Molnr Lornd

Piaa muncii

Munca, ca orice factor de productie, este oferita de cei ce dispun de ea si este ceruta de cei
ce au nevoie de ea. Cu alte cuvinte, intr-o economie de piata, munca se vinde si se cumpara,
se formeaza si functioneaza o piata speciala - piata muncii, pe care o intalnim in fiecare tara,
precum si la nivel international.
Piata muncii este formata din totalitatea relatiilor de vanzare - cumparare a factorului
munca, in interactiunea lor si in stransa legatura cu spatiul economic in care are loc. Pe piata
muncii se intalnesc, se confrunta si se negociaza ofertantii de munca cu cei ce au nevoie de
factorul munca, care reflecta cererea de munca.
In mod curent, proprietarul factorului munca care este liber din punct de vedere juridic si
economic, ofera factorul respectiv celor interesati care dispun de capital si care formuleaza
cererea de munca, avand loc negocieri care se materializeaza intr-un contract de angajare si
in salariu. Negocierile dintre ofertantii si cumparatorii factorului munca se desfasoara pe
baza si in limitele reglementarilor juridice existente in cadrul fiecarei tari si al unor institutii
specializate.
Piata muncii este o componenta a pietei factorilor de productie, un segment al acesteia. De
asemenea, piata muncii este in stransa dependenta cu toate celelalte piete, influentand
miscarea acestora si fiind influentata de acestea.
Principalele componente ale pietei muncii sunt cererea si oferta de munca.
Cererea de munca este o reflectare a nevoii de munca, generata de ansamblul activitatilor
economico-sociale din societate, spre deosebire de nevoia de munca, care reprezinta
volumul total de munca necesar activitatilor dintr-o tara pe o perioada data de timp, cererea
de munca reflecta numai nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat in
economie. Deci, atunci cand este vorba de cererea de munca, avem in vedere munca
salariata. Conditia esentiala pentru ca nevoia sociala sa fie considerata in categoria cererii
de munca este remunerarea sau salarizarea ei. De aceea in cererea de munca nu se includ
muncile care se pot realiza de catre femeile casnice in gospodarie, de catre cei ce dispun de
ceilalti factori si pot organiza activitati pe cont propriu pe baza muncii proprii, militarii in
termen, elevi si studenti sau de alti nesalariati.
Cererea de munca, mai bine spus dimensiunea acesteia, este dependenta de o serie de
factori, dintre care amintim: nivelul dezvoltarii economice si ritmul de crestere economica,
nivelul si dinamica productivitatii muncii, structura productiei si activitatilor economicosociale, nivelul salariului, ritmul innoirilor tehnice si tehnologice in economie, etc. Desigur,
in functie de cum evolueaza acesti factori se produc modificari si in cadrul cererii de munca.
Cererea de munca se caracterizeaza ca fiind pe termen scurt practic invariabila, deoarece
dezvoltarea unor activitati existente si aparitia altora noi generatoare de locuri de munca,

~1~

Molnr Lornd
presupun o anumita perioada de timp. De asemenea, cererea este eterogena, ea vizeaza
categorii de profesii si meserii foarte diferentiate.
In mod concret, cererea de munca se exprima prin numarul de locuri de munca ce se
creeaza in economie si in subdiviziunile acesteia, intr-o etapa data. Locurile de munca
respective, odata create, asteapta a fi ocupate de disponibilitatile de munca existente, cu
alte cuvinte asteapta oferta.
Oferta de munca pune in evidenta disponibilitatile de munca existente in societate, care
apar pe piata ca munca salariata, sau ca cerere pentru locurile de munca salarizate
existente in societate. Cu alte cuvinte, ea reprezinta totalul resurselor de munca disponibile
intr-o perioada data de timp, care opteaza pentru munca salarizata. Deci, ea nu cuprinde
femeile ocupate in activitati casnice, cei ce dispun de factori de productie si isi organizeaza
activitati pe cont propriu si pe baza muncii proprii, elevii si studentii, militarii in termen si alti
oameni care depun activitati nesalariale, sau care nu doresc sa se angajeze in activitate
intrucat au surse proprii de existenta. Putem spune ca oferta de munca se concretizeaza in
volumul de munca ce poate fi depus de populatia apta de munca a unei tari, iar la un regim
(durata) dat al muncii, in numarul celor ce solicita un loc de munca salariat.
Cand vorbim despre oferta de munca la nivelul unei tari, avem in vedere gruparea populatiei
in anumite categorii demoeconomice. Desigur, fiecare din aceste categorii au o anumita
dimensiune, intr-o etapa data, care depinde atat de factori demografici cat si economici si
juridici. Oferta de munca se formeaza in functie de dimensiunile acestor categorii ale
populatiei, corespunzator unor conditii economice si juridice concrete existente in fiecare
tara.
Oferta de munca prezinta anumite particularitati:
a) formarea ofertei de munca, deci si a resurselor de munca, ale unei tari nu se
subordoneaza numai legilor pietei ci si a legilor demografice;
b) formarea ofertei de munca necesita un timp indelungat pentru atingerea de catre
populatie a varstei incadrarii in munca si pentru instruirea corespunzatoare;
c) oferta de munca are o mobilitate relativ redusa, urmare a faptului ca oamenii se
ataseaza mediului social-economic, isi fauresc gospodarie acolo unde muncesc si
accepta greu schimbarile;
d) oferta de munca este perisabila intr-un nivel ridicat si are un caracter rigid,
datorita faptului ca munca nu poate fi conservata in cazul neutilizarii sau subutilizarii
resurselor de munca.
Cererea si oferta de munca sunt doua marimi dinamice care reflecta legaturile existente din
totdeauna intre dezvoltarea economico-sociala ca sursa a cererii de munca si populatie ca
sursa a ofertei de munca.
Piata muncii reflecta
raporturi pot fi privite
ale acesteia, in care
contureaza principiile

