Elemente de Patologie Cristiana 2013

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA
Elemente de patologie in masajul terapeutic

Clasificare afectiuni:
Afectiuni reumatismale
Inflamatorii acute (reumatism articular acut RAA, etc)
Inflamatorii cronice (poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, etc)
Degenerative (artroze, spondiloze)
Afectiuni traumatice ale aparatului locomotor
Afectiuni ale sistemului nervos periferic
Afectiuni ale sistemului nervos central - AVC
Afectiuni circulatorii
Obezitatea si celulita
In afectiunile reumastismale inflamatorii acute nu se face masaj.
Reumatisme inflamatorii cronice

Aceste boli evolueaza in pusee acute (inflamatorii) urmate de perioade de de remisiune.
Masajul se aplica in perioadele de remisiune si are ca obiective:
inlaturarea durerilor si contracturilor musculare
imbunatatirea circulatiei sanguine si a conditiilor trofice locale
pastrarea mobilitatii articulare
prevenirea hipotrofiei musculare
Poliartrita reumatoida
Poliartrita reumatoida este o boala inflamatorie care afecteaza articulatiile mainilor si
picioarelor, de unde rezulta tumefactii, dureri si distructie articulara.
Incidenta poliartritei reumatoide este mai mare in randul femeilor decat in randul barbatilor,
iar statisticile arata ca se instaleaza intre 25 si 50 de ani. Poate sa apara si la copii, iar atunci
vorbim despre poliartrita reumatoida juvenila, insa simptomatologia si prognosticul sunt usor
diferite fata de adulti.
Cauze
Cauza aparitiei poliartritei reumatoide nu se cunoaste, insa boala este considerata a
fi autoimuna. Sistemul imunitar ataca tesuturile articulare moi si pe cele conjunctive din
componenta altor structuri ale corpului, cum ar fi vasele sanguine si plamanii. In final, se
produc eroziuni ale cartilajelor, oaselor si ligamentelor articulare, cu aparitia in articulatiile
afectate a deformarilor, instabilitatii si fibrozei. Viteza distructiei articulare variaza de la o
persoana la alta, tabloul clinic fiind influentat de numerosi factori, printre care predispozitia
1
genetica.
Simptome
In general, boala se instaleaza fara simptome vizibile, articulatiile fiind treptat afectate. Alteori,
debutul bolii este brusc, cu inflamatia simultana a mai multor articulatii diferite. Inflamatia
apare in mod simetric in cele doua jumatati ale corpului, primele afectate fiind articulatiile
mici, ale degetelor mainilor si picioarelor, ale incheieturilorde la maini, de la glezne. Zonele
afectate sunt dureroase si rigide in special dimineata sau dupa o perioada prelungita de
inactivitate. Unii pacienti pot sa simta dureri in special seara, iar altii au o senzatie generala de
slabiciune si oboseala. In unele cazuri, poate sa apara so o usoara febra.
Din punct de vedere estetic, boala poate afecta si aspectul articulatiilor care se maresc din
cauza tumefactiei sau se deformeaza. Se mai pot produce mici luxatii falangiene, cu devierea
degetelor de la fiecare mana catre degetul mic. De asemenea, la nivelul articulatiilor tumefiate
se pot produce compresii ale nervilor din vecinatate, cu aparitia anesteziei sau paresteziei
(sindrom de tunel carpian).
Pana la 30% dintre persoanele care sufera de poliartrita reumatoida prezinta si chisturi si
noduli reumatoizi, adica niste proeminente de consistenta dura, situate imediat sub piele.
Diagnostic
Pentru a stabili daca o persoana sufera sau nu de poliartrita reumatoida sunt necesare teste de
laborator, examinarea lichidului articular, biopsia nodulilor reumatoizi, radiografii.
9 din 10 pacienti diagnosticati cu poliartrita reumatoida prezinta o valoare crescuta a VSH
(viteza de sedimentare a hematiilor), ceea ce evidentiaza inflamatia in organism. De asemenea,
analizele de sange pot pune in evidenta prezenta unor anticorpi specifici, cum ar fi factorul
reumatoid prezent la 70% dintre persoanele diagnosticate cu aceasta boala. Se mai observa la
acesti pacienti o usoara anemie.
Tratament
Pacientii care au dureri insuportabile si articulatii deosebit de inflamate sunt nevoiti sa urmeze
un tratament, altii insa suporta durerile caci acestea pot fi blande. La un mic procent din
pacienti, boala dispare de la sine. 3 din 4 pacienti care urmeaza tratament se vindeca, iar 1 din
10 va dezvolta un handicap sever.
Tratamentul poliartritei reumatoide poate fi pe baza de antiinflamatoare, corticosteroizi,
imunosupresoare sau alte medicamente care incetinesc progresia bolii. In unele cazuri, este
2
nevoie de interventie chirurgicala. Pe langa tratamentul administrat se impune repausul care

amelioreaza durerea, evitarea efortului si presiunii asupra articulatiilor afectate, precum si
adoptarea unei diete sanatoase, bogate in peste si uleiuri vegetale, respectiv saraca in carne
rosie.
Spondilita anchilozanta
Spondilita anchilozant este cunoscut i sub alte denumiri, cum ar fi:
- spondilit anchilopoetic (AS)
- pelvispondilit
- spondiloz vertebral
- sindrom Morbus Bechterew
- sindrom Marie-Strmpell
- ankylozing spondylitis (englez)(AS)
Spondilita anchilozant este o boal cronic progresiv care afecteaz n principal articulaiile
sacroiliace i articulaiile coloanei vertebrale, cu evoluie spre anchiloz vertebral. Boala a fost
descris prima oar de Pierre-Marie (1899), Struempell (1897) i de Bechterew (1892).
Spondilita anchilozant face parte din categoria bolilor reumatice autoimune.
Pacientul tipic este tnr, cu vrsta ntre 15 i 30 de ani, cu dureri cronice i rigiditate la partea
de jos a coloanei. Se pot prinde si alte articulaii: coxofemurale, umeri, genunchi. La brbai
apare de dou ori mai des dect la femei. n 40% din cazuri, boala este asociat de irdociclit i
fotofobie (sensibilitate ridicat la lumin). Alte simptome pot fi afte i oboseal cronic.
Durerea poate fluctua dintr-o parte n alta.
Cauze
Nu se cunoate cauza exact a acestei boli. Se presupune c exist o predispoziie genetic i o
infecie declanatoare, care mpreun conduc la aceast boal. Unii cercettori cred c
microorganisme n mod normal inofensive, care se regsesc n intestinele tuturor persoanelor,
provoac aceast reacie autoimun a sistemului imunitar. S-a constatat existenta unei legturi
ntre poliartrit (care deformeaz minile femeilor), spondilartrit (care anchilozeaz sira
spinrii la brbati) i inflamaia intestinului. Este o asociere frecvent a spondilitei cu diferite
suferine intestinale (prin microbi, prin toxinele lor, prin medicamente sau conservani
alimentari). Se presupune implicarea mai multor gene, dintre care cea mai cunoscut este HLAB27 (Human Leucocyte Antigen B27). 90% dintre bolnavii de spondilit anchilozant au gena
HLA-B27, dar nu toi care au aceast gen se i mbolnvesc. La sfritul anului 2007,
cercettorii britanici de la Wellcome Trust au reuit s identifice dou gene noi, care au un rol
semnificativ n apariia bolii. Aceste gene sunt: ARTS1 i IL23R. Aceast descoperire este foarte
important i poate conduce la apariia unor medicamente noi, mult mai eficiente, dect cele
existente pn n momentul de fa.
Simptome
Simptomele cele mai semnificative sunt:
- durere lombar inferioar si redoare, datnd de peste luni, necalmat de repaus
- durere i redoare toracic
- limitarea micrilor coloanei vertebrale
- limitarea expansiunii toracice
- irit
- rigiditate
- modificri radiologice caracteristice sacroiliace
Diagnostic
Nu exist un test direct pentru diagnosticarea acestei boli.
Radiografiile pe care se pot observa schimbrile coloanei specifice bolii (osificarea globala a
coloanei vertebrale - coloana de bambus)este metoda principal pentru diagnoz. Problema
este c aceste schimbri apar doar dup aproximativ 8-10 ani, de aceea este dificil
diagnosticarea n stadii de nceput.
Se poate verifica i existena genei HLA-B27, care mpreun cu simptomele specifice poate
conduce la diagnoz.
Tratament
Nu exist un tratament pentru vindecarea acestei boli.
n general se trateaz simptomele, reducerea durerii i a inflamaiei, recptarea mobilitii
pentru a permite bolnavului s duc o via activ. Acest tratament include:
-antiinflamatorii nesteroide (NSAIDs) pentru reducerea durerii i a inflamaiei: diclofenac,
ibuprofen, indometacin, celebrex, etc.
-ageni remisivi clasici (DMARDs) pentru supresarea sistemului imunitar: salazopirin
(sulfasalazin), metotrexat, ciclosporin
-ageni remisivi biologici anti-TNF-alfa: Enbrel (Etanercept), Humira (Adalimumab), Remicade
(Infliximab)
-fizioterapie
-medicin naturist
-acupunctur
-diet: avnd n vedere c spondilita incumb o mare cantitate de substane toxice ce produce
inflamaii (radicali liberi ai oxigenului), se indic consumul de alimente antioxidante: afine,
spanac, cpune, broccoli, prune uscate i n general vegetalele ce conin vitamina E. Produsele
lactate, carnea, supele concentrate din carne se evit. Aceasta deoarece grsimile animale
sporesc concentrarea bilei, care irit mucoasa intestinal deja inflamat la reumatici slbind
funcia ei de barier n calea ptrunderii germenilor sau a toxinelor n snge. Tot pentru
aceasta, se evit condimentele iritante, coloranii i conservele.
Agenii anti-TNF-alfa sunt ageni biologici cel mai mult folosii n practica medical, n
4
tratamentul AS; ei sunt indicai n forme active de AS, care nu au rspuns la tratamentul cu
metotrexat i cu un alt agent remisiv clasic (DMARD).
In reumatismele inflamatorii cronice tratamentul prin masaj si kinetoterapie vizeaza
mentinerea flexibilitatii musculo-articulare, prevenirea hipotrofiei musculare si se aplica intre
puseele acute.
Reumatisme degenerative
Artroza vertebrala
Artroza reprezinta consecinta uzurii cartilajelor articulare sau a discurilor intervertebrale,
cauzate de alterari biochimice consecutive nerespectarii fiziologiei si mecanicii normale a
aparatului locomotor. Se caracterizeaza prin schimbarea proprietatilor acestor structuri, care
se subtiaza si se friabilizeaza.
Spondiloza este forma de reumatism degenerativ produsa de uzura discurilor intervertebrale,
insotita de reactii de reparare (osteofite, ciocuri de papagal) la nivelul corpilor vertebrali.
Alterarile biochimice ale cartilajelor articulare si discurilor intervertebrale nu se datoresc
exclusiv imbatranirii tesuturilor. In marea majoritate a cazurilor apar in urma tulburarii in
mecanica articulara declansata de obezitate, scaderi ale tonusului muschilor scheletali sau
pozitii vicioase in timpul muncii.
Artroza si spondiloza reprezinta stadii diferite de uzura ale aparatului locomotor, dupa
neintretinerea indelungata afunctionalitatii normale ale articulatiilor. Aparitia acestor forme
de reumatism degenerativ se face insidios si reprezinta cumularea maxima a erorilor de
functionare articulara, care se repercuteaza asupra cartilajelor si discurilor articulare, care isi
pierd elasticitatea si devin friabile.
Nutritia cartilajului articular, asemuit cu un burete se face sub influenta jocului presiunedecompresiune exercitat pe aceasta cu ocazia miscarilor. Pozitiile vicioase creeaza zone
persistente depresive pe suprafata articulara, unde nu mai poate patrunde lichidul sinovial, cu
rol nutritiv si lubrefiant. Cartilajul din aceasta zona isi pierde cu timpul elasticitatea si devine
friabil. La marginea acestor zone se produc reactii periostale, care se vad la examenul
radiografic sub forma de mici excrescente denumite osteofite.
Osteofitele nu reprezinta leziunea de baza in artroza si spondiloza, ele sunt reactii secundare in
urma degenerarii cartilajului articular sau a discului intervertebral. Suferinta in artroza si
spondiloza este provocata de leziunile cartilaginoase si discale si doar in cazuri foarte rare de
excrescentele osteofitice. Toata atentia trebuie acordata miscarilor normale articulare pentru
indepartarea punctelor de presiune prelungite pe discuri, cartilaje care irita filetele nervoase
adiacente acestora si provoaca simptome dureroase.
5
Odata constituite artroza sau spondiloza, preocuparea consta in echilibrarea tonusului

muscular si a functiunii normale articulare, care asigura refacerea structurilor moi. Osteofitul
este un proces de reparatie osoasa care apare in jurul discurilor sau cartilajelor si nu sta
totdeauna la baza suferintei dureroase din artroza si spondiloza.
Procesele de uzur la nivelul coloanei vertebrale afecteaz att discul intervertebral,
determinnd o discartroz sau artroz meniscosomatic, ct i articulaia interapofizar,
producnd artroza posterioar sau interapofizar.
De obicei,sunt afectate numeroase asemenea articulaii, leziunile predominnd la un anumit
segment al coloanei vertebrale.
Simptomele cele mai dese sunt durerea i un grad variat de impoten funcional; rar,
artrozele intervertebrale pot cauza unele complicaii, o parte dintre acestea fiind specifice
regiunii interesate.
Durerea este simptomul dominant. Aceasta poate mbrca dou aspecte:
durere localizat
durere radicular (iradiata pe traiectul nervului spinal respectiv)
Redoarea articular este prezent aproape ntotdeauna dup repaus prelungit i dispare
dup 10-15 minute de micare. Uneori,poate nsoii durerea.
Limitarea amplitudinii de micare (redoare) se instaleaz progresiv. Sunt limitate n special
micrile de flexiune, nclinare lateral, rotaie a trunchiului, mai ales la nivelul coloanei
cervicale i a celei lombare.
Sindroamele radiculare apar atunci cnd este prezent compresia rdcinilor nervoase
In evolutie afectarea musculara secundara afectarii articulare conduce la contractura
musculara, rigiditate si hipotrofie.
Artrozele intervertebrale se pot clasifica dup cel puin dou criterii.
Dup segmentul afectat predominant, artrozele intervertebrale sunt de trei feluri:
artroza cervical;
artroza dorsal;
artroza lombar.
n funcie de localizarea leziunilor de uzur, se disting:
artroza anterioar = discartroza = artroza meniscosomatic;
artroza posterioar = artroza interapofizar;
spondiloza = artroza + osteofitoza vertebral difuz.
Discartroza se localizeaz mai frecvent la nivelul spaiului C5-C6, C6-C7, C7-D1, L4-L5 i L5-S1
spre deosebire de artrozele interapofizare care sunt situate mai sus (C2-C3, C3-C4).
Obiectivele de tratament:
diminuarea durerilor (efect analgezic)
6
decontracturare musculara
mentinerea elasticitatii i excitabilitatii musculare,
prevenirea hipotoniei musculare,
ameliorarea circulatiei sanguine i a troficitatii locale
Tratament:
medicamentos antialgice, antiinflamatorii, decontracturante
fizioterapic electroterapie, termoterapie, balneoterapie
masajul terapeutic
kinetoterapie
Spondiloza cervicala
DEFINITIE, INCIDENTA
Spondiloza reprezinta afectiunea reumatica a vertebrelor, caracterizata prin aparitia si evolutia
unor procese degenerative la nivelul corpurilor vertebrale si a discurilor intervertebrale
(artroza). Cea mai frecventa cauza a spondilozei este uzura discurilor intervertebrale, adica ele
isi pierd elasticitatea si devin friabile. La acest nivel apar procese de reparare: mici excrescente
osoase numite osteofite, la nivelul corpurilor vertebrale (osteofitoza). Acest proces poate
evolua in doua directii, care uneori se suprapun, ingustarea gaurilor de conjugare locurile pe
unde emerg nervii spinali cu manifestarile specifice radiculopatiilor, si ingustarea canalului
rahidian, care conduce la instalarea mielopatiei vertebrale. Aceasta afectiune poate fi localizata
la toate nivelurile coloanei vertebrale, dar e mai frecvent intalnita la nivel cervical si lombar.
Principala cauza a spondilozei cervicale se datoreaza imbatranirii tesutului, insa exista si alti
factori precum adoptarea unei pozitii vicioase a coloanei cervicale (statul prelungit in fata
calculatorului sau la birou), scaderea tonusului muscular, fapt datorat adesea sedentarismului,
sau traumatismele.
Toate aceste situatii favorizeaza uzura progresiva a discurilor intervertebrale si instaurarea
spondilozei cervicale. Persoanele in varsta sunt expuse la afectiuni degenerative datorita
intreruperii activitatii profesionale, adoptarii sedentarismului, cresterii in greutate si diminuarii
considerabile a activitatii aparatului locomotor.
In aceste cazuri se produc scaderi ale tonusului muscular, apar atrofii musculare, muschii isi
pierd functiile, apar modificari in axele extremitatilor osoase modificand raporturile de contact
ale suprafetelor osoase ale unei articulatii, provocand tulburari in nutritia articulara si
modificari biochimice la nivelul cartilajelor articulare.
ANATOMIE
FIZIOPATOLOGIE
Aparitia acestei forme de reumatism degenerativ se face insidios si reprezinta cumularea maxima a erorilor de functionare articulara, care se repercuta asupra cartilajelor si discurilor
articulare, care isi pierd elasticitatea si devin friabile.
Nutritia cartilajului articular, asemuit cu un burete se face sub influenta jocului presiunedecom-presiune exercitat pe aceasta cu ocazia miscarilor. Pozitiile vicioase creeaza zone
persistente depresive pe suprafata articulara, unde nu mai poate patrunde lichidul sinovial, cu
rol nutritiv si lubrefiant, sau unde nu se mai pot efectua patrunderea prin difuziune a lichidului
nutritiv. Cartilajul din aceasta zona isi pierde cu timpul elasticitatea si devine friabil. La
marginea acestor zone se produc reactii periostale, care se vad la examenul radiografic sub
forma de mici excrescente denumite osteofite.
Osteofitele nu reprezinta leziunea de baza in spondiloza, ele sunt reactii secundare in urma
degenerarii cartilajului articular sau a discului intervertebral. Osteofitul este un proces de
reparatie osoasa care apare in jurul discurilor sau cartilajelor si nu sta totdeauna la baza
suferintei dureroase.
Suferinta in spondiloza este provocata de leziunile cartilaginoase si discale si doar in cazuri
foarte rare de excrescentele osteofitice.
Toate formele de reumatisme degenerative se dezvolta atunci cand s-au acumulat cantitativ o
serie de tulburari in structura si fiziologia aparatului locomotor. Leziunile anatomice articulare
si vertebrale pot fi compensate daca musculatura isi pastreaza integritatea si asigura contentia
normala a vertebrelor sau a oaselor care alcatuiesc articulatiile. In practica medicala se
diagnosticheaza in mod intamplator spondiloza in proportie de 30% cu ocazia examenelor
generale, fara ca la acesti subiecti sa fie prezenta vreo suferinta. In schimb, examenele
radiografice rele-va numeroase osteofite. Aceste observatii demonstreaza inca o data ca
osteofitul nu este un element cauzat din artroza si spondiloza.
Durerea si disconfortul articular apar numai atunci cand scade tonusul muscular si apar
pozitiile vicioase prin deplasari ale discului intervertebral. Aceste modificari constituie factorii
de iritare a formatiunilor nervoase din vecinatate. Restaurarea tonusului muscular reface
axialitatea articu-lara, explicand de ce la un numar apreciabil de subiecti nu se intalneste
simptomatologia dureroasa.
Spondiloza nu poate fi considerata boala, decat atunci cand apar manifestari generate de
compresiunile asupra structurilor invecinate. Trebuie deci retinut ca prezenta osteofitozei
articulare sau vertebrale reprezinta o etapa reparatorie care poate fi compensata daca
musculatura este tonica.
Prezenta osteofitelor nu inseamna neaparat suferinta atata vreme cat raporturile axelor
osoase sunt normale si mentinute de un sistem muscular integru.
Adaptarea coloanei vertebrale la conditiile mecanice impuse de pozitia bipeda a necesitat
modificari structurale complexe, caracteristice omului. In ceea ce priveste coloana cervicala, pe
langa aparitia lordozei, se modifica si impovararea acesteia datorita suportarii greutatii capului.
Lordoza cervicala si redistributia impovararii, mana in mana cu marea mobilitate a coloanei
8
cervicale si cu importantele ei relatii anatomice (maduva spinarii, radacinile nervoase, arterele

