Sunteți pe pagina 1din 64

UROLITIAZA

LA
FELINELE
DOMESTICE
 DEFINIŢIE

 Urolitiaza se defineste ca fiind acea afecţiune


produsă în urma formării la nivelul aparatului
urinar a unor formatiuni numite uroliti ( lythos=
piatra ).
 Uroliţii se formează în urma agregării cristalelor
substanţelor organice şi/sau anorganice
excretate la nivel urinar.
2
 Iniţial apare cristaluria ;
 În sedimentul urinar pot fi identificate cristale de diferite forme
în funcţie de natura lor chimică.
 Acestea pot fi cristale de:
- fosfati amoniaco magnezieni,
- oxalat de calciu mono sau dihidrat,
- fosfati de calciu,
- cistina,
- urati de amoniu,
- precum si alte cristale mai rar intalnite :
- carbonat de calciu,
- tirozina,
- colesterol,
- bilirubina sau
- cristale provenite din anumite medicamente
precum sulfamidele.
3
la pisică este întâlnită atât la
 Urolitiaza
femele cât şi la masculi, dar se
manifestă clinic preponderent la cei din
urmă, datorită particularitaţilor anatomice
ale aparatului uro-genital.
Femele
18
6%

Masculi
292
94%

4
 Uretra masculilor este mai îngustă în porţiunea peniană şi
trece printr-o formaţiune osteo-cartilaginoasă la nivelul căreia
nu se poate dilata. Prin urmare, la acest nivel “nisipul” sau
calculii formaţi în vezica urinară au toate şansele să obstrueze
uretra rezultând blocajul uretral.

 Acesta duce la imposibilitatea eliminării urinei care se adună


în cantităţi mari în vezica urinară.

 Datorita acestui fapt se produce o autointoxicatie, nivelul


substanţelor rezultate în urma proceselor metobolice crescând
foarte mult la nivel sanguin.
 Această situaţie este o urgenţă care trebuie rezolvată rapid
prin sondaj sau alte metode , inclusiv cele chirurgicale, în
funcţie de gravitatea afecţiunii sau de caracterul recidivant
al acesteia.
5
 La femele, datorită diametrului mai mare şi constant al uretrei,
“nisipul” se poate elimina mai uşor.
 Patologia este frecvent benignă, produsă de calculi de
dimensiuni mai mari care rămân la nivelul vezicii urinare, fără a
înainta pe uretră, rezultând o simptomatologie specifică unei
cistite (inflamarea mucoasei vezicii urinare), produse prin iritaţie
mecanică.

 La femele, blocajul uretral este o raritate extremă.

6
40

CARACTER SEZONIER 35
37
35
33
Privitor la dinamica 30
32 32

morbidităţii lunare, s-a


29

25 25
observat că există o relaţie 21
23

între afecţiunile studiate şi


20
18

anotimp. 15 15

10 10

Astfel se poate afirma că S.U.F. 5

apare mai frecvent primăvara, 0

respectiv în primul semestru al IAN FEB MAR APR MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOV DEC

TOTAL
anului (ianuarie, februarie,
martie, aprilie), cu un punct
maxim în luna februarie.
IAN FEB MAR APRI MAI IUN IUL AUG SEP OCT NOV DEC TOT
1996 3 3 1 4 1 - 1 - 1 1 - - 15
1997 3 4 5 7 9 7 3 - - 3 3 1 45
1998 4 4 2 1 1 2 1 - - 1 1 1 18
1999 3 2 2 3 1 1 4 - 1 1 - - 18
2000 5 5 3 3 1 1 1 2 3 3 4 1 32
2001 1 5 5 7 1 4 1 - 5 6 6 3 44
2002 4 6 4 3 7 2 2 2 3 3 - 5 41
2003 10 8 7 7 11 15 8 6 5 5 11 4 97
TOTAL 33 37 29 35 32 32 21 10 18 23 25 15 310
% 10,64 11,94 9,35 11,30 10,33 10,33 6,77 3,22 5,80 7,42 8,06 4,84 7
VÂRSTA
90

80 81

Pentru a observa incidenţa 70 70


morbidităţii felinelor 60
domestice în funcţie de
50
vârstă s-a efectuat un studiu 46
40
pe o perioadă de 8 ani. 33
30
24
22
20
18
16
10

0
Din tabel se observa că Sub 1 an 1-2 ani 2-3 ani 3-4 ani 4-5 ani 5-6 ani 6-7 ani Peste 7 ani

incidenţa cea mai mare TOTAL

este între 1 şi 2 ani


V â r s t a în a n i
ANUL Su b 1 –2 2 –3 3 –4 4 –5 5 –6 6 –7 Pe s t e T OT A L
1 an ani ani ani ani ani ani 7 ani
1996 3 7 2 2 - - 1 - 15
1997 10 4 12 6 2 3 2 6 45
1998 4 5 1 3 1 1 - 3 18
1999 5 4 1 3 1 - - 4 18
2000 9 7 6 2 2 2 2 2 32
2001 11 14 6 - 5 2 1 5 44
2002 8 13 5 2 3 2 2 6 41
2003 20 27 13 6 8 8 8 7 97
Tot al 70 81 46 24 22 18 16 33 310
% 2 2 ,5 8 2 6 ,1 3 1 4 ,8 4 7 ,7 4 7 ,1 0 5 ,8 1 5 ,1 6 1 0 ,6 5
8
RASA Alte rase, 11