in mod direct raporturile intre cererea si oferta de munca. Aceste

la nivel macroeconomic, de economie nationala, sau de domenii mari
caz se stabilesc conditiile generale de angajare ale salariatilor, se
care actioneaza la stabilirea salariilor si la o anumita tendinta de

~2~

Molnr Lornd
stabilire a salariilor la nivel inalt sau mai scazut, sau la nivel microeconomic, de firma, unde
cererea este delimitata precis de nevoile acesteia, iar oferta se contureaza pornind de la
programul de munca, numarul de ore suplimentare acceptate sau numar de salariati, tipul
profesiilor si meseriilor de care are nevoie firma, etc. Din confruntarea intre cererea si oferta
de munca la nivel micro se determina marimea si dinamica salariului nominal.
Piata muncii indeplineste in cadrul economiei nationale o serie de functii importante:
a) inlesneste alocarea resurselor de munca pe sectoare, ramuri, profesii, in teritoriu,
in concordanta cu volumul si structura cererii factorului munca;
b) mijloceste unirea factorului munca cu ceilalti factori de productie;
c) contribuie la formarea si orientarea climatului de munca si de protectie sociala;
d) influienteaza formarea si repartizarea veniturilor;
e) furnizeaza informatii pentru procesul de orientare profesionala, recalificare si
reintegrare a factorului munca in activitate;
Aceste functii releveaza situatia aparte a factorului munca, faptul ca piata muncii este o
piata distincta cu particularitati specifice[1]:
1.

Ea este o piata cu un inalt grad de rigiditate si de sensibilitate, conditionand atat

echilibrul economic, cat si pe cel social-politic. Aceasta particularitate este data atat de
natura diferita a marfii care circula pe aceasta piata, cat si de ponderea mare a laturii
sociale care se intrepatrunde puternic cu latura economica;

2.

Piata muncii este o piata mai complexa, mai organizata si mai reglementata in raport
cu celelalte piete. Pe piata muncii se interactioneaza si se confrunta mai multi agenti
economici si parteneri sociali: salariati si intreprinzatori, organizatiile patronale si
sindicale, precum si statul, fiecare dintre acestea cu roluri si functii bine determinate;

3.

Existenta unui grad mai ridicat de perfectiune in raport cu alte forme de piata. Salariul,
ca pret al inchirierii factorului munca, nu mai este unica parghie a reglarii volumului
ocuparii si utilizarii eficiente a factorului respectiv. De asemenea, marimea salariului nu
mai rezulta doar din actiunea mecanismelor pietei, ci si din reglementari economicojuridice importante adoptate in fiecare tara. Se poate spune ca in economia
contemporana, piata muncii se prezinta ca o piata contractuala si participativa, in care
negocierile si contractul de munca joaca un rol esential in determinarea cererii si
ofertei de munca.

