Sunteți pe pagina 1din 12

LUCEAFARUL

Mihai Eminescu (Autor canonic)

EPOCA MARILOR CLASICI/ POEM FILOSOFIC/ POEM


ROMANTIC
POEM EPICO-LIRIC
Poemul Luceafarul a aparut in Almanahul Societatii Academice
Romania-Juna din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri
Literare.
Dragostea lui Mihai Eminescu pentru folclorul national a fost
profunda si constanta, poetul simtindu-si radacinile spirituale adanc
infipte in sufletul neamului romanesc, fiind fascinat de creatiile
populare, culegand doine, legende si basme care l-au inspirat si i-au
influentat intreaga creatie. Basmele culese au fost prelucrate si
versificate, uneori modificate atat in continut, cat si in semnificatii,
adaptandu-le crezului sau artistic.
SURSE DE INSPIRATIE:
Poemul Luceafarul are ca sursa principala de inspiratie basmul
popular romanesc Fata in gradina de aur, cules de germanul
Richard Kunisch in timpul unui voiaj prin Tarile Romane.
In basm se prezinta o iubire imposibila intre doua fiinte ce apartin
unor lumi diferite.( fata de imparat si un zmeu).
Eminescu il versifica si il imbogateste cu profunde idei filosofice,
marturisind fascinatia pentru problematica geniului nefericit, capbil
sa-si depaseasca limita cunoasterii si sa se inalte in sferele superioare.

Eminescu marturiseste ca i-a dat poemului un sens alegoric,


transformandu-l intr-o meditatie pe marginea conditiei omului de
geniu, care nu poate fii nici fericit dar nici nu poate face fericit pe
altcineva: el nu are moarte, dar nici noroc
VARIANTE ALE LUCEAFARULUI
Au existat mai multe variante ale poemului pana la rezultatul final
Luceafarul de azi:
In prima varianta versificata, Eminescu a pastrat basmul ca
atare, evitand doar finalul brutal, punandu-l pe zmeu sa
rosteasca numai un blestem: Un chin s-aveti, de-a nu muri
vreodata! (In basm, Zmeul care ceruse Creatorului sa fie
dezlegat de nemurire pentru dragostea pe care i-o purta fetei de
imparat, aceasta din urma indragostita acum de un pamantean,
se intoarce si ii vede impreuna si pentru a se razbuna, pravaleste
o stanca peste cei doi indragostiti.

In varianta versificata, Eminescu modifica razbunarea Zmeului


acesta capatand detasarea superioara specifica geniului,
transformand-o intr-un blestem:
Fiti fericiti- cu glasu-i stins a spus/ Atat de fericiti cat viata
toata/ Un chin s-aveti: de-a nu muri vreodata!
Ce-a de-a cincea varianta este si cea definitiva,. cea mai frumaosa
stilizarea si cea mai bogata in simboluri: Luceafarul.
In poem se fac simtite surse filosofice, cat si mituri
autohtone si universale:
-La originea lumii se afla Cerul si Pamantul (Platon);
Luceafarul fiind un poem filosofic in care tema romantica a conditiei
omului de geniu capata stralucire desavarsita;
2

- Problema geniului este ilustrata de poet prin prisma filosofiei


idealiste a lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii este
accesibila numai omului superior, singurul capabil sa-si depasteasca
sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera
obiectivului. Spre deosebire de el, omul obisnuit nu-si poate depasi
conditia umana subiectiva;
-Mitul Zburatorului este un alt aspect valorificat in poem, in primul
tablou, camd se prezinta indragostirea fetei de luceafar, o idila
proiectata in vis, asociata cu nocturnul si cu pasiunea;
-Luceafarul Hyperion, este simbolul omlui de geniu, rational, obiectiv,
gata sa se sacrifice pentru iubirea aboluta, in timpc e fata de imaprat,
Catalina, este omul obisnuyit, limitat, superficial si incapabil sa se
diferentieze in raport cu propria lume. Hyperion este fiul Cerului, care
este tatal Soarelui si al Lunii;
Alte idei filosofice preluate sunt:
-Lumea ca vis, ca iluzie a simturilor;
-Plasarea geniului in contradictie cu el insusi, cu lumea, cu universul;
-Meditatia pe marfinea conditiei umane efemere
Mitologia universala reprezinta un izvor de inspiratie pentru
Eminescu, resure fiind, printre altele, Teogonia lui Hesiod.
Numele lui Hyperion= pe deasupra mergatorul subliniind astfel
superioritatea geniului.
Se remarca si cele doua ipostaze de inger si demon, precum si
metamorfoza in Poseidon. elementele din care s enaste sunt marea si
cerul, noaptea si soarele, mootivul metamorfozelor fiind cunoscut din
literatura latina de la Ovidiu.
Sunt valorificate si ementente specifice literaturii romantice europene,
precum destinul omului de geniu, antiteza dintre geniu si omul
3

