Niciodat nu eti mulumit de ce fac.

Tot timpul m ceri!

Aceste doua propozitii trebuiesc interpretate ca fiind un strigat de

revolta, dar si de ajutor al copilului. Spunand parintelui ca nu este
multumit de el, copilul incearca sa exprime mai multe idei deodata
respectiv: este constient de asteptarile parintelui, cunoaste propriul sau
efort pentru a atinge acele asteptari, este constient ca rezultatul sau este
mai slab decat ele si este mahnit de opinia paritelui sau fata de sine.
Cuvantul niciodata este rostit de copil ca fiind un strigat de alarma
pentru parintele sau, reprezentand o incercare a acestuia de al face sa
constientizeze faptul ca este nedrept in raportatea fata de sine. Copilul
atrage atentia ca intreaga sa atitudine este gresita si ca ar trebui sa se
aplece mai mult asupra acestui fapt, sa analizeze standardele pe care le
impune, propriul nivel al copilului si standardele pe care le-a atins copilul
pana in prezent.
Copilul comunica parintelui implicit indicatotorul manifestarii sale
gresite: mereu ma certi!. Copilul afirma astfel ca printele sau si-a creat
o impresie gresita despre el si solicita schimbari pe mai multe
coordonate, astfel: copilul are nevoie de un sprijin extern (parinte,
meditator etc); parintele prebuie sa invete sa fie multumit de actualele
rezultate si sa incurajeze copilul pentru atingerea treptata, a
urmatoarelor etape.
Motivele/cauzele pentru care parintele isi manifesta nemultumirea
pot fi multiple: fie acesta intentioneaza sa-l motiveze astfel pe copil, fie
are pretentii prea mari, fie nu comunica indeajuns cu acesta, fie nu este
constient de nivelul copilului sau de nivelul general pe care ar trebui sa-l
aiba in aceasta etapa.
Prin urmare, in cazul in care intre parinte si copil exista un astfel de
schimb de replici, parintii au datoria de a analiza cauzele si de a
identifica remediile pentru restabilirea raporturilor parintecopil in prima
etapa, respectiv pentru identificarea factorilor care pot contribui la
progresul copilului.
Resptabilirea raportului parintecopil se realizeaza in primul rand
prin purtarea unei discutii in care copilul poata explica toate problemele

pe care le intampina fara ca acestea sa-i fie imputate. Discutia nu trebuie

sa fie in opozitie, ci parintii trebuie sa se posteze de aceeasi parte a
barierei, si impreuna sa isi dea consursul pentru identificarea
problemelor si cauzelor acestora. In etapa urmatoare parintele trebuie
sa-l asigure pe copil de faptul ca se angajeaza sa il sprijine, concomitent
cu realizarea unor incurajari si aprecierea rezultatelor inregistrate in
prezent de catre copil.
Dupa restabilirea acestor raporturi, noua echipa va incerca sa
identifice de comun acord noi metode sau factori care sa vina in sprijinul
progresului copilului, printre care pot fi nominalizate urmatoarele:
asigurarea unui meditator; degrevarea de alte sarcini; alocarea de timp
suplimentar pentru verificarea si sprijinirea in realizarea temelor (inclusiv
pentru joaca); acordarea unor pauze; oferirea unor motivatii concrete in
cazul inregistrarii unor progrese notabile.
Pe de alta parte, odata atentionat, parintele va incerca sa adopte o
alta atitudine fata de situatiile in care copilul inregistreaza un esec sau nu
poate sa obtina un rezultat mai bun. Totodata parintele poate purta o
discutie cu invatatorul/profesorul pentru a obtine de la acesta un punct
de vedere si, de ce nu, o solutie.
Totodata parintele va fi atent la posibilitatile intelectuale si
aptitudinale ale copilului si va incerca sa-i sugere acestuia, etapizat,
standarde apropiate de actualul nivel.
In alta ordine de idei, exista posibilitatea ca o atitudine de acest
gen din partea copilului sa fie de fapt si o tentativa a acestuia de a se
sustrage de la verificarile parintilor si de a solicita sa fie girat, in mod
nejustificat, cu mult mai multa incredere, indiferent de rezultatele pe care
le va obtine.
Din acest motiv se recomanda ca discutiile/replicile de acest gen
sa fie analizate cu maxima obiectivitate, sens in care o discutie
prealabila cu invatatorul poate fi edificatoare. Invatatorul are capabiliatea
de a evalua obiectiv potentialul copilului, gradul de implicare al acestuia,
atitudinea la cursuri si totodata este singurul care poate oferi referinte
concrete despre nivelul pe care ar fi trebuit sa-l fi atins copilul in acel
moment.
Asadar, in cazul in care profesorul/invatatorul va stabili ca nivelul
atins de copil pana in acel moment este bun, parintele va trebui sa ia in
calcul schimbarea comportamentului sau. In cazul in care

profesorul/invatatorul va declara un nivel slab, un potential slab sau o

atitudine necorespunzatoare, parintele poate apela la sprijinul unui
psihoterapeut, care sa il invete metodele cele mai eficace pentru a-l
determina pe copil sa isi schimbe comportamentul, sa manifeste mai
multa atentie, precum si sa ii sugereze metode specializate pentru
invatarea unei anumite materii.
In concluzie, fraza mentionata in titlu reprezinta un semnal de
alarma atat pentru parinte cat si pentru copil, dar care i poate gasi
rezolvarea n primul rand prin solicitarea de sprijin din partea
educatorului/profesorului.

Bibliografie:
Shapiro Stanley, Karen Skinulis,
Ed.Humanitas, Bucuresti, 2012

Cum devenim parinti mai buni,

Alfie Kohn, Parenting neconditionat, Ed. Multi Media Est Publishing,

2006