Procesele de ocupare si utilizare a factorului munca sunt ajustate nu numai prin dinamica
raportului oferta-cerere, ci si cu ajutorul altor mecanisme aflate la indemana firmelor,
colectivitatilor locale, sau ale statului. In acest sens au actionat mai multi factori:
a) extinderea, mai ales dupa aparitia Organizatiei Internationale a Muncii, a unor
sisteme de reglementari pe plan national si international, a unor institutii si legi care
reglementeaza raporturile de munca si problemele ocuparii;

~3~

Molnr Lornd
b) cresterea gradului de ocupare a agentilor economici, a intreprinzatorilor si
salariatilor, reflectat in activitatea sindicatelor, in negocierile dintre sindicate,
patronat si stat. Toate acestea exercita o influenta puternica asupra ocuparii, marimii
si miscarii salariului, asupra duratei muncii, asupra protectiei sociale;
c) elaborarea si aplicarea la nivel statal a unor politici de ocupare a factorului munca.
In confruntarea dintre cererea si oferta de munca se reflecta de fapt raportul dintre nevoia
sociala de munca (cererea globala) si resursele de munca disponibile in societate ( oferta
globala). Desigur, acest raport scoate in evidenta la nivel national ocuparea factorului
munca, mai precis, nivelul sau gradul ocuparii factorului munca.
Ocuparea factorului munca la nivelul unei tari pune in evidenta folosirea resurselor de
munca prin angajare de salariati, desfasurarea de activitati pe cont propriu, constituirea si
dezvoltarea exploatarilor de tip familial, sau incadrarea ca auxiliari familiali. Ocuparea
factorului munca mijloceste actiunea economiei asupra populatiei in general prin formarea
celei mai mari parti a veniturilor acesteia sub forma diferitelor remuneratii cuvenite pentru
munca, cererea de forta de munca, procesele de migratie interna si internationala, etc.
Deci, atunci cand vorbim de ocuparea factorului munca avem in vedere cererea globala si
oferta globala de munca. Acestea pot fi egale, caz in care avem echilibru si putem spune ca
se asigura ocuparea deplina; oferta este mai mica decat cererea, deci dezechilibru, care se
manifesta sub forma deficitului de munca. In acest caz, echilibru necesita fie resurse de
munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o crestere mai
accentuata a productivitatii muncii; oferta de munca depaseste cererea, de asemenea
dezechilibru, caz in care nivelul ocuparii de echilibru este inferior celui al ocuparii depline, o
parte a factorului munca ramane fara utilizare.
Desigur, ideal ar fi sa se manifeste permanent in societate starea de echilibru in ocuparea
factorului munca. In asemenea societate, am vorbi de ocuparea deplina a acestui factor,
obiectiv important in politica economica a numeroase state. Ocuparea deplina ar insemna,
teoretic vorbind, ca intreaga populatie disponibila si apta de munca sa fie angajata in munci
salariale, sa lucreze pe cont propriu, in exploatari de tip familial sau ca auxiliari familiali. O
asemenea situatie, in realitate, nu este posibila, datorita unor factori pe care ii vom pune in
evidenta in paragraful urmator care se va ocupa de somaj.
Ocuparea factorului munca a cunoscut in ultimele decenii o serie de schimbari foarte
importante, dintre care mentionam:
cresterea importanta a ponderii salariatilor in totalul populatiei ocupate;
modificarea structurii fortei de munca ocupate pe sectoare, ramuri, nivel de
calificare, categorii socio-profesionale, etc.;
cresterea intr-un ritm rapid a numarului intelectualilor;
cresterea ponderii femeilor si tinerilor in ponderea populatiei ocupate si al ofertei
de munca;

~4~

Molnr Lornd
accentuarea mobilitatii celor ocupati in activitati pe cont propriu si ca auxiliari
familiali.
In aceste conditii, este firesc sa ne plasam pe pozitia acelor economisti care considera ca
ocuparea deplina a factorului munca este o stare ideala care are putine sanse de realizare in
economia actuala. Mai mult, sunt economisti adepti ai neoliberalismului contemporan si mai
ales ai gandirii monetariste care considera ca ocuparea deplina ar fi o sursa de inflatie,
preconizand renuntarea la conceptul de ocupare deplina si la politica bazata pe el.

Piaa monetar

Formarea i micarea masei monetare sunt n strns legtur cu cererea i oferta de

moned, ca elemente componente ale coninutului pieei monetare. Cererea de
moned reprezint acea cantitate de moned pe care toate categoriile de persoane fizice i
juridice o solicit ntr-o anumit perioad de timp, avnd ca motivaie utilitile acesteia, date
de funciile pe care le ndeplinete ntr-o economie. Avnd n vedere c structura masei
monetare este reprezentat de mai multe categorii de active monetare, grupate n funcie de
gradul lor de lichiditate, putem considera c cererea de moned este sinonim cu
preferina pentru lichiditate. Cererea de moned depinde n primul rnd de volumul
operaiunilor de achiziionare a bunurilor i plat a serviciilor, precum i de viteza de rotaie
a monedei. Aceast cerere se afl n raport direct proporional cu volumul schimburilor
(exprimate n preuri) i n raport invers proporional cu viteza de rotaie a monedei,
astfel: M = PTV ; unde: M - cantitatea de moned cerut, necesar tranzaciilor; T volumul fizic al tranzaciilor; P - preul mediu al unei tranzacii; V- viteza de rotaie a
monedei (numrul mediu de operaiuni de vnzare-cumprare i de pli mijlocite de o
unitate monetar, ntr-o anumit perioad). Din aceast relaie se constat c ntr-o
economie, cantitatea de moned cerut de pia este n funcie de variaia preurilor, a
volumului tranzaciilor i de viteza de circulaie a monedei. Astfel:

cererea de moned crete sau se reduce proporional cu volumul tranzaciilor, cnd

nivelul preurilor i viteza de circulaie rmn constante;

