Sunteți pe pagina 1din 333
1

Preambul

Cunoaєte-te pe tine оnsuюi єi vei cunoaєte оntreg Universul cu toate forюele sale ascunse.

Actualul manual de Anatomia și fiziologia omului reprezintг o lucrare ce s-a dorit a fi un ,,оndrumгtor” pentru studenții colegiilor de medicinг, menit sг-i ajute sг se informeze și sг se documenteze оn științele fundamentale ale оnvгțгmвntului medical: anatomia și fiziologia omului, științe ce studiazг organismul ființei umane, оn dezvoltarea sa ontogeneticг, оn strвnsг legгturг cu modificгrile mediului ambiant, și activitatea zilnicг a fiecгrui individ. Lucrarea conține materialul informațional de bazг оn domeniul anatomiei și fiziologiei medicale, prelucrat оntr-o concepție unitarг. Conținuturile sunt compartimentate оn 11 capitole și urmгresc formarea de competențe cognitive, aplicative, integratoare și atitudinale. Limbajul accesibil al informațiilor de actualitate și de necesitate practicг faciliteazг asimilarea materiei. Bogata ilustrație se оmbinг armonios cu noțiunile prezentate оn text, contribuind la crearea unei viziuni reale și exacte. Paralel cu noțiunile clasice de anatomie și fiziologie, mai sunt elucidate și o gamг largг de aplicații practice. Obiectivele și scopul final al acestei lucrгri este de a favoriza studierea anatomiei și fiziologiei omului оn calitate de disciplinг fundamentalг оn formarea profesionalг vocaționalг și de a stimula problema fortificгrii sгnгtгții și profilaxiei diferitelor maladii. Manualul este elaborat conform rigorilor și indicațiilor impuse de programele analitice la anatomia și fiziologia omului pentru instituțiile de оnvгțгmвnt medical vocațional. Am speranța, cг acest manual va reuși sг rгspundг interesului manifestat fațг de domeniul anatomiei și fiziologiei omului de cei cгrora li se adreseazг, oferindu-le un punct de sprijin atвt de necesar pentru desгvвrșirea pregгtirii lor profesionale. Totodatг, aplicarea cunoștințelor despre corpul omenesc, care reprezintг cea mai tainicг entitate a lumii vii și оn care are loc un proces neоntrerupt al evoluției noastre fizice, afective și intelectuale va contribui la formarea și promovarea culturii de sгnгtate.

Autorul

Introducere

Anatomia și fiziologia omului reprezintг pilonii pe care se sprijinг toate celelalte științe din оnvгțгmвntul medical, formвnd impunгtorul edificiu al medicinii. Taxonomic, ele fac parte din grupul științelor biologice fundamentale. Aceste discipline sunt nu numai discipline fundamentale оn planurile de studii ale оnvгțгmвntului medical, dar și un constituent indispensabil al оnvгțгmвntului general, deoarece numai cu ajutorul lor se pot dobвndi cunoștințe complete despre lume єi despre Om. Dupг profesorul Rainer ”Omul este singura ființг оn mгsurг sг-și fгureascг un ideal prin autocunoaștere și sг se modeleze оn vederea perfecționгrii sale.” Etimologic, termenul de ”anatomie” (anatemnein) derivг din douг cuvinte, unul de origine latinг ”anași altul din greacг ”temnein” care au același оnțeles și оnseamnг ”a tгia, a diseca”. Denumirea ei a luat naștere din termenul tehnic de ”a diseca”, deoarece multг vreme, principala metodг de cercetare și cunoaștere a corpului uman a fost disecюia, bisturiul devenind simbolul anatomiei. Acumularea datelor obținute prin disecție despre forma și structura organismului uman, a

determinat,

la

un

moment

dat,

sistematizarea

lor,

punвndu-se

astfel

bazele

anatomiei.

Concomitent,

necesitatea

оnțelegerii

funcției

pгrților componente ale corpului a dus la

dezvoltarea

fiziologiei.

Deci, anatomia omului este știința despre originea, dezvoltarea, formele și structura organismului uman. Anatomia studiazг forma exterioarг a corpului uman și pгrțile lui, a organelor luate aparte, constituția, structura lor microscopicг, precum și originea omului. Din sarcinile anatomiei face parte de asemenea cunoașterea etapelor principale de dezvoltare a omului оn procesul evoluției, de formare a organismului uman оn condițiile mediului ambiant, particularitгților de structurг a corpului și organelor lui оn diferite perioade de vвrstг. Anatomia studiazг structura omului „normal”, adicг sгnгtos, țesuturile și organele cгrora nu comportг modificгri de pe urma bolilor sau tulburгrilor de dezvoltare. Оn acest sens normalг poate fi consideratг acea structurг a corpului uman, care asigurг pe deplin funcțiile organismului sгnгtos. Devierile congenitale de la normг, cвnd sunt brutale și stabile, se numesc anomalii. Unele anomalii nu modificг aspectul exterior al omului (de ex: dextrapoziția cordului), altele sunt pronunțate și exteriorizate. Aceste anomalii de dezvoltare se numesc malformații (de ex:

dezvoltarea incompletг a craniului). Malformațiile constituie obiectul de studiu al teratologiei. Structura și funcțiile organelor оn cadrul anatomiei sunt analizate prin prisma originii organismului uman. Structura corpului uman este rezultatul evoluției оndelungate a regnului animal. Pentru a оnțelege evoluția omului оn filogenezг (de la gr. phylon gen, genesis – origine) anatomia apeleazг la datele paleontologiei, la rгmгșițele fosile ale strгmoșilor omului. Nu mai puțin importantг este cunoașterea dezvoltгrii individuale a omului оn ontogeneza sa (din gr. on, ontos – vietate, individ), оn cadrul cгreia distingem o serie de perioade. Creșterea și dezvoltarea omului pвnг la naștere (perioada prenatalг) constituie obiectul embriologiei, dupг naștere (perioada postnatala) constituie obiectul anatomiei de vвrstг. Оn legгturг cu sporirea longevitгții omului și atenția deosebitг fațг de vвrsta avansatг și senilг, оn anatomia de vвrstг avansatг și senilг, a fost separatг o perioadг, ce constituie obiectul științei despre оmbгtrвnire numitг gerontologia. Dacг anatomiei оi aparюine studierea substratului morfologic, atunci fiziologia este știința despre dinamismul proceselor vitale. Ea studiazг procesele activitгții vitale a organismului viu, a

organelor, țesuturilor lui, a celulelor și elementelor lor structurale. Pentru оnțelegerea mai profundг a acestor funcții, fiziologia оncearcг sг stabileascг toate particularitгțile și manifestгrile lor, legгturile reciproce și schimbгrile lor оn diferite condiții ale mediului extern și оn diverse stгri ale organismului. Obiectivul fiziologiei este cunoașterea profundг a funcțiilor, care ar asigura posibilitatea de a acționa activ asupra lor оn direcția doritг. Fiziologul nu se poate limita doar numai la observгri, ori aceasta rгspunde la оntrebarea, ce procese au loc оn organism. Fiziologul se strгduie sг clarifice de asemenea, cum єi de ce au loc procesele fiziologice. Оn scopul acesta sunt necesare anumite experiențe, оn care studierea ar decurge оn condiții modificate elaborate și variate de оnsuși experimentatorul. Оn cercetгrile experimentale ale oricгrui proces din organism fiziologii оncearcг sг stabileascг astfel de condiții, care ar evita procesul dat, l-ar intensifica sau l-ar atenua. Astfel, fiziologii reușesc sг afle cauzele unui anumit proces, evoluția lui și metodele de dirijare. Anatomia și fiziologia studiazг organismul uman ca fiind o unitate integrг. El este alcгtuit dintr-un mare numгr de organe, de o mulțime enormг de celule, оnsг aceasta nu este o sumг de pгrți, ci un organism viu unitar оn armonie funcționalг. Pentru identificarea regiunilor corpului, organelor și pгrților lui, diferitelor noțiuni, оn anatomie se folosesc termeni speciali оn limba latinг, care alcгtuiesc Nomenclatura Anatomicг (Nomina Anatomica).

Capitolul I. Partea generalг.

Celula - Citologia

Celula este unitatea morfofuncționalг şi geneticг a organizгrii materiei vii. Dimensiunile

(limfocitele) pвnг la 20 (ovulele)

celulelor

omului

și mamiferelor variazг de la 7

micrometri(мm).

Structura celulei

Оn structura celulei distingem trei pгrți componente principale:

1. membrana celularг (plasmalema);

2. citoplasma;

3. nucleul.

membrana celularг (plasmalema); 2. citoplasma; 3. nucleul. Fig.1. Structura celulei umane 1 - nucleu; 2- nucleol;

Fig.1. Structura celulei umane

1- nucleu; 2- nucleol; 3- cromozomi єi ADN; 4- vacuole; 5- ribozomi; 6- reticulul endoplasmatic rugos; 7- reticulul endoplasmatic neted; 8- aparatul Golgi; 9- formaюiune vezicularг; 10- centrioli; 11- mitocondrie; 12- membranг plasmaticг; 13- microfilament; 14- microtubuli.

Membrana celularг

Celulele sunt delimitate de o membranг celularг care este de naturг lipoproteicг. Ultrastructura membranei celulare, stabilitг prin microscopie electronicг, aratг o structurг

trilaminatг, cu un strat extern, unul mijlociu și unul intern. Din punct de vedere biochimic, stratul mijlociu este bimolecular lipidic (fosfolipide și colesterol), iar straturile extern și intern sunt de naturг proteicг. La nivelul membranei s-a constatat existența unor sisteme enzimatice cu rol activ оn transportul substanțelor, cвt și existența unei оncгrcгri electrice (potențial de membranг). La unele celule, citoplasma prezintг diferite prelungiri acoperite de plasmalemг. Unele pot fi temporare și neordonate, de tipul pseudopodelor (leucocite), altele permanente: microvilii (epiteliul mucoasei intestinului, epiteliul tubilor renali), cilii (epiteliul mucoasei traheii) sau desmozomii, care solidarizeazг celulele epiteliale.

Citoplasma

Are o structurг complexг, la nivelul ei desfгșurвndu-se principalele funcții vitale. Este un sistem coloidal complex, оn care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersatг este ansamblul de micele coloidale оn continuг mișcare brownianг. Citoplasma este alcгtuitг din structuri de aspect corpuscular, filamentos sau membranos, оnglobate оntr-o matrice sau substanțг fundamentalг, numitг hialoplasmг (parte nestructuralг). Dupг natura lor, structurile citoplasmatice pot fi:

A- Structuri ce reprezintг diferențieri ale citoplasmei, cu anumite funcții, numite organite celulare, și care sunt de douг categorii:

a. Organite generale (comune tuturor celulelor єi care оndeplinesc funcții generale);

b. Organite specifice (prezente la anumite celule єi adaptate unei anumite funcții

specifice). B- Structuri care sunt produsul unor procese celulare, numite incluziuni citoplasmatice

(materiale de depozit, ca: lipide, glicogen, pigmenți, unele sгruri minerale etc.).

Organite generale

Tabela nr.1

Organite

 

Structurг

 

Funcții

1.Reticolul

Sistem canalicular dinamic, care leagг plasmalema de stratul extern al membranei nucleare. Se poate retracta sau fragmenta, formвnd cisterne și vezicule.

Sistem circulator intracitoplasmatic

endoplasmatic

(RE)

 

RE neted

Rețea de citomembrane, de aspect diferit, оn funcție de activitatea celularг. Mai abundent оn fibrele musculare striate, celulele corticosuprarenalei, foliculul ovarian etc.

Rol important оn metabolismul glicogenului.

RE rugos

Formг diferențiatг a RE. Pe suprafața externг a peretelui membranos prezintг mici particule de ribonucleoproteine-ribozomii. Abundent оn limfocite, celulele pancreatice, оn general оn celulele ce produc proteine de secreție.

Rol оn sinteza de proteine.

2.Ribozomii

Organite bogate оn ribonucleoproteine, de forma unor granule ovale sau rotunde. Existг ribozomii liberi оn matricea citoplasmaticг și asociați citomembranelor, formвnd ergastoplasme. Abundenți оn celulele cu sintezг de proteine și оn faza de creștere a celulelor

Sediul sintezei proteice.

