Sunteți pe pagina 1din 6

LIPOZOMII SISTEME DE TRANSPORT SI CEDARE LA TINTA

Pirvu-Dinu Cristina, Lupuliasa D.


Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila
Bucuresti

Rezumat
In ultimii ani nano- si bio- tehnologiile sunt extrem de frecvent utilizate in aproape
toate domeniile de activitate. Utilizarea nanotehnologiei in medicina, si mai exact in
transportul si cedarea la tinta a compusilor activi este in plina evolutie. Transportul
si cedarea la tinta a medicamentelor si dezvoltarea in domeniul farmaceutic in
contextul nanomedicinei ar trebui privite ca stiinta si tehnologie a sistemelor
complexe la scala nanometrica (10-1000 nm), constand in cel putin doua
componente, dintre care unul este un compus farmacologic activ intregul sistem
ducand la o functie speciala legata de tratarea, prevenirea sau diagnosticarea
afectiunilor, uneori numit medicament-inteligent.
In acest sens, inca din 1970 se fac investigatii asupra imbunatatirii transportului
agentilor terapeutici in zone specifice din corpul uman prin intermediul lipozomilor.
S-au realizat numeroase imbunatatiri pentru a face aceasta tehnologie inovatoare
sa fie folositoare tratarii anumitor boli. Succesul lipozomilor ca transportori de
medicamente se reflecta in cateva preparate care se comercializeaza deja si in
altele care se gasesc in etapa de testare clinica. Noile sisteme de transport
nanoparticulate lipidice a medicamentelor sunt concepute in momentul in care o
formulare existenta nu este indeajuns de satisfacatoare, iar reformularea in lipozomi
ofera anumite beneficii in sensul respectarii transportului, cedarii, eficacitatii si
sigurantei terapeutice comparativ cu formularile existente.
Momentan lipozomii se folosesc in terapia cancerului, in terapia antimicrobiana, in
terapia genetica, pentru tratarea anumitor boli de piele sau oculare, in chelatarea

metalica, in terapia de substitutie hormonala si enzimatica, in formularea


vaccinurilor

Abstract
In recent years, nano-and bio-technologies are very commonly used in almost all
fields. Use of nanotechnology in medicine, especially in the targeted transport and
delivery of active compounds is continously evolving. Targeted transport and
delivery of drugs and pharmaceutical development in the context of nanomedicine
should be regarded as a complex nanoscale (10-1000 nm) science and technology
of the pharmaceutical systems consisting of at least two components, one of which
is a pharmacologically active compound the entire system leading to a special
function related to the treatment, prevention or diagnosis of disease, sometimes
called intelligent drug.
To this end, since 1970, improving transport of therapeutic agents in specific areas
of the body via liposomes is under investigation. There have been many
improvements to make this innovative technology useful for treating certain
diseases. The success of liposomes as drug carriers is reflected in some already
marketed preparations and some in the clinical testing phase. New nanoparticulate
lipid drug transport systems are designed when the existing formulations are not
satisfactory enough and reformulation as liposomes provides certain benefits in
terms of transport, delivery, treatment efficacy and safety compared with existing
formulations.
Liposomes are currently used in cancer, antimicrobial and gene therapy, in the
treatment of certain skin and eye disorders, for metal chelating, in the enzyme and
hormone replacement therapy and in formulating vaccines.

Introducere

Datorita implicatiilor nano si bio-tehnologiilor in toate domeniile de activitate, asa


