Sunteți pe pagina 1din 15

CURS 1

CURS 2

Izvoarele dreptului international umanitar :


Dreptul international umanitar este o ramura a dreptului international genereal prin
urmare atunci cand discutam despre sursele dreptului international umanitar ne
indreptam spre art. 38 din Statutul CIJ. Una din sursele cele mai importante este
reprezentata de tratatele internationale, in materia dreptului umanitar majoritatea
statelor lumii fiind parte la acestea, un exemplu edificator fiind Conventia de la
Geneva.
Problema cutumei este reprezentata de dovedirea existentei cutumei si a faptului
ca statul respectiv este legat de acea cutuma. Jurisdictiile penale internationale si
CIJ au rolul de a face aceasta proba.
O codificare neoficiala a normelor dreptului international umanitar importanta este
customary international humanitarian law by ICRC. A identificat 30 de norme
cutumiare si a justificat elememtul material si subiectiv si caractertul obligatoriu al
acestora. A stabilit, de asemenea, daca si in ce masura se aplica aceste cutume.

PRINCIPIILE DREPTULUI UMANITAR :

1. Clauza Martens sau principiul umanitatii :


Se regaseste in Conventiile de la Haga (1899) : ,,pana la elaborarea unui cod mai
complet al legii razboiului, in acele cauze neincluse in Reglementarile adoptate de
ele , populatia si beligerantii raman sub protectia si imperiul pp dreptului
international , asa cum rezulta din uzantele stabilite intre natiunile civilizate, din
legii umanitatii si cerintele constiintei publice.''
In situatiile de conflict armat in care nu exista un set de norme aplicabile, situatia
respectiva (in ceea ce priveste populatia si beligerantii) ramane sub incidenta unor
pp de drept ce trebuie interpretste in sensul de a proteja persoanele si bunurile ce
ar putea fi implicate in conflict.
In dreptul international umanitar, nu se aplica regula ,,tot ce nu e expres interzis, e
permis''. Spre exemplu, o noua arma nu poate fi folosita pana nu trece prin filtrul

dreptului umanitar, chiar daca nu exista o norma expresa care interzice folosirea ei.
2. pp inviolabilitatii si securitatii celor scosi din lupta: scopul conflictului
trebuie sa fie numai scoaterea din lupta a acestora.
3. pp proportionalitatii : parti la conflict nu trebuie sa produca adversarilor
pagube si pierderi decat in masura necesare atingerii scopurilor actiunii militare
care este acela de a slabi sau de a distruge potentialul militar al inamicului.
4. pp discriminarii intre combatanti si civili
5. posibilitilitea beligerantilor de a alege liber metodele si mijloacele de
purtare a luptei este limitata
6. pp neutralitatii asistentei umanitare
Clauza Martens ar putea fi sintetizata prin : ,,Capturarea este preferabila ranirii
inamicului, vatamarea este preferabilauciderii, non combatantii vor fi, pe cat
posibil, protejati, ranilr produse vor fi cat mai usoare cu putinta, in asa fel incat
cei raniti sa poata fi vindecati si tratati, ranile vor cazua cat mai putina
suferinta,captivitatea va fi facuta cat mai suportabila cu putinta.'' Uean Pictet

SUBIECTELE dreptului international umanitar:


1. Statele
2. Organizatiile internationale interguvernamentale
3. Miscarile de elite nationale
4. Entitati infrastatale
5. Organizatiile internationale neguvernamentale

O serie intreaga de grupuri armate sau entitati non statale au aparut in ultima
vreme, avand o structura militara determninata si folosesc forta.
Cea mai notabila organizatie internationala neguvernamentala in materie este CR.
Drepturile omului se aplica pe timp de pace. In situatiile de exceptie dr omului pot
suferi limite si de aceea intervine acest corp suplimentar de norme juridice ale

dreptului intern umanitar dat trebuie mai intai sa se faca calificarea conflictului
armat pentru a fi aplicabil.
Notiunea de conflict armat se regaseste in art.2 comun al Conventiei de la Geneva
din 1949. Art precizeaza ca se aplica conventia in caz de razboi, orice conflict
armat sau situatia de ocupatie a unui teritoriu. Se mai regaseste si in art. 1 parag. 2
din PA II unde precizeaza ce nu este conflictul armat (situatiile de tensiune interns
si tulburarile interne etc.) si, in consecinta, unde nu se aplica.
In art. 1 parag 4 al protocolului aditional I si care adauga ca este conflict armat
ineternational si situatiile in care popoarele lupta impotriva regimurilor de
ocupatie starina, dominatiei colonialeetc.
Art. 1 parag 1 si 2 din PA II

Conflictele armate internationale : art. 2 comun al Conv Geneva + art. 1


parag 4 din PA I
Conflictul armat international presupune utilizarea fortei armate a doua sau mai
multe state.

