Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TEMA:
Meditatie filosofica asupra omului de geniu
TITLU
In sens propriu,Luceafarul este numele popular dat planetei
Venus si altor stele stralucitoare.In poezie,el devine un simbol al
unicitatii si superioritatii,intruchipand geniul.
PRIMUL TABLOU
4
TABLOUL al II lea
Tabloul al II lea este o idila pastorala intre doua fiinte apartinand
aceleiasi lumi.
Cadrul naturii este dominat de spatiul uman-terestru, fata se
individualizeaza prin nume- Catalina- si prin infatisare, iar Luceafarul
este doar aspiratie spirituala, ideal.
Tabloul incepe prin prezentarea lui Catalin viclean copil de casa care
o urmareste panditor pe Catalina si caruia Eminescu ii face un scurt
portret intr-un ton ironic: indraznet cu ochii cu obrajei ca doi
bujori.
Numele celor doi Catalin si Catalina , este asemanator deoarece ei sunt
exponenti individuai ai aceleiasi spete omenesti, ambii sunt
pamanteni.
Dragostea lor e comparabila cu aceea dintre un flacau si o fata de la
tara, o idila pastorala argumentata si prin limbaj si prin gesturi
Dar ce vrei, mari, Catalin /Ia dut de-ti vezi de treaba
Luceafarul este in acest tablou doar sugerat, ca aspiratie spirituala, ca
dorinta erotica ideala:
O, de luceafarul din cer/ M-a prins un dor de moarte
Ritualul iubirii se ivnata ca un joc, avand gesturi tandre, mangaietoare
Daca nu stii, ti-as arata/ Din bob in bob amorul[...] Si ochii tai
nemiscatori/ Sub ochii mei ramaie../[...] Cand fata mea se pleaca-n
jos/ In sus ramai cu fata/[...] Cand sarutandu-te ma-nclin/ Tu iarasi
ma saruta
Numit si drumul cunoasterii este dominat de planul universalcosmic, Luceafarul este Hyperion ( pe deasupra mergatorul), iar fata
este motivatia calatoriei, simbolul iubirii ideale.
Calatoria lui Hyperion spre Demiurg in spatiul intergalactic
simbolizeaza un drum al cunoasterii si totodata motivatia meditatiei
pe care Eminescu o face aspura conditiei omului de geniu in raport cu
oamenii obisnuiti, dar si cu idealul spre care aspira acesta, rpin lirica
mastilor
Hyperion ii cere Demiurgului dezlegarea de nemurire, pentru a putea
descifra taina fericirii, prin implinirea iubirii absolute, ideal pentru
care este capabil de sacrificiul suprem:
Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/ Si pentru toate dami in schimb/ O ora de iubire//
Demiurgul ii respinge dorinta dezvaluindu-i dispretul pentru statutul
de muritor al omuli obisnuit, care nu-si poate determina propriul
destin, ci se bazeaza numai pe noroc, in antiteza cu omul de geniu,
capabil de a implini idealuri inalte ,ca re-l fac nemuritor dar si
neinteles in societate:
10
Imbina ca si primul tablou, planul universal-cosmic cu cel umanterestru, dand poemului o simetrie perfecta. Geniul redevine astru, iar
fata isi pierde unicitatea, numele, frumusetea,infatisarea, ipostaza
femeii in acest tablou fiind aceea de muritoare de rand, de chip de
lut
Intorcandu-se in locul lui menit pe cer, Luceafaru priveste pe
pamant si vede doi tineri singuri intr-un dezlantuit joc al dragostei:
O, lasa-mi capul meu pe san/ Iubito sa se culce/ Sub raza ochiului
senin/Si negarit de dulce.
Fata imbatata de amor adreseaza Luceafarului o chemarea
modificata, formula nu mai este magica si accentueaza ideea ca omul
obisnuit este supus sortii, intamplarii norocului, fiind incapabil de a se
inalta la iubirea absoluta, ideal care nu-i este accesibil: Cobori in jos,
11
12