Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm d.

18 aprilie 1955, Princeton) a fost

un fizician teoretician de etnie evreiasc, nscut n Germania, apatrid din
1896, elveian din 1899, emigrat n 1933 n SUA, naturalizat american n 1940,
profesor universitar la Berlin i Princeton. A fost autorul teoriei relativitii i unul
dintre cei mai strlucii oameni de tiin ai omenirii.
n 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizic[12].
Cele mai multe dintre contribuiile sale n fizic sunt legate de teoria relativitii
restrnse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, i de teoria
relativitii generalizate (1915) care extinde principiul relativitii micrii
neuniforme, elabornd o nou teorie a gravitaiei.
Alte contribuii ale sale includ cosmologia relativist, teoria capilaritii, probleme
clasice ale mecanicii statistice cu aplicaii n mecanica cuantic,
explicarea micrii browniene a moleculelor, probabilitatea tranziiei atomice,
teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietile termice ale luminii (al
cror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiaiei (ce
include emisia stimulat), teoria cmpurilor unitar i geometrizarea fizicii.
Cea mai cunoscut formul a lui Einstein este E=mc , care
cuantific energia disponibil a materiei. Pe aceast formul se
bazeaz atomistica, seciunea din fizic care studiaz energia nuclear.
Einstein nu s-a manifestat doar n domeniul tiinei. A fost un activ militant al pcii
i susintor al cauzei poporului evreu cruia i aparinea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrri tiinifice i peste 150 n alte domenii.[13]
[14]
Contributii specifice

Prima sa lucrare tiinific o scrie de la vrsta de 16 ani (1894 sau 1895).[24]

Pasionat de cercetarea tiinific, studiaz lucrrile lui Minkowski (care i-a fost
profesor), Michelson, Fizeau.
n urma unor publicaii, Einstein se impune ca un remarcabil om de tiin. Astfel, n
anul 1901 trimite, la revista de fizic Annalen der Physik, o lucrare avnd ca
subiect capilaritatea.

Teoria Relativitii Restrnse

Cea de-a patra lucrare important publicat de Einstein n 1905, "Asupra
electrodinamicii corpurilor n micare", coninea ceea ce avea s fie cunoscut mai
trziu ca Teoria relativitii restrnse, una dintre cele mai celebre contribuii ale sale,
n care demonstreaz c teoretic nu este posibil s se decid dac dou evenimente
care se petrec n locuri diferite, au loc n acelai moment sau nu. Ideile de baz au fost
formulate de Einstein nc de cnd avea 16 ani (deci cu 10 ani n urm).
nc de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau
cunoscui fizicienii i chimitii) ncercaser s neleag natura materiei i a radiaiei,
precum i felul n care interacionau ntr-o imagine unificata a lumii. Ideea c
legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscut drept concepia mecanicist asupra
lumii, n timp ce ideea c legile electricitii sunt fundamentale era cunoscut drept
concepia electromagnetic asupra lumii. Totui, niciuna dintre idei nu era capabil s
ofere o explicaie coerent asupra felului cum radiaia (de exemplu lumina) i materia
interactioneaz atunci cnd sunt vzute din sisteme de referin ineriale diferite, adic
interaciile sunt urmrite simultan de un observator n repaus i un observator care se
mic cu o vitez constant.

n primvara anului 1905, dup ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani,

Einstein i-a dat seama ca esena problemei const nu ntr-o teorie a materiei, ci ntr-o
teorie a msurrii. Esena acestei teorii speciale a relativitii era constatarea c toate
msurtorile timpului i spaiului depind de judeci asupra simultaneitii a dou
evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe dou
postulate:
Principiul relativitii, care afirm c legile fizicii sunt aceleai n toate sistemele
de referin ineriale
Principiul invariabilitii vitezei luminii, care arat c viteza luminii n vid este o
constant universal.

