Sunteți pe pagina 1din 2

DEMOCRAIA N EUROPA INTERBELIC

La incheierea Primului Razboi Mondial, regimurile democratice s-au instaurat in


unele din statele nou constituite in central si estul Europei, asa cum a fost cazul
Cehoslovaciei, Iugoslaviei si Poloniei, insa s-a si consolidate in state precum Franta si
Marea Britanie.
Regimurile democratice interbelice se bazau pe principiul separarii puterilor in
stat, pe vot universal, pe alegeri libere, pe respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti
si pluripartidism.
Trasaturile regimurilor democratice erau conforme principiilor inscrise fie in
programele partidelor de bazate pe ideologii politice de dreapta (liberale, conservatoare,
crestin-democrate), fie in acelea ale formatiunilor socialiste sau social-democrate,
exponente ale ideologiei de stanga.
Un exemplu de stat in care au fost aplicate ideile democratice in perioada
interbelica este Marea Britanie. Aici se aplica principiul regele conduce dar nu
guverneaza si prim-ministrul, care este si sef al majoritatii parlamentare are un rol
insemnat, putand sa isi aleaga ministrii si avand si puteri executive extinse.
Cele mai puternice formatiuni politice au fost, dupa 1918, Partidul Conservator si
Partidul Laburist. In prima jumatate a secolului al XX-lea, s-a remarcat personalitatea lui
Winston Churchill, care a fost prim-ministru din partea Partidului Conservator atat in
timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial (1940-1945), cat si dupa razboi (1951-1955).
In perioada post-belica, un alt prim-ministru conservator, Margaret Thatcher, s-a
afirmat, pe plan intern, prin instituirea unei politici de liberalizare a economiei, iar, pe
plan extern, prin sustinerea opririi ascensiunii comuniste.
Un alt exemplu de stat in care au fost aplicate ideile democratice este Franta, stat
care a avut intre anii 1918-1940 un regim democratic republican, caracterizat insa prin
instabilitate guvernamentala, din cauza functionarii a 42 de guverne.
Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, a fost adoptata o noua Constitutie, cae
instaura un regim parlamentar clasic. Charles de Gaulle, care a fost presedintele Frantei
din 1959 pana in 1969, a sustinut ideea consolidarii puterii sefului statului, acesta avand
dreptul sa se pronunte asupra liniilor generale ale politicii interne si externe a tarii.
Reforma constitutionala din 1962, a stabilit ca presedintele Frantei sa fie ales prin
vot universal de cetateni, si nu de catre un colegiu electoral, ca pana atunci.
Datorita flexibilitatii articolelor Constitutiei, in Franta a fost posibila coabitarea la
putere a unui presedinte si a unui prim-ministru de orientari politice diferite. Astfel s-a
intamplat, in anul 1986, cu presedintele Mitterand, care era de orientare politica de
stanga, si cu prim-ministrul Jacques Chirac, care era de orientare politica de dreapta.
O consecinta inevitabila a primei conflagratii mondiale a fost agravarea
problemelor economice la nivel mondial, in special in deceniul al III-lea al secolului XX
si care va culmina cu marea criza economica a lumii din anii 1929-1933. Tensiunile

generate de aceasta criza au adus la putere miscari extremiste in statele in care democratia
nu era solida (Italia si Germania).
In opinia mea, secolul al XX-lea a fost pentru Europa bogat in experiente si
realizari, dar si in infrangeri si insuccese. Consider ca instaurarea democratiei a insemnat
libertatea de exprimare pe plan politic a indivizilor, idee sustinut de introducerea si
aplicarea votului universal atat in Marea Britanie, cat si in Franta.
Conculuzionand, se poate constata ca atat instaurarea, cat si consolidarea
regimurilor democratice in statele europene au insemnat, de fapt, mentinerea
fundamentului a ceea ce inseamna cu adevarat democratia. Si acest lucru a condus la o
dezvoltare constinua a Europei din secolul al XX-lea si pana in zilele noastre. Asa cum
spunea si Aristotel: Baza regimurilor democratice este libertatea... Acum libertatea
consta in a fi pe rand supus si guvernant, fiindca in acceptiunea populara justitia este
egalitatea in drepturi a tuturor.