Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea de statBogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul

Tema:Vointa

Elaborat:
Verificat:

VOINTA
I. DEFINIREA SI CARACTERIZAREA VOINTEI
M. Golu este de parere ca vointa apartine acelor fenomene psihice care nu si-au gasit
un loc bine precizat in dinamica si complexitatea psihicului uman. De aici si varietatea
punctelor de vedere exprimate in incercarea de a defini ce este vointa.
Primele opinii vizand vointa au fost emise dinpre domeniul filosofiei (pentru
Nietzsche, Schopenhauer esenta fiintei umane nu sta in rationalitate ci in vointa). Si aici
parerile au fost impartite: pe de o parte, vointa a fost considerata o forta divina care
situeaza omul deasupra si in afara situatiilor externe concrete, iar pe de alta parte ca o
tendinta interna de opunere la aceste influente, de contracarare a lor si de
autodelimitare si autodeterminare. Astfel s-au impus doua perspective in interpretarea
vietii
in
general:determinismul,
fatalismul,
destinul
/
libertatea,
liberul
arbitru.Determinismul postula subordonarea neconditionata a omului unor cauze
independente de individ. Daca aceste cauze isi gasesc locul in structura interna
profunda a individului in forma destinului , se ajunge la fatalism: in tot ceea ce face si
spre ce se indreapta omul, el se supune fortei destinului. De pe cealalta pozitie,
libertatea exprima posibilitatea omului sa actioneze independent de spatiul existential,
potrivit dorintelor personale. In acest context, vointa apare ca o forta individuala care
permite omului sa se manifeste liber. Absolutizarea acestei forte interne a dus la
impunerea conceptului de liber -arbitru -comportamentul uman este determinat exclusiv
de vointa si prin aceasta el devine independent de conditiile externe.
Vointa reprezinta capacitatea si procesul psihic de conducere a activitatii sub
toate aspectele ei. C. G. Jung considera ca vointa presupune o organizare culturala si
rationala a energiilor, fapt ce constituie "o cucerire tarzie a umanitatii si de care primitivii
nu erau capabili". O mai clara expunere o intalnim la J. Piaget care spune: "Noi spunem
ca este vointa, in cazul in care se prezinta urmatoarele doua conditii: prima conditie
-conflict intre doua tendinte; o singura tendinta nu genereaza un act voluntar, .a doua
conditie -cand cele doua tendinte dispun de forte inegale, una cedand celeilalte, -rar
prin actul de vointa are loc o inversare, ceea ce era mai slab devine mai puternic iar
ceea ce era originar mai puternic este invins de ceea ce era mai slab." Tot pe aceasta
linie, H. Peack arata ca un act este cu atat mai voluntar cu cat poate raspunde mai
puternic la proprietatile slabe, discrete ale stimulului, lasand fara raspuns insutirile
puternice, evidente.

DEFINITIE: proces psihic de reglare/ autoreglare a conduitei a carui rol


principal consta in optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit
obiectiv cu valoare adaptativa. In cadrul vointei ca mecanism reglatoriu putem delimita
doua niveluri functionale calitativ diferite si anume:
Nivelul involuntar: se caracterizeaza prin lipsa intentionalitatii si declansarea
automata a actiunii ca reactie de raspuns la actinuea stimulilor. Exemplu tipic al
regarii involuntare il constituie actele reflexe care stau la baza homeostaziei
fiziologice a organismului (reflexele de orientare, reflexul clipirii, reflexele de aparare,
etc). De asemenea, nivelul involuntar al activitatii poate fi delimitat in cadrul actelor
automatizate, de genul priceperilor si deprinderilor, care au facut candva obiectul
controlului voluntar ( deprinderea scris -cititului, deprinderea de a sofa, deprinderea
de a innota etc). Nivelul involuntar al conduitei umane este prezent si in cadrul

diferitelor etape ale proceselor psihice particulare: in perceptie, imaginea stimulului


