Intreaba-te asupra idealului din copilarie, daca l-ai realizat cat de cat, ceva mai

mult sau deloc.

Acest fapt te va ajuta sa intelegi care au fost motivatiile tale, de ce esti aici, spune Luce
Janin-Devillars, psihanalist si coach.
Ai ascultat de propriile tale dorinte ori de inconstient, te-ai pliat pe asteptarile familiei?
Esti autorul acestui vis ori esti, in continuare, incarcat de dorintele altcuiva?
Nu este simplu sa ne debarasam de imaginea unui bunic maestru muzical, care a
renuntat la visurile sale pentru a-si hrani familia, de exemplu
Poate ca de aici vine dorinta de a fi meloman si de a compensa aceasta nedreptate
Visurile de copil nu sunt spontane, ele sunt impregnate de istorie familiala,
aminteste psihanalistul.
Aceasta prima intrebare te va ajuta sa distingi ceea ce este personal de ceea ce este
fantasma.

CE TE BUCURA?
Inainte de a-ti da peste cap existenta, Pascale Molho, formator in comunicare
nonviolenta, propune sa incercam ceea ce ne face fericiti in ziua de azi.
Ce te hraneste afectiv, ce te face sa te simti viu? Fii atent la tot ceea ce este important
pentru tine, la ceea ce te motiveaza, te emotioneaza.
Sa iti distrezi apropiatii, sa faci lectii cu copiii, sa fii alaturi de amicii tai atunci cand
sufera sau sa alergi dupa contracte?
Ai, ca toata lumea, nevoi existentiale, de sens, de recunoastere, de valorizare, de iubire,
spune formatoarea.
Fugi de aceasta falsa umilinta pentru a-ti recunoaste talentele si pentru a-ti satisface
nevoile.
Vei castiga stima de sine si te vei simti capabil. Capabil de a fi fericit, de a face sa
traiasca anumite valori, de a merge mai departe.

CE AI FACE DACA NU AI AVEA DECAT CATEVA ZILE DE TRAIT?

Este exercitiul propus de psihiatrul Frderic Fanget: Stii ca vei muri in cateva minute.
Fara sa reflectezi, care este lucrul pe care regreti cel mai mult ca nu l-ai realizat?.
Dramele sunt adesea revelatoare, pentru ca urgenta accelereaza reflectia asupra sinelui.
Este un mijloc de a face diferenta intre ceea ce este important si ceea ce conteaza mai
putin, spune Luce Janin-Devillars.
Dar si de a discerne intre ceea ce realmente iti trebuie si ceea ce nu ai.
Si aici este vorba despre onestitate si despre iesirea din reprezentarile sociale, din
asta se sau nu se face, din fantasma.
Daca raspunzi: Regret ca nu am petrecut mai mult timp cu cei apropiati pentru ca
acesta este raspunsul corect. Dar acesta este realmente ceea ce simti?

CARE ESTE CEA MAI URATA AMINTIRE?

Aceasta intrebare permite ceea ce nu mai doresti sa faci, sa fii sau sa gandesti,
spune Luce Janin-Devillars.
Dar, mai ales, sa afli cum de te regasesti in aceasta postura nedorita.
Ai, cu siguranta, o anumita responsabilitate, pentru ca ai ajuns aici asadar, ce ai cautat?
Amintirea cea mai rea sa fie oare momentul cand te-ai simtit devalorizat, neutralizat? In
familie sau la slujba?
Poate ca imaginea de sine a fost atat de rea, incat ai incercat, inconstient, sa confirmi
acest sentiment, explica psihanalista.
Vestea buna este ca, fiind responsabilitatea ta la mijloc, poti schimba lucrurile.

DACA TOTUL AR FI POSIBIL, CE EROU AI FI?

Ia pixul si scrie povestea in care totul este posibil iar tu esti personajul principal,
propune Dominique Sciacca, coach.
Obiectivul este sa te vizualizezi in viitor pana la senzatie. Conecteaza-te la simturile tale
si incearca sa simti mirosul, sunetele, ceea ce vezi, sugereaza psihologul.
Acest exercitiu te ajuta sa te familiarizezi cu o stare pe care nu ai experimentat-o inca. Si
sa te eliberezi de frica de schimbare.
Tindem sa ramanem in zona noastra de confort, cea pe care o cunoastem pe de rost.
Imaginand ceea ce urmeaza sa simti, nu prezinta niciun risc.

Analiza lui Michel Lacroix

Este important sa ne intrebam asupra celor doua motoare ale realizarii de sine: cel al
aptitudinilor si cel al motivatiilor.
In acelasi timp, experienta arata ca motorul dorintelor este mai important decat cel al
aptitudinilor.
Multi sunt cei care au reusit, in ciuda unui handicap (un timid devenit conferentiar, un
stangaci devenit muzician).
Trebuie, deci, sa punem aspiratiile pe primul loc, dar nu inainte de a le interoga de
unde vin. Sunt ele realmente ale mele?
Obiectivul este eliberarea dorintelor. Nimic important nu s-a realizat fara entuziasm,
spunea Hegel.

In romanul Procesul, care pune in scena absurditatea existentei, Kafka vine cu o parabola.

Sa rezumam: un om ii cere paznicului dinainte portii legii permisiunea de a intra.

Este posibil, dar nu acum. Daca vrei cu adevarat, incearca sa intri in pofida prezentei
mele aici. Dar tine minte: sunt puternic.
Omul se instaleaza pe un scaun si asteapta permisiunea. Deceniile se scurg.
In pragul mortii, el il intreaba pe paznic: Cum se face ca, in toti anii astia, nimeni
altcineva nu a vrut sa intre?.
Nimeni nu a cerut sa intre pentru ca intrarea era pentru tine. Acum voi pleca si voi
inchide poarta, ii raspunde paznicul.
Multi dintre noi se vor recunoaste in acest personaj care se condamna sa ramana alaturi
de propria sa viata.

VINA
De ce ii este frica acestui om? De ce ne este frica atunci cand ne impiedicam singuri in a
urma propria noastra cale?
Dorinta presupune confruntarea cu lipsa, cu riscul de a fi refuzat. Prin vina, aflam
despre complexul Oedip, spune Freud.
Primele noastre dorinte sunt transgresive, pentru ca ne-am ales ca obiect al iubirii un tata
si o mama interzisi.
Viata noastra de oameni incepe prin frustrare, asadar.
Aceasta prima experienta este pentru unii atat de dureroasa, incat opteaza pentru
pasivitate, asteptand ca altcineva sa le dea posibilitatea de a exista.
Sa se produca un miracol. Pentru a bloca stima de sine si increderea, instrumente
esentiale ale autorealizarii, nimic mai rau decat parintii infantilizanti, incapabili sa
dea copilului iluzia ca poate controla ceva.
Observand copiii rezultati din acesti parinti, Martin Seligman, unul dintre fondatorii
psihologiei pozitive, a elaborat notiunea de neputinta invatata.
El a constatat ca acesti parinti aveau in comun gandirea, ca marja lor de actiune asupra
propriului destin era inexistenta si ca nimic nu ii facea sa iasa din aceasta gandire.

OBLIGATIA DE A ALEGE
Sa decizi ceva implica mereu sa renunti la altceva, scria psihiatrul american Irvin
Yalom in Psihoterapia existentiala (Ed. Trei, 2010).
Si, mai ales, revelatia ca sunt singurul care poate actiona asupra lumii pe care am creat-o.
Deci, sa devin responsabil de viata mea proprie.
Si daca marii nevrozati trec adesea pe langa propria lor viata, asta se intampla pentru ca,
in strafundurile lor, ei raman copii dependenti.

FRICA DE ESEC
Ascultandu-i pe pacientii mei, imi dau seama ca principalul obstacol in calea
realizarii de sine este frica de esec, spune Jaques Arnes, psihanalist.
Individul stie ca, daca rateaza, va deveni lamentabil. Aceasta frica se exprima de obicei
prin judecati negative (Sunt prea prost ca sa reusesc) sau prin pretexte slabe, pentru a
nu intreprinde nimic (Inutil sa incerc, nu e genul meu).
Trebuie, de asemenea, sa invatam sa ne ferim de idei fixe, cum ar fi: Voi fi fericit in
ziua in care voi gasi partenerul perfect sau jobul perfect.
Certitudini care ne condamna la inactiune. Mai ales daca acestea sunt intarite de vorbele
asasine ale celor apropiati.
Imaginea eroului care triumfa in fata adversitatii este doar o imagine.
Chiar daca suntem principalii artizani ai drumului nostru prin viata, influenta anturajului
apasa incontestabil, aminteste psihanalistul.
Sa continui sa ai incredere in tine cand nimeni nu te sustine, nu e deloc usor. Mai ales
cand ai venit dintr-o familie de mari anxiosi.

DORINTELE CELOR DIN JUR

Intre obstacolele aflate in calea implinirii personale, unul dintre cele mai grele este
dificultatea de a afla pentru ce suntem facuti.
Conform psihanalistului Jaques Lacan, suntem programati sa confundam dorintele
noastre cu ale altora.
Absorbim ca niste bureti asteptarile parintilor, care vor sa traiasca prin noi ceea ce nu au
putut trai singuri: Fiul meu va fi chirurg, fiica mea balerina.
Si multi copii se pliaza efectiv pe aceste dorinte si le ignora pe cele proprii. Si ajung sa se
planga de o senzatie de vid de care nu mai scapa

Analiza lui Michel Lacroix

De ce aceasta etapa? Pentru ca nu putem edifica un proiect de viata pe o baza
imprumutata. Realizarea de sine se face mult mai greu pe un fundal nevrotic.
De exemplu, o vocatie de cercetator motivata de fuga din fata lumii sau celibatul ales din
cauza greutatilor relationale
Psihologul Abraham Maslow spune ca inainte de a ne angaja intr-o munca de dezvoltare
personala este bine sa vedem cum eliminam negativitatea din noi insine.
Numai in acest mod implinirea va fi mai mare si mai armonioasa.

Daca cunoasterea de sine si realizarea de sine reprezinta ceva mai greu de apreciat decat
gasirea unui job sau a unui hotel de dormit peste noapte, daca ele au legatura cu viata
unei persoane, in ansamblu, timpul reprezinta materialul indispensabil pentru fiinta ta
interioara si pentru a-i asigura acesteia fundatiile.
Sa iti dai timp nu inseamna sa nu faci nimic, ci sa pornesti in aventura. Sa te
descoperi, sa apreciezi resursele tale personale, sa-ti masori slabiciunile, sa-ti
dezvolti calitatile (ascultare, rabdare, atentie, discernamant), sa studiezi si sa
aprofundezi toate acestea.
De asemenea, inseamna sa iei distanta de cotidian, de modele si de modelele impuse.
Este calea libertatii.

Nimic bun nu iese din graba. Cunoastem povestea regelui Midas, caruia, pentru ca l-a
ajutat pe Bacchus, i se indeplineste o dorinta.

Fara sa se gandeasca prea mult, Midas cere ca tot ceea ce atinge sa se transforme in aur.
Si regele cel copilaros se bucura ca poate transforma o piatra in aur, pana in momentul in
care i se face foame.

In contact cu mainile sale, bautura si mancarea devin de aur deci, de nemancat. Iar
Midas il roaga pe zeu sa ii ia inapoi darul acesta blestemat.

Calea cea lenta pare hazardata si riscanta, insa ea este deschisa si dinamica, propice
neasteptatului, intalnirilor favorabile.

Deja acest timp de recul si de reflectare permite degajarea de conditionari si iluzii. A

deveni ceea ce suntem in profunzime inseamna sa ne eliberam de imitare, de
repetare, si sa ne cream propriul drum.

Se pune, asadar, intrebarea principala: care este dorinta mea esentiala? Ceea ce nu
inseamna: Cum sa raspund acestor asteptari, Cum sa le fac placere celor apropiati?.

Aceasta dorinta, proprie fiecaruia dintre noi, deschide noi orizonturi. Cum afirma marii
mistici, este setea care deschide izvorul.

Sa ramanem in liniste, sa inchidem ochii, sa ascultam, nu inseamna sa ne inchidem, sa ne

rupem de altii si de lume, ci sa mergem catre sine, sa devenim atenti si disponibili; asta
inseamna sa ascultam mica noastra muzica, sa primim semnele si visurile care sunt mai
fiabile decat un GPS.

Ca in legenda lui Tristan si Isolda, in care regele Marc refuza sa se casatoreasca in ciuda
sfaturilor celor apropiati, care ii propun tot felul de partide bune.

Pana in momentul in care o randunica intra pe fereastra si pune pe umarul regelui o suvita
blonda care straluceste la soare. Regele declara ca se va insura cu cea careia ii apartine
suvita. Si o va gasi.

Nu este chiar simplu sa nu te grabesti. E greu sa rezisti ritmului ambient si sa dai

dovada de o nobila rabdare.

Oare virtutea rabdarii este inteleasa zilele astea? Este inteleasa mai degraba ca o
restrictie, ca o resemnare, o viata la foc mic. Dar rabdarea este pusa la incercare de graba
si ea permite rafinarea dorintei.

Ai rabdare, inima mea, spune Ulise, dupa ce ajunge in Itaca, la sotia sa, dupa 20 de ani.
O furie intempestiva, un moment de neatentie risca sa distruga tot ceea ce a facut si sa
indeparteze iubirea de odinioara.

Sa lasi timpul sa-si faca treaba este o dovada de mare intelepciune. Numai traditia poate
da seama despre asta. Lao Tze spune: Marea muzica este dincolo de sunet.

Evanghelia spune ca, inainte de o mare batalie, este bine sa te asezi si sa meditezi pentru
a-ti atinge mai bine scopul.

Este si principiul inteleptilor Renasterii (festina lente). Socrate, condamnat la moarte, isi
acorda timp pentru a-si aduna prietenii si vorbeste cu ei, in timp ce otrava ii cucereste
corpul, dar nu ii afecteaza sufletul nemuritor.

Este, mai simplu, povestea calugarului zen care pleaca sa se plimbe la munte. La
intoarcere, un discipol zelos il intreaba unde a fost, pe ce drum. Si calugarul raspunde
simplu: Am fost pe urma mirosului florilor si m-am plimbat pe unde creste iarba
noua.

Viata este vasta, atat de vasta Noi insa, cu proiectele noastre, cu calculele si
planurile o facem repetitiva si trista. Realizarea de sine inseamna sa respiri parfumul
florilor.
Analiza lui Michel Lacroix

Sa iti dai timp este esential, asta permite alegerea cea buna. Adica nu aleg, raman in
virtual si in visul de adolescent in care totul este posibil.

Existenta se construieste prin alegerile pe care le facem. Cea a partenerului, a

meseriei, a locului in care vom locui

Filozoful Soren Kierkegaard vorbeste despre botezul alegerii, pentru a sugera ca

personalitatea noastra este aruncata in apa din momentul alegerii.

Dar filozoful imi pare imprudent atunci cand afirma ca orice alegere este buna.

Eu cred ca, dimpotriva. Alegerea cere un mare discernamant, maturitate si cernere. Asta
nu ne impiedica, desigur, sa ne si inselam, dar macar alegerea este constienta.

Si asta inseamna sa fii autorul propriei vieti.

Acul timpului este, poate, impulsul care ne impinge la actiune in ciuda fricilor noastre,
afirma psihanalistul Jaques Arnes.

Daca am fi nemuritori, am amana la nesfarsit momentul actiunii.

Dar nevoia prezenta de a trece la actiune si de a inceta sa mergi alaturi de viata proprie nu
este suficienta.

Anumiti indivizi sunt inhibati de multa vreme si nu stiu cum sa apuce, afirma psihiatrul
Frderic Fanget.

Asta inseamna ca este nevoie sa invete, prin intermediul unui travaliu personal, sa
deblocheze frana de mana a gandurilor negative (Sunt prea prost) si sa exploreze
fricile care ne mentin in pasivitate (Ce se va intampla daca plec de la job-ul acesta
care nu imi place?).

Perfectionistii, care nu isi acorda niciun drept la eroare, trebuie sa realizeze ca

rigiditatea lor mentala inhibitoare ascunde un sentiment de inferioritate.

Trebuie, de asemenea, sa punem sub semnul intrebarii toate modelele de realizare de sine
instituite de societate (sa fii musai in cuplu, sa fondezi o familie, sa detii o pozitie
profesionala valorizanta, etc.), care ne incita sa uitam de propriile noastre idealuri.

IA-TI VIATA IN MAINI

Cum sa iesi din cercul vicios al inhibitiei si inactiunii si sa intri in cel virtuos, al actiunii
si reusitei? Avansand progresiv.

Decid sa fac ceva usor si care imi place, cred ca voi putea sa reusesc, incerc, reusesc, ma
simt eficient. Apoi am chef sa merg mai departe.

Este mereu posibil sa reinnodam legatura cu firul dorintei si sa fim artizanii

propriei vieti.

Si daca pentru unii psihoterapia este ceva obligatoriu, altii sunt eliberati de o anumita
intalnire: un cuvant, un declic salvator. Sau de cineva apropiat care crede in ei.

Pentru a actiona, avem nevoie de visuri. Sa te intreci pe tine insuti inseamna sa privesti
catre viitor, afirma psihoterapeutul Alain Delourme.

Gratie proiectelor pe care le facem, nu vom repeta trecutul si nici nu vom urma, mecanic,
prezentul.

Avem, de asemenea, nevoie sa ne simtim responsabili din plin de vietile noastre.

Fritz Perls (1893-1970), psihiatru si psihanalist german, inventator al Gestalt terapiei, ii

invita pe pacientii sai sa se antreneze: Sunt constient ca imi misc piciorul si sunt pe
deplin responsabil de asta, Nu stiu ce raspuns sa dau si imi asum si aceasta
responsabilitate.

Progresiv, aceste exercitii vin sa puna capat tendintei umane de a considera ca altii sunt
de vina sau responsabili de ceea ce ni se intampla.

Analiza lui Michel Lacroix

In Antichitate sau in Evul Mediu, implinirea personala era mai degraba prin pasivitate
decat prin actiune. Era eliberat cel care putea sa se desprinda de concret si de nevoile
materiale.

Lucrurile s-au schimbat prin secolul XIX. Din acel moment, actiunea este valorizata, ca o
conditie sine qua non a realizarii de sine.

A te realiza inseamna sa tinzi catre perfectiunea sinelui, ceea ce implica automat si

trecerea la actiune.

Omul este suma actelor sale, scria Malraux. Acestea fiind spuse, atentie la
hiperactivitate! Provocarea este sa echilibrezi momentele de actiune cu cele de
relaxare.
EXERCITIUL 1: ASCULTA-TI CORPUL

Corpul nu minte, spune Marc Maillard, coach. El stie instinctiv ce e bun pentru tine si
ce nu, daca simti ca ai nevoie de aer sau de odihna, daca ai nevoie sa alergi sau sa te
odihnesti, daca esti in acord cu tine sau in dizarmonie.
Pentru a detecta aceste semne, exerseaza relaxarea regulat. Revino la momentul prezent.

Invatand sa te recentrezi, respirand profund, prin primirea senzatiilor si acceptarea

emotiilor asa cum vin ele, vei simti energie si incredere.

EXERCITIUL 2: REDEVINO ACTIV

Daca simti dintr-o data ca iti lipseste curajul, timpul sau energia, nu lasa pe maine o
actiune majora, care cere eforturi mari, spune Fabrice Lacombe.

Opteaza pentru o actiune mica, de efort mic. Fiecare zi este o ocazie de a face ceva
coerent in legatura cu aspiratiile tale.

Vrei sa te apuci de cantat, insa nu ai chef azi? Forteaza-te sa canti o ora in plus maine. Fa
cinci minute de vocalize astazi. Aceasta initiativa va amorsa miscarea.

EXERCITIUL 3: CERE AJUTOR

Orice schimbare de sine antreneaza o schimbare la nivel de anturaj, previne Dominique

Sciacca.

Este important sa ii includem pe cei care ne pot ajuta in acel proces: sa povestim
lucrurile la care ne gandim, sa il prevenim pe partener de schimbarile la care ne gandim si
care il pot afecta.

Vei favoriza astfel si ajutorul de care ai nevoie in momente de slabiciune.

Lasa deoparte orgoliul de copil, cel care te face sa accepti ajutorul, si mergi catre
teritorii necunoscute.

EXERCITIUL 4: REVIZUIESTE PLANUL DE ACTIUNE

Cum sa te descurci cu neprevazutul? Sa modifici traseul pastrand insa drumul principal

este normal, spune Dominique Sciacca.

Revezi regulat lista de etape de depasit si deseneaza un nou plan de actiune mai bine
adaptat, fractionat in faze si dotat cu indicatoare de progres (ziua in care ai reusit pana
la).
Mai ales, adreseaza-ti felicitari pentru fiecare obiectiv atins. La fiecare etapa depasita cu
succes, fa-ti un mic dar.

EXERCITIUL 5: VORBESTE POZITIV PENTRU A GANDI POZITIV

Simplul fapt de a spune trebuie este perceput de psihic drept un efort, explica Marc
Maillard. Pentru a castiga in siguranta, este bine sa ne mentinem placerea de a actiona.

Vorbeste, asadar, pozitiv: Voi face sau pot sa fac este mai constructiv. Dominique
Sciacca confirma: Prin inlocuirea lui dar cu si, iti deschizi un camp de posibilitati.

Inceteaza sa spui as vrea sa fac asta, dar e dificil. Schimba maniera in care vezi
lucrurile.

EXERCITIUL 6: IA-O DE LA CAPAT

A fi in ascultare de sine si mai aproape de aspiratiile proprii nu este o dinamica liniara si

fixa, spune Fabrice Lacombe.

Acest proces este mai degraba o spirala. O spirala care ne face sa revenim in acelasi loc,
cel care nu este exact la fel pentru ca vom fi mai plini de ceea ce am experimentat.

Cu cat crestem, cu atat mai mult aptitudinea de a ne repera blocajele va creste si

vom fi in masura sa actionam. Vom fi treji fata de noi insine.

Analiza lui Michel Lacroix

Trebuie sa fim mereu neincrezatori fata de satisfactia, de multumirea de sine a persoanei

ajunse. Realizarea de sine trebuie sa ramana un proiect viu. Nu este niciodata gata
facut sau terminat.

Ceea ce este mai important, este sa mergem catre scop, mai degraba decat sa il atingem,
sa tinem aprinsa flacara dorintei.

Persoanele in varsta care isi pastreaza entuziasmul sunt mereu pline de vitalitate, nu au
pierdut gustul actiunii, continua sa faca proiecte.

In orice caz, singurul final sigur este moartea. Poate ca in aceasta lumina, dorinta de
realizare de sine este o fuga de moarte.
Fara constiinta acestui final, nu ar exista nici aceasta presiune care ne mana inainte.

Psychologies: Ce vrea sa insemne realizarea de sine?

Michel Lacroix: Mai intai, sa ne percepem ca un ansamblu de aptitudini si aspiratii.
Apostolii dezvoltarii personale vorbesc despre potential. Eu prefer sa vorbesc despre
posibile.

Apoi, inseamna sa te vezi in stare sa realizezi aceste posibilitati. Asta voia si Nietszche sa
spuna in faimoasa sa formulare: Devino ceea ce esti.

Si prin ce este diferit de fericire sau cel putin de sentimentul ca

ducem o viata agreabila?
M.L.: Daca ne percepem ca o mina de posibilitati care asteapta sa fie actualizate, ne
punem in tensiune, mergem pe drumul perfectionarii de sine.

Nu vizam fericirea sau placerea cu o forma de excelenta.

Fericirea si viata agreabila vor veni dupa, ca o recompensa a faptului ca avem

sentimentul propriei realizari.

Ceea ce este important este drumul.

Asadar, realizarea de sine inseamna o devenire permanenta?

M.L.: Este vorba despre inscrierea intr-un proiect de viata, ceea ce are legatura cu
devenirea mai mult decat cu ajungerea intr-un loc.

Victor Hugo spunea: Nimeni nu termina, nimeni nu ajunge. Niciodata nu incetam sa

incercam.

Din aceasta cauza, notiunile de implinire personala si de plenitudine ma pun pe ganduri,

pentru ca ele sugereaza ca este posibil sa atingi un final.

Nu exista decat o singura modalitate de realizare?

M.L.: Nici vorba! Putem avea proiecte de viata in domenii multiple. La locul de munca
sau in zona relaxarii, in viata intima sau familiala, in angajamentul umanitar, politic

Nu exista riscul sa ne dispersam?

M.L.: Desigur. Trebuie sa avem un proiect dominant. Aceasta nu inseamna ca celelalte
domenii vor fi neglijate realizarea de sine la locul de munca nu trebuie sa se faca in
detrimentul vietii personale, de exemplu.

Pur si simplu, trebuie sa urmezi in principal o carare, pentru a nu deveni un diletant al

realizarii de sine.

De altfel, proiectele se inradacineaza in aspiratii nascute in adolescenta, atunci cand am

inceput sa ne proiectam in viitor sub forma unui ideal.

Dar realizarea de sine cere o depasire a acestui spirit adolescentin care ne incita la a
pastra totul.

Asadar, este vorba despre a fi fidel spiritului din tinerete, pasiunilor care ne-au
animat in adolescenta, dar si destul de copt pentru a accepta restrictia, prin
renuntarea la ideea de atotputernicie.

Dar cum stim pentru ce proiect de viata suntem facuti?

M.L.: In primul rand, trebuie sa fim siguri ca nu mergem spre cutare sau cutare activitate,
din ratiuni negative: alegerea unei meserii facuta in ciuda celor din jur sau o vocatie
religioasa pentru ca viata noastra sentimentala este dezastruoasa.

Apoi, trebuie sa fim siguri ca nu urmam vreo comanda exterioara (Mi s-a spus adesea ca
sunt facut ca sa predau).

Sa fim siguri ca nu ne ghideaza un sentiment de vanitate sau dorinta de recunoastere, sau

de celebritate.

In lista semnelor pozitive se afla dorinta, atractia pentru ceva. Putem sa ne intrebam, de
asemenea: In ce domeniu am sentimentul ca am reusit?.

Sa tinem cont de reusitele noastre poate fi revelator, cu conditia sa fie implicata si

placerea.

In fine, sunt si modelele noastre din tinerete, apropiati sau personalitati, pe care le
admiram mereu. De ce? Ce reprezinta ei?

Raspunsul la aceasta intrebare poate vorbi despre vocatia proprie. Cu toate acestea, nimic
nu ne impiedica sa ne schimbam drumul pe parcursul unei vieti.

Trebuie sa ne acordam dreptul la o noua sansa, fara sa estimam ca va fi

necesarmente un esec.

Esecul inseamna sa te inchizi intr-un stil de viata valabil la 20 de ani si care nu iti mai
corespunde la 50.