Numai viteza luminii este constant n orice sistem de referin, lucru preconizat i
de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formul:
. ("Echivalena mas-energie")
Aceast ecuaie exprim cantitate imens de energie ascuns ntr-un corp i care poate
fi eliberat att n procesul de fisiune ct i n cel de fuziune nuclear, procese care
stau la baza funcionrii bombei atomice.
Iat cteva din consecinele relativitii restrnse:[26]
"Contracia Lorentz" sau "contracia lungimilor" nsoit de "dilatarea timpului":
Micorarea aparent a dimensiunilor obiectelor care se deplaseaz fa de
observator cu viteze relativiste.
"Efectul Doppler": n astronomie, const n micorarea frecvenei ("deplasarea
spre rou") radiaiei emise de corpurile cereti ndeprtate ca urmare a
expansiunii Universului.
"Aberaia luminii": Imaginea unui obiect n micare (cu vitez apropiat de cea a
luminii) apare comprimat asemeni unui con cu vrful indicnd sensul deplasrii
Masa nu mai este constant i nici timpul nu se mai scurge cu aceeai vitez, mai
ales la viteze foarte mari.

Teoria relativitii restrnse aduce o explicaie clar celebrului experiment MichelsonMorley (1887) putnd fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.
Einstein a fost primul care a unit mecanica clasic cu electrodinamica lui Maxwell.
Elabornd teoria relativitii restrnse, Einstein a spart tiparele unor concepii geniale,
cldite cu peste dou secole n urm, de ctre Isaac Newton n a sa Philosophiae
naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuiie i un curaj exemplar. Prin
aceasta a fost capabil s ofere o descriere consistent i corect a evenimentelor fizice
din diverse sisteme de referin ineriale fr a face presupuneri speciale cu privire la
natura materiei sau a radiaiei, sau a felului cum ele interacioneaz.

Teoria relativitii generalizate

Teoria relativitii restrnse explic fenomenele ondulatorii, eliminnd aciunea
instantanee de la distan. Electrodinamica lui Faraday i Maxwell este compatibil cu
viteza finit de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene i
a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativist. Dar pentru a pune gravitaia
in concordan cu relativitatea a fost nevoie de modificri mult mai profunde ceea ce

l-a condus pe Einstein la Teoria relativitii generalizate. n aceast teorie, orice vitez
de propagare, inclusiv a gravitaiei, este finit. Teoria Relativitii Generalizate,
asociaz timpului spaiul legnd coordonatele evenimentelor de timp i sudndu-le n
mod unitar, iar gravitaia devine o proprietate a acestui reper spaiu-timp, devenind de
fapt o deformare a spaiului i a timpului.
Einstein nu desfiineaz concepia newtonian, ci o nlocuiete cu una mai extins,
valabil pentru viteze apropiate de cea a luminii.
Teoria Relativitii Generalizate a revoluionat gndirea tiinific prin negarea
existenei unui timp absolut, strnind un ecou uria n toat lumea, fiind discutat n
contradictoriu n cele mai prestigioase centre tiinifice ca i n cercuri mondene sau
n sli de conferine pentru marele public. A fost combtut cu vehemen de unii,
dndu-se dovad de cunoatere superficial. Epoca ce a urmat a fost marcat de
interesul pentru aceast teorie, considerat ca rsturntoare a tuturor legilor micrilor
i fenomenelor fizice admise ca fundamentale.

Mecanica statistic
Unul din subiectele tratate n Annus Mirabilis 1905 se refer la mecanica statistic.
Aceasta, spre deosebire de mecanica clasic, se ocup de sisteme cu un numr foarte
mare de particule, studiind comportamentul mediu al acestora i reprezint un
domeniu care abia fusese studiat de Ludwig Boltzmann i Josiah Willard Gibbs.

Ipoteza fotonic
Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate n 1905. Pentru a explica
acest fenomen, care infirma caracterul ondulatoriu al luminii,[29] Einstein explic
mecanismul emisiei de electroni utiliznd ideile recente ale lui Max Planck, folosind
termenul de "cuant" (pachet de energie). Pentru aceast lucrare, Einstein va
primi Premiul Nobel pentru Fizic. Asta nseamn c Einstein a primit premiul Nobel
nu pentru teoria relativitii, ci n calitate de printe al mecanicii cuantice.
Einstein emite o ipotez revoluionar asupra naturii luminii, afirmnd c, n anumite
circumstane determinate, radiaia electromagnetic are o natur corpuscular
(material), sugernd c energia transportat de fiecare particul a razei luminoase,
pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proporional cu frecvena acelei
radiaii. De fapt, primul care a demonstrat teoretic c radiaia electromagnetic este
emis n cantiti precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, n anul 1900, a
descris matematic aa-numita radiaie a corpului negru.
Aceast ipotez contrazicea o tradiie de un secol (este vorba de teoria
electromagnetic a lui Maxwell), care consider emiterea energiei luminoase ca pe un
proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul
american Robert Andrews Millikan, care a confirmat experimental teoria un deceniu
mai trziu, a fost el nsui descumpnit de rezultat.
Einstein, a crui principala preocupare era s neleag natura radiaiei
electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care s reflecte dualismul
particul - und al luminii.

