Sunteți pe pagina 1din 32

Subiecte posibile anul II Politici publice

1. Caracteristici ale conceptului de politici publice in acceptiunea

unor sociologi si politologi din literatura franceza.


La ora actuala, in literatura franceza, exista un consens relativ in randul politologilor si
sociologilor cu privire la caracteristicile acestui concept( Y. Meny, J-C. Thoening, 1989),
in sensul ca o politica publica reprezinta in acelasi timp:
un continut activitatea publica apare sub forma unei substante, a unui continut.
Pentru generrea rezultatelor sau a produselor se mobilizeaza resurse. Tocmai aceste
produse (rezultate, efecte) sunt examinate de analist ca o problema de cercetare pentru
actiune. Aceste produse rezulta dintr-un proces de munca si de actiune.
un program o politica publica nu se reduce la un act punctual luat in considerare in
mod izolat: de exemplu, ceea ce face ministrul intr-o anumita zi intr-un anumit dosar.
In spatele unui act, in spatele unor activitati sau al altora se afla un cadru mai general
in care se integreaza actul sau activitatile respective, de exemplu, prin actiunile sale,
ministrul se inscrie intr-o politica pe termen mediu. Altfel spus, se poate emite ipoteza
ca, desi acest cadru nu este definit in mod explicit, de exemplu prin proceduri
intitutionale (legi) sau prin discursul actorilor politici (programul guvernului sau al
primarului), putem totusi sa reperam legaturi intre aceste acte, o structura de referinta
sau de orientare relativ permanenta, pe care Easton o numeste intentiile mai generale
ale autoritatilor.
o orientare normativa se presupune ca activitatea publica nu este rezultatul unor
raspunsuri aleatorii ci, din contra, este expresia finalitatilor si preferintelor pe care
decidentul, constient sau nu, in mod voluntar sau fortat de imprejurari, nu poate decat
sa le accepte, pentru care este, volens nolens, responsabil sau raspunzator
(accountable). Actele traduc orientari: intentionat sau nu, satisfac anumite interese,
poarta anumite valori, servesc drept baza pt obiective specifice. Analistul este cel care
trebuie sa le reconstituie textura.
un factor coercitiv activitatea publica provine din natura autoritara cu care este
investit actorul guvernamental. Altfel spus, acesta din urma are o legitimitate a
autoritatii legale sau exercita o coercitie care se bazeaza pe monopolul fortei. Actul
public se impune tocmai prin faptul ca este abilitat ca expresie a puterii publice.
Autoritatea cu care este investit actorul guvernamental se impune colectivitatii.
un resort social o politica publica se defineste in cele din urma prin resortul sau, prin
cetatenii ale caror situatii, interese, comportamente sunt afectate de aceste acte si
dispozitii. Analiza trebuie sa identifice publcul, indivizii, grupurile sau institutiile care
intra in campul de actiune guvernamentala avuta in vedere, orice individ a carui
situatie este perturbata direct sau indirect de actiunea publica.

2. Formulati si explicati trei definitii ale conceptului de politici

publice (Dye, def. Anglo-saxona, Guy Peters).


Dye largeste sfera de cuprindere a notiunii de politica publica, aratand ca aceasta este
alcatuita din tot ceea ce actorii guvernamentali hotarasc sa se faca sau sa nu se faca. Aceasta
formulare este probabil prea simpla si nu reuseste sa ofere mijloacele necesare pt
conceptualizarea politicilor publice. Potrivit acestei conceptii, se poate considera politica
publica orice aspect al comportamentului organelor administrative, neexistand astfel niciun
mijloc de a separa aspectele inportante ale activitatii guvernamentale de cele importante.
Totusi, definitia lui Dye are cateva merite:
in primpul rand, stabileste clar faptul ca organele administrative reprezinta agentul
elaborarii politicilor publice, chiar daca exista o serie de alte grupuri din afara
organelor administratiei publice care pot influenta ceea ce acestea hotarasc, insa
deciziile acestora nu constituie esenta politicilor publice;
in al doilea rand, Dye evidentiaza faptul ca politicile publice implica o alegere
fundamentala din partea organelor administrative de a face sau a nu face ceva, de a
urma un anumit curs al unei actiuni. Un concept mai dificil de inteles este acela de
nondecizie,de exemplu decizia unei autoritati publice de a nu actiona, de a nu crea un
program sau de a mentine, pur si simplu statu-quoul. Acestea ar trebui sa fie insa
decizii deliberate.

Definitia anglo-saxona -

In literatura anglo-saxona, termenul policy reprezinta


transpunerea prioritatilor politice si a principiilor guvernului in programe si punerea lor in
practica pt a furniza schimbarile dorite. Ca urmare, putem afirma ca o politica publica
reprezinta un program de actiune guvernamentala intr-un sector al societatii sau intr-un spatiu
geografic: sanatate, ordine publica, siguranta rutiera, un oras determinat, o tara sau o
comunitate determinata in mod precis.

Guy Peters defineste politica drept ansamblul activitatilor care afecteaza direct sau indirect
cetatenii, care opereaza pe trei niveluri: alegerile publice (public choices), rezultatele
politicilor ( policy outputs) si impactul politicilor (policy impacts).

3. Definiti conceptele de policy-making si policy cycle.


Unul dintre aspectele pe care trebuie sa le intelegem despre procesul de elaborare a
politicii ( policy-making) este faptul ca el poate fi vazut atat ca un proces analitic
(rezolvarea unei probleme), cat si ca un proces politic. In consecinta, diferiti autori au
abordat in lucrarile lor una sau alta dintre aceste perspective:
din perspectiva rezolvarii problemelor, policy making reprezinta cautarea de
solutii pentru problemele existente, facand apel la rationalitate in vederea
indeplinirii scopurilor publice. In acest caz, cheia procesului de elaborare a
politicii consta in definirea corecta a problemei, identificarea si analiza unui set
de solutii adecvat, selectarea alternativei care rezolva cel mai bine problema.
2

daca avem in vedere cea de a doua perspectiva, si anume procesul de elaborare


a politicii, vazut ca proces politic, atentia cade asupra conflictelor si
dezacordurilor, asupra luptelor pentru a controla procesul de luare a deciziei,
asupra urmaririi propriului interes si eforturilor de a defini scopurile publice.

Politica ocupa un loc central in procesul politic deoarece noi suntem diferiti in ceea ce
priveste valorile, credintele si sentimentele. Venim cu background-uri diferite care ne fac
sa preferam diferite definiri ale problemei si diferite solutii pentru rezolvarea problemelor.
Cautarea de scopuri comune in rezolvarea conflictelor este vazuta mai mult ca o teorie
politica decat ca o stradanie nobila. Romanii, ca si alti cetateni ai planetei, nu prea au
incrredere in politicieni, si aceasta face sa le influenteze perceptiile aupra procesului de
elaborare a politicii. Politicienii, desigur, fac lucruri care alimenteaza aceasta neincredere.
Explicarea politicilor se bazeaza pe doua aspecte principale: ciclul politicilor si analiza
politicilor. Policy cycle explica politicile ca pe o succesiune logica de pasi (ex:
definirea problemei, identificarea raspunsurilor alternative, evaluarea optiunilor, decizia,
implementarea, evaluarea).