(corpusculii lui

Palade)

3.Complexul

Sistem

membranar

format

din

micro

-

și

Transportul, modificarea,

Golgi

macrovezicule și din cisterne alungite, situat оn apropierea nucleului, оn zona cea mai activг a citoplasmei.

posttraducerea și оmpachetarea proteinelor de secreție de la RE.

4.Mitocondriile

Formг ovalг, rotundг, cu un perete avвnd structurг lipoproteicг. Prezintг un оnveliș extern ( membrana externг), urmat de un interspațiu, și spre interior membrana internг, plicaturatг, formвnd creste mitocondriale. Оn interior se gгsește matricea mitocondrialг оn care se aflг sistemele enzimatice care intervin оn ciclul Krebbs. Energia chimicг produsг este stocatг оn legгturile macroergice ale ATP sintetizat оn mitocondrii.

Sediul energogenetic al organismului, respirație celularг.

5.Lizozomii

Corpusculi sferici, rгspвndiți оn оntreaga hialoplasmг. Conțin enzime hidrolitice, cu rol important оn celulele care fagociteazг (leucocite, macrofage).

Digerarea substanțelor și particulelor care pгtrund оn celulг, precum și a fragmentelor de celulг sau țesut (autolizг celularг).

6.Centrozomul

Are forma unui corpuscul sferic оn apropierea nucleului. Este format din doi centrioli cilindrici, orientați perpendicular unul pe celгlalt și оnconjurați de o zonг de citoplasmг hialinг, vвscoasг (centrosferг). Оn timpul diviziunii celulare dг naștere asterului și fusului de diviziune.

Rol оn diviziunea celularг (lipsește оn neuron, care nu se divide).

Organite specifice

Miofibrele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare.

Neurofibrilele sunt formaюiuni diferenюiate ale neuroplasmei celulei nervoase.

Corpusculii Nissl sunt echivalenți ai ergastoplasmei pentru celula nervoasг.

Cilii, flagelii etc.

Nucleul

Este o parte constitutivг principalг, cu rolul de a coordona procesele biologice celulare fundamentale (conține materialul genetic, controleazг metabolismul celular, transmite informația geneticг). Poziția lui оn celulг poate fi centralг sau excentricг (celule adipoase, mucoase). Are, de obicei, forma celulei. Majoritatea celulelor sunt monocariote (un nucleu), dar pot fi și excepții : celule binucleate (hepatocitele), polinucleate (fibra muscularг striatг), anucleate (hematia adultг). Dimensiunile nucleului pot fi оntre 3-20 м, corespunzвnd ciclului funcțional al celulei, fiind оn raport cu citoplasma de 1 / 3 – ј. Pot fi оnsг și celule mici cu nucleu mare (limfocite) sau celule mari cu nucleu mic (ovulul). Structura nucleului cuprinde membrana nuclearг, carioplasma și unul sau mai mulți nucleoli. Membrana nuclearг, poroasг, este dublг, cu structurг trilaminatг, constituitг din douг foițe, una externг spre matricea citoplasmaticг, ce prezintг ribozomi și se continuг cu citomembranele reticulului endoplasmatic, alta internг, aderentг miezului nuclear. Оntre cele douг membrane existг un spațiu, numit spațiul perinuclear, ce conține un material amorf.

Sub membranг se aflг carioplasma, cu aspect omogen; este o soluție coloidalг, cu o fazг de sol (cariolimfa) și alta de gel (cromatina nuclearг). Оn interfazг, cromatina se prezintг sub forma unor filamente rгsucite, fixate de membrana nuclearг sau de nucleoli - numite cromoneme (structura elementarг microscopicг a cromatinei și a cromozomilor). La оnceputul diviziunii celulare, cromonemele se scurteazг, se оngroașг, luвnd aspectul de cromozomi, formați din douг filamente alгturate, numite cromatide, legate оntr-un singur punct - centromer. Biochimic, cromatina este formatг din nucleoproteine (оn ADN legat de histone), fiind sediul informației genetice. Оn carioplasmг se gгsesc unul sau mai mulюi nucleoli, cu rol important оn sinteza de ARN. Au forma unor corpusculi denși rotunzi sau ovalari, delimitați de o condensare a cromatinei nucleare.

Celulele sexuale

Ovulul

Se formeazг din foliculii ovarieni din epiteliul germinativ al corticalei ovarului. Are 150- 200м, formг sfericг și o garniturг haploidг (conține jumгtate din numгrul de cromozomi: 22+X). Structural, este format din membrana vitelinг, citoplasmг, nucleu, membranг pellucidг, iar la exterior din coroana radiatг, care nu aparține ovulului propriu-zis. La exteriorul citoplasmei se gгsește membrana vitelinг, acoperitг de membrana sau zona pellucida, mai groasг, transparentг și strгbгtutг de canalicule fine (produs de excreție al celulelor foliculare). Оn jurul zonei pellucida se gгsește un оnveliș celular, format din celule foliculare, pe unul sau mai multe straturi, cu dispoziție radiarг, formвnd coroana radiatг. Citoplasma are o porțiune perifericг mai fluidг, transparentг și o zonг mai densг оn jurul nucleului, cu mai puține substanțe hrгnitoare. Conține organite celulare comune, iar alгturi de nucleu se aflг centrul celular al ovulului (centrozom), numit și corpul vitelin Balbiani. Nucleul, situat central, este mic, are un nucleol și prezintг mișcгri ameboide.

Spermia

Se formeazг, prin procesul de spermatogenezг, оn tubii seminiferi ai testiculului, оncepвnd cu pubertatea. Este o celulг mobilг, flagelatг, cu o lungime de 50-70 м și garniturг cromozomialг haploidг (22+X sau 22+Y). Spermia este alcгtuitг din cap, gвt, corp și coadг. Capul este de formг ovalг, are un nucleu mare, оnvelit periferic de un strat subțire de citoplasmг. Anterior prezintг un corpuscul ascuțit, numit acrozom (perforator), cu care spermia lizeazг ovulul оn timpul fecundației. Chimic, capul conține nucleoproteine, lecitine, glicogen. Gвtul este o regiune scurtг și оngustг, cuprinsг оntre centriolul proximal și butonul terminal pe care se inserг flagelul. Corpul este cuprins оntre cele douг jumгtгți ale centriolului distal. Central, se gгsește filamentul axial, cu structura tipicг a unui cil mult alungit, оnconjurat la rвndul sгu de ”teaca mitocondrialг” (mitocondrii dispuse spiralat). Periferic se gгsește un strat subțire de citoplasmг оnconjuratг de plasmalemг. La nivelul corpului se gгsește centrul cinetic al spermiei, unde sunt generate mișcгrile acesteia. Coada, ultrastructural, este formatг din douг segmente: piesa principalг, porțiunea cea mai lunga și piesa terminalг. Structural, piesa principalг este formatг din filamentul axial оnconjurat de оnvelișul citoplasmei. Piesa terminalг, segmentul terminal al cozii, are оn interior filamentul axial, fгrг teaca citoplasmaticг la exterior. Spermiile sunt celule foarte mobile, care executг mișcгri helicoidale, deplasвndu-se cu viteza de 1-3 mm/min. Vitalitatea și mișcгrile spermiilor depind de pH (soluțiile slab alcaline оi activeazг, cele acide sau alcoolul оi distrug) și variazг оn funcție de temperaturг etc.

Spermatogeneza

Este procesul de multiplicare și maturare a gametului masculin. Оncepe la pubertate și se continuг, fгrг оntrerupere, pвnг la vвrste оnaintate. Ritmul spermatogenezei este intens la tineri și adulți, scade la bгtrвni, dar calitatea spermatozoizilor rгmвne neschimbatг. Spermatogeneza reprezintг funcția exocrinг a testiculului. Procesul se petrece la nivelul tubilor seminiferi contorți. Celulele cap de serie se numesc spermatogonii sau celule germinative masculine primordiale. Spermatogeneza se desfгșoarг оn douг etape succesive:

1. Spermatocitogeneza

2. Spermiogeneza

Un ciclu complet dureazг 72 ore. Spermatogoniile, avвnd оn nucleu garniturг diploidг de cromozomi (22 de perechi cromozomi somatici și o pereche XY), se divid de douг ori mitotic, rezultвnd spermatocitele de ordinul I (46

de cromozomi). Acestea sunt celule voluminoase, ce se divid meiotic și dau naștere la spermatocitele de ordinul II, celule mai mici, cu garniturг haploidг de cromozomi (22+X sau

22+Y).

Оncepвnd de la spermatocitul de ordinul II, spermatogeneza va forma gameți masculini оn douг variante: 50% posesori de heterocromozomi X și 50% Y. Spermatocitele de ordinul II se divid o singurг datг, din nou prin mitozг. Din aceastг ultimг diviziune rezultг douг spermatide, care se alipesc de celulele Sertoli și se transformг, fгrг diviziune, оn spermatozoizi (spermii). Pe mгsurг ce se matureazг, spermiile se desprind de celulele Sertoli și se deplaseazг оn lungul cгilor spermatice pвnг la veziculele seminale (organe de depozit), de unde se eliminг la exterior prin uretrг (reflexul de ejaculare). Ca și spermatocitele de ordinul II, spermiile sunt de douг tipuri: X sau Y. Dacг ovulul este fecundat de un spermatozoid purtгtor de cromozom X, produsul de concepție este programat sг devinг fatг, iar dacг fecundarea se produce cu un spermatozoid purtгtor de cromozom Y, produsul de concepție este programat sг devinг bгiat.

Ovogeneza

Reprezintг funcția exocrinг a ovarului, prin care se realizeazг maturarea și expulzarea ovulului. Procesul se petrece оn mai multe etape, similare cu ale spermatogenezei, dar dupг un calendar foarte diferit. Celulele sexuale primordiale feminine sunt ovogoniile ce conțin оn nucleul lor un set diploid de cromozomi (44+XX). Ovogeneza оncepe оncг оn perioada fetalг, prin diviziuni mitotice ale ovogoniilor, care devin ovocite de ordinul I. Din acest moment, cronologia ovogenezei suferг o mare abatere de la regulile diviziunii celulare. Ovocitele de ordinul I, avвnd 2n cromozomi (44+XX), оncep o diviziune reducționalг (meiozг), dar dupг prima fazг a acestei diviziuni procesul se blocheazг și nu se reia decвt la pubertate. Aceastг blocare se numește dictioten. Ca urmare, copilul de sex feminin se va naște cu 700000- 1200000 foliculi primordiali, conținвnd fiecare cвte un ovocit I la оnceput de meiozг. La pubertate, ovogeneza se reia. Lunar, cвte un ovocit I оn momentul ovulației foliculului matur se transformг оn douг celule: o celulг mare cu multг citoplasmг, ovocit de ordinul II, și o celulг micг, primul globul polar. Ambele au garniturг haploidг de cromozomi, dar numai ovocitul II este fecundabil. Ovocitul de ordinul II este expulzat din ovar, captat de franjurile trompei uterine și оn acest timp se mai divide o ultima datг mitotic, rezultвnd un preovul (22+X) și al doilea globul polar (22+X). Preovulul se transformг fгrг diviziune оn ovul, care оși

continuг drumul prin trompг spre uter. Ovulul este gametul feminin. Rezultг cг ovogeneza, cu excepția primelor douг etape, nu duce la multiplicarea ovulelor. Ovulația este procesul de rupere a foliculului matur și de expulzare a ovulului (оn realitate a ovocitului II). Are loc lunar, оn ziua 14-a a ciclului menstrual. Ciclul menstrual. Funcția gonadei feminine este ciclicг, spre deosebire de cea a gonadei masculine care este continuг. Ciclul menstrual reprezintг o serie de modificгri ciclice, care se petrec la nivelul ovarului și al aparatului genital feminin și se datoreazг unor variații ciclice оn secreția de hormoni gonadotropi hipofizari, controlate de la nivel hipotalamic. Evenimentul ciclic cel mai evident este pierderea lunarг de sвnge (35-60ml). Fecundația este procesul de contopire a materialului genetic masculin cu cel feminin. Se realizeazг prin pгtrunderea capului spermiei оn ovul. Are loc оn primele zile dupг ovulație, оn timp ce ovulul strгbate trompa uterinг. Prin fecundare, ovulul devine ou, cu set complet de cromozomi, și оncepe sг se dividг. Оntre timp, oul, ajuns оn cavitatea uterinг, se va fixa оn profunzimea mucoasei, proces numit nidație. Aici se va forma un organ special numit placentг, cu rol nutritiv pentru produsul de concepție și cu rol endocrin. Produsul de concepție se dezvoltг оn cavitatea uterinг pвnг оn luna a 9-a, cвnd este expulzat prin actul nașterii. Placenta, ca glandг endocrinг, secretг hormoni gonadotropi, care оntrețin activitatea corpului galben, și hormoni estrogeni și progesteron necesari evoluției normale a sarcinii.

