Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de

Drept

Miscarile de eliberare nationala din Palestina

Coordonator:
Lector Dr. Carmen Moldovan

Neacsu Paul
An II, GR A5

Iasi 2017

Miscarile de eliberare nationala din Palestina

Motenirea istoriei a creat probleme care i dezbin pe palestinieni i israelieni. Iudeea,
patria evreilor n antichitate, a fost cucerit de romani i redenumit Palestina. Ulterior, Palestina
a fost cucerit i colonizat de arabi timp de o mie de ani. Micarea sionist a vizat revenirea
evreilor n Israel, neinnd cont de populaia arab stabilit aici. n urma Declaraiei de la Balfour
din 1917, Marea Britanie a fost nsrcinat cu construirea unui stat pentru poporul israelian n
Palestina.
Arabii au primit cu dumnie ncercarea evreilor de a le lua pmntul. Condui de marele
muftiu Hajj Amin El Husseini, ei s-au rsculat n repetate rnduri, lund astfel natere o
ndelungat ostilitate ntre evreii i arabii din Palestina. Marea Britanie a oprit imigraia israelian spre Palestina. n urma Holocaustului, n care 6 milioane de evrei au fost ucii de naziti, au
crescut presiunile asupra Marii Britanii pentru acceptarea imigranilor evrei n Palestina. n 1947,
ONU a mprit teritoriul ntre statele arab i israelian. Arabii nu au fost de acord cu mprirea,
i astfel a izbucnit rzboiul. Evreii au obinut o victorie decisiv i i-au extins statul, iar cteva
sute de mii de palestinieni au fost silii s se refugieze. Statele arabe au refuzat s recunoasc
Israelul sau s ncheie pace cu acesta. Au izbucnit rzboaie n 1956, 1967, 1973 i 1982, plus
numeroase raiduri i contralovituri israeliene. Fiecare parte crede n versiuni diferite ale aceleiai
istorii. Fiecare parte consider c cellalt este n ntregime vinovat pentru conflict, i ateapt
scuze.
Organizatia pentru Eliberarea Palestinei abreviata OEP sau PLO (din engleza: Palestine
Liberation Organization) este denumirea pe care o poarta organizatia - cadru politica si
paramilitara a arabilor palestinieni, formata din miscarea Fatah (cea mai influenta), Frontul
Popular de Eliberare a Palestinei, Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei si alte
fractiuni palestiniene. Intemeiata la 2 iunie 1964 la Ierusalim, in partea de est a orasului, pe
atunci parte a Regatului Iordaniei, ea si-a fixat drept obiective, la vremea respectiva,
reprezentarea politica a arabilor palestinieni si lupta armata impotriva Israelului pana la
lichidarea acestui.

Conducatorii organizatiei au fost Ahmed Al Shukeiri, apoi Yasser Arafat, iar in

prezent Mahmud

Abbas.

In anul 1993 prin Acordurile de la Oslo, Organizatia de Eliberare a Palestinei a recunoscut

Israelul printr-o scrisoare oficiala adresata premierului israelian Itzhak Rabin.

Miscarea sionista si organizatia pentru eliberarea Palestinei

Sionismul (cuvant provenind de la numele muntelui Sion, de langa Ierusalim) este o

miscare nationalista care si-a facut aparitia la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Aceasta miscare s-a consacrat la sfarsitul primului razboi mondial, dupa ce guvernul
britanic si-a asumat raspunderea de a crea un camin national evreiesc in Eretz Israel1.
La sfarsitul secolului al XIX au existat grupuri de evrei influenti si chiar puternici in
Europa, clasati drept cetateni de categoria a doua, in special in Europa de Est, inregistrandu-se si
primele persecutii in jurul anului 1881, cand au fost initiate incercari de evadare si eliberare a
evreilor din Rusia; pentru acestia, singura lor destinatie o reprezenta Palestina.
Primele actiuni ale miscarii nationaliste sioniste s-au manifestat in randurile burgheziei
evreiesti din tarile europene si s-a extins apoi si in America2
Intemeietorul sionismului a fost Herzi, jurnalist evreu American care devine si liderul
miscarii, definind scopul acesteia la Congresul Basel, in 1897:
Sionismul se lupta sa creeze pentru poporul evreu o casa in Palestina, garantata de legea
publica.
Imediat dupa primul Congres Sionist din 1897, din Elvetia, care facea public programul
Basel la colonizare in Palestina si fondarea Organizatiei Mondiale Sioniste, Herzi consemna in
jurnalul sau la Basel am fondat statul evreu.probabil in cinci ani, si cel mai sigur in 15 ani
toata lumea va sti aceasta.