Conflictul armat non international : art. 1 parag 1 si 2 din PA II (transcrie


le!!!)
- opune autoritatile guvernamentale si anumite forte armate dizinente sau alte
grupari inarmate oraganizate
Teibunalul Penal pentru fosta Igoslavie a afirmat ca este un conflict armat non
international acel conflict desfasurat intre doua grupuri armate neguvernamentale
interne.

Tribunalul pentru fosta Ygoslavie in jurisprudenta sa a stabilit criteriile


pentru calificarea conflictului armat non-international :
1. intnsitatea conflictului stabilita in functie de durata, raspandirea sa teritoriala,
daca se utilizeaza constant forta armata etcd

2. gradul de organizare al partilor

Starea de pace - tulburari sau tensiuni interne- conflictul non international conflictul international- Conflictul armat internationalizat (hibrid)

Efectele :
Starea de pace - se aplica drepturile omului
Tulburari sau tensiuni interne - se aplica dreptul intern, dar drepturile omului sunt
restranse
Conflicte armate non internationale se aplica dreptul international umanitar, dar
intr-o masura restransa
Conflicte armate internationale - se aplica ansamblul dreptului international
umanitar
Data viitoare ne vedem de la 8:30 peste doua saptamani

CURS IV 4/11/2016
Conflictele armate internationalizate : situatie in care initial a fost vb despre un
conflict intern, dar ulterior a intervenit un tert (unul sau mai multe state). Ce
intelegem prin interventia unui stat tert? Prin sprijinirea unei parti cu armament,
forte armate etc.
Insa in practica au existat ipoteze in care ajutorul s-a rezumat la altceva decat
sprijinul prin echipament militar si sunt situatii mai frecvente acestea. O alta
ipoteza este sprijinerea unei parti prin furnizare de expertiza militara si tehnica
militara. In aceasta situatie vb despre internationalizare daca sprijinul este efectiv
si daca acesti experti actioneaza in numele statului trimitator, ceea ce este o
situatie relativ rara. In fine, o situatie extrem de frecventa este aceea in care statul
tert furnizeaza ajutor material gruparilor respective, nu trimite experti (Cauza
Activitati militare si paramilitare in Nicaragua - pp controlului efectiv). CIJ a

stabilit acest criteriu intr o cauza interstatala pt ca pt asta era competenta in acest
context, adica pentru stabilirea raspunderii statului. TIPFYgoslavie a avut in
competenta stabilirea unei forme de raspundere a unor persoane ce au comis crime
de razboi, genocid in spatiul Ygoslav. Tribunalul trebuia sa stabileasca ca in spatiul
igoslav a avut loc un conflict armat si daca era unul internationalizat sau noninternational. A stabilit criteriul controlului global care este mai relaxat decat cel
al controlului efectiv. Cele doua ceiterii au fost stabilite de jurisdictii diferite, in
scopiri diferite si nu au fost inlocuite unul cu celalalt.
Internationalizarea se poate petrece si in cazul organizatiilor internationale.
Misiunile de mentinere a pacii ale ONU ca origine au existat ca o simpla forta de
interpunere intre partile conflictuale. In timp, mandatele acestor misiuni au evoluat
ajungand sa devina extrem de complexe. Insa nu toate aceste misiuni au dreptul sa
foloseasca forta armata. Din acest motiv se naste intrebarea de a sti daca simpla
implicare a unei organizatii internationalizare chiar daca nu fol forta duce la
internationalizarea conflictului. Vorbim despre internationalizarea conflictului
numai daca organizatia respectiva se implica in mod activ in acel conflict.
Cine face calificarea conflictului? Calificarea se face de actori variati in plan
international. Ex. tribunalele internationale ca CIJ sau tribunalele specializate;
oraganizatiile internationale care sunt implicate in gestionarea unor conflicte
internationale (CICR). Deci nu exista un sistem centralizat care sa faca calificarea
conflictului armat, dar exista varii organizatii care au aceasta posibiliatte.

