Sunteți pe pagina 1din 25

COMBATEREA BOLILOR SI DAUNATORILOR VITEI DE VIE

Vita de vie este afectata de un numar insemnat de boli si daunatori; de aceea, masurile de protectie fitosanitara ocupa un loc important in tehnologiile de cultura. Pe langa masurile de prevenire (efectuarea la timp a lucrarilor solului distrugerea buruienilor,strangerea resturilor vegetale atacate de boli si daunatori, aplicarea lucrarilor si operatiunilor in verde, fertilizarea echilibrata, etc.), un rol important in mentinerea sanatatii plantelor si evitarea pierderilor de recolta, combaterea chimica ramane mijlocul de baza in tratarea bolilor si daunatorilor. Combaterea chimica consta in administrarea unor substante chimice (sau a unui amestec), cunoscute sub numele de pesticide sau produse fito- farmaceutice pentru prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. In comert exista o multitudine de produse gata de folosire care contin una sau mai multe substante active (s.a) care asigura eficacitatea produsului respectiv. In momentul fabricarii, substanta activa este incorporata intr-un suport. Acesta reprezinta o substanta solida sau lichida, precum si un adjuvant (o substanta inactiva biologic, dar cu rol de de inbunatatire a calitatilor fizico chimice, ca de exemplu: solventi, dispersanti, diluanti, adezivi). In functie de grupa de agenti patogeni impotriva carora se folosesc, pesticidele se grupeaza in fungicide, insecticide, acaricide etc. Fungicidele sunt pesticide folosite in combaterea bolilor care sunt produse de ciuperci. In functie de de natura lor chimica ele pot fi anorganice, organice si organo- minerale. Insecticidele sunt produse fitofarmaceutice folosite in combaterea insectelor daunatoare. Ele pot fi: de ingestie, care actioneaza dupa ce au fost introduse in organism odata cu hrana; de contact, care patrund in corpul insectei dupa contactul cu tegumentul; gazoase, care patrund prin caile respiratorii si paralizante, care ataca centrii nervosi. Acaricidele sunt destinate combaterii acarienilior (paianjenilor). Pentru ocombatera eficienta a bolilor si daunatorilor vitei de vie trebuie sa se tina cont de unele aspecte:

-este mai usor sa se previna un atac decat sa se combata dupa aparitie; -folosirea mijloacelor chimice se va face numai dupa ce toate celelalte au fost epuizate; -tratamentele trebuiesc aplicate la momentul optim cand au cea mai mare eficacitate. -se recomanda aplicarea tratamentelor combinate pentru combaterea concomitenta a mai multor boli si daunatori cu conditia ca produsele sa fie compatibile (sa nu-si modifice proprietatile fizico- chimice). Aplicarea produselor chimice se face sub forma de:

-tratamente uscate cand se folosesc pulberile pentru prafuirea plantelor; -tratamente umede aplicate prin pulverizare. Ceea ce intereseaza in mod deosebit, explicatia termenilor: solutie,

concentratie, remanenta, compatibilitate. Solutia este lichidul format din produsul comercial cu apa, gata de folosit. Concentratia solutiei reprezinta procentul, respectiv cantitatea de lichid sau de kg. de produs comercial cu apa gata de folosit. Compatibilitatea reprezinta posibilitatea amestecarii a doua sau mai multe produse (fara a-si schimba propritatile fizico chimice si fara risc), pentru a evita mai multe tratamente si pentru a combate mai multe boli si daunatori in acelasi timp.

Amestecarea produselor poate fi facuta numai atunci cand organele care trebuiesc protejate sunt aceleasi, persistenta actiunii produselor este identica si cand proprietatile produselor sunt asemanatoare, in special, rezistenta la spalare. Tratamentele fitosanitare pot fi:

