Mo Crciun cu plete dalbe,

i din ce n ce mai rare,

De la noi primeti doar jalbe,
Milioane, i-o-ntrebare:
Nou ce ne-aduci, btrne,
Cum domnia ta ne uit
Sau cumva de-amrciune
i-e memoria prea scurt?
Cum pe noi romnii, sfinte,
Ne tot ocoleti la daruri,
i doar trista noastr ginte
S se sting valuri-valuri?
Cui lai, moule, de-o vreme,
Dup vremuri mult durate,
Neamul sta care geme
De dureri adnc spate?
Chiar s-a dus tot din desag
i nu mai gseti nimica
Pentru ara noastr drag
i srman, Romnica?
Dac Tu i-ai luat, mrite,
Mna de pe noi i dac
Ne-ai uitat, atunci ursit e
Neamul ap s se fac
i pe Dunre s curg
Lacrimi milioane-n mare
i de-acolo s ajung
Nori i ploi de viei amare.
Mo Crciun, la tineree
Am trit n proletar
Srcie i tristee,
Dar mcar aveam o ar
Sigur i netrdat,
Nu vndut fr mil,
i ne-ai fost n tain tat
Travestit n Mo Geril
Azi ne ocoleti, se vede,
Nici nu mai exiti probabil,

Cum nici lumea nu mai crede

n moul cel caritabil