Micarea brownian
ntr-unul din articolele publicate n 1905, cu titlul "Micarea Brownian"[30], a fcut
predicii semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind
micarea aleatoare a particulelor suspendate ntr-un fluid. Aceste previziuni au fost
confirmate experimental.
3

Ecuaiile lui Einstein

Forma matematic prin care teoria relativitii generalizate descrie fora de gravitaie
o constituie un sistem de zece ecuaii numite ecuaiile de cmp Einstein.[31]
Acestea au fost descoperite concomitent de Einstein i de matematicianul
german David Hilbert (1862 - 1943) n anul 1915. ntre cei doi savani a avut loc un
schimb de idei, care a condus la forma final a ecuaiilor de cmp ale Relativitii
Generalizate.

Difuzia luminii
n 1910, Einstein a scris o lucrare despre "opalescena critic" n care trateaz efectul
de difuzie al luminii n atmosfer. Este vorba de acel fenomen explicat i de John W.
S. Rayleigh, conform cruia bolta cereasc se vede albstruie n timpul zilei i rocat
la crepuscul.

Recompense, distincii i aprecieri

Cea mai important apreciere a contribuiei sale n domeniul tiinei o
constituie Premiul Nobel pentru Fizic (1921).
Motivaia juriului Nobel:
"Pentru serviciul oferit Fizicii teoretice i n special pentru descoperirea legii efectului
fotoelectric".
Fizicianul german Max Born consider teoria relativitii ca fiind cea mai mare
realizare a minii umane n ceea ce privete concepiile asupra Universului.[47]
Fizicianul P. A. M. Dirac numete teoria relativitii "cea mai mare descoperire
tiinific realizat vreodat".[48]
n 1999, ziarul Time l denumete "personalitatea secolului".[49]
n Germania, Ministeriul pentru Educaie i Cercetare (Bundesministerium fr
Bildung und Forschung) a declarat "Anul Fizicii 2005" ca "Anul Einstein": s-au
mplinit 100 de ani de la lansarea teoriei relativitii i 50 de ani de la moarte i au
avut loc o serie de manifestri tiinifice i de popularizare a teoriilor sale.
n cinstea sa, elementul cu numrul de ordine 99 n sistemul periodic al elementelor a
fost numit Einsteiniu.[50]
De asemenea, un crater lunar i poart numele.[51]
n 1912, Einstein este admis ca membru al Academiei de tiine din Berlin.
Venerat de comunitatea oamenilor de tiin[52], Einstein a fost considerat omul
secolului, iar numele su este asociat, n cultura comun, cu ideea de geniu.

Bohr versus Einstein

O alt disput pe scena lumii tiinifice a acelei perioade a constituit-o controversa
dintre Einstein i Niels Bohr legat de mecanica cuantic.
Dei teoria cuantelor constituia una din consecinele imediate ale contribuiilor sale
tiinifice, Einstein nu a fost niciodat de acord cu interpretarea de
la Copenhaga adus acestei teorii de ctre Bohr i Werner Heisenberg, cea mai
popular interpretare a mecanicii cuantice, dar nici pe departe singura ei interpretare.
[59]

Einstein a purtat discuii aprinse cu marele fizician Niels Bohr n legtur cu

principiul de nedeterminare, ce ar rezulta din caracterul probabilistic al descrierilor
matematice din mecanica cuantic.[59]
n 1926, ntr-o scrisoare adresat fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se
la principiul incertitudinii, scria: "Sunt pe deplin convins c Dumnezeu nu se joac cu
zarurile".
n 1935, mpreun cu Boris Podolski i Nathan Rosen, Einstein a publicat un
document, cunoscut mai trziu sub numele Paradoxul Einstein - Podolski - Rosen[60],
prin care se arta c ntregul formalism al mecanicii cuantice, mpreun cu ceea ce ei
au numit criteriul realitii, implic faptul c teoria cuantic nu poate fi complet. Cu
alte cuvinte, exist zone ale realitii care nu pot fi descrise de mecanica cuantic,
concluzie care conduce la rezultate paradoxale.
Polemica a durat muli ani; de fapt Einstein s-a stins din via fr s accepte teoria
cuantic.

