Vincent

Van
Gogh

Scena I.

Prima

Predica
Vincent e imbracat saracacios dar curat, are o geanta de calatorie. Spatiul
nu se decopera, pentru vorbeste aproape de spectatori intr-un con de
lumina.
Se spune ca e bine uneori sa iesi mult in lume, sa te vezi cu oamenii ; uneori
esti chiar obligat, asa cum multi din voi merg la munca ; esti chemat, cum
am fost eu chemat sa predic pentru voi.dar cel care ramane cu adevarat
singur , inhamat la munca sa, si nu va dori sa aiba decat foarte putini
prieteni, acela va pasi cu ce mai mare siguranta printre oameni si in lume.
Nu trebuie sa ai niciodata prea mare incredere cand te afli intr-o situatie in
care nu intampini nicio piedica, unde nu nu te incearca nicio ingrijorare ;
trebuie sa faci in asa fel incat viata sa nu-ti fie prea usoara. Cine pastreza
saracia in sine, si-o iubeste, acela se afla in stapanirea unui nemasurat
tezaur, si-si va auzi intotdeauna , cu limpezime, vocea constiintei ; cine aude
si va da ascultare acestui glas launtric ,care e cel mai de pret dar facut noua
de Dumnezeu, pana la urma gaseste in el un prieten si nu e niciodata singur.

Fericit cel ce crede in Dumnezeu, caci pana la urma va invinge toate

greutatile vietii, chiar daca va avea de intampinat suferinta si amaraciune.
Cel mai bun lucru e sa pastrezi viu in orice loc si oricand gandul la
Dumnezeu, si sa-ti dai silinta sa ajungi la deplina Lui cunoastere. E bine sa
starui in a crede ca totul e minunat, mai minunat de cat putem noi intelege,
caci acolo se afla adevarul. E bine sa-ti pastrezi sensibilitatea, bunatatea si
simplitatea inimii, desi uneori ascunzi toate astea, caci adesea e necesar ; e
bine sa cunosti in mod temeinic lucrurile care raman ascunse ochilor
prudenti si rezonabili, dar care te apropie in mod firesc de oamenii saraci si
simpli, de femei si de copii. Caci ce poti invata, care sa fie mai de pret decat
ceea ce a daruit Dumnezeu de la sine oricarui suflet oamenesc, ceea ce
traieste, iubeste, spera si crede in strafundul fiecarui suflet, afara numai
daca acest ceva nu a fost nimicit cu buna stiinta.
N-ai nevoie de nimic altceva in afara de infinit si de miracol, si omul are
dreptate sa nu fie multumit de nimic care sa fie mai prejos de acestea, si sa
nu se simta impacat atata vreme cat nu le-a gasit nu le-a primit.
Asa au marturisit in lucrarile lor toti oamenii alesi, toti cei care au privit ceva
mai departe, au cercetat si s-au ostenit ceva mai multi decat ceilalti, care au
iubit mai mult decat ceilalti, care au patruns in adancurile oceanului vietii.
Sa ne indreptam spre adancuri, asta e si datoria noastra, daca vrem sa
tragem navodul plin de pesti ; si daca se intampla sa fim nevoiti sa ramanem
pe mare toata noaptea si sa nu prindem nimic, nu trebuie sa ne pierdem
pentru asta nadejdea, ci sa aruncam navodul din nou la ivirea zorilor.
Asadar, sa mergem linistiti inainte, fiecare pe drumul sau, vesinic cu inima
indreptata spre lumina, ca cei care stiu ca noi suntem cea ce sunt ceilalti, si
ca ceilalti sunt ceea ce suntem noi, si ca e mai bine sa ne iubim unii pe altii,
cu o dragoste dintre cele mai curate, cu dragostea celui care crede orice,
spera orice, si indura orice, si nu piere niciodata.
pauza
3

Pentru prima mea predica am ales un fragment din Faptele Apostolilor :

Scoate din buzunar o hartie de pe care citeste
Noaptea, Pavel avu o vedenie :un om din Macedonia sta in fata lui si-i facea
urmatoarea rugaminte :Treci in Macedonia si ajuta-ne
Prieteni ,trebuie sa ni-l inchipuim pe macedonean ca pe un om care trudeste,
un muncitor , cu urmele durerii, ale necazurilor si ale sfarsielii intiparite pe
fata .Dar asta nu-i rapeste catusi de putin din maretie sau din farmec, pentru
ca sufletul sau este nemuritor
cuvantul

si are nevoie de o hrana nemuritoare

Domnului . Biserica ne spune care este cuvantul lui Dumnezeu,

aratandu-ne ca omul trebuie sa traiasca in smerenie si sa nu urmareasca in

viata teluri de marire, ci sa ramana umil, invatand sa poata dobandi
imparatia cerurilor in ziua sorocita si sa-si afle mantuirea.
Tatal Ceresc, te rugam sa ne pazesti de rele si de disperare. Hraneste-ne cu
painea indestulatoare care este cuvantul Tau, Doamne. Amin.

Scena II. Bun venit in Borinage

Intreg satul Petit Wasmes era inegrit de funinginea ce iesea pe cosurile

minei. Imprejurul minei se insirau baracile saracacioase ale minerilor, pe
langa care isi ridicau trunchiurile uscate cativa copaci innegriti de fum.
Privelistea era mohorata, la prima vedere totul pare jalnic si pustiu. Interiorul
unei baraci saracacioasa.
Vincent, Jacque, Decrucq
Vincent : Eu sunt noul predicator.am venit aici sa usurez soarta minerilor .

Jacque : Ah, domnule, foarte multi oameni au incercat sa ne ajute, si totusi

viata se scurge aici la fel ca inainte.
Vincent : Se traieste chiar atat de greu in Borinage ?
Jacpue : Cat ma priveste, nu. Mama m-a invatat sa citesc putin, si asa am
devenit supraveghetor in mina. Am o casuta de caramida si niciodata n-as
putea spune ca n-avem ce manca.(o tuse puternica il sili sa se opreasca,
scuipa de mai multe ori, apoi isi reia locul si continua sa-si traga domol perii
din urechi, nas si sprancene).Stiti, domnule, aveam douazeci si noua de ani
cand m-au facut supraveghetor. Plamanii imi erau ciuriti inca de pe atunci.
Cu toate astea, n-am dus-o chiar asa de rau in ultimii ani.Dar minerii..
(apare Decrucq)
Decrucq : Domnule Van Gogh, ai nimerit chiar unde trebuia. Aici in Borinage
nu suntem nici macar sclavi, sutem animale. Coboram in mina de la 3
dimineata; ne tragem sufletul numai in cele cinsprezece minute cat mancam,
si in tot restul timpului dam in branci pana la 4 dupa masa. Acolo jos e bezna
si zaduf. Trebuie sa muncim goi, si aerul plin de pulbere de carbune si de
gaze otravite nu ne lasa sa respiram . Fetele noastre, ca si baietii, incep sa
coboare in mina de pe la opt sau noua ani! La douazeci de ani suntem
bolnavi de friguri si cu plamanii ciuruiti. Daca nu suntem omorati de explozie
sau striviti in cusca, putem ajunge cel mult pana la patruzeci de ani si apoi
crapam de oftica. (Catre Jacques) Spun minciuni ?
Jacques : Deloc Decrucq, e chiar asa cum zici.
Decrucq : Si ce avem in schimb,domnule? Sandramaua pe care o vezi si
hrana cat sa putem salta tarnacopul. Ce mancam? Paine, branza acra, cafea
neagra. O data sau de doua ori pe an, carne. Numai cinzeci de centime pe zi
daca ne-ar taia din salariu, ar fi de-ajuns sa crapam de foame. Dar atunci nam mai fi in stare sa le scoatem carbunele ; numai de asta nu ne platesc mai
prost. In fiecare zi din viata suntem la un pas de moarte, domnule. Daca ne
5

imbolnavim cumva, suntem zvarliti afara fara un franc si lasati sa crapam pe

drumuri, in vreme ce sotia si copii mananca din pomana vecinilor. De la opt
la patruzeci de ani, domnule, treizeci si doi de ani petrecuti in maruntaiele
negre ale pamantului ! Asta e viata noastra ! Si, la urma, o groapa in cimitirul
de peste drum, ca sa putem uita de toate !
Vincent : Domnule Decrucq. Pot cobora si eu in mina ?

.
Vincent primeste o scrisoare
Draga Vincent,
Comitetul de evanghelizare a aflat despre activitatea dumitale minunata si,
ca urmare, iti acorda de la 1 ianuarie o numire temporara de sase luni. Daca
pana la sfarsitul lui iunie totul merge la fel de bine, numirea dumitale devine
definitiva. Pana atunci vei primi o leafa de 50 de franci pe luna.
Scrie-mi des si nu inceta sa nadajduiesti
Cu drag al dumitale
Pietersen

Vincent de bucurie strange strans scrisoare in pumn si se arunca in pat.