obsinuit, iubirea unei pamantene pentru o stea, conditia umana


efemera in antiteza cu eternitatea unuversuui, trecerea timpului,
soarta schimbatoare, natura, acvaticul, noscturnul, cosmogonia,
zborul cosmic, antiteza dintre angelic si demonic, atitudini romantice,
precum ironia, pesimismul , scepticismul si contemplatia.
Lectura poemului Luceafarul s-a facult la Junimea inaintre de
aparitia lui in Almanahul Societatii Academice Social Literare
Romania Juna din Viena in 1883. In acelasi an poemul a fost
reprodus in revista Convorbiri literare si in revista Familia iar la
sfarsitul anului a aparut in prima editie de Poezii, ingrijita de Titu
Maiorescu.
STRUCTURA POEMULUI
Poemul Luceafarul este alcatuit din 392 de versuri, dispuse in 98 de
catrene, fiind dominat de existenta a doua planuri:Compozitie
simetrica
-Unul universal-cosmic tablourile (I-IV III)
-Uman-terestru II
Alcatuieste patru tablouri gandite ca entitati distincte.

TEMA:
Meditatie filosofica asupra omului de geniu

TITLU
In sens propriu,Luceafarul este numele popular dat planetei
Venus si altor stele stralucitoare.In poezie,el devine un simbol al
unicitatii si superioritatii,intruchipand geniul.

PRIMUL TABLOU
4

Tabloul intai este o poveste fantastica de dragoste, deoarce se


manifesta intre doua fiinte apartinand unor lumi diferite, cea terestra
si cea cosmica si tocmai de aceea este o iubire imposibila.
Primul tablou din structura poeziei incepe cu o formula specifica
basmului.
A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata/ Din rude mari
imparatesti/ O prea frumoasa fata
Unicitatea fetei de imparat este accentuata prin superlativul popular
prea frumoasa si prin comparatiile care o apropie de spirituatilatea
superioara a geniului: Si era una la parinti/ Si mandra-n toate cele/
Cum e Fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele
Fereasta ca spatiu de comunicare intre planul terestru si cel cosmic,
este o metafora ce sugereaza cele 2 lumi. a fetei si a luceafarului:
Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Langa fereastra unde-n colt
Luceafarul asteapta
Intre cei doi se aprinde flacara iubirii, intalnirea avand loc in oglinda
(ca si spatiu de reflexie si prin intermediul visului:
Ea il privea cu un suras
El tremura-n oglinda
Caci o urma adanc in vis
De suflet sa se prinda.
Chemarea luceafarului de catre fata este patetica, incarcata de dorinta
si de forta magica, strofa fiind construita ca o formula cu puteri supranaturale:
5

Cobori in jos, luceafar bnalnd


Alunecand pe-o raza
Patrunde-n casa si in gand
Si viata-mi lumineaza.
Luceafarul se intruchipeaza mai itnai sub chipul angelic al unui tanar
voievod, ca fiu al cerului si al marii:
Din sfera mea venii cu greu
Ca sa-ti urmez chemarea
Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea

Luceafarul o cheama pe fata in lumea lui, oferindu-i statulul de


stapana a intinderilor de ape:

O, vin! odorul meu nespus


Si lumea ta o lasa!
Eu sunt luceafarul de sus
Iar tu sa-mi fii mireasa

Fata il refuza, simtinu-l strain la vorba si la port apartinand unei


lumi necunoscute ei. de care se teme: Ochiul tau ma-ngheata:
6

Strain la vorba si la port,


Lucesti fr de viata,
Cci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau m-ngheata.