se formeaza independent de vointa noastra (in perceptie stimulul ni se impune ca un
dat obiectiv, existand indiferent de dorintele, nevoile noastre actuale); in
reprezentare, caracterul fluctuant este determinat tocmai de nivelul involuntar
( reprezentarile apar in mintea noastra fara ca noi sa ne fi propus acest lucru); in
memorie ni se fixeaza uneori informatii, idei, fenomene fara ca noi sa ne fi propus
acest lucru (vezi memorarea involuntara!), etc.
Nivelul voluntar: se subordoneaza din punct de vedere structural functiei reglatoare
a constiintei, iar din punct de vedere instrumental, se conecteaza la subsistemul
motivational, favorizand si optimizand finalizarea motivului in scop. Elemetele
esentiale ale nivelului voluntar sunt: intentionalitate (ne propunem o activitate
urmarind un scop clar definit), analiza prealabila a conditiilor de activitate, a
raportului dintre scop si mijloace, efortul implicat in atingerea scopului propus.
Prin mobilizarea si canalizarea selectiva a energiilor necesare activitatii si prin
directionarea lor spre atingerea scopurilor propuse, vointa devine o conditie subiectiva
esentiala a succesului si a inaltelor performante in orice activitate. Presupunand un
insemnat consum energetic, actul voluntar duce si la fenomenul de oboseala
(musculara, neuropsihica), a carui amplitudine depinde de intensitatea si durata
efortului si de tipul de sistem nervos al subiectului (vezi structura temperamentala!). De
aceea, efortul voluntar trebuie incadrat in anumite limite, pentru a putea preveni
acumularea in timp a efectelor oboselii zilnice, ce pot deveni daunatoare starii de
sanatate (surmenajul, astenia si chiar declansarea unor boli psihice grave).
Reflectand obstacolele ce se interpun intre motiv si scop si structurandu -se pe
baza lor, mecanismele reglajului voluntar trebuie sa se moduleze si sa se adapteze
dupa specificul acestora. Astfel, efortul trebuie sa fie proportional cu intensitatea
obstacolului. Aceasta presupune ca in componenta sistemului volitional sa existe
operatori speciali de comparare si evaluare. Cu cat acestia vor fi mai bine elaborati, cu
atat efortul voluntar va fi mai adecvat si invers, cu cat ei vor fi mai slab structurati, cu
atat vor aparea discordante mai mari, in hiper (efort mai mare de cat este obiectiv
necesar) sau in hipo (efort mai mic decat este obiectiv necesar).
Vointa se manifesta nu numai in pregatirea, declansarea si coordonarea
actiunilor, ci si prin amanarea sau retinerea, blocarea lor, in pofida unor incitatii
puternice din afara sau din interior (rezistenta la tentatii sau abtinerea de a riposta
agresiv la o insulta sau jignire). Ea este orientata nu numai spre exterior, spre
invingerea dificultatilor din afara noastra, ci si spre interior, spre stapanirea si controlul
propriilor noastre porniri impulsive, stari afective, stari de motivatie activate a caror
satisfacere in momentul sau situatia dati nu este posibila.
Formarea si dezvoltarea mecanismelor reglajului voluntar sunt impuse si
de necesitatea punerii si tinerii in acord a comportamentului propriu cu exigentele si
normele vietii sociale. Constituirea schemelor functionale ale vietii are la baza
interiorizarea comenzilor si consemnelor formulate de catre mediul social prin
intermediul familiei, al scolii, al diferitelor organizatii si institutii cu care relationeaza
individul in perioadele esentiale de structurare a personalitatii.
Pe masura constituirii sale, vointa se impune ca modalitate principala de
organizare si reglare a desfasurarii tuturor celorlate procese si stari psihice. Gratie
integrarii dimensiunii volitionale, omul trece din ipostaza de instrument al dinamicii

spontane a pulsiunilor, a tendintelor si a starilor interne in cea de stapan si monitor al


lor, dobandind efectiv atributul eului. Ca nucleu central al structurii personalitatii, eul
este practic de neconceput fara latura sa volitiva, care -i confera pregnanta, rezistenta
si forta actionala in raporturile lui cu lumea externa, in general, cu mediul social, in
particular.
Intre cele doua niveluri ale vointei se stabilesc raporturi complexe de
interconditionare, de interdependenta.Astfel, in orice activitate voluntara, exista
momente sau secvente involuntare, neintentionale, cu rol facilitator (operatiile de
acomodare, explorare, fixare in perceptie) sau perturbator (oscilatiile atentiei datorita
incapacitatii de concentrare ). Pe de alta parte, orice act involuntar o data declansat,
poate intra in sfera de influenta a mecanismelor voluntare.