vertebrale) fac segmentul cervical deosebit de vulnerabil la diversele traume.
De asemenea, modificarile patologice aparute la nivelul coloanei cervicale se pot rasfrange
negativ si asupra altor organe. Leziunile coloanei pot provoca nenumarate si variate tulburari
la distanta in sistemul nervos, organele de simt, membre, viscere. La nivelul canalelor intervertebrale cervicale, radacinile nervilor spinali se incruciseaza cu artera vertebrala si nervul
vertebral. Nervul vertebral este un nerv vegetativ simpatic, care are conexiuni cu intregul lant
ganglionar simpatic si cu nervii situati in jurul arterelor care iriga o buna parte din sistemul
nervos central si din organele de simt.
In acest fel, modificarile din zona canalelor intervertebrale (gaurile de conjugare) pot
determina nu numai dureri locale ci si la distanta - precordiale, faringolaringiene, retrooculare
etc.
Orice alterare suferita de artera vertebrala direct sau prin intermediul nervului vertebral, va
declansa perturbarea irigatiei sanguine a trunchiului cerebral, a cerebelului, etc. (si va
cointeresa si substanta reticulata).
Primele semne clinice de avertisment sunt consecinta suprasolicitarii musculare si se traduc
prin dureri in regiunea cervicala si occipitala si prin contracturi musculare care blocheaza
intermitent miscarile gatului si care pot fi insotite de dureri nevralgice iradiate in brate sau
amorteli la nivelul mainilor.
Cu timpul se instaleaza si suferinta discala care produce iritarea nervilor cervicali, la nivelul
orificiilor de emergenta, datorita scaderii in inaltime a discurilor prin pierderea fortei elastice a
acestora. Aceasta etapa a suferintei discale (discopatia) este reversibila daca se asigura
restabilirea unei bune nutritii a discului intervertebral si restaurarea lordozei coloanei cervicale
prin reeducarea musculaturii cefei. De obicei, in momentul aparitiei semnelor de suferinta
discala, curbura coloanei cervicale se inverseaza, lordoza fiziologica fiind inlocuita cu cifoza.
Orice profesiune care fixeaza pentru un timp indelungat coloana cervicala intr-o pozitie cifotica
predispune la spondiloza cervicala. Pozitia cifotica cu capul aplecat mult inainte se intalneste la
dactilografe, elevi, studenti, scriitori, profesori, chirurgi, muncitori de precizie in industria
electronica, croitori, etc. Permanentizarea pozitiei cu capul mult aplecat provoaca oboseala
muschilor cefei, iar cu timpul nu mai echilibreaza greutatea extremitatii cefalice, fapt ce
provoaca suprasolicitarea discului intervertebral. Cu timpul discul se deshidrateaza, se turteste
si isi pierde elasticitatea, iar vertebrele se apropie, comprimand radacinile nervoase, care dau
durerile nevralgice amintite mai sus. Amortizarea socurilor in timpul miscarilor gatului, nu mai
este rea-lizata de discurile intervertebrale, iar fortele exercitate aici se transmit direct si brutal
platourilor vertebrale. Acestea se ingroasa si apar proliferari osoase (osteofite).
Osteofitele reprezinta rezultatul unor mecanisme de reparare si in unele situatii reduc deplasarea vertebrelor impiedicand pana la o anumita limita ingustarea spatiului intervertebral.
Osteofitul nu reprezinta elementul primar al leziunii degenerative cervicale. El apare in cadrul
fenomenelor reparatorii fiind consecinta suprasolicitarii discale. Deci osteofitul joaca rol in
9
declansarea unor simptome dureroase, mai ales daca pozitia lui este posterioara. Osteofitele
situate anterior nu provoaca ingeneral simptome dureroase.
Daca nu se restabileste pozitia si mecanica normala a coloanei, persistenta contracturii
muschilor cervicali provoaca dislocari ale vertebrelor cervicale, suprasolicitand discul si
apofizele articulare. Alaturi de uzura discului apar leziuni artrozice la nivelul articulatiilor
intervertebrale apofizare instalandu-se faza de spondilartroza. In acest stadiu apar iritatii ale
vaselor din zona cervicala (artera vertebrala) si a nervilor vegetativi cervicali.
Reducerea debitului in artera vertebrala provoaca simptome zgomotoase traduse prin vertij
(ameteli), pierderi de echilibru, vajaituri in urechi. Bolnavii se alarmeaza, solicita consultatii la
specialistii neurologi sau otorino-laringologi. Iritarea nervilor si ganglionilor vegetativi provoaca
stari de oboseala, palpitatii, dureri proiectate in jurul inimii, imitand suferinte coronariene,
care-i determina sa se adreseze serviciilor de cardiologie. Atat simptomele provocate de
iritarea arterei vertebrale cat si a formatiunilor vegetative simpatice, sunt declansate sau
accentuate de inclinarea sau rotirea brusca a capului.
Osteofitele posterioare si proeminenta posterioara a discurilor intervertebrale degenerate, ca
si deplasarile vertebrale, pot conduce la ingustarile de ansamblu a canalului vertebral si
compresiuni asupra maduvei spinarii, producand manifestarile cunoscute ca si mielopatie
vertebrala.
SIMPTOME SI SEMNE CLINICE
Manifestarile spondilozei cervicale sunt variate in functie de elementele anatomice interesate
si de etajul la care se produce afectarea.
Simptomul dominant este durerea, care apare de la inceputul bolii, si care in faza initiala, este
reflectarea procesului de degenerare a discului intervertebral interesat. Durerea este in acest
sens localizata la nivelul respectiv. Durerea are un debut lent, este cronica, difuza, vag
localizata, in general de intensitate moderata. Durerea se accentueaza la oboseala, in urma
adoptarii pozitiilor vicioase sau cand pacientul doarme in anumite pozitii incorecte. Cedeaza la
repaus, mai ales in pozitia de decubit dorsal (culcat pe spate) pe un plan tare.
Durerea se poate insoti de contractura musculara, caz in care intensitatea ei este crescuta.
Ea poate fi perceputa localizat la nivelul cefei sau poate iradia spre zona occipitala, scapula,
brat sau umar.
Redoarea articulara este inregistrata de pacient in special dimineata, la trezire. Cedeaza dupa
10-15 min de miscare. Cracmentele (gatul trosneste la miscari) sunt resimtite atat de pacient
cat si obiectiv.
Limitarea amplitudinii de miscare se instaleaza progresiv. Sunt limitate in special miscarile de
flexie, inclinare laterala si rotatie.
In unele cazuri se poate instala torticolisul blocare dureroasa a capului si gatului intr-o parte,
spre unul dintre umeri.
Cand procesul degenerativ ajunge sa intereseze gaurile de conjugare simptomele si semnele se
grupeaza in functie de etajul interesat.
10
Afectarea nivelurilor vertebrale C4-C7 conduce la iritarea radacinilor nervilor spinali C5-C8,
aflati in componenta plexului brahial, sindrom cunoscut ca nevralgie cervico-brahiala (NCB)
sau sindrom dureros al umarului.
Simptomatologia NCB este dominata de durere, ce are urmatoarele caracteristici:
debut brutal, dimineata la sculare sau instalata progresiv,
precedata de o cervicalgie de intensitate crescanda,
se acompaniaza de o iradiere brahiala din ce in ce mai accentuata
ca orice durere radiculara poate fi agravata de tuse, decubit, cu exacerbare nocturna
durerile se pot insoti frecvent de parestezii diverse: amorteli
Durerea respecta un teritoriu strict monoradicular astfel:
in radiculopatia C5 durerea iradiaza in umar si pe fata externa a bratului pana la cot;
in radiculopatia C6 durerea este descrisa de pacient pe fata antero-externa a umarului,
bratului si antebratului pana la police;
in afectarea C7 simptomatologia se inregistreaza pe fata posterioara a bratului, antebratului,
fata dorsala a pumnului, index si medius;
pentru C8 durerea este localizata pe fata antero-interna a bratului, pumnului si in degetele 4 si
5.
Manevrele de elongatie pentru radacinile C5-C8 (pozitive in NCB) sunt reprezentate de:
manevra Lasegue a membrului superior - abductia maxima a bratului cu antebratul in extensie,
manevra Lasegue a gatului - inclinarea si rotarea capului spre partea sanatoasa
Afectarea nivelurilor vertebrale C1-C3 conduce la instalarea sindromului de insuficienta
circulatorie vertebro-bazilara (ICVB), aspect al deficitului de irigare prin artera vertebrala,
manifestat prin:
senzatie de jena, greutate, pana la durere occipitala
cefalee, ameteli, vertij
oboseala
tulburari de motilitate slabirea brusca a musculaturii picioarelor (drop atack)
hipertensiune arteriala oscilanta, tulburari de ritm cardiac
senzatie de jena, greutate, pana la durere oculara
scaderea treptata sau brusca a vederii (incetosare)
scaderea auzului (vajait, sunete)
scaderea memoriei
Afectarea spondilozica prin ingustarea canalului vertebral in segmentul cervical si compresia
maduvei spinarii conduce la mielopatia cervicala.
Compresia maduvei cervicale produce o parapareza (pareza unei perechi de membre) spastica
cu instalare lenta si progresiva, uneori asimetrica si frecvent acompaniata de parestezii la
nivelul picioarelor si mainilor. Sensibilitatea vibratorie este frecvent scazuta la nivelul
11
picioarelor si ocazional exista un nivel senzitiv pentru vibratie la nivelul toracelui superior.
Tusea si stranutul produc adesea pareza piciorului sau durere iradiata la nivelul membrului
superior sau umarului. Pierderea dermato-merica a sensibilitatii la nivelul membrului superior,
atrofia musculaturii intrinseci a mainii, accentuarea reflexelor osteondinoase profunde la
nivelul membrelor inferioare sunt frecvente. Mictiunea imperioasa sau incontinenta apar in
cazuri avansate. Reflexele la nivelul membrelor superioare sunt frecvent diminuate la un
anumit nivel, in special bicipital (C5-C6). Mielopatia spondilitica este, de asemenea, una dintre
cauzele cele mai frecvente de dificultate in mers la varstnici.
INVESTIGATII PARACLINICE
Radiografia cervicala simpla este o rutina pentru fiecare pacient suspect de spondiloza
cervicala. Aceasta investigatie evalueaza articulatiile intervertebrale, gaurile de conjugare,
spatiile inter-vertebrale, diametrul canalului vertebral si formatiunile osteofitice.
Scanarea computer tomografica este folosita pentru estimarea diametrului canalului vertebral,
depistarea osteofitelor mici, laterale si a opacitatilor calcifiate in mijlocul corpilor vertebrali.
Mielografia cu scanare computer tomografica este testul imagistic de electie pentru evaluarea
stenozei de canal vertebral si a gaurilor de conjugare.
Electromiografia este utila in evaluarea radiculopatiei cauzata de spondiloza.
TRATAMENT
Tratamentul acestei afectiuni este unul conservator. El vizeaza combaterea durerii, a contracturii musculare asociate, refacerea mobilitatii si troficitatii articulare, despovararea coloanei,
refacerea curburii fiziologice si a tonicitatii normale a musculaturii cervicale.
Tratamentul chirurgical este indicat doar in anumite situatii de ingustare a canalului vertebral.
Tratamentul medicamentos se face cu antialgice, antiinflamatorii, miorelaxante si, eventual
sedative.
Tratamentul fizioterapic electroterapie, balneoterapie, hidrotermoterapie
Masajul terapeutic
Kinetoterapia
PROFILAXIE SI PREVENTIE
Sfaturi pentru bolnavii cu spondiloza cervicala
Sa evite pozitiile indelungate cu capul flectat. In cazul in care profesia le impune o astfel de
pozitie este bine sa execute periodic miscari de redresare fara intreruperea activitatii.
Sa se odihneasca fara a sprijini capul pe perne inalte, folosind doar un sul introdus sub ceafa
Sa execute zilnic miscari de gimnastica cuprinzand extensia, flexia si rotatia capului, pana la
disparitia durerilor musculare si nevralgice
Tratamentul medicamentos este doar simptomatic nu si curativ
Baza tratamentului profilactic si curativ este asigurata de gimnastica zilnica si corectarea
pozitiilor vicioase ale coloanei cervicale
12
Sfaturi pentru prevenirea spondilozei cervical:

Riscul aparitiei sale poate fi scazut daca se respecta anumite reguli:
Mentinerea unei posturi corecte
Se refera la mentinerea coloanei vertebrale drepte, astfel incat greutatea corporala sa fie
corect repartizata si discurile si ligamentele intervertebrale sa nu fie supuse unui stres
suplimentar, care sa duca la uzura lor timpurie. Postura corecta trebuie invatata inca din
copilarie. Trebuie sa avem grija sa stam drept, cu umerii trasi in spate, gatul aliniat umerilor,
atunci cand stam in picioare sau cand stam asezat, la birou, pe scaun. Pozitiile vicioase cand
stam in fata calculatorului, o geanta prea grea dusa de copii pe un umar duc la deformari ale
coloanei, la uzura prematura a discurilor intervertebrale si cresc riscul aparitiei spondilozei.
Evitarea traumatismelor coloanei vertebrale
Atat traumatismele mari cat si traumatismele mici dar repetate pot duce la aparitia
spondilozei. Microtraumatismele apar in special la persoanele care efectueaza munci fizice
grele (de exemplu: muncitori in constructii). Aceste persoane trebuie sa fie atente sa nu faca
eforturi foarte mari, sa nu suprasolicite coloana foarte tare. De asemenea, sa nu faca miscari
bruste, sa ridice si sa care greutati mentinand o pozitie corecta a spatelui.
Mentinerea unei greutati corporale normale
Persoanele supraponderale sau obeze au un risc mai mare de a dezvolta spondiloza din cauza
faptului ca greutatea corporala prea mare afecteaza articulatiile coloanei. Greutatea in exces
pune o presiune mai mare asupra articulatiilor, favorizand uzura lor.
Practicarea regulata a exercitiilor fizice
Se stie ca sportul este benefic pentru sanatate, iar sportul ajuta si la reducerea riscului de
aparitie a spondilozei. Trebuie sa fie alese exercitiile fizice care intaresc muschii spatelui si ai
cefei, pentru a avea o pozitie corecta a spatelui, astfel incat articulatiile intervertebrale sa nu
fie suprasolicitate.
Renuntarea la fumat
Pe langa alte zeci de beneficii pe care le aduce renuntatul la fumat, inlaturarea acestui viciu
periculos influenteaza pozitiv tratamentul spondilozei.
Lombalgiile
Durerile lombare, acute sau cronice, destul de frecvente, au etiologie variat, cauzele acestora
putnd fi grupate n cauze vertebrale i extravertebrale, deoarece exist afeciuni ale
organelor abdomino- pelvine care se manifest prin dureri lombosacrate.
Cauzele vertebrale ale lombalgiilor: tulburri de static vertebral, procese degenerative,
inflamatorii, metabolice, traumatice, care afecteaz coloana lombara.
Din punct de vedere clinic, durerile lombare pot mbrca trei aspecte principale:
13
lombalgia acut (lumbago acut)

lombalgia cronic (lumbago cronic)
lombosciatica
Lombalgia acut
Lombalgia acut debuteaz n general brusc, de cele mai multe ori dup un efort de intensitate
variabil, dup o micare forat de rotaie sau n urma expunerii la frig. Intensitatea durerii
este foarte mare, accentundu-se la cea mai mic micare sau la tuse. Durerea imobilizeaz
bolnavul la pat sau l blocheaz n flexiune (contractura). n anamnez, pacientul semnaleaz
crize asemntoare n antecedente.
Lombalgia cronic
Lombalgia cronic definete o durere surd, persistent, median sau paravertebral
unilateral, care iradiaz uneori ctre fese. Alteori, durerea este mai suprtoare dimineaa, la
sculare; este nsoit de o redoare mai pronunta, care diminu sau dispare dup micare,
n 10-20 minute. Durerea reapare dup oboseal, mai ales dup ortostatism prelungit,
mers ndelungat, transport de obiecte grele, lucrul cu coloana flectat. n decubit dorsal,
durerile diminu sau dispar.
Lombosciatica
Lombosciatica reprezint o cauz important de incapacitate temporar de munc. Lombalgiei
i se asociaz nevralgia sciatic.
Nevralgia sciatic este o algie radicular care traduce suferina unei rdcini a nervului
sciatic i, mult mai rar, o atingere a trunchiului nervos propriu-zis. Aceasta rezult, n
majoritatea cazurilor, dintr-un conflict discoradicular, consecutiv unei hernii intrarahidiene la
nivelul discului intervertebral L4-L5 sau L5-S1
Nevralgia sciatic este foarte frecvent, mai ales la vrsta ntre 25 i 60 de ani; se ntlnesc mai
des la brbat dect la femeie, coloana vertebral a brbatului fiind supus la eforturi mai mari.
Cauza cea mai frecvent a nevralgiei sciatice este alterarea degenerativ a discului
intervertebral (discartroza).
Hernia discal localizat la nivelul discului L4-L5 determin nevralgia sciatic prin afectarea
rdcinii L5 a nervului sciatic, iar cea localizat la discul L5-S1, nevralgia sciatic prin
afectarea rdcinii S1 a nervului sciatic. Afectarea rdcinii L4 determin nevralgia crural.
Factorii declanatori ai nevralgiei sciatice prin hernie de disc sunt de cele mai multe ori
condiii care suprasolicit coloana vertebral lombar
Debutul nevralgiei sciatice poate fi brutal sau insidios.
Sciatica prin hernie discal este cea mai frecvent form clinic a nevralgiei sciatice. Sciatica
discal are i unele forme particulare: prelungite, hiperalgice, paralizante, acestea avnd
indicaii speciale de tratament (chirurgical)
14
Simptomatologia nevralgiei sciatice

