Sunteți pe pagina 1din 35

Instituiile sociale i tipologia lor

n limbajul obinuit, instituia este o organizaie delimitat ntotdeauna spaial i temporal.


Adeseori utilizm termenul ca sinonim pentru oricare dintre organizaiile publice (primrii,
ministere, oficii guvernamentale, organizaii internaionale).
n sociologie, prin instituie se nelege ceva mai mult. Familia este, spre exemplu, o
instituie, ca i Biserica sau statul. Dar i banii sunt o instituie social, ei avnd func ia de a
reglementa circulaia monedei ntr-o societate.
Orice tip de practic instituit, oriunde n societate, n anumite condi ii, poate
reprezenta o instituie social.
Orice organizaie funcioneaz pe baza unei instituii sociale, ns nu orice instituie exist
sub forma unei organizaii.
Exist cteva mari tipuri de instituii care, datorit importanei lor, sunt considerate instituii
sociale fundamentale: familia, religia, statul.
Cu siguran ns putem clasifica n mai multe moduri instituiile sociale. Spre exemplu, n
raport cu tipul de funcie social pe care o ndeplinesc, instituiile pot fi:
instituii politice se refer la conducerea comunitilor i a societilor (spre exemplu,
statul, partidele, consiliile locale etc.);
instituii juridice - privesc administrarea controlului social i asigurarea ordinii (spre
exemplu, tribunalele, baroul etc.);
instituii economice - se ocup cu producerea de bunuri i servicii (orice organizaie
economic etc.)
instituii culturale - se ndeletnicesc cu producerea i difuzarea culturii (de exemplu,
teatrele, filarmonicile, mass-media etc.);
instituii religioase - administreaz practicile i ideologiile religioase (spre exemplu,
Biserica, sectele etc.);
instituii ale vieii private - asigur desfurarea vieii private a indivizilor (spre exemplu
familia, cstoria, adulterul etc.).
Trebuie menionat c instituiile sociale, ca i practicile instituite, nu sunt acceptate toate n
mod obligatoriu n societate. Unele, spre exemplu, pot fi considerate ilegale.
Din punct de vedere istoric, apariia unor noi instituii sociale s-a manifestat, n primul rnd,
prin procesul de difereniere instituional, care este procesul prin care dintr-o instituie social,
1

de regul, fundamental, ce ndeplinete mai multe funcii n societate, apar alte instituii noi care
preiau unele dintre funciile instituiei de origine. Cazul instituiei familiei care a ndeplinit la
origine, practic, toate funciile sociale vitale este cel mai potrivit pentru a exemplifica acest proces.
Astfel, la nceputurile civilizaiei umane, familia ndeplinea funcii religioase, economice, politice,
de control social etc.
Un tip special de instituie este instituia total care ncearc s i controleze i s i
influeneze membrii la un nivel maximal. Cel mai important exemplu de insti tuie total din
care oricare dintre noi a fcut parte este familia. Este vorba de propria familie, care pentru
orice copil mic (n primul an de via) reprezint o instituie total, pentru c el nu o poate
prsi, iar ea i controleaz total viaa.
Foarte multe instituii sociale pot ndeplini roluri de instituii totale doar pentru anumii
membri, n anumite situaii. Spre exemplu, un spital, pentru un bolnav cronic, care i petrece o
perioad mare de timp n cadrul acestuia, va reprezenta o instituie total. Dar i un vapor pe
perioada unei cltorii, armata, nchisoarea sau mnstirea pot reprezenta instituii totale.
Aceste instituii exclud, de regul, posibilitatea ca indivizii s-i pstreze alte statusuri n
afara celor oferite de ele i restricioneaz comunicarea cu exteriorul, precum i posibilitatea de a
le prsi.
Familia ca instituie social
Familia reprezint un grup de oameni care relaioneaz datorit unor legturi de snge,
mariaj sau adopie.
- Acestea sunt, n fapt, cele trei forme de relaii pe baza crora se pot ntemeia familiile.
- Relaiile dintre membrii familiei sunt relaii de rudenie.
- Rudenia poate fi, la rndul ei,
biologic, bazat pe legturi "de snge", sau
social, prin cstorie.
- Putem ns vorbi i de rudenie de tip spiritual: nia, fria de cruce etc.
- Pot exista, totodat, i grupuri de oameni care au relaii afective puternice i care nu
formez totui o familie (bazat pe cstorie sau relaii de snge). Acesta este un exemplu des
ntlnit n oraul modern, unde vecinii pot avea relaii mai puternice ntre ei dect cu propriile
familii. Atunci cnd rudenia nu se refer la relaiile dintr-o familie bazate pe legturi de cstorie
sau de snge vorbim de rude fictive.
2

Familia, ca institutie social, deine n societate cteva funcii principale. Acestea sunt:
- funcia de status se refer la faptul c, n mod uzual, cele mai importante statusuri ale unei
persoane sunt oferite de familie (fiu/fiic, so/soie, mam/tat etc.);
- funcia afectiv se refer la faptul c orice fiin uman i gsete echilibrul afectiv, n
primul rnd, n cadrul familiei;
- funcia protectiv se refer la faptul c oamenii sunt protejai, n orice societate, n primul
rnd, de instituia familiei, i mai apoi de alte instituii;
- funcia economic se refer la faptul c familia reprezint o unittae economic, att ca
producie, ct i ca registru de consum;
- funcia de socializare, prin care se asigur nvarea comportamentelor, abilitilor,
informaiilor necesare fiecrei persoane pentru a putea s triasc i s se dezvolte ntr-o societate;
- funcia de reproducere este una biologic i social n acelai timp, presupunnd
dezvoltarea demografic a unei societi.
Tipologia familiei
n dimensiune istoric, exist o tipologie variat a acestei instituii. Tipul cel mai rspndit
astzi l reprezint familia nuclear.
Aceasta este familia format din membrii a cel mult dou generaii care triesc n aceea i
gospodrie.
Una dintre formele cele mai rspndite familiei nucleare o reprezint familia conjugal,
singura care are i funcii de procreare. Aceasta este o familie nuclear format din so, soie
(eventual i copii). Deosebirea fa de cazul mai larg al familiei nucleaare este aceea c, n afar de
forma conjugal, pot s mai existe i cazuri ale unor familii formate din alte tipuri de rude (bunicinepoi, frate i sor etc.) care, menionm din nou, triesc n aceeai gospodrie.
Un alt tip de familie nuclear este familia monoparental, denumire utilizat pentru a
desemna familiile n care copiii sunt crescui doar de unul dintre prini.
Opus familiei nucleare este familia extins. Aceasta este format din membrii a mai mult
de dou generaii care triesc n aceeai gospodrie.
Norme ale familiei
O analiz a instituiei familiei, relevant pentru nelegerea modului ei de funcionare, o
ofer analiza normelor pe baza crora ea funcioneaz.
3

a. Normele de cstorie sunt normele sociale care reglementeaz alegerea partenerilor.


Astfel, putem distinge dou tipuri mari de cstorie:
cstoria endogam presupune alegerea partenerilor din interiorul grupului din care facem
parte;
cstoria exogam se refer la cstoria n afara grupului.
Normele de cstorie endogam pot lua forma unei presiuni sociale care ne determin s ne
cstorim cu persoane cu un status social similar cu al nostru (romnii cu romni, rromii cu
rromi, tinerii cu tineri etc.)
Cele mai importante norme de cstorie sunt normele de incest. Ele interzic relaiile
sexuale dintre prini i copii, frai i surori, n general ntre rude de gradul unu i doi.
b. Normele care reglementeaz numrul partenerilor: acestea precizeaz foarte clar cu
cte persoane ne putem cstori. Putem distinge astfel dou tipuri mari de cstorii sau familii:
cstoriile de tip monogam se ncheie ntre un singur brbat i o singur femeie.
Cstoriile de tip monogam sunt foarte rspndite astzi, ns ele ridic unele probleme. S-a
invocat, spre exemplu, faptul c o cstorie de tip monogam nu mai exist n realitate dac este
permis instituia divorului deoarece, n fapt, o femeie sau un brbat pot avea n decursul vieii mai
muli copii cu mai muli soi sau soii, chiar dac au avut un singur partener n acelai timp. Din
acest motiv, unii autori au preferat termenul de monogamie serial, care ar corespunde mult mai
bine modelului familiei contemporane;
cstoriile de tip poligam, situaie n care un brbat/o femeie are mai multe soii/mai
muli soi n acelai timp; sunt ntlnite mai ales la nivelul comunitilor arhaice.
Cstoriile de tip poligam pot lua trei forme:
- poliginie, atunci cnd un brbat se poate cstori cu mai multe femei.
Poliginia pare s-i confere soului un mai mare prestigiu, o stabilitate economic i o
companie sexual mai vast, n culturile n care sarcina i alptarea impun abstinen
sexual; astfel soiile i mpart responsabilitile gospodreti n mod egal i au un rol
insituionalizat n regiunile n care altfel ar exista un surplus de femei nemritate. Cu toate
acestea, familiile poligame sunt frmntate de certuri i gelozii; pentru pstrarea armoniei,
primei soii i se pot acorda anumite privilegii, n timp ce restul soiilor i copiii lor pot primi
locuri de locuit separate.
- poliandrie, atunci cnd o femeie se poate cstori cu mai muli brbai;
P. este destul de rar. n Tibet i Nepal, unde fraii se pot cstori cu aceea i femeie,
practica servete la limitarea numrului descendenilor i la meninerea pmntului, care
4

este limitat, n cadrul gospodriei.


