Sunteți pe pagina 1din 9
ROMANIA CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA I CIVILA Dosar nr. 8510/100/2013 DECIZIA CIVILA NR. 787/A/2015 Sedinta publica din 28 aprilie 2015 Instanta constituita din: PRESEDINTE : SERGIU DIACONESCU JUDECATOR : LAURA DIMA GREFIER : CRINA MONCEA S-au luat in examinare apelurile declarate de reclamantul SINDICATUL LIBER DIN INVATAMANT MARAMURES si de paratul INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN MARAMURES impotriva sentintei civile nr. 1329 din 24 noiembrie 2014, pronuntata de Tribunalul Maramures in dosarul nr. 8510/100/2013, privind si pe paratii intimati LICEUL PEDAGOGIC "REGELE FERDINAND’ SIGHETU MARMATIEI, CONSILIUL LOCAL SIGHETU MARMATIEI, PRIMARUL MUNICIPIULUI SIGHETU MARMATIEI, apelant, avand ca obiect drepturi banesti. La apelul nominal facut in sedinta publica, la prima si la a doua strigare a cauzei, se constata lipsa partilor de la dezbateri. Procedura de citare este legal indeplinita. Apelurile au fost declarate si motivate in termenul legal, au fost comunicate partilor si sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata cA prin memoriile de apel atat reclamantul apelant cat si paratul apelant au solicitat judecarea cauzei si in lipsa. De asemenea, se constata ca s-a urmat procedura prevazuta de art. XV din Legea nr. 2/2013, in cauza formulandu-se intampinari de catre paratul apelant Inspectoratul Scolar Judetean Maramures la apelul formulat de reclamantul apelant si de ctre reclamantul apelant Sindicatul Liber din Invajamant Maramures la apelul formulat de catre paratul apelant, si din partea paratilor intimati Municipiul Sighetu Marmatici prin primar si Consiliul Local al municipiului Sighetu Marmatiei, cat si raspuns la intdmpinare din parte paratului apelant Inspectoratul Scolar Judetean Maramures si note scrise din partea reclamantului apelant ca raspuns la intampinarile formulate de Consiliul Local si Municipiul Sighetu Marmatici gi de Inspectoratul Scolar Judetean Maramures. In conformitate cu dispozitiile art. 238 din Noul Cod de procedura civila, Curtea estimeazd cA aceastA cauz se va solutiona la acest termen de judecata, avand in vedere cA nu s-au formulat cereri in probatiune. Nefiind cereri in probatiune de formulat, Curtea declara inchis faza cercetarii judecatoresti si retine cauza in pronuntare in baza actelor de la dosar. CURTEA Prin sentinta civila nr. 1329 din 24.11.2014 pronuntata de Tribunalul Maramures in dosarul nr. 8510/100/2013, a fost admisa in parte actiunea civila formulata de reclamantul Sindicatul Liber din Invatamant Maramures, in numele membrilor de sindicat Chindris Claudiu, Chindris Liliana, Takacs Ferenc, Negrea Beatrix, Ivanciuc Cornelia, Vaida Narcisa, Piczura Viorica, Takacs Eva, Ardelean Ana, Birlea Ion, Trifoi Mariana, Orza Mariana, Orza Ioan, Muller Josif, Zsetkei 1 Iosif, Feier fleana, Moldovan Ioan, Gogota loan, Fodorut Maria, in contradictoriu cu parafii Liceul Pedagogic ,Regele Ferdinand” Sighetu Marmatiei, Consiliul Local Sighetu Marmatiei si Primarul municipiului Sighetu Marmatiei si Inspectoratul Scolar Judetean Maramures si in consecint A fost obligat paratul Liceul Pedagogic ,Regele Ferdinand” Sighetu Marma- tiei la calcularea si plata sporului pentru conditii periculoase si vatématoare in favoarea membrilor de sindicat Chindris Claudiu, Chindris Liliana, Takacs Fe- renc, Negrea Beatrix, Ivanciue Cornelia, Vaida Narcisa, Piczura Viorica, Takacs Eva, Ardelean Ana, Birlea Ion, Trifoi Mariana, Orza Mariana, Orza loan, Muller losif, Zsetkei Iosif, Feier Ileana, Moldovan loan, Gogota Ioan, Fodorut Maria intr- un cuantum care s& conduca la o valoare egalé cu suma calculata acestora ca spor pentru conditii periculoase si vatimatoare pentru luna decembrie 2009 si astfel incat suma sporurilor individuale s4 nu depageasca 30% din salariul de incepand cu data de 01.01.2011 si pana la data de pronuntérii hotararii, in m&sura in care nu si-au schimbat functia sau locul de munca. A fost obligat paratul Liceul Pedagogic ,Regele Ferdinand” Sighetu Marma- ici la plata drepturilor banesti mentionate actualizate cu indicele de inflatie de la data platii Au fost obligati paratii Consiliul Local Sighetu Marmatici si Primarul muni- cipiului Sighetu Marmatiei la alocarea sumelor necesare pentru plata sporului. A fost obligat paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures la avizarea statelor de plata care cuprind sporul pentru conditii periculoase si vataémétoare in conditiile in care a fost acordat. A fost respinsa actiunea civil formulata de reclamantul Sindicatul Liber din Invatamant Maramures, in numele membrului de sindicat Pop Nutu care nu se regaseste in anexele la buletinele de determinare. Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut urmdtoarele: Membrii de sindicat reprezentati de reclamant sunt angajati ai unitatii de invajamant parate, avand calitatea de cadre didactice si didactic auxiliar. Potrivit statului de plat pentru luna decembrie 2010 - filele 28-32, mem- brii de sindicat indicati in actiune, au beneficiat de spor pentru conditii vata- matoare in cuantum de 15%. Din adeverintele nr. 1307 din 19.10.2011 si nr. 207/09.02.2012 eliberate de unitatea scolara si tabelele nominale depuse la filele 19, 20, 21, rezult cA membrii de sindicat nu au mai beneficiat de acordarea sporului pentru conditii vatdmatoare si periculoase incepand cu data de 01.01.2011. Retinand, referitor la anul 2011, incidenta in cauza a dispozitiilor art. 2 alin. 1 lit. b, art. 21, Anexei 11, Capitolul I lit. B din Legea nr. 284/2010 Art. 21 din Legea nr. 284/2010 si anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Tribunalul a constatat cA persoanele care au beneficiat de sporul pentru conditii vatamatoare si periculoase in decembrie 2010 si care isi_desfAsoar4 activitatea in aceleasi conditii beneficiazd de acest spor si in anul 2011. In ce priveste acordarea sporului pentru conditii periculoase sau vatama- toare membrilor de sindicat reprezentati incepand de la data de 01.01.2012 si in continuare, instanfa constaté ca potrivit art. II art. 1 alin. 3 din OUG nr. 80/2010 cu modificarile aduse de Legea nr. 283/201 in anul 2012, cuantumul brut al salariilor de incadrare, al sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic i didactic auxiliar din invatamant, in conformitate cu prevederile Legii nr. 63/ 2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si di- dact iliar din inva Aceste dispozitii legale sunt aplicabile in privinta salarizarii personalului din invatamént si pentru anii 2013 si 2014. Una din conditiile impuse de dispozitiile legale anterior mentionate pentru ca membrii de sindicat reprezentati sa beneficieze de sporul pentru conditii va- tamatoare este ca acestia sa fi beneficiat de acest spor si in anul anterior, respec- tiv in 2010 pentru a beneficia in anul 2011, in anul 2011 pentru a beneficia in anul 2012. Cea de-a doua conditie impusé este aceea ca membrii de sindicat sa isi desfasoare in continuare activitatea in aceleasi conditii, ori indeplinirea acestei cerinfe nu poate fi probata decat prin existenta unui buletin de determinare prin expertizarea locurilor de munca. Astfel, se retine cA membrii de sindicat de la pozitiile 1-12 si 14-20 repre- zentati in cauz& au beneficiat de sporul pentru conditii de munca in 2010, iar prin buletinele de determinare privind expertizarea locurilor de munca depuse la dosar se confirma ca acestia indeplinesc si cea de-a doua cerinta impusa pentru a putea beneficia de acordarea sporului si in 2011, respectiv si in continuare, prestand activitate in aceleasi conditii. Membrul de sindicat Pop Nutu nu se regaseste in buletinele de determinare itiilor de lucru, depuse in probatiune la dosar, situatie in care instanta a apreciat cA acesta nu indeplineste cerintele impuse pentru a beneficia si in continuare de sporul de conditii periculoase, faté de acesta actiunea a fost respinsa. Fara cheltuieli de judecata. ___Impotriva acestei hotarari au declarat apel reclamantul Sindicatul Liber din Invatamant Maramures, in numele membrului de sindicat Pop Nutu si pardtul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures. Prin apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Invatamant Maramures, s-a solicitat modificarea in parte a sentintei referitor la solutia pronuntata cu privire la membrul de sindicat POP NUTU si s& se dispuna obligarea paratilor la calcularea si plata sporului pentru conditii periculoase