Principile didactice

In realizarea sa practica, procesul de invatamant se sprijina pe o serie de cerinte,

norme generale, reguli pe care le numim principii didactice. Acestea fundamenteaza
activitatea de predare invatare anticipandu-i eficienta. Principiile didactice, ca ansamblul
normelor generale care stau la baza proiectarii, organizarii si desfasurarii activitatilor de
predare-invatare, in vederea realizarii optime a obiectivelor educationale, se constituie pentru
orice educator in idei calauzitoare in proiectarea si realizarea procesului de invatamant.
Principiile invatamantului didacticii functioneaza ca idei de baza orientative care
ghideaza activitatea didactica a profesorului sau a invatatorului ajutandu-l sa faca din predare
un factor de influenta si stimulare a invatarii.
Caracteristicile principiilor didactice
Caracterul orientativ
Principiile didactice sunt norme sau teze generale care orienteaza si
imprima un sens functional procesului de invatamant, asigurandu-i astfel
premisele necesare indeplinirii obiectivelor si sarcinilor pe care le urmareste in
desfasurarea sa.
Caracterul orientativ al principiilor didactice este determinat de
complexitatea si dinamismul procesului de invatamant, cauza pentru care
adaptarea sa neintrerupta la situatii noi se impune cu necesitate. Or, pentru ca
acest lucru sa nu se faca in mod intamplator sunt necesare asemenea norme
care sa-l calauzeasca pe profesor in activitatea sa. In cele din urma, deci, aceste
principii se refera la activitatea profesorului, iar prin intermediul ei in mod implicit
si la activitatea e1evilor. Conducandu-se dupa astfel de norme profesorul imprima
procesului de invatamant un sens care sa fie in concordanta cu logica interioara a
desfasurarii sale, evitand alunecarea pe panta unor improvizatii si rezolvari
spontane. Nu inseamna ca prin aceasta se inlatura cu desavarsire aparitia unor
fenomene si manifestari intamplatoare, neprevazute. Din contra, logica
procesului de invatamant se realizeaza, asa dupa cum am vazut, pe fondul
interdependentei dintre factorii necesari si intamplatori, respectarea principiilor
didactice asigurand desfasurarea legica a procesului de invatamant si anihilarea
actiunii acestor factori intamplatori si neprevazuti.
Caracterul normativ
Aceste principii au, in primul rand, un caracter normativ, dar inainte de a
deveni norme calauzitoare pentru desfasurarea propriu-zisa a procesului de
invatamant, principiile au constituit obiectul unei elaborari pe baza generalizarii
experientei in organizarea acestui proces si a valorificarii rezultatelor stiintelor ce

vin in sprijinul didacticii. Astfel se explica nu numai geneza acestor principii, ci si

imbogatirea continutului lor de la o etapa istorica la alta.

Caracterul dinamic
Pe langa caracterul lor sincronic si sistemic, dupa cum vom vedea,
principiile au un caracter dinamic, ele diferentiindu-se in functie de continutul
invatamantului si, implicit, de evolutia societatii. De la cel care a realizat o prima
prezentare sistematica a principiilor didactice, care a fost J. A. Comenius si pana
astazi s-a inregistrat o restructurare continua a acestora nu numai prin faptul ca
unele si-au pierdut valabilitatea, aparand altele noi, ci si prin imbogatirea
continutului celor elaborate initial. Mai mult, in zilele noastre asistam la diverse
controverse privitoare la aceste principii. Cauzele se afla, pe de o parte, in lipsa
unei delimitari cat mai clare a ariei pe care o acopera principiile didactice, iar pe
de alta parte printr-o preluare si aplicare simplista a descoperirilor psihologiei
contemporane.
Caracterul sistemic
Principiile care normeaza si optimizeaza, totodata, procesul de invatamant
nu actioneaza in mod independent si unilateral, ci dintr-o perspectiva sistemica
interconditionandu-se reciproc. In acest sens se poate delimita chiar un
subsistem al principiilor didactice in cadrul sistemului de invatamant.
Promovand fiecare cerinta si norma desemnate printr-un anumit principiu,
acestea devin realizabile prin intermediul intregului al principiilor didactice
desfasurate in mod unitar, interdependent si diferentiat.
Subsistemul principiilor didactice
Din cadrul acestui subsistem fac parte urmatoarele principii:

principiul participarii constiente si active a elevilor in activitatea de

invatare;

principiul unitatii dialectice dintre concret si abstract in procesul de

invatamant;

principiul sistematizarii, structurarii si continuitatii;

principiul legarii teoriei cu practica;

principiul accesibilitatii sau al orientarii dupa particularitatile de varsta

si individuale ale elevilor;

principiul temeiniciei si durabilitatii rezultatelor obtinute in procesul de

invatamant.