- cstoriile de grup, atunci cnd un grup de femei se cstorete cu un grup de brbai,
existnd libertate total a relaiilor n interiorul grupurilor.
c. Normele de autoritate sunt normele care privesc conducerea i exercitarea puterii la
nivelul familiei. Potrivit acestor norme, putem avea familii patriarhale, matriarhale i
familii bazate pe norme de exercitare comun a puterii.
O mare parte a istoriei, familiile au fost de tip patriarhal, puterea fiind exercitat de
tat.
Matriarhatul presupune un tip de familie n care conducerea i autoritatea este
exercitat de mam.
n societatea contemporan cel mai des ntlnite sunt cazurile de mprire ntre soi
a autoritii n familie.
d. Normele de locaie sunt normele care stabilesc unde se ntemeiaz gospodria unei
noi familii. Aceste norme pot fi de:
patrilocaie cnd noua familie poate s se stabileasc n gospodria prinilor biatului;
matrilocaie cnd noua familie poate s se stabileasc n gospodria prinilor fetei;
neolocaie cnd se ntemeiaz o nou gospodri.
Neolocaia este cea mai rspndit norm contemporan de locaie, ns respectarea ei
depinde, mod evident, de resursele pe care se poate baza nou familie.

e. Normele pentru alegerea partenerului: n societatea contemporan considerm uzual


faptul atracia reciproc i afectivitatea reciproc mprti constituie baza seleciei partenerilor
sau ceea ce n sociologie numim dragoste romantic. n realitate exist mult mai multe norme
i factori care reglementeaz aceast selecie, pentru c nu ne ndrgostim de oricine, oriunde
i oricnd.
Una dintre normele de alegere a partenerului o reprezint homogamia. Aceast regul
indic faptul c selecia partenerilor n vederea cstoriei se face pe baza asemnrii acestora
din punctul de vedere al statusurilor pe care le dein (al nivelului de instruire, de educaie, al
clasei sociale, al religiei etc.). Homogamia ne explic de ce majoritatea cstoriilor se produc
ntre persoane care se aseamn din punct de vedere al condiiei lor sociale, economice i
culturale.
Un alt factor important n alegerea partenerilor/persoanelor care ne plac i de care ne
ndrgostim este proximitatea, adic apropierea. Cu alte cuvinte, preferm parteneri care sunt
mai aproape de noi, cu care ne-am obinuit. Psihologii sociali au descoperit c, n numeroase
cazuri, aprecierea anumitor indivizi este legat de ct de des interacionm sau ne vedem cu
acetia.
Divorul
Ca i cstoria, divorul este o instituie social.
Are ca funcie desfacerea (anularea) cstoriilor.
Numrul divorurilor se msoar printr-un indicator special numit divorialitate.
= Reprezint numrul de divoruri la o mie de cstorii.
Factori care duc la instabilitatea familiilor;
- Vrsta: diferenele foarte mari de vrst ntre soi (cel puin 10-15 ani) constituie o surs a
instabilitii. Pe de alt parte, vrsta similar, n condiiile n care cei doi au mai puin de 22-24
de ani, repr. de asemenea o surs de instabilitate. Cstoriile cele mai durabile: brbatul are o
vrst cu 2-4 ani mai mare dect femeia.
- ocuri n familie: experienele traumatizante la nivelul familiei (moartea copiilor, a unor rude
foarte apropiate, pierderile materiale) pot conduce la tensiuni capabile s creasc instabilitatea
familiei.
- Nevoia de ndeprtare a unuia dintre soi de una sau de ambele familii din care provin
partenerii: dac unul dintre soi dorete s triasc departe de propria familie sau de aceea a

soului/soiei, ct vreme ncellalt partener nu dorete acest lucru este un alt motiv de
instabilitate.
.
Alternative la familia clasic
1. Familia de tip poligam (poliginie) este un tip de familie des ntlnit n unele state arabe i
orientale.
2. Cstoria de tip homosexual a devenit legal n unele societi. Aceast form a familiei
ridic semne de ntrebare referitoare la asigurarea funciei de reproducere i, implicit, de
socializare.
3. Coabitarea consensual presupune ca dou persoane s triasc n comun, ca o familie, ns
n afara unei cstorii formale.
2 tipuri:
- Coabitarea consensual premarital atunci cnd cei doi triesc mpreun o perioad de
timp, naintea cstoriei sau n vederea unei cstorii ulterioare
- Coabitarea consensual propriu-zis atunci cnd cei doi decid s triasc permanent n
acest mod.
Numarul coabitrilor consensuale a crescut aproape constant n ultimele decenii, foarte
multe cupluri deciznd, mcar pentru o perioad de timp, s triasc astfel.

Institutii si organizatii

Institutiile sociale sunt prezente, in forme diferite, in toate societatile. Ele


reprezinta un element definitoriu al sociabilitatii, un "universal' al comportamentului uman. De
aceea, dupa unii autori, "stiinta societatii este stiinta institutiilor' (P. Fouconnet si M. Mauss).
Folosit de juristi, economisti, politologi, sociologi, termenul de
Institutie are un inteles polisemantic:
institutio ="instituire', "asezamant', "intemeiere', "infiintare', dar si "obicei', "regula de purtare',
"deprindere'.
"Institutiones' era titlul dat de jurisconsultii romani tratatelor elementare de drept. Prin
"instituire" 939d33j ;, un popor, o colectivitate sociala trecea de la "starea de natura', de la actiuni
individuale spontane, egoiste, agresive, la "starea sociala', la organizatii create de o autoritate
exterioara intereselor individuale, dar recunoscuta ca necesara pentru satisfacerea acestor interese,
pentru mentiunea unei colectivitati sociale deosebite. in limbajul comun, termenul de institutie
pastreaza sensul initial, juridic, desemnand organizatiile care au statut, reguli de functionare stabilite
prin regulamente si/sau legi, avand rolul sau functia sociala de a satisface anumite nevoi colective.
In acest sens, exemplul tipic de institutie este statul, cu organizatiile sale administrative, politice,
militare etc. Definite, in general, ca structuri ce reprezinta mai multe fatete, durabile social, formate
din elemente simbolice, activitati sociale si resurse materiale,institutiile
isi evidentiaza proprietatile specifice:
. sunt relativ rezistente la schimbare (Jepperson, 1991);
. au tendinta sa se transmita din generatie in generatie, sa se mentina si sa reproduca (Zucher,
1977). Dupa cum afirma Giddens (1984), "Institutiile sunt prin definitie elementele cele mai stabile
ale vietii sociale conferind soliditate sistemelor sociale in timp si spatiu'.
Definirea institutiilor si tipologie
. Institutiile sunt structuri sociale care au atins un grad inalt de mobilitate.
. Institutiile sunt compuse din elemente cultural-cognitive, normative si reglatoare care, impreuna
cu unele activitati si resurse asociate lor, furnizeaza stabilitate si semnificatie vietii sociale.
. Institutiile se transmit prin intermediul unor tipuri variate de factori, incluzand sisteme simbolice,
sisteme relationale, rutine si artefacte.
. Institutiile opereaza la niveluri multiple de autoritate, de la sistemul global la relatiile locale
interpersonale.
. Institutiile au prin definitie o conotatie de stabilitate, dar se supun proceselor de schimbare, atat
celor de crestere, cat si celor discontinue. (W. Richard Scott,
Institutii si organizatii,Editura Polirom, Iasi, 2004.)
8

Sistemele de reglementare, sistemele normative si cele cultural-normative au fost identificate, de