cum era de asteptat si in domeniul medical si cel al industriei farmaceutice, acestea
au adus reale progrese fiind chiar dezvoltate concepte ca Nanomedicina,
Nanofarmaceutica, Nanobiofarmaceutica, etc.
Nanofarmaceutica urmareste dezvoltarea unui nou sistem de furnizare de
medicament (NDDS new drug delivery system), care, ideal, ar trebui sa
indeplineasca doua conditii esentiale: in primul rand ar trebui sa furnizeze
medicament cu o rata direct corelata (doza corelata/optima) cu nevoile
organismului, pe durata tratamentului; in al doilea rand, ar trebui sa transporte si
canalizeze entitatea activa catre locul de actiune. Obiectivul pe termen lung al
sistemelor de transport al medicamentelor consta in dezvoltarea capacitatii lor de a
tinti receptorii celulari vizati. In prezent, dezvoltarea unor noi astfel de transportori
deriva din nevoia pentru terapii tintite catre organele afectate de boala, terapii
care sa aiba o eficienta crescuta, din nevoia cresterii acceptabilitatii pacientului,
precum si necesitatea reducerii costurilor ingrijirilor de sanatate. Pe de alta parte,
este nevoie de identificarea de noi metode de transport pentru noi clase de produse
farmaceutice, lucru ce nu se poate realiza prin metode clasice, nanotehnologia fiind
esentiala in atingerea acestui obiectiv. De asemenea, astfel de transportori pot fi
folositi in cazul produselor farmaceutice putin solubile. Acest sistem de transport
tintit este caracterizat de o inalta eficacitate terapeutica, prin imbunatatirea
proprietatilor farmacologice si terapeutice ale medicamentelor utilizate in terapia
cancerelor, dar si a unor afectiuni care necesita medicatie de inalta potenta. Asadar,
prin introducerea nanoparticulelor transportoare ale substantelor farmaceutice, se
tinde spre o maximizare a biodisponibilitatii, atat din punct de vedere al
tesutului/organului tintit, cat si din punct de vedere al momentului/perioadei de
timp in care se elibereaza medicamentul. Progresul inregistrat este important avand
in vedere faptul ca in fiecare an, din cauza biodisponibilitatii reduse, se pierd mai
mult de 65 de miliarde [1].
Sisteme nanoparticulate
Formele conventionale de dozare, inclusiv formele de dozare cu eliberare prelungita,
nu sunt in masura sa indeplineasca nici una dintre conditiile unui NDDS. In prezent,

nici un sistem de furnizare de medicament disponibil nu se comporta in mod ideal,


dar au fost facute incercari in acest sens, prin noi abordari. Recent, au fost studiate
diferite sisteme de transport si tehnologii cu scopul de a controla eliberarea
medicamentului si de a imbunatati eficacitatea si selectivitatea formularii. In ultimul
deceniu, micro si nanosferele, micelele polimerice, nanocapsulele si, in general
sistemele nanoparticulate s-au aratat a avea efect in imbunatatirea tintirii specifice
a medicamentelor, scaderea toxicitatii sistemice a acestora, imbunatatirea ratei
tratamentului si protectia substantelor active impotriva degradarii biochimice [2].
Avand o suprafata foarte mare raportata la volumul lor, nanoparticulele prezinta o
biodisponibilitate crescuta, asigura eliberarea controlata a substantei active si
permit vectorizarea la nivel intracelular si molecular. Datorita dimensiunilor extrem
de mici, vectorii de tip nanoparticule traverseaza cu usurinta barierele biologice
(bariera hematoencefalica, caile pulmonare, jonctiunile epiteliale dense de la nivel
cutanat), care in mod normal impiedica transportul substantei active la locul de
actiune.
Dintre sistemele nanoparticulate, in ultimii ani, veziculele au devenit vectorii
medicamentosi preferati pentru cedarea controlata a substantelor
medicamentaoase intr-o serie de formulari datorita avantajelor pe care le prezinta:
sunt netoxice si biodegradabile, pot incorpora atat medicamente hidrofile cat si
lipofile, pot mari timpul de circulatie al medicamentului, putand fi atinse organele
sau tesuturile tinta, micsoreaza toxicitatea substantei active si deseori
imbunatatesc biodisponibilitatea ei [3].
Veziculele sunt particule coloidale umplute cu apa. Peretii acestora sunt formati din
molecule amfifilice cu conformatie de bistrat. Pe baza cercetarilor efectuate s-a
dezvoltat un numar de sisteme veziculare de transport care pot fi clasificate in doua
categorii: vezicule rigide (lipozomi, niozomi) si vezicule elastice sau
ultradeformabile (transferozomi, farmacozomi, etozomi, etc.) [3, 4].
Lipozomii nanosisteme lipidice versatile in transportul si cedarea substantei active
Definitie : Lipozomii fac parte din clasa veziculelor sferice cu un diametru cuprins
intre 20 nm pana la peste 100 nm. Aceste vezicule sunt formate din mai multe

