Sunteți pe pagina 1din 43

Test 1

1. Norma juridic.
Caracterizai norma juridic i trsturile ei.-Norma juridica si trasaturile
ei :Normele juridice reprezinta acea categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de
stat, obligatorii n raporturile dintre subiectele de drept si aplicate sub garantia fortei publice, n
cazul ncalcarii lor1.Dupa parerea unor autori normei juridice ii sunt inerente urmatoarele
trasaturi caracteristice, fara de care ea nu poate fi conceputa:

-caracterul statal;- Caracterul statal al regulilor de drept rezulta in primul rind din elaborarea lor
de catre stat, prin procesul de legiferare in special.

-caracterul coercitiv;- Impreuna cu substanta statala a normei juridice, caracterul ei coercitiv o


individualizeaza cel mai bine in cimpul social normativ si o fac sa se deosebeasca mai ales de
norma morala.

-generalitatea normei juridice- Ea nu reglementeaza situatii concrete si creeaza tipare, in care


intra un numar nelimitat de cazuri concrete, repetabile in timp si spatiu

-caracterul obligatoriu.Se traduce simplu in ideea ca regula de drept trebuie respectata. Elaborata
in vederea unui scop determinat incalcarea ei ar contraveni finalitatii sale. Intreaga activitate
umana se desfasoara sub semnul unui tel, care da sens vietii individuale ca si vietii colective.

Argumentai elementele constitutive ale normei juridice.


Din punct de vedere al structurii sale logice, norma juridica este alcatuita din urmatoarele
elemente:
a. ipoteza- Ipoteza normei de drept descrie imprejurarile in care intra in actiune dispozitia sau
sanctiunea normei.
b. dispozitia- i n dispozitie sunt cuprinse drepturile si obligatiile subiectelor participante la
raporturile sociale, conduita acestora.De aceea se afirma ca dispozitia normei de drept formeaza
continutul acesteia.
c. - sanctiunea - a exprima urmarile care sunt prescrise subiectului de drept in conditiile
nerespectarii dispozitiei sau ipotezei.
Sanctiunea juridica, apare ca un complex de urmari nefavorabile = obligarea la dezdaunare,
lipsirea unor acte de efectele urmarite, confiscarea unor bunuri, amenzi, lipsirea de libertate

Descriei modalitile de expunere a elementelor normelor juridice n articolele actului


normativ.Ceea ce de la sine e clar, e evident nu e cazul sa expui, sa formulezi. Modalitatea de
expunere a elementelor poate fi adaptata ramurii de drept, careia ii apartine norma, intr-un mod
se vor expune, de exemplu, prescriptiile normative in dreptul penal ii in alt mod vor fi expuse
acestea in dreptul constitutional.
Ceea ce e expus odata, legiuitorul nu repeta a doua oara. Din aces
te considerente prescriptiile normativ-juridice, de care urmeaza sa tinem
cont la fiece pas, prevederile care orienteaza intreaga reglementare, de

1
termina obiectul, ii principiile acesteia sint reflectate, ca regula, in partea
generala a legii (codul de legi).
Una ii aceeaii prescriptie normativ-juridica, una ii aceeaii for
mulare poate indeplini concomitent mai multe functii. Formularea, care
indeplineite intr-o norma juridica rolul de dispozitie, poate indeplini pen
tru alta norma juridica rolul de ipoteza. Formularea ce indeplineite intr-o norma juridica rolul de
sanctiune, poate indeplini in alta norma juridica rolul de dispozitie.
Din cele expuse rezulta faptul ca nu intotdeauna constructia tehnico-legislativa a normei coincide
cu structura ei logica. Din aceste considerente, cei care aplica normele juridice sint obligati sa
interpreteze exact continutul logic al normelor. Interpretarea ii aplicarea corecta a normelor
juridice trebuie sa aiba in vedere atit structura logico-juridica, cit ii formularea tehnico-
legislativa a textelor respective.
2.Abrogarea legii.
Momentul final al legii este cel al abrogrii (desfinrii) ei care de regul este
dispus printr-un act normativ.
Abrogarea este de dou feluri:
a)expres - cnd prin lege se dispune n termeni formali abrogarea unei alte
legi sau numai a unei pri din dispoziiile acesteia .
b)tacit cnd prin noua lege se stabilete o alt reglementare juridic a
relaiilor sociale deja reglementate , fr a se preciza formal i n termeni explicii c
vechea lege este abrogat.
Legile temporare sau cu termen se consider abrogate (desfiinate) la data
expirrii termenului pentru care au fost adoptate. Desigur c o lege poate nceta i
prin cderea ei n desuetudine ceea ce se ntmpl cnd, fr s fi fost abrogat expres
sau tacit, ea nu se mai poate aplica deoarece relaiile sociale ce formau obiectul
reglementrilor sale juridice sunt depite, ori acele reglementri au fost depite ( nu
mai sunt conforme noilor relaii sociale) aa cum se ntmpl cu legislaia comunist
ideologizat.
2.2.Argumentai formele de abrogare a legii.
2.3.Formulai cauzele i condiiile cderii legii n desuetudineO norma juridica se
considera cazutin desuetudine atunci cind, desi formal ea este in vigoare, totusi nu e rational
dea fi aplicata, aceasta datorita dezvoltarii relatiilor sociale, schimbarilor social-politice si
economice survenite in societate, faptului ca starile de lucruri care au determinat necesitatea
elaborarii acestui act normativ au incetat sa mai existe,fie s-au invechit intr-atit incit actiunea lui
nu mai are nici o justificare si nici nu mai poate fi sustinuta.EX. Legea este activa atit timp cit
este in vigoare. La art.8 din Codul penal al R.M se prevede in acest sens: "Caracterul infractional
al faptei si pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penala in vigoare la momentul savirsirii
faptei". (ultraactivitatea legii) Cu toate acestea, sint situatii cind o legeeste scoasa din vigoare si
totusi se apeleaza la aplicarea ei. Aceasta inseamna
ca ea actioneaza peste termen, ca este ultraactiva: aceasta este situatia in care ea se aplica
celui care a incalcat-o si dupa incetarea aflarii ei in vigoare.

Testul 2
1. Originea statului i dreptului.
1.1.Caracterizai puterea i normele sociale ale societii prestatale.
1.2.Analizai premisele apariiei statului i dreptului. Prima marea diviziune sociala
a muncii a consoituito separarea vistaritului in agriculturab . a doua separarea
mestestugului de agricultura si a treia diviziunea sociala a muncii
1.3.Formulai principalele concepii (teorii)de apariie a statului i dreptului.
Teoria violentei10
Aceasta teorie capata o raspindire mai larga mai ales in epoca moderna.Cei mai de seama
reprezentanti ai ei E.Diihring, L.Gumplowiez, K.Kautsky11 atribuie violentei rolul decisiv in
aparitia claselor sociale si a statului. Statul a aparut in lupta dintre diferite triburi primitive.
Teoria rasiala
Teoria rasiala porneste de la ideea inegalitatii raselor, a dominatiei raselor
"superioare".Cele mai reactionare variante ale teoriei rasiale au fost dezvoltate de teoreticienii
regimurilor fasciste si totalitare, instaurate intre cele doua razboaie mondiale.
Apropiata de aceasta teorie este si teoria globalizarii, ce pune la baza ideea impartirii
sferelor de influenta intre statele principale pentru "a ajuta" celelalte state. O asemenea
conceptie, in forma camuflata, a fost luata drept baza a politicii externe a ex-URSS.
Teoria organista
Aceasta conceptie a aparut in secolul al XlX-lea. Reprezentantii ei: juristul elvetian
Bluntschli, sociologul englez Spencer13, sociologul francez Borms transpun legile naturii asupra
studierii statului. Dupa parerea lor, statul este un organism social compus din oameni, tot astfel
cum organismul animal se compune din celule. Statul are o vointa si constiinta separata de vointa
oamenilor din care este compus. Exact asa cum intr-un organism organele desfasoara anumite
activitati, trebuie sa decurga lucrurile si in societate, unde fiecare om, fiecare patura sociala isi
are locul si rolul sau. Statul trebuie sa domine asupra tuturor, dupa cum organismului viu ii sint
supuse toate partile sale.
Teoria contractuala (a contractului social)
Aceasta teorie isi trage radacinile in Grecia antica, insa apogeul interpretarii este aparitia
unor personalitati de seama ale gindirii umane, cum ar fi: J.-J.Rousseau, J.Locke, Th.Hobbes,
A.Radiscev.15 Potrivit acestei teorii, aparitia statului este rezultatul unei intelegeri intre oameni,
al unui contract social incheiat din vointa oamenilor, al unui "pact de supunere". Ca urmare,
supusii promit sa asculte, iar regele le promite un minimum de libertate.
Teoria juridica a "statului-natiune"
in principal, aceasta teorie este elaborata de Carre de Malberg, afirmind ca "statul este
personificarea juridica a unei natiuni". Aceasta teorie este dezvaluita si in operele lui Esmein,
ale juristilor germani Gierke, Jellinek, Loband. Ramine a sti ce este o natiune. Traditia germana
considera ca esentiali pentru definirea natiunii sint factorii materiali si spirituali, cum ar fi:
cultura, limba, solul, rasa. Traditia franceza pune accent mai ales pe factorii subiectivi, cum ar fi,
bunaoara, tendinta de a coexista, sentimentele de legatura spirituala intre membrii unei
comunitati.

2.Normele juridice i normele obinuielnice


1.Caracterizai conceptul i trsturile normelor sociale.
2.Determinai locul obiceiului n sistemul general al normelor sociale.
3.Estimai tangenele i deosebirile normelor juridice i a normelor obinuielnice.

Normele sociale constituie totalitatea normelor ce reglementeaza relatiile sociale,


comportamentul oamenilor, actiunile colectivelor, categoriilor sociale. Prezenta sistemului
integral al normelor sociale este una dintre conditiile necesare ale vietii societatii, un mijloc de
administrare sociala, de asigurare a interactiunii zilnice, coordonate ale oamenilor.
Normele sociale reglementeaza conduita oamenilor n diferite domenii de activitate sociala.
Fara actiunea normelor ar fi imposibila desfaaurarea normala a vietii sociale. Pe masura
dezvoltarii societatii se dezvolta ai sistemul normelor sociale. Indiferent de domeniul pe care l
reglementeaza, normele sociale contin reguli adresate indivizilor, descriind ai de-taliind
modalitatile n care valorile trebuie concretizate n comportamente legitime ai acceptate de
societate. Dat fiind diversitatea relatiilor sociale, care necesita reglementare so-ciala, variate ai
numeroase snt ai normele sociale. Insa numarul extrem de mare al normelor sociale nu trebuie
sa ne creeze impresia unui haos normativ. Aceste norme nu actioneaza izolat unele de altele, ci,
dimpotriva, ntre acestea se manifesta multiple interdependente ai interactiuni care asigura o
anumita ierarhizare ai organizare a lor n cadrul unui ansamblu, unei totalitati, unui sistem a
normelor sociale. Dat fiind faptul ca relatiile sociale snt extrem de variate, extrem de variate snt
ai normele sociale care reglementeaza aceste relatii.
n cadrul sistemului de norme sociale pot fi evidentiate urmatoarele sisteme de norme:
a) norme etice (norme de morala);
b) norme obianuielnice (sau pur ai simplu: obiceiuri);
c) norme ale partidelor ai ale altor organizatii social-politice (norme
politice), normele diverselor organizatii nonguvernamentale (nor
me corporative);
d) norme religioase;
e) norme juridice;
un loc aparte n sistemul normelor ce activeaza n societate revine
normelor tehnice.
Normele sociale nu pot ca s nu existe ntr-o societate, deoarece ele urmresc realizarea sarcinilor i
scopurilor statului, cum ar fi de exemplu organizarea i perfecionarea vieii sociale, deasemenea
normele sociale au ca obiect reglementarea relaiilor sociale,ele snt adresate acelorai
oameni,pturi,grupuri sociale.Vorbind despre coraportul dintre drept i moral putem spune c dreptul
s-a nscut din moral, deci el trebuie s aib un coninut moral. n concepia lui Georgio del Vecchio
relaiile dintre moral i drept snt aa de strnse nct ambele categorii au esenial acelai grad de
adevr,aceeiai valoare. Dreptul nu poate fi conceput n afara moralei.Tocmai caracterul moral i
confer dreptului vitalitatea de care are nevoie. Odat ce nceteaz s mai fie moral ,nceteaz i
existena sa ca drept. Punctele de contact dintre drept i moral snt numerioase. i unul i altul snt
produse ale vieii sociale, snt discipline cu caracter normativ care pretind n mod egal s stabileasc un
ansamblu de precepte destinate s regleze activitatea uman. ns cu toate acestea dreptul nu poate fi
confundat cu morala pentru c, ntre ele exist o serie de diferene: 1.domeniul moralei este mult mai
vast dect cel al dreptului. Dreptul nu reglementeaz dect conduita oamenilor n msura n care triesc
n societate. Morala i extinde sfera pn la gndurile noastre cele mai secrete pe care pretinde ale
aprecia i dirija. Ne cere cont de gndurile noastre cele mai interne. Pentru drept forul interior este
interzis. 2.Morala este mai exigent dect dreptul. Ea tinde, dup cum spune Alex Weill, la
perfecionarea absolut a individului. 3.Morala i dreptul nu aceleai sanciuni. Dac morala este mai
exigent i sanciunea nfrngerii ei se descoper n contiina individului(regretul), dreptul dispune de
mijloace deosebite pentru a se impune la nevoie. El are la ndemn fora de consrtngere a statului.
Morala reprezint un ansamblu de idei cu privire la bine i la ru,corect i incorect,just i injust. Ea este
un sistem raional de norme pentru conduita individual ce se bazaeaz pe contiina personal i
convingerea intim a fiecrui subiect. Nucleul moral este datoria individului fa de sine nsui i fa
de societate. Ambele reprezinta un ansamblu de conduita; Normele morale variaza in functie de grupul
social. De colectivitatea nationala, sociala, religioasa, nu exista valorimorale absolute pentru ca ele se
schimba in timp sau infunctie de clasa sociala sau categoria profesionala;Dreptul in schimb este si
trebuie sa fie unitarasigurand o ordine juridica in societate intr-o taradata;

test 3
1. tiinele juridice.
1.1. Distingei specificul i trsturile tiinelor juridice.
in forma cea mai generala, tiinta poate fi definita ca o activitate care are drept scop
cunoaterea naturii i a societatii. tiinta reprezinta un sistem de cunotinte despre natura,
societate i gindire, cunotinte obtinute prin metode corespunzatoare i exprimate in concepte,
categorii, principii i notiuni".1

Ea trebuie inteleasa, in acelai timp, ca institutie, ca metoda, ca factor necesar pentru


dezvoltarea productiei, ca izvor de idei.

Una dintre particularitatile tiintei consta in aceea ca ea aduna, sistematizeaza i analizeaza


faptele referitoare la un domeniu sau altul al realitatii, in procesul dezvoltarii istorice fiecare
tiinta elaboreaza un sistem intreg de metode speciale de cercetare: observarea, colectarea de
informatii, organizarea de experimente etc.

Principalul scop al tiintei consta in descoperirea legilor care domina in natura i societate.

tiinta dreptului este cea care se ocupa de cercetarea aspectelor fundamentale ale realitatii juridice.
Astfel, ea studiaza legile existentei i dezvoltarii statului i dreptului, institutiile politice i
juridice, formele lor concret-istorice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social,
modul in care institutiile politico-juridice influenteaza societatea i suporta, la rindul lor, influenta
sociala".1 Specificul dreptului ca tiinta consta in urmatoarele:

tiinta dreptului este o tiinta critica. Ea adopta o atitudine criticafata de propriul obiect de studiu,
depisteaza elementele contradictorii ale ordinii juridice.

tiintele juridice nu au un caracter universal. Sistemele juridice sint foarte variate. Fiecare
apartine unei anumite tari, fiind cir-cumuscris intr-un anumit cadru teritorial

Dreptul este indisolubil legat de istorie. Realitatea juridica esteuna istorica. Nu exista drept
absolut, neafectat de circumstante,rupt de nivelul de dezvoltarea istorica a societatii, de etapa
istoricala care aceasta societate se atribuie. Astfel, dreptul se afla intr-unflux continuu, se
dezvolta permanent, fapt ce impune ca i tiintadreptului sa fie legata de istorie. tiinta dreptului
este o tiinta umanista. Adresindu-se conduiteiumane, dreptul considera omul ca fiind zona
centrala de interes asferei sale de actiune. Aceasta determina faptul ca tiinta juridicasa fie o
tiinta despre comportamentul omului in societate.