III. CALITATILE VOINTEI


Vointa ca modalitate superioara de organizare functionala a personalitatii umane,
se impune prin cateva calitati si anume:
Forta exprima capacitatea mecanismelor de autoreglare de a mobiliza si concentra
energia neuropsihica si musculara in vederea asigurarii rezistentei la presiunea
pulsiunilor interne si a stimulilor din afara. Putem spune ca o persoana are o vointa
cu atat mai puetrnica cu cat ea poate sa-si stapaneasca trebuintele sau starile
interne bulversante sau daca poate depasi obstacole de intensitate foarte mare.
Forta vointei se dobandeste prin educatie, incepand din familie, unde copilul ia
contact pentru prima data de semnificatiile lui trebuie / nu trebuie, se poate / nu se
poate, drept / obligatie etc. si unde i se creeaza acele situatii -obstacol, care sa-l
determine la efort, la automobilizare si autocontrol, si continuand apoi in cadrul
celorlalte sisteme de socializare.
Perseverenta consta in mentinerea efortului voluntar la nivel optim atat timp cat este
necesar pentru atingerea scopului, in pofida diferitelor piedici ce pot aparea in calea
tingerii unui obiectiv. Perseverenta se poate masura dupa numarul tentativelor pe
care un subiect le face pentru a indeplini o activitate care presupune multe
obstacole. Ca si in cazul fortei, perseverenta este un rezultat al educatiei, imbinat cu
rezervele energetice de care dispune persoana. In cazul pasionatilor de anumite
activitati se poate ajunge la hiperperseverenta (una din cele 10 dimensiuni ale
personalitatilor accentuate. K, Leonhard, Personalitati accentuate in viata si in
literatura). Opusul perseverentei este delasarea sau "lenea".
Consecventa se exprima in stabilitatea scopului si a liniei de conduita, in
concordanta dintre convingeri si actiune, dintre vorba si fapta. Ea se integreaza si ca
o dimensiune in structura caracterului, fiind o trasatura importanta a personalitatii
umane mature. Opusul consecventei este inconsecventa, care sta la baza
fluctuatiilor si instabilitatii deciziilor, a hotararilor si scopurilor.
Fermitatea indica stabilitatea operational -instrumentala a deciziilor si hotararilor
luate in diferite situatii, in pofida tentativelor potrivnice ale celor din jur, de a ne
determina sa revenim asupra lor, spre a le modifica sau anula. Opusul fermitatii este
influentabilitatea, comportamentul devenind oscilant si fluctuant, persoana fiind
ghidata, nu atat de convingerile proprii, cat de influentele celor din jur.

Independenta exprima capacitatea unei persoane de a-si organiza si duce viata pe


cont propriu, pe baza hotararilor si scopurilor formulate in mod independent. Opusul
ei este dependenta, care consta in absenta unui orizont si a unor repere existentiale
clare, in dificultatea sau imposibilitatea de a lua o hotarare sau de a trece la actiune
fara un sprijin din partea altcuiva.
Calitatile vointei se afla intr-o permanenta relatie de interdependenta si
conditionare reciproca. Intre ele se constata existenta unei corelatii pozitive
semnificative, astfel ca daca una are valori ridicate si celelalte vor tinde sa ia valori
proportional mari, si invers. Se pare ca trasatura bazala in jurul careia graviteaza
celelalte este forta sau taria vointei.