Lumina se stinge usor si urmeaza scena in care coboara in mina.
Scena III. Vincent coboara in mina
E intuneric total, o lampa lumineaza chipul lui Vincent.
La o adancime de treisute cinzeci de metri jumatatea drumului- cusca se
opri o clipa, apoi se hurduca din nou spre adanc. Vedeam suvoaie de apa
care se scurgeau pe peretii putului . Uitandu-ma in sus, vedeam in departare
6

o geana de lumina cat o stea pe cer . La sase sute cinzeci de metri ne-am
dat jos. Cusca cu mineri isi continua drumul . M-am trezit intr-un tunel lat, cu
coridoare taiate in stanca si argila. Ma asteptam sa patrund intr-un iad de
caldura, dar gangul era destul de racoros.
-Nu e chiar asa rau, am zis eu
-Aici nu, dar la nivelul asta nu mai lucreaza nimeni.Straturile au fost secatuite
demult, spuse Decrucq
Dupa un sfert de mila de mers in lungul tunelului, Decrucq se intoarse
Vino dupa mine, domnule Vincent, dar usurel, usurel, daca aluneci cumva, sa zis cu noi.
Mergeam sovaind dupa el, am gasit o gaura in fata mea. Gaura era larga
doar cat sa se poata strecura un om subtire. Din peretii de stanca se
prelingeau siroaie de apa, treptele de lemn erau alunecoase din cauza
noroiului si de deasupra simteam cum ma ploua.
In cele din urma ne vazuram jos, tarandu-ne in patru labe printr-un tunel
nesfarsit , ajunsesem in ungherul cel mai indepartat. Aici se gasea un sir
lung de celule, cu peretii sprijiniti de schele putrede.In fiecare celula lucra o
echipa de cinci mineri, doi scurmau peretii cu tarnacopul, al treilea scotea
carbunele de sub picioarele lor, al patrulea il incarca in vagonete si al
cincilea impingea vagonetele pe sinele inguste. Sapatorii lucrau in haine de
panza aspra, negre si murdare.Cel care incarca vagonetul cu lopata, de
obicei un baiat, n-avea pe trupul despuiat, negru-pamantiu decat o fasaie de
sac innodata in jurul salelor. La vagonete impingeau fetele, tot asa de negre
ca

si

barbatii,

cu

cate

rochie

jerpetila

care

abia

le

acoperea

goliciunea.Coridorul n-avea un metru inaltime. Singura lumina venea de la

lampile mici, care ardeau cu fitilul coborat pentru a nu irosi petrolul.Aerul era
imbacsit de praf de carbune.Caldura ii scalda pe oameni in rauri de sudoare
neagra. In primele celule, oamenii puteau sapa stand in picioare, dar cu cat
7

inaintau spre fundul tunelului celulele deveneau tot mai joase si minerii erau
nevoiti sa lucreze culcati, rasucind tarnacoapele numai prin miscarea cotului.
Dincolo de ultima celula se casca o alta gaura in pamant. De data asta, insa,
nu mai era nici scara de coborare. Din loc in loc erau tepenite niste buturugi,
ca sa impiedice noroiul sa se scurga si sa-i ingroape pe cei de jos.
Am coborat inca cinci metri prin bezna, dibuind pas cu pas busteanul pe care
trebuia sa calc, infingandu-mi mainile in peretii clisosi, ca sa nu alunec.
Ajunsem in cele din urma la nivelul inferior,unde minerii nu mai aveau nici
macar celule in care sa lucreze. Oamenii stateau chirciti, in genunchi, cu
spatele lipit de tavanul de stanca. Aici domnea o dogoare de cuptor incins.
Oamenii gafaiau ca animalele batute, cu limbile atarnad umflate si uscate, cu
trupurile goale, negre de murdarie si praf. Simteam ca nu mai pot sa indura
nici o clipa praful si dogoare cumplita. Minerii munceau din greu, sangele le
zvacnea in vene poate de o mie de ori mai repede decat mie, dar nu se
opreau nici o clipa sa-si traga sufletul sau sa se racoreasca. Daca s-ar opri
cat

de

putin,

n-ar

mai

fi

ajuns

sa

incarce

numarul

de

vagonete

cerut. Oamenii astia castiga doi franci si jumatate pe zi, imi spuse Jacques,
si asta numai daca functionarul de la postul de control aproba calitatea
carbunelui scos de ei. Acum cinci ani, castigau trei franci, dar de atunci
lefurile au fost reduse treptat in fiecare an
Vino, domnule Vincent, zice Jacques, sa mergem la ultimul nivel, la sapte
sute de metri. Ai sa vezi acolo ce nu se poate vedea nicaieri in lume.
Ajunsem la o mica adancitura, ca o bolta destul de inalta pentru ca un om sa
poata sta in picioare. Locul era cufundat in bezna, am deslusit apoi patru
licariri albastre de-a lungul unei perete. Acum inteleg de ce la suprafata totul
e pustiu. Adevarata viata e aici in fundul pamantului .Trupul imi era
leorca si ochii ma usturau cumplit din pricina sudorii amestecate cu praful de
carbune care mi se prelingea de pe frunte. Gafaiam din greu dupa ce m-am
8

tarat atat m-am ridicat in picoare usurat, ca sa trag aer in piept dar ceea ce
inspiram nu era altceva decat foc, foc topit care ma frigea si ma ineca in
clipa in care imi patrunse in plamani. Ma aflam in cea mai mare gaura din
intreaga mina, o adevarata camera de tortura demna de Evul Mediu.
Lumina se aprinde brusc. Lumina

slaba il orbeste, respira cu nesat aerul

proaspat. Arata ca si cum s-a trezit dintr-un delir. Fata e acoperita de

funingine.
Cum poate Dumnezeu sa-i lase pe copii lui in caznele unei robii atat de
crancene ?
Oare

Dumnezeu

nu

vede

toate

astea ?

Sunt un micinos .un las. Le propovaduiesc minerilor saracia, in timp ce eu

ma lafai in belsug si bunastare. Nu fac altceva decat sa le insir vorbe goale si
fatarnice. Religia, in numele careia vorbesc este o poveste pentru trandavi,
care nu foloseste la nimic. Minerii ar trebui sa ma alunge din Borinage. Imi
inchipui ca traiesc aceeasi soarta cu ei, dar eu port haine frumoase si
calduroase, dorm intr-un pat moale si mananc la o singura masa mai mult
decat mananca ei intr-o saptamana. Nici macar nu muncesc pentru traiul
meu tihnit si imbelsugat. Ma multumesc sa le torn minciuni bine ticluite,
dandu-ma om bun. Nici n-ar trebui sa ma primeasca printre ei si sa-mi
asculte predicile. Ah .. am dat gres, din nou am dat gres.
Fata i se lumineaza pentru o clipa, se gandeste si apoi continua
Costumele, camasile, rufele de corp, ciorapii , flanele, pantofii, cartile am sa
le dau minerilor. Voi cauta o baraca cea mai darapanata sandrama din
Borinage in care sa ma mut. Dupa ce voi locui, voi dormi si voi manca la fel
ca minerii o sa fiu unul de-ai lor si atunci am dreptul sa le impartasesc
cuvantul DomnuluiHEBLU
Scena IV extratext

Acelasi interior de baraca saracacioasa. Scena asta e fara text, cuprinde

actiuni si momnete regizorale in care Vincent se imbolnaveste din cauza
frigului si a lipsei de mancare. Din cauza asta nu tine nici predici, singurul
lucru pe care-l face este sa caute resturi de carbuni pentru a se incalzi.
Hainele sunt zdrenturoase si murdare.
Scena V. Explozia
In fata spectatorilor intr-un con de lumina. Vincent tine din nou o predica
In inima care il cauta pe Dumnezeu sunt cele mai multe furtuni. Aici sub
pamanat, viata e o lupta. Totusi, prin .. suferintele noastre, Dumnezeu
trimite invataminte.El vrea ca omul sa-si duca viata cu umilinta, sa treaca
prin viata fara a urmari sa atinga maretia, ci coborand la nivelul celor umili si
invatand din Evanghelii sa fie bland si cu inima simpla.
Prieteni, vin vremuri bune, Dumnezeu va pus la grea incercare, dar ati ramas
neclintiti. Greul durerii a trecut. Soarele va coace graul pe campuri si va da
viata trupurilor noastre vlaguite cand, dupa o zi de munca, va veti odihni in
pragul casei. Copii vor zburda iarasi pe-afara, pe urmele ciocarliei, si va vor
culege poame din padure. Ridicati-va privirile, viata va harazeste inca lucruri
bune. Domnul este indurator. Domnul este drept. El va va rasplati pentru
credinta si incredere. Multumitii lui Dumnezeu pentru ca vin vremuri mai
bune. Vin vremuri mai bune !..................
Se aude un zgomot puternic asemanator cu cel al unei exlozii, Vincent iese
speriat.
Vincent intra ingrozit
Au

scapat

treiIncarcau

carbune

ceva

mai

departe

de

locul

exploziei.Sunt arsi ingrozitor !Doua fetite de noua ani si un baiat de zece

cu fetele parjolite. Toti trei si-au pierdusera cunoastiinta. Oh, Doamne cum ai
putut ?Cum ai putut ?
10

Au arsuri aproape mortale. Pielea si parul din partile atinse de explozie s-au
facut scrum.
-

Untdelemn, da-mi repede untdelemn..