si vat&matoare de 10% cu actualizarea in functie de coeficientul de inflatie pana la data efectiva a platii, incepand cu 01.01.2011 si pan la data pronuntarii hotararii. Totodata mai solicita ca paratii Consiliul Local si Institutia Primarului sa asigure sumele necesare pentru plata sporului mai sus mentionat, iar Inspectorul Scolar Judetean Maramures la avizarea statelor de plata care cuprind acordul sporului de conditii periculoase si vatamatoare. in motivarea apelului s-a aratat ca prima instant a retinut cé POP NUTU nu poate beneficia de sporul pentru conditii vataméitoare si periculoase intrucat nu a beneficiat de acest spor in decembrie 2009. Apelanta mai araté ca a solicitat acordarea sporului pentru condi vatdmatoare incepand cu 01.01.2011 si pana la pronuntarea hotararii judecatoresti. Prin urmare, pe aceasta perioada sunt incidente urmatoarele acte normative: in anul 2011, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 conform c&reia drepturile salariale se majoreazd cu 15% fata de nivelul acestora din octombrie 2010 gsi Legea nr. 63/2011 privind incadrarea gi salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invafamant care este in vigoare si aplicabila si in prezent. Asticl, conform actelor normative invocate, in anul 2011, sporul pentru conditii vatamatoare si periculoase se acordai persoanelor care au beneficiat de el in decembrie 2010 si nu decembrie 2009, cum a retinut prima instan{a. Membrul de sindicat POP NUTU a beneficiat in luna decembrie 2010 de“sporul pentru conditii vatamatoare si periculoase, asa cum reiese din statul/de plata aferent acestei luni. 3 Membrul de sindicat ar fi trebuit s& beneficieze de sporul pentru conditii vatamatoare si periculoase cel putin in temeiul dispozitiilor din Buletinul de determinare emise anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 63/2001, care prevede posibilitatea acordarii sporului numai celor care I-au avut in plata anterior si care lucreaza in aceleasi condifii, chiar daca nu |-au avut efectiv in plata in decembrie 2009, respectiv decembrie 2010. In drept, a invocat dispozitiile art. 96 punctul 2 si art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila, pe art. 21 si Anexa II, Capitolul I lit. B din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, art. 6 din Capitolul II si art. 9 din Capitolul 1 din Legea nr. 63/2011 privind incadrarea sl salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatémant, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, art. I art. 12 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenté a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuiclilor publice art. 28 din Legea dialogului social nr, 62/2011, art. 268 alin. 1 lit. 0) si art. 269 din Codul Muncii. Prin apelul declarat de paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, s-a solicitat modificarea sentintei civile atacate si, procedéind la rejudecarea cauzei respingerea actiunii reclamantului ca netemeinica si nelegala. In motivare a aratat c& sentinta este netemeinica si nelegala intrucat prin cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat, in mumele persoanelor reprezentate, obligarea sa la avizarea statelor de plata care cuprind acordarea sporului de condifii periculoase si vatamatoare. Odata cu aparitia Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, respectiv la data de 01.01.2010, prin art. 48 pet. 2 din lege s-a abrogat art. 8 din H.G. nr. 281/1993, in baza cdruia era acordat sporul penau conditii periculoase si vatimatoare. Conform dispozitiilor Ordinului comun nr. 4576/230/2445/2011, inspectoratele scolare avizeazé statele de personal si statele de plata ale unitatilor de invatamant doar daca corespund modului de calcul legal. Pentru avizarea statelor de plata care cuprind sporul de conditii periculoase si vatimiitoare, trebuie mai intai sa se stabileascd daca acest spor este unul legal sau nu, respectiv daca in acest moment acest spor poate fi acordat sau nu. Mai mult decat atat, mai aratd faptul ca stabilirea salariilor de bazd individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care s-au acordat incepand cu 01.01.2010 s-a facut in baza unei decizii de stabilire a drepturilor salariale, emisa de conducerea unitatii