Biochimie Sem II

Bagu Lucian - Biochimie 2011
BAGU LUCIAN
Biochimie Anul I
Semestrul 2
Enzimoligie, Energie
Metabolism
Biochimia este tiina care studiaz chimia vieii. Considerat mult vreme o ramur
interdisciplinar aflat la grania ntre chimie i biologie, biochimia s-a dezvoltat n special n
ultimele decenii ca o disclipin de sine stttoare, abordnd subiecte ca structura chimic a
substanelor din care sunt formate organismele, interaciunile ntre aceste substane i
transformrile metabolice pe care acestea le sufer 1 in vivo.
Enzime
Gh. Coman, Biochimie metabolica Ed. U. Tr. Brasov, 2010, 25lei 1 aprilie 2011
Metabolism problematizat
Enzimologia prezinta largi aplicatii in medicina, biologie moleculara, farmacie, genetica,

microbiologie, controlul alimentelor.
Enzimele sunt proteine sau glicoproteine capabile sa catalizeze reactii termodinamic

posibile in cantitati mici si fara a necesita conditii speciale de temperatura si presiune. Au rolul de a
mari viteza proceselor regasindu-se in final calitativ si cantitativ.
G<0 spontane
E+SESP+E
Enzimele prezinta actiune specifica asupra anumitor tipuri de reactanti (substrat).
Denumire: Initial s-au atribuit denumiri triviale, nesemnificative enzimelor, pepsina,

tripsina, ulterior comisia internationala de enzime a indicat pentru fiecare enzima denumiri
codificate care indica: 1-clasa, 2-subclasa, 3-subsubclasa, 4-pozitia enzimei in subsubclasa.
Cele 6 clase de enzime sunt:
1 Oxidoreductaze catalizeaza reactii redox cu transfer de electroni si sau protoni.
2 Transferaze catalizeaza reactii de transfer a unor grupari functionale de pe un strat catre un alt
substrat: aminotransferaze, fosfotransferaze , metiltransferaze.
S-R + A S + A-R
3 Hidrolaze catalizeaza reactii de hidroliza, de rupere de legaturi in prezenta apei.
4 Liaze catalizeaza reactii de degradare, de rupere de legaturi covalente, iar dependent de

legaturile care se rup (avem denumiri)
5 Izomeraze catalizeaza reactii de izomerizare ale substratului sau determina formarea unui
singur izomer.
6 Ligaze sau sintetaze catalizeaza reactii de formare de noi legaturi chimice.
2
Proprietatile enzimelor:
Enzime monomere sau oligomere(structura cuaternara)
Izoenzime forme moleculare multiple ale unei enzime. Ele sunt structuri care catalizeaza aceiasi
reactie chimica (prezinta specificitate fata de acelas substrat) dar prezinta fenomen de polimorfism
deoarece sunt constituite din primeri organizati diferit. Au originea in acelasi organ sau tesut sau
lichid biologic dar actioneaza diferentiat in diferite zone.
Ex. lactat dehidrogenaz (LDH) catalizeaza reactia de dehidrogenare a acidului lactic cu formare de
acid piruvic. NAD- nicotin-amin-adenin-dinucleotid, NADH forma redusa.
Izoenzimele lactat dehidrogenaza - contin 2 tipuri de primeri organizate in perechi de

cate 4. Variatiile H si M apar deoarece apar modificari la nivelul biosintezei proteice a acestora
datorita unor cormozomi diferiti. LDH1 se gaseste preponderent in creier, inima sau rinichi unde
procesele sunt preponderent oxidative, iar LDH 4 si 5 se regasesc in procese preponderent
anaerobe glicoliza.
Datorita structurilor de baza ale primerilor apar modificari fizico chimice ale izoenzimelor.
(Modificarile acestora sunt datorate datorita prezentei tipurilor diferite de aminoacizi.)
Specificitatea
E+SESP+E Interactiile dintre enzima si substrat sunt de natura slaba, necovalente si

reversibile. In structura enzimei exista o zona speciala numita centru activ sau centru catalitic sau
situs catalitic, la nivelul caruia se leaga prin interactii specifice substratul, se formeaza complexul
enzimatic ES(bogat energetic) care ulterior daca exista energie suficienta se transforma in produsul
de reactie si se reface enzima. Astfel enzima obtinuta este capabila sa reia ciclul catalitic pentru
transformarea altor molecule de substrat.
La nivelul centrului catalitic se intalnesc anumite resturi de aminoacizi aflate vecine spatial
si nu in secventa. Acest aspect ofera specificitatea reasctiei E+S.
Specificitatea poate sa fie absoluta - catalizeaza transformarea unui singur substrat
sau relativa (de grup) - catalizeaza transformarea unor substraturi cu structuri asemanatoare.
Unele enzime poseda pe langa centrul activ si o alta zona specifica numite centru alosteric,
la nivelul caruia se vor lega cofactori cu rol activator sau inhibitor al proceselor enzimatice. Co
factorii pot fi de natura organica sau anorganica, daca sunt de natura organica se numesc co-
enzime(efectori alosterici).
Holoenzima reprezinta complexul enzima + cofactorul ei.
3
Apoenzima inactiva catalitic si se obtine prin indepartarea cofactorului din holoenzima.
Energia de activare
Ea- reprezinta energia minima necesara unui reactant(substrat) pentru a se transforma in

produs de reactie. Cu cat energia de activare necesara este mai mica cu atat viteza procesului
enzimatic este mai mare.
Viteza de reactie
E+SESP+E
Def1. Viteza este egala cu variatia concentratiei substratului in timp luata cu semn
schimbat.
Def2. Viteza se defineste ca variatia concentratiei molare a produsului de reactie in timp.

mol/L*S
Ecuatia Michelis-Menten
E+SESP+E
Studii de cinetica au indicat dependenta vitezei de reactie in sisteme enzimatice dupa o

ecuatie Michaelis-Menten. S-a respectat ipoteza de stationaritate in cazul proceselor de echilibru.
In general legea vitezei pentru un proces de tipul aA+bBProdusi este v=k*[A] nA *[B] nB
nA+nB= ordinul total de reactie si reprezinta ordinea partiala de reactie si se definesc ca puterea la
care se ridica acea concentratie in legea vitezei.
v0 - puterea procesului enzimatic
vmax - puterea maxima a procesului enzimatic
k constanta procesului Michaelis-Menten care indica afinitatea enzimei fata de substrat.
Km prezinta o marimea constanta pentru o anumite pereche enzima substrat analizata in anumite
conditii experimentale.
4
Biochimie curs2
E + S ? ES ? P + E
A + B ? Prod. De reactie
Pentru concentratii foarte mici de substrat dependenta dintre viteza reactiei si concentratia molara
a substratului este direct proportionala.
b) [S]>>
Pentru concentratii foarte mari de substrat enzima este saturata cu acesta cu acesta, iar viteza este
egala cu vmax indiferent de concentratia de substrat.
vmax = k 2 [E]
-semnifica raportul dintre constantele de disociere pentru complexul ES si contanta de viteza

pentru formarea complexului ES.
Km indica afinitatea enzimei fata de substrat, prezinta o valoare constanta pentru o anumita
pereche ES analizata in anumite conditii experimentale.
-se defineste ca fiind concentratia de substrat la care viteza de reactie este jumatate din viteza
maxima a proceslui.
Km = [S], are unitati de masura, mol/L
Cu cat valorile Km sunt mai mici afinitatea enzimelor fata de substrat este mai mare.
Pentru a obtine valorile caracteristice Km si vmax, sunt preferate dependente liniare.
5
Ecuatia este valabila in forma... pentru concentratii mari si moderate de substrat. Pentru
concentratii foarte mari de substrat apare o satureare in zona centrului enzimatic (catalitic) care
determina o scadere a vitezei, crestere 1/v.
Graficul sau dependenta grafica ajung de forma... fig 2 ppt.
Factorii care influenteaza viteza de reactie
1.Concentratia de enzima
In general la concentratii mici si moderate de enzima, viteza reactiei depinde direct proportional
de concentratia acesteia, aceasta observatie este exploatata analitic, in laborator, pentru stabilirea
corelatiilor dintre activitatea enzimatica a enzimelor dozate din sange, ser, fata de posibilele afectiuni la
nivelul diferitelor organe.
La concentratii foarte mari de enzima nu mai apar modificari esentiale ale vitezei de reactie.
2.Natura si concentratia substratului
Natura substratului determina valori specifice de Km, iar concentratia substratului se poate
discuta in 3 variante: - concentratii foarte mici,
-concentratii moderate
-concentratii foarte mare
3.Temperatura
Daca creste temperatura fata de intervalul optim de actiune, creste agitatia termica a gruparilor
functionale enzimatice, se rup legaturile slabe din structura tertiara proteica, se schimba conformatia si
apare denaturarea enzimei.
La temperaturi scadere activitatii enzimatice determina congelarea si pastrarea timp indelungat a

probelor biologice.
O data cu cresterea temperaturii creste din nou agitatia termica revenindu-se la aproximativ
aceleasi proprietati ca se cele ale sistemului initial.
Intervalul optim este specific enzimei analizate.

6
4.pH
Exista un interval la care activitatea este maxima.
La variatii mici de pH au loc unele ionizari ale gruparilor functionale amino si carboxil, procesele
sunt in general reversibile (sisteme tampon) si nu au loc modificari esentiale la nivelul centrului activ.
Daca variatiile de pH sunt esentiale ionizarile au loc in numar foarte mare, si determina scaderea
activitatii enzimatice. (denaturare)
pH-ul optim este specific enzimei si locului de actiune.
5.Influenta efectorilor
ppt.
6.Activarea
Apare in prezenta ionilor pozitivi sau negativi sau a unor substante organice. Prin legarea si
interactia acestora cu sistemele enzimatice se obtine o crestere a activitatii enzimei, deci o favorizare a
proceselor enzimatice.
Uneori se discuta anti-inhibitia ca proces activator.
7.Inhibitia
Substante care diminueaza sau anihileaza activitatea enzimei.
Inhibitia ireversibila(otravirea) in prezenta inhibitorului enzima este total blocata sau

disociaza foarte lent din complexul format.
Inhibitia reversibila competitiva inhibitorul si substratul au structuri asemanatoare.
Cu cat concentratia inhibitorului in sistem este mai mare cu atat afinitatea enzimei fata de
substratul ei e mai mica. Viteza maxima a procesului inhibat competitiv este aceiasi cu a sistemului
neinhibat.
Inhibitia Necompetitiva
In acest caz nu mai este asemanare structurala. Inhibitorul si substratul nu au structuri

asemanatoare, legarea lor realizandu-se in locuri diferite. In acest caz afinitatea nu se modifica (Km este
constant) dar viteza procesului inhibat, necompetitiv, scade fata de situatia initiala neinhibata.
v`max < vmax.
7
Mecanisme Catalitice
Enzima si substratul se potrivesc steric, interactioneaza specific, nevovalent, reversibil, cu

formarea complexului ES, determinand ulterior formarea produsului de reactie. Mecanismul explica in
mod special specificatatea absoluta.
Ipoteza formarii complexului enzma-substrat in prezenta coenzimei.
Coenzima este necesar sa fie prezenta in mediu pentru ca reactia sa aiba loc. Ea participa efectiv
la reactie (uneori se considera ca un al 2-lea substrat), in final regasindu-se modificata.
Curs Imunochimie
Metode indirecte de evidentiere a interactiei antigen-anticorp
RadioImunodetectii(RIA)
Metoda se bazeaza atat pe interactia specifica dintre antigen si anticorp cat si pe

proprietatea de a emite radiatii a unor radioizotopi, folositi ca substanta de marcare a speciilor
imune.
125I, 3H, 14C, 32P, 35S ->izotopi
Exista mai multe tipuri de variante de analiza(zeci si sute) care permit analize specifice
folosind tehnici indirect imuno-chimice. Exista 4 variante de baza:a)varianta directa, b)varianta
indirecta, c)varianta sandwich, d)competitie.
Varianta directa(RIA) Intrò prima etapa are loc activarea suportului pentru a se creea
anumiti centri activi la nivelul carora se leaga prin adsorbtie(interactii de natura fizica) una dintre
speciile imune.
Antigenele din probele de analizat se fixeaza la nivelul suportului(captusirea). Se adauga

conjugatul imun marcat cu radio-izotop. Dupa un timp de incubare necesar realizarii interactie anti-
gen anticorp. Se realizeaza spalari de obicei cu sisteme tampon pentru eliminarea exesului de
reactiv sau a reactivului nespecific din etapa anterioara. Daca interactiile dintre antigen si anticorp
au fost specifice apar emisii de readiatii din godeurile respective. Daca interactia nu a avut loc, nu se
observa emisia de radiatii, reactia este negativa.
Metoda este calitativa dar si cantitativa(cantitatea de radiatii emisa specific este direct
proportionala cu concentratia conjugatului imun marcat utilizat si deci cu concentratia de antigen
din proba initiala. Metoda prezinta avantajul untilizarii pentru analize de probe in cantitati foarte
mici, hormoni, toxine, medicamente. Limita de detectie <0.001g.
8
Metoda prezinta dezavantajul necesitatii unor conditii experimentale specifice care sa

asigure protectie experimentatorului: conditii specifice de eliminare a deseurilor radioactive,
personal calificat.
Tehnici de fluorodetectie
Se folosesc ca markeri fluorocromii care sunt substante care au proprietatea de a absorbi

specific radiatii in domeniul ultra-violet si de a emite radiatii specifice in domeniul vizibil.
-fluoresceina, isotiocianatul de fluoresceina, rodamina.
Metoda prezinta largi aplicatii analitice, fiind utilizata si in parti de imunohistochimie .
Tehnici imuno-enzimatice
Se folosesc ca substante de marcare enzimele, care se leaga covalent de unda dintre speciile
imune. Enzime foarte utilizate: peroxidaza, fosfataza alcalina, glucozoxidaza. Metoda se bazeaza atat
pe interactii specifice Ag-Ac, cat si pe reactii de interactie E-S.
In urma legarii chimice, specifice a enzimei de specia imuna se observa o scadere foarte
accentuata a activitatii enzimatice si respectiv anticorpice in conjugat fata de cele corespunzatoare
speciilor libere. Aceste observatii se explica prin modificarea conformationala la nivelul structurii
tertiare a anticorpilor si enzimelor, care determina o scadere a afinitatii anticorpului fata de antigen
si a enzimei fata de substrat.
Variante de marcare enzimatica: -metoda Nakane Kawaoi
- metode care utilizeaza molecule de legatura.
Varianta sandwich: - experimental reactia se desfasoara in godeuri numerotate specific

cu posibilitatea de analiza simultana a maxim 96 de probe. Se traseaza curbe de
calibrare care permit determinari cantitative specifice prin interpolare.
Varianta prin competitie: - Se adauga anticorpii din proba de testat care sa

competitioneze cu conjugatele imunoenzimatice . La adaugarea substratului specific are
loc transformarea in produs de reactie care se analizeaza spectral. (concentratia
produsului de reactie este invers proportionala cu concentratia anticorpului din proba
initiala.
Se pot realiza si alte tipuri de marcari folosind particule magnetice, de aur, de feritina. Se obseva
folosind microscopia electronica, zone inchise la culoare(pct negre) daca reactia este specifica.
Avantajul utilizarii particulelor magnetice il reprezinta separarea mai usoara (cu ajutorul unui
magnet) in etapele de spalare. Se utilizeaza interactii specifice antigen anticorp si in cromatografia
de afinitate, cand se separa si se identifica compusi cu activitate biologica in functie de interactii de
tip receptor-receptat.
9
Imuno bloting se utilizeaza interactii antigen anticorp dupa ce anterior una dintre specii a
fost separata electroforectic printr-un gel si transferata pe o membrana stabila, de obicei de
microceluloza. Aceasta etapa se numeste bloting.
Western bloting - ele permit analize de proteine dupa ce acestea au fost separate prin
geluri specifice.
Biochimie Curs 4
Coenzime Vitamine
Vitaminele sunt molecule cu caracteristice exogene care poseda mase moleculare mici, si
sunt implicate in procese de crestere, dezvoltare si functionare normala a organismului uman.
Dependent de solubilitatea acestora in apa, vitaminele se subimpart in hidrosolubile si respectiv
liposolubile.
Daca vitaminele hidrosolubile poseda structuri cu caracteristici hidrofile acestea au

capacitatea de a se dizolva in toate lichidele biologice din organismul uman si din aceasta cauza pot
fi usor trasportate la nivelul tuturor tesuturilor si excedentul acestora poate fi vehiculat inspre
rinichi in vedere eliminarii facile. Din aceasta cauza vitaminele hidrosolubile nu au tendinta de
depozitare, de stocare la nivelul unor tesuturi chiar daca se absorb in cantitati excedentare.
Vitaminele liposolubile sunt compusi cu caracteristici hidrofobe si din aceasta cauza nu

sunt solubili in lichidele biologice, necesita dupa absortia intestinala transportul in prezenta
particulelor lipoproteice(CM) . Din cauza insolubilitatii accentuate, vitaminele liposolubile au
tendinta de stocare la nivelul tesuturilor grase si din aceasta cauza au tendinta de a induce aparitia
unor stari patologice numite toxicoze. Spre deosebire de vitaminele hidrosolubile, cele liposolubile
este de preferat sa fie absorbite in cantitati limitate(neexcedentare) deoarece orice excedent
vitaminic poate sa induca acumularea, stocarea, si dezvoltarea starilor patologice.
Deoarece majoritatea vitaminelor necesare organismului uman sunt preluate din mediu
prin intermediul hranei, acesti compusi sunt esentiali ca si unii aminoacizi sau ca si unii grasi
nesaturati.
Originea(biosinteza) vitaminelor este la nivelul organismelor plantelor si uneori la nivelul

florei bacteriene proprie organismelor. Acesta sursa de vitamine este secundara comparativ cu
sursa de natura vegetala. Daca la nivelul organismului uman flora bacteriana disponibila sa
biosintetizeze vitaminele se gaseste la nivelul IG vitaminele de natura vegetala patrund in tubul
gastrointestinal si de aici dependent de structura lor traverseaza bariera intestinala trecand in
fluxul sangvin fie sub forma libera(vitamine hidrosolubile) fie sub forma legata(liposolubile).
10
Caracteristici ale vitaminelor vitaminele sunt factori alimentari care influenteaza

procesele metabolice prin interventia acestora in special la nivelul proteinei enzimelor.
Deasemenea vitaminele sunt implicate in functiile de reglare la nivelul celulelor specializate in
carenta vitaminelor la nivelul organismului uman sunt induse disfunctii numite avitaminoze,
materializate prin dezvoltarea unor stari patologice.
Tot la nivelul organismului uman vitaminele pot actiona fie singure fie pot actiona cuplat,
daca actioneaza cuplat de regula actiunea lor este sinergica (actiunea cumulata a unui nr de 2 sau
mai multe vitamine nu se traduce prin efect de insumare a fiecarei vitamine ci, efectul este mult mai
mare decat insumarea acestora. Sinergism (A/D; E/C; B2/A, B12/acid folic)
Majoritatea vitaminelor actioneaza la nivelul organismului uman sub forma coenzimelor.

Coenzimele sunt formele active ale vitaminelor astfel se poate afirma ca vitaminele sunt precursorii
coenzimelor adica sunt formele inactive ale acestora.
Din randul vitaminelor hidrosolubile, doar vitamina C nu poseda coenzima specifica, in rest
toate poseda coenzima. Iar din randul vitaminelor liposolubile doar vitaminele A si D nu poseda
coenzime. Coenzimele(formele active ale vitaminelor) au proprietatea de a interactiona cu
apoenzimele la nivelul centrului alosteric si astfel sunt implicate in modularea procesului catalitic
specific enzimei (faciliteaza patrunderea substratului specific anzimei la nivelul centrului activ
enzimatic.
Vitaminele provenite din regnul cegetal pot patrunde in organismul uman fie sub forma de
provitamine(precursori biologici) fie sub forma activa biologic. In aceasta situatia vitaminele
trebuie sa suporte o transformare minimala in organismul uman in asa fel incat acestea sa poata
actiona alaturi de vitamine in mediul ambiant, prin intermediul hranei sau prin intermediul
medicatiei pot patrunde in organismul uman si analogi structurali ai acestora (poseda structuri
apropiate cu ale vitaminelor).
Acesti analogi structurali se mai numesc antivitamine si pot actiuna ca antagonisti acestora
prin inhibitie competitiva. Antagonistii deci vor competitiona la legarea la nivelul centrului alosteric
cu coenzimele si de regula vor induce dezvoltarea unor procese de modulare la nivelul proteinei
enzimei defavorabile patrunderii sau accesului substratului la nivelul centrului activ. Din cadrul
anti-vitaminelor se intalnesc: antibiotice, sulfamide, dicumarolul, avidina, ascorbaza.
Coenzimele dependent de modul de legare de apoenzima si caracteristicile imprimate se pot

subdivide in cosubstraturi(CoS) si grupari prostetice(GP). Intre cosubstraturi si grupari prostetice
exista asemanari printre care: - poseda mase moleculare mici si sunt de natura neproteica. Datorita
acestor caracteristici compusii sunt dializabili(trec prin membrane si respectiv termostabili)
prezinta stabilitatea in raport cu mediul.
11
- ca si substratul aceste grupari sunt necesare in cantitati stoechiometrice

in desfasurarea proceselor biochimice.
- la sfarsitul reactiei catalizate enzimatic coenzimele se pot regasi fie in

stare initiala fie in stare modificata chimic. Atunci cand coenzima la
sfarsitul reactiei este modificata chimic este necesara fie regenararea in
vivo in vederea actionarii si asigurarii proceselor biochimice fie adaosul
continu al coenzimei sub forma de vitamina prin intermediul hranei.
- indiferent de natura coenzimei acestea au rolul de a se incarca

tranzitoriu cu grupari (entitati) care pot fi: fie grupare functionala fie un
atom fie unul sau mai multi electroni.
Intre cele 2 categorii de coenzime pot sa apara si manifestari(caracteristici specifice

acestora) in timp ce GP prezinta interactii de natura covalenta cu apoenzima(legaturi puternice)
regenerarea acesteia necesita doar o singura reactie enzimatica.
CoS se leaga prin intermediul legaturilor slabe cu apoenzima si necesita pentru regenerare
2 reactii enzimatice. Pentru incarcarea CoS cu o grupare X necesita o anumite enzima E1, dupa
incarcare pentru refacerea cosubstratului si transferarea gruparii X unui substrat se utilizeaza o
alta enzima E2. CoS este disponibil sa reia ciclul de activare a functiei.
Functia GP- in cazul gruparilor prostetice, o singura enzima este implicata in vederea
incarcarii acestia cu gruparea X, incarcare care induce instabiltate in complexul rezultat si astfel
gruparea X va fi transferata substratului B refacandu-se in acest mod conezima initiala care este
capabila sa reia ciclul de incarcare/descarcare.
Dependent de natura gruparii transferate se cunosc mai multe clase de coenzime:
-coenzimele oxidoreductazelor se subimpart la randul lor in mai multe subclase: - coenzimele

nicotinice care au rolul de a interveni in transferul unui ion de hidrura.
-coenzimele flavinice(FMN;FAD) sunt implicate in transferul unui nr de 2 atomi de H
-coenzimele lipoice (acid lipoic) sunt implicate in transferul unui nr de 2 atomi de H si respectiv a
unei grupari acetil
-coenzimele chinonice ubiquinona este implicata unui nr de 2 atomi de hidrogen
-coenzimele heminice (toti citocromii) intervin in transferul cate unui singur electron prin
intermediul ionilor de Fe de la starea de oxidare 2+ la starea de oxidare 3+ in conditii de
reversibilitatea.
-coenzime cu centre Fe-S din aceleasi motive sunt implicate in transferul cate unui singur electron
in procesul catalitic.
12
Coenzimele de transfer a gruparilor multiatomice:
-Co2 in prezenta carboxilazelor biotina(coenzima)
-transfer de grupari monocarbonilice cabalaminele si tratrahidrofolatii
-pluricarbonice tiaminpirofosfatul
-alte grupari piridoxalfosfatul.
Conezimele Oxidazelor(o subgrupa din oxidoreductaze) au rolul de a transfera atomii de

hidrogen numai la nivelul oxigenului molecular.
Coenzimele dehidrogenazelor - au rolul de a fi implicate in trasnferul hidrogenului provenit

din substraturi pe orice alt compus dar nu pe molecula de oxigen.
Coenzimele heminice sunt implicate de asemenea in transferul atomilor de H dar acestea

poseda ca acceptor doar H2O2(peroxid de H).
Coenzimele oxigenazelor - pot fi monooxigenaze si diogenaze.
Monooxigenazele sunt implicate in indroducerea unui singur atom de H in molecula unui

substrat, oxigenul provine doar din oxigenul molecular. Tot monooxigenaze sunt si desaturazele in
care la nivelul substratului datorita eliminarii unui nr de 2 atomi de hidrogen apare o legatura pi
sau se obtine un compus nesaturat. In ambele situatii coenzimele sunt de natura nicotinamidica.
Dioxigenazele care introduc in molecula substratului cei 2 atomi de oxigen proveniti din
oxigenul molecular. (Coenzime Piridinice, coe flavinice) PA
Conezimele Lipoice sunt derivate de la un acid cu 8 atomi de C care poseda 2 grupari

SH(tiol). Cele 2 grupari tiol fiind in pozitii convenabile in raport cu unchiurile de valenta, aceste
grupari pot suferi un proces de oxidare prin expulzarea unui nr de 2 atomi de hidrogen si
transformarea formei reduse(a) in forma oxidata(b) ciclica.
Chiar si in aceste conditii(b) tensiunea din ciclul pentaatomic este suficient de mare pentru
ca ciclul sa se rupa prin consum minim de energie, iar in urma ruperii sale atomii de S constituienti
anterior ai legaturii covalente disulfura S-S- pot lega grupari functionale pe care ulterior le
transfera in procesul catalitic pe substraturile specifice enzimei.
Acidul lopic ca si conezima se leaga la nivelil apoenzimei prin intermediul gruparii carboxil
care constituie o legatura amidica in prezenta gruparii amino din pozitia Epsilon a unui rest de
lisina din protein-enzima. In acest mod acildul lipoic(legat covalent de protein-enzima) actioneaza
in vedere transferului fie a atomilor de H fie a unor grupari functionale(acetil/acil).
Conezimele chinonice Coenzima Q, acasta poseda o structura chinonica(dublu cetonica

in poz 1,4) substituita cu un rest poliizoprenic.
13
Aceasta grupare poliizoprenica este dependenta de specie si imprima moleculei caracteristici

hidrofobe insolubile in apa. Din aceasta cauza coenzima Q este prezenta la nivelul membranei
interne mitocondriale, pe catena de transport electronic si are rolul de a transfera 2 atomi de
hidrogen (2e, 2p) dealulgul acesteia.
La acest nivel coenzima Q prezinta rol fundamental pentru ca oxideaza coenzimele reduse
rezultate din metabolism, iar echivalentii de reducere(electronii si protonii) sunt transferati in zona
hidrofoba a membranei interne mitocondiale. Similar coenzimei Q la nivelul catenei de transport
electronic actioneaza citocromii care in schimb transfera doar cate un electron de-a lungul acesteia
si transferul se realizeaza in zona hidrofila a membranei interne mitocondiale.
In procesul de transfer al atomilor de H se realizeaza trecerea de la forma chinonica sau

chinoidica la forma hidrochinona, in conditii reversibile.
Coenzimele heminice au ca element fundamental gruparea Hem in care fierul poate

exista sub 2 forme, feros(2+) si feric(3+) adica prin transferul reversibil al electronului intre cele 2
stari de oxidare ale fierului se realizeaza de fapt si transferul electronilor de pe un substrat pe altul
in procesul catalitic. Citocromii se gasesc la nivelul catenei de transfer electronic si sunt implicati in
transferul treptat al electronilor de pe coenzimele reduse pe oxegenul molecular in asa fel incat
acesta in prezenta protonilor si prin reducere se transforma in apa, iar energia rezultata se
inmagazineaza sub forma de ATP ca energie metabolica.
In afara Citocromilor prezenti pe catena respiratorie(de transfer de O) se intalnesc in

organismele vii si citocromii Cit P450 care sunt implicati in procesele de detoxifiere a organismului
in raport cu xenobioticele. PA nu structuri(mecanisme, si modul de implicare in patologie) biotina,
acid folic, cabalamina, coenzima A, tiamina, piridoxina, colina.
Vitamine Liposolubile - A, D, E, K.
Hormoni
Hormonii sunt molecule de dimensiuni variabile si mari si mici ca dimensiuni care poseda
actiuni stimulatoare, excitatoare, si inhibitoare asupra unor procese biochimice sau asupra unor
functii. Ei sunt molecule de comunicare intocmai ca si moleculele de comunicare care intervin in
transmiterea impulsului nervos specifice doar celulelor eucariote. Aceste molecule nu sunt specifice
organismelor procariote(bacteriilor) care sunt siteme monocelulare si nu constituie niciodata
tesuturi.
Aceste molecule semnal prezinta importanta in comunicarea intercelulara dar si

intracelulara si din aceasta cauza sunt implicate in cresterea si diferentierea celulara dar si in
reglarea unor functii fiziologice. Datorita faptului ca sunt molecule semnal hormonii trebuie sa
posede structuri chimice adecvate recepatirii lor la nivelul celulelor eucariote. Intotdeauna un
hormon va intercationa specific(prin intermediul leg de natura slaba) cu structuri specializate
prezente in exteriorul celulei(pe membrana) sau in interiorul acestia(citoplasma) numite receptori.
14
In urma interactiei receptor hormon, intotdeauna se va declansa un proces biochimic sau de

alta natura capabil sa efectueze un lucru fie biochimie fie functional.
Hormonii sunt de natura endogena(spre deosebire de coenzime care sunt in majoritatea

cazurilor de natura exogena) si dupa sinteza, acestia sunt secretati si vehiculati prin intermediul
lichidelor biologice pana la celula tinta care poseda receptorul specific acesteia.
Vehicularea se realizeaza prin sange, limfa, lichid cefalorahidian, lichid interstitial.

Dependent de structura lor hormonii pot circula liberi(cei hidrofili) sau legati(cei hidrofobi). Legare
hormonilor lipofili se realizeaza de regula prin intermediul glicoproteinelor care prezinta migrare
alfa sau Beta globulinica. Doar hormonii liberi prezinta activitate, cei legati inainte de a actiona
trebuie sa fie eliberati din complexele cu globulinele.
Hormonii pot fi legati prin intermediul legaturilor slabe si atunci nu necesita din exterior
actiune activatoare deoarece energia mediului este suficienta pentru distructia legaturilor slabe si
eliberarea hormonului. In schimb hormonii legati prin intermediul leg covalente(puternice)
necesita din exterior, activare(sisteme enzimatice) in vederea eliberarii din complexul constituit cu
glubulinele. Necesitatea legarii hormonilor cu caracteristici lipofile este strict necesara deoarece
acestia nu sunt solubili si transportabili prin lichidele biologice ca atare ci doar sub forma unor
complexe cu caracteristici hidrofile induse de glicoproteinele de natura globulinica. Intercatia
hormon-receptor se poate realiza fie la nivelul membranei (inspre exteriorul acesteia) fie in interior
dependent de structura hormonilorl.
Hormonii cu caracteristici hidrofile nu pot depasi membrana celulara( care poseda caracteristici
hidrofobe) si din aceasta cauza intotdeauna receptorii specifici acestora se intalnesc pe suprafata
extern a membranei celulare.
Invers hormonii cu caracteristici hidrofobe datorita asemanarii structurale cu membrana

celulara pot sa depaseasca membrana celulara si sa patrunda la nivelul citoplasmei. Din aceasta
cauza receptorii acestor specii hormonale se vor gasi intotdeauna in interiorul celulei. In cazul
hormonilor hidrofili deoarece interactia de natura specifica cu receptorul celulare se realizeaza la
suprafata acesteia inspre exterior, este strict necesara biosinteza la nivelul membranei celulare a
unui mesager secund care sa substituie absenta intracelulara a hormonului initial. Acesti mesageri
secunzi biosintetizati in prezenta enzimelor membranare vor avea rolul dupa sinteza sa transmita
informatia chimica in interiorul celulei(in citoplasma) si astfel sa se efectueze un lucru biochimic in
urma stimularii hormonale.
Receptorii celulari - speficifici hormonilor sunt de natura glico-proteica sau de natura

agregata glico-proteice, iar intre receptori si hormoni intervin interactii de natura slaba reversibile.
Fiecare receptor hormonal poseda un numar restrans (bine determinat) de centre de legare si
interceptie a hormonilui.
15
Din aceasta cauza o data cu cresterea concentratiei hormonului creste si gradul de saturare a
receptorului proportional in prima faza pana cand toate centrele de legare sunt ocupate de
hormoni. In acest mod se atinge saturarea receptorilor cu hormoni, orice cantitate adaugata de
hormoni peste valoarea de saturare a acesteia nu va mai induce legarea acestuia de receptor iar
efectul indus de hormon la nivel celular se va menine pe un plafon maxim.
Din cauza faptului c intotdeauna hormonii se biosintetieaz in concentraii foarte mici (ca
i enzimele) in organismul uman trebuie sa prezinte specificitate inalta in raport cu receptorii
hormonali si afinitate mare.
Numerosi hormoni prezenti in organismul uman prezinta structuri asemanatoare cu alte

specii moleculare si acestea pot competitiona cu hormonii la legarea la nivelul receptorului
hormonal(analogi structurali hormonali). Efectul indus de analogii hormonali dupa legarea la
nivelul receptorului hormonal poate fi agonist sau antagonist: - agonist se declanseaza un raspuns
celular similar cu cel declansat cu hormonul ca atare si antagonist nu se mai declanseaza un
raspuns celular conform actiunii hormonului initial.
Raspunsul celular in urma actiunii hormonale este dependent de numarul receptorilor

hormonali, localizarea acestora, gradul de ocupare al acestora si este inverv proportional cu
concentratia circulanta a acestuia. Hormonii in organismul uman dupa actiunea lor la nivelul
receptorilor hormonali sunt circulati prin intermediul lichidelor biologice fie sub forma structurii
lor native fie in urma metabolizarii acestora cand rezulta hormoni modificati.
De regula se elimina hormonii ca atare atunci si numai atunci cand acestia prezinta
caracteristici hidrofile si este necesara metabolizarea hepatica sau de alta natura atunci cand
hormonii prezinta caracteristici hidrofobe.
Prin metabolizarea hormonilor hidrofobi se introduc in moleculele acestora grupari functionale cu

caracteristici hidrofile(OH, NH2, CooH, SH) si astfel caracteristicile hidrofile cresc in detrimentul
celor hidrofobe si metabolitii hormonilor pot fi circulati si eliminati pe cale renala.
Atunci cand in urma metabolizarii hormonilor, caracteristicile hidrofile introduse in

molecula hormonilor initiali sunt insuficiente pentru ca metabolitul sa circule prin intermediul
lichidelor biologice, acesta urmeaza sa fie eliminat pe cale biliara adica prin intermediul fecalelor.
Hormonii se mai pot elimina din organismul uman si prin intermediul salivei si prin intermediul
tegumentului cu ajutorul transpiratiei.
Mecanisme generale de actiune:
-membrana celulara
-biosinteza proteinelor
-sistemelor enzimatice intracelulare
16
La nivelul membranelor celulare - prin interceptarea hormonului se realizeaza o

perturbare la nivelul bistratului lipidic care conduce inevitabil la modificarea permeabilitatii
membranare. La nivelul membranelor celulare prin prezenta unor enzime specifice( proteine
membranare) se realizeaza biosinteza mediatorilor secunzi strict necesari in transmiterea
informatiei legarii hormonului hidrofili la nivelul receptorului catre efectuarea unui lucru biologic.
Toti hormonii hidrofili actioneaza prin acest mecanism iar mediatorul secund cel mai intalnit in
transmiterea informatiei este ciclic AMP.
Enzima membranara implicata in biosinteaza cAMP este adelilat-ciclaza care necesita

activare in prezenta proteinelor G. Proteinele G sunt niste gtp-aze, care au rolul de a interveni in
hidroliza guanozin-trifosfatului in vederea eliberarii energiei care ulterior se utilizeaza in
biosinteza cAMP.
cAMP- se gaseste in echilibru in prezenta a 2 enzime, adeninat ciclaza si respectiv

fosfodiesteraza. Echilibru dintre cele 2 sisteme enzimatice determina concentratia celulara a cAMP,
capacitatea acestuia de a actiona si intensitatea efectului indus.
La nivelul biosintezei proteice hormonii care acioneaza sunt doar cei cu caracteristici
hidrofobe, deoarece acestia pot patrunde nestingheriti in celula prin membrana, prezinta
receptorul la nivelul nucleului celular si sunt implicati in activarea procesului de biosinteza a
mRNA. Prin procesul de transcriere accelerata a informatiei genetice(din DNA in RNA) se realizeaza
o crestere a numarului de macromolecule RNA care parasesc nucelul si care ajung la nivelul
polizomilor unde se etaleaza in vederea implicarii in biosinteza proteica.
La nivelul sistemelor enzimatice intracelulare hormonii pot actiuna ca si co-factori

enzimatici si astfel vor fi implicati in modularea procesului catalitic prin modificrea accesului
substratului la nivelul centrului activ enzimatic. Aceste manifestari ale hormonilor sunt deosebit de
periculoase pentru organismul uman deoarece in exces sau in concentratii insuficiente induc
modificari ale activitatii enzimatice ale enzimelor intracelulare cu implicatii in patologie.
Clasificarea Hormonilor
S-a incercat efectuarea unei clasificari a hormonilor dupa diverse criterii. Singurele 2 criterii
care raspund la majoritatea solicitarilor sunt: dupa natura chimica si dupa modul de sinteza si
actiune.
Dupa structura pe care o poseda hormonii acestia pot fi peptidici sau polipetidici (in
majoritatea lor sunt solubili in lichidele biologice) steroizi si derivati ai acizilior grasi (in
majoritatea lor sunt insolubili in lichidele biologice) si derivati ai aminoacizilor care sunt divizati in
solubili sau insolubili in lichidele biologice.
Dupa modul de sinteza si modul de actiune sunt hormoni autocrici, paracrini si endocrini.
Hormonii autocrini sunt biosintetizati la nivelul unei celule si actioneaza(prezinta receptor) la
nivelul aceleiasi celule. Cei mai cunoscuti hormoni din aceasta subclasa sunt Interleukinele.
17
Hormonii paracrini sunt acele specii care sunt biosintetizate de o celula apartinatoarea unui
tesut si actioneaza la nivelul aceluiasi tesut dar niciodata la nivelul celulei biosintetizatoare.
(eicosanoidele)
Hormonii endocrini care sunt biosintetizati la nivelul unor tesuturi sau organe, sunt
vehiculati prin intermediul sangelui si a altor lichide biologice pana la locul de actiune.
Din punct de vedere al controlarii actiunii hormonilor, hipotalamusul este centrul reglarii
nervoase prin intermediul carora majoritatea hormonilor actioneaza, hipofiza fiind glanda
supraordonanta care realizeaza reglajul hormonal deoarece fie aceasta primeste (accepta sau
stocheaza) unele specii hormonale provenite de la nivelul hipotalamusului, fie sub impulsul unor
hormoni sau specii hormonale biosintetizate de hipotalamus este capabil sa biosintetizeze alte
specii hormonale care ulterior sunt implicate in biosinteza hormonilor de la nivelul tesuturilor.
Hipotalamusul intervine in reglarea sistemului hormonal general prin 3 mecanisme:
Controlul direct neuronal prin care actioneaza direct asupra unor tesuturi si organe in
vederea biosintezei hormonilor(suprarenala care sub impulsul hipotalamusului biosintetizeaza
catecolaminele).
Eliminarea directa de hormoni de catre hipotalamus urmata de stocarea acestora la nivelul

hipofizei posterioare urmand ca acestia sa fie eliberati treptat ca atare circulati prin intermediul
lichidelor biologice in vederea actionarii directe la nivelul tesuturilor sau organelor.
Controlul indirect al hipotalamusului prin care sunt eliminati sau sunt eliberati Hormoni
capabili ca la nivelul hipofizei anterioare sa induca biosinteza altor hormoni (FSH, LH, TSH, ACTH )
care la randul lor sunt implicati la nivelul tesuturilor sau organelor sa induca biosinteza hormonilor
de factor.
PA! somatotropina, corticotropina umana, gonadotropi, luteotropi, vasopresina si ocitocina,

glucagonul, secretinele, gastrinele, calcitocina, endorfinele, prolactina, tireotrop, stimulator al
foliculilor, gonadotropina corionica, insulina, somatostatina, colecistokininele, paratiroidian, renina.
(unde se biosintetizeaza, rol, unde sunt transportati)
Tiroidieni iodurati, catecolaminele, serotonina, histamina.
Glucocorticoizii aldosteronul si cortizolul.
Hormoni steroizi sexuali: progesteronul, estrogenii, testosteronul si androsteronul. Eicosanoide
18
Termodinamica chimica si energetica celulara
Sistem: - orice zona din univers asupra caruia se face un studiu.
Mediu: - spatiul din univers care se gaseste in afara sistemului studiat.
Sistemele din punct de vedere al energiei sau masei schimbate pot fi deschise, inchise si
respectiv izolate. Fiecare sistem considerat din acest motiv poseda o limita proprie in raport cu
mediul iar energia sau masa de substanta schimbate cu mediul se refera la aceasta limita de
demarcare prin care sistemul se individualizeaza.
Daca sistemele deschise au capacitatea de a schimba cu mediul atat energie cat si masa
(orice vietate) sistemele inchise au capacitatea doar sa schimbe energia dar nu schimba substanta
cu mediul, iar sistemele izolate nu schimba nici energie si nici substanta cu mediul.
Energia se poate defini prin capacitatea unui sistem de a efectua un lucru si din aceasta
cauza energia si lucrul mecanic poseda aceiasi unitate de masura (joul). Energia poate exista sub 2
forme distincte: energie potentiala (nedispensabila) si care este dependenta de pozitia sistemului
in mediu si respectiv energie cinetica care este dispersabila in sensul gradientului energetic (de la
energia mare catre energia mica) si reprezinta acea parte a energiei datorata miscarii.
O forma secundara de energie (dezordonata) este caldura datorata miscarii particulelor

care constituie sistemul. Caldura poate fi considerata din acesst punct de vedere energia cinetica a
particulelor in miscare.
Miscarea particulelor in genere este datorata agitatiei termice care reprezinta replasarea
Browniana si este rezultatul ciocnirilor dintre acestea. O lunga perioada de timp s-a considerat ca
intre masina termica si sistemele vii (biostemele) exista o similitudine accentuata. In realitate toate
sistemele vii functioneaza izoterm (poseda temperatura constanta) si disipa energia. In timp ce
masinile termice functioneaza pe principiul transferului de caldura (energie) conform gradientului
energetic dinspre energie mare inspre energie mica pana la atingerea echilibrului cand masina nu
mai functioneaza.
Intreaga energie de pe planeta provine de la soare, forma prin care aceasta se transmite este
sub forma radiativa si este preluata la nivelul planetei de plante si bacteriile fotosintetizatoare.
Aceste specii vii, prin intermediul unor coloranti organici(clorofila) preiau energia radianta de la
soare si o utilizeaza in conditii primitive in transformarea materiei anorganice (Co2 ) in compusi
organici.
Materia anorganica, se gaseste in forma oxidata in conditii stabile la nivelul planetei si

aceasta este transformata prin consum de energie in derivati ai carbonului cu caracteristici
reduse. Orice sistem viu supravietuieste in mediu atata timp cat este capabil sa biosintetizeze
compusi derivati ai carbonului cu caracteristici reduse, iar atunci cand biosistemul moare materia
aflata in stare redusa se reoxideaza spontan si revine la litosfera.
19
Echilibrul chimic
In natura majoritatea proceselor chimice care se desfasoara nu sunt totale si din aceasta
cauza intre reactanti si produsii de reactie se stabilesc echilibre dinamice in toate sistemele
deschise. Echilibrele chimice se gasesc sub controlul prin legea actiunii masei prin care se defineste
constanta de echilibru ca fiind un raport intre produsul concentratiilor molare ale produsilor de
reactie si produsul concentratiei reactantilor.
Echilibrele sunt supuse principiului lui Le Chatelier care postuleaza ca, daca asupra unui
mediu aflat in echilibru se actioneaza cu o forta perturbatoare, echilibrul are proprietatea de sa
deplasa in asa fel incat sa diminueze pe cat posibil acesta forta. Conform acestui principiu cresterea
concentratiei reactantilor intr-un sistem aflat in echilibru determina scaderea raportului constantei
de aciditate, dar cum K prezinta o valoare specifica pentru un sistem dat, pentru mentinerea ei
constanta va trebui sa creasca si concentratia produsilor de reactie si astfel echilibrul este deplasat
de la stanga spre dreapta, si invers.
In termodinamica clasica se introduc functiile de stare care sunt determinate de valorile

variabilelor de stare. Aceste functii de stare sunt dependent doar de stare initiala si finala a
sistemului considerat si nu depind de drumul parcurs de sistem din faza initiala spre faza finala.
In cazul termodinamicii sunt introduse 2 principii: Principiul intai al termodinamicii

postuleaza ca energia din univers este constanta, nu se creiaza si nu se distruge ci se transforma
dintr-o forma in alta in cantati echivalente. In cadrul termodinamicii clasice este introdusa functia
de stare Energie interna ca fiind totalitatea formelor de energie pe care le poseda sistemul
considerat la un moment dat. Fiind functie de stare, variatia Energiei interne este egala cu Energia
interna finala minus Energia interina initiala si este egala cu lucrul mecanic efectuat de sistem plus
caldura acestuia.
Pentru o intelegere a fenomenelor care se desfasoara prin intermediul schimbului energetic

a fost necesara introducerea unor conventii asupra valorilor functiilor de stare.
Atunci cand un sistem preia energie din mediu se imbogateste energetic excedentar in
raport cu energia initiala, semnul variatiei energiei va fi pozitiv.
Atunci cand sistemul cedeaza energie mediului, variatia functiei de stare este negativa.
Entalpia(H) - este definita prin suma dintre energia interna si produsul dintre presiune si
volumul sistemului. Atunci cand se face referire la biosisteme acestea acestea functioneaza de
regula la presiuni constante, iar variatia entalpiei in aceste conditii poate fi considerata ca fiind
caldura schimbata cu mediul la presiune constanta. Dpdv al H(entalpiei) sistemele pot fi
endoterme(accepta energie din exterior si H>0) si exoterme cand cedeaza energia mediului si
scade dpdv al incarcarii energetice.
20
In termodinamica clasica sunt introduse notiunile de stare standard si stare standard

biochimica.
Starea standard Xo este definita in conditiile de mediu: 25oC, solid-solid pur, lichid lichid
pur, solut [1M], gaz gaz pur 1at.
Deoarece in cazul solutiilor se considera starea standard concentratia molar 1, pentru

biosisteme nu poate fi aplicabila aceasta conventie deoarece daca solutul este ionul de hidroniu
(H+) valoarea pH este 0, ceea ce este imposibil pentru orice biosistem, din aceasta cauza s-a intodus
starea standard biochimica Xo` care respecta toate conditiile de la starea standard cu exceptia
cazului in care se lucreaza cu solutii cand concentratia solutului este [10-7M] care tradus pentru H+
reprezinta pH 7, apropiat de valoarea fiziologica si astfel se pot aplica conventiile tuturor
biosistemelor.
In cadrul principiului I al termodinamicii nu se fac aprecieri asupra spontaneitatii realizarii

echilibrelor si din aceasta cauza a fost nevoie de introducerea celui de-al 2-lea principiu al
termodinamicii, care postuleaza ca dezordinea in univers este mai probabila decat ordinea si ca
toate sistemele tind in mod spontan catre o stare de echilibru(catre dezordine maxima).
Prin acest principiu al termodinamicii se justifica faptul ca energia oricarui sistem se disipa
in natura daca acest lucru nu este impiedicat. In cadrul principiul 2 al termodinamicii este introdusa
functia de stare Entropia(S) - care se defineste a fi acea parte a energiei pe care o poseda un sistem
dat si care este incapabila de a efectua un lucru.
Prin Entropie se poate aprecia capacitatea de dispersie a energiei sistemului, postulanadu-

se ca toate transformarile naturale din univers se desfasoara in mod spontan cu cresterea entropiei.
Din aceasta cauza S poate fi definita si prin factorii probabilistici, iar variatia acesteia poate fi
definita prin variatia caldurii in raport cu temperatura absoluta pentru sistemul dat.
Conform notiunii de Entropie ca functie de stare in natura se pot prevedea variatii ale
acesteia in raport cu starea de agregare:
-toate sistemele din natura existente intr-o forma ordonata si in echilibru cu mediul
(cristalele) poseda entropie minima, daca acelasi sistem ordonat in starea solida si este trecut in
starea lichida deplasarea particulelor sistemului se realizeaza haotic iar entropia creste, iau
trecerea de la lichid la gaz determina obtinerea unei miscari haotice maxim posibile in care si
entropia poseda valori maxime.
Pentru caracterizarea starii energetice si a spontaneitatii de desfasurare a unui echilibru s-a

introdus notiunea de entalpie libera G in care variatia acesteia este egala cu variatia entapliei din
care se scade termendul entropic(S). Adica variatia G reprezita acea variatie a energiei
interne(H) utilizata in sistem, deoarece termenul entropic contine variatia entropiei carere
prezinta energia neutilizabila de sistem. Si din acest punct de vedere sistemele aflate in echilibru
pot fi exergonice si nu necesita energie din exterior pentru transformare spontana G<0. Sisteme
21
endergonice care primesc energie din exterior pentru a se transforma, deci aceste sisteme nu se
transforma spontan.
G=0, cand sistemul este in echilibru dinamic.
Reprezentarea energiei libere in raport cu coordonata de reactie permite evidentierea unui

alt parametru energetic Ea(energia de activare) care reprezinta minimul de energie necesara
oricarui sistem aflat in transformare pentru ca reactantii sa se transforme in produsi de reactie.
Potentiale Redox
In procesele chimice se produc fenomene care necesita in mare majoritate schimb de

electroni sau protoni. Aceste schimburi sunt implicate in procesele redox, adica unele substante se
reduc pe seama altora care se oxideaza si invers.
Intotdeauna cresterea in sens pozitiv a sarcinii electrice inseamna un proces de oxidare si

respecitv scaderea in sens pozitiv a sarcinii electrice inseamna reducere. In interactiile dntre un
electron(conductor de speta 1) si un conductor de speta II(solutia de electrolit) apare intotdeauna
un proces de schimb de electroni ca urmare a desfasurarii unei reactii chimice, iar la interfata
(suprafata de separatie dintre cei 2 conductori) apare un potential electric masurabil.
Pentru masurarea acestuia a trebuit sa se introduca unele convetii si anume, pentru

electrodul de H se considera potentialul acestuia egal cu 0. Constituirea oricarei pile electrice
constituite din electrodul de H si un alt electrod poate permite obtinerea tensiunii electromotoare a
pilei care reprezinta suma algebrica a celor 2 potentiale, a celor 2 electrozi constituienti.
Cum potentialul electrodului de H este 0 prin conventie, practic tensiunea electromotoarea

a pilei contituite in acest mod este egala cu potentialul electrodului considerat. Pentru ca sa se
poate realiza evaluarea potentialelor electrice s-a introdus notiunea de potential normal
asemanator cu conditiile normale anterior introduse. Si astfel se poate constitui potentialul normal
ca fiind afinitatea electrodului pentru electron in raport cu electrodul de H. Dpdv al schimbului de
electroni putem avea intrùn sistem redox potential de oxidare si respectiv potential de reducere.
In calculul potentialelor sistemelor prin conventie se ia in calcul doar potentialul de

reducere care are valoare negativa atunci cand sistemul se constituie ca reducator adica prezinta
afinitate mica pentru electroni si-l cedeaza in mediu. Sistemul considerat cedand din electroni se va
oxida, si invers avem potential de reducere pozitiv atunci cand afinitatea sistemului considerat in
raport cu electronul este mare (sistemul accepta electroni din mediu, deci se va reduce) si este
oxidant.
22
Potential Chimic()
Daca se considera un sistem dat in care in raport cu o membrana semi permeabila capabila
sa separe 2 compartimente care contin solutul A in concentratii distincte A1 si A2 aflate in echilibru.
Pentru acest sistem variatia potentialului chimic = potentialul chimic final potentialul chimic
initial = G variatia entalpiei libere.
Daca potentialul chimic se defineste ca fiind o suma dintre potentialul chimic standard si un
termen dependent de temperatura absoluta si concentraia solutului, atunci variatia entalpiei
libere= un produs dintre temperatura absoluta si logaritmul raportului concentratiilor solutului.
Daca raportul concentratiilor solutului in cele 2 compartimente e mai mic decat 1, sistemul
se transforma spontan de la starea 1 la starea 2.(de la concentratie mare pana la conc mica pana
acestea devin egale )
Daca A2/A1 e mai mare ca 1 inseamna ca sistemul necesita energie pentru transformare din
starea 1 in starea 2 si se desfasoara spontan din starea 2 in starea 1.
Este posibil ca sa se realizeze transformarea sistemului de la concentratie mica inspre

concentratie mare dar numai si numai prin consum de energie din mediu aceasta transformare se
aplica tuturor sistemelor atunci cand procesul se numeste difuzie fortata sau transformare fortata.
Toate transformarile care se realizeaza cu variatia negativa a energiei libera nu necesita energie din
exterior si se desfasoara spontan si este aplicabila difuziei normale (fara consum de energie).
In transformarile nespontane(G>0) sistemul care necesita transformare poate sa preia

energia din mediu sau din interiorul acestuia, dintrò alta transformare cu caracterisitici
exergonice(G<0). Pe aceasta baza energetica si pe acest fundament se bazeaza intreg
metabolismul din toate biosistemele.
Potentialul electrochimic
Daca in cazul potentialului chimic solutul nu prezenta sarcina electrica, in cazul

potentialului electrochimic solutul poseda propria sarcina electrica si din aceasta cauza se adauga
termenul electric zFE termenului neelectric din reactia potentialului chimic. Ca si in cazul anterior
variatia energiei libere se defineste prin diferenta dintre miu2 si respectiv 1, care conduce la o
reactie asemanatoare cu cea anterioara in care apare iarasi termenul electric zFdeltaE(variatia pot
electric).
Din aceasta cauza la nivelul unei membrane se pot produce procese spontane ale ionilor
care se pot deplasa de la concentratii joase la concentratii mari(K) pana cand termenul electric
zFdelta E egaleaza termenul neelectric din variatia entalpiei libere cand se atinge echilibrul
termodinamic.
23
Osmoza
Osmoza este un proces de natura fizica realizat intre solventul pur si solutia unui solut al
aceluiasi solvent cele 2 sisteme fiind separate de o membrana.
Membrana semipermeabila datorita dimensiunilor ochiurilor de retea premite transferul

doar a moleculelor solventului si nu moleculelor solutului. Deoarece concentratia solventului (apei)
este maxim posibila 100% in compartimentul 1, potentialul chimic al apei in acest compartiment
este mai mare decat potentialul apei in compatimentul 2(in solutie).
Din aceasta cauza la nivelul membranei apare un gradient de concentratie iar singurele care pot
traversa membrana sunt moleculele apei care trec spontan din com1 sin comp2 pana la echilibru
trd, pana cand presiunea hidrostatica a fluidului din compartimentul 2 (nivelul solutiei din comp2
va creste) va egala presiunea indusa de gradientul de conc.
In acest caz se defineste presiunea osmotica pi ca fiind produsul dintre concentratia molara
a solutului *R*T(K). Daca concentratia molara se substituie cu nr de molecule pe unitatea de Volum
se obtin piV=nRT, o relatie asemanatoare cu legea generala a gazelor. In practica analitica presiunea
osmotica se defineste ca fiind acea presiune aplicata solutiei pentru a opri sau a stagna fluxul de
solvent din compartimentul solventului in compartimentul solutiei.
Presiunea osmotica matematic se poate defini ca presinea pe care ar poseda-o solutul din
solutie care ar exista in stare gazoasa si ar ocupa intreg spatiul destinat solutiei.
Conform presiunii osmotice sistemele pot fi izotonice, hipertonice si hipotonice. Atunci cand
celulele unui organism viu sunt introduse intr-un mediu hipoton apa din mediu va trece prin
membrana celulalara in interior acesteia si va tinde sa creasca volumul celular iar daca membrana
nu este suficient de rezistenta acesta se lizeaza si se realizeaza procesului de plasmoliza. vezi acasa
hemoliza.
Din aceasta cauza pentru orice sistem viu pentru a nu induce plasmoliza celulelor, se vor
introduce lichide sau solutii care poseda izotonicitate in raport cu tesutul organul sau organismul
considerat. Pentru organismul uman presiunea osmotica echivalenta este 0.86g/100ml NaCl la care
se adauga unii compusi de natura organica.
Similar cu molaritatea unui sistem dat se introduce notiunea de osmolaritate, care este nr
de moli de particole dizolvate intrùn L de solutie.
Aplicarea presiunii osmotice la nivelul organismului uman se poate realiza in procese de

permeatie la nivelul membranelor si in procesul de reabsortie a apei la nivelul lumenului renal. La
nivelul vaselor de sange se intalnesc 2 procese distincte si opuse dpdv al osmolaritatii. Procesul de
filtrare care se realizeaza la nivelul capilarelor arteriale unde presiunea osmotica este mare, iar apa
paraseste sistemul circulator si intra in alte lichide biologice impreuna cu unii metaboliti
producadu-se fenomenul de filtrare.
24
Si invers la nivelul capilarelor venoase unde presiunea osmotica este mica, apa din mediu patrunde
prin membrana tubulara in interiorul vasului de sange si impreuna cu aceasta si unii metabiliti si se
realizeaza procesul de reabsortie.
Fosforilare Oxidativa
-||- este procesul chimic in urma caruia ADP se transforma in ATP la capatul catenei
respiratorii. In procesul de fosforilare energia metabolica rezultata prin degradarea(catabolismul)
unor compusi chimici si inmagazinata sub forma coenzimelor reduse se transforma si se
inmagazineaza sub forma unor legaturi covalente cu caracteristici macroergice la nivelul ATP.
Din aceasta cauza ATP are rolul de a inmagazina si de a transmite sistemelor in transformare
energia metabolica inmagazinata. Procesul de fsf oxid se realizeaza la nivelul membranei interne
mitocondriale si presupune transferul succesiv de protoni si de electroni de-a lungul catenei
respiratorii si de pe membrana interna mitocondriala in spatiul intermembranar de unde protonii
tind sa se deplaseze in matricea mitocondriala datorita gradientului de concentratie a protonului,
mare in spatiu intermembranar si mic in matrice.
Catena respiratorie localizata pe membrana interna mitocondriala poseda 4 sisteme

enzimatice capabile sa intervina in procesul de transfer a electronilor si protonilor de-alungul
acesteia de la nivelul coenzimelor reduse pe care le oxideaza catre oxigenul molecular pe care il
transforma in final in apa.
Daca coenzima Q preia electronii si protonii trecand din forma dinoidica in forma difenolica
(hidrokinonica) si datorita caracterului hidrofob intervine in transferul protonilor si electronilor
preluati din nikotinamidele si flavinele reduse pe care i-l transfera prin catena de transfer
electronic prin zona hidrofoba a membranei interne mitocondriale, citocromii B, C1, C, A, A3, sunt
acele specii care preiau doar electronii din coenzimele reduse si ii transfera din aproape in aproape
pe molecula de oxigen prin zona cu caracteristici hidrofile a membranei interne mitocondriale.
Continuare...
Curs 6
In procesele de degradare ale moleculelor organice, se obtin, la nivelul organismelor vii

alaturi de intermediarii necesari in procesele biosintetice specifice si conezime reduse de natura
flavinica sau nicotinamidica. Aceste conenzime au caracteristica de a prelua atomii de H din
compusii organici in vederea oxidarii acestora si transformarii lor din forma oxidata in forma
redusa.
Deoarece cantitatile de coenzime flavinice si nicotinamidice sunt cantitativ limitate pentru

refacerea formelor oxidate ale acestora este necesar ca formele reduse sa se descarce la nivelul
catenei respiratorii atat de protoni cat si de electronii inmagazinati anterior.
25
In acest mod coenzimele reduse realizeaza un transfer de echivalenti de reducere prin intermediul
unor cupluri redox existente in cascada la nivelul catenei respiratorii descarcarea realizandu-se in
sensul cresterii potentialului redox de la valori negative inspre valori pozitive pana la transferul
final pe molecula de oxigen sau alte molecule in cazul fiecarui sistem viu.
Procesele de transfer a echivalentilor reducatori(protoni si electroni) este catalizat de 4

sisteme enzimatice aranjate si ele in cascada dea lungul catenei respiratorii:
-mitocondriamidadenin (redus)
-succinatdehidrogenaza
-citocromreductaza
-citocromoxidaza
Aceste sisteme enzimatice necesita in vederea catalizarii procesului de transfer transportori

de electroni : CoE Q si citocromii. Daca CoE Q este capabila in sistemul redox angajat sa transfere
cate 2 electroni si 2 protoni transformadu-se din forma quinonica in hidroquinonica, citocromii
implicati au rolul de a se implica in transferul electronilor prin intermediul ionilor de Fe care trec
succesiv din forma feroasa in forma ferica, ultimul sistem enzimatic este citocrom oxidaza care prin
intermediul citocromilor A-A3 au capacitatea de a transfera direct electronii pe molecula de oxigen
in toate organismele aerobe.
Atomii de H care sunt preluati din compusii organici degradati(oxidati) se transforma deci
in electroni si protoni, iar protonii care se gasesc in zona de degradare(matricea mitocondriala)
sufera un proces de transfer prin intermediul sistemelor enzimatice in zona intermembranara.
Prin transferul protonilor din zona matriceala in zona intermembranara se realizeaza o

crestere a concentratiei acestor specii in zona intermembranara in raport cu matricea
mitocondriala, practic protonii sunt impinsi datorita fortelor de natura osmotica din matrice in
zona intermembranara. In acest mod complexele enzimatice existente in catena respiratorie pot fi
considerate ca pompe ionice deoarece realizeaza acest transfer contra gradientului de concentratie.
Daca complexele enzimatice 1, 3 si 4 poseda variatii ale potentialului electric standard

biologic mai amri decat 20 de V, ceea ce ar corespunde unei variatii a energiei libere standard
biologice mai mari de -40KJ/mol acestea pot fi considerate ca pompe de ioni in timp ce complexul
enzimatic 2(succinatdehidrogenaza) poseda variatii mai mici ale celor 2 parametri, variatii care
sunt incapabile dea realiza pomparea protonilor din zona matriceal in spatiul intermembranar.
Protonii care sunt pompati in spatiul intermembranar din matrice induc aparitia unui
gradient protonic intre cele 2 spatii care este de aproximatv 1,4 unitati de pH. Atat gradientul de pH
cat si gradientul de potential determina ca speciile protonice existente in spatiul intermembranar
sa revina in matrice.
26
Revenirea protonilor din spatiul intermembranar se poate realiza datorita variatiei negative
a entalpiei libere, dar datorita hidrofobicitatii membranei intere mitocondriale nu permite
transferul prin difuzie simpla speciilor ionice.
In aceste conditii Protonii chiar daca au posibilitatea de a reveni in matrice pot fi

considerati sechestrati in spatiul intermembranar daca nu ar interveni in rezolvarea acestui
fenomen ATP-aza care este un complex macromolecular de natura proteica si care permite
revenirea protonilor si preluarea energiei de natura osmotica pe care o inmagazineaza acestia in
spatiul intermembranar, si transformarea acestei forme de energie in energie chimica (energie de
legatura).
Astfel la capatul catenei de transport electronic energia de natura osmotica are

corespondent in constituirea unei legaturi covalente prin transformarea ADP in ATP. In acest mod
protonii inmagazinati in spatiul intermembranar se vor scurge prin difuzie simpla inspre matrice
iar energia pe care o poseda sistemul se va stoca sau inmagazina sub forma de ATP, ca sistem
macroergic capabil sa inmagazineze energia si sa cedeze energia inmagazinata in vederea realizarii
unor lucruri biologice.
Datorita faptului ca in procesul de transformare a ADP in ATP la nivelul mitocondriei se

realizeaza o cuplare intre un proces de oxidare si fosforilare cu un gradient de protoni procesul se
numeste fosforilare oxidativa.
ATP-aza e un complex macromolecular care poseda 2 zone distincte:
-una F0 cu caracteristici hidrofobe, alta F1 cu caracteristici hidrofile.
Datorita acestei structuri zona F0 este incastrata in membrana mitocondriala care are
caracteristici similare.
Zona cu caracteristici hidrofile a atepazei se va localiza deasupra membranei interne

mitocondriale insa inspre matricea mitocondriala. In componenta ATP-azei se intalnesc mai multe
tipuri de lanturi polipeptidice, alfa, beta, gama si epsilon.
Toate aceste lanturi macromoleculare sunt implicate in procesul de transfer a protonului

din zona intermembranara in zona matriciala pe de o parte, pe de alta parte in urma transferului
ATP-aza are rol catalitic implicandu-se in transformarea ATP in ADP, in prezenta fosfatului
anorganic.
Daca lanturile polipeptidice alfa si beta sunt implicate direct in procesul catalitic de
transformare ATP in ADP (posedand sistusuri specifice acestor specii) lantul gama are proprietatea
de a permite circularea protonului din spatiul intermembranar in spatiul matricial iar lantul delta
realizeaza coeziunea dintre cele 5 specii polipeptidice si lantul Epsilon are rolul de a regla procesul
de transfer al protonului dar si a capacitatii catalitice a ATP-azei.
27
In fosforilarea oxidativa s-a incercat explicarea fenomenelor prin mai multe mecanisme
posibile. Mecanismul cu cele mai apropiate justificari este de natura osmochimica, sau chimi-
osmotica ceea ce se poate exprima prin implicarea atat a interactiilor de natura chimica cat si a
celor de natura osmotica in optinearea ATP din ADP.
In conformitatea cu aceasta teorie ATP-aza in forma initiala poseda un situs de

recunoastere si de legare specifica atat a ADP cat si a fosfatului anorganic.
Odata cu patrunderea protonului din zona intermembranara in zona F0 la nivelul lantului

polipeptidic gama se produc modificari conformationale care se transmit celorlalte lanturi
polipeptidice care alcatuiesc ATP-aza si astfel interactia dintre sistusul specific si ADP si fosfat tinde sa
scada.
Odata cu inaintarea protonului dinspre zona F0 inspre zona F1 a ATP-azei capacitatea de

interactie dintre lanturile alfa, beta, si ADP si fosfat scad treptat in timp ce capacitatea de interactie
dintre aceleasi lanturi si a ATP tinde sa creasca.
Acest lucru permite transformarea ADP in ATP si retinerea ATP pe situsul constituit intre
lanturile alfa si beta. In acest interval de transformare conformationala a ATP-azei se realizeaza
transformarea energiei osmotice in energie chimica in urma interactiei dintre ADP si fosfatul
anorganic.
Patrunderea in continuare a protonului in zona F1 ATP-azica continua sa induca modificari

substantiale conformationale si astfel interactia dintre lanturile alfa, beta si ATP tinde sa scada
treptat, iar o data cu parasirea zonei F1 de catre proton, structura ATP-azei revine la conformatia
initiala a acesteia ceea ce este similara cu eliminarea ADP in matricea mitocondriala si interactia cu
moleculele de ADP si fosfat anorganic, reluandu-se in acest mod ciclul catalitic si respectiv
transformarea altui mol de ADP in ATP.
Prin parcurgerea de catre protoni a spatiului intern ATP-azic se recupereaza astfel energia
indusa intre cele 2 spatii sub forma de legatura chimica de natura macroergica.
Pompele mitocondriilor de protoni prin ipoteze kemi osmotice electronii circula numai si
numai pe catena prin intermediul calciu Q/citar pana la scaderea oxigenului pe care il ia. Iar
protonii se aglomereaza in spatiul intermembranar datorita pompelor de ioni realizandu-se cu
consum de energie -> diferenta de potential -> deplasarea hidrogenului.
In procesul de fosforilare oxidativa nicotinamidele reduse au de strabatut 3 gradiente si 3

sisteme enzimatice(1, 3 si 4) in timp ce flavinele reduse au de strabatut doar 2 gradiente 3 si 4, si
din aceasta cauza pentru fiecare mol de nicotinamide reduse rezulta 3 moli de ATP iar pentru
descarcarea unui mol de flavine se obtin 2 moli de ADP in aceleasi conditii.
Avand in vedere faptul ca prin oxidarea unui mol de nicotinamide reduse se elibereaza o
cantitate de energie echivaltenta cu 220KJ/mol. In procesul de transformare a unui mol de ADP
28
intr-un mol de ATP variatia energiei libere standard biochimica este de 30,5KJ/mol, deci este un
proces endoterm si nespontan.
Daca prin oxidarea unui mol de CoE nicotinamidica redusa se obtin conform celor 3
gradiente doar 3 moli de ATP inseamna ca din cei 220KJ/mol se consuma doar 91,5 KJ/mol, restul
se transforma in caldura. Din aceste considerente energetice in fosforilarea oxidativa randamentul
de transformare a energiei de natura osmotica in energie chimic este de doar 42%, restul energiei
fie se utilizeaza de sistemul viu in procesul de termostatare a organismului fie de eliminare a unui
anumit increment de energie in mediu.
NADH+H+ +1/2O2 +3ADP +3PI ->NAD+ + 3ATP + 4H2O
FADH2 + 1/2O2 + 2ADP +2PI -> FAD + 2ATP + 3H2O.
(cliclul metabolic in care nu formeaza energie)
La nivelul orcarui sistem viu de pe planeta exista 3 forme distincte de energie care sufera
interconversia in asa fel incat biosistemul sa functioneze:
-energia electrica materializata prin echivcalenti de reducere(electroni si protoni). Aceste

specii se gasesc in continua deplasare ordonata, iar conform conceptiilor fizice clasice orice
deplasare de sarcina in conditii ordonate determina aparitia unui curect electric.
-energia chemi-osmotica este acea parte a sistemului energetic bazata pe aparitia

gradientilor ionici la nivelul membranelor celulare.
-energia chimica este materializata subforma de legaturi macroergice existente in compusi

de natura organica instabili termodinamic datorita tensiunilor interne.
Datorita caracteristicilor energetice si de compozitie la nivelul membranelor celulare se

produc:
-procese exergonice materializate prin difuzie simpla sau facilitata a speciilor incarcate sau
neincarcate electric, specii care se deplaseaza in sensul descresterii potentialului chimic.
-procese endergonice in urma carora la nivel membranar se deplaseaza specii moleculare

incarcate sau neincarcate electric in sensul crescator al potentialului chimic sau electro-chimic si
astfel se poate defini transportul activ in urma caruia se consuma energie si nu se elibereaza
energie.
In transferul facilitat procesul poate fi considerat ca se desfasoara spontan in prezenta unor

specii macromoleculare de natura proteica si din aceasta cauza prezinta un inalt grad de
specificitate intre molecula transportata si transportor. Pentru ca pe suprafata transportorului
membranar exista un nr limitat de situsuri de recunoastere ale transportatului, transportul facilitat
prezinta o curba de saturatie(asemanatoare cu cea descrisa in enzimologie de michaelis menten).
29
Acest lucru simbolizeaza faptul ca peste o anumita concentratie a moleculei transportate,

capacitatea de transport a moleculei este maxima si acesta capacitate nu poate fi depasita.
Metabolism
-reprezinta suma tuturor transformarilor dintr-un organism viu, referitoare la energie,

substanta, materie si informatie. Prin metabolism se desfasoara unele procese fizico-chimice in
urma carora apar intermediari care pot fi utilizati fie in definirea procesului in urma caruia au
aparut fie in alta procese metabolice.
Din acesta cauza in literatura de specialitate metabolismul este specific intermediarilor,

orice compus care rezulta in orice proces metabolic(fie ca e intermediar fie ca e produs final) se
numeste metabolit. In metabolism sunt supusi proceselor de transformare fie compusi de natura
exogena fie compusi de natura endogena(al caror timp de viata a expirat).
Referitor la transformarea compusilor interni dupa expirarea timpului de viata se poate

face observatia ca toate organismele vii sunt semi conservative in sensul ca recupereaza tot din
ceea ce nu mai e functional in asa fel incat sa-se conserve materia si numai dupa ce materia interna
este nefolosibila in organism se elimina pe diferite cai.
In procesele metabolice se intalnesc 2 mari procese catabolice si respectiv anabolice. Daca

in catabolism se produce oxidarea compusilor organici, toate procesele catabolice fiind exoterme,
in procesele anabolice organismul viu are rolul ca pe baza compusilor proprii si a celor preluati din
mediu sa biosintetizeze propriile substante. Procesele anabolice sunt consumatoare de energie, fie
sub forma de ATP sau alti compusi macroergici, fie sub forma de CoE reduse.
Procesele metabolice presupun existenta mai multor reactii chimice desfasurate in cascada,
si care pot fi liniare sau ciclice. Indiferent de natura liniara sau ciclica a caii metabolice, per
ansamblul caii metabolice variatia energiei libere trebuie sa fie negativa(G<0).
Alaturi de alimente sau alte produse introduse din mediu in organismele vii, exista si alte
specii moleculare care nu sunt proprii organismului, acestea se numesc substante xenobiotice.
Produsii de natura xenobiotica patrund de regula accidental sau prin intermediul alimentelor si
dependent de natura chimica a acestora acestia pot circula prin intermediul lichidelor biologice( de
natura hidrofila) si pot fi eliminati relativ usor pe cale renala, sau datorita hidrofobicitatii unora
dintre acestia dupa patrundere in organismul viu tind sa se depoziteze de regula la nivelul
tesuturilor grase si induc dezvoltarea unor afectiuni denumite toxicoze.
Rolul organismului este de a depista existenta acestor xenobiotice si de a gasi caile in urma
carora acesti compusi sa fie transformati(metabolizati) chimic, in vederea cresterii caracterului
hidrofil(adaugarea unor grupari functionale, oh,sh, amino) in asa fel incat sa poate fi circulati prin
lichidele biologice in vederea eliminarii fie pe cale renala fie pe cale biliara.
30
Caracteristici metabolism:
Metabolismul in orice sistem viu se desfasara in conditii blande de temperatura presiune si

pH, si fara execeptie toate sunt catalizate enzimatic, existand pentru fiecare transformare
biochimica o enzima specifica acesteia.
Prin metabolism se realizeaza intre organism si mediu o legatura continua, deoarece,

organismul isi preia din mediu diversi compusi de natura organica sau anorganica pe care ii
utilizeaza in procesele de transformare si in acelasi timp elimina in mediu compusii care ii prisosesc
dar si o parte din energie. Majoritatea proceselor metabolice se desfasoara la nivel celular si in
compartimente celulare distincte, separate prin intermediul membranelor celulare sau subcelulare,
care permit mentinerea in interiorul compartimentelor a unor concentratii diferite de metaboliti
sau compusi organici sau anorganici.
In procesele metabolice se realizeaza interrelatii intre compusii chimici de baza. Zaharidele

pot fi transformate in lichide si invers sau compusii de natura lipidica pot fi transformati in compusi
de natura zaharidica s.a.
Pe planeta pamant toate procesele metabolice prezinta caracteristici universale existand

anumite cai metabolice insa care le diferentiaza ca specie. Unii compusi din organismele vii(de
regula intermediarii cailor metabolice) pot fi utilizati atat in procesele anabolice cat si in cele
catabolice simultan sau separat in raport cu timpul si din aceasta cauza metabolismul are
caracteristici amfibolice.
Compusii xenobiotici din organisemele vii sunt supuse unor procese de transformare in 2
etape, in care se utilizeaza 2 categorii de enzime: enzime de faza1, si enzime de faza2, de
biotransformare.
Prin intermediul enzimelor de faza 1 de biotransformare se realizeaza o crestere a

hidrofilicitatii xenobioticelor care de regula este acompaniata de o crestere a activitatii(dioactivare)
si astfel este posibil ca un xenobiotic in forma initiala sa nu fie toxic sau sa fie toxic slab, iar dupa
biotransferare cu enzime de faza1 sa sufere o activare accentuata care sa induca caracteristici
toxice puternice.
Din aceasta cauza in majoritatea cazurilor de biotransformare a xenobioticelor, dupa

actiunea enzimelor de faza1(citocromii b450) actioneaza enzimele de faza 2 care au rolul de a
transfera metabolitii anterior rezultati(bioactivati) pe compusi proprii cu caracteristici puternic
hidrofile:
-acid glucuronic
-glutation
-aminoacizi
31
-taurina
-sulfati
In urma acestui proces de transfer metabolitii xenobioticelor sunt legati covalent de aceste
specii moleculare si din aceasta cauza scade dramatic sau drastic activitatea in raport cu tesuturile
organismului si creste foarte puternic capacitatea de transport prin intermediul lichidelor biologice
a acestor metaboliti in vederea eliminarii pe diferite cai.
Metabolismul trebuie sa asigura intotdeauna pentru biosistem integritatea, autoinoirea,

autoreproducerea si autoevolutia. Dpdv energetic orice sistem viu poseda un metabolism normal
care asigura toate caracteristicile si necesitatile, si respectiv un metabolism bazal care cu un minim
energetic asigura doar fuctionarea sistemelor sau organelor vitale ale acestora, fara a asigura
celelalte functii in special de natura motrice.
Iesirea din metabolismul bazal se realizeaza prin cresterea cantitatii de energie obtinuta in
organismul respectiv, si respectiv consumul de energie excedentar energiei bazale in asa fel incat sa
fie asigurate toate functiile organismului.
Prin metabolism se genereaza:
-precursori pentru biosinteza
-CoE pentru biosinteze
-energie potentiala chimica utilizata fie in lucru biologic fie biosinteze
-caldura
-un aport optim intre concentratia la un moment dat a ATP in raport cu concentratiile AMP si ADP.
Cu cat concentratia AMP+ADP tinde catre un minim raportul fata de ATP creste si astfel
biosistemul este viabil si capabil sa-se exercite toate functiile. De regula valoarea acestui raport in
conditii normale este apropiata de 0.9; scaderea acestui raport presupune cresterea concentratiilor
ADP si AMP iar tendinta organismului va fi intensificarea transformarii ADP in ATP in asa fel incat
raportul sa revina la normal.
De regula ATP in concentratii mari inseamna bogatie energetica iar concentratiile mari de
ADP semnifica saracie energetica a organismului.
In conditii normale la nivel celular concentratia ATP nu poate depasi valoare 2mM.(miliM)
Acesta fiind un prga natural care poate fi substituit atunci cand organismul se gaseste in repaus
prin biosinteza altui compus macroergic numit creatinfosfat care poate fi biosintetizat in
concentratii mult mai mari(peste 10mM) si astfel energia metabolica rezultata la nivel celular poate
fi stocata in vederea utilizarii ei in stare activa a organismului cand creatin fosfatul se transforma pe
baza ADP in ATP; transformadu-i acestuia gruparea fosfat.
32
Organismele dpdv al preluarii si utilizarii energiei se subimpart in autotrofe, heterotrofe,

chemoautotrofe. Daca autotrofii au capacitatea de a prelua direct energia radianta de la soare si sa
o utilizeze in prezenta colorantilor specifici in vederea reducerii compusilor de natura anorganica
aflati in stare de oxidare pentru obtinerea compusilor redusi de natura specifica.
Heterotrofii nu au acesta capacitate ci utilizeaza produsii rezultati in organismul

autotrofilor ca surse de energie(hrana) sub forma de legatura chimica. Acesti compusi prin
degradare oxidativa(catabolism) elibereaza energia magazinata in legatura chimica care in interior
este prezenta in CoE, FAD, NADH, si care la nivelul catenei de transport electronic se transforma in
energie de natura osmotica respectiv chimic(ATP). Pe baza acestei energii heterotrofii pot initia
procese anabolice(consumatoare de energie), in vederea biosintezei substantelor proprii.
Chemo-autotrofii sunt sisteme vii capabile sa utilizeze fie energia radianta ca autotrofii fie
compusii chimici ca si heterotrofii. Ca autotrofi la nivelul planetei se cunosc: toate plantele si unele
bacterii cu caracteristici fotosintetizatoare.
Modalitati majore de obtinere a electronilor
Se cunosc 3 modalitati prin care electronii sunt obtinuti si respectiv utilizati in biosisteme:
-respiratie aeroba: in acest proces electronii obtinuti la nivelul catenei respiratorii din mitocondrie
sunt transferati intotdeauna pe o molecula externa organismului adica pe oxigenul molecular. In
urma acestui transfer se obtine energia metabolica sub forma de compusi macroergici alaturi de
Co2, H2O si procesele de respiratie aeroba sunt specifice doar celulelor care poseda mitocondrie.
-respiratia anaeroba: electronii care provin din catabolizarea compusilor organici si transferati
dealungul catenei de transport sunt transferati la capatul acesteia pe un compus extern
organismului altul decat O2 molecular. Ca si in primul caz in urma respiratiei anaerobe rezulta ca
sisteme bogat energetic tot compusi de natura macroergica capabili sa inmagazineze si sa transfere
energia la nivelul proceselor fiziologice.
-fermentatia: este un proces in care electronii sunt transferati pe un compus de natura organica
existent in organismul viu. In acest mod prin transferul de electroni la nivelul aceleiasi celule se
intalnesc simultan compusi organici aflati atat in stare redusa cat si in stare oxidata. (aldehida
acetica si alcoolul etilic).
33
Ciclul acizilor tricarboxilici
(Ciclul Krebs)
Aceasta transformare metabolica reprezinta pentru toate organismele forma finala a

catabolismului (catabolismul complet) al tuturor compusilor organici care sufera procesul de
oxidare, metabolica. Procesul TCA este o cale circulara in care intotdeauna intra aceiasi 2 compusi:
acetilul activat si oxalul acetat. Prin TCA se consuma cei 2 atomi de carbon(prin oxidare) prin
acetilul activat prin eliberarea unui nr de 2 moli de actil degradat si respectiv energia chimica
inmagazinata in acetil se inmagazineaza sub forma de molecule ATP.
Principiul catalitic TCA la sfarsitul acestuia se recupereaza oxaloacetatul de fiecare data si

din aceasta cauza(nu se consuma) aceasta specie moleculara nu trebuie sa posede concentratii mari
la nivel celular. Acetilul activat utilizat in TCA este produsul final al degradarii zaharidelor lipidelor
proteinelor. Din aceasta cauza TCA ocupa un loc central si fundamental in metabolismul tuturor
sitemelor vii.
Procesul TCA se desfasoara numai la nivelul mitocondriei, in niciun alt spatiu din celulele vii
nu are loc acest proces, iar atunci cand un ele celule nu poseda mitocondrii energia metabolica
necesara acestora este obtinuta pe alte cai metabolice, de regula prin glicoliza. Reactia
fundamentala generala care se produce in TCA presupune transformarea acetilului activat in CoE A
capabila sa reia ciclul degradativ si respectiv Co2 si atomii de H.
In procesul TCA nu intervine direct O2 molecular acesta se gaseste la capatul catenei de

transport electrinic si astfel in procesul oxidativ participa direct moleculele de apa, care de fapt
rezulta din O2 in urma reducerii acestuia in prezenta electronilor care sunt eliberati succesiv din
CoE reduse(care se oxideaza).
In declansarea procesului TCA intervine citrapsintetaza ca enzima initiatoare care are rolul
de a condensa acetilul activat cu oxaloacetatul. In urma acestei condensari se obtine acidul citric si
se pune in libertate in urma interventiei apei a CoE A. Mecanismul care sta la baza catalizei este de
tip acido-bazic(transfer de electroni si protoni), si in urma acestei condensari aldolice se obtine un
hidroxi-acid tertiar, atomul de C care leaga gruparea hidroxil neputand fi oxidat in continuare, din
aceasta cauza in urmatoarea etapa a procesului TCA se produce o izomerizare a acidului ciclic
anterior rezultat in acid izocitric.
Reactia de condensare aldolica este ireversibila si exergonica si se gaseste sub control

alosteric prin intermediul citrat-sintetazei care prezinta mai multe centre alosterice la nivelul
carora actioneaza diversi compusi din mediu ca si CoE. Astfel, in saracie energetica celulara
(concentratii mari de ADP sau nicotinamide oxidate) procesul de initiere TCA este activat prin
intermediul acestor CoE, iar in bogatie energetica celulara (concentratii mari celulare de ADP sau
nicitinamide reduse) procesul este inhibat acestor specii care actioneaza ca si CoE.
34
In prezenta aconitazei, acidul citric sufera un proces de izomerizare pana la acid izocitric
trecand prin intermediarul acid aconitinic. Aconitaza ca si citrat-sintetaza este o enzima alosterica
(este metaloenzima) in care cationul metalic este ionul de fier, care constituie in prezenta
gruparilor tiol libere din protein-enzima, complecsi de tip cusca.
Procesul de Izomerizare prezinta caracteristici de reversibilitate si este un proces in

cascada de hidratare dehidratare, in care gruparea hidroxil grefata anterior pe atomul de carbon
tertiar este transferata pe un atom de C secundar, cu formarea acidului izocitric. Chiar daca
echilibrele chimice pentru desfasurarea acestei transformari sunt defavorabile obtinerii acidului
izocitric, datorita faptului ca acesta se consuma in urmatoarea etapa echilibrul este deplasat
continu spre dreapta. Conform legei actiunii maselor si aceasta reactie este exergonica dar energia
eliberata nu prezinta importanta metabolica.
In urmatoarea etapa a procesului TCA acidul izocitric se transforma intr-un proces

exergonic in oxalo-succinat. Ca si in cazul celorlalte enzime implicate in primele 2 etape TCA si
izocitratdehidrogenaza este o enzima alosterica si aceasta catalizeaza transformarea unui hidroxi-
acid intr-un ceto-acid in prezenta nicotinamidelor in forma oxidata.
Rolul CoE in forma oxidata este de a prelua atomii de H, de a se transforma in forma

corespunzatoare redusa in vedere obtinerii acidului oxalosuccinic. Izocitratdehidrogenaza (ICTH)
NAD dependenta prezinta CoE ADP si atfel ca si in cazul citrat-sintetazei, saracia energetica celulara
determina accelerarea procesului catalizat de aceasta enzima in vederea obtinerii unor cantitati
mari de nicotind amida in forma redusa care in urma descarcarii lor pe catena de transport
electronic sa genereze energia metabolica necesara celulei. In cazul in care izocitratdehidrogenaza
este NADP dependenta, ADP actioneaza ca inhibitor al proceselor de transformare deoarece NADPH
care rezulta nu se utilizeaza preferential in mitosol ci se utilizeaza preferential in citoplasma, unde
participa in special la procesele biosintetice(consumatoare de electroni si protoni).
Daca ar creste concentratia de NADPH intra-mitocondrial, pentru ca NADPH nu este

permeabila prin membrana interna mitocondriala ar trebui fie sa se consume energie pentru
transferul in citosol fie sa fie utilizati unii transportori. Izocitratdehidrogenaza catalizeaza reactia
cea mai lenta din intreg ciclul TCA, de ea depinzand viteza intregului proces de transformare si din
aceasta cauza aceasta etapa este determinant de viteza.
Oxalo-succinatul este un beta-ceto-acid care se poate decarboxila si astfel se poate

transforma in alfa-ceto-glutarat. In urma reactiei catalizate de ICTH se obtine primul mol de
nicotinamide reduse si respectiv primul mol de Co2 eliberat din acetilul activat initial. In
urmatoarele etape se va urmari eliminarea celuilalt atom de carbon din acetilul activat initial si
respectiv, eliminarea celorlalti atomi de H sub forma de CoE reduse in vederea recupararii energiei
metabolice la nivelul catenei de transport electronic si respectiv fosforilarii oxidative.
35
In urmatoarea etapa a procesului TCA, alfa-ceto-glutaratul sufera un proces de

transformare in succinil-activat in prezenta nicotinamidelor oxidate si a CoE A. Ca produs secundar
al procesului TCA este Co2 care se elimina si in acest mod sunt eliminati ambii atomi de C din
acetilul initial. In aceasta etapa se obtine cel de-al 2-lea mol de nicotinamide reduse care ca si
primul vor urma calea de descarcare a catenei de transport electronic si respectiv se obtine
succinilul activat bogat energetic datorita legaturii macroergice de tip tio-ester.
Din aceasta cauza in urmatoarea etapa a procesului in cataliza succinil-tiokinazei succinilul

activat in prezenta fosfatului anorganic si a gonozin-difosfatului formeaza ca intermediar metabolic
acidul succinic si elibereaza un mol de GDP( ca si molecula macroergica) si o alta de CoE A capabila
sa reintre in TCA pentru activarea altor molecule. Procesul este exergonic si deoarece GTP nu se
poate utiliza direct de catre putin procese metabolice acesta va suferi un proces de transformare in
ATP in prezenta ADP.
Prin aceasta etapa se incheie intreg procesul de transformare metabolica a acetilului activat
urmand ca in etapele viitoare sa se realizeze recuperarea oxaloacetatului initial utilizat in prima
etapa TCA. In acest mod acidul succinic anterior rezultat se transforma in acid fumaric in prezenta
succinat-dehidrogenazei. Si aceasta enzima prezinta caracteristici alosterice si prezinta ca si
cofactor flavina oxidata care in procesul de transformare conduce la formarea flavinei reduse care
ca si nicotinamidele reduse se va descarca de electroni si protoni pe catena de transport electronic.
Succinatdehidrogenaza spre deosebire de toate celelalte CoE specifice TCA se gaseste pe

membrana interna mitocondriala si nu in mitosol ca celelalte enzime ea fiind o proteina interinseca
in raport cu membrana interna mitocondriala. Deoarece exista asemanaro structurale intre acidul
succinic si oxalo acetatul acidul malonic succinamida, malonilamida, aceste substante prezente
datorita altor procese la nivel celular pot actiona competitiv la niveul centrului activ enzimatic si
astfel au rolul de a inhiba procesul de transformare cu formarea acidului fumaric.
Succinatdehidrogenaza pentru ca din procesul rezulta unul si numai unul dintre izomerii
posibili(acidul fumaric) prezinta stereospecificitate respectiv specificitate de tip geometric. Tot SDH
prezinta centru alosteric si in raport cu alte substante prezente in sistemul reactant si care pot
interveni ca activatori de regula acestia sunt compusi specifici saraciei energetice. Substratul, de
asemenea cu cresterea concentratiei celulare determina deplasarea echilibrului catalizei in sensul
formarii acidului fumaric.
In urmatoarea etapa TCA acidul fumaric in prezenta fumarazei aditioneaza un mol de H2O
cu formarea acidului malic. Fumaraza in aceasta etapa functioneaza in prezenta apa ca o liaza (ceo-
liaza), iar variatia energiei libere este nula. Acidul malic rezultat prezinta o grupare OH grefata pe
un atom de C secundar si astfel poate fi oxidata pana la gruparea cetonica. Procesul este catalizat de
malat-dehidrogenaza in prezenta CoE nicotinamidice oxidate, obtinandu-se ca produs final acidul
oxaloacetic.
36
Reactia este endergonica G>0 si necesita energie din exterior. Majoritatea etapelor din TCA
sunt exergonice(G<0) aceasta energie eliberata va fi utilizata in desfasurarea acestei ultime etape
din procesul de oxidare TCA. Per ansamblu intreg procesul TCA poseda o variatie a energiei libere
<0, si astfel acesta se poate desfasura spontan la nivel celular in prezenta enzimelor si respectiv in
prezenta parametrilor mitosolici de reactie.
Bilant energetic
Dealungul procesului TCA se obtin 3 moli de NADH, un mol de FADH2 si un mol de GTP.
Tinand cont de faptul ca la nivelul catenei respiratorii, si in urma fosforilarii oxidative dintr-un mol
NADH se obtin 3 moli de ATP iar dintr-un mol de FADH2 la acelasi nivel se obtin 2 moli de ATP, prin
degradarea unui singur mol de acetil activat rezulta 12 moli de ATP. Se demonstreaza astfel ca
principalul rol al TCA se refera la obtinerea energiei metabolice prin transformarea energiei de
natura osmotica in energie de legatura chimica inmagazinata in compusi de natura macroergica
(ATP).
Aceasta forma de ATP poate fi utilizata direct in majoritatea proceselor metabolice cu

caracterisitici endergonice si/sau se poate stoca sub aceasta forma limitat, pana o concentratie de
maximum 2 milimoli la nivel celular. Aceasta concentratie a ATP nu poate fi depasita in conditii de
repaus, atunci cand nu se utilizeaza energia metabolica decat pentru intretinerea principalelor
functii ale organismului. Excedentul energetic rezultat din metabolismul celular poate fi
inmagazinat in cantitati mult mai mari sub forma de creatin-fosfat care este o molecula macroergica
capabila sa se transforme rapid si eficient in ATP atunci cand organismul revine la activitate din
repaos.
Toate CoE reduse obtinute prin TCA se descarca fara exceptie prin intermediul catenei de
transport electronic, iar la capatul acesteia se produce fenomenul de fosforilare oxidativa. Exista
unele situatii in care anumiti compusi intermediari ai procesului TCA sunt implicati alaturi de
degradarea oxidativa si in procesele de biosinteza obtinute astfel din citrat, acizi grasi, Cole si
respectiv hormoni steroizi, din alfacetoglutarat o serie de aminoacizi si baze azotate, din succinit-
CoEA rezulta aminoacizi si purfirine, din malat si acid maleic glucoza, din oxaloacetat
hetereocicli cu azot si glucoza.
Acidul piruvic respectiv acidul alfacetoglutaric sau oxalo-acetic sunt intermediari

fundamentali in procesele de sinteza a aminoacizilor neesentiali la nivelul organismului uman din
compusi de regula de tip cetoacizi in prezenta unor amino-acizi care se gasesc la nivel celular
excedentari. Astfel in prezenta TGO si TGP se obtin in conditii de reversibilitate fie acidul glutamic,
fie acidul aspartic ambii aminoacizi fiind implicat in mod direct in procesul de transport si de
transfer a N.
37
Daca acidul glutamic se transforma in Glutamina in prezenta amoniacului rezultat ca produs

secundar in diverse procese metabolice transformadu-se in glutamina, acidul aspartic in prezenta
amoniacului se transforma in asparagina. Daca glutamina reprezinta forma solubila si netoxica din
organismul uman, asparagina este forma de transport solubila si netoxica din plante.
Oxalo-acetatul deoarece este compusul fundamental implicat in TCA in prima etapa a

acestuia se reface la sfarsitul fiecarui ciclu TCA insa datorita faptului ca el poate participa la nivel
celular si la alte procese metabolice(gluconeogeneza) necesita sa se mentina in concentratii
acceptabile in asa fel incat sa nu pericliteze desfasurarea fosforilarii oxidative. Acest compus
trebuie sa fie mentinut in intervale de concentratii bine determinat prin intermediul altor reactii
chimic. Astfel in prezenta piruvatcarboxilazei biotin dependente se poate desfasura intracelular
oxaloacetatul din acidul piruvic care este produsul final al glicolizei. Procesul de desfasoara la
niveul celulelor hepatocitare si renale si este puternic endergonic.
La niveul citosolului si in special in celulele musculare unde se desfasoara preponderent

procesul de glicoliza exista un intermediar glicolitic acidul fosfoenol piruvic care in prezenta
fosfoenol piruvat carboxilazei de asemenea se transforma in oxalo-acetat intr-un proces exergonic
datorita faptului ca fosfoenol piruvatul este un compus macroergic.
Printr-o cale ocolita in care acidul piruvic se poate transforma in acid malic care ulterior se
poate transforma in oxalo-acetat prin oxidare se poate obtine deci oxalo-acetatul prin carboxilarea
in conditii energonice a acidului piruvic. In aceasta etapa energia metabolica necesara carboxilarii
reductive se utilizeaza ca suport energetic NADPH, care prin oxidarea lor transfera electronii si
protonii pe acidul piruvic.
Reglarea procesului TCA
Procesele de reglare se realizeaza prin interventia enzimelor care cu o singura exceptie sunt
de tip alosteric la nivelul carora intervin ca activatori sau inhibitori CoE specifice. In genere
procesul TCA este activat de saracia energetic celulara (ADP, NAD+, NADP+, FAD) si respectiv este
inhibat de excedentul energetic (aceleasi CoE aflate in stare redusa). In reglarea TCA mai intervin
competitiv anumite componente existente la nivel celular printre care cel mai intalnit este
malonatul sau acidul malonic care rezulta ca produs secundar in biosinteza eicosanoidelor.
Aproape toate celulele din organismul uman au capacitatea de a biosintetiza hormoni locali,
malonatul sau acidul malonic se gaseste in majoritatea celulelor si actioneaza in special competitiv
cu acidul succinic la nivelul succinat-dehidrogenazei. Acetilul activat si oxaloacetatului care sunt
compusii de initiere ai procesului de transformare oxidative, de asemenea pot interveni prin
concentratiile lor ca activatori sau inhibitori TCA.
Daca oxaloacetatul prezinta de regula concentratii relativ mici la nivel celular (datorita
implicarii in numeroase alte procese) acetilul activat celular prezinta concentratii mult mai mari
decat ale acestora deoarece acesta rezulta ca produs final al degradarii oxidative a zaharinelor,
acizilor grasi si a multor aminoacizi. In unele procese metabolice acetilul activat se obtine direct
38
(beta-oxidarea acizilor grasi) in schimb in unele procese nu se obtine direct acetilul activat si se
obtin alti produsi care ulterior se transforma in acetil activat.
In aceasta ordine de idei se remarca acidul piruvic care este produsul principal al glicolizei
la nivelul citosolului care necesita transformarea in acetil activat in mitosol dupa ce acesta a
traversat membrana interna mitocondriala. Aceasta traversare este strict necesara deoarece
piruvat dehidrogenaza care catalizeaza transformarea acidului piruvic in acetil activat, se gaseste
doar in mitosol si nu in citosol. Procesul de obtinere a **** se produce sub cataliza
piruvatdehidrogenazei NAD dependenta si este un proces de oxidare in urma caruia se obtin
nicotinamidele in forma redusa, care la nivelul mitosolului, fie urmeaza catena de transport
electronic si respectiv fosforilarea oxidativa, sau trebuie sa suporte o deplasare in citosol in vederea
utilizarii in diverse procese metabolice.
Transferul nicotinamidelor din mitosol in citosol si invers se realizeaza indirect prin

intermediul membranei interne mitocondriale deoarece nicotinamidele nu sunt permeabile in
raport cu aceasta. Prezenta oxalo-acetatului in ambele compartimente celulare (citosol si mitosol)
faciliteaza transportul sub forma de malat a nicotinamidelor dupa ce acestea sunt oxidate
(descarcate de electroni si protoni).
Spre deosebire de oxalo acetat si nicotinamide, malatul este permeabil in raport cu

membrana interna mitocondriala si astfel transformarea in prezenta malatdehidrogenezei in acid
malic, permite transferul reversibil al acidului malic dintr-un compartiment in altul. Procesul de
recuperare a nicotinamidelor reduse in celalalt compartiment (altul decat cel de plecare) se
realizeaza in prezenta malatdehidrogenazelor existente atat in citosol cat si in mitosol. Daca MDH
citosolica este NADP dependenta, MDH mitosolica este NAD dependenta si in acest mod la niv
citosolului se obtine NADPH utilizat preferential in biosintezele citosolice.
Pe acelasi principiu se bazeaza si faptul ca nicotinamidele reduse obtinute in citosol in urma

glicolizei pot suferi transferul in mitosol prin intermediul malatului unde ulterior se transforma tot
in nicotinamide NAD oxidate in urma descarcarii pe catena de transport electronic.
In mitosol este nevoie de NADH pentru descarcare pe catena de transport electronic in

vedere obtinerii energiei metabolice, in timp ce in citosol este nevoie de NADPH care fara exceptie
sunt reductibile.
Alaturi de echivalentii de reducere transferabili prin membrana interna mitocondriala mai

pot suferi procese de transfer intre cele 2 compartiment mitosol si citosol si acetilul activat si acilul
activat. De regula atunci cand se realizeaza biosinteza acizilor grasi se utilizeaza acetilul activat
prezent in mitosol care se transforma preferabil in citosol. La nivelul organismului uman biosinteza
acizilor grasi este de tip citosolica, deoarece betaoxidarea acizilor grasi se realizeaza in mitosol
acetilul activat rezultat ca produs final al betaoxidarii trebuie sa sufere transferul prin membrana
interna mitocondriala in citosol in vederea participarii la biosinteza acizilor grasi.
39
Deoarece acetilul activat este impermeabil in raport cu membrana interna mitocondriala

acesta pentru a suferi transferul din mitosol in citosol se va transforma in prezenta oxalo acetatului
si a oxalo acetatului care este permeabil in raport cu membrana interna mitocondriala. La nivelul
citosolului citratul va pune in libertate acetilul activat si va reface oxaloacetatul iar acetilul activat
poate participa la biosinteza citosolica a acizilor grasi.
Deoarece degradarea acizilor grasi din organismul uman fie de natura endogena sau
exogena se realizeaza prin beta-oxidare majoritar iar beta-oxidarea se realizeaza doar in mitosol
este necesar ca aceste specii moleculare sa traverseze membrana interna mitocondriala in vederea
patrunderii in mitosol unde se gaseste tot echipamentul enzimatic al beta-oxidarii.
Ca si acetilul activat acizii grasi respectiv acilul activat nu este permeabil in raport cu membrana
interna mitocondriala si din aceasta cauza se va realiza transportul facilitat in prezenta carnitinei
care impreuna cu acilul activat se transforma in acil carnitina care este permeabila pentru
membrana interna mitocondriala si sub aceasta forma patrunde din citosol in mitosol si elibereaza
la acest nivel acilul activat si respectiv carnitina care este disponibila sa reia ciclul de transport
facilitat. In continuare acilul activat sufera procesul de beta-oxidare mitosolica transformandu-se in
acetil activat care se utilizeaza preponderent in mitosol in TCA si/sau poate fi preluat sub forma de
citrat in vederea realizarii biosintezei citosolice proprii a acizilor grasi.
Metabolismul Zaharidelor
Zaharidele in organismal uman pot sa fie fie de natura endogena => in urma proceselor de
neogeneza ,fie de natura exogena provenite din alimente.Zahar. indifferent de natural or ele pot fi
monozah. dizah. Sau oligo & polizaharide. Daca natura zaharidului de diferita de cea a
monozaharidului , aceasta trebuie sa sufere un process de digestive pana la niv. de monozaharid. pt
ca numai din forma aceasta pot trece din lumenul intestinal in fluxul sangvin -> repartizare in
organism.
Datorita hidrosolubilitatii avansate a tuturor zahar. absorbite acestea pot circula liber prin
toate lichidele biologice => nu pot constitui ca atare depozite.
Pt. transformarea zahar. in monazahar. Acestea sufera un process digestive in prezenta

amilzelor incepand cu cavitatea bucala (amilaza salivara ) si pana la IS trecand prin stomac.Daca in
cavitatea bucala si stomac procesele de digestive sunt limitate cantitativ , majoritatea proceselor de
degradare pana la nivelul monozah. se orienteaza la niv. IS.
Fiind de natura hidrofila toate monozah. - din digestie acestea trebuie sa sufere un process
de transfer prin membrana intestinala in vederea patrunderii in fluxul sangvin . Datorita raportului
hidrofil/hidrofob intre monozah. si membrane intestinala monozah. nu poate strabate peretele 1
prin difuzie simpla ci in conditii activate ce necesita consum de energie sub forma de ATP.
Procesul de absorbtie enterala e activat de vit .din complexul beta si unii hormone
corticosuprarenali sau tiroidieni.
40
La acest nivel enterocitar pt. realizarea transferului enterocitului exista o proteina

intrinseca transportoarede gluc. Ce reprezinta un receptor specific pentru aceasta in procesul de
interactive de natura receptor receptat - doar in prezenta ionilor de Na.In acest mod cele 3
entitati(gluc. Proteina transportoare si Na ) = complex de stabilitate capabil sa transfere glucoza din
lumenul Intest in interiorul enterocitului.
La acest nivel ionii de Na reprezinta C% mai mica decat in exteriorul enterocitului => de
aceea ionii de Na parasesc complexul constituit anterior , destabilizeaza complexul si in acest mod
si de aceea glucoza de la nivelul receptorilor proteinelor transportoare paraseste complexul si
devine liber in enterocit. Prin intermediul altei protein intrinseci (permeaza ) se realizeaza
transferul facilitat din enterocit in fluxul sangvin si astfel glucoza patrunde in fluxul sangvin de
unde e repartizata in organismal uman.
Ionii de Na ce anterior au parasite complexul det cresterea C% intracelulare entereale si vor

trebui sa paraseasca acesta zona sis a patrunda in fluxul sangvin unde C% va fi mai mare decat cea
enterala.
In acelasi timp raportul dintre C% intra si inter enterale ale ionului de K este defavorabil
C% intraenteral si astfel ionii de K vor trebui sa patrunda de la C% joase spre C% mari enterale,
operatie ce e efectuata in mod similar si de ionii de Na dar numai deplasare inversa.
Cele 2 procese necesita Eg(energie) sub forma de ATP si se realizeaza prin intermediul unei
pompe de ionii=atepaza NA-K .In acest mod proteinele transportate de glu(glucoza ) si permeaza
lucreaza in cascada fiind disponibile sa realizeze transportul glu dinspre lumen in fluxul sangvin
atattimp cat la nivelul lumenului intest exista glu (in special post-prandial)
Permeaza(pz)= glicoproteinace mase molec de aprox 50000 Da si are rolul de a lega fizic glu
si Na ionic in vederea transferului glu in sange.Dupa ce glu si celalalte aharide pot ce pot suferii in
acelasi mod transferal , au trecut in fluxul sangvin .Acestea patrunda ca atare in ficat prin interm
v.porte iar la nivel hepatocitar majorit molec absorbite sunt transf in glu in vederea utilizarii in
procese si doar o mica parte din monozah absorb sunt utilize ca atare in special in proc anabolice.
Dupa preluarea de ficat a gluzocei si a celorlalte mz(monozaharide) acestea va trebui sa fie

distribuite la niv teut , org uman in scopuri celulare sau mentinerii unei anumite pres osmotice la
niv tuturor lichidelor biologice .Hidrosolubilitatea glu si celalte mz determina ca rezervele
zaharidice ale org uman sa se realizeze sub forma unor depozite de natura macromolec .De aceea
excedentul de glu din org uman e transfor prin consum de Eg in glycogen si depozitat sub forma de
graunti (insolubil) la niv hepatocitar si muscular.
Aceste depozite ce reprez aprox 450 g insumat de glu asigura necesarul de glu pt 24-48 h .Deoarece
org uman prefer in obt Eg metabolica degradarea in cataboliza glu in loc de a. grasi chiar daca in
catabolismul acestora => Eg mult mai mare .
41
Atunci cand capacit de depozitare a glu sub forma de glicogen e satisfacuta , excedentul
gluidic nu se elimina si se va transforma in lipide ,care ulterior se materializeaza sub forma unor
depozite de nat Eg.
Cea mai mare parte a zaharidelor(z) preluate preluate din alimente sufera procese de
absortie insa existenta si unor z(celuloza ,amilopectina si alte pz(polizaharide )) care din lipsa sau
insuficienta echipament ezimat nu pot suferii transf de digestie , ajung la niv IG(intest gros) unde
dat prezentei unui echipament enzymatic provenit din bacteriile saprofite sufera degradarea
avansata in cele mai multe cazuri pana la Co2 si H2O sau se transf in intermediari (molec mici ) ce
cresc mult pres osm la niv IG.
Indiferent de nat transf zah la niv IG (la niv org uman apare disconfortul datorat balonarii sau
eliminarii excedentare de H2O prin cresterea pres osmotice.
La niv cel din intregul org uman se produc proc de degradare ale glu in care in totalitate
constituie catabolismul glu. Avand in vedere faptul ca glu ca atare poate parasii cel prin interm
difuziunii facilitate pt realizarea catabolismului acestuia e strict necesar ca acesta sa se transforme
in produs ionic (glucozo-fosfati ) ce nu pot parasii cel si pot suferii procese de degradare pt
obtinerea intermediarilor necesari biosintezei Eg.
Cel mai cunoscut compus chimic ionic derivate al glu = glucozo 6 fosfat (G6P) obt prin 2 cai :
1) Din glu ca atare

2) Din glycogen present sub forma de deposit
Atunci cand G6P se obtine din glu. se obt Eg metabolica si procesul se desfasoara fie in prezenta
hexokinazelor (specificitate de grup ) sau in prezenta glucokinazei .
Atunci cand procesul de obtinere al G6P se desfasoara pornind de la glycogen acesta poate suferii 2
procese hidrolitice . Ambele catalizate enzimatica cand fie se obt direct glu (process hidrolitic ) fie
direcr G6P (proc fosforolitic ) .Acest de-al doile proces este preferabil la nivelul celulei pt ca
hidroliza (fosforoliza ) se desfasoara in prezenta fosfatului anorganic , procesul constand in elimin
primului rest de glu sub forma de G1P din capatul nereducator al macromolec de H.
Pt obtinerea G6P ca produs de catabolize este necesara izomerizarea G1P in prezenta unei
mutaze (izomeraze )
Pt obt directa G6P pot intervene cele 2 enzime fie independent ,fie simultan dependent de
starea celulara (parametric de C% referitori in special la niv glu intracelulare ) . Atunci cand act.
Hexokinaza aceasta prezinta o Km f mica in rap cu glu si deci prez o afinitate f mare fata de aceasta
. Deci hexokinaza poate act la C% mici ale glu sip t ca e raspandita in majorit tes . org uman , acest
process e preferabil pt cel. Glucokinaza este prezenta la niv hepatocitelor si prez val mari ale Km
ceea ce presupune o afinitate slaba a enzimei in rap cu glu si acest lucru det ca glucokinaza sa
actioneze doar cand C5 emare sau f mare la niv cel.
42
In genere C% mari & f mari ale glu intrahepatocitare se gasesc postprandial si astfel aceasta
act doar in acest interval comparative cu hexokinaza ce act peste tot si in orice moment.
Se poate afirma cap roc de cataboliz a glu se poate realiza in prez hexokinazei in fazele de eforturi
ale org (in faza catabolica in toate tesuturile iar in faza anabolica poate act preferential clucokinaza
postprandial glu transf in aceste cazuri in piruvat ,ca re in urma transf in acetil activat (A-A) , in
prezenta piruvat dehidrogenazei ce intra in TCA in vederea elaborarii energ.
In faza catabolica glu provine fie din glicogenoliza fie din gluconeogeneza a.i . in acesta faza sa fie
asigurata Eg necesara functionarii cel.
Chiar si atunci cand glu exista intracel sub forma de G6P si cand exista un dezechilibru la niv
glicemiei , la niv cellular exista Glucozo-6-Fostaza (G6Fz) ce act specific asupra ester fosfatilor
gluc pe care ii transforma in glu.
Rolul G6Fz = asigurarea la niv circulator a glu deoarece glu sub forma de fosfati (ionica ) nu
poate depasii membr cel si nu poate asigura mentinerea glicemiei . G6Fz exista la niv hepatocitar
,renal si IS si prin interm ei => controlul continuu al glicemiei.
In afara acestor tes G6Fz exista on C% f slabe sai deloc la niv muschilor sau creierului unde
intreaga cantit de glut re sa se transf in Eg pt a asigura toate fct celulare.
Indiferent ca se pleaca de la glu sau glycogen in proc de catabolizare exista mai multe
posibilit de transf a glu care sa asigre necesarul energ si necesarul de intermediari.
Cea mai inp cale de degradare a glu este glicoliza ce e un proc cytosolic de nat anaeroba , in
urma careea se obt ca produs final acid pyruvic si uneori a lactic.
Procesul de glicoliza poate fi inhibat sau continuat in conditi aerobe prin procese de nat aerobe
datorita capacit a pyruvic de a depasii bariera membrane interne mitocondriale(MIM) ( de a
patrunde in mitosol din citosol unde in prezenta piruvat dehidrogenazei se transforma in acetil
activat care la niv mitosolului si catenei de transport electric se transf succesiv in CO2, H2O si Eg
prin fosforilarea ADP in ATP.
O alta cale posibila de transf a glu e cea a pentozofosfatilor in urma carora = > pentozele strict
necesare in sinteza nucleotidelor & polinucleotidelor si e calea cea mai comuna prin care se
biosintetizeaza NADPH strict utlilizata in anabolism.
CAlea acizilor uronici in urma careia se obt a.glucuronic cu implicatii fundamentale in eliminarea
unor compusi toxici de natura fenolica exogeni sau endogeni din org. uman.
43
Glicoliza -Secventa Ebden Meyerhof-Parnas
- Nu necesita prezenta oxigenului si e un process citosolic in care majorit enzimelor sunt

tiolenzime ce sunt sensibile la prezenta oxigenului ( se constituie din gr SH disulfura ) ce se
materializeaza in prezenta oxigenului molecular prin inactivare.
- Rolul ei e obt unei cantit de energie ,sigura.
- Ea prin produsii de reactive principali (a . pyruvic ) pregateste degradarea oxidativa a glu
cand se obt defapt cantitatea majoritara de Eg. Pt proc. Glicolitic necesita Nad + , atunci
cand NADH nu se poate descarca in vederea refacerii formei oxidat (anaerobioza profunda )
e necesara obt intracel a acestor specii oxidat prin continuarea glicolizei si tranf ac . pyruvic
a liniei metabolice in ac. lactic.
- Acest process se numeste fermentatie si ac. lactic rezultat ca produs final in aerobioza
profunda poate fi utilize in cond normale sa nu , in glucneogeneza prin transp acestuia prin
lichidele biologice la niv hepatocitar.
- Prima reactive a proc glicolitic e tranf glu in G6P, process ce se va realiza preferential la niv
hepatocit si in org in prez hexokinazei.
- Proc de fosforilare a glu e activat de Mg si alti cationic divalenti si de insulin.Scaderea
C%insulinei poate induce diminuarea patrunderii glu in cel , iar pe alta parte diminueaza
activitatea glucokinazei ceea ce det scaderea capacitatii de transf din metabolism si implicit
cresterea glicemiei.
- Urmatoarea etapa a procesului catabolic = izomerizarea G6P in fructozo 6 fosfat (F6P) in
prez fosfo-glucozo-izimerazei.Procesul de izomerizare se desf prin mechanism acido basic
ce necesita ruperea ciclului hexaatomic prin formarea unui ciclu penta atomic.
- Etapa determinata de viteza procesului hidrolitic (cea mai lenta ) = transf F6P in F 1-6
difosfat in cataliza fosfo- fructozo-kinazei.
- Ambele reactii sunt consumatoare de energie (endergonice) si consuma cate un mol de ATP
pt fiecare mol de glu transformata.
- Atat I reactive cat si cea de-a III- a din catabolismul glu sunt in corelatie cu saracia/bogatia
Eg cel.Cu cat Eg. Cel e mai mare (c%mari ale ATP & citrat ) cu atat cele 2 etape sunt
diminuate in intensitate prin intermediul acestor specii molec ce act ca inhibitori si invers.
- Atunci cand C% adenozin monofosfat tinde sa creasca activit enzimat. a fosfo-fructo-
kinaza (PFK)creste linear in prima faza si ulterior se atinge pe un platou la care se mentine
vitez constanta. In raport cu C% ATP intracel , variatia acvtivit PFK e sub forma unui clopot
ce prezinta o zona optima in apropierea C% 2 molar. Peste acest interval scade dramatic
activit enzimatica a PFK.
- Cu acesta etapa a glicolizei se epuizeaza partea de transformare ce necesita consum de Eg
metabolica (se consuma 2 moli de ATP pt 1 mol de glu )
- Incepand cu etapa IV in linia metabolica nu mai apar procese consumatoare de Eg. Ci in
urma transf se obt Eg. ce conpenseaza consumul anterior si asugura in acelasi timp minimul
energetic cel. In acesta etapa monozah exista sub forma hexaatomica se transf in monozah
tri-atomice (trioze).Proc catalizat de aldoza si din F 1-6 difosfat => Dihidroxiacetatfosfat +
gliceraldehd 3 fosfat.
44
- Proc e un echilibru deplasat puternic la stanga si doar in mica masura deplasat spre trioze
.Dintre cele 2 trioze rezultate ca produse alre r.catalizate de aldoza doar gliceraldehid-3
fosfat continua proc de transf pana la piruvat , dihidroxi-aceton-fosfatul reputand fi transf
direct in piruvat.Chiar daca echilibrul de formare intre cele 2 trioze e deplasat putenic spre
dihidroxiaceton fosfat , pt ca G3-P se deplaseaza continuu ,acest echilibru se va deplasa pe
masura conservarii G-3-P a.i indirect si dihidroxiaceton-fosfatul se va deplasa in ac. piruvic.
Prima etapa in care in procesul glicolitic se obtine un produs macroergic a 1-3 bifosfogliceric si
nicotinamide reduse se realizeaza in prez gliceraldehid-dehidrogenaza(GADH) in prezenta
nicotinamidelor oxidate si a fosfatului anorganic.
Acidul 1-3 bifosfogliceric in prezenta unei izomeraze sufera in continuare proc de eliberare
a Eg metabolice prin transf fosfat pe ATP=> astfel primul mol de ATP din procesul glicolitic.In
cataliza fosfo-glicero-kinazei (PGK) . Pt ca acid. 1-3 bifosfogliceric poseda un nr mare de sarcini
negat provenite de la cele 2 gupari fosfat e stabilizat de ionii de Mg*(2+). La nivelul eritrocitelor
exista posibilitatea obt din acid 1-3 bifosfogliceric , acid 1-2 bifosfogliceric in prezenta unei
izomeraze , acesta din urma fiind implicata in transferal molec de oxygen in prez hemoglobinei.
Acidul 1-3 fosfogliceric sufera in contiunare un proc de transf In ac. 1-2 fosfogliceric in
prezenta fosfo glicero-mutazei.Acesta enzima catalizeaza transferul gr. fosfat din pozitia 3 in
pozitia 2 in raport cu gr carboxil , a.i . in prezenta enolazei sa se realizeze eliminarea
intramoleculara a apei cu formarea fosfenol-piruvatului(PEP).Acesta molecula prezinta caractere
macroergice fiind un enol- fosfat si astfel in urma etapei ,Eg inmagazinata in acest compus se va
transforma in ADP in prezenta piruvat-kinazei (PK).Alaturi de ATP se obt un enol instabil
termodinamic si care prin tautomerie se obt. Produsul final al glicolizei. (a . pyruvic).
Piruvat-kinaza este enzima alosterica in care insulin actioneaza ca efector alosteric pozitiv si
compusii care indica bogatia energetica celulara( ATP/ citrati) actioneaza ca efectori alosterici negativi(
alaturi de glucagon si acetil activat).
In anaerobioza profunda lipsa NAD-oxidata este substituita de avansarea procesului glicolitic,

care consuma NADH(redus) in vedera transformarii acidului piruvic in acid lactic, in prezenata lactate-
dehidrogenazei(LTH).Acidul lactic se produce la nivelul muschilor striate si induc la nivelul acestor
tesuturi rigiditate, oboseala, discomfort.
Procesul de glicoliza se produce la nivelul tuturor celulelor organismului, tot la acest nivel exista
tesuturi care sunt dependente strict d eglicoliza: testul retinian, embrionar si neoplazic.De asemenea, in
eritrocitele mature nu exista mitocondrii si din aceasta cauza procesele oxidative nu se desfasoara,
singurul proces capabil sa elibereze energie metabolic fiind glicoliza avansata, pentru ca sunt necesare
NAD-oxidata pentru reluare aciclului degradativ si din aceasta cauza, la acest nivel singurul produs final
este acidul lactic si niciodata cel piruvic.
45
II Catabolismul aerob al glucozei
Pt catabolismul aerob, glicoliza este un preludiu al procesului de transformare, pt ca prin glicoliza

se obtine acidul piruvic, care e utilizat ca substrat in procesul oxidativ.Avantajul acestei transformai a ac
piruvic este ca acesta e permeabil in raport cu memrana interna mitocondriala si poate treceliber( difuzie
simpla) din citosol in mitosol.
Procesele oxidative aerobe necesita Oxigen molecular ce inhiba majoritatea enzimelor glicolitice
si din aceasta cauza cele doua procese se succed si rareori se produc simultan.Rolul fundamental in
transformarea aeroba il are piruvatdehidrogenaza, care la nivelul mitosolului transforma ac piruvic in
acetil activat si astfel acesta se utilizeaza ca substrat fundamental in TCA , care are loc la nivelul
mitosolului si al memranei interne mitocondriale.
Piruvatdehidrogenaza, ca majoritatea enzimelor implicate in procesele de catabolism ale glucozei,

este o enzima alosterica si prezinta efectori alosterici, care sunt specifici saraciei energetic( formele
oxidate ale coenzimelor flavinice si nicotinamidice).Formele reduse ale acestor coenzyme actioneaza ca
inhibitori pt ca reprezinta bogatia energetic.alaturi de cele doua coenzyme, actioneaza ca activator
tiaminpirofosfatul(TPP), lipoatul si coenzima A.
Bilantul energetic pentru catabolizarea glucizei: in calculul bilantului se va tine cont de faptul ca
un mol de glucoza se transforma intotdeauna in doi moli de trioza si din aceasta cauza energia metabolic
rezultata seva ubla la nivelul triozelor, atunci cand aceasta se obtine.
Efecteul Pasteur
Suprimarea partial/ totala a procesului glicolitic in prezenta oxigenului molecular, datorita

inactivarii enzimelor glicolitice, are loc la nivel citosolic( de natura tiolica).In organism, alaturi de efectul
Pasteur, se produce si efectul Pasteur inversat, unde se produce glicoliza in aerobioza la nivelul celulelor
tumorale.
III Calea pentozofosfatilor
E importanta prin produsii obtinuti: NADPH si pentoze.Calea se produce, ca si glicoliza, la nivel

citosolic, in celulele renale, glanda mamara si celulele hepatocitare, fiind un process exergonic( ca la
glicoliza).Atunci cand se compara oxidarea totala a glucozei cu oxidarea prin intermediul caii
pentozofosfatilor, cantitatea de energie metabolic theoretic obtinuta e apropiata de cea obtinuta prin
oxidarea in prezenta oxigenului molecular si glicoliza= 36 de moli ATP/ mol de glucoza transformata pe
aceasta cale.
Acest proces asigura singura sursa de NADPH pt eritrocite, si, de asemenea, asigura raportul
optim intre forma redusa si cea oxidata a e anemie nzimei, astfel incat la niv eritrocitelor sa nu se
produca oxidarea glutationului si, respective, declansarea unor stari patologice( indeosebi anemie
hemolitica,urmata de distructia celulara).
46
IV Calea acizilor uronici
Se obtin din glucoza derivati ai ac glucuronic, implicate fie in detoxifiere, fie in biosinteza unor
mucopolizaharide.In procesul de transformare al glucozei in ac glucuronic se obtine ac gulonic, ce
participa la biosinteza vitaminei C.Atunci cand exista un deficit al echipamentului enzymatic de
transformare al ac gulonic in ac L-ascorbic, acest process este diminuat ca intindere sau suprimat.Pt om si
celelalte primate nu exista echipament enzymatic specific si din aceasta cauza nu se biosintetizeaza vit C
in acest organism, vit C putand fid oar introdusa prin alimente.
Fructoza
Sufera un process de catabolism, separat pana la obtinerea fructozofosfatilor( in prezenta fructo-

kinazei), dupa ca procesul de transformare se aseamana cu transformarea glicolitica..Pt aceasta
transformer e necesara prezenta fructo-kinazei/ hexokinazei dar la nivelul ficatului nu exista hexokinaza,
pt a suferi transformarea e necesar un complex enzymatic d 6 enzime, in vederea obtinerii fructozo-1/ 6-
fosfat.Din aceasta cauza, atunci cand una dintre cele 6 enzime prezinta activitate enzimatica mica/
deficienta de sinteza de natura genetic, la nivel hapatocitar nu poate fi transformata fructoza pe cale
glicolitica, ceea ce duce la instalarea intolerantei la fructoza.
Galactoza
Pt a fi transformata pe cale glicolitica trebuie sa se transforme o glucoza -1/6- fosfat, dup ace a
fost activate ca uridin-difosfat galactoza(UDP-galactoza).In procesul de catabolizare a galactozei, de
asemenea, diminuarea activitatii enzimatice/ lipsa genetic a unei enzyme in transformarea biochimica
induce, ca si in cazul fructozei, galactozeinia si desfasurarea unor stari patologice, in care se instaleaza
retardul mental.Tot in exces de galacyoza circulanta, galactoza se reduce in prezenta unei reductaze
specific, alcoolul galactic, care determina solubilitatea mai redusa in raport cu galactoza,opacifierea
cristalinului si instalarea cataractei
Manoza
In catabolism nu e necesara activarea sub forma de UDP-manoza, cid oar epimerizarea de la

forma manoza-6-fosfat la glucozo-6-fosfat
Biosinteza zaharidelor
Marea majoritate a zaharidelor patrund in organismul uman prin intermediul hranei, prin
tubul gastric de unde ajung in fluxul sangvin dupa ce la nivel IS se transforma in monozaharide.
Alaturi de zaharidele preluate din mediu organismul uman poate biosintetiza glucoza, oligozaharide
si polizaharide din compusi nezaharidici (intermediari metabolici).
In general in organismul uman continutul in zaharide se masoara prin intermediul glicemiei

(glucoza circulanta) care trebuie sa prezinte concentratii in intervale bine determinate.
47
Aceste concentratii sunt mentinute in organism prin echilibru dintre absortie biosinteza in asa fel
incat daca exista un excedent glucidic circulant acesta se va depozita sub forma de glicogen la nivel
hapatocitar si respectiv muscular.
Daca glicogenul hepatocitar are rol fundamental in mentinerea glicemiei, glicogenul

muscular are rol fundamental in eliberarea energiei metabolice la nivelul tesuturilor. Datorita
masei musculare mari comparativ cu masa hepatica cantitatea de glicogen depozitata in muschi
este aproximativ dublu decat cea depozitata in ficat. Astfel in procesele de stocare si de echilibrare
a continutului de glucoza la nivelul intregului organism se intalnesc 2 procese biosintetice de baza,
glicogenosinteza care are rolul de a transforma glucoza in glicogen si gluconeogeneza care are rolul
de a transforma intermediarii neglucidici in glucoza.
Cele 2 procese sunt consumatoare de energie si se gasesc intr-un echilibru continu si

asigura necesarul de glucoza al organismului. Glicogenosinteza - este un proces endergonic in care
participa 2 enzime de baza glicogeno-sintetaza care realizeaza legaturile alfa-1,4 si respectiv
enzima de ramificare care asigura constituirea legaturilor covalente 1,6. Procesul de biosinteza a
glicogenului necesita existenta la nivel celular a unui rest de glicogen la nivelul caruia se adauga
treptat prin intermediul celor 2 enzime resturi de glucoza atat in zona nereducatoare a lantului
glicogenic initial cat si in pozitia a 6-a a acestuia.
In acest mod se realizeaza constituirea macromoleculelor de glicogen care ulterior se

depoziteaza sub forma insolubila atat in hepatocit cat si in celula musculara. Pentru biosinteza
glicogenului este necesara prezenta glucozei subforma activata (UDP-glucoza) care se obtine intr-
un proces endergonic(G>0) in urma reactiei dintre glucoza-1-P +UTP. Necesarul energetic pentru
desfasurarea acestei reactii este dat de transformarea pirofosfatului in fosfat anorganic care este o
reactie exergonica(G<0) si care transfera energia glucozo-1-P.
In urmatoarea etapa uridintrifosfat-glucoza este transferata la niveul hidroxilului din

pozitia 4 din capatul nereducator al lantului de glicogen in crestere. Reactia nu necesita aport
energetic deoarece UDP-glucoza este un compus macroergic care la eliberarea UDP pune in
libertate si energia necesara reactiei. In cazul in care la nivelul celulelor nu exista un rest de
glicogen exista posibilitatea substituirii acestuia cu o proteina (glucogenina) care poseda un numar
relativ mare de resturi tirosinice(poseda hidroxili fenolici).
La nivelul acestor resturi tirosinice prin intermediul tirosinului fenolic se desfasoara prima
etapa a procesului biosintetic al glicogenului prin interactia dintre UDP-glucoza si restul fenolic
constituindu-se la nivelul glecogeninei un prim rest de glucoza legat printr-o grupare eterica.
Procesul de biosinteza in acest caz continua prin adaugarea altor resturi de glucoza in vederea
constituirii lantului principal in care resturile de glucoza se gasesc condensate alfa-1-4. Pentru
realizarea procesului de ramificare atat in cazul in care se utilizeaza ca baza un rest glicogenic sau
glicogenina se rup oligozaharide din lantul constituit alfa 1,4 constituite din cate 7 resturi de
glucoza si prin intermediul enzimei de ramificare se adauga succesiv lantului de baza in pozitiile
alfa 1,6 prin condensare.
48
Ramificarile rezultate in procesul biosintetic se realizeaza la intervale de minimum 4 resturi

de glucoza de-a lungul lantului de baza alfa 1-4.
Glicogenoliza- este procesul biochimic care asigura glicemia si consumul de glucoza in

urma transformarii etapizate a glicogenului in glucoza. Procesul presupune o reactie de hidroliza si
la acest act participa glicogen-fosforilaza. Din aceasta cauza in procesul degradativ se utilizeaza
fosfat anorganic iar procesul de glicogenoliza este o fosforoliza deoarece in final nu se obtine
glucoza ci glucozo-1-P alaturi de resturi de glicogen, iar glucozo-1-P rezultat pentru utilizare in
procesele metabolice necesita izomerizare la glucozo-6-P in prezenta unei mutaze.
Fosforoliza glicogenului se realizeaza incepand tot dinspre capatul nereducator al

glicogenului catre capatul nereducator al acestuia pana la epuizarea resturilor de glucoza din
glicogen.
Glicogenfosforilaza- este o enzima alosterica cAMP dependenta si prezinta 4 protomeri

(alfa, beta, gama, delta) dintre care protomerul delta se numeste calmodulina, contine 4 moli de
Ca/macromolecula. Prin intermediul acestei enzime si in special acestui protomer se realizeaza o
sincronizare a acestui proces cu contractia musculara. Alaturi de glicogen-fosforilaza in procesul
degradativ al glicogenului prin glicogenoliza este necesara si o a 2-a enzima de deramificare care
realizeaza degradarea hidrolitica a legaturilor alfa 1, 6.
Glicogenoliza si Glicogenosinteza sunt procese antagonice care nu se produc simultan la

nivelul organismului ci se produc etapizat. Ambele procese sunt catalizate de enzime alosterice care
poseda ca efectori alosterici diversi hormoni si din aceasta cauza cele 2 procese sunt sub un control
continu hormonal. Sunt implicati ca efectori alosterici: insulina, glucagon, ACTH, TSH, cAMP,
adrenalina, glucoza si AMP.
Glucagonul este un hormon hiperglicemiant ca si adrenalina care actioneaza in mod similar
dar la nivelul unor tesuturi distincte. Daca adrenalina actioneaza preferential la nivelul muschilor
striati glucagonul actioneaza preferential la nivelul hepatocitului. Ambii efectori alosterici
actioneaza asupra adelilat-ciclazei care are rolul de a interven in biosinteza din ATP a cAMP care
este implicat in glicogenoliza.
Daca la nivelul ficatului glucagonul trasforma glicogenul in glucozo-1-P prin prezenta la

acest nivel a unei fosfataze, glucozo-1-P se transforma in glucoza care astfel poate parasi ficatul nu
se mai utilizeaza in scopuri energetice ci patrunde in fluxul sangvin si asigura glicemia, si prin
aceasta asigura de fapt glucoza necesara intregului organism.
Adrenalina care se gaseste si actioneaza preferential la nivelul celulei musculare prin efectul
asupra macromoleculelor glicogenului il transforma total in glucozo-1-P, dar in absenta de la acest
nivel a glucozo-fosfatazei, aceasta ramane ca atare in forma ionica in celula musculara, nu o poate
parasi si astfel ramane disponibila pentru glicoliza dupa transformarea in glucozo-6-P si astfel se
utilizeaza strict pentru scopuri energetice.
49
Insulina este un efector alosteric specific glicogen-sintetazei si acesta prezinta importanta

in constituirea depozitelor de glicogen, in urma biosintezei acestuia din glucoza celulara. Glucoza
care este substratul glucozo-sintetazei are rolul de a diminua activitatea enzimatica a glicogen-
fosforilazei si astfel in concentratii mari (postprandial) aceasta este implicata in biosinteza
glicogenului din glucoza.
ADP muscular rezultat in special la acest nivel din cAMP in prezenta fosfodisterazei creste
cantitativ, aceasta enzima actionand antagonic cu adelilat-ciclaza, este efector alosteric al glicogen
fosforilazei si astfel activeaza glicogenoliza in vederea asigurarii glucuzei atat la nivel circulator cat
si la nivel circular. In situatia in care la nivelul organismului concentratia glucozei scade, creste
concentratia simultana a adrenalinei si glucagonului care determina cresterea activitatii
adeninatkinazei care la randul sau determina cresterea concentratiei cAMP ca efector alosteric care
activeaza proteinkinaza si induce astfel fosforilarea enzimelor la nivelul celulei.
Avand in vedere faptul ca atat fosforilzaza cat si sintetaza sunt fosforilate simultan datorita
faptului ca forma fosforilata a fosforilazei este activa iar forma fosforilata a sintetazei este inactiva
in aceste conditii este activat procesul de fosforoliza(obtinerea glucozei) in vederea cresterii
concentratiei glucozei si respectiv stoparea proceslui biosintetic al glicogenului.
Gluconeogeneza este ca si glicogenosinteza un proces endergonic care se produce

preferential si majoritar in hepatocit si cortexul renal si slab se poate produce in muschi si creier.
Procesul de gluconeogeneza presupune sinteza glucozei din intermediari metabolici care sunt de
natura nezaharidica, acest proces se produce permanent in organismul uman dar la intensitate
redusa deoarece acidul lactic care rezulta in anaerobioza, fie la nivelul eritrocitelor sau glicerina sau
glicerolul care rezulta in urma lipolizei triacilglicerolilor sunt reutilizate continu in vederea
biosintezei glucozei.
Atunci cand rezervele de glicogen(glucoza din organism sunt epuizate) procesul de

gluconeogeneza se intensifica in vederea asigurarii in conditii speciale (post prelungit) a
functionarii tesuturilor sau celulelor glucodependente. Procesul de gluconeogeneza poseda viteza
de desfasurare minima postprandial atunci cand cantitatea de glucoza circulanta din organism este
asigurata de glucoza alimentara. Prin gluconeogeneza in conditii normale se asigura pentru
organismul uman app o treime din cantitatea de glucoza consumata.
Procesul biosintetic necesita echipament enzimatic specific dependent de intermediarul

utilizat in gluconeogeneza si respectiv echipament enzimatic similar sau identic cu cel din glicoliza
dupa ce in procesul de biosinteza se obtine un intermediar comun celor 2 procese. Cele 2 procese
gluconeogeneza si glicoliza sunt antagonice dpdb biochimic si se produc cu intensitati opuse la
nivelul organismului.
Gluconeogeneza se poate rezaliza din acid piruvic ca produs final al glicolizei din acid
oxaloacetic(proces concurent cu TCA) din aminoacizi, din acid lactic, din glicerina sau glicerol.
50
Intermediarul comun dintre glicoliza si gluconeogeneza este fructozo-1,6- bisfosfatul care este un
punct nodal intre cele 2 procese.
Gluconeogeneza din Piruvat - se realizeaza la nivelul mitocondriei dupa ce piruvatul

rezultat din glicoliza(citosolic) traverseaza membrana interna mitocondriala, acesta fiind permeabil
in raport cu membrana. Procesul de gluconeogeneza din piruvat presupune interventia piruvat
carboxilazei biotin dependenta asupra acestuia in prezenta Co2, intrùn proces endergonic, cand se
formeaza oxalo-acetatul.
Oxaloacetatul intr-un proces deasemenea endergonic se transforma in fosfo-enol piruvat

care este intermediar glicolitic iar Co2 rezultat din aceasta reactie poate fi reutilizat in carboxilarea
acidului piruvic. Fosfoenol piruvatul se transforma ulterior in prezenta enzimelor glicolitice in sens
opus glicolizei in glucoza. In conditii de bogatie in glucoza la nivel celular fosfoenol-piruvatul se
utilizeaza in prezenta piruvatkinazei in scopuri energetice si se transforma in final in acidul piruvic.
Deoarece enzimele implicate in gluconeogeneza sunt alosterice si de data aceasta procesele
biochimice sunt reglate prin intermediul efectorilor alosterici specifici.
Gluconeogeneza din Alanina este procesul care se desfasoara cu viteza cea mai mare si
presupune transformarea alaninei provenite din sistemul muscular la nivelul hepatocitului in acid
piruvic in prezenta transaminazelor. La nivelul muschilor alanina rezulta din acidul piruvic rezultat
ca produs final al glicolizei si datorita solubilitatii in lichide biologice aceasta este preluata de la
acest nivel si transportata prin intermediul lichidelor biologice la nivelul hepatocitului unde sufera
un proces invers in prezenta transaminazelor cu formarea acidului piruvic care urmeaza procesul
de biosinteza a glucozei si respectiv cu formarea amoniacului care tot la nivel hepatocitar se va
trasforma in uree in vederea eliminarii pe cale renala a azotului aminic.
Prin gluconeogeneza din alanina alaturi de obtinerea glucozei se realizeaza deci si o

eliminare continua a azotului din organismul uman.
Gluconeogeneza din acidul lactic se produce continu datorita acestui produs care se
elibereaza continu la nivel eritrocitar si muscular. De la nivelul eritrocitelor si tesutului muscular
acidul lactic solubil este transportat la nivel hepatocitar unde in prezenta LDH se transforma in acid
piruvic care ulterior continua procesul de transformare in glucoza.
Oxaloacetatul-mitocondrial implicat si in TCA poate sa fie implicat si in procesul de

gluconeogeneza dependent de nivelul energetic al organismului la un moment dat. Acesta pentru a
suferi procesul de gluconeogeneza trebuie sa paraseasca mitocondria dar datorita faptului ca este
impermeabil prin MiM acesta necesita o transformare in malat care este permeabil prin membrana
interna mitocondriala si apoi acesta poate parasi mitocondria iar la nivelul citosolului in prezenta
malatdehidrogenazei citosolice va reface oxaloacetatul si va pune in libertate NADH.
51
Acest proces este avantajos celular deoarece de la nivelul mitosolului prin intermediul
NADH sunt eliberati in citosoli echivalenti de reducere(e si p) care vor fi utilizati la acest nivel in
special in biosinteza acizilor grasi. Oxaloacetatul rezultat in acest mod intra in reactia de
transformare in fosfoenol piruvat si de aici mai departe in biosinteza glucozei.
Gluconeogeneza din Glicerina - glicerina rezultata in urma lipolizei de la nivelul

tesuturilor grase este transportata datorita hidrofilicitatii prin intermediul lichidelor biologice si
sufera procesul de gluconeogeneza hepatica preferential. Pentru aceasta glicerolul sau glicerina se
activeaza sub forma de glicerin-fosfat si in final se oxideaza pana la aceton-fosfat care este
intermediar glicolitic si care in final va urma un proces invers glicolizei in vederea obtinerii
glucozei.
Biosinteza lactozei lactoza este zaharidul principal din laptele matern specific tuturor
mamiferelor. Pentru obtinerea lactozei se utilizeaza la nivelul celulelor glucozo-1-P rezultat in urma
transformarii glicogenului in glucoza sau glucozo-6-P rezultat din glucoza in prezenta glucokinazei.
Pentru obtinerea galactozei necesara in condensare glucozo-6-P rezultat in urma izomerizarii
glucozo-1-P sufera activare in prezenta UTP pana la UDP-glucoza care ulterior in prezenta 4-
epimerazei se transforma in galactozo-UTP care in prezenta gucozo-1-P condenseaza 1,4 in
vederea formarii lactozofosfatului.
Procesul biosintetic este endergonic si necesita pentru desfasurare compusi macroergici fie
UTP fie ATP.
Controlul glicemiei se realieaza la nivel hepatocitar si in conditii normale pot exista 2

faze importante: 1 postprandial si 2 interprandial. In conditii postprandiale se realizeaza o
crestere accentuata a concentratiei glucozei sangvine ceea ce permite transformarea glucozei in
energie metabolica preferential iar excendentul de glucoza fie se depoziteaza sub forma de glicogen
sau se transforma in lipide care de la nivelul hepatocitului sunt preluate sub forma de particule
lipoproteice VLDL si transportate in intreg organismul iar in conditii de excedent lipidic se vor
depune la nivelul tesuturilor grase.
Interprandial si in inanitie la nivelul celulei hapatocitare necesarul energetic este satisfacut

prin lipoliza si arderea acizilor grasi rezultati, iar glicemia si glucoza necesara celulelor este
asigurata de transformarea glicogenului in glucoza, pana la epuizarea acestuia.
DIABETUL PA
Metabolismul Lipidelor
Lipidele sunt compusi de natura organica in marea lor majoritate cu caracteristici hidrofobe
pronuntate care tind sa se depoziteze la nivelul tesuturilor grase si care necesita pentru transportul
in organism prezenta particulelor lipoproteice. Ca si zaharidele lipidele se pot intalni in organismul
datorita aportului alimentar sau biosintezei proprii.
52
Datorita hidrofobicitatii lipidelor acestea nu sufera un proces de hidratare ca si zaharidele si din

aceasta cauza ele se vor gasi in depozite in absenta apei.
Comparativ cu zaharidele care poseda un grad de oxidare ridicat in raport cu lipidele care
prezinta un grad de reducere foarte ridicat la arderea metabolica a acestora pentru unitatea de
masa de lipide se obtine o cantitate de pana la 3 ori mai mare decat la arderea aceleiasi cantitati de
zaharid. Tinand cont de faptul ca lipidele se hidrateaza ca si zaharidele, la arderea aceleiasi cantitati
de lipid sa obtine o cantitate de energie de 6 ori mai mare decat la arderea zaharidelor.
Chiar si in aceste conditii cand organismul uman ar trebui sa prefere calea degradativa a
lipidelor in scopuri energetice acest lucru nu se realizeaza deoarece echipamentul enzimatic
specific degradarii zaharidelor este mult mai facil in aceste conditii la nivelul organismului uman se
consuma in prima faza la nivel celular zaharidele in scopuri energetice si ulterior si treptat se
utilizeaza in acesleasi scopuri lipidele.
Lipidele de natura exogena patrund in tubul digestiv si sufera un proces de digestie care se
definitiveaza la nivelul IS unde acizii grasi rezultati alaturi de glicerol sufera pasajul prin peretele
intestinal in vederea patrunderii in fluxul sangvin. De la nivelul peretelui intestinal unde
triacilglicerolii se transforma in diacil, monoacil sau glicerol, acizii grasi rezultati se constituie sub
forma de CM si sub aceasta forma tind sa circule prin lichidele biologice pana la ficat.
De la acest nivel CM remanenti sufera un proces de degradare totala pana la componentii

care ii constituie iar acizii grasi rezultati sunt utilizati fie ca a tare fie sunt supusi unor procese de
transformare fie catabolice fie anabolice la nivel hepatocitar sau la alte nivele unde ajung prin
intermediul part lipoprot VLDL SI LDL. La nivel hepatocitar acizii grasi obtinuti ca atare si impreuna
cu glicerolul vor constitui grasimile triaciliglicerolii proprii si acestia mai departe vor fi utilizati fie
la nivel hepatocitar fie in intreg organismul.
Procesul de absorbtie a lipidelor este facilitate de prezenta Col la niv IS si daca acizii grasi
inferiori pot traversa relativ usor peretele intestinal, acizii grasi superiori vor traversa bariera
intestinala fie facilitat fie sub forma de monoacil sau diacilgliceroli.
In metabolismul lipidelor se remarca procesul de lipoliza care este un proces coordonat

enzimatic si care se gaseste sub influenta efectorilor alosterici intracelulari:glucagon, catecolamine.
In procesul de lipoliza TG se transforma se transforma in diacil monoacil sau glicerina si elibereaza
acizii grasi corespunzatori procesul avand loc in adipocite. Deoarece lipaza care catalizeaza
procesul de lipoliza este o enzima alosterica iar efectorii alosterici prezinta caracteristici hidrofile,
receptorul hormonal specific acestora se gaseste la suprafata adipocitului iar pentru desfasurarea
procesului de lipoliza este necesara eliberarea unui mediator secund specific lipazei dupa ce sa
realizat interactia dintre hormonii hidrofili si receptorul celular.
Receptorul celular implicat in lipoliza este constituit dintr-un grup de proteine intrinseci
care in urma modificarilor alosterice induse de receptarea hormonala induce activarea
adelilatciclazei care activeaza transformarea ATP in cAMP.
53
Acest mesager secund cAMP actioneaza ca efector alosteric in raport cu proteinkinaza care
in forma activa fosforileaza lipaza in vederea activarii ei si actionarii la nivelul moleculelor de
triacilgliceroli si transformarea acestora in triacilgliceroli, monoacil, si glicerol.
In final la nivelul adipocitului sunt eliberati acizii grasi prezenti in TG si respectiv glicerolul.
Acesta datorita hidofilicitatii lui pantrunde in fluxul sangvin si de aici transportat la nivelul
hepatocitar unde fie se utilizeaza in biosinteza tracil-glicerolilor proprii fie se utilizeaza in
gluconeogeneza.
Acizii grasi rezultati in procesul de lipoliza fie sunt utilizati in biosintezele proprii de lipide
fie se utilizeaza in procesul de catabolizare (transformare oxidativa) in vederea obtinerii fie a
intermediarilor metabolici necesari in alte procese fie in scopuri energetice.
In procesul de degradare oxidativa a lipidelor acizii grasi ocupa locul esential deoarece
majoritatea lipidelor din organismul uman contin aceste specii subforma de resturi de acizi grasi. Se
poate realiza degradarea oxidativa a acizilor grasi prin 3 variante, beta oxidarea, alfa oxidarea si
respectiv omega-oxidarea.
Daca prin beta-oxidare din acidul gras se obtine etapizat si in cascada cate 1 un rest
constituit din cate 2 atomi de C(acetil activat) pana la epuizarea tuturor atomilor de C din molecula
acestuia. Daca acidul gras poseda numar par de atomi de carbon in urma beta-oxidarii se obtin doar
molecule de acetil activat. Atunci cand acidul gras poseda numar impar de atomi de carbon se obtin
molecule de acetil activat pana la un nr de 3 atomi de C remanenti care nu se mai transfora ulterior
in acetil activat se contituie ca proprionil activat care in urma unui proces de extensie moleculara
(adaugarea unui atom de C prin carboxilare) se transforma in succinil activat care in final se
transforma in 2 moli de acetil activat.
In procesul de alfa-oxidare din acidul gras initial se elimina un singur atom de C sub forma
de Co2 iar procesul de degradare oxidativa poate continua prin beta-oxidare. In procesul de omega-
oxidare sunt implicati de regula acizii care poseda 2 grupari carboxilice. Procesul de degradare
oxidativa in aceste conditii se realizeaza din ambele capete prin beta-oxidare eliminandu-se de
fiecare data ca produs final acetilul activat.
Specific omului este procesul de oxidare a acizilor grasi prin beta-oxidare foare rar
desfasurandu-se procesele de degradare oxidativa prin alfa resp omega oxidare. Prin degradarea
oxidativa a acizilor grasi produsul final activ este actil activat care fie se utilizeaza la nivel
mitocondrial in TCA fie se utilizeaza la nivel citoplasmatic preferential in biosinteza acizilor grasi
proprii.
Produsul principal al degradarii acizilor grasi este energia metabolica eliberata prin
intermediul caii acizilor tricarboxilici cand alaturi de aceasta se obtin si echivalenti de reducere
utilizati fie in scopuri energetice fie in scopuri biosintetice.
54
Beta-oxidarea AG- acizigrasi (ciclul Lynen)
-presupune utilizarea *** atat din citoplasma cat si din mitocondrie. Procesul de beta-
oxidare incepe la nivelul citoplasmei unde acizii grasi sunt activati in prezenta tiochinazei si a
coenzimei A intr-un proces puternic endergonic.
Acizii grasi de la acest nivel se transforma in acili-coenzimele A corespunzatoare (acilii

activati corespunzator), reactia consumand pentru fiecare mol de acid gras esterificat 2 legaturi
macroergice. Din aceasta cauza ATP se transforma in AMP si tiofosfat, acesta in mediu apoi
citoplasmatic transformandu-se in fosfatii corespunzatori si eliberand si cea de a 2-a legatura
macroergica, energia rezultata in urma acestei eliberari fiind utilizata deasemenea in procesul de
activare.
Tiochinaza citoplasmatica este o metalo enzima in care ionii de magneziu sunt implicati in
procesul de cataliza. Toti acizii grasi destinati beta-oxidarii sufera procesul de activare
citoplasmatica si sub aceasta forma urmeaza sa paraseasca citoplasma si sa patrunda in mitosol
unde continua procesul de beta-oxidare.
Daca acil-activatii care poseda dimensiuni mici din citosol trec liberi prin membrana
interna mitocondriala, moleculele acililor activati mari nu sunt permeabile prin membrana interna
mitocondriala si necesita in vederea transferului 2 specii moleculare distincte: carnitina si resp
translocaza.
Daca carnitina are rolul de a constitui esteri de tip betaina cu radicalii acili, translocaza
realizeaza facilitarea transportului sau transferului acil-carnitinei rezultate din citosol in mitosol.
Translocaza este o proteina intrinseca care are rolul sa recunoasca si sa lege acil-carnitina in
conditii reversibile si in urma legarii acestor specii isi modifica conformatia ceea ce permite
transferul dintr-un compartiment in altul al acil-carnitinelor.
La nivelul mitosolului acil-carnitina transferata prezinta instabilitate si astfel reface

carnitina initiala, care este disponibila pentru reluarea ciclului de transport si respectiv se
reformeaza acilul-activat in prezenta coenzimei A.
La nivelul mitosolului acilul-activat rezultat continua procesul oxidativ pana la

transformarea finala in acetil-activat. Prima reactie la nivelul mitosolului este oxidarea in prezenta
unei dehidrogenaze FAD-dependenta, in urma acestui proces se obtine un produs nesaturat alfa-
beta alaturi de flavinele reduse, care la nivelul mitosolului se descarca pe catena de transport
electronic prin intermediul coenzimei Q si a celorlalte componente, si astfel participa la eliberarea
energiei metabolice inmagazinate.
In urmatoarea etapa compusul nesaturat rezultat anterior interactioneaza cu apa din mediu
cu formarea unui beta-hidroxi-acil-derivat. Acesta sufera in continuare un proces de oxidare in
prezenta altor dehidrogenaze dar NAD dependente cu formarea unui ceto-derivat in pozitia beta,
care datorita instabilitatii lui, in prezenta coenzime A si a acil-tiolazei elibereaza acetilul-activat ca
55
produs final al beta-oxidarii si respectiv un acil-activat care poseda 2 atomi de C mai putini decat
cel initial.
Procesul de beta-oxidare al acilului-remanent(2 atomi de C) continua in acelasi mod la

nivelul mitocondriei pana la epuizarea totala a tuturor atomilor de C din restul acil, care daca
poseda un numar par initial de atomi de C se va transforma in final in m/2 moli de acil-activat,
pentur fiecare mol de acil-activat initial.
Nicotinamidele reduse rezultate in urma procesului de oxidare datorita prezentei lor la

nivelul mitosolului, se vor descarca ca si flavinele reduse, la nivelul catenei respiratorii si in urma
descarcarii de asemenea se pune in libertate energia metabolica corespunzatoare.
Atunci cand acizii grasi initiali poseda un numar de atomi de carbon impar degradarea
oxidativa prin beta-oxidare se realizeaza intocmai ca si cazul in care acidul gras poseda un nr par de
atomi de carbon, in final obtinandu-se de fiecare data alaturi de ultimul acetil-activat un propionil-
activat(acid propionic). Din ratiuni de conservare a materialului organic, organisemele mamiferelor
poseda capacitatea de a transforma propionilul activat in succinil-activat prin carboxilarea acestuia
in prezenta biotinenzimelor.
In prima faza a procesului de carboxilare se obtine metil malonatul activat care in urma
unui proces de izomerizare in prezenta unei mutaze se transforma in acidul-succinic care posedand
4 atomi de C se transforma ulterior tot prin beta oxidare in 2 moli de acetil activat.
Bilant energetic
In beta-oxidare, in prima reactie se consuma 2 legaturi macroergice pentru activare, in

urmatoarele etape rezulta un mol de flavine reduse, 2 moli de ATP, si respectiv un mol de
nicotinamide reduse(3moli de ATP) si respectiv un nr egal cu jumatatea numarului total de atomi
de C din acidul initial de acetil-activat, care intrand in TCA elibereaza 12 moli de ATP pentru fircare
mol oxidat.
Pentru fiecare mol de acid-gras cu numar par de at de C prin procesul de beta-oxidare se

obtine o energie metabolica egala cu (17n/2 -8) mol de ATP, aceasta energie se inmagazineaza sau
se utilizeaza la nivel celular in scopuri proprii celulei.
Beta-oxidarea acizilor grasi nesaturati - se realizeaza prin procesul de beta-oxidare intocmai ca

anterior pana cand gruparea CoE a- *** beta-gama in raport cu electronii pi. Deoarece toti acizii
grasi natural nesaturati se gasesc in configuratie cis este necesar ca in urmatoarea etapa a
procesului degradativ sa se realizeze o izomerizeze si trecerea din confirguratia cis in trans cu
electronii pi in pozitiile alfa-beta.
Izomerul alfa-beta rezultat anterior, sufera toate procesele specifice beta-oxidarii in

continuare in vederea eliminarii prin beta-oxidare a tuturor gruparilor acetil din molecula acidului
initial.
56
Beta-oxidarea acizilor alfa-ramificati - in procesul de degradare a acestor specii se realizeaza

oxidarea direct la nivelul mitocondriei prin implicarea flavinelor oxidate si a nicotinamidelor
oxidate cu obtinerea beta-cetoacidului corespunzator in urma caruia prin reactia cu coenzima A se
elimina prima molecula da propionil activat, in care gruparea metil prezenta in acidul initial sub
forma de ramificatie se regaseste in aceasta molecula. In continuare acilul activat rezultat dupa
prima spira urmeaza degradarea prin beta-oxidarea normala cu eliminarea treptata a tuturor
gruparilor acetil-activat.
Propionilul activat anterior urmeaza transformarea in succinil CoE A, ca si in cazul

degradarii acizilor grasi cu nr par de atomi de C, iar acetilul activat format intra in TCA in vederea
eliberarii energiei metabolice.
Beta-oxidarea acizilor grasi beta-ramificati sufera procese degradative pana la constituirea

primului acetil activat dupa care se elibereaza acilul corespunzator care si el de asemenea urmeaza
procesul de degradare prin beta-oxidare. Din punct de vedere al energiei metabolice eliberate
procesele de beta-oxidare indiferent de natura acidului initial se desfasoara asemanator cu
particularitati dependente de structura acestora iar dpdv energetic cantitatea de energie
metabolica eliberta este apropiata.
Catabolizarea acizilor grasi prin alfa-oxidare
Spre deosebire de b-oxidare care se desfasoara simultan in citosol si mitosol, alfa-oxidarea

se desfasoara doar in peroxizomi si presupune dezvoltarea acelorasi reactii cu exceptia primei
reactii in care se elimina un singur atom de C sub forma de Co2, datorita constituirii alfa-hidroxi-
derivatului si respectiv alfa-cetoderivatului. Dupa eliminarea primului atom de C(alfa-oxidare)
procesul de degradare totala a restului de acid gras se realizeaza la nivelul mitosolului dupa
transferarea acestuia din peroxizomi si se realizeaza prin beta-oxidare.
Catabolizarea acizilor grasi prin omega-oxidare
Ca si alfa oxidarea, omega-oxidarea se produce rar la nivelul organismului uman iar locul de
desfasurare sunt microzomii. In prima etapa a procesului de oxidare se realizeaza oxidarea
ultimului atom de C in raport cu gruparea carboxil, cu formarea unui acid dicarboxilic. Dupa
constituirea acestuia din microzomi, acidul dicarboxilic este transferat in mitosol unde se
desfasoara procesul de oxidare prin beta-oxidare incepand de la ambele capete. In acest mod
procesul oxidativ este mult mai rapid decat in cazul beta-oxidarii simple, iar produsii rezultati
poseda aceleasi caracterisitici ca si in cazul acesteia.
Cetogeneza si cetoliza
Corpii cetonici sunt molecule de dimensiuni mici care rezulta ca intermediari sau ca produsi
de degradare excedentara a acizilor grasi. Daca acizii grasi sunt insolubili in lichidele biologice,
corpii cetonici datorita dimensiunilor mici si gruparilor cu caracteristici hidrofile pe care le poarta,
sunt olubili in lichidele biologice, si de aceea se numesc echivalenti solubili ai acizilor grasi.
57
Acesti compusi in urma patrunderii la nivelul majoritatii celulelor din organism, prin
circulatia libera, facilitata de lichidele biologice, sufera procese de ardere in urma careia se
elibereaza energia metabolica. Din aceasta cauza acesti compusi sunt agreiati sa fie oxidati la nivelul
unor celule in vederea obtinerii energiei metabolice in conditiile in care fie zaharidele sunt in
cantitati mici si limitate, fie in anumite stari patologice(diabetul zaharat). Cele 3 specii moleculare
care constituie corpii cetonici sunt: acidul aceto-acetic, beta-hidroxi-butilic si respectiv acetona.
Corpii cetonici se obtin la nivel celular din acetilul activat, acetilul activat in prezenta
tiolazei si a CoE A se transforma in aceto acetat intr-un proces reversibil. Aceto-acetatul rezultat
poate fi utilizat ca atare dar prin reducere in prezenta nicotin-amidelor reduse se transforma in
beta-hidroxi-butilat.
Prin procesul de transformare a acetilului activat in corpi cetonici se obtin de fiecare data
compusi cu mare posibilitate de deplasare in intreg organismul, ei biosintetizandu-se la nivel
hepatocitar. Deoarece la nivelul hepatocitului nu exista enzime specifice utilizarii acestor
componente moleculare ca produsi de aredere in totalitate dupa biosinteza(cetogeneza) corpii
cetonici migreaza la nivelul majoritatii celorlalte tesuturi in vederea obtinerii energiei metabolice.
La nivelul muschilor scheletici, corpii cetonici se ard in deficitul de zaharide (in perioada de
post sau in diabetul zaharat), la nivelul miocardului corpii cetonici sunt degradati oxidativ in
scopuri energetice preferential in conditii normale ca si la nivel renal, diafragma utilizeaza corpii
cetonici ca sisteme nergo-gene si in creier.
Atunci cand corpii cetonici sunt supusi proceselor de oxidare acestia sufera un proces de
activare in prima faza in prezenta CoE A si apoi sufera un proces de degradare pana la acetil-activat
(compusul din care s-au constituit) care ulterior la nivelul mitosolului si catenei de trasport
electronic sufera procesul de degradare oxidativa prin TCA si respectiv fosforilare oxidativa si
eliberarea pentru fiecare mol de acetil activat a unui nr de 12moli de ATP.
Procesul de transformare a corpilor cetonici in acetil activat si respectiv degradarea

acestuia se numeste cetoliza. Procesul de cetogeneza si cetoliza se desfasoara in organismul
uman continu insa de intensitati diferite. Se poate distinge astfel procesul de cetogeneza si respectiv
procesul de cetoliza patologica si nepatologica. Atunci cand organismul uman se gaseste in conditii
normale si necesita un consum crescut de energie prefera aceasta alternativa in special in gestatie
si lactatie.
Tot in conditii normale organismul uman poate utiliza aceste cai in postul fiziologic sau
nefiziologic, prelungit sau scurt. In conditii patologice cetogeneza si cetoliza se desfasoara accelerat
in diabetul zaharat si respectiv in deficienta de aport glucidic.
Atunci cand in organismul uman se desfasoara procesele metabolice la nivelul principalelor

biomolecule in vederea transformarii si utilizarii acestora, compusul intermediar fundamental este
acetilul activat, acesta indiferent de provenienta(chiar daca provenienta majoritara este de natura
58
lipidica) poate suferi modificari si utilizari variate dependent de necesarul energetic celular, sau de
necesarul de compusi rezultati prin biosinteza celulara proprie.
Atunci cand acetilul activat se obtine din lipide, procesul se numeste lipoliza in prima faza in
care grasimile din organism prezente majoritare subforma de triacilgriceroli in tesuturile adipoase
pun in libertate acizii grasi si respectiv glicerolul sau glicerina. De la acest nivel acizii grasi datorita
insolubilitatii lor sunt preluati de albumine si transportati prin intermediul lichidelor biologice in
intreg organismul iar la nivel hepatocitar acestia pot suferi transformarea in acetil CoE A care la
nivelul mitocondriei si respectiv citosolului poate suferi transformari biochimice, fie biosintetice fie
catabolice.
La nivelul mitocondriei acetilul-activat se transforma preferential prin TCA in vederea

eliberarii energiei metabolice si doar in excedent in corpi cetonici care ulterior sunt utilizati in
aceleasi scopuri iar la nivelul citosolului celulelor acetilul activat este utilizat preferential in
biosinteza acizilor grasi proprii celulei care ulterior constituie triacilglicerolii corespunzatori
organismului in vederea transportarilor si depozitarii la nivelul tesuturilor grase, de unde ulterior
prin lipoliza se pot utiliza.
Aparitia corpilor cetonici excedentari in organismul uman se datoreaza lipsei acute de

zaharide care ar trebui sa se degradeze oxidativ preferential la nivel celular in vederea eliberari
energiei metabolice. In aceste conditii de lipsa zaharidica lipoliza este accelerata apar cantitati
excedentare de acizi grasi circulanti(hiperlipemie) si respectiv cantitati excedentare de acetil-
activat care neputand patrunde total in TCA se va transforma in corpi cetonici si sub aceasta forma
este utilizat cu rol energetic.
Cresterea concentratiei circulante de corpi cetonici(cetonemie) conduce la depasirea

barierei la nivel inalt si astfel daca in conditii normale cetonuria este 0, in conditii de cetogeneza si
cetoliza accentuata se inregistreaza si cetonuria (o parte din corpii cetonici circulanti parasesc
organismul uman prin intermediul urinei).
Prezenta corpilor cetonici in urina determina pe de o parte cresterea aciditatii acesteia, si

pe de alta parte transferul ionilor de Na si K sub forma de saruri ale corpilor cetonici care se elimina
din organism simultan cu eliberarea corpilor cetonici, in acest mod se inregistreaza o scadere
treptata a ionilor de K si Na in organism materializata prin scaderea rezervei alcaline a acesteia.
Pentru ca speciile moleculare denumite corpi cetonici poseda molecule mici, prezinta
capacitate de osmoza si respectiv capacitatea de a modifica presiunea osmotica la nivelul lichidelor
biologice, in raport cu membranele celulare. Din acesta cauza fiind substante osmotic-active induc
poliuria si respectiv senzatia de insetare si de deshidratare.
59
Biosinteza acizilor grasi
Biosinteza acizilor grasi se realizeaza in majoritatea tesuturilor din organismul uman dar
preferential la nivel hepaticitra si tesutul adipos. De asemenea cantitati ** se biosintetizeaza la
nivelul IS, paman, si glande mamare. Procesul de bio**** pentru organismul uman procesul
citoplasmatic este cel mai uzitat in raport cu cel mitocondrial. Procesul de biosinteza indiferent de
zona celulara unde se desfasoara utilizeaza ca reactiv sau reactant de baza acetilul activat si din
aceasta cauza intre biosinteza si TCA exista un echilibru permanent, niciodata cele 2 procese
neputandu-se desfasura cu aceiasi intensitate.
De regula procesul biosintetic lipidic se realizeaza pe un font de necesar energetic satisfacut

atunci cand procesul TCA este puternic diminuat, atunci cand acetilul-activat fie la nivel
mitocondrial fie la nivel citoplasmatic este implicat preferential in biosinteza.
Biosinteza citoplasmatica a acizilor grasi - necesita acetilul activat care interactioneaza intr-o
etapa ulterioara in vederea desfasurarii procesului biosintetic dupa ce in prima etapa in prezenta
biotin enzimelor se realizeaza obtinerea malonilului activat din acetilul activat intr-un proces
puternic endergonic. Procesul de carboxilare a acetilului activat se desfasoara dupa un mecanism
ping-pong in care enzimele biotin activate sunt activate de citrati.
Citratul excedentar apare doar atunci cand exista un excedent energetic celular si din
aceasta cauza procesul TCA este diminuat fiind accelerata prima etapa a procesului biosintetic care
utilizeaza aceiasi specie moleculara, acetilul-activat. Produsul de reactie a reactiei de carboxilare
este malonilul-activat care in urmatoare etapa sufera un proces de condensare la nivelul unui acil-
activat in expansiune cu formarea unui beta-hidroxi-derivat.
In urma condensarii dintre cele 2 specii se elimina Co2 care poate fi reutilizat in prima
etapa a proceslui biosintetic. Procesul de condensare necesita nicotin-amid fosfati redusi care
rezulta preferential din ciclul degradativ al pentozo-fosfatilor specific zaharidelor.
Daca nicotin-amidele reduse sunt prezente in procesele catabolice fara exceptie, nicotindamid
fosfatii redusi se intalnesc in majoritatea proceselor biosintetice, si din aceasta cauza necesarul
acestora este stabilit pe baza degradarii zaharidelor.
In etapa beta-hidroxiderivat procesul biosintetic al acizilor grasi urmeaza etapelor inverse

ale betaoxidarii in care treptat treptat se adauga cate 2 atomi de C acilului activat rezultat pana se
formeaza molecula finala a acestuia. Pentru realizarea procesului biosintetic citoplasmatic prezenta
acetilului-activat in citoplasma este impiedicata de faptul ca acesta este este impermeabil in raport
cu membrana interna mito-condriala deoarece aceasta specie se formeaza numai in mitocondrie
indiferent de sursa (zaharide, acizi grasi sau aminoacizi, sau proteine).
Chiar si atunci cand acetilul activat se obtine din zaharide prin glicoliza, se obtine ca produs
final piruvatul care fiind permeabil in raport cu membrana interna mitocondriala(Mim), o
traverseaza si la nivelul mitosolului in prezenta piruvat-dehidrogenazei se transforma in acetil-
60
activat, prin decarboxilare. Prezenta acetilului activat in citosol se realizeaza dupa transformarea
acestuia in citrat in prezenta oxaloacetatului, citratul fiind permeabil in raport cu Mim poate parasi
mitosolul si astfel soseste in citosol.
Biosinteaza mitocondriala a acizilor grasi - este minoritara si presupune alungirea unui acil
existent prin adaugarea succesiva a cate unui acetil acestuia in conditii catalitice. In prima faza a
procesului biosintetic se inregistreaza o condensare dintre acilul-activat si acetilul activat in
prezenta CoE A cu formarea unui ceto-acid derivat sau acil-activat, care in prezenta nicotinamidelor
reduse se transforma in beta-hidroxiderivatul corespunzator si respectiv prin deshidratare se
obtine acilul nesaturat corespunzator care in urma reducerii in prezenta nicotinamid fosfatilor
corespunzatori se transforma in acil-CoE care poseda 2 atomi de C suplimentari in raport cu acil
CoE initiala.
Procesul de elongare poate continua pana la desavarsirea totala a acestuia.
Intermediarul fundamental implicat in metabolismul lipidelor si acizilor grasi este acetilul-

activat care poate suferi un numar mare de transformari dependent de concentratia celulara a
acetuia. Transformarea preferentiala a acestuia este prin TCA cand alaturi de acetilul activat
rezultat din beta-oxidare se alatura si acetilul activat rezultat din glicoliza. Atunci cand energia
celulara este suficienta acetilul activat poseda 2 variante distincte de utilizare transformarea in
corpi cetonici corespunzatori si respectiv transformarea in acizii grasi corespunzatori prin
biosinteze.
Acizii grasi rezultati anterior din acetilul-activat se pot utiliza fie ca depozite si respectiv ca
rezerve energetice. Legatura dintre metabolismul glucidic si lipidic atunci cand in organismul uman
exista un excedent zaharidic se materializeaza prin accelerarea glicolizei cresterea concentratiei
acidului piruvic celular, cresterea concentratiei acetilului activat si respectiv cresterea biosintezei
acizilor grasi care in final in prezenta albuminelor sunt transportati de la nivel celular la nivelul
celulelor grase unde se depun.
Acizii grasi circulanti excedentari la nivelul tesuturilor grase se vor transforma preferential
in triacil-gliceroli care se depun la aceste nivele si se materializeaza sub forma de stocuri
energetice, pentru lipogeneza este necesar ca glicerolul sau glicerina sa fie activata subforma de
grlicrol fosfat in prima etapa, si ulterior aceasta sa fie transformata in prezenta acilului activat intr-
un fosfolipid care in prezenta mediului apos si a altui mol de acil activat sa se transforme in final in
TG.
Metabolismul aminoacizilor
Aminoacizii se intalnesc in concentratii foarte mici la nivel circulator datorita faptului ca ei

provin din degradarea(digestia) proteinelor din alimentatie majoritar, dupa ce traverseaza bariera
intestinala si din circulatia sangvina sunt foarte usor si rapid eliminati in vederea utilizarii lor fie in
scopuri biosintetice(majoritar) fie in scopuri catabolice.
61
Degradarea proteinelor sau polipetidelor din organismul uman se realizeaza pentru proteinele si
polipeptidele exogene la nivelul tubului digestiv, alaturi de aceasta exista si degradarea proteinelor
intrinseci datorita timpului de viata limitat pe care il au toate proteinele din organism.
Acestea se degradeaza pana la nivelul de aminoacizi la nivel celular si astfel se recupereaza

toti aminoacizii constituienti si respectiv se recupereaza N de care toate organismele au stricta
necesitate. In organismul uman aminoacizi se pot biosintetiza limitat si in conditii de necesitate si
acest lucru se refera doar la aminoacizii neesentiali deficitari la un momentdat care facand parte
din aminoacizii standard sunt strict necesari in procesul biosintetic proteic.
Orice proces biosintetic proteic se intrerupe atunci cand aminoacidul standard necesar
lipseste, si odata cu aceasta intrerupere se inregistreaza o diminuare a cantitatii de proteine si
respectiv o diminuare sau o deprimare a functiei proteinei care de cele mai multe ori se manifesta
prin dezvoltarea unor stari patologice. Din aceasta cauza aportul tuturor aminoacizilor si in special
a aminoacizilor esentiali in organismul uman este strict necesar pentru a asigura desfasurarea
tuturor functiilor induse de prezenta cantitatilor necesare de proteine, atat la nivel celular cat si la
nivel extracelular.
Referitor la timpii de viata ai proteinelor sau timpii de injumatatire exista in invariabilitate

foarte mare a acestora, dependent de natura chimica. Polipeptidele sau proteinele cu timp de viata
cel mai scurt fac parte din clasele enzimelor sau hormonilor in care timpii de injumatatire sau
timpii de viata ating de la cateva fractiuni de secunda la cateva secunde, dupa care trebuie distruse
in vederea recuperarii aminoacizilor constituienti.
Odata cu distructia acestor este strict necesara biosinteza proteica in vederea asigurarii
acestor specii cu functii deosebit de importante in desfasurarea metabolismului. La nivelul acestor
molecule se pune problema mentinerii in concentratii adecvate in asa fel incat la nivel celular sau la
nivel extracelular sa se desfasoare prin activitatile lor toate functiile conferite de acestea. Din acesta
cauza in deficitul aminoacizilor in special esentiali apar deficite de functii si respectiv starile
patologice.
Alte specii moleculare de natura proteica din clasa albuminelor poseda timp de viata mult
mai mari si se biosintetizeaza in cantitati foarte mari(asiguratoare), timpii de injumatatire in cazul
lor atingand ordinul zecilor de zile. Albuminele chiar daca poseda functii mai putin specializate
decat cele ale hormonilor sau enzimelor sunt strict necesare atat in procese de transport pentru
lipide cat si in reglarea presiunii osmotice la nivelul lichidelor biologice.
62
Catabolizarea aminoacizilor
Avand in vedere structura aminoacizilor in care se intalnesc cele 2 grupari functionale

amino si carboxil catabolizarea aminoacizilor presupune in prima etapa sau prima faza eliminarea
acestor grupari si ulterior acestei faze, scheletul hidrocarbonat ramas va fi utilizat in diverse linii
sau cicluri metabolice fie in scopuri energetice fie in scopuri biosintetice. Eliminarea gruparii amino
se poate realiza prin 3 variante: deaminarea, transaminarea, si respectiv eliminarea amoniacului.
Iar eliminarea gruparii carboxil se poate realiza prin decarboxilare. Ambele faze de eliminare
necesita la nivel celular prezenta unor enzime specifice, capabile sa realizeze transformarile
aminoacizilor in structuri remanente capabile sa fie utilizate ulterior.
Deaminarea se poate realiza prin mai multe variante: deaminarea oxidativa, reductiva si
hidrolitica. In deaminarea oxidativa se utilizeaza o dehidrogenaza FAD dependenta in care
hidrogenul este preluat simultan de la gruparea amino si de la C din pozitia alfa si-l transfera
directe pe oxigenul molecular cu formarea peroxidului de H ca produs secundar si a unui imino-acid
ca produs principal.
Imino-acidul rezultat datorita instabilitatii in mediul apos elimina amoniacul si in final

formeaza alfa-cetoacidul corespunzator, capabil sa patrunda in diverse linii sau cicluri metabolice.
Deaminarea reductiva - presupune acceptarea atomilor de H la nivelul atomului de C alfa

consecutiva cu eliminarea amoniacului sub forma gruparii amoniu si formarea produsului principal
de reactie un acid carboxilic corespunzator amino-acidului.
Deaminarea hidrolitica presupune interventia apei din lichidele biologice prin intermediul
gruparilor OH care au rolul de a substitui gruparea amino din alfa-aminoacid cu formarea hidroxi-
acidului corespunzator si eliberarea in lichidele biologice a amoniului.
Indiferent de calea urmata de aminoacid in vederea eliminarii gruparii amino (N-aminic)

produsul secundar de fiecare data este aminiacul sau amoniu, care pot actiona la nivelul
organismului uman ca si compusi toxici. Din aceasta cauza amoniacul rezultat la nivel celular
trebuie sa fie incorporat in diversi compusi cu capacitate toxica joasa, sau capacitate netoxica.
In organismele mamiferelor cel mai cunoscut compus care incorporeaza amoniacul din
aminoacizi este glutamina care este un aminoacid standard si care transporta datorita solubilitatii
lui amoniacul sub forma legata si netoxica in intreg organismul.
In organismele inferioare sau in regnul vegetal de regula amoniacul este preluat din
procesele de deaminare sub forma de asparagina si sub aceasta forma este transportat amoniacul in
intreg biosistemul.
Avand in vedere aceste consideratii la nivelul organismului uman, glutamina la nivel

circulator se gaseste in concentratii de peste 5 ori mai mari decat media concentratiilor celorlalti
aminoacizi.
63
Glutamina circulanta poate fi utilizata in biosinteza unor compusi cu N (nucleotide) dar de regula
aceasta in urma circulatiei prin intermediul lichidelor biologice poate ajunge, fie la hepatocit, fie la
celula renala unde sufera transformari hidrolitice in conditii enzimatice, refacand acidul glutamic
din care sa constituit si respectiv amoniacul.
Daca amoniacul de la nivelul ficatului se utilizeaza preponderent in biosinteza ureei ca

produs de excretie si netoxic urmand ca aceasta sa elimine N aminic pe cale renala datorita
hidrosolubilitatii sale, iar glutamina de la nivelul renal se va transforma in aceiasi produsi ca si la
nivel hepatic dar la acest nivel amoniacul se utilizeaza ca atare ca rezerva alcalina pentru
mentinearea prin tamponare a unor intervale de pH bine determinate.
La nivelul sistemului muscular unde se pot produce procesele de deaminare acidul glutamic
excedentar rezultat in special la nivel hepatocitar are rolul de a prelua amoniacul rezultat de al
transforma in glutamina si ulterior aceasta prin intermediul lichidelor biologice sa reajunga la ficat
sau la rinichi. Se realizeaza astfel un circuit al N aminic in intreg organismul prin intermediul celor
3 tesuturi distincte la care participa alaturi de aceastea toate celelalte tesuturi din organismul
uman.
Tansaminarea este importanta in organism, fie ca este importanta in preluarea N aminic si

transformarea aminoacidului intr-un cetoacid si respectiv alt aminoacid, fie ca este utilizata in
biozinteza aminoacizilor neesentiali atunci cand aportul din mediu(hrana) este diminuat sau
lipseste.
Distributia gruparii amino gruparea amino din aminoacizi poate urma diverse cai prin
care se doreste eliminarea N aminic dependent de anumit grupe de specii. Daca animalele terestre
care au acces la apa excreta N-aminic prin uree(ureotelice), reptilele si pasarile care au acces limitat
la apa transforma N-aminic in acid uric care spre deosebire de amonic este foarte putin solubil in
lichidele biologice si se elimina din organism sub forma unor paste.
Animalele marine care au acces nelimitat la apa, elimina amoniacul fara a fi prelucrat chimic
si fara sa consume energie metabolica pentru obtinerea produsilor de excretie. Urea este compus cu
masa moleculara mica, hidrosolubil care este netoxic si care la nivelul organismului uman se
biosintetizeaza in hepatocit prin consum de energie comparativ cu amoniacul care este toxic in
special pentru creier la concentratii care depasesc 2mg/L. Ureea este preferabil sa fie biosintetizata
in organismul uman deoarece cantitatea de N aminic rezultata in timp in urma proceselor
metabolice este suficient de mare incat sa afecteze starea de sanatate si chiar poate sa induca si
moartea.
Totusi in organismul uman, in circulatie (lichidele biologice), amoniacul exista in

concentratii limitate (foarte mici) care sa asigure pe de o parte rezerva alcalina, pe de alta parte sa
asigure substituirea cationilor de N sau de potasiu atunci cand acestia se gasesc in concentratii
reduse la nivel celular.
64
Procesul biosintetic al ureei (ciclul Cori) - se desfasoara in conditii endergonice si

dependent de enzimele care participa la biosinteza se poate desfasura in mitocondrie si respectiv
in citoplasma. Procesel mitocondriale sunt procesele care initiaza ureo-sinteza, iar cele
citoplasmatice sunt cele care definitiveaza procesul biosintetic.
Prima etapa a procesului biosintetic este biosinteza carbamoilfosfatului in prezenta

carbamoilfosfat-sintetazei(I) in care amoniacul interactioneaza intr-un proces endergonic cu Co2
din mitocondrie sub forma de bicarbonat. In acest proces se consuma 2 legaturi macroergice pentru
fiecare mol de N-consumat (puternic endergonic), pirofosfatul rezultat din reactie fiind utilizat
in*** continuarea celei de a 2-a legaturi macroergice necesare procesului.
Carbamoilfosfat-sintetazaI mitocondriala prezinta activitatea enzimatica cea mai mica

dintre toate enzimele ciclului Cori si din aceasta cauza prima etapa este determinant de viteze. In
urmatoarea etapa a procesului biosintetic, carbamiolfosfatul ulterior sintetizat interactioneaza cu
ornitina cu formarea citulinei.
Acesta reactie este strict necesara deoarece pregateste constituirea argininei ca intermediar
biosintetic prin introducerea in molecula ornitinei a inca unui atom de N. Citulina rezultata in
mitosol datorita posibilitatii de traversare a membranei interne mitocondriale paraseste
mitocondria si patrunde in citosol unde in prezenta acidului aspartic adauga inca un atom de azot
pentru constituirea arginino-succinatului ca produs intermediar in conditii endergonice. Si de
aceasta data se consuma 2 legaturi macroergice pentru fiecare mol de citulina.
Arginino-succinatul care poseda o legatura de tip baza shiff este instabil tinde sa se
stabilizeze prin tautomerie iar produsul rezultat in mediu apos se transforma in arginina si
elibereaza ca produs secundar acidul fumaric. Acidul fumaric rezultat ca produs secundar intra in
TCA si astfel exista o legatura stransa prin acest intermediar intre cele 2 cicluri.
Acidul fumaric fie se utilizeaza ca atare fie se transforma in malat sau oxaloacetat si alaturi
de utilizarea sa in TCA in prezenta oxaloacetatului poate suferi fie conversia la piruvat fie un proces
de transaminare cu refacerea aspartatului fie se poate utiliza in gluconeogeneza.
Arginina rezultat ca produs intermediar sufera la nivelul citosolului hepatocitar un proces

hidrolitic care se materializeaza prin eliberarea ureei ca produs final si refacerea ornitinei care ca si
in cazul TCA a oxalatului care actioneaza ca un catalizator refacandu-se la finalul fiecarui ciclu si
aceasta(ornitina) poate fi considerata ca un catalizator deoarece este refacuta calitativ si cantitativ
la sfarsitul fiecarui ciclu Cori.
De la nivelul hepatocitului ureea datorita solubilitatii sale paraseste hepatocitul, intra in

circuitul lichidelor biologice, si paraseste organismul prin intermediul rinichiului. Procesul
biosintetic al ureei este puternic endergonic, pentru fiecare mol de uree rezultata consumandu-se
cate 4 legaturi macroergice iar dpdv al bilantului material fiecare mol de glucoza consuma un mol
de Co2 si respectiv 2 grupari amino, care dau N-aminic regasit in uree.
65
La nivelul organismului uman atunci cand se intensifica procesele de degradare metabolica

a proteinelor (in inanitie sau in hiperconsum proteic creste cantitatea de N aminic circulanta si din
aceasta cauza sunt activate toate enzimele ciclului Cori in vederea intensificarii biosintezei urinei in
asa fel incat aceasta sa asigure eliminarea rapida si eficienta a N-aminic rezultat.
Procesul cori datorita faptului ca se gaseste sub controlul carbamoilsintetezei(I) este activat
prin activarea acestei enzime in special, activare care se datoreaza cresterii concentratiei
glutamatului circulant care provine din necesarul de anihilare a amoniacului eliberat. In acest mod
prin cresterea concentratiei glutamatului se intesifica procesul biosintetic prin interventia acestuia
ca efector alosteric pentru enzima.
Ureea se mentine intr-un interval de concentratie relativ contant la nivel sangvin in jurul
valorii de 0.5g/L si aceasta este biosintetizata dependent de factorii alimentari dar si dependent de
varsta si sex, ea nefiind un produs osmotic activ(comparativ cu corpii cetonici) nu va antrena o
eliminare excesiva de apa pe cale renala din organism. Deoarece dependent de structura
aminoacizilor supusi procesului de metabolizare rezulta diversi intermediari in care este
conservata cantitatea de C, acesti intermediari pot intra in functie de structurile lor in diverse
procese biosintetice.
Se cunosc astfel 2 mari clase de aminoacizi: glucogenici si cetogenici. Daca aminoacizii care
se transforma in acetil activat/aceto acetat, fac parte din grupul cetogenici, ceilalti aminoacizi care
se transforma in intermediari glicolitici sau intermediari ai TCA care pot intra in gluconeogeneza
acestia sunt glucogenici.
Degradarea aminoacizilor cu 3 atomi de C
De regula la aceasta categorie de aminoacizi in urma degradarii se obtine ca produs final

acidul piruvic, dependent de natura chimica a acestora.
Fenilalanina sufera un proces de catabolizare dupa ce se transforma in tirosina prin oxidare

in prezenta monooxigenazelor. Prin transformarea tirosinei in compusi cu mase moleculare mici se
realizeaza eliminarea rapida a aminoacidului din organism, iar atunci cand monooxigenaza care
asigura transformarea fenilalaninei in tirosina prezinta afinitate enzimatica slaba, o mare parte din
fenilalanina nu se poate metaboliza si ramane in circuitul sangvin.
Prin cresterea concentratiei fenilalaninei circulantei aceasta se va transforma in acilfenil

piruvic prin transaminare si din aceasta cauza se instaleaza la nivelul organismului fenilcetonuria
care afecteaza in special procesele biochimice de la nivelul creierului. In acest fel apar disfunctii
profunde la nivelul creierului manifestat clinic. Daca in procesul de metabolizare a fenilalaninei,
activitatea enzimatica a monoxidazei este normala, in schimb activitatea enzimatica a enzimelor
care transforma tirosina ca acetoacetat exista o disfunctie, se acumuleaza prin cresterea
concentratiei anumiti intermediari care conduc la alcaptonurie manifestat prin inchiderea la
culoare a urinei si pigmentare oaselor.
66
Biosinteza si degradara HEM-ului
Hem-ul prezinta o molecula relativ mica tetrapirolica care leaga la nivelul atomilor de N
ionii de FE din Hb, Mb, CoE B. Daca biosinteza hemului se realizeaza doar pe baza glicinei si
acetilului procesul de degradare a acestuia atunci cand timpii de viata a moleculelor pe care le
constituie a expirat se va transforma succesiv in intermediari atat la nivelul mitocondriei cat si la
nivelul citoplasmei dependent de natura enzimelor si pozitionarea acestora la nivel celular.
Procesul catabolic al hemului incepe la nivel mitocondrial, cand in acest organit se obtine ca
produs intermediar biliverdina care este solubila in lichidele biologice. Procesul se desfasoara atat
in ganglionii limfatici cat si in splina si ficat si continua cu transformarea biliverdinei in biliverdina
care este insolubila in lichidele biologice datorita moleculelor care adopta o structura relativ liniara
intre care se realizeaza legaturi de H intre acestea nepermitand constituirea de legaturi cu
moleculele apei in vederea solubilizarii.
Datorita insolubilitatii in lichidele biologice bilirubina este este lagata in vederea constituirii
unor complexe in prezenta albuminelor capabile sa circule prin organism pana la nivel hepatocitar.
La acest nivel bilirubina este legata de albumine este solubilizata si legata in prezenta acidului
glucuronic sub forma bilirubinglucuronatilor. Acestia sunt secretati in bila de unde ajung in
intestinul subtire si respectiv gros unde se transforma bilirubina in urobilirogen.
In urma hidrolizei bilirubin-glucuronatului urobirunogenul este solubil si la nivelul I gros

poate suferi un proces de reabsorbtie si prin intermediul sangelui sa circule in organism sau la
acelasi nivel se poate transforma in stercobilina ca produs de excretie insolubil prin intermediul
fecalelor. La nivel renal urobilirogenul se transforma in urobilina care de asemenea este solubila in
lichidele biologice si se elimina prin intermediul urinei.
Daca in organismul uman se constata ca la nivel urinal sau in fecale lipseste urobilirogenul
se poate diagnostica prezenta unei obstructii a canalului biliar deoarece bilirubinglucuronatul nu
mai poate parasi hepatocitul pentru a pentrunde in circuitul biliar. In biosinteza hemului sunt
antrenate tesuturi splenice, hepatice, si respectiv maduva si procesul biosintetic presupune
formarea ca intermediar a acidului delta-amino-levulinic.
In procesul biosintetic acidul delta-amino-levulinic se transforma in alti intermediari prin

ciclizare intramoleculara dupa ce acesta paraseste mitocondria unde a fost sintetizat si patrunde in
citosol. Prin ciclizare intramoleculara citoplasmatica acidul delta-amino-levulinic se transforna in
prezenta unor Zinc-enzime in pirol.
Atunci cand din Zn-enzime, cationul divalent al zincului este substituit cu un alt cation
metalic (in special Pb) se inactiveaza puternic enzima de ciclizare intramoleculara iar acidul d-a-l va
prezenta o crestere accentuata a concentratiei in lichidele biologice. Prin aceasta crestere circulanta
67
de concentratie acidul d-a-l se va transforma in acid gama-amino-butilic care va induce dezvoltarea

unor pshihoze, care sunt efectele imediat sau cronice ale intoxicatiilor cu Pb.
Atunci cand la nivelul organismului uman se produce o puternica catabolizare a hemului

apare un excedent de bilirubina insolubila care tinde, in absenta albuminelor, sa se depuna la
nivelul unor tesuturi, in special la nivelul tegumentelor, iar acestora li se imprima o culoare galben.
Acest proces de desfasoara in special la nivelul organismelor nou-nascutilor si eliminarea sa se
realizeaza relativ usor si rapid prin expunerea corpului la radiatii ultraviolete care au rolul de a
activa degradarea bilirubinei din tesuturi si eliminarea acestora sub forma de produsi hidrosolubili
cu mase moleculare mici.
Acest proces de galbenare se poate realiza si la nivelul organismului adultului, fie in

obstructii biliare, fie in disfunctia hepatica, fie atunci cand este intesificat procesul de distructie
exagerata a hemului.
Biosinteza aminelor biogene (pa) vezi sem I
Glutationul
-gamaglutamilcisteinulglicina- ce biosintetizeaza din aminoacizii componenti ca tripeptid in afara

codului genetic fiind singurul peptid sau polipeptid care se biosintetizeaza dupa necesitati. Procesul
biosintetic este endergonic si alaturi de o legatura amidica exista si o legatura peptidica in molecula
acestuia.
Glutationul prezinta importanta mare in organismul uman datorita caracterilor

antioxidante induse de prezenta gruparilor tiol, in forma redusa a acestuia. In procesul antioxidant
initiat de glutation acesta se va transforma in forma oxidanta corespunzatoare a acestuia si va
actiona preponderent asupra speciilor reactive ale oxigenului.
In organismul uman glutationul este implicat in mentinerea statusului reducator al unui

mare numar de biomolecule, care numai sub acesta forma sunt active si prezinta functie biologica.
In absenta acestuia, se pot instala diverse stari patologice care pot conduce la moarte atunci cand
concentratia formei oxidate depaseste pe cea a formei reduse.
Biozinteza glutaminei
-necesita prezenta a 2 enzime, glutamin sintetaza si glutaminaza si presupune transformarea

acidului glutamic in glutamina care ulterior reface acidul glutamic in mediu apos in prezenta
glutaminazei. Metabolismul desfasurat prin glutaminogeneza se poate realiza atat la nivel renal cat
si la nivel hepatocitar.
Daca la nivel hepatocitar acidul glutamic se transforma reversibil in glutamina, la nivel renal
glutamina se transforma ireversibil in acid glutamic, deoarece la acest nivel se pune in libertate
amoniacul care fie participa la mentinerea revervei alcaline fie se elimina ca produs de excretie. La
nivelul ficatului procesele sunt reversibile, acidul glutamic putandu-se transforma in glutamina si
68
invers, prin eliberarea amoniacului liber care la acelasi nivel se va transforma in uree in vederea
excretiei, iar acidul glutamic rezultat tot la acelasi nivel in urma transportarii prin intermediul
lichidelor biologice poate ajunge la nivelul tuturor celulelor in special la nivelul celor musculare
unde se reincarca cu amoniacum eliberat transformandu-se in glutamina si astfel se realizeaza
transportul azotului aminic in continu de la locul de biosinteza.
Biosinteza creatininei creatinina ca si ureea este un produs de excretie care necesita in

biosinteza energie metabolica. Biosinteza presupune transferul atomilor de N de pe arginina pe
glicocol prin transamidinare. Procesul preia argenina in special din cea biosintetizata ca
intermediar al acidului coric si astfel o transforma in ornitina si respectiv in intermediarul guanidin
acetat.
In continuare guanidin acetatul prin trans-medilare in prezenta metioninei primeste un

atom de C(o grupare metil) la nivelul atomului de N, obtinandu-se creatina ca intermediar. Creatina
sufera un proces de fosforilae in prezenta creatinkinazei CPK cu formarea creatinfosfatului intr-un
proces endergonic. Creatin fosfatul este o molecula cu caracteristici macroergice si in urma
transferului gruparii fosfat pe ADP in prezenta aceleiasi enzime se transforma in creatinina ca
produs final de reactie si reface o molecula de ATP.
Creatinina rezultata in cantitati majoritare de la nivel muscular datorita solubilitatii sale

este preluata de lichidele biologice si excretata prin intermediul rinichiului. Creatinfosfatul la
nivelul celulelor musculare in special dar si la nivelul altor celule se biosintetizeaza de regula in
repaus al organismului si poseda aceiasi valoare energetica ca si molecula ATP dar datorita faptului
ca concentratia ATP nu poate depasi 2mmol/L creatinfosfatul se poate biosintetiza in concetratii
mult mai mari si acesta se biosintetizeaza preferential atunci cand concentratia ADP depaseste
valoarea maxima a acestuia.
Acumularea in circulatie sau in celula a creatinfosfatului permite organismului constituirea

unei rezerve energetice alta decat ATP care in faza activa a organismului poate fi utilizata facil prin
transformarea catalitica a acestuia in creatinina. Procesul de obtinere a energiei metabolice pe
aceasta cale este facil si permite organismului ca intr-un timp scurt si cu consumuri minime sa
obtina energia metabolica necesara in faza activa. Deoarece biosinteza ATP prin fosforilare sau alta
modalitate necesita timp mai indelungat decat cel necesar transformarii creatin fosfatului in
creatinina.
Daca Creatinina si ureea sunt 2 produsi de excretie specifici metabolismului aminoacizilor

prin masurarea concentratiilor acestor 2 compusi pot fi elaborate unele diagnostice referitoare la
statusul unor organe sau tesuturi din organismul uman. Atunci cand concentratiile ambilor produsi
de excretie tind sa creasca se instaleaza insuficienta renala la niv organismului uman manifestata
prin hipocalcemie si anemie. Daca concetratia doar a ureei creste in raport cu concentratia
creatininei se instaleaza starea patologica insuficienta renala functionala manifestata prin
deshidratare excedentara. Iar atunci cand concentratia creatininei creste in raport cu concentratia
69
ureei se instaleaza insuficienta hepatica alaturi de insuficienta renala, manifestata in special prin
cetoacidoza.
Poliamine(PA) - ele pot substitui cationi, substituiesc si protonul.
70

Limbă

Biochimie Sem II

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biochimie Sem II

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bagu Lucian - Biochimie 2011

Enzimologia prezinta largi aplicatii in medicina, biologie moleculara, farmacie, genetica,

Enzimele sunt proteine sau glicoproteine capabile sa catalizeze reactii termodinamic

Enzimele prezinta actiune specifica asupra anumitor tipuri de reactanti (substrat).

Denumire: Initial s-au atribuit denumiri triviale, nesemnificative enzimelor, pepsina,

Cele 6 clase de enzime sunt:

1 Oxidoreductaze catalizeaza reactii redox cu transfer de electroni si sau protoni.

3 Hidrolaze catalizeaza reactii de hidroliza, de rupere de legaturi in prezenta apei.

4 Liaze catalizeaza reactii de degradare, de rupere de legaturi covalente, iar dependent de

6 Ligaze sau sintetaze catalizeaza reactii de formare de noi legaturi chimice.

Enzime monomere sau oligomere(structura cuaternara)

Izoenzimele lactat dehidrogenaza - contin 2 tipuri de primeri organizate in perechi de

E+SESP+E Interactiile dintre enzima si substrat sunt de natura slaba, necovalente si

Specificitatea poate sa fie absoluta - catalizeaza transformarea unui singur substrat

Holoenzima reprezinta complexul enzima + cofactorul ei.

Apoenzima inactiva catalitic si se obtine prin indepartarea cofactorului din holoenzima.

Ea- reprezinta energia minima necesara unui reactant(substrat) pentru a se transforma in

Def2. Viteza se defineste ca variatia concentratiei molare a produsului de reactie in timp.

Studii de cinetica au indicat dependenta vitezei de reactie in sisteme enzimatice dupa o

v0 - puterea procesului enzimatic

vmax - puterea maxima a procesului enzimatic

k constanta procesului Michaelis-Menten care indica afinitatea enzimei fata de substrat.

-semnifica raportul dintre constantele de disociere pentru complexul ES si contanta de viteza

Km = [S], are unitati de masura, mol/L

Pentru a obtine valorile caracteristice Km si vmax, sunt preferate dependente liniare.

Graficul sau dependenta grafica ajung de forma... fig 2 ppt.

Factorii care influenteaza viteza de reactie

2.Natura si concentratia substratului

-concentratii foarte mare

La temperaturi scadere activitatii enzimatice determina congelarea si pastrarea timp indelungat a

Intervalul optim este specific enzimei analizate.

Exista un interval la care activitatea este maxima.

pH-ul optim este specific enzimei si locului de actiune.

Uneori se discuta anti-inhibitia ca proces activator.

Substante care diminueaza sau anihileaza activitatea enzimei.

Inhibitia ireversibila(otravirea) in prezenta inhibitorului enzima este total blocata sau

Inhibitia reversibila competitiva inhibitorul si substratul au structuri asemanatoare.

In acest caz nu mai este asemanare structurala. Inhibitorul si substratul nu au structuri

v`max < vmax.

Enzima si substratul se potrivesc steric, interactioneaza specific, nevovalent, reversibil, cu

Ipoteza formarii complexului enzma-substrat in prezenta coenzimei.

Metode indirecte de evidentiere a interactiei antigen-anticorp

Metoda se bazeaza atat pe interactia specifica dintre antigen si anticorp cat si pe

125I, 3H, 14C, 32P, 35S ->izotopi

Antigenele din probele de analizat se fixeaza la nivelul suportului(captusirea). Se adauga

Metoda prezinta dezavantajul necesitatii unor conditii experimentale specifice care sa

Se folosesc ca markeri fluorocromii care sunt substante care au proprietatea de a absorbi

-fluoresceina, isotiocianatul de fluoresceina, rodamina.

Metoda prezinta largi aplicatii analitice, fiind utilizata si in parti de imunohistochimie .

Variante de marcare enzimatica: -metoda Nakane Kawaoi

- metode care utilizeaza molecule de legatura.

Varianta sandwich: - experimental reactia se desfasoara in godeuri numerotate specific

Varianta prin competitie: - Se adauga anticorpii din proba de testat care sa

Daca vitaminele hidrosolubile poseda structuri cu caracteristici hidrofile acestea au

Vitaminele liposolubile sunt compusi cu caracteristici hidrofobe si din aceasta cauza nu

Originea(biosinteza) vitaminelor este la nivelul organismelor plantelor si uneori la nivelul

Caracteristici ale vitaminelor vitaminele sunt factori alimentari care influenteaza

Majoritatea vitaminelor actioneaza la nivelul organismului uman sub forma coenzimelor.

Coenzimele dependent de modul de legare de apoenzima si caracteristicile imprimate se pot

- ca si substratul aceste grupari sunt necesare in cantitati stoechiometrice

- la sfarsitul reactiei catalizate enzimatic coenzimele se pot regasi fie in