Antitezele demonstreaza ideea ca cei doi indragostiti apartin unor


entitati diametral opuse, una fiind vesnicia si cealalta, iminenta
mortii:
Caci eu sunt vie, tu esti mort
Fata isi marturiseste neputinta de a accede spre cunoastere, sesizand
imposibilitatea formarii cuplului:
Dara pe carea ce-ai deschis/Noi merge niciodata
Strain la vorba si la port,
Lucesti fr de viata,
Cci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau m-ngheata.
Ca si in basmele populare, dupa 3 zile si 3 nipti fata isi aminteste de
luceafara in somn (mitul oniric) si ii adreseaza aceeasi chemare
incarcata de dorinte.
Astrul vine in odaia fetei sub infatisare demonica, un mandru chip
nascyut din soare si din noapte si-i ofera lumea lui, cosmosul, pe
cerurile caruia ea va fi cea ma stralucitoare stea.
Fata il refuza si de aceasta data desi frumusetea lui o impresiona
puternic:
7

O esti frumos cum numa-n vis/ Un demon se arata/Dara pe calea


ce-ai deschis/N-oi merge niciodata.
Metamorfozele Luceafarului in cele doua intrupari, de inger si demon,
ilustreaza mitul Zburatorului preluat de eminescu din mitologia
populara autohtona
Ideea apartenentei geniului la nemurire ca si statulul de muritoare al
fetei sunt exprimate prin antiteza dintre eternitate si efemeritate
Dar cum ai vrea sa ma cobor?
Au nu-ntelegi tu oare
Cum ca eu sunt nemuritor
Si tu esti muritoare
Fata de imparat insa nu-i intelege aspiratiile si ii spune:Desi vorbesti
pe inteles/ Eu nu te pot pricepe si de aceea ii cere sa devina muritor ,
sa coboare in lumea ei: Tu te coboara pe pamant /Fii muritor ca
mine
Puterea de sacrificiu in numele implinirii iubirii idealea este prorpie
exclusiv geniului, viziune romantica exprimata prin intensitatea
sentimentului de iubire, prin renuntarea la nemurire:
Da, ma voi naste din pacat/ Primind o alta lege/ Cu vecinicia sunt
legat/ Ci voi sa ma dezlege
Superlativul popular absolut folosit inv ersul Cat te iubesc de tare
sugereaza pasiunea erotica a omului superior si dorinta lui de
cunoastere a lumii pamantene.
Luceafarul pleaca spre Demiurg pentru a-i cere dezlegarea de
nemurire: S-a rupt din locul lui de sus/ Pierdind mai multe zile

TABLOUL al II lea
Tabloul al II lea este o idila pastorala intre doua fiinte apartinand
aceleiasi lumi.
Cadrul naturii este dominat de spatiul uman-terestru, fata se
individualizeaza prin nume- Catalina- si prin infatisare, iar Luceafarul
este doar aspiratie spirituala, ideal.
Tabloul incepe prin prezentarea lui Catalin viclean copil de casa care
o urmareste panditor pe Catalina si caruia Eminescu ii face un scurt
portret intr-un ton ironic: indraznet cu ochii cu obrajei ca doi
bujori.
Numele celor doi Catalin si Catalina , este asemanator deoarece ei sunt
exponenti individuai ai aceleiasi spete omenesti, ambii sunt
pamanteni.
Dragostea lor e comparabila cu aceea dintre un flacau si o fata de la
tara, o idila pastorala argumentata si prin limbaj si prin gesturi
Dar ce vrei, mari, Catalin /Ia dut de-ti vezi de treaba
Luceafarul este in acest tablou doar sugerat, ca aspiratie spirituala, ca
dorinta erotica ideala:
O, de luceafarul din cer/ M-a prins un dor de moarte
Ritualul iubirii se ivnata ca un joc, avand gesturi tandre, mangaietoare
Daca nu stii, ti-as arata/ Din bob in bob amorul[...] Si ochii tai
nemiscatori/ Sub ochii mei ramaie../[...] Cand fata mea se pleaca-n
jos/ In sus ramai cu fata/[...] Cand sarutandu-te ma-nclin/ Tu iarasi
ma saruta

Ideea compatibilitatii celor doua lumi este exprimata in limbaj


popularm cat se poate de obisnuit: Si guraliv si de nimic/ Te-ai
potrivi cu mine..
Superioritatea geniului, in ipostaza Luceafarului, este constientzata de
Catalina, prin exprimarea propiei neputinte de a patrunde in lumea
ideilor inalte: In veci il voi iubi si-n veci/ Va ramanea departe..