-preventive, cand produsul trebuie aplicat inainte de contaminare ( ca de exemplu - mana vitei de vie); -curative, dupa ce contaminarea a avut loc; -curative si preventive in acelasi timp, in cazul produselor care care opresc dezvoltarea ciupercii sau distruge daunatorii, protejand vegetatia fata de atacurile de inaintea tratamentului. Alegerea momentului de aplicare a tratamentului se face la avertizare, in functie de faza de vegetatie a vitei de vie si de conditiile meteorologice. Alegerea produselor se face in functie de eficacitate, de modul de actiune, de efectele secundare, remanenta, cost., etc. Este necesar sa se cunoasca timpul de pauza inainte de recoltarea strugurilor, deoarece unele substante nu se descompun si rezidurile de pe struguri pot influenta fermentatia mustului si sanatatea celor care consuma produsul finit. La stabilirea dozei de pesticid, este bine sa se practice in litri sau kilograme /ha. Indiferent de cantitatea de solutie folosita la ha, trebuie avut in vedere sa se respecte doza pe ha, desi obisnuit se practica o cantitate de 900-1000 l/ha. Efectuarea tratamentelor fitosanitare trebuie sa contribuie la mentinerea productiei in stare buna de sanatate, cu calitati maxime, fara reziduuri de diferite substante si fara sa afecteze echilibrul biologic din natura. Combaterea bolilor criptogamice. Prevenirea si combaterea bolilor criptogamice (produse de ciuperci) reprezinta problema cea mai complexa a protectiei fitosanitare in viticultura, incepand cu mana vitei de vie, fainarea si putregaiul cenusiu al strugurilor. In aceasta strategie de combatere integrata a bolilor criptogamice, tratamentele chimice raman cele mai eficiente. Pentru a se limita cantitatile de pesticide, s-a introdus notiunea de „ prag economic de daunare” PED. Acesta reprezinta nivelul de atac la care trebuie aplicat tratamentul, pierderea de recolta fiind echivalenta cu costul tratamentului.

BOLILE VIŢEI DE VIE

Mana viţei de vie - Plasmopara viticola

Boala este originară din America de Nord, unde a fost observată încă din anul 1834 de către L.D.Schweinitz. Datorită schimburilor comerciale, mana a fost introdusă în Europa, mai întâi în Franţa, unde primele infecţii au fost constatate de către J. Planchon în anul 1878 şi din această ţară s-a răspândit peste tot cu mare rapiditate, determinând împreună cu filoxera pagube considerabile plantaţiilor viticole. La noi în ţară, mana a fost observată în anul 1887 în podgoriile Buzăului dar, după P.Viala, este aproape imposibil ca ea să fi apărut aşa de târziu, ţinând seama că boala era semnalată în ţările limitrofe încă din anul 1881. Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul când boala se manifestă cu intensitate, ci şi în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la 10 % până la 70-80 %, în funcţie de condiţiile climatice din anul respectiv, care determină atât intensitatea atacului cât şi frecvenţa bolii. Simptome. Atacul de mană se manifestă pe toate organele aeriene ale viţei de vie: frunze, lăstari ierbacei, cârcei, flori, ciorchini şi boabe. Atacul pe frunze. Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafaţă de 10-25 cm 2 , adică atunci când prezintă osteolul stomatelor deschis şi până ce îmbătrânesc, când practic manifestă o rezistenţă sporită la mană. Petele de mană pe frunze au aspect variat în funcţie de momentul când se produce infecţia. În primăvară, petele sunt de culoare galbenă-untdelemnie, au un contur difuz, atingând dimensiuni ce variază de la câţiva mm la câţiva cm (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul, centrul acestor pete se brunifică, frunzele luând un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioară a limbului, în dreptul acestor pete galbene-untdelemnii, se constată prezenţa unui puf albicios, alcătuit din sporangioforii şi sporangii ciupercii. În funcţie de condiţiile climatice (temperatură ridicată în jur de 20-22 o C şi umiditate accentuată), ce determină o perioadă de incubaţie foarte scurtă, faza de "pete untdelemnii" nu mai apare, iar frunzele prezintă pe faţa inferioară acel puf albicios caracteristic. La soiurile cu struguri roşii sau negri, petele de mană sunt înconjurate de un halo vişiniu iar la cele rezistente faţă de această boală petele se necrozează, iau o formă colţurată, sunt limitate de nervuri datorită reacţiilor celulare de apărare a plantei împotriva ciupercii. Către toamnă, când frunzele devin mai rezistente, în urma infecţiilor apar pete mici, colţuroase, de 1-2 mm în diametru, în dreptul cărora ţesuturile se brunifică, în timp ce restul frunzei rămâne de culoare verde. Această formă de atac poartă numele de "pete de mozaic". În această fază ciuperca nu mai produce pe partea inferioară a limbului sporangiofori si sporangi. Lăstari ierbacei şi cârceii atacaţi prezintă pete alungite de culoare brună, care pe timp umed, se acoperă cu un puf albicios, alcătuit din masa de din sporangiofori şi sporangi. Pe lăstarii mai evoluaţi şi lignificaţi, atacul de mană apare sub forma unor pete alungite de culoare brună, dispuse în preajma nodurilor, în dreptul cărora scoarţa este mortificată. Coardele atacate nu se

