Facultatea de Stiinte Socio-Umane, Conversie Psihologie, I

Student: Georgescu Livia-Giorgiana

METODE DE CERCETARE IN PSIHOLOGIE

INTERVIUL

Interviul este o situaie sociala de schimb conversaional intre doua persoane cu

scopul culegerii de informaii intr-un cadru specificat. Pentru a fi psihologic,
interviul trebuie sa aiba obiective psihologice si sa fie purtat dupa anumite criterii
impuse de psihologia persoanei. Cadrul in care se desfasoara interviul este definit
de rolurile si asteptarile persoanelor angajate in schimbul conversational, precum si
de conditiile in care se realizeaza intalnirea: loc, durata, inregistrarea/
neiregistrarea, anonimatul/ non-anonimatul etc. Psihogul are datoaria de a veghea
respectarea acestui cadru.

ncarcatura psihologic a situatiei de schimb conversaional dintre cei doi

protagoniti variaza in funcie de cui anume dintre cei doi i-a apartinut cererea de
realizare a convorbirii. De aceea, desi pentru a desemna convorbirea psihologic se
utilizeaz ca termeni sinonimi interviu si consultatie- , anumiti autori prefera sa
utilizeze termenul de interviu cand convorbirea are loc la initiativa psihologului si
de consultatie- cand cererea este formulata de beneficiarul convorbirii.

Dei aparent facil, datorita asimilarii abuzive , conversatia cotidiana, obinuit,

interviul psihologic este o metod dificil de nsuit si practicat deoarece presupune
reflexii teoretice aprofundate, ndeosebi cu privire la raportul dintre limbaj si
gndire, limbaj si afectivitate , limbaj si incontient, limbaj si procesele de
influen social.

De asemenea, avand in vedere schimbul conversaional este o form de

interaciune social, psihologul trebuie sa ina cont de regulile sociale care
reglementeaz acest schimb, de contextual in care se realizeaz, de eventualele
convenii si tabuuri etc.
 Pentru a surprinde mai bine aspectele specifice ale interviului psihologic, ne
putem raporta si la alte situaii ce presupun un schimb conversaional. Realiznd un
fel de afirmaie negativ a interviului psihologic, R. Mucchielli (1994) si
A.Guittet(1990) afirm c nu este un monolog, nu este un interogatoriu, nu este un
interviu journalistic, nu este o dezbatere de idei, nu este o confesiune.

Interviul psihologic nu este un monolog deoarece presupune o interactiune

complementar: unul pune ntrebari, celalalt rspunde; calitatea
intrebarilor influenteaza calitatea raspunsurilor; unul vorbeste, celalat
asculta.
Interviul psihologic nu este un interogatoriu; scopul convorbirii este
explicit si adoptat de comun acord; cadrul de desfasurare al interviului si
intrebarile trebuie sa permita atingerea obiectivului propus, fara a incalca
libertatea celui intervievat.
Interviul psihologic nu este un interviu jurnalistic; interviul jurnalistic
introduce un al treilea partener- publicul. Obiectivele interviului jurnalistic
se afla intr-o relatie directa cu nevoile publicului si nu vizeaza
diagnosticul, intelegrea sau consilierea celui intervievat. Persoana
intervievata devine ,, actor intr-un spectacol (talk-show).
Interviul psihologic nu este o dezbatere de idei; daca obiectivul principal
al convorbirii il reprezinta diagnosticul si intelegerea celui intervievat,
trebuie sa acceptam realitatea psihologica a celuilat deoarece faptele
prezentate de acesta capata sens doar in cadrul universului sau interior.
Argumentarea excesiva si discutiiile in contradictoriu impiedica realizarea
conditiilor considerate de C. Rogers ca fiind necesare in interviul
psihologic: atitudinea empatica si neevaluativa, returnarea catre client a
unei imagini pozitive neconditionate.
Interviul psihologic nu este o confesiune; in sens religios, confesiunea
implica atitudine morala si presupune existenta la confesor a puterii de a
ierta si absolvi. In convorbirea psihologia, imperativele morale, atitudinea
evaluativa- in general- nu-si au locul. Desi un bun psiholog poate obtine
de la cel intervievat mai multe informatii decat acesta ar fi dorit sa
transmita initial, implicarea afectiva si depasirea mecanismelor de aparare
nu trebuie sa limiteze libertatea celui intervievat. De aceea, unii autori
 (A.Guittet, 1990) recomanda verificarea gradului de implicare personala a
respondentului prin formulari succesive.
Interviul psihologic presupune, in general, urmatoarele elemente:
- Intalnirea a doua persoane;
- Un context specific;
- Un joc de relatii emotive si afective;
- Un obiectiv;
- Un schimb structurat si tactic.