Pentru a determina incidenţa


morbidităţii afecţiunilor urinare
în funcţie de rasă s-au luat în Siamez\ , 88
European\ , 118

studiu rasele Europeană,


Birmaneză şi Siameză, iar
pentru a uşura studiul celelalte
rase reprezentate foarte slab în
Birmanez\ , 93

cazuistică au fost menţionate la


categoria “Altă rasă” (Persană,
Angora, Caucaziană, Pisica
pădurilor norvegiene etc.).
ANUL Eu r o p e a n ă B i r m a n e ză Si a m e ză Alt e rase T OT A L
S-a constatat că 1996 5 1 9 - 15
cel mai mare 1997 18 12 14 1 45
procentaj îl ocupă 1998 8 6 3 1 18
rasa 1999 8 4 6 - 18

Europeană 2000
2001
12
17
9
14
11
13
-
-
32
44
2002 15 15 10 1 41
2003 35 32 22 8 97
T OT A L 118 93 88 11 310
% 3 8 ,0 6 3 0 ,0 0 2 8 ,3 9 3 ,5 5
9
CASTRAREA

Deoarece orhidectomia
este plasată printre Masculi
necastra]I
127

cauzele principale în S.U.F. Masculi


castra]I
165
43%

pentru elucidare am luat în


57%

studiu şi această problemă

Astfel s-a observat că afecţiunea apare atât la


masculii castraţi cât şi la cei necastraţi dar cu o
frecvenţă uşor crescută la motani faţă de cotoi.
10
CAUZE

 Minerale in exces
- În cazul în care urina este saturată cu un exces de săruri
minerale (magneziu, fosfor, calciu), exista un risc crescut de
formare de calculi,
Calculii urinari - în principiu - sunt alcatuiţi dintr-o structură
proteică acoperită de depuneri de minerale cristalizate.

11
Cauze
 PH-ul urinei
- Calculii se formează când în vezica urinara au loc reacţii
chimice între acid / baza şi diverse substanţe, riscul crescând
pe masură ce valoarea PH-ului urinei se îndepartează de
valoarea neutră.
- În mod normal, urina pisicii este acidă (5,5 – 6,5). Datorită acestui
fapt, pentru a reduce riscurile formării de calculi, se recomandă
introducerea alimentaţiei cu “PH-control”.
- În cazuri rare urina pisicii poate fi alcalină (peste 7,5). În această
situaţie, administrarea alimentelor cu “PH-control” poate complica
situaţia, accentuând riscul formării de calculi în loc să-l diminueze.

12
Cauze
 Bacterii
- Urina pisicii sănătoase este sterilă. Anumite infectii de natura
bacteriană pot favoriza aparitia calculilor.
Cercetările bacteriologice ale urinii de la felinele
domestice cu SUF au evidenţiat, după însămânţări pe medii
uzuale şi speciale, existenţa mai multor agenţi infecţioşi:
Staphylococcus, Proteus, Pseudomonas, Klebsiella, E. coli,
Streptococcus, Actinomyces şi Clostridium, proporţia
participării fiind diferită.

13
- În urolitiază şi mai ales în cea struvitică, agenţii
infecţioşi ureazo-pozitivi ocupă un loc important în rândul
cauzelor, fiind consideraţi factori determinanţi, iar în
celelalte tipuri de urolitiază, infecţia cu agenţii patogeni
menţionaţi este efectul reacţiei inflamatorii, deci
secundară.
- În cazul prezenţei unuia sau mai multor agenţi
infecţioşi producători de urează se constată creşterea valorii
pH-ului peste 7,0.
- În urma cercetărilor
bacteriologice s-a constatat că
valorile NTG-ului peste 103 sunt
importante pentru transformarea
infecţiei simple în infecţie
producătoare de urolitiază.

14
Cauze

 Afectiuni ale ficatului


- Amoniacul este o substanţă care se formează în organismele
vii prin activitatea bacteriană normală din intestin.
- În mod normal, amoniacul ajunge prin sânge direct în ficat,
unde este metabolizat şi transformat în uree, care se excretă
prin rinichi.
- În cazul în care circuitul natural al amoniacului prin ficat
este tulburat şi practic amoniacul nu se mai metabolizează
corect, acesta ajunge în urină nedescompus, creând un
mediu propice pentru dezvoltarea calculilor.

Shunt
portosistemic

15
Cauze

 Substante medicamentoase

- Unele medicamente cresc nivelul concenţratiei de calciu în


urina sau influenţează nivelul PH-ului acesteia, astfel crescând
riscul formării de calculi.
- Printre medicamentele care favorizează apariţia calculilor
sunt:
- cortizonul si derivati ai acestuia,
- acidul ascorbic (vitamina C),
- sulfamide,
- tetracicline.

16
Cauze
 Alte cauze aimportante
- Frecvent însă, cea mai importantă cauză a urolitiazei la
pisici este cantitatea insuficientă de apa consumată (pisica
trebuie sa aibă permanent la dispoziţie apă proaspătă) fiind mai predispuse
pisicile care primesc exclusiv hrana uscata.

- De asemenea, “litiera” trebuie sa fie permanent curată –


pisica va evita sa urineze intr-o litieră murdară şi “se va reţine” cât mai mult
timp.
- O situatie asemanatoare, de continenta forţată, se poate întâlni şi la
pisicile care au acces limitat la încăperea unde se afla litiera
(în baie, de exemplu, daca se tine in general usa inchisa).

17
 Explicatia este urmatoarea:

- fie din cauză că rinichii nu au ce să proceseze, din cauza


apei insuficiente consumate,
- fie că pisica “se reţine” şi nu urinează decât când este
absolut imperativ, datorita igienei precare a laditei,

dacă golirea vezicii nu se face suficient de frecvent,


eventualele bacterii şi substanţele chimice responsabile de
formarea calculilor stagnează la nivelul acesteia, crescând
riscul urolitiazei.