~5~

Molnr Lornd

cererea de moned crete, crescnd implicit masa monetar, cnd viteza de

circulaie scade i se reduce cnd viteza de circulaie crete;

masa monetar se afl n raport direct proporional cu nivelul general al preurilor,

ceilali factori rmnnd constani.

n al doilea rnd, cererea de moned depinde de volumul vnzrilor pe credit, care

antreneaz dup sine plile scadente i plile care se sting (compenseaz) reciproc ntre
agenii economici ce-i acord reciproc credit comercial. Cererea de moned este
influenat de comportamentul agenilor economici (att persoane fizice ct i juridice) fa
de moned, manifestat prin intensitatea nclinaiei spre lichiditate. nclinaia spre
lichiditate are mai multe motivaii,precum: motivul tranzaciilor curente; motivul precauiei
(cererea de bani pentru nevoi neprevzute); motivul speculaiei (cererea speculativ de
bani). Cererea de moned se afl i sub influena ratei dobnzii, care reprezint preul
renunrii la suma lichid. Dac rata dobnzii scade sub o anumit limit (considerat
minim), crete cererea pentru bani lichizi care devin mai siguri dac sunt transformai n
componente nemonetare ale averii. Creterea ratei dobnzii peste un anumit nivel reduce
preferina pentru lichiditate, banii putnd fi utilizai pentru crearea de depozite bancare sau
cumprarea de active financiare. Oferta de moned reprezint cantitatea de moned
existent ntr-o economie, la dispoziia utilizatorilor (populaie i ageni economici), sub
form de numerar i moned scriptural. Oferta monetar poate fi evideniat caflux i
ca stoc. Ca flux, pe o anumit perioad de timp, ea este egal cu produsul dintre masa
monetar (M) i viteza de circulaie a banilor (V). Avnd n vedere ecuaia cantitativ a
banilor(MV=TP), rezult c fluxul monetar este egal cu fluxul real (TP), respectiv cu
produsul dintre cantitatea de bunuri obinute i comercializate (T), ntr-o anumit perioad i
preul mediu al acestor bunuri (P). Privit ca stoc, oferta monetar reprezint n fapt masa
monetar, adic ansamblul activelor monetare sau instrumentelor bneti existente ntr-o
economie la un moment dat, destinate achiziionrii de bunuri i servicii, achitrii datoriilor,
constituirii economiilor n vederea investiiilor i a altor plasamente. Componentele majore
ale ofertei monetare (numerarul i moneda scriptural) sunt puse n circulaie prin
mecanisme diferite. Numerarul, constituit din bancnote i monede metalice este emis de
ctre o singur banc, care reprezint autoritatea monetar a naiunii, adic banca central
(de emisiune). Aceasta creeaz moned sub form de numerar prin urmtorul gen de
operaiuni: - cumprarea devizelor strine obinute de agenii economici n urma exporturilor
de mrfuri i servicii; n schimbul devizelor achiziionate, banca central emite moned pe
care o pune n circulaie; cantitatea de moned din economie se poate diminua atunci cnd
banca central vinde devize strine agenilor economici care efectueaz operaiuni de
import; - credite de refinanare acordate bncilor comerciale care au nevoie de sume
suplimentare pentru a face fa retragerilor mai mari dect depunerile realizate n aceeai