IV. DEZVOLTAREA ONTOGENETICA A VOINTEI

Vointa reprezinta o forma superioara de autoreglare a comportamentului si


activitatii, bazata pe mobilizarea si directionarea constienta, intentionata, deliberata a
efortului psihic si fizic, pentru surmontarea obstacolelor si realizarea scopului propus.
La nastere, copilul dispune doar de scheme functionale de tip involuntar, reflex
-neconditionate, ce se pun in miscare in mod automat, fie la actiunea unui stimul extern
(clipitul la o sursa puternica de lumina) , fie a unuia intern (trebuinta fiziologica de foame
declanseaza un comportament specific de cautare, si exteriorizat prin plans).De
asemenea, miscarile haotice, dezorganizate ale sugarului au un caracter involuntar fiind
provocate de descarcarile neurale spontane la nivelul centrilor motori subcorticali sau
de semnalele proprioceptive care se activeaza la nevoia de a-si modifica pozitia
corpului sau de miscare. Reflexul circular (la 4 luni) pe care l-a descris J. Piaget (vezi, J.
Piaget, Psihologia inteligentei) si care consta in apucarea repetata a obiectului pe care
adultul i-l da copilului, poate fi considerat ca o prima veriga in constituirea schemelor de
tip voluntar. Apucarea si aruncarea repetata a obiectului determina la nivelul copilului o
anumita satisfactie pe care el tinde sa o mentina, deoarece atunci cand parintele nu-i
mai ofera obiectul placerii acesta semnalizeaza prin plans.
Al doilea moment in elaborarea autoreglarii voluntare este reprezentat de
constituirea "schemei permanente a obiectului" (8 luni),marcand inceputul constituirii
reprezentarii -atat ca produs (imagine), cat si ca proces, actiune.
Al treilea moment il reprezinta formare, dupa 10 -12 luni, a legaturilor selective si
stabile dintre miscare si efectul adaptativ, dintre miscare si caracteristicile fizice ale
obiectelor. Actiunea sistematica a copilului cu obiectele in plan extern devine principalul
factor de stimulare si modelare a efortului, de constientizare a raportului dintre dorinta si
posibilitate si de diferentiere si cristalizare a trasaturilor particulare ale vointei. Acesta
etapa este treptat integrata in joc, care dobandeste caracterul unei activitati orientate
spre scop.
Al patrulea moment important in formarea sistemului generalizat al autoreglajului
voluntar este reprezentat de achizitionarea mersului biped (12 -14 luni), care -si
consolideaza schemele functionale neuronale in jurul varstei de 3 ani. Acesta, pe langa
faptul ca asigura autonomia comportamentala in spatiu, devine si principalul mijloc prin
care copilul isi exteriorizeaza finalitatea actiunilor si implinirea practica a dorintelor.

Al cincilea moment in dezvoltarea mecanismelor autoreglajului voluntar il


reprezinta instituirea, incepand cu varsta de 1, 6 -2 ani a controlului cortical asupra
sfincterelor si apoi, asupra trebuintelor fiziologice primare. Pe baza intaririlor pozitive si
negative pe care le aplica parintii, copilul invata treptat sa reziste presiunii trebuintelor
interne si sa amine satisfacerea lor.
Momente importante in dezvoltarea reglajului voluntar sunt reprezentate, pe de o
parte de dezvoltarea gandirii -de la gandirea senzorio -motorie pana la gandirea
formala, abstract -logica, iar pe de alta parte de achizitia si dezvoltarea limbajului in
toate formele sale. Nivelul integrator central in constelatia componentelor autoreglajului
voluntar il reprezinta formarea constiintei de sine, componenta centrala in determinarea
structurii eului.
Intregul proces al formarii si dezvoltarii vointei depinde de situatiile externe, de
natura si caracterul sarcinilor si solicitarilor la care este supus copilul, de tactul cu care
adultul internive asupra copilului, de consensul solicitarilor din partea adultilor, cat si de
particulatitatile individuale ale celui in formare.Particularitatile individuale determinate
genetic vizeaza: tipul general de sistem nervos ( puternic -slab, echilibrat -neechilibrat,
mobil -inert), sensibilitatea emotionala ( crescuta -scazuta), tipul de deschidere
(introvertit -extrovertit) etc. In functie de interactiunea si ponderea diferitilor factori,
vointa cunoaste patru tipuri de integrare: a) tipul simetric -puternic se caracterizeaza
prin dezvoltarea optima a vointei, atat in raport cu actiunea asupra situatiilor externe,
cat si in raport cu actiunea asupra eului intern; b) tipul asimetric intern se caracterizeaza
prin dezvoltarea puternica a vointei in raport cu sine si slaba vointa in raport cu
realitatea externa; c) tipul asimetric extern se caracterizeaza prin dezvoltarea puternica
a vointei in raport cu situatiile externe si slaba vointa in raport cu sine; d) tipul simetric
slabse caracterizeaza prin dezvoltarea sub medie a vointei, atat in raport cu sine, cat si
in raport cu realitatea externa.

BIBLIOGRAFIE:

Adler, A., Cunoasterea omului, Ed. IRI, Bucuresti, 1996;

Ey, H., Constiinta, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983;

Golu, M., Fundamentele


Bucuresti, 2002;

Ribot, Th., Vointa si patologia ei, Ed. IRI, Bucuresti, 1997;

Schiopu, U., Verza, E., Psihologia varstelor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
1993.

psihologiei, Editura

Fundatiei

Romania

de

Maine,