18
SINDROMUL UROLOGIC FELIN
(S.U.F.)

În cadrul acestui sindrom există câteva


categorii de afecţiuni, în funcţie de prezenţa
sau absenţa precipitatului de natură minerală la
nivelul aparatului urinar (urolitiaza).

19
Sindromul urologic felin (SUF) cuprinde toate disfuncţiile
tractului urinar, incluzând :

 cistita,

 cistita hemoragică,

 retenţia urinară obstructivă (parţială sau totală) cauzată


de obstruări uretrale (cristale, cheaguri, fibrină sau calculi
mici)

 stenoza uretrală de natură spastică.

Sunt cazuri în care SUF poate fi reprezentat de toate


aceste disfuncţii la acelaşi animal.

20
STUCTURA S.U.F. Reten]ie
spastic\

Pentru a evidenţia structura S.U.F. s-a


10,00%

efectuat o determinare procentuală a


Urolitiaz\
celor 3 entităţi patologice majore Cistit\ simpl\
sau hemoragic\ 52,90%
37,10%
* UROLITIAZA,
* CISTITA SIMPLĂ sau
HEMORAGICĂ şi
* RETENŢIA SPASTICĂ.

Astfel se poate afirma că :


UROLITIAZA ocupă un procent de 52,9,
CISTITA SIMPLA sau HEMORAGICĂ ocupă un procent de
37,10
RETENŢIA SPASTICĂ ocupă un procent de 10,00.

21
TABLOUL CLINIC ÎN SINDROMUL UROLOGIG FELIN

Pentru înregistrarea semnelor clinice


în sindromul urologic felin (S.U.F.) inspecţia şi palpaţia
sunt principalele metode semiologice.

Palpaţia profundă mono- sau bimanuală


a vezicii urinare evidenţiază:

- starea ei de plenitudine,
- absenţa exprimării urinii şi
- reacţia la durere a animalului

De aceea această metodă semiologică trebuie aplicată cu blândeţe.


!!!!Compresiunile puternice executate asupra globului vezical, prin palpare,
pot determina ruperea pereţilor vezicii urinare, ducând la uroperitoneu cu
instalarea rapidă a sindromului uremic.
22
SIMPTOMELE CARACTERISTICE ÎN S.U.F.

ASPECTUL BLĂNII
ZONEI GENITALE

POZIŢIA ANIMALULUI
ASPECTUL MUCOASELOR

SEMNE PRINCIPALE ÎN S.U.F.

23
În cistitele nehemoragice simptomele principale sunt:
 polakiuria şi
 oliguria,

În cistitele hemoragice, pe lângă cele două aspecte


clinice menţionate, apare şi
 hematuria
Examinarea urinii după evacuare.
Evidenţierea culorii maroniu-negru,
semn al stagnării acesteia în vezică pe
o perioadă îndelungată

În retenţia urinară obstructivă (parţială sau totală) simptomele cele


mai importante sunt:
 tenesmele,
 adoptarea frecventă a poziţiei de urinare,
 stranguria sau anuria şi
 depistarea globului vezical de diferite dimensiuni ( în funcţie de
vechimea retenţiei).

Retenţia urinară spastică se datorează de obicei disfuncţiilor


sistemului nervos sau problemelor de inervaţie ale vezici urinare
şi/sau uretrei, fiind de obicei secundară altor afecţiuni.
24
Când retenţia urinară obstructivă este mai veche de 24-36 ore pe
lângă simptomatologia caracteristică poate apare şi sindromul
uremic care agravează starea generală a pacientului.

Sindromul uremic se caracterizează prin modificări :

la nivelul pielii,

la nivelul mucoaselor,

modificări funcţionale la nivelul aparatelor digestiv (inapetenţă,


vomă,ulcere bucale),

respirator (tahipnee şi uneori raluri umede),

cardiovascular (tahicardie şi cianoza mucoaselor)

modificări clinice legate de sistemul nervos (abatere, adinamie,


somnolenţă, comă)

 însoţite de scăderea temperaturii sub limitele normale. 25


EXAMENUL IMAGISTIC
Examenele imagistice (ecografia şi/sau radiografia) se efectuează
pentru confirmarea diagnosticului de urolitiază dar şi pentru a crea o
imagine mai completă asupra leziunilor existente la nivelul aparatului
urinar.
În cazul cistitelor simple la examinarea
ecografică a rinichilor se constată că
aceştia au dimensiuni normale iar
corticala, medulara şi pelvisul renal nu
prezintă modificări de ecogenitate.
Rinichi de dimensiuni normale. Corticala şi
medulara se disting net.

La examinarea ecografică a vezicii urinare s-a


constatat :
 îngroşarea uşoară a peretelui vezical acesta
devenind uşor hipoecogen
 uneori a fost detectat un depozit celular
abundent uşor hiperecogen, care putea
masca peretele vezical .
Cistită. Depozit celular abundent care
maschează peretele vezical
26
EXAMENUL IMAGISTIC
În cazul cistitelor hemoragice, examinarea ecografică a demonstrat :
 o îngroşare exprimată prin hipoecogenitate a peretelui vezical (consecutiv
proliferării conjunctivale).
 uneori un uşor sediment vezical (hiperecogen), care ocupa diferite poziţii sau
 unul sau mai mulţi calculi prezentaţi sub forma unor mase hiperecogene mobile
cu fenomen de umbrire acustică posterioară, exprimate prin conuri de umbră.

Cistită cronică secudară urolitiazei.