Mecanica cuantica - Aplicatiile

efectului fotoelectric extern
Elemente de fizica cuantica
(referat)
Pe masura adanciri studiilor legate de structura si proprietatile atomilor, fizicienii
au ajuns tot mai mult la concluzia ca greutatile si deficientele intampinate de modelul
Bohr Sommerfield au o cauza mai profunda. Cu alte cuvinte greutatile pe care le
intampina in a descrie corect atomul se regasesc sub o forma sau alta la intelegerea
oricaror fenomene de la o scara a dimensiunilor de ordinul 10-8 cm. De aici a rezultat
ca trebuie cautata o descriere mai corecta , mai conforma cu realitatea tuturor
fenomenelor microscopice. Concluzia este ca mecanica lui Newton nu mai poate
descrie corect fenomenele la aceasta scara.
Fenomene cum ar fi efectul fotoelectric sau emisia de radiatie termica nu pot fi
incadrate corect in teoria ondulatorie a luminii. La o analiza ceva mai atenta rezulta ca
fenomenele care nu pot fi corect explicate ondulator corespund momentului de
aparitie (nastere) sau disparitie a radiatiei luminoase, momente care presupun directa
legatura intre radiatie si atom. Intr-un fel acest lucru a fost explicat de catre modelul
Bohr prin introducerea postulatelor. In fond in spatele acestor postulate se ascunde
cheia intelegerii fenomenelor la scara atomica.
Newton insa a observat ca fenomenele luminoase pot fi descrise foarte bine pana la
un anumit punct pe o baza ondulatorie cat ti pe o baza corpusculara.
Nu pot fi explicate simultan, ondulator ti corpuscular acele fenomene care sunt
conditionate de trasaturile ce deosebesc cel mai mult particulele de unde in particular
5

deosebirea este legata de introducerea spatiala pe care o ocupa o particula sau o unda.
O particula este totdeauna localizata intr-o regiune finita a spatiului, pe cand emisia
radiatiilor termice ca si efectul fotoelectric presupun restrangerea si localizarea undei
intr-o regiune extrem de mica (deci cu caractere corpusculare). In acest fel trebuie sa
admita ori ca lumina in diverse momente este cand unda, cand particula ceea ce este
deosebit de greu de inteles, ori presupune ca lumina contine in sine ambele calitati dar
ca in unele momente, una dintre calitati predomina .
A doua alternativa pare mai usor de acceptat cu conditia sa putem cunoaste si
explica fizica, cand, cum si de ce se comporta lumina, dominant ondulatoriu sau
dominant corpuscular.
Astfel ajungem la concluzia ca lumina trebuie sa contina ambele calitati : unda si
particula. In acest caz , pot fi explicate atat fenomenele de interferenta cat si cele cu
caracter corpuscular, formand astfel o unitate indestructibila unda-particula numita
foton.
Aplicatiile efectului fotoelectric extern
Celula fotoelectrica este alcatuita dintr-un tub de sticla vidat sau continand un gaz
inert la presiune redusa care are in interior doi electrozi : catodul ( C ) format dintr-un
strat subtire de metal (Cs, Na, K) depus pe o portiune din peretele tubului si anodul
(A). format dintr-o retea de inel sau bobita metalica.
fig.1 - Celula fotoelectrica gb742d7521tbbp
Sub actiunea radiatiilor electromagnetice (vizibile) fotocatodul emite electroni care
sunt dirijati spre anod datorita campului electric produs de tensiunea dintre C si A si
sunt captati de catre acesta stabilindu-se un curent electric, indicat de galvanometru
G". Deci celula fotoelectrica transforma un semnal luminos intr-un semnal electric.
Celulele fotoelectrice cu vid sunt mai putin sensibile (curentul fotoelectric se
stabileste la valori mai mari ale fluxului radiatiilor electromagnetice), dar sunt lipsite
de inertie (intensitatea curentului fotoelectric urmareste prompt si liniar variatia
fluxului luminos care cade pe catod); celulele cu gaz sunt mai sensibile dar prezinta o
inertie determinata de procesele ce se produc in cazul din tub.
Fotomultiplicatorul este alcatuit dintr-un tub de sticla vidat in care se afla un catod
C, un anod A si un numar oarecare de electrozi auxiliari numiti dinode (fig. 2) . O
dinoda este un electrod care bombardat cu un numar de electroni emite un numar mai
mare de electroni secundari. Cu ajutorul unui divizor de tensiune format cu ajutorul
rezistentelor R1, R2, R3, si R4 fiecare dinoda, incepand cu cea de langa catod, se afla
la un potential electric superior celei precedente.
Sub actiunea luminii, fotocatodul emite electroni care sunt accelerati spre dinoda
D1 pe care o bombardeaza. Aceasta emite un numar mai mare de electroni care sunt
accelerati spre dinoda D2- La randul ei dinoda D2 emite un numar mai mare de
electroni astfel incat, in final la anod va ajunge un numar amplificat de electroni. Prin
rezistorul Rs din circuitul anodului se stabileste un curent electric de 106 107 ori
mai mare decat in cazul unei celule fotoelectrice.