Intalnirea a doua persoane. Procesele psihologice,

comunicationale ce intervin intr-o relatie duala difera de cele
care se manifesta intr-o reuniune la care participa mai multe
persoane. Ceea ce particularizeaza relatia dintre psiholog si
interlocutorul sau in contextul altor relatii de comunicare este
lipsa de putere a psihologului ( G. Poussin, 1992). Acest fapt
este evident in psihologia clinica. Pacientul care vorbeste uniu
medic astie ca acesta are puterea de a-i prescrie sau modifica
tratamentul; ,,cazul social stie ca in urma unei discutii cu
asistentul social poate obtine de la acesta anumite lucruri etc.
Pacientul care vorbeste unui psiholog nu stie exact daca va avea
un beneficiu concret.

De altfel, psihologului i se reproseaza deseori tocmai faptul ca nu aduce nimic

tangibil, concret. Totusi, aceasta lipsa de putere a psiholugului este cea care face
posibila redarea puterii pacientului: puterea de agandi singur, puterea de adescoperi
propriile solutii la problemele sale etc.

In cazul in care convorbirea psihologica are scop diagnostic, psihologul este

investit de clientul sau cu o anumita putere, deoarece diagnosticul psihologic poate
influenta evolutia lui ulterioara. Dar si in aceasta situatie, diagnosticul psihologic
poate capata o anume putere doar prin decizia altora, din moment ce psihologul
doar consiliaza, nu ia decizii.

Un context specific. Avem in vedere, in egala masura, contextul

spatio-temporal, fizic si psiho-socio-cultural.
 Mediul fizic impune anumite constrangeri. El terbuie sa permita
interlocutorului sa se priveasca, sa se auda, iar psihologului , eventual, sa aiba
posibilitatea de a nota sau inregistra convorbirea. Distanta spatiala, biroul, scaunele
sunt tot atatea elemente care pot apropia sau distanta interlocutorii. Acestia s-ar
putea gasi ,,fata in fata, ,,unul langa celalalt etc. Biroul sau pur si simplu, un
suport pentru colile de hartie pe care se noteaza- poate fi o bariera , un element ce
marcheaza ,,teritoriul psihologului.

In ceea ce priveste cadrul temporal, trebuie sa subliniem ca momentul

intalnirii, timpul disponibil pentru realizarea convorbirii, organizarea discutiei
sunt, intuitiv, interpretate: ne-am rezervat timpul necesar pentru a discuta si
examina calm si metodic situatia sau dimpotriva, convorbirea se realizeaza in
pauza dintre doua intalniri ,, importante, dintre doua telefoane sau in timp ce
permitem si altor persoane sa ne abordeze.

Un joc de relatii emotive si afective. Convorbirea poate fi

definita si ca un joc de relatii emotive si afective. Ea antreneaza
un joc al emotiilor si sentimentelor, jocuri ale puterii, seductiei,
rivalitatii, opozitiei etc. Discutia va fi influentata de perceptiile
reciproce ale celor doi interlocutori; fenomenel proiectiei,
interpretarii, identificarii cu interlocutorul deformeaza mesajele.

In orice convorbire, fiecare interlocutor verifica daca a fost bine inteles;

feedbackul primit poate determina reluari, reformulari, clarificari cu efecte pozitive
asupra transparentei continutului intelectiv al mesajului. Totusi, aceasta
transparenta nu se regaseste si in domeniul sentimentelor si emotiilor: afectivitatea
are o ,,logica particularasi, de aceea, un individ poate trai sentimente
contradictorii fata de aceeasi persoana. Relatiile care alcatuiesc situatia de
comunicare pot fi, astfel, marcate de ambivalente, ambiguitatile si contradictiile
afectivitatii.

Interviul poate avea diverse obiective:

- psihodiagnostic;
- selectie si recrutare;
- consiliere, psihoterapie.

In functie de obiectivele vizate, vor fi utilizate demersuri si tehnici diferite.

 Interviul este un schimb structurat si tactic de informatii. Individul este angajat
direct intr-un sistem de influente, se implica in relatia de comunicare, constient sau
inconstient, pornind de la propriile sale interese. Intalnirea nu este niciodata neutra,
nici din punct de vedere afectiv, nici din punct de vedere social. Persoanele pot
coopera, pot sa se opuna, sa falsifice informatiile transmise, sa se apere etc. De
aceea, acest tip de comunicare necesita o buna formare si experienta profesional
manifestata la urmatoarele doua niveluri:

- nivelul tehnicii: formularea si adresarea intrebarilor, reformularea ,

abordarea tactica etc;
- nivelul comportamentelor: imbunatatirea capacitatii de observare,
autocontrolul reactiilor, flexibilitatea atitudinilor, cresterea adaptabilitatii.

Convorbirea psihologica nu tolereaza nici improvizatia, nici incompetenta, care

conduc rapid la neintelegeri, daca nu chiar la conflict.
Bibliografie:

1. Dafinoiu, Ion - Personalitatea- Metode de abordare clinica, Polirom, Iasi,

2002
2. Sava, Florin- Psihologia validata stiintific, Polirom, Iasi, 2013