc important. Ca fundament al societatilor
democratice si al economiilor competitive la nivel global si sursa de formare a capitalului uman,
educatia reprezinta premisa pentru reducerea saraciei si a inegalitatii, pentru cresterea
productivitatii, facand posibila utilizarea de noi tehnologii, creand si raspandind cunoastere. Intro lume tot mai complexa, dependenta de cunoastere, educatia primara, ca o poarta catre nivele
superioare de educatie, trebuie sa fie pe locul intai pe lista prioritatilor. Pana in 2015, totii copiii
lumii trebuie sa poata termina scoala primara. Acest obiectiv poate si trebuie sa fie atins, daca
toate tarile in curs de dezvoltare participa la competitie in cadrul economiei globale.
Educatia se afla in centrul ariilor de actiune ale organismelor internationale. Astfel, EDUCATIA
PENTRU TOTI (EDUCATION FOR ALL),initiativa a UNESCO, a fost lansata la Conferinta
Mondiala de la Jomtien-Thailanda (1990), cand reprezentantii a 155 de tari si ai 150 de
organizatii internationale au fost de acord cu universalizarea educatiei primare si reducerea
masiva a analfabetismului. EDUCATION FOR ALL este un angajament international de a oferi
oricarui cetatean, indiferent de societatea careia ii apartine, sansa de a beneficia de educatie.
Partenerii care actioneaza in cadrul acestui angajament formeaza o larga coalitie alcatuita din
guverne nationale, grupuri ale societatii civile, agentii de dezvoltare precum UNESCO si World
Bank.
Obiectivele EDUCATIEI PENTRU TOTI au in vedere urmatoarele:
-

imbunatatirea ingrijirii si accesului la educatie a copiilor;


asigurarea educatiei primare universale, pentru toti copiii pana in 2015 (acest
obiectiv se regaseste printre cele ale Declaratiei Mileniului);

asigurarea unui acces echitabil la programe de formare a abilitatilor pentru


viata(life skills) sau invatarea tinerilor si adultilor;

eliminarea inegalitatilor de gen in educatia primara si secundara (acest


obiectiv se regaseste printre cele ale Declaratiei Mileniului);

cresterea cu 50 % a alfabetizarii adultilor pana in 2015;


imbunatatirea tuturor aspectelor privind calitatea educatiei.

O alta initiativa a UNESCO, DECADA NATIUNILOR UNITE PENTRU ALFABETIZARE


(2003-2012) avand moto-ul Stiinta de carte, calibertate, a fost adoptata in 2001, ca expresie a

vointei colective a comunitatii internationale, atat a celor care se confrunta cu problemele


alfabetizarii, cat si celor care se afla in pozitia de a oferi asistenta pentru acest proces. Este o
parte a unui efort international amplu pentru educatie si dezvoltare, promovarea alfabetizarii 9
World Development Indicators, 2004 fiind esenta obiectivelor Declaratiei Mileniului si
ale EDUCATIEI PENTRU TOTI.
Pornind de la faptul ca in lume, in 2002, erau 861 milioane de nestiutori de carte, planul de
implementare include actiuni legate de: schimbarea politicilor nationale si locale pentru crearea
unui mediu durabil de promovare a alfabetizarii, programe flexibile de alfabetizare sustinute
formatori si facilitatori non-formali bine instruiti, participare comunitara, cercetarea
fenomenului.
UNESCO este agentia care coordoneaza actiunile, in care guvernele nationale lucreaza in
stransa colaborare cu organizatii comunitare, si structuri ale societatii civile.

