Sunteți pe pagina 1din 4

Friedrich Wilhelm Nietzsche

Metafizica vointei de putere. Vointa de putere.


Eterna reintoarcere. Noua filosofie.

Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Rcken - d. 25


august 1900, Weimar) este cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o
influen remarcabil, adesea controversat, asupra gndirii filosofice a generaiilor ce i-au
urmat.
S-a nscut ntr-o familie protestant, tatl su fiind pastor. nc din tineree, este
confruntat cu problema credinei n Dumnezeu i nclin mai degrab spre ateism, fapt ce se
va reflecta mai trziu n gndirea sa filosofic. Studiaz filosofia la Universitatea din Leipzig.
Lectura crii lui Arthur Schopenhauer, Welt als Wille und Vorstellung ("Lumea ca voin i
reprezentare"), va constitui premisa ideatic a vocaiei sale filosofice. n 1869, n vrst de
numai 25 de ani, este numit profesor la Universitatea din Basel i primete cetenia elveian.
Studiaz filosofia antic greac, n special pe reprezentanii
perioadei presocratice, Heraclit i Empedocle. Din motive de sntate, abandoneaz
nvmntul universitar i, ncepnd din anul 1879, peregrineaz
ntre Veneia, Torino, Nisa i Engadin, n cutarea unei clime prielnice. n 1882 o cunoate pe
Lou von Salom, pe care o cere n cstorie, fiind ns refuzat. n acelai an, n timp ce se
gsea la Nisa, ncepe s scrie lucrarea sa capital, Also sprach Zarathustra ("Aa grit-a
Zarathustra"), care va aprea n 1885. n 1888 se mut la Torino, unde va desvri
operele Gtzen-Dmmerung ("Amurgul idolilor") i Ecce Homo. n ziua de 3 ianuarie 1889,
n piaa Carlo Alberto din Torino, asistnd la biciurirea slbatic i agonia unui cal n plin
strad, are prima criz de nebunie, n cursul creia are manifestri delirante, considernduse Dionysos sau Iisus. Este ngrijit pn la sfritul vieii de sora sa, Elisabeth Foerster
Nietzsche.
Filosofia lui Nietzsche gndete reevaluarea filosofiei i artei Greciei din perioada
istoric cea mai veche, n defavoarea clasicismului, vzut ca afirmare a viziunii raionale i, n
consecin, decadent. Nietzsche identifica n tradiia greac patru etape: 1) etapa obscur a
Titanilor cnd lumea era indefinit; 2) etapa raiunii echilibrate i a visrii (apolinicul); 3)
etapa haosului, a beiei, a dezordinei, a buturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului
ntre apolinic i dionisiac, unde starea de beie este limitat de o raiune echilibrat. n special
tragedia greac (Eschil, Sofocle) a fost interpretat ca o expresie a impulsului vital care se
rentoarce asupra sa nsui, limitnd ordinea i dezordinea, ambele nelese n termeni radicali,
excesivi. Nietzsche critic valorile fundamentale ale societii ultra-raionalizate n care tria,
ajungnd la negarea principiilor enciclopediste ce exclud vitalismul existenei.
Conceptul de "voin de putere" joac un rol central n gndirea lui Nietzsche, n
msura n care acesta este pentru el - n sens metafizic - un instrument pentru nelegerea

lumii: "esena cea mai intim a existenei este voina de putere". Proiectul lui de reevaluare a
conceptelor tradiionale ale metafizicii va antrena abolirea valorilor idealiste, n special ale
cretinismului, dar i ale istoricilor. Voina de putere este analizat ca relaie intern a unui
conflict, ca structur intim a devenirii, ca pathos fundamental, i nu numai ca dezvoltare a
unei fore. Aceast concepie permite depirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea
vechilor idoli i a speranei ntr-o lume de dincolo, acceptarea vieii n ceea ce comport ea ca
aspiraie spre putere. Astfel, contrar falselor interpretri ale filozofiei
sale, supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic i intelectual, ci reprezint o
tendin n evoluie, ateptat i dorit de om: "Am venit s v vestesc Supraomul. Omul este
ceva ce trebuie depit" (Aa grit-a Zarathustra). Omul este aadar o punte ntre maimua
antropoid i supraom, un element tranzitoriu n evoluie (cf. parabola acrobatului
din Zarathustra).
Pornind de la premisa voinei de putere, Nietzsche dezvolt o psihologie abisal, care
pune pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor i afectelor, contiina
nefiind dect perceperea tardiv a efectelor acestui joc al forelor subcontiente. Nietzsche
face distincie ntre morala celor slabi i cea a celor puternici. Astfel, n concepia lui, mila,
altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neag pe el nsui
pentru a-i da aparena unei frumusei morale i a se convinge de propria-i superioritate.
Nietzsche a dorit s restructureze societatea criticnd aspectele culturii moderne, ale
filosofiei oficiale universitare, negnd ideile de civilizaie i acelea ale democraiei. Pentru el,
doar arta este singurul factor care justific viaa. n Die Geburt der Tragdie ("Naterea
tragediei"), opune i asociaz figurile dionisiace i cele apollinice, ambele nscute din beia
simurilor. Prima este o beie a descrcrii de energie, a doua o beie pur vizual. n
consecin, Nietzsche adaug o a treia form: fora voluntar care se manifest n arhitectur.
Nietzsche este cel care a spus ca Dumnezeu e mort. Idee care a primit dou interpretri
majore: prima susine faptul ca Nietzsche vorbete despre moartea Dumnezeului cretinilor,
iar a doua interpretare vorbete despre moartea Dumnezeului filosofilor (el prevzuse agonia
metafizicii odat cu manifestarea spiritului raional socratic care a distrus principiile omului
dionisiac ce urmrea extazul prin beie, concupiscena i alte forme de manifestri extatice
obinute prin exacerbarea simurilor).
Nietzsche este considerat un filosof vitalist. El propovduiete toate virtuile omului sntos,
ale omului plin de vigoare, ale omului stpn pe instinctele sale, ale omului care tie s
susin pe umerii si libertatea. Ca o ironie a celor susinute, Nietzsche a fost toat viaa sa un
om bolnav. Motivul principal pentru care el renun la cariera universitar este boala sa care
se nrutise.
Se spune c precursorul lui Nietzsche ar fi fost Schopenhauer, care prin
lucrarea Lumea ca voin i reprezentare l determin pe Nietzsche s "ndrepte" conceptul de
voin, alturndu-l puterii care devine esenial n afirmarea individului. Dup o interpretare
a lui Constantin Noica. Heidegger ar duce conceptul mai departe vorbind despre voina ca
voin.