Principiul participarii constiente si active a elevilor in activitatea

de invatare

Esenta acestui principiu se exprima in considerarea elevului ca subiect al

propriului proces de devenire, de asimilare a celor transmise si de formare a
personalitatii sale. Nimic din tot ceea ce se intreprinde din exterior nu se reflecta
ca intr-o oglinda, iar dezvoltarea ne apare ca un rezultat al activitatii subiectului,
ca autodezvoltare. Important este ca, pornind de la acest postulat, profesorul sa
stimuleze prin actul predarii participarea elevului la propria sa formare. Prin
aceasta prisma invatarea ne apare ca un proces de structurare si restructurare
continua a intregului edificiu anterior, dinamica interna a personalitatii
constituind in acelasi timp un rezultat si o conditie a acestei participari active din
partea elevului. Formarea acestor structuri este consecinta unei elaborari care nu
poate fi realizata in afara participarii active a subiectului. Rezultatele activitatii
umane generalizandu-se si fixandu-se intra ca material de constructie in
structura capacitatilor omului (S.L. Rubinstein, 1962). Noile teorii ale invatarii se
concentreaza tot mai mult asupra mecanismului intern al elaborarii. Avem aici in
vedere cercetarile intreprinse de H. Wallon, J. Piaget, P. I. Gaiperin etc., cercetari
care au pus in evidenta faptul ca formarea conceptelor are loc pe baza
interiorizarii unor actiuni, adica pe baza trecerii de la actiuni externe cu obiectele
la actiuni interne ce se desfasoara pe plan mintal cu ajutorul limbajului. In spiritul
psihologiei genetice, gandirea ne apare ca un joc de operatii si nu o simpla
asimilare de imagini si notiuni. A forma gandirea inseamna a forma operatii, iar a
forma operatii inseamna a le elabora sau construi in actiune si prin actiune.
Constatarea poate fi extinsa si asupra altor componente ale personalitatii.
Din punct de vedere psihologic, acest proces de interiorizare ce se realizeaza
numai cu participarea activa a subiectului este in acelasi timp si un proces
constient, dupa cum orice activitate constienta implica si atributul de activa, de
prelucrare creatoare sub tensiunea unor cerinte subiective si antrenand diverse
procese si insusiri psihice, in cele din urma personalitatea in ansamblul sau.
Participare constienta inseamna integrarea a ceea ce se asimileaza, si se
formeaza in structuri sau scheme de asimilare tot mai largi. Informatiile care nu
se integreaza in astfel de structuri constituie un balast nu numai pentru memorie,
ci si pentru gandire.
Acest principiu este regasit intr-o alta formulare in lucrarea de referinta a
lui I. Bontas Pedagogie, sub denumirea de principiul insusirii constiente si
active a cunostintelor. El exprima necesitatea ca invatarea (dobandirea
cunostintelor) sa se faca in mod constient, sa-ti dai seama, sa intelegi
semnificatiile si conexiunile abstracte, esentiale si generale ale obiectului sau
procesului studiat si, in acest context, sa depui un efort operational mental (de
gandire) si, dupa caz, un efort actional de aplicare a cunostintelor, adica sa fii
constient si activ in acelasi timp.
Principiul insusirii constiente si implicit a participarii constiente si active a
fost elaborat ca un demers legic impotriva insusirii mecanice si pasive a
cunostintelor. In conformitate cu afirmatia filosofului R. Descartes: Fiecare
trebuie sa ajunga la adevar cu propria-i gandire si prin propriu-i efort mental si
practic.

Insusirea constienta si activa a cunostintelor determina anumite elemente

mobilizatoare, benefice pentru invatare, printre care evidentiem:

motivatia favorabila si satisfactia invatarii;

credibilitatea adevarurilor si
deprinderi stiintifice personale;

sporirea rezultatelor invatarii.

transformarea

lor

in

convingeri

si

Respectarea si aplicarea acestui principiu presupune cateva reguli de aplicare,

cum ar fi:
folosirea de explicatii, argumentari, exemplificari si aplicatii adecvate
pentru asigurarea inteligibilitatii si accesibilitatii, evitandu-se fenomenul
de a oferi totul, de a da gata sau de a prezenta cunostintele fara
explicatii, ceea ce ar duce la o memorizare mecanica diminuand
invatarea temeinica si eficienta;
realizarea de conexiuni intre vechile si noile cunostinte;
crearea si rezolvarea de situatii problematice, care sa determine
manifestarea gandirii creatoare a elevilor/studentilor;
intrebari retorice, probleme, simulari, modelari, ipoteze, interpretari
critice;
legarea cunostintelor teoretice de cele practice in cadrul experientelor,
aplicatiilor etc.;
dinamizarea elevilor de a gasi (afla, descoperi) singuri explicatii,
argumentari, solutii de rezolvare a problemelor teoretice si practice
folosind atat documentarea cat si investigatia stiintifica de laborator
etc.;
dinamizarea capacitatii de autocontrol si autoevaluare in procesul
insusirii cunostintelor teoretice si practice.