TABLOUL al III lea

Numit si drumul cunoasterii este dominat de planul universalcosmic, Luceafarul este Hyperion ( pe deasupra mergatorul), iar fata
este motivatia calatoriei, simbolul iubirii ideale.
Calatoria lui Hyperion spre Demiurg in spatiul intergalactic
simbolizeaza un drum al cunoasterii si totodata motivatia meditatiei
pe care Eminescu o face aspura conditiei omului de geniu in raport cu
oamenii obisnuiti, dar si cu idealul spre care aspira acesta, rpin lirica
mastilor
Hyperion ii cere Demiurgului dezlegarea de nemurire, pentru a putea
descifra taina fericirii, prin implinirea iubirii absolute, ideal pentru
care este capabil de sacrificiul suprem:
Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire/ Si pentru toate dami in schimb/ O ora de iubire//
Demiurgul ii respinge dorinta dezvaluindu-i dispretul pentru statutul
de muritor al omuli obisnuit, care nu-si poate determina propriul
destin, ci se bazeaza numai pe noroc, in antiteza cu omul de geniu,
capabil de a implini idealuri inalte ,ca re-l fac nemuritor dar si
neinteles in societate:

10

Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte/ Noi nu avem nici


timp, nici loc/ Si nu cunoastem moarte
Ideea dualitatii ciclice, aceea de existenta umana este alcatuita din
viata si moarte, este unul dintre argumentele Demiurgului in a-l
convinge pe Hyperion sa renunte la dorinta de a deveni muritor:
Caci toti se nasc spre a muri/Si mor spre a se naste
si respindge cu fermintate solicitarea lui Hyperion moartea nu se
poate, exprimandu-si profundul dispret pentru aceasata lume
superficiala, meschina, dominata de egoism si care nu merita
sacrificiul omului de geniu:
Si pentru cine vrei sa mori?/Intoarce-te, te-ndreapta/ Spre-acel
pamant ratacitor/ Si vezi ce te asteapta.
TABLOUL AL IV LEA

Imbina ca si primul tablou, planul universal-cosmic cu cel umanterestru, dand poemului o simetrie perfecta. Geniul redevine astru, iar
fata isi pierde unicitatea, numele, frumusetea,infatisarea, ipostaza
femeii in acest tablou fiind aceea de muritoare de rand, de chip de
lut
Intorcandu-se in locul lui menit pe cer, Luceafaru priveste pe
pamant si vede doi tineri singuri intr-un dezlantuit joc al dragostei:
O, lasa-mi capul meu pe san/ Iubito sa se culce/ Sub raza ochiului
senin/Si negarit de dulce.
Fata imbatata de amor adreseaza Luceafarului o chemarea
modificata, formula nu mai este magica si accentueaza ideea ca omul
obisnuit este supus sortii, intamplarii norocului, fiind incapabil de a se
inalta la iubirea absoluta, ideal care nu-i este accesibil: Cobori in jos,
11

luceafar bland/Alunecand pe-o raza/Patrunde-n codru si in gand/


Norocu-mi lumineaza!
Eliberat de patima iubirii, Luceafarul se detaseaza de lumea stramnta,
meschina, superficiala, si nu mai cade ca-n trecutIn mari din tot
inaltul, exprimandu-si desconsiderarea fata de incapacitatea acestei
luni de-asi depasi limitele, de a se ridica spre o viziune a ideilor
superioare: ce-ti pasa tie, chip de lut/ Daca-oi fi eu sau altul?
Finalul poemului este o sentinta in sens justitiar, in care antiteza
dintre propuneme persoanal la persoana I sg eu si aIIa pl vostru
semnifica esenta conflictului dintre etern si efemer, subliniiand
menirea creatoare a geniului eliberat de patima iubirii, de
amagitoarele chemari ale fericirii pamantesti, care este trecatoare si
lipsita de profunzimea sentimentului:
Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece
Atitudinea Luceafarului din finalul poemului nu exprima o resemnare,
ci o atitudine rece,rationala, o detasare superioara specifica geniului,
care nu mai permite un dialog intre cei doi, deoarece ei apartin unor
lumi incompatibile, avand conceptii diferite despre iubire.

12

S-ar putea să vă placă și