In 1957, un tanar pe nume Leon Festinger a publicat o carte in care facea cunoscuta

o teorie despre care cred, la vremea aceea, ca nu si-a imaginat fabulosul destin ce o
astepta. Adevarul insa a fost ca, in anii 60, cele mai importante jurnale
de psihologie sociala i-au dedicat numeroase articole (in care erau testate una sau
alta din predictiile teoriei lui Festinger). O teorie concurenta, in epoca, ii apartinea lui
Heider (teoria balantei). Ambele se raportau la oameni ca la procesori activi de
informatie, spre deosebire de behavioristi, inclinati sa creada ca oamenii
reactioneaza automat, stimulati de recompense sau pedepse, asemenea sobolanilor
(si, intr-adevar, este asa, dar nu tot timpul). Ulterior, celor doua teorii
ale consistentei cognitive li s-a adaugat teoria autopercetiei, elaborata de Bem
(studentii din anul 3 de la facultatile de psihologie ar trebui sa cunoasca deja aceste
3 teorii si sa le poata testa in viata de zi cu zi-aproape ca-mi vine sa spun si aplica,
dar asta ar fi deja manipulare, nu?)
Sa o luam usor cu Festinger. Hai sa presupunem ca te-ai alaturat unui grup de copii
(esti si tu copil) agresivi cu un altul, care nu face parte din grup, insa fara ca acela
sa le fi facut, sau zis, ceva. Hes just minding his own business (ca sa zic asa).
Dar copiii sunt, uneori, sadici. Ei vor sa provoace raul unuia pe care il simt mai slab
(incapabil de reactie). Este imposibil sa nu fi asistat la un astfel de episod, poate
chiar sa fi facut parte din una din tabere (imi amintesc de un client care, desi
trecusera 20 de ani, continua sa aiba resentimente la adresa celor care il
persecutasera, fara motiv, in scoala primara). In exemplul meu, tu, in adancul tau,
nu ai nimic cu acel copil si chiar iti pare rau atunci cand il imbrancesti sau ii adresezi
cuvinte jignitoare, razand impreuna cu colegii tai de jena sau neputinta lui (unde
sunt adultii responsabili, cand lucrul acesta se petrece la gradinita sau in curtea
scolii este o alta poveste).
Episodul se incheie si pleci spre casa (sau ramai singur, cu gandurile si
sentimentele tale). Ceva nu e in regula, corect? Nu te simti bine. Ceva
este tensionat inauntrul tau, este evident (la copii, deoarece un adult disociat ar
putea sa nu mai simta propriul disconfort psihologic, intr-un caz similar). Festinger a
dat un nume frumos acestei stari launtrice de tensiune psihologica si a prezis ce vor
face oamenii.
Se numeste disonanta cognitiva iar oamenii, instinctiv, incearca sa o reduca.
Iata si cum, in exemplul de mai sus: la intrebarea cum am putut sa ma comport asa,
in fond nu-mi facuse nimic, si nici prietenilor mei, statea acolo fara sa supere pe
nimeni, ce m-a apucat, nu sunt in toate mintile?, generatoare de emotii neplacute

(deoarece loveste in imaginea pozitiva de sine), cauti un raspuns apt sa reduca

disonanta. Ce zici de urmatoarele?
E un nenorocit de tigan (evreu, ungur) si-si merita soarta
Cu cine sa fiu dragut, cu tocilarul asta? Din cauza lui suferim noi la scoala, ne-am
saturat sa ni-l dea mereu exemplu
Cu fata aia de bou cere singur niste pumni
Daca ar fi fost in locul meu sunt sigur ca ar fi facut la fel. Ghinion!
Sigur a facut el ceva, alta data, prietenii mei abia acum l-au prins. E normal sa fie
pedepsit
Daca-i lasam in pace pe astia de teapa lui se inmultesc, prin putere si cine stie ce
tampenii incep sa faca. Mai bine intervenim acum, cat mai e timp.
Si ai putea si tu sa-ti mai imaginezi alte raspunsuri, nu-i asa? Totul pare familiar, sau
cunoscut, deoarece se intampla tot timpul (psihologia mi se pare extrem de
interesanta, printre altele, deoarece poate fi studiata oriunde exista doi oameni).
Copilul de mai sus, un adult intr-un alt caz, sunt prizonierii unui mecanism
inconstient al mintii, un mecanism responsabil de autojustificare.
Nimeni nu poate trai cu el insusi intr-o stare de disonanta cognitiva. Este obligat de
propria lui minte sa schimbe ceva iar schimbarea merge, de regula, in
directia protejarii imaginii de sine, oricare ar fi asta (subliniere neintamplatoare,
oamenii apara inconstient si imagini negative despre ei insisi-voi reveni in alt articol).
Suntem rigid identificati cu credintele noastre despre noi insine si, fara o munca
sustinuta de autoconstientizare, le aparam orbeste (si amuzant, pentru un
observator detasat). Sigur ca, in exemplul de mai sus, disonanta putea fi redusa
recunoscand comportamentul inacceptabil si ceea ce a stat in spatele lui (propria
agresivitate reprimata si/sau nevoia de a apartine de grup). Nu ma pot astepta ca un
copil sa reuseasca asta de unul singur. Si stii ceva? Nici un adult, lipsit de forta
interioara (cu un Eu slab), nu reuseste. Din acest punct de vedere, cunoasterea
teoriei disonantei cognitive, in relatie cu oameni care se comporta irational, ne poate
oferi premisele pentru a-i intelege (Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac, spune
frumos Iisus din Nazareth).