Dispozitivele opto-electrice descrise prezinta o multitudine de utilizari in diferite

domenii ale tehnici , ne vom opri doar asupra folosirii acestor dispozitive la releul
fotoelectric.
Releul fotoelectric este un electromagnet care poate comanda inchiderea si
deschiderea unui circuit electric. In cazul releului fotoelectric (fig. 3) lumina cade pe
fotocatod si determina aparitia unui camp electric care dupa amplificare strabate
electromagnetul al carui camp produce inchiderea circuitului comandat.
Avand comenzi comode, sigure si rapide, releul fotoelectric se foloseste la
numararea unor obiecte in miscare, la intreruperea automata a functionarii unor
masini-unelte cand operatorul a intrat intr-o zona unde este pericol de accidentare, la
conectarea automata a retelei de iluminat in momentul intunecari etc.

Un microscop electronic este un tip de microscop care folosete electroni pentru a

ilumina specimenul i a transmite o imagine mrit a acestuia. Microscoapele
electronice au rezoluie superioar microscoapelor cu lumin, i pot transmite o
imagine mrit de mult mai multe ori . Unele microscoape electronice ajung s
transmita o imagine mrit de 2 milioane de ori, pe cnd cele mai bune microscoape
cu lumin transmit o imagine mrit de 2 000 de ori.
Primul microscop electronic a fost construit n 1931 de ctre inginerii germani Ernst
Ruska i Max Knoll.[1] Acesta era bazat pe ideile i descoperirile fizicianului
francez Louis de Broglie. Dei primitiv i nepotrivit utilizrilor practice, instrumentul
era capabil s transmit o imagine mrit a obiectelor de patru sute de ori.
Reinhold Rudenberg, directorul de cercetri al companiei Siemens, a patentat
microscopul electronic n 1931, dei Siemens nu fcea cercetri n domeniul
microscoapelor electronice la acea vreme. n 1937 Siemens a nceput s-i finaneze pe
Ruska i pe Bodo von Borries pentru dezvoltarea unui microscop electronic. Siemens
l-a angajat i pe fratele lui Ruska, Helmut s lucreze la aplicaii, n particular cu
specimene biologice.[1][2]
n acelai deceniu, Manfred von Ardenne a inventat microscopul electronic cu
scanare i un microscop electronic universal.[3]
Siemens a nceput producia comercial a microscopului electronic cu transmisie n
1939, dar pn atunci primul microscop electronic cu utilizare practic fusese
construit la Universitatea Toronto n 1938, de ctre Eli Franklin Burton i studenii
Cecil Hall, James Hillier i Albert Prebus.[4]

