Sunteți pe pagina 1din 21

CONSOLIDAREA METALELOR SI ALIAJELOR METALICE

Prin consolidare se nelege un proces care are drept rezultat cresterea


caracteristicilor mecanice de rezisten i, daca este posibil, a caracteristicilor de
plasticitate si tenacitate. De cele mai multe ori insa, ca efect asociat al procesului de
consolidare, in urma aplicrii diferitelor metodelor tehnologice de prelucrare se poate
produce micorarea nedorit a caracteristicilor de plasticitate i tenacitate. n esen,
mecanismele de consolidare se bazeaz pe frnarea deplasrii dislocaiilor, prin
crearea diferitelor tipuri de bariere produse in corpul grunilor cristalini sau plasate
intragranular, pe limitele de grunte. Aceast frnare vine n contradicie cu asigurarea
unei mari mobiliti a dislocaiilor, necesar pentru obinerea unor valori ridicate ale
tenacitii i plasticitii.
De aceea, de la caz la caz, nivelul de consolidare pentru anumite clase i mrci
de aliaje este n general limitat de valoarea necesar a tenacitii pentru aplicaia dorit.
METODE DE CONSOLIDARE
1. CONSOLIDAREA PRIN ECRUISARE
Dislocaiile sunt nite defecte cristalografice alctuite din iruri de atomi avnd
coordinaie anormala, care introduc un surplus de energie interna in cristal [1]. Acestea
pot fi plane sau volumice si sunt generate de procesele de prelucrare la cald sau la
rece, precum: deformarea plastica, topirea si rcirea cu viteza mare, sudarea,
tratamentele termice, etc.
Dislocaiile sunt instabile, putndu-se multiplica, mai ales prin deformarea
plastica la rece, fenomenul fiind nsoit de mrirea energiei libere, sau anihilndu-se
reciproc, in cazul aplicrii unor procedee de prelucrare termica. Energia asociata
dislocaiei poate determina deformarea elastica locala a reelei cristaline si dezvoltarea
de tensiuni interne.
Creterea densitii de dislocaii odat cu gradul de deformare face ca deplasarea
dislocaiilor s fie mai dificil, datorita blocrii reciproce sau prin ancorarea pe bariere
existente in reeaua metalica. Deoarece fenomenul de baz care sta la baza deformrii
plastice a unui material metalic este deplasarea dislocaiilor, care permite alunecri
atomice simultane fra ntreruperea continuitii legturilor atomice, efectul de blocare a
acestora determina scderea capacitaii de deformare si implicit a plasticitii [1, 2].

Daca dislocaiile sunt situate de o parte si de alta a planului de deformare


(dislocaii de semn opus) apare tendina de apropiere si de scdere a energiei elastice
nmagazinate in cristal. Cnd distanta de separare intre planele de alunecare ale
dislocaiilor este egala cu o distanta inter-planara, cele dou dislocaii se contopesc si
se anihileaz reciproc, reeaua devenind perfect echilibrat.
Ancorarea dislocaiilor se poate realiza la nivelul limitelor de grunte, a unor
precipitate coerente sau incoerente cu matricea metalica, datorita unor atomi dizolvai
interstiial, a segregrilor, impuritilor, precum i pe particule de faz secundar,
carburi etc. Ca rezultat, odat cu creterea gradului de deformare, alunecarea planelor
atomice se face din ce n ce mai greu, determinnd creterea limitei de curgere.
n urma prelucrrii prin deformare plastic la temperaturi inferioare temperaturii de
recristalizare apar modificri ale proprietilor de rezisten ale materialului, procesul
denumindu-se ecruisare. Prin cresterea gradului de deformare, , se constat o
cretere a rezistenei la rupere Rm i a limitei de curgere R p , concomitent cu o scdere a
alungirii la rupere, A si a gtuirii la rupere, Z.
Prin mrirea gradului de deformare plastic se obine si o apropiere ntre
valorile Rm si R p e (adic

Rp
Rm

1) ceea ce constituie un dezavantaj, deoarece se

micoreaz rezerva de plasticitate a materialului nainte de rupere.


Cea mai mare parte din energia consumat pentru deformarea plastic a
materialului se transform n cldur (cca. 90%), restul acumulndu-se n reea sub
form de energie intern. Acest lucru determin i o scdere a rezistenei la coroziune.
Deformarea plastic la rece determin apariia unor tensiuni proprii de ordin II i III care
pot promova coroziune tenso-fisurant [25].
Exist o proporionalitate ntre logaritmul creterii limitei de curgere i logaritmul
creterii numrului de dislocaii, conform creia se produce cresterea temperaturii de
tranziie Tt :
Tt 0,6Rp

(1)

Conform relaiei 1, la o cretere cu 100MPa a lui Rp rezult o cretere nefavorabila


a temperaturii de tranziie a reziliene cu circa 60C. Din acest motiv, consolidarea prin
ecruisare are o aplicativitate limitat. n fig. 1 se poate vedea influena nefavorabil a
creterii temperaturii de tranziie la ncercarea de reziliena, concomitent cu creterea
limitei de curgere.

Tt

Re

Re

Tt

Fig. 1. Creterea temperaturii de tranziie cu creterea numrului de dislocaii.


Un alt efect nefavorabil al ecruisrii este alungirea grunilor pe direcia de
deformare i apariia unei texturri a materialului (fig. 2) care conduce la anizotropia
proprietilor mecanice (valori ale caracteristicilor mecanice diferite pe direcii de
solicitare diferite).