Imi trebuie bandaje! N-auzi ce-ti spun? Da-mi bandaje ! Vrei sa moara
copilul ( vincent isi scoate haina si rupe camasa in fasii si infasoara
copilul)

Timp de 36 de ore, echipele de salvare s-au schimbat una dupa alta. Femeile
care aveau soti sau copii ingropati nu puteau fi indepartate cu nici un chip de
la gura minei. Oamenii le spuneau intruna ca vor fi salvati, dar ele stiau ca
sunt mintite.
Douasprezece zile fara intrerupere au lucrat voluntar echipele de salvare . 57
de oameni au ramas ingropati sub stanca. Lucru in mina incetase.Intrucat nu
mai scoteau carbune, minerii nu mai primeau nici leafa. Conducerea minei
nu le dadu nici un fel de ajutor Minerii declarasera greva

heblu Cateva zile am avut

ce manca, apoi am pornit in padure, dupa poame, frunze si iarba. Barbatii
iesira si ei la camp dupa hrana: soareci, popandai, melci, cartite, soparle,
caini sau pisici, orice putea sa umple stomacul si sa potololeasca chinul
foamei era bine venit . Minerii priveau neputinciosi cum le mureau sotiile si
copiii de foame, sub ochii lor.
Da ..toata aceasta vorbarie goala despre Dumnezeu nu este alceva decat o
poveste de adormit copiii, o minciuna scornita in clipe de deznadejdie de
catre muritorul ramas singur, infricosat fata-n fata cu bezna intunecoasa si
rece a vesniciei. Nu exista nici un Dumnezeu ! Pur si simplu nu exista !Nu
exista decat haos ; un haos orb, crud, aducator de suferinta, de chinuri si de
durere, un haos fara sfarsit.

11


heblul..Lumina
creste si descopera pe Vincent ramas in acelasi loc cu privirea pierduta, ca
un mort cu ochii deschisi

heblu

Scena VI. Primul desen

Apare Vincent la fel de tulburat ca in scena anterioara , scoate cateva foi si

un carbune si incepe sa deseneze, detasat primul desen, ca si cum il inspira
primul desen incepe si deseneaza frenetic foaie dupa foaie. Din voice-over
se aude vocea lui care citeste o scrisoare catre Theo. Din cand in cand mai
arunca o schita pe jos. Spatiul este exterior in fata minei.
Draga Theo,
Iti scriu dupa mult timp . Ai devenit pentru mine un strain, tot asa si eu
pentru tine, si poate mai mult decat iti inchipui. Fara sa vreau am devenit,
pentru familie, mai mult sau mai putin un fel de personaj imposibil si
suspect, oricum cineva in care nu poti avea incredere ; cea mai inteleapta
hotarare este aceea de-a ramane la distanta fata de familie, sa fiu ca si cum
n-as fi.
In epoca aceasta a naparlirii poti ramane pe loc sau poti sa iesi din ea ca un
om nou, schimbarea aceasta nu se face insa in public, nefiind catusi de putin
amuzanta, din pricina asta trebuie sa ma izolez.
Comitetul de evanghelizare mi-a anulat dreptul sa mai predic, am incercat sa
ajut minerii si ei au considerat purtarea mea dezgustatoarea si josnica. De
12

ce ? Pentru ca m-am coborat la nivelul saracilor si am ales sa traiesc la fel ca

ei ?
In ceea ce ma priveste sunt un om patimas, in stare sa fac lucruri mai mult
sau mai putin nesabuite de care mi se intampla sa ma mai si caiesc intr-o
oarecare masura. Mi se intampla adesea sa vorbesc sau sa actionez putin
cam repede, cand ar fi mult mai bine sa astept, dand dovada de mai multa
rabdare. Asa stand lucrurile in momentul de fata, ce trebuie sa fac, sa ma
consider un om primejdios si incapabil de orice actiune ? Nu cred. Iata ca
poate au si trecut cinci ani, nu stiu exact cati, de cand sunt mai mult sau mai
putin fara slujba, ratacind de ici colo ; iar tu spui acum :

de la cutare si

cutare data ai dat inapoi, te-ai stins, n-ai facut nimic. Sa fie oare adevarat ?E
drept ca uneori mi-am castigat singur coaja de paine, iar alteori mi-a daruit-o
vreun prieten binevoietor, am trait de bine de rau asa cum am putut , asa
cum se intampla, e drept ca multi oameni si-au pierdut increderea in mine, e
drept sa situatia mea financiara se afla intr-o stare de plans, e drept ca
viitorul se arata destul de intunecat, e drept c-as fi putut proceda mai cu cap,
e drept ca mi-am pierdut timpul doar pentru a-mi castiga existenta. Dar asta
se cheama oare sa dai inapoi, asta se cheama oare sa nu faci nimic ?
Poate ca-mi vei spune : dar de ce n-ai perseverat, asa cum am fi vrut noi, pe
cale a studiilor universitare ?In legatura cu asta iti spun doar atat : costa
prea mult.
.decupeaza

urmatorul

fragment
Chinul meu este doar acesta : la ce-as putea fi bun, n-as putea sluji la ceva,
n-as putea afla mai multe, n-as putea studia mai temeinic cutare sau cutare
tema? Vezi tu intrebarile astea ma chinuie necontenit, si-apoi simti cum teapasa lipsurile, cum nu ti se ingaduie sa iei parte la cutare sau cutare
actiune, iar atatea lucruri necesare iti sunt inaccesibile. Din pricina asta simti
cum te cuprinde melancolia, apoi simti ca nu mai e nimic acolo unde ai fi
13

putut gasi prieteniesi o afectiune serioasa si profunda, si simti cum

descurajarea , cumplita iti macina insasi energia morala si-atunci te
copleseste un val de dezgust, si apoi spui : Pana cand Dumnezeul ?
Oare ce se petrece inlauntrul nostru se vede si afara ?Un om poarta in suflet
un foc imens si nimeni nu vine niciodata sa se incalzeasca la el, iar trecatorii
nu deslusesc decat un firicel de fum, sus la gura hornului, si-si vad mai
departe de drum.
de aici se trece in urmatoarea
scena
Textul scrisoarii poate curge in timp ce se face trecerea. Baraca e plina de
desene si arata ca un atelier improvizat.
Acum am un alt drum ..am inceput sa desenez, poate parea o distractie,
dar iata cum vad eu lucrurile: trebuie sa perseverez, daca nu fac nimic, daca
nu studiez , daca nu caut, sunt un om pierdut. Dar care e de fapt tinta ta, vei
spune, tinta aceasta, va deveni mai explicita, se va contura incet si sigur, asa
cum crochiul se trasforma in schita si schita in tablou.
Am mazgalit mult timp felurite desene fara progesez cine stie ce, dar in
ultima perioada am impresia ca lucrurile merg mai bine. Vezi ca lucrez cu
toata forta, dar pentru un moment rezultatul nu-i deosebit de imbucurator.
Nutresc insa speranta ca spinii acestia vor da o floare minunata la vremea
lor, si ca lupta pe care o duc acum, sterila in aparenta, seamana intru tot cu
durerile facerii. Durerea mai intai, bucuria dupa aceea.

Scena VII. Haga- Primul atelier

14

Elipsa in timp (trec 2 ani) decorul trebuie sa exprime un atelier

adevarat . Vincent deseneaza mai multe schite una dupa alta, este
inconjurat de schite unele terminate altele nu.
Vincent e plin de energie, entuziasmat, dupa atatea cautari si-a gasit in
sfarsit drumul, deseaneaza si vorbeste despre desen, frenetic.
L-am conviins pe varul meu Anton Mauve sa-i fiu ucenic. I-am aratat cateva
exercitii si el s-a uitat atent la ele si mi-a spus : Merge. Esti pe drumul cel
bun. Schitele tale sunt inca stangace, dar autentice. Au fel de vitalitate si un
ritm pe care nu l-am intalnit prea des. Mi-a dat o cutie cu cateva acuarele,
pensule, un cutit, si ulei.Mi-a arat cum trebuie sa tii paleta in mana si cum se
sta in fata sevaletului, apoi mi-a spus : Cu cat ai sa incepi sa lucrezi ma
repede in culori, cu atat o sa fie mai bine. In plus schitele simple in creion nau cautare.Tersteeg, imi fagaduia ca ma va ajuta, si de ce nu, e cel mare
negustor de tablouri, il cunoaste pe fratele meu, pe unchii mei.asadar am
pornit su dreptul pe drumul asta.
Acum vreau sa lucrez dupa model. Dar trebuie totusi sa mai lucrez multa
vreme in creion. Am sa caut pe cineva care sa vina zilnic sa-mi pozeze. Cred
ca atunci cand voi reusi sa redau asa cum trebuie o figura omeneasca, totul
va veni de la sine. Figura este cel mai greu de prins, dar, daca ai izbutit-o,
atunci orice, si pomii, si vacile, si apusurile de soare ti se par simple. Pictorii
care nu acorda atentie chipului omenesc isi dau seama, de fapt, ca nu sunt in
stare sa-l prinda.
Isi aduce aminte..parca au trecut 10 ani
Acum cateva zile l-am intalnit la Mauve, pe De Bock, un om fermecator, cu
educatie aleasa si bogat. Era tocmai contrariul meu in toate privintele ; lua
viata la intamplare, nimic nu-l intrista, dar nici nu-l entuziasma. M-a invitat sa
bem un ceai in atelierul lui. Mi-a aratat ultima lui panza..am privit-o mult