1 A. L. Zissu ,,Sionisti sub Ancheta, Bucuresti, 1993. p 255

2 Tom Little , Europa Yearbook, Israel-History, 1996, p 532

Odata cu aparitia anti-semitismului in Europa, Theodor Herzt, fondatorul sionismului

incearca sa gaseasca o solutie politica a problemei in cartea sa Statul evreiesc, inca din 1896,
Herzt sprijinea crearea unui stat evreu in Argentina sau Palestina , prezentand sionismul ca o
lupta pentru pace, recunoscut astfel ca mentor al politicii sioniste.
In 1904 al 4-lea Congres Sionist decidea stabilirea unui camin national entru evrei in
Argentina, iar la urmatorul Congres din 1906 se decide ca Palestina ar utea fi patria evreilor.
Odata cu primul razboi mondial Marea Britanie promitea independenta statelor arabe sub
guvernare otomana, inclusiv Palestina, in schimbul suportului arab impotriva Turciei, care intrase
in razboi de partea Germaniei.
Sfarsitul primului razboi mondial a dus la destramarea Imperiului ototman si trecerea
Palestinei in sfera de influenta a Marii Birtanii
Originea conflictului arabo-israelian se gaseste in Declaratia Balfeur, din noiembrie 1917,
potrivit careia ministrul de externe englez, promite arabilor palestinieni un stat arab
independent , si in acelasi timp incurajeaza prin declaratia ce ii va purta numele crearea in
Palestina a unui camin special pentru poporul evreu.
Mandatul britanic pentru Palestina, sau Mandatul Palestinei, a fost o imputernicire legala pentru
administrarea Palestinei, care a fost aprobata oficial de Consiliul Ligii Natiunilor pe 24 iulie 1922 si care
a intrat in vigoare pe 26 septembrie1923. Documentul se baza pe principiile continute in Articolul 22 al
Conventiei Ligii Natiunilor si in rezolutia Conferintei de la San Remo din 25 aprilie 1920.
Mandatul a legalizat administratia britanica si in partea de sud a fostei Sirii Otomane in 1923 1948.
Regatul Unit, dupa ce a primit consimtamantul Ligii Natiunilor, a impartit teritoriul sub mandat in doua
arii

administrative.

Prin aceasta impartire, teritoriul Transiordaniei a fost exclus de britanici din zona in care urma sa
fie creat Caminul national evreiesc. In preambulul mandatului se afirma ca principalele puteri
aliate au cazut de acord asupra faptului ca puterea mandatara era responsabila pentru punerea in
practica a Declaratiei Balfour din 2 noiembrie 1917, adoptata de guvernele Aliatilor.
La 24 iulie 1922, Consiliul Ligii Natiunilor a incredintat Marii Britanii mandatul asupra
Palestinei, mandat care favorize stabilirea poporului evreu in acest teritoriu arab.
David Ben Gurion, seful Agentiei Executive Evreiesti., a participat la New York in 1942
la o Conferinta extraordinara sionista care s-a desfasurat la Hotelul Baltmore, unde a refuzat total
white paper si a reformulate politica sionista.

Aceasta politica atragea evreii intr-un conflict direst cu guvernul Palestinian inainte ca
razboiul sa se fi terminat. Agentia evreiasca a infiintat organizatii militare proprii ducand o
politica sustinuta de impunere a programului Baltmore. Intre 1920 si 1946, n umarul evreilor din
Palestina a crescut de la 56.000 la 608.000
Istoria poporului evreu este legata de Palestina prin cursul istoriei dintre anii 2000 si
1000 i.Hr cand asa cum se apreciaza, descendentii lui Avraam, sub conducerea mai multor
conducatori, s-au apropiat de Palestina, tinutul filistenilor iar regii David si Solomin, in jurul
anului 1000 i.Hr, au pus bazele viitorului regat Israel in Canaan, radicand si templul lui Solomon
din Ierusalim ca simbol al iudaismului. Cuceririle asiriana, babiloniana si cea romana, iar ulterior
si cea turca i-au obligat pe evreisa emigreze in toata lumea. Anterior anului 1918 intregul
teritoriu care in prezent este impartit intre Siria, Israel, entitatea palestiniana si regatul Iordanian
a constituit o parte a Imperiului Otoman. Dupa anul 1918 a avut loc stabilirea unor frontier in
teritoriile Libanului, Siriei, Palestinei si Transiordaniei, si in cea mai mare parte, de-a lungul
raului Iordan.