DREPTUL DE LA HAGA

1. Regulile de purtare a conflictelor armate


Dreptul de la Haga are o anumita vechime, el preexista dreptului de la Geneva,
primele conventii adoptate se plaseaza la inceputul secolului 19 pentru ca in 1899
si 1907 in cadrul celor doua conferinte de la Haga sa se adopte un cor de norme in
aceasta materie, acestui nucleu
adaugandu-i-se un set de norme ce
reglementeaza mijloacele de purtare a razboiului. Dreptul de la Haga se aplica cu
precadere conflictelor armate internationale, nu celor non internationale.

Ce este starea de beligeranta?


Starea de beligeranta este o situatie care se naste atat in plan extern, cat si in plan
intern si care decurge din faptul ca doua sau mai multe state recurg la forta armata
pentru solutionarea unui conflict dintre ele.
Cum debuteaza starea de beligeranta? La acest moment, recurgerea la forta
pentru solutionarea conflictului este interzisa. Acesta debuteaza prin starea de
razboi.
Ce reprezinta declaratia de razboi? Este un act unilateral al unui stat emisa de o
autoritate competenta a acestuia (trebuie sa aiba competenta de politica externa)
prin care statul emitent comunica statului/celor destinatare faptul ca starea de pace
dintre ele a incetat fiind inlocuita cu cea de razboi. De regula produce efecte
imediate, insa bineinteles, au existat situatii in care starea de beligeranta exista in
momentul formularii declaratiei de razboi, iar uneori aceasta declaratie nici nu a
mai fost emisa.
O alta forma de deschidere a ostilitatilor este ultimatumul ce reprezinta o somatie
formulata in termeni neechivoci, adresata de un stat unui alt stat prin care se indica
in anumite conditii ce trebuie indeplinite intr-un anumit interval de timp, in caz
contrar starea de razboi urmand a se naste automat. Prin urmare, este asadar o
notificare ultimativa, presupune indeplinirea unor conditii de statul notificat si
daca pana la scurgerea termenului indicat in notificare nu se respecta conditiile,
starea de beligeranta se naste automat.
Aceste acte nu sunt specifice conflictelor non internationale.

Personalul diplomatic si consular trebuie retras in conditii de deplina curtoazie.


Arhivele pot fi ridicate sau pot fi pastrate in localul diplomatic respectiv sigilate,
ele nu pot fi ridicate sau distruse de statul gazda. In ceea ce priveste localul, paza
acestuia se poate incredinta unui tert.
Situatia tratatelor in viguare intre statele beligerante, In cazul tratatelor bilaterale.
Cele politice isi inceteaza aplicarea iar cele cu caracter economic, de navigatie,
comerciale pot fi suspendate pana la incetarea ostilitatilor. Exista insa si tratete

care nu isi inceteaza activitatea dat fiind obiectul lor de reglementare : cele privind
telecomunicatiile si conventiile postale.
Ce se intampla cu tratatele multilaterale? Raman in viguare, dar isi suspemda
efectele intre beligeranti. In egala masura, se ridica problema organizatiilor
internationale si a participarii la acestea.
Un alt efect priveste regimul juridic al bunurilor proprietate a unui stat beligerant
aflate pe teritoriul unui alt stat beligerant. Pana la codificarea de la Haga existau
norme cutumiare potrivit carora bunurile proprietate privata nu pot fi
confiscate, spre deosebire de cele publice. Normele de la Haga a mai stabilit
anumite reguli in materia proprietatii : este interzisa distrugerea sau sechestrarea
proprietatilor unui stat beligerant, cu exceptia cazului in care aceste distrugeri sau
sechestrari sunt impuse de nevoile razboiului. Exista reguli speciale referitoare la
situatia navelor comerciale care la inceputul ostilitatilor se afla in portul unui stat
adversar, aceste nave trebuie sa paraseasca portul respectiv intr un termen indicat
care se numeste indult, si trebuie sa-l paraseasca fie spre cel de destinatie, fie spre
un alt port.
Raporturile dintre un stat beligerant i cetatenii unui stat aflat in conflict aflai pe
teritoriul acestuia. Sunt mai multe ipoteze:
a) fie cea a expulzrii in mas,
b) fie cea a indicrii posibilitii ca ei sa prseasc de bunvoie teritoriul statului,
c)

fie

internarea

acestora

pe

perioada

conflictului.