4. Inventarierea principalelor abordari ale studiului PP realizata de catre


Howlett si Ramesh.
O inventariere a pricipalelor abordari ale acestui subiect a fost realizata de Howlett si
Ramesh:
studiile privind analiza naturii regimului politic definit in sens larg ca un mod de
organizare a sistemului politic erau considerate drept o cale de a intelege procesul
de constituire a politicii publice. Acestea au indicat faaptul ca politicile publice
variaza in functie de natura sistemului politic si a legaturilor sale cu societatea si au
incercat sa analizeze influentele exercitate asupra luarii deciziilor.
studii ce au vizat identificarea unor variabile cauzale in constituirea politicii
publice sau ceea ce au fost denumiti factori determinanti, care sunt in mare masura
empirice si au adesea caracter cantitativ.
studii care se concentreaza asupra continutului politicilor, dintre care se
concentreaza ca importan cel intreprins de Theodore Lowi, care a afirmat ca
natura priblemei politice si caile menite sa o solutioneze determina de multe ori
felul in care politica va fi trata de sistemul politic respectiv. Astfel, felul in care
politica va fi tratata este determinat de caracterul ei initial reglementator,
distributiv, redistributiv sau constitutiv. Intr-o directie similara se inscrie J. Wilson,
care a afirmat ca gradul de concetratie a costurilor si beneficiilor politicii
contureaza tipul proceselor politice care o vor insoti.
studii care se axeaza asupra impactului politicii publice si asupra rezultatelor
acesteia. Analizele acestora vizeaza cercetarea cantitativa a legaturilor dintre
anumite programe guvernamentale si care folosesc tehnici de deductie statistica
pentru a stabili relatii cauzale intre diferite tipuri de activitati intreprinse de

organele administrative. Aceasta abordare are ca principala limita faptul ca ea


furnizeaza putine informatii cu privire la procesul politic care a dus la aceste
rezultate.

5. Explicati care este aportul diferitelor discipline la elaborarea studiilor


privind PP.
Studiile despre politicile publice preiau elemente de la mai multe discipline:
stiinta politica: preocupata de procesul prin care se iau deciziile privind politicile
administratia publica: preocupata de rolul birocratiei in formularea politicii si
implementarea deciziilor
economia: preocupata de concepte precum: rationalitatea instrumentala,
cost/beneficii
sociologia: preocupata de clasa, statutul si problemele sociale
psihologia: preocupata de logica, valori si etica.
Aceasta lista poate fi completata prin includerea altor perspective invecintate cum ar fi:
istoria si lectiile politice ale trecutului, antropologia si importanta culturii, legile
matematicii si instrumentele de masurare si analiza, stiintele naturale etc.

6. Explicati in ce consta diferenta dintre analiza PP (policy analysis) si


policy design
Policy analysis (analiza politicilor) presupune o privire neutra, expertul studiaza o
politica publica fara sa-si asume a priori, in mod constient, vreo alternativa prestabilita, o
alegere precisa si din mai multe optiuni posibile. Analiza constta in identificarea tuturor
consecintelor pe care le implica toate alternativele disponibile sau imaginabile, precumm si
in descrierea lantului de efecte previzibile.

Analiza trebuie sa raspunda astfel la doua intrebari, si anume:

care sunt alternativele de actiune imaginabile din punct de vedere politic e care
actorul guvernamental le poate lua in considerare in situatia in care se afla?
cum si de ce o astfel de alternativa si nu o alta apare pe scena politica?

In schimb, policy design desemneaza o abordare mult mai angajata, mai activa, in acest
caz analistul nemailimittandu-se la simpla observare a alternativelor, ci elaboreaza el
insusi astfel de alternative. Factor de decizie sau consilier al unui decident, expertul isi
exprima, in mod constient, preferinta pentru un rezultat final care trebuie obtinut, pentru
un efect concret sau simbiotic care trebuie indus. Odata tinta aleasa, el va modela apoi
mijloace si solutii care au cele mai mari sanse de a genera rezultatul dorit, de a attinge
tinta stabilita.

7. Tipuri de analisti de PP (conceptia lui Durning si Osuna).


Intr-un studiu mai recent, Durning si Osuna (1994), au examinat analistii politici care isi
desfasoara activitatea in administratia centrala si locala, universitati si organizatii de sustinere
a intereselor/ avocatura. Ei au gasit 5 tipuri diferite de roluri si orientari de valori avand la
baza diferentele dintre tipurile de analisti si perceptiile variate asupra unor aspecte legate de
analiza politicilor. Durning si Osuna au atras atentia si asupra a 2 modalitati de percepere a
abordarilor analizei de politici:
analiza politicilor drept o stiinta, cu un pronuntat aport de pozitivism, obiectivitate,
neutralitate valorica
analiza politicilor drept un exercitiu de aparare in modelul sistemului legal in care
avocatii sunt expertii care se angajeaza in activitati opozante.
Studiul lor se incheie cu identificarea in practica, a 5 tipuri de analisti:

tehnicienii obiectivi ce considera ca tine de responsabilitatea lor sa asigure


consultanta in formularea obiectivelor si implicit a consecintelor generate de
politicile propuse.
consultantii pentru client ce considera, de asemenea, ca intra in
responsabilitatea lor sa asigure consultanta in formularea politicilor tinand cont de
integritatea analitica, dar, in viziunea lor, politica este parte intrinseca a activitatii
exercitate. Ei isi vad clientii drept o sursa de legitimitate si ca fiind elementul
central al muncii lor. Se vad pe ei insisi oferind argumente ce tin de aria politicilor
publice drept parte a unui proces adverativ
activistii in directia problemelor resping ideea de neutralitate valorica si
credinta conform careia optiunile de selectie a valorilor este mai bine sa fie lasate
pe mana politicienilor. Ei cred in implicarea personala in politica, dar nu
umbresc/nuanteaza politica in favoarea preferintelor personale;
activistii in directia problemelor ambivalente sunt asemenea activistilor in
directia problemelor. Ei cred cu mai multa tarie in necesitatea obiectivitatii
analizei lor, dar recunosc, de asemenea, ca sunt mult mai interesati de rezultatele
politicii publice decat de integritatea analitica si responsabilitatea fata de client.
sustinatorii clientului sunt asemenea consultantilor pentru client, dar sunt mai
inclinati spre activisti sau avocati.

8. Modele de aparitie a PP.


Recent, politologii au incercat sa inteleaga cum apar politicile publice. Ei au impus insa 2
conditii suplimentare:
este necesara studierea impreuna a fenomenelor care se petrec in cadrul sistemului
politic, pe de o parte, iar pe de alta parte, a celor care au loc in cadrul opiniei publice
admiterea cu titlu de ipoteza care trebuie verificata a faptului ca in societate exista o
pluralitate de actori, situatii si probleme.

Exista 3 modele traditionale care explica aparitia politicilor publice, insa ele induc o viziune
adesea prea limitativa asupra procesului:
A. Aparitia politicilor publice, plecand de la cerere
Sursa politicilor publice este reprezentata de nevoile oamenilor, probleme unui anumit
sector, ale unei zone sau ale unei colectivitati locale. Atunci cand amploarea lor creste, aceste
nevoi si probleme exprimate sunt receptate de pers calificate, de intermediari politici care vor
face presiuni asupra autoritatilor publice competente.
Volumul cererilor ascultate si gradul lor de bruiere ( de denaturare) depind de o serie de
factori:
Presiunile diferitelor grupuri de actori asupra deciziilor politice. Cu cat acestea sunt
mai importante dpdv numeric, cu atat ele vor avea posibilitatea mai mare de a fi
ascultate.
Diferentele existente intre capacitatile de analiza si influenta ale diferitilor
intermediari sau antreprenori politici. Anumite persoane sau grupuri sunt percepute
de decidentii politici ca fiind purtatori de opinie.
Sensibilitatile de perceptie diferite ale actorilor publici. Fiecare actor public are
tendinta de a percepe numai acele fenomene care corespund cel mai bine cadrului sau
ideologic si cultural de referinta.
B. Aparitia politicilor publice prin impunerea ofertei
In versiunea usoara a acestui model, cetatenii ajung sa perceapa bunurile si serviciile
oferite de decidentii politici, ca fiind asipratii proprii.
In versiunea dura, acest scenariu duce la ipoteze de manipulare, de propaganda prin care
autoritatile publice influenteaza perceptiile cetatenilor in privinta anumitor nevoi, facandu-i sa
le resimta mai intens sau, dimpotriva, sa le considere deja rezolvate.
Oferta si cererea se determina prin puterea politica, mecanismele concrete si
simbolistica acesteia.
C. Inlantuirea politicilor publice
O actiune publica poate aparea pentru ca o politica publica preexistenta intampina
dificultati, in cadrul fazei de implementare sau chiar in faza de terminare, intampina obstacole,
modifica situatii care incita autoritatea publica sa intervina din nou, pe un alt plan, intr-un alt
mod, prin fenomene de efecte legate.
Cu alte cuvinte, politicile publice se intretin singure.