de invatamant, in calitate de ordonator de credite, decizie care putea fi contestata in termen de 5 zile de la data luarii la cunostin{a a continutului acelei decizii, asa cum prevede art, 34 din Legea nr. 330/2009; la dosarul cauzei nu exist dovada contestarii deciziilor de salarizare a persoanelor reprezentate de reclamant. Incepand cu 01.01.2010 sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare nu a mai fost acordat si, datorita faptului ci pe intreg parcursul anului 2010 nu a fost elaborat, aprobat si avizat nici un fel de Regulament aceste sporuri nu au putut fi acordate, iar datorita faptului ca acest spor nu era acordat la data intrarii in vigoare a prevederilor Legii nr.63/2011 apreciaza ca nu sunt incidente in prezenta speta prevederile art.9 alin.3 din Anexa 5 a Legii nr. 63/2011 / Pe de: nr.284/201 fa pare, incepand cu data de 01.01.2011 a intrat in vigoare Legea rivind salarizarea unitard a personalului platit din fonduri publice care stabileste, la art. 14 din Anexa Il, Capitolul I, litera B faptul ca, ,(1) in raport cu conditille in care se desfasoara activitatea, conditii periculoase sau vatamatoare, personalul salarizai poate primi un spor de pana la 15% din salariul de baza, corespunzator timpului lucrat la locurile de munca respectiv, cu respectarea prevederilor legale in vigoare. (2) Locurile de munca, categoriile de personal, marimea concreté a sporului, precum si conditiile de acordare a acestuia se stabilesc de catre ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, in limita prevederilor din regulamentul prevazut la art. 21 din prezenta lege, elaborat potrivit prezentei legi, avand la baz buletinele de determinare sau, dupa caz, expertizare, emise de catre autoritatile abilitate in acest sens”. Art. 21 prevede ca ,locurile de munca, categoriile de personal, marimea concreta a sporului pentru conditii de munca prevazut in anexele nr. I - VIII, precum si conditiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de catre fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetara - administratie, sanatate, invatamant, justitie, cultura, diplomatie, de catre institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si de catre autoritatile publice centrale autonome, care se aproba prin hotarare a Guvernului, la propunerea fiecdruia dintre ministerele coordonatoare, fiecdreia dintre institutiile de aparare, ordine publica si siguranté nationala sau autoritatile publice centrale autonome, cu avizat Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si ai Ministerului Finantelor Publice si cu consultarea federatiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate”. Nici in anii 2011-2013 nu a fost elaborat un Regulament care sa fie aprobat prin hotarare de Guvern asa cum dispune legea si, in consecinta, nici incepand cu 01.01.2011 sporul pentru conditii periculoase sau vatématoare nu a putut fi acordat. in cursul lunii iunie 2011, Ministerului Educatici, Cercetarii, Tineretului si Sportului, i-a informat, prin adresa nr. 40541/26.05.2011, inregistrata la Inspectoratul Scolar Judetean Maramures cu nr. 4389/14.06.2011 ca, in conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 284/2010 si cu prevederile art. 9 alin (2) din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, acordarea sporurilor pentru conditii periculoase sau vatamatoare se poate face numai pe baza Regulamentului de acordare a sporurilor pentru conditii periculoase sau vatdmatoare, aprobat prin hotarare de Guvern. Nu in ultimul rand, mai araté faptul c& art.8 alin. | din O.U.G. nr. 103/2013 dispun cA ,prevederile art.21 din Legea nr. 284/2010 se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2015”. In al doilea rand, arata cA sporul pentru conditii de muncd nu se mai acord& din 01.01.2010, tocmai datorita faptului ci incepand cu acea data s-a abrogat H.G. nr, 281/1993, in baza careia se emiteau si Buletinele de determinare si se acordau si sporurile. Pentru aceste considerente, statele de personal sau cele de plata care ar cuprinde si sporul pentru conditii de munc&, nu ar putea fi avizate de inspectoratul scolar deoarece nu ar corespunde modului de calcul legal, motiv pentru care solicita respingerea actiunii reclamantului ca