Conventia IV de la Geneva privind protecia civililor prevede c orice persoan


protejat care dorete s prseasc teritoriul statului la nceputul sau n cursul
unui conflict poate face acest lucru dac plecarea nu contravine intereselor
naionale ale statului respectiv.
Acetia au dreptul s prseasc teritoriul cu o sum de bani pentru cltorie i un
volum de bunuri rezonabil. In cazul unui refuz din partea statului este prevazuta
posibilitatea unei persone sa atace in justitie decizia. Plecarile autorizate trebuie sa
se realizeze in conditii corespunzatoare in ceea ce priveste respectarea unui set
minim de reguli. Cele care raman se bucura de regimul strainilor pe timp de pace,
prin urmare beneficiaza de anumite drepturi, au dreptul de a munci, insa exista
ipoteze in care se poate decide ca aceste persoane sa fie internate sau sa li se

stabileasca domiciliul fortat. Aceste persoane au dreptul sa contracteze anumite


puteri protectoare sau CICR. De asemenea, in momentul in care starea de
beligeranta a incetat, aceste persoane trebuie sa fie puse in libertate de indata.

Raporturile intre cetatenii statelor beligerante. In acesta materie exista atat


reglementari interne, dar s au format si o suma de cutume internationale. In
principiu, statele beligerante pot interzice orice relatii de afaceri intre cetatenii
proprii si cetatenii altor state beligerante, de asemenea se poate stabili ca toate
contractele incheiate intre astfel de persoane inceteaza iar creantele se blocheaza.
In sistemele de common law se afirma existenta unei cutume care interzice
raporturile dintre cetatenii statelor beligerante, si in principal a relatiilor de afceri
iar prin exceptie, acestea pot fi autorizate in mod special. In cazul statelor aflate
sistemului romano german practica este aceea a adoptarii unor acte normative
interne prin care sa se stabileasca situatia raporturilor dintre cetatenii statelor aflate
in conflict armat. In orice caz, exista aceasta practica in sensul interzicerii relatiilor
intre cetatenii statelor aflate in conflict. Este nevoie de o permisiune expresa
pentru ca acestea sa piata continua.

Situatia interna in statele beligerante. In momentul instituirii starii de beligeranta


incep sa produca efecte acele acte in materie, se pot limita anumite drepturi
fundamentale, se pot adopta reglementari speciale, se dispun masuri administrative
speciale, precum mobilizarea populatiei, pregatirea teritoriului si a economiei
pentru razboi. In caz de conflict armat non international nu este recunoascuta
starea de beligeranta si se aplica reglementari speciale referitoare la starea de
urgenta. Insa daca un conflict intern se internationalizeaza devin aplicabile toate
reglementarile din cazul unui conflict international.

Starea de ocupatie militara. Pana in secolul 19, regula era ca teritoriul ocupat de
un inamic era considerat proprietatea acestuia si in consecinta putea dispune de
acesta oricum isi dorea. Incepand cu a doua jumatate a secolului 19 s-a conturat
din perspectiva regulilor de purtare a ostilitatilor si pp ca forta nu creaza drept, in
sensul ca ocuparea unui teritoriu inamic nu presupune in mod automat ca opereaza
si o translatare a suveranitatii asupra teritoriului respectiv. La ora actuala, institutia
ocupatiei militare este reglementata de doua dintre conventiile de la Haga,

respectiv a II a din 1899 si a IV din 1907. Avem in conventia a IV a reguli privind


protectia pop civile in conflictul armat si in Protocolul aditional I.