Dreptul este o tiinta practica. se preocupe de aplicarea practica a rezultatelor cunoaterii.Deductiile


tiintei au valoare, daca sint orientate spre aplicarea lor practica
1.2. Stabiliii categoriile i criteriile de clasificare a tiinelor juridice.
Profesorul Nicolae Popa considera ca sistemul tiintei dreptului este alcatuit din urmatoarele
parti:
Teoria generala a dreptului;
tiintele ajutatoare (participative).2
in viziunea profesoarei Sofia Popescu, tiintele juridice se impart in urmatoarele:

a) o disciplina de sinteza, care studiaza dreptul in ansamblu (teoria


generala a dreptului);
b) disciplinele juridice istorice;disciplinele juridice de ramura sau speciale;
c) disciplinele juridice auxiliare. 1
Referindu-se la clasificarea tiintelor juridice, profesorul Gheorghe Avornic scoate in evidenta
asemenea tiinte cum ar fi:

a) tiinte juridice istorico-teoreiice;


b) tiinte juridice de ramura;
c) tiinte juridice auxiliare. 2
In ceea ce ne privete, consideram oportuna clasificarea tiintelor juridice in urmatoarele
categorii:

1. Teoria generala a dreptului i statului ca o tiinta juridica de sinteza;


2. tiintele juridice istorice, care studiaza dreptul, statul, conceptiilejuridice in evolutia lor
istorica concreta (istoria doctrinelor politicei juridice, istoria universala a statului i dreptului,
istoria dreptuluiromnesc etc.);
3. tiinte juridice de ramura (dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar,
dreptul civil, dreptul penal, dreptul muncii,dreptul familial, dreptul funciar etc.);
4. tiinte juridice interramurale (dreptul economic, dreptul ecologicetc.);
5. tiinte juridice auxiliare (criminalistica, criminologia, statisticajudiciara, medicina legala
etc.).
6. Un loc deosebit in sistemul tiintelor juridice revine tiintei dreptului international.
tiintele juridice, ca i teoria generala a dreptului i statului, studiaza statul, dreptul ca
fenomene sociale luate in ansamblul lor. In acelai timp, insa, aceste tiinte difera.

in timp ce istoria studiaza statul, dreptul, realitatea juridica dintr-o anumita tara (de
exemplu, istoria statului i dreptului romnesc), teoria generala poate face abstractie de aceasta,
neconcretizind despre ce stat sau drept este vorba.

Caracteristic, de asemenea, e i faptul ca istoria studiaza statul, dreptul in stricta ordine


cronologica ,ceea ce nu e o trasatura caracteristica obligatorie a teoriei.

Studiul istoriei statului, dreptului scoate la iveala existenta unor legi ale aparitiei, deveni rii
sau disparitiei unor forme de drept in strins contact cu legile generale ale dezvoltarii sociale.
Teoria generala a dreptului i statului, precum i celelalte tiinte juridice, prin natura lor, se
limiteaza sa explice fenomenele juridice existente, expun ceea ce este", in timp ce filosofia
dreptului are sarcina sa cerceteze tocmai ceea ce trebuie" sau ceea ce ar trebui sa fie" in drept, in
opozitie cu ceea ce este".

1.3. Estimai coraportul teoriei generale a dreptului i statului cu alte tiine juridice.
Dupa cu am mentionat anterior teoria generala a dreptului i statului ocupa un loc
deosebit atit in sistemul tiintelor sociale, cit i in sistemul tiintelor juridice. Totodata
mentionam faptul ca teoria generala a dreptului i statului se afla intr-o stinsa legatura cu
practica sociala. Dupa cum mentiona Constantin Stere, tiinta dreptului este o tiinta
eminamente practica, in sensul kantian al cuvintului: ea trebuie sa puna norme pentru
viitor, trebuie sa corespunda scopurilor pe care i le propune societatea; ea, intr-un cuvint se
adreseaza legislatorului" i, dupa cum spunea A. Menger: Ochiul unui adevarat legislator e
neclintit indreptat spre viitor".2 Ideea scopului urmarit de societate e atit de predominata in
drept, incit Ghering s-a crezut indreptatit sa puna pe frontispiciul lucrarii sale principale,
ca moto, cuvintele: Scopul este creatorul intregului drept".

Teoria, in general, i teoria dreptului i statului, in particular, este rezultatul productiei


spirituale obteti. Ea este cea care definitiveaza scopurile activitatii umane i determina
mijloacele de realizare a lor. Cu alte cuvinte, ea este conceperea practicii existente.

La rindul sau, practica nu e o simpla experienta subiectiva a unui cercetator. Ea apare


ca o activitate a oamenilor care asigura existenta i dezvoltarea societatii, ea e temelia
vietii oamenilor. Practica constituie criteriul adevarului, examinatorul principal al teoriei.

Fiecare tiinta ii determina legaturile sale cu practica. Astfel, tiinta dreptului


recomanda adoptarea normelor juridice de care societatea are nevoie. Aceste norme
juridice nu au inteles decit numai pentru ca se aplica la anumite cazuri concrete, la
relatiile juridice dintre oameni. Ele au o insemnatate practica din acest punct de vedere,
altfel nu ar avea nici un interes".

Legatura dintre tiintele juridice i practica a crescut indeosebi in ultimul timp cind un ir
de societati i-au propus drept scop edificarea statelor de drept. Dar in asemenea conditii teoria
generala a dreptului face o permanenta generalizare a experientei practice, constata lacunele
dreptului, determina relatiile sociale care necesita o reglementare normativa juridica i.
dimpotriva, scoate in evidenta acele relatii, reglementarea carora ar fi oportuna prin
intermediul altor norme sociale.

Subliniind legatura indisolubila a teorie generale a dreptului i statului cu practica


mentionam insemnatatea incontestabila a tiintei teoretice in pregatirea viitorilor practicieni
in domeniul jurisprudentei. Fara o pregatire teoretica a viitorilor specialiti nu poate fi vorba
de o societate in care sa guverneze legea.

2.Compartimente ale sistemului de drept.


2.1. Distingei noiunea de ramur de drept i criteriile de divizare a sistemului de
drept n ramuri de drept.stiintele juridice de ramura cerceteaza anumite ramuri, grupe, categorii
de norme juridice si de raporturi juridice corespunzatoare acestor norme. Aceasta grupa de stiinte s-
a constituit pe masura dezvoltarii si extinderii reglementarilor juridice in cele mai diverse domenii
ale vietii sociale si constituirii ramurilor de drept. Regula generala este ca fiecare ramura de drept
formeaza obiectul unei stiinte juridice de ramura. De exemplu, dreptului administrativ li corespunde
stiinta dreptului administrativ, dreptului muncii ii corespunde stiinta dreptului muncii, etc.

2.2. Argumentai legtura dreptului naional i dreptului internaional.Dreptul


international exercita o influenta substantialain sensul unificarii unor concepte si
reglementari de drept intern. Pornindu-se de la ideea ca dreptul international exprima
interesele superioare comune ale societatii internationale, statelor le revine obligatia de a-
si adapta propria legislatie la exigentele si la regulile de drept international, existand
astfel elemente ale unui proces de internationalizare a dreptului intern.

Unele tratate internationale cuprind prevederi exprese in temeiulcarora statele parti sunt
obligate sa ia anumite masuri in planul legislatiei lor interne pentru aducerea la
indeplinire a obligatiilor asumate prin aceste tratate. Asemenea domenii sunt foarte
variate: drepturile omului, transporturile internationale pe uscat, pe mare si fluviale,
traficul aerian, combaterea poluarii, terorismul si alte infractiuni internationale, dreptul
international umanitar aplicabil in perioada de conflict armat etc.

Desi dreptul international are unele trasaturi comune cu dreptul intern, ambele sunt create
prin vointa statului, sunt utilizate in calitate de mijloc de reglementare a relatiilor sociale,
permit recurgerea la constrangere pentru aducerea la indeplinire a normelor juridice etc.,
datorita faptului ca functioneaza intru-un alt mediu social, comporta unele pareticularitati
in raport cu dreptul intern (national).

2.3. Formulai necesitatea compartimentizrii dreptului n drept public i drept privat.


Separarea celor dou tipuri de drept apare nc de la nceputurile dreptului i,
cum era i normal, romanii au fost primii n a defini cele dou tipuri de drept:
publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat, privatum quod ad
singulorum utilitate pertinent, care n traducere aproximativ ar fi: dreptul public
este atunci cnd el este n slujba imperiului roman, privat atunci cnd servete
interesele individului n parte. Aceast definiie este i astzi actual, deoarece face
cea mai clar distincie ntre cele dou ramuri n funcie de interesele cui le apr i
la cine se aplic: individul ca entitate de sine stttoare, respectiv societatea,
ansamblu de indivizi.n cele dou sfere, public, respectiv privat, normele difer
radical. Pentru dreptul public, ele sunt imperative, rigide, impunnd o anumit
conduit, pe cnd pentru dreptul privat ele sunt permisive, flexibile i permit ca
prile s negocieze de comun acord finalitatea acestora.
La rndul lor, dreptul public, respectiv cel privat cuprind:
Dreptul public:
Dreptul constituional;
Dreptul administrativ;
Dreptul financiar;
Dreptul penal;
Dreptul internaional public.
Dreptul privat:
Dreptul civil;
Dreptul comercial;
Dreptul familiei;
Dreptul muncii;
Dreptul procesual civil;
Test 4

1.Izvoarele dreptului
1.1.Distingei conceptul i criteriile de clasificare a izvoarelor de drept.

1.2.Determinai particularitile generale ale principalelor izvoare formale de drept.

1.3.Evaluai izvoarele dreptului Republicii Moldova la etapa contemporan.

Prin izvor de drept intelegem formele de exprimare a normelor juridice care sunt determinate de
modul de editare sau sanctionarea lor de catre stat. Izvoarele dreptului constitutional ca ramura
de drept are 2 sensuri:

- izvoare materiale: sint un sistem de factori social politci, ideologici, materiale etc. Care
determina actiunile legiuitorului sau dau nastere unor regului izvorite din necesitatile practice de
reglementare prin norme juridice a unor relatii sociale;
- izvoare formale: presupune forma de adoptare sau sanctionare a normelor juridice, modul
de exprimare a normelor (forma acesteia);
Izvoarele ramurii dreptului constitutional:

1. Legea:
a. Constitutia
b. Legile constitutionale
c. Legile organice
d. Legile ordinare
2. Acte normative subordonate legii:
a. acte normative ale sefului de stat;
b. acte normative ale organelor de control constitutional;
c. regulamentele (statutele parlamentlui);
3. Precedentul judiciar (jurisprudenta);
4. Cutuma
5. Codul regulilor religioase
6. Contractele (tratatelele internationale)
2.2. Stabiliti trasaturile specifice ale izvoarelor ramurii dreptului constitutional si corelatia
dintre ele.

Trasaturile specifice ale izvoarelor ramurii dreptului constitutional sunt:

1. Legea:
a. Constitutia: consfinteste si reglementeaza bazele regimului social si de stat, stabileste
principiile formarii activitatilor organelor de stat, proclama drepturile, libertatile si obligatiile
omului si cetateanului;
b. Legile constitutionale: sint legi care introduc texte noi in constitutie, abroga anumite texte
constitutionale sau le modifica pe cele existente;
c. Legile organice: reprezinta o prelungire a materiilor constitutionale, pot interveni numai
in domeniile prevazute expres de constitutie sau domeniile pentru care parlamentul considera
necesara adoptarea acestei legi organice;
d. Legile ordinare: intervin in orice domenii ale relatiilor sociale, cu exceptia celor rezervate
legilor constitutionale si organice;
2. Acte normative subordonate legii:
a. acte normative ale sefului de stat (monarhului, presedintelui etc.): cu caracter de drept
constitutional (ordonante, decrete, hotariri);
b. acte normative ale organelor de control constitutional: deciziile autoritatilor competente
cu privire la constitutionalitatea legilor si a altor acte normative cu privire la competenta
organelor de stat;
c. regulamentele (statutele parlamentlui): este un izvor de drept constitutional deoarece
determina organizarea interna a acestora;
3. Precedentul judiciar (jurisprudenta): decizia curtii pe o cauza concreta, devenita
obligatorie la examinarea unor cauze analoage ulterioare.
4. Cutuma: reprezinta normele formate in practica exercitarii puterii de stat avind rol de
precedent, dar care nu au fost consfintite legislativ sau judiciar;
5. Codul regulilor religioase: sursa specifica a dreptului inclusiv constitutional. In tarile
din sistem islamic de drept normele dreptului constitutional sint cuprinse in Coran, KIIAS etc.
6. Contractele (tratatelele internationale): ca sa fie izvor de drept constitutional trebuie sa
fie de o aplicatie directa, sa fie ratificat conform dispozitiilor constitutionale si sa cuprinda
reglementari ale relatiilor specifice dreptului constitutional.

2.3. Argumentati importanta deosebita a Constitutiei ca izvor al dreptului constitutional

Adoptarea Constitutiei in 1994 a creat un teren al dezvoltarii relatiilor democratice in


noua republica independenta formata. Legea Fundamentala a Republicii Moldova a preluat
principii internationale precum principiul egalitatii, democratismului, legalitatii etc., consacrind
Republica Moldova ca stat de drept. In Preambulul acesteia se glorifica puterea Guvernarii. Ea
consfinteste si reglementeaza bazele regimului social si de stat, stabileste principiile formarii
activitatilor organelor de stat, proclama drepturile, libertatile si obligatiile omului si cetateanului.
(ciosic).

2 .Principiile dreptului.

2.1.Distingei principiilor dreptului i delimitarea acestora de alte categorii juridice.

2.2.Generalizai principalele categorii de principii ale dreptului n dependen de criteriile


de clasificare ale acestora.

2.3.Formulai rolulul principiilor dreptului n procesul de legiferare i de aplicare a


dreptului.

1.1.Definiti conceptul principiilor dreptului si importanta teoretica si practica a


acestora.

Termenul de principiu isi are originea in grecescul arhe care desemneaza actiunea de a conduce,
dar si miscarea de a incepe.

Principiile dreptului sint acele idei (prescriptii) fundamentale, diriguitoare ale sistemului de
drept si ale compartimentelor acestuia, precum si modalitatea de coordonare a normelor
juridice in jurul unei idei calauzitoare.
Profesorul Costica Voicu considera ca principiile fundamentale ale dreptului sint acele idei
generale, diriguitoare care stau la baza elaborarii si aplicarii dreptului".2

Principiile generale ale dreptului" ca un ansamblu de idei directoare care fara a avea
caracterul precis si concret al normelor de drept pozitiv orienteaza aplicarea dreptului si evolutia lui".

Principiile sunt norme calauzitoare care stau la baza intregului sistem de drept dintr-un stat,
orientind reglementarile juridice si aplicarea dreptului.

Importanta teoretica. Importanta teoretica a principiilor dreptului rezida din aportul lor la opera de
creare a dreptului. Acest rol este exercitat sub influenta traditiei si inovatiei.

Importanta teoretica a principiilor generale ale dreptului rezulta si din faptul ca ele stau la baza
principiilor de ramura si a celor interramurale.