9. Explicati tipologia PP din punctul de vedere al coercitiei si din punctul de


vedere al stilului de politica.
Din punctul de vedere al coercitiei, o politica publica poate fi calificata in 2 moduri:
pe de o parte, aceasta coercitie se exercita in mod direct sau constrangator asupra
cetateanului sau, din contra, in mod indirect sau lejer (ex: atunci cand un agent de
politie da o mustrare sau un sfat automobilistului in culpa)
pe de alta parte, aceasta coercitie ii afecteaza pe cei catre care este indreptata,
modificandu-le comportamentul acestora si limitandu-le autonomia sau, din contra, se
exercita printr-o presiune asupra mediului in care traiesc acestia.
Tipologia politicilor publice bazata pe coercitie se prezinta astfel:
o politica reglementara este o actiune publica ce consta in adoptarea de norme
autoritare care afecteaza comportamentul destinatarilor. (ex: statul obliga sau
interzice codul rutier)
Politica de reglementare a fost impartita in 2 categorii:
politicile de reglementare competitive, presupun ca politicile elaborate sa limiteze
furnizarea de bunuri si de servicii de catre una sau cateva categorii desemnate de
furnizori (ex: statul limiteaza accesul liber la o profesie: medici, farmacisti, notari,
inducand o protectie pt agentii economici din aceasta profesie).
politicile de reglementare protective, sunt cele care incearca sa protejeze publicul in
general de efectele negative ale activitatii private (ex: poluare, consumul de produse
falsificate).
O politica distributiva reprezinta o actiune prin care puterea publica autorizeaza cazuri
speciale desemnate nominal. Ex: permisul de constructie. Pt a construi este nevoie de
permis pe care autoritatea publica il acorda de la caz la caz. Cetateanul este beneficiarul
unei actiuni publice, aceea care ii acorda o favoare (o renta imobiliara).
O politica redistributiva consta in adoptarea de catre puterea publica a unor criterii care
confera acces la anumite avantaje, acest acces nefiind acordat unor cazuri sau unor
destinatari desemnati nominal, ci anumitor grupuri de destinatari neindividualizati. Este
caracterizata prin actiuni care modifica alocarea bunastarii, drepturie personale si civile.
O politica constitutiva se traduce prin faptul ca actiunea publica defineste reguli privind
puterea; de exemplu, prin revizuirea constitutiei unei tari, prin realizarea de reforme adm.
In functie de stilul adoptat de cei care fac politica (policy-makers) pot exista mai multe
tipuri de politici:
- politici proactive, care incearca sa anticipeze eventualele amenintari, dar si sa dezvolte
oportunitati care pot satisface interesele publice si, de asemenea, sa reactioneze
adecvat in avans pt a anticipa posibilele dezvoltari

politici reactive, care reactioneaza atunci cand interesul public este amenintat

O alta clasificare imparte politicile in functie de stilul acestora in:


- politici publice liberale, sunt cele care intervin acolo unde un interes individual
ameninta interesul public acceptat
- politici publice paternaliste, impun interesul public recunoscut, uneori fara sa se
preocupe de impactul nefast al unei asemenea politici asupra intereselor individule
Richardson identifica, la randul sau, urmatoarele tipuri de stiluri de politica:
-

politici in care autorii politicilor cauta consensul


politici in care autorii reactioneaza la probleme
politici in care autorii cauta sa impuna decizii
politici in care autorii anticipeaza probleme

10.Explicati conceptia lui Howlett si Ramesh privind actorii politicii si rolul


acestora.
Howlett si Ramesh impart actorii politici in urmatoarele 5 categorii:
- oficialii alesi (membri ai executivului si ai legislativului)
- oficialii numiti in functie (functionarii)
- grupurile de interese
- grupurile de cercetatori
- mass-media
Rolul acestora in ciclul politicilor publice este diferit:
executivul, guvernul sau cabinetul rolul acestuia in procesul politicilor publice
este de departe cel mai important, el intervenind in toate etapele ciclului politicilor
(elaborarea, implementarea, evaluarea). Puterea de care dispune variaza insa in
functie de regimul politic existent in tara respectiva.
legislativul - are un rol secundar, el nu este cel care initiaza propuneri de politici,
desi acest lucru nu este exclus. Are rolul de a aproba proiecte de legi inaintate de
executiv, ocazie cu care poate aduce amendamente acestora, dar si de a finanta
implementarea acestora. Capacitatea de influentare a parlamentului este limitata de
caracterul uneori prea tehnic al propunerilor.
functionarrii, mai ales cei de rang inalt, reprezinta un pion important al procesului
politicilor publice, mai ales datorita complexitatii problemelor de guvernare. Atat
executivul, cat si legislativul apeleaza la expertiza functionarilor pentru a-si
transpune in practica propriile optiuni in ceea ce priveste politicile publice, care
evident le pot influenta aceste opinii.
grupurile de interese reprezinta principalul mijloc de reprezentare a opiniilor
publicului si de aducere a acestora intr-un mod organizat, in fata autoritatilor
guvernamentale.

grupurile de universitari, cercetatori si consulanti sunt formate din persoane care


activeaza in cadrul universitatilor, institutelor de cercetare, firmelor de consultanta
si organismelor de tip think-thank.
Mass-media joaca deseori rolul de amplificator al problemelor publice sau al unor
solutii promovate de anumite grupuri de intere sau organisme think-thank. Ea
reprezinta o oportunitate pt ca anumite probleme sa ajunga in atentia publicului.

11.Enumerati modelele de comunitati ale politicii si explicati unul dintre ele.


Howlett si Ramesh au inventariat existenta mai multor modele de comunitati politice:

modelul triunghiului de fier


, alcatuit din reprezentantii grupurilor de interese, ai
legislativului si ai agentiilor guvernamentale din Statele Unite, care au dezvoltat un
sistem de sprijin reciproc. Aceste grupari au fost acuzate ca au acaparat procesul
politicii publice, subminand principiile democratiei populare prin faptul ca au acordat
intaietate propriilor interese, si nu celor ale populatiei.

modelul retelelor de interese sau de probleme (issue networks)

modelul coalitiilor de sprijin (advocacy coalition)

modelul retelelor administrative

modelul comunitatilor administrative

12.Explicati diferentierea actorilor politicii in functie de capacitatea lor de a


se mobiliza in jurul problemelor (Cobb si Elder).

actori propriu-zisi. Acestia se mobilizeaza la nivel social si politic, prin forme de


participare si organizare (partide, asociatii, miscari sociale etc.). Cei mai activi
constituie grupuri de indentificare. Cei mai putin activi devin grupuri de atentie in
raport cu problemele.
grupuri de public. Acestia sunt spectatori. Cei mai implicati si cei mai informati
formeaza publicul interesat, atent, iar cei mai neimplicati sau neinteresati alcatuiesc
publicul in general.

13.Explicatii cele doua dimensiuni ale politicii.


Inca de la inceput trebuie semnalat faptul ca exista 2 dimensiuni, verticala si orizontala ale
politicii si acest fapt are impact asupra modului in care intelegem politica.
In cadrul dimensiunii verticale, politica este considerata drept o regula, care are in
vedere transmiterea de sus in jos a deciziilor autorizate. Decidentii autorizati aleg
mijloacele de actiune ale valorilor pe care le sustin si le transmit functionarilor
subordonati pt a le implementa. Aceasta este o dimensiune care subliniaza actiunea
instrumentala, alegerea rationala si forta autoritatii legitime.
In cadrul dimensiunii orizontale, politica este privita ca o structurare a actiunii. Ea se
refera la relatiile dintre participantii la procesul de formulare si implementare a politicii, care
se afla in diferite organizatii, la ceea ce se alfa in afara liniei autoritatii ierarhice.
Cele 2 dimensiuni nu sunt alternative: mai degraba fiecare tinde sa o inglobeze pe
cealalta. Intelegerile ajunge pe planul orizontal trebuie puse in aplicare prin instrumentele
dimensiunii verticale.