Calcul cu con de umbră.

Vezică urinară. Perete vezical


îngroşat. Sediment urinar .

Glob vezical, calculi mici


şi uşor sediment

Calcul cu aspect hiperecogen şi


con de umbră posterior
27
EXAMENUL ECOGRAFIC
În cazul uropatiei obstructive la examinarea ecografică a aparatului
urinar s-a observat:
 că forma rinichilor era normală, fără modificări de contur
la unele cazuri sau neregularităţi,
 poziţia rinichilor nu era modificată, fără formaţiuni sau
leziuni în masa parenchimului renal
 ecostructura şi ecogenitatea renală erau normale,

la alte cazuri  o modificare a ecogenităţii sub formă liniară la periferia


medularei renale, paralelă cu joncţiunea cortico-medulară
(„semnul ramei medulare renale”), fapt întâlnit de obicei în
cazul unei leziuni renale primare,
 corticala hipoecogenă, iar
 diferenţierea cortico-medulară incertă.

Rinichi mărit în volum şi


Nefrită. Corticala hipoecogenă şi Linia de delimitare corticală-
joncţiunera corticală medulară
limita corticală-medulară incertă. medulară greu distinctibilă
foarte ştearsă 28
EXAMENUL IMAGISTIC

 hiperecogenitate în zona joncţiunii cortico-medulară şi


în centrul medularei renale în raport cu ţesuturile
înconjurătoare, semn al unei infecţii renale avansate

Nefrită cronică.

Rinichi. Litiază renlă

 a fost detectată prezenţa nisipului renal evidenţiat prin


mici depozite hiperecogene.
29
EXAMENUL IMAGISTIC

La examinarea ecografică a vezicii urinare la cazurile cu uropatie obstructivă se


poate constata:
 o îngroşare evidentă, difuză a peretelui vezical cu aspect infiltrativ
(cistită cronică).
 conţinutul vezical la cele mai multe cazuri era evident modificat din
punct de vedere al ecogenităţii, fiind observat ca sediment
hiperecogen mobil în cantitate apreciabilă considerat a fi nisip urinar.

# evidenţierea sedimentului hiperecogen s-a efectuat prin modificarea


poziţiei pacientului, sedimentul mişcându-se în poziţia declivă.

Cistită. Nisip vezical Cistită. Pereţi vezicali îngroşaţi şi Vezică urinară. Sediment localizat
depozit de nisip. uşor lateral şi calcul hiperecogen 30
EXAMENUL IMAGISTIC
Atunci când conţinutul are aspect hiperecogen granulat,
mobil cu uşoară umbrire acustică posterioară „con de
umbră” se poate stabili existenţa unor calculi mici şi a
nispului urinar în cantitate variabilă.
Glob vezical. Nisip
urinar şi calculi cu con
de umbră

Cistită. Perete vezical


îngroşat hipoecogen cu
aspect infiltrativ

Examinarea ecografică a vezicii urinare evidenţiază frecvent la cazurile cu


uropatie obstructivă o cistită cronicizată exprimată prin îngroşarea
evidentă a peretelui vezical şi hiperecogenitatea acestuia.
31
EXAMENUL IMAGISTIC

Uneori în cazul uropatiei obstructive conţinutul vezical poate fi format din urină
(anecogenă) în care se pot detecta coaguli sangvini de dimensiuni variabile,
stabilindu-se faptul că formaţiunea existentă este un coagul sanguin şi nu un
calcul, deoarece chiar daca este hiperecogen nu are con de umbră posterior.

Cheag de sânge în masa


vezicii

Vezică urinară. Coagul de


sânge localizat lateral stânga.

Glob vezical.Coagul sangvin


şi sediment vezical abundent.

Glob vezical, un coagul


sangvin de dimensiuni mari şi
parţial celule în suspenie.
32
EXAMENUL RADIOLOGIC

Examinarea radiografică se efectuează de obicei direct.


Radiografia directă evidenţiază:
- Un perete vezical îngroşat şi uneori existenţa unui calcul
împreună cu un sediment vezical (nisip urinar) evident,
- Sau doar existenţa unui sediment şi a calculilor
radiotransparenţi sau radioopaci.

Calculi radiotransparenţi în
vezica urinară, rinichi mult
măriţi cu formă neregulată.

Calculi radiotransparenţi, Calculi mixti


mixti de
de volum
volum redus
redus
sediment, număr redus de Calculi
mascaţi de fibrină şi sînge
mascaţi de fibrină şi sînge
calculi radioopaci.

33
Calcul struvitic

Calcul de oxalat de calciu


34
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI
BIOCHIMIC ÎN CADRUL S.U.F.

Examinarea probelor de
sânge şi de urină de la felinele
cu S.U.F. evidenţiază o serie
de modificări utile
diagnosticului şi precizării
entităţilor patologice.

35
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

În cazul cistitelor simple

la examinarea urinei apar doar modificări de pH (cu deviaţie


spre alcalin) şi proteinurie,a

36
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC
la examenul hematologic uneori se constată uşoară leucocitoză.
la examenul biochimic al sângelui nu apar modificări detectabile.
 la examenul direct al lamelor la microscop se pot observa cristale
(cristalurie) de fosfaţi amoniaco-magnezieni sub forma caracteristică a
capacelor de sicriu.
 la examinarea microscopică a lamelor colorate (MGG) se pot identifica
celule epiteliale din conductele urinare.
Examinare microscopică pe frotiu din sediment
Celule umbeliforme din stratul profund al vezicii
urinare. Col. MGG x 90

Cristale de fosfaţi amoniaco-magnezieni


Examinare microscopică directă cu tinctură
de iod x 20

Celulele epiteliale din conductul urinar au dimensiuni mici, formă rotundă sau ovală
(umbeliforme) cu nucleu mic şi evident – respectiv celulele stratului profund. Pe baza lor se
poate aprecia profunzimea leziunilor. 37
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

În cazul cistitelor hemoragice


 culoarea urinii se modifică în variaţii între roz şi roşu închis
în funcţie de cantitatea de sînge existentă şi în funcţie de
gradul de distrugere al epiteliului vezical.