maturează normal iar substanţele de rezervă acumulate în celule se găsesc în cantitate mai redusă decât în coardele sănătoase (fig. 1). Atacul pe ciorchinii tineri poate fi foarte periculos în anii cu precipitaţii abundente. Infecţia are loc prin pedunculul inflorescenţelor, prin flori sau prin partea mai dezvoltată a pedicelului de la baza boabelor. Aceştia se îngălbenesc şi se acoperă cu sporangiofori şi sporangi de culoare albă pe timp umed (rot-gris) sau se brunifică şi se usucă pe timp secetos. Bobiţele se acoperă cu un puf albicios format din sporangiofori şi sporangi, deoarece bacele tinere prezintă stomatele epidermei deschise, neacoperite de pruină, ceea ce permite ieşirea acestora în exterior. Infecţia pe boabe continuă şi după închiderea stomatelor, când ciuperca pătrunde prin stomatele ce se găsesc pe partea lăţită a pedicelului de la baza bobului cât şi prin diferite răni produse de insecte sau grindină.

Bobiţele atacate se brunifică, se zbârcesc şi uneori se desprind de pe ciorchine şi cad cu uşurinţă. Acest aspect parazitar întâlnit pe bobiţele mai dezvoltate, care ating aproximativ 2/3 din dimensiunea lor normală, poartă numele "rot-brun" . Agentul patogen - Plasmopara viticola (Berk. et Curt.) Berl. et de Toni., subîncr. Mastigomycotina. Aparatul vegetativ al ciupercii este un sifonoplast intercelular ce trimite în celule haustori sferici sau piriformi din camera substomatică. După o perioadă de hrănire, ciuperca emite în afară, prin osteolul tomatelor, prelungiri ale sifonoplastului, ramificate monopodial - sporangiofori ce poartă sporagi mici. Sporangioforii sunt ramificaţi în treimea superioară, prezentând 5-6 ramuri perpendiculare, ultimele terminaţii purtând denumirea de sterigme de care se prind sporangii. Sporangioforii au dimensiuni între 300-

-8 zoospori biflagelaţi,
-8 zoospori biflagelaţi,

14-30 x 10-

reniformi, de 6- într-un timp relativ scurt (6-10 ore), dacă umiditatea atmosferică este ridicată (95-100 %) şi temperatura este cuprinsă între 18-24 o C. Către toamnă în spaţiile intercelulare ale frunzelor mozaicate ciuperca formează oogoane şi anteridii şi, ca urmare a procesului de oogamie sifonogamă, apar oosporii, organele de rezistenţă şi de iernare a acestui agent patogen. Oosporii sunt sferici, bruni, prevăzuţi cu un endospor, un exospor gros şi un epispor rezultat din resturile de citoplasmă a oogonului fecundat şi măsoară

25-

un endospor, un exospor gros şi un epispor rezultat din resturile de citoplasmă a oogonului fecundat

Numărul oosporilor variază în funcţie de sensibilitatea soiurilor de viţă de vie faţă de mană cât şi de condiţiile climatice ale anului respectiv, variind de la 200-1250 pe mm 2 (Tr. Săvulescu,

variind de la 200-1250 pe mm 2 (Tr. Săvulescu, 1941). Epidemiolog ie . Numărul sporangilor de

1941).

Epidemiolog ie. Numărul sporangilor de vară ce se formează pe un sporangiofor este foarte mare, fiind cuprinse între 200-

400. Sporangii sunt luaţi de curenţii de

la

aer

distanţe mari. Ei îşi

pot

păstra

viabilitatea 7-8 zile. Ajunşi pe organele

şi

duşi

viţei de

vie,

sporangii

germinează

în

picăturile de apă

timp de 1,5 ore şi produc filamente de infecţie ce pătrund prin osteolul stomatelor în ţesuturile plantei gazde. Aceste infecţii, produse de zoosporii ce sunt eliberaţi prin germinarea sporangilor poartă denumirea de infecţii sau contaminări secundare. În primăvară, oosporii germinează la suprafaţa solului îmbibat cu apă, la temperaturi de peste 10 o C (maxima fiind de 32 o C, iar optimum de 22-23 o C). În timpul germinării, oosporul crapă iar endosporul se alungeşte şi formează un promiceliu terminat cu un zoosporange mare, de 35-55 x 25- în interior un număr de 15-20 de zoospori biflagelaţi. În timpul ploiolor repezi din primăvară, zoosporii eliminaţi din sporange, care plutesc în băltoacele din jurul butucilor ,sunt proiectaţi pe partea inferioară a frunzelor, îşi resorb flagelii, produc ,filamente de infecţie şi pătrund în ţesuturile plantei-gazdă prin osteolul