Si chiar asa este. Cu cat disonanta este mai puternica, cu atat oamenii sunt
convinsi de propriile lor justificari. Ar putea fi amuzant, ziceam, sa privesti din
exterior aceasta orbire (trioul Othello-Iago-Desdemona iti spune ceva?), daca nu ai
fi expus si tu aceluiasi pericol, imediat sau pe termen lung (stii pe cineva care a
justificat un razboi fluturand informatia niciodata confirmata a prezentei unor arme
periculoase in Irak?). Mi se pare uimitor (si inspaimantator, in acelasi timp) pana
unde se poate ajunge cu asigurarile cognitive pe care ni le oferim, cu inventarea de
scuze pentru actiuni imorale sau pur si simplu salbatice, cu rationalizarile, pe scurt,
cu incercarile inconstiente de reducere a disonantei cognitive. Eu, unul, am
exemple in fiecare zi (inclusiv furnizate de mintea mea, al carei observator pasionat
sunt).
Cred, de aceea, ca merita sa fim expusi, chiar un pic dureros (nu face bine la
orgoliu), la acest tip de cunoastere daca vrem sa evoluam (ceea ce presupune sa
invatam din greseli, prin urmare sa le recunoastem) si sa-i protejam pe cei din jur
de agresivitatea cu care natura ne-a dotat din belsug, pe toti (si pe care, din fericire,
o putem intelege si sublima, doar ca e nevoie de efort). In viziunea mea, asta
inseamna a actiona pentru a trai intr-o lume mai buna. In acest caz particular, caruia
simt ca merita sa-i acord mai mult spatiu, cu exemple cotidiene, actiunile la care ma
gandesc sunt cele de examinare onesta, pe cat posibil impartiala si, dezirabil,
asistate de cineva nebiasat, la randul lui, si de recunoastere cinstita a variabilei
interne care te-a impins spre un comportament care iti da o stare neplacuta, daca te
gandesti putin la el.
Sunt de acord ca e nevoie de o forma oarecare de putere interioara (puterea de a
te vedea intr-o lumina mai putin pozitiva, dar mai reala) dar mai cred ca ea poate fi
obtinuta, treptat, cu sprijinul unor adulti capabile de caldura (si inzestrati cu umor, imi
vine sa adaug). Vezi insa o alta cale? In fiecare zi suntem prinsi, poate de mai multe
ori, intre doua cognitii psihologic inconsistente (idei care se bat cap in cap) iar
mintea incepe automat sa lucreze, deoarece nu se poate trai mult timp intr-o stare
de tensiune launtrica (un fel de homeostazie, dar nu la nivel biologic-sau doar la
nivel biologic, daca acceptam ca mintea si creierul sunt unul si acelasi lucru). Ce
crezi, tu esti condus de credinta ca un altul greseste pentru a-ti justifica
agresivitatea, intoleranta sau acuzatiile, de fapt, nefondate? (puternic infirmate de
realitate) Crezi ca iti distorsionezi, fara sa-ti dai seama, propriile perceptii, pentru
a nu avea de suportat presiunea propriei culpabilitati? Crezi ca pleci de la premise
gresite pentru a ajunge la concluzia pe care ai stabilit-o de la bun inceput ca fiind
adevarata? Eviti sistematic confruntarea cu persoane care cred altceva si sunt
capabile sa aduca dovezi convingatoare?