3. Potentialul educational si dezvoltarea umana. Aspecte ale formarii


capitalului uman in Romania:
Indicele de dezvoltare umana (HDI), introdus in statistica internationala incepand cu 1990,
pentru aprecierea nivelului de dezvoltare economico-sociala al unei tari, are o compozitie
complexa, cuprinzand elemente care se refera la nivelul atins in cunoastere. Acesta este exprimat
prin indicele care cuantifica nivelul de dezvoltare al sistemul educational (rata de alfabetizare a
adultilor si rata combinata de scolarizare intre nivelele primar, secundar si tertiar).
In ierarhia dezvoltarii Romania se afla pe locul 69 in esalonul tarilor cu o dezvoltare umana
medie, cu un indice al dezvoltarii sistemului educational de 0,88 situat peste media
mondiala(0,75) si peste media tarilor din Europa Centrala si de Est(0,72). Romania a evoluat in
perioada anilor 1990-2002,de la un indice de dezvoltare de 0,771 in anul 1990 la 0,778 in 2002.
Progresul este insa mic, iar Romania se afla printre tarile care au evolutie lenta in dinamica
indicelui de dezvoltare umana.
Din punct de vedere al formarii capitalului uman, este semnificativa corelatia dintre indicele de
dezvoltare si potentialul de cercetare apreciat prin numarul de persoane angajate in activitatea
de cercetare-dezvoltare care revine la 100.000 locuitori . Valoarea medie a numarului de salariati
din activitatea de cercetare dezvoltare care revine la 100.000 de locuitori la nivelul intregii tari a
fost de 214, 2 in anul 1999, in scadere fata de 1997 (256). La nivelul regiunilor si al judetelor,
valorile sunt dispersate fata de medie, osciland de la 10,9 in Teleorman, la 1122,8 in Bucuresti.
Avansand analiza spre detaliu, pe structura populatiei ocupate in activitatea de cercetaredezvoltare, in raport cu nivelul de pregatire si cu statutul professional , se evidentiaza ponderea
ridicata a persoanelor cu studii superioare (67,06%, in anul 2001) si, respectiv a cercetatorilor
stiintifici (63,43%, in acelasi an). Acesta este un argument pentru calitatea personalului implicat
in aceasta activitate si pentru valoarea investitiei in capitalul uman, care se iroseste ca urmare a
reducerii ocuparii in acest domeniu in perioada ultimilor ani.