stomatelor. Acest proces poartă numele de contaminare primară. Deoarece oosporii germinează în mod eşalonat (pe măsură ce aceştia ajung la suprafaţa solului şi în funcţie de umiditate) contaminările primare au loc din luna aprilie până în luna iunie. Uneori, oosporii pot germina de timpuriu, înainte ca viţa de vie să intre în vegetaţie; în acest caz contaminarea primară nu poate avea loc decât după ce apar frunzele, organe ale plantei receptive la mană. După ce se produc contaminările primare sau cele secundare, urmează perioada de incubaţie, în care ciuperca se dezvoltă intercelular, se hrăneşte pe seama ţesuturilor parazitate, iar pe frunze apar pete galbene-untdelemnii. Lungimea perioadei de incubaţie variază în funcţie de temperatura mediului

Fig. 1-Mana viţei de vie - Plasmopara viticola: a,b,c-atac pe frunze; d,e,f-atac pe ciorchini şi bobiţe; g,h-atac pe lăstari şi coarde (din I. Bobeş şi col., 1973).

pe frunze; d,e,f-atac pe ciorchini şi bobiţe; g,h - atac pe lăstari şi coarde (din I.

înconjurător. Manifestarea bolii este marcată de apariţia sporangioforilor ce poartă sporangi. Contaminările secundare cu ajutorul sporangilor de vară se pot repeta de mai multe ori în timpul perioadei de vegetaţie, în funcţie de frecvenţa ploilor ce menţin picăturile de apă pe organele viţei de vie, 1-2 ore. În anii favorabili pentru mană, numărul infecţiilor secundare poate ajunge la 10-20 şi chiar mai multe. Stabilirea momentului când are loc o infecţie secundară şi determinarea duratei perioadei de incubaţie are o mare importanţă în combaterea raţională a manei. Tratamentele chimice trebuie aplicate numai în timpul perioadei de incubaţie, pentru ca la apariţia sporangioforilor şi a sporangilor, când în mod real există pericolul unei noi invazii, organele viţei de vie să fie acoperite cu peliculă de fungicid. Spre toamnă, după efectuarea ultimei contaminări secundare, ciuperca formează oogoane şi anteridii şi are loc procesul de fecundaţie, iar în frunze, în special în ţesutul lacunar, apar oosporii sub forma cărora ciuperca iernează. În ceea ce priveşte comportarea soiurilor la atacul de mană, soiurile superioare de masă şi de vin sunt mai sensibile la atac. Printre acestea cităm:

Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Perlă de Csaba, Chasselas, Cardinal, Regina viilor, Riesling italian, Italia, Fetească regală, Fetească albă, Băbească neagră etc. în timp ce soiurile Negru vârtos şi Crâmpoşie sunt mai rezistente. Cercetările efectuate de către C. Rafailă şi col. (1968) au dus la obţinerea unor soiuri şi hibrizi rezistenţi care folosiţi ca portaltoi imprimă altoiului o toleranţă sporită faţă de mană, cum sunt: Vitis riparia, Vitis berlandieri, Berlandieri x Riparia, Solonis x Riparia etc. Prevenire şi combatere. Se recomandă aplicarea unui complex de măsuri agrofitotehnice în plantaţiile viticole, mana fiind mai frecventă şi mai păgubitoare în plantaţiile neîngrijite. Arăturile prin care frunzele cu oospori sunt îngropate la adâncimi mai mari, cât şi drenarea terenurilor care reţin puternic apa, duc la reducerea numărului de infecţii. Se recomandă ca terenul din vii să fie menţinut curat de buruieni pentru a se evita o atmosferă umedă, propice infecţiilor de mană. De asemenea, legatul, copilitul cât şi cârnitul se va executa la timp( prin cârnit eliminându-se din vii lăstarii nestropiţi, care sunt foarte receptivi la mană). Combaterea chimică a manei se face la avertizare prin aplicarea tratamentelor cu zeamă bordoleză 0,5 %-1 % sau cu alte produse cuprice. În anii cu condiţii climatice normale se aplică 3-4 tratamente, astfel: stropitul întâi, cu zeamă bordoleză 0,5 -1 % se efectuează când lăstarii au 6-8 frunze; stropitul al doilea, se face înainte de înflorit; stropitul al treilea şi eventual al patrulea, după înflorit şi la formarea ciorchinilor. Cele mai des utilizate produse fungicide împotriva manei sunt următoarele: Champion 50 WP-3 kg/ha, Funguran OH-50 WP-4 kg/ha; Kocide 101-0,4 % (4 kg/ha/100 l), Oxicig 50 PU-6 kg/ha, Super Champ FL-3 l/ha, Turdacupral 50 PU-6 kg/ha, Antracol 70 WP-0,2-0,3 %, Dithane M-45 NG-0,2 %, Efmanzeb 80 WP-0,2 %, Mancozeb-0,2 %, Nemispor 80 WP-0,2 %, Novozir MN 80-0,2 %, Polyram combi-0,2 %, Polyram df-0,2 %, Trimangol 80 pu-0,2 %, Vondozeb-0,2,%,Topsin M-ULV-2,25 l/ha, Delan 700 VDG-0,5 kg/ha, Bravo 500