Importanta practica. Importanta practica a principiilor dreptului rezulta din urmatoarele idei:

principiile generale ale dreptului sint izvoare creatoare ale drep


tului. Continutul normelor juridice este determinat de principiile
generale ale dreptului;

in cazuri determinate, principiile dreptului tin loc de norme de re


glementare. Atunci cind, intr-o cauza legea tace, judecatorul solu
tioneaza cauza in temeiul principiilor generale ale dreptului.

1.2.Generalizati criteriile de clasificare si categoriile principiilor dreptului.

1. Dupa gradul lor de generalizare si sfera lor de actiune, principiile


dreptului se impart in: principii generale, principii ramurale (de ramura) si
principii interramur ale.
2. Din punct de vedere al continutului principiilor dreptului pot fi de
inspiratie filosofica, politica, sociala (de exemplu, principiul libertatii) sau
sa aiba un caracter preponderent sau chiar exclusiv juridic (de exemplu,
principiul legalitatii).
3. Dupa genul de functie tehnica pe care o indeplinesc, principiile generale ale dreptului se impart in
principii directoare si principii corective.
Directoare sint acele principii de care depinde ordinea sociala, (de exemplu, prezumtia de
cunoastere a legii, principiul egalitatii in fata legii).

Corective sint principiile in absenta carora solutiile legale ar putea fi nejuste sau neadecvate.

4. Dupa sfera de aplicare, principiile dreptului pot fi divizate in:

a) principii de drept national (intern) ce se aplica in cadrul unui stat;


b) principii de drept comunitar (supranational) ce se aplica in cadrul
Comunitatii Europene, cu referinta la Statele Uniunii Europene;
c) principii de drept international ce se aplica in cadrul societatii
internationale, cu referire la statele lumii.

5. Dupa diviziunea dreptului, deosebim:

a) principii de drept public;


b) principii de drept privat.
Am prezentat doar unele criterii de clasificare a principiilor dreptului. Evident, ele sint, si e
firesc sa fie, cu mult mai multe. Remarcam doar faptul, ca, in majoritatea absoluta a cazurilor,
autorii, ca regula, isi expun parerile asupra principiilor generale (fundamentale), ramurale (de
ramura), interra-murale. Anume asupra acestor categorii de principii ne vom pronunta.

Principiile fundamentale (generale) caracterizeaza intregul sistem de drept. Ele, in acelasi


timp, scot in evidenta trasaturile esentiale ale unui tip istoric de drept, ale unor familii (mari
sisteme) de drept contemporane.

Principiile ramurale ale dreptului caracterizeaza o ramura de drept. Ele reprezinta o


prelungire, o dezvoltare, o particularizare, o concretizare detaliata a principiilor fundamentale ale
dreptului.

Principiile interramurale depasesc cadrul unei ramuri de drept. Ele scot in evidenta trasaturile
distincte comune a doua sau citeva ramuri de drept.

1.3.Argumentati importanta teoretica si practica a principiilor dreptului in Republica


Moldova.

Importanta teoretica. Importanta teoretica a principiilor dreptului rezida din aportul lor la opera de
creare a dreptului. Acest rol este exercitat sub influenta traditiei si inovatiei.

Importanta teoretica a principiilor generale ale dreptului rezulta si din faptul ca ele stau la baza
principiilor de ramura si a celor interramurale.

Importanta practica. Importanta practica a principiilor dreptului rezulta din urmatoarele idei:

principiile generale ale dreptului sint izvoare creatoare ale drep


tului. Continutul normelor juridice este determinat de principiile
generale ale dreptului;
principiile generale ale dreptului impun sa se faca dreptate", sa
biruiasca justitia", nimeni sa nu fie favorizat, pentru ca nimeni nu
este mai presus de lege", toti sint egali dupa lege si in fata legii"
etc.;
principiile dreptului privesc omul, libertatea si demnitatea lui, in
clusiv apararea acestor drepturi organizata prin stat;
in cazuri determinate, principiile dreptului tin loc de norme de re
glementare. Atunci cind, intr-o cauza legea tace, judecatorul solu
tioneaza cauza in temeiul principiilor generale ale dreptului.
Test 5
1.tiinele juridice.
1.1Caracterizati tiinta i trasaturile distinctive ale tiintelor juridice.
in forma cea mai generala, tiinta poate fi definita ca o activitate care are drept scop
cunoaterea naturii i a societatii. tiinta reprezinta un sistem de cunotinte despre natura,
societate i gindire, cunotinte obtinute prin metode corespunzatoare i exprimate in concepte,
categorii, principii i notiuni".1

Ea trebuie inteleasa, in acelai timp, ca institutie, ca metoda, ca factor necesar pentru


dezvoltarea productiei, ca izvor de idei.

Una dintre particularitatile tiintei consta in aceea ca ea aduna, sistematizeaza i analizeaza


faptele referitoare la un domeniu sau altul al realitatii, in procesul dezvoltarii istorice fiecare
tiinta elaboreaza un sistem intreg de metode speciale de cercetare: observarea, colectarea de
informatii, organizarea de experimente etc.

Principalul scop al tiintei consta in descoperirea legilor care domina in natura i societate.

tiinta dreptului este cea care se ocupa de cercetarea aspectelor fundamentale ale realitatii juridice.
Astfel, ea studiaza legile existentei i dezvoltarii statului i dreptului, institutiile politice i
juridice, formele lor concret-istorice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social,
modul in care institutiile politico-juridice influenteaza societatea i suporta, la rindul lor, influenta
sociala".1 Specificul dreptului ca tiinta consta in urmatoarele:

tiinta dreptului este o tiinta critica. Ea adopta o atitudine criticafata de propriul obiect de studiu,
depisteaza elementele contradictorii ale ordinii juridice.

tiintele juridice nu au un caracter universal. Sistemele juridice sint foarte variate. Fiecare
apartine unei anumite tari, fiind cir-cumuscris intr-un anumit cadru teritorial

Dreptul este indisolubil legat de istorie. Realitatea juridica esteuna istorica. Nu exista drept
absolut, neafectat de circumstante,rupt de nivelul de dezvoltarea istorica a societatii, de etapa
istoricala care aceasta societate se atribuie. Astfel, dreptul se afla intr-unflux continuu, se
dezvolta permanent, fapt ce impune ca i tiintadreptului sa fie legata de istorie. tiinta dreptului
este o tiinta umanista. Adresindu-se conduiteiumane, dreptul considera omul ca fiind zona
centrala de interes asferei sale de actiune. Aceasta determina faptul ca tiinta juridicasa fie o
tiinta despre comportamentul omului in societate.

Dreptul este o tiinta practica. se preocupe de aplicarea practica a rezultatelor cunoaterii.Deductiile


tiintei au valoare, daca sint orientate spre aplicarea lor practica.

1.2 Determinati criteriile de clasificare a tiintelor, in general, i a celor juridice in special,


stabilind legatura dintre ele.

Profesorul Nicolae Popa considera ca sistemul tiintei dreptului este alcatuit din urmatoarele
parti:

Teoria generala a dreptului;


tiintele ajutatoare (participative).2
in viziunea profesoarei Sofia Popescu, tiintele juridice se impart in urmatoarele:
c) o disciplina de sinteza, care studiaza dreptul in ansamblu (teoria
generala a dreptului);
d) disciplinele juridice istorice;disciplinele juridice de ramura sau speciale;
d) disciplinele juridice auxiliare. 1
Referindu-se la clasificarea tiintelor juridice, profesorul Gheorghe Avornic scoate in evidenta
asemenea tiinte cum ar fi:

d) tiinte juridice istorico-teoreiice;


e) tiinte juridice de ramura;
f) tiinte juridice auxiliare. 2
In ceea ce ne privete, consideram oportuna clasificarea tiintelor juridice in urmatoarele
categorii:

7. Teoria generala a dreptului i statului ca o tiinta juridica de sinteza;


8. tiintele juridice istorice, care studiaza dreptul, statul, conceptiilejuridice in evolutia lor
istorica concreta (istoria doctrinelor politicei juridice, istoria universala a statului i dreptului,
istoria dreptuluiromnesc etc.);
9. tiinte juridice de ramura (dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar,
dreptul civil, dreptul penal, dreptul muncii,dreptul familial, dreptul funciar etc.);
10. tiinte juridice interramurale (dreptul economic, dreptul ecologicetc.);
11. tiinte juridice auxiliare (criminalistica, criminologia, statisticajudiciara, medicina legala
etc.).
12. Un loc deosebit in sistemul tiintelor juridice revine tiintei dreptului international.
tiintele juridice, ca i teoria generala a dreptului i statului, studiaza statul, dreptul ca
fenomene sociale luate in ansamblul lor. In acelai timp, insa, aceste tiinte difera.

in timp ce istoria studiaza statul, dreptul, realitatea juridica dintr-o anumita tara (de
exemplu, istoria statului i dreptului romnesc), teoria generala poate face abstractie de aceasta,
neconcretizind despre ce stat sau drept este vorba.

Caracteristic, de asemenea, e i faptul ca istoria studiaza statul, dreptul in stricta ordine


cronologica ,ceea ce nu e o trasatura caracteristica obligatorie a teoriei.

Studiul istoriei statului, dreptului scoate la iveala existenta unor legi ale aparitiei, deveni rii
sau disparitiei unor forme de drept in strins contact cu legile generale ale dezvoltarii sociale.
Teoria generala a dreptului i statului, precum i celelalte tiinte juridice, prin natura lor, se
limiteaza sa explice fenomenele juridice existente, expun ceea ce este", in timp ce filosofia
dreptului are sarcina sa cerceteze tocmai ceea ce trebuie" sau ceea ce ar trebui sa fie" in drept, in
opozitie cu ceea ce este".

1.3Argumentati necesitatea studierii teoriei generale a dreptului pentru un viitor


jurist, estimind rolul acesteia in studiul celorlalte tiinte juridice.
Dupa cu am mentionat anterior teoria generala a dreptului i statului ocupa un loc
deosebit atit in sistemul tiintelor sociale, cit i in sistemul tiintelor juridice. Totodata
mentionam faptul ca teoria generala a dreptului i statului se afla intr-o stinsa legatura cu
practica sociala. Dupa cum mentiona Constantin Stere, tiinta dreptului este o tiinta
eminamente practica, in sensul kantian al cuvintului: ea trebuie sa puna norme pentru
viitor, trebuie sa corespunda scopurilor pe care i le propune societatea; ea, intr-un cuvint se
adreseaza legislatorului" i, dupa cum spunea A. Menger: Ochiul unui adevarat legislator e
neclintit indreptat spre viitor".2 Ideea scopului urmarit de societate e atit de predominata in
drept, incit Ghering s-a crezut indreptatit sa puna pe frontispiciul lucrarii sale principale,
ca moto, cuvintele: Scopul este creatorul intregului drept".

Teoria, in general, i teoria dreptului i statului, in particular, este rezultatul productiei


spirituale obteti. Ea este cea care definitiveaza scopurile activitatii umane i determina
mijloacele de realizare a lor. Cu alte cuvinte, ea este conceperea practicii existente.

La rindul sau, practica nu e o simpla experienta subiectiva a unui cercetator. Ea apare


ca o activitate a oamenilor care asigura existenta i dezvoltarea societatii, ea e temelia
vietii oamenilor. Practica constituie criteriul adevarului, examinatorul principal al teoriei.

Fiecare tiinta ii determina legaturile sale cu practica. Astfel, tiinta dreptului


recomanda adoptarea normelor juridice de care societatea are nevoie. Aceste norme
juridice nu au inteles decit numai pentru ca se aplica la anumite cazuri concrete, la
relatiile juridice dintre oameni. Ele au o insemnatate practica din acest punct de vedere,
altfel nu ar avea nici un interes".

Legatura dintre tiintele juridice i practica a crescut indeosebi in ultimul timp cind un ir
de societati i-au propus drept scop edificarea statelor de drept. Dar in asemenea conditii teoria
generala a dreptului face o permanenta generalizare a experientei practice, constata lacunele
dreptului, determina relatiile sociale care necesita o reglementare normativa juridica i.
dimpotriva, scoate in evidenta acele relatii, reglementarea carora ar fi oportuna prin
intermediul altor norme sociale.

Subliniind legatura indisolubila a teorie generale a dreptului i statului cu practica


mentionam insemnatatea incontestabila a tiintei teoretice in pregatirea viitorilor practicieni
in domeniul jurisprudentei. Fara o pregatire teoretica a viitorilor specialiti nu poate fi vorba
de o societate in care sa guverneze legea.

2.Actul normativ juridic


1.1. Definiti conceptul si trasaturile actului normativ juridic.

Actul normativ-juridic poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat de autoritatile publice
(Parlament, Guvern, Presedinte, organele autoritatilor publice locale), izvor care contine reguli
generale si obligatorii, a caror aplicare la nevoie este asigurata prin forta coercitiva a statului.

Caracteristice pentru actele normativ-juridice sint urmatoarele trasaturi generale:

1. Ele sint acte ale activitatii de elaborare a dreptului de catre stat (organele sale) si includ
prescriptii juridice obligatorii cu caracter general prioritar la conduita oamenilor si organizatilor -
normele juridice, precum si prescriptiile privind instituirea, modificarea sau suspendarea
actiunii (anularea) normelor juridice.
2. Actele normativ-juridice isi extind actiunea nu asupra unui raport concret si nu asupra unui cerc
individual concret de raporturi, ci asupra unui sau altui tip de raporturi sociale si asupra tipului
de actiuni ale oame nilor, care alcatuiesc continutul lor.
3. Spre deosebire de actele individual-juridice (actele de executie si aplicarea normelor de drept),
actele normativ-juridice sint adresate oricarui subiect ce participa la aceste relatii, pot fi aplicate in
mai multe rinduri, adica de fiece data cind e vorba de tipul respectiv de raporturi si isi mentin
actiunea, indiferent de faptul daca au aparut sau au incetat raporturile individuale prevazute in
acest caz. De exemplu, prescriptiile Codului civil sint aplicabile oricarui cetatean sau
organizatie, care au intrat in relatiipatrimoniale de proprietate, cumparare- vinzare, inchirierii averii
sau a incaperii de locuit si alte raporturi reglementate prin dreptul civil. Codul penal poate fi aplicat
oricarei persoane, care a savirsit o actiune periculoasa pentru societate, prevazuta in el. Prescriptiile
acestor acte nu-si epuizeaza actiunea ca urmare a unui sau chiar a mai multor acte de aplicare sau
indeplinire a lor. Ele se aplica si se utilizeaza in repetate rinduri. Anume aceasta denota ca prescriptiile
juridice ale actelor mentionate sint aplicabile la un tip sau altul de relatii sociale, au un caracter normativ
general, sint norme de drept.
1.2.Evidentiati criteriile si necesitatea clasificarii actelor normativ juridice.

Sistemul actelor normative ale organelor de stat, interdependenta acestor acte, precum si
ordinea emiterii lor sint reglementate de constitutii si de alte legi. Aceasta reglementare asigura
realizarea principiilor democratice ale sistemului de izvoare ale dreptului - suprematia legii,
caracterul obligatoriu al hotaririlor organelor ierarhic superioare pentru cele ierarhic inferioare, al
hotaririlor organelor locale ale puterii in limitele teritoriului din subordine, in felul acesta se
asigura hotarirea uniforma a chestiunilor principale ale politicii statului in intregul sistem de acte
normative.

Locul pe care il ocupa un act juridic sau altui in sistemul general al acestor acte este
determinat de locul organului care 1-a emis in sistemul organelor statului, iar sfera actiunii,
orientarea si limitele continutului actelor - de competenta organului mentionat. Pe aceasta baza
apare interdependenta actelor normativ-juridice ale organelor de stat, exprimata in forta lor
juridica. Actele organelor ierarhic superioare dispun de o putere juridica mai mare, iar actele
organelor ierarhic inferioare (subordonate), care trebuie emise in corespundere cu primele, au o
forta juridica mai mica.

