Universitatea Stefan cel Mare Suceava

Facultatea de stiinte economice si administratie publica

Sectia Contabilitate
Domeniul Contabilitate si informatica de gestiune I.D. anul I
Prelipcean Camelia-Mihaela (Simota)

Piata cu concurenta perfecta si mecanismul formarii

pretului de echilibru
- referat Concurenta reprezinta o trasatura esentiala a economiei de piata.Ca model
de comportament al agentilor economici in sistemul de piata, concurenta semnifica o
rivalitate intre participantii la actul de vanzare cumparare, un raport de forte dintre
acestia, o opozitie, care este vizibila, in special, pe piata factorilor de productie si cea
a bunurilor de consum si serviciilor.
Privita ca un procedeu deschis de confruntare, prin care agentii economici
urmaresc sa-si imbunatateasca situatia, concurenta este apreciata de multi economisti
drept ,,calea cea mai buna de satisfacere a intereselor tuturor, respectiv, de
maximizare a satisfacerii nevoilor pentru consumatori. Sub presiunea concurentei si
urmarind obtinerea profitului, intreprinzatorii sunt determinati sa reduca cheltuielile
individuale de productie, sa extinda proportiile capitalului, sa introduca progresul
tehnic in toate fazele activitatii : productie, aprovizionare, desfacere, organizare etc.,
sa investeasca in cercetarea stiintifica, sa migreze dintr-o ramura in alta.
Concurenta reprezinta nu numai un puternic factor de stimulare pentru cei
care lucreaza bine (producatorii care realizeaza productivitati mai ridicate, costuri mai
mici, produse sau servicii de calitate superioara), ci si un puternic factor coercitiv
pentru cei care lucreaza prost. Acei producatori care isi desfasoara activitatea cu o
eficienta scazuta sau cu pierderi sunt constransi prin concurenta sa-si restranga sau
chiar sa-si inceteze activitatea.
Concurenta face posibil ca prin mecanismul preturilor, al legii cererii si
ofertei, societatea sa produca numai ceea ce trebuie, ceea ce este dorit si cerut de
consumatori, la costurile cele mai scazute si deci, cu eficienta cea mai ridicata. Prin
aceasta se contribuie, alaturi de celelalte elemente ale mecanismului de piata, la
repartizarea si alocarea resurselor de care dispune societatea la un moment dat in
functie de nevoile reale ale acesteia si determina producatorii sa obtina produsele sau
1

serviciile solicitate cu minimum de cheltuieli. Prin aceasta mecanismul pietei

concurentiale asigura nu numai alocarea corespunzatoare a resurselor economice, dar
si folosirea cu maximum de eficienta a acestora.
Insa, concurenta nu trebuie privita drept un mit, nu trebuie vazut in ea
numai un instrument ce ar putea rezolva toate problemele ce se pun in economie.
Concurenta actioneaza complex si contradictoriu asupra dezvoltarii economicosociale si progresului tehnico-stiintific. Pe de o parte, favorizeaza acumularea, largirea
proportiilor productiei, reducerea costurilor de productie, introducerea noilor
descoperiri ale stiintei si tehnicii in productie, prin stimulenti specifici pret, profit,
etc., insa, pe de alta parte, franeaza sau impiedica aceste procese, duce la noi
contradictii, ciocniri de interese si conflicte si, in ultima instanta, risipa de munca
sociala. Nu intamplator, multe state au adoptat reglementari legale ce sunt menite sa
impiedice aparitia fenomenului de concurenta neloiala sau de concentrare excesiva a
productiei in scopul limitarii concurentei.
Concurenta desemneaza o anumita structura de piata, numita si structura
concurentiala, in functie de :
a). numarul si puterea agentilor economici participanti la schimb ;
b). gradul de diferentiere a produselor ;
c). posibilitatile de intrare intr-o ramura de activitate (fluiditatea pietei) ;
d). gradul de mobilitate a factorilor de productie ;
e). gradul de cunoastere a elementelor pietei, in primul rand, informatii
asupra preturilor, cererii, ofertei, etc. (transparenta pietei) ;
Daca in secolul al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea se considera
ca existau pe piata doua situatii opuse, concurenta perfecta si monopolul, dupa aceea,
situatiile de piata s-au diversificat, astazi constatandu-se mai multe tipuri de
concurenta, ce reprezinta forme mult mai complexe. G. Abraham-Frois prezenta in
volumul ,,Economie politique , quatrieme edition, Ed. Economica, 1988,
principalele tipuri de concurenta, avand in vedere numarul de vanzatori si cumparatori
prezenti, la un moment dat pe piata : concurenta perfecta cand pe piata exista un
numar mare de cumparatori si vanzatori ; oligopol cand pe piata se intalnesc un
numar mic de vanzatori si un numar mare de consumatori ; duopolul este un caz
particular de oligopol, cand pe piata se intalnesc doi producatori si mai multi
consumatori ; oligopson cand exista un numar restrans de cumparatori si un numar
mare de producatori ; duopsonul este un caz particular caracterizat prin existenta pe
2