Microscopul electronic cu transmisie[modificare | modificare

surs]
Forma original a microscopiei electronice, microscopia electronic cu transmisie
implica o raz de electroni la tensiune nalt emis de un catod, de regul filament
de tungsten, i focalizat de lentile electrostatice i electromagnetice. Raza de
electroni care a fost transmis printr-un specimen parial transparent pentru electroni

transport informaie despre structura intern a specimenului n raza care ajunge la

sistemul de formare a imaginii. Variaia spaial a acestei informaii ("imaginea") este
apoi mrit de o serie de lentile electromagnetice pn cnd este nregistrat la
coliziunea cu un ecran fluorescent, plac fotografic, sau senzor de lumin cum ar fi
un senzor CCD. Imaginea detectat de CCD poate fi afiat n timp real pe un monitor
sau transmis pe loc unui calculator.
Rezoluia unui microscop electronic cu transmisie este limitat n principal de aberaia
de sfericitate, dar o nou generaie de sisteme de corecie a aberaiilor a avut ca efect
depirea parial a aberaiilor sferice i creterea rezoluiilor. Coreciile din software
ale aberaiei de sfericitate pentru microscoapele electronice cu transmisie de nalt
rezoluie a permis producerea unor imagini cu rezoluie suficient de bun pentru a
evidenia atomi de carbon n diamante, aflai la distane de doar
0.89 ngstrmi (89 picometri) unii de alii i atomi din silicon la distane de 0.78
ngstrmi (78 picometri)[6][7], mrind de 50 de milioane de ori.[8] Capacitatea de a
determina poziiile atomilor n cadrul materialelor a fcut din acest tip de microscop o
unealt important pentru cercetarea i dezvoltarea din domeniul nanotehnologiilor.
Prin utilizarea grafenului ca purttor de specimen rezoluia acestui tip de microscop a
putut fi mrit recent (2008) n mod foarte eficient.

Crearea de modele pentru descrierea unor structuri materiale din natura

reprezinta o componenta importanta a efortului uman de intelegere si explicare a
fenomenelor din lumea inconjuratoare.
Grecii din antichitate si-au imaginat lumea ca fiind construita din mici
particule, indivizibile si imuabile, numite de ei drept atomi. Dupa descoperirea
electronului (in 1895), Thomson a propus (in 1904) un model care descria atomul
ca o sfera incarcata pozitiv in care erau scufundate mici bilute incarcate negativ
(electroni). Acest model, numit 'modelul cozonacului cu stafide', a fost apreciat ca
fiind 'corect', pana cand experimentele efectuate de Rutherford si colaboratorii sai
au evidentiat deficientele sale.
De aceea, Rutherford a propus modelul planetar al atomului, in care
atomul era considerat ca fiind format dintr-un nucleu incarcat cu o sarcina pozitiva
in jurul caruia se misca electronii, precum planetele in jurul Soarelui. Si acest
model a fost apreciat ca fiind 'corect', pana cand au fost observate deficientele
sale. Atunci Bohr a propus modelul sau in care electronii se misca pe orbite
circulare stationare in jurul nucleului, fara a pierde energie. Ulterior, Sommerfeld a
modificat modelul lui Bohr afirmand ca electronii se pot misca nu numai pe orbite
circulare ci si pe orbite eliptice.
In 1926, modelul lui Bohr a fost si el inlocuit, fiind propus un model al
atomului bazat pe legile mecanicii cuantice. In acest ultim model, electronii erau
imaginati ca avand forma unor nori ('nori electronici') in jurul nucleului central.

Evolutii similare (succesiuni de modele) pot fi regasite in toate capitolele

fizicii.
Din toate acestea este important sa realizam faptul ca fizicienii, ca si
ceilalti oameni de stiinta, fac eforturi continue pentru o mai buna cunoastere si
intelegere a fenomenelor din natura. In cursul acestui proces ei realizeaza modele
mai bune atunci cand constata ca modelul anterior nu este atat de bun pe cat il
credeau pana atunci. Ei au inteles treptat faptul ca cel mai nou model la un
moment dat s-ar putea sa nu fie 'raspunsul final' la problema respectiva; ca va fi
si el, probabil, abandonat si inlocuit in viitor cu unul mai bun.
Oamenilor de stiinta le face realmente placere acest proces de
'inventariere' a unor modele mereu mai complexe, capabile de a da raspunsuri
unui numar mereu mai mare de intrebari. Aceasta nu inseamna ca succedarea
modelelor este un joc. Cascada modelelor in stiinta ne arata ca stiinta are un
caracter deschis, ca aceasta nu da niciodata 'raspunsuri finale', ca ceea ce astazi
e apreciat ca fiind 'corect', maine s-ar putea sa fie considerat 'insuficient'.
Conceptia atomista despre substante a fost formulata, pe cale pur
speculativa, in antichitate, de filozofii greci Leucid si Democrit (secolele V-IV i.Hr.).
Aceasta conceptie pornea de la ipoteza ca substanta are o structura discreta, fiind
constituita din particule indivizibile, invariabile si eterne, numite atomi (numele
provine din limba greaca: atomos - care nu poate fi divizat).
Fizica atomica propriu-zisa, ca stiinta a structurii atomilor si a modului in
care structura determina proprietatile fizice ale acestora, s-a dezvoltat practic
numai in secolul XX (modelul Thomson - 1904, modelul planetar al lui Ruherford 1911, modelul Bohr - 1913, mecanica cuantica - 1926).
Pentru determinarea masei atomilor se foloseste spectometrul de masa, iar
unitatea de masura este unitatea atomica de masa.