Legile

Printre actele normative, locul central ii revine legii. Termenul lege" este folosit atit in
sensul larg (lato sensu), cit si in sensul ingust (stricto-sensu) al cuvintului.

in sensul general, prin lege se intelege orice act normativ elaborat de autoritatile publice, in
sens restrins al cuvintutui, termenul lege" desemneaza actul normativ care emana de la organul
legislativ (Parlament).

Legile constitutionale ocupa primul loc in ierarhia legilor atit prin continutul lor, cit si
datorita procedurii speciale de adoptare a acestora. Astfel, prin continutul lor, legile
constitutionale sint legi care introduc texte noi in Constitutie, abroga anumite texte constitutionale
sau le modifica pe ce'ie existente.

Dat fiind faptul ca printre actele normative rolul major revine Constitutiei, ne vom referi la o
caracteristica mai ampla a ei:

Legile organiceocupa locul secund in ierarhia legilor. Ele au forta juridica mai mica decit
Constitutia si legile constitutionale, dar mai mare decit toate celelalte izvoare de drept, datorita
importantei deosebite a obiectului lor de reglementare juridica.
Legile ordinareDupa cum am mentionat, in Constitutie sint prevazute domeniile, care se
reglementeaza prin lege organica, ceea ce inseamna, per a contraria ca reglementarea celorlalte
domenii nesupuse prin lege organica se face prin legi ordinare. Prin legi ordinare se reglementeaza
orice materie care nu tine de domeniul legilor constitutionale sau organice, raminind Parlamentului
puterea de a decide cind o materie necesita reglementare legislativa.

Hotaririle ParlamentuluiAcestea reprezinta o categorie de acte normative cu pondere de re-


glementare destul de restrins. Ca regula, prin ele se solutioneaza situatii concrete, ceea ce face ca
majoritatea absoluta a hotaririlor Parlamentului sa aiba \m caracter aplicativ, individual si nu normativ,
in mod exceptional, ele pot contine reguli de conduita generale si obligatorii. Doar in aceste cazuri ele
sint izvoare de drept.

Ordonantele GuvernuluiConform art. 60 al Constitutiei, Parlamentul este organul reprezentativ


suprem al poporului Republicii Moldova si unica autoritate legislativa a statului" (sublinierea ne
apartine - aut.). Functia legislativa este, prin urmare, exercitata de catre Parlament. Totusi, date fiind
complexitatea si necesitatea rapiditatii cu care sistemul legislativ trebuie adaptat realitatii, Constitutia
Republicii Moldova permite, prin art. 1062, delegarea functiei legislative catre Guvern.

Hotaririle GuvernuluiAcestea, ca regula, sint acte aplicative care se refera la aplicarea legi-
lor emise de Parlament. In unele cazuri hotaririle pot fi acte normative.

Decretele Presedintelui RepubliciiConform alin. (1) al art. 94 al Constitutiei, in


exercitarea atributiilor sale, Presedintele Republicii Moldova emite decrete obligatorii pentru
executare pe intreg teritoriul statului. Decretele se publica in Monitorul Oficial al Republicii
Moldova". In majoritatea absoluta a cazurilor decretele Presedintelui sint, in principiu, acte
concrete, individuale, cu caracteraplicativ (de numiri in functie, de conferire a decoratiilor si
titlurilor de onoare, de acordari si avansari in grade militare etc.).

Alte acte normativeIn aceasta categorie sint cuprinse actele emise de organele centrale de
specialitate, de conducatorii lor, precum si cele care provin de la autoritatile publice locale (consiliile
locale, executivele lor). Ele sint considerate izvoare de drept numai in masura in care contin norme
juridice cu caracter general si obligatoriu, in aceasta categorie intra: instructiuni, regulamente, ordine,
norme metodologice, decizii.

1.3.Formulati conceptul Constitutiei Republicii Moldova si rolul acesteia in


determinarea conceptului celorlalte acte normativ juridice.

Constitutia este legea suprema a unui stat. Aceasta acceptiune este astazi incetatenita in
toate statele lumii. De aceea nu e intimplator faptul ca adoptarea constitutiei intr-un stat sau altul
a devenit un eveniment de importanta majora pentru societatea respectiva. O constitutie
marcheaza anumite victorii si impliniri si, in acelasi timp, propune noi perspective de dezvoltare
pentru societate si stat.

In aceasta ordine de idei, o constitutie reprezinta nu numai o inscriere, o totalizare a


rezultatelor luptei inregistrate dupa un sir de biruinte ale noului asupra vechiului. O constitutie
mai este si un program de activitate, dat fiind faptul ca in ea sint consfintite principiile
fundamentale ale intregii vieti economice, politice, sociale si juridice. Constitutia fixeaza
intentiile unui stat, cadrai juridic al politicii interne si externe a statului. Constitutia, se mai afirma
uneori, si nu fara temeiuri, e o lege suprema nu numai a statului, dar si a societatii in ansamblu.
Etimologic, cuvintul constitutie provine de la latinescul constitutio", ceea ce in traducere
inseamna asezarea cu temei", starea unui lucru". In dreptul roman antic termenul constitutie
era echivalent cu cel de lege. Cu toate acestea, nici societatea antica, nici cea medievala n-au stiut
inca despre constitutie ca lege fundamentala a statului. Constitutiile in sensul propriu - statal
al cuvintului au aparut mai tirziu, in cursul primelor revolutii burgheze.

Constitutia se deosebeste de alte legi sub mai multe aspecte si anume:

a) din punct de vedere al obiectivului lor;


b) din punct de vedere formal;
c) din punct de vedere al fortei juridice.
Din punctul de vedere al obiectivului lor, atit constitutia, cit si legile constitutionale,
reglementeaza, in principal, institutionalizarea puterii si exercitarea ei. Constitutiile cuprind
modalitatile de organizare a puterii: forma, regimul politic, sistemul autoritatilor publice,
principiile fundamentale ale sistemului electoral etc.

Constitutia, de asemenea, cuprinde reglementarea detaliata de principiu a drepturilor,


libertatilor si indatoririlor fundamentale.

De mentionat ca celelalte legi, chiar reglementind asemenea probleme, detalizeaza doar


prescriptiile constitutionale si se subordoneaza cu totul acestora.

Din punct de vedere formal, constitutiile si legile constitutionale sint supuse unor proceduri
speciale de adoptare si modificare. Astfel, potrivit art. 138 al Constitutiei Italiei, legile
constitutionale sint adoptate de fiecarecamera, cu majoritatea absoluta a membrilor, la cea de-a
doua votare, care trebuie sa urmeze primei deliberari la nu mai putin de 3 luni.

in Republica Moldova, Parlamentul este in drept sa adopte o lege constitutionala dupa cel putin 6
luni de la data prezentarii initiativei corespunzatoare. Legea se adopta cu votul a doua treimi din
deputati.

Din punct de vedere al fortei juridice, constitutiile si legile constitutionale sint superioare tuturor
celorlalte legi, situindu-se in virful piramidei tuturor actelor normative. Ele servesc, in cele din urma,
drept reper decisiv pentru aprecierea validitatii tuturor actelor si faptelor juridice.

Rezumind cele expuse mai sus, ajungem la concluzia: constitutia este acea lege care, avind forta
juridica superioara celorlalte legi, reglementeaza, in baza celor obtinute, structurile economice si
formele proprietatii, organizarea de stat, statutul juridic al omului si cetateanului si consfinteste per-
spectiva politicii interne si externe a statului.

Test 6

1.Teoria general a dreptului n sistemul tiinelor.

1.1Caracterizati tiinta i trasaturile distinctive ale tiintelor juridice.


in forma cea mai generala, tiinta poate fi definita ca o activitate care are drept scop
cunoaterea naturii i a societatii. tiinta reprezinta un sistem de cunotinte despre natura,
societate i gindire, cunotinte obtinute prin metode corespunzatoare i exprimate in concepte,
categorii, principii i notiuni".1
Ea trebuie inteleasa, in acelai timp, ca institutie, ca metoda, ca factor necesar pentru
dezvoltarea productiei, ca izvor de idei.

Una dintre particularitatile tiintei consta in aceea ca ea aduna, sistematizeaza i analizeaza


faptele referitoare la un domeniu sau altul al realitatii, in procesul dezvoltarii istorice fiecare
tiinta elaboreaza un sistem intreg de metode speciale de cercetare: observarea, colectarea de
informatii, organizarea de experimente etc.

Principalul scop al tiintei consta in descoperirea legilor care domina in natura i societate.

tiinta dreptului este cea care se ocupa de cercetarea aspectelor fundamentale ale realitatii juridice.
Astfel, ea studiaza legile existentei i dezvoltarii statului i dreptului, institutiile politice i
juridice, formele lor concret-istorice, corelatia cu celelalte componente ale sistemului social,
modul in care institutiile politico-juridice influenteaza societatea i suporta, la rindul lor, influenta
sociala".1 Specificul dreptului ca tiinta consta in urmatoarele:

tiinta dreptului este o tiinta critica. Ea adopta o atitudine criticafata de propriul obiect de studiu,
depisteaza elementele contradictorii ale ordinii juridice.

tiintele juridice nu au un caracter universal. Sistemele juridice sint foarte variate. Fiecare
apartine unei anumite tari, fiind cir-cumuscris intr-un anumit cadru teritorial

Dreptul este indisolubil legat de istorie. Realitatea juridica esteuna istorica. Nu exista drept
absolut, neafectat de circumstante,rupt de nivelul de dezvoltarea istorica a societatii, de etapa
istoricala care aceasta societate se atribuie. Astfel, dreptul se afla intr-unflux continuu, se
dezvolta permanent, fapt ce impune ca i tiintadreptului sa fie legata de istorie. tiinta dreptului
este o tiinta umanista. Adresindu-se conduiteiumane, dreptul considera omul ca fiind zona
centrala de interes asferei sale de actiune. Aceasta determina faptul ca tiinta juridicasa fie o
tiinta despre comportamentul omului in societate.

Dreptul este o tiinta practica. se preocupe de aplicarea practica a rezultatelor cunoaterii.Deductiile


tiintei au valoare, daca sint orientate spre aplicarea lor practica.

1.2 Determinati criteriile de clasificare a tiintelor, in general, i a celor juridice in special,


stabilind legatura dintre ele.

Profesorul Nicolae Popa considera ca sistemul tiintei dreptului este alcatuit din urmatoarele
parti:

Teoria generala a dreptului;


tiintele ajutatoare (participative).2
in viziunea profesoarei Sofia Popescu, tiintele juridice se impart in urmatoarele:

e) o disciplina de sinteza, care studiaza dreptul in ansamblu (teoria


generala a dreptului);
f) disciplinele juridice istorice;disciplinele juridice de ramura sau speciale;
e) disciplinele juridice auxiliare. 1
Referindu-se la clasificarea tiintelor juridice, profesorul Gheorghe Avornic scoate in evidenta
asemenea tiinte cum ar fi:
g) tiinte juridice istorico-teoreiice;
h) tiinte juridice de ramura;
i) tiinte juridice auxiliare. 2
In ceea ce ne privete, consideram oportuna clasificarea tiintelor juridice in urmatoarele
categorii:

13. Teoria generala a dreptului i statului ca o tiinta juridica de sinteza;


14. tiintele juridice istorice, care studiaza dreptul, statul, conceptiilejuridice in evolutia lor
istorica concreta (istoria doctrinelor politicei juridice, istoria universala a statului i dreptului,
istoria dreptuluiromnesc etc.);
15. tiinte juridice de ramura (dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar,
dreptul civil, dreptul penal, dreptul muncii,dreptul familial, dreptul funciar etc.);
16. tiinte juridice interramurale (dreptul economic, dreptul ecologicetc.);
17. tiinte juridice auxiliare (criminalistica, criminologia, statisticajudiciara, medicina legala
etc.).
18. Un loc deosebit in sistemul tiintelor juridice revine tiintei dreptului international.
tiintele juridice, ca i teoria generala a dreptului i statului, studiaza statul, dreptul ca
fenomene sociale luate in ansamblul lor. In acelai timp, insa, aceste tiinte difera.

in timp ce istoria studiaza statul, dreptul, realitatea juridica dintr-o anumita tara (de
exemplu, istoria statului i dreptului romnesc), teoria generala poate face abstractie de aceasta,
neconcretizind despre ce stat sau drept este vorba.

Caracteristic, de asemenea, e i faptul ca istoria studiaza statul, dreptul in stricta ordine


cronologica ,ceea ce nu e o trasatura caracteristica obligatorie a teoriei.

Studiul istoriei statului, dreptului scoate la iveala existenta unor legi ale aparitiei, deveni rii
sau disparitiei unor forme de drept in strins contact cu legile generale ale dezvoltarii sociale.
Teoria generala a dreptului i statului, precum i celelalte tiinte juridice, prin natura lor, se
limiteaza sa explice fenomenele juridice existente, expun ceea ce este", in timp ce filosofia
dreptului are sarcina sa cerceteze tocmai ceea ce trebuie" sau ceea ce ar trebui sa fie" in drept, in
opozitie cu ceea ce este".

1.3Argumentati necesitatea studierii teoriei generale a dreptului pentru un viitor


jurist, estimind rolul acesteia in studiul celorlalte tiinte juridice.
Dupa cu am mentionat anterior teoria generala a dreptului i statului ocupa un loc
deosebit atit in sistemul tiintelor sociale, cit i in sistemul tiintelor juridice. Totodata
mentionam faptul ca teoria generala a dreptului i statului se afla intr-o stinsa legatura cu
practica sociala. Dupa cum mentiona Constantin Stere, tiinta dreptului este o tiinta
eminamente practica, in sensul kantian al cuvintului: ea trebuie sa puna norme pentru
viitor, trebuie sa corespunda scopurilor pe care i le propune societatea; ea, intr-un cuvint se
adreseaza legislatorului" i, dupa cum spunea A. Menger: Ochiul unui adevarat legislator e
neclintit indreptat spre viitor".2 Ideea scopului urmarit de societate e atit de predominata in
drept, incit Ghering s-a crezut indreptatit sa puna pe frontispiciul lucrarii sale principale,
ca moto, cuvintele: Scopul este creatorul intregului drept".
Teoria, in general, i teoria dreptului i statului, in particular, este rezultatul productiei
spirituale obteti. Ea este cea care definitiveaza scopurile activitatii umane i determina
mijloacele de realizare a lor. Cu alte cuvinte, ea este conceperea practicii existente.

La rindul sau, practica nu e o simpla experienta subiectiva a unui cercetator. Ea apare


ca o activitate a oamenilor care asigura existenta i dezvoltarea societatii, ea e temelia
vietii oamenilor. Practica constituie criteriul adevarului, examinatorul principal al teoriei.

Fiecare tiinta ii determina legaturile sale cu practica. Astfel, tiinta dreptului


recomanda adoptarea normelor juridice de care societatea are nevoie. Aceste norme
juridice nu au inteles decit numai pentru ca se aplica la anumite cazuri concrete, la
relatiile juridice dintre oameni. Ele au o insemnatate practica din acest punct de vedere,
altfel nu ar avea nici un interes".

Legatura dintre tiintele juridice i practica a crescut indeosebi in ultimul timp cind un ir
de societati i-au propus drept scop edificarea statelor de drept. Dar in asemenea conditii teoria
generala a dreptului face o permanenta generalizare a experientei practice, constata lacunele
dreptului, determina relatiile sociale care necesita o reglementare normativa juridica i.
dimpotriva, scoate in evidenta acele relatii, reglementarea carora ar fi oportuna prin
intermediul altor norme sociale.

Subliniind legatura indisolubila a teorie generale a dreptului i statului cu practica


mentionam insemnatatea incontestabila a tiintei teoretice in pregatirea viitorilor practicieni
in domeniul jurisprudentei. Fara o pregatire teoretica a viitorilor specialiti nu poate fi vorba
de o societate in care sa guverneze legea.