piata a doi cumparatori si un numar mare de producatori ; monopson cand pe piata

se intalneste un singur cumparator si mai multi producatori ; monopol bilateral
atunci cand exista unicitate atat din partea ofertei cat si din cea a cererii ; oligopol
bilateral cu un numar mic de vanzatori si cumparatori ; monopol contracarat in
cazul in care, fata de un singur vanzator exista un numar mic de cumparatori ;
monopson contracarat cazul simetric in care fata de un singur cumparator exista un
numar mic de vanzatori. Repunerea in cauza a ipotezei omogenitatii produselor a
condus la concurenta monopolista, alt tip important al structurii concurentiale a pietei.
Teoretic exista doua tipuri de concurenta, exprimand diferente atat in ceea
ce priveste gradul de rivalitate a participantilor la schimb cat si conditiile de
confruntare pe piata : concurenta perfecta si concurenta imperfecta. Monopolul, care
este o alta situatie a unei unitati economice pe piata, ce se extinde tot mai mult de la
inceputul secolului al XX-lea, desi prin definitie exclude concurenta, in fapt, o
complica tot mai mult, generand multiple tipuri ale acesteia.
Concurenta perfecta (pura) este concurenta purificata de orice element de
monopol. Ea presupune ca toate unitatile producatoare sunt capabile sa-si vanda
integral productia obtinuta la pretul pietei, fara a-l influenta intr-un fel, iar toti
cumparatorii pot sa cumpere la pretul pietei atat cat doresc, fara a influenta piata. In
aceasta situatie pretul se stabileste la un nivel ce corespunde punctului de intersectie a
curbelor ofertei si cererii produsului respectiv. Daca pretul ar creste peste acest nivel
de echilibru, atunci ar aparea un exces al ofertei fata de cerere, iar concurenta dintre
producatori ar conduce la scaderea pretului. Daca pretul ar scadea sub acest nivel de
echilibru, situatia ar fi inversa, ar aparea un exces al cererii fata de oferta, iar
concurenta dintre consumatori ar conduce la cresterea pretului. Cresterea si scaderea
pretului are loc pana la nivelul la care cererea va egaliza oferta, la acest punct
rezultand atat un pret de echilibru, cat si o cantitate de echilibru.
Pret
curba cererii

