Singurul dusman real al omului este cel care-l priveste din oglinda.

Este nefericirea un blestem al speciei umane?

Daca ar fi un blestem inseamna ca ar exista o lege a speciei care l-ar face pe om
intr-o forma neconditionata sa sufere. Cu toate astea in cadrul acestei specii
gasim oameni care stiu sa traiasca viata, sa se bucure, sa fie fericiti.
Oamenii nefericiti nu au nici o intelegere despre acest proces numit viata. Ei
nimeresc ca intr-un cazan clocotitor dupa 9 luni de viata intra-uterina
neintelegand legile spirituale, fiziologice, cosmice etc. Un om oarecare stie mai
multe despre interconectiunile si interdependetele unei masini decat despre el
insusi. Ce e sufletul, ce e spiritul, mintea, ce e iubirea, unde se afla aceste lucruri,
care este tehnologia in spatele acestora, cum se dezvolta? Necunoasterea
acestor legi sau notiuni nu scuteste pe nimeni de la interactiunea cu viata si
pedepsele ei.
Omul se afla intr-o continua stare de confort individual si interior. Parintii unui
copil de exemplu considera predictibilitatea copilului foarte importanta. Din acest
motiv vor face tot posibilul ca lor sa le fie confortabil, ca in viata sa nu se
schimbe nimic brusc din atributele acelui copil, astfel copilul tranformandu-se in
mobila. Ei incearca sa inhibe orice gest spontan la un copil tocmai pentru a
ramane in zona de confort fara sa realizeze ca ajung sa nu se dezvolte nici ei ca
parinti nici copilul lor.
Paradoxul in viata este ca niciodata un om nu se dezvolta daca nu iese din zona
de confort. Din perspectiva psihologiei crestinismului asa-zisii nebuni pentru
Hristos au iesit din liniaritatea si tiparele acestei lumi urmand duhul Lui Hristos
care este un duh nepredictibil si paradoxal in conditiile in care liniaritatea este
doar a omului. Aceasta defineste duhul lumii care are nevoie de control si de
predictibilitate. In lumea contemporana omul incepe a trai ca un bio-robot pentru
ca asa este educat, crescut si de aceea predictibilitatea. Din acest punct de
vedere desi omul face parte din natura este singura specie care se intoarce
impotriva paradigmei pentru ca tot in crestinism gasim indemnul Lui Hristos ca
oamenii sa nu-si faca griji pe ziua de maine, cand nici pasarile cerului nu se
gandesc vreodata ce vor manca si cu toate astea gasesc zilnic de mancare. Omul
e singura specia care se opune naturalului de ex. cand nu-i e foame mananca,
cand nu-i somn doarme, cand gandeste spune altceva etc. Toata viata omul se
preface ca nu se preface continuand sa se prefaca ca nu se preface sau
omul se minte toata viata prefacadu-se ca nu se minte. Acest lucru este
vesnicul alibi al omului, in subconstient stim undeva ca gresim, aceasta greseala
urmarindu-ne de la protoparintii nostri. Prin urmare acest alibi genereaza in
interiorul lui o sumedenie de conflicte care-l face sa-si consume o cantitate
imensa de energie vitala, drept urmare scurtandu-i viata. Din punct de vedere
teologic daca un om este programat in codul lui genetic sa traiasca 100 de ani
dar alegerile lui il fac sa-si diminueze din rezervorul vietii si sa moara prematur
nu cumva putem numi acest lucru sinucidere? Omul singur alege sa-si
injumatateasca termenul de gratie dat de Dumnezeu cheltuindu-si energia vitala
chiar daca nu si-a luat zilele intr-un gest concret.