Proprietгțile celulei

Celula este оnzestratг cu proprietгți vitale fundamentale: metabolism, iritabilitate, autoreproducere. Celula organismului pluricelular manifestг activitate оntr-un mediu numit mediu intern al organismului. La acest mediu aparțin sвngele, limfa și lichidul tisular. Din mediul intern pгtrund оn celulг substanțele din care se compune corpul celular, sгrurile anorganice, apa, vitaminele, hormonii și oxigenul necesar la realizarea unuia din procesele energetice principale ale celulei - oxidarea. Al doilea proces energetic celular - glicoliza (descompunerea hidroliticг a glucidelor), se desfгșoarг fгrг participarea oxigenului. Din celulг se eliminг produse provenite оn rezultatul activitгții ei vitale. Ambele procese se realizeazг prin membrana celularг. Permeabilitatea membranei celulare este selectivг și se modificг sub influența diverșilor factori. Activitatea vitalг normalг a celulei se desfгșoarг la o anumitг concentrație de sгruri оn mediul ambiant (presiune osmoticг). Pentru celulele omului și ale mamiferelor aceastг concentrație este egalг cu aproximativ 0,9% (concentrația soluției izotonice de clorurг de sodiu). Оn caz dacг concentrația de sгruri оn mediul ambiant crește (mediu hipertonic), apa оncepe sг iasг din protoplasmг și celula se zbвrcește, iar dacг concentrația se micșoreazг (mediu hipotonic), apa pгtrunde оn celulг și ea se gonfleazг. Celula poate оncorpora și particule mai mari (bacterii, fragmente de celule), prin intermediul fagocitozei, precum și macromolecule și soluții - prin intermediul pinocitozei. Fagocitoza sau digestia intracelularг a fost pentru prima datг descrisг de I.M. Mecinikov. Fenomenul constг оn оnglobarea particulelor cu ajutorul prelungirilor citoplasmatice, numite pseudopode (piciorușe false). Particulele оnglobate оn protoplasmг sunt supuse acțiunii fermenților. Celulele speciale ale țesutului conjunctiv ce posedг capacitatea de fagocitozг - macrofagii, eliminг din țesuturi produsele finale de descompunere și substanțele nimerite cu hrana sau prin piele. Una dintre cele mai importante manifestгri ale activitгții vitale celulare este secreюia. Substanțele mucoide secretate de celule (mucina și mucoidele) apгrг țesuturile de leziunile mecanice și participг la formarea substanței intercelulare. Secretul proteic, care conține fermenții digestivi și unii hormoni, participг la schimbul de substanțe din organism. Capacitatea celulelor de a reacționa prin manifestгri vitale specifice la acțiunea mediului extern se numește iritabilitate. Țesutul muscular, nervos și glandular posedг cel mai оnalt grad

de iritabilitate-excitabilitatea. Оn țesuturile nervos, muscular și glandular, ca rгspuns la excitare, se desfгșoarг procesul de excitație. Deplasarea celulelor poate avea loc оn mod diferit. Cel mai rгspвndit gen de mișcare a celulelor este mișcarea ameboidг: celula emite niște prelungiri (pseudopode), orientate оn direcția mișcгrii. O asemenea mișcare este caracteristicг globulelor albe din sвnge - leucocitelor, precum și celulelor migratoare ale țesutului conjunctiv - macrofagilor. Оn timpul regenerгrii țesuturilor, sunt capabile sг producг mișcгri ameboide aproape toate celulele animalelor și corpului omenesc. Un alt tip de mișcare este mișcarea de alunecare, efectuatг fгrг formarea pseudopodelor. Un asemenea mod de mișcare posedг celulele țesutului conjunctiv, numite fibroblaști. O vitezг mai mare a mișcгrii celulare se obține cu ajutorul unor formațiuni ale corpului celular - cili sau flagele. La om, mișcarea flagelatг s-a pгstrat la celulele sexuale masculine - spermatozoizi. Toate celulele corpului uman și ale animalelor pluricelulare au proprietatea de a crește. Majoritatea celulelor corpului nostru au оn timpul vieții dimensiuni stabile. Оn diferite procese patologice e posibilг creșterea dimensiunilor celulelor - hipertrofia lor.

tipuri: indirectг (mitozг,

cariochinezг), meiozг (оn formarea celulelor sexuale) și directг (amitozг). Diviziunea indirectг sau mitoticг este similarг оn celulele organismelor vegetale și animale.

Diviziunea

celulelor

оn

organismul

animal

poate

fi

de

trei

Diviziunea celulelor оn organismul animal poate fi de trei Fig. 2. Diviziunea mitoticг a celulei A-

Fig. 2. Diviziunea mitoticг a celulei A- profaza; B- metafaza; C-anafaza; D- telofaza.

Ea asigurг repartizarea uniformг a substanței nucleare (cromatinei) оntre celulele nou-formate (fiice). Aceasta se datoreazг faptului cг la оnceputul diviziunii toatг cromatina nuclearг se concentreazг оn structuri speciale - cromozomi, care ulterior se оmpart оn douг jumгtгюi. Acestea se distribuie оn cele douг celule - fiice și formeazг cromatina nucleelor lor. Diviziunea mitoticг cuprinde patru faze: profaza, metafaza, anafaza și telofaza. Profaza se caracterizeazг prin formarea de cromozomi ce apar оn nucleu sub formг de corpusculi bastonaюi sau rotunzi. Centrul celular crește оn dimensiuni și se situeazг lвngг nucleul celulei. Centriolii lui se depгrteazг unul de altul și se localizeazг la periferia centrosferei. Profaza se terminг cu

formarea cromozomilor și dispariția nucleului. Оn metafazг are loc diviziunea cromozomilor, dispariția membranei nucleare. Astfel, cromozomii formați se gгsesc liberi оn citoplasmг. Centrul celular se transformг оntr-o figurг fuziformг (fusul mitotic), situatг de-a lungul axei celulare, perpendicular pe planul viitoarei diviziuni. Cromozomii formeazг la ecuatorul fusului o lamelг, numitг placг ecuatorialг, care ocupг planul viitoarei diviziuni a celulei. Metafaza se terminг prin apariția unei fisuri longitudinale оn fiecare cromozom. Anafaza se caracterizeazг prin deplasarea spre polii fusului (centrioli) a cromozomilor - fiice, formați оn urma diviziunii cromozomilor. Astfel, se formeazг douг complexe nucleare identice. Telofaza include formarea nucleelor celulelor - fiice. Totodatг, оn aceastг fazг are loc diviziunea corpului celular prin strangularea pгrții centrale a celulei оn planul plгcii ecuatoriale. Diviziunea celularг indirectг include, оn afarг de modificгrile nucleare, un șir de transformгri citoplasmatice, оn special оn organoidele celulei. Durata mitozei la diverse celule este diferitг - de la 30 min. pвnг la 3 ore. Cromozomii sunt o particularitate de specie importantг. Numгrul, mгrimea și forma cromozomilor sunt specifice pentru organismul dat. Оn procesul maturizгrii celulelor sexuale оn urma diviziunii, numitг meiozг, numгrul de cromozomi se reduce la jumгtate. Оn timpul fecundгrii - contopirii celulelor sexuale, numгrul de cromozomi se restabilește complet. Numгrul de cromozomi redus la jumгtate se numește haploid, numгrul оntreg - diploid. La om, numгrul diploid de cromozomi este egal cu 46. Schimbarea numгrului și formei cromozomilor poate fi observatг оn proliferгrile maligne ale țesuturilor. Meioza prezintг un fenomen important оn transmiterea caracterelor ereditare, оntrucвt celulele - fiice ce iau naștere оn urma diviziunii, capгtг un aparat cromozomic absolut identic cu celulele materne. Actualmente, s-a dovedit оn mod experimental (оn special la viruєi, fagi, bacterii) cг procesele ereditгții sunt legate de ADN (acidul dezoxiribonucleic). Diviziunea directг a celulei (amitoza) a fost depistatг оn toate țesuturile organismului viu. Diviziunea amitoticг оncepe cu diviziunea nucleolilor prin strangulare. Mai оntвi se divide printr-o strangulare оn douг pгrți nucleul, apoi urmeazг diviziunea citoplasmei. Uneori, cвnd citoplasma nu se separг, se formeazг celule polinucleare. Problema duratei vieții celulelor n-a fost rezolvatг definitiv. Cu toate acestea longevitatea unor celule a fost determinatг destul de exact. De exemplu, celulele epidermului trгiesc de la 3 pвnг la 7 zile, eritrocitele - pвnг la 4 luni. Se considerг cг durata vieții celulelor musculare și nervoase coincide cu durata vieții organismului. Se disting trei forme ale procesului morfologic de mortificare: picnoza - condensarea și contractarea nucleului cu dispariția structurii granulare; carioliza - dizolvarea treptatг a nucleului pвnг cвnd rгmвne o umbrг palidг ce dispare treptat.

Юesuturile

Țesuturile sunt sisteme organizate de materie vie cu funcții biologice definite, formate din celule similare, care оndeplinesc оn organism aceeași funcție sau același grup de funcții. Celulele sunt unite оntre ele printr-o substanțг intercelularг care, atunci cвnd este оn cantitate micг, se numește ,,substanța de ciment’’, iar atunci cвnd este оn cantitate mare ”substanțг fundamentalг”.

Clasificarea țesuturilor

I. Țesuturi epiteliale:

1. De acoperire:

simple (un strat de celule)

- pavimentoase (inclusiv endoteliu și mezoteliu)

- cubice

- cilindrice ciliate și neciliate

pseudostratificate

- cilindrice ciliate și neciliate

stratificate (douг sau mai multe straturi)

- pavimentoase (cheratinizate și necheratinizate)

- cubice

- cilindrice

- de tranziție (uroteliu)

2. Glandulare:

tip endocrin

- tipul оn cordoane celulare (adenohipofiza, glandele paratiroide)

- tipul folicular (tiroida)

tip exocrin (pluricelulare)

- simplu

-

tubular

-

alveolar (acinos)

- compus

- tubulo-glomerular

- tubulo-alveolar

- tubulo - acinos - tip mixt

- pancreasul

- testiculul

- ovarul

3. Senzoriale (neuroepiteliale) care оntrг оn structura organelor de simț.

II. Țesuturi conjunctive

1. Dupг consistențг:

moi

- lax

- reticulat

- adipos

- fibros

- elastic

semidure (cartilaginoase)

- hialin

- elastic

- fibros

dure (osoase)

- compact

- spongios

2. Dupг funcție:

rol trofic

- țesut conjunctiv lax

- adipos

- sanguin

rol mecanic

- fibros

- cartilaginos

- osos

rol de depozit

- adipos

- osos

rol de apгrare

- reticulat

- conjunctiv lax

III. Țesuturi musculare

-

neted

-

striat

-

striat de tip cardiac

IV. Țesutul nervos

V. Sвngele

- neuronul

- nevroglia

Țesutul epitelial

Юesuturile epiteliale acoperг suprafața organismului formвnd epidermul, cгptușesc cavitгțile și conductele diferitelor organe, constituie parenchimul glandelor exocrine și endocrine, iar unele s-au specializat оn recepția diverșilor stimuli (epiteliale senzoriale). Sunt alcгtuite din celule care, inițial, au formг rotundг, оnsг, оn raport cu specializarea funcționalг și localizarea lor, pot fi: turtite (pavimentoase), poliedrice, cubice sau cilindrice.

Epiteliul acoperг țesutul conjunctiv, de care este separat prin membrana bazalг. Aceasta servește ca suport și permite trecerea plasmei sangvine, epiteliul fiind avascular. De la țesutul conjunctiv primește terminații nervoase bogate, care-i asigurг sensibilitatea.

Epitelii de acoperire

Tabela nr.2

Tip de epiteliu

Clasificare dupг forma celulelor

Caracteristici

 

Localizare

 

1. Epiteliul simplu

Celulele sunt situate pe membrana bazalг,

Epiteliu simplu pavi- mentos (celule plate).