straturi care au rolul de a separa doua medii: un mediu intravezicular (ce permite
incapsularea substantelor hidrofile) si un mediu extern (ce permite incapsularea
substantelor lipofile) (Fig.1, Fig. 2).
Scurt istoric : Lipozomii au fost obtinuti involuntar inca din 1911 de catre O.
Lehman, dar au fost descrisi prima data de Danielli si Dowson in 1935. Termenul de
lipozom a fost propus de A.D. Bangham prin anii 70 si de atunci au devenit unelte
versatile pentru biologie, biochimie, farmacie si medicina. Initial, acestia au fost
folositi ca modele ale membranelor biologice in studii de biofizica. Chiar de la
inceput, asemenea structuri de dimensiuni coloidale au fost considerate de
farmacologi ca fiind sisteme mai mult sau mai putin biomimetice, capabile sa
serveasca la administrarea unor substante medicamentoase. Ulterior, lipozomii au
fost extensiv cercetati ca sisteme de eliberare sau ca sisteme de transport si
eliberare la tinta (vectori medicamentosi) a unei game largi de agenti terapeutici de
mare interes medical, utili in tratamentul unor boli, prin modularea
farmacocineticii/biodistributiei substantei active, in beneficiul caii de administrare.
Compozitie : Veziculele sunt formate din fosfolipide si uneori contin si agenti
tensioactivi, alcooli, polioli, colesterol. Compozitia le influenteaza caracteristicile
fizico-chimice cum ar fi marimea, sarcina electrica, starea termodinamica,
lamelaritatea si elasticitatea bistratului. Aceste caracteristici au un efect
semnificativ in comportarea veziculelor ca un sistem de transport al substantelor
medicamentoase.
Cai de administrare: Efectul lipozomilor ca sisteme farmaceutice de eliberare a
agentilor terapeutici este intrinsec legat de capacitatea de a controla cu exactitate
concentratia de substanta activa care atinge locul de actiune intr-o perioada de
timp data. Atingerea locului tinta din organism presupune ca lipozomii sa-si mentina
integritatea structurala si sa contina cantitatea initiala de substanta activa
incorporata ce urmeaza a fi eliberata la tinta vizata [4]. Succesul unui tratament cu
lipozomi nu depinde doar de caracteristicile de formulare, ci si de calea de
administrare.

Initial, lipozomii au fost dezvoltati pentru administrare pe cale parenterala (iv, im,
sc, ip), ca vectori medicamentosi in terapia cancerului. Ulterior, s-au conceput si
dezvoltat nanosisteme lipidice de tip vezicular destinate administrarii orale,
oftalmice, vaginale, intrarectale, dermice si chiar transdermice.
Aplicatii terapeutice: Momentan lipozomii se folosesc in terapia cancerului, in
terapia antimicrobiana, in terapia genetica, pentru tratarea anumitor boli de piele
sau oculare, in chelatarea metalica, in terapia de substitutie hormonala si
enzimatica, in formularea vaccinurilor, etc.
Interactiunile sinergice dintre stiintele coloizilor (fizica, chimie, biologie,
farmacologie, medicina) au determinat in ultimii 30 de ani o dezvoltare rapida a
sistemelor de transport lipozomale, o acumulare masiva de date teoretice si
practice. Numai timpul ne va lamuri care dintre aplicatii, care dintre speculatiile
facute pe aceasta tema se va dovedi de succes. Cu toate acestea, pe baza datelor
deja disponibile, se poate afirma ca prepararea lipozomilor reprezinta o
nanotehnologie moderna, care si-a stabilit o pozitie bine reprezentata pe piata
medicamentelor.
Utilizarea formularilor lipidice de tip vezicule elastice creeaza premisele dezvoltarii
unor medicamente inovative cu eficienta sporita, cu siguranta terapeutica si
complianta mult imbunatatite .
Bibliografie
1. Ioan Stamatin Nanomateriale aplicatii in biosenzori, surse de energie, medicina,
biologie. Elemente de nanotehnologie, Universitatea din Bucuresti, 2008
2. Marius Ciutan, Carmen Sasu, Monika Skiba, Nanomedicina -Medicina Viitorului,
Management in Sanatate, Xiv/1/2010; Pp. 19-24
3. Elka Touitou, Brian W. Barry, Enhancement in Drug Delivery, Taylor & Francis
Group, LLC, 2007
4. Wim H. de Jong, Paul J.A. Borm Drug delivery and nanoparticles: Aplications and
hazards, 2008, International Journal of Nanomedicine 3(2):133-149