In viata orice experiente sunt nici-cum, lipsita de sens pur si simplu. Oamenii prin
sabloanele mentale incearca sa dea sens la orice se intampla in jurul lor in totala
inadecvanta cu experienta in sine. Aceste clisee au fost inventate tocmai pentru
a face individul sa nu mai filtreze rational trecandu-si prin obiectivitatea trairii
fiecaruia experienta enuntata. De aceea noi ne ascundem in spatele unor forme
fara fond, nu mai filtram rational ceea ce spunem si atunci mimam viata si
ajungem la paradigma viata care ne traieste. Multe sisteme in ziua de azi sunt
create din sabloane astfel omul este indus sa nu mai gandeasca personal,
sisteme care se bazeaza pe iesirea din personalism/individualism si o intrare intro colectivitate care ne uneste pe toti un exemplu la noi in tara comunismul de pe
vremea lui Ceausescu. Cliseele se mai numesc experienta condensata din care
omul trage concluzii. Traim intr-o lume descriptiva nu una reala de aceea omul o
descrie cum vrea si traieste in conformitate cu propria lui descriere. Omul
interpreteaza o experienta nici cum si o catalogheaza sau ii da o axa valorica, o
evolueaza ca mai tarziu granita intre interpretare si realitate sa se stearga. Mai
departe el uita ca a facut aceea descriere si are impresia ca realitatea este asa
cum este pentru ca individul respective asa a descris-o. Un exemplu practic este
un individ care intalneste o situatie la locul de munca cu propriul sau sef, il
catalogheaza ca fiind un idiot cand realitatea este nici-cum si incepe sa-l
perceapa ca fiind un factor iritant caruia opune rezistenta. De fiecare data cand
individul se apropie de seful respectiv el are impresia/atitudinea/starea fata de el
ca vorbeste cu un idiot cheltuind o cantitate imensa de energie care in loc sa
duca in directii benefice in organism precum imunitatea, ea se duce in cu totul
alta directie respectiv in a lupta. Luptand creierul percepe situatia ca fiind
amenintatoare la propria viata chiar si atunci cand cineva nu-i da dreptate
persoanei in cauza astfel luptand pentru a avea dreptate.
Cel mai grav lucru este cand omul nu cunoaste nimic si incearca sa-si impuna
necunoasterea considerata de catre el cunoastere sau adevar. Pe langa aceasta
mai impune cu violenta de foarte multe ori, propria lui viziune/moft/pretentie
nicidecum adevar, in mintea celorlalti obligandu-i pe cei din jur sa traiasca
conform propriilor lui pretentii.
In viata nimeni, niciodata, nimanui, nimic nu trebuie. Sfantul Apostol Pavel
spune ca omul sa le cerceteze pe toate cu simturile, discernamantul si ratiunea
data de Dumnezeu dar sa aiba intelepciunea sa le pastreze de-a lungul vietii doar
pe cele de trebuinta. A intrebuinta inseamna a folosi intr-un scop util de exemplu
a respira, a castiga bani in societatea de astazi care nu ofera alta alternativa de
supravietuire etc. Cand omul trebuie, omul nu mai poate alege si percepe acest
lucru ca o amenintare la propria viata incepand sa cheltuiasca energie pentru
supravietuire. Un alt cuvant de o mare putere este a vrea in loc de a trebui.
Un om poate merge la munca ca la locul lui de creatie, de
intalnire/interactionare,acestea fiind lucruri utile si necesare pentru dezvoltarea
personala iar alt om poate merge la acelasi loc de munca ca la o zi de puscarie
sau ca si condamnatul care merge cu umerii plecati la ghiliotina. Aici intervine
puterea de a alege intre a fi omul dorintei sau omul trebuintei. Alegerile noastre
de cele mai multe ori nu sunt constientizate ori sunt facute in virtutea unor
lucruri precum fricile sau instictele de supravietuire si in rareori din alte cauze.

Tot ceea ce un om are si ceea ce nu are in viata este suma totala a obisnuintelor
lui. Acesta este motivul care nu-i permite omului sa fie fericit, bogat etc. Pentru a
ajunge la un alt nivel omul trebuie sa aduca obisnuinte noi in viata iesind din
zona de confort. Lumea de-a lungul timpului a fost impinsa in fata si evoluata prin
acei nebuni care au spart tiparul, au iesit din normalitate, clisee, cu alte
cuvinte din zona de confort. Vectorii care modeleaza lumea intotdeauna
sunt tocmai cei care nu seamana cu lumea.