Durerea este simptomul dominant, uneori exclusiv. Este situat n regiunea lombar, de unde
iradiaz n membrul inferior in teritoriul corelat cu radacina nervoasa afectata
Paresteziile
Tulburrile sfincteriene
n sciatica prin conflict discoradicular durerea este de tip mecanic: eforturile i micarea din
timpul zilei cresc intensitatea durerii. De asemenea, tusea i strnutul mresc intensitatea
durerii, prin creterea presiunii intradiscale i intrarahidiene. Durerea se calmeaz prin
repausul la pat.
Hernia de disc
Se defineste prin exteriorizarea continutului nucleului pulpos inafara spatiului discal, fie
ascendent sau descendent (hernii intraspongioase in osul corpilor vertebrali supra sau
subjacenti), fie anterior, posterior sau lateral cu depasirea limitelor inelului fibros discal;
impactul cel mai sever il au herniile posterioare sau postero-laterale, care ajung sa afecteze
spatiul vertebral si continutul lui.
Herniile de disc pot surveni posttraumatic, dar cel mai frecvent sunt consecinta degenerarii
discului intervertebral (artrozei vertebrale), iar localizarea cea mai frecventa este cea lombara.
Degenerescena discului intervertebral soldeaz n cele din urm cu protruzia i hernierea
nucleului pulpos.
Protruzia discal este o faza premergatoare a herniei de disc si const dintr-un defect al
inelului fibros, cu dou grade de intensitate:
fisura simpl, n care o mic poriune a inelului fibros bombeaz brusc;
blocajul intradiscal, n care nucleul pulpos se angajeaz lent i progresiv ntr-o
fisur, fr s depaeasc mult perimetrul discului.
Dup De Sze, deteriorarea discului evolueaz din punct de vedere al modificrilor
anatomopatologice i al manifestrilor clinice, n patru faze, crora le corespunde un anumit
tablou clinic.
Faza I const n dezorganizarea i fragmentarea structural a discului intervertebral i apariia
fisurilor la nivelul inelului fibros. Clinic, se manifest prin lombalgii cu discret contractur
muscular.
Faza a II-a: fragmente de nucleu pulpos migreaz posterior prin fisurile inelului fibros,
fr a-l depsi. Clinic, se manifest prin instalarea brusc a durerii i contracturii lombare blocaj lombar.
Faza a III-a: fragmente de nucleu pulpos depesc limita discului intervertebral i herniaz
n canalul vertebral. Dup gradul compresiunii care se exercit pe rdcina nervoas, n cadrul
acestei faze se difereniaz trei stadii:
15
Stadiul I, de iritaie radicular (dureri lombare, unilaterale, calmate de repaus)

Stadiul al II-a se caracterizeaz prin compresiune radicular cu fenomene neurologice
(nevralgie sciatica dureri iradiate, parestezii, contracturi musculare)
Stadiul al III-lea, de ntrerupere radicular (durerile scad dar apare deficitul motor in
teritoriul radacinilor afectate - pareza)
Faza a IV-a se caracterizeaz prin modificri de tip degenerativ i radicular. Clinic, prezint
simptomatologie polimorf de spondiloz lombar cu osteofitoza vertebrala, discartroza i
artroza interapofizare, situaie care se instaleaz dup vrsta de 40 de ani. Acestei faze i se
potrivete probabil mai bine termenul generic de discopatie lombar.
Vom putea ntlni urmtoarele aspecte clinice:
fr acuze subiective, deoarece 60-70% dintre subieci sunt purttori ai unei discopatii
lombare de faza 4 asimptomatice,
lombalgie cronic, cu noduli de miogeloz i puncte trigger paralombare i parasacrate,
a cror activare are un caracter psihoemoional i meteorotrop,
lumbago acut, aprut dup vrsta de 40 de ani, un lumbago de tip musculoligamentar,
cu pseudosciatic (durere difuz n membrul inferior, fr caracter dermatomal), iar
simptomatologia apare de obicei brusc, dup un efort fizic cu ridicare de greuti, fiind
nsoit de limitarea mobilitii coloanei lombare, n special pe nclinaiile laterale, care
sunt intens dureroase
sciatica prin prinderea rdcinii n procesul degenerativ de la nivelul foramenului. Este
aa-numita sciatic a vrstnicului
stenoza de canal vertebral (ingustarea c.v.), mult mai puin diagnosticat, care se poate
manifesta polimorf, de la simpla lombalgie cu sciatalgie pn la sindromul de coad de
cal.
Sindromul cozii de cal apare in cazul herniei de disc posterioare sub nivel L2 sau in cazul
stenozei vertebrale la acelasi nivel. Se manifesta:
pareza sau paralizie in teritoriul motor somatic
incontinenta anala si urinara
dureri iradiate si parestezii pe partile laterale ale picioarelor, in fese, interiorul
coapselor, partea posterioara a picioarelor, labele picioarelor sau calcaie
Are indicatie chirurgicala
Tratament
Obiective de tratament:
De prima intentie:
despovararea mecanica a coloanei lombare;
combaterea contracturii musculare;
calmarea durerii.
16
De perspectiva:
normalizarea flexibilitii esuturilor moi,;
normalizarea mobilitii articulare;
tonifierea musculaturii profunde a coloanei vertebrale
combaterea posturilor defectuoase
Metode de tratament:
Tratamentul medicamentos se face cu antialgice, antiinflamatorii, miorelaxante si, eventual
sedative (in faze acute)
Tratamentul fizioterapic electroterapie, balneoterapie
Masajul terapeutic
Kinetoterapia
Chirurgia este indicata in formele hiperalgice, cu durere intensa trenanta sub medicatie, cu
episoade acute frecvente (mai frecvent de 2-3 episoade pe an), in fazele de intrerupere
radiculara (deficit motor) si in sindromul de coada de cal.
17

Coxartroza Artroza soldului
Generalitati, anatomie si fiziologie
Articulatia soldului la om indeplineste functii complexe, de suport a greutatii corporale, permitand
in acelasi timp, deplasarea corpului. Odata cu trecerea la statiunea bipeda, aceasta articulatie si-a
readaptat anatomia si fiziologia prin cresterea robustetei si a mobilitatii. In jurul acestei articulatii
s-au dezvoltat cei mai puternici muschi, pentru a asigura stabilitatea perfecta, contentia
suprafetelor osoase si mentinerea pozitiei verticale a corpului.
La formarea articulatiei soldului iau parte doua oase: coxalul (care impreuna cu sacrul formeaza
bazinul centura pelviana) si femurul (osul coapsei). Ele alcatuiesc articulatia soldului sau
coxofemurala. Aceasta articulatie de tip sinovial prezinta suprafete articulare, capsula, ligamente,
sinovie, burelet marginal. In osul coxal exista o cavitate (denumita cotiloida) in care patrunde
capul femurului. Extremitatea superioara a femurului prezinta un cap, capul femural si gatul sau
colul, care leaga capul femural de corpul osului.
Colul femural nu continua directia corpului femural. Astfel intre gatul si corpul femurului se
formeaza un unghi deschis inauntru care in mod normal masoara 127-130 grade. Orice modificare
in deschiderea acestui unghi schimba raportul normal intre capul femural si cavitatea cotiloida a
coxalului.
Cand unghiul femural devine mai mare de 130 grade, capul femural va fi deplasat in sus. Aceasta
deformare poarta numele coxa valga. Atunci cand unghiul se micsoreaza sub 127 grade,
deformatia poarta denumirea de coxa vara, iar capul femural va privi inauntru. Coxa vara si coxa
valga sunt deformatii care pot modifica radical mecanica articulatiei coxofemurale, marind
solicitarea cartilajelor, favorizand dezvoltarea artrozei. Asupra articulatiei coxofemurale
actioneaza doua forte: greutatea corpului si forta musculara. Pentru ca solicitarea asupra
articulatiei soldului sa fie minima, cele doua forte trebuie sa fie egale la acest nivel, ca si greutatea
si contragreutatea ce se echilibreaza la nivelul cutitului unei balante. Modificarea unghiului de
inclinatie al colului femural produce un dezechilibru al celor doua forte, fapt ce va mari solicitarea
cartilajelor. Reorientarea capului femural, provocata de modificarile unghiului de inclinatie,
determina scaderea suprafetei portante (de sustinere), marind substantial presiunea pe anumite
zone ale cartilajului articular.
Observatiile clinice si examinarile histologice au dovedit ca presiunea exagerata si concentrata pe
o zona a suprafetei articulare provoaca modificari patologice caracteristice coxartrozei.
Cauze (etiologie)
Pentru simplificare, vom imparti in doua grupe cauzele care produc leziuni degenerative ale
articulatiei soldului; care provoaca artroza soldului: primare si secundare.
In grupul cauzelor primare cea mai importanta este produsa de involutia senescenta a cartilajului
articular. Aceasta forma poarta numele de artroza primara si se datoreaza alterarii anatomice care
reduce elasticitatea cartilajului, consecinta a tulburarilor in vasele care nutresc articulatia.
Artrozele secundare sunt mai frecvente si sunt provocate de modificari ale unghiului de inclinatie a
colului femural (coxa vara, coxa valga), de alunecari ale capului femural din cavitatea cotiloida
(luxatie congenitala) care modifica si suprafata portanta.
Alte cauze secundare care pot modifica unghiurile de inclinatie si suprafata portanta sunt:
18

obezitatea, fracturile de col femural, inegalitatea membrelor (scurtari, mersul schiopatand la
indivizii cu genunchiul incurbat), piciorul plat sau traumatisme (lovituri) directe pe articulatia
soldului.
Semne si simptome
Primele semne sunt necaracteristice si se anunta vreme indelungata prin dureri in jurul articulatiei
soldului, iradiind la distanta de-a lungul coapsei sau la nivelul regiunii interne a genunchiului.
Alteori bolnavul are dureri la nivelul plicii inghinale sau in muschii fesieri. Durerile iradiate de-a
lungul coapsei si la nivelul regiunii interne a genunchiului sunt inselatoare atribuindu-le fie unei
nevralgii sciatice, fie unei artroze a genunchiului.
Concomitent cu primele dureri de avertisment, bolnavul observa aparitia dificultatii in mers, la
urcatul scarilor, pe teren accidentat sau la intrarea intr-un vehicul. Pentru evitarea dificultatii la
urcatul scarilor, bolnavul se serveste de membrul inferior sanatos pe care-l foloseste primul,
tragand sau tarand dupa aceea pe cel bolnav. Un alt semn care tradeaza dificultate in functionarea
articulatiei soldului se observa in momentul incaltarii. Datorita faptului ca bolnavul nu-si poate
indoi coapsa, trunchiul se ajuta flexand puternic genunchiul atunci cand trebuie sa incheie
sireturile sau sa se incalte. Daca bolnavul se autoexamineaza, constata ca nu poate indeparta sau
apropia genunchii.
La aceste simptome se adauga redoarea (intepenirea) mai ales matinala sau dupa repaus
prelungit, dificultate comuna tuturor artrozelor.
Progresiv, daca bolnavul nu consulta medicul (fapt des intalnit in practica curenta), apar
contractruri si apoi atrofii ale muschilor fesieri si ai coapsei, rezultat al pozitiei vicioase si a
reducerii miscarilor din articulatia soldului.
Pot aparea crepitatii (zgomote) la miscare sau mobilizare.
Netratata corespunzator, in evolutia coxartrozei apar procese de osteofitoza marginala la nivelul
articulatiei in paralel cu gradul de distructie al cartilajului articular si in acord cu incercarea de a se
asigura congruenta articulara; mobilitatea este afectata substantial; in fazele avansate se
instaleaza procese de anchiloza fibroasa si osoasa.
Investigatii paraclinice
Examenele de laborator nu sunt semnificative, astfel viteza de sedimentare (VSH) este normala, iar
la persoanele obeze intalnim cresterea valorilor colesterolului, a lipidelor si acidului uric sau a
glicemiei. Examenul radiografic al articulatiilor soldului evidentiaza la inceput ingrosari ale marginii
cavitatii cotiloide, largirea sau ingustarea unghiului colului femural, diminuarea spatiului articular,
osteocondensare marginala, osteofitoza marginala, etc.
Tratament
Tratamentul artrozei de sold are ca obiective:
Indepartarea cauzelor care modifica mecanica articulara (luxatia congenitala, coxa vara,
coxa valga, obezitatea);
Combaterea contracturii musculare, calmarea durerilor, restabilirea functiilor articulare
prin gimnastica si reeducarea mersului;
Refacerea structurii biochimice a cartilajului articular.
19

Toate aceste obiective terapeutice vor fi individualizate de la caz la caz si succesul depinde de
prezentarea la medic a pacientului de la primele simptome.
In legatura cu restabilirea mecanicii articulare un prim obiectiv, va fi indreptat asupra combaterii
obezitatii care mareste solicitarea mecanica. Bolnavii cu obezitate si coxartroza vor reduce din
ratia alimentara: produsele zaharoase, gemurile, siropurile, prajiturile, pastele fainoase, consumul
exagerat de paine, grasimea animala si carnea grasa.
Pentru diminuarea apetitului vor manca mese dese cu continut redus (cantitati mici de alimente
din 3 in 3 ore: mere, salate verzi, rosii, iaurt, ceai indulcit cu zaharina, etc.). Scaderea in greutate a
bolnavului cu coxartroza influenteaza radical simptomatologia dureroasa si dificultatea la mers,
prin reducerea sarcinilor pe care le suporta articulatia coxofemurala.
Alte obiective de restabilire a mecanicii articulare constau in combaterea piciorului plat,
corectarea inegalitatii lungimii membrelor inferioare prin confectionara incaltamintei ortopedice.
Contractura musculara se va combate prin procedee fizioterapice (ionizari decontracturante,
curenti diadinamici, impachetari cu parafina, etc.) si masaj terapeutic
Rezultate bune se obtin cu ajutorul masajului, kinetoterapiei si a gimnasticii medicale.
Kinetoterapiea si gimnastica medicala va avea drept scop intarirea musculaturii coapsei si soldului,
prin miscari de apropiere, departare sau rotare a coapselor. Sportul ca bicicleta este foarte indicat
pentru ca despovareaza articulatia coxofemurala de efectul ortostatismului si ajuta la tonifierea
musculaturii coapsei si soldului. Se va avea grija ca pedala in partea afectata sa fie ceva mai inalta
decat la membrul inferior sanatos.
Hidrotermoterapia si balneoterapia - un bun efect decontracturant si sedativ se poate obtine prin
bai calde, inotul in bazine incalzite si tratamente balneare. Daca bolnavul nu este hipertensiv sau
coronarian, poate beneficia de tratamente balneare in urmatoarele statiuni: Bazna (cu ape iodate)
pentru bolnavii care au obezitate si insuficienta tiroidiana sau in statiuni cu ape sulfuroase:
Herculane, Pucioasa, Mangalia, Govora (ape sulfuroase si iodate). Bolnavii cu coxartroza
secundara, dupa fracturi de col femural sau luxatii congenitale, beneficiaza de tratament
heliomarin la Eforie sau Techirghiol. In timpul curei balneare nu se va neglija gimnastica medicala.
Indicatiile de tratament balnear se vor face numai de catre medicul curant in raport cu fiecare
forma in parte de coxartroza, tinand seama si de bolile secundare pe care le poate avea pacientul.
Tratamentul medicamentos al contracturii musculare si a durerii se va face cu blocaje
periarticulare cu xilina sau procaina 1% injectabil, administrare de miorelaxante orale
Tratamentul durerii va fi stabilit de medicul specialist, indicandu-se de la caz la caz unele din
preparatele de mai jos: indometacin, supozitoare cu fenilbutazon, aspirina, etc (antiinflamatorii
nesteroidiene=AINS)
Tratamentele uzurii cartilaginoase se fac fie cu preparate de iod (iodazin) injectii intraarticulare cu
extracte de mucopolizaharide (solutii vascoelastice), extracte totale de cartilaj, etc.
Preparatele romanesti Pelox (extract din namolul de la Techirghiol) sau Gerovital, administrate sub
forma injectiilor periarticulare si-au dovedit eficienta biotrofizanta si sedativa. In formele avansate
sau pentru corectarea luxatiei congenitale si a defectelor de angulatie a colului femural sunt
indicate interventiile chirurgicale.
Pentru a nu se ajunge la aceste stari avansate, va trebuie sa descoperim si sa combatem precoce
luxatiile congenitale, defectele de statica ale membrelor inferioare si ale piciorului, obezitatea, etc.
20