Ce reprezinta ocupatia militara? Invadarea unui teritoriu inamic si plasarea


acestuia sub un regim de ocupatie in scopul de a exercita asupra sa, in mod efectiv,
o autoritate temporara.
Prin urmare, aceasta situatie de ocupatie militara are anumite caracteristici
importante, In primul rand trebuie sa aiba caracter efectiv, fiind o consecinta a
ostilitatilor militare, mai precis a invaziei teritoriului respectiv ceea ce inseamna ca
rezinstenta suveranului teritorual a incetat iar fortele militare ale inamicului au luat
in stapanire teritoriul respectiv, insa acest lucru nu inseamna o incetare a
ostilitatilor miliatare.
Ocuoatia militara NU este translativa de suveranitate. Situatia de ocupare
militara nu antreneaza niciun transfer de suveranitate teritoriala asupra puterii
ocupante. In teritoriul ocupat, suveranitatea statului ocupat este practic suspendata
si este inlocuita cu autoritatea puterii de ocupatie insa aceasta nu este succesoarea
statului ocupat. Din acest motiv, de altfel, autoritatea ocupanta nici nu poate sa si
asume drepturi suverane in teritpriul ocupat. Practic, autoritatea de ocupatie
exercita in teritoriul ocupat competente care se raporteaza la trei obiective majore.
Odata, mentinerea ordinii publice in teritoriul ocupat. Al doilea obiectiv este unul
de natura umanitara, protectia populatiei civile si , in fine, asigurarea
administratiei in teritoriul ocupat si a securitatii fortelor armate proprii.
Ocupatia antreneaza o substituire temporara si limitata de competente. Este o
stare de fapt neformalizata din punct de vedere juridic, situatie care ar inceta la
sfarsitul ostilitatilor.

Competenta legislativa a puterii de ocupatie. Avand de vedere ca nu discutam de


un efect translativ de suveranitate, puterea de ocupatie dispune doar de o
competenta reglementara si jurisdictionala. Deci nu are o competenta legislativa
propriu-zisa. Ordinea constitutionala a teritoriului ocupat nu poate fi schimbata
sau inlocuita. Prin urmare, in aceasta materie, regula este ca ocupantul trebuie
doar sa administreze teritoriul ocupat si nu sa legifereze. De la acesta regula
exista insa unele derogari justificate de necesitati militare. Prin urmare, in aceste

situatii, ocupantul poate suspenda aplicarea unor legi, poate sa adopte anumite
reglementari, in urmatoarele conditii (cumulative): vizeaza numai anumite
domenii, adoptarea acestor reglemntari este conditionata de existenta unor
imprejurari exceptionale si dureaza doar atata timp cat se mentin imprejurarile
respective si exercitarea acestui drept este subordonata respectarii ordinii juridice
interne. Dispozitii speciale sunt prevazute in materie fiscala: chiar daca ocupantul
nu poate modifica legislatia fiscala, el poate insa sa stabileasca anumite impozite si
taxe pemtru acoperirea cheltuielilor de administrare in teritoriul ocupat si in
masura in care o facea si guvernul teritorial. In schimb, ocupantul are drepturi
mai extinse in ceea ce priveste legislatia de natura penala. In acest caz, poate sa
incrimineze categorii de fapte care ar pune in pericol securitatea armatei sale,
poate stabili pedepse mai severe decat cele prevazute in legislatia aplicabila
teritoriului ocupat. Legislatia penala a teritoriului ocupat va ramane in viguare cu
exceptia cazului in care ramanerea ei in viguare ar putea afecta exercitarea
prerogativelor legale detinute de statul ocupant. Exista o serie de conditionari in
materie penala : reglementarea trebuie sa fie edictata de autoritatea de ocupatie
competenta; legislatia penala trebuie sa fie adusa la cunostinta publica in limba
populatiei de pe teritoriul statului respectiv ; trebuie sa nu aiba caracter retroactiv.

In ceea ce priveste competenta administrativa a puterii de ocupatie. Autoritatea


ocupanta se comporta ca un administrator si are doua competente principale :
pastrarea ordinii publce si asigurarea securitatii trupelor si a administratiei puterii
ocupante. Asadar, puterea de ocupatie poate sa infiinteze organe
administrative proprii, fie din ratiuni de natura militara, fie ca urmare a
obligatiei de a mentine ordinea publica. In fapt, puterea de ocupatie are obligatia
de a restabili de indata revenirea la starea de normalitate.

Statutul functionarilor de stat si a organelor puterii locale. Regula este cea a


continuitatii administratiei civile existente, prin urmare functionarii publici sunt
mentinuti, cu conditia ca acestia sa nu obstructioneze activitatea puterii de
ocupatie. Trebuie facuta distinctia intre functionarii numiti si cei alesi. Cei alesi
raman, cei numiti pot sau nu pleca, in cazul celor din urma puterea ocupanta poate
proceda la numirea altor persone in locul acestora, fie in civil, fie in militar, dar nu
au dreptul sa-i oblige sa depuna juramantul de credinta.

De asemenea, functionarii care nu doresc sa si continue activitatea sub regimul de


ocupatie nu pot fi obligati sa ramana. Functionatii alesi intrucat isi desfasoara
activitatea in baza unui mandat conferit de popor, nu pot fi revocati. Idem pt
functionarii inamovibili, precum judecatorii si nici cadrele didactice. Dar acestia
pot decide sa se retraga din ratiuni de constiinta.

