Pe urmele vorbirii

n cuvinte se ghemuiesc sute de poveti, iar n glas toate sentimentele din lume. Ele ne
mpresoar, ne ghideaz, ne cotropesc, fcnd din vorbire un veritabil apogeu al comunicrii
interumane. Cci prin viu grai a supravieuit Mioria. Prin viu grai s-au aflat dedesubturile
nenchipuite ale istoriei. Prin viu grai cldim relaii. Simplul act de a vorbi ne ncununeaz
umanitatea, cu toii fcnd parte din singura specie ce comunic n acest mod.

ndrznind s pim pe poteca trecutului, putem trasa evoluia acestui deosebit mod de
comunicare. Primul om care a reuit s se ridice n poziie vertical a putut s i foloseasc
mai mult minile dect flcile pentru aciuni triviale, precum apucatul hrnii. Neavnd nevoie
de flci att de puternice, capul i-a devenit mai uor i s-a "ridicat", moment ce a consituit un
punct de plecare pentru eliberarea laringelui i dezvoltarea organelor vocale. Aceast scurt
istorie, n starea ei nelefuit, ne dezvluie originile limbajului articulat, aa cum l cunoatem
noi n prezent.

Pentru a percepe i nelege mesajele vorbite n complexitatea i beatitudinea lor,

oamenii trebuie s asigure un climat eficient procesului de comunicare. ntr-o versiune
simplificat a sa, acest climat presupune dou mari aptitudini: cea de a asculta i cea de a
transmite. Pentru a nelege inteniile, sentimentele, dorinele celuilalt, este necesar c atenia
noastr s se concentreze asupra mesajului sau, pentru a putea ca, la rndul nostru, s
transmitem ceea ce gndim n funcie de contextul conversaiei. Cnd una din cele dou mari
aptitudini lipsete, actul vorbirii este sortit eecului, a declinului pe panta nenelegerii dintre
oameni.

Aadar, vorbirea rmne cel mai vechi mod de comunicare ntre oameni, definit de
ingenuitate i veridicitate. Dei periclitat ocazional de era tehnologiilor, ea se menine pe
poziii, fiind nelipsit din rutina fiecruia. De ce rmne nemuritoare ns? Pentru c, precum
Alfred North Whitehead observ n virtutea sapienei sale, vorbirea este natura uman nsi,
fr nimic din artificialitatea limbii scrise.