Dupa fracturile de col femural se va urmari combaterea inegalitatii in lungimea membrului afectat,
prin gheata ortopedica si inceperea gimnasticii medicale, imediat ce aparatul gipsat a fost
indepartat.
Se discuta adesea in contradictoriu daca bolnavii care sufera de coxartroza trebuie sau nu sa
utilizeze baston. De obicei, bolnavele si persoanele mai tinere resping din "cochetarie" folosirea
bastonului. Medicii considera ca bastonul este indicat, pentru motivul ca ajuta la despovararea
articulatiei soldului prin introducerea unui sprijin. De asemenea, mersul sprijinit in baston, solicita
mai putin musculatura soldului afectat, combatand in acelasi timp contractura si durerea, care
apar dupa curse mai lungi.
Este bine ca bolnavii sa evite mersul pe teren accidentat. In rest, plimbarile cu pasi mici, sprijinit in
baston, combat atrofia musculara si asigura prin mobilizarea articulara, nutritia cartilajului.
Imobilizarea la pat din cauza durerii este contraindicata, prin efectul negativ asupra fiziologiei
articulare si musculare.
Fazele avansate beneficiaza de tratament chirurgical protetic protezare de sold.
Sfaturi pentru profilaxia si tratamentul coxartrozei
Sa se consulte medicul imediat ce apar dureri persistente la sold sau in coapsa, insotite de
dificultate la urcatul scarilor.
Pentru combaterea luxatiei congenitale, parintii trebuie sa anunte medicul pediatru, daca observa
inegalitate in lungimea membrelor inferioare sau nesiguranta in mers sau mers schiopatand la
copii sub varsta de un an. Luxatia congenitala la copii este curabila daca se incepe tratamentul de
la aceasta varsta.
Tot din prima varsta a copilului, trebuie descoperite si tratate malformatiile si tulburarile statice
ale piciorului (picior equin, picior plat, picior valg, etc.), genunchiului (genu valgum, genu varum) si
soldului (coxa valga, coxa vara).
Sa se trataze obezitatea sau tendinta de ingrasare din copilarie, pentru a se evita impovararea
articulatiei soldului si defectele de angulatie ale colului femural.
Dupa fracturi ale colului femural, imediat ce s-a scos aparatul gipsat, bolnavii sa se adreseze
centrelor medicale de recuperare si balneo-fizioterapie, perseverand in executarea programului
zilnic de gimnastica. In acelasi timp trebuie sa se evite supraalimentatia pentru a combate efectele
negative ale obezitatii.
Ciclismul sau miscarile de pedalare la bicicleta ergonomica trebuie practicat constant de bolnavii
cu coxartroza, la toate varstele.
Gonartroza
Definitie, incidenta, etiologie
Gonartroza sau artroza genunchiului este o afectiune degenerativa ce consta in distrugerea
cartilajului hialin prezent pe extremitatile osoase articulare. Studii recente au aratat ca artroza nu
se rezuma doar la distrugerea cartilajului hialin, ci afecteaza intreaga articulatie, inclusiv osul
subcondral.
21

Gonartroza este o problem de sntate important prin frecvena mare la populaia de peste 40
de ani, afectand aproximativ 25% - 30% din persoanele cu varste intre 45-65 ani, si aproximativ
60% din persoanele cu varste peste 65ani.
Alterarea degenerativa in gonartroza incepe in cartilajul articular normal ca rezultat al unei
incarcari excesive a unui genunchi, sau prin incarcarea relativ normala a unui genunchi tarat.
Factorii de risc pentru gonartroza includ:
1.Varsta proprietatile cartilajului articular se reduc cu varsta, ceea ce duce la aparitia
modificarilor radiologice precum ingustarea spatiului articular, prezenta osteofitilor,
resorbtii osoase, leziuni degenerative la nivelul ligamentelor intraarticulare.
2.Obezitatea : cresterea stresul mecanic asupra articulatiei genunchiului este strans legata
de artroza genunchiului, dar si de coxartroza. S-a dovedit ca un indice masa corporala (BMI
= body mass index sau IMC) crescut predispune la redoare articulara a genunchiului.
Cresterea stresului mecanic nu este direct proportionala cu cresterea in greutate. La o
crestere a incarcarii cu 2/3 fata de greutatea ideala, fortele care trec prin articulatia
genunchiului cresc de 10 ori.
3.Traumatismele: pot distruge in mod direct cartilajul articular, sau pot determina leziuni
ligamentare (menisc, LIA, LIP, ligamente posterioare) care in timp vor determina aparitia
gonartrozei.
4.Diabetul zaharat.
5.Tulburari hormonale.
6.Boli neuromusculare.
7.Afectiuni congenitale articulatii anormal dezvoltate (genu valgum, genu varum, genu
recurvatum), laxitati ligamentare.
8.Tulburari sistemice: guta, hemocromatoza, tulburari metabolice.
Gonartroza se poate impartii in doua forme: primitiva si secundara. Forma secundara este mai
usor de explicat si inteles, fiindca se refera la boala degenerativa a articulatiei genunchiului ce
apare secundar unor factori predispozanti, cel mai adesea un traumatism sau o anomalie
congenitala de deviatie a axului biomecanic al membrului pelvin, si apare la persoane relativ
tinere. Forma primara este legata in special de procesul de imbatranire si apare la persoane mai
invarsta, la care se asociaza si alti factori.
CLASIFICAREA se face pe baza examenului clinic, radiologic si examenului artroscopic. Astfel
gonartroza a fost impartita in 4 stadii:
Stadiul I in care modificarile sunt minime, simptomatologia consta in redoare articulara de
repaus, durere moderata si uneori edem local, radiologic nu exista moificari, artroscopic exista
semne de degenerare cartilaginoasa (cartilaj moale, opac, posibil fibrilare fina a acestuia).
Stadiul II simptomele sunt moderate, cu durere locala permanenta, de intensitate medie,
redoare articulara matinala, impotenta functionala usoara, tumefactie, radiologic apare ingustarea
spatiului articular, artroscopic apare fibrilarea cartilajului si degenerare meniscala.
Stadiul III simptome moderate,redoare matinala si dupa repaus semnificativa, limitarea
mobilitatii articulare, cracmente osoase (zgomote articulare), radiologic ingustarea spatiului
articular, osteofite, artroscopic fragmentarea cartilajului, corpi liberi intraarticulari, leziuni
degenerative meniscale.
22

Stadiul IV simptome severe, durere in repaus, noaptea, la schimbari de vreme, deformare
articulara in var sau valg, instabilitate, radiologic spatiu articular redus, scleroza osoasa in
punctele de sprijin, osteofite, dezaliniere, artroscopic dezgolirea osului subcondral pe zone
intinse.
Simptome si semne clinice
Gonartroza este o boala cu debut insidios, lent, avand o perioada de debut cuprinsa intre cateva
luni si 3-5 ani. Simptomul principal este durerea la nivelul genunchiului, cu caracter profund si care
apare la mobilizarea articulatiei dupa o perioada de repaus. Durerea este moderata la inceput, pe
timpul zilei si raspunde la tratamente cu antiinflamatoare si antialgice. De asemenea pot aparea
crepitatii si impotenta functionala. In stadiile avansate poate sa apara instabilitate la nivelul
genunchilor -devierea axului biomecanic, iar durerea devine invalidanta, fara sa mai raspunda la
antiinflamatoare. Alte simptome si semne pot fi tumefactia genunchilor, spasme musculare
periarticulare. Mobilitatea articulara este pierduta, pacientul fiind condamnat sa ramana in casa, si
sa se deplaseze pe distante scurte cu pasi mici. Musculatura coapsei si a gambei este afectata in
sensul contracturilor, rigiditatii si hipotrofiei.
Examinari paraclinice
Examen radiologic: radiografia este investigatia de electie pentru diagnosticarea gonartrozei. Pe
ea se evidentiaza: ingustarea spatiului articular, osteofite marginale si posterioare, chiste osoase,
devierea axului biomecanic al membrului cu genu valgum sau genu varum, scleroza osoasa.
Modificarile sunt diferite in functie de zonele de presiune, astfel in zonele de presiune mai inalta
se evidentiaza reducerea mai accentuata a spatiului articular, scleroza si chiste. In zonele fara
presiune de contact la marginile articulatiei apar osteofite. Se poate observa o pierdere mai
mare a spatiului articular la nivelul compartimentului femurotibial medial, desi compartimentul
femurotibial lateral si patelofemural sunt si ele afecate. Aceste modificari asimetrice la nivelul
compartimentului medial/lateral pot rezulta in deformarea in varus respectiv valgus.
Prognosticul - depinde foarte mult demomentul prezentarii pacientului la medic si de momentul
inceperii terapiei. Gonartroza este o boala ireversibila, lent progresiva, a carei evolutie poate fi
incetinita prin terapiile actuale.
Tratament
Tratamentul este de 4 feluri, si se aplica in functie de stadiul bolii.
-tratament de recuperare (balneo-fizio-terapie si masaj), care consta in terapie fizica si educarea
pacientului. Este recomandat stadiilor incipiente de gonartroza. Terapia fizica kinetoterapie si
gimnastica medicala - consta din exercitii fizice menite sa tonifice musculatura (in special muschiul
cvadriceps) si sa amelioreze mobilitatea genunchiului si stabilitatea lui: exercitii de aerobic, inot
hidroterapie, si in general exercitii care nu supun genunchii la incarcare suplimentara. Educarea
pacientului este o componenta importanta a tratamentului gonartrozei in special modificarea
stilului de viata, si anume exercitiile fizice si scaderea in greutate acolo unde este nevoie.
Reducerea greutatii corporale catre limitele normale, prin exercitii fizice sau diete (impuse de un
cadru medical), duce la scaderea stresului asupra genunchilor, diminuarea simptomatologiei dar si
incetinirea modificarilor patologice la nivelul cartilajului articular. Termoterapia este un alt
23

tratament care amelioreaza uneori simptomele bolii. Fizioterapia isi regaseste locul ei in
ameliorarea simptomelor produse de gonartroza. Masajul terapeutic se aplica in scop antialgic,
decontracturant, flexibilizator musculo-articular, trofic.
-tratament farmacologic: consta in antiinflamatoare locale (unguent sau gel), cu aplicare locala
fara a masa zona dureroasa. In cazul in care simptomatologia persista se poate trece la folosirea
antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) neselective sau selective. Tratamentul poate fi completat
cu un relaxant muscular. O alta clasa de medicamente sunt produsele vascoelastice injectabile pe
baza de acid hyaluronic. Acest tratament consta in 3-5 injectii intraarticulare (1 injectie pe
saptamana). Acidul hyaluronic este o substanta ce se gaseste in mod normal in articulatie si are rol
lubrefiant. In gonartroza cantitatea de acid hyaluronic prezenta in articulatie este scazuta, adesea
insuficienta pentru a-si exercita rolul. Acest tratament scade coeficientul de frecare la nivelul
articulatiei, scade durerile, imbunatateste mobilitatea si proprietatile cartilajului articular.
In stadiile incipiente ale afectiunii sunt foarte utile infiltratiile cu solutii vasco-elastice, care au rolul
de a lubrefia articulatia, de a imbunatatii propietatile carticajului articular. Tratamentul consta in 3
injectii efectuate la interval de 7 zile. Ele se fac direct in articulatie, nu dor, procedura fiind extrem
de simpla. In ziua tratamentului pacientul nu are nici o restrictie. Se poate face cu Neovisc, o
solutie de 1% hialuronat de sodiu obtinut prin biofermentatie, ambalat in seringi pre-umplute sub
vid, sterilizate prin autoclavare. NeoVisc este un produs de o excelenta calitate, cu greutate
moleculara mare (1,6 milioane Daltoni). Originea sintetica (non-aviana) ii confera o siguranta
deosebita in utilizare.
In stadiile avansate, pentru a scadea durerile si a creste mobilitatea articulara se efectueaza
infiltratii cu un corticosteroid de ultima generatie. Procedura este simpla, nedureroasa, iar efectele
dureaza pana la 12 luni, in functie de particularitatea cazului.
-tratamentul chirurgical: Osteotomia este o procedura chirurgicala indicata in special pacientilor
tineri, ce sufera de artroza dobandita in urma unui traumatism la nivelul genunchiului (fractura) ce
s-a vindecat vicios, adica intr-o pozitie anormala. Rolul osteotomiei este de a alinia capetele
osoase si de a reda articulatiei forma anatomica. Acesta nu este un tratament definitiv, pacientul
avand indicatie pentru operatii ulterioare. Artroplastia este tratamentul chirurgical prin care se
inlocuieste articulatia genunchiului cu o proteza (o articulatie artificiala). Artroplastia de genunchi
poate fi unicompartimentala sau totala. Indicatiile pentru proteza unicompartimentala sunt ca
procesul degenerativ sa afecteze doar unul din compartimentele genunchiului (medial, lateral,
patelofemural) si ambele ligamente incrucisate sa fie intacte. Artroplastia totala de genunchi este
indicata in stadiile avansate de gonartroza (stadiul IV), cand celelalte tratamente nu mai fac fata in
ameliorarea simptomatologiei durerea si impotenta functionala afectand sever viata.
-tratamentul artroscopic: Artroscopia este o metoda minim invaziva, prin care se introduce o
camera de luat vederi si anumite instrumente in articulatia genunchiului prin intermediul a 2 incizii
de aprox 0.5-1cm. Artroscopia este destinata in special gonartrozei de stadiu II-III si poate avea rol
diagnostic pentru stadializarea bolii si planificarea tratamentului ce va fi urmat, poate avea rol
preventiv la persoanele diagnosticate timpuriu si la care nu s-au instalat inca semnele radiologice
de gonartoza, poate trata leziuni ale meniscurilor sau ligamentelor genunchiului ce pot duce
ulterior la aparitia gonartrozei. Artroscopia poate avea si rol terapeutic prin tehnici speciale
destinate leziunilor cartilajului articular: lavaj articular (tratament paleativ), debridare extragerea
fragmentelor libere de cartilaj din articulatie si curatarea suprafetelor articulare.
24

Periartrita scapulohumerala (PSH)
Dintre afeciunile umrului, periartrita scapulohumeral (PSH) este cea mai frecvent ntlnit.
Periartrita scapulohumeral este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale umrului i limitare
a amplitudinii de micare, cauzate de afectarea structurilor periarticulare: tendoane, capsul,
ligamente, muchi, burse sinoviale. Din acest motiv, PSH este ncadrat n reumatismul abarticular.
Afectarea articular propriu-zis se limiteaz mai ales la articulaiile acromioclavicular i
sternoclavicular, articulaia scapulohumeral neajungnd, de obicei, prin ea nsi s
determine disfuncionaliti. n PSH, examenul radiografic evidenieaz un aspect normal al
articulaiei scapulohumerale.
Etiologie
Traumatismele si microtraumatismele repetate, expunerea la frig, factori favorizanti ce tin de
sistemul nervos (afectiuni ale SNC: accident vascular cerebral AVC, boala Parkinson, traumatism
cerebral; afectiuni ale SNP: nevralgie cervicobrahiala, zona zoster), afectiuni ale organelor
intratoracice care pot favoriza pe cale reflexa dezvoltarea unei PSH (TBC pulmonara apicala,
infarctul miocardic acut, interventii chirurgicale toracice) reprezinta principalele cauze de
producere a acestei afectiuni.
Aspecte clinice
n funcie de tipul proceselor patologice supraadugate leziunilor degenerative, de uzur, ale
capsulei articulare, tendoanelor calotei sau coifului rotatorilor i a burselor sinoviale,
periartrita scapulohumeral poate mbrca, din punct de vedere clinic, mai multe aspecte, cu
particulariti de evoluie i conduit terapeutic.
Umarul dureros simplu
Umarul dureros simplu este forma clinica cea mai frecventa. Aceasta forma clinica este consecinta
leziunilor degenrative, uneori calcifiate, ale tendoanelor calotei rotatorilor (eventual si biceps
brahial). Bolnavul acuz dureri moderate n umr, mai ales cu ocazia unor micri - cnd se
mbrac, cnd se piaptn sau la purtarea de greuti. Durerile se pot intensifica n anumite poziii,
deranjnd bolnavul n timpul somnului.
Impotena funcional uoar este rar, de cele mai multe ori micrile umrului avnd o
amplitudine normal.
Umrul acut hiperalgic (umrul dureros acut)
Umrul acut hiperalgic debuteaz uneori n mod brutal cu o durere atroce i impoten
funcional total a membrului superior. Alteori, este continuarea evoluiei unui umr dureros
simplu.
25

Umrul mixt
Umrul mixt reprezint asocierea dintre un umr dureros de origine tendinoas- tenosinovit,
bursit, i o limitare a micrii prin contractura muscular antalgic a muchilor rotatori, flexori
sau/i abductori ai umrului.
n umrul mixt, limitarea micrii nu este cauzat numai de durere, fiind i de origine structural,
deoarece nu dispare nici n anestezie local.
Umrul blocat
Umrul blocat este o suferin frecvent ntlnit. Debuteaz cu dureri moderate cu exacerbri
nocturne la nivelul umrului.
Evoluia bolii este de obicei lent, spre o limitare progresiv o micrilor. Treptat, durerea dispare
complet, dar mobilitatea articulaiei scalulohumerale este compromis total sau aproape total,
realizndu-se aspectul de umr blocat. Bolnavul prezint dificulti mari n efectuarea unor gesturi
cotidiene, cum ar fi mbrcatul, pieptnatul, precum i n exercitarea unor profesiuni manuale.
Umrul pseudoparalitic
Umrul pseudoparalitic are ca substrat anatomopatologic ruptura de diverse grade a tendoanelor
muchilor calotei rotatorilor, pe un fond degenerativ (tendinoze) sau n urma unui traumatism,
mai ales la tineri.
Obiectivele urmrite n recuperarea funcional a umrului sunt urmtoarele:
combaterea durerii;
refacerea/meninerea mobilitii;
refacerea forei i stabilitii umrului;
refacerea micrii controlate a umrului;
meninerea sau ameliorarea abilitii pentru gesturile zilnice, prin antrenarea
ntregului membru superior.
In fazele acute masajul este contraindicat; tratamentul se face cu antialgice, antiinflamatorii si
posturari.
In fazele subacute si cronice se intervine cu masaj, fizioterapie si kinetoterapie
26
Afectiuni traumatice ale aparatului locomotor