14.Enumerati modelele procesului politicii si explicati unul dintre ele.


modelul sistemic al procesului politicii publice
modelul procesual al politicii publice
modelele recente ale procesului politicii publice
modelul metaforei curentilor a lui Kingdon
modelul coalitiilor de sprijin
modelul echilibrului punctual
Modelul metaforei curentilor a lui Kingdon :
J. Kingdon arata ca problemele castiga un loc in agenda, iar solutiile alternative sunt
selectate atunci cand se aduna elementele a 3 curenti.
primul dintre curenti (problem stream) cuprinde atributele unei probleme: daca
merge bine sau rau etc. Incadrarea problemei devinde semnificativa pentru modul
in care ea va fi rezolvata
al doilea curent are in vedere starea politicii si opinia publica (political stream).

10

al treilea curent contine solutii potentiale pt. o problema (policy stream). Aici,
fortele importante nu sunt politice, ci intelectuale si personale. Ideile si rolul
antreprenorilor politici sunt mult mai importante.
Acesti curenti merg paralel si oarecum independent unul de altul in aria sau domeniul
politicii, pana cand se intampla ceva care face ca doi sau mai multi curenti sa se intalneasca
intr-o asa-numita fereastra de oportunitate. Aceasta fereastra reprezinta posibilitatea de a
schimba politica, dar deschiderea ferestrei nu garanteaza ca politica se va schimba cu
siguranta. Aceasta oportunitate poate consta intr-o schimbare in modul nostru de a intelege
problema.

15.Explicati cele doua functii (fatete ale activitatii guvernamentale ).


1)Gestiunea interna desemneaza mobilizarea de catre o autoritate publica a resurselor
proprii pt a produce rezultate specificate in mod concret si usor de
individualizat. Autoritatea dispune de mijloace cum ar fi personal, material, o imagine de
marca, credite financiare. Le utilizeaza pentru a le transforma in produce. Aceasta activitate
este in principiu reglementata in interiorul autoritatii luate in considerare. Este insarcinata cu
asigurarea eficientei, cu ajustarea resurselor si a produselor, este responsabila cu o functie de
productie si dispune de anumite instrumente de gestiune (contabilitate, gestiunea resurselor
umane, informatica). In schimb, exista o opozitie radicala intre autoritatea publica si
intreprindere. Aceasta tine de finalitatile fiecareia dintre ele.
2) Aceasta a doua functie de productie, ce are in vedere transformarea produselor in efecte
sau impacturi, reprezinta de fapt centrul managementului politicilor publice. Vizitarea
saracilor de catre un lucrator social trimite la o finalitate de atenuare a inegalitatilor sociale.
Acordarea de burse pt invatamantul superior se justifica prin democratizarea societatii. Pe
scurt, orice interventie publica concreta trebuie sa duca la o modificare a starii naturale a
lucrurilor in societate si poate fi atasata de unul sau mai multe efecte sau impacturi.

16.Explicati care este rolul analistului in identificarea schimbarii sociale


adusa de politica (parametrii ce trebuie identificati).
Pentru un analist, orice politica publica tine de o teorie a schimbarii sociale sau o
teorie cauzala. Deoarece problemele sociale sunt foarte complexe, nu este surprinzator
faptul ca dezvoltarea unei teorii cauzale despre cum lucreaza lumea sociala este foarte
dificil de realizat.
Identificarea acestei teorii este o sarcina esentiala a analizei, care nu este intotdeauna
usor de realizat. Totusi, orice politica publica contine o teorie a schimbarii sociale.

11

Explicitarea teoriei pe care actorul public si-o asuma trece printr-un studiu atent al continutului
acestei politici din doua unghiuri diferite, cel al obiectivelor si cel al realizarilor.
Aceasta identificare a fenomenelor normative, a credintelor si reprezentarilor in ceea
ce priveste functionarea societatii si schimbarea sociala, poate fi realizata sistematic cu
ajutorul urmatorilor parametri:
- obiectivele urmarite de politica publica avuta in vedere
- cetatenii vizati de politica publica
- responsabilii cu punerea in aplicare carora li s-a incredintat misiunea de
implementare a masurilor guvernamentale

17.Tipurile de agende.

Agenda institutionala include probleme care tin de competenta autoritatii publice


respective. Astfel, Constitutia unui stat cau carta unei colectivitati locae enumera
probleme, institutionalizeaza modul de apartie a acestora, calendarul de rezolvare a
problemelor si ordinea de zi a organismelr politice si administrative care tin de resortul
lor. Exemplul clasic in acest caz este bugetul. Acesta este anual, automat, standardizat.
Alte probleme pot fi de naturi diferite, aparitia lor nefiind definita dpdv institutional. In
orice caz, procedurile stabilite de lege sau de traditie codifica continutul si
programarea problemelor, domeniul natural sau consensual al interventei publice.
Agenda publica sau sistemica, este alcatuita din probleme care, spre deosebire de
primele, nu tin de competenta obisnuita a autoritatii publice, dar care sunt percepute
in mod obisnuit de membrii counitatii politice ca necesitand atentie publica si ca
avand legatura cu autoritatea publica respectiva. Exemplul cel mai elocvent ar fi
dreptul la a da viata unei fiinte, care, a priori, este vorba de o libertate ce tine de
indivizi si, cu cateva exceptii, numai de ei, interventia oricarei autoritati publice in
procreare fiind exclusa.

18.Mentionati care sunt parametrii care sporesc probabilitatea ca o


problema sa intre pe agenda (in viziunea lui Cobb, Elder si Walker).
Cobb si Elder mentioneaza 5 parametri care cresc sansele ca o problema sa intre pe
agenda:
ambiguitatea definitiei problemei : problema trebuie sa fie audibila pe mai multe
lungimi de unda
simplitatea : problema trebuie sa fie enuntata in termeni simpli
12

persistenta in timp : problema nu este definita intr-un spatiu momentan, ci este relativ
persistenta
noutatea : o problema noua mobilizeaza mai mult decat o miza ce are in spate o
experienta trecuta indelungata
caracterul imperfect al problemei : grupurile de public se arata mai sensibile la mizele
care evoca anomalii, imperfectiuni
La randul sau, Walker afirma ca atractivitatea unei probleme creste daca aceasta are un
impact asupra unui nr. mare de oameni; problema devine mai usor de inscris in agenda
daca exista o solutie usor inteleasa pt problema.

19.Explicati care sunt raspunsurile alternative pe care le poate da o


autoritate publica cu privire la o cerere de inscriere in agenda.
Ea poate refuza inscrierea cererii. Are posibilitatea de a formula un refuz frontal sau,
din contra, de a adopta o tactica mai indirecta de refuzare. Are posibilitatea de a actiona asupra
problemei prin inchiderea acesteia. Se evita adoptarea unei pozitii cu privire la probl propriuzisa: prin discreditarea liderilor etc.
Ea poate raspunde favorabil la cerere, dar in functie de grade diferite.
transmite un semnal simbolic prin primirea si ascultarea unei delegatii;
invoca o constrangere care sa permita evitarea actiunii.
Amana examinarea problemei.
Stabileste o procedura de solutionare a problemei, fara vreun angajament cu privire la
continut.
Solutioneaza o mica parte a problemei.
Ia in considerare cererea in ansamblul ei.
Anticipa aparitia cererii.
Tipul de raspuns depinde de caracterul stringent al probl, de complexitatea si natura sa. Tr
sa tinem cont si de context, de aparitia ferestrelor de oportunitate. Depinde si de curentul
politic.

20.Explicati care sunt conditiile in opinia lui Cobb si Elder pentru ca o miza
sau o problema sa fie inscrisa pe agenda guvernamentala.
Cobb si Edler definesc conditiile necesare si suficiente pt ca o miza sau o problema sa
fie inscrisa pe o agenda guvernamentala. Exista 3 tipuri de conditii:
a) miza sau problema trebuie sa tina de competenta autoritatilor publice in general,
daca nu de cea a unei autoritati publice specifice.