Endoteliile, mezote- liile (peritoneu, peri- card, foițele pleurale). Mucoasa bronhiilor mici (bronhiolele terminale din lobulul pulmonar), canalele excretoare mici ale glandelor salivare.

(unistratificat și pseudostratificat)

unite prin substanța ciment și desmozomi.

Epiteliu cubic (celule de formă cuboidă).

Celulele cilindrice pot avea cili (epiteliul trompei uterine) sau microvili acoperiți de o membranг celularг formвnd platoul striat (epiteliul vilozitгților intestinale).

   
 

Celule de оnгlțimi diferite; numai unele ajung la suprafațг, dвnd aspect fals de stratificare; toate celu- lele se sprijinг pe membrana bazalг.

Epiteliu

Mucoasa traheii și a bronhiilor principale.

pseudostratificat

 

(celule

cilindrice

cu

 

cili,

printre

care

se

gгsesc

și

celule

cu

mucus).

2. Epiteliu

Numгrul straturilor variazг, ca și forma celulelor din ultimul strat. Stratul profund este situat pe o mem- branг bazalг.

Epiteliu stratificat pavimentos (celulele

Structura pielii (chera- tinizat). Оn mucoasa bucalг, mucoasa bu- cofaringelui, esofagia- nг (necheratinizat).

stratificat

superficiale

 

sunt

pavimentoase, iar cele

profunde

au

rol

generator-strat

 
 

generator).

 

Epiteliu stratificat cubic. Se gгsește mai ales оn viața embrionarг; la adult este format din

Structura canalelor

mici

ale

glandelor

salivare.

douг rвnduri de celule, cele superficiale fiind cubice, iar cele bazale mai оnalte.

 

Mucoasa

faringianг,

Epiteliu

 

stratificat

laringianг.

cilindric

(prismatic);

mai

multe

straturi

celulare,cel superficial cilindric.

Poate

fi

ciliat

și

neciliat.

 

Epiteliu

de

tranziție

Cгile urinare (mucoasa vezicii urinare, a ureterelor).

(uroteliu).

Forma

celulelor și numгrul straturilor sunt varia-

bile оn

funcție

de

 

goli-rea

și

distensia

orga-nelor. Uroteliul

este

impermeabil

pentru constituenюii urinei, fiind lipsit de mem-branг bazalг.

Epitelii glandulare

Țesutul epitelial glandular este format din celule diferențiate, care au proprietatea de a elabora produși specifici. Celulele sunt dispuse оn diferite moduri și, оn asociație cu țesutul conjunctiv,

cu vasele sanguine și terminațiile nervoase, formeazг glande. Produșii secretați pot fi excretați la exteriorul organismului, оn lumenul unor organe, sau trec direct оn sвnge. Dupг felul produșilor de secreție și dupг locul de excreție, distingem trei tipuri de glande: exocrine, produsul de secreție este eliminat printr-un canal la exterior (glande sebacee, sudoripare etc.) sau оn diferite cavitгți (glande salivare, gastrice etc.); endocrine (glande cu secreție internг), ai cгror produși (hormonii) se eliminг direct оn sвnge; glande mixte, care au o dublг secreție, endocrinг și exocrinг (pancreas, testicul, ovar). Celulele epiteliilor glandulare au forme variate: piramidale, cuboidale, оnalte, poliedrice. Оn citoplasma lor au numeroase mitocondrii și un aparat Golgi bine dezvoltat, ca și o ergastoplasmг bogatг, structuri legate de elaborarea produșilor de secreție. Glandele exocrine se deosebesc оntre ele prin morfologia și structura lor. Clasificarea se face dupг numгrul de celule, așezarea celulelor glandulare оn parenchimul secretor și dupг ramificarea conductelor de excreție.

se caracterizeazг prin: lipsa canalelor de excreție, produsul de secreție

(hormonii) se varsг direct оn sвnge; celulele secretoare sunt dispuse sub formг de cordoane,

Glandele endocrine

mase epiteliale sau mici vezicule (tiroida); rețeaua capilarг (sinusoide) fiecгrei glande.

оntrг

оn

structura

 

Tabela nr.2

Epitelii glandulare

Dupг numгrul de

Tipul glandei

Caracteristici

Localizare

celule

     

Glande unicelulare

 

Celula secretorie este situatг printre alte celule epiteliale de tip prismatic monostrati- ficat. Au forma de caliciu (celule caliciforme) și secretг mucus.

Epiteliul intestinal, cгile biliare extrahepatice, epiteliile ciliate ale arborelui respirator etc.

Glande pluricelulare (epiteliu de secreție, situat pe un țesut conjunctiv inervat și vascularizat).

Simple:

Aspect de tub, celule- le glandulare se aflг pe o membranг baza- lг; se deschid direct оn lumenul organului.

Glandele Lieberkǜhn din intestinul subțire

Glande tubuloase

 

Glande acinoase

Porțiunea secretorie dilatatг, cгptușitг cu celule epiteliale de formг piramidalг ce delimiteazг un lumen.

Glandele lacrimale.

Glande alveolare

Asemгnгtoare celor acinoase, dar porțiu- nea secretorie este mai dilatatг (saci glandulari).

Glandele sebacee

Compuse:

Mai mulți tubi care fuzioneazг la nivelul suprafeței de evacuare a secreției.

Glandele duodenale Brǜnner.

Glande tubuloase compuse (ramificate)

Glandele tubulo-

Formate din tubi glan- dulari și saci glandu- lari

 

alveolare

Prostata

Glandele tubulo-

Porțiunea secretorie tubularг оnfгșuratг оn ghem.

 

glomerulare

Glandele sudoripare

Glandele tubulo- acinoase (acinoase compuse)

Glande tubulare care au la capгt cвte un acin. Acinii formeazг parenchimul secretor (acini seroși, micști, mucoși).

Glande salivare, parenchimul exocrin al pancreasului.

Epitelii senzoriale (senzitive)

Acest tip de epiteliu este format din celule specializate pentru recepționarea diferiților stimuli externi sau interni și face parte integrantг din organele de simț, unde vor fi, de altfel, prezentate.

Țesutul conjunctiv

Юesutul conjunctiv este foarte variat ca aspect morfologic și funcțional. Este alcгtuit din trei componente principale: celulele conjunctive, fibrele conjunctive (colagene, elastice, reticulare) și o substanțг nestructuratг, amorfг, numitг substanțг fundamentalг. Celulele conjunctive sunt foarte variate; ele provin din celulele mezenchimale embrionare. Acestea pot fi оmpгrțite оn douг grupe: celule autohtone și celule migratorii (leucocitele, limfocitele, monocitele). Din grupa celulelor autohtone fac parte:

fibrocitele, cu formг alungitг sau stelatг, care pot fi fixe sau mobile; оndeplinesc

și a substanюei

fundamentale); histocitele, mobile, de formг variabilг, cu prelungiri citoplasmatice; sunt elemente reactive;

plasmocitele (ovale, rotunde), celulele adipoase și celulele pigmentare, cu funcții speciale, respectiv оn sinteza de proteine, lipide și pigmenți; mastocitele (rotunde, ovale sau neregulate), оndeplinesc rolul de coordonator al tuturor proceselor metabolice din țesutul conjunctiv; celulele de origine embrionarг (mezenchimalг și reticulatг) cu capacitatea de reоnnoire continuг a celulelor din țesutul conjunctiv. Fibrele conjunctive se grupeazг, la rвndul lor, оn trei categorii:

colagene sau conjunctive: оn toate tipurile de țesut conjunctiv, sunt omogene și dispuse оn fascicule (prin fierbere, dau gelatina);

le

conferг elasticitate; fibrele de reticulinг formeazг o rețea оn ochiurile cгreia se aflг substanța fundamentalг (se gгsesc, оn special, оn organele limfopoietice, оn țesutul lax și оn membranele bazale). Substanюa fundamentalг este o componentг amorfг, ce ocupг spațiul dintre fibre și celulele conjunctive. Intervine оn metabolismul apei și al sгrurilor minerale. Оn țesutul cartilaginos este rezistentг și elasticг, оncгrcatг cu condrinг, оn țesutul osos este solidг, durг și rezistentг, оncгrcatг cu sгruri minerale. Substanюa fundamentalг este produsг de celulele țesutului conjunctiv. Țesuturile conjunctive, dupг consistența lor, pot fi clasificate оn: țesuturi moi (conjunctiv lax, reticulat, adipos, fibros, elastic), semidure - cartilaginos, și dure - țesutul osos.

Tabela nr.3

funcții

metabolice

fundamentale

(de

edificare

a

fibrelor

elastice: subțiri, ramificate, dispuse оn rețea. Sunt formate din elastinг, care

Țesuturi conjunctive noi

Tipuri de țesuturi

Țesutul conjunctiv lax

Caracteristici

Este forma cea mai rгspвnditг; conține оn proporție egalг celule, fibre, substanțг fundamentalг.

Localizare

Оn organe formeazг stroma conjunctivг de susținere și are rol trofic. Umple spațiile libere dintre organe, formeazг

 

Celulele sunt de douг feluri:

hipodermul, leagг fibrele musculare și grupele de mușchi; se оntinde de-a lungul nervilor și vaselor și formeazг, cu epiteliile, unitгți funcționale.

fixe - fibrocite, celule adi- poase,histiocite, macrofage, celule pigmentare, plasmo- cite și mastocite; mobile- limfocite și leucocite. Substanța fundamentalг este abundentг, iar fibrele sunt nu- meroase (colagene, elastice, reticulinг).

Țesutul reticulat

Este format din celule reticulare, cu multe prelungiri, și din fibre de reticulinг. Celulele se pot transforma оn histiocite macrofage, avвnd rol оn procesele de apгrare (fagocitozг).

Оn ganglionii limfatici, splinг, mгduva osoasг, ficat, mucoasele respiratorii și digestive.

Țesutul adipos

Оn structura sa predominг celulele adipoase care se grupeazг (200-400) оn jurul capilarelor și arteriolelor, formвnd lobuli adipoși оntre care se gгsește țesut conjunctiv lax. Are rol trofic, mecanic și de izolare termicг pentru unele organe.

Оn jurul unor organe (rinichi, suprarenalг, ochi, tiroidг), оn mezenter, оn mediastin, оn regiunile axilare și inghinale, hipoderm.

Țesutul fibros

Predominг fibrele de colagen și elastice, puținг substanțг fundamentalг și celule. Are vascularizație și plasticitate reduse. Este rezistent, avвnd rol de protecție.

Оn fasciile ce acoperг mușchii, оn structura tendoanelor și a aponevrozelor, a capsulelor unor organe (ficat, rinichi, splinг, ganglioni limfatici), derm, cornee, fir de pгr.

Țesutul elastic

Conține numeroase fibre elastice printre care se gгsește substanța fundamentalг. Celulele sunt puține.

Оn tunica medie a arterelor mari, corzile vocale, ligamentele galbene dintre vertebre.

Țesutul conjunctiv semidur (cartilaginos)

Țesutul cartilaginos face parte din grupa țesuturilor cu funcție mecanicг, fiind caracterizat prin compoziție chimicг și proprietгți fizice deosebite: rezistențг elasticг la presiune și mare rezistențг mecanicг la frecare. Este оnvelit, la exterior, de o membranг fibroasг, puțin vascularizatг, numitг pericondru. Țesutul cartilaginos este format din celule, substanțг fundamentalг și fibre. Componenta cea mai abundentг este datг de un ansamblu format din substanța fundamentalг și fibre, care se numește substanțг cartilaginoasг sau matricea cartilajului. Оn ea sunt sгpate cгmгruțe, condroplaste, care adгpostesc celulele cartilaginoase, condroblaste - cвnd sunt tinere - și condrocite - cвnd sunt mature.