Fig. 2. Aspectul microstructural al unui semifabricat din otel carbon prelucrat prin
tragere la rece. Gruni alungii pe direcia de deformare [8].
Pe baza studiilor efectuate asupra mai multor clase de oteluri, s-au dezvoltat mrci
de oel bazate pe consolidarea prin ecruisare, la care valorile superioare ale rezistenei
de rupere i curgere se obin mai ales prin deformare plastic la rece. Din punctul de
vedere al consecinelor asupra procesului de sudare al acestor oteluri, devin importante
unele efecte aprute la sudarea barelor nervurate utilizate pentru armarea betonului.

2. CONSOLIDAREA PRIN FORMAREA DE SOLUII SOLIDE


Aliajele pot fi considerate amestecuri alctuite din dou sau mai multe specii
atomice dintre care cel puin una este metal. Numrul de faze prezent n orice aliaj binar
solid aflat n stare de echilibru trebuie s fie 1 sau 2. Cnd cele 2 componente ale
aliajului sunt metale, aceste faze formeaz soluii solide cu o anumit solubilitate
mutual. Dac proporia relativ ntre cele dou metale este alterat progresiv,
microstructura aliajului se schimb de la o singur faz (soluie solid primar), avnd
microstructur caracteristic primului element metalic, ctre un amestec dintre cele
dou faze, apoi ctre o singur faz (soluie solid secundar), cu caracteristici proprii
celui de-al doilea tip de element metalic.
Domeniul de existenta al soluiilor solide este foarte diferit ca extindere in diferite
sisteme de aliaje. Spre exemplu, in timp ce solubilitatea maxima a fosforului in fier se
limiteaz la 0,2%, solubilitatea maxima a zincului in cupru poate atinge 39%,
solubilitatea maxima a cuprului in aluminiu este de 5,5% iar solubilitatea cuprului in
nichel este nelimitata (aceste doua metale prezentnd solubilitate reciproca totala in
stare solida)[1, 25].
Factorii care decid asupra limitelor de solubilitate in sistemele metalice sunt: tipul
reelei cristaline, afinitatea chimica reciproca, valorile diametrului atomic, diferenele de
electronegativitate, valena relativa, concentraia electronica etc. Dac diferenele
relative intre diametrul atomic (R) pentru componenii soluiei solide depesc 14-15%,
solubilitatea in stare solida este foarte mica. Factorul mrime atomica relativa
acioneaz asupra solubilitii prin energia de deformare elastica indusa in reeaua
cristalina a solventului la dizolvarea elementelor de aliere.
Introducerea

atomilor strini

produce distorsionarea

reelei

cristaline

solventului. La concentraii mici ale elementului dizolvat, distorsiunile sunt locale, in timp
ce la concentraii mari se pot produce modificri nsemnate ale parametrilor reelei
cristaline. Astfel, prezena in reeaua de baza a unor elemente dizolvate cu raza
atomica mica determina scderea distantelor interatomice in jurul acestor atomi (fig.
3.a), in timp ce atomii cu raza atomica mare duc la cresterea distantelor interatomice
(fig. 3.b).
La o soluie solid de substituie, alctuit prin adugarea, ntr-un metal pur, a
unor cantiti reduse dintr-o specie atomic diferit, matricea de baz este identic cu
cea a elementului solvent, iar anumite noduri ale reelei cristaline sunt ocupate de
atomii elementului dizolvat.

Atomii care formeaz soluii solide interstiiale au diametre atomice mult mai mici
comparativ cu atomii reelei de baza ai fierului(de exemplu hidrogen cu d = 0,46 ,
carbon cu d = 0,77 , bor cu d = 1,94 , azot cu d = 0,71 ). Ca solvent pentru soluiile
solide interstiiale sunt preferate metalele de tranziie, la care factorul electrochimic este
favorabil in raport cu elementele de aliere enumerate mai sus. Soluiile solide
interstiiale cu cea mai mare importanta tehnica apar in aliajele fier-carbon [3].
Concentraia soluiilor solide interstiiale este de regula redusa, datorita numrului foarte
mic de spatii disponibile in cadrul reelei cristaline. Amestecarea atomilor intre doua
interfee la scara atomica are loc prin fenomene de difuziune.

Fig. 3. Exemple de atomi in reele cristaline: atomi de baza (A), atomi de substituie (B)
si atomi interstiiali (C) [3].
Dizolvnd elementul metalic A in metalul solvent B, indiferent daca rezulta o
soluie solida de substituie sau interstiial, apare o consolidare (de ex. alierea
aluminiului cu magneziu, fig. 4).

Fig. 4. Efectul compoziiei chimice asupra caracteristicilor mecanice la consolidarea prin


soluii solide.

Un prim efect al consolidrii se datoreaz creterii tensiunilor interne ca urmare a


perturbrilor locale ale reelei, generate de prezena atomilor dizolvai, plasai aleatoriu
n reeaua solventului (tensiuni de ordinul al III-lea). Distorsiunile reelei cristaline a
solventului datorita prezentei atomilor strini produce un efect de durificare, de
importanta deosebita pentru aliajele cu utilitate tehnica, manifestat prin cresterea
caracteristicilor de rezistenta mecanica si o anumita diminuare a plasticitii soluiei
solide in raport cu cea a matricei solvent. Distorsiunea reelei produce scderea
conductibilitii electrice, chiar si pentru valori sczute ale concentraiei elementului
dizolvat [3, 4, 25].
n cazul oelurilor, cele mai importante elemente de aliere (sau microaliere) care
formeaz cu fierul soluii solide de substituie sunt: Mn, Si, Cr, Ni, Cu. Consolidarea
fierului prin creterea coninutului de carbon se realizeaz practic prin creterea
proporiei de perlit n cadrul structurii, care va fi analizata in cadrul metodei de
consolidare prin faze secundare nedisperse (fig. 5).