13

Actiunea politica consta in reconsiderarea portofoliului de sarcini atribuite autoritatii


publice. Anumiti actori doresc ca acest portofoliu sa se extinda, altii doresc sa il limiteze
(privatizarea intreprinderilor). Autoritatea publica are capacitatea de a acorda atentie
diferitelor fapte, dar asta nu inseamna ca ea va trebui neaparat sa actioneze.
b) miza trebuie perceputa ca fiind problematica si este definita ca necesitand atentia
publicului.
O astfel de situatie este perceputa ca nesatisfacatoare. Se creeaza anumite diferente intre
ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie. Aceste diferente sunt suficient de puternice pt. a ne face
sa consideram ca situatia este inacceptabila si necesita o actiune publica. Aceasta este
constiinta actorilor politici sau a altor medii.
c) aceasta problema si miza pe care o poate constitui trebuie sa fie abordate in termeni
de atentie publica.
Nu toate cererile pot si auzite si solutionate de o autoritate publica, ele trebuie sa fie
traduse intr-un limbaj adecvat pt. autoritatea publica. Trebuie sa fim capabili sa formulam
cererea in termeni care sa fie cei ai actiunii politice si publice.

21.Modele de elaborare a agendei guvernamentale in opinia lui Cobb, Ross


si Ross si a lui Howlett si Ramesh.
In opinia lui Cobb, Ross si Ross exista 3 modele de elaborare a agendei:
a) Modelul de initiere din exterior, se aplica in situatia in care o grupare aflata in afara
structurilor administratiei publice 1) formuleaza o nemultumire, 2) incearca sa atraga
interesul asupra problemei din partea unui numar suficient de grupari, pt. a introduce
problema pe agenda publica, pentru ca sa 3) poata exercita suficienta presiune pt ca
problema sa ajunga pe agenda oficiala.
b) Modelul de mobilizare, descrie modelul stabilirii agendei in situatia in care liderii
politici initiaza o politica ce necesita sprijinul populatiei pentru implementarea ei.
Momentul crucial este cel al transferului problemei de pe agenda oficiala pe agenda
publica.
c) Modelul de initiere din interior, este cel in care propunerile apar in cadrul unitatilor
administrative sau al grupurilor strans legate de acestea. Problema e apoi extinsa la
grupurile care o identifica si care pot pune presiune pentru ca problema sa ajunga pe
agenda oficiala. Populatia nu e in niciun moment implicata cu adevarat, iar initiatorii nu
depun eforturi ca problema sa ajunga pe agenda publica. Dimpotriva, ei se straduiesc sa o
tina departe de aceasta.

14

Howlett si Ramesh au construit un model de stabilire a agendei care depinde de 2


variabile: initiatorul dezbaterii in legatura cu rezolvarea problemei (statul/societatea), si
masura in care populatia sprijina rezolvarea acesteia (mare/mica). Modelul acesta preia cele
3 tipuri de stabilire a agendei prezentate anterior, carora li se adauga un al 4-lea, denumit de
consolidare. Consideram ca aceste tipuri sunt doar teoretice, intrucat realitatea practica le
poate denatura.

22. Enumerati modelele de luare a deciziilor publice si explicati unul dintre


acestea.
a) Modelul rationalitatii absolute si abordarea rational-comprehensiva
b) Modelul rationalitatii limitate a lui Simon
c) Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March
d) Modelul incremental al lui Lindblom
e) Modele mixte

Teoria comportamentala a organizatiei a lui Cyert si March


Cyert si March au demonstrat ca organizatiile actioneaza ca o coalitie de indivizi,
avand scopuri si obiective diferite. De asemenea, teoria comportamentala a organizatiei
demonstraza ca deciziile luate nu cauta o solutie, urmand o logica a rationalitatii perfecte, ci
din contra, vor fi intotdeauna privilegiate solutiile care limiteaza starea de incertitudine.
Obiectivul este cel de a controla mediul, incercand sa-l fac din ce in ce mai predictiv.
O alta concluzie a acestei teorii este ca, in absenta unor probleme concrete si tangibile,
organizatiile nu incearca sa ia decizii de schimbare. Ele functioneaza in termeni de
satisfactie, de acceptabilitate, si nu de optimizare.
In final, Cyert si March demonstreaza faptul ca actorii in organizatii nu inoveaza decat foarte
rar. Acest model se traduce prin strategii de decizie cum ar fi:

decidentul se doteaza cu o alternativa privilegiata, preferata

recurge la precedente, la experiente. Astazi ce procedeaza asa cum se proceda in trecut.

referirea la criterii care au aspectul unor reguli

15

23.Explicati succint etapele procesului decizional.


In general, se considera ca un proces decizional are 2 faze principale: faza de formulare si
cea de legitimizare.
a) Formularea, desemneaza activitatea prin care o cerere sau o problema inscrisa pe agenda
guvernamentala se transforma in alternative pentru actiune, in solutii.
Formularea incorporeaza atat planificarea rationala, cat si reactii subiective. In esenta,
procesul consta in a determina care actiuni sunt posibile si care nu.
Formularea poate sa se imparta la randul sau in 2 subetape: cea a analizei si cea a
selectiei.
Analiza defineste o activitate de investigare a problemei, de cautare a optiunilor
si alternativelor.
Selectia reprezinta procesul de reducere a optiunilor la o singura alegere. Aceasta
subfaza este insotita de tensiuni.
b) Legitimizarea, pare mai scurta si mai usor de identificat. Ea coincide cu momentul in care
responsabilul formal caruia ii revine sarcina de a decide, ia decizia efectiva. El detine
autoritatea, monopolul alegerii. In practica, acest lucru se intampla destul de rar.
Legitimizarea este un element central intr-un sistem politic, implica autoritate,
aprobare, obligatie, sustinere.

24.Enumerati care ar fi problemele implementarii unei politici in cadrul


unei societati.
autonomia dezvoltarii sociale vs. eforturile de a influenta intr-un anumit fel aceasta
dezvoltare.
complexitatea crescanda a mediului in care traim
considerabila influenta exercitata de valori, atitudini si comportamente, atat ale oamenilor,
cat si ale institutiilor

16

nicio politica nu este realizata in izolare


dificultatea in anticiparea dezvoltarilor viitoare si posibilitatile limitate de a le pregati
dinainte
problema simularii politicii
problema cauzata de consecintele nedorite ale politicii

25.Explicati modelul de implementare top-down.


Aceasta prespectiva considera procesul politicii ca pe o exercitare a autoritatii. Ea vede
determinarea scopurilor autorizate ca fiind in centrul procesului si explica restul procesului
organizational ca urmarire a acestor scopuri, culminand cu constatarea atingerii (sau nu) a
acestora.
Perspectiva traditionala asupra executiei, proprie analistilor, cat si a planificatorilor era
urmatoarea:
procesul decizional si cel de executie sau lumea politica si cea administrativa sunt
foarte clar delimitate

procesul de decizie se afla inaintea executiei

deciziile care se produc in procesul de implem au o naturalete tehnica.

executantul primeste o sarcina de la decident.

politica publica este comunicata si incredintata executantului sub forma de


interactiuni specifice detaliate, programe de activitate

executantul pune in aplicare instructiunile in conformitate cu obiectivele si


indicatiile date de factorul de decizie

Acest model pare absolut credibil si, intr-o lume ideala, acest mod de abordare ofera
solutia pt. gestionarea administratiei cotidiene. Experienta practica a scos insa in evidenta
faptul ca aplicarea unei politici publice nu se realizeaza in mod automat pt. gestionarea
efectelor acesteia.
Modelul top-down si-a concetrat atentia asupra controlului si executiei, adica asupra
subordonatilor si superiorilor ierarhici, asupra relatiei dintre administratie si grupul-tinta.

17

Din perspectiva top-down, gradul de indeplinire a obiectivelor politicii depinde de


modalitatea de implementare.
Primele critici considerau ca abordarea top-down e rar eficace deoarece nu ia in
considerare factorii care cauzeaza intarzierea, proasta coordonare, incoerenta obiectivelor si
conflictele.
Anumiti autori considera ca aceasta perspectiva de sus in jos asupra politicii ca fiind
distorsionata deoarece reflecta interesele personale si o intelegere a managerilor si ofera o
imagine inadecvata asupra procesului politic ca intreg.
Implementarea politicilor rareori implica doar superiori si subordonati din aceeasi
ierarhie organizationala, cel mai probabil fiind necesara si cooperarea altor persoane cu
moduri diferite de a intelege chestiunea polticii si obiectivele acesteia.