Condrocitele sunt celule mari, ovale, globuloase, cu un diametru de 40м, cu citoplasmг abundentг; se aflг оn grupuri de 2-4 celule sau izolate. Substanța fundamentalг este impregnatг cu condrinг. Substanțele anorganice sunt reprezentate de apг 70% și de sгrurile minerale оn care predominг NaCl. Оn structura cartilajului оntrг și fibre colagene și elastice care se condenseazг concentric оn jurul condroplastelor. Cartilajul nu este vascularizat, nutriția realizвndu-se prin difuziune de la nivelul capilarelor din pericondru. Dupг cantitatea și varietatea de fibre se deosebesc trei tipuri principale de țesut cartilaginos:

hialin, elastic și fibros. Cartilajul hialin are substanțг fundamentalг abundentг, rezistentг și omogenг, impregnatг cu condrinг. Se gгsesc puține fibre colagene, foarte fine, cu orientгri diferite. Celulele sunt izolate sau dispuse оn grupuri. Din cartilaj hialin este format scheletul embrionului, cartilajele de creștere diafizo-epifizare, cartilajele articulare, scheletul cartilaginos al traheii și bronhiilor, cartilajele nazale și ale coastelor. Cartilajul elastic conține оn substanța fundamentalг o bogatг rețea de fibre elastice; celulele sunt așezate оn grupuri mici alгturate. El formeazг scheletul organelor care trebuie sг-și menținг forma, dar au un grad mare de elasticitate: pavilionul urechii, epiglota, aripile nasului etc. Cartilajul fibros este format din fascicule de fibre colagene, cu orientarea longitudinalг. Celulele sunt puțin numeroase, așezate de-a lungul fasciculelor de fibre, оn grupe de 2-3, iar substanța fundamentalг este redusг. Se mai numește țesut fibrocartilaginos și formeazг discurile intervertebrale, cartilajele simfizelor, meniscurile articulare și unele ligamente (ligamentul capului femural).

Țesutul osos

Юesutul osos este adaptat pentru funcția de suport și protecție, fiind cel mai rezistent și dur țesut mecanic, datoritг impregnгrii substanței fundamentale cu sгruri minerale, de calciu și fosfor. Este format din celule osoase, fibre și substanțг fundamentalг, fiind puternic vascularizat, acoperit la periferie, cu excepția capetelor articulare, de o membranг vasculo-conjunctivг, numitг periost. Celula osoasг, numitг osteoblast оn stadiul tвnгr și osteocit оn stadiul adult, are rol osteogen. Osteocitele sunt de formг ovalarг, turtite, cu multe prelungiri, situate оn niște cavitгți stelate sau fuziforme (20-30м diametru), numite osteoplaste, sгpate оn substanța fundamentalг. Osteoblastele prezintг o bogatг activitate secretorie, participвnd la osificarea oseinei, la procesele de dezvoltare a oaselor, de reparație și regenerare. Dupг terminarea procesului de osificare, osteoblastele se maturizeazг, transformвndu-se оn osteocite. Substanța fundamentalг a osului are douг componente: organicг și mineralг. Componenta organicг, оn proporție de 34 %, este formatг din oseinг, оn constituția cгreia se deosebesc o substanțг glicoproteicг, оn care se depun sгrurile minerale, și substanța colagenг, reprezentatг de sistemele de fibre conjunctive ale țesutului osos. Componenta mineralг, оn proporție de 66%, este formatг din microcristale de fosfat tricalcic, carbonat de calciu, fluorurг de calciu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu, hidroxid de calciu. Substanța fundamentalг se dispune sub formг de lamele osoase și, dupг dispoziția lor, distingem douг varietгți de țesut osos: compact și spongios. Țesutul osos compact formeazг diafiza oaselor lungi, stratul de la suprafața epifizelor și al oaselor scurte, cвt și lama internг și externг a oaselor plate. Este format din numeroase canale Hawers (conțin țesut conjunctiv și vase sangvine), dispuse оn lungimea osului, paralele оntre ele și legate оn numeroase puncte prin anastomoze transversale sau oblice. Оn jurul canalului Hawers substanța osoasг este dispusг sub forma unor lamele osoase concentrice, оn numгr

variabil de 5-30, iar оntre lamele sau оn grosimea lor se gгsesc osteoplastele cu osteocite. Un canal Hawers, оmpreunг cu lamelele din jur formeazг osteonul sau sistemul hawersian (unitatea morfologicг și funcționalг a osului). Оn osul compact mai existг o serie de canale neоnconjurate de lamele osoase, care perforeazг osul dinspre periost spre profunzime, numite canale Volkmann, prin care trec vase și nervi de la periost оn interiorul osului. Țesutul osos spongios se gгsește оn epifizele oaselor lungi și оn interiorul oaselor plate și scurte. Este format din lamele osoase (trabecule) care, la rвndul lor, sunt alcгtuite din mai multe lamele, delimitвndu-se niște cavitгți de aspect și mгrimi diferite, numite areole (dau aspectul spongios, buretos). Areolele comunicг оntre ele și conțin mгduva hematogenг. Areolele și lamelele osoase sunt sisteme hawersiene incomplete.

Țesutul muscular

Țesuturile musculare sunt adaptate funcției de contracție. Celula sau fibra muscularг prezintг unul sau mai mulți nuclei, dupг tipul de țesut muscular, o membranг celularг, numitг sarcolemг, și citoplasmг, denumitг sarcoplasmг, оn interiorul cгreia se gгsesc organitele celulare comune și organitele specifice (contractile), miofibrile, apгrute оn urma diferențierii și adaptгrii celulei la funcția de contracție. Dupг particularitгțile miofibrilelor, țesuturile musculare se оmpart оn trei tipuri: țesut muscular neted, оn care miofibrilele sunt omogene și se contractг involuntar; țesut muscular striat, care se contractг voluntar; țesut muscular cardiac, оn care miofibrilele sunt striate, dar țesutul se contractг involuntar.

Țesutul muscular neted

Fibra muscularг este unitatea morfofuncționalг a țesutului muscular neted. Ea оntrг оn constituția pгturii musculare a tubului digestiv, a conductelor aparatului respirator, urogenital, glandelor excretorii, оn tunica muscularг a vaselor, оn anexele unor organe de simț (piele, ochi), оn capsulele unor organe (splinг, suprarenalг). Fibrele sunt așezate оn straturi, benzi sau rгspвndite izolat оn țesutul conjunctiv. Fibra muscularг netedг, de aspect fusiform, are o lungime cuprinsг 10-100 м. Este formatг din sarcolemг, sarcoplasmг și un nucleu central, de formг alungitг. Sarcolema (plasmalema), groasг de 100 м, prezintг numeroase invaginгri din care se formeazг veziculele de pinocitozг, prin intermediul cгrora sunt transportate оn celulг substanțe trofice și activatori ai procesului contractil. Sarcoplasma este omogenг sau fin granulatг, mai abundentг оn centrul fibrei. Conține organite comune, incluziuni celulare și organite specifice - miofibrilele. Miofibrilele, organite specializate pentru contracție, ocupг cea mai mare parte din sarcoplasmг. Au o formг alungitг și se оntind de la un capгt la altul al fibrei. Miofibrilele au o structurг complexг, fiind alcгtuite din miofilamente de 10-150 м, sunt omogene (fгrг striații transversale), iar din punct de vedere biochimic sunt formate din proteine contractile (actinг, miozinг) și reglatoare (tropomiozinг și troponinг). Inervația este asiguratг de sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic. Fibrele musculare conțin substanțe organice, reprezentate prin glucide, lipide, proteine, precum și enzime legate de funcția contractilг.

Țesutul muscular striat

Țesutul muscular striat este alcгtuit din fibre care оntrг оn constituția mușchilor scheletici (40% din greutatea corpului), iar la nivelul viscerelor le оntвlnim оn musculatura limbii, faringelui, a porțiunii superioare a esofagului și оn cea a unor sfinctere (anal extern și cel extern al uretrei), cвt și оn mușchii extrinseci ai globului ocular. Fibra muscularг striatг are o formг cilindricг sau prismaticг, cu extremitгțile rotunjite sau ramificate (mușchii feței și ai limbii). Sunt elemente multinucleate, plasmoidale, cu zeci sau sute de nuclei de formг ovoidг, situați periferic, imediat sub sarcolemг. Fibra striatг este alcгtuitг din membranг = sarcolemг, citoplasmг = sarcoplasmг și numeroși nuclei. Sarcolema, examinatг la microscopul electronic, prezintг douг porțiuni distincte: sarcolema propriu-zisг și membrana bazalг. Sarcolema propriu-zisг are rol de a propaga excitația de-a lungul fibrei musculare (are structura generalг a plasmalemei). Membrana bazalг, formatг din proteine colagenice, are rolul de a menține forma fibrei musculare оn limite normale. Sarcoplasma este acidofilг, cu aspect de fluid оn centrul fibrei, mai densг și mai abundentг la periferia fibrei musculare. Conține organite comune, diferite incluziuni și numeroase miofibrile. Mitocondriile (sarcozomii) sunt situate оn sarcoplasma perinuclearг și interfibriliarг. Conțin o mare cantitate de mioglobinг (pigment asemгnгtor hemoglobinei), cu rol de transportator și rezervor de oxigen, și un bogat echipament enzimatic. Elementele cele mai importante cuprinse оn sarcoplasmг sunt miofibrilele (elementele contractile). Ele sunt paralele cu lungimea fibrei musculare, grupate оn fascicule ce cuprind 30-50 miofibrile - colonetele Leydig, оnconjurate de sarcoplasmг. Miofibrilele au un aspect heterogen, de-a lungul lor observвndu-se (microscopic) o alternanțг de benzi clare și оntunecate care, fiind situate la același nivel оn toate miofibrilele, dau aspectul de striațiune transversalг, specificг fibrei musculare striate. Prin microscopia electronicг s-a stabilit cг miofibrele sunt constituite din numeroase fibrile elementare, numite miofilamente, (50-150м), ce constituie unitatea ultrastructuralг și funcționalг a miofibrilei. Vascularizația юesutului muscular striat este foarte bogatг, asigurвnd procesele metabolice intense din timpul contracției. Mușchii striați au o inervație motorie (placa motorie) și senzitivг (fibre aferente care pornesc de la proprioceptori musculari).

Țesutul muscular striat de tip cardiac (miocardul)

Miocardul este constituit din fibre musculare cu structurг asemгnгtoare fibrelor musculare striate (miofibrilele prezintг alternanțг de benzi clare și оntunecoase) și fibrelor musculare netede, prin poziția centralг a nucleului. Fibrele musculare cardiace sunt acoperite de o teacг conjunctivг cu fibre de reticulinг și sunt dispuse оn rețea, оn ochiurile cгreia se aflг țesutul conjunctiv lax, vase și fibre nervoase vegetative (formeazг оmpreunг cu sarcolema joncțiunea neuro-muscularг, sinapsa). Fibra cardiacг are un diametru și o lungime mai micг decвt fibra striatг, iar capetele sunt de obicei ramificate. Sarcoplasma este mai abundentг la periferie și оn jurul nucleului și mai sгracг оntre miofibrile. Mitocondriile sunt mai numeroase decвt оn fibrele striate și netede, fiind așezate оntre miofibrile sub forma unor coloane (datoritг activitгții contractile permanente). Miofibrilele prezintг aceleași caractere morfologice și structurale ca la fibra striatг de tip scheletic, fiind оnsг mai groase. Pe lвngг miocardul de tip contractil existг și țesutul nodal (miocardul specific), care determinг contracția ritmicг și automatг a inimii, stabilind o legгturг anatomicг și funcționalг оntre atrii și ventricule (nodul sinoatrial, atrioventricular, fasciculul Hiss și rețeaua Purkinje). Țesutul nodal este format din fibre musculare cardiace, cu caracter embrionar, de forme variate, dispuse оn noduli, rețele și cordoane. Celulele sunt bogate оn sarcoplasmг ce conține mult glicogen, 1-2 nuclei, mitocondriile sunt rare, iar reticulul endoplasmatic redus. Miofibrilele, оn numгr redus, sunt mai subțiri, dispuse longitudinal sau transversal, trec de la o celulг la alta,

formвnd o rețea prin care excitația se transmite оn toate direcțiile la fibrele miocardului contractil, cu care se continuг.

Țesutul nervos

Țesutul nervos este constituit din celule nervoase (neuroni), cu prelungirile lor, și din celule nevroglice. Embriologic, derivг din ectoderm. Neuronii sunt elemente оnalt diferențiate morfologic. Nevrogliile, structuri cu rol de susținere și de protecție, realizeazг elementele sistemului de susținere.