Eterna rentoarcere e o idee misterioas cu care Nietzsche i-a pus n ncurctur pe


muli filosofi: a gndi c, ntr-o bun zi, toate se vor repeta aa cum le-am trit, c pn i
aceast repetare se va repeta la nesfrit.
Mitul eternei rentoarceri afirm, prin negaie, c viaa care dispare o dat pentru
totdeauna, care nu mai revine, se aseamn cu o umbr, e lipsit de greutate, e dinainte moart
i dac a fost atroce, frumoas, splendid, aceast atrocitate, aceast splendoare sau frumusee
nu nseamn nimic.
Eterna reintoarcere a aceluiasi este mecanismul ce purifica, ce asigura pe de o parte
delimtarea fata de dualismul platonician; sensibil-suprasensibil iar pe de alta parte viziunea de
ansamblu asupra lumii unitare ca punct de intalnire dintre fiinta ca fiinta si fiinta ca fiind.
Considerand ca adevarata filosofie greaca este cea presocratica, a mitului si abstractului ca
extensie a facticului si nu ca explicare a acestuia, Nietzsche ne ofera o maniera de interpretare
diferita de cea clasica a analizei pe text, preferand o interpretare "psihologizata" a vietii si
sensului gandirii filosofilor greci. Subiectivitatea este particularitatea indespensabila cu care
Nietzsche trateaza filosofia si prin intermediul careia isi prezinta propria gandire. In cele ce
urmeaza ne vom indrepta atentia asupra eternei reintoarceri a aceluiasi.
Acest mit este principiul metafizic fundamental al lumii, acea prefacere ce
regularizeaza si da sens intregii constructii filosofice a ganditorului german. Este elementul de
totalitate ce inglobeaza intregul fiintarii si caracterizeaza la nivel procesual vointa de putere.
El asigura persistenta vointei de putere ce nu are un scop in sine insa este caracterizata de
devenire si depasire. Fara acest principiu al eternei reintoarceri nu i s-ar putea asigura conditia
si valabilitatea. Astfel, vointa de putere se reintoarce asupra siesi , principiul eternei
reintoarceri a aceluiasi conferindu-i un caracter de mobilitate indispensabil si facand posibila
devenirea. In acest fel sensul lumii si lucrurilor nu tinde catre o stare finala catre o limita
dincolo de care nu se mai pot trasa noi orizonturi ci este intr-o continua expansiune inspre
propria esenta. Intr-un anumit sens acest principiu vine sa preia functia disputei finit-infinit
mutand problema sensului din cadrul teleologicului in cadrul devenirii si al depasirii.
Eterna reintoarcere a aceluiasi, dupa Heidegger, este principiul ce asigura persistenta
nesubzistentului. Astfel, acest principiu este vital pentru ca fiinta sa se ofere ca persistenta, ca
stabilitate si dainuire. In acest fel se incheie conflictul mai vechi al filosofiei intre fiinta ca
fiinta si fiinta ca fiind, sau mai exact intre fiinta si devenire. I se asigura astfel devenirii, in
special vointei de putere, caracterul de persistenta. Principiul ce implineste gandirea lui
Nietzsche, ce leaga celelalte concepte dar si ansamblul de facto al lumii de substratul ei
metafizic, eterna reintoarcere a aceluiasi, constituie apogeul gandirii filosofului fiind simultan
punctul de pornire si de incheiere al noii filosofii.

Bibliografie:

Friedrich Nietzsche, Nasterea filosofiei in epoca tragediei grecesti, traducere


de Mircea Ivanescu, editura Dacia Cluj, 1998;
Martin Heidegger, Despre eterna rentoarcere a aceluiai, traducere de
Lucian Ionel, editura Humanitas, 2014;
Friedrich Nietzsche, Asa grait-a Zarathustra, traducere de George Emil
Bottez, editura Antet, 2009;
https://ro.wikipedia.org/wiki/Friedrich_Nietzsche
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/nietzsche-barbarulsupraom
https://www.britannica.com/biography/Friedrich-Nietzsche

http://www.iep.utm.edu/nietzsch/

http://plato.stanford.edu/entries/nietzsche/