~6~

Molnr Lornd

perioad de timp; - achiziia de efecte publice (titluri de stat) precum bonuri de tezaur sau
obligaiuni, emise de stat pentru acoperirea parial a deficitului bugetar. Creaia monedei
scripturale (de cont) este realizat de ctre bncile comerciale i instituiile de credit, care,
prin intermediul creditelor pe care le acord agenilor economici nebancari, susin oferta de
moned ntr-o economie, prin mecanismul multiplicatorului creditului. Aadar, oferta de
moned const n punerea n circulaie a instrumentelor monetare. Moneda ncepe s
existe din momentul n care prsete depozitele bncii centrale sau ale altor instituii
bancare emitente i i nceteaz existena cnd revine n depozitele bncilor. Oferta de
moned scriptural este de regul legat de operaiunea de creditare, astfel c
rambursarea unei datorii n favoarea unei bnci echivaleaz cu o reducere a masei
monetare, deci o scdere a ofertei.
Piaa monetar este o pia specific, n cadrul creia se tranzacioneaz moneda creat
de ntregul sistem bancar. Pe aceast pia se confrunt cererea cu oferta de moned, n
funcie de preul acesteia - dobnda. ntr-o accepiune mai restrns i frecvent
utilizat, piaa monetar este definit ca o pia a capitalurilor pe termen scurt, unde se
ntlnete cererea i oferta de fonduri, din partea agenilor economici i instituiilor financiarbancare. Piaa monetarasigur compensarea excedentului i deficitului de lichiditi prin
oferta i cererea de credite pe perioade scurte de timp (pn la un an). Pentru a nelege
mai profund, ns, conceptul de pia monetar, este necesar a se face o analiz succint
a structurii acesteia, din punct de vedere al relaiilor diverse care iau natere n cadrul
acestei piee i al participanilor pe aceast pia. Astfel, n majoritatea rilor cu economie
de pia dezvoltat, piaa monetareste compus din dou segmente: - piaa scontului i
- piaa interbancar. Fiecare dintre aceste segmente de pia poate fi o ipostaz a pieei
monetare, care, nu este altceva dect o pia a creditului pe termen scurt. De precizat c, n
sens larg, piaa monetar cuprinde i piaa creditului (clasic), segment al pieei ce se afl
uneori la confluena cu piaa capitalului. Piaa scontului este segmentul pieei monetare n
cadrul cruia sunt efectuate operaiuni cu active financiare cu scadene scurte (titluri de
credit pe termen scurt) precum: cambii, bilete la ordin, bonuri de tezaur, cecuri, certificate de
depozit, obligaiuni pe termen scurt .a. Titlurile de credit sunt documente solemne avnd
forme i coninut standardizate, care reprezint o obligaie a unei persoane fizice sau
juridice (debitor), de a plti la o scaden determinat o sum de bani, mpreun cu
dobnda aferent, unui beneficiar anume. Titlurile de credit sunt transmisibile i negociabile
pe piaa monetar, adic pot fi girate ori vndute i cumprate nainte de scaden.
Vnzarea titlurilor la o banc, nainte de termenul scadent i ncasarea sumei nscris pe
aceste titluri, diminuat cu dobnda ce revine bncii pn la scaden, reprezint
operaiunea de scontare a titlurilor. Astfel, se asigur fonduri lichide nainte de termen
necesare firmelor participante la tranzaciile economice. Dobnda ce revine bncii se

~7~

Molnr Lornd

numete tax de scont. La scaden banca primete suma nscris pe document de la

debitor. De asemeni, banca poate la rndul ei sconta titlurile respective la banca central,
nainte de scaden, operaiune denumit rescontare. Similar, banca central preia aceste
titluri percepnd o anumit dobnd numit tax de rescont (taxa oficial a scontului), care
este mai mic dect taxa de scont (taxa rescontului este o component major a taxei
scontului). Prin aceast operaiune bncile comerciale se refinaneaz. Titlurile de credit,
precum cambiile, biletele la ordin, cecurile, mai sunt denumite i efecte comerciale sau
instrumente de plat, ca urmare a rolului pe care l au n stingerea anumitor obligaii bneti
nscute din contractele economice ncheiate ntre diveri ageni economici. Piaa
interbancar este un segment de pia specific, care reprezint cadrul de desfurare
zilnic a raporturilor dintre bnci n legtur cu lichidarea soldurilor provenind din operaiuni
reciproce. Bncile i acord mprumuturi sau i ramburseaz creditele contractate anterior.
Totodat, bncile efectueaz pli la ordinul clienilor lor, titulari de depozite, ctre unele
bnci i sunt beneficiare de ncasri de la aceleai sau alte bnci. Astfel, din fiecare
operaiune efectuat, o banc devine creditoare sau debitoare fa de alt banc. La
sfritul unei zile de lucru, fiecare banc, n parte, are n raport cu celelalte bnci o serie de
poziii i sume debitoare i o serie de poziii i sume creditoare, fiind n consecin
beneficiara unui sold creditor sau titulara unui sold debitor. Interconectarea operaiunilor
dintre bnci face ca ntre acestea s apar obligaii reciproce, o banc devenind n raport cu
celelalte bnci, cnd debitoare, cnd creditoare. n decursul timpului, s-a statornicit practica
stingerii zilnice a obligaiilor reciproce dintre bnci, ntr-un cadru organizat sub egida bncii
de emisiune. Negocierea disponibilitilor necesare pentru stingerea obligaiilor reciproce
face obiectul tranzaciilor pe piaa monetar interbancar. Pe aceast pia apar zilnic
dou categorii de participani, ofertanii de moned i solicitanii de moned, care fac
operaiuni de decontri interbancare, prin intermediul caselor de compensaii interbancare
(acestea sunt organizate i funcioneaz n cadrul Bncii Naionale i a sucursalelor
acesteia). Decontarea plilor poate avea loc i n cadrul unor operaiuni intrabancare,
atunci cnd acestea intervin ntre unitile aceleiai societi bancare (central, sucursale,
filiale, agenii). Ofertanii de moned sunt bncile titulare ale conturilor de disponibiliti la
banca de emisiune, care au solduri creditoare. ntruct depozitele de la banca de emisiune
nu sunt purttoare de dobnd, titularele acestora (bncile) sunt foarte interesate s
valorifice aceste disponibiliti prin acordarea negociat de credite pe piaa
interbancar. Solicitanii de moned sunt acele bnci care, rmnnd debitoare n
raporturile cu alte bnci, caut resurse de acoperire contractnd credite pe termene foarte
scurte. n derularea operaiunilor pe piaa monetar, banca de emisiune are un rol de
regulator. Ea intervine n mod regulat, prin operaii de open-market, care ajut satisfacerea
cererilor de lichiditi, atunci cnd piaa, considerat global, se manifest ca solicitatoare de
moned central. De asemenea, banca de emisiune are i un rol creditor, constituindu-se