15

timp si nu stiam ce sa-i zic. Peisajul nu era rau, dar nici bun.semana prea
bine cu De Bock, adica era lipsit de personalitate :
-Ai un simt deosebit pentru peisaj, De Bock. Si e clar ca stii sa-l faci cat
mai atragator. Un singur lucru simt ca nu-i place la panza asta. Chipurile
omenesti nu par adevarate si cred ca-i lipseste pasiunea.
Se intoarce la sevalet, priveste panza si zice
Pana la urma Mauve o sa scoata un adevarat pictor din mine. O sa dureze un
timp, dar am sa reusesc . Trebuie sa ma grabesc insa, ca sa-mi pot castiga
singur existenta. E destul de greu si pentru Theo sa-mi trimita in fiecare luna
cate o suta de franci. se uita peste schite.. sper sa pot vinde cat de
curand cateva schite.
Eu vreau sa fiu corect fata de mine insumi si sa infatisez aspecte sobre,
adevarate, care sa emotioneze. In materie de arta se potriveste mai bine
decat oriunde vorba veche : Corectitudinea e cea mai buna politica. E mai
bine sa te chinuiesti un timp studiind serios decat sa fabrici tablouri la moda,
cu care sa cuceresti cumparatorii.
Exista anumite legi ale proportiilor, luminarii, umbrelor si perspectivei, legi
pe care trebuie sa le cunosti pentru a fi in stare sa desenezi un subiect ; daca
nu stapanesti stiinta aceasta risti sa duci tot timpul

o lupta sterila si nu

ajungi niciodata sa creezi.

Ia un creion si vrea sa inceapa o schita noua
Cu ce desenau oare vechii maestrii ? Bineinteles nu cu creioane Faber.
Instrumentul de care s-a slujit Michelangelo seamana poate foarte mult cu
creionul de tamplarie. Numai ca, deoarece nu aflam langa ei, n-am de unde
sa stiu ; stiu insa ca, folosind un creion de tamplarie, se pot obtine efecte cu
mult mai bune decat cele obtinute cu aceste elegante creioane Faber.

16

Prefer granitul natural al creioanelor foarte fine Faber atat de costisituare.

Daca-l fixez cu putin lapte, luciul ii dispare. Cand lucrezi in aer liber lumina
vie te impiedica sa vezi ce faci, iar dupa aceea bagi de seama ca desenul a
devenit prea negru, si ca ai intotdeauna un mijloc de a-l intari cu cateva
octave retusandu-l cu o penita, ca poti adica indulci tonurile prea inchise ale
granitului cu penita.
Carbunele e foarte nimerit, dar isi pierde prospetimea daca starui prea mult ;
trebuie sa- l fixezi numaidecat daca vrei sa-i pastrezi delicatetea. Rezultate
remarcabilese obtin si cu un carbune muiat mai inante in ulei. Am invatat
asta de la Weissenbruch ; uleiul tine loc de fixativ, iar negrul devine mai cald
si mai intens . Cu toate astea mi-am spus ca, in ceea ce ma priveste, e mai
bine sa astept un an, in loc sa le incerc numaideact, deoarece vreau ca
frumusetea desenului sa nu fie tributara uneltelor mele, ci mie insumi.
Cade pe ganduri- isi aduce aminte
Weissenbruch ..aseara spunea ca toti pictorii ar trebui sa crape de foame
pana la saizeci de ani. Abia atunci ar fi in stare, poate, sa picteze cateva
tablouri bune.
-Unchii dumitale au atatia bani cat sa imbrace intrega populatie a Olandei.
Nu

ti-au

dat

nimic ?

-De ce sa-mi dea ?Sunt de parerea dumitale, ca pictorii trebuie sa moara de

foame.
-Probabil ca n-au incredere in dumneata, si atunci au dreptate. Se zice ca cei
din familia Van Gogh sunt in strare sa miroasa un pictor de la o posta. Pe
semne ca nu e nimic de capul dumitale.
- Mai du-te dracului !
De inandata ce voi progresa un pic, imi voi pune un costum frumos , ma voi
folosi, cu alte cuvinte, de un material
17

care-mi va raspalti osteneala. Cu

conditia de-a putea face atunci ceva cu adevarat bun, totul va merge de la
sine, si s-ar putea ca rezultatul sa depaseasca chiar si asteptarile mele
Devine ganditor.De-as putea sa-mi castig prin munca mea chiar si cea
mai modesta existenta ; nu vreau nimic mai mult. Sa fiu independent. Sa nu
mai fiu o povara pentru nimeni. Sa nu fiu nevoit sa ma grabesc, sa-mi pot
ingadui sa pasesc incet, dar sigur pe drumul spre maiestrie si sa-mi gasesc
,in sfarsit, expresia proprie, indelung cautata.
..heblu

Scena VIII. Deznadejdia

Acelasi interior, atelierul. Vincent e flamand si bolnav, lucrul l-a epuizat. E
nemancat de zile intregi
Prin atelirul meu incep sa perinde fel de fel de oameni care vor ma ajute, zic
ei, Tersteeg spune mereu: Da-i zor, trebuie sa-ncepi sa vinzi..sau : Trebuie
sa te gandesti sa-ti castigi singur existenta, baiete. Nu e drept sa traiesti din
banii altuia.
Cu dispret

Nu-mi doresc

nimic mai mult decat sa ma pot intretine

singur,domnule.
Cu ironie

Fratele tau, Theo, e tanar si ar trebui sa-si puna ceva bani

deoparte. Tu ar trebui ar trebui sa-ti castigi singur paineacu furie.

Sa-ti castigi painea.Sa-ti castigi painea sau sa-ti meriti painea ? Sa nuti meriti painea, adica sa fii nedemn de ea, e desigur o crima, pentru ca
fiecare om cinstit isi merita painea cea de toate zilele. Dar, din nefericire,
sunt si cazuri cand nu poti s-o castigi, desi o meriti ; asta e o nenorocire
mare.
Toti ma judeca dupa viata particulara, dar cand ii intreb de lucrari spun : te
aproprii, lucreaza, se simte inca lipsa dematuriate, nu sunt inca bune.
18

In timp ce vorbeste se aseaza la sevalet, si lucreza dupa un mulaj din gips,

sau natura moarta
Intre creatia unui artist si viata lui particulara e aceiasi relatie ca intre femeia
in durerile facerii si pruncul ei. Ai voie sa te uiti la copil, dar n-ai voie sa ridici
camasa mamei, ca sa vezi daca e patata de sange. Asta ar fi o lispsa de
delicatete.
Deseneaza un timp, apoi continua cu furie
Nu ! Nu !Nu ! rupe plansa in bucati

Aceeasi lipsa de maturitate, acelasi

diletantism ! Nu pot desena forma asa cum arata ?Nu esti in stare sa redai
corect o linie ? Nu poti sa faci si tu o copie fidela macar odata in viata ?
Obosit

Eu nu sunt in stare sa fac asa ceva, nu pot sa copiez . Am sa

desenez dupa mulaje numai atunci cand nu vor mai exista maini si picioare
de oameni vii. Fiecare trebuie sa infatisesze lucrurile potrivit personalitatii si
temperamentului sau. Trebuie sa desenez asa cum vad eu, nu cum vad altii.
Vorbeste cu De Brock de parca ar fi langa el
-De Brock, te rog sa-mi arati inca o data cateva panze. Vreau sa descopar de
ce ale tale se vand si ale mele nu.
- Talent, batrane, talent ! E un dar inascut. Il ai sau nu.
Ale mele sunt mai bune. Ale mele sunt mai adevarate, mai profunde. Eu spun
mai multe cu creionul meu de dulgher decat el cu o intreaga cutie cu
vopsele. E foarte clar ce exprima el. Cand a sfarsit tabloul iti dai seama ca na avut nimic de spus, si atunci de ce oare lui i se aduc laude si i se dau bani,
iar mie mi se refuza pana si pretul painii negre si al cafelei ?
De Brock n-are decat sa-si pastreze farmecul, si banii. Eu prefer viata mea
plina de greutati, dar sincera, adevarata. Pe acest drum nu piere nimeni.
Se intoarce la sevalet
19