SC-2 l/ha, Captadin 50 PU-0,2 %, Captan 80 WP-0,125 %, Folpan 50 WP-0,2 %, Folpan 80 WP-1,5 kg/ha, Merpan 50 WP-0,2 %, Curzate 50 WP-0,25 kg/ha Alfonat-3 kg/ha, Euparen 50 WP-0,25 %, Euparen Multi 50 WP-2 kg/ha, Quandris SC-0,75 l/ha, Acrobat MZ 90/600-2 kg/ha, Aliette C-5 kg/ha, Cuprofix F-5 kg/ha, Curzate Cuman 3,5 kg/ha, Curzate Manox-0,15 %, Curzate Plus T-0,25 %, Curzate Super V-3 kg/ha, Equation Pro-0,4 kg/ha, Folicur 50 WP-2,5 kg/ha, Forum Star WDG-1,75 kg/ha, Galben M-3 kg/ha, Labilite 70 WP3-4 kg/ha, Mancuvit PU-0,2 %, Mikal B-4 kg/ha, Mirage F-75WP-2,5 kg/ha, Patafol PU-2 kg/ha, Ridomil Gold MZ-2,5 kg/ha, Ridomil Plus 42,5 WP-3 kg/ha, Sabitane EC- 0,3 l/ha, Shavit F 71,5 WP-2 kg/ha, Tridal TC PU-2 kg/ha. Unele produse au un uşor efect stimulator asupra plantelor tratate, ceea ce face ca în şcolile de viţă rezultatele obţinute să fie din cele mai bune. Deoarece produsele organice sunt spălate destul de repede în timpul ploilor (7-8 zile), se recomandă alternarea acestora cu zeamă bordoleză, care are o remanenţă mai mare pe organele tratate.

Făinarea viţei de vie - Uncinula necator

Făinarea sau oidium-ul viţei de vie este o boală originară din America de Nord. În anul 1845 a fost observată în Anglia de către C.M.Tuker şi studiată în 1847 de către J.M.Berkeley, de unde s-a răspândit în toate podgoriile din Europa. La noi în ţară făinarea a fost descoperită în anul 1851, iar astăzi este des întâlnită în podgoriile din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi mai puţin în Transilvania şi Moldova, fiind considerată ca o boală ce depăşeşte în unii ani pierderile produse de mană. Simptome. Sunt atacate frunzele, lăstarii ierbacei, ciorchinii şi boabele, din primăvară până toamna târziu. Pe frunze se observă un miceliu albicios, ectoparazit, fin, cu aspect pulverulent, ce se întinde formând pete pe ambele suprafeţe ale limbului. Sub pâsla de miceliu, ţesuturile se brunifică sau se înroşesc puţin, dar frunzele nu cad decât spre toamnă. Lăstarii nelignificaţi, prezintă aceleaşi pete albicioase, uneori pulverulente, sunt opriţi din creştere iar frunzele se încreţesc. Atacul pe ciorchini face ca aceştia să se brunifice şi apoi să se usuce pe timp de secetă. Pâsla miceliană acoperă şi bobiţele care, ca urmare a măririi volumului, de multe ori crapă, iar conţinutul acestora se scurge în afară, oferind un mediu excelent pentru dezvoltarea altor microorganisme. Pe timp secetos, bobiţele se usucă, seminţele ies în evidenţă, iar ciorchinii distruşi în totalitate exală un miros de mucegai. În toamnele ploioase, bobiţele atacate de Oidium sunt supuse infecţiilor cu Botrytis fuckeliana, pagubele putând fi foarte mari. Spre toamnă, pe pâsla miceliană şi pe organele parazitate se constată uneori prezenţa cleistoteciilor care apar ca nişte formaţiuni punctiforme mici, de culoare neagră. Atacurile tardive pe bobiţele ajunse la maturitate le depreciază calitativ, la suprafaţa acestora formându-se numeroase pete necrotice (fig. 2). Agentul patogen-Uncinula necator (Schw.) Burrill., subîncr. Ascomycotina, f.c. Oidium tuckeri Berk.