Contuzia
Entorsele
Luxatiile
Fracturile
Intinderile si rupturile musculare
Contuziile - sunt rezultatul actiunilor traumatice asupra tesuturilor fara a produce intreruperea
continuitatii tegumentare
Contuziile regiunilor articulare (genunchi, cot, umar, sold )se intalnesc frecvent ca rezultat al unui
traumatism direct prin cadere, strivire sau lovire cu un corp contondent. Daca forta de actiune
traumatica se exercita oblic, tangential, leziunea partilor moi va fi mai intinsa dar mai usoara, insa
daca va actiona perpendicular leziunea va fi mai profunda , mai grava si localizata.
Contuzia caracterizata prin leziuni ale formatiunilor anatomice profunde, fara leziuni tegumentare,
cel mult cu prezenta unor escoriatii (zgarieturi), poate fi : usoara (spontan reversibila) sau grava
(leziuni profunde). Cea superficiala include: echimoza, hematomul, seromul, iar cea profunda
cuprinde contuzia musculara, ruptura musculara, aponevrotica, tendinoasa, capsulo-ligamentara.
Clinic se pot pune in evidenta sufuziuni sanguine ale partlior moi(echimoza), hematomul,
hemartroza(sange in articulatie), durere, jena functionala, cu limitarea miscarilor articulare, edem.
Echimoza - forma cea mai simpla de contuzie superficiala, urmare cel mai adesea a unui
traumatism moderat, este rezultatul leziunilor capilare la nivelul locului de actiune. Daca apare
imediat in urma traumatismului indica o leziune superficiala , daca insa apare tardiv devine
expresia unei leziuni mai profunde.
Hematomul - este rezultatul unui tramatism mai intens prin ruperea unor vase de calibru mai mare
in interiorul tesuturilor contuzionate. El poate fi superficial (subcutanat) sau profund, cand sangele
revarsat poate difuza liber intre tesuturi, dand nastere hematomului difuz, sau poate fi
circumscris.
Seromul traumatic (revarsatul sero-limfatic Morel-Lavalee) este o acumulare de lichid seros prin
actiunea tangentiala a traumatismului care da nastere unei miscari de forfecare a tegumentelor pe
planul subiacent, de care se decoleaza producand leziuni ale vaselor limfatice. In spatiul creat se
formeaza o colectie seroasa cu unele caracteristici clinice particulare care o deosebesc de
hematom, se prezinta ca o tumoare moale, turtita, care la palpare nu produce crepitatii.
Contuziile musculare sunt de cele mai multe ori subestimate, fiind trecute frecvent cu vederea. In
contuziile musculare usoare-pacientul prezinta edem la nivelul muschiului si durere cu o usoara
limitare a miscarilor articulatiilor deasupra si dedesubtul leziunii musculare.
In contuziile musculare moderate-apare de asemenea edem, durere si limitarea miscarilor in
27

articulatiile subiacente si supraiacente si de obicei apare si un spasm muscular.
In contuziile musculare severe (profunde)-edemul apare edem masiv, cu echimoza , hematom.
Entorsele reprezinta rezultate ale miscarilor in articulatii peste limitele fiziologice dar in care se
pastreaza raporturile articulare ale extremitatilor aosoase; se soldeaza cu rupturi ligamentare in
diverse grade.
Entorsa gleznei
Entorsele de glezna apar atunci cand ligamentele colaterale ale gleznei sunt intinse sau rupte.
Intinderea unui ligament se poate face doar prin rupturi fibrilare.
O leziune prin inversiune, cea mai frecventa cauza de entorsa de glezna, apare atunci cand piciorul
este miscat in adductie, flexie plantara si supinatie. Rezulta astfel intinderea sau ruperea
ligamentelor colaterale laterale. Intr-o leziune prin eversiune, piciorul este miscat in abductie,
flexie dorsala si pronatie, lezand ligamentele colaterale mediale.
Leziunile ligamentelor variaza de la simple intinderi sau rasuciri minore catre rasuciri severe de
ligamente. Se va face o stadializare a leziunii de catre medicul specialist:
gradul I reprezinta intinderea sau o mica ruptura a ligamentelor, prezentand o usoara
sensibilitate, edem (umflare a gleznei) si rigiditate. Este posibil mersul cu o mica durere
gradul II reprezinta o rupere mai mare de ligamente dar nu totala cu durere, edem si
echimoza (invinetire) moderate. Zonele lezate sunt sensibile la palpare si exista durere in timpul
mersului
gradul III reprezinta ruperea completa a ligamentului afectat insotita de edem si echimoza
severe. De cele mai multe ori mersul este imposibil intrucat glezna se poate deplasa in exterior si
exista o durere puternica, desi durerea initiala poate sa scada imediat in intesitate.
Simptome si semne
De obicei este resimtita imediat durerea pe partea pe care s-a produs entorsa. De cele mai multe
ori glezna incepe sa se umfle imediat si poate de asemenea sa apara echimoza. Zona afectata este
de obicei sensibila la palpare.
Intr-o entorsa usoara, edemul se amelioreaza in cateva zile.
Severitatea simptomelor depinde de cat de mult s-a produs ruperea ligamentului afectat.
In entorsele mai severe apare incapacitatea mersului si chiar incapacitatea sprijinului in picior si
glezna este instabila. La inceput apare de cele mai multe ori o durere extrema care se amelioreaza
in interval de o ora. Multe persoane simt sau aud in momentul entorsei senzatia de rupere a
ligamentelor sau o pocnitura.
Daca o entorsa nu se vindeca in mod corespunzator, articulatia gleznei va deveni predispusa catre
o noua leziune. Acest lucru apare si la un traumatism minor, cum este cel la coborarea unei pante
sau mersul pe o suprafata pavata. Unele persoana acuza durere si edem care persista.
Investigatii paraclinice radiografia este necesara in cazul entorselor severe pentru a se vedea
daca nu exista o fractura asociata.
28

Tratament
Tratamentul initial al entorsei de glezna se face in felul urmator:
- protectie - se foloseste o banda foarte stransa de protectie, cum ar fi un ciorap medical strans
sau alte dispozitive de suport ale gleznei, alaturi de o fasa compresiva, cum ar fi un bandaj elastic,
in primele 24-48 de ore
- repaus - se folosesc carje pana cand mersul nu mai este dureros
- gheata - in primele 24-72 de ore sau pana cand dispare edemul, se aplica pachete de gheata timp
de 10-20 de minute la fiecare 1-2 ore in timpul zilei
- AINS (antiinflamatoare nesteroidiene) trebuie administrate comform sfatului medicului, doar
cand exista durere la ora fixa in primele zile.
- compresie - aplicarea unei fase elastice compresive ajuta la reducerea edemului si trebuie
purtata in primele 24-36 de ore. Aceste fase compresive nu ofera protectie, de aceea este nevoie
de gips protectiv mai ales daca se doreste sustinerea greutatii in piciorul lezat. Nu se aplica o fasa
compresiva prea strans. Se va face slabirea bandajului daca este prea strans. Semnele care apar
atunci cand bandajul este prea stramt sunt amorteala, furnicaturi, durere accentuata, racirea
piciorului sau edem in zona aflata sub bandaj
- ridicarea gleznei deasupra nivelului inimii timp de 2-3 ore pe zi daca este posibil pentru
reducerea edemului si echimozei.
- masaj si kinetoterapie.
Majoritatea entorselor de glezna se vindeca de la sine cu un tratament corespunzator si exercitii
de refacere.
De obicei se face tratament chirurgical pentru ligamentele rupte, daca acestea sau doar unul
dintre ele este rupt complet sau daca glezna ramane instabila si dupa exercitiile de refacere. Este
luat in considerare tratamentul chirurgical si pentru fractura oaselor asociate.
Entorsele de glezna au nevoie de o medie de 6 saptamani pentru a se vindeca dar in unele cazuri
pot sa dureze chiar 4 luni in functie de severitatea acestora. Un gips protector, un suport elastic
sau alte forme de sustinere a gleznei trebuiesc purtate in tot acest timp pentru a proteja
ligamentele.
Luxatiile
Luxatiile - reprezinta rezultate ale miscarilor in articulatii peste limitele fiziologice dar in care se
pierd raporturile articulare ale extremitatilor osoase; se soldeaza cu rupturi ligamentare,
capsulare, vasculare.
Simptome si semne
durere foarte intensa
deformarea zonei articulare
imposibilitatea efectuarii miscarilor in articulatia afectata
tumefiere rapida
Radiografia pune in evidenta deplasarea capetelor articulare
29

Tratamentul initial este ortopedic; reducerea luxatiei se face sub anestezie, dupa care se practica
imobilizarea gipsata (4-6 saptamani); in unele cazuri este necesara interventia chirurgicala de
refacere ligamentara si capsulara, eventual hemostaza (oprirea hemoragiei).
Tratamentul ulterior vizeaza refacerea mobilitatii articulare, flexibilizarea si tonifierea musculaturii
afectate de imobilizare; se face prin masaj, fizioterapie si kinetoterapie (si gimnastica medicala)
Fracturile
Fracturile reprezinta rezultate ale fortelor de actiune care depasesc limitele rezistentei osoase si
determina intreruperea continuitatii osoase.
Se face deosebire intre fracturile deschise, in care fragmentele osoase au trecut prin piele si in care
focarul fracturii este in aer liber (de unde si riscul de infectie) si fracturile inchise, in care focarul
fracturii nu comunica cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune
preexistenta, fie ca aceasta este de origine infectioasa, fie tumorala.
Fragmentele osoase pot sa se departeze unele de altele (fractura cu deplasare), pot sa se incalece
sau sa se prinda unele de altele. Fracturile multifragmentare sau cominutive sunt cele in care osul
este fragmentat multiplu. In plus, la copil exista doua tipuri de fracturi specifice: fractura in lemn
verde (osul nu este rupt pe toata circumferinta lui) si fractura in turtita de unt (tasare localizata a
osului).
Semne si simptome
Fractura va determina aparitia unor semne generale si locale.
Semnele generale apar mai frecvent in localizarile la nivelul membrului inferior, in fracturile
deschise, in polifracturi sau politraumatisme. Ele se caracterizeaza prin agitatie, anxietate,
paloare, fenomene ce pot merge pana la stare de soc.
Semnele locale cuprind dureri la nivelul fracturii si impotenta functionala. In momentul producerii
fracturii pacientul resimte o durere locala violenta, care diminua, persistand un fond dureros, care
se exacerbeaza la incercarea de mobilizare a segmentului; aceasta determina tendinta de a
mentine imobilizat membrul, deci impotenta functionala. La inspectie se pot constata tumefactia
zonei interesate cu deformarea regiunii, aparitia unor pozitii vicioase prin deplasarea fragmentelor
precum si scurtarea segmentului. Tardiv apare echimoza.
La palpare se constata durere in punct fix, circumferentiala. Pentru oasele situate subcutan se
poate sesiza intreruperea continuitatii osoase. La mobilizare regiunea arata o mobilitate anormala
insotita de crepitatii datorita frecarii fragmentelor intre ele. Imprimarea unei miscari segmentului
distal de fractura nu este urmata de transmiterea ei asupra segmentului proximal.
Radiografia pune in evidenta lipsa de continuitate osoasa.
Tratamentul initial este ortopedic, eventual si chirurgical, necesitand imobilizare gipsata si,
eventual, consolidare cu elemente metalice (placi, tije, suruburi, etc).
Tratamentul ulterior se adreseaza consecintelor imobilizarii gipsate: redoare articulara, hipotrofie
musculara, dureri reziduale; se face prin masaj, kinetoterapie si fizioterapie.
30

Intinderile si rupturile musculare
Etiologia leziunilor musculare
Leziunile musculare pot apare in efectuarea activitatilor de zi cu zi si nu sunt specifice doar
sportivilor. Persoanele care practica sport sunt expuse la dezvoltarea intinderilor musculare prin
folosirea excesiva a musculaturii.
Intinderea musculara mai este denumita si spasm muscular sau crampa musculara, si reprezinta o
leziune indirecta aparuta pe fond de oboseala si suprautilizarea a muschiului. Poate apare in
timpul oricarui tip de activitate fizica: alergat, ridicare de greutati, catarare, intindere extrema a
bratelor sau picioarelor etc.
Sporturile de contact ca rugby, fortbal american, wrestling, box etc prezinta un risc mai crescut de
aparitie a leziunilor musculare dar nu trebuiesc neglijate nici sporturile non-contact in care se pot
dezvolta forte puternice (spre exemplu, de prindere/apucare) pe un singur segment al corpului
(tenis, canotaj, aruncarea greutatii, gimnastica, golf etc) ce pot duce la aparitia leziunilor
musculare.
Intinderile musculare care apar in afara antrenamentului sau unor eforturi fizice sunt denumite
ocupationale. Spre exemplu, adoptarea de pozitii anormale la locul de munca pentru perioade
lungi de timp fara pauze sau postura anormala a corpului care determina intinderi musculare
cronice ale gatului, umerilor si spatelui crescand riscul sechelelor pe termen lung ale tesuturilor
moi si articulatiilor coloanei vertebrale.
Rupturile musculare apar spontan datorita unei contractii puternice sau a unui gest obisnuit
efectuat pe un muschi epuizat; pot fi provocate prin lovitura directa, mai ales cand directia de
actiune este tangentiala cu muschiul. Alti factorii care pot favoriza producerea leziunilor musculare
sunt eforturile bruste si violente fara o incalzire prealabila, in conditiile unui climat rece si umed.
Tabloul clinic (semne si simptome)
Intinderea musculara poate fi acuta sau cronica. Cea acuta apare ca urmare a unui traumatism sau
suprasolicitare a muschiului, iar cea cronica se dezvolta in urma suprasolicitarilor prelungite,
repetitive ale aceluiasi muschi sau grup de muschi.
Simptomele tipice de leziune musculara sunt:
- durere vie cu caracter de arsura, cu aparitie brusca
- atitudine antalgica (adopta o pozitie in care durerea nu mai este atat de intensa)
- prezenta durerii localizate la palpare
- tumefierea regiunii (umflarea), echimoza (vanataie) locala, aparitia hematomului (in ruptura
musculara partiala sau totala)
- in cazuri severe (ruptura musculara partiala sau totala) apar grade diferite de impotenta
functionala a muschiului
Sunt descrise 3 grade de severitate ale intinderii musculare:
- Grad 1: leziune usoara care afecteaza un numar redus de fibre musculare (sub 5%). Este o leziune
fibrilara (afecteaza cateva fibre musculare) aceasta reprezinta in denumirea curenta intindere
musculara! Clinic: durere localizata, fara impotenta functionala, redoare si crampe la 2-5 zile post
injurie.
- Gradul 2: leziune medie care afecteaza un numar extins de fibre musculare dar muschiul nu este
31

complet rupt. Leziunea este de tip fascicular (sunt interesate cateva fascicule ale muschiului).
Clinic: durere intensa, tumefiere, echimoza moderata, redoare si crampe cu durata de o
saptamina.
- Grad 3: leziune severa cu ruptura musculara completa. Clinic: durere brusca, intensa,
imposibilitatea de a contracta muschiul, echimoze si tumefiere importante, la inspectie muschiul
se observa proeminent.
Localizarile cele mai frecvente se intalnesc la muschii membrelor inferioare, mai precis la nivelul
cvadricepsului femural, ischiogambierilor, aductorilor coapsei, tricepsului sural dar si la nivelul
membrului superior biceps brahial (cel mai frecvent) si toracelui (muschiul pectoral mare).
In general diagnosticul este pus pe baza anamnezie si examenului clinic local. Utila este si
ecografia musculara mai ales in cazul sportivilor de performanta.
Ecografia mio-entezo-osteo-articulara: se efectueaza pentru a decela gravitatea leziunii (stabilirea
gradului intinderii) in functie de care se stabileste si conduita terapeutica secundara.
Tratament
Tratamentul de prima linie in leziunile musculare de faza acuta cuprinde patru pasi cunoscuti sub
acronimul RICE: repaus segmentar (Rest), aplicare locala de gheata (Ice), compresie locala
(Compression) si ridicarea membrului afectat (Elevation).Repausul opreste activitatile fizice care
nu sunt necesare, mai ales cele care produc durere pentru a preveni progresia leziunilor. Este
obligatoriu, mai ales in cazul sportivilor, deoarece continuarea antrenamentelor determina
agravarea injuriei, putand evolua de la intindere musculara pana la ruptura partiala si chiar totala
a muschiului.
Se va aplica gheata pentru a reduce edemul prin restrictionarea fluxului de singe la locul leziunii.
Nu se aplica gheata pentru mai mult de 10-15 minute o data, dar se repeta aplicarea de gheata de
4 8 ori pe zi timp de 3 zile. Aceasta se aplica pe un strat de tifon sau prosop pentru a se evita
leziunile termice ale tegumentului.
Se va folosi bandaj compresiv pentru a reduce edemul. Se mentine zona afectata ridicata deasupra
nivelului inimii pentru a diminua / preveni staza locala, edemul.
Tratamentul local este acompaniat de administrare de antiinflamatorii nesteroidiene de uz general
si local (unguente) pentru a combate durerea si inflamatia. Daca leziunea este acompaniata de
durere severa se recomanda examenul medical, mai ales daca membrul nu poate fi utilizat sau
daca se identifica sensibilitate marcata intr-un punct. Acestea pot fi semne ale unei fracturi
osoase, entorse sau rupturii complete musculare.
Tratamentul curativ in cazul rupturilor musculare partiale si totale este chirurgical.
Fizioterapia este utilizata cu bune rezultate laserterapia in primele zile, ultrasunet sau
ultrasonoforeza (dupa primele 48 ore) iar dupa ziua a 8-a curenti diadinamici, TENS. Masajul nu
este recomandat in primele 15 zile.
Kinetoterapia este indicata dupa initiala cicatrizare si consta intr-o prima faza in exercitii de
stretching pentru a intinde tesutul cicatriceal fibros, urmate de exercitii de crestere progresiva a
fortei musculare initial exercitii pasive, pasivo-active si active; treptat se va trece la exercitii
32

active cu incarcare progresiva. Urmatoarea etapa este inceperea antrenamentului specific, de
asemenea, gradat ca intensitate si incarcare, ideal sub supraveghere medicala.
In general perioada de vindecare pentru intinderile musculare este de 2 pana la 3 saptamani,
pentru ruptura musculara partiala este de 3 pana la 6 saptamani iar in cazul rupturii musculare
totale de aproximativ 3 luni.
Evolutia si prognosticul sunt, in general, favorabile, daca sportivului i se acorda asistenta medicala
de specialitate si de calitate din primele momente ale producerii leziunii, iar reluarea efortului fizic
specific (antrenamentelor) este hotarata de catre medic (cu ajutorul ecografiei musculare, singura
care poate preciza momentul recuperarii complete). Recidivele apar cand nu este respectata
perioada de repaus, antrenamentele sunt reluate, leziunile in curs de cicatrizare se rup, iar
rezultatul este dublarea perioadei de inactivitate.
Afectiuni ale sistemului nervos periferic