4. Capitalul uman si cresterea economica:

Capitalul uman, in speta, stocul de capital uman existent la un moment dat in societate se
constituie intr-un factor deosebit de important al cresterii si dezvoltarii economico-sociale, rolul
sau cunoscand o amplificare fara precedent in conditiile economiei cunoasterii. Asistam la
dezvoltarea cercetarilor macroeconomice vizand integrarea educatiei ca input in functiile de
productie utilizate in studierea cresterii economice. Argumentele se refera la faptul ca tarile a
caror populatie detine niveluri ridicate de educatie si pregatire profesionala sunt si cele mai
productive din punct de vedere economic.Autori consacrati in domeniu (Roger Ibbotson, Gary
Brinson) au demonstrat contributia capitalului uman la sporirea bunastarii sociale. Astfel, in
1989, circa 80 % din bunastarea tarilor dezvoltate se asigura pe baza contributiei capitalului
uman, in comparatie cu anul 1946, cand in Marea Britanie, capitalul uman asigura jumatate din
bunastarea acestei tari. Richard Crawford a analizat capitalul uman din cele mai representative
companii americane din domeniul industriei prelucratoare si din domeniul serviciilor industriale,
concluzia la care a ajuns fiind aceea ca cea mai importanta resursa a acestor firme este capitalul
uman, reprezentand 70 % din resurse. De asemenea, a constatat ca, in SUA, investitiile in
capitalul uman au depasit nivelul investitiilor in capitalul fizic, dupa anul 1965, moment al
trecerii SUA in epoca economiei cunoasterii si in cea a capitalului uman. Procesul trecerii spre
economia cunoasterii a fost declansat si alte tari dezvoltate, precum Japonia, Canada si tari
europene dezvoltate. Apoi, Hayami, Ruttan, Sayard si Nelson au estimat un coeficient al
outputului in raport cu inputul capital uman de 0,472 (mai mare decat cel al capitalului fizic),
relevand sensibilitatea mai mare a outputului la modificarea capitalului uman.
Acest fapt subliniaza potentialul de crestere economica oferit de capitalul uman, atribuindu-i
acestuia atributele de motor al cresterii.
Studiind sursele cresterii economice in economia americana, Rudiger Dornbusch si Stanley
Fischer arata: Capitalul uman este crucial. El reprezinta valoarea potentialului pe care il au
oamenii de a produce venit, incluzand capacitatile native si talentul, la fel si educatia si
indemanarea obtinute.
Nancy Birsdall,Thomas Pinckney si Richard Sabot, studiind cresterea economica si educatia
in tarile cu resurse abundente, au concluzionat ca acestea cheltuiesc pentru educatie mai putin, in
medie, decat celelalte tari. Explicatia se afla in cercul virtuos al cresterii, in care educatia, ca
investitie in capitalul uman are efecte directe si indirecte in outputul economic. Astfel, in aceste
tari, cresterea anuala de 1,4 % a Ratei de cuprindere in invatamantul primar si secundar a condus,
in 25 de ani, la o diferenta de 40 % in venitul PIB pe locuitor. Efectele educatiei se oglindesc in
cresterea productivitatii muncii, in facilitarea progresului tehnologic sau achizitionarea de
capabilitati tehnologice si cresterea salariilor.
Impactul indirect al educatiei se manifesta in reducerea inegalitatii sociale, iar faptul ca
femeile sunt mai educate, are un efect negativ asupra fertilitatii si un impact pozitiv asupra
sanatatii copilului. (In plus, scaderea ratei de crestere a populatiei, usureaza sarcina guvernelor
de a actiona pentru imbunatatirea calitatii educatiei, pentru a obtine cresterea venitului per
capita).
Cheltuielile publice pentru educatie au o dinamica diferita in tarile lumii, reflectandu-se
diferentiat in ratele de crestere ale produsului national brut. In opinia lui Jacob Mincer capitalul
uman joaca un rol dual in procesul cresterii economice. Ca stoc de abilitati produs de educatie
si instruire el este un factor de productie, alaturi de capitalul fizic si munca
bruta(necalificata), in producerea outputului. Ca stoc de cunostinte, el este o sursa de inovatie, o
cauza debaza a cresterii economice.

Capitalul uman joaca un rol important in cresterea economica. Analizele macroeconomice se