nefondata. Analizdnd sentinta atacata prin prisma motivelor de apel si a apardrilor formulate, Curtea retine urmdtoarele: Apelul declarat de paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures Temeiul juridic al acordarii sporului in discutie il reprezinta art.SO alin.12 din Legea nr.128/1997, conform caruia, ,personalul didactic-beneficiaza de pensii si de alte drepturi banesti prevazute de lege si de contractul colectiv de munca” Or, art.8 alin.1 lit. a din HG nr.281/1993 prevede expres posibilitatea acordarii sporului pentru condifii periculoase sau vatamatoare in cuantum de 15% din salariul de baz, personalului din unitatile bugetare. Prin intrarea in vigoare a Legii nr.330/2009, au fost abrogate prevederile art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, care au constituit sporul legal al acordarii sporului in discutie, insa noul act normativ a prevazut prin art.17 al anexei nr. I c&, in raport de conditiile in care isi desfasoara activitatea, personalul didactic poate beneficia de un spor pentru conditii periculoase sau vatdématoare. Este real cA ultima norma evocata prevede stabilirea printr-un regulament al ordonatorului principal de credite a locurilor de munca, a categoriilor de personal, a marimii concrete a sporurilor, precum si a conditiilor de acordare, ins& un asemenea regulament nu a fost emis nici in baza Legii nr.330/2009, nici in aplicarea actelor normative ulterioare de salarizare. Omisiunea ordonatorului principal de credite de a emite in conditiile legii regulamentul mai sus mentionat in anul 2010 si nici chiar pana in prezent nu poate constitui un impediment la recompensarea prestarii activitatii in atare conditii Acest aspect rezult din prevederile Legii nr. 24/2000 _privind normele de tehnica legislativa, art. 75, potrivit cdruia Ordinele si instructiunile se vor elibera in termenul prevazut de actul superior, sau dupa caz, intr-un termen util care sa fac& posibila aducerea lor la indeplinire. Contextul juridic al cauzei este intregit de prevederile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, conform c&rora ,in anul 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009, isi va pastra salariul avut fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009", precum si de dispozitiile art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010, care instituie dreptul salariatilor afectati de aplicarea Legii nr.330/2009 de a beneficia de sume corespunzatoare cu caracter tranzitoriu care si acopere diferenta de salariu aferent iunii decembrie 2009, in masura in care condifiile de desfésurare a activitatii se mentin. Prin urmare, dispozitiile legale evocate enunta clar si expres imperativul pastrarii in plata in anul 2010 a drepturilor salariale avute in luna decembrie 2009, in masura in care conditiile de desfagurare a activitatii nu se schimba si, desigur, sunt de acord cu exigentele noului cadru legal, care nu mai ingaduie prelungirea efectelor contractelor colective de munca cu privire la acordarea unor drepturi salariale neprevazute de lege, aspect care va fi analizat in legatura cu sporul pentru conditii nocive si penibile. In speta, membrii de sindicat Chindrig Claudiu, Chindrig Liliana, Takacs Ferenc, Negrea Beatrix, lvanciuc Cornelia, Vaida Narcisa, Piczura Viorica, Takacs Eva au beneficiat in decembrie 2009, respectiv in decembrie 2010 de sporul pentru conditii vatdmatoare si periculoase de 15% din salariul de baza, iar membrii de sindicat Ardelean Ana, Birlea Ion, Trifoi Mariana, Orza Mariana, Orza loan, Muller losif, Zsetkei Iosif, Feier Ileana, Moldovan Ioan, Gogota Ioan, Fodorut Maria de acelasi spor in cuantum de 10%, si si-au desfasurat activitatea in anul 2010 (precum si in continuare) in aceleasi conditii, iar noul act normativ (Legea nr.330/2009) recunoaste dreptul de a beneficia de act spor in conditiile unui regulament care, ins{ nu a mai fost emis nici pand in prezent. De asemenca dispozitiile legale citate confer dreptul salariatilor de a beneficia de pastrarea in plata in cursul anului 2010 a salariului avut in luna decembrie 2009, prin acordarea unor sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, ce reprezinté in cauza chiar obiectul actiunii. In acest sens, prin Decizia nr. 