Fig. 5. Efectul diferitelor elemente de aliere asupra consolidrii prin soluii solide n
cazul oelurilor. Re - variaia limitei de curgere; Tt - variaia temperaturii de
tranziie[1].
In cazul otelurilor, cel mai important efect de consolidare se obine prin aliere cu
carbon si azot, dup care urmeaz fosforul, chiar si pentru procente reduse ale
concentraiei acestora in matricea de baza a fierului. Cu toate acestea, concentraia
acestora se menine la valori reduse in otelurile pentru structuri sudate datorita efectelor
fragilizante.
Carbonul este elementul care determina consoidarea prin solutii solide (formarea
de ferita, austenita, ferita delta, martensita, bainita, sorbita, troostita) dar care formeaza
si carburi (Fe3C sau carburi ale elementelor de aliere) a cror prezenta in matricea

fierului determina fragilizare sau fisurare. De aceea, procentul de carbon este limitat in
otelurile pentru structuri sudate. In alte mrci de oteluri, cum ar fi cele pentru scule,
carbonul este un element de baza deoarece permite durificarea matricei si creterea
rezistentei la uzura, concentraia sa putnd depi 1%C. Fosforul este uneori utilizat ca
element de aliere in oelurile fosforoase pentru piulie, cu scopul mbuntirii
caracteristicilor de prelucrabilitate prin achiere pe maini unelte automate, cnd
determina fragmentarea achiilor. De regul, coninutul de fosfor i sulf n oeluri este
limitat la valori sub 0,05%.
Elementele de aliere cel mai des utilizate n oeluri sunt Mn i Si. Acestea sunt
elemente chimice relativ ieftine si au efecte benefice att asupra limitei de curgere ct i
asupra temperaturii de tranziie. Siliciul are un efect favorabil asupra temperaturii de
tranziie pn la un coninut de 0,6% in timp ce manganul poate influenta tenacitatea
pana la valori de 1,5%. Peste aceste valori se nregistreaz creterea nedorita a
temperaturii de tranziie, care nseamn reducerea domeniului de comportare ductila a
otelului. In cazul in care coninutul de sulf in otel este mare (peste 0,035%) se
procedeaz la cresterea coninutului de mangan in vederea formarii de compui MnS
care, avnd densitate sczuta, fie se elimina in zgura fie se distribuie in matricea
metalica sub forma de incluziuni sferice (fig. 6).

Fig. 6. Incluziune de MnS intr-un otel slab aliat pentru organe de maini. Laborator
LAMET.
Prezenta in matricea metalica a fierului a unor elemente de aliere precum cromul
i nichelul, nu contribuie foarte mult la creterea caracteristicilor de rezisten mecanic,
din contra, acestea duc la o uoara scdere a limitei de curgere. Aceste elemente
chimice sunt insa mult utilizate pentru cresterea rezistenei la coroziune (oeluri
inoxidabile care lucreaz n medii corozive) sau a rezistenei la temperaturi ridicate
(oteluri termorezistente). Nichelul asigur totodat i caracteristici de tenacitate foarte
nsemnate, extinznd mult domeniul de utilizare al oelurilor la temperaturi sczute.

Celelalte elemente care formeaz soluii solide interstiiale cu fierul nu prezint


interes din punctul de vedere al consolidrii. Din contr, prezena n exces a atomilor de
hidrogen n reeaua fierului promoveaz fenomene de fragilizare, fisurare sau
decarburare in cazul exploatrii la temperaturi ridicate. Oxigenul determin nrutirea
caracteristicilor de tenacitate prin scderea valorii energiei de rupere prin oc. Borul
este uneori prezent ca element de aliere n oelurile pentru scule, atunci cnd se
urmrete obinerea unei clibiliti mari iar azotul este utilizat n anumite oeluri
inoxidabile pentru substituirea nichelului, care este mult mai scump.
3. CONSOLIDAREA PRIN FINISAREA GRANULATIEI
n general noiunea de granulaie se refer la mrimea gruntelui real la
temperatura de 15C. n esen, consolidarea prin finisarea granulaiei este posibila
datorita faptului ca toate caracteristicile mecanice, la aceeai structura si compoziie
chimica sunt influenate de granulaia oelului [25].
Un material cu grunte mai mare permite acumularea mai multor dislocaii pe
limitele sale de grunte, fiind necesara o fora mai mica pentru deplasarea acestora
comparativ cu un grunte mai mic (fig. 7).

Fig. 7. Blocarea dislocaiilor pe limitele de grunte [18-20].


O alt particularitate important este i modul de variaie n raport cu
temperatura a energiei de rupere (KV) a oelului cu granulaie fin comparativ cu
oelurile slab aliate din aceeai clas de aliere (fig. 8). In fig. 8, T reprezint temperatura
de testare pentru determinarea rezilienei, KV energia de rupere a epruvetei cu
cresttur n V; 1 curba ce descrie evoluia unui oel slab aliat cu coninut redus de
carbon i granulaie normal; 2 curba ce descrie evoluia unui oel slab aliat cu
aceeai compoziie chimic de baz, microaliat n vederea obinerii granulaiei fine.
Din compararea celor 2 curbe din fig. 8, corespunztoare variaiei cu temperatura
a energiei de rupere ale celor dou oeluri analizate, rezult c prin micorarea
granulaiei nu se obine o cretere deosebit a valorii maxime a energiei de rupere, KV,
n schimb temperatura de tranziie corespunztoare unei valori convenionale a energiei

de rupere KVc, este mult mai sczut (Tt1 Tt2). n practica curent se pot realiza oeluri
cu granulaie fin cu temperatur de tranziie de peste 50oC, permind utilizarea
acestora i n cazul unor aplicaii criogenice.