Pe miceliul ectoraparazit prevăzut cu apresori şi haustori se formează conidii de forma unor butoiaşe, hialine, de 20-36 x 14- (C. Sandu-Ville, 1967). Conidiile răspândesc ciuperca în perioada de vegetaţie, putând germina de la 3-4 o C până la 34 o C, temperatura optimă fiind cuprinsă între 24-26 o C. După perioada cu temperaturi mai scăzute, spre sfârşitul vegetaţiei, se formează cleistoteciile gălbui la început, apoi negricioase ,ce măsoară 50-70 x 9- (E. Rădulescu şi col., 1972). Cleistoteciile conţin mai multe asce cu câte 4-8 ascospori de 15-18 x

9-

organele plantei. Ele sunt sferice, prevăzute cu apendici lungi, răsuciţi spre vârf în spirală. Forma cu cleistotecii care a apărut treptat în Europa pe măsură ce ciuperca se adapta noilor condiţii ecologice, a fost găsită în ţara noastră de Vera Bontea în anul 1948 în podgoria Dealul Mare. Epidemiologie. Principalele forme de iernare a parazitului sunt miceliu de rezistenţă mai ales în mugurii lăstarilor infectaţi şi, în al doilea rând cleistoteciile. Cercetările efectuate în Europa demonstrează rolul redus ce-l au ascosporii în infecţiile de primăvară. La noi în ţară ascosporii ajung la maturitate spre toamnă, iar cei ce nu se degradează până în primăvară nu-şi mai păstrează viabilitatea (N.Toma, 1964). Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, în jur de 20-25 o C, când şi perioada de incubaţie este de 7-10 zile, fiind des întâlnită în verile secetoase. După ce infecţiile s-au produs, evoluţia bolii este favorizată de temperaturi cuprinse între 18-25 o C şi de o umiditate relativă moderată a aerului (50-80 %), când atacul pe ciorchini şi boabe produce pagube deosebit de mari. Conidiile nu germinează în picăturile de apă, iar ploile abundente împiedică evoluţia bolii cât şi efectuarea de noi infecţii prin aglutinarea şi spălarea conidiilor. Soiurile de viţă de vie cu tegumentul boabelor subţire, cu ciorchini cu boabe dese şi albe sunt mai sensibile ca cele cu pieliţa groasă şi boabe colorate. După E. Rădulescu şi E. Docea (1967) ca soiuri sensibile se pot cita:

Riesling italian, Muscat Ottonel, Tămâioasă românească, Cabernet Sauvignon, Băbească neagră, Grasă de Cotnari, Afuz-Ali, Muscat Hamburg, Chasselas rosé, Chasselas d'oré, Regina viilor, Fetească albă, Aligote, ş.a.

Cotnari, Afuz -Ali, Muscat Hamburg, Chasselas rosé, Chasselas d'oré, Regina viilor, Fetească albă, Aligote, ş.a.
Cotnari, Afuz -Ali, Muscat Hamburg, Chasselas rosé, Chasselas d'oré, Regina viilor, Fetească albă, Aligote, ş.a.
Cotnari, Afuz -Ali, Muscat Hamburg, Chasselas rosé, Chasselas d'oré, Regina viilor, Fetească albă, Aligote, ş.a.