Neuronul

Este format din corpul celular (pericarionul) și una sau mai multe prelungiri, care sunt de douг tipuri: dendritele, prelungiri celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), și axonul, care, funcțional, este celulifug, prelungire unicг a neuronului. Ca formг și dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiți, de la neuroni mici, de 4-6м (stratul granular din cerebel), pвnг la neuroni giganți, 130м (celulele piramidale Betz din cortexul cerebral). Forma neuronilor este variabilг: stelatг (coarnele anterioare ale mгduvei), sfericг sau ovalг (оn ganglionii spinali), piramidalг (zonele motorii ale scoarței cerebrale) și fusiformг (оn stratul profund al scoarței cerebrale). Оn funcție de numгrul prelungirilor, neuronii pot fi:

unipolari (celulele cu conuri și bastonașe din retinг) - au aspect globulos, cu o singurг prelungire;

pseudounipolari - se aflг оn ganglionul spinal, au o prelungire care se divide оn ”T”; dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pгtrunde оn SNC;

bipolari - de formг rotundг, ovalг sau fusiformг, cu cele douг prelungiri pornind din polii opuși ai celulei (neuronii din ganglionul spiral Corti, ganglionul vestibular Scarpa, retinг, mucoasa olfactivг);

multipolari - au o formг stelatг, piramidalг sau piriformг și prezintг numeroase prelungiri dendritice și un axon (scoarța cerebralг, cerebeloasг, cornul anterior din mгduva spinгrii). Dupг funcție neuronii pot fi: receptori, prin dendritele lor recepționeazг excitanții din mediul exterior sau din interiorul organismului (pot fi somatosenzitivi și viscero-senzitivi); motori, ai cгror axoni sunt оn legгturг cu organele efectoare (somatomotori єi viscero-motorii); intercalari (de asociație), care fac legгtura оntre neuronii senzitivi și motori.

Organizarea structuralг a neuronului

Corpul neuronului este format din neurilemг (membrana plasmaticг), neuroplasmг (citoplasmг) și nucleu. Neurilema celulei nervoase este subțire, delimiteazг neuronul și are o structurг lipoproteicг. Neuroplasma are constituția coloidalг a unui gel, ceva mai densг decвt a celulelor organismului, datoritг unor organite celulare specifice, neurofibrilele. Neuroplasma conюine organitele celulare generale (mitocondrii, ribozomi, lizozomi, reticul endoplasmatic) și

incluziuni pigmentare. Nu are centru celular deoarece neuronul nu se divide. Organitele specifice sunt: substanța tigroidг (corpii Nissl) și neurofibrilele. Nucleul. Celulele nervoase motorii, senzitive și de asociație au un nucleu unic, cu 1-2 nucleoli. Celulele vegetative centrale sau periferice prezintг deseori un nucleu excentric. Aceste celule pot avea nuclei dubli sau multipli. Prelungirile corpului celular sunt dendritele și axonul. Dendritele, оn porțiunea lor inițialг, sunt mai groase, apoi se subțiazг. Оn ele se gгsesc neurofibrile și corpii Nissl. Ele recepționeazг impulsul nervos și оl conduc spre corpul neuronului, celulipet (centripet). Axonul este o prelungire unicг, lungг (uneori de 1m) și mai groasг. Este format dintr-o citoplasmг specializatг, numitг axoplasmг, оn care se gгsesc: mitocondrii, vezicule ale reticulului endoplasmatic și neurofibrile. Membrana ce acoperг axoplasma se numește axolemг, cu rol important оn propagarea impulsului nervos. De-a lungul traseului sгu, axonul emite colaterale perpendiculare pe direcția sa, iar оn porțiunea terminalг se ramificг; ultimele ramificații sunt butonate (butoni terminali) și conțin mici vezicule pline cu mediator chimic ce оnlesnește transmiterea impulsului nervos la nivelul sinapselor. Butonul mai conține neurofibrile și mitocondrii. Axonul conduce impulsul nervos celulifug (centrifug).

Nevroglia

Celulele nevroglice (gliale) formeazг cel de-al doilea tip celular al țesutului nervos. La mamiferele superioare, numгrul lor depгșește de 10 ori numгrul neuronilor. Sunt de origine ectodermicг (microglia este singura de origine mezodermicг). Forma și dimensiunile corpului celular pot fi diferite, iar prelungirile variabile ca numгr. Au centru celular, deci se divid. Nevrogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele celule ale țesutului nervos care dau naștere tumorilor din SNC), nu conțin neurofibrile și nici corpi Nissl. Nevrogliile au rol de suport pentru neuroni, de protecție, trofic (piciorușul vascular al astrocitului care intervine оn trecerea substanțelor de la capilar la neuron), оn fenomenele de cicatrizare ale țesutului nervos (оn caz de lezare sau degenerare a unei regiuni din SNC formeazг o rețea ce оnlocuiește țesutul nervos), rol fagocitar (microglia), оn sinteza tecii de mielinг și оn sinteza de ARN și alte substanțe pe care le cedeazг neuronului. Nevroglia are și activitate sinapticг prin conținutul bogat оn colinesterazг nespecificг, influențвnd spațiul extracelular din vecinгtatea sinapselor și transmiterea impulsului nervos.

Sвngele

Sвngele este un fluid care circulг оn interiorul sistemului cardiovascular. Оmpreunг cu limfa și lichidul intercelular, sвngele constituie mediul intern al organismului. Оntre mediul intern și celule existг un schimb permanent de substanțe și energie; substanțele necesare menținerii activitгții celulare (O 2 , glucide, acizi grași, aminoacizi, vitamine etc.) trec din sвnge оn celulг, iar produșii nefolositori sau toxici, rezultați din procesele catabolice (CO 2, acizi nevolatili, uree, acid uric, amoniac etc.), sunt eliminați оn lichidul extracelular. Conținutul mediului intern este

menținut

constant

datoritг

circulației

permanente

a

sвngelui.

Acesta

aduce

substanțele

folositoare

pвnг

la

nivelul

celulelor,

refгcвnd

mereu

rezervele

metabolice,

iar

de

aici

оndepгrteazг produșii de catabolism pe care-i transportг spre organele de eliminare. Volumul sanguin (volemia). Cantitatea totalг de sвnge din organism reprezintг 7% din greutatea corpului. Aceasta оnseamnг circa 5 litri de sвnge pentru un individ de 70 kg. Volemia variazг, оn condiții fiziologice, оn funcție de sex (este mai mare la bгrbați), vвrstг (scade cu оnaintarea оn vвrstг), mediul geografic (este mai mare la locuitorii podișurilor оnalte). Оn repaus, o parte din masa sanguinг a corpului stagneazг оn teritoriile venoase și capilarele din

ficat, splinг și țesutul subcutanat. Acesta este volumul sanguin stagnant sau de rezervг, оn cantitate de 2l. Restul 3 l оl reprezintг volumul circulant. Raportul dintre volumul circulant și volumul stagnant nu este fix, ci variazг оn funcție de condițiile de existențг. Оn cursul efortului fizic sau termoreglator are loc mobilizarea sвngelui de rezervг, crescвnd volumul circulant. Mobilizarea depozitelor de sвnge se realizeazг sub acțiunea SNV simpatic, care determinг contracția musculaturii netede din pereții vaselor. Astfel, se asigurг aprovizionarea optimг cu oxigen și energie a organelor active.

Proprietгțile sвngelui

Culoarea. Sвngele are culoare roșie. Aceasta se datoreazг hemoglobinei din eritrocite. Culoarea sвngelui poate varia оn condiții fiziologice sau patologie. Sвngele recoltat din artere (sвnge arterial) este de culoare roșu-deschis (datoritг oxihemoglobinei), iar sвngele recoltat din vene (sвnge venos) are culoare roșu - оnchis (datoritг hemoglobinei reduse). Cвnd cantitatea de hemoglobinг din sвnge scade, culoarea devine roșu-palid. Densitatea. Sвngele este mai greu decвt apa. Densitatea sвngelui are valoarea 1055g/l. Plasma sanguinг are o densitate de 1025g/l. Aceastг proprietate a sвngelui depinde de componentele sale și оn special de hematii și proteine. Viscozitatea. Valoarea relativг a viscozitгții sвngelui este 4.5 fațг de viscozitatea apei, consideratг egalг cu 1. Viscozitatea determinг curgerea laminarг (оn straturi) a sвngelui prin vase. Creșterea viscozitгții peste anumite valori este un factor de оngreunare a circulației. Presiunea osmoticг. Оn orice soluție, apare o presiune staticг suplimentarг ce poate fi pusг оn evidențг separвnd, printr-o membranг semipermiabilг, solventul de soluția respectivг. Membrana semipermiabilг permite trecerea solventului și оmpiedicг deplasarea substanței dizolvate de o parte și de cealaltг a ei. Оn aceste condiții apare fenomenul de osmozг, ce constг оn deplasarea moleculelor solventului prin membranг spre compartimentul ocupat de soluția respectivг. Valoarea presiunii osmotice a lichidelor corpului (mediu intern și lichidul intracelular) este de aproximativ 300 miliosmoli/l. Exprimatг оn unitгți barice, aceasta corespunde unei presiuni de aproximativ 72 atmosfere, deci de 5500 mmHg. Presiunea osmoticг are rol important оn schimburile de substanțe dintre capilare și юesuturi. Presiunea osmoticг a substanțelor coloidale (proteinele) se numește presiune coloidosmoticг și are valoarea de 28mm Hg. Proteinele plasmei au rol foarte mare оn schimburile capilar - țesut, deoarece presiunea osmoticг a sвngelui este egalг cu cea a lichidului interstițial (intercelular), singura forțг care atrage apa din țesuturi spre capilare fiind presiunea coloid-osmoticг a proteinelor plasmatice. Un alt rol al presiunii coloid-osmotice se manifestг оn procesul de ultrafiltrare glomerularг ce duce la formarea urinei. Soluțiile cu presiuni osmotice egale cu ale mediului intern se numesc izotone, cele cu presiuni osmotice mai mici sunt hipotone, iar cele cu presiuni osmotice mai mari sunt hipertone. O soluție de clorurг de sodiu оn concentrație de 9g la 1 l apг distilatг are o presiune osmoticг de aproximativ 300 mosm , este deci izotonг și poartг denumirea de ser fiziologic. Reacția sвngelui este slab alcalinг. Ea se exprimг оn unitгți pH. pH-ul sangvin are valoarea cuprinsг оntre 7.38-7.42, fiind menținut prin mecanisme fizico-chimice (sistemele tampon) și biologice (plгmвn, rinichi, hematie etc.). Sistemele tampon intervin prompt оn neutralizarea acizilor sau bazelor apгrute оn exces оn mediul intern. Ele se consumг оn timpul neutralizгrii. Mecanismele biologice intervin mai tardiv și duc atвt la оndepгrtarea acizilor sau bazelor, cвt și la refacerea sistemelor tampon. Оn acest mod, prin cooperarea dintre mecanismele fizico - chimice și cele biologice se menține stabil pH-sangvin. Оn organism existг numeroase sisteme tampon, repartizate unele оn plasmг, altele оn hematii și alte celule ale corpului. Temperatura. La om și la animalele cu sвnge cald (homeoterme), temperatura sвngelui variazг оntre 35 0 C (оn sвngele din vasele pielii) și 39 0 C (оn sвngele din organele abdominale). Deplasarea continuг a sвngelui prin organism contribuie la uniformizarea temperaturii corpului și ajutг la transportul cгldurii din viscere spre tegumente, unde are loc eliminarea acesteia prin

iradiere. Sвngele astfel ”rгcit” se reоntoarce la organele profunde, se оncarcг cu cгldurг și așa mai departe.

Componența sвngelui

Sвngele tratat cu oxalat de sodiu 1% nu mai coaguleazг. Prin centrifugarea unei eprubete cu sвnge incoagulabil, se produce separarea sвngelui оn douг componente:

- Elementele figurate ale sвngelui, situate la fundul eprubetei ce se prezintг ca un lichid foarte vвscos, de culoare roșie-оnchisг;

- Plasma sangvinг, situatг deasupra, este un lichid mai puțin vвscos, transparent, de culoare galben - citrin.

Elementele figurate ale sвngelui

Reprezintг 45% din volumul sangvin. Aceastг valoare poartг numele de hematocrit sau volum globular procentual. Hematocritul variazг cu sexul (mai mic la femei), cu vвrsta (scade cu

vвrsta) sau оn funcție de factorii de mediu ambiant (cгldura provocвnd transpirație duce la scгderea apei din sвnge și creșterea valorilor hematocritului) etc. Prin examenul microscopic al sвngelui se observг trei tipuri de elemente figurate:

- globulele roșii (hematii sau eritrocite);

- globulele albe (leucocitele);

- plachete sangvine (trombocitele).