unul sau altul dintre teoreticienii din domeniul stiintelor sociale, ca o componenta
vitala a institutiilor (W. Richard Scott, 2004). Cele trei elemente creeaza o miscare continua ,,de la
constient la inconstient, de la ceea ce este intarit prin lege la ceea ce este considerat implicit'
(Hoffman, 1997). O posibila abordare ar fi analiza tuturor acestor fatete ca
elemente ce contribuie. in moduri interdependente si reciproc consolidante, la un puternic cadru
social, care inglobeaza si demonstreaza forta si flexibilitatea acestor structuri. Dintr-o astfel de
perspectiva integratoare, institutiile parsa fie sisteme supradeterminate. Dupa cum remarca
D'Andrade (1984), sunt supradeterminate in sensul ca "sanctiunile sociale, plus presiunea in sensul
conformarii, plus recompensa intrinseca si directa, plus valorile - toate vor actiona cel mai probabil
impreuna pentru a-i asigura unui sistem de semnificatii, anume forta lui directoare'.
a.Pilonul reglator.
In sensul cel mai larg, toti cercetatorii subliniaza aspectele reglatoare ale institutiilor: ele constrang
si reglementeaza comportamentul. Cei care sustin aceasta perspectiva acorda o importanta majora
proceselor de reglementare explicite: activitati de stabilire a regulilor, de monitorizare si
sanctionare. In conceptia lor, procesele de reglementare presupun capacitatea de a stabili reguli, de a
verifica respectarea lor de catre ceilalti si, daca este necesar, de a oferi recompense sau de a impune
pedepse,intr-o incercare de a influenta comportamentul viitor al participantilor. Aceste procese pot
functiona prin intermediul unor mecanisme difuze si informale, implicand traditii si cutume ori pot
fi foarte formalizate si atribuite unor instante specializate. in aceasta perspectiva, institutia apare ca
un sistem de reguli stabil, fie el formal sau informai, fundamentat pe supraveghere si pe puterea de
a sanctiona.
b.Pilonul normativ.
in acest caz, accentul se pune pe regulile normative care introduc in viata sociala dimensiunea
prescriptiva, dimensiunea evaluarii si cea a necesitatii sau obligatiei. Sistemele normative includ
atatvalori,cat sinorme.
Valorilesunt conceptii referitoare la ceea ce este preferabil sau dezirabil, precum si la elaborarea
unor standarde in cadrul carora comportamentul sau structurile existente pot fi comparate si
evaluate.
Normelespecifica in ce fel trebuie facute lucrurile. Ele definesc mijloacele legitime pentru atingerea
unor scopuri spre care aspiram. Sistemele normative definesc scopuri si obiective, dar desemneaza
si caile cele mai potrivite pentru a le atinge. Unele norme si valori se pot aplica tuturor membrilor
unei colectivitati, altele se aplica numai anumitor tipuri de actori sau pozitii. Ultimele dau nastere
rolurilor,care sunt moduri de concepere a scopurilor si activitatilor adecvate unor anumiti indivizi
sau unor pozitii sociale specifice. Aceste convingeri nu sunt simple anticipari sau predictii, ci
perspective normative asupra modului in care ar trebui sa se comporte anumiti actori. Sunt multi
sociologi care au adoptat o viziune normativa asupra institutiilor. De la Durkheim la Parsons si
Selznick, sociologii au incercat sa-si concentreze atentia asupra acelor tipuri de institutii, cum sunt
grupurile de rudenie, clasele sociale, sistemele religioase si asociatiile de voluntari, in care existenta
convingerilor si valorilor comune este mai probabila. De fapt, teoreticienii care adopta o viziune
normativa asupra institutiilor subliniaza influenta stabilizatoare a convingerilor si normelor sociale,
care sunt, in egala masura, asumate si impuse de altii. Reprezentantii acestei perspective, printre
care si Parsons, considera ca normele si valorile impartasite constituie bazele unei ordini sociale
stabile.
9

c.Pilonul cultural-cognitiv.
Reprezentata, in primul rand, de antropologi (Geertz, Douglas) sau sociologi (Berger,
Meyer, Zucker), aceasta categorie de institutionalisti a pus in evidenta pozitia centrala
detinuta de elementele cultural-cognitive ale institutiilor: conceptiile impartasite, care
constituie natura realitatii sociale si cadrele prin care se produce semnificatia. Potrivit
exponentilor acestei perspective, actiunea de mediere intre lumea stimulilor din exterior si
raspunsul organismului individual se constituie intr-o acumulare de ,reprezentari simbolice
internalizate ale lumii, "in paradigma cognitiva, ceea ce face o fiinta este, in mare parte, o
functie a reprezentarii interne a fiintei respective despre mediul in care traieste' (D'Andrade,
1984).
Simbolurile
- cuvinte, semne, gesturi - au efect prin conturarea semnificatiei pe care o atribuim obiectelor si
activitatilor.
Semnificatiile se ivesc in interactiune si sunt mentinute si transformate, intrucat sunt utilizate pentru
a da sens cursului neintrerupt al evenimentelor. Potrivit lui Max Weber, pentru a intelege sau a
explica o actiune, trebuie sa tinem cont nu doar de conditiile obiective, ci si de interpretarea lor
subiectiva de catre actorii sociali. El considera actiunea ca fiind sociala numai in masura in care
actorii asociaza semnificatii comportamentului. in opinia lui Berger si Kellner (1981), "orice
institutie umana este, cum a fost intotdeauna, o sedimentare de semnificatii sau, ca sa folosim alta
imagine, o cristalizare a semnificatiilor in forma obiectiva'. Atributul de "cultural-cognitiv'
reprezinta acceptarea faptului ca procesele interpretative interne sunt modelate de cadrele culturale
externe. Prin urmare, o conceptie cultural-cognitiva asupra institutiilor accentueaza rolul
fundamental jucat de constructia mediata social a unui cadru comun de semnificatii. Din punct de
vedere sociologic,institutia reprezinta un "ansamblu de reguli care organizeaza societatea sau unele
din instantele acesteia' (Gilles Ferreol si al., 1998), reguli de influentare si control social ale
comportamentelor individuale, modele specifice si stabilite de organizare si desfasurare a
interactiunilor dintre indivizi si grupuri sociale, orientate spre satisfacerea unor nevoi de baza,
valori si interese cu importanta esentiala, strategica pentru mentinerea colectivitatilor sociale, a
societatii. In acceptia data de E. Durkheim si scoala sa, institutiile sunt moduri de a actiona, a gandi
si a simti, care, ca orice fapt social, au o influenta constrangatoare asupra individului, venita din
exteriorul acestuia, au o existenta proprie, independenta de manifestarile individuale, sunt
distinctive pentru un grup dat, fiind relativ acceptate de toti membrii acestuia. Comportamentele
individuale institutionalizate sunt, in aceasta interpretare, sanctionate in mod explicit si eficient de
catre o autoritate special desemnata de colectivitate in acest scop. Pentru sensul sociologic al
termenului de institutie, exemplul ilustrativ il ofera familia si rudenia,care, prin reglementarile lor
explicite sau implicite (formalizate, codificate), influenteaza si controleaza: . comportamentele
sexuale, de procreare si socializare a copiilor; . comportamentele de achizitie, folosire si transmitere
a unor bunuri economice, de productie si consum; . comportamentele legate de rituri, ceremonii si
credinte religioase; . in anumite contexte specifice, comportamentele si relatiile politice.
Corespunzator nevoilor si intereselor esentiale ale colectivitatilor sociale exista institutii economice,
institutii educative, institutii politice, institutii religioase etc. Datorita diversitatii lor, institutiile pot
fi clasificate si dupa alte criterii: a) dupa gradul de "cristalizare' sau de reglementare formala a
normelor de comportament individual si/sau colectiv: . obisnuinte; . obiceiuri;. legi.
b) dupa modul de punere in aplicare si de sanctionare: . institutii formale si institutii informate; .
institutii primare (dobandite de indivizi prin socializare) si institutii secundare (pe care indivizii, la
10

randul lor, la creeaza) etc. Principiile de organizare a institutiilor de un anumit fel interfereaza cu
activitatile, grupurile sociale si rolurile sociale care sunt reglementate de catre principiile de
organizare a altor institutii, ce tin de alte sfere ale vietii sociale institutionalizate si aceasta datorita
caracterului de "fenomen social total' propriu fiecarei institutii sociale. Totusi, fiecare institutie
controleaza un anumit domeniu al vietii sociale institutionalizate si. in acest scop.dispune de resurse
specifice. Institutii distincte au principii regulative distincte (valori, norme, sanctiuni). in cadrul lor
se formeaza grupuri sociale si roluri specializate pentru indeplinirea functiilor specifice acestora,
dispun de mijloace materiale si instalatii tehnice adecvate realizarii functiilor lor. Din reunirea
acestor elemente constitutive rezulta organizarea sociala a institutiei.
Astfel, putem introduce distinctia dintre organizare sociala,prezenta in forme diferite in orice
activitate institutionalizata, si organizatie,care reprezinta un tip particular de activitate
institutionalizata, Asadar, institutiile sociale sunt strategii de rezolvare a unor probleme sociale
importante. Ele pot fi intelese si ca seturi de roluri, statusuri si semnificatii asociate acestora, ce se
dezvolta in jurul necesitatilor fundamentale ale unei societati.
"Noi ne-am nascut in organizatii, am fost educati in cadrul acestora si consacram o parte importanta
a existentei noastre muncind in cadrul acestora. Consumurile si activitatile noastre de timp liber
depind de acestea. Cea mai mare parte dintre noi murim in cadrul lor si, cand va sosi timpul
inmormantarii, cea mai mare din toate - statul - va trebui sa elibereze un permis de inmormantare'
(Amitai Etzioni, 1961). Aceasta butada a lui Etzioni subliniaza, cum nu se poate mai bine,
omniprezenta si varietatea fenomenului organizational. Fara indoiala, acesta nu este o inventie
moderna, dar importanta sa in societate si in viata noastra cotidiana nu a incetat sa creasca de la
revolutia industriala incoace. Cresterea a antrenat, intr-adevar, o modificare radicala a structurii
intreprinderilor si administratiilor, locul conflictelor de clasa fiind luat de cel al conflictelor de
putere. Cuvantul organizatie ne trimite, pe de o parte, la un obiect social,iar, pe de alta parte, la un
proces social aflat in miezul actiunii umane. Toata lumea cunoaste obiectul social,deoarece el face
parte integranta din mediul nostru cotidian, fiind o caracteristica dominanta a acestuia.
Administratiile publice, intreprinderile industriale, comerciale si de servicii, ca si partidele politice
sau asociatiile de toate tipurile, ai caror salariati, membri, militanti sau clienti suntem deopotriva,
constituie organizatii. Definita ca "ansamblu uman formalizat si ierarhizat in vederea asigurarii
cooperarii si coordonarii membrilor sai pentru atingerea unor scopuri date' (Erhard Friedberg,
1997), ca "un grup uman, alcatuit din specialisti care lucreaza impreuna la o sarcina comuna' (Peter
F. Drucker, 1999), "ca "un grup mare de persoane, structurat intr-un mod impersonal si care are
menirea de a asigura anumite obiective specifice' (Antohny Giddens, 2001),organizatia s-a impus ca
un semn distinctiv al epocii contemporane, iar societatea in care traim arata exact ca organizatiile
care o alcatuiesc. Buna sau rea, cu cele bune si cu cele rele, societatea noastra reflecta in mare
masura ceea ce exista, se intampla, se dezvolta sau se schimba in spatiul organizational (Mihaela
Vlasceanu, 1999). De-a lungul timpului, s-au dezvoltat teorii si modele explicative diverse cu
privire la organizatii. Acestea pot fi incadrate in patru etape distincte ca evolutie istorica, potrivit lui
R. Scott (2004). Localizate la intersectia a doua axe ale unei grile bidimensionale(rational-social si
inchis-deschis),avand doua criterii de analiza(relatia dintre organizatii si mediul lor si
functionarea organizatiilor ca sisteme),constatam existenta a patru tipuri de organizatii, a patru
tipuri de teorii si a patru etape sau faze de evolutie:
Functionarea organizatiilor
a.Sisteme rationale
11