~8~

Molnr Lornd

ca ofertant de moned pentru bncile cu poziii debitoare, prin operaii de rescontare i

lombardare. Coninutul i specificitatea pieei monetare interbancare sunt puse n eviden
de cteva trsturi caracteristice: - participanii pe aceast pia sunt unitile bancare; obiectul tranzaciilor l reprezint disponibilitile monetare ale bncilor exprimate n moneda
central; - operaiunile de negociere se desfoar zilnic, rareori la interval de dou zile; termenele de acordare a creditelor interbancare sunt scurte i foarte scurte (1-7 zile); creditele acordate sunt credite personale, de la banc la banc, bazate pe ncredere
reciproc i cu riscuri reduse; - dobnda practicat se stabilete zilnic prin jocul curent al
cererii i ofertei de moned.

Piaa financiar
Piata financiara - ansamblul contractelor la termen incheiate intr-un cadru juridic determinat intre
detinatorii si utilizatorii de fonduri.
Contractele pot fi incheiate pe termen lung sau scurt. Contractele pe termen lung sunt cele pentru
vanzarea sau cumpararea de titluri de valoare care ajung la maturitate cel putin peste un an:
obligatiunile, actiunile (deoarece nu au o data de maturitate) si ipotecile (mobiliare si
comerciale).
Contractele pe termen scurt sunt cele pentru vanzarea sau cumpararea de titluri de valoare emise
pentru perioade mai mici de un an (bilete de tezaur si certificate de depozit pe termen scurt).
Detinatorii de fonduri sunt societatile comerciale, institutiile financiare, persoanele fizice care
pot efectua investitii pe termen lung direct (prin cumpararea de case, terenuri, titluri de valoare)
sau prin institutii financiare de intermediere (care sunt societati de valori imobiliare).
Utilizatorii fondurilor pot fi statul, societatile comerciale, institutii publice (primarii) si uneori
persoane fizice.
Pe piata financiara actioneaza o serie de institutii cum sunt: bursele de valori, intermediarii de
valori imobiliare, bancile comerciale si de investitii, casele de economii si imprumuturi,
cooperativele de credit, fondurile de investitii, companiile de asigurari si casele de pensii.
Pietele financiare pot fi interne, care sunt controlate de stat si internationale, care sunt libere de
orice control.
Definirea unor termeni utilizati pe piata financiara:
Valoare imobiliara - un instrument negociabil emis intr-o forma materiala sau evidentiat prin
inscrisuri in cont, care confera detinatorului sau un drept patrimonial asupra emitentului(actiuni,
obligatiuni, instrumente financiare derivate sau orice alte titluri de credit incadrate de autoritatile

~9~

Molnr Lornd

competente in aceasta categorie);