Pentru a studia elementele figurate se face un frotiu de sвnge proaspгt. Se dezinfecteazг cu alcool pulpa degetului arгtгtor și se оnțeapг cu un ac sterilizat. Оn momentul cвnd apare o picгturг de sвnge, aceasta se aplicг pe o lamг și se оntinde оn strat subțire cu o lamelг de sticlг. Dupг uscare, frotiul se examineazг la microscop. Frotiul poate fi conservat prin fixare оn amestec de alcool-eter, оn pгrți egale. Hematopoieza este procesul de reоnnoire continuг a elementelor figurate ale sвngelui. Existг cвte o cale separatг pentru fiecare din cele trei tipuri celulare principale (eritropoieza pentru eritrocite, leucopoieza pentru leucocite și trombocitopoieza pentru trombocite), iar la leucocite se descriu cгi separate pentru granulocite (granulocitopoieza) și pentru limfocite (limfopoieza). Toate celulele sangvine au o origine comunг: celula stem pluripotentг din mгduva osoasг (celulг hematoformatoare primitivг). Eritrocitele (hematiile). Sunt celule fгrг nucleu, bogate оn hemoglobinг, o proteinг de culoare roșie, cu rol оn transportul O 2 și CO 2 . Numгrul lor este considerabil: un mm 3 de sвnge conține 4500000 hematii la femeie și 5000000 la bгrbat. La copilul mic, numгrul eritrocitelor este mai mare (5.500000-6000000/mm 3 ), iar la locuitorii podișurilor оnalte se оnregistreazг cifre de 8000000 globule roșii la 1mm 3 . Numгrul hematiilor poate crește temporar prin golirea rezervelor de sвnge (mai bogate оn hematii decвt sвngele circulant). Creșteri de lungг duratг sunt poliglobulia de altitudine și poliglobulia unor bolnavi de plгmвni sau cu defecte congenitale ale inimii. Scгderea numгrului este consecința unei distrugeri exagerate sau a unei eritropoieze deficitare. Forma și structura hematiilor reprezintг adaptгri morfologice la funcția de transport a gazelor. Privite din fațг, hematiile apar ca discuri rotunde sau ușor ovalare cu centrul de culoare mai deschisг și periferia mai intens coloratг galben-auriu. Acest aspect se datorește variației grosimii

hematiei, care la centru mгsoarг 1.5 iar la periferie 2.5м. Din aceastг cauzг, privitг din profil, hematia se prezintг ca o halterг, imagine ce sugereazг forma de disc biconcav a eritrocitului. Lipsa nucleului permite o mai mare оncгrcare cu hemoglobinг. Suprafața totalг a hematiilor este de 4000 m 2 (de 2000 ori mai mare ca suprafața corpului). Datoritг formei lor, pot fi deformate cu ușurințг. Diametrul mediu al unei hematii este de 7.5м. Оn structura hematiei se distinge o membranг lipoproteicг, cu оncгrcгturг electricг negativг la exterior și permeabilitate selectivг (foarte permeabilг pentru apг și anionii Cl - și HCO 3 - , slab permeabilг fațг de cationii Na + , K + etc.). Оn compoziția chimicг a membranei se gгsesc enzime ce favorizeazг transportul activ al substanțelor. Оn interiorul hematiei se aflг o cantitate mare de hemoglobinг (Hb). Hematia nu conține organite celulare, nu este capabilг de sintezг proteicг, iar metabolismul sгu este foarte redus și, ca atare, hematia consumг foarte puțin oxigen. Dacг suspendгm hematiile оntr-un mediu apos hipoton (cu o presiune osmoticг mai micг decвt a plasmei) se produce o ”umflare” a lor, urmatг de ieșirea Hb оn soluție, fenomen denumit hemolizг osmoticг. Hemoglobina este principalul component al hematiei. Este o cromoproteinг, alcгtuitг din douг componente: o proteinг, numitг globinг, și o grupare neproteicг, numitг hem. Globina este constituitг prin asocierea a patru lanțuri polipeptidice. De fiecare lanț polipeptidic se leagг cвte o moleculг de hem. Datoritг prezenței Fe оn molecula sa, hemul poate lega labil oxigenul. Reacția de fixare a O 2 la Hb nu este o oxidare propriu-zisг (deoarece ea nu duce la creșterea valenței Fe), ci o reacție de oxigenare, de legare reversibilг a unei molecule de oxigen la fierul bivalent. Оn urma acestei reacții rezultг oxihemoglobina (HbO 2 ), care reprezintг forma principalг de transport a O 2 prin sвnge. Atunci cвnd este saturatг (oxigenatг) complet, o moleculг de hemoglobinг poate transporta 4 molecule de O 2 . Un gram de hemoglobinг poate transporta 1.34 ml O 2 , iar оn 100 ml sвnge existг aproximativ 15 g Hb; astfel, fiecare sutг ml de sвnge arterial transportг 20 ml O 2 . Оn lipsa Hb, capacitatea de transport a sвngelui pentru oxigen scade mult; 100 ml plasmг transportг doar 0.2 ml O 2 . Оn afarг de forma oxigenatг și de cea redusг, Hb poate da cu oxidul de carbon carboxihemoglobinг (COHb); aceasta este o combinație reversibilг cu CO 2 , dar afinitatea Hb pentru CO este de 200 de ori mai mare decвt pentru O 2 . Sub acțiunea oxidanților apare derivatul de Hb cu Fe trivalent, denumit methemoglobinг. Aceștia sunt derivați patologici ai Hb; ei nu mai оndeplinesc funcția de transport și оn cazul creșterii concentrației lor оn sвnge peste anumite limite se produce insuficienta oxigenare a țesutului (asfixie). Hemoglobina se poate combina și cu dioxidul de carbon (HbCO 2 ), compus numit carbohemoglobinг sau carbamatul de hemoglobinг. Acesta este un compus fiziologic, ce nu afecteazг funcția de transport a O 2 . HbCO 2 reprezintг și una din formele de transport ale CO 2 de la țesuturi la plгmвni. Eritropoieza. Hematiile circulante reprezintг doar o etapг din viaюa acestor elemente. Din momentul pгtrunderii оn circulație și pвnг la dispariția lor trec aproximativ 120 zile (durata medie de viațг a eritrocitelor). Deși trгiesc relativ puținг vreme, numгrul lor rгmвne constant. Existг un echilibru оntre procesul de distrugere și cel de formare de noi hematii. Sediul eritropoiezei este оn mгduva roșie a oaselor, iar sediul distrugerii este sistemul monocito- macrofagic. Un organism adult are aproximativ 1.5 kg mгduvг roșie. Cantitatea variazг оn funcție de nevoia de oxigen a organismului. Cвnd aceste nevoi sunt reduse, o parte din mгduva roșie оntrг оn repaus, celulele se оncarcг cu lipide și mгduva roșie se transformг оn mгduvг galbenг. Spre bгtrвnețe, mгduva galbenг suferг un proces de transformare fibroasг și devine mгduvг cenușie. Dacг apar condiții care solicitг eritropoieza (efort repetat, viațг la altitudine) are loc un proces invers, de transformare a mгduvei galbene оn mгduvг roєie și o sporire corespunzгtoare a eritropoiezei. Оntre mгduva roșie și cea galbenг existг tot timpul vieții un echilibru dinamic, controlat de sistemul reglator neuroendocrin. Mгduva cenuєie nu mai poate fi recuperatг pentru hematopoiezг.

Reglarea eritropoiezei. Eritropoieza se regleazг prin mecanisme neuro-endocrine. Centrii eritropoiezei sunt situați оn diencefal, iar excitantul principal este scгderea aprovizionгrii cu oxigen a acestor centri (hipoxia). Hipoxia acționeazг și la nivelul rinichiului care secretг, оn aceste condiții, un factor eritropoietic. Acesta determinг formarea оn organism a unui hormon eritropoietic numit eritropoietinг, ce acționeazг asupra celulei stem unipotente, eritroformatoare, determinвnd creșterea numгrului de hematii. Desfгșurarea normalг a eritropoiezei necesitг asigurarea cu substanțe nutritive, vitamine (C, B 6 , B 12 , acid folic) și Fe. Оn cazul unor deficiențe de aprovizionare apare anemia, cu toate cг sistemul de reglare a eritropoiezei funcționeazг normal. Rolul eritrocitelor. Hematiile joacг douг roluri esențiale pentru organism:

- оn transportul O 2 și CO 2 ; - оn menținerea echilibrului acido-bazic. Hemoliza. Hematiile bгtrвne și uzate sunt distruse prin hemolizг оn sistemul monocito- macrofagic din splinг (”cimitirul hematiilor”), ficat, ganglioni limfatici și mгduva oaselor. Leucocitele. Globulele albe sunt elemente figurate ale sвngelui ce posedг nucleu. Numгrul lor este оn medie de 5000/mm 3 . Aceastг valoare poate varia оn condiții fiziologice sau patologice. Creșterea numгrului se numește leucocitozг, iar scгderea leucopenie. Numгrul leucocitelor poate varia оn condiții normale cu 1-3mii de elemente pe mm 3 . Astfel, la un copil, se оntвlnesc 8-9 mii leucocite/mm 3 , iar la bгtrвni 3-5000. Оn efortul fizic avem leucocitozг, iar dupг un repaus prelungit leucopenie. Variațiile patologice sunt mult mai mari. Оn bolile infecțioase microbiene, numгrul leucocitelor poate crește pвnг la 15000-30000/mm 3 , iar оn unele forme de cancer (leucemii), numгrul poate depгși cвteva sute de mii la un milimetru cub, оncвt sвngele capгtг o culoare albicioasг (sвnge alb). Forma leucocitelor nu este aceeași. Ele nu reprezintг o populație celularг omogenг. Existг mai multe tipuri, care diferг оntre ele atвt ca origine єi morfologie, cвt și оn privința rolului оn organism. Exprimarea lor procentualг se numește formulг leucocitarг. Оn cadrul acestei formule, deosebim leucocite cu nucleu mic - mononucleare - și leucocite cu nucleu fragmentat, polilobat- polinucleare. Mononuclearele reprezintг 32%, iar polinuclearele 68% din leucocite. Grupa mononuclearelor cuprinde: limfocitele, care reprezintг 25%, și monocitele, 7%. Polinuclearele cuprind trei subgrupe celulare. Aceste celule se mai numesc și granulocite, dupг granulațiile ce se observг оn citoplasma lor. Оn funcție de afinitatea diferitг a granulațiilor fațг de coloranți, polinuclearele se оmpart оn:

polinucleare neutrofile, оntвlnite оn proporюie de 65%. Granulațiile acestora se coloreazг bine cu coloranți neutri; se mai numesc polimorfonucleare neutrofile (PMN);

polinuclearele eozinofile, оn proporție de 2.5%, au granulații ce se coloreazг cu coloranți acizi;

polinuclearele bazofile, оn proporție de 0.5%, au granulații cu afinitate pentru coloranții bazici. Dimensiunile leucocitelor variazг оntre 6-8м, pentru limfocitul mic, și 20м оn diametru, pentru monocite și neutrofile. Leucocitele prezintг o structurг celularг completг. Au o membranг cu plasticitate remarcabilг. Datoritг ei, leucocitele оntind prelungiri citoplasmatice (pseudopode), cu ajutorul cгrora devin mobile, se pot deplasa оn afara vaselor capilare (diapedezг) și pot оngloba microbi (microfagocitozг) sau resturi celulare (macrofagocitozг). Granulațiile polinuclearelor sunt mici saci și vezicule (lizozomi) pline cu enzime hidrolitice care participг la digestia corpului fagocitat. Tot оn familia leucocitelor se includ și plasmocitele, celule provenite din limfocite, specializate оn producția de anticorpi. Leucopoieza. Durata vieții leucocitelor variazг foarte mult, de la 1-2 zile pentru polinuclearele neutrofile, pвnг la cвțiva ani pentru limfocitele dependente de timus (limfocitele T). Sediul

leucopoiezei este diferit, оn raport cu sistemul celular de care aparține leucocitul. Astfel, granulocitele și monocitele sunt produse la nivelul mгduvei roșii a oaselor, оn timp ce

