FUNCTIONALISMUL

Teorie a integrarii europene

Cuprins:

1. Teorii privind natura si particularitatile procesului de integrare europeana

2. Functionalismul
3. Bibliografie

1. Teorii privind natura si particularitatile procesului de integrare europeana

De-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului XX o serie de teoreticieni au incercat sa
inteleaga procesul de integrare europeana. Desigur, aceste incercari au dobandit contur tot mai
clar pe masura inaintarii in procesul constructiei europene, anii '50 si '60 ai secolului trecut. Si
totusi radacinile a cel putin un curent de gandire a constructiei europene (neofunctionalismul) se
afla in teoretizari legate de cel de-al Doilea Razboi Mondial si de interesul pentru pacificare
mondiala.
Procesul de adancire a integrarii regionale, ca si cel extrem de complicat, al luarii
deciziilor in cadrul UE nu poate fi explicat facand apel la o singura teorie.
Din punct de vedere istoric, domeniul relatiilor internationale, si, prin extensie, si cel al
integrarii europene, a fost dominat de dezbaterile dintre adeptii realismului (respectiv neorealismului), care au dus la aparitia si apoi dezvoltarea interguvernamentalismului si asa-numitii
pluralisti (sau neo-liberali), care au sustinut si dezvoltat functionalismul si neofunctionalismul.
Interguvernamentalismul considera ca guvernele nationale reprezinta factorul determinant in
stabilirea naturii si a ritmului integrarii, actionand asemenea unor gatekeepers la nivelul
sistemelor nationale si supranationale. In acest fel, cooperarea interguvernamentala din cadrul
Uniunii Europene nu este in mod substantial diferita de cea specifica sistemului international.
Prin contrast, neofunctionalismul accentueaza faptul ca fiecare pas in domeniul integrarii
conduce in mod logic catre un altul, si ca guvernele nationale se afla in situatia de a nu putea
rezista in fata presiunilor generate de procesul integrarii. In acest caz, atat actorii supranationali,
cat si cei nationali, au o influenta considerabila.
Functionalismul, prima teorie folosia in procesul constructiei europene, spune ca ordinea
mondiala nu trebuie gandita numai in termeni de putere ci in termeni de nevoi pentru a caror
satisfacere trebuie sa se gaseasca metode de cooperare (David Mitrany). Aceasta cooperare se
poate realiza doar prin intermediul elitelor politice europene construite in ceea ce se numeste o
retea. Obiectivul acestei cooperari in retea trebuie sa fie crearea de independente (mai intai in
domeniul economic si apoi in cel politic). Teoria functionalista la nivel institutional presupunea
impartirea deciziei intre organe functionale, supranationale si independente care sa actioneze
sectorial si care sa poata capta pana la urma competentele statelor natiunii.

Potrivit teoriei realismului, statul este actorul principal care interactioneaza pe scena
relatiilor internationale preponderent prin intermendiul principiului cooperarii si nu prin
principiul majoritatii.
Conform neomedievalistiolor Uniunea Europeana este construita dintr-o retea de actori:
statele membre, birocratiile, grupurile de interese parlamentele nationale, partidele politice,
institutiile comunitare / supranationale. Teoreticienii neomedievalisti incearca sa explice
functionare UE pornind de la Competitia si interconditionalitatea acestor actori care privilegiaza
diferite tipuri de identitati: locale,regionale,nationale etc.
Pentru pluralisti, societatea exprima o multitudine de interese, sustinute de diferite
grupari. Ca atare, politica devine, mai mult sau mai putin, o competitie intre diferite grupuri de
interese, in scopul influentarii procesului decizional si a rezultatelor politicilor, subiectul
cererilor concurente fiind statul.
Liberalii, spre deosebire de realisti, considera relatiile internationale ca o posibila sursa
de progres si transformare teleologica. Ei pun libertatea individuala mai presus de orice si
considera ca statul trebuie oprit de la actiuni de natura a o submina. In anii 20-30, liberalismul
a fost considerat o forma de idealism sau utopism, de catre autoproclamatii realisti ai vremii.
Pentru realisti sistemul international este anarhic iar relatiile internationale pot fi intelese
in masura in care este inteles modul in care puterea este distribuita intre state. Puterea este greu
de masurat, distributia ei se modifica in timp iar intre statele lumii nu exista un consens privind
modul de distribuire1.