M-as mira sa raspunzi nu (si m-as feri de tine, pentru ca esti un pericol pentru
ceilalti). Pentru ca suntem oamenii, toti suntem expusi, in diferite grade, disonantei
cognitive pe care Festinger, intr-un moment de geniu, nu a inventat-o ci a
descoperit-o. Cei care pierd contactul cu realitatea si sunt tot mai inclinati sa nege
evidentele se apropie, intr-adevar, de patologie. Insa nu e nevoie sa se ajunga pana
aici (intoarcerea e mult mai grea, desi nu imposibila). Putem invata cum
functioneaza mintile noastre si putem intra in dialog cu oameni mai putin identificati
cu tema care ne preocupa. Fiind mai putin implicati si, desigur, capabili de gandire
rationala, ne pot ajuta sa iesim din capcana in care am cazut singuri. Facem
greseli? Da, in fiecare zi. E natural, fiind oameni. Dar de ce sa persistam in ele? De
aici incepe maturitatea. Copiii sunt rugati sa mearga la raionul de jucarii

Orict de surprinztor ar prea, nou, oamenilor, nu ne place s fim inconsecveni. Dac apare un conflict
ntre ceea ce credem i ceea ce facem, resimim un disconfort, care este rezultatul unui mecanism interior
denumit disonan cognitiv.

Teoria disonanei cognitive a fost introdus de Leon Festinger (1919-1989). Disonana cognitiv
reprezint o stare de tensiune care apare ori de cte ori o persoan are n acelai timp dou opinii care
nu numai c nu se susin una pe alta, dar se exclud.
Iat urmtorul exemplu: un fumtor este informat prin nenumrate canale c viciul su l apropie de
deces, prin riscul crescut de a suferi de cancer pulmonar, dar renunarea la fumat este dificil. Ce face
fumtorul tipic? ncearc s desconsidere ceea ce i creeaz disconfortul i anume ideea c fumatul
poate ucide prematur. n anul 1964 s-a realizat un studiu pe fumtori i nefumtori care a constat ntr-o
singur ntrebare adresat subiecilor: "credei c ntr-adevr fumatul poate duce la cancer pulmonar?" n
timp ce doar 10% dintre nefumtori s-au ndoit de adevrul teoriei, 40% dintre fumtori aveau dubii, fapt
ce arat c acetia din urm au ales s rezolve conflictul luntric prin contestarea preteniilor
cercettorilor care avertizeaz asupra riscurilor implicate de fumat.

Leon Festinger

Oamenii sunt fiine care ncearc de fiecare dat cnd au prilejul s se conving c ceea ce fac are
logic, de la lucruri mrunte, pn la cele de cea mai mare profunzime, cum ar fi sensul vieii. Cei mai
muli dintre noi, de pild, sunt convini c viaa are un sens, c vieuirea noastr pe acest pmnt nu este
ntmpltoare, c exist un Dumnezeu care aaz lucrurile ntr-o ordine anume, funcie de ascultarea pe
care creaturile lui i-o arat, c existena are un sens superior, chiar dac nu este complet decelat. Viaa
noastr nu poate fi absurd, destinat unei mori ineluctabile. Este greu de trit cu opinii care arat
lucrurile n adevrul lor deconcertant.
La scar mai mic, suntem adesea confruntai cu disonana cognitiv. Studenii vor s nvee i s ia note
bune, dar apreciaz i viaa de club. Muli recurg la idei ingenioase care s-i scoat din ncurctur, gen
"Important este s tii ce este viaa". n rzboi, soldai "virgini" sub aspectul comiterii crimei sunt puternic
frustrai cnd ucid. Propaganda nu trebuie s fie extrem de ingenioas pentru a prinde, pentru c tinerii
ostai sunt dornici s gseasc o idee care s le justifice faptele oribile, "I-am ucis pentru c merit,
pentru c sunt barbari, pentru c lumea este mai bun fr ei, pentru c problemele noastre vor disprea
odat cu dispariia lor!".
Atunci cnd benevol, din greeal ori forai ajungem s fptuim astfel nct intrm n contradicie cu o
opinie a noastr fundamental, ntruct nu putem schimba trecutul, tindem s ne convingem c ceea ce
am fcut este, la urma urmelor, rezonabil. Aadar, chiar dac, de pild, noi credem c a ucide este
incompatibil cu accepiunea noastr despre ce este corect i moral, suntem deschii s acceptm soluii
de compromis, s acceptm c sunt circumstane n care faptele noastre, chiar oribile, sunt perfect
justificate.