2.Compartimente ale sistemului de drept.

2.1. Distingei noiunea de ramur de drept i criteriile de divizare a sistemului de drept n


ramuri de drept.

2.2. Argumentai legtura dreptului naional i dreptului internaional.

2.3. Formulai necesitatea compartimentizrii dreptului n drept public i drept privat.

Test nr. 7

1.Norma juridic.

1.Caracterizai norma juridic i trsturile ei.

O modalitate a normelor sociale sint normele juridice. Aprecierea ii cunoaiterea mai corecta a
normei juridice implica atit caracterizarea trasaturilor comune tuturor normelor sociale, cit ii
caracterizarea trasaturilor lor specifice. Punctul de pornire la caracterizarea ei e urmatorul: orice norma
juridica e norma sociala, insa nu fiecare norma sociala e ii juridica. Norma juridica poate fi numita doar
acea norma sociala ce contine o regula de conduita, stabilita sau autorizata (sanctionata) de stat, menita sa
reglementeze cele mai importante domenii de activitate umana ii ocrotita, in caz de necesitate, de forta
coercitiva a statului.

in literatura de specialitate pot fi intilnite ii alte definitii. Vom evidentia doar unele din ele.

Norma juridica poate fi definita ca o regula generala ii obligatorie de conduita, al carei scop este
acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie,
prin constringere".1

Norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala ii obligatorie, care exprima
vointa electoratului infatiiat de organul legislativ, regula al carei scop este de a asigura ordinea sociala ii
care poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, la nevoie, prin constringere"

2.Argumentai elementele constitutive ale normei juridice.

Ipoteza este acea parte a normei juridice care determina cercul de subiecti, carora le este adresata
norma ii stabileite conditiile, imprejurarile sau faptele la care se refera prescriptia acesteia.

Astfel, oricare norma juridica concretizeaza subiectii de drept, carora ea este destinata. Categoria
subiectilor poate fi determinata in mod diferit. Aia, de exemplu, poate fi definita o calitate sociala a
subiectilor (cetatean, apatrid, parinte, copil etc.) sau poate fi caracterizat subiectul in mod generic
(persoana juridica, persoana fizica, oricine, toti, fiecare, acela care..."

Dispozitia este acea parte a normei juridice care stabileite conduita care trebuie respectata, in
conditiile ii imprejurarile date de ipoteza. Altfel spus, dispozitia formuleaza drepturile subiective
ii obligatiile corespunzatoare ce revin subiectilor vizati de ipoteza normei juridice. De aceea se
afirma ca dispozitia normei juridice formeaza continutul, miezul normei juridice.
Sanctiunea este al treilea element structural al normei juridice, care precizeaza urmarile,
consecintele ce apar in cazul realizarii sau nere-alizarii dispozitiei normei juridice.

Sanctiunea reprezinta modul de reactie, raspunsul juridic al societatii fata de conduita neconforma cu d
normei juridice, masurile concrete luate impotriva persoanelor care au incalcat legea.

Sanctiunea se poate referi insa ii la masuri de stimulare, de cointeresare a subsiectilor


conduitelor.

3.Descriei modalitile de expunere a elementelor normelor juridice n articolele actului


normativ.

Ceea ce de la sine e clar, e evident nu e cazul sa expui, sa formulezi. Modalitatea de expunere a


elementelor poate fi adaptata ramurii de drept, careia ii apartine norma, intr-un mod se vor expune,
de exemplu, prescriptiile normative in dreptul penal ii in alt mod vor fi expuse acestea in dreptul
constitutional.

Ceea ce e expus odata, legiuitorul nu repeta a doua oara. Din aces


te considerente prescriptiile normativ-juridice, de care urmeaza sa tinem
cont la fiece pas, prevederile care orienteaza intreaga reglementare, de
termina obiectul, ii principiile acesteia sint reflectate, ca regula, in partea
generala a legii (codul de legi).

Una ii aceeaii prescriptie normativ-juridica, una ii aceeaii for


mulare poate indeplini concomitent mai multe functii. Formularea, care
indeplineite intr-o norma juridica rolul de dispozitie, poate indeplini pen
tru alta norma juridica rolul de ipoteza. Formularea ce indeplineite intr-o norma juridica rolul de
sanctiune, poate indeplini in alta norma juridica rolul de dispozitie.

Din cele expuse rezulta faptul ca nu intotdeauna constructia tehnico-legislativa a normei


coincide cu structura ei logica. Din aceste considerente, cei care aplica normele juridice sint
obligati sa interpreteze exact continutul logic al normelor. Interpretarea ii aplicarea corecta a
normelor juridice trebuie sa aiba in vedere atit structura logico-juridica, cit ii formularea
tehnico-legislativa a textelor respective.

2.Autoritile publice din Republica Moldova.

2.1.Identificai conceptul i categoriile de autoriti publice ale Republicii Moldova.

2.2.Determinai interdependena i interaciunea autoritilor publice centrale din Republica


Moldova.

2.3.Formulai problemele perfecionrii autoritilor publice din Republica Moldova la etapa


contemporan.

Test nr. 8

1Forma i regimul de guvernmnt.

1.Identificai forma i regimul de guvernmnt.

Forma de guvernamint este expresia exterioara a esentei statului, determinata de structura si


conditia juridica ale organelor supreme ale puterii de stat. este un system de formare a
raporturilor dintre conducatorul statului, organelle supreme ale puterii legislative si ale
celei executive. Principalele forme de guvernamit sunt: democratia, monocratia,
oligarbia, formele mixte si formele specifice statelor socialiste.

Esenta tipurilor formei de guvernamint:

1 monarhia
a. monarhia absoluta
b. monarhia constitutionala (limitata)
- monarhia dualista
- monarhie parlamentara
2 Republica
a. republica prezidentiala
b. Republica parlamentara
c. Republica semiprezidentiala

2.Determinai formele i deosebirile formelor de guvernmnt la etapa contemporan.

Trasaturile generale ale fiecarui tip de forma de guvernamint:

3 monarhia: forma de guvernamint in care puterea suprema apartine unei


singure personae monarhului; monarhii detin pozitia lor in virtutea
ereditatii, iar mandatul lor nu este limitat in timp; formele monarhiei sint:
a. monarhia absoluta: se caracteruizeaza prin faptul ca puterea absolutp
apartine monarhului. El este unicul legislator, dirijeaza cu administratia
publica si este instanta judiciara suprema;
b. monarhia constitutionala (limitata): se caracterizeaza prin faptul ca
imputernicirile conducatorului statului sint limitate prin dispozitii
normative din Constitutia statului respective. In dependenta de gradul
acestor delimitari deosebim:
- monarhia dualista: este forma initiala a monarhiei limitate in cadrul careia puterea de stat
se realizeaza conform principiului separarii puterilor in stat, mai ales puterilor legislativa
si executiva;
- monarhie parlamentara: este o forma mai dezvoltata decit monarhia dualista, aici puterea
monarhului nu se extinde in sfera legislativa, fiind limitata cosiderabil la sfera
administrarii. Legile se adopta de catre parlament, monarhul nu are dreptul de veto.
Guvernul se formeaza in baza majoritatii parlamentare si poarta raspundere in fata
parlamentului.
4 Republica: forma de guvernamint in care cetatenii detin si exercita puterea
suverana prin reprezentantii alesi (parlament, presedinte). Ea este
considerata cea mai democratoca forma de guvernamint. Ea se imparte in:
a. republica prezidentiala: se caracterizeaza prin rolul important al
presedintelui in sistemul organelor de stat care este ales in modul
corespunzator si investit cu imputerniciri.
b. Republica parlamentara: este fundamentata pe conceptia separarii puterii
de stat;
c. Republica semiprezidentiala: este forma de guvernamint care combina
particularitatile republicii prezidentiale si a celei parlamentare. (Franta,
portugalia)

3.Formulai problemele formei regimului de guvernmnt n Republica Moldova.

Constitutia prevede forma de gurnamint in RM fiind republica. Incepind cu anul 2000 RM a


devenit Republica Parlamentara. Republica parlamentara: este fundamentata pe conceptia
separarii puterii de stat. characteristic acestei forme de guvernamint este: seful statului este ales
de catre parlament, guvernul se formeaza in baza parlamentara si poarta raspundere fata de
parlament; parlamentul este investist cu dreptul de a exercita control asupra activitatii guvernului
ca primul fiind ales de popor prin vot universal, direct, secret si liber exprimat

2.Norma juridic i articolul actului normativ.

1.Definii norma juridic i elementele de structur ale acesteia.

O modalitate a normelor sociale sint normele juridice. Aprecierea ii cunoaiterea mai corecta a
normei juridice implica atit caracterizarea trasaturilor comune tuturor normelor sociale, cit ii
caracterizarea trasaturilor lor specifice. Punctul de pornire la caracterizarea ei e urmatorul: orice norma
juridica e norma sociala, insa nu fiecare norma sociala e ii juridica. Norma juridica poate fi numita doar
acea norma sociala ce contine o regula de conduita, stabilita sau autorizata (sanctionata) de stat, menita sa
reglementeze cele mai importante domenii de activitate umana ii ocrotita, in caz de necesitate, de forta
coercitiva a statului.

in literatura de specialitate pot fi intilnite ii alte definitii. Vom evidentia doar unele din ele.

Norma juridica poate fi definita ca o regula generala ii obligatorie de conduita, al carei scop este
acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie,
prin constringere".1

Norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala ii obligatorie, care exprima
vointa electoratului infatiiat de organul legislativ, regula al carei scop este de a asigura ordinea sociala ii
care poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, la nevoie, prin constringere"

2.Determinai modalitile de expunere a elementelor normelor juridice n articolele actelor


normative.

Ipoteza este acea parte a normei juridice care determina cercul de subiecti, carora le este adresata
norma ii stabileite conditiile, imprejurarile sau faptele la care se refera prescriptia acesteia.

Astfel, oricare norma juridica concretizeaza subiectii de drept, carora ea este destinata. Categoria
subiectilor poate fi determinata in mod diferit. Aia, de exemplu, poate fi definita o calitate sociala a
subiectilor (cetatean, apatrid, parinte, copil etc.) sau poate fi caracterizat subiectul in mod generic
(persoana juridica, persoana fizica, oricine, toti, fiecare, acela care..."

Dispozitia este acea parte a normei juridice care stabileite conduita care trebuie respectata, in
conditiile ii imprejurarile date de ipoteza. Altfel spus, dispozitia formuleaza drepturile subiective
ii obligatiile corespunzatoare ce revin subiectilor vizati de ipoteza normei juridice. De aceea se
afirma ca dispozitia normei juridice formeaza continutul, miezul normei juridice.
Sanctiunea este al treilea element structural al normei juridice, care precizeaza urmarile,
consecintele ce apar in cazul realizarii sau nere-alizarii dispozitiei normei juridice.

Sanctiunea reprezinta modul de reactie, raspunsul juridic al societatii fata de conduita neconforma cu d
normei juridice, masurile concrete luate impotriva persoanelor care au incalcat legea.
Sanctiunea se poate referi insa ii la masuri de stimulare, de cointeresare a subsiectilor
conduitelor.

3.Formulai exemple de norme juridice elementele crora sunt expuse n unul sau cteva articole
ale actului normativ juridic..

Ceea ce de la sine e clar, e evident nu e cazul sa expui, sa formulezi. Modalitatea de expunere a


elementelor poate fi adaptata ramurii de drept, careia ii apartine norma, intr-un mod se vor expune,
de exemplu, prescriptiile normative in dreptul penal ii in alt mod vor fi expuse acestea in dreptul
constitutional.

Ceea ce e expus odata, legiuitorul nu repeta a doua oara. Din aces


te considerente prescriptiile normativ-juridice, de care urmeaza sa tinem
cont la fiece pas, prevederile care orienteaza intreaga reglementare, de
termina obiectul, ii principiile acesteia sint reflectate, ca regula, in partea
generala a legii (codul de legi).

Una ii aceeaii prescriptie normativ-juridica, una ii aceeaii for


mulare poate indeplini concomitent mai multe functii. Formularea, care
indeplineite intr-o norma juridica rolul de dispozitie, poate indeplini pen
tru alta norma juridica rolul de ipoteza. Formularea ce indeplineite intr-o norma juridica rolul de
sanctiune, poate indeplini in alta norma juridica rolul de dispozitie.

Din cele expuse rezulta faptul ca nu intotdeauna constructia tehnico-legislativa a normei


coincide cu structura ei logica. Din aceste considerente, cei care aplica normele juridice sint
obligati sa interpreteze exact continutul logic al normelor. Interpretarea ii aplicarea corecta a
normelor juridice trebuie sa aiba in vedere atit structura logico-juridica, cit ii formularea
tehnico-legislativa a textelor respective.

Test nr. 9

1.Accepiunile dreptului.

1.Distingei accepiunile principale ale dreptului.

Cuvintul drept cunoaste multe acceptiuni, cum ar fi de exemplu:

dreptul obiectiv, dreptul subiectiv, dreptul pozitiv;


dreptul national, dreptul strain, dreptul international;
dreptul public, dreptul privat s.a.

2.Determinai coraportul categoriilor ,,drept obiectiv , ,,drept pozitiv i ,,drept subiectiv.

Vorbind de drept obiectiv si subiectiv mentionam faptul ca cuvintele obiectiv " si subiectiv "
in cazul de fata nu sint aplicate in sensul lor strict filosofic.

Fiind o categorie sociala, dreptul este un produs social complex in care se intruchipeaza vointa
umana. Aceasta permite de a spune ca dreptul este o reflectare subiectiva a intereselor sociale. Din
aceste considerente, rezulta ca categoria drept obiectiv" e chemata sa sublinieze o realitate sociala, o
necesitate fara de care societatea nu poate fi conceputa la o anumita etapa de dezvoltare istorica. Astfel,
indiferent de vointa umana dreptul se impune societatii in scopul organizarii vietii in comun a acesteia.
Dreptul este acela ce contribuie la disciplinarea societatii, la ocrotirea ei de anumite excese.

Dreptul obiectiv se prezinta ca o totalitate de norme adoptate sau sanctionate de stat. Dupa cum
mentioneaza Nicolae Popa el imbina necesitatea si libertatea. Necesitatea, ca un domeniu specific
dreptului, rezulta din chiar scopurile generale ale vietii sociale, scopuri prefigurate in ansamblul
normelor legale. Acest ansamblu alcatuieste dreptul obiectiv. El priveste aceea coordonare imperativa
prin norme ..., fiind premisa necesara a coexistentei libertatilor. Regulile stabilite prin norme trebuie sa-
si gaseasca un cadru minim de legitimitate pentru a putea fi conditia existentei posibile a comunitatii".

intre cele doua sensuri exista o legatura indisolubila, legatura care consta in aceea ca drepturile
subiective exista si se pot exercita numai in masura in care sint recunoscute de dreptul obiectiv. Cu alte
cuvinte, dreptul obiectiv (pozitiv) se infatiseaza ca fiind totalitatea normelor juridice ce activeaza intr-
un stat, in timp ce dreptul subiectiv este legat de titularul lui.

in timp ce dreptul obiectiv include reguli de drept, care, cit de multe ar fi ele la numar sint
totusi limitate la numar, drepturile subiective sint infinite ca numar.

Relatia dintre dreptul obiectiv si dreptul subiectiv a dat nastere la diverse discutii, in viziunea
unor autori in prima jumatate a secolului XIX in relatia drept obiectiv" - drept subiectiv"
primordial este dreptul subiectiv. Se lamureste acest lucru prin faptul ca fara un drept al cuiva fata de
altcineva nu poate fi inteleasa existenta normei. Norma nu face decit sa constate drepturile partilor si,
prin urmare, norme, dreptul obiectiv rezulta din dreptul subiectv.