26.Explicati modelele alternative de implementare.


a) Modelul bottom-up
Acest mod de abordare se bazeaza pe situatiile concrete in care se gasesc cetatenii
pentru a prescrie un proces generat de punerea in aplicare, care sa fie implementat in special in
cazul tarilor cu economie mixta.
Aceasta abordare porneste de la toti actorii publici si privati implicati in programele de
implementare si analizeaza obiectivele personale si organizationale ale acestora.
Atentia nu ar trebui focalizata asupra unei singure organizatii, ci asupra tuturor
actorilor implicati. Ce ii aduce impreuna este un program la care fiecare dintre ei poate
contribui. Ei alcatuiesc o structura organizationala slaba, intrucat unii sunt mai implicati decat
altii.
Principalul avantaj al modelului bottom-up este faptul ca isi indreapta atentia asupra
relatiilor oficiale si neoficiale care alcatuiesc retelele administrative implicare in elaborarea si
implementarea politicilor.
b) Modelul de planiface Forward si Backward
Planificarea Forward and Backward incepe cu o tinta relativ precisa la nivelul inferior
al sistemului si defineste capacitatile si resursele necesare pt. ca acestea sa fie atinse.
Capacitatea de a rezolva probleme ale sistemelor complexe nu depinde de controlul
ierarhic, si ce maximizarea discretiei in punctul in care problema este urgenta.
Un astfel de rationament rasturnat ofera un cadru analitic care tine cont de conexiunea
intre control ierarhic si complexitate tot mai mare. Mai tarziu, Elmore s-a gandit sa combine
elementele de planificare inapoi cu cele de planificare inainte.

18

Privind atat inainte, cat si inapoi, putem intelege ca cei de la nivelul cel mai inalt al
elaborarii politicii fac alegeri in ceea ce priveste instrumentele pentru structura de
implementare, luand insa in considerare motivatiile si nevoile celor aflati la nivelul de jos al
implementarii.

c) Modelul de abordare sistemica


Acest mod ofera 2 avantaje:

detecteaza efectele de retroactiune pe care le antreneaza insusi continutul


politicii publice
determina punerea in aplicare drept o activitate constituanta a sistemului
politic.

In loc sa fie liniar si unidirectional, procesul punerii in aplicare apare schimbat de un


principiu al circularitatii. Cu alte cuvinte, orice participant la procesul de punere in
aplicare poate sa intervina asupra oricarei alte parti a procesului.
La momentul punerii in aplicare, jocul este dominat de 3 imperative:
legal
Imperativul

organizational
consensual

27.Aratati care pot fi cauzele disfunctionalitatilor de implementare ale


politicilor publice.
Diferiti autori au identificat cauzele disfunctionalitatilor de implementare ca fiind:
numarul mare de participanti la proces si diversificarea scopurilor
ambiguitatea scopului initial
obiectivul nu a fost considerat ca fiind prioritar
nu au existat suficiente resurse pentru a-l indeplini

19

a existat un conflict cu alti participanti importanti


grupul vizat de politica a fost greu de implicat, contactat etc.
lucrurile facute nu au avut impactul asteptat
in timp, circumstantele s-au schimbat si atentia a fost acordata de alte probleme,
aparent mai importante

28.Aratati care sunt diferentele dintre implementarea unui proiect sau


program si cea a unei politici (Crosby si Brinkerhoff , etc.).
implementarea politicii este rareori un proces linear si coerent. Spre deosebire de
aceasta, programele si proiectele au un inceput si un sfarsit. Ele au termene bine
stabilite, obiective clar specificate in fiecare faza. Desi statutele politicilor fixeaza
scopuri si obiective, masura in care acestea sunt clar stbilite poate varia in mod
frecvent

efortul de implementare a politicii nu poate fi condus doar de o singura organizatie.


Spre deosebire de aceasta, proiectele si programele au un manager de proiect sau un
conducator de program. Dar, implementarea politicii necesita actiuni concentrate ale
mai multor ministere/ agentii/grupuri.

implementarea politicii creeaza castigatori si perdani, in timp ce proiectele si


programele furnizeaza beneficii tuturor celor pe care ii afecteaza.

noile politici, in general, nu sunt insotite de bugete, ceea ce nu este cazul proiectelor
si al programelor. In lipsa bugetelor, acestea din urma nu ar putea exista. Spre

20

deosebire de acestea, politicile rareori sunt insotite de ceva mai mult decat o
promisiune de resurse.

29.Explicati ciclul implementarii unei noi politici in viziunea lui Crosby si


Brinkerhoff.
In opinia lui Brinkerhoff si Crosby, ciclul implementarii unei noi politici prezinta
urmatoarele faze: legitimizarea politicii, construirea bazei de sustinere, acumularea
resurselor, designul organizational si modificarea, mobilizarea resurselor si actiunilor,
monitorizarea progresului si a impactului.

Legitimizarea politicii reprezinta acea faza in care anumiti indivizi, grupuri sau
organizatii declara acea politica drept necesara si vitala, chiar daca aceasta presupune
costuri serioase. Oricare ar fi sursa, este important ca politica sa fie recunoscuta si
legitimizata si urmata cat mai curand de implementarea procesului.

Construirea bazei de sustinere deoarece suportul politicii este frecvent absent,


este necesara dezvoltarea unei clientele care sa sustina reforma; reforma trebuie sa fie
promovata. Sustinatorii sunt aceia care vor beneficia de schimbare intr-o anumita masura.
Construirea bazei de sustinatori completeaza si amplifica procesul de legitimizare.
Crearea bazei de sustinere mobilizeaza stakeholderi pozitivi in favoarea noii politici.

Acumularea resurselor reprezinta acea faza de alocare a resurselor umane,


tehnice, materiale si financiare necesare implementarii reformei.

Designul organizational sau modificarea este o etapa absolut necesara atunci


cand se stabilesc noi sarcini si obiective. Ea ridica insa si unele probleme (rezistenta fata
de schimbari, lipsa de capacitate organizationala).

21

Mobilizarea resurselor si actiunile necesara pentru ca schimbarea politicii sa-si


atinga rezultatele. Mobilizarea resurselor include atat planificarea, cat si actiunea.

Monitorizarea progresului si a impactului schimbarii politicii daca


schimbarile de politica au succes, atunci impactul lor va fi evident. Monitorizarea este
vitala si in stabilirea responsabilitatilor, pt. a ne asigura ca managerii politici si agentiile de
implementare isi indeplinesc obligatiile.

30.Explicati clasificarea instrumentelor administrative realizata de catre


Howlett si Ramesh.
Howlett si Ramesh au alcatuit o lista de 10 tipuri de instrumente administrative, grupate pe
3 categorii (instrumente voluntare, mixte si obligatorii).
Instrumentele voluntare sunt cele care presupun un grad cat mai mic de implicare a
statului, in care obiectivul dorit este indeplinit de o maniera voluntara. Organele administrative
pot decide sa nu se implice in rezolvarea unei probleme de interes public deoarece considera
ca aceasta poate fi solutionata mai bine de catre familie, comunitate, ONG-uri sau de piata.
Instrumentele obligatorii presupun cele mai mare grad de coercitie si constau in
directionarea actiunilor persoanelor fizice sau juridice. Acestea acorda o putere neinsemnata
de decizie indivizilor, grupurilor sau organizatiilor implicate. Ele cuprind: reglementarile,
intreprinderile publice sau furnizarea directa a bunurilor sau serviciilor de catre organele
administrative.
Instrumentele mixte, se afla intre cele obligatorii si cele voluntare. Intre acestea se numara
raspandirea de informatii si influentarea persoanelor fizice sau juridice de catre organele
administrative, subventionarea unor activitati, stabilirea unui mecanism al preturilor in
sectoare in care acesta nu mi exista in mod normal, etc.