b.Sisteme sociale(naturale)
Organizatiile si mediul
c.Sisteme inchise
1.Organizatii inchise si rationale - etapa I
2.Organizatii inchise si naturale - etapa a II-a
d.Sisteme deschise
3.Organizatii deschise si rationale - etapa a III-a
4. Organizatii deschise si naturale - etapa a IV-a

BIBLIOGARFIE:
-Ferreol G. si altii -dictionar sociologie
-Boudon R. -tratat de sociologie
-Vlasceanu M. -orgnizatii si comportament organizational
-Scott, W. R., 2004, Institutii si organizatii, Iasi, Editura Polirom.

12

Caracteristicile institutiilor publice


Institutiile publice:
1 - sunt persoane juridice de drept public create de stat sau autoritatile administratiei publice
cu scopul de a satisface un anumit interes general.
2 - ca persoane juridice au initiativa, raspundere si capacitatea de a emite acte de putere
politica, ce pot fi puse in executare chiar si prin forta de constrangere a statului.
3 - reprezinta verigi ale structurii organizationale care, conform Constitutiei, actioneaza din
oficiu pentru executarea legii sau prestarea de servicii publice in limite legale, sub controlul direct
sau indirect al Parlamentului.
4 - puterea si responsabilitatea lor este de natura politica:
- la nivel central institutiile publice au responsabilitatea politica a performantelor
guvernamentale;
- la nivel local responsabilitatea consta in furnizarea serviciilor publice care sa
asigure in masura cat mai mare satisfacerea intereselor publice ale colectivitatilor.
5 - dispun de un patrimoniu propriu, dar statul le aloca resurse financiare pe care trebuie sa
le utilizeze cat mai eficient si de aceea marja lor de manevra in domeniul alocarii resurselor este
limitata de dispozitiile statutare.
6 - bugetul de venituri si cheltuieli este principalul instrument utilizat in planificarea si
evaluarea financiara a activitatii desfasurate, care ii asigura indeplinirea sistemului de obiective,
coordonarea eforturilor tuturor subdiviziunilor organizatorice, precum si operationalizarea unor
mecanisme eficiente de control.
7 - conducatorii institutiilor publice sunt ordonatori de credite principali, secundari sau
tertiari in functie de gradul de subordonare a institutiei si a finantarii sale de la bugetul central sau
cel local.
Ordonatorii principali de credite:

13

a. sunt ministrii sau conducatorii celorlalte organe ale administratiei publice centrale in
cazul institutiilor publice finantate de la
- bugetul de stat
- bugetul asigurarilor sociale de stat
- bugetele fondurilor speciale
- ei repartizeaza creditele pe niveluri ierarhice inferioare
- aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, conform dispozitiilor legale
b. la nivel local sunt primarii si presedintii consiliilor judetene
Ordonatorii secundari de credite:
- sunt conducatorii institutiilor publice care se afla in subordinea ordonatorilor
principali de credite
- aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii si a celor din bugetele
fondurilor speciale cu respectarea normelor legale si
- repartizeaza creditele bugetare ce au fost aprobate institutiilor ierarhice inferioare
Ordonatorii tertiari de credite sunt cei care conduc institutiile publice aflate intr-o relatie de
subordonare fata de ordonatorii secundari.
Toti ordonatorii de credite au obligatii cu privire la:
- utilizarea creditelor bugetare
- realizarea veniturilor
- folosirea eficienta a sumelor obtinute indiferent de unde
- integritatea bunurilor ce apartin institutiilor pe care le conduc

14

- inregistrarea si evidentierea valorica a resurselor financiare din cadrul institutiilor


publice
- prezentarea darilor de seama contabile cu privire la executia bugetara
8 - personalitatea juridica a institutiilor publice le confera dreptul de a incheia contracte si de
a fi chemate in judecata in nume propriu, ceea ce sporeste responsabilitatea conducerii in ceea ce
priveste:
- respectarea normelor legale in achizitionarea bunurilor materiale si acordarea
drepturilor banesti
- respectarea legalitatii in efectuarea tuturor cheltuielilor
- incadrarea operatiunilor patrimoniale in conturile contabile corespunzatoare.
Pentru ca utilizeaza fonduri publice s-au instituit reguli referitoare la:
- principiile
- cadrul general
- procedurile de atribuire a contractelor de achizitie publica.
In atribuirea contractului de achizitie publica, institutia publica poate recurge la licitatie:
- deschisa
- restransa
- negociere
- cerere de oferta
- concurs de solutii
9 - sunt entitati prin intermediul carora statul isi exercita functiile.

15

Principala functie exercitata de stat in plan economic este redistribuirea produsului intern
brut (PIB) in economie, atat la nivel central cat si local. De aceea,
- construirea si modernizarea obiectivelor de interes general se realizeaza prin
eforturi investitionaleconsiderabile; de aceea, orice proiect de investitii trebuie sa fie
fezabil si sa produca efecte de ordin social
- adoptarea unui proiect investitional tine seama de o serie de criterii de analiza:
- politic care urmareste integrarea in strategia adoptata de autoritatea
centrala sau locala
- juridic vizeaza legitimitatea implementarii proiectului si a procurarii
surselor de finantare necesare
- economic impune eficienta realizarii
- social adesea este primordial
- comercial are in vedere activitatile comerciale aferente infaptuirii
investitiei
- tehnic impune o evaluare corecta care sa asigure si gradul ridicat de
tehnicitate dar si cheltuieli corespunzatoare, nici sub nici supraevaluate, nici
subevaluate
- institutional solicita existenta personalului specializat
- ecologic se refera la integrarea obiectivului investitional in mediul natural,
respectiv la impactul ce l-ar putea avea asupra echilibrului ecologic.
- in alegerea unui proiect investitional se va opta pentru cel care va indeplini
urmatoarele conditii:
- generarea unor valori actualizate nete pozitive si cat mai mari
- prezinta rate interne de rentabilitate mai mari decat rata minima acceptabila
16

- are termene de recuperare cat mai reduse.


10 - nu sunt organizatii introvertite, dimpotriva urmaresc sa-si modifice chiar si mediul in
care actioneaza, integrandu-si misiunea si proiectul global astfel incat sa-si onoreze rolul pe care-l
au atat la nivel microsocial in satisfacerea nevoilor sociale ale membrilor societatii, cat si la nivel
macrosocial in infaptuirea politicilor publice.
11 in ultima vreme se remarca tendinta sporirii substantiale a rolului institutiilor publice
locale ca urmare a procesului de descentralizare a administratiei publice, care consta in deplasarea
puterii de la centru spre periferie.
In acest context, pozitia institutiilor publice centrale este bine definita, dar impactul
economic si social al celor locale va deveni tot mai mare.
Are loc astfel sporirea autonomiei locale, a capacitatii efective de a-si gestiona in nume
propriu si prin asumarea raspunderii, o buna parte din treburile publice in interesul colectivitatilor
locale pe care le reprezinta. Ca urmare, autonomia locala
a) se exercita numai in plan - administrativ si financiar pe baza si in limitele
stabilite de lege
b) vizeaza organizarea si functionarea in care sunt depline si exclusive competentele
- atributiile
- gestionarea resurselor
c) permite initiative proprii in anumite limite.
O problema de maxima importanta in aceste conditii este determinarea gradului optim de
descentralizare in functie de politicile adoptate de stat in ceea ce priveste:
- stabilizarea macroeconomica
- redistribuirea veniturilor
- alocarea rationala a resurselor
17

Se impune realizarea unui echilibru intre competentele institutiilor publice care functioneaza
la nivel central si competentele autoritatilor publice locale. Aceasta se realizeaza prin:
- cresterea calitatii actului administrativ
- delimitarea clara a competentelor potrivit sarcinilor ce urmeaza a fi infaptuite
- sporirea capacitatii autoritatilor locale de a-si indeplini obiectivele previzionate in
timp util
- utilizarea optima a resurselor umane
- evitarea suprapunerilor in planul activitatilor desfasurate pe diferite paliere
ierarhice, precum si a unor raporturi de concurenta
- intarirea autonomiei locale
12 - institutiile publice locale prezinta o serie de particularitati, intre care evidentiem:
- emiterea intr-o mai mica masura a actelor administrative de autoritate
- organizarea unor institutii publice care ofera servicii publice comunitare poate fi:
- obligatorie, in temeiul legii (ex., infiintarea serviciului public specializat
pentru protectia copilului aflat in dificultate)
- facultativa (ex., infiintarea cantinelor de ajutor social)
- poseda competente - obligatorii
- facultative
- delegate de stat
- complementare
- coordonarea si conducerea se poate face in doua moduri:

18

- prin reprezentantii consiliului local in organul de conducere al institutiei


are avantajul operativitatii
- prin contractul de management incheiat cu conducatorul institutiei
publice.

