PRINCIPIUL PEDEPSEI SI AL RECOMPENSEI

Acest principiu a fost indelung studiat atat din punct de vedere al eficientei
acestuia, modului de aplicare, cat si situatiilor in care este aplicat (intr-un cadru familial
sau cadru scolar).
Dupa cum se stie recompensa este un eveniment placut si daca este oferita imediat
dupa aparitia unui comportament, duce la o frecventa a comportamentului respectiv. In
ceea ce priveste pedeapsa, acesta este un eveniment neplacut, care aplicata imediat dupa
un eveniment neplacut provoaca o descrestere a frecventei si intensitatii acesteia.
De-a lungul timpului au fost realizate diverse studii legate de sistemul de
recompensa-pedeapsa in educatia elevilor, dar si diferite strategii de prevenire si
interventie a cadrului didactic in diferite situatii conflictuale la orele de curs.
Recompensa si pedeapsa este foarte des folosita in scoala romaneasca
reprezentand puterea pozitiei cadrului didactic. Pedeapsa este mult mai utilizata deoarece
pe langa sursa de putere pe care cadrul didactic o arata, mai apare si iluzia eficacitatii si
rapiditatii cu care stopeaza anumite manifestari neadecvate ale elevilor. Aceste mijloace
de control nu au efect pozitiv decat in mod circumstanial i pe termen scurt.
Skinner numeste aceste mijloace de control subproduse nedorite ale controlului
aversiv. Astfel elevul, in plan comportamental, dezvolta adevarate strategii de evitare a
pedepsei. Deasemenea frica, anxietatea, frustrarea, mania, resentimentul sunt consecine
afective ale pedepselor, care, din pacate, raman pe termen lung. Aceste consecinte tind s
degradeze personalitatea elevului si avantajand aparitia frustrarii, pierderii increderii in
sine. Toate acestea determinand de cele mai multe ori elevul s prseasc coala i s
dezvolte o atitudine negativ fa de invare.
Atat recompenesele cat si pedepsele trebuie folosite cu moderatie, mai ales daca
se urmareste cresterea motivatiei invatarii.
Pelletier si Vallerand au facut nenumarate cercetari, si au ajuns la concluzia ca
recompensele precum banii sau premiile, duc la dezinteresul elevilor fata de o anumita
preocupare sau activitate care inainte i se parea interesanta.

Exista si cazuri in care anumiti elevi care aveau o parere buna despre cunostintele
pe care le detin in anumite activitati au fost dezamagiti in momentul in care au fost
recompensati pentru activitati pe care ei le considerau accesibile. Astfel putem spune ca
recompensa pe termen lung dauneaza motivatiei elevilor de a invata, sau de a realiza
activitati pe care inainte le considerau interesante. Pentru a nu se ajunge la o astfel de
situatie, recompensele trebuie folosite la un interval variabil si nu unul fix, deoarece
elevii se vor obisnui cu aceste recompense si li se va parea ceva normal ca de fiecare data
sa fie recompensati.
In ceea ce priveste pedeapsa, aceasta duce la scderea stimei de sine i a ncrederii
n forele proprii. Cu ct sunt pedepsii mai mult pentru insucces cu att nivelul stimei de
sine va scdea mai mult, ceea ce va duce la alt insucces si la multe alte lucruri neplacute.
Este greu de ieit din acest cerc vicios dac printele sau profesorul nu i schimba
atitudinea folosind mai des recompensele.
Pedepsele degradante sau nedrepte, date la mnie sau din rzbunare,
traumatizeaz profund psihicul copilului i provoac deseori efecte contrar celor dorite.
In concluzie pot spune ca atat recompensele cat si pedepsele trebuiesc mentinute
intr-un echilibru si nu trebuie abuzat nici de una, nici de cealalta, deoarece se poate
ajunge foarte usor dintr-o extrema in cealalta.

Bibliografie
Dorina, Salavastru (2004), Psihologia Educatiei, Editura Polirom, Bucuresti
Dolea, I., Dolea, D. ( 2005), Meseria de parinte, Editura Aramis, Bucuresti
Lidia, Stupacenco, (2006), Didactica sau teoria invatamantului, note de curs, Balti