11/2012 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea unui recurs in interesul legii, se retine cu forta 6 obligatorie pentru instantele judecatoresti cA ,la data de 1 ianuarie 2010 a intrat in vigoare noua lege-cadru a salarizrii unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, care prevede la art. 1 alin. (2) c&, incepand cu data intrarii sale in vigoare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt si réman exclusiv cele prevazute in aceasta lege. Potrivit art. 30 alin. (5) din noul act normativ, in anul 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 isi va pastra salariul avut in luna decembrie 2009, far a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din acelasi text de lege, pentru persoanele ale cdror sporuri cu caracter permanent acordate in luna decembrie 2009 nu se mai regasesc in anexele la lege sau nu au fost incluse in salariile de baz, in soldele functiilor de bazi sau, dupa caz, in indemnizatiile lunare de incadrare, sumele corespunzitoare acestor sporuri vor fi avute in vedere in legile anuale de salarizare, pana la acoperirea integrala a acestora, Analiza textului de lege evocat denota caracterul acestuia de norma de protectie, intentia legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar find evidenta. In vederea stabilirii unor criterii de determinare a sintagmei "salariu avut’, prin art. 5 alin. (6) din Ordonanta de urgenta_a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar s-a prevazut ca: "Reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 1 ianuarie 2010 se face luand in calcul salariile de baz4 la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile Ordonantei de urgent a Guvernului_nr. 41/2009 privind unele masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobaté prin Legea_nr. 300/2009." Faja de continutul normei citate rezulté c& reincadrarea personalului didactic din invatamant la data de 1 ianuarie 2010 urma a se realiza luand in calcul salariul de bazé la care ar fi fost indreptatit acesta la data de 31 decembrie 2009, ceea ce reprezinta dreptul recunoscut si ocrotit de lege.” Rationamentul juridic prezentat anterior se aplica in mod corespunzator si pentru raporturile de munca ulterioare anului 2011, deoarece nu s-a schimbat cadrul juridic incident in spetd, iar prevederile legale evocate au fost transpuse in aceeasi forma de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 pentru anul 2010, art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011, art. Il 1 alin. 2 si 3 din OUG nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr.37/2008 (asa cum a fost modificat prin Legea nr. 283/2011) pentru anul 2012, respectiv art. 1 din OUG nr. 74/2012 pentru anul 2013, art. 1 alin. 4 din OUG nr. 103/2013 pentru anul 2014 si art. 1 din OUG nr. 83/2014 pentru anul 2015. Drept urmare, membrii de sindicat reprezentati in cauzd au beneficiat in anii 2009-2010 de acest spor, find indreptatiti sa il primeasca in continuare. Pentru aceste considerente, in temeiul dispozitiilor legale mentionate anterior si a art. 480 alin. 1, se va respinge ca nefondat apelul declarat de paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures. ‘Apelul reclamantului Sindicatul Liber din Invaamant Maramures, in numele membrului de sindicat Pop Nutu Contrar celor retinute de prima instan{a, Curtea constata cA membrul de sindicat Pop Nutu a beneficiat in luna decembrie 2010 de sume compensatorii reprezentand echivalentul sporului pentru conditii vatamatoare si periculoase, in cuantum de 10% din salariul de baza (fila 31 dosar fond), respectiv isi desfagoara, activitatea in aceleasi conditii, aga cum rezulté din\Adeverinta ‘nr. 7 1307/19.10.2011 emisa de Liceul ,Regele Ferdinand” Sighetu Marmatici (fila 15 dosar fond). De ascmenea, dispozitiile legale mentionate in analiza apelului declarat de paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, retinute, de altfel, si de prima instanta, nu prevad obligativitatea expertizdrii locurilor de munca pentru'a se dovedi desfasurarea activitatii in aceleasi conditii ‘Avand in vedere aceste considerente, precum si cele retinute in examinarea apelului declarat de paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures, in temeiul art. 