19

CARACTERIZAREA GENERAL A INSTITUIILOR PUBLICE


1.1. Definirea institutiilor publice
Institutiile publice au un rol important n cadrul statului deoarece prin intermediul acestora
statul si n 141i86b deplineste functiile si rolul. De asemenea, procesele economice n economia de
piata, precum si n alte tipuri de economii, sunt influentate de stat prin intermediul sectorului public.
Sfera de cuprindere a institutiilor publice este vasta, statul actionnd practic n toate
domeniile vietii economice sau sociale. De asemenea, una din caracteristicile cele mai importante
ale economiilor secolului XX, care se continua si n secolul XXI, este expansiunea sectorului
public. Statul, prin intermediul institutiilor de care dispune sau prin intermediul ntreprinderilor a
actionat, n functie de politica urmata n diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut
n economie, a influentat pozitiv sau negativ desfasurarea anumitor activitati.
O prima modalitate de definire a institutiilor publice o prezinta Legea privind finantele
publice nr. 500/2002 potrivit careia "institutii publice" reprezinta denumirea generica ce include
Parlamentul, Administratia Prezidentiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale
administratiei publice, alte autoritati publice, institutiile publice autonome, precum si institutiile din
subordinea acestora, indiferent de modul de finantare al lor.
Institutiile publice n sensul Legii 273/2006 privind finantele publice cuprind "autoritatile
unitatilor administrativ-teritoriale, institutiile publice si serviciile publice de interes local, cu
personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora".
O alta modalitate de a defini institutiile publice este aceea legata de caracteristicile bunurilor
produse de catre acestea si modul de verificare sau, altfel spus, de modul de distribuire a acestora
catre beneficiari. Din acest punct de vedere, se poate spune ca institutiile publice produc bunuri
publice care se distribuie, de regula, n mod gratuit, urmarind satisfacerea la un nivel maxim posibil
a cerintelor consumatorilor, sau la preturi accesibile consumatorilor. Producerea de bunuri publice
este, de regula, obiectul de activitate al unei institutii publice. De aceea, fiind legate, din punct de
vedere financiar, de bugetul public, institutiile publice sunt organizate dupa principiul "non profit".
Exista si exceptia potrivit careia o institutie este publica, n functie de caracteristicile
prestatiilor acesteia, adresndu-se publicului larg. Delimitarea unor asemenea institutii nu tine
seama n primul rnd de caracteristicile finantarii, de dependenta lor de bugetul statului, ele putnd
fi chiar private sau sa functioneze dupa principiile finantelor private.
1.2. Clasificarea institutiilor publice
Institutiile publice pot fi clasificate dupa mai multe criterii, astfel:
I. Dupa importanta activitatii, institutiile publice pot fi grupate n :

20

a) Institutiile administratiei publice centrale ce cuprind: Parlamentul, Presedentia Romniei,


Guvernul, ministerele si celelalte autoritati centrale de specialitate ale administratiei publice si
institutiile din subordinea lor directa.
b) Institutii ale administratiei publice locale ce cuprind: consiliile comunale, orasenesti, judetene si
Consiliul General al Municipiului Bucuresti, ca autoritati deliberative, si primarii, presedintii
consiliilor judetene si primarul general al municipiului Bucuresti, ca autoritati executive.
II. Dupa statutul juridic, institutiile publice se clasifica n:
a) Institutii publice cu personalitate juridica, unitati ai caror conducatori au calitate de ordonatori de
credite. Aceste institutii au patrimoniu propriu, cont curent deschis la trezorerie, buget propriu de
venituri si cheltuieli, ntretin relatii cu tertii, conduc contabilitate proprie.
b) Institutii publice fara personalitate juridica, unitati ai caror conducatori nu au calitate de
ordonatori de credite. Sunt institutii care functioneaza ca entitati distincte n subordinea sau pe
lnga institutii cu personalitate juridica, nu au cont curent la trezorerie si nu conduc contabilitate
proprie (gradinite, scoli generale, dispensare medicale etc.)
III. Dupa nivelul ierarhic, institutiile publice se grupeaza n:
a) Institutii publice superioare reprezinta unitatile ai caror conducatori au calitate de ordonatori
principali de credite (ministrii si conducatorii celorlalte organe centrale de stat) care primesc
mijloacele banesti direct de la bugetul de stat si repartizeaza credite bugetare aprobate unitatilor
ierarhic inferioare.
b) Institutii publice subordonate reprezinta unitatile ai caror conducatori au calitatea de ordonatori
secundari si tertiari de credite si primesc prin repartizare de la institutiile ierarhic superioare
mijloacele bugetare pentru acoperirea nevoilor proprii.
IV. Dupa regimul de finantare, institutiile publice pot fi :
a) Institutii publice finantate integral de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat,
bugetul fondurilor speciale, bugetele locale, dupa caz .
Creditele bugetare ale acestor institutii publice si a celor din subordine sunt stabilite de ordonatorul
de credite ierarhic superior si de comun acord cu Ministerul Finantelor Publice n corpul
ordonatorilor principali de credite.
La partea de venituri ntlnim "alocatii de la bugetul X", iar la cheltuieli sumele alocate sunt
defalcate dupa criteriul economic al clasificatiei bugetare. n cazul n care aceste institutii ncaseaza
venituri, acestea vor fi virate integral la bugetul de la care sunt finantate.
b) Institutii publice finantate din venituri proprii si subventii acordate din bugetul de stat din
bugetele fondurilor speciale, sau din bugetele locale.
21

Majoritatea institutiilor publice se ncadreaza n aceasta categorie. Subventiile primite (care apar la
partea de venituri) vin n completarea veniturilor proprii obtinute din activitatile specifice
desfasurate. Ordonatorul de credite superior stabileste cuantumul subventiei, dar nu si destinatia
acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli de personal, etc.) Conducatorul institutiei face defalcarea
tuturor veniturilor (venituri proprii plus subventii) pe categorii de cheltuieli, urmnd ca bugetul sa
fie vizat de ordonatorul superior.
c) Institutii publice finantate integral din venituri proprii (autofinantate). Sunt similare institutiilor
publice prezentate anterior, cu diferenta ca acestea nu beneficiaza de nici o subventie de la
ordonatorul superior de credite.
Institutia nu este autonoma cta vreme este n subordinea unui ordonator de credite superior, iar
bugetul propriu trebuie vizat de ordonatorul superior.
d) Institutii publice finantate din credite externe sau fonduri nerambursabile. Fondurile externe
rambursabile sau nerambursabile de care beneficiaza institutiile publice din tara noastra vin, cel mai
adesea, n completarea alocatiilor de la bugetul de stat si a veniturilor proprii ale institutiilor
respective.
V. Un alt criteriu de clasificare a institutiilor publice este domeniul n care si manifesta
autoritatea. Distingem, astfel:
a) institutii publice care actioneaza n domeniul legislativ:
- Parlamentul (Camera Deputatilor si Senatul);
- consiliile judetene, consiliile locale.
b) institutii care actioneaza n domeniul executiv:
- Guvernul;
- ministerele;
- Banca Nationala a Romniei;
- prefecturile;
- primariile.
c) institutii publice care actioneaza n domeniul judecatoresc:
- nalta Curte de Casatie si Justitie;
- Consiliul Superior al Magistraturii;
22

- instantele judecatoresti;
- tribunalele;
- parchetele.
1.3. Categorii de institutii publice
O caracteristica a institutiilor publice este faptul ca ele produc bunurile publice care sunt
distribuite n cea mai mare parte gratuit sau la preturi care se regasesc sub nivelul costurilor. Prin
serviciile oferite de catre institutiile publice se urmareste asigurarea unor servicii catre contribuabili
care ar necesita costuri ridicate daca ar fi produse de sectorul privat, precum si asigurarea
satisfacerii nevoilor sociale ale contribuabililor. Deoarece sunt axate pe furnizarea unor anumite
bunuri publice, institutiilor publice le este caracteristica specializarea, ele urmarind scopul pentru
care functioneaza.
Pentru realizarea sarcinilor si functiilor ce-i revin, statul organizeaza o vasta retea de
institutii cu scopul de a presta servicii publice n vederea satisfacerii interesului general al
populatiei. Prin intermediul acestor institutii publice, statul desfasoara actiuni n diferite domenii,
asa cum rezulta ele din legile bugetare, astfel :
I. Actiuni privind serviciile publice generale desfasurate de catre autoritatile publice
(administratia prezidentiala, autoritatile legislative, autoritatile executive, autoritatile judecatoresti,
alte autoritati).
II. Actiuni privind apararea nationala
III. Actiuni privind ordinea publica si siguranta nationala.
IV. Actiuni social-culturale:
1.

nvatamnt;

2.

Sanatate;

3.