2. Functionalismul

1 GRIFFITHS Martin, Relatii internationale, 2004

4

Functionalismul este prima teorie folosita in procesul constructiei europene, mai precis a
stat la baza primelor forme de organizare comunitara: Tratatul de infiintare a Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului.
Functionalismul a avut in gandirea sociala un statut ambiguu, fiind simultan o
perspectiva teoretica ce a dominat, in diferite variante, gandirea sociologica si antropologica de
la mijlocul secolului al XIX-lea pana in anii 1980, desi nu mai au aceeasi forta, unele teze sunt
imbratisate si astazi, precum si un mod de gandire care a alimentat ideologii si decizii politice.
Orice ideologie si orice decizie politica e, de regula, produsul unui mod de gandire eclectic, in
care se combina argumente sau justificari de naturi si origini diverse.
Functionalismul a fost considerat cea mai elaborata, sofisticata din punct de vedere
intelectual, dar si ambitioasa incercare de a intelege nu numai dezvoltarea institutiilor
internationale dar si sensul evolutiei acestora2.
Parintele acestui curent este David Mitrany, ideile sale fiind ulterior preluate si dezvoltate
in diferite alte studii si analize de catre teoreticieni precum J. Nye, E. Haas, P. Taylor, A. J. R.
Groom. Teoria funcionalismului international se bazeaza pe studiile lui David Mitrany, si
reprezint una

din

cele

trei

mari abordari

liberale

ale

relatiilor

internationale

(pe

langa liberalismul si idealismul international). David Mitrany considera cauza razboiului ca fiind
nationalismul, subliniind, astfel, imperiozitatea ca natiunile sa fie unite. Alaturi de
David Mitrany, Paul Taylor remarca faptul ca organizatiile internationale nu sunt scopuri in sine
ci instrumente de gestiune a unor prioritati umane si trebuie s fie flexibile modificandusi sarcinile, potrivit nevoilor momentului. Paul Taylor (1944) identifica functionalismul ca un
stramos intelectual3 a diverselor abordari recente in studiul ordinii internationale, cum ar fi:
teoria interdependentei, abordari ale societtilor mondiale, teoria regimurilor.
Desi functionalismul a fost considerat cel mai important curent nascut in secolul al XXlea, el nu este totusi infailibil si nu toate ideile sale rezista unei analize critice atente. Cheia
2 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
3 https://www.scribd.com/doc/147104498/Functionalismul
5

intelegerii F este faptul ca acest curent, desi ofera o explicatie privind aparitia si evolutia
institutiilor internationale, incearca in principal sa ofere un cadru pentru depasirea conflictelor si,
respectiv, realizarea pacii. Acest lucru nu este surprinzator, de vreme ce functionalismul a aparut
in anii 40, ca reactie la abordarile specifice perioadei si care aveau in prim-plan statul
(federalismul si doctrina securitatii colective).
Mitrany a surprins prin faptul ca a depasit criticile aduse acestor abordari, considerate de
cei mai multi ca fiind mult prea radicale, argumentand, in mod surprinzator, ca ele nu erau inca
suficient de radicale. Mitrany a aratat ca abordarile respective au esuat tocmai pentru ca isi
gaseau fundament in doctrina suveranitatii statului desi, prin rezultate, se dovedeau in fapt
impotriva ei, si ca un asalt frontal asupra suveranitatii juridice care lasa intacta suveranitatea
politica este evident supus esecului4.
Mitrany a argumentat ca un sistem functional care sa promoveze pacea poate fi
construit numai printr-o abordare de jos in sus (bottom up), prin care sa fie incurajate toate
formele de cooperare, ceea ce va reduce treptat capacitatea statelor de a actiona in mod suveran.
El s-a aratat a fi foarte sceptic in privinta integrarii prin proiect, proces care ar fi putut fi
controlat de catre politicieni, sugerand insa ca procesele de cooperare internationala trebuie sa
inceapa prin tratarea unor aspecte transnationale specifice, concrete, precum, de pilda, controlul
bolilor. Succesul unor asemenea aranjamente functionale ar genera imboldul de a repeta acest
tip de experiente si in alte sectoare. Acest lucru presupunea insa ca si guvernele nationale sa
recunoasca si sa accepte necesitatea transferului de responsabilitati functionale catre agentii
internationale insarcinate cu misiuni specifice.
D. Mitrany considera ca treptat, statul concentrat teritorial va avea tot mai putine functii
de exercitat (renuntand la a mai fi o hiper-institutie multi-functionala5) si va actiona intr-o lume
in care cea mai mare parte a activitatilor de administrare si guvernare vor fi incredintate unor
organisme cu functii specifice si fara apartenenta teritoriala.