Regimul proprietatilor mobiliare si imobiliare in teritoriul ocupat. In primul rand,


opereaza distinctia intre proprietatea de stat si cea publica si cea intre bunurile
imobile si ceke mobile. Ca regula generala, ocupantul nu are dreptul sa isi
insuseasca bunurile proprietate privata de pe teritoriul ocupat sau sa le distruga.
Prin exceptie, aceste bunuri pot fi distruse doar daca necesitatile militare o impun.
De asemenea, administratia de ocupatie isi poate procura din teritoriul ocupat cele
necesare intretinerii fortelor de ocupatie.
Rechizitiile trebuie sa se faca cu masura, trebuie sa serveasca numai trupelor
de ocupatie de pe teritoriul ocupat, sa fie in raport cu resursele teritoriului
stabilit, sa se acorde despagubiri si aceasta nu poate fi facuta decat in baza
unui inscris emanand de la comandantul militar al teritoriului ocupat, prin
urmare trebuie sa existe un temei juridic.
O alta conditionare o gasim in dreptul de la Geneva din Protocolul I : ocupantul
nu trebuie sa ridice si sa scoata din uz bunuri indispensabile populatiei civile in
scopul infometarii acesteia.

Ce se intampla cu proprietatile imobiliare? Acestea pot fi folosite cu plata de


catre ocupant pentru nevoile administratiei sale si pentru nevoile armatei. Trupele
pot fi cazate in locuintele populatiei civile cu obligatia de a lasa la dispozitia
locatarilor un spatiu rezonabil. Exista si posibilitatea evacuarii integrale, insa
exista obligatia corelativa de a li se asigura o alta locuinta.

Ce se intampla cu bunurile proprietate publica? Cu privire la cele imobile puterea


ocupanta actioneaza ca un administrator al acestora, se pot ocupa cu titlu de
uzufruct, deci le poate utiliza direct, insa trebuie sa pastreze substanta acestora.
Prin urmare, sunt susceptibile de a fi folosite bunurile mobile necesare
operatiunilor militare (ex. poduri, cai ferate etc). In schimb, nu devin proprietate

inamica, bunurile statului care nu au legatura cu operatiunile militare insa pot fi


folosite de ocupanti (ex. fabrici, uzine, mine, paduri.). Bunurile mobile pot fi
confiscate fara nicio despagubire daca sunt apte sa fie folosite in operatiunile
militare prin natura lor. (ex. depozitele de arme, numerar, echipamentul militar,
munitia). Exista o prohibitie absoluta in privinta bunurilor care servesc educatiei,
religiei, caritatii, artei si stiintei.

Competenta jurisdictionala a puterii de ocupatie. Nu se pot infiinta instante noi cu


participarea resortisantilor statului ocupant, nu se pot face presiuni asupra
magistratilor. Poate sa infiinteze tribunale ale puterii de ocupatie pentru
judecarea faptelor care aduc atingere armatei de ocupatie, organelor sale
auxiliare sau actiunilor sale militare. In aceasta privinta, puterea ocupanta poate
aplica legi martiale in aceste tribunale iar acestea trebuie sa aplice numai dispozitii
legale anterioare comiterii faptelor judecate, adica este reglementat pp
neretroactivitatii legii penale. In ceea ce priveste aplicarea pedepsei capitale,
aceasta poate fi prevazuta si aplicata numai daca este expres reglementata si
numai in situatiile de mare gravitate (ex. actele de sabotaj indreptate
impotriva instalatiilor militare ale puterii de ocupatie, spionaj). Pedeapsa
capitala nu poate fi aplicata minorilor. Sunt interzice urmarirea, condamnarea unor
persoane pentru actele comise sau pentru opinii exprimate impotriva puterii
ocupante anterior ocupatiei.
Este afirmat pp potrivit caruia in teritoriul ocupat orice condamnare de natura
penala trebuie sa aiba la baza un proces cu respectarea unor garantii procedurale
minime, precum informarea despre invinuirea adusa, intr o limba pe care
invinuitul o cunoaste, dreptul la aparare, existenta unui tribunal impartial si legal
constituit, respectarea prezumtiei de nevinovatie, deci acel set de reguli
procedurale ce trebuie respectate de orice procedura penala.