Investitor -; orice persoana care pe cont propriu cumpara, detine si vinde valori mobiliare fara a
practica intermedierea ca fapt de comert;
Actionar semnificativ -; orice persoana care detine cel putin 5% din capitalul subscris al
emitentului sau din totalul drepturilor de vot in A.G.A. ;
Pozitie de control -; acea participare la capital care confera detinatorului sau cel putin o
treime din totalul drepturilor de vot in A.G.A. ;
Pozitie majoritara - acea participare la capital care confera detinatorului sau fie mai mult de
jumatate din totalul drepturilor de vot, fie drepturi de vot suficiente pentru a alege sau
revoca majoritatea membrilor Consiliului de Administratie;
Preluarea -; o tranzactie cu valori mobiliare care confera cumparatorului prin titlurile astfel
dobandite o pozitie de control dau majoritara.Persoanele indicate sunt rudele pana la gradul
III ale persoanelor care detin o pozitie de control sau majoritara;
Emitent - o persoana juridica angajata in recunoasterea si plata drepturilor incorporate in
titlul negociabil conform clauzelor stipulate in acest titlu;
Emisiunea -; o operatiune prin care sunt oferite valori mobiliare pentru subscriptii virtualilor
investitori;
Societate deschisa - o societate pe actiuni constituita prin subscriptie publica sau emitenta
de valori mobiliare din care cel putin o categorie a facut sau face obiectul unei oferte publice
regulat promovate.
Plasament garantat -; contractul incheiat cu un intermediar legal autorizat prin care acesta
se angajeaza sa subscrie sau sa cumpere o cantitate de titluri financiare cu scopul de a le
plasa pe piata valorilor mobiliare, cu obligatia de a prelua pe cont propriu toate titlurile
financiare care nu au fost plasate conform contractului.
Informatii confidentiale - cele de orice natura privitoare la un emitent sau la oricare din
valorile mobiliare emise de acesta, inaccesibile publicului sau care nu au devenit inca
publice si a caror divulgare ar putea influenta pretul sau alte aspecte ale tranzactiilor cu
valori mobiliare ale emitentului;
Informatii privilegiate -; cele de orice natura privind emitentul sau valori mobiliare emise de
acesta, care nu sunt cunoscute publicului si sunt susceptibile de a afecta decizia unui
investitor rezonabil.
Oferta publica:
Oferta publica este propunerea facuta de un emitent, investitor sau de un intermediar
pentru a vinde, a cumpara, a transforma, a schimba sau a transfera prin orice alt mod valori
mobiliare sau drepturi aferente acestora difuzata prin mijloace de informare in masa sau
comunicata pe alte cai, dar sub conditia posibilitatii egale de receptie din partea a minimum
100 de persoane, nedeterminate intr-un fel sau altul de catre autorul propunerii..
Oferta publica poate fi primara sau secundara:
Cea primara are ca obiect valori mobiliare propuse de emitent pentru a fi subscrise la data
emisiunii cu scopul de a fi plasate pe piata.
Cea secundara, subsecventa emisiunii, are ca obiect un pachet de valori mobiliare emise in
prealabil si dobandite initial prin plasament privat. Ea poate fi facuta de catre detinatorul
respectivelor valori mobiliare sau de un intermediar autorizat (societati de valori mobiliare -;
SVM).
Oferta publica poate fi de vanzare, cumparare sau de schimb.
Oferta publica in care este implicata o societate de valori mobiliare (SVM) poate fi efectuata
fie printr-un plasament garantat, fie prin metoda celei mai bune executii posibile, cand
societatea de valori mobiliare actioneaza ca agent al ofertantului.