Scena IX. Delirul

Spatiu neutru, e o halucinatie.Vincent vorbeste cu Weissenbruch, pe care nul vedem, este inchipuire, Van Gogh delireaza
V: N-am nci o coaja de paine in casa.vrei sa-mi imprumuti 25 de franci?
W : Splendid, splendid ! Exact ceea ce-ti trebuie. Asta e asa de minunat
pentru tine. Ai toate sansele sa devii pictor.
V : De ce crezi ca e atat de minunat sa-ti fie foame ?
W : Te face sa suferi.
V : Nu stiu de ce esti asa de incantat sa ma vezi suferind !...
W : Pentru ca suferinta va face un adevarat artist din tine. Cu cat suferi mai
mult, cu atat ar trebui sa fii mai recunoscator soartei. Asta-i stofa din care
sunt croiti pictorii de mana intai. Un stomac gol este mai bun decat unul plin,
Van Gogh, si o inima sfarmanta e de preferat fericirii. Nu uita niciodata asta.
Omul care n-a fost niciodata nenorocit n-are ce picta, Van Gogh. Fericirea e
bovina, e buna doar pentru vaci sau negustori. Artistii isi trag seva din
durere. Daca esti infometat, descurajat si nenorocit, fii multumit: Dumnezeu
e cu tine!
V : Dar saracia distruge.
W : Da, ii distruge pe cei slabi, nu insa pe cei puternici. Daca saracia poate sa
te nimiceasca , atunci esti un om de nimic si meriti sa fii doborat ! Daca
foamea si suferinta pot sa ucida un om, acela nu merita sa fie salvat. Singurii
pictori care merita sa faca umbra pamantului sunt doar cei pe care nici
Dumnezeu, nici diavolul nu-i poate distruge pana cand n-au spus tot ce
aveau de spus.

20

V : Dar am rabdat de foame ani de zile, am trait fara acoperis deasupra

capului, am umblat prin ploaie si zapada aproape dezbracat, bolnav, scuturat
de friguri si parasit de toti. Nu mai am nimic de inavat in privinta asta.
Ii apare in fata ochilor chipul lui Tersteeg
Domnul Tersteeg, fara indoiala ca aveti dreptate. Nu sunt pictor si n-am pic
de talent. Ar fi foarte putin intelept din partea dumneavostra sa ma incurajati
cu bani. Trebuie sa incep imediat sa-mi castig existenta si sa-mi gasesc un
drum in viata. Dar, in numele vechii noastre prietenii, va cer sa-mi
imprumutati 25 de franci..
Delirul dispare .Vincent se aseaza langa sevalet fara nici o intentetie sa
deseneze, obosit, vorbeste cu publicul.
Cum sa ma imbrac mai bine, cand nu-mi ramane nici un franc pentru
imbracaminte si n-am nici un alt mijloc de castig ? Sa cutreieri cheiurile,
pietele si fundaturile, salile de asteptare si chiar localurile e o trecere de
vreme placuta doar pentru un artist. Eu prefer, totusi, sa ma duc prin cele
mai murdare locuri, dar sa gasesc ceva de desenat, decat sa merg la un ceai
cu cocoane fermecatoare. Sa ratecesti in cautare de subiecte, sa traiesti
printre muncitori, sa desenezi dupa natura chiar la fata locului este o munca
grea, uneori chiar murdara. Dar manierele si imbracamintea unui negustor
nu mi se potrivesc nici mie si nici altuia care nu e obligat sa stea de vorba cu
doamne distinse si domni bogati pentru a le vinde tablouri scumpe si a face
avere. Locul meu e o fundatura din Geest, unde sa desenez sapatorii, asa
cum am facut azi. Acolo fata mea urata si haina jerpelita se potrivesc de
minune cu cadrul inconjurator, acolo ma simt eu insumi si muncesc cu
placere. Daca as purta o haina aleasa, muncitorii pe care vreau sa-i desenez
s-ar feri si n-ar mai avea incredere in mine. Vreau ca desenele mele sa le
deschida oamenilor ochii asupra unor lucruri demne de vazut si pe care nu
toti le cunosc. Dar uneori trebuie sa sacrific convenientele sociale ca sa
realizez ceea ce vreau, nu exista, oare, o justificare pentru asta ? Ma injosesc
21

daca

ma amestec printre oamenii pe care vreau sa-i desenez ? Ma cobor

oare pe mine insumi cand intru in casele lucratorilor si ale oamenilor saraci?
Cred ca meseria mea o cere.
Lumina se stinge usor

Scena X. Scrisoarea II
Vocea se aude din voice-over
Draga Theo

Trebuie sa fii mirat ca nu ti-am pomenit nimic de planul meu de a veni acasa,
si ca-ti scriu de aici. Sunt trei saptamani de cand am inceput sa nu mai stau
bine cu sanatatea- am avut de suportat fel de fel de neplaceri, ca urmare a
starii mele de nervozitate.
Sunt mai multe motive care m-au determinat sa ma intorc acasa- pe de alta
parte era un proiect care ma ingrozea pur si simplu.
Incep sa-mi pierd cumpatul, dragul meu. Deoarece ma aflu in lupta cu
propria-mi constiinta : ma intreb daca nu sunt o povara prea grea pentru
tine, daca nu abuzez de prietenia ta, acceptand bani de la tine, in vederea
unei afaceri care s-ar putea sa nu fie rentabila.
Tata si Mama ezita sa ma primeasca in casa, asa cum ezita sa culeaga de pe
strada un dulau latos. Ar intra in casa cu labele ude- si-apoi e foarte latos. Iar deranja pe toti. Si latra ingrozitor de tare. Pe scurt- e un animal murdar.
Bineinteles, cainele regreta in sinea lui ca a venit pana aici, se simtea mai
putin singur printre straini decat in aceasta casa, cu toate dragalaseniile

22

stapanilor..Animalul a venit in vizita aflandu-se in plin acces de

slabiciune.
In

ceea

ce

priveste

viitorul

meu,

vreau

sa-ti

fac

propunere
Vincent vine in scena si continua sa scrie aceeiasi
scrisoare, spatiul neutru ..
Eu iti voi trimite in fiecare luna cateva lucrari de-ale mele. Lucrari ce vor fi,
asa cum insuti spui, propietatea ta, e dreptul tau sa nu le arati nimanui ; si
nu voi sufla nici o vorba daca iti va face placere sa le distrugi. Am nevoie de
bani, sunt obligat sa accept chiar daca mi-ai spune :am sa arunc desenul tau
intr-un ungher sau am sa-l pun pe foc, dar sunt dispus sa-l platesc cu atata.
Avand in vedere imprejurarile voi raspunde : Bine, da-mi banii, iata-mi
lucrarile, vreau sa merg mai departe, ca sa fac unele progrese imi trebuie
bani, incerc sa-i capat prin orice mijloc. Luna asta am facut cateva desene in
carbune, pentru tine.Pe langa aceste desene, mai am cateva studii pictate
care sunt propietatea ta si cu care vei putea face tot ce-ti trece prin cap, ti le
voi trimite.

Scena XI. Parisul

vincent ajunge la paris
Draga Theo
Nu te supara pe mine ca am venit la Paris, asa, pe nepusa masa, am
gandit la lucru asta atata si cred ca astefel castigam timp. Voi fi Luvru
incepand de la pranz sau mai devreme daca vrei tu.

23

Raspunde,te rog. Cat despre cheltuieli, iti repet vor fi aceleasi.Am si ceva
bani in plus, asta se intelege de la sine, si inainte de-a face unele
cumparaturi, doresc sa stam de vorba.
vincent in cele ce urmeaza vorbeste de parca vede tot ceea ce spune, plin
de entuziasm.din felul in care vb trebuie sa contruiesti tot Parisul despre
care vorbesti.
Strada, inviorata de soarele dimenetii, imprastie miresmele Parisului care se
desteapta. Cafenelele sunt pline de oameni care isi beau cafeaua cu lapte,
cu cornuri, in timp ce pravaliile de zarzavaturi, carne sau branza isi ridica
obloanele, gata sa-si primeasca musterii. E un cartier negustoresc cu pravalii
mici inghesuite. Muncitorii circula pe mijlocul strazii. Gospodinele aleg cu
mana marfa intinsa pe tarabele din fata pravaliilor si se tocmesc cu gura
mare cu precupetii.
vincent respirea adanc: - Parisul!Dupa atatia ani, iata-ma in sfarsit,aici!
Garcons imbracati in veste cu dungi rosii si negre, gospodinele poarta sub
brat paini lungi, neinvelite, carucioare rezemate de bordura strazii,femmes
de chambre in papuci moi, oameni de afaceri bine hraniti in drum spre
birouri.... Traversez piata si trec pe langa Notre Damme de Lorette,o biserica
patrata, din piatra neagra si afumata, cu trei ingeri care se inalta idilic de pe
acoperis catre bolta cereasca si cu o inscriptie deasupra usii: - Liberte,
egalite, fraternite??? ....Cred ei oare cu adevarat in treaba asta?..... Cea de-a
treia republica va dura probabil la infinit. Regalistii sunt la pamant in timp ce
socialisti isi croiesc drum spre putere.
...........................................................................................................
Ajung la numarul 19 pe strada Montmartre, unde se afla sectia Galeriei
Goupil pe care o conduce Theo.
- Tablurile pe care vrei sa le vezi sunt sus la mezanin....