Statutul juridic al personei civile in teritoriul ocupat. Locuitorilor din teritoriul


ocupat trebuie sa li se respecte drepturile fundamentale. De asemenea, acesti civili
trebuie sa fie protejati de actele de violenta, de cele de talharie, de represalii,
pedepse colective sau acte de intimidare. Este interzisa luarea de ostatici. Trebuie
sa se permita accesul Crucii Rosii sa aiba informatii despre persoanele civile,
precum si a celor scosi din lupta de pe teritoriul ocupat. Puterii ocupante ii este

interzis sa oblige populatia civila din teritoriul ocupat sa dea informatii despre
armata nationala sau mijloacele sale de aparare. Puterea ocupanta nu poate
constrange civilii sa lupte in fortele sale, orice propaganda sau presiune in acest
sens fiind interzise. Poate obliga populatia civila majora sa munceasca la
lucrari necesare puterii de ocupatie. In principiu, ocupantul nu poate sa retina
populatia intr o zona expusa pericolelor decat daca motive imperative cer acest
lucru.

Incetarea conflictului armat. O prima formula este cea prin instrumente scrise
(armistitiul, capitulare). Capitularea este o incetare a ostilitatilor, unilaterala sau
negociata de catre parti si care trebuie sa tina seama de regulile onoarei militare.
Acest act antreneaza predarea negociata a fortelor armate a uneia dintre parti.
Exista capitulare partiala si generala. In caz de capitulare, in ceea ce ii priveste pe
prizonieri, trebuie sa se tina seamna de onoarea si rangul militar. Capitularea poate
fi incriminata din oct de vedere al legii penale. Orice cap care ar presupune lipsa
oricarei posibilitati de a salva sit respectiva si care ar antrena mari pierderi de vieti
omenesti nu sr trebui incriminata.
Armistitiul reprezinta o suspendare temporara si conditionala a ostilitatilor, el
avand rolul de a guverna rap dintre beligeranti pana la momentul incetarii
ostilitatilor si incheierii pacii. Deosebirea dintre armistitiu si o simpla incetare a
focului este aceea ca in situatia armistitiului, acesta pregateste incetarea
conflictului, prin urmare exista acesta intentie specifica de incetare a conflictului.
Exista armistitii locale care se incheie intre beligeranti doar pt o parte a fortelor
armate, au caracter limitat, insa exista in continuare intentia de incheiere a
conflictului. De asemenea, armistitiile generale sunt convenite intre beligeranti pt
totalitatea fortelor si pt intreaga zona de desfasurare a razboiului. Beligerantii care
ar redeschide ostilitatile dupa incheirea unui armistitiiu ar fi considerati drept
agresori. Armistitiul trebuie notificat autoritatilor competente si trupelor,
principalul efect fiind incetarea ostilitatilor, insa starea de razboi, cu toate
consecintele sale continua sa se mentina pana la incheirea pacii.
Declaratia unilaterala de incetare a ostilitatilor (prin acord tacit) si functioneaza
dupa mecanismul declaratiilor unilaterale, in sensul ca o parte face o asemenea
declaratie iar cealalta parte se conformeaza atunci reprezinta o modalitatede
incetare a ostilitatilor.

O alta modalitate este prin acte unilaterale interne prin care se proclama incetarea
ostilitatilor. La sfarsitul WWII un nr de state au inteles sa declare incetarea
ostilitatilor prin astfel de cate.
O ultima forma se numeste devellatio si presupune ocuparea totala a teritoriului
statului inamic insotita de distrugerea aparatului statal al acestuia unita cu vointa
de a distruge complet organizarea statala a inamicului, acesta fiind elementul
subiectiv, intentional. Dreptul international contemooran nu prea mai permite un
astfel de mijloc de incetare a conflictului.

Cum se restabileste pacea? Prin tratate de pace care se incheie prin fortele
beligerante si este alcatuit dintr un preambul in care se enumera partile, se
consemneaza restabilirea pacii si reluarea relatiilor diplomatice si o serie intreaga
de clauze referitoare la frontiere, restabilirea tratatelor suspendate in timpul
desfasurarii conflictului, referitoare la restituirea bunurilor rechizitionate, situatia
bunurilor de razboi, repararea daunelor, reparatiile de razboi, eventual, preluarea
temporara a puterii statului invins.
Declaratie formala de incetare a ostilitatilor militare.