Examenul fizic al urinii după


Culoare roz şi sediment în
partea de jos a recipientului
recoltare.

după recoltare Examenul


fizic al urinii.
Culoare roşie închis.
38
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

  pe lângă hematii şi leucocite la


examinarea microscopică în
cistitele hemoragice mai pot fi
observate celule din stratul 3 şi
uneori din stratul 2 în funcţie de
distrugerea epiteliului vezical,
Examinare microscopică
indirectă a sedimentului
urinarCelule umbeliforme din
stratul profund vezical.
Col MGG x 40

 iar în majoritatea
cazurilor s-a observat
şi un fin depozit de Examinarea
sedimentului urinar la
nisip sau cristale. microscop cu
adăugare de Albastru
de metilen 1%
Cristale de fosfaţi
amoniaco-magnezieni
x
3920
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

În cazul testării rapide în cistitele


hemoragice pe lângă apariţia proteinelor
şi modificarea pH-ului se remarcă atât
apariţia hematiilor în cantitate mare cât
şi a leucocitelor.

În cistitele hemoragice valorile


biochimice ale sângelui foarte rar
suferă modificări.

În cazul examenelor hematologice în cistitele


hemoragice se poate evidenţia:
 o anemie tradusă prin scăderea hematocritului
sub 35% (la valori de 22 – 25%) şi a hemoglobinei
sub limita inferioară (la valori de 8,8 – 9,4 mg/dl)
 o leucocitoză evidentă (19000 – 27000/mm3) ce
exprimă apariţia unei infecţii.
40
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

La examenul fizic al urinii la cazurile cu retenţie urinară obstructivă se


poate constata modificarea culorii urinii (de la galben închis la roşu-maroniu) în
funcţie de perioada de stagnare a acesteia în vezică.
Examinarea microscopică indirectă a sedimentului
urinar. Celule din stratul mijlociu – sub formă de
rachetă –Col MGG x 90

Examinarea directă a sedimentului urinar prin adăugare


de Albastru de metilen 1%. Aglomerări masive de cristale
struvitice dintr-un buşon uretral

La examinarea sedimentului urinar din probele cu retenţie urinară se constată:


 existenţa unui sediment consistent iar
 microscopic au fost remarcate celule ale epiteliului vezical (rotunde şi sub
formă de rachetă de cele mai multe ori, iar dacă retenţia a fost îndelungată au
putut fi observate şi celule cubice din stratul 1), macrofage în număr mare şi o
cantitate importantă de cristale (nisip) de cele mai multe ori de tip struvitic.
41
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

În cazul testării rapide a urinii provenite din retenţiile urinare


se constată că, cu cât retenţia este mai îndelungată cu atât
modificările sunt mai importante
La o retenţie de până la 24 de ore, testarea rapidă evidenţiază doar:
- modificări de pH, uşoare urme de sânge şi proteine în cantitate
mică;
La retenţia de 24 – 48 de ore pe lângă modificările amintite se remarcă :
- apariţia leucocitelor şi a hematiilor în cantitate moderată
- însoţită sau nu de apariţia nitriţilor;

În retenţiile mai mari de 48 de ore se remarcă:

- apariţia de corpi cetonici (semn al stării grave în care se află pacientul)


- uneori greutate specifică peste normal (1,040) datorită concentrării
urinii sau sub normal (respectiv valori de 1,010 – 1,015) semn al afectării
rinichilor şi
- uneori apariţia urobilinogenului şi a bilirubinei semne ale afectării
funcţiei hepatice.
42
EXAMENUL URINAR, HEMATOLOGIC ŞI BIOCHIMIC

Cu privire la rezultatele determinărilor hematologice

În cazurile cu retenţie urinară se observă apariţia unor valori sub


normal ale :
- hematocritului (22 – 31%) şi ale
- hemoglobinei (7,8 – 9,8 mg/dl) ceea ce indică o anemie,
Când retenţia este mai veche de 48 de ore se remarcă :
- o creştere la limita superioară şi peste normal a hematocritului (43 – 48
%) şi
- a hemoglobinei (15 – 17 mg/dl) fapt ce poate indica o deshidratare severă.

La toate cazurile cu retenţie urinară obstructivă este de menţionat


leucocitoza pronunţată (a19200 – 32000/mm3)
Din punct de vedere biochimic se constată:
- cu cât retenţia urinară este mai veche cu atât apar mai multe modificări
biochimice.
- creşterea uremiei la valori cuprinse între 31,2 – 48,5 mg/dl, -
- creşterea creatinemiei la valori cuprinse între 1,6 – 3,2 mg/dl,
- în cele din urmă (în faza finală a intoxicaţiei uremice grave) modificându-
se valorile potasiemiei ( 5,8 – 6,6 mg/dl). 43
EXAMENEUL MORFOPATOLOGIC
Din punct de vedere macroscopic la deschiderea
cavităţii abdominale atrage atenţia atât
- aspectul exterior particular al vezicii urinare (roşie-
vişinie, turgescentă, destinsă şi cu un conţinut
consistent) ,
- îngroşarea considerabilă a pereţilor, infiltraţia lor
hemoragică şi
- prezenţa coagulilor de sânge, nisip, sau calculi în
interior
La deschiderea vezicii urinare la felinele domestice cu urolitiază au fost observate leziuni
începând de la fine peteşii pe suprafaţa mucoasei, eroziuni, (acoperite sau nu cu
membrane de fibrină şi infiltrate hemoragic) şi până la ulcere întinse.