Prevenire şi combatere. Pentru a reduce sursa de infecţie din plantaţie, se recomandă ca lăstarii atacaţi să fie tăiaţi şi distruşi prin ardere. Importanţă mai mare o are de asemenea, aplicarea corectă a lucrărilor de întreţinere (tăiat, legat, copilit, prăşit, combaterea buruienilor) cât şi administrarea îngrăşămintelor în complex cu evitarea azotului în exces. Deseori, în natură se observă

atacuri ale ciupercii hiperparazite ce parazitează miceliul

conidiile

agentului patogen Ampelomyces quisqualis. În podgoriile unde boala este frecventă şi păgubitoare, alegerea soiurilor în vederea înfiinţării noilor plantaţii se face ţinând seama şi de rezistenţa acestora la făinare. Combaterea chimică se face cu o gamă largă de produse de contact sau sistemice cum sunt: Fluidosoufre-30 kg/ha, Kumulus DF-0,3 %, Microthiol- 0,4 %, Microthiol special-0,2-0,3 %, Polisulfură de calciu L-2 %, Sulfomat P- 20 kg/ha, Sulfomat PU-4 kg/ha, Thiovit 0,4-0,5 %, Bavistin DF-0,085/0,85 kg/ha, Bavistin 50WP 0,05-0,07 %, Benlate 0,06-0,1 %, Derosal 50 SC 0,08-0,1 %, Metoben 70 PU 1,5-2 kg/ha, Topsin 70 PU 0,1-0,12 %, Karathane FN 57 -0,1 %, Karathane LC-0,05 %, Folpan 50 WP-0,2 %, Saprol 190 EC 1-1,5 l/ha, Afugan EC-0,05 %, Rubigan 12 CE-0,25 l/ha, Anvil 5 SC-0,25 l/ha, Bayleton 5 PU 1-1,5 kg/ha, Folicur SOLO 250 EW 0,4 l/ha, Orius 25 EW- 0,4 l/ha, Punch 40 EC- 0,05 l/ha, Systhane 12,5 CE-0,2 l/ha, Systhane Forte-0,01 %, Tilt 250 EC-0,02 %, Topas 100 EC-0,25 %, Trifmine 30 WP-0,3 kg/ha, Vectra 10 SC- 0,25 l/ha, Crystal 250 SC 0,1-0,15 l/ha, Stroby DF-0,2 kg/ha, Folicur 50 WP- 2,5 kg/ha, Labilite 70 WP 3-4 kg/ha, Mirage F 75WP-2,5 kg/ha, Shavit F 71,5 WP-2 kg/ha, Tridal TC PU-2 kg/ha.

kg/ha, Shavit F 71,5 WP-2 kg/ha, Tridal TC PU-2 kg/ha. Fig. 2- Făinarea viţei de vie

Fig. 2- Făinarea viţei de vie - Uncinula necator: a-strugure atacat; b-frunză atacată.; c-conidiofor; d-conidii; e-peritecie; f,g-asce cu ascospori (după E. Docea şi V. Severin 1964).

şi

Putregaiul cenuşiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana

Atacul acestei ciuperci se manifestă cu foarte mare intensitate în toamnele ploioase, când pagubele pot fi deosebit de mari. În unii ani, în unele podgorii, pagubele s-au ridicat la 70-80 % din recoltă. De asemenea, se înregistrează atacuri puternice în depozitele de forţat viţe altoite precum şi în pepinierele viticole.

Simptome. În camerele de forţat viţe, butaşii altoiţi prezintă la nivelul scoarţei un puf cenuşiu, alcătuit din conidioforii şi

b-ciorchine atacat; c-conidiofor; d-conidii (după E. Docea, V. Severin,

c-conidiofor; d- conidii (după E. Docea, V. Severin, Fig. 3- Putregaiul cenuşiu al strugurilor - Botryotinia

Fig. 3- Putregaiul cenuşiu al strugurilor - Botryotinia fuckeliana: a-lăstar atacat;

1964).

conidiile ciupercii. Scoarţa este putrezită şi pe suprafaţa acesteia apar numeroşi scleroţi. Alteori, prezenţa ciupercii determină formarea scleroţilor în jurul zonei de altoire sau aceştia se interpun între altoi şi portaltoi, împiedicând sudura acestor două componente (C.Tică, 1990). Atacul început în serele de forţat poate continua şi în şcolile de viţe, ciuperca împiedicând dezvoltarea normală a frunzuliţelor, a lăstarului şi distrugând calusul ce sudează altoiul şi portaltoiul. În plantaţiile pe rod, sunt atacaţi ciorchinii, coardele şi lăstarii cu lovituri mecanice (grindină) sau atacaţi de insecte etc.), miceliul şi conidiile constituind o puternică sursă de infecţie a strugurilor spre toamnă. Atacul cel mai cunoscut de viticultori apare toamna, pe struguri, după ce