concentreaza pe efectul nivelului capitalului uman (Nelson si Phelps, 1966) sau pe rata sa de
crestere (Lucas, 1988). In aceste modele macroeconomice capitalul uman este restrans la
educatia formala.In analizele microeconomice (Becker, 1964, Mincer 1974) in afara de
scolarizare, instruirea la locul de munca (on-the job training) si experienta sunt considerate ca si
componente ale capitalului uman, cu o semnificatie majora. In modelele cresterii (Uzawa, Lucas)
nivelul outputului este o functie a stocului de capital uman. Pe termen lung, cresterea economica
sustinuta este posibila doar daca este posibila cresterea fara limite a capitalului uman. Calitatea
educatiei se poate imbunatati pe parcursul timpului (Bils si Klenow, 1998). Astfel, cunostintele
elevilor in anul 2000 sunt superioare celor din 1950 sau 1900 si se vor reflecta foarte diferit in
productivitate atunci cand vor lucra. In aceasta interpretare, chiar daca nivelul educational mediu
este constant in timp, stocul de capital uman poate creste, influentand pozitiv outputul economic.
Stocul de capital uman poate creste si datorita faptului ca indivizii pot aloca mai mult timp
acumularii sale. In modele cresterii endogene (Romer, 1990), bazate pe analiza cercetarii si
dezvoltarii s-a demonstrat ca rata cresterii depinde partial de nivelul capitalului uman. Apoi, alte
modele sugereaza ca, la nivel macroeconomic, investitiile majorate in educatie si instruire pot
creste cheltuielile in R&D si viceversa. Un alt aspect interesant al modelelor recente ale cresterii
este sugestia lor ca indivizii pot subinvesti in educatie. Modelul Rustichini si Schmitz (1991)
presupune ca indivizii isi divid timpul intre productie, cercetare originala si insusirea de
cunostinte.
Fiecare individ stie ca dobandirea de cunostinte ii va creste productivitatea in cercetarea
ulterioara, dar atata vreme cat nu pot atrage integral beneficiile cercetarii, ei sunt tentati sa
petreaca prea putin timp dobandind cunostinte relative la un rezultat social optimal. In aceasta
situatie, interventia politicii educationale va avea un mic efect asupra alocarii timpului, dar va
avea unefect substantial asupra cresterii.
Toate aceste modele teoretice prezentate sugereaza ca nivelul educational este, in mod
potential, o determinanta cheie a cresterii. O contributie insemnata in literatura empirica a
cresterii si-au adus-o Mankiw, Romer si Weil (1992), care au estimat pentru un esantion OECD
un model in care capitalul uman este acumulat similar celui fizic. In acest model daca investitia
in capitalul uman (ca pondere din PIB) creste cu o zecime, outputul pe lucrator va creste cu 6
procente, iar daca investitia in capitalul uman se dubleaza, outputul pe lucrator creste cu pana la
50 de procente.
Pentru tarile OECD s-au realizat cercetari care au pus in evidenta impactul pozitiv al acumularii
de capital uman asupra cresterii productiei pe cap de locuitor. Mentionam aici cercetarea lui
Andrea Bassanini si Stefano Scarpeta, in care, pornind de la serii de timp ale capitalului umanversiunea Barro si Lee (1996), actualizate de catre de la Fuente si Domenech (2000), completate
cu date statistice ale OECD (media anilor de scoala raportata la media de varsta a populatiei
active) si utilizand un esantion de 21 de tari OECD, in perioada 1971-197812. Jonathan Temple,
in studiul Efectele educatiei si capitalului social in tarile OECD (2000) evidentiaza beneficiile
educatiei in tarile OECD. In primul rand este vorba de cresterea productivitatii si a ocuparii, apoi
educatia are o contributie fundamentala la dezvoltarea personala si, probabil, la sanatatea

societatii, in general. In tarile OECD persoanele cu educatie tertiara participa mai intens la viata
economica, rata participarii lor fiind superioara fata de cele cu educatie secundara sau sub nivelul
secundar.

5. Evaluarea capitalului uman:


Capitalul uman se valorizeaza pe piata muncii, reflectandu-se in caracteristicile ocuparii.
Rata ocuparii, respectiv a participarii la forta de munca, pe niveluri educationale si pe sexe, la
categoria de varsta 25-64 de ani, in anul 2002, in tarile OECD, reflecta diferentierile pe piata
muncii datorate gradului de instruire. Astfel, ambii indicatori ating niveluri maxime pentru
persoanele care au educatie superioara, valorile indicatorilor crescand in raport de cresterea
nivelului studiilor absolvite.
Femeile inregistreaza niveluri mai reduse ale ratelor de activitate si ocupare decat barbatii, in
aceeasi categorie de varsta si la aceleasi nivele de educatie atinse. Depilda, rata de participare la
forta de munca a femeilor cu studii superioare este de 84,4 % in tarile OECD din Europa, iar a
barbatilor este de 91,5 %.
Rata ocuparii persoanelor cu educatie tertiara si secundara este superioara celor cu nivel inferior
celui secundar in tarile OECD , ceea ce reflecta un grad corespunzator de valorificare a
capitalului uman. Educatia este asadar o premisa a ocuparii fortei de munca si activul cel mai
important al fiintei umane. Desi nu ofera o garantie infailibila in raport cu un posibil somaj
viitor, ea imbunatateste in general sansa gasirii unui loc de munca.
Analizand structura populatiei ocupate pe niveluri de instruire in Romania, in anii 2000-2002, se
poate releva modul de valorizare a capitalului uman cu calitati superioare. Astfel, ponderea
populatiei cu un nivel superior de instruire, in totalul populatiei, a crescut cel mai mult, in anii
2000-2002, comparativ cu ponderile aferente celorlalte niveluri de instruire, care au o crestere
modesta (sau sunt relativ constante) in complementaritate cu scaderea drastica, de la 14,8 % la
9,7 % a populatiei neinstruite sau precar instruite.
Cresterea numerica a populatiei totale in ultimele decenii, care a prezentat un sold pozitiv in
toate grupurile de tari, inclusiv Romania, a fost un factor de sporire a ocuparii fortei de munca.
Daca ratele de ocupare a populatiei totale ar fi ramas cele din 1980, Romania si tarile in tranzitie
ar fi consemnat si ele cresteri ale ocuparii fortei de munca. Exceptand grupul tarilor in tranzitie,
trendul ascendant manifestat de rata de ocupare a populatiei totale a contribuit si el la cresterea
numarului total de locuri de munca in economie. Fostele tari socialiste s-au confruntat cu o
deteriorare a ratei de ocupare a populatiei totale, ceea ce a facut ca sporul numeric al ocuparii,
impus de cresterea populatiei sa nu fie realizat in practica.
Deteriorarea situatiei pe piata muncii este ilustrata de urmatoarele fenomene:
- reducerea ratei de ocupare a populatiei in varsta de munca;
- rata de activitate este in declin, cu exceptia tarilor OECD;
- rata de ocupare a populatiei active cunoaste o deteriorare generala care conduce la
declinul absolut al ocuparii fortei de munca prin consemnarea unui numar mai mare de someri.