31.Obiectivele evaluarii.
intarirea cunoasterii efectelor actiunii publice prin confruntarea rezultatelor unei
politici cu obiectivele initiale

22

optimizarea alocarii resurselor financiare, materiale si umane ale politicii sau


programului evaluat

imbunatatirea transparentei actiunii publice in fata cetatenilor


diseminarea bunelor practici in cadrul administratiei
cresterea vizibilitatii actiunii publice printr-o abordare transversala
modificarea politicilor existente daca acest lucru se impune

32.Functiile evaluarii.

Evaluarea: un instrument al deciziei publice

analiza precisa a resurselor administratiei studiate cu scopul aprecierii justei


valori a capacitatii de autofinantare
propune adaptarea obiectivelor generale la conditiile de mediu

analiza detaliata a nevoilor colectivitatii

analiza raspunsurilor furnizate pentru asteptarile exprimate.

Evaluarea: un instrument de gestiune economica

definirea nevoilor unui program sau a unei politici pentru a permite


mandatarului pregatirea unui buget previzional cat mai just posibil
controlul cheluielilor publice

Evaluarea: un instrument de management

punerea in practica a unor delegari de activitate, pe masura ce programul sau


politica avanseaza

23

realizarea unor parteneriate intre diferitele persoane si organisme


responsabile cu aplicarea sa

Evaluarea: un mijloc de comunicare si de legitimare a actiunii publice

poate aduce un raspuns la asteptarile cetatenilor

explica ceea ce s-a realizat

Evaluarea: un mijloc de formare, de schimbare a politicilor

o evaluare reusita trebuie sa aiba drept obiectiv final formarea orientata spre
imbunatatirea conceperii si managementului politicilor, programelor si
politicilor publice.

33.Explicati diferenta dintre evaluarea politicilor publice,


administrativ, auditul, controlul de gestiune si monitorizare.

controlul

Evaluarea politicilor publice nu are nicio legatura cu controlul administrativ de care


sunt responsabile organele de inspectie generala sau Curtea de Conturi. Controlul
administrativ vizeaza functionarea interna a serviciilor publice, nu pe cea externa sau
efectul actiunii publice asupra societatii.
Evaluarea nu este sinonima nici cu auditul, intrucat acesta din urma este mai
preocupat de analiza concordantei contabile si a ortodoxiei financiare. El este un intrument
indispensabil pt. verificarea integritatii conturilor si optimizarea financiara, dar nu are in
vedere decat aspectele tehnice ale misiunii de evaluare.
Trebuie sa se faca o distinctie intre controlul de gestiune si evaluarea politicilor
propriu-zise. In timp ce controlul de gestiune analizeaza relatia dintre mijloace si realizari,

24

evaluarea politicilor analizeaza relatia dintre realizarile publice si impactul lor asupra
mediului social si natural. Controlul de gestiune este axat pe controlul organizatiilor si se
ocupa de eficienta interna, in timp ce evaluarea se ocupa de eficacitatea externa a actiunii
publice.
Evaluarea nu trebuie confundata cu monitorizarea, ce reprezinta alt proces prin care
creatorii de politici de politici publice etc. Activitatea de evaluare este insa strans corelata
cu procesul de monitorizare, intrucat datele obtinute din acest proces reprezinta una dintre
sursele de informatii folosite in evaluare.

34.Tipurile de evaluari in viziunea lui Howlett si Ramesh.


a) evaluarea administrativa isi propune sa verifice eficienta utilizarii banului public. Tipuri
de evaluari ale politicilor publice:
evaluarea resurselor
evaluarea rezultatelor, realizarilor
evaluarea impactului
evaluarea eficientei
evaluarea satisfactiei cetatenilor
De-a lungul timpului, evaluarea administrativa a imbracat mai multe forme:
1.
2.
3.
4.

Sistemul de bugetare si planificare a programelor


Metoda de bugetare a punctului zero
Managementul prin obiective
Sistemul administrativ si de management al cheltuielilor

b) evaluarea judiciara reprezinta tipul de evaluare care se concentreaza pe aspectele legale


ale implementarii programelor, si nu pe bugete, eficienta, prioritati sau cheltuieli. Se realizeaza
fie din propria initiativa a organelor judecatoresti, fie la solicitarea unor persoane sau
organizatii implicate in procesele intentate unui organ administrativ.

c) evaluarea politica incearca sa analizeze succesul sau esecul unei politici, utilitatea ei, in
vederea mentinerii sau modificarii acesteia. O forma de evaluare politica poate fi considerata

25

si referendumul sau alegerile. O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate fi:
evaluarea a posteriori sau ex-post, alta a priori sau ex-ante si una intermediara sau pe parcurs.

35.Clasificarea tipurilor de evaluari din perpesctiva realizarii.


O alta clasificare a evaluarilor de politici publice poate avea la baza drept criteriu
perspectiva din care se realizeaza: una a posteriori sau ex-post, alta a priori sau ex-ante si una
intermediara sau pe parcurs.
a) Evaluarea a posteriori sau ex-post este retrospectiva. Ea poate avea in vedere atat
masurarea rezultatelor, cat si studierea procesului prin care s-a ajuns la obtinerea acestor
rezultate.
Identificarea si masurarea rezultatelor unei politici publice constituie nucleul
dur al intregii evaluari.
Aprecierea impactului, a eficientei si eficacitatii unei politici publice
b) Evaluarea ex-ante sau a priori, care este prospectiva, este utilizata ca instrument care
sa sprijine luarea de decizii atunci cand exista mai multe alternative. Evaluarea a priori
acorda prioritate criteriilor. Evaluarea ex-ante trebuie sa includa 6 elemente principale:
luarea in considerare a experientei dobandite
contextul socioeconomic al interventiei
optiunile strategice, prioritatile retinute, studiul coerentei interne si
externe
cuantificarea obiectivelor
estimarea impactului socioeconomic scontat si alocarea de resurse
modalitatile de punere in practica a programului
c) Evaluarea pe parcurs, intermediara are drept obiect determinarea primelor rezultate
ale politicii sau programului. Evaluarea poate fi folosita pt. a determina daca un program
aflat in derulare ar trebui sa continue. Ea consta in:
actualizarea evaluarii ex-ante
a analiza coerenta dintre nevoie, obiective si rezultate
a evidentia gradul de integrare a prioritatilor orizontale
a analiza adaptarea sistemului de punere in practica si urmarire
a prezenta rezultatele

26

36.Prezentati criteriile de evaluare (DAC) folosit la nivelul UE.


Criteriu
Relevanta

Descriere
Relevanta unei politici, a unui proiect sau a unui program reprezinta
masura in care obiectivele stabilite si planul de implementare propus se
adreseaza corect problemelor identificate.
Eficienta
Eficienta se refera la cat de bine au fost folosite resursele disponibile
pentru a transforma activitatile propuse in rezultatele intentionate.
Eficacitatea
Eficacitatea incearca sa identifice daca politica sau proiectul si-a atins
obiectivele stabilite in faza de programare.
Impactul
Impactul se refera la efectul de ansamblu al beneficiilor aduse de o
anumita politica sau proiect, asupra unui numar mai mare de persoane
fecat principalii beneficiari dintr-un anumit sector/regiune/intreaga tara.
Sustenabilitatea Sustenabilitatea arata daca exista probabilitatea ca rezultatele pozitive ale
politicii sau proiectului sa continue si dupa incetarea intervenitiei.

37.Prezentati tipurile de indicatori utilizati in evaluare.

Indicatori de rezultate si de impact: sunt cei care pun in evidenta volumul produselor
si serviciilor furnizate de autoritatile publice si efectele obtinute in urma acestora

Indicatori de eficacitate: reprezinta acea categorie de indicatori care contin informatii


asupra gradului in care obiectivele politicii sau ale programului guvernamental au fost
realizate. Indicatorii de eficacitate ar trebui sa contina informatii despre: gradul in care
se produc efectele neasteptate asupra populatiei, si calitatea serviciilor prestate

27

Indicatori de activitate, de proces: se utilizeaza pentru substituirea indicatorilor de


eficacitate deoarece sunt mai usor de calculat.