Cultura si religie;

4.

Sport si tineret;

5.

Asistenta sociala.

V. Actiuni de dezvoltare publica, locuinte si servicii:


1.

Dezvoltare publica;
23

2.

Locuinte;

3.

Protectia mediului si gospodarirea apelor.

VI. Actiuni economice:


1.

Industrie;

2.

Agricultura si silvicultura;

3.

Transporturi si comunicatii;

4.

Alte actiuni economice .

VII. Alte actiuni:


1.

Cercetare stiintifica.
1.4. Ordonatorii de credite bugetare

Conducatorii institutiilor publice sunt ordonatori de credite bugetare. n functie de


subordonarea institutiei, conducatorul acesteia poate fi:

ordonator principal de credite;


ordonator secundar;
ordonator tertiar.

1. Ordonatorii principali de credite - sunt ministrii, conducatorii celorlalte organe de


specialitate ale administratiei publice centrale, conducatorii altor autoritati publice centrale,
conducatorii institutiilor publice autonome si primarii. n categoria celorlalte organe de specialitate
ale administratiei publice centrale se includ, printre altii, conducatorii Consiliului Legislativ, Curtii
Constitutionale, Consiliului Concurentei, SRI, SPP etc. Conducatorii institutiilor publice autonome
sunt conducatorii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Autoritatii Nationale de Reglementare
n Domeniul Energiei Electrice, Autoritatii Nationale de Reglementare n Domeniul Gazelor
Naturale etc. Ordonatorii principali de credite pot delega aceasta calitate nlocuitorilor de drept,
secretarilor generali sau altor persoane mputernicite n acest scop. Prin actul de delegare
ordonatorii principali de credite vor preciza limitele si conditiile delegarii. n cazurile prevazute de
legi speciale, ordonatorii principali de credite sunt secretarii generali sau persoanele desemnate prin
aceste legi. Astfel de situatii se ntlnesc, de exemplu, la Camera Deputatilor si Senat.
2. Conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea ordonatorilor
principali de credite sunt ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz. Diferenta dintre un
ordonator secundar de credite si unul tertiar este aceea ca ordonatorul secundar mai are la rndul sau
ordonatori de credite n subordine. Deci, un ordonator tertiar de credite poate fi n subordinea
24

directa a ordonatorului principal de credite (cazul cel mai frecvent ntlnit) sau n subordinea unui
ordonator secundar de credite.
Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul
propriu si pentru bugetele institutiilor publice ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt
ordonatori secundari sau tertiari de credite, dupa caz, n raport cu sarcinile acestora. Ordonatorii
principali de credite vor repartiza creditele bugetare, dupa retinerea a 10% din prevederile aprobate
acestora, pentru asigurarea unei executii bugetare prudente, cu exceptia cheltuielilor de personal si a
celor care decurg din obligatii internationale, care vor fi repartizate integral. Repartizarea sumelor
retinute n proportie de 10% se face n semestrul al doilea, dupa examinarea de catre Guvern a
executiei bugetare pe primul semestru;
Ordonatorii secundari de credite repartizeaza creditele bugetare aprobate de ordonatorul
principal de credite pentru bugetul propriu si pentru bugetele institutiilor publice subordonate, ai
caror conducatori sunt ordonatori tertiari de credite, n raport cu sarcinile acestora;.
Ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai
pentru realizarea sarcinilor institutiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate
si n conditiile stabilite prin dispozitiile legale.
Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si de a utiliza creditele bugetare numai n
limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor
publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale.
Ordonatorii de credite raspund, potrivit legii, de:

angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor n limita creditelor bugetare repartizate si


aprobate;
realizarea veniturilor;
angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare;
integritatea bunurilor ncredintate institutiei pe care o conduc;
organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea la termen a situatiilor financiare
asupra situatiei patrimoniului aflat n administrare si executiei bugetare;
organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii publice si a programului
de lucrari de investitii publice;
organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenti acestora;
organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor legale.

25

INSTITUTIONALIZAREA
Constituind o problema de mare actualitate in spatiul realitatii sociale romanesti, problema copiilor
institutionalizati are in aceeasi masura nevoie de o rezolvare cat mai rapida si mai favorabila.
Aceasta deoarece una dintre normele impuse de legislatia in vigoare, adoptata odata cu aderarea la
Uniunea Europeana o constituie reducerea numarului de copii institutionalizati si integrarea lor in
forme alternative de protectie.
1. Date actuale
La sfarsitul anilor '80 existau aproximativ 950.000 de copii in ingrijire publica in tarile din Europa
Centrala si de Est, din care 40% erau in leagane si case de copii cu handicap.
Pana in 1996 numarul total al copiilor in institutii a crescut pana la 1 milion, in pofida reducerii in
cifre absolute a numarului de copii in aceasta perioada, datorita scaderii ratei natalitatii.
Pentru Romania, datele actuale, furnizate de Organizatia "Salvati Copiii" Romania, arata ca in 2002
din totalul de 4.965.044 copii existenti, 0,87% se afla intr-o forma de ingrijire de tip rezidential.
38.599 copii se afla in institutii de stat, iar 5.104 in institutii de tip nonguvernamental.
Aceeasi sursa indica faptul ca in septembrie 2002, 41.782 copii se aflau in plasament/incredintare la
familii substitutive, astfel: 60% dintre ei in grija familiei extinse, iar 30% in grija asistentului
maternal profesionist. Ulterior, numarul de copii aflati in plasament la asistentul maternal
profesionist a crescut considerabil, asa cum se va vedea din datele prezentate in continuare.
Desi actiunile guvernamentale au urmarit reducerea numarului de copii din institutiile rezidentiale,
problemele cu care se confrunta atat copiii care au parasit institutiile, cat si cei care se afla in
continuare in sistemul rezidential constituie inca un subiect delicat in aria protectiei copilului. Si,
desi in ultimii anii se remarca o scadere a numarului de copii abandonati la nastere, de la 5.130 in
2003 la 2.216 in 2006, sistemul de adoptii nu poate raspunde tuturor intrarilor in sistemul de
protectie
a
copilului.
Incepand cu anul 2001, se deruleaza un program intens de dezinstitutionalizare. In urma strategiei
guvernamentale, in ultimii ani s-a reusit dezinstitutionalizarea a unui numar considerabil de copii.
Datele statistice oferite de ANPDC (Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copiilor)
arata ca in Martie 2007 un numar de 26.599 copii, reprezentand aproximativ 36% din copii separati
de parinti se afla in institutii si un numar de 47.194 copii (aproximativ 64%) sunt copii protejati prin
servicii de tip familial (asistenti maternali, rude pana la gradul IV, alte familii/persoane). Tot in
martie 2007 existau 1.615 centre de plasament, din care 1.206 publice si 409 private.
La finele primului trimestru al anului 2007, 11.016 copii cu dizabilitati beneficiau de protectie in
cadrul unor institutii publice (95,13% dintre acestia) sau private (5,87%).
O problema, care ramane inca nerezolvata, este reintegrarea sociala a copiilor si tinerilor care
parasesc sistemul institutional, numarul serviciilor de reintegrare sociala fiind destul de redus. La
sfarsitul anului 2006, functionau, la nivelul intregii tari, doar 2 centre pentru dezvoltarea
26

deprinderilor de viata independente. Considerand aceste asprecte, se poate afirma ca sistemul de


protectie a copilului detine inca o capacitatea redusa de a asigura un mediu adecvat dezvoltarii
copilului in spiritul reintegrarii sociale a acestuia in momentul parasirii institutiei.
2. Cauzele institutionalizarii
Principalul motiv care sta la baza deciziei de institutionalizare a copilului il reprezinta starea
de saracie a familiei copilului. Fie ca este vorba de copiii doriti sau nu, aceste familii nu dispun de
resursele necesare care sa le permita sa hraneasca copilul, sa ii cumpere imbracaminte, sa-l
scolarizeze. Este vorba de familii in care parintii fie ca nu lucreaza, fie ca dispun de slujbe cu
caracter sporadic, asa numitul "lucrul cu ziua".
Pentru aceste familii, institutia apare ca un camin sau internat, care le poate oferi copiilor cu mult
mai mult decat reusesc ei.
Un alt segment in populatia copiilor institutionalizati il constituie cei care sunt internati in institutii
nu din cauza saraciei ca atare, ci din cauza altor evenimente care ii amplifica efectul. Abandonul
familial, destramarea familiei prin divort, separare sau deces reprezinta situatii care adaugate la
factorul saracie, ii amplifica efectul.
Familiile cu un singur parinte nu reusesc sa faca fata dificultatilor economice, in cazul in care tatal
sau mama copilului (mai rar) dispar pur si simplu sau cand tatal refuza sa-si recunoasca paternitatea.
Chiar si in familiile biparentale, o serie de alti factori de stress social pot agrava problema saraciei
si nesigurantei materiale.
Violenta domestica este o tema care se regaseste des in discutiile cu mamele care opteaza pentru
institutionalizarea copiilor lor. Violenta indreptata impotriva femeilor si copiilor are uneori ca
urmare directa internarea copiilor intr-o institutie, ca de pilda, in cazul violurilor sau a cazurilor
evidente de maltratare a copiilor.
Un alt context situational care genereaza institutionalizarea si chiar abandonul, este cel legat
de copiii rezultati din sarcini nedorite.
In plus, la aceste cazuri se pot adauga copiii abandonati "functional" ca urmare a
institutionalizarii. in cazul lor, despartirea indelugata si lipsa de contact cu familia de provenienta
duce la instrainarea treptata si retragerea familiei din viata copilului.
Nu in ultimul rand, trebuie mentionati copiii cu diverse handicapuri sau boli cronice, care prezinta
cerinte speciale de ingrijire, greu de asigurat in contextul unei vieti nesigure si limitate din punct de
vedere economic.
Mai jos este configurat un model social privind riscul internarii in institutii :