6. Erodarea capitalului uman: somajul


Subutilizarea capitalului uman, erodarea lui prin fenomenul somajului reprezinta manifestari ale
crizelor lumii actuale, care afecteaza economia si societatea in ansamblul ei. Ca urmare a
nevalorificarii integrale a capitalului uman pe piata muncii, acesta se deterioreaza, isi pierde
calitatile, risipind resursele investite in formarea si dezvoltarea sa. Dimensiunea somajului si rata
somajului sunt parametrii rezultativi ai pietei muncii si expresii ale starii de sanatate si
functionalitate a organismului economic in ansamblu. Somajul prezinta variatii notabile, nu
numai in termeni de timp, dar si de regiuni ale globului. In timp ce unele tari se caracterizeaza
printr-o participare ridicata a fortei de munca, suferind doar de rata inevitabila a somajului,
altele, majoritatea tarilor sunt confruntate cu dificultati majore din cauza unor rate inalte ale
somajului, de natura structurala. Fiecare punct procentual al somajului peste rata minima
inevitabila reflecta lipsa de performanta a economiei in cauza.
Somajul cunoaste rate ridicate (la nivel mai mare decat dublu) in randul persoanelor cu nivel de
studii scazut (10,9 %), fata de persoanele cu educatie tertiara (4,5 %). De asemenea, femeile sunt
mai afectate decat barbatii (rata somajului este mai ridicata la femei cu 1 pana la 2 puncte
procentuale), discrepantele reducandu-se odata cu inaintarea catre niveluri de studii superioare,
unde diferenta ajunge la un punct procentual.Se releva faptul ca exista o relatie directa intre
nivelurile instruirii, prin educatie si ratele somajului. Categoriile de populatie cu cele mai scazute
niveluride instruire tind sa inregistreze cele mai inalte rate ale somajului, cei mai putin educati
fiind cei care sufera cel mai mult, din cauza somajului ridicat Rata somajului in tarile OECD a
avut o usoara crestere intre anii 1992-1994, dupa care inregistreaza un trend de scadere lina.
Romania inregistreaza rate ale somajului mai reduse decat in alte tari est europene aflate in
tranzitie, ca Polonia sau Republica Ceha, de pilda si chiar mai reduse decat tarile dezvoltate din
Europa, de exemplu Germania. Dar, evolutia numarului de someri BIM, pe medii si pe sexe pune
in evidenta tendinta crescatoare in anii 1997-2002.Toti indicatorii sunt in crestere pana in anul
2000, urmand o scadere in 2001, pentru ca in 2002 sa ajunga la un nivel superior celui inregistrat
in 2000.