Din aceasta discutie credem ca se poate trage o concluzie. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv
sint doua fete logice ale unei si aceleisi realitati si nu se poate vorbi de o prioritate a uneia fata de
cealalta.1

3.Estimai legturile dreptului naional al Republicii Moldova cu dreptul strin i cu dreptul


internaional.

Fiecarui stat este caracteristic un anumit sistem de reguli de conduita care alcatuiesc dreptul
obiectiv (pozitiv). Acest drept se incadreaza si in formula sistemul national de drept" sau dreptul
national. Fata de dreptul national, ce actioneaza intr-un stat, sistemele dreptului national din alte state
se prezinta ca drept strain.

Paralel cu dreptul national, dreptul strain, termenul drept" cunoaste si o asa acceptiune cum ar
fi drept international. Dreptul international cuprinde normele juridice ce se contin in diverse izvoare
internationale (tratate, declaratii, pacte, conventii, acorduri, memorandumuri, protocoale etc.). Spre
deosebire de dreptul international care este un rod al activitatii unui stat luat in parte, dreptul
international apare ca un rezultat al activitatii intregii comunitati umane.

Aparent dreptul national" (intern), dreptul strain" si dreptul international", ar putea fi


considerate ca categorii separate fara legatura intre ele.

Aceste trei acceptiuni, in realitate, se afla intr-o strinsa legatura:


Mai intii, pentru ca legea nationala a unui stat este cea care ingaduie ca in tara respectiva in
conditiile, limitele si materiile prestabilite chiar de normele sale, sa se aplice legea nationala a altui
stat.
In al doilea rind, pentru ca legea nationala care permite aplicarea unei legi straine, la rindul
ei, pe baza de reciprocitate si in conditiile limitele si materiile prestabilite de normele unei legi straine,
sa se aplice in tara al carei organ legislativ a emis acea lege (straina).
in al treilea rind, normele juridice cuprinse in legile uniforme la care un stat este parte nu
sint chiar straine de legea nationala a acelui stat de vreme ce si vointa acelui stat este incorporata de
normele acesteia. Evident, sint si alte aspecte ce subliniaza legatura strinsa dintre ceea ce poate fi
denumit drept intern" (legea nationala" si drept international"), drept strain" si drept
international".

2.Categoriile normelor juridice.

1.Distingei norma juridic i trsturile ei.

Nicolae Popa considera ca norma juridica poate fi definita ca o regula generala si obligatorie de
conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire
pe cale statala, in caz de nevoie, prin constringere".1

in viziunea lui Ion Dogaru norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala si
obligatorie, care exprima vointa electoratului infatisat de organul legislativ, regula al carei scop este de
a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, la nevoie, prin
constringere".2

Gheorghe Lupu vede in norma juridica regula sociala de conduita generala si obligatorie,
elaborata, recunoscuta sau acceptata de catre stat si impusa, daca este cazul, prin forta coercitiva a
statului".3

Dupa parerea lui Dumitru Baltag norma juridica ca element constitutiv al dreptului este o regula
de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata,
la nevoie, prin forta coercitiva a statului".4

Din analiza atenta a elementelor pe care se cladesc definitiile, si a definitiilor insesi, se


degaja urmatoarele idei:

1. Normele juridice sint stabilite sau autorizate de catre organele competente de stat. Ele
exprima vointa statului, indreptata spre reglementarea unui anumit tip de relatii din
societate. Exprimata prin norma, vointa de stat este adresata vointei participantilor
la raporturile din societate, care trebuie sa-si coreleze conduita cu indatorirea sau interdictia
inclusa in norma.
2.Norma juridica are un caracter general. Ea stabileste trasaturile tipice ale situatiilor de viata, la
aparitia carora trebuie aplicat indice- le-tip al relatiilor sociale. Acest indice e determinat de
norma. Ca urmare, norma juridica apare ca model de conduita a participantilor la relatia sociala
data.
3. Norma de drept are menirea de a reglementa nu o relatie aparte, singulara, ci un tip de relatii.
Prin aceasta ea se distinge de actele aplicarii dreptului (a hotaririlor autoritatilor publice
asupra unor cazuri concrete) si dispozitiilor lor individuale.

2.Determinai criteriile de clasificare a normelor juridice i modalitile acestora.

A clasifica normele juridice inseamna a le grupa pe categorii pentru a ne orienta in oceanul de


norme juridice care ne inconjoara, a le recunoaste, a le deosebi mai usor in cazul realizarii lor.

Ramura de dreptRamura de drept constituie un criteriu important pentru clasificarea normelor


juridice. Se lamureste acest lucru prin faptul ca ramura de drept pune la baza diferentierea
normelor in dependenta de obiectul reglementarii normative si metoda reglementarii normative,
adica da raspuns la doua intrebari extrem de importante si anume:

a) ce domeniu de activitate reglementeaza normele juridice date;


b) in ce mod, cum se face acest lucru?
Potrivit acestui criteriu, normele juridice pot fi clasificate in: norme de drept constitutional;
norme de drept administrativ;

norme de drept civil;

* norme de drept penal;

norme de drept familial;

norme de drept al muncii etc.

Forta juridicaForta juridica a normelor de drept depinde, in primul rind, de faptul in ce acte
normative se contin acestea si care e locul pe care il ocupa actul normativ dat in sistemul actelor
normative. Reiesind din aceasta, putem diferentia:

a) norme juridice in legi, care, la rindul lor, pot fi:

norme juridice cuprinse in Constitutie, legi constitutionale;


norme juridice cuprinse in legi organice;
norme juridice cuprinse in legi ordinare.
b) norme juridice cuprinse in acte normative subordonate legii, care,
la rindul lor, pot fi:

norme juridice cuprinse in hotaririle normative ale Parlamentului;


norme juridice cuprinse in ordonantele Guvernului;
norme juridice cuprinse in decrete ale Presedintelui Republicii;
norme juridice cuprinse in hotariri ale Guvernului;
norme juridice cuprinse in alte acte normative (ordine ministeri
ale si departamentale, norme juridice cuprinse in acte normative
ale autoritatilor publice locale etc.).

Structura tehnico-legislativa sau modul de redactareRemarcam de la bun inceput ca unii autori vorbesc de
structura logica drept criteriu de clasificare a normelor juridice. Consideram ca drept criteriu de
clasificare poate servi nu structura logica (din punct de vedere logic o norma intotdeauna e
completa), ci structura ei tehnico-legislativa sau modul de redactare a normei. Potrivit acestui
criteriu, pot fi:

a) norme juridice complete. Sint norme juridic complete acele norme


care contin in textul lor, intrunite la un loc, cele trei elemente de
structura: ipoteza, dispozitia, sanctiunea;
b) norme juridice incomplete. Caracteristic pentru aceste norme e
faptul ca nu toate elementele de structura ale normei se intrunesc
intr-un text al normei.
La rindul lor, normele juridice incomplete pot fi:

norme de trimitere (cele care necesita luarea in consuideratie a


textului complet al acrului normativ dat);
norme in alb (cele care necesita luarea in consideratie a textelor
altor acte normative),
Caracterul conduitei prescriseCaracterul conduitei prescrise rezulta din modul de reglementare a
acestei conduite, in dependenta de aceasta, normele juridice se clasifica in:

a) norme imperative;
b) norme dispozitive.
Gradul si intensitatea incidenteiDupa acest criteriu normele juridice se clasifica in:

Norme - principii sau norme cardinale. Acestea sint normele cuprinse in Constitutii,
declaratii (de exemplu, Declaratia de independenta a Republicii Moldova), ori sint deduse pe
cale de interpretare, ca principii generale de drept.

Norme - mijloace normative. Acestea sint normele care asigura traducerea cerintelor
fundamentale de reglementare a ordinii sociale, in limbajul specific dreptului.

Sfera de aplicarePotrivit acestui criteriu, normele juridice pot fi:

norme generale - care au cea mai larga sfera de aplicare;

norme speciale - aplicate intr-un domeniu restrins de relatii sociale;


norme de exceptie - care stabilesc exceptii de la regula generala.
Alte criterii de clasificare a normelorjuridkeUn criteriu de clasificare a normelor juridice poate fi si
gradul de preci-ziune si de specificitate, in raport cu acest criteriu, normele juridice pot fi:
Norme de drept strict. Acestea sint norme de stricta interpretare.

Directive sau standarde. Acest gen de norme servesc ca criteriu de aplicare a actiunilor
subiectilor.

O categorie distincta de norme sint normele juridice organizatorice. Acestea mai sint numite
norme de imputernicire sau de competenta. Scopul primordial al acestor norme este acela de a
fundamenta cadrul legal de organizare si functionare a diverselor autoritati publice.

Distingem, de asemenea, norme juridice materiale si procesuale. Normele materiale stabilesc


anumite drepturi, libertati, obligatiuni, imputerniciri etc. Normele procesuale stabilesc
modalitatile de realizare, de transpunere in viata a normelor materiale.
Un grup distinct de norme juridice sint normele-definitii.

Aceste norme nu cuprind reglementari de conduita, ci definesc, descriu sau confera - obligatoriu
- un anumit inteles unor termeni ai limbajului juridic. Ele au menirea de a da precizie si inteles
clar notiunilor juridice.

Normele juridice pot fi clasificate si dupa multe alte criterii, in legatura cu aceasta nu putem sa nu
fim de acord cu profesorul universitar Nicolae Popa care considera, ca pentru a fi functionale,
clasificarile trebuie, pe cit posibil, sa contina un numar limitat de criterii".1

3.Estimai nsemntatea practic a clasificrii normelor juridice.

Exista o varietate foarte mare de norme juridice, astfel daca nu ar exista o clasificare a normelor
juridice ar fi haos in legislatie......

O importanta deosebita clasificarea acstora are pentru studiu, usurind studiul dreptului, dar o
mare aplicabilitate are si in practica.

Clasificarea permite de a deosebi normele in familii de drept, ramuri de drept, etc.

Test nr. 10

1.Raportul juridic
1.1.Caracteriz ai conceptul i trsturile raportului juridic.
Dreptul, este un sistem de norme indisolubil legate intre ele, care este creat pentru a realiza
functiile sale. Rolul principal in acest scop apartine functiei de a reglementa conduita oamenilor,
modul lor de comportare in relatiile sociale. Aceasta functie se realizeaza pe cale juridica,
oamenii fiind obligati sa se comporte conform prescriptiilor normelor juridice. Ele se numesc
juridice, pentru ca sunt create si rezulta din actiunea dreptului, spre deosebire de relatiile politice,
morale, religioase, etc., care sunt rezultatul actiunii altor norme sociale, cum ar fi normele
politice, etice, religioase, etc.
In modul cel mai simplu, raportul juridic este un raport (legatura, relatie) social
reglementat de norma juridica. In masura in care o relatie dintre oameni, cade sub autoritatea
normei juridice, ea devine un raport juridic. Norma de drept ii confera relatiei sociale caracter
juridic.
Indiferent de ramura de drept, de norma care il reglementeaza sau in imprejurarera, in temeiul
caruia se naste, raportul juridic se stabileste intre subiectii de drept (cel putin doi subiecti), care
pot fi numai oamenii, priviti individual sau organizatii in colectivitati corespunzatoare. Raportul
juridic are un anumit continut, care reprrezinta legatura propriu-zisa dintre subiecti si care consta
in drepturile si obligatiile reciproce ale acestora. Orice raport juridic are un obiect care nu este
altceva decit acea actiune sau acea conduita asupra careia sunt indreptate drepturile subiective si
obligatiile participantilor la raportul juridic..

1.2.Generalizai elementele de structur ale raportului juridic.


Elementele de structura ale raportului juridic sunt subiect, obiect si contitut.
Pornind de la faptul ca aceste elemente formeaza structura raportului juridic vedem o legatura si
o interdependenta intre aceste elemente. Subiect al raportului juridic, pot fi numai oamenii. Ei
participa la raporturile juridice in calitate de persoane fizice, persoane juridice si organe de stat.
In calitate de organ de stat, subiectul poate fi individual (primarul) sau colectiv (consiliile
locale). Organele de stat colective pot fi persoane juridice (ministerele) sau nu pot fi in aceasta
calitate (completele de judecata alcatuiti din mai multi membri).
Drepturile si obligatiile subiectilor intre care se desfasoara o relatie sociala formeaza continutul
raportului juridic.
Conduita umana ce se realizeaza de catre subiectii raportului juridic ca urmare a exercitarii
drepturilor si indeplinirii obligatiilor constituie obiectul raportului juridic.

1.3.Formulai criteriile de clasificare i modalitile (categoriile) raporturilor juridice.

2 .Principiile dreptului.
2.1.Distingei principiilor dreptului i delimitarea acestora de alte categorii juridice.
Termenul de principiu isi are originea in grecescul arhe care desemneaza actiunea de a conduce,
dar si miscarea de a incepe.
Principiile dreptului sint acele idei (prescriptii) fundamentale, diriguitoare ale sistemului de
drept si ale compartimentelor acestuia, precum si modalitatea de coordonare a normelor juridice
in jurul unei idei calauzitoare.
Profesorul Costica Voicu considera ca principiile fundamentale ale dreptului sint acele idei
generale, diriguitoare care stau la baza elaborarii si aplicarii dreptului".2
Principiile generale ale dreptului" ca un ansamblu de idei directoare care fara a avea
caracterul precis si concret al normelor de drept pozitiv orienteaza aplicarea dreptului si evolutia
lui".
Principiile sunt norme calauzitoare care stau la baza intregului sistem de drept dintr-un stat,
orientind reglementarile juridice si aplicarea dreptului.
Importanta teoretica. Importanta teoretica a principiilor dreptului rezida din aportul lor la opera
de creare a dreptului. Acest rol este exercitat sub influenta traditiei si inovatiei.
Importanta teoretica a principiilor generale ale dreptului rezulta si din faptul ca ele stau la baza
principiilor de ramura si a celor interramurale.
Importanta practica. Importanta practica a principiilor dreptului rezulta din urmatoarele idei:
principiile generale ale dreptului sint izvoare creatoare ale drep
tului. Continutul normelor juridice este determinat de principiile
generale ale dreptului;

in cazuri determinate, principiile dreptului tin loc de norme de re


glementare. Atunci cind, intr-o cauza legea tace, judecatorul solu
tioneaza cauza in temeiul principiilor generale ale dreptului.

2.2.Generalizai principalele categorii de principii ale dreptului n dependen de criteriile de


clasificare ale acestora.
1. Dupa gradul lor de generalizare si sfera lor de actiune, principiile
dreptului se impart in: principii generale, principii ramurale (de ramura) si
principii interramur ale.
2. Din punct de vedere al continutului principiilor dreptului pot fi de
inspiratie filosofica, politica, sociala (de exemplu, principiul libertatii) sau
sa aiba un caracter preponderent sau chiar exclusiv juridic (de exemplu,
principiul legalitatii).
3. Dupa genul de functie tehnica pe care o indeplinesc, principiile generale ale dreptului se
impart in principii directoare si principii corective.
Directoare sint acele principii de care depinde ordinea sociala, (de exemplu, prezumtia de
cunoastere a legii, principiul egalitatii in fata legii).
Corective sint principiile in absenta carora solutiile legale ar putea fi nejuste sau neadecvate.
4. Dupa sfera de aplicare, principiile dreptului pot fi divizate in:
a) principii de drept national (intern) ce se aplica in cadrul unui stat;
b) principii de drept comunitar (supranational) ce se aplica in cadrul
Comunitatii Europene, cu referinta la Statele Uniunii Europene;
c) principii de drept international ce se aplica in cadrul societatii
internationale, cu referire la statele lumii.
5. Dupa diviziunea dreptului, deosebim:
a) principii de drept public;
b) principii de drept privat.
Am prezentat doar unele criterii de clasificare a principiilor dreptului. Evident, ele sint, si e firesc
sa fie, cu mult mai multe. Remarcam doar faptul, ca, in majoritatea absoluta a cazurilor, autorii,
ca regula, isi expun parerile asupra principiilor generale (fundamentale), ramurale (de ramura),
interra-murale. Anume asupra acestor categorii de principii ne vom pronunta.
Principiile fundamentale (generale) caracterizeaza intregul sistem de drept. Ele, in acelasi timp,
scot in evidenta trasaturile esentiale ale unui tip istoric de drept, ale unor familii (mari sisteme)
de drept contemporane.
Principiile ramurale ale dreptului caracterizeaza o ramura de drept. Ele reprezinta o prelungire, o
dezvoltare, o particularizare, o concretizare detaliata a principiilor fundamentale ale dreptului.
Principiile interramurale depasesc cadrul unei ramuri de drept. Ele scot in evidenta trasaturile
distincte comune a doua sau citeva ramuri de drept.