Modelul Thomson
O serie de fenomene si procese din fizica electricitatii demonstreaza ca
atomilor trebuie sa li se atribuie proprietatea de a accepta si de a ceda
electroni. Astfel de fenomene sunt: efectul fotoelectric, emisia termoelectrica.
Electronul este o particula elementara avand sarcina electrica qe = -e =
-1,6*10-19 C, masa sa fiind foarte mica: de fapt, ea este mult mai mica decat masa
unui atom.

Primul model de atom a fost cel al lui Thomson, in care electronii sunt fixati elastic in
interiorul unei sfere umplute uniform cu sarcini pozitive. Dar acest model nu poate
explica cum stau sarcinile pozitive, uniform distribuite, fara sa se respinga intre ele si
nu poate explica satisfacator nici emisia radiatiei luminoase. In principiu, sarcinile din
interiorul atomului nu pot fi distribuite decat in doua moduri: grupate in locuri diferite
spatial sau in aceeasi regiune spatiala restransa. Bombardand atomii cu un fascicul
paralel de particule incarcate, in primul caz ele vor interactiona cu sarcini de un fel
sau de altul si vor fi puternic deviate (imprastiate), pe cand in cazul al doilea, sarcinile
fiind foarte strans unite, campul electric creat de ele va fi extrem de slab, interactiunea
va fi foarte slaba, deci particulele practic nu vor fi deviate. Rutherford, bombardand
atomii cu particule incarcate electric, a observat ca ele sunt puternic deviate, deci a
dovedit astfel ca sarcinile din atom sunt separate spatial, deci modelul Thomson a fost
abandonat.

Modelul planetar al lui Rutherford

Un model atomic bazat pe echilibrul dinamic al sarcinilor este analog

sistemului solar in care fortele centrifuge echilibreaza fortele de atractie
gravitationala. Atomul are o parte centrala numita nucleu, incarcati pozitiv, in
jurul careia se rotesc electronii. Deci sarcinile sunt separate spatial. Concordanta
modelului planetar atomic cu experianta este foarte buna. E. Rutherford a fost
capabil sa calculeze care va fi numarul de particule deviate sub un unghi dat si
a dedus din datele experimentale ca partea centrala pozitiva se intinde pe o zona
cu dimensiunea de 10-13 10-12 cm. Comparand cu dimensiunea unui atom 108
cm, tragem concluzia ca el este mai mult gol decat plin. In acest fel, modelul
planetar propus inca din 1901 de J. Perrin, a fost definitiv acceptat ca urmare a
experientelor lui E. Rutherford. Ca si in cazul modelului Thomson ramane de
explicat motivul pentru care sarcinile pozitive din nucleu nu se desfac.
Cercetarile experimentale efectuate de E. Rutherford au condus la
urmatoarele rezultate:

a. in mod obisnuit se observa doar deviatii mici ale particulelor de la

directia traiectoriei initiale (unghiuri de deviatie mai mici de 3 0);
b. la aproximativ 8.000 de particule slab deviate revine in medie o
particula care sufera o deviatie puternica (unghiuri de deviatie 90 0 1800);
Rutherford a interpretat aceste rezultate elaborand, in anul 1911, un nou
model atomic, modelul planetar al atomului, cu trei caracteristici definitorii.
a. Aproape toata masa atomului este concentrata intr-un volum foarte mic
care constituie nucleul atomic. Nucleul atomului are un diametru de 10 -14 - 10-15 m,
mult mai mic decat diametrul atomului (10-9 - 10-10 m).
b. Nucleul este incarcat pozitiv. El este inconjurat de un invelis de
electroni, numarul acestora fiind astfel incat atomul este neutru din punct de
vedere electric.
c. Electronii se invart in jurul nucleului pe traiectorii circulare. Nucleul
exercita asupra electronilor forte de atractie electrostatica care joaca rol de forte
centripete.