4 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.

Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
5 Ibidem
6

In ciuda meritelor incontestabile, teoria lui Mitrany a facut obiectul unor critici serioase,
obligandu-i pe adeptii curentului sa ofere explicatii pentru cele mai vulnerabile parti ale acesteia.
Cea mai mare parte a analistilor sunt de acord cu faptul ca principala limita a functionalismului
rezida in abordarea eminamente tehnicista a fenomenului cooperarii. Atat Mitrany, cat si
succesorii sai, au abordat cooperarea functionala dintr-o perspectiva apolitica, apropiindu-se de
diferitele aspecte cu suflet de tehnician, dupa cum afirma C. Brown (2001) 6, deoarece au
pornit de la premisa ca problemele pe care trebuie sa le rezolve cooperarea functionala sunt in
mod esential de natura tehnica si admit, in consecinta, solutii tehnice.
Criticii lui Mitrany au aratat ca toate deciziile luate de guverne sunt in primul rand
politice si ca separarea intre cele doua categorii de probleme este artificiala si nejustificata.
Criticii functionalismului au aratat ca acesta este limitat numai la acele parti ale lumii care
impartasesc valorile statului bunastarii, in vreme ce regimurile si culturile neinfuzate cu valori
similare nu pot fi usor atrase in plasa functionalista a cooperarii internationale numai pe baza
pretinselor sale beneficii7. Se pare ca Mitrany a fost mult prea optimist in privinta efectelor de
raspandire, de antrenare ale procesului functionalist. Procesul integrarii europene ar fi trebuit
sa se bazeze pe propriul sau avant, succesul dintr-o zona a cooperarii, ducand automat la
extinderea sa in alta. Dupa cum a demonstrat insa experienta UE, raspandirea nu s-a produs de
la sine, iar proiectele politice si institutionale nu au fost si nu pot fi lasate sa se adapteze de la
sine anumitor domenii-cheie8.
Cu toate acestea, in ciuda faptului ca modelul functionalist al cooperarii internationale
poate fi considerat un esec, argumentele functionaliste continua sa joace si astazi un rol
important in plan international, indeosebi prin modul in care sunt concepute in prezent institutiile
internationale.

6 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.

Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
7 GRIFFITHS Martin, Relatii internationale, 2004
8 DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
7

Bibliografie:

Literatura de specialitate:

1) GRIFFITHS Martin, Relatii internationale, 2004

2) DRAGAN Gabriela, Uniunea Europeana intre federalism si interguvernamentalism.
Politici comune ale UE, Bucuresti, 2012
3) IVAN Adrian, Guvernanta Uniunii Europene, in suport curs Universitatea Babes-Bolyai,
Cluj-Napoca, 2012

Surse internet:
https://www.scribd.com/doc/147104498/Functionalismul - accesat in data de 31.05.2016
https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Mitrany - accesat in data de 31.05.2016
https://ro.wikipedia.org/wiki/Teorii_de_integrare_european%C4%83 accesat in data de
31.05.2016