curba ofertei

pret de
echilibru
O
cantitate de echilibru
3

Cantitate

Acest punct de echilibru nu este in mod necesar unic, ci pot exista mai multe puncte
de intersectie a curbei ofertei si curbei cererii. Este suficient pentru aceasta ca una din
cele doua curbe sa fie ,,anormala .
Am putea aprecia ca in conditiile concurentei pure exista o suveranitate a
pietei, orice agent economic isi determina cantitatea pe care o va produce fara sa aiba
posibilitatea sa actioneze asupra preturilor. In conditiile unei asemenea piete, orice
producator isi poate vinde toate marfurile la pretul initial al pietei intrucat se
presupune ca cererea este perfect elastica isi poate dubla pretul si sa nu vanda nimic
sau poate parasi piata fara ca prin aceasta sa influenteze pretul bunurilor respective.
Considerand pretul ca o variabila independenta, cresterea sau reducerea lui
va face ca oferta si cererea sa se modifice in sens invers una fata de cealalta.
Indiferent de nivelul concret al pretului, cantitatea vanduta dintr-un anumit bun este,
desigur, egala cu cea cumparata, ceea ce nu inseamna ca se realizeaza echilibrul pietii
bunului respectiv. Egalitatea dintre cantitatile cerute si cele oferite constituie rezultatul
practicarii unui anumit nivel al pretului de vanzare in conditiile concordantei
parametrilor cererii si ofertei de bunuri. Tabelul de mai jos prezinta un exemplu
ipotetic de formare a pretului de echilibru, referitor la piata hartiei :
Pretul

Cantitati

Cantitati

Consecintele

Consecintele

Consecintele

(lei/kg)

cerute

oferite

evolutiei 2 si 3

preturilor

preturilor

(mil. kg)

(mil. kg)

asupra

asupra

asupra

preturilor

cantitatii

cantitatii
oferite
6
Reducere
Reducere
Reducere

1
80
70
60

2
3.0
4.0
5.0

3
11.0
10.0
8.4

4
Reducere
Reducere
Reducere

cerute
5
Crestere
Crestere
Crestere

50

6.3

6.3

Pretul de

Egalitate

Egalitate

40
30
20

8.0
9.5
12.0

5.0
3.0
0.3

echilibru
Crestere
Crestere
Crestere

Reducere
Reducere
Reducere

Crestere
Crestere
Crestere

Se observa ca modificarea nivelului pretului hartiei are efecte diferite asupra

cantitatilor cerute si respectiv oferite. La pretul de 80 lei/kg, cantitatile cerute sunt
4

mult mai mici decat cele oferite, ceea ce va determina luarea deciziei de reducere a
pretului. Diminuarea pretului amelioreaza situatia vanzarilor, cantitatile cerute
sporind, in asemenea conditii, de la 3.0 la 4 miliane kg. Piata nu poate absorbi totusi
intreaga cantitate de hartie oferita la pretul de 70 lei/kg. Drept urmare, concurenta
dintre producatorii de hartie va exercita in continuare presiuni asupra preturilor, care
se vor reduce la un moment dat la 50 lei/kg, situatie in care cantitatile cerute vor fi
egale cu cele oferite. Pe de alta parte, la pretul de 30 lei/kg, de exemplu, cantitatile de
hartie oferite spre vanzare vor fi doar de 3 milioane kg, mult mai mici comparativ cu
cantitatile cerute. Presiunile exercitate de cererea nesatisfacuta asupra pretului vor
conduce la cresterea succesiva a acestuia pana la nivelul de 50 de lei, situatie in care
piata se afla in echilibru. In ambele situatii surplus de oferta sau de cerere agentii
economici iau decizii corespunzatoare unui comportament rational, ei urmarind sa-si
maximizeze castigurile in conditii de concurenta.
Din prezentarea celor doua directii de echilibrare a fortelor pietei, rezulta ca
interactiunea dintre oferta si cerere se finalizeaza in fixarea unui pret la care ofertantii
si cumparatorii doresc sau pot vinde si cumpara aceeasi cantitate de bunuri.
In figura urmatoare este prezentat procesul echilibrarii pietei, la pretul de 50
de lei/kg cantitatile oferite si cerute fiind egale.
P
Curba ofertei
Surplus de oferta
P 80
r
e 70
t
u 60
l
50

Pretul de

Punctul de
echilibru (E)

echilibru
40
Surplus de cerere

Curba cererii

30
0

Cantitatea de echilibru
8
10
12
14
Q
Cantitatea
Presupunand ca pretul se fixeaza temporar deasupra acestui nivel, daca
4

tragem o linie orizontala imaginara plecand de la punctul situat pe verticala deasupra