Organizatia de eliberare a Palestinei

Organizatia pentru eliberarea Palestinei a fost create la 28 mai 1964, la prima Conferinta
araba la nivel inalt din Cairo. Primul Congres National OEP, care a avut loc in iunie 1964 la
Cairo a adoptat Carta Nationala Palestiniana.
La 22 noiembrie 1974, prin Rezolutia Adunarii Generale ONU, nr. 3237, OEP a fost
recunoscuta ca miscare de eliberare nationala si i s-a acordat statutul de observatory la ONU. La
intalnirea araba la nivel inalt de la Rabat, din 1974, s-a recunoscut OEP ca unic reprezentant
legitim al poporului Palestinian, ulterior fiind recunoscut de 110 tari.

O.E.P. Unic reprezentant legitim al poporului arab palestinian

Este, cel putin nominal, cognomenul oficial al organizatiei si calitatea n care, de-a lungul
anilor, aceasta a fost abordata si a relationat cu comunitatea politico-diplomatica araba si
internationala. Din perspectiva pragmatica, acest concept este, practic inexistent nu doar pentru
guvernele lumii si pentru organizatiile si organismele internationale, ci si, mai ales, pentru nsusi
poporul palestinian si pentru detasamentele rezistentei care mai sunt, nca membre ale acesteia.
Odata cu aparitia pe etichierul politic si ideologic palestinian a curentelor si orientarilor islamiste
reprezentate, ndeosebi, de Miscarea Hamas si de Jihadul Islamic, un larg segmental populatiei
palestiniene nu se mai vede si nu se mai considera reprezentat n Organizatia n afara careia cele
doua miscari amintite s-au mentinut de la constituire pna n clipa de fata.
Din 1968, Miscarea Fatah a fost singurul gestionar si controlor al OEP si al structurilor
sale, dar si unicul organism care a emis , individual, toate deciziile si rezolutiile care vorbesc n
numele Organizatiei de Eliberare a Palestinei. De-a lungul anilor, nu au fost putine tentativele de
reconciliere nationale ntre Fatah si celelalte detasamente ale miscarii palestiniene Acordul de
la Cairo din 2005, Declaratia de Reconciliere Nationala (iunie 2006), Acordul de la Mekka
(februarie 2007), Declaratia de Reunificare (mai 2011) etc, care au ramas, toate, n continut si n
forma, litera moarta.
Realitatea a aratat fara echivoc ca Miscarea Fatah nu a ntreprins nici un demers serios
si real pentru a readuce n snul organizatiei toate paturile sociale si formatiunile politice
palestiniene, astfel nct vorbindu-se, astazi, de o Organizatie de Eliberare a Palestinei, se face
o trimitere spontana la Miscarea Fatah si nu la ansamblul populatiei palestiniene din teritoriu.

Fatah (arab: ;)un acronim inversat din numele arab Harakat al-Tahrir al-Watani alFilastini (nsemnnd: "Micarea Naional pentru Eliberarea Palestinei) este o faciune
palestinian major, i cel mai mare constituent al Organizaiei pentru Eliberarea Palestinei, o

confederaie pluri-partidist. Acronimul FATAH este creat din numele complet HArakat alTAhrir al-Watani al-Filastini devenind "HATAF", ceea ce, fiindc nseamn "Moarte" n arab,
a fost inversat la FATAH, ceea ce nseamn "Cucerire".