Fig. 8. Evoluia cu temperatura a energiei de rupere n cazul unor probe din oel.
Se constat c odat cu micorarea diametrului mediu al gruntelui (dF) valoarea
limitei de curgere (Rp) crete semnificativ, a fel i rezistena la rupere (Rm). Un mic
dezavantaj apare la granulaii foarte fine prin apropierea valorilor Re si Rm iar raportul
Re / Rm tinde ctre valoarea 1 (fig. 9).

Tt
Tt

d F [ m]
Fig. 9. Dependena ntre caracteristicile mecanice i dimensiunea granulaiei feritice.

Acest lucru, micoreaz rezerva de rezisten i mrete pericolul instalrii unei


ruperi fragile. O constatare important este aceea c temperatura de tranziie Tt scade
foarte mult odat cu micorarea lui d F , ceea ce reprezint un avantaj deosebit de
important. Experimental s-a constatat o dependen liniara ntre Tt si d

1
2

. Orientativ,

se poate estima c printr-o micorare a granulaiei cu 1 mm 2 , limita de curgere creste


cu cca. 20MPa iar Tt scade cu 12C. Mrirea cu 10MPa a limitei de curgere ca urmare
a micorrii d F determin micorarea cu 6C a temperaturii de tranziie, Tt .
Obinerea unei structuri cu granulaie fin, care beneficiaz de caracteristici de
rezisten i tenacitate mari, impune dezvoltarea unor tehnologii noi de elaborare i
procesare a oelurilor, care s permit obinerea unor gruni austenitici ct mai mici.
Pe aceste considerente a rezultat clasa de oeluri microaliate cu granulaie fin
pentru construcii sudate. Principalele direcii care au fost studiate pentru obinerea
acestui deziderat sunt:

Laminarea n condiii speciale, avnd ca rezultat clasa de oeluri cu granulaie


fin tratate termo-mecanic.

Aplicarea unei normalizri dup laminarea la cald, rezultnd clasa special


de oeluri cu granulaie fin, livrate n stare normalizat, la care se adaug i
efectul microalierii. n acest caz se recurge la o laminare efectuat la
temperatur constant sau combinat cu un tratament termo-mecanic.

Proiectarea compoziiei chimice astfel nct, prin microaliere, s se formeze


i s se pstreze n masa austenitei precipitate fin dispersate, stabile din punct
de vedere termic (fig. 10).

Fig.10. Efectul adugrii de niobiu asupra granulaiei austenitei, dup clire de la


700 C fra deformare anterioara: (a) otel fra Nb; (b) otel cu Nb [15].

4. CONSOLIDAREA PRIN FAZE SECUNDARE NEDISPERSE


Foarte puine sisteme de doi sau mai muli componeni prezint o solubilitate
total n faz solid. De regul, solubilitatea mutual e limitat i depinde puternic de
temperatur. Datorita acestui fapt, cea mai mare parte a aliajelor n stare solid, la
temperatura normal, au o structura bi- sau polifazic, adic o structur eterogen la
scar microscopic. Lund in considerare aliajul cu concentraia nominala C1 , mai mare
dect solubilitatea limit la temperatura camerei ( C 2 ), constatm c prin rcirea aliajului
format iniial din soluia solid (pct.1 ctre pct.2), structura se menine ca atare, sub
forma unei soluii solide nesaturate (fig. 11).



Fig. 11. Formarea fazelor secundare prin depirea limitelor de solubilitate la rcire.
Formaiunile de faz secundar formate n aceste condiii au ca rezultat o
consolidare a aliajului, deoarece aceste particule reprezint obstacole n calea
deplasrii dislocaiilor. Consolidarea depinde mult de numrul particulelor de faz
secundar nedisperse i de masa total a fazei secundare. O aceeai mas de faz
secundar determin o consolidare cu att mai mare cu ct ea este fin distribuit. Acest
mod de separare din soluia solida suprasaturata a formaiunilor de faza secundara este
specifica proceselor de transformare efectuate cu viteze foarte mici de rcire, in condiii
de echilibru.
n oelurile hipoeutectoide, prezena cementitei n perlit determin o cretere a
limitei de curgere. Mrind i viteza de rcire dar rmnnd tot n domeniul treptei
perlitice de transformare, se constat finisarea formei cementitei i nregistrarea unei
creteri a limitei de curgere, chiar fr instalarea fenomenului de clire. Efectul este
combinat i mascat de faptul c, n treapta perlitic, prin mrirea vitezei de rcire, crete
i proporia de perlit la transformarea austenitei.