5

valorii de 50 de lei (pentru a reprezenta acest nou pret) vom constata ca aceasta linie
taie curba cererii inaintea curbei ofertei. Cu alte cuvinte, in situatia in care pretul se
fixeaza deasupra celui de echilibru, cantitatea ceruta este inferioara celei oferite,
excedentul de oferta exercitand presiuni in sensul reducerii preturilor (in directia celui
de echilibru). Situatia este exact inversa daca pretul scade sub nivelul celui de
echilibru ; in acest caz se creeaza un excedent de cerere care va redimensiona
preturile, ridicandu-le catre pretul de echilibru.
Din cele prezentate rezulta caracteristicile esentiale ale pretului de
echilibru :
-apare spontan, ca un rezultat al jocului liber al fortelor pietei fiecarui bun si
reprezinta acel nivel al pretului la care are loc egalizarea cantitatilor cerute din bunul
respectiv cu cele oferite ;
-formarea pretului de echilibru al fiecarui bun este legata si de situatia
pietelor interdependente, de preturile de echilibru ale celorlalte bunuri ;
-echilibrul pietei nu inseamna absenta schimbarilor in raportul dintre fortele
acesteia. Dimpotriva, raspunsul la intrebarea de ce se modifica preturile inclusiv
cele de echilibru este totdeauna legat de evolutia raporturilor concrete dintre cerere
si oferta.
Asa cum am mentionat deja, in cazul pietei cu concurenta perfecta, firma
individuala poate vinde unitatile suplimentare de bunuri la un pret identic cu al celor
anterioare. Rezulta deci ca deciziile firmei privind oferta de bunuri nu se bazeaza pe
cantitatea totala pe care o poate vinde. In asemenea conditii, firma va extinde
productia pana la punctul in care volumul bunurilor create ii asigura maximizarea
profitului.
Din punct de vedere al timpului, exista mai multe modalitati de analiza a
formarii preturilor de echilibru :
a). perioada foarte scurta, in cadrul careia se face abstractie de costul
productiei si se considera ca evolutia ofertei depinde numai de reactiile producatorilor
in legatura cu pretul pietei ;
b). perioada scurta, in cadrul careia producatorii pot modifica dimensiunile
ofertei lor prin schimbarea volumului factorului munca, insa nu pot interveni asupra
capitalului fix. Pretul ce caracterizeaza aceasta perioada nu este pretul pietei sau pretul
curent, ci pretul normal sau pretul durabil, stabil. Egalitatea costului marginal cu

pretul de vanzare caracterizeaza pretul normal si defineste conditia de echilibru a

producatorului (ofertantului).
Producatorii pot vinde orice cantitate de produse la acelasi pret intrucat, prin
definitie, oferta lor nu are nici o influenta asupra preturilor (nu are loc deci, nici o
modificare a pretului unitatilor aditionale de produse). Pozitia cea mai buna a ofertei
se defineste prin egalitatea dintre costul marginal, venitul marginal si pretul de
vanzare ;
c). perioada lunga are asemenea dimensiuni incat producatorii pot modifica
volumul ofertei si prin schimbarea capitalului fix, ca urmare a investitiilor efectuate.
Conditia de echilibru pe termen lung a firmei aflate in concurenta perfecta este :
costul marginal = pretul de vanzare = costul mediu minim.
In conditiile concurentei perfecte, pretul pietei poate fi diferit de cel de
echilibru numai pe perioade scurte, oferta adaptandu-se automat la cerintele
consumatorilor si asigurandu-se astfel echilibrul atat pe piata bunurilor de consum, cat
si pe aceea a factorilor de productie.
Concurenta perfecta se defineste prin urmatoarele trasaturi principale :
1) Atomicitatea participantilor respectiv un numar mare de vanzatori si
cumparatori pe piata, de marime si putere comparabile, asfel incat nici unul sa nu
dispuna de o asemenea pozitie incat sa-i permita sa exercite vreo actiune asupra
cantitatilor produse sau pretului de vanzare ;
2) Fluiditatea pietei apare atunci cand cumparatorii pot in mod liber sa
isi aleaga furnizorii lor, iar producatorii pot in mod liber sa intre sau sa iasa dintr-o
piata anume. In acest caz nu exista bariere juridice sau institutionale la intrarea unor
noi producatori concurenti pe piata unui anumit produs.
3) Mobilitatea perfecta a factorilor de productie conditie ce presupune
ca factorii de productie (munca si capital) sunt orientati spre utilizarile unde se asigura
cel mai mare profit posibil. Agentii economici producatori pot parasi pietele in care ei
obtin pierderi si se pot orienta spre cele unde pot realiza profit.
4) Transparenta pietei in sensul ca toti agentii economici sunt perfect
informati, cunosc complet toate elementele pietei si schimbarile care pot interveni pe
ea.
5) Omogenitatea produselor conform careia produsele sunt identice,
astfel incat celor ce cumpara sa le fie indiferent de la ce producator obtin produsul. Nu
exista o diferentiere a produsului si nici publicitate.
7