24

cuprins de un sentiment straniu, descoperea ceva nou

Am nimerit intr-o casa de nebuni?.......Picturile vesele, care radeau la mine
de pe pereti, nu semanau cu nimic din ceea ce vazusem sau visasem
vreodata.
Nu existau suprafete netede cu vopsea subtire. Nu mai exista nici un fel de
sobrietate. Nu se mai vedea zeama cafenie in care Europa isi balacise
picturile secole de-a randul. Erau tablouri care clocoteau de soare, de lumina
si de aer, care frematau de viata. Unele infatisau balerine la repetitii, lucrate
in rosuri primitive, cu nuante de verde si albastru aruncate alandala, una
langa alta. Privesc semnatura: DEGAS..........Cateva peisaje, reprezentant
malul unui rau, fusesera prinse in coloritul intens al miezului de vara, sub
arsita unui soare dogoritor. Numele era: Monet.
In toate sutele de panze pe care le vazusem pana atunci, luate la un loc, nu
exista atata stralucire, atata izbucnire de viata si de farmec cat gaseai doar
intr-una dintreaceste scanteietoare picturi. Cel mai inchis ton folosit de
Monet era de zece ori mai luminos decat cea mai deschisa culoare pe care o
puteai gasi in orice muzeu din Olanda.
ramane pe ganduri ....se gandeste la lucrarile lui
Extraordinari pictorii astia noi! Au descoperit aerul. Au descoperit lumina si
respiratia, atmosfera si soarele; vad obiectele filtrate prin nenumaratele
elemente care freamata in acest fluid vibrant. Adevaratii pictori, vad totul
strecurat prin propria lor fiinta si prin aerul imbibat de soarele in care
lucreaza. Acesti oameni au creat aproape o arta noua!
.......spatiu interior din Paris....................ajuns acasa, se duce drept la
gramada de picturi si studii.Le imprastie pe podea si le priveste:
-Dumnezeule, ce intunecate si triste par! Greoaie, lipsite de viata, moarte.

25

.....ridica ochi din tablouri... plin de durere :- De ce n-am stiut? ...(tacere).......

Ce m-ai am de facut acum? ........(sparge cu picioarul o panza mare,
intunecata)...Tabloutirle

astea

sunt

niste

vechituri

moarte

si

fara

valoare..........(se duce la sevalet si incepe o noua panza).... Trebuie s-o i-au

de la inceput. Tot ce fac eu o prost......(lucreaza cateva secunde, lunima se
stinge usor pana ramane la mimin, il vedem pe Vincent cu incepe panza
dupa panza si tot asa )..........
- N-are nici un rost!(lumina creste din nou si il vedem pe Vincent care umbla
de colo pana colo prin micul apartamnet, framantandu-si mainile si vorbind
singur, se prabuseste cu toata greutatea pe un scaun fragil).......... Am
inceput prea tarziu. Sunt prea batran ca sa ma mai schimb. Doamne cat mam chinuit! Am inceput cel putin douazeci de panze saptamana asta! Dar, ce
sa fac, m-am deprins cu o tehnica si n-o mai pot lua de la inceput. S-a
terminat cu mine, gata! Acum nu ma mai pot intoarce in Olanda sa pictez oi,
dupa ceea ce am vazut aici. Iar aici, am venit prea tarziu ca sa mai pot
prinde miezul meseriei. Doamne, ce ma fac?
.........................lunima se stinge usor..................................lumin se aprinde
usor ... Vincent priveste cateva secunde niste tabouri,apoi dezgustat de ceea
ce vede vorbeste cu publicul....... si bea dintr-o sticla de absint...fumeaza
pipa... e obosit ..
Datorita fratelui meu am inceput sa cunosc cei mai importanti pictori de prin
cafenele din Montmartre.... dupa ce m-am imprietenit cu ei si le-au vazut
tablourile, tot fratele meu mi-a zis ca am inceput sa-i imit, ceea ce m-a scos
din minti..... poate are dreptate, dar am nevoie de lumina si culoare in
lucrarile mele....Paul Gauguin imi spunea ieri:....picturile astea ale tale....
arataca si cum ar fi gata sa explodeze cu panza cu tot. Cand ma uit la
lucrarile tale.... ma apuca un fel de tulburare nervoasa pe care abia o pot
stapani. Stii unde ma impresioneaza mai multpicturile tale?....Nu. Unde?
.....In pantece. Parca mi se intorc pe dos toate maruntaiele. Ma simt atat de
26

atatat si de tulburat, incat abia ma pot stapani. Am cunoscut conte care a

ajuns pictor, un om schilodit abia poate sa mearga, Toulouse-Lautrec, al
dracului de talentat, dar nebun. I-a intrat in cap ca daca se culca cu cinci mii
de femei se vadespagubi de faptul ca e un schilod. In fiecare dimineata se
trezeste chinuit de obsesia betesugului sau, si in fiecare noapte isi ineaca
obsesia in alcool si carnea unei femei.
Henri Rousseau....un batranel cu ochii cei mai balnzi din cati am vazut
eu.....considerat de toti un nebun si batjocorit.
Georges Seurat..... o noapte intreaga mi-a impartasit teoriile lui, despre cum
este o stiinta, pictura.
Pere Tanguy.... alt batranel cu suflet mare, foarte iubit de pictori pentru ca le
da materiale pe datorie si expune in pravalia lui tinerii impresionisti.
Pe Paul Cezanne, cand l-am cunoscut dormea pe o banca in parc cu ghetele
pe post de perna, sub cap sa nu i le fure careva (rade).
..........................................................f serios si cu mult entuzias
Am ajuns sa ma inteleg bine cu toti, suntem preteni, ne simtim bine
impreuna.....suntem zi si noapte cand acasa la unul dintre noi cand printr-o
cafeanea. Am descoperit ca aveam acelasi tel si aceleasi nemultumiri...si am
hotarat sa ne unim fortele, sa formam un grup. Lucrurile au evoluat foarte
repede si ne intalneam din ce in ce mai des, vorbeam numai despre grupul
noastru, trebuie sa trecem la fapte si pentru asta avem nevoie de un sediu,
trebuie sa facem legi si regule dupa care sa traim. In scurt timp am primit
multe cereri din toata tara si nu numai.Pana acum am strans cinci mii de
franci si dupa primul sediu vom deschide in mai multe locuri din tara. Dupa
lungi discutii cu acesti pictori am infiintat "Grupul comunitar de arta". Visul
nostru de-a deschide o pravalie de arta cu principii comuniste, era aproape
realitate. Trebuie sa pictam si indiferent cu cat vindem panzele impartim
banii in mod egal.
27

In primul rand, noi consideram orice adevar ca fiind frumos oricat de hidos ar
parea el. Acceptam tot ceea ce vine de la natura, fara nici o rezerva. Suntem
de parere ca exista mai multa frumusete intr-un adevar, oricat de crud, decat
intr-o minciuna frumos ticluita, mai mutla poezie in viata oamenilor simpli
decat in toate saloanele din Paris. Noi consideram ca durerea are rostul ei,
pentru ca e cel mai adanc sentiment omenesc. Socotim ca dragostea
trupeasca are frumusetile ei, chiar cand o portretizam printr-o prostituata si
un proxenet. Pretuim caracterul mai mult decat uratenia, durerea mai mult
decat dragalasenia si realitatea simpla si aspra mai mult decat toate
bogatiile Frantei. Acceptam viata in deplinatatea ei, fara sa ne pierdem in
speculatii morale. Consideram ca prostituata pretuieste tot atat cat o
contesa, portarul cat un general si taranul cat un ministru, pentru ca toti sunt
prinsi in tiparul naturii si sunt tesuti in urzeala vietii.
..................liniste.....lumina scade putin.... vincent se intoarce la sevalet,
panza de sta neatinsa de cateva saptamani, vopseaua de pe paleta era
uscata, crapata si acoperita cu praf.Tuburile de culoare zaceau aruncate prin
colturi, iar pensulele erau impietrite de vopsea uscata, realizeza

ce s-a

facut....
- Mi-e teama ca am facut o prostie ....... Eu sunt pictor sau organzari de
grupari artistice ....Am fost atat de ocupat cu organizarea grupului, incat nici
n-am mai pus mana pe o pensula. Si sigur ca, dupa ce asociatia va lua fiinta,
n-o sa mai am nici o clipa de ragaz. Vreau sa pictez. Doar n-am muncit atata
in acesti sapte ani numai sa fiu un fel de vataf al pictorilor. Mi-e dor de
pensulele mele, atat de dor, incat as fi in stare sa fug din Paris cu primul
tren! Sunt satul pana peste cap de discutiile lor, de teoriile si certurile lor
fara sfarsit.
Cand eram in Brabant, sau la Haga, ma credeam o persoana insemnata.
Eram un om singuratic care se razboia cu lumea intreaga. Eram pictor,
singurul pictor de pe lume. Tot ce pictam era de pret. Eram incredintat ca,
28

pana la urma, datorita talentului meu, lumea va ajunge sa spuna: "Iata un

pictor adevarat!"..........acum sunt doar unul dintre multi. Sunt sute de pictori
in jurul meu. Ma vad peste tot caricatura.
Cand sunt singur in mijlocul naturii uit ca se picteaza mii de panze in fiecare
zi. Imi inchipui ca a mea e singura si ca e cel mai frumos dar facut oamenirii.
As continua sa pictez chiar daca as sti ca ceea ce fac e oribil, dar aceasta
iluzie de artist ...inseamna totul!.........nu sunt un pictor citadin, nu ma simt
bine in decorul asta! Eu sunt pictorul taran. Vreau sa ma intorc la campiile
mele. Vreau soare, soare atat de fierbinte, incat sa arda totul in mine, de
dorinta de a picta...... plec in sud.....undeva unde sa fiu singur. Si sa pictez,
sa pictez, sa pictez de unul singuriese
"Draga Theo. Am plecat la Arles; iti voi scrie imediat ce ajung. Ti-am lasat
cateva tablouri de-ale mele, ca nu ma uiti
Te imbratisesz, Vincent."
Scena XII. Arles