~ 10 ~

Molnr Lornd
Oferta publica avand ca rezultat dobandirea unei pozitii de control sau majoritare sau in
scopul preluarii poate fi efetuata de asemenea printr-o societate de valori mobiliare,
actionand ca agent al ofertantului. Daca aceasta oferta se face pentru actiuni cotate la
bursa, in mod obligatoriu va fi efectuata prin bursa de valori.
Orice oferta publica de valori mobiliare necesita aprobarea prealabila a comisiei de valori
mobiliare, care se da pe baza unei cereri si a unui prospect prezentat de ofertant, care
contine elemente esentiale ale tranzactiei si informatii referitoare la ofertant si la valorile
mobiliare care urmeaza a fi oferite. Aceste informatii sunt certificate de ofertant care este
raspunzator pentru realitatea, exactitatea si integritatea lor. Aprobarea se da in 30 de zile de
la data inregistrarii cererii si a prospectului, dupa aprobare prospectul devenind oferta
publica.
Termenul de valabilitate al ofertei este cel stabilit de ofertant, dar nu poate fi mai mare de
100 de zile de la data obtinerii aprobarii si poate fi prelungit cu maximum 100 de zile.
Intermedierea valorilor mobiliare:
Aceasta intermediere este o actiune efectuata de persoane autorizate constand din
cumpararea si / sau vanzarea de valori mobiliare ori de drepturi aferente lor sau derivand din
acestea. Intermedierea se realizeaza pe piete organizate, infiintate si care functioneaza
conform autorizarii sub supravegherea autoritatii competente si cuprinde: -vanzarea si
cumpararea de valori mobiliare pe cont propriu sau pe contul clientilor;
-garantarea plasamentului valorilor mobiliare;
-transmiterea ordinului clientului catre alti intermediari;
-detinerea (depozitarea) de fonduri;
-administrarea contului de portofoliu al clientilor.
Intermedierea se efectueaza de persoane juridice autorizate de CNVM ca dealeri sau brokeri.
Acesti intermediari sunt SVM sub forma unor societati pe actiuni cu obiect exclusiv de
activitate, intermedierea valorilor mobiliare.
SVM isi desfasoara activitatea prin agenti pentru valori mobiliare care sunt persoane fizice,
actionand ca reprezentanti exclusivi ai acestor societati, executand ordinele de vanzare sau
cumparare de valori mobiliare in numele si pe contul societatii respective.
Nivelul maxim al comisioanelor percepute de SVM pentru operatiunile de vanzare -;
cumparare este stabilit de CNVM.
Bursele de valori si pietele extrabursiere:
Bursele de valori sunt institutii cu personalitate juridica, asigurand publicului prin activitatea
intermediarilor autorizati sisteme, mecanisme si proceduri adecvate pentru efectuarea
continua, ordonata, transparenta si echitabila a tranzactiilor cu valori mobiliare si care
constituie piata oficiala si organizata pentru negocierea valorilor mobiliare admise in cota,
oferind garantia morala si securitatea financiara pentru economiile investite in titluri de
valoare prin evaluarea continua a lichiditatii respectivelor valori mobiliare.
Bursele de valori se infiinteaza ca institutii publice prin decizia CNVM, care se ia numai dupa
ce mimimum 5 societati de valori mobiliare au solicitat si au primit autorizatia de a negocia
la bursa. Sediul bursei este repartizat de CNVM, iar dotarile materiale initiale sunt alocate de
la bugetul de stat pentru primul an de functionare. Incepand cu al treilea an de functionare a
bursei, CNVM va recupera contravaloarea dotarilor initiale intr-un interval de 3 ani.
Bursa e condusa de o adunare generala a asociatilor bursei, care aproba statutul si aleg
comitetul bursei format din 5-9 membrii ,care numeste directorul bursei pe o perioada de 5
ani.
Asociatii bursei sunt SVM autorizate sa negocieze la bursa.
Tranzactiile la bursa se fac cu titluri de valori emise de stat care sunt acceptate automat sau

~ 11 ~

Molnr Lornd
de firme, de societati comerciale care sunt acceptate de conducerea bursei, de la caz la caz.
Tranzactiile la bursa se desfasoara pe principiul licitatiei.
Decontarea tranzactiilor si pastrarea valorilor mobiliare, transferul si inregistrarea acestora
se face de catre societati de compensare si depozitare colectiva, ai caror actionari sunt
banci, societati de asigurari.
Tranzactiile in afara bursei se efectueaza cu titluri de valoare neinregistrate la bursa, printr-o
retea nationala de SVM pe baza de negociere si nu de licitatie.
Asocierea investitorilor :
Asocierea investitorilor are ca scop luarea unei decizii comune asupra investirii banilor in
vederea obtinerii de profit.
In Romania exista 2 categorii de astfel de asocieri:
Fondul de investitii inchise si deschise.
Fondurile deschise de investitii cuprind contributii banesti obtinute printr-o oferta publica de
titluri de participare continua.
Fondurile deschise presupun incheierea contractelor cu societati de administrare a fondului,
care daca contracteaza depozit fondului ? cu societati de depozitare care la randul lor
controleaza societatile de plasament.
Piete financiare internationale OFFSHORE au urmatoarele caracteristici:
-sunt scutite de taxe si de controlul valutar aplicat pietei interne;
-sunt destinate clientilor externi din afara tarii unde sunt infiintate si fac tranzactii cu alte
valute decat moneda tarii unde sunt infiintate.
In categoria de astfel de centre:
-centre primare, in tari dezvoltate, care preiau sume din zona acestor tari investindu-le tot in
aceeasi zona(centre financiare de intermediere);
-centre de depozitare (Bahamas ,e.t.c.) care preiau sume din afara zonei si le investesc tot in
afara zonei;
-centrele de distribuire (Singapore) care atrag sume din afara zonei pentru a le investi in
tarile din zona;
-centre de colectare care folosesc excedentul de fonduri din zona respectiva pentru a investi
in afara zonei.

~ 12 ~