Concurenta va putea fi considerata pura sau perfecta daca aceste cinci

trasaturi sunt prezente in mod simultan. Daca cel putin una din ele nu va fi prezenta,
se va putea vorbi in aceste cazuri de concurenta impura, cunoscuta cel mai des sub
denumirea de concurenta imperfecta.
In cadrul modelului ipotetic al concurentei perfecte preturile bunurilor si ale
factorilor de productie sunt fixate pe piete la punctul de intersectie a curbei cererii si
curbei ofertei, pentru fiecare in parte. Putem admite existenta unui echilibru general
cand exista echilibre pe fiecare dintre pietele particulare. Preturile astfel stabilite au,
pe asemenea piete, un rol esential de informare si reglare pentru activitatile de
ansamblu ale agentilor economici, producatori si consumatori. Deciziile de productie
si de consum se modifica in functie de variatiile in nivelul preturilor. Producatorii
sporesc sau diminueaza productia lor dupa cum pretul de vanzare al produselor lor
crestesau se diminueaza in raport cu preturile lor de cost. In mod similar, consumatorii
isi modifica structura consumului ca urmare a reactiilor lor la variatiile in structura
preturilor si serviciilor, cresterea acestora antrenand o reducere a cantitatilor
cumparate si invers. Prin aceasta, sistemul preturilor de echilibru ale concurentei
perfecte apare ca un sistem de semnale prin care se transmit orice informatii de catre
agentii economici. O modificare in intensitatea unui semnal (in nivelul unui pret)
determina reactii din partea tuturor agentilor economici, antrenandu-i pe fiecare dintre
ei fie spre productiile cele mai rentabile, fie spre consumurile cele mai avantajoase.
Prin aceasta, intregul sistem economic este condus, pornind de la actiunile
individuale, spre situatia cea mai buna pentru colectivitate.
In fapt, functionarea reala a economiilor, in general, si a pietelor, in special,
nu a fost si nu este conforma cu ipotezele modelului concurentei pure si perfecte. Desi
mai multe masuri au fost luate in diverse tari pentru a se limita distorsiunile ce apar pe
diferitele piete si a le asigura mai multa concurenta, in unele cazuri si strategii inverse
au fost puse in actiune, prin care in loc de a se restaura jocul pietei, s-a urmarit
suprimarea sa sau cel putin limitatrea unora dintre consecintele sale.
In realitate, in tarile cu economie de piata consolidata, nu exista nici
concurenta pura, asa cum este ea descrisa in teoria economica, nici monopol absolut,
ci o combinatie de concurenta imperfecta si de monopol controlat.

Bibliografie
Dobrota Nita coordonator : ,, Economie politica, Academia de Studii
Economice Catedra de Economie Politica Bucuresti, 1992
Vasile C. Nechita coordonator : ,,Economie politica, Editura Porto Franco
Galati, 1991