Paralizia faciala de tip periferic (denumita si paralizia Bell sau a frigore)
Perechea a VII-a a nervilor cranieni (nervii faciali) are un rol foarte important in pastrarea mimicii,
a sensibilitatii gustative, iar prin fibrele vegetative inerveaza si glandele lacrimale, glandele
mucoasei palatului si ale mucoasei nazale.
Este un nerv mixt, cu fibre motorii si senzitive. Nucleul nervului facial este situat in centrul calotei
pontine (trunchi cerebral). Fibrele motorii inerveaza muschii mimicii prin cele doua ramuri,
temporofaciala si cervicofaciala. Fibrele senzitivo-senzoriale inerveaza cele 2/3 anterioare ale
limbii asigurand sensibilitatea gustativa.
Afectiunea se caracterizeaza prin:
deficit motor total al hemifaciesului prin afectarea ambelor ramuri terminale
se poate insoti de hemiplegie, mai ales in leziunile pontine
poate debuta brusc, adesea peste noapte si se amelioreaza de obicei de la sine in cateva
saptamani
Semne si simptome
Se observa o asimetrie a fetei atunci cand se afla in repaus, trasaturile fiind deviate de partea
sanatoasa
Fata este atona, comisura buzelor cazuta, santul nazogenian mai putin profund, buzele mai larg
deschise si ridurile frontale cazute.
Apare senzatia de uscaciune a ochiului pe partea afectata pentru ca pacientul nu mai poate clipi
Uneori apare o secretie lacrimala abundenta datorita paraliziei muschiului Horner care normal
dilata sacul lacrimal si a paraliziei orbicularului ce determina deschiderea sacului lacrimo-nazal
Poate apare o durere retroauriculara
Pacientul acuza o crestere a sensibilitatii in perceptia sunetelor
Apare o salivatie excesiva datorita faptului ca pacientul nu mai poate inchide complet gura
33

In mod paradoxal apare senzatia de uscaciune a gurii datorita scaderii secretiei salivare, ceea ce
duce la dificultati la deglutitie
Sensibilitatea gustativa se diminueaza
Evolutia este foarte variabila dar in general favorabila, de obicei ameliorarea/vindecarea avand loc
in 6-10 saptamani. Prognosticul este favorabil atunci cand ameliorarea fenomenelor se face
repede (1 3 saptamani). In paraliziile totale, persistente peste 3 luni, refacerea va fi cu defect.
Complicatiile care pot apare:
Conjunctivite si ulceratii corneene
Sindromul "lacrimilor de crocodil" in care inghititul va produce lacrimi in loc de saliva
Hemispasmul facial postparalitic se observa dupa 3-4 saptamani de la instalarea paraliziei pe
care o insoteste.
Tratamentul se imparte in 2 categorii:
1. medicamentos, care este eficient mai ales in paralizia de tip periferic si care consta in
administarea de:
prednison, 1 mg/kgc timp de 5 zile
antiinflamatoare nesteroidiene timp de 7 zile, mai ales daca cele steroidiene au contraindicatie
daca etilogia este de origine virala, se poate administra acyclovir
neuroprotectoare: vitamina B, piracetam
colir antiseptic pentru ingrijirea oculara
instilatii cu vitamina A
decontracturante in hemispasm
2. fizioterapia, prin electroterapie, kinetoterapie, masaj
De asemenea pacientul trebuie educat sa-si proteje ochiul prin:
inchiderea si deschiderea pleoapelor cu ajutorul degetelor pentru a pastra corneea umidificata
utilizarea "lacrimilor artificiale" ce contin metilceluloza
sa poarte un bandaj pentru ochi in timpul noptii
purtarea ochelarilor de soare, de vedere sau de protectie pentru a impiedica patrunderea
prafului si a altor particule la nivelul ochiului
sa se adreseze medicului oftalmolog in cazul aparitiei durerilor sau leziunilor la nivel ocular.
De asemenea cavitatea bucala se va intretine prin perierea frecventa si cu grija a dintilor si
utilizarea atei dentare pot ajuta la prevenirea aparitiei cariei si a gingivitei. Alimentele se vor
mesteca incet si complet, de preferat alimente moi, pentru a ameliora tulburarile de deglutie.
Afectiuni ale sistemului nervos central

Accidentul vascular cerebral (AVC) este o afectiune determinata de intreruperea irigarii arteriale a
unei (unor) zone de tesut cerebral ce conduce la devitalizarea si pierderea functiilor acestora.
34

Poate fi ischemic rezultat al obstructiei (infundare, spasm) sau hemoragic rezultat al rupturii
peretelui arterial. Din punct de vedere al prognosticului AVC hemoragic este considerat a fi mai
grav.
Reabilitarea post accident vascular cerebral
Generalitati
Programul de reabilitare post accident vascular cerebral este constituit din totalitatea procedeelor
care ajuta la recuperarea fizica si psihica a pacientilor care au suferit un accident vascular cerebral.
Reabilitarea trebuie instituita cat mai curand posibil, pentru a asigura desfasurarea unei vieti
normale.
Metodele de reabilitare dupa un accident vascular cerebral difera de la o persoana la alta, insa au
aceelasi scop si anume:
- dobandirea unui status functional care sa ofere independenta si ajutor minim din partea
celorlalte persoane
- acomodarea fizica si psihica a persoanei cu schimbarile determinate de accidentul vascular
cerebral
- integrarea corespunzatoare in familie si comunitate.
Majoritatea dizabilitatilor secundare accidentului vascular cerebral sunt recuperate in cateva luni,
insa altele pot sa persiste pentru intreaga viata. Trebuie sa se retina ca reabilitarea trebuie
inceputa cat mai repede, deoarece exista o sansa mai mare de recuperare in acest stadiu precoce.
Dizabilitatile se accentueaza si raman permanente odata cu trecerea timpului, de aceea se
recomanda instituirea unui program de reabilitare cat mai curand posibil.
Tipuri
Tipul si gravitatea problemelor cauzate de un accident vascular cerebral sunt strans legate de
localizarea si extinderea cerebrala a leziunii cauzatoare. Cele mai frecvente dizabilitati post
accident vascular cerebral, includ:
- tulburari motorii si de sensibilitate (miscare si senzatii). Pot sa apara scaderea fortei musculare,
fasciculatii musculare, mobilizarea dificila sau imposibila a unui membru (pareza), spasme
musculare (tonus muscular anormal crescut), disparitia sensibilitatii pentru durere, stimuli
mecanici sau termici, tulburari vegetative ale sfincterelor si organelor interne
- tulburari de perceptie care consta in dificultatea de a recunoaste persoane sau obiecte
cunoscute, imposibilitatea vizualizarii lucrurilor pe o parte a corpului
- probleme de comunicare si gandire, cu aparitia unor tulburari de vorbire, limbaj, scris sau de
memorie. Aceste probleme apar destul de frecvent dupa un accident vascular cerebral si sunt
obiectivate prin pierderi de memorie, dificultate in scrierea unor cuvinte sau in citirea si
intelegerea acestora, dificultate in exprimarea unor ganduri sau sentimente
- probleme emotionale, sunt destul de des intalnite dupa un accident vascular cerebral. Pot sa
apara anxietatea, depresia, frustrarea, agresivitatea sau frica. Dintre acestea, depresia se poate
agrava in timp si poate necesita tratament psihiatric corespunzator.
Majoritatea simptomelor descrise anterior se pot recupera cu succes odata cu initierea
programului de reabilitare.
35

Recuperarea sau permanentizarea dizabilitatilor post AVC
Creierul este un organ care are capacitate mare de refacere, insa nu se poate regenera in totalitate
(vindecare ad integrum). Portiunile encefalului neafectate de accidentul vascular cerebral pot
prelua cu succes functia tesutului cerebral lezat. In timp, se pot recupera anumite functii anterior
alterate si persoana in cauza reuseste sa-si controleze treptat ariile cerebrale deficitare. Cu toate
ca 15-30% dintre pacientii cu accident vascular cerebral raman cu cel putin o dizabilitate
permanenta, mai mult de jumatate din restul pacientilor reusesc sa-si recastige majoritatea
functiilor, independent.
Recuperarea depinde de localizarea si extinderea tesutului cerebral afectat de accidentul vascular
cerebral precum si de capacitatea de preluare a functiilor neurologice deficitare a portiunii de
encefal sanatos. De asemenea, creierul are o capacitate mare de adaptabilitate si ajuta organismul
sa gaseasca noi metode de a desfasura activitatile obisnuite. Nu trebuie sa uitam si de recuperarea
emotionala a pacientilor care au suferit un accident vascular cerebral, care poate fi realizata prin
consiliere psihologica sau tratament medicamentos.
Recuperarea pacientului poate fi destul de dificila, fiind necesare o rabdare si gandire pozitiva pe
tot parcursul acesteia. Sprijinul moral si fizic din partea familiei si prietenilor este de asemenea
foarte important in reabilitarea pacientilor.
Durata reabilitarii dupa un accident vascular cerebral
Primele 36 de luni de la accidentul vascular cerebral constituie perioada de timp in care sunt
recuperarte majoritatea dizabilitatilor, cu toate ca unele probleme sunt ameliorate pe parcursul
anilor si depind de mai multi factori (intinderea si localizarea leziunii cerebrale, varsta pacientului,
patologia asociata, tratamentul efectuat).
Perioada de recuperare difera de la o persoana la alta si este de cele mai multe ori un proces care
dureaza intreaga viata.
Specialisti recomandati
In programul de reabilitare dupa un accident vascular cerebral sunt inclusi mai multi specialisti
care lucreaza in echipa si ajuta pacientul pe tot parcursul procesului de recuperare. Acestia sunt:
- fiziokinetoterapeutul, care evalueaza si trateaza problemele legate de miscare, echilibru si
coordonare
- specialistul in terapie ocupationala, ajuta pacientul sa-si redobandeasca unele abilitati esentiale
pentru supravietuire, precum mancatul, imbaierea, imbracatul, gatitul, scrisul, cititul
- logopedul, ajuta pacientul sa citeasca, sa scrie, sa invete noi metode de comunicare verbala sau
non verbala. De asemenea terapeutul specializat in problemele de vorbire, poate ajuta de
asemenea la recuperarea unor deficite neurologice legate de deglutitie (inghitire)
- specialistul in terapie recreationala, ajuta pacientul sa desfasoare din nou activitatile cotidiene si
sociale efectuate si inaintea accidentului vascular cerebral
- specialistul ortoped, poate recomanda in unele cazuri folosirea unor proteze speciale care ajuta
la corectarea unor diformitati fizice sau ajuta la ameliorarea durerii
- nutritionistul, stabileste o dieta corespunzatoare fiecarui pacient in parte in functie de
necesitatile acestuia
36

- consilierul vocational, poate ajuta pacientul sa-si gaseasca o noua slujba sau ocupatie in functie
de abilitatile acestuia.
Dizabilitatile post accident vascular cerebral
Dizabilitatile initiale
Dizabilitatile si capacitatea de recuperare dupa un accident vascular cerebral depind de mai multi
factori:
- portiunea de creier afectata (daca este sau nu la nivelul emisferei dominante)
- ariile cerebrale afectate (fiecare arie controleaza o anumita functie a organismului)
- suprafata si adancimea leziunii cerebrale
- starea generala de sanatate si bolile asociate.
Dizabilitatile care afecteaza sistemul muscular si miscarea sunt:
- slabiciune pe o parte a corpului (hemicorp), care poate cauza tulburari de mers, imposibilitatea
de apucare a obiectelor (prehensiune). De obicei partea emisferei cerebrale afectate determina
simptome pe hemicorpul de partea opusa (datorita incrucisarii fibrelor musculare la nivelul
trunchiului cerebral)
- rigiditate si artralgii (durere articulara). O persoana care a suferit un accident vascular cerebral si
care are slabiciune musculara accentuata, prezinta de asemenea si durere a articulatiilor adiacente
datorata lipsei miscarii active a membrului respectiv. De aceea este foarte important ca pe tot
parcursul recuperarii sa se incurajeze miscarile active, respectiv pasive ale membrului afectat.
Exercitiile de recuperare a fortei musculare sunt importante pentru a evita atrofia fibrelor
musculare si a asigura forta musculara necesara recuperarii
- spasticitate musculara (spasme si contracturi musculare), apar in asociere cu celelalte tulburari
musculare si neurologice secundare accidentului vascular cerebral. Medicul neurolog poate
recomanda tratament medicamentos, care amelioreaza simptomatologia (substante
medicamentoase care blocheaza influxul nervos)
- tulburari de sensibilitate si termoreglare, sunt neplacute insa nu sunt considerate grave,
predispun pacientul la accidentari (arsuri, degeraturi, echimoze)
- durere, furnicaturi
- tulburari de mers si coordonare a miscarilor
- disfagie (tulburari la inghitire)
- probleme digestive si urinare, apar destul de frecvent in contextul unui accident vascular
cerebral. Incontinenta urinara (probleme in retinerea urinii in vezica urinara), constipatie cronica
(tranzit intestinal incetinit), episoade de diaree (rar), balonare postprandiala (dupa mancare),
defecatie dificila.
Pe langa tulburarile somatice (fizice), pot aparea si unele manifestari de ordin emotional si
informational, precum:
- afazia, care se prezinta sub forma tulburarilor de vorbire si limbaj si este datorata lezarii portiunii
stangi a creierului, unde este localizat centrul nervos responsabil de controlul limbajului. Unele
persoane cu afazie nu inteleg sensul cuvintelor scrise sau vorbite si isi exprima cu greutate
propriile ganduri si simtiri
- problemele cognitive si de memorie, apar in momentul in care sunt lezate anumite arii din encefal
care controleaza costienta, capacitatea de invatare sau memoria. Pacientul relateaza tulburari de
37

concentrare, invatare cu amnezie retrograda sau anterograda. Toate aceste tulburari fac dificila
efectuarea unor activitati obisnuite mai mult sau mai putin complexe. In unele cazuri, pacientul nu
este constient de problemele pe care le are si ii este foarte greu sa se adapteze la cerintele sociale
obisnuite
- tulburarile de perceptie, constau in probleme legate de aprecierea corecta a distantei, pozitiei,
orientarii temporo-spatiale, perceptia gresita a formei lucrurilor
- probleme legate de afectarea hemicorpului, cum se intampla atunci cand persoana in cauza nu
mai poate realiza anumite comenzi a jumatatii de corp afectate de accidentul vascular cerebral
(campul vizual diminuat pe hemicorpul de aceeasi parte, imposibilitatea rotirii capului catre partea
afectata). Uneori pacientii nu-si recunosc anumite parti ale corpului ca fiind proprii (in special in
cazul pacientilor care au si tulburari senzitive pe aceleasi segmente).In unele cazuri, mai rare, sunt
identificate anumite bizarerii. De exemplu, recunoasterea unui obiect fara corelarea acestuia cu
functia lui (stie cum arata o furculita insa nu stie la ce si cum se foloseste sau stie cum arata o
masina, dar nu mai stie cum se conduce sau cum se porneste). In alte cazuri, exista o perceptie
gresita asupra orientarii in spatiu (lucrurile i se par mai aproape sau mai departe decat sunt in
realitate)
- problemele emotionale, insotesc deseori tulburarile neurologice si sunt materializate prin
frustrare, frica, agresivitate, anxietate, depresie. Aproximativ o treime dintre pacientii mai in
varsta de 65 de ani care au suferit un accident vascular cerebral prezinta sindrom depresiv. In
cazul in care acesta persista se recomanda tratament medicamentos de specialitate (de catre
medicul psihiatru).
Recuperarea initiala dupa accidentul vascular cerebral
Dupa cum am amintit si anterior, creierul are o capacitate mare de refacere, ariile nervoase
integre putand sa preia cu succes functiile zonelor encefalului afectate de accidentul vascular
cerebral.
Functiile motorii (folosirea membrelor, mersul) se recupereaza dupa un interval relativ scurt de
timp de la accidentul vascular cerebral, de aceea este foarte important ca reabilitarea si
recuperarea fizica sa se inceapa cat mai curand posibil.
Recuperarea se poate initia dupa 24-48 de ore de la accidentul vascular cerebral, imediat ce
pacientul este stabil hemodinamic. Reabilitarea initiala necesita supraveghere medicala atenta.
Pacientul este incurajat sa se ridice din pat si sa incerce sa faca cativa pasi. In unele cazuri acest
proces poate sa dureze pana ce pacientul isi reface forta musculara si invata sa paseasca din nou
(invata sa mearga a doua oara).
Recuperarea initiala variaza de la un pacient la altul, in functie de mai multi factori, precum:
localizarea si extinderea leziunii, varsta pacientului si bolile asociate.
De asemenea, recuperarea necesita multa rabdare si sprijin din partea personalului sanitar
(asistente, infirmiere, fiziochinetoterapeut) precum si a familiei si prientenilor.
Reabilitarea initiala continua si dupa externarea sau transferul pacientului intr-o alta sectie
medicala (de recuperare medicala). Medicul specialist fiziochinetoterapeut sau de recuperare
medicala va stabilii impreuna cu pacientul un program de reabilitare care inlude o serie de exercitii
fizice, tratament medicamentos (daca este necesar) si consiliere psihologica.
38