27

NEDORITI
ABANDONATI
CU DIZABILITATI
ALCOOLISM
VIOLENTA IN FAMILIE
FACTORI DE STRESS
SOCIAL
DIVORT
SEPARARE
PARASIRE
TATAL REFUZA
RECUNOASTEREA
PATERNITATII
SARACIE
SOCIALA

SI

NESIGURANTA

Fig. 1. Modelul cauzal al institutionalizarii


( dupa P. STEPHENSON et al, 1997)
Concluzia la care se ajunge este aceea ca saracia nu este nici necesara, nici
suficienta pentru a determina institutionalizarea in majoritatea cazurilor. Acele cazuri in care saracia
apare ca fiind singurul motiv al institutionalizarii copilului ar putea fi solutionate prin ajutorarea
financiara a familiilor.
Rezulta ca, saracia si nesiguranta materiala creeaza conditiile in care este cel mai probabil sa se
produca institutionalizarea, ca reactie la alte evenimente, cum ar fi abandonul familial si
destramarea familiei.
3. Ingrijirea rezidentiala
3.1. Conceptul "ingrijirii suficient de bune"
28

Pe baza unui studiu privind initiativele imbunatatirii ingrijirii rezidentiale in 14 tari din lume,
DAVID TOLFREE, reprezentant al organizatiei "Save the children" din Regatul Unit al Marii
Britanii, a elaborat un model, un cadru general al ingrijirii de tip rezidential.
Modelul, care foloseste drept ghid Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului,
identifica 8 arii prioritare ale acestei politici, care trebuie avute in vedere:
- Filosofie si obiective
- Mediul fizic
- Integrare in comunitate
- Contactul cu familia
- Respectarea opiniilor copilului
- Oportunitatile educationale
- Management si conducere
Scopul acestei politici este descris ca fiind "ingrijire suficient de buna"- nu neaparat idealul, ci un
sistem de ingrijire care pune la dispozitie standarde bazate pe resurse limitate.
Punctele principale asupra carora trebuie sa se concentreze aceasta ingrijire sunt:
Scopul ingrijirii - il reprezinta nu numai nevoile fizice, ci dezvoltarea generala a copilului,
punandu-se accent si pe pregatirea acestuia inainte de parasirea institutiei. Tot acestui scop ar trebui
sa-i fie subsumata si dezvoltarea unor relatii stabile, bazate pe incredere intre copii si personalul de
ingrijire, pentru cultivarea identitatii individuale.
Iinstitutionalizarea trebuie facuta in urma unui proces minutios, in care alternativele la
ingrijirea rezidentiala sa fie luate in considerare
Un mediu ambient de tip familial, compus din unitati de mici dimensiuni in care traiesc laolalta
copii de varste si sexe diferite este cea mai buna varianta de ingrijire de tip rezidential.
Dezvoltarea optima a copilului ar trebui sprijinita activ, aceasta insemnand stimulare adecvata
pentru sugari, continuitate in ingrijire, crearea unui sentiment de individualitate, elaborarea unui
plan individual de dezvoltare pentru fiecare copil, crearea unor canale eficiente de comunicare
pentru ca parerile copilului sa fie ascultate, si o obligatie statutara de a implica copilul in orice
decizie privind intrarea/iesirea din institutie.
Integrarea in comunitate ar trebui sa se realizeze prin frecventarea de catre copii a scolilor din
comunitate si sprijinirea copilului in tranzitia spre viata independenta in comunitate.
29

Contactul cu familia trebuie incurajat permanent, in afara cazurilor in care el este in conflict cu
interesele majore ale copilului. Relatia de apropiere a copilului cu familia se poate mentine prin
initierea contactului cu familia, plasarea copilului in institutii care se afla in aporpierea domiciliului
parintilor naturali, pastrarea impreuna a fratilor si surorilor, modificarea regulilor care descurajeaza
contactul cu familia.
Coordonatorii de institutii trebuie sa joace un rol-cheie in acest proces de schimbare, reformuland
politica institutiei in functie de aceste linii, respecializand personalul si implementand procesul de
schimbare.
3.2. Caracteristicile ingrijirii centrate pe copil
In lucrarea sa Good enough practice in residential care, Tolfree (1995) sustinea ca: "toate institutiile
de tip rezidential trebuie sa lucreze cu copiii pentru atingerea urmatorului scop:a-i inzestra cu acele
cunostiinte, valori si abilitati necesare pentru a putea functiona in mod adecvat si independent in
comunitate. Aceasta inseamna satisfacerea nevoilor fizice, afective, sociale, educative, culturale si
spirituale ale copiilor."
In speta, obiectivele dezvoltarii copilului ar trebui sa includa nu numai crearea unui mediu potrivit
pentru o dezvoltare si o protejare completa a copilului, dar si pregatirea lui pentru momentul in care
va parasi institutia, astfel incat sa se poata adapta la mediul social si sa poata trai independent. In
acest sens, sunt necesare:
1. Crearea unor relatii stabile si bazate pe incredere, pentru asigurarea unei "bunastari afective",
parametru fundamental al unei dezvoltari armonioase;
2. Dezvoltarea unei identitati individuale pozitive, oferirea posibilitatii de a dobandi o imagine
pozitiva despre sine insusi si un simt adecvat al identitatii. Copiii trebuie sa-si inteleaga si sa-si
accepte trecutul, sa stie cum au ajuns in institutie, dar si sa invete cum sa-si aleaga viitorul. O
abordare marcata de flexibilitate si excesiv de marcata de reguli a ingrijirii, va impiedica
dezvoltarea copilului pe aceasta directie;
3. Dobandirea unor capacitati practice si a cunostintelor necesare vietii inafara institutiei, cum ar fi:
deprinderile domestice fundamentale (gatit, curatenie, intretinerea imbracamintii); deprinderile
pentru viata in comunitate (cumparaturi, utilizarea transportului public si a locurilor de recreere,
familiarizarea cu facilitatile comunitare, relationarea cu persoanele din afara institutiei)
3.3. Crearea unui mediu potrivit
Cu privire la acest aspect, lucrarea lui Tolfree mentioneaza ca: "Mediul fizic al institutiilor
rezidentiale pentru copii trebuie sa reflecte conditiile materiale din cadrul unei culturi mai largi.
Conditiile excesiv de spartane sau conditiile materiale excesiv de generoase, pot fi la fel de
daunatoare in efortul de a-i deprinde pe copii cu viata din lumea exterioara. Acolo unde este cu
putinta, cladirile vor fi asemanatoare cu cele din zona inconjuratoare si nu vor iesi in evidenta in
comparatie cu acestea."
30

Problema considerata a fi cea mai importanta este cea a dimensiunilor unitatilor. In institutiile care
sunt organizate cu dormitoare mari, sali de mese si alte spatii mari este dificil de realizat o ingrijire
focalizata asupra copilului.
Restructurarea spatiilor in unitati de dimensiuni mai mici, familiale, asigurarea unui acces liber al
copiilor in toate zonele institutiei rezidentiale pentru a diminua sentimentul de prizoneriat - sunt
pasi importanti in crearea unui mediu institutional adecvat. Mediul fizic al institutiei rezidentiale nu
trebuie sa fie mult peste nivelul comunitatii inconjuratoare, deoarece aceasta ar putea crea o
tendinta in randul parintilor de a-si institutionaliza copiii pentru a le asigura un nivel mai bun de
viata.
Cladirile trebuie sa fie asemanatoare celor din comunitate, pentru a reduce sentimentul de
stigmatizare si diferentiere si pentru a-l dezvolta pe cel de apartenenta la comunitate. Situarea
institutiei in orase care dispun de facilitati educative si modalitati de petrecere a timpului liber, si
care va permite accesul facil al parintilor pentru vizite - sunt elemente care vor favoriza integrarea
sociala a copilului institutionalizat.
3.4. Institutia deschisa: integrarea in comunitate si contactul cu familia
In intreaga regiune a Europei Centrale si de Est, institutiile rezidentiale functioneaza intr-o relativa
izolare fata de comunitatile inconjuratoare, ceea ce face ca la varsta de 16-18 ani, cand tinerii
parasesc institutia, sa se confrunte cu situatii dramatice.
Caracterul deschis al unei institutii ar putea fi asigurat prin punerea in practica a mai multor idei:
1. Scoli si gradinite comunitare: educarea copiilor in scoli si gradinite din afara institutiei, care sa le
permita sa ia contact cu ceilalti copii din comunitate, familiarizandu-i cu viata din mediul social
inconjurator si contribuind la reducerea stigmatizarii. Este nevoie insa si de perseverenta pentru a
depasi rezistenta initiala a comunitatii.
2. Crearea de legaturi cu comunitatea: voluntarii pot juca un rol important in acest sens, oferind
ajutor in cadrul institutiei si organizand vizite in comunitate. Aceasta va oferi copiilor prilejul unor
experiente in afara institutiei si va face sa creasca preocuparea si cunostintele comunitatii cu privire
la institutie
3. Sprijinirea tranzitiei din regim institutional in comunitate: se poate materializa in asigurarea
pentru cei care parasesc institutia a unei slujbe si a unei mici sume care sa acopere costurile
imediate. In Rusia, de exemplu, copiii care parasesc institutia au dreptul prin lege la o locuinta, ceea
ce impiedica aparitia situatiilor determinate de lipsa unui adapost.
4. Mentinerea legaturilor cu familia - aspectul legat de asigurarea unui contact intre familie si copil
este insuficient accentuat in Europa Centrala si de Est. Acest lucru are consecinte negative asupra
sentimentului de identitate si auto-respect al copilului, diminuandu-i sansele ca acesta sa-si reia
existenta alaturi de parintii sai biologici. Exista insa numeroase exemple de programe care au ca
obiectiv mentinerea si consolidarea contactului copiilor cu familiile lor:
31