EXPERIMENTUL CLASIC AL DISONANEI COGNITIVE CONDUS DE JAMES MERRILL CARLSMITH

I LEON FESTINGER

n 1959 cei doi cercettori au inventat un experiment pentru a-i testa teoria disonanei cognitive.
Experimentul a avut trei etape, iar subieci au fost studeni de facultate.
ETAPA 1
Pe timpul primei etape cercettorii le-au cerut subiecilor s efectueze o serie de sarcini repetitive i
plictisitoare la culme. Timp de o or studenii au executat sarcini stupide i fr sens.
ETAPA 2
Subiecii au crezut c dup ora de supliciu experimentul s-a terminat. ntre timp, un alt subiect, complice,
prea c abia atepta s intre n experiment. Experimentatorii au apelat la subieci s ajute un pic
experimentul, minindu-l pe noul candidat la ora de plictiseal c de fapt ceea ce e de fcut este n fapt
plcut i interesant. Pentru a fi convingtori, cercettorii au oferit bani subiecilor pentru minciuna lor,
unora 1 dolar, altora 20 de dolari.
ETAPA 3
Cea de-a treia etap a constat n verificarea opiniilor: cum au resimit subiecii sarcinile? Fuseser plcute
ntr-adevr ori chinuitoare? Acetia au putut da puncte pentru fiecare ntrebare, de la -5 la 5. Iat mai jos
rezultatele.

Rezultatele experimentului

ntrebrile din interviu

Un dolar

Douzeci de dolari

Ct de plcute au fost sarcinile

1.35

-0.05

Ct de educative au fost

2.80

3.15

Ct de relevante sub aspect tiinific

6.45

5.18

Vor mai participa la experimente similare?

1.20

-0.25

Prin urmare, cei care au primit un dolar au socotit c experimentul, adic efectuarea unor sarcini
plictisitoare i stupide, a fost plcut, educativ i relevant sub aspect tiinific! Cei pltii cu 20 de dolari,
dimpotriv, au considerat experimentul unul inutil, fr beneficii pentru participani, aa cum i era n fapt.
Cei care au primit un dolar, dup ce au spus minciuna fa de subiectul complice, cum c experimentul
este unul valoros, au nceput s cread c aa este. De ce? Teoria disonanei cognitive afirm c
subiecii s-au angajat ntr-un dialog interior cu ei nii. Dac cei care au fost pltii n mod substanial au
gsit justificri suficiente pentru minciuna lor, "Am minit, dar am fcut-o pentru 20 de dolari! Cine nu ar
face la fel?", cei care au fost pltii cu un dolar s-au aflat ntr-o situaie diferit. Au minit pentru un dolar!
Nu e suficient pentru o contiin curat. Aa c acetia i-au construit o alt realitate, una n care
activitile desfurate sunt valorizate. Schimbnd atitudinea fa de sarcinile plictisitoare, ei nu au mai
minit!

CLUGRUL FERICIT...

Am ntlnit la una dintre mnstirile din Romnia un clugr care i vnduse tot nainte de a se clugri
i a donat tot bisericii, spernd c viaa lui se va schimba fundamental. Numai c la mnstire nu a
descoperit raiul pe Pmnt, aa cum sperase, ci o lume complicat, cu multe interese derizorii, cu pizm,
mici comploturi etc. Pe de-o parte, omul pierduse totul pentru a ajunge la mnstire. Pe de alta, odat
ajuns aici, lucrurile erau diferite de ce i imagina el c o s gseasc. A mai avut puterea de a renuna
iar la tot i s-a ntors n lumea laic? Nu. Ce fptuise era prea greu de suportat, aa c, dei critic cu ceea
ce observa n juru-i la mnstire, schimba deseori brusc discursul pentru a aminti c aici este mai
aproape de Dumnezeu, chiar dac fraii nu-i erau un reazem real n atingerea perfeciunii spirituale. Avea
aadar discursul de rezerv, care afirma c nu greise cnd i-a prsit lumea iniial pentru un vis ireal
privind viaa monahal.

Concluzie
Dac este s spunem o singur propoziie despre semnificaia conceptului de disonan cognitiv am
spune urmtoarele: tendina omului de a nivela conflictele interioare duce adeseori la automanipulare i la
acceptarea unor opinii complet iraionale. Teoria disonanei cognitive a lui Festinger ne mai relev un
aspect important: ne indic de ce nu suntem n stare s nvm din propriile greeli. Pentru c de multe
ori ne transformm greelile n acte virtuoase ori mcar acceptabile.