Consolidarea prezentat este aditiv cu aceea obinut prin formarea de soluii


solide n matricea de baz, deoarece formarea precipitatelor are loc pe fondul existenei
unei soluii solide suprasaturate. Consolidarea de acest tip depinde de mai muli factori,
precum: dimensiunile, forma, numrul i distribuia particulelor de faz secundar,
rezistena i plasticitatea particulelor.
Pentru descrierea fenomenelor care apar in cazul nclzirii sau rcirii otelurilor si
fontelor se utilizeaz diagrama de transformare Fe-Fe3C (fig. 12). In cadrul acesteia,
domeniile de transformare sunt definite aproximativ intre limitele de 0 2%Carbon
pentru oteluri si respectiv 2 - 6,67%Carbon pentru fonte [25].
Carbonul poate fi prezent n reeaua fierului sub urmtoarele forme :
-

Dizolvat interstiial n soluii solde (Fe , Fe, Fe)

Compus definit, Fe 3 C (cementit sau carbur , stabil pn la 800 oC),

Fe 2 C (carbura Hagg sau , stabil la temperaturi joase, 400 500 oC, peste
care se transform n cementit);

Carbura metastabil , care reprezint o faz de tranziie de la martensit


ctre cementit, aprut n procesul de mbtrnire sau revenire a oelurilor,
ncepnd cu 100oC (dei nu a putut fi izolat i cercetat, se consider c ar
putea avea o structur hexagonal i o compoziie dat de formula Fe 2,4C cu
8,2%C);

Liber, sub form de grafit (forma polimorfic a carbonului cu structur


hexagonal si temperatur de topire de aprox. 3850 oC, n jurul creia
sublimeaz).

Transformrile care se petrec cu difuzie sunt exemplificate in domeniile


diagramei de echilibru Fe-Fe3C (fig. 12).
In ceea ce privete otelurile, in cadrul domeniilor diagramei Fe-Fe3C se pot
evidenia diferite moduri de fenomene de precipitare, in funcie de coninutul de carbon
al matricei metalice. Daca in otel exista un procent sczut de carbon, inferior valorii
eutectoide de 0,8%, in condiiile unei rciri lente corespunztoare diagramei de
echilibru, microstructura conine ferita si perlita (fig. 13) si otelul se numete
Hipoeutectoid. Otelurile care au un coninut de carbon de 0,78%C se numesc
Eutectoide, avnd microstructura integral perlitic. Daca procentul de carbon este mai
mare de 0,8%C, otelurile se numesc Hipereutectoide, microstructura lor coninnd
perlita si reea de cementita secundara.

Fig. 12. Diagrama de echilibru metastabil Fe-Fe3C [11].

Otel pentru constructii navale. Microstructura


ferito-perlitica

Perlita lamelara intr-un otel cu 0,6%C si 0,8%


Mn (200x)

Otel Hipereutectoid. Perlita lamelara si reea de cementita secundara


Fig. 13. Faze si constitueni metalografici in oteluri.

Cu cat procentele de perlita si cementita din otel sunt mai mari, caracteristicile
mecanice de rezistenta ale acestuia cresc, iar cele de plasticitate si tenacitate scad. Din
aceasta cauza, aceasta metoda de consolidare are un domeniu de aplicabilitate
restrns la anumite clase de oteluri. Consolidarea semnificativ a otelurilor se
datoreaz prezenei cementitei secundare sau teriare din formaiunile de perlit,
observndu-se faptul c rezistena de rupere crete substanial cu creterea
coninutului de perlit, n timp ce creterea limitei de curgere este mai lent.
5. CONSOLIDAREA PRIN PRECIPITARE FIN DISPERS
Prin nclzirea soluiilor solide suprasaturate, de exemplu prin efectuarea unui
T.T. special aplicat pentru obinerea mbtrnirii artificiale, fie n cazul operaiei de
sudare, cnd rndurile depuse ulterior, renclzesc straturile depuse anterior, n care sau format soluii solide suprasaturate, apar fenomene de precipitare care se desfoar
dup un alt scenariu fata de cel ntlnit la formarea fazelor secundare (fig. 14).
Deosebirea fa de precipitarea n condiii de echilibru este c mrimea
precipitatelor, formate in condiiile renclzirii dup rcirea cu viteze mari, este mult mai
mic fata de fazele secundare, n unele cazuri chiar submicroscopic, iar pe de alt
parte precipitrile se produc preferenial n corpul gruntelui, mai mult sau mai puin
uniform fa de precipitarea nedispers, la care precipitarea se realiza pe limita de
grunte.

'

Fig. 14. Formarea precipitatelor la rcire din soluii solide suprasaturate.

Deoarece precipitarea i schimbarea gradului de dispersie a precipitatelor sunt


fenomene bazate pe transfer de mas de tip difuzie, este evident c timpul de
meninere influeneaz amplitudinea efectelor de dizolvare sau cretere a precipitatelor.
Mrirea timpului de meninere are, n principiu, acelai efect ca i mrirea temperaturii,
dac nu intervine i o modificare a caracteristicilor precipitatelor sau a modului lor de
dispunere la scar microscopic.
n figura 15, curba corespunztoare nclzirii pn la T1, dup ce s-a realizat
rcirea cu vitez suficient de mare pentru a permite precipitarea ulterioar prin nclzire,
evideniaz o cretere relativ lent n raport cu timpul t, a unor indicatori ai consolidrii,
precum duritatea HV sau limita de curgere Rp.

Fig. 15. Evoluia caracteristicilor mecanice de rezistenta cu temperatura si


timpul de meninere dup clire [25].
Un asemenea gen de variaie arat c ne gsim la o temperatur la care
valoarea coeficientului de difuzie este nc relativ mic. Creterea monoton a curbei
arat c ne gsim nc n zona n care nu se atinge dispersia critic, DC (fig. 16).
Mrind temperatura de nclzire la T2 i pornind din aceeai situaie iniial, se constat
o cretere a pantei curbei de consolidare. Acest lucru evideniaz c un acelai efect pe
care l-am obinut dup trecerea timpului t la temperatura T1 se obin la T2 dup un timp
mai scurt t. Caracterul monoton al creterii curbei arat c suntem nc n domeniul II
fig. 16, dar tot mai aproape de DC.
Mrirea in continuare a temperaturii la T3 (fig. 15) determina o schimbare
esenial n desfurarea fenomenelor, astfel c dup o consolidare iniial realizat cu

o vitez cu att mai mare cu ct temperatura la care se face este mai mare, urmeaz,
dup atingerea unui maxim, o deconsolidare datorat supra-mbtrnirii. Efectul este i
mai evident prin mrirea temperaturii la valoarea T4, cnd se manifest un maxim urmat
de o scdere rapid a consolidrii. n situaii extreme, se poate ajunge practic la o
anulare complet a consolidrii prin precipitare fin dispers.

Fig. 16. Evoluia caracteristicilor mecanice de rezistenta cu gradul de dispersie al


precipitatelor formate la recoacerea dup clire: d diametrul mediu sau distana dintre
precipitate; starea materialului mbtrnit;
S starea materialului supra-mbtrnit;
DC dispersia critica; DHIC dispersia hipercritic;
DHIPC dispersia hipocritic.
Precipitatele care se formeaz in otelurile microaliate se pot localiza fie in corpul
gruntelui fie pe limitele de grunte. In zona de trecere dintre perlita si ferita proeutectoid intr-un otel carbon mediu aliat si laminat la cald, se pot precipita particule de
nitruri formate in austenita de temperaturi nalte, nainte de transformarea sa in ferita si
perlita [23].
Modificri pot apare att n dispunerea precipitatelor odat cu modificarea
temperaturii ct i privind natura acestora, datorit afinitii chimice reciproce cu diferite
specii atomice dizolvate n matricea de baz. De exemplu, n cazul unor precipitate pe
baza de V, ntr-un oel cu granulaie fin pentru sudare, microscopia electronica prin
transmisie pe folie foarte fin a permis decelarea diferitelor forme de dispunere,
localizate pe dislocaii, n benzi, uniforme, concentrate pe limita de subgrunte sau pe
limitele de gruni. De asemenea, in cazul sudarii otelurilor microaliate cu Mo,
precipitrile pot fi decelate att in corpul gruntelui cat si pe limitele de grunte (fig. 17).

a
b
Fig. 17. Localizarea precipitatelor: a) Precipitate de carburi de Mo formate pe
limitele de grunte si in corpul gruntelui de martensita in cazul unui otel microaliat
pentru matrie, 8000x; b) precipitate formate in corpul gruntelui la aliaj IN 617 [14].
Otelurile microaliate sunt consolidate mai ales prin precipitarea la nivel
microstructural a unor particule foarte fine si uniform dispersate in matricea de baza,
care determina blocarea deplasrii dislocaiilor. Astfel de precipitate pot fi oxizi, sulfai,
nitruri sau carburi avnd diferite domenii de solubilizare si diferite zone de precipitare.
Precipitatele prezint diferite morfologii (sferice, cubice, cruciforme, lenticulare, fig.
2.51), diferite dimensiuni (de la scara nano la scara microscopica) si dispersii aleatoare
(in corpul gruntelui, pe limita de grunte, pe liniile de dislocaii (fig. 18).

NbnCm

NbC
CrnCm

a
b
Fig. 18. Precipitate in oteluri: a)Carburi de crom (lenticulare si alungite) si de niobiu
(poliedrice sau cruciforme) intr-o depunere dura din otel aliat; b) Carburi de crom
(plachete alungite) si carburi de niobiu (formaiuni stelate) intr-o matrice de ferita aliata
(depunere dura, suprafaa de rupere).

In general, cele mai mult studiate si mai mult utilizate elemente de micro-aliere
cu rol de precipitare sunt: niobiul, vanadiul si titanul. Alte elemente precum carbonul,
hidrogenul, oxigenul si sulful formeaz la rndul lor o varietate de compui care, din
pcate, au efecte duntoare asupra caracteristicilor otelurilor. In prezent, cele mai mult
utilizate elemente pentru durificarea otelurilor de mare rezistenta sunt Nb, V si Ti.
Vanadiul este un important element de micro-aliere utilizat in consolidarea
otelurilor. Acesta formeaz nitruri si carburi stabile pana la 1150 oC. Carbo-nitrurile de V
precipitate promoveaz att finisarea granulaiei cat si stabilizarea particulelor
precipitate in gruntele feritic. Dei reduc vitezele de transformare, dimensiunile fine ale
compuilor cu vanadiu permit obinerea unor efecte de consolidare bune in otelurile cu
mult carbon. Vanadiul prezint o mare afinitate fata de azot si carbon. Azotul este un
element de aliere ieftin in otel. Numrul mare de precipitate de tip V (C, N) permite
consolidarea otelului cu eforturi economice mai reduse [27].
Vanadiul adugat in otel tinde sa formeze combinaii cu azotul sub forma de
precipitate de tip carbo-nitruri de vanadiu. Viteza de nucleare a acestor precipitate
creste cu creterea coninutului de azot si se obin un mare numr de particule cu
dimensiuni mici. Aceste precipitate mici au un efect mai eficient in consolidarea matricei
si permit reducerea coninutului de V. Ca rezultat, numrul mai mare al carbo-nitrurilor
de vanadiu mici este mai eficient in consolidare comparativ cu precipitatele mai
grosolane obinute prin utilizarea de fero-vanadiu. Cei mai mici gruni s-au obinut in
otelurile aliate cu nitrura de vanadiu. De aceea, aceste oteluri au cea mai buna
combinaie de caracteristici de rezistenta si tenacitate. Pentru productorii de otel,
adugarea de azot pare sa fie calea cea mai rapida pentru reducerea temperaturilor de
prelucrare.
Cresterea coninutului de azot de la 80 la 160 ppm poate reduce la jumtate
diametrul particulelor dar creste numrul acestora de opt ori. Cu cat numrul
precipitatelor mici este mai mare cu att efectul de durificare este mai intens, prin
reducerea distantei dintre particule. Consolidarea obinuta prin formarea precipitatelor
de V depinde de dimensiunile acestora, iar pentru fiecare 0,1 wt% V adugat se obine
o cretere cu 50 - 60 MPa a rezistentei mecanice. Se pot obine insa aceleai efecte de
consolidare cu mai puin vanadiu. Pentru creterea caracteristicilor de rezistenta cu 110
MPa este necesara adugarea de 0,07% vanadiu in condiiile in care exista 50ppm de
azot in matricea metalica. Daca se mrete coninutul de azot la 100ppm cantitatea
necesara de vanadiu scade la 0,04%, pentru obinerea aceleiai valori ale rezistentei de
curgere. Reducerea coninutului de vanadiu permite reducerea substaniala a costurilor.

Azotul cauzeaz si apariia de tensiuni in timpul mbtrnirii, mrind limita de


curgere dar genernd fragilizare dup prelucrarea la rece. Apariia de tensiuni la
mbtrnire este duntoare mai ales datorita reducerii capacitaii de deformare
plastica. Vanadiul permite reducerea rapida a tensiunilor in timpul mbtrnirii otelurilor
de mare rezistenta comerciale de tip HSLA. Otelurile carbon cu coninut sczut de azot,
in jur de 0.006% N, prezint tensiuni ridicate in timpul tratamentului de mbtrnire dup
rcirea simulata a foliilor. Prin alierea cu peste 0,020% N, s-a obinut practic reducerea
efectului de tensionare a otelurilor de mare rezistenta.
Otelurile obinute in cuptoare electrice cu arc electric permit realizarea unor
coninuturi nalte de azot, duble fata de convertizoarele cu oxigen. In acest mod, azotul
a devenit din impuritate un veritabil element de aliere. Efectele de consolidare ale
otelurilor elaborate in convertizoare cu oxigen pot fi obinute prin adugarea de vanadiu,
in prezenta cruia efectele de tensionare la mbtrnire nu sunt critice. Rcirea lenta
dup transformarea austenitei in ferita permite optimizarea consolidrii otelurilor aliate
cu vanadiu si azot. Aceasta tehnica maximizeaz efectul de precipitarea a nitrurilor de
vanadiu care asigura consolidarea si elimina tensionarea la mbtrnire. Pentru
semifabricatele din otel de tip banda, temperaturile de nfurare de 600 la 630 oC
urmate de rcirea lenta permit optimizarea efectelor de precipitare a nitrurilor de
vanadiu.
Cercetri extensive si studii tehnologice au demonstrat ca tenacitatea in ZIT-ul
mbinrilor sudate la otelurile consolidate cu nitruri de vanadiu depinde de
transformrile care se produc in componentele sudate si nu de coninutul de azot.
Daca procedurile metalurgice de obinere (elaborare si rafinare) si procesare
termo-mecanic (laminare, forjare etc) sunt adecvate, precipitatele pot aciona in
interiorul materialului prin blocarea deplasrii limitelor de grunte, ceea ce favorizeaz
creterea caracteristicilor de tenacitate si stabilitatea termica la temperaturi ridicate, sau
blocarea dislocaiilor, ceea ce permite creterea limitelor de curgere si de rupere.
Fenomenele de precipitare trebuie foarte bine controlate, deoarece exista posibilitatea
apariiei supra-mbtrnirii sau a fragilizrii matricei ca urmare a creterii dimensiunilor,
acumulrii pe limitele de grunte si reducerii gradului de dispersie a acestora.
Niobiul formeaz cu uurina carburi si carbo-nitruri Nb (C, N), fin dispersate in
matricea austenitic, inhibnd creterea grunilor in timpul laminarii controlate si
ntrziind apariia efectelor de recristalizare. Afinitatea sa fata de carbon si azot este
foarte mare. De aceea, in timpul transformrii de faza a austenitei in ferita, se produce o
finisare a granulaiei prin germinarea pe particulele de faza fin disperse, mrind foarte

mult rezistenta matricei metalice. Soluia solida cu niobiu realizeaz in acelasi timp
inhibarea reaciei de transformare a feritei si perlitei, favoriznd transformarea austenitei
in bainita sau ferita Widmanstaten, prin ncetinirea procesului de difuzie realizat datorita
diferenei de diametru atomic comparativ cu fierul. Totui, datorita solubilitii sale
limitate in austenita, Nb poate fi utilizat doar in anumite cazuri. Acesta determina
totodat precipitarea austenitei in timpul procesului de consolidare, fapt pentru care mai
nti Nb a fost introdus pentru finisarea granulaiei feritice prin formarea de carburi fine
(NbC).
Titanul formeaz nitruri si carburi foarte stabile, iar afinitatea mare fata de oxigen
permite dezoxidarea otelului. Prima generaie de oteluri au fost consolidate cu nitruri de
titan (TiN), fiind depistata si prezenta unor compui auxiliari ca TiS, Ti4C2S2 si TiC, care
intensifica efectul de durificare prin precipitare dar cauzeaz fragilizarea matricei.
Fragilizarea otelurilor micro-aliate cu titan reduce posibilitile de procesare prin
laminare controlata, niobiul asigurnd o comportare mai stabila si fiind preferat.
In ultimul timp, otelurile microaliate de mare rezistenta tind sa conin puin titan
(0.02% ~ 0.03%Ti) sau chiar foarte puin (<0.015%Ti), pentru evitarea efectelor de
fragilizate. Stabilitatea foarte buna la temperaturi ridicate a nitrurilor de titan determina
utilizarea acestuia pentru finisarea granulaiei. Precipitatele de titan blocheaz eficient
limitele grunilor de austenita si determina obinerea unei granulaii feritice foarte fine.
BIBLIOGRAFIE
1. Suzana Gadea, Maria Petrescu - Metalurgie fizica si studiul metalelor, Vol1.,
EDP Bucuresti, 1979;
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Dislocation
3. Yu M. Lakhtin Engineering physical metallurgy and heat tretment, MIR, 1979,
URSS;
4. D.A.Porter, K.E.Easterling Phase Transformations in metals and alloys,
International student edition, 1981, Oxford, U.K.;
5. N. Geru si col. Materiale metalice. Structura, proprietati, utilitari, Ed. Tehnica
Bucuresti, 1985;
6. I., Voiculescu, C.Rontescu, I.L. Dondea, Metalografia imbinarilor sudate,
Editura Sudura, 2010, ISBN 978-973-8359-58-1;
7. Constantin Gheorghe, Mihai Stefanescu Indreptar de metale. Obtinere,
proprietati, utilizari, Editura Tehnica Bucuresti, 1997;
8. Donald R.Askeland The science and engineering of materials, Wadsworth,
1984, USA;
9. G. E. Totten, Steel Heat Treatment, Metallurgy and Technologies, CRC Press,
2007, ISBN: 978-0-8493-8455-4;
10. Min Shan HTUN, Si Thu KYAW, Kay Thi LWIN, Effect of Heat Treatment on
Microstructures and Mechanical Properties of Spring Steel, Journal of Metals,
Materials and Minerals, Vol.18 No.2 pp.191-197, 2008;

11. Geant, V., tefnoiu, R. Ingineria producerii oelului. Editura BREN, Bucureti,
2008, ISBN 978-973-648-746-0;
12. C. Atanasiu si col. ncercarea materialelor. ncercri distructive ale metalelor,
Editura Tehnica 1982, Bucureti, Romania;
13. Y. Adda, J.M.Dupouy, J.Philibert, Y.Quere Elements de metellurgie physique,
Vol.3, INSTN, Saclay, 1987, France;
14. Sarah Hainsworth, Microstructural evolution in power plant materials, 2008,
http://www.le.ac.uk/engineering/svh2/microstructure.htm;
15. P.G. Xu, Y. Tomota, P. Luk, O. Murnsky, Y. Adachi, Austenite-to-ferrite
transformation in low alloy steels during thermomechanically controlled process
studied by in situ neutron diffraction, Materials Science and Engineering: A,
Volumes 435436, 5 November 2006, Pages 4653;
16. B. Eghbali, A. Abdollah-zadeh, The influence of thermomechanical parameters
in ferrite grain refinement in a low carbon Nb-microalloyed steel, Scripta
Materialia 53 (2005) p. 4145;
17. Casper van der Eijk, John Walmsley, Grain Refinement of Fully Austenitic
Stainless Steels Using a Fe-Cr-Si-Ce Master Alloy, 59th Electric Furnace and
19th Process Technology Conferences, Phoenix Civic Plaza Convention
Center, Phoenix AZ, 11-14 November 2001;
18. W.D. Callister, Fundamentals of Materials Science and Engineering, 2nd ed.
Wiley & Sons. pp. 252.
19. Mitja Petri, Joef Medved, Primo Mrvar, Effect of the grain refinement,
modification and the cooling rate on microstructure of the AlSi10Mg alloy,
Materials and Geoenvironment, Vol. 53, No. 3, pp. 385-401, 2006;
20. K.T. Kashyap and T. Chandrashekar, "Effects and mechanisms of grain
refinement in aluminum alloys," Bulletin of Materials Science, vol 24, No. 4,
August 2001, pp. 345353.
21. R. Hariharan, G.R. Golden Renjith Nimal, Die Design for Homogeneous Plastic
Deformation During ECAP and Investigation of Mechanical Properties of Pure
Aluminium and Copper Rods, Middle East Journal of Scientific research 14
(12), 1716-1721 (2013), ISSN 1990-9233.
22. K. Xu, B.G. Thomas, R. OMalley, Equilibrium Model of Precipitation in
Microalloyed Steels, Metallurgical and Materials Transactioncs A, Volume 42A,
2011, p 524-539.
23. J. Gallego, H.J. Kestenbach, Precipitation strengthening by carbonitride
particles in pearlite, Acta Microscopica, Vol. 12, Supplement C, (2003), p.259260;
24. Degarmo, E. Paul; Black, J T.; Kohser, Ronald A. (2003), Materials and
Processes in Manufacturing (9th ed.), Wiley, ISBN 0-471-65653-4.
25. V.Miclosi, I.Tonoiu, Gh.Solomon, Materiale si tratamente termice pentru
structuri sudate, Note de curs, editura UPB, 1994.