Reabilitarea este un proces indelungat care poate sa devina frustrant si care poate sa declanseze
episoade recurente de depresie. In acest caz se recomanda consilierea psihologica si tratamentul
medicamentos de specialitate. Tulburarile de limbaj si comunicare pot incetini recuperarea
pacientului, astfel ca reintegrarea sociala poate fi de asemenea mai grea. Este bine ca pacientul sa
discute cu familia despre frustarile pe care le are, pentru a trece mai usor peste acestea.
Recuperarea pe termen lung dupa accidentul vascular cerebral
Pentru majoritatea persoanelor care au suferit un accident vascular cerebral, reabilitarea este un
proces care se desfasoara pe parcursul intregii vieti si necesita uneori tratament zilnic (de exemplu
aspirina, pentru a preveni atacurile ischemice viitoare, medicatia antihipertensiva, care scade
riscul aparitiei unui accident vascular hemoragic).
Sfaturi pentru persoanele care ingrijesc un pacient cu AVC
Ingrijirea unei persoane cu dizabilitati secundare unui accident vascular cerebral poate fi uneori
dificila din mai multe motive. Recuperarea pacientilor cu dizabilitati necesita multa rabdare,
minime cunostinte medicale precum si un suport material adecvat. Majoritatea apartinatorilor
sunt ingrijorati de faptul ca nu vor putea oferi sprijinul corespunzator pacientilor cu dizabilitati. Pe
langa ajutorul fizic, de cele mai multe ori conteaza si sprijinul emotional, in special in momentele
in care apare depresia.
Echipa de reabilitare care se ocupa de pacient pe parcursul internarii acestuia poate oferii toate
informatiile necesare ingrijirii ambulatorii (pentru acasa) a acestuia.
Sfaturi privind ingrijirea pacientilor cu dizabilitati dupa un accident vascular cerebral:
- oferirea unui suport fizic si emotional corespunzator
- integrarea intr-un program de recuperare
- incurajarea activitatilor sociale (plimbarile, cititul, privitul televizorului, etc)
- participarea in diferite programe educationale
- incurajarea unor activitati care ii pot oferii independenta necesara desfasurarii unei vieti normale
- supravegherea tratamentului recomandat de medicul specialist (tratament medicamentos,
exercitii fizice).
Profilaxia unui nou accident vascular cerebral
Exista mai multi factori de risc ai accidentului vascular cerebral care nu sunt influentabili prin
profilaxie. Cu toate acestea exista anumiti factori de risc care pot fi insa evitati si anume:
- hipertensiunea arteriala
- boala cardiaca ischemica
- dislipidemia (in special hipercolesterolemia)
- diabetul zaharat
- obezitatea
- consumul excesiv de alcool
- fumatul
- consumul exagerat de cofeina (cafea, coca cola)
- consumul de droguri (mai ales cocaina).
39

Profilaxia unui nou accident vascular presupune schimbarea stilului de viata. Pe langa
administrarea regulata a unor medicamente, se recomanda urmatoarele:
- exercitiul fizic regulat
- limitarea si chiar renuntarea la consumul de alcool, cafea, grasimi animale, alimente procesate,
dulciuri concentrate
- consumul zilnic de fructe si legume, bogate in fibre.
Adoptarea unui stil de viata sanatos poate prelungi viata. Niciodata nu e prea tarziu sa se adopte
schimbarea modului de viata, acest lucru aduce beneficii cu atat mai mari cu cat este instituit mai
repede.
Apartinatorii trebuie sa fie atenti la orice modificare care poate sa apara in evolutia post accident
vascular cerebral, deoarece identificarea precoce a simptomelor recidivante poate sa salveze viata
pacientului.
Viata dupa un accident vascular cerebral
Reabilitarea dupa un accident vascular cerebral nu presupune doar recuperarea unor disfunctii
motorii, senzitive, senzoriale sau emotionale, ci si asigurarea unei reintegrari familiale si sociale
corespunzatoare desfasurarii unei vieti cat mai normale.
Anumite tulburari de perceptie, destul de des intalnite in cazul pacientilor cu accident vascular
cerebral pot ingreuna recuperarea pacientului, dintre acestea amintim:
- ingustarea campului vizual pe o parte a corpului (imposibilitatrea de a vedea anumite lucruri
decat daca intoarce capul in aceea directie)
- reflexe si simturi diminuate la nivelul membrelor afectate (in unele cazuri pacientul nu isi simpte
partile corporale afectate)
- dificulati de concentrare, confuzii, amnezie retrograda sau anterograda (pacientul nu-si
aminteste numerele de telefon, datele calendaristice, etc)
- dislexie (tulburari de citit), tulburari de scriere
- tulburari legate de activitatile cotidiene (imbracare, gatit, igiena).
Persoanele cu astfel de tulburari trebuie sa evite anumite activitati care pot pune in pericol viata
acestuia sau a altor persoane (sofatul, manevrarea unor utilaje).
Exista anumite recomandari utile in cazul persoanelor cu tulburari de perceptie, precum oferirea
unui confort domestic care sa protejeze pacientul de eventualele accidentari (iluminarea
corespunzatoare a incaperilor, evitarea suprafetelor care predispun la accidentari fizice, mobilier
corespunzator, etc).
Persoanele care au suferit un accident vascular cerebral tind sa desfasoare anumite activitati mai
lent sau dezorganizat, mai ales cand acestea le par nefamiliare. In aceste cazuri apar anxietatea si
ezitarea care fac si mai grea reintegrarea sociala. Sprijinul familiei si prietenilor este extrem de
important in aceste cazuri.
40
Afectiuni circulatorii
Sindromul de insuficienta venoasa cronica
Insuficienta venoasa cronica este o afectiune in cadrul careia este afectata curgerea normala a
sangelui prin vene. Este o suferinta care evolueaza de la stadiul de vene varicoase si pana la stadiul
de leziuni trofice ale tesuturilor (ulcer trofic), afecteaza membrul inferior, al carui sistem venos
este supus in mai mare parte presiunii hidrostatice a sangelui si evolueza de la afectarea
sistemului venos superficial (sistemul safen) catre cel profund al membrului inferior.
Cauzele insuficientei venoase cronice sunt numeroase si recunosc factori genetici, mosteniti
ereditar, factori de mediu, ocupationali, traumatisme, accidente. La acestea se adauga obezitatea,
modificarile hormonale (sarcina, menopauza, pubertatea), sporturile grele (haltere, lupte), tusea
cronica, expunerea la temperaturi ridicate, fumatul.
Manifestarile insuficientei venoase cronice sunt foarte variate: de la modificari pur cosmetice
telangiectazii si venule, pana la ulceratii grave care afecteaza functia piciorului si imobilizeaza
pacientul.
Cele mai frecvente manifestari pentru care pacientul se adreseaza medicului sunt varicele.
De multe ori aspectul estetic este cel care deranjeaza bolnavul, dar daca este intrebat, bolnavul
recunoaste si alte alte suferinte legate de boala, pe care le-a ignorat cum ar fi:
senzatia de picioare grele

umflarea picioarelor seara
dureri
intepaturi
mancarimi
La examinarea pacientului alaturi de varice si umflarea picioarelor se observa modificari de

coloratie ale pielii, iar tactil se percepe o alterare a consistentei tegumentelor la acel nivel.
Coloratia bruna a pielii este determinata de fisura venelor si de iesirea sangelui in tesutul
subcutanat. Produsii de degradare ai hemoglobinei dau acea coloratie.
Pot aparea ulceratii si complicatii de tipul trombozelor venoase sau tromboflebitelor.
Clasificarea acestei afectiuni urmeaza urmatoarele etape:
Clasa 0 - fara semne de boala venoasa

Clasa 1 - vene ectaziate (dilatate) sau reticulare
Clasa 2 - vene varicoase
Clasa 3 - edem
Clasa 4 - modificari ale pielii prin staza venoasa (hiperpigmentare, indurare,
lipodermatoscleroza)
Clasa 5 - modificari ale pielii prin staza venoasa si ulcere vindecate
Clasa 6 - modificari ale pielii prin staza venoasa si ulcere active.
41
In fiziopatologia acestui sindrom modificarile incipiente constau in dilatarea peretilor venosi care
determina dilatari ale orificiilor valvulare; sangele venos incepe sa circule cu dificultate in
segmentul respectiv subiacent dilatarii valvulare (portiunea dintre doua valve); presiunea
excedentara din acest segment ajunge sa supraincarce segmentul inferior afectarii, antrenand in
timp dilatarea orificiului valvular inferior si, dilatarea segmentului venos inferior progresia
descendenta a afectarii.
De obicei inceputul afectarii se face la nivelul sistemului venos superficial si, in stadii mai avansate,
pe masura ce acesta devine insuficient si datorita venelor comunicante (ce fac legatura intre
sistemul venos superficial si cel profund) atinge si sistemul venos profund.
Stagnarea sangelui venos in vene poate conduce la aparitia tromboflebitei si a trombozei venoase,
cu risc vital.
La nivelul spatiilor interstitiale cresterea presiunii hidrostatice determina:
- extravazarea lichidelor, care se traduce in edem,
- extravazarea elementelor figurate prin porii dilatati sau fisuri la nivelul capilarelor venoase
degradarea hematiilor determinand hemocromatoza care se traduce prin aparitia
dermatitei pigmentare (colorarea bruna a tegumentelor)
- diminuarea irigarii arteriale (initial la nivelul capilarelor), care determina aparitia
tulburarilor trofice celulita scleroasa iar ulterior se dezvolta sunturi derivative arteriovenoase afectand pregnant troficitatea locala - ulcerele trofice (rezultat al distructiilor
avansate tisulare), localizate mai frecvent la nivelul fetei anteromediale a gambei
Aspectele de gravitate tin de extinderea afectarii la nivelul sistemului venos profund, care initial
preia in masura posibilului sangele venos din teritoriile superfiale; insuficienta sistemului venos
profund poate conduce la necroze ale segmentelor distale afectarii, situatii ce impun amputatiile
segmentelor afectate.
Tratamentul se face conservativ, medicamentos (venotonice, limfotonice), aplicarea de fase
elastice compresive, masaj si chirurgical (sclerozare chimica sau laser, venectomii)
Sunt benefice urmatoarele activitati pentru prevenirea insuficientei venoase cronice:
miscarea;
sportul;
o dieta normala si implicit o greutate normala;
renuntarea la fumat.
Pacientii afectati de insuficienta venoasa cronica trebuie sa evite:
sauna; impachetarile calde

masajele in forta;
expunerea prelungita la soare;
expunerea la surse de caldura aplicate pe picioare, inclusiv a epilatului cu ceara fierbinte;
traumatismele.
42

Arteriopatiile
Sunt boli ale sistemului arterial.
Ateromatoza
Este o boala ce afecteaza arterele determinand o ingustare a acestora la anumite niveluri, produsa
prin formarea de placi ateromatoase si modificarea structurii peretelui arterial, mergand pana la
blocarea (ocluzionarea) completa. Boala poate afecta diferitele artere ale organismului intr-o
masura variabila.
In functie de gradul de afectare a diferitelor artere din organism, aceasta poate lua diferite
infatisari clinice:
Arteriopatie cronica oblitaranta a membrelor inferioare (arterita) este determinata de
localizarea aterosclerozei predominant la nivelul arterelor membrelor inferioare.
Boala coronariana ischemica (sau cardiopatie ischemica), caracterizata in stadiu avansat al
evolutiei de infarctul miocardic este determinata de localizarea aterosclerozei la nivelul
arterelor coronare. (Coronarele sunt artere care vascularizeaza hranesc - inima.)
Boala ocluziva carotidiana afecteza arterele carotide. Aceste artere vascularizeaza creierul
si au un traiect la nivelul gatului, mergand apoi intracranian. Blocarea acestor artere poate
determina aparitia accidentului vascular cerebral sau a unei forme mai usoare accidentul
ischemic tranzitor.
Afectiunile de mai sus pot exista izolat sau pot exista asocieri atunci cand ateroscleroza este
generalizata.
Arterita
Arteriopatia cronica obliteranta a membrelor inferioare (arterita) este dederminata de localizarea
aterosclerozei la nivelul arterelor care hranesc membrele inferioare si are drept consecinta
ingustarea pana la blocarea definitiva a acestor artere.
Arterele care pot fi afectate
Aorta terminala
Arterele iliace (comune sau externe)
Arterele femurale
Arterele poplitee
Trunchiurile arteriale gambiere (artera tibiala anterioara, artera tibiala posterioara si artera
peroniera)
Aorta este artera principala a organismului care porneste de la nivelul inimii strabate toracele iar
la nivelul abdomenului inferior se imparte in doua artere iliace dreapta si stanga (fiecare dintre
acestea hranind membrul inferior corespunzator).
De la diferite niveluri pornesc de la nivelul aortei arterele care iriga inima (coronara dreapta si
coronara stanga), capul si gatul (carotidele), membrele superioare(subclavie), organele
intraabdominale (ficatul, splina, intestinele, stomacul, rinichii) si in final membrele inferioare prin
arterele iliace.
43

Asadar artera iliaca este portiunea initiala a axului arterial care iriga membrul inferior respectiv si
se afla in abdomenul inferior. Aceasta artera se continua in jos cu axul arterial femuro-popliteogambier ce strabate intregul membru inferior.
In arteriopatia cronica obliteranta a membelor inferioare ingustarile sau ocluziile (blocarea
completa) pot fi localizate la oricare dintre arterele sus mentionate.
Consecintele
Consecinta principala este irigarea deficitara a muschilor, pielii si a altor tesuturi de la nivelul
membrelor inferioare. Daca ingustarea unui segment arterial are loc lent (luni, ani) atunci este
posibila dezvoltarea unei circulatii colaterale, care sa ocoleasca segmentul de artera astupat sau
ingustat. bypassul fiziologic
In forme incipiente apare o oboseala sau crampe la eforturi mici (crampe la nivelul gambelor sau
coapselor dupa parcurgerea unei distante de 200-300 m) claudicatie intermitenta, iar in forme
avansate pot apare dureri permanente sau leziuni necrotice la nivelul piciorului sau gambei.
Incidenta, factori de risc
Arterita apare predominant la barbati insa poate apare si la femei.
Fumatul este un factor important care poate determina aparitia aterosclerozei.
Alti factori de risc:
Consumul de grasimi animale si dulciuri in exces.
Hipertensiunea arteriala netratata
Diabetul zaharat slab controlat.
Istoric familial de prezenta a arteritei (mama, tata, frati, surori)
Semne si simptome
absenta pulsului la unul sau mai multe niveluri ale membrelor inferioare.
la parcurgerea unei anumite distante apar dureri la nivelul gambei sau coapsei, dureri care
dispar repaus, si care reapar la parcurgerea aceleiasi distante, facandu-ne sa schiopatam si
sa ne intrerupem mersul cu pauze de odihna (claudicatie intermitenta).
vindecarea indelungata a unei taietura (plaga, leziune) de la nivelul membrului inferior, in
ciuda faptului ca au trecut mai mult de 2 saptamani de la data producerii acesteia.
aparitia durerilor permanente la nivelul coapsei sau gambei, uni sau bilateral.
aparitia innegririi (necroza) unuia sau mai multor degete de la nivelul piciorului sau chiar a
intregului picior, insotita sau nu de durere permanenta la acest nivel.
Teste non invazive:
Masurarea presiunii la picior si la brat cu evidentierea raportului glezna / brat este o metoda
simpla dar orientativa de diagnostic a pacientilor cu arteriopatie (arterita)
In mod normal acest raport trebuie sa fie mai mare sau egal cu 1.
Pacientii cu claudicatie intermitenta au acest raport mai mic decat 0,8.
Pacientii cu dureri de repaus au acest raport mai mic decat 0,5.
44

In cazul pacientilor diabetici sau a altor pacienti cu artere calcificate acest raport poate fi fals
crescut (la acest tip de pacienti acest raport nu e concludent).
Ecografia Doppler arterial este o metoda neinvaziva fara riscuri ce tinde sa inlocuiasca din ce in ce
mai mult angiografia.
Neajunsuri:
Este o examinare subiectiva care depinde de operator (cine o face).
Arterele din anumite regiuni nu se pot vizualiza suficient de bine pentru a se putea pune
diagnosticul de stenoza arteriala si a se determina importanta hemodinamica a acesteia.
Este examenul de electie in cazul afectiunilor carotidiene, in cele mai multe cazuri examenul
Duplex carotidian fiind suficient pentru planificarea unei interventii la acest nivel, arteriografia
carotidiana fiind rezervata doar cazurilor incerte.
Teste invazive:
Arteriografia
Este investigatia cea mai importanta ce poate evidentia localizarea exacta a stenozelor
(ingustarilor) sau ocluziilor (astuparilor) la nivelul arterelor.
Arteriografia presupune injectarea unei substante radioopace concomitent cu realizarea unei
radiografii in regiunea substantei injectate. Se obtine astfel imaginea arborelui arterial din acea
regiune.
In functie de locul injectarii substantei si de partea sistemului arterial care se doreste a se vizualiza,
se poate obtine:
coronarografie caz in care substanta de contrast este injectata la nivelul arterelor
coronare
aortografie caz in care substanta de contrast este injectata la nivelul aortei
arteriografie periferica caz in care substanta de contrast este injectata in arterele
carotide, subclavii, axiale, brahiale, iliace, femurale
Se punctioneaza artera femurala (cea de la nivel inghinal) sau artera brahiala (de la nivelul
bratului), se introduce un cateter (un tub lung si subtire) prin aceasta punctie, intraarterial pana la
locul unde dorim sa obtinem imagini, si se injecteaza substanta de contrast obtinandu-se imaginea
arterelor de la acel nivel. Ulterior cateterul este scos si se realizeaza o compresiune pe locul
respectiv pentru a se opri curgerea sangelui de la locul de punctie.
Alte analize: Nivelul colesterolului din sange.
In cazul nivelului colesterolului seric crescut este indicata o dieta saraca in grasimi asociat cu
medicamente antilipemiante (hipolipemiante)
Tratament
Tratamentul igieno-dietetic
Oprirea fumatului este un factor esential pentru stoparea sau incetinirea evolutiei bolii.
In absenta opririi fumatului toate celelate eforturi de tratare a acestei boli sunt practic inutile. Cu
toate ca acest lucru pare cel mai usor de realizat, de cele mai multe ori el nu se intampla. Un rol
important in realizarea acestui obiectiv il poate avea consultul unui psiholog.
Dieta se bazeaza in special pe evitarea grasimilor de origine animala (carne de porc, sunca, jumari)
si a dulciurilor in exces.
45