Observatii
1. Modelul atomic al lui Rutherford a fost denumit modelul planetar al
atomului datorita analogiei imaginii sale cu imaginea sistemului solar.
Prin modelul atomic imaginat de Rutherford a fost introdusa in fizica,
pentru prima oara, notiunea de nucleu atomic.

10

Modelul atomic al lui Bohr

Modelul atomic planetar al lui Rutherford are o serie intrega de deficiente
constatate de Niels Bohr. Acesta modifica conceptiile teoretice clasice, folosind
cunostintele pe care descoperirile epocii sale i le puneau la indemana: cuantele
de energie si observatia lui A.W.Conway (1907) ca emisia luminii nu este un
proces continuu, fiecare linie spectrala fiind efectul insumarii radiatiilor emise de
diversi atomi la diverse momente. Pe baza lor el trage concluzia ca atomul nu
trebuie sa emita sau sa absoarba continuu, ci numai in anumite cazuri speciale,
procesul avand un caracter discontinuu.
Dificultatile care apar in rationamentele privind energia pornind de la
modelul atomic planetar al lui Rutherford, l-au determinat pe N. Bohr sa formuleze
doua ipoteze restrictive care trebuie luate in considerare cand se studiaza starea
energetica a unui electron in jurul nucleului si, respectiv, emisia si absorbtia
radiatiilor electromagnetice de catre atom. Aceste ipoteze restrictive au fost
numite postulatele lui Bohr.

Postulatele lui Bohr

1)
Electronul se poate misca in atom, fara sa emita radiatii,
numai pe anumite orbite. Aceste orbite se numesc stationare. Miscarea
electronilor pe orbitele stationare se face fara emisie sau absorbtie de
energie. Starile corespunzatoare ale atomului se numesc stari
stationare. Intr-o stare stationara energia atomului este constanta in
timp.
2)
Atomul poate sa emita sau sa absoarba energie radianta (sau
de alta natura) numai la trecerea (tranzitia) de pe o orbita (stare)
stationara pe alta, iar energia emisa sau absorbita sa fie cuantificata.
Primul postulat afirma ca electronii se misca in jurul nucleului numai pe
anumite orbite numite orbite stationare.
Al doilea postulat al lui Bohr afirma ca la tranzitia unui electron de pe o
orbita stationara se emite o cantitate de energie, numita cuanta de energie.

Modelul Bohr-Sommerfeld

Incercarile de perfectionare a modelului Bohr, facute intre anii 1915

1925 au culminat cu construirea unei noi mecanici, mecanica cuantica, care sa
imbratiseze toate fenomenele la scara atomica in mod unitar. Principala
contribusie a avut-o fizicianul A. Sommerfeld care a generalizat modul de

11

cuantificare, incercand sa aplice modelul Bohr cazului mai general, de miscare pe

orbite eliptice. In acest caz trebuia cuantificata miscarea care acum depindea de
doua marimi variabile. Intr-o miscare circulara variaza doar pozitia electronului pe
arcul de cerc, raza fiind constanta. In cazul miscarii electronului pe o orbita
eliptica variaza atat pozitia electronului pe orbita (exprimata printr-o coordonata
unghiulara () cat si distanta electron nucleu (r). In figura sunt date toate
distantele si punctele importante ale unei elipse. Elipsa din figura are
o extrencitate = 0,8. Mecanica arata ca in cazul miscarii pe o elipsa, centrul de
forte (nucleul, Soarele) se gaseste nu in centrul elipsei (O), ci in unul din cele doua
focare (F sau F). Se spune de asemenea ca miscarea eliptica are doua grade de
libertate. Sommerfeld a aratat ca la cuantificarea sistemelor cu mai multe grade
de libertate vor aparea un numar corespunzator de numere cuantice.

12