2.3.Formulai rolulul principiilor dreptului n procesul de legiferare i de aplicare a dreptului.

Test nr. 11

1.Dreptul obiectiv i dreptul subiectiv.


1.1.Caracterizai dreptul ca fenomen social i juridic.
Dreptul ca fenomen social reprezinta ansamblul normelor si regulilor cu caracter obligatoriu,
legiferate de puterea de stat, in virtutea carora este impusa ordinea sociala si asigurata
legitimitatea relatiilor si actiunilor umane. Importanta d. ca fenomen social rezida atit in rolul
sau ca institutie fundamentala a societatii care faciliteaza predictibilitatea si controlul normativ al
comportamentelor, prin impunerea unui sistem de drepturi si obligatii permanente, cit si in
caracterul legilor de a reprezenta modele ideale de conduita, constituite in reguli obligatorii, cu
caracter etatic. Caracterul etatic evidentiaza principala diferenta care exista intre legea juridica si
cutuma: in timp ce prima este emisa in virtutea autoritatii statale, cea de a doua este consacrata
de constanta raditiei.

1.2.Determinai accepiunile dreptului.


Cuvintul drept cunoaste multe acceptiuni, cum ar fi de exemplu:
dreptul obiectiv, dreptul subiectiv, dreptul pozitiv;
dreptul national, dreptul strain, dreptul international;
dreptul public, dreptul privat s.a.

1.3.Estimai interaciunea i interdependena dreptului obiectiv i dreptului subiectiv .


Vorbind de drept obiectiv si subiectiv mentionam faptul ca cuvintele obiectiv " si subiectiv "
in cazul de fata nu sint aplicate in sensul lor strict filosofic.
Fiind o categorie sociala, dreptul este un produs social complex in care se intruchipeaza vointa
umana. Aceasta permite de a spune ca dreptul este o reflectare subiectiva a intereselor sociale.
Din aceste considerente, rezulta ca categoria drept obiectiv" e chemata sa sublinieze o realitate
sociala, o necesitate fara de care societatea nu poate fi conceputa la o anumita etapa de
dezvoltare istorica. Astfel, indiferent de vointa umana dreptul se impune societatii in scopul
organizarii vietii in comun a acesteia. Dreptul este acela ce contribuie la disciplinarea societatii,
la ocrotirea ei de anumite excese.
Dreptul obiectiv se prezinta ca o totalitate de norme adoptate sau sanctionate de stat. Dupa cum
mentioneaza Nicolae Popa el imbina necesitatea si libertatea. Necesitatea, ca un domeniu
specific dreptului, rezulta din chiar scopurile generale ale vietii sociale, scopuri prefigurate in
ansamblul normelor legale. Acest ansamblu alcatuieste dreptul obiectiv. El priveste aceea
coordonare imperativa prin norme ..., fiind premisa necesara a coexistentei libertatilor. Regulile
stabilite prin norme trebuie sa-si gaseasca un cadru minim de legitimitate pentru a putea fi
conditia existentei posibile a comunitatii".
intre cele doua sensuri exista o legatura indisolubila, legatura care consta in aceea ca drepturile
subiective exista si se pot exercita numai in masura in care sint recunoscute de dreptul obiectiv.
Cu alte cuvinte, dreptul obiectiv (pozitiv) se infatiseaza ca fiind totalitatea normelor juridice ce
activeaza intr-un stat, in timp ce dreptul subiectiv este legat de titularul lui.
in timp ce dreptul obiectiv include reguli de drept, care, cit de multe ar fi ele la numar sint totusi
limitate la numar, drepturile subiective sint infinite ca numar.
Relatia dintre dreptul obiectiv si dreptul subiectiv a dat nastere la diverse discutii, in viziunea
unor autori in prima jumatate a secolului XIX in relatia drept obiectiv" - drept subiectiv"
primordial este dreptul subiectiv. Se lamureste acest lucru prin faptul ca fara un drept al cuiva
fata de altcineva nu poate fi inteleasa existenta normei. Norma nu face decit sa constate
drepturile partilor si, prin urmare, norme, dreptul obiectiv rezulta din dreptul subiectv.
Din aceasta discutie credem ca se poate trage o concluzie. Dreptul obiectiv si dreptul subiectiv
sint doua fete logice ale unei si aceleisi realitati si nu se poate vorbi de o prioritate a uneia fata
de cealalta.1

2.Funciile teoriei generale a dreptului i statului ca tiin i ca disciplin de studiu.


2.1.Caracterizai teoria general a dreptului i statului ca tiin i ca disciplin de studiu.
2.2.Determinai funciile teoriei general a dreptului i statului .
2.3.Estimai funcia metodologic a teoriei general a dreptului i statului fa de tiinele
juridice de ramur.
13 test 1.Importana teoretic i practic a principiilor dreptului
1.Distingei principiile dreptului i importana lor.
Termenul de principiu isi are originea in grecescul arhe care desemneaza actiunea de a conduce,
dar si miscarea de a incepe.
Principiile dreptului sint acele idei (prescriptii) fundamentale, diriguitoare ale sistemului de
drept si ale compartimentelor acestuia, precum si modalitatea de coordonare a normelor juridice
in jurul unei idei calauzitoare.
Profesorul Costica Voicu considera ca principiile fundamentale ale dreptului sint acele idei
generale, diriguitoare care stau la baza elaborarii si aplicarii dreptului".2
Principiile generale ale dreptului" ca un ansamblu de idei directoare care fara a avea
caracterul precis si concret al normelor de drept pozitiv orienteaza aplicarea dreptului si evolutia
lui".
Principiile sunt norme calauzitoare care stau la baza intregului sistem de drept dintr-un stat,
orientind reglementarile juridice si aplicarea dreptului.
Importanta teoretica. Importanta teoretica a principiilor dreptului rezida din aportul lor la opera
de creare a dreptului. Acest rol este exercitat sub influenta traditiei si inovatiei.
Importanta teoretica a principiilor generale ale dreptului rezulta si din faptul ca ele stau la baza
principiilor de ramura si a celor interramurale.
Importanta practica. Importanta practica a principiilor dreptului rezulta din urmatoarele idei:
principiile generale ale dreptului sint izvoare creatoare ale drep
tului. Continutul normelor juridice este determinat de principiile
generale ale dreptului;

in cazuri determinate, principiile dreptului tin loc de norme de re


glementare. Atunci cind, intr-o cauza legea tace, judecatorul solu
tioneaza cauza in temeiul principiilor generale ale dreptului.

2.Determinai categoriile principale ale principiilor dreptului i interaciunea acestora .


1. Dupa gradul lor de generalizare si sfera lor de actiune, principiile
dreptului se impart in: principii generale, principii ramurale (de ramura) si
principii interramur ale.
2. Din punct de vedere al continutului principiilor dreptului pot fi de
inspiratie filosofica, politica, sociala (de exemplu, principiul libertatii) sau
sa aiba un caracter preponderent sau chiar exclusiv juridic (de exemplu,
principiul legalitatii).
3. Dupa genul de functie tehnica pe care o indeplinesc, principiile generale ale dreptului se
impart in principii directoare si principii corective.
Directoare sint acele principii de care depinde ordinea sociala, (de exemplu, prezumtia de
cunoastere a legii, principiul egalitatii in fata legii).
Corective sint principiile in absenta carora solutiile legale ar putea fi nejuste sau neadecvate.
4. Dupa sfera de aplicare, principiile dreptului pot fi divizate in:
a) principii de drept national (intern) ce se aplica in cadrul unui stat;
b) principii de drept comunitar (supranational) ce se aplica in cadrul
Comunitatii Europene, cu referinta la Statele Uniunii Europene;
c) principii de drept international ce se aplica in cadrul societatii
internationale, cu referire la statele lumii.
5. Dupa diviziunea dreptului, deosebim:
a) principii de drept public;
b) principii de drept privat.
Am prezentat doar unele criterii de clasificare a principiilor dreptului. Evident, ele sint, si e firesc
sa fie, cu mult mai multe. Remarcam doar faptul, ca, in majoritatea absoluta a cazurilor, autorii,
ca regula, isi expun parerile asupra principiilor generale (fundamentale), ramurale (de ramura),
interra-murale. Anume asupra acestor categorii de principii ne vom pronunta.
Principiile fundamentale (generale) caracterizeaza intregul sistem de drept. Ele, in acelasi timp,
scot in evidenta trasaturile esentiale ale unui tip istoric de drept, ale unor familii (mari sisteme)
de drept contemporane.
Principiile ramurale ale dreptului caracterizeaza o ramura de drept. Ele reprezinta o prelungire, o
dezvoltare, o particularizare, o concretizare detaliata a principiilor fundamentale ale dreptului.
Principiile interramurale depasesc cadrul unei ramuri de drept. Ele scot in evidenta trasaturile
distincte comune a doua sau citeva ramuri de drept.

3.Estimai rolul principiilor dreptului n cazul aplicrii dreptului i soluionrii problemelor n


cazul depistrii unor lacune n drept.

2.mprejurri care exclud i mprejurri care libereaz de rspundere juridic.


1.Caracterizai i interpretai condiiile rspunderii juridice.
Raspunderea juridica intervine numai atunci cind efectul daunator este rezultatul actiunii unui
individ, atunci cind rezultatul decurge logic din aceasta conduita. Aceasta inseamna ca, atunci
cind rezultatul negativ din punct de vedere juridic s-a produs din cauze ce nu depind de individ,
legatura cauzala nu exista. Prin urmare, pentru a se declansa raspunderea juridica a unui
individ, acesta trebuie sa fi actionat cu vinovatie, iar rezultatul ilicit trebuie sa fie consecinta
nemijlocita a conduitei sale. Aceste cauze pot fi asociate, concurente ori succesive, principale sau
secundare, directe sau indirecte.
Vinovatia este o alta conditie a raspunderii juridice. Ea caracterizeaza
atitudinea psihica a autorului faptei ilicite fata de fapta sa si fata de conse
cintele acesteia. Vinovatia presupune si implica recunoasterea capacitatii
omului de a patrunde si a aprecia un lucru la justa lui valoare. Nu poate fi
vorba de vinovatie atunci, cind fapta ce se atribuie unei persoane nu-i apartine tine sau daca fapta
data e un rezultat ce nu depinde in genere de vointa ei. Orice fapta savirsita de o persoana,
inainte de a deveni realitate, apare sub forma unei idei de comportament. Mai apoi, ideea este
urmata de hotarirea realizarii ei practice. Ca rezultat, vinovatia se manifesta ca o legatura intre
constiinta omului si consecintele survenite in urma faptei sale ilicite. Vinovatia se poate
manifesta prin urmatoarele forme:
a) intentia;
b) culpa.
Intentia, ca forma a vinovatiei, se caracterizeaza printr-un complex de factori psihici printre care
un rol primordial ii revine cunoasterii caracterului antisocial al faptei si acceptarii urmarilor ei
negative.
Culpa este acea forma a vinovatiei in care autorul unei fapte ilicite nu prevede consecintele faptei
sale, desi trebuia sa le prevada sau, prevazin-du-le, spera in mod usuratic ca ele nu se vor
produce.
Culpa imbraca doua forme:
a) sineincrederea (imprudenta) - cind autorul prevede caracterul ili
cit al faptei sale si urmarile acesteia, nu le doreste, nu le accepta,
dar, in virtutea unor imprejurari, spera cu usurinta ca nu se vor
produce;
b) neglijenta - cind autorul faptei n-a prevazut posibilitatea survenirii
unor asemenea urmari daunatoare, desi trebuia si putea sa le prevada.

2.Generalizai mprejurrile care exclud rspunderea juridic.


3.Estimai mprejurrile care libereaz de rspundere juridic.
Relativ la cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei, mentionam ca ele nu figureaza si nu sunt
expres aratate in toate ramurile dreptului.
in materie de raspundere civila, remarcam ca Codul civil contine doar o singura prevedere
normativa din care ar rezulta cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei. Astfel, conform alin.
(1) al art. 13, nu sunt ilicite actiunile persoanei care, in scopul autoapararii, ia, sustrage, distruge
sau deterioreaza un bun sau, in acelasi scop, retine persoana obligata care ar putea sa se ascunda,
sau inlatura rezistenta celui obligat sa tolereze actiunea daca nu se poate obtine asistenta
organelor competente si daca, fara o interventie imediata, exista pericolul ca realizarea dreptului
sa devina imposibila sau substantial ingreuiata".
in materie de raspundere penala aceste imprejurari sunt concretizate, in Codul penal din 1961
erau formulate doar doua cauze care inlaturau caracterul penal al faptei: legitima aparare (art.
13) si extrema necesitate (art. 14). in Codul penal din 18 aprilie 2002 legiuitorul a stabilit cauzele
care inlatura caracterul penal al faptei intr-un capitol separat - capitolul III. Conform art. 35, se
considera cauze care inlatura caracterul penal al faptei:
a) legitima aparare;
b) retinerea infractorului;
c) starea de extrema necesitate;
d) constringerea fizica sau psihica;
e) riscul intemeiat.
Legitima aparare este in consens direct cu drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Art. 36 al Codului penal stipuleaza ca este in stare de legitima aparare persoana care:
a) savirseste fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material
si real, indreptat impotriva sa, a altei persoane sau impotriva unui
interes public si care pune in pericol grav persoana sau drepturile
celui atacat ori interesul public;
b) savirseste fapta, prevazuta mai sus, pentru a impiedica patrunderea,
insotita de violenta periculoasa pentru viata sau sanatatea persoa
nei ori de amenintarea cu aplicarea unei asemenea violente, intr-un
spatiu de locuit sau intr-o alta incapere.
In dreptul penal aceste imprejurari sunt cunoscute sub denumirea de cauze care inlatura
raspunderea penala sau consecintele condamnarii. Ele sunt reflectate in capitolul XI al Codului
penal. Acestea sunt:
- Amnistia (art. 107);
- Gratierea (art. 108);
- impacarea (art. 109);
- Reabilitarea judecatoreasca (ari. 112).
Codul penal (art. 53) prevede, de asemenea, liberarea de raspundere penala. Astfel, Persoana
care a savirsit o fapta ce contine semnele com-ponentei de infractiune poate fi liberata de
raspundere penala de catre instanta de judecata in cauzele:
a) minorilor;
b) tragerii la raspundere administrativa;
c) renuntarii de bunavoie la savirsirea infractiunii;
d) caintei active;
e) schimbarii situatiei;
J) liberarii conditionate;
g) prescriptiei de tragere la raspundere penala" Test nr. 14

1.Sistemul de drept al Republicii Moldova.


1. Interpretai categoriile:,,sistem, ,,sistem de drept, ,,sistem legislativ, ,,sistem juridic .
Sistemul de drept este ansamblul normelor juridice n vigoare ntr-un stat i este strns legat de
existena autoritii publice.
Sistemul juridic ar fi totalitatea normelor de drept, organismelor care nftuiesc justiia ntr-o
anumit ar.
2.Determinai sistemul dreptului i ramurile de drept ale Republicii Moldova.

