216 PARTEA SPECIALĂ
in psalmii direct mesianic! sunt profeţite următoarele: în
psalmul II, 7, potrivit făgăduinţei făcute de Dumnezeu Iui
David, prin proorocul Natan, «Eu voi fi Aceluia Tată, iar El
îmi va fi Fiu» (2 Sam. VII, 14-17), Mesia este numit Fiul lui
Dumnezeu. Psalmul XV (XVI), ÎO se referă la învierea lui
Iisus Hristos din morţi; Psalmul XXI (XXII), i cuprinde
cuvintele pe care îe-a rostit Iisus Hristos în timpul sule
cruce (Matei XXVII, 46 şi Maree XV, 3 4 ) . Tot în Ps.'XXI
(XXII), 7-8, sunt redate şi cuvintele de ocară, pe care le-au
rostit trecătorii, arhiereii, cărturarii şi bătrânii poporului evreu,
în timp ce î i s n s Hristos s m e r e a .. cruce ( a i a t e Mafn
XXVII, 3 9 - 4 3 ; Marcu XV, 29-31). Tot Ps. XXI (XXII), 18-
20 se referă la străpungerea mâinilor şi picioarelor lui Hristos
pe cruce şi împărţirea hainelor Lui (citate de Matei XXVII, 3 5 ;
Marcu XV, 2 4 ; Luca XXIII, 3 4 ; Ioan XIX, 24, 37).
Psalmul XLIV (XLV) cuprinde în întregime lauda adusă
împăratului Mesia şi împărătesei sub forma alegorică a nunţii.
Psalmul LXXI (LXXII) descrie figura împăratului Mesia care
va judeca cu dreptate pe poporal Său şi se va îndura de el.
Psalmul CIX (CX), 1 se referă la Iisus Hristos care, după
înălţarea Sa la cer, stă de-a dreapta Tatălui. Tot în acest psalm,
la vers. 4 se descrie investirea lui Mesia cu cele două
prerogative: împărat şi Preot; iar în vers, 3 se arată naşterea din
veac a Fiului din Dumnezeu-Tatăl. Psalmul CXVII (CXVIII),
22 descrie pe Mesia ca pe o piatră din capul unghiului care avea
să unească toate neam uri îe într-o singură zidire a iui
Dumnezeu, Biserica Sa
Psalmii indirect mesianici cuprind profeţii cu privire la
intrarea triumfală în Ierusalim a iui Iisus Hristos (Ps. VIII, 2 ) ;
propovăduirea Evangheliei şi a credinţei în Iisus Hristos până
la marginile pământului (Ps. XXVIII/XXIX, 4 ) ; grija divină
pentru cei credincioşi sub dubla imagine a păstorului celui bun
şi ospăţul mesianic (Ps. XXII/XXIII); câ nu I s-au zdrobit
oasele pe când era răstignit pe cruce (Ps.JXXXIII/XXXIV,
19/21); profeţii cu privire îa cinstirea zilei învierii Domnului
nostru Iisus Hristos (Ps. CXVII (CXVIII) 24) şi a legăturilor
frăţeşti care unesc pe oameni prin Biserica creştină (Ps,
CXXXII (CXXXIIÎ).
CĂRŢILE CANONICE POETICE - IOV
3. CARTEA LUI IOV
Denumirea. Această carte poartă numele presonajului
principal. Numele lui Iov înseamnă potrivnic, duşman. Aici,
întrucât oglindeşte istoria vieţii acestei persoane, Iov ar putea
să însemne «cel duşmănit» sau «cel persecutat». Viaţa lui Iov
ne este cunoscută numai din cartea care-i poartă numele, după
cum se vede din euvintele: «Fost-a un om, în ţinutul Uz, cu
numele Iov; şi omul acesta era drept şi fără prihană, şi se temea
de Dumnezeu şi se ferea de rău. Şi avea şapte fii şi fete. Şi
avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de
boi, cinci sute de asine şi mare mulţime de slugi. Şi era omul
acesta cel mai de seamă dintre toţi răsări tenii» (Iov I, 1-3). Un
adaos la traducerea Setuagintei îl identifică pe Iov cu regele
edomit Iacob, lucru de care exegeţii se îndoiesc, fiind o ipoteză
fără temei.
Cuprinsul. Cartea lui Iov are 42 de capitole şi se împarte în
trei părţi: prologul (cap. H I ) ; tratarea (cap. III-XLII, 6) şi
epilogul (cap. XLII, 7-17).
Prologul (cap. H I ) începe istorisirea cu descrierea fericirii
şi evlaviei lui Iov, om drept, fără prihană, temător de
Dumnezeu şi care se ferea de rău, aducând regulat jertfe lui
Dumnezeu pentru păcatele copiilor săi. Dar Satan, pizmuind
fericirea şi virtutea lui Iov, s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu
şi a zis că toată evlavia lui are la bază numai egoismul şi
interesul. Dacă i s-ar lua averile, Iov ar blestema pe Dumnezeu
şi s-ar lepăda de El. Dumnezeu îngăduie ca Satan să lovească
pe Iov în toate ale sale, dar de viaţa lui să nu se atingă. Un şir
de nenorociri se abat asupra lui Iov şi el rămâne fără fii şi fiice
şi fără avere. Aceste încercări grele însă nu-1 tulbură. El nu
cârteşte, nu plânge, nu se răzvrăteşte. Din gura lui se aud
cuvintele: «Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului
binecuvântat. Şi întru toate acestea Iov n-a păcătuit...» (I, 2 1 -
22). Satan din nou pune la îndoială. înaintea lui Dumnezeu,
credinţa curată a lui Iov. Şi Dumnezeu din nou îngăduie lui
Satan să lovească cu lepră pe Iov, dar de viaţa lui să nu se
atingă (II, 6-7). Lovit şi de această boală grea, Iov rămâne
neclintit în supunerea şi dragostea sa către Dumnezeu, chiar şi
după ce femeia sa îl mustră cu amărăciune.