limfopoieza

Granulocitopoieza pornește tot de la celula stem pluripotentг care se aflг și la originea hematiilor. Din aceasta se diferențiazг celula stem unipotentг. Prin procese de diferențiere și multiplicare se formeazг granulocitele și monocitele mature. Limfopoieza. Limfocitele derivг din celula stem limfoformatoare, cu sediul оn mгduva roșie hematogenг. Organismul produce douг tipuri de limfocite: limfocitele ”T”, sau timodependente, și limfocitele ”B”, sau bursodependente. Primele se dezvoltг sub influența unor structuri echivalente cu bursa lui Fabricius de la pгsгri (mгduva osoasг). La adult, mгduva roșie produce limfocite B, iar ganglionii limfatici și splina produc ambele tipuri. Reglarea leucopoiezei se face prin mecanisme neuroumorale complexe. Centrii leucopoiezei sunt situați оn hipotalamus. Activitatea acestor centri se intensificг atunci cвnd оn sвnge crește concentrația acizilor nucleici rezultați din distrugerea leucocitelor bгtrвne. Оn cazul pгtrunderii оn organism a unor agenți patogeni are loc, de asemenea, o stimulare prin antigene a leucopoiezei, urmatг de creșterea peste normal a leucocitelor, fenomen numit leucocitozг. Leucopoieza medularг se poate intensifica atвt sub influența stimulilor nervoși plecați de la centrii de reglare, cвt și a unor substanțe chimice numite leucopoietine. Creșterea numгrului de leucocite circulante poate avea loc și fгrг o creștere prealabilг a leucopoiezei, numai prin mobilizarea rezervorului medular de leucocite. Acest mecanism asigurг un rгspuns precoce al organismului fațг de invazia agenților strгini. Rolul leucocitelor este complex și diferit, dupг tipul lor. Principala funcție a leucocitelor constг оn participarea acestora la reacția de apгrare a organismului. Polinuclearele neutrofile au rol оn fagocitoza agenților patogeni. Datoritг vitezei de diapedezг și deplasгrii rapide prin pseudopode, polinuclearele nu stau оn sвnge mai mult de cвteva ore. Ele ajung primele la locul infecției, unde fagociteazг microbii, distrugвndu-i. Datoritг acestei acțiuni, polinuclearele se mai numesc și macrofage. Numгrul lor crește mult оn infecții acute. Ieșirea leucocitelor din vas este favorizatг de оncetinirea curgerii la nivelul focarului inflamator (datoritг vasodilatației), precum și alipirii acestora de endoteliul capilar, fenomen denumit marginație. Marginația, diapedeza și deplasarea prin pseudopode a leucocitelor spre focarul inflamator sunt favorizate de atracția leucocitelor de cгtre unele substanюe locale, fenomen cunoscut sub denumirea de chimiotactism pozitiv. Ajunse оn apropierea microbilor, neutrofilele emit pseudopode și cu ajutorul lor se оnglobeazг, formвnd vacuole citoplasmatice, numite fagozomi. Ulterior, lizozomii neutrofilelor se contopesc cu fagozomul. Оn interiorul fago-lizozomului, microbul este digerat sub acțiunea enzimelor lizozomale. Cвnd leucocitele fagociteazг un numгr prea mare de microbi, ele suferг efectele toxice ale unor substanțe eliberate de aceștia și mor. Amestecul de microbi, leucocite moarte și lichid exsudat din vase formeazг puroiul. Eozinofilele au rol оn reacțiile alergice. Granulațiile lor conțin histaminг. Numгrul lor crește оn bolile parazitare și alergice. Bazofilele au rol оn coagularea sвngelui, prin intermediul unei substanțe anticoagulante, numitг heparinг, conținutг оn granulații. Tot datoritг heparinei, leucocitele bazofile au rol оn metabolismul lipidelor, heparina favorizвnd dizolvarea chilomicronilor și dispersia lor оn particule fine, ce pot fi mai ușor utilizate de cгtre țesuturi. Monocitele sunt leucocite capabile de fagocitozг, atвt direct, cвt și оn urma transformгrii lor оn macrofage, proces ce are loc dupг ieșirea monocitelor din vase оn țesuturi. Monocitele și macrofagele formeazг un singur sistem celular care fagociteazг atвt microbii, cвt și, mai ales, resturile celulare (leucocite, hematii etc.) și prin aceasta contribuie la curгțirea și vindecarea focarului inflamator. Limfocitele au rol considerabil оn reacția de apгrare specificг.

jejun-ileon.

are

loc

оn

splinг,

timus,

ganglionii

limfatici,

plгcile

Payer

din

Clasele de limfocite. Deși, asemгnгtoare ca morfologie, limfocitele reprezintг o populație

celularг cu funcții individuale foarte diferențiate. Se descriu douг clase principale de limfocite, оn raport cu modul оn care acestea participг la procesul de imunitate:

- Limfocitele ”B”, care participг la imunitatea umoralг, mediatг prin anticorpi.

- Limfocitele ”T”, care participг la imunitatea prin mecanism celular.

Morfologic, limfocitele ”T” și ”B” apar identice atвt la microscopul optic, cвt și la cel electronic. Apelativul de ”T” sau ”B provine de la inițialele organelor limfoide centrale оn care se petrece ”instructajul” diferențiat al limfocitelor. Existг douг asemenea organe limfoide centrale : timusul și bursa limfaticг. Instructajul timic sau bursal al limfocitelor are loc оn perioada fetalг. Toate limfocitele se dezvoltг dintr-o celulг cap de serie micг, celula stem unipotentг limfopoieticг. Dupг formare, o parte din limfocite se fixeazг оn timus, altele оn mгduva hematogenг (organ omolog cu bursa limfaticг, prezentг numai la embrionul de pгsгri și absentг la fгtul de mamifere). Aici are loc un proces de diferențiere și specializare a limfocitelor. Оn timus se vor forma limfocitele ”T” (timodependente), capabile sг lupte direct cu antigenele, iar оn mгduva osoasг se vor forma limfocitele ”B” (bursodependente), capabile sг lupte indirect cu antigenele prin secreția de anticorpi specifici. Dupг naștere, limfocitele T și B migreazг din organele limfoide centrale оn ganglionii limfatici, unde vor genera limfocitele necesare apгrгrii specifice a organismului. Trombocitele sau plachetele sanguine. Sunt elemente figurate necelulare ale sвngelui. Numгrul lor variazг оntre 150000-300000/mm 3 . Creșterea numгrului trombocitelor peste 500000/mm 3 se numește trombocitemie, iar scгderea sub 100000 trombocitopenie (trombopenie). Forma trombocitelor este variabilг: triunghiularг, rotundг, elipticг. Mгrimea lor este de 3м diametru. Оn structura trombocitului nu оntвlnim decвt puține organite și incluziuni; trombocitele sunt fragmente citoplasmatice și nu celule propriu-zise. Trombocitopoieza este procesul de reоnnoire a trombocitelor sangvine, care asigurг stabilitatea numгrului acestora. Sediul acestui proces este mгduva hematogenг a oaselor. Celula de origine a plachetelor sangvine este megacariocitul, o celulг cu nucleu mare, polilobat. Durata vieții trombocitelor este 10 zile. Reglarea trombocitopoiezei se face prin intermediul unor substanțe (trombocitopoietine) care se elibereazг atunci cвnd numгrul trombocitelor circulante scade. Splina are rol оn echilibrul

dintre formarea și distrugerea plachetelor, atвt prin secreția unor substanțe stimulente, cвt și a unor inhibitori ai megacariopoiezei și trombopoiezei. Rolul trombocitelor: Intervin оn hemostazг, favorizвnd mecanismele de oprire a sвngerгrii. Funcțiile hemostatice ale trombocitelor sunt оndeplinite datoritг proprietгților funcționale specifice acestor elemente, ca:

- adezivitatea - proprietatea trombocitelor de a adera de suprafețe lezate;

- agregarea - proprietatea trombocitelor de a forma оntre ele conglomerate;

- metamorfoza vвscoasг - proprietatea trombocitelor de a se autoliza;

- funcția de eliberare a factorilor trombocitari și a unor substanțe active (histaminг, fosfolipide, trombosteninг, serotoninг, ADP) transportate de trombocite.

Plasma sangvinг

Dupг оndepгrtarea elementelor figurate ale sвngelui, rгmвne un lichid vвscos, gгlbui, numit plasmг. Plasma reprezintг 55% din volumul sвngelui. Proprietгțile plasmei sunt similare cu ale sвngelui, diferг doar valorile și culoarea (plasma este incolorг). Compoziția plasmei sangvine este foarte heterogenг.

Proteinelor plasmatice le revin urmгtoarele roluri:

- Albuminele au rol de transport al unor substanțe minerale (Cu, Ca, Fe), hormoni, pigmenți biliari, precum și rol în presiunea coloid-osmotică a sângelui. Scăderea albuminelor compromite schimburile de la nivelul capilarelor;

- Globulinele au rol în transportul substanțelor prin sânge, în coagularea acestuia și contribuie, alături de albumine, la presiunea oncotică. O anumită clasă a gamaglobulinelor, numită clasa imunoglobulinelor, reprezintă suportul chimic al anticorpilor;

- Fibrinogenul are rol оn coagularea sвngelui, prin trecerea sa din starea solubilг оntr-o rețea insolubilг, numitг cheag de fibrinг;

- Alte roluri ale proteinelor plasmatice: determinarea vвscozitгții și densitгții plasmei, reglarea echilibrului acido-bazic (proteinele sunt substanțe amfotere, adicг au proprietatea de a se comporta atвt ca baze, cвt și ca acizi, оn funcție de pH-ul mediului, jucвnd rol de sistem tampon);

- Plasma conține proteine cu roluri specifice în reglarea funcțiilor (hematopoieza, reglarea tensiunii arteriale, apărarea antiinfecțioasă etc.). Substanțele anorganice din plasmг sunt reprezentate de sгruri minerale. Ele se оntвlnesc оn douг forme principale: legate de proteinele plasmei (deci, nedifuzibile) și libere оn plasmг (difuzibile). Activitгțile chimice ale anionilor și cationilor plasmei sunt egale оntre ele. Dintre cationi, cei mai importanți sunt Na + , K + , Ca +, și Mg ++ , iar dintre anioni Cl - , CO 3 H - , SO 4 - , PO 4 .

Hemostaza

Hemostaza reprezintг totalitatea mecanismelor care intervin оn oprirea sвngerгrii. Ea se desfгșoarг оn trei timpi:

1. Timpul vasculo-plachetar (hemostaza primarг sau temporarг).

2. Timpul plasmatic (hemostaza secundarг sau coagularea sвngelui).

3. Timpul trombodinamic (retracția cheagului și fibrinoliza).

Timpul vasculo - plachetar (hemostaza primarг)

Оncepe o datг cu lezarea vasului. Prima reacție constг оn vasoconstricția peretelui acestuia, produsг atвt reflex, cвt și sub acțiunea serotoninei. Urmeazг aderarea trombocitelor la nivelul plгgii, agregarea și metamorfoza vвscoasг a acestora cu vasul, ducвnd la oprirea sвngerгrii оn 2- 4 minute. Acest timp se prelungește оn afecțiuni vasculare sau trombocitare.

Timpul plasmatic - coagularea sвngelui

Coagularea sвngelui este un proces fizico-chimic de transformare a sвngelui din stare lichidг

оn stare de gel, prin trecerea fibrinogenului din forma solubilг оntr-o rețea insolubilг de fibrinг. Оncг din prima fazг a hemostazei are loc eliberarea din trombocite a unor factori de coagulare. Tot оn timpul hemostazei primare se produce activarea factorilor plasmatici.

оn

urmгtoarele categorii de factori:

Factorii

coagulгrii.

La

coagulare

participг

numeroase

substanțe.

Ele

se

grupeazг

- factori plasmatici;

- factori plachetari;

- factori tisulari.

Dinamica procesului de coagulare. Coagularea sвngelui se desfгșoarг оn trei faze:

- Faza I- formarea tromboplastinei are loc pe douг cгi, extrinsecг și intrinsecг. Aceasta este faza cea mai laborioasг și dureazг cel mult, 4-8 minute;

- Faza a II-a formarea trombinei dureazг 10sec. ; tromboplastina transformг protrombina оn trombinг;

- Faza a III-a formarea fibrinei dureazг 1-2sec. Trombina desface, din fibrinogen, niș