a. Restabilirea contactului cu familiile - initiativele de a relua contactul cu familia biologica s-au


dovedit eficiente, avand deseori ca urmare reluarea vietii de familie a copilului institutionalizat.
b. Apropierea de familie - trebuie facute eforturi pentru a institutionaliza copiii in locuri cat mai
apropiate de domiciliul parintilor naturali, deoarece costurile transportului pot constitui unul din
factorii care limiteaza aceasta relatie. Acordarea unei sume de bani parintilor pentru a-si vizita
copiii la sfarsit de saptamana este o varianta eficace de a creste frecventa vizitelor familiilor sarace.
c. Camere pentru parintii care isi viziteaza copiii - infiintarea unor camere in care parintii care isi
viziteaza copiii sa poata dormi in cursul vizitei poate crea un contact mai intim cu copiii lor.
d. Pastrarea fratilor si surorilor impreuna - segregarea in functie de varsta sau gen ia uneori
posibilitatea fratilor si surorilor de a fi impreuna, incalcandu-se astfel o nevoie fundamentala si un
drept al copiilor.
e. Formarea lucratorilor sociali pentru munca cu familiile: prezenta lucratorilor adecvati, instruiti in
lucrul cu familiile, constituie un element care asigura succesul in mentinerea legaturilor cu familia.
Lipsa de pregatire in acest sens ii poate determina pe unii lucratori sociali sa stigmatizeze sau sa
ofenseze familia copilului institutionalizat sau din contra, sa promoveze o atitudine de rezistenta la
promovarea contactului cu familia, temandu-se ca integrarea copiilor si micsorarea numarului lor
le-ar ameninta stabilitatea locului de munca.
f. Reforma legislatiei si regulamentelor - uneori acestea pot sa impiedice mentinerea contactului cu
familia, cum ar fi normele cu caracter sanitar care pot interzice parintilor sa participe la ingrijirea
copiilor, deoarece ar putea introduce boli infectioase in institutie.
Contactul cu familia este un drept fundamental, exprimat explicit in Conventia Natiunilor Unite
pentru Drepturile Copilului, si el trebuie regasit in legile nationale.
4. Reintegrarea copiilor abandonati in institutii
4.1. Conceptul de "abandon"
Prin copil abandonat se intelege "orice copil care nu traieste alaturi de unul sau ambii sai parinti, iar
responsabilitatea cresterii, educarii si ingrijirii este transferata unei institutii sau altei persoane care
nu ii este ruda." (Holt Romania, 2002:34). Este cazul copiilor ai caror parinti pleaca la munca in
strainatate si lasa copilul in ingrijirea unui prieten sau vecin, cu angajamentul ca vor trimite bani
pentru intretinerea lui. Odata plecati, ei nu respecta aceasta promisiune, copilul fiind practic
abandonat, desi nu exista o decizie legala in acest sens. Similar este cazul copiilor parasiti in spitale,
ai caror parinti nu ii mai viziteaza.
In aceste situatii de abandon, responsabilitatea parintilor a fost transferata diverselor institutii:
maternitati, sectii de spital, de unde, in cea mai mare parte a cazurilor, copiii vor fi plasati la
asistentul maternal sau, in cazul copiilor mai mari, vor fi institutionalizati.

32

Este necesara realizarea diferentierii intre situatia in care parintii transfera responsabilitatile cu
privire la ingrijirea si cresterea copilului in afara familiei temporar unei institutii sau altei forme de
protectie sau cand o fac definitiv.
In primul caz, parintii vor pastra legatura cu copilul, il vor vizita si vor manifesta interes fata de
situatia lui. Unii autori numesc aceasta situatie de quasiabandon, deoarece contine potentialitatea ca
acel copil sa fie abandonat. In cazul abandonului definitiv, parintii isi manifesta clar dorinta de a
rupe relatiile cu copilul, prin consimtamantul la adoptia lui, dat in fata instantei de judecata.
Copilul institutionalizat este copilul abandonat care a ajuns intr-o institutie de ocrotire in baza unei
hotarari a Comisiei pentru Protectia Copilului in raza careia se afla domiciliul familiei respective.
Din momentul in care copilul este institutionalizat, parintii transfera in intregime responsabilitatea
cresterii si ingrijirii copilului institutiei sau altfel spus,"statului". De aceea, cei care lucreza in
domeniul protectiei copilului aud adesea expresii de genul: "Mi-am dat copilul la stat".
In cazul institutionalizarii, riscul de abandon definitiv al copilului este sporit fata de situatia in care
copilul este plasat pentru ingrijire unui asistent maternal de exemplu, deoarece stilul de relationare
este institutional si nu interpersonal.
Din punct de vedere juridic, abandonul reprezinta "fapta celui care avand obligatia legala de
intretinere fata de copil, il paraseste, il alunga sau il lasa fara ajutor, expunandu-l la suferinte fizice
sau morale" (Holt Romania, 2002:34 apudMitrofan, 1991:3)
Exista multi copii in centre de plasament sau in ingrijirea asistentului maternal care sunt parasiti de
parinti si nu mai au nici o legatura cu acestia. Cu toate acestea, ei isi mentin drepturile parentale,
copilul devenind liber de adoptie numai dupa ce parintii si rudele pana la gradul IV inclusiv declara
ca nu doresc sa ia in ingrijire copilul.
Activitati de prevenire a abandonului
Momentul actual se caracterizeaza prin demararea unor activitati in aceasta directie. Astfel,
Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului dispun de un serviciu de tip preventie
abandon, care are drept scop prevenirea situatiilor de abandon a copiilor in spitale, maternitati sau
alte institutii de ingrijire.
.
4.2. Conceptul de "reintegrare"
Reintegrarea reprezinta "reunificarea familiei dupa o perioada de separare a copilului de familia sa,
perioada in care s-a luat o masura de protectie fata de copilul aflat in dificultate (plasament la un
Serviciu Public Specializat sau plasamentul la asistentul maternal (Holt Romania, 2002:35)
Reintegrarea reprezinta un proces complex, care necesita parcurgerea mai multor etape. In final,
cazul este prezentat Comisiei pentru Protectia Copilului care va revoca masura de plasament pe care
a instituit-o initial.
33

4.3. Aspecte ale reintegrarii


Un aspect-cheie al reintegrarii este readaptarea copilului cu familia sa, aceasta fiind o etapa
intermediara intre institutionalizare si reintegrare.
Readaptarea incepe prin initierea unor contacte intre copil si familie. Parintilor li se relateaza
diferite aspecte cu privire la viata copilului lor in institutie, li se arata fotografii, copilul este dus
intr-o scurta vizita la domiciliu in prezenta asistentului social, copilul petrece o perioada de timp in
familie (un week-end, o vacanta scurta) - toate acestea avand ca scop acela de a atenua acel soc pe
care l-ar putea traversa copilul dupa o despartire mai indelungata de familie.
Reintegrarea unui copil in familia naturala va implica atat lucrul cu copilul, cat si cu familia sa.
Acest demers complex trebuie sa aiba in vedere urmatoarele aspecte (dupa Holt Romania, 2002:38):
-evaluarea necesitatilor copilului (in functie de varsta, stare de sanatate, diferite nevoi speciale)
- consiliere si sustinere oferite copilului
- evaluarea situatiei familiale a copilului (vizite la domiciliul familiei, contactarea familiei extinse);
aceasta evaluare se va referi la:
1.

Identificarea nevoilor familiei biologice

2.
Consilierea familiei si sprijinirea acesteia in vederea stabilirii unui
de viitor pentru copil
3.

Responsabilizarea familiei pentru viitorul copilului

4.

Asistarea familiei in obtinerea drepturilor egale

5.
(acte
etc.)

Sprijinirea pentru eliberarea actelor necesare externarii


medicale, adeverinte de obtinere a alocatiei, adeverinte pentru transfer

plan

copilului
scolar,

Bibliografie:
Cauzele institutionalizarii copilului in Romania, 1997, Lucrare editata
cu
sprijinul reprezentantei UNICEF Romania
Holt Romania, 2002, Ghiduri de buna practica in asistenta sociala a copilului
familiei, Bucuresti, Ed. Lumen

si

Mitrofan, I., Mitrofan, N., 1991, Familia de la A.la Z, Bucuresti,


Ed.
Stiintifica
34

Pop, L., (coord), 2002, Dictionar de politici sociale, Bucuresti, Ed.Expert

35