se acumulează suficient zahăr în celule. Pieliţa este brunificată, se desprinde uşor de pulpă şi întreaga boabă putrezită se acoperă cu un puf cenuşiu. Boala se răspândeşte cu rapiditate, cuprinzând întregul ciorchine, ce putrezeşte în totalitate (fig.3). Dacă intervine o perioadă secetoasă, ciorchinii se usucă iar boabele, pe care se dezvoltă şi alte ciuperci saprofite, se mumifiază şi se scutură foarte uşor. Boala este favorizată de atacul larvelor Cochylis şi Eudemis şi de viespi, de prezenţa rănilor produse de grindină, cât şi de crăparea bobiţelor în pârgă, fenomen ce apare frecvent în timpul ploilor din toamnă, mai ales după atacul de Uncinula. În urma secretării de către parazit a oxidazei, substanţele aromatice şi colorante din boabe sunt distruse, nemaiputându-se obţine vinuri

roşii. În urma vinificării strugurilor atacaţi se obţin vinuri cu o cantitate necorespunzătoare de alcool, supuse îmbolnăvilor (casare, băloşire etc.). În unele regiuni ale Franţei (Champagne, Bordeaux etc.) cât şi pe valea Rinului, ciuperca produce aşa-numitul "mucegai nobil". În urma infecţiilor, miceliul ciupercii consumă o cantitate de apă din boabe, sporind concentraţie în zahăr a ţesuturilor . Pieliţa boabelor se stafideşte, capătă o culoare vineţie, iar ciuperca nu mai fructifică. Mustul obţinut are o aromă deosebită iar concentraţia ridicată în zahăr duce la obţinerea vinurilor licoroase, tari, de o deosebită calitate. Acest "mucegai nobil" dorit de viticultori scade producţia cu peste 40 %. În unele toamne secetoase, pe colinele expuse insolaţiei se constată acelaşi fenomen în podgoriile din ţara noastră, obţinându-se astfel vinuri licoroase din soiurile: Grasă de Cotnari, Rămâioasă românească ş.a. Atacul pe frunze şi lăstari se întâlneşte rar şi nu prezintă importanţă deosebită. Agentul patogen - Botryotinia fuckeliana (De Bary.) Wethzel, subîncr. Ascomycotina, f.c. Botrytis cinerea Pers. Miceliul ciupercii trăieşte saprofit pe diferite substraturi organice sau ca parazit. Conidioforii sunt septaţi, ramificaţi monopodial şi poartă pe sterigme conidii unicelulare, ovoide, aglomerate de 9-15 x 6- uşor în sucul zaharat de pe boabe, iar filamentele rezultate pătrund în ţesuturi, producând infecţii. În condiţii nefavorabile (temperaturi scăzute) ciuperca formează microscleroţi din care în anul următor apar apotecii cu asce şi ascospori unicelulari, elipsoidali, hialini, de 8-10 x 3,5- Epidemiologie. Din cercetările efectuate de C. Sandu-Ville, Al. Lazăr şi M. Hatman (1960, 1962), rezultă că ciuperca se dezvoltă cu uşurinţă pe bobiţele ce au o concentraţie în zahăr cuprinsă între 14-22 %; peste acest procent ciuperca nu mai formează conidiofori şi conidii, sucul zaharat comportându-se ca o soluţie hipertonică, inhibitoare. Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între 22-24 o C când perioada de incubaţie este extrem de scurtă (2 zile). Astfel se explică pagubele foarte mari ce le produce ciuperca în toamnele ploioase şi călduroase. Dezvoltarea ciupercii începând cu 1-2 o C, duce la pierderi mari şi la strugurii depozitaţi. Pe organele atacate ciuperca formează microscleroţi sub forma cărora iernează. În primăvară, în urma germinării scleroţilor, se formează atât conidii cât şi apotecii cu asce şi ascospori. Plantaţiile amplasate în văi umede, unde nu circulă curenţi de aer au mult de suferit de pe urma acestui atac, mai ales în toamnele călduroase şi bogate în precipitaţii. Soiurile de viţă cu boabe dese şi pieliţa subţire sunt mai sensibile la această boală decât cele cu boabe rare şi pieliţa groasă. Foarte sensibile sunt soiurile: Aligoté, Fetească albă, Riesling italian, Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Galbenă de Odobeşti, Regina viilor, Pinot noir, Pinot gris, Chasselas, Crâmpoşie, Afuz-Ali, Cadarcă. Mai rezistente sunt soiurile: Cabernet Sauvignