Sunteți pe pagina 1din 19

UNIVERSITATEA TEHNIC GHEORGHE ASACHI DIN

IAI

FACULTATEA DE INGINERIE CHIMIC I


PROTECIA MEDIULUI
SPECIALIZAREA: BIOMATERIALE POLIMERICE I
BIORESURSE

Compozite folosite n medicin


Hidroxiapatita

NDRUMTOR:

Student

ef lucr. dr. bioing. Ctlina Peptu

Condrea LauraAndreea

Notiuni generale despre biomateriale


Un biomaterial este un material, realizat sintetic, folosit
pentru nlocuirea definitive sau pariala a unui organ sau sistem
de via sau pentru funcionarea n contactul de aproape cu
esuturile active. Scopul principal este utilizarea biomaterialelor
pentru repararea esuturilor umane.
Materialele artificiale vin n contact cu organismul sau se
introduc n organism, ceea ce poate determina reacii ale
organismului.
Scopul principal al utilizarii implantului este nlocuirea unei
structuri funcionale bine delimitata n cadrul unui sistem,
sintetizata prin procese biologice, afectata de boli sau traume, cu
o alta care este formata din componente artificiale si biologice. O
caracteristica importanta a structurilor funcionale este faptul ca
sunt formate din materiale care se difereniaza prin modul de
sinteza, structura, caracteristici fizico-chimice, comportare la
solicitari diverse.
Biotehnologia cuprinde un ansamblu de metode pentru
crearea si realizarea produselor necesare pentru mbunatairea
starii de sanatate a organismului.
Biomecanica analizeaza din punct de vedere mecanic
funciile sistemelor biologice si structura substanelor naturale.
Materialele biocompatibile sunt produse artificiale care au
fost impuse de necesita_ile oamenilor pentru ameliorarea starii de
sanatate, afectata de boli sau accidente, iar aceast posibilitate
de utilizare a materialelor biocompatibile a dus la cresterea ratei
de via.

Principala problema a biomaterialelor este modul n care


organismul accepta aceste materiale, adic biocompatibilitatea,
care a crescut prin cercetarile asupra materialelor biocompatibile.
n perioada de utilizare, produsele artificiale pot fi:
poziionate n afara organismului, dar pot avea acces la
unele fluide sau esuturi
(aparate conectate la sistemul nervos sau la sistemul
cardiovascular);
parial introduse n corp, procedeu care se realizeaza prin
strapungerea suprafeei unui organ, astfel, o parte este plasata n
afara organului asupra caruia se va aciona, iar a doua parte n
interiorul unei caviti, fara a intersecta suprafaa organului
respective (lentile de contact sau proteze dentare);
produse introduse complet n interiorul organismului.
Dezavantajele majore ale implanturilor sunt determinate de
natura, modul de sinteza i proprietaile fizice si chimice diferite
ale materialelor utilizate n raport cu esuturile vii, dintre care
precizm:
capacitatea de a-si modifica structura si proprietaile n
funcie de solicitarile pe carele suporta (ncarcarea mecanica
pentru esutul osos sau curgerea sngelui pentruvasele
sangvine);
capacitatea de autorefacere.
Performanele unui biomaterial
Reusita folosirii unui biomaterial depinde de mu_i factori, n
principal de proprietaile materialului si de biocompatibilitatea
acestuia, dar si de starea de sanatate a pacientului si activitatea
acestuia. Rata de esec a implantului poate fi data de relaia:
r=1-f
Unde: r fiabilitatea, f modul de esec.
Considernd fiabilitatea la nivel individual ca:
ri = 1 f1

atunci fiabilitatea totala este produsul:

unde n numarul de factori.


Rata de esec mai este influenat de tipul de implant, de
locul si funcia n organism. n funcie de tipul materialului folosit
pentru implant, pot sa apar defecte datorit deformrii excesive,
ruperii, coroziunii si atacul electrochimic.

Materiale folosite la implanturi


Implanturile trebuie sa prezinte
esuturilor pe care le nlocuieste.

proprietai

apropiate

Pentru majoritatea materialelor nu se poate masura


fiabilitatea n vivo, iar ideal ar fi sa se foloseasca o tehnica
spectroscopica pentru a masura proprietaile unui nou material si
sa se anticipeze utilizarea materialului pentru un anumit domeniu.
Testarile biologice ale dispozitivelor proiectate si realizate pentru
a obine informaii se fac pe animale. Testele se fac n vivo si n
vitro si sunt necesare cunostine biologice si medicale.
Pentru nceput se efectueaza testele n vitro, dupa care se
efectueaza testele n vivo pentru a se decide correct dispozitivul
final, materialul sau implantul. Au fost situaii cnd a fost
demonstrat ca cerinele reale de utilizare a materialelor nu au fost
corespunzatoare, chiar daca testele efectuate n vivo si n vitro au
avut rezultate bune.
Implanturile sunt create din materiale care pot fi clasificate
dupa natura lor n: metalice, polimerice, ceramice si compozite.
Dintre metalele utilizate la implanturi amintim: oel vanadiu
folosit la fracturi de os plat si suruburi; titan, fier, tantal, crom,

cobalt, molibden, niobiu folosite pentru crearea aliajelor utilizate


la implanturi tolerate de organism.
Aliajele fierului cu carbonul, n propor_ie mai mica de
2,11% carbon, se numesc convenional oeluri, iar oelurile care
sunt aliate cu 12% crom si conin mai puin de 0,1% carbon se
numesc oeluri inoxidabile. Cromul are rolul de a oferi rezistena
la oxidare ct si la coroziune pentru oeluri, datorita acoperirii cu
un strat pasiv de oxid de crom n medii agresive: apa, aer,
atmosfera industriala, saruri, acizi, etc.
Daca n compoziia oelurilor inoxidabile se mai adauga alte
elemente ca: titan, nichel, aluminiu, siliciu, bor, mangan, cupru,
niobiu, siliciu, etc., se obin oeluri cu rezistena din ce n ce mai
mare la solicitari mari, la temperaturi mari, la presiuni mari,
creste rezistena la medii corozive si agresive.
Biomaterialele sunt materiale inerte create din metale, aliaje
de metale, sticle, compozite, ceramice pe baza de alumina,
polimeri sintetici.
Materialele ceramice sunt substan_e anorganice. Acestea
pot fi realizate din elemente nemetalice (B, C, S) sau compusi cu
metale de tipul MxNy, unde M este metal, iar N este nemetal.
Materialele ceramice pot fi absorbabile, neabsorbabile sau
bioactive. Ceramicele cele mai utilizate ca biomateriale sunt:
fosfai de calciu, tricalciu, zinc sulfat de calciu, carbonat de calciu,
hidroxiapatita sintetica, hidroxiapatita coralifera, pentru grefe
osoase, sticle bioactive, etc.
Principalele proprietai pe care ar trebui sa le ndeplineasca
materialele bioceramice:
- sa fie biocompatibile;
- sa nu fie toxice;
- sa nu fie inflamatoare;
- sa fie biofunc_ionale pe ntreaga durata de via_a a gazdei;
- sa nu fie alergice.
Materiale polimerice sintetice au fost utilizate pe scara
larga n materiale medicale de unica folosina, materiale

stomatologice,
implanturi,
pansamente,
dispozitive
extracorporale, sisteme de livrare de medicamente.
Principalele avantaje ale biomateriale polimerice comparativ
cu materialele metalice sau ceramice sunt usurin_a de
manevrabilitate si realizare a diferitelor forme (latex, film, foaie,
fibre, etc), usor de procesat, costul este relativ scazut raportat la
proprietaile fizice i mecanice dorite.
Dintre sutele de polimeri care sunt sintetizai usor si ar putea
fi utilizai ca biomateriale, doar 10-20 polimeri sunt n principal
utilizate n dispozitiv medical ca material de unica folosin_a
pentru pe termen lung implanturi.
Amalgamul dentar este un aliaj format din mercur lichid si
un metal solid, care este de obicei un aliaj din argint, titan, cupru,
etc. Acest material se foloseste la umplerea directa n dini.
Compoziia chimica a amalgamului dentar este 65% argint, mai
puin de 29% staniu, 6% cupru, 2% zinc si 3% mercur. Aurul si
aliajele de aur sunt utilizate ca materiale dentare, deoarece
prezinta durabilitate, stabilitate si rezistena la coroziune. Acestea
se utilizeaza la crearea punilor, a protezelor pariale, a
coroanelor, a srmelor ortodontice. Rezistena la coroziune apare
datorita compoziiei chimice a aliajului, aproximativ 75% aur si
restul metale nobile. Platina mareste rezistena, dar trebuie sa fie
n compoziie mai puin de 4%. Argintul compenseaza culoarea
cuprului. O cantitate redusa de zinc reduce punctul de topire al
aliajului si curaa oxizii formai n timpul topirii.
Materialele compozite se obin prin combinarea a dou
sau mai multe materiale cel mai adesea materiale cu proprieti
foarte diferite. Cele dou materiale conlucreaz pentru a furniza
compozitului proprieti unice. Se poate diferenia ntre
materialele ce intr n alctuirea compozitului, deoarece ele nu se
dizolv unul n cellalt. Prin dezvoltarea materialelor compozite au
fost extinse combinaiile de proprieti i domeniul caracteristic
acestora.
Materialul compozit structural este format din componente
distincte i separate la scar macroscopic:

Ranforsant (element de armare) - rezistent i rigid, preia n


mare parte sarcinile mecanice;
Matrice - continu, mai puin rigid i rezistent, asigur
interaciunea cu mediul (rezisten la coroziune, culoare,
textur, conductivitate etc.)
Uneori datorit interaciunii chimice dintre matrice i
ranforsant poate aprea o faz intermediar numit interfa
sau interfaz.
Materiale compozite se ntlnesc i n natur, att n regnul
animal, ct i n cel vegetal, constituind o surs de inspiraie
pentru compozitele sintetice. Lemnul este un compozit alctuit
din fibre lungi de celuloz (un polimer), meninute laolalt de o
substan mult mai fragil numit lignin. Celuloza se mai
gsete n coton, ns, n absena ligninei, este mult mai fragil.
Cele dou substane lignina i celuloza formeaz mpreun un
material mai rezistent.
esutul osos din organismul uman este, de asemenea, un
compozit. El este alctuit dintr-un material dur dar sfrmicios
numit hidroxiapatit (care este, n principal, fosfat de calciu) i un
material moale i flexibil numit colagen (o protein). Colagenul se
mai ntlnete n pr i unghii. Colagenul nu ar putea conferi
sistemului osos rezistena de care are nevoie pentru a ndeplini
rolul de suport al organismului, ns n combinaie cu
hidroxiapatita acest lucru devine posibil.
Oamenii au realizat compozite din cele mai vechi timpuri.
Un exemplu de la nceputuri este reprezentat de crmida de
pmnt. Nmolul poate fi uscat ntr-o form pentru a obine un
material de construcie. El are o bun rezistena la compresie, dar
se sfrm uor la arcuire (are rezisten sczut la traciune).
Paiele rezist la ntindere, ns se zdrobesc uor. Prin amestecarea
nmolului cu paie se pot realiza crmizi rezistente att la
compresie, ct i la ntindere.

Un alt material compozit cunoscut din vechime este


betonul. Acesta reprezint un amestec de pietri, nisip i ciment.
Are o rezistena bun la compresie.
Ulterior s-a descoperit faptul c adugnd bare de metal n
beton se poate mri rezistena la ndoire. Betonul ce conine bare
sau fire metalice poart numele de beton armat.
n proiectarea materialelor compozite, oamenii de tiin i
inginerii au combinat n mod ingenios diverse metale, materiale
ceramice i polimeri cu scopul de a obine o nou generaie de
materiale cu proprieti superioare.

Hidroxiapatita
Hidroxiapatita , face parte din categoria biomaterialelor pe
baza de fosfat de calciu,fiind cea mai reprezentativa pentru
categoria materialelor resorbitabile.
Interesul pentru folosirea biomaterialelor pe baza de fosfat
de calciu pentrudiverse aplicaii,deriv din absena compusilor
toxici si din asemanarea lor cu compusul minaral din scheletul
uman avnd abilitatea de a se lega direct de esutul osos gazd.
HA este principala component cristalin din scheletul uman
i a fost produsa sintetic in jurul anilor 1970 fiind utilizata mai
frecvent ncepind cu anul 1980 ca material bioactive capabil de a
forma o legtur puternic a esuturilor dure din organismul uman
de esen nerezorbabil.
Din puct de vedere al compoziiei chimice, HA se constituie
ca o combinaie hidratat dintre calciu, fosfor si oxigen n
structur i procente diferite Ca10(PO4)6(OH)2 ce reprezint 50%
din componenta uscat a matricei osoase.
Calciul si fosforul formeaza impreuna cristale de HA
sesizabile prin defractia razelor X,cristalele de HA au dimensiuni

tridimensionale 40x25x3 milimicroni si sunt dispuse in lungul


fibrelor de colagen,
Ionii de la suprafata cristalelor de HA sunt hidratati iar stratul
de apa care inveleste cristalele faciliteaza schimburile de ioni
dintre lichidele inconjuratoare si cristale,fiind capabili sa participe
la interactia de echilibru solid-solutie la suprafata lor,iar ionii
necesari pentru stabilirea acestor echilibre pot sa derive din
implant,din osul vecin ori din amindoua.
HA comerciala se prezinta sub forma unor pulberi cu
granulatie fina si distributie omogena,care permite obtinerea unor
structuri cu inalt grad de impachetare;particulele de HA au un
aspect poros,tipic pentru un material amorf,imprejurare ce
confirma ideea, ca pulberea comerciala nu a fost calcinata.
Potentialul de osteointegrare a HA este determinat de
proprietatile materialelor ce constituie substituente osoase,iar ca
substituent osos,are urmatoarele calitati:

Biocompatibilitatea
HA este un biomaterial ceramic sintetic, ceea ce face sa fie
foarte compatibil cu tesuturile osoase umane, atit in interiorul cit
si in exteriorul osului, fr a determina toxicitate locala in
comparatie cu materialele biologice. Este recunoscut ca fiind
componentul minaral natural al esutului osos dur din organismul
verterbratelor si reprezint 60-70 % din tesutul constituent al
oaselor si 98% din emailul dentar,ceea ce-i permite asimilarea
usoar de catre acesta.
HA este considerat ca un biomaterial cu o structur chimic
aproape identic osului uman, n sensul c forma principal de
calciu din acest biomaterial se regasete n esutul osos, aderena

la acesta fiind mult uurat datorit acestei asemanri de


compoziie chimic.
Stabilitate mecanica
Dimensiunile diferite ale granulelor, asigur stabilitate
mecanic microstructurii HA ,cele mari creeaz micropori necesari
interconectrii iar cei mai mici de 10 milimicroni stimuleaz
fagocitoza (proprietatea unor celule sanguine umane de a ingloba
particulele straine, microbii etc.si de le distruge ). n acelai timp
conduc la pierderea volumului materialelor de substituie din
interiorul defectului, producnd regenerrile osoase incomplete.
Ca si pietriul de sub inele de cale ferat ,care asigur
suportabilitatea greutii garniturilor de tren, structura granulelor
de HA faciliteaza interconectarea acestora, realiznd un teren
stabil pentru inserarea implanturilor.

Aranjarea ordonata a cristalelor


Structura chimic a cristalelor de HA au o forma hexagonala,
iar atomii lor sunt aranjai ordonat i periodic, intrnd foarte uor
n reaciile chimice necesare.
Compoziia chimic a cristalelor i dimensiunea granulelor,
previn cu succes degradarea cauzat de mediul nconjurtor i
fagicitoza; procesul de sintetizare al HA asigur persistena pe
termen lung in situ.
Puritate cu grad maxim

Gradul de puritate al HA ajuta foarte mult la absorbia


uniform a materialului de substituie de ctre masa osoas n
care se grefeaz.
Procesul de fabricaie al HA realizeaz pentru aceasta un
grad foarte ridicat de puritate, de circa 95%,restul de 5% fiind
compus din alte derivate ale fosfatului de calciu ,care exclude
orice alte efecte adverse.
Stabilitate microstructural
Pe lng stabilitatea mecanic de care am vorbit mai sus, HA
asigur i o stabilitate microstructural.
Primele faze ale vindecrii osoase afectate,dupa grefarea cu
HA sunt nsoite de reacii inflamatorii acute i rspunsuri imune,
situaie
n
care
un
material de substituie osoas trebuie sa ramn stabil i s nu se
degradeze in particule atunci cnd este introdus n interiorul
defectului sau s nu i piard stabilitatea din cauza dizolvarii.
Descompunerea rapid in microparticule, va activa
fagocitoza macrofagelor, care ar putea conduce la o potenial
reacie inflamatorie.

Porozitate optima
Un material de substitutie osoasa trebuie sa fie constituit
din celule care are porii deschisi,pentru a se putea interconecta
cu masa osoasa in care se grefeaza si a asigura o interactiune cu
aceasta in vederea vascularizarii depline in toata masa
matarialului.

Porozitatea HA este foarte ridicata,in jur de 80% iar in


timpul producerii devine o structura optima de celule spongioase
deschise,foarte asemanatoare structurii osoase in care se
grefeaza,ceea cer face ca acest biomaterial sa fie foarte
compatibil cu tesutul osos in care se implanteaza.
Porozitatea foarte buna a HA este de foarte mare utilitate in
procesul de osteoconductie ,care consta in proprietatea unui
material grefat,os sau bio-implant,de a permite infiltrarea in
spatiile poroase ale acestuia a capilarelor si a celulelor din patul
gazda in scopul formarii unui os nou.
Solubilitate
Materialele de substitutie osoasa trebuie sa fie uniforme in
toata structura lor,pentru ca microparticulele sa nu paraseasca
prematur
microstructura .Gradul de puritate impreuna cu
solubilitatea ,confera cel mai bun suport posibil pentru procesul
de vindecare a defectului osos realizind un suport stabil pentru
inserarea implantului dentar.
Radioopacitatea
HA este radioopac si prin urmare poate fi uor localizata in
radiografiile dentare, oferind stomatologilor posibilitatea de
identificare a acesteia si de a dispune masurile care se impun.
Viteza mare de invazie a tesutului osos
Particulele HA au o viteza foarte mare de penetrare a
tesutului osos in care se implanteaza,aceasta fiind de 0,5
mm/zi,in timp ce osul uman are o viteza de dezvoltare de 50
milimicroni pe zi.

Metodele de obtinere prin sinteza a hidroxiapatitei

In practica stomatologica, se foloseste hidroxiapatita


comerciala,astfel ca nu voi insista supra tehnologiei de producere
a acestui biomaterial,ci voi prezenta doar citeva din metodele de
fabricatie a acestui biomaterial.
Din
activitatea
practica
,
producatorii
de
hidroxiapatita,folosesc de regula urmatoarele metode de sinteza :
-coprecipitare chimica;
-reactii de sinteza in stare solida;
-metodele hidrotermale;
-procesele sol-gel;
-sinteza in cimp cu microunde;
-acoperirea in straturi a suporturilor bioinerte
Compatibilitate perfecta hidroxiapatita-os
Pentru a putea prezenta domenuil de aplicare a HA in
stomatologie consider necesar a descrie foarte pe scurt structura
masei osoase si a legaturii acesteia din punct de vedere chimic cu
a hidroxiapatitei,situatie care favorizeaza capacitatea acestui
biomaterial de a interactiona cu masa osoasa in care se
implanteaza.
In termeni biologici,osul este un tesut conjunctiv,care tine
laolalta diferite structuri ale corpului,fiind un adevarat depozit
compozit de calciu,fosfor si alte minerale,constituit dintr-o parte
minerala si una organica.
Partea minerala este reprezentata de HA,care se constituie
sub forma de cristale de calciu,fosfor,fluor,magneziu,carbonati
s.a.

Faza organica,este constituita din colagen sub forma de


lamele fibroase si care adaposteste cristalele de HA,celulele
osoase si lichidul extracelular.
Comparind structurile Ha cu ale masei osoase,constatam ca
acestea aproape se identifica in totalitate,motiv pentru care HA
are capacitatea de a interactiona cuosul viu,formind in final
legaturi puternice cu osul;aceasta calitate extraordinara
recomanda hidroxiapatita de a fi folosita cu succes in
stomatologie.
Forma neceramica HA poseda porii mai largi si are calitatea
de a fi rezorbabila,in sensul ca interactiunea os-implant poate sa
duca la inlocirea temporara sau definitiva partii osoase degradate.
Din puct de vedere clinic,HA
stomatologie sub diverse forme:

poate

fi

utilizata

in

-ca pulbere sintetizata in stare compacta sau


poroasa pentru aplicatii de acoperire;
-ca material bioactiv a unui suport bioinert;
-ca material de umplere in cazul grefelor;
-ca material compozit de tip hidroxiapatitapolietilena.
Datorita gradului superior de compatibilitate cu masa
osoasa,de regula HA se foloseste in stomatologie ca:
-material de umplere osoasa;
-material de acoperire pentru implanturile bioinerte.
Folosirea hidroxiapatitei ca material de umplere.
Datorita kineticii de absorbtie scazuta si formei poligonale a
granulelor,HA este potrivita si recomandata in acelasi timp,fie
instare pura sau in amestec cu alte biomateriale, pentru

completarea defectelor osoase sau augmentarea (aditionare


osoasa) zonelor in care este necesara formarea unui suport stabil
pentru implantare.
Din
practica
activitatii
de
stomatologie,rezulta
ca
hidrixiapatita poate fi utilizata in stomatologie,chirurgie orala si
maxilo-faciala,implantologie
orala
si
paradontologie,pentru
urmatoarele aplicatii:
-completarea sau reconstructia defectelor osoase multiple;
-augmentarea crestei alveolare atrofiate cit si augmentarea
subantrala;
-copletarea defectelor postexteractie,pentru a forma un teren
foarte stabil in vederea inserarii implantului;
-completarea defectelor alveolare dupa extractii
dentare,pentru conservarea crestei alveolare;
-suport pentru membrane in procedurile de regenerare
ghidata a tesutului;
-umplerea cavitatilor mici si mijlocii.
Forma neceramica a hidroxiapatita(tricalciu fosfat),adesea in
amestec cu singe sau grefa spongioasa microfragmentata se
utlilizeaza in umplerea cavitatilor maxilarelor.
In aceesi forma,ca tricalciu fosfat,are proprietatea de a fi
rezorbabila si poate initia direct osteogenoza ori poate sa
provoace osteoconductia daca este plasata direct in contact cu
osul gazda.

Folosirea hidroxiapatitei ca material de acoperire pe un


suport bioinert.

Este cunoscuta proprietatea hidroxiapatitei de a interactiona


rapid cu osul viu, calitate care determina specialistii din
stomatologie ca in foarte multe cazuri sa foloseasca hidroxiapatita
in acoperirea implantului metalic,in special cele confectionate din
titan,aliaje de titan sau otel inox.
Pentru a integra implantul in conditii de deplina siguranta si
stabilitate in masa osoasa,aceasta trebuie sa fie suficienta in
toate cele trei dimensiuni;o profunzime si o latime cit mai optima
a osului asigura o ancorare solida a implantului, sustinind si
tensiunea mecanica din timpul mestecatului intocmai ca un dinte
natural.
In mod
obisnuit implantologii incearca sa insere
implanturile,cel putin la fel de adinc in os cit reprezinta inaltimea
coroanei sau a dintelui,realizind un raport coroana-radacina de
1:1.
Pentru a se realiza cit mai repede interactiunea implantos,specialistii procedeaza la acoperirea cu un strat de
hidroxiapatita a implantului dentar cu scopul de a modifica
proprietatile de suprafata al acestuia.
Prin acoperirea cu un strat de hidroxiapatita,implantul dentar
beneficiaza atit de biocompatibilitate si capacitate de a forma
legaturi chimice cu osul viu,cit si de proprietati mecanice ale
substratului cu alte aliaje biocompatibile.
Datorita suprafetei osteofile a hidroxiapatitei ,sarcina
mecanica ce actioneaza asupra implantului va fi transferata si
scheletului osos inconjurator ,ajutind la combaterea atrofierii
oaselor.
Implanturile metalice acoperite cu hidroxiapatita prin
pulverizare in plasma,au fost des utilizate in ultima
perioada,existind companii specializate in producerea lor,pentru
aplicatii dentare sau ortopedice.

In general implanturile acoperite cu hidroxiapatita s-au


comportat bine,dar in momentul in care au fost extrase din
organism si separate de tesutul osos adiacent,s-a observat ca
interfata dintre metal si hidroxiapatita cedeaza.
De asemeni s-a constatat ca legatura dintre tesutul osos nou
formmat si hidroxitapatita este mai puternica decit legatura cu
substratul metalic.
Avantajele si dezavantajele folosirii hidroxiapatitei ca
biomaterial de substituire osoasa.
Folosirea ca biomaterial in stomatologie
hidroxiapatitei,ofera de regula urmatoarele avantaje:

-se elimina o interventie chirurgicala la nivelul zonei donatoare;


-interventia stomatologica necesara se poate realiza in conditii de
ambulatoriu;
-deoarece hidroxiapatita nu este resorbabila,nu apare nici o
pierdere postoperatorie a inaltimii crestei alveolare mandibulare;
-tesutul vascular creat de hidroxiapatita asigura un pat vascular
adecvat pentru viitoarele grefe de parti moi,daca acestea vor fi
necesare.
Cu toate ca s-au obtinut rezultate remarcabile in aplicatiile de
substituire
a
defectelor
osoase
dentare
folosind
hidroxiapatita,viata si activitatea stomatologica a demonstrat ca
nu de fiecare data folosirea ca substituent osos a hidroxiapatitei a
oferit finalitatea dorita,aceasta demonstrind ca folosirea acesteia
prezinta urmatoarele dezavantaje,care se refera la:
-dificultati in mentinerea materialelor in interiorul tunelului
subperiostal;
-dificultati in obtinerea unei inaltimi absolute a crestei
alveolare atrofiate;

-rezistenta scazuta la unele posibile fracturi ale


mandibulei;
-atrofierea severa a defectelor alveolare dupa extractii
dentare,urmata de inflamarea crestei alveolare.

CONCLUZII
Hidroxiapiatita corespunde cerintelor tehnologice si are mari sanse de
reusita sa reprezinte inca multi ani, biomaterialul de baza in stomatologie.
Reconstructia defectelor osoase partiale ale maxilarelor,constituie un act de
incercare a cunostintelor si maiestriei oracarei echipe de reconstructie
stomatologica.
Mijloacele de reconstructie a defectelor osoase,desi s-au perfectionat de la
an la an,au ajuns ca tehnicile moderne de ultima generatie sa devina deja
tehnici de rutina.
Materialele de reconstructie,desi au cunoscut un progres enorm,nu pot
inlocui in intregime grefa osoasa autogena.
Substituentii ososi,cu toate calitatile pe care le au,nu se ridica la valoarea
grefelor osoase autogene si nu urmeaza aceleasi etape de integrare spre regenerare
identica cu a osului pierdut.
innd cont ca biomaterialele vor fi introduse in organismul uman,gradul lor
de prelucrare trebuie sa fie perfect,astfel incit sa conduca la refacerea tesutului osos
pierdut,fara a genera alte coplicatii,si de aceea ,chiar daca sunt mai scumpe,
biomaterialele de calitate superioara ofera pacientului liniste sufleteasca iar echipei
de specialisti stomatologi,satisfactie si rezultate predictibile.

BIBLIOGRA FIE :
N.Angelescu-Materiale de compozitie cu faza ceramica,Ed.Stiintifica FRM-2007:
Ganuta N;Bucur A;Ganuta D.-Tratat de implantologie orala Ed.Nationala
Bucuresti,1997;
Revista Romana de stomatologie,vol.Lv nr.3/2oo9;
Revista de informare-biomateriale DOWNLOND DENTAR
www.descopera.ro

S-ar putea să vă placă și