480 alin, 2 si 3 Cod procedura civila, se va admite apelul declarat de reclamant in numele membrului de sindicat Pop Nutu si se va obliga angajatorul acestuia, respectiv paratul Liceul Pedagogic ,Regele Ferdinand” Sighetu Marmatiei, si pléteasca membrului de sindicat mentionat anterior sumele compensatorii reprezentand echivalentul sporului pentru conditii vatamatoare si periculoase, in cuantum de 10% din salariul de baz, actualizate cu rata inflatiei la data platii, in raport de activitatea efectiv desfasurata in cadrul unitatii scolare parate incepand cu data de 01.01.2011 si pana la data pronuntarii hotararii, respectiv 28.04.2015. Cu privire la cererea de obligare a paratului Consiliul Local Sighetu Marmatiei la alocarea fondurilor, Curtea, refine, sub aspectul petitului ce va fi admis, c&, potrivit dispozitiilor art. 167 al. 19 din Legea nr. 84/1995 republicata fin vigoare pana in 09.02.2011), ,finantarea cheltuielilor curente si de capital ale (in unitatilor de invatdmant special se asigura din bugetul consiliului judetean, respectiv al sectoarelor municipiului Bucuresti, si din bugetul de stat”, dispozitie legal care se reia prin art. alin. (3) din H.G. nr. 2192/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind finantarea si administrarea unitatilor de Invat: imant preuniversitar de stat. In mod similar, conform art. 110 alin. 3 din Legea 1/2011 ,Finantarea unitatilor de invatamant special, a claselor de invatamant special, a elevilor din invatamantul special, a liceelor speciale si a CURAE/CMBRAE se asigura din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat prin bugetele locale ale consiliilor judetene si ale sectoarelor municipiului Bucuresti, indiferent de locul de domiciliu al copiilor, prin contract managerial”. Avand in vedere atributiile intimatului Consiliul Local Sighetu Marmat privinta finantarii unitatilor de invatamant, anterior mentionate, se constata a fi neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata prin intampinare. Primarul municipiului Sighetu Marmatiei are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea 215/2001 si calitatea de reprezentant al unitatii administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din acelasi act normativ. Conform dispozitiilor Ordinului comun nr. 4576/230/2445/2011, paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures va fi obligat s& avizeze statele de personal gi statele de plata ale unitatii de invatamant parate. Se vor pastra celelalte dispozitii ale sentintei apelate. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEG, DECIDE: Admite apelul declarat de reclamantul Sindicatul Liber din Invajémant Maramures, in numele membruiui de sindicat Pop Nutu impotriva sentintei civile nr. 1329 din 24.11.2014 pronuntata de Tribunalul Maramures in dosarul nr. 8510/100/2013 pe care o schimba in parte in sensul ca: 8 Obliga paratul Liceul Pedagogic ,Regele Ferdinand” Sighetu Marmatiei cu sediul in Sighetu Marmatici, str. 21 Decembrie 1989, nr. 5, jud. Maramures ‘s& plateasca membrului de sindicat Pop Nutu sumele compensatorii reprezentand echivalentul sporului pentru condifii vatamatoare si periculoase, in cuantum de 10% din salariul de baza, actualizate cu rata inflatiei la data platii, in raport de activitatea efectiv desfasurata in cadrul unitatii scolare parate incepand cu data de 01.01.2011 si pana la data de 28.04.2015. Obligé paratii Consiliul Local Sighetu Marmatiei si Primarul Sighetu Marmatiei ambii cu sediul in Sighetu Marmatiei, str. Bogdan Voda, nr. 14, jud. Maramures s& aloce unitatii de invatamant fondurile necesare platii sumelor compensatorii mentionate. Obliga paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures cu sediul in Baia Mare, str. Petofi Sandor, nr. 14-16, jud. Maramures sa avizeze statele de plata privind acordarea drepturilor mentionate anterior. Pastreaza celelalte dispozitii. Respinge ca nefondat apelul declarat de paratul Inspectoratul Scolar Judetean Maramures impotriva aceleiasi sentinte. Definitiva. Data si pronuntat in sedinta publica din data 28 aprilie 2015. PRESEDINTE, JUDECATOR, SERGIU DIACONESCU LAURA DIMA GREFIER, CRINA MONCEA Red.L.D./S.M. Sex,/ 13.05.2015 a ‘Jud.fond: Cited Viorica

S-ar putea să vă placă și