Prezenţa în interiorul vezicii a


unui coagul de sânge Vezică urinară. Prezenţa de fine Vezică urinară. Eroziuni
asemănător unui mulaj peteşii şi eroziuni. infiltrate hemoragic 44
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC

Frecvent rinichii sunt măriţi în volum,


de obicei cu steatoză în diferite grade
şi localizare predominant corticală
ceea ce denotă o stare bună de
întreţinere (obezitate) a animalelor
necropsiate

Frecvent ureterele sunt uşor destinse şi cu pereţii hiperemiaţi, iar uretra


prezintă fine hemoragii localizate mai ales la nivelul stricturii din dreptul
simfizei ischiopubiene cu pereţi îngroşaţi şi hiperemiaţi.

Fine hemoragii la nivelul simfizei


ischiopubiene
Uretere uşor destinse Pereţi uretrali îngroşaţi şi hiperemiaţi. 45
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC

La cazurile cu intoxicaţie
uremică gravă au fost
remarcate :
- hemoragii gastrice reduse
iar
- în duoden o inflamaţie
cataral-hemoragică.

Duoden pisică. Inflamaţie


cataral hemoragică

Stomac pisică. Hemoragii în


peretele gastric
46
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC

Din punct de vedere histopatologic,


- la ficat s-a remarcat:
- steatoză macrovacuolară şi
- congestie şi pigmenţi biliari în hepatocite şi în
celulele endoteliale ale capilarelor sinusoide.

Ficat - icter, congestie hepatică,


Ficat - congestie hepatică severă, Ficat - congestie hepatică,
hepatosteatoză macrovacuolară, 47
icter.
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC

În rinichi s-a observat:

- distensia tubilor uriniferi,

- aplatizarea epiteliului renal,


Rinichi. Chist urinar, nefrită
Rinichi – tub urinifer dilatat - proliferare limfohistiocitară interstiţială fibroasă
şi fără epiteliu.
în spaţiu interstiţial,

iar în evoluţiile avansate


- scleroză glomerulară cu
consecinţe grave asupra
funcţionalităţii nefronilor.

Nefrită interstiţială Rinichi. Scleroză glomerulară.


limfohistiocitară focalizată. 48
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC

La cazurile cu evolulţie gravă s-a mai remarcat :


- congestie şi edem pulmonar,
- hiperplazia epiteliului bronşic şi uneori
- congestii şi hemoragii spelnice.

Pulmon. Congestie şi edem.

Pulmon. Hiperplazia
epiteliului bronşic. Splina. Congestie şi
hemoragii. . 49
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC

La toate cazurile necropsiate au fost observate


importante leziuni vezicale pornind de la :
- congestia peretelui,
- hemoragii parietale întinse şi până la
- ulcere ale mucoasei acesteia.

Vezică. Congestia
Vezică. Ulcere ale mucoasei
peretelui vezical. vezicale.

Vezică urinară. Hemoragii


parietale întinse.
50
EXAMENUL MORFOPATOLOGIC
Imagini electromicroscopice a suprafeţei
de fracturare a calculilor cu:

La examinarea calculilor
fracturaţi la microscopul
electronic s-a remarcat
fosfasfati amoniaco-magnezieni că aceştia nu sunt
fosfat de calciu x 290
x 1200
întotdeauna puri ci
mixturi

fosfasfati amoniaco- fosfat de calciu x 1050


magnezieni x 136

carbonat de calciu x 1210 carbonat de calciu x 2500 fosfat de calciu x 5100 51


uraţi x 350 uraţi x 2500 uraţi x 1600

Imagini electromicroscopice a suprafeţei de fracturare a calculilor cu:

uraţi x 1510 uraţi x 2500 oxalaţi de calciu x 4500


52
TERAPIA NONCHIRURGICALĂ
La pacienţii diagnosticaţi cu retenţii urinare se impune în primul
rând o evaluarea atentă a stării generale pentru a stabili din punct
de vedere terapeutic care este prima urgenţă (rezolvarea retenţiei
sau refacerea stării generale).
Rezolvarea retenţiei urinare se face sub anestezie generală sau locală, în
raport cu gradul alterării stării generale.

Mobilizarea materialului obstruant spre interior sau exterior se


realizează prin:
 presiuni mono- sau bimanuale
asupra vezicii,
 cateterism uretral pentru
antrenarea materialului şi
 hidropropulsie
Terapia în timpul crizei este
asemănătoare la toate tipurile de calculi
respectiv:
 rezolvarea retenţiei urinare,
 refacerea stării generale,
 terapia antimicrobiană Evacuarea urinii prin compresiunea vezicii după
 terapia antispastică. dezobstruare 53
TERAPIA ANTIMICROBIANĂ

Fre c v e n ţ a u t iliză rii a n t ib io t ic e lo r în t e ra p ia S.U.F.