Maniera de adoptare a deciziilor fundamentale

Fostul presedinte al Organizatiei de Eliberare a Palestinei, Yasser Arafat, a fost tinta

aproape permanenta a criticilor venite att din partea sustinatorilor sai n Miscarea Fatah, ct si a
conducerilor celorlalte factiuni palestiniene membre n OEP, pentru maniera autocrata si
individualist n care a condus edificiul organizatiei si si-a impus punctele de vedere personale n
adoptarea deciziilor fundamentale, ct si a celor rutiniere, prelund, totodats, sub control propriu,
importante prghii politice, militare, de securitate si financiare, fapt care si-a pus amprenta
asupra modului de functionare defectuoasa, sporadica si neconvingatoare a ntregului aparat
administrativ si decizional al Organizatiei.
n acelasi timp, aparatul functionaresc-birocratic a fost amplificat pna la limite
supralicitate, cu mult peste nivelul necesar pentru administrarea problemelor cotidiene ale celor 4
milioane de palestinieni din Cisiordania si Fsia Gaza. S-a creat astfel impresia ca Organizatia de
Eliberare s-a transformat ea nsasi ntr-un departament al Comitetului Executiv, si un instrument
n minile conducerii palestiniene si a presedintelui acesteia.
Directiunea Miscarii Fatah a mentinut, cu toate acestea, Organizatia de Eliberare a
Palestinei doar ca denumire si ca simbol n numele caruia si prin care sa poata fi derulate relatiile
internationale si parafate agrementele politicodiplomatice al caror caracter este n aceeasi masura
lipsit de credibilitate, durabilitate si aplicabilitate.
n 1947, Programul n Zece Puncte mputernicea Organizatia sa actioneze pe etape si
pentru solutii partiale si interimare. A urmat Declaratia de Independenta din anul 1988 prin care
partea palestiniana recunoaste Rezolutia de Partajare a Palestinei si Rezolutiile pertinente ale
ONU, inclusiv rezolutia 242 n care conceptul de popor palestinian este nlocuit cu o
problema a refugiatilor. Ct priveste Acordurile de la Oslo, din 1993, acestea fixeaza recunoasterea de catre Organizatia de Eliberare a Palestinei a dreptului Israelului de a controla si

administra 77% din teritoriul Palestinei istorice si stipuleaza, tot deodata, angajarea miscarii
palestiniene pe calea solutiilor pasnice si renuntarea la lupta armata. n conditiile acestor dari
napoi ale Organizatiei de Eliberare a Palestinei de la prevederile angajate prin Carta Natonala,
apare paradoxul cu Miscarile islamiste Hamas si Jihadul Islamic Palestinian care nu au fost
niciodata si nu sunt partii componente ale OEP, sunt mai aproape, teoretic, ideologic si
programatic de chiar Carta Nationala sii de celelalte documente fundamentale ale
Organizatiei.
nca din 2009, preaedintele Mahmoud Abbas si-a facut cunoscuta, n cercuri restrnse,
mai nti, apoi, n mod public si oficial, intentia de a se retrage din viata politica sii, ipso-facto,
de la Conducerea Organizatiei de Eliberare a Palestinei.
Este dificil de crezut ca ne aflam, din partea liderului palestinian, n fata unui joc tactic
menit sa strnga rndurile simpatizantilor n jurul propriei persoane si sa-si atraga noi sustinatori pentru perpetuarea mandatului sau de lider si de presedinte. Cauzele care i-ar determina o
asemenea decizie nu sunt putine. Alaturi de o oarecare oboseala fireasca pentru un septuagenar,
trebuie adaugate interminabilele conflicte interne, disputele si rupturile nevindecabile care au
intervenit si dureaza ntre Autoritatea Nationala Palestiniana si miscarile din afara OEP- Hamas,
Jihadul Islamic Palestinian, FrontulPopular pentru Eliberarea Palestinei, Frontul Democrat de
Eliberare a Palestinei, Frontul Popular de Eliberare a Palestinei-Comandamentul General,
Organizatia- Fatah-Al- Intifada etc., apoi tergiversarile americane, israeliene si europene n
procesul de pace, dar si faptul ca legitimitatea lui Abbas- care este, totusi, unul din cadrele
istorice ale OEP si mostenitor al lui YasserArafat - nu mai este att te intangibila nici n snul
Fatah, nici n cadrul Organizatiei de Eliberare a Palestinei. si poate cu toate acestea, precum si
dorinta de a nu purta pe umeri responsabilitatea de a fi ultimul distrugator al miscarii nationale
palestiniene se afla, si aceasta, la originea intentiei sale de a se retrage din viata politica si
militantista

Bibliografie
1. A. L. Zissu ,,Sionisti sub Ancheta, Bucuresti, 1993.
2. Tom Little , Europa Yearbook, Israel-History, 1996,