Sunt permise carnea de pui, carnea de peste, carnea de vita, legumele si fructele, cu evitarea
pastelor fainoase si a painii.
Regimul fara sare sau cu aport moderat de sare va fi tinut de pacientii hipertensivi.
Frigul, caldura in exces sau umezeala sunt factori care pot agrava evolutia bolii.
Mersul pe jos zilnic este benefic atunci cand nu sunt facute eforturi excesive.
Consumul zilnic a 250 ml de vin alb poate avea un efect benefic. Consumul de alcool in exces poate
agrava boala.
Bypass-ul arterial este o metoda chirurgicala de tratament ce consta in principiu din ocolirea
segmentelor arteriale astupate sau ingustate prin crearea unor noi conducte (arteriale) prin care
sangele sa poata ajunge la muschii si tesuturile membrului inferior.
Aceste operatii se numesc operatii de bypass.
Conductul cu ajutorul caruia se realizeaza aceasta operatie este
fie vena safena interna a pacientului
fie un conduct (graft, proteza) artificial cel mai frecvent din Dacron sau PTFE.
Operatia trateaza simptomatologia pacientului, imbunatatind substantial calitatea vietii un anumit
interval de timp. Acest interval de timp poate fi variabil de 2, 3, 8, 10 ani sau poate pana la sfarsitul
vietii pacientului.
Evolutia bolii poate fi stopata sau incetinita de tratamentul medicamentos si igieno-dietetic pe
care pacientul il urmeaza. Daca factorii de risc pentru evolutia bolii (fumatul, hipertensiuniea
arteriala necontrolata si diabetul necontrolat) nu sunt inlaturati, cu siguranta boala va avea o
evolutie nefasta.
In cazul in care boala evolueaza, in ciuda executiei perfecte a operatiei de bypass, dupa un anumit
interval de timp (2,3,5,10 ani) poate apare ocluzia (astuparea) bypass-ului cu reaparitia sau
agravarea simptomatologiei.
Dupa efectuarea interventiei chirurgicale sunt necesare controale medicale periodice la intervale
de 1 luna, 3 luni, 6 luni, 1 an si apoi bianual pentru evidentierea oricarei modificari in evolutia bolii.
Endarterectomia cu sau fara angioplastie de largire:
In cazul in care stenoza sau ocluzia arteriala are o lungime mica (<5 cm) si in functie de localizare,
preferinta si experianta chirurgului, se poate realiza endarterectomia arteriala asociata sau nu cu
plastie de largire.
Aceasta operatie poate fi:
operatie izolata (neasociata operatiei de baypass acest caz fiind din ce in ce mai rar,
deoarece in aceste situatii se prefera implantarea de stenturi)
operatie asociata operatiei de bypass optimizand regiunile anastomotice proximale sau
distale ale bypass-ului.
Interventia consta in indepartarea chirurgicala a placii de aterom care determina stenoza sau
ocluzia arteriala, dupa care artera se poate inchide prin sutura unui petec de largire la acest nivel.
Petecul poate fi din material sintetic (PTFE, Dacron) sau dintr-un fragment de vena autologa (a
pacientului respectiv). Aceasta operatie este mai laborioasa si uneori tehnic mai dificila decat
operatia de bypass.
Tratamentul endovascular se poate realiza in cazul unor stenoze scurte ale arterelor si intr-o
localizare favorabila.
Tratamentul endovascular este reprezentat de dilatarea stenozelor arteriale cu ajutorul unui
46

balonas introdus pe calea arterei femurale sau brahiale metoda denumita angioplastie percutana.
Dupa dilatare in anumite cazuri se poate implanta prin aceeasi tehnica un stent tub metalic care
se introduce in interiorul arterei la nivelul zonei ingustate pentru a preveni reingustarea.
Tratamentul endovascular nu se practica in cazul astuparii complete a arterelor (ocluziilor
arteriale) sau a unor stenoze lungi.
Tratamentul chirurgical sau endovascular este recomandat in urmatoarele cazuri:
Claudicatie intermitenta (la distanta mica) ce impiedica desfasurarea activitatilor zilnice ale
pacientului
Dureri de repaus la nivelul membrului inferior
Necroze la nivelul degetelor sau piciorului precum si plagi la nivelul piciorului sau degetelor
greu vindecabile.
Tratamentul chirurgical sau endovascular nu este indicat:
In cazul claudicatiei intermitente la distante mari (mai mari de 500 m) decat daca acest
lucru impiedica desfasurarea normala a activitatilor pacientului.
In cazul in care arteriopatia cronica obliteranta este diagnosticata intamplator iar pacientul
nu are simptomatologie
De retinut faptul ca un bypass sau un stent au o durata de utilizare limitata si de aceea este
recomandata amanarea cat mai mult timp a acestor procedee interventionale pana la aparitia
simptomatologiei.
Tratamentul medicamentos este adjuvant tratamentului igieno-dietetic si a celorlalte metode de
tratament. Tratamentul medicamentos va fi urmat toata viata si in functie de recomandarile
medicului va cuprinde vasodilatatoare si antiagregante plachetare (anticoagulante)
Obezitatea
Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli cronice severe
cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizata printrun exces de tesut adipos. In mod normal organismul barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de
tesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut adipos.
Organizatia mondiala a sanatatii (OMS) a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime 2, astfel :
- gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m2
- gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m2
- gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m2
Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m2 au fost definiti ca
supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 - 26 kg/m2 pentru
femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala (IMC) sub 18 kg/m2 prezinta
diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat (la nivel
subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal sub 80 cm la femei
si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti acesti parametrii
47

antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor IMC (indicele de
masa corporala).
Incidenta, etiopatogenie
Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale in Europa.
In tarile europene rata obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-economic, in special
in randul femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si
cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza intre 5 - 10 %.
Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii obezi:
obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente, viscerala si subcutanata
obezitate gluteofemurala (ginoida)
Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora. Obezitatea centrala
este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se asociaza cu un risc crescut de diabet
zaharat, dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.
S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii factori de mediu ca
sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic asociat, nivelul scazut de educatie.
Initierea fumatului este urmata de dezvoltarea obezitatii centrale, proces reversibil dupa
renuntarea la fumat.
Prevalenta obezitatii este crescuta suplimentar in anumite grupuri etnice datorita obiceiurilor
alimentare (preparate alimentare cu continut crescut caloric si scazut vitaminic) si particularitatilor
climaterice (sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de fructe si legume). Urbanizarea,
obligatoriu insotita de industrializare, este trasatura definitorie a unei societati predispuse la
obezitate. In societatea moderna, excesul ponderal are o prevalenta ingrijoratoare. Cauzele
obezitatii includ stresul cotidian, lipsa educatiei, alimentatia hipercalorica tip fast-food, consumul
crescut de alcool. Mai importanta decat toate acestea pare insa scaderea gradului de activitate
fizica.
Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de personalitate, pot
constitui factori etiopatogenici ai obezitatii prin inducerea de tulburari de comportament
alimentar. Cele mai frecvente astfel de tulburari sunt : gustari interprandiale cu un bogat continut
caloric, ingestie crescuta si frecventa de dulciuri, aport alimentar crescut dupa ora 19, episoade de
foame exagerata ce conduc la ingestie alimentara crescuta intr-o perioada scurta de timp, bulimia,
hiperfagia, consum crescut de alcool, care prin aportul caloric si stimularea apetitului, actioneaza
ca factor favorizant al obezitatii.
Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :
habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)
fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)
48

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina, lactatie sau
menopauza.
Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in tratamentul obezitatii
(hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.).
O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul ponderal, fara sa
determine un surplus ponderal important (cu exceptia corticoizilor) : blocanti adrenergici,
steroizi (estrogeni, glucocorticoizi etc.), unele contraceptive steroidiene, antidepresive triciclice,
antiepileptice, antipsihotice, antagonisti serotonergici, insulina si sulfonilureicele administrate
impropriu.
Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport (valoarea calorica a
alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia consumata in activitatea fizica si
metabolismul bazal, termogeneza, prelucrarea alimentelor ingerate).
Cheltuiala energetica de repaus este data de metabolismul bazal, efectul termic al alimentelor
(actiunea dinamica specifica a acestora), procesul de crestere si termogeneza de adaptare la cald
si frig.
Metabolismul bazal reprezinta energia necesara mentinerii functiilor vitale si homeostaziei in
conditii de repaus absolut : activitate nervoasa, cardiaca, respiratorie, musculara, osmotica,
sinteza compusilor organici. El reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala energetica zilnica. Valoarea
metabolismului bazal la adultul normal este de circa 1 kcal/kg/ora, adica 1680 kcal pe zi pentru o
greutate de 70 kg. O scadere minima in timp a metabolismului bazal poate determina pe termen
lung un castig ponderal apreciabil. Odata cu inaintarea in varsta rata metabolismului bazal scade
cu 2 - 3 % la fiecare decada, iar necesarul caloric pentru procesul de crestere este redus la 1 % din
cheltuiala energetica zilnica; ambele dezechilibre favorizeaza excesul ponderal in conditiile
pastrarii aceluiasi aport caloric.
Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie necesara digestiei si
absorbtiei alimentelor, precum si pentru activarea sistemului vegetativ in perioada actului
alimentar. Reprezinta 10 % din consumul energetic zilnic.
Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a temperaturii corpului si
este dependenta de arderile desfasurate la nivelul tesutului adipos brun.
Factori de risc
In aparitia obezitatii intervin o multitudine de factori care interactioneaza intre ei: factori genetici,
de mediu, psihologici si sociali.
Factorii genetici
Cercetarile au identificat mai multe gene implicate in aparitia obezitatii. Factorii ereditari
contribuie intr-o masura importanta la aparitia obezitatii, respectiv la cresterea susceptibilitatii
49

fata de boala. Se estimeaza ca intre 30 si 50% din variabilitatea rezervoarelor totale de grasime
este determinata prin mecanisme genetice. S-a observat, de asemenea, ca factorii ereditari joaca
un rol major mai ales in unele tipuri dismorfice de obezitate.
Comportamentul alimentar
Dintre factorii modificabili, cel mai evident este comportamentul alimentar. S-a demonstrat ca
supraalimentatia cresterea aportului de calorii duce la acumularea depozitelor de grasime.
Pofta de mancare este influentata de numerosi factori printre care: tulburarile psihice, leziunile
hipotalamice sau alte leziuni cerebrale, afectiunile unor glande endocrine cum ar fi hipofiza si
tiroida sau ale celulelor endocrine din pancreas. Unul dintre factorii destul de des incriminati este
si consumul de alcool. Acest lucru se datoreaza excesului de calorii pe care il atrage si care, de
regula, se suprapune unui exces alimentar.
Sedentarismul
Un alt factor comportamental important este lipsa de activitate fizica, adica un stil de viata
sedentar, inactiv. Consumul energetic redus la locul de munca si in timpul liber contribuie intr-o
masura insemnata la instalarea sau accentuarea dezechilibrului energetic.
Factorii psihologici si sociali
In aparitia obezitatii, un rol important il pot juca factorii psihologici, factorii familiali si
socioprofesionali. Pentru unii oameni, mancatul este o carja psihologica, un mod de a face fata
la problemele cu care se confrunta sau la diverse emotii negative. Mediul familial si cel social pot
sa constituie cai de transmitere a unor obiceiuri si atitudini gresite fata de alimente. Profesiile
sedentare, cresterea utilizarii pentru deplasare automobilelor, vizionarea excesiva la televizor
exercita indirect o influenta semnificativa asupra raspandirii alarmante a obezitatii.
Obezitatea secundara
Prin obezitate secundara se intelege obezitatea cauzata de prezenta unor boli si care dispare sau
se atenueaza dupa rezolvarea bolii de baza. Obezitatea secundara poate fi de cauza hipotalamica
(de exemplu afectarea hipotalamusului prin traumatism, interventie chirurgicala, tumori cerebrale
etc.) sau de cauza endocrina (de exemplu boala Cushing, sindromul ovarelor polichistice).
Medicamente care predispun la obezitate (unele antidepresive, antihipertensive, etc)
Factorii etiopatogenici sunt multipli si pot fi impartiti in factori individuali si de mediu: sociali,
economici, profesionali, familiali.
Supraalimentarea (cresterea aportului alimentar peste nevoi) este in mare parte impusa cultural.
Portiile de la fast-food-uri sau alte restaurante sunt supradimensionate, aducand un aport caloric
excesiv. De asemenea, socializarea este strans legata de consumul de alimente. Mesele in familie,
intalnirile cu prietenii, activitati legate de munca sau activitati de vacanta sunt centrate pe luarea
mesei. In plus, stresul psihic si depresia conduc la ingestie exagerata de alimente.
50

Sedentarismul este de departe cea mai frecventa cauza a obezitatii fiind din ce in ce mai prezent in
viata omului modern. Multe persoane urasc sa faca miscare, iar altele sunt prea ocupate pentru a
face sport. Tot mai multe cuceriri tehnologice ale lumii moderne: telecomanda televizorului, liftul,
automobilul elimina activitatea fizica din viata cotidiana. Chiar si cele mai neinsemnate activitati,
precum scoaterea cainelui la plimbare sunt benefice.
Antecedentele heredo-colaterale de obezitate cresc riscul unei persoane de a deveni
supraponderala. Daca unul dintre parinti este obez, riscul este de 3 ori mai mare decat al unei
persoane cu parinti normoponderali.
Stilul de viata al familiei sau al cercului de prieteni joaca un rol important in aparitia obezitatii:
alimentatia bogata in grasimi animale sau bazata pe gustari la fast-food, orele de masa neregulate
sau sarirea peste mesele principale.
Alaturi de lipsa activitatii fizice stau urmatorii factori care vor forma un cerc vicios:
- stima de sine scazuta - o persoana supraponderala sau obeza va avea o imagine de sine negativa
si va fi inclinata sa-si elimine disconfortul printr-un consum si mai mare de alimente. De asemenea,
esecurile repetate ale unor regimuri de slabire accentueaza imaginea negativa facand si mai dificila
aplicarea strategiilor de scadere ponderala;
- probleme afective - starile de stress psihic, anxietate sau afectiunile de tipul depresiei sau durerii
cronice, persoana tinde sa se sustraga de la rezolvarea problemelor si ale emotiilor negative prin
refugierea in mancare;
- traume psihice - evenimente traumatizante precum abuzul fizic sau sexual in timpul copilariei,
decesul unui parinte in perioada adolescentei sau probleme de cuplu (violenta domestica) pot
avea un impact important in etiopatogenia obezitatii;
- consumul de alcool - berea sau cocktail-urile contin multe calorii si predispun la aparitia obezitaii
de tip androgin;
- consumul unor medicamente (antidepresivele sau medicatia glucocorticoida) sau prezenta unor
afectiuni precum sindromul Cushing si hipotiroidia.
Riscuri
Kilogramele in plus antreneaza cresterea riscului fata de numeroase boli cum ar fi: diabetul
zaharat de tip 2, hipertensiunea arteriala, ateroscleroza in general si cardiopatia ischemica,
respectiv boala cerebrovasculara in particular, si, de asemenea, bolile veziculei biliare si chiar
anumite forme de cancer.
Obezitatea este un factor de risc independent in cardiopatie, hipoxie, tulburarile de apnee in
somn, hernii si artroze. Obezitatea este insotita frecvent de uzura prematura a articulatiilor si de
boala varicoasa a membrelor inferioare.
Nu trebuie neglijat nici inconvenientul estetic, care poate deveni o sursa serioasa de stres
psihologic. Psihologii considera ca suferinta emotionala poate fi unul dintre cele mai dureroase
aspecte ale obezitatii, avand in vedere ca in societatea actuala se pune mare pret pe aspectul fizic
si silueta, in special la persoanele de sex feminin. De multe ori, obezii sufera in plan emotional din
cauza stigmatizarii de catre societate.
51

Nu in ultimul rand, mai ales in cazurile de obezitate pronuntata, intervine handicapul fizic si social.
Multi obezi ajung sa nu se mai poata autoservi, se deplaseaza cu mare dificultate sau sunt chiar in
imposibilitate de a se deplasa si sufera intens din cauza izolarii de restul comunitatii. Obezii sufera
deseori de simtamantul de respingere, jena, iar simptomele depresive sunt frecvente.
Complicatii
Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape toate
sistemele si aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt : hipertensiunea arteriala,
cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare cerebrale,
insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-articulare sunt : gonartroza, coxartroza si
sindromul trofostatic din post-menopauza. Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul
direct al obezitatii in patogenia diabetului zaharat
Impactul obezitatii asupra starii de sanatate depinde de mai multi factori individuali: sex, varsta,
metabolismul grasimilor si prezenta sau absenta activitatii fizice. De exemplu, o femeie in varsta
care desfasoara zilnic activitate intensa este mai putin predispusa sa dezvolte complicatii ale
obezitatii decat un barbat tanar sedentar.
Dintre complicatiile obezitatii cele mai frecvente sunt urmatoarele:
- sindrom metabolic
- dislipidemii
- diabet zaharat de tip II (Diabet zaharat non-insulino-dependent);
- hipertensiunea arteriala;
- hiperlipoproteinemiile (cresterea valorilor trigliceridelor si colesterolului sanguin);
- ateroscleroza coronariana;
- accidente vasculare cerebrale;
- afectiuni locomotorii (artroza);
- sindromul de apnee in somn.
- nefrita prin hiperfiltrare
- steatoza hepatica si steatohepatita nonalcoolicat
Tratament
Dieta
Activitatea fizica si masaj
Tratament medicamentos
Tratament chirurgical
Terapie comportamentala
Psihoterapie
52

Limbă

Elemente de Patologie Cristiana 2013

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elemente de Patologie Cristiana 2013

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Elemente de patologie in masajul terapeutic

Reumatisme inflamatorii cronice

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

nevoie de interventie chirurgicala. Pe langa tratamentul administrat se impune repausul care

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Odata constituite artroza sau spondiloza, preocuparea consta in echilibrarea tonusului

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

cervicale si cu importantele ei relatii anatomice (maduva spinarii, radacinile nervoase, arterele

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Sfaturi pentru prevenirea spondilozei cervical:

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

lombalgia acut (lumbago acut)

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Simptomatologia nevralgiei sciatice

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Stadiul I, de iritaie radicular (dureri lombare, unilaterale, calmate de repaus)

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Afectiuni traumatice ale aparatului locomotor

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Afectiuni ale sistemului nervos periferic

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Afectiuni ale sistemului nervos central

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

senzatia de picioare grele

La examinarea pacientului alaturi de varice si umflarea picioarelor se observa modificari de

Clasa 0 - fara semne de boala venoasa

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

Pacientii afectati de insuficienta venoasa cronica trebuie sa evite:

sauna; impachetarile calde

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA

SCOALA DE MASAJ CRISTIANA