Vincent intra in scena,isi aprinde o pipa si priveste cat cuprinde cu ochii

Arles-ul..... campiile imense, e f cald, e imbracat f subtire.hainele, mainile si
fata sunt mudare de vopsea, are sevaltul cu el....

ceea ce-l buimacea cu

desavarsire era coloritul regiunii, care -l facut sa-si treaca mana peste ochi,
orbit.

- Galben.....mult galben, albastru, verde, rosu, roz; natura se dezlantuie in

cinci nuante chinuitoare.... (se aseaza la sevalet si inchide ochii)
-Cum sa le pictez? Nimeni nu poate prinde un asemenea colorit cu ochii
deschisi.
29

-Ah! Minunatul soare de-aici, in plina vara. Te loveste drept in moalele

capului, si n-am nici un fel de indoiala ca din pricina asta te smintesti de-a
binelea. Or fiind ticnit mai dinainte, nu pot decat sa ma bucur de el. Un
soare, o lumina pe care, din lipsa unor cuvinte mai adecvate, n-o pot numi
decat galbena, un galben pal de pucioasa, un galben pal ca lamaia Cat de
frumos e galbenul!
Cand pictez soarele, vreau sa-I fac pe oameni sa-l simta cum se roteste, cu o
iuteala ametitoare, imprastiind lumina si valuri de arsita, cu o forta uriasa.
Cand pictez un lan de grau, vreau ca oamenii sa simta atomii din grau cum
isi croiesc drum spre deplina lor intrupare, gata sa plasneasca. Cand pictez
un mar, vreau ca oamenii sa simta zeama fructului pulsand sub coaja si
semintele incercand sa razbeasca afara sa dea rod. Cand pictez portretul
unui om, vreau sa se simta intreaga desfasurare a vietii lui, tot cea vazut,
cea facut si cea suferit. Cand pictez un taran trudind pe camp, vreau sa arat
cum taranul patrunde in tarana campului, la fel ca graul, si cum la randul ei,
tarana campului patrunde in el. Vreau sa se simta cum razele soarelui
patrund in taran, in camp, in grau, in plug, in cai, in aceeasi masura in care
toate acestea se intorc din nou in soare. Cand incepi sa simti ritmul unanim
in care se misca totul pe pamant, atunci incepi sa intelegi viata.
Vincent e din nou in fata sevaletului si lucreaza.Lumina se schimba usor si
devine totul un vis ..
Femiea ..-E inca devreme, dragul meu. Ai inaintea ta toata ziua, cat e de
lunga, ca sa pictezi.
Vincent - Cine esti?
F Sunt prietena ta, Vincent. Cea mai buna prietena pe care o ai pe lume.
V- De unde stii cum cheama?
F Te-am vazut de multe ori, de foarte multe ori.
30

V- Si de ce ai venit aici, pe camp, dupa mine?

F- Din aceeasi pricina pentru care te-am urmat in toate pelegrinarile tale prin
Europa: ca fiu aproape de tine.
V - Cu siguranta ma iei drept altcineva. Nu pot sa fiu eu cel despre care
vorbesti.
F Nu exista decat un sigur Vincent Van Gogh. N-as putea niciodata sa
gresesc si sa-l iau drept altul.
V Si de cand spui ca ma cunosti ?
F De opt ani, Vincent.
V Dar acum opt ani eram.
F Da, iubitule, erai in Borinage.
V Ma cunosteai si atunci?
F Te-am vazut pentru intaia oara intr-o dupa- amiaza de toamna tarzie,
asezat pe o roata ruginita de fier , in fata minei Marcasse.
V .. Privind la minerii care se indreptau spre case.
F Da. Cand m-am uitat inataia oara la tine, sedeai acolo. Era cat pe-aci sa
trec mai departe. Dar atunci ai scos din buzunar un plic vechi si un creion si
ai inceput sa desenezi. M-am uitat peste umarul tau sa vad ce-ai facut . Si
cand am vazut m-am indragostit.
V Te- ai indragostit? Te-ai indragostit de mine?
F Da, Vincent, dragu meu, bunul meu Vincent, de tine!
V Poate ca pe vremea aceea aratam ceva mai bine.
F Nici pe jumatate cat arati acum .

31

V Vocea ta..suna atat de ciudat!.... Si tot ma mai iubesti? Acum azi In

clipa asta?
F Acum aziIn clipa asta si pentru intotdeauna!
V Dar cum poti sa ma iubesti? Uita-te la mine, gingiile-mi sunt bolnave. Toti
dinti din gura sunt falsi. Parul de pe cap e ars. Am ochii injectati, ca un sifilitic
. Fata mi-e numai piele si os. Sunt urat! Cel mai urat dintre oameni! Am
nervii zdruncinati, trupul vlaguit si otravit din crestet pana in talpi. Cum poti
sa iubesti o asemenea ruina omeneasca?
F Nu esti urat, Vincent. Esti frumos! Ti-ai chinuit bietul tau trup, care tencatuseaza, dar sufletul sufletului nu-i poti face nici un rau; si eu iubesc
sufletul tau. Si cand, in cele

din urma, te vei nimici cu totul din pricina

acestei munci patimase, sufletul tau va trai vesnic.fara sfarsit.

V Esti de mult in Arles?
F Am venit odata cu tine de la Paris.
El sari in sus, rasturnand scaunelul cu piciorul.
V Minti! Ai fost trimisa aici, anume ca sa-ti bati joc de mine. Cineva ti-a
povestit trecutul meu si te plateste ca sa rad ape socoteala mea. Pleaca, nu
mai vreau sa vorbesc cu tine.
F Nu mint, dragul meu. Eu sunt sigurul adevar din viata ta.
V Si de ce mai iubi? Femeile m-au dispretuit intotdeauna.
F Nu esti sortit iubirii. Aveai o menire mai inalta.
V O menire mai inalta! Am fost un caraghios . La ce sunt bune gramezile
astea de panze? Cine le pretuieste ? Cine vrea sa le cumpere? Cine ma va
rasplati macar cu o vorba de lauda, cine va spune vreodata c-am inteles
natura, ca i-am infatisat frumusetile?

32

F Toata lumea o va spune intr-o zi, Vincent.

V Intr-o zi!... Ce vis! Ca si cand as visa ca intr-o zi am sa fiu un om sanatos,
ca o sa am si eu un camin, si o familie si bani destui castigati din pictura ca
sa pot trai fara griji. Sunt opt ani,

ani lungi, nesfarsiti, de cand pictez, si

niciodata, in tot acest timp, nu s-a gasit un om sa-mi cumpere macar un

tablou. Am fost un nebun!
Strange lucrurile si pleaca, incearca sa scape de voce, ajunge acasa.
F(femeia vorbeste din ce in ce mai repede si mai tare) Stiu, dar ce nebun
maret! Cand n-ai sa mai fii, Vincent, abia atunci va intelege lumea ce-ai vrut
sa spui. Panzele pe care nu le poti vinde azi nici cu o suta de franci or sa se
vinda intr-o zi cu un million. Vincent, iti spun adevarul . Tablourile tale vor sta
in muzeele din Amsterdan si Haga, Paris si Dresda, Munchen

si Berlin,

Moscova si New York. Tablourile tale vor fi nepretuite, pentru ca nici unul nu
va mai fi spre vanzare. Se vor tipari carti despre picture ta, Vincent, se vor
scrie romane si piese despre viata ta. Oriunde se vor intalni doi oameni care
iubesc pictura, numele lui Van Gogh va fi pomenit cu dragoste.
Apar mai multe voce de femei si repeta : nebun maret, iti spun adevarul,
Amsterdan, Haga, Paris si Dresna, Munchen, Moscova; momentul creste la
maxim. Se aude un card de mierle din ce in ce mai aproape. Vincent se
intoarce in casa este in continuare bantuit de voci.
V-Pleati de-aici.. Pentru numele lui Dumnezeu, lasati-ma in pace.. ! Nauziti, lasati-ma in pace! ...ridica briciul, dintr-o singura miscare, isi
reteaza urechea dreapta, sangele siroieste pe podea Plecati! Lasati-ma in
pace!........... Vocile dispar brusc, taboul cateva secunde , apoi heblu.