Se deosebesc dupa obiect(relatia sociala) si metoda(imperativa poate fi onerativa sau prohibitiva


si norme dispozitive care pot fi permisive supletive etc).Daca e sa ne referim la modul in care s-
au conturat ramurile de drept, con-sideram ca ele au aparut mai intii in orinduirea burgheza, ca
rezultat al unui proces de sistematizare a dreptului si ca urmare a aparitiei unor coduri. Am dat
deja in acest capitol definitia notiunii "ramura de drept". in continuare ne vom referi succint la
principalele ramuri ale dreptului contemporan.
Dreptul constitutional reprezinta ansamblul normelor juridice care regle-menteaza relatiile
sociale cu privire la bazele orinduirii sociale si politicii sta-tului, relatiile dintre stat si persoana,
sistemul organelor puterii de stat, princi-piile de organizare si functionare a lor.
Dreptul constitutional este una dintre principalele ramuri ale dreptului, deoarece cuprinde bazele
juridice pe care se intemeiaza intreaga reglementare juridica. Importanta lui deosebita se explica
prin faptul ca existenta statului de drept presupune suprematia Constitutiei in ierarhia izvoarelor
de drept, dar Constitutia reprezinta principalul izvor al dreptului constitutional.
Institutiile juridice de baza sint: sistemul politic, sistemul economic, ceta-tenia, drepturile,
libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral, sistemul si competenta
autoritatilor publice etc.
Dreptul administrativ cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile sociale cu privire
la activitatea executiva si de dispozitie a organelor admi-nistratiei de stat. El reglementeaza
structura organelor administratiei de stat, raporturile acestor organe cu alte organe de stat,
contraventiile administrative, sanctiunile administrative, organele imputernicite sa examineze
cauzele cu pri-vire la contraventiile administrative, modalitatile de exercitare a competentei cu
care sint inzestrate organele administratiei de stat.
Dreptul civil este una dintre cele mai vechi ramuri ale dreptului, care repre-zinta ansamblul de
norme juridice ce reglementeaza relatiile patrimoniale si relatiile personale nepatrimoniale
strins legate cu cele patrimoniale ce se nasc intre persoane juridice, intre persoane juridice si
persoane fizice si intre persoane fizice.
Dreptul muncii este o ramura de drept de sine statatoare, relativ noua, ce cuprinde totalitatea
normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de munca, precum si alte relatii derivate
din cele de munca. Relatiile de munca apar in procesul muncii sociale a angajatilor la
intreprinderi, institutii si organizatii, cum ar fi: protectia muncii, salarizarea, timpul de munca si
timpul de odihna, incheierea, modificarea si desfacerea contractului de munca, disciplina muncii
etc.
Dreptul financiar cuprinde acele norme juridice care se refera la formarea, repartizarea si
utilizarea fondurilor banesti. Normele dreptului financiar, stipulate in Codul fiscal si in alte
izvoare de drept, reglementeaza urmatoarele probleme mai importante: bugetul de stat, finantele
intreprinderilor si ale organizatiilor economice, asigurarile sociale de stat, creditele. Raporturile
de drept financiar se nasc intre organele administratiei financiare de stat si persoanele fizice si
juridice, iar metoda de reglementare specifica este cea a subordonarii.
Dreptul familiei este format din normele juridice care reglementeaza relatiile sociale ce se
stabilesc intre membrii familiei, precum si unele relatii dintre acestia si alte persoane. Ca ramura
de drept, el s-a desprins din dreptul civil, iar normele dreptului familiei, prevazute in special in
Codul familiei, se refera la: incheierea si desfacerea casatoriei, relatiile personale si patrimoniale
dintre soti, relatiile dintre parinti si copii, relatiile nascute din infiere, tutela si curatela etc.
Dreptul procesual civil, fixat in mare parte in Codul de procedura civila al Republicii Moldova,
reprezinta ansamblul de norme juridice care reglemen-teaza ordinea dezbaterii si rezolvarii, de
catre justitie, a cauzelor civile, precum si indeplinirea hotaririlor judecatoresti privind cauzele
respective. Fiind norme de drept procesual, aceste norme reglementeaza raporturile care apar
intre organele de infaptuire a justitiei (judecatorii, Curtile de Apel, Curtea Suprema de Justitie a
Republicii Moldova) si cetateni, precum si intre cetateni ca parti in proces.34
Dreptul penal cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile sociale prejudiciate prin
infractiuni. Aceste norme juridice stabilesc pedepsele si deter-mina conditiile in care statul trage
la raspundere penala persoanele care savirsesc infractiuni. In raporturile juridice penale
intotdeauna unul dintre subiecti este statul, iar celalalt subiect - infractorul. Metoda de
reglementare este cea a subordonarii, normele juridice avind intotdeauna caracter imperativ.
Principalul izvor de drept este Codul penal.
Dreptul procesual penal este format din ansamblul de norme juridice care reglementeaza
activitatea organelor de urmarire penala, a procuraturii si a in-stantei de judecata in judecarea
cauzelor penale, pentru descoperirea infractiu-nilor. De asemenea, ele reglementeaza raporturile
acestor organe cu cetatenii asupra carora se rasfringe activitatea lor. Principalul izvor de drept
este Codul de procedura penala. Metoda de reglementare este cea a subordonarii, iar nor-mele
juridice au un caracter imperativ.

3.Formulai problemele i etapele de constituire a sistemului de drept n Republica Moldova.

2.Ieirea din vigoare a legii.


1.Caracterizai aciunea efectiv a legii.
2.Determinai modalitile prin care o lege iese din vigoare.
3.Estimai abrogarea i nulitatea legii.
ABROGARE - reprezinta anularea, suprimarea unei legi sau a unei dispozitii legale si care are ca
rezultat scoaterea din vigoare, in total sau in parte, a unui act normativ printr-un alt act normativ
de aceeasi valoare juridica sau de o valoare juridica superioara. Abrogarea poate fi expresa, cand
actul nou o pronunta direct, sau tacita (implicita), cand dispozitiile din actul anterior devin
incompatibile cu cele din actul nou.
Test nr. 15
1.Vinovia- temei al rspunderii juridice
1.Distingei condiiile (temeiurile) rspunderii juridice.
Indiferent de domeniul juridic (civil, penal, administrativ, financiar :.) in care are loc,
raspunderea juridica survine numai atunci cind sint trunite anumite conditii. La ele se atribuie:
a) fapia ilicita;
b) legatura cauzala dintre fapta ilicita si rezultatul produs;
c) existenta vinovatiei;
d) inexistenta unor imprejurari care exclud raspunderea juridica.
1. Fapta ilicita
Fapta ilicita reprezinta imprejurarea de care legiuitorul leaga apari-i raportului juridic de
constringere. Ea se manifesta printr-o comportare t intra in contradictie cu prescriptiile normelor
juridice. Modalitatile de importare ilicita pot fi: actiunea sau inactiunea.
Actiunea reprezinta modalitatea cea mai frecventa de realizare a con-dtei ilicite. Ea presupune
intotdeauna incalcarea unei norme juridice care terzice ceva.
Inactiunea consta dintr-o abtinere de la o actiune, impusa persoanei, in norma juridica.
Fapta ilicita poate imbraca diferite forme, in dependenta de gradul de :ricol social si sanctiunile
ce se aplica pentru savirsirea diferitelor fapte cite. Faptele ilicite pot fi diferentiate in:
a) infractiuni;
b) contraventii;
c) abateri disciplinare;
d) fapte ilicite civile etc.
Toate faptele ilicite prezinta, indiscutabil, un pericol social. Ce-i drept, gradul de periculozitate
poate fi mai mare sau mai mic.
a) Infractiunea
Dintre toate formele de fapte ilicite, infractiunea prezinta cel mai inalt ad de pericol social.
Potrivit art. 14 al Codului Penal al Republicii Moldova:
(1) Infractiunea este o fapta (actiune sau inactiune) prejudiciabila, prevazuta de legea penala,
savirsita cu vinovatie si pasibila de pedeapsa penala.
(2) Nu constituie infractiune actiunea sau inactiunea care, desi formal, contine semnele unei
fapte prevazute de prezentul cod, dar, fiind lipsita de importanta, nu prezinta gradul prejudiciabil
al unei infractiuni".
Dupa cum se vede din definitia data infractiunii de Codul penal, existenta infractiunii este de
neconceput in afara determinarii exprese facuta de legea penala. Nu intimplator in dreptul penal
se ia la baza un principiu cunoscut inca din antichitate: nullum crimen sine lege (nu exista crima
tara sa fie prevazuta de lege).
b) Contraventia
Ca forma a conduitei ilicite, contraventia este definita de art. 9 al Codului cu privire la
contraventiile administrative al Republicii Moldova. Contraventie administrativa se considera
fapta (actiunea sau inactiunea) ilicita ce atenteaza la personalitate, la drepturile persoanelor
juridice etc.
2. Legatura cauzala a faptei ilicite si a rezultatului daunator
Latura cauzala a faptei ilicite si a rezultatului daunator este obiectiva. Caracterul obiectiv al
legaturii cauzale inseamna ca aceasta exista independent de vointa omului si de recunoasterea
ei. Stiinta dreptului porneste de la premisa conform careia raspunderea juridica se declanseaza si
subiectul faptei ilicite este tras la raspundere cu conditia ca rezultatul ilicit este o consecinta
nemijlocita a faptei (actiunii sau inactiunii) sale ilicite. Raportul cauzal exclude faptele
intimplatoare care pot uneori interveni.
3. Vinovatia este o alta conditie a raspunderii juridice. Ea caracterizeaza
atitudinea psihica a autorului faptei ilicite fata de fapta sa si fata de conse
cintele acesteia. Vinovatia presupune si implica recunoasterea capacitatii
omului de a patrunde si a aprecia un lucru la justa lui valoare. Nu poate fi
vorba de vinovatie atunci, cind fapta ce se atribuie unei persoane nu-i apartine tine sau daca fapta
data e un rezultat ce nu depinde in genere de vointa ei. Orice fapta savirsita de o persoana,
inainte de a deveni realitate, apare sub forma unei idei de comportament. Mai apoi, ideea este
urmata de hotarirea realizarii ei practice. Ca rezultat, vinovatia se manifesta ca o legatura intre
constiinta omului si consecintele survenite in urma faptei sale ilicite. Vinovatia se poate
manifesta prin urmatoarele forme:
a) intentia;
b) culpa.
Intentia, ca forma a vinovatiei, se caracterizeaza printr-un complex de factori psihici printre care
un rol primordial ii revine cunoasterii caracterului antisocial al faptei si acceptarii urmarilor ei
negative.
Intentia, la rindul ei, poate fi directa si indirecta. Intentia e directa atunci cind persoana
(subiectul, faptuitorul) isi da seama de caracterul so-cial-periculos al actiunii sau inactiunii sale,
a prevazut urmarile daunatoare ale acestora si doreste sa savirseasca fapta si actioneaza in acest
scop.
in cazul intentiei indirecte, subiectul prevede caracterul ilicit al faptei sale si al urmarilor acesteia
si accepta producerea faptei si a urmarilor ei.
Culpa este acea forma a vinovatiei in care autorul unei fapte ilicite nu prevede consecintele faptei
sale, desi trebuia sa le prevada sau, prevazin-du-le, spera in mod usuratic ca ele nu se vor
produce.
Culpa imbraca doua forme:
a) sineincrederea (imprudenta) - cind autorul prevede caracterul ili
cit al faptei sale si urmarile acesteia, nu le doreste, nu le accepta,
dar, in virtutea unor imprejurari, spera cu usurinta ca nu se vor
produce;
b) neglijenta - cind autorul faptei n-a prevazut posibilitatea survenirii
unor asemenea urmari daunatoare, desi trebuia si putea sa le prevada.

2.Determinai natura vinoviei i modalitile acesteia.


3.Estimai legtura vinoviei cu alte condiii ale rspunderii juridice.

2.Importana teoretic i practic a principiilor dreptului


3.1.Distingei principiile dreptului i importana lor.
Termenul de principiu isi are originea in grecescul arhe care desemneaza actiunea de a conduce,
dar si miscarea de a incepe.
Principiile dreptului sint acele idei (prescriptii) fundamentale, diriguitoare ale sistemului de
drept si ale compartimentelor acestuia, precum si modalitatea de coordonare a normelor juridice
in jurul unei idei calauzitoare.
Profesorul Costica Voicu considera ca principiile fundamentale ale dreptului sint acele idei
generale, diriguitoare care stau la baza elaborarii si aplicarii dreptului".2
Principiile generale ale dreptului" ca un ansamblu de idei directoare care fara a avea
caracterul precis si concret al normelor de drept pozitiv orienteaza aplicarea dreptului si evolutia
lui".
Principiile sunt norme calauzitoare care stau la baza intregului sistem de drept dintr-un stat,
orientind reglementarile juridice si aplicarea dreptului.
Importanta teoretica. Importanta teoretica a principiilor dreptului rezida din aportul lor la opera
de creare a dreptului. Acest rol este exercitat sub influenta traditiei si inovatiei.
Importanta teoretica a principiilor generale ale dreptului rezulta si din faptul ca ele stau la baza
principiilor de ramura si a celor interramurale.
Importanta practica. Importanta practica a principiilor dreptului rezulta din urmatoarele idei:
principiile generale ale dreptului sint izvoare creatoare ale drep
tului. Continutul normelor juridice este determinat de principiile
generale ale dreptului;

in cazuri determinate, principiile dreptului tin loc de norme de re


glementare. Atunci cind, intr-o cauza legea tace, judecatorul solu
tioneaza cauza in temeiul principiilor generale ale dreptului.

3.2.Determinai categoriile principale ale principiilor dreptului i interaciunea acestora .


1. Dupa gradul lor de generalizare si sfera lor de actiune, principiile
dreptului se impart in: principii generale, principii ramurale (de ramura) si
principii interramur ale.
2. Din punct de vedere al continutului principiilor dreptului pot fi de
inspiratie filosofica, politica, sociala (de exemplu, principiul libertatii) sau
sa aiba un caracter preponderent sau chiar exclusiv juridic (de exemplu,
principiul legalitatii).
3. Dupa genul de functie tehnica pe care o indeplinesc, principiile generale ale dreptului se
impart in principii directoare si principii corective.
Directoare sint acele principii de care depinde ordinea sociala, (de exemplu, prezumtia de
cunoastere a legii, principiul egalitatii in fata legii).
Corective sint principiile in absenta carora solutiile legale ar putea fi nejuste sau neadecvate.
4. Dupa sfera de aplicare, principiile dreptului pot fi divizate in:
a) principii de drept national (intern) ce se aplica in cadrul unui stat;
b) principii de drept comunitar (supranational) ce se aplica in cadrul
Comunitatii Europene, cu referinta la Statele Uniunii Europene;
c) principii de drept international ce se aplica in cadrul societatii
internationale, cu referire la statele lumii.
5. Dupa diviziunea dreptului, deosebim:
a) principii de drept public;
b) principii de drept privat.
Am prezentat doar unele criterii de clasificare a principiilor dreptului. Evident, ele sint, si e firesc
sa fie, cu mult mai multe. Remarcam doar faptul, ca, in majoritatea absoluta a cazurilor, autorii,
ca regula, isi expun parerile asupra principiilor generale (fundamentale), ramurale (de ramura),
interra-murale. Anume asupra acestor categorii de principii ne vom pronunta.
Principiile fundamentale (generale) caracterizeaza intregul sistem de drept. Ele, in acelasi timp,
scot in evidenta trasaturile esentiale ale unui tip istoric de drept, ale unor familii (mari sisteme)
de drept contemporane.
Principiile ramurale ale dreptului caracterizeaza o ramura de drept. Ele reprezinta o prelungire, o
dezvoltare, o particularizare, o concretizare detaliata a principiilor fundamentale ale dreptului.
Principiile interramurale depasesc cadrul unei ramuri de drept. Ele scot in evidenta trasaturile
distincte comune a doua sau citeva ramuri de drept.

3.3.Estimai rolul principiilor dreptului n cazul aplicrii dreptului i soluionrii problemelor n


cazul depistrii unor lacune n drept.