Indicatori de eficienta: sunt necesari pt. a pune in corelatie rezultatele obtinute cu


volumul de resurse consumate

38.Enumerati categoriile de metode si tehnici de evaluare si exemplificati


pentru fiecare categorie.
Tehnicile si metodele pot fi clasificate in mai multe categorii:

tehnici de planificare si structurare a evaluarii


Tehnica de delimitare a problemei sau conceptului presupune utilizarea mai
multor metode pt. a obtine o harta: utilizarea tablourilor, fotografiilor,
conceperea web-urilor.
tehnici de colectare si prezentare a datelor
Interviurile deschise sau semideschise, chestionarul postal sau telefonic,
discutia de grup etc.
tehnici de analiza a informatiilor
Analiza SWOT, Ancheta Delphi etc.
tehnici de realizare a unor judecati evaluative
Analiza Costuri-Beneficii, Benchmarking-ul, etc.

39.Prezentati o tehnica de evaluare dintr-o anumita categorie.


Tehnici de colectare si prezentare a datelor include anchetele sociale (asupra populatiei)
asupra beneficiarilor sau asupra factorilor interesati.
Principalele tehnici de ancheta sunt: interviuri deschise sau semideschise, chestionarul
postal sau telefonic, inregistrarea audiovizuala, discutia de grup, observarea participativa.
Populatia trebuie sa fie omogena, investigatorul are o idee precisa despre ceea ce vrea sa
observe.
28

Etape:
Elaborarea chestionarului. Intrebarile pot fi nominale, descriptive, normative, cauzale.
Reguli: intrebarile sa nu fie prea lungi, cu enunt ambiguu; fiecare intrebare inchisa trebuie sa
trateze doar un punct; formularea intrebarii sa nu influenteze raspunsurile; intrebarile propuse
sa fie echilibrate; intrebarile mai delicate sa fie plasate la sfarsitul chestionarului.
Esalonarea. Definirea precisa a populatiei ce trebuie anchetata. Trebuie adunate
informatiile disponibile despre structura acestei populatii si trebuie verificat daca populatia
este cunoscuta.
Pretestul sau pilotul. Furnizeaza o analiza critica asupra formei si continutului
chestionarului. Converteste intrebarile deschise in intrebari inchise.
Administrarea chestionarului. De cel care este anchetat sau de un membru al echipei de
evaluare. Se completeaza prin posta, tel, email (costul prin posta este mai putin costisitor,
decat prin telefon si email, dar rata e mai mare de raspuns in ultimele variante).
Codificarea datelor. Sunt realizate ajustari, tinand cont de imperfectiunile esantionarii si
pentru a corecta legaturile induse de nonraspunsuri.
Interpretarea si diseminarea rezultatelor. Analizarea intelesului rezultatelor unei
anchete. Veridicitatea concluziilor depinde de semnificatia statistica a rezultatelor care depind
de marimea si profilul respond.
Aceasta ancheta furnizeaza informatii structurate, cuantificate sub rezerva ca
esantionul sa fie corect selectat.
Tehnicile de prezentare a datelor se refera la tehnicile de prezentare sintetica a
informatiilor continute in ansamblul de date (analiza factoriala a corespondentelor, clasificarea
ierarhica).

40.Prezentati caracteristicile schimbarii politicii in viziunea Crosby si


Brinkerhoff.
Stimulii pt schimbarea politicii vin adesea din surse aflate in afara
Guvernului. Acestea pot fi noi lideri politici care vin la putere in urma unei tranzitii
democratice sau a unor alegeri, grupuri de interese puternice cu o noua agenda.
Deciziile de schimbare au un puternic caracter politic. Cand apar schimbarile, relatiile
de la diferite niveluri si intre stakeholderi se transforma.
Desi politicienii si grupurile de interes pot avea un rol important in initierea
schimbarii politicii, cei mai implicati in formularea politicilor de schimbare sunt
tehnocratii. Acestia actioneaza sub influenta unor calcule decizionale si sunt preocupati de
gasirea unor solutii tehnice, de rationalizarea consumului de resurse.
Reformatorii sunt nou-veniti in cadrul Guvernului si nefamiliarizati cu mediul
implementarii politicii. Nu sunt familiarizati cu structurile administrative ale statului, cu
pierderea de timp si energie, se bazeaza pe promisiuni.
29

Resursele necesare pt a conduce schimbarea fie nu exista, fie nu se afla la locul


potrivit. Bugetele sunt concepute intr-un ciclu anual si nu pot include resursele necesare pt noi
eforturi.
Schimbarea politicii necesita ca organizatiile guvernamentale sa se adapteze la aceste
noi sarcini. Noile politici presupun modificari sau chiar crearea de noi organizatii

41.Principii general valabile pe teritoriul administrativ-european referitoare


la procesul politicilor publice.

un cadrul legal general valabil si coerent pentru formularea politicilor


publice (metodologii si reguli bine definite privind pregatirea documentelor)

fiecare minister isi formleaza in mod independent politica in domeniu

caracterul interministerial al formularii politicii publice

constrangeri asupra ministerelor cu scopul de a asigura un proces


standard de elaborare a politicilor

prioritizarea componentelor politicii nationale

evitarea reorganizarii sau reformelor

internationalizarea politicii guvernamentale

42.Factorii favorizani ai apariiei unor disfuncionaliti de implementare (n


viziunea lui Brewer Leon).
Brewer si Leon au identificat o serie de factori favorizanti ai aparitiei unor
disfunctionali-tati in implementarea politicilor. Dificultatile legate de punerea in
aplicare cresc cu atat mai mult cu cat:

30

sursa politicii (nivelul autoritatii unde a fost conceput continutul) se gaseste mai
departe de executanti;
politica urmand a fi pusa in aplicare nu este suficient de clara si de precisa in
formularea programelor destinate indeplinirii obiectivelor (fie din cauza
caracterului prea succint si prea abstract, fie din cauza complicatiilor pe care le
comporta);
politica declanseaza reactii ostile la nivelul opiniei publice in fata carora
executantii se simt dezarmati;
executantii nu considera ca li se ofera stimulente pozitive pentru a reusi.

43.Cauzele disfuncionalitilor de implementare determinate de birocraie.

Interventia a mai multor politici diferite in acelasi domeniu. Obiectivele diverselor


programe sunt mai mult sau mai putin bine articulat eintre ele.

Slaba motivatie a functionarilor pb.

Caracterul pb al adm. Absenta pietei face dificila utilizarea de criterii obiective. Ob


unei PP include elemente normative sau calitative.

Modalitatile de gestiune adm. O serie de regulamente stricte ordoneaza alocarea si ch


resurselor fin si utilizarea res materiale.

Natura tehnologiilor adm. Consta in distribuirea hotararilor factorilor de decizie.

44.Factorii de alegere a tehnicilor i metodelor de evaluare.


Alegerea metodelor si tehnicilor depinde de urmatorii factori:
tipul interventiei socioeconomice, respectiv in functie de aria politicilor publice:
agricultura, dezvoltare rurala si pescuit etc
scopul evaluarii: responsabilizarea, imbunatatirea managementului, explicarea a ceea
ce merge si ce nu
stadiul din ciclul programului sau politicii: analiza prospectiva sau retrospectiva
stadiul in procesul evaluarii: planificarea (designul) si structurarea evaluarii, obtinerea
datelor, analiza datelor, emiterea de judecati sau concluzii

31

45.Formulele de modificare a politicilor publice.


Howlett si Ramesh au aratat ca exista 2 tipuri distincte de formare a politicilor publice:
invatarea lectiilor si formarea la nivel social. Aceste 2 tipuri de invatare implica cel putin 2
formule de modificare a politicilor publice:

prima formula, mai normala, presupune reajutari minore ale politicilor si programelor
ca rezultat al invatamintelor trase
cea de a doua formula, mai substantiala, transforma fundamental politicile publice pe
baza formarii sociale si poate fi denumita schimbare paradigmatica a politicii publice.

In ceea ce priveste formula de schimbare normala de politica, s-a observat ca majoritatea


politicilor puse in practica de organele administratiei publice reprezinta o continuare a
politicilor si practicilor anterioare.

32