Scrisoarea se aude din voice over

33

Draga Theo
Iti scriu.. nu ca un nebun ci ca fratele Acela pe care il cunosti. Iata
adevarul. Un oarecare numar de oameni de pe-aici au inaintat primarului o
adresa, cu mai mult de 80 de semnaturi, in care eram prezentat drept un om
nevrednic sa traiesc in libertate, sau ceva asemanator.
Cominsarul de politie a dat atunci ordin sa fiu internat Si iata-ma astfel
inchis de-atatea zile sub chei si zavoare si cu paznici in celula de nebuni, fara
ca vina sa-mi fie dovedita.
In societatea de astazi noi, artistii, nu suntem decat niste oameni de
prisos.Nu ma scoate de aici, lucrurile se vor aranja de la sine..Iti strang
mana in gand cu toata afectiunea, salutari mamei si surorii,

Al tau Vincent.

Vincent apare imbracat in pijamale de spital, e bandajat la ureche. Spatiul

poate fi neutru sau sa reprezinte un interior de ospiciu.
Exista aici unul care tipa si vorbeste mereu, asa cum am facut si eu timp de
cincisprezece zile.i se pare ca aude voci si cuvinte in ecoul de pe coridoare,
deoarece nervul auzului e probabil bolnav si prea sensibil, la mine s-a
intamplat asa si cu vazul si cu auzul, ceea ce e un lucru obisnuit dupa cum
spunea intr-o zi dr. Rey,la inceputul epilepsiei.
Zguduitura fusese de asa natura, incat mie groaza pana sa ma si misc, si
nimic nu mi-ar fi facut o placere mai mare decat sa nu ma mai trezesc deloc.
Acum insa aceasta groaza de viata e mai putin accentuata, iar melancolia
mai putin adanca. Vointa insa n-am deloc, dorinte nu prea sau nici unele, si

34

tot ce are vreo legatura cu viata obisnuita, de pilda dorinta de a-mi revedea
prietenii la care totusi ma gandesc, aproape ca nu exista.
In decurs de doua saptamani, i-am vazut pe cei unsprezece bolnavi din salon
trecand fiecare prin criza care-i era caracteristica: maniacul galagios care-si
rupe hainele de pe trup si sparge tot ce-i cade in mana, unul care urla ca o
fiara, doi sifilitici, monomaniacal obsedat de gandul sinuciderii, paraliticii
care sufera de accese de furie si exaltare, un epileptic, un paranoic care
sufera de mania persecutiei, si un tanar blond urmarit de politia secreta.
In fiecare zi intra cate unul in criza si de fiecare data sunt chemat sa le
potolesc zvarcoliturile nebunesti. Pacientii sunt unul dupa altul si doctor si
infirmieraBietii oameni se simt strans legati unii de altii, se ajuta in
clipele grele si dovedesc o rabdare fara margini. Fiecare stie ca in curand ii
va veni si lui randul si ca va avea nevoie de ajutorul si rabdarea celor din jur.
E un fel de solidaritate intre nebuni.
Pauza.
Am avut, in total, patru crize de lunga durata in timpul carora n-am avut nici
cea mai mica idee de ceea ce spun, vreau sau fac. Fara sa mai pun la
socoteala faptul ca inainte de asta am lesinat de trei ori fara nici un motiv
plauzibil, si ca nu-mi amintesc absolut nimic din ceea ce am simtit atunci.
Crizele imi revin la un interval de 3 luni, cand se apropie ziua sorocita crizei o
astept cu nerabdare, aproapre cu drag.in curand se implinesc 3 luni de
ultima criza.
In fine ..viata nu-i intotdeauna amuzanta , dar incerc sa nu uit chiar de tot
sa mai glumesc, incerc sa evit tot ce-ar putea avea vreo legatura cu eroismul
si cu martirajul, in fine, incerc sa nu iau in tragic toate lucrurile tragice.
Vreau sa-mi recapat viata de pictor de pana acum..

35

..lumina scade usor pana cand decorul devine

insesizabil
Astazi se implinesc 3 luni de ultima criza si eu nu simt nicio schimbare.cu
entuziasm Am fost un caraghios. S-a sfarsit cu crizele mele, asta e
adevarul. Doctorul Rey n-a avut dreptate. De acum inainte nu mai am de ce
sa ma tem. Mi-am irosit timpul stand in pat degeaba. Maine dimineata, cum
ma scol, ma apuc iar de lucru.
Aduce pensulele si tuburile cu vopsea, pe care le pregateste pentru
dimineata
Singurul lucru care ma supara acum este exagerata atmosfera pioasa care
domneste in ospiciu. Calugaritele par sa fi cazut intr-un bigotism isteric.
Uneori, le urmaresc cum isi ingana rugaciunile, cum saruta crucea, cum isi
numara mataniile, cum umbla cu ochiipironiti in Biblii si se strecoara in varful
picioarelor pe usa capelei, de cate cinci sau sase ori pe zi, pentru rugaciuni si
slujbe, ma intreb care erau adevaratii alienati ai ospiciului si care ingrijitorii
lor. nu termina fraza ca aude din nou voci, I se pare ca-l vede pe
Decrucq pretenul sau din Borinage, se murdareste cu taciune pe fata.
Vezi, domnule Decrucq, acum ma socotesc unul de-al lor. Inainte n-aveau
incredere in mine, dar acum sunt si eu o mutra neagra. Minerii or sa ma
primeasca sa le aduc cuvantul Domnului.
cu voce scazuta : Fericit cel ce crede in Dumnezeu, caci pana la urma va
invinge toate greutatile vietii, chiar daca va avea de intampinat suferinta si
amaraciune. Cel mai bun lucru e sa pastrezi viu in orice loc si oricand gandul
la Dumnezeu, si sa-ti dai silinta sa ajungi la deplina Lui cunoastere. E bine sa
starui in a crede ca totul e minunat, mai minunat de cat putem noi intelege,
caci acolo se afla adevarul.

36

Lumina

se

scade

usor

pana

la

heblu

Scena XIII. Nu se poate picta un ramas

bun

Vincent cara dupa el sevaletul si ustensilele pentru pictat, este foarte slabit,
abia merge. Exterior ..un lan de grau .
Ce mai am de facut in viata? In toti acesti ultimi ani nenorociti am vrut sa
traiesc pentru ca trebuia sa pictez, pentru ca trebuia sa scot la iveala ceea
ce ardea inauntrul meu. Dar acum s-a sfarsit totul. Sunt o cochilie goala. Ce
mai am de facut ca sa ma tarasc vegetand ca bietele suflete de la ospiciu,
asteptand o intamplare care sa ma stearga de pe fata pamantului
Atunci de ce ma grabesc atata? De ce ma vlaguiesc pictand zeci si zeci de
panze, cand sub patul meu saracasios de alama nu mai e loc pentru
teancurile de tablouri ?............ Succes , am renuntat la dorinta asta.. Pictez
pentru ca nu pot altfel, pentru ca asta ma impiedica sa-mi mai framant
mintile, pentru ca mi abate atentia.Pot sa traiesc fara nevasta, fara
camin si copiii, pot sa traiesc fara iubire si prietenie, pot sa traiesc fara
sanatate si siguranta zilei de maine, fara confort si hrana, chiar si fara
Dumnezeudar nu pot sa traiesc fara pictez.
Pauza

As vrea sa-mi iau ramas bunLumea in care am trait a fost totusi

buna. As vrea sa-mi iau adio de la ea, sa le spun ramas bun tuturor.

37

Lui Henry Decrucq, care m-a invatat sa-I iubesc pe dezmostenitii soartei;
reverendului Pietersen, a carui prietenie n-a tinut seama de imbracamintea
zdrenturoasa si de purtarea mea necioplita; tatei si mamei care m-au iubit
asa cum s-au priceput ei mai bine; varului Mauve, care mi-a fost maestru
timp de cateva saptamani pretioase, lui Weissenbruch si lui De Bock, primii
mei prieteni pictori, tuturor prietenilor din Paris- lui Lautrec, care e in nou
inchis intr-un ospiciu de nebuni, lui Georges Seurat mort la trezeci si unu de
ani din cauza muncii istovitoare, Paul Gauguin, ajuns cersetor in Bretania;
lui Theo, dragului Theo, cel mai rabdator, cel
mai bun si cel mai iubitor dintre toti fratii care au existat vreodata.. Tuturor
as vrea sa le spus ramas bun
Dar eu sunt deprins cu alt mijloc de exprimare a emotiilor decat cuvintele..
Ar trebui deci sa pictez acest ramas bun.
Dar un ramas bun nu se poate picta.
Isi ridica ochii sus, ca si cum ar privi soarele, apasa revolverul in dreptul
inimii si trage.

38