A n t ib io t ic e A n t ib io t ic I A n t ib io t ic I I
f o lo s it e Nr. % Nr. %
En ro x il 6 24 3 12
Sp e c t a m 13 52 - -
Sy n u lo x 1 4 10 40
A m o x ic i lin 2 8 2 8
Ge n t a m ic in 3 12 2 8
L in c o s p ec t in - - 1 4
Re t a rp e n - - 6 24
Te t ra c ic lin - - 1 4

În urma cerecetărilor care au la bază efectuarea antibiogramei,


s-a stabilit că cele mai des utilizate antibiotice pentru
combaterea infecţiei sunt :
 Spectamul,
 Enroxilul,
 Synuloxul şi
 Retarpenul,
administrate ca medicaţie simplă sau în asociaţie. 54
TERAPIA ANTIMICROBIANĂ

Eficienţa cea mai mare a tratamentului


A SOCI A T I A DE A N T I B I OT I CE I N T ERA PI A S.U .F.
antimicrobian a fost constatată la Nr. Caz Prim ul ant ibiot oc Al II – lea ant ibiot i c

tratamentul cu combinaţia Spectam - 1 Enr R


2 Sp Sy
Synulox 3 A R
4 E Sy

Tratamentul pentru reducerea 5


6
G
Sp
T
Sy
infecţiilor urinare trebuie efectuat un 7 Sp G

timp îndelungat de 3-4 săptămâni, iar 8 Sp R


9 A E
oprirea tratamentului se face doar atunci 10 E R
când valoarea pH-ului a revenit în limite 11 G A

normale şi/sau NTG-ul a scăzut sub 103


12 Sp Sy
13 E R
14 Sp Sy
Pacienţii cu infecţii urinare trebuie 15 Sp Sy

monitorizaţi periodic, simplu, prin 16 Sp E


17 Sp Sy
determinarea pH-ului (mai ales în timpul 18 S+G S+G
medicaţiei) şi mai rar după oprirea 19 Sp L

tratamentului, deoarece orice modificare de 20 E Sy


21 Sp A
pH spre alcalin poate iniţia o nouă infecţie 22 G Sy
urinară. 23 Sp R
24 E Sy

Tratamentul cu antibiotice trebuie început cât mai repede 25 Sp E

şi în doze calculate strict pentru a avea o eficacitate cât mai


mare. 55
TERAPIA NONCHIRURGICALĂ
TRATAMENTUL ÎN UROLITIAZĂ ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DE CALCULI DETERMINAŢI
Tipul de calcul sau
Dieta recomandată Medicaţia specifică Medicaţia generală Observaţii
cristale
-Alimente sărace în P şi Mg -acidifianţi urinari -Antibioterapia în funcţie de Monitorizarea pacientului:
-Dietă hipoproteică -D.L. Methionină (Uropet, antibiogramă -controlul pH-ului (menţinerea între
-Carne de pui, brânzeturi Metigel) 0,2-1g oral de 2ori/zi -Antib. specific 3-5 zile 6-6,5) 1 dată/săpt.; 1 dată/lună
-Supliment de NaCl -clorură de amoniu 20mg/kg -Antib. retard 3săpt - 2-3 -ex. urinei – testul strip
Fosfaţi amoniaco -
oral de 2ori/zi luni -ex microsc. al sedimentului pentru
magnezici (struviţi)
-NaCl 0,5-1g/zi. detectarea cristaluriei
-ex. microbiol.; NTG; antibiograma
-ex. ecografic, radiografic 1
dată/lună.
-Reducerea produselor -citrat de potasiu 30- -Antibioterapia în funcţie de Monitorizarea pacientului:
lactate din alimetaţie 50mg/kg/zi antibiogramă -controlul pH-ului urinar (menţinerea
-Diete hipoproteice fără ac. -vit B6 – 5mg/kg/zi -Antib. specific 3-5 zile lui la valorea ?7)
Oxalaţi de calciu Ascorbic (precursor la ac. -diuretice tiozidice oral -Antib. retard 3săpt - 2-3 -ex microsc. al sedimentului urinar
oxalic) 1mg/Kg de 2-3 ori/săpt. luni pentru detectarea cristaluriei
-Aliment. Bogate în vit B6 -ex. microbiol. al urinei
-Supliment de NaCl
-Dietă hipoproteică -Alopurinol -Antibioterapia în funcţie de Monitorizarea pacientului:
-Fără supliment de sodiu. -7-15mg/zi o data la 12 ore – 1 antibiogramă -controlul pH-ului urinar (menţinerea
an. -Antib. specific 3-5 zile lui la valorea ?7)
Uraţii -Bicarbonat de sodiu 5- -Antib. retard 3săpt - 2-3 -ex. microb. al urinei pentru controlul
25mg/kg la 12 ore. luni infecţiilor tractului urinar.
-citrat de potasiu 10-50mg/kg -ex microsc. a sedimentului urinar
la 12 ore. pentru detectarea cristaluriei.
-Regim alimentar în funcţie -Rezolvarea retenţiei -Lavaj vezical cu sau fără Monitorizarea pacientului:
de cristaluria detectată -Antiinflamatoare: adăugare de antibiotic -evitarea recidivelor (de blocaj
-Diete hipoproteice -local-Dexametazon -Instilaţii cu Albastru de uretral)
-general-Dexafort metilen -controlul pH-ului urinar
-Antispastice: -Antibioterapie în funcţie de -ex. microb. al urinei
Buşoni uretrali
-No-Spa 20-40mg antibiogramă. -ex microsc. al urinei pentru
-Piafen detectarea cristaluriei
-Antihemoragice
-Etamsilat
-Fitomenod

56
TERAPIA NONCHIRURGICALĂ
Managementul terapeutic, post-criză diferă în funcţie de tipul de calculoză diagnosticată.
În cazul tipului de calculoză struvitică tratamentul specific constă în :
 administrarea de medicamente acidifiante urinare,
 aportul unui supliment de sare în alimentaţie
 o antibioterapie de lungă durată
 dietele specifice acestui tip de urolitiază.
În cazul tipului de calculoză oxalo-calcică tratamentul specific constă în :
 utilizarea medicamentelor pe bază de citrat de potasiu, vitamina B6
 administrarea de diuretice de 2-3 ori/săpt .
 antibioterapie
 dietele specifice pentru completarea protocolul terapeutic.
În cazul calculozei uratice, terapia specifică constă în :
 administrarea de Allopurinol,
 bicarbonat de sodiu
 antibioterapie
 dietele specifice (hipoproteice – hipopurinice),
 fără supliment de sare.
Monitorizarea pacientului în timpul crizei se efectuează zilnic iar post-criză,
monitorizarea se face lunar, urmărindu-se :
 pH-ul urinar
 tipul de cristalurie.
Conduita terapeutică în retenţia urinară este în raport cu gradul alterării stării
generale şi tipul materialului obstruant.
Proprietarul are un rol deosebit în furnizarea anamnezei corecte şi respectarea
57
indicaţiilor post-criză.
TRATAMENTUL RADICAL ÎN UROLITIAZĂ

Intervenţia chirurgicală radicală în retenţia urinară, la pacienţii la


care metodele neinvazive nu au restabilit tranzitul, este actul care
salvează animalul.

Decizia terapeutică trebuie luată cât mai rapid pentru a evita


agravarea deteriorării stării generale, iar compresiunile asupra
vezicii să nu determine ruperea acesteia şi complicaţia cu
uroperitoneul.

Rezolvarea radicală constă în efectuarea uretrostomei perineale


sau abdominale ventrale prepubiene.

Indiferent de metoda utilizată, anestezia animalului se execută


prin administrarea combinaţiei Xilazină – Ketamină, doza fiind
redusă la 2/3 având în vedere starea de autointoxicaţie.

58
TRATAMENTUL RADICAL ÎN UROLITIAZĂ

Contenţia se realizează în
decubit lateral sau dorsal
în raport cu metoda
utilizată.

La masculii necastraţi orhiectomia precede crearea uretrostomei.

Incizia scrotului în vederea Evidenţierea testiculelor după Pungile scrotale după ablaţia
castrării incizie testiculelor 59
TRATAMENTUL RADICAL ÎN UROLITIAZĂ
Pentru CREAREA URETROSTOMEI PERINEALE se execută cateterismul
uretral pentru a repera uretra şi poziţiona corpul obstruant.
Incizia se execută în plan median depistând uretra prin mişcările vârfului
cateterului. Secţionarea longitudinală a uretrei se practică la vârful sondei
uretrale şi se continuă spre intrarea în bazin încă 1,5 – 2 cm pentru a ajunge
în porţiunea unde lumenul este mai mare.

Introducerea cateterului prin


Individualizarea uretrei deschiderea uretrală până în vezică
Efectuarea inciziei perineale până la pentru evacuarea urinii de stază
musculatura feţei ventrale a penisului

Uretrostoma se crează
prin sutura deschiderii
uretrale la ţesutul
cutanat, executând în
prealabil lavajul cavităţii
vezicale .
Sutura mucoasei uretrale şi a
ţesutului periuretral la piele 60
Aspectul final al uretrostomei
TRATAMENTUL RADICAL ÎN UROLITIAZĂ

CREAREA
URETROSTOMEI
MEDIANE VENTRALE
este precedată de
laparatomie prepubiană
care permite cistocenteza
sub control şi reperarea
Practicarea laparatomiei mediane uretrei.
ventrale prepubiene pe distanţa de
5–6 cm. Individualizarea originii ureterei

Eviscerarea vezicii urinare Evacuarea urinii prin cistocenteză Individualizarea ureterelor 61


TRATAMENTUL RADICAL ÎN UROLITIAZĂ

Uretra se izolează pornind de la


trigonul vezical până la intrarea
în cavitatea pelvină, protejând
ureterele

Pentru evidenţierea uretrei se execută secţionarea transversală a ei, la


intrarea în bazin şi contenţia cu două fire de mătase trecute prin ea.
Aducerea uretrei în câmpul operator permite lavajul cavităţii vezicii
urinare în vederea evacuării corpilor obstruanţi.

Lavajul cavităţii vezicii urinare şi


Secţionarea uretrei şi aducerea ei eliminarea eventualilor calculi
în câmpul operator pentru prevenirea recidivelor Fixarea vezicii pentru uretrostomă62
TRATAMENTUL RADICAL ÎN UROLITIAZĂ
Uretrostoma mediană ventrală
prepubiană se realizează prin laparorafie
musculo-peritoneală cu fir resorbabil
păstrând deschiderea necesară pentru
uretră, iar sutura uretrei la ţesutul
cutanat şi închiderea plăgii cutanate cu
mătase.

Pentru o poziţionare cât mai corectă a


uretrei, reducând flexiunile acesteia,
ancorarea ei se execută către unghiul
posterior al plăgii. Aspectul final al uretrostomei

Considerăm că uretra poate fi izolată suficient prin metoda utilizată


de noi, permiţând să executăm uretrostoma mediană ventrală
prepubiană, fără a practica osteotomia pubiană.
Reuşita intervenţiei indiferent de metodă depinde în mare măsură şi de
îngrijirile postoperatorii.

Se va preveni traumatizarea plăgii de uretrostomă prin lins până la


scoaterea firelor de sutură şi încă 7 zile după, pentru a asigura
maturarea cicatricei evitând astfel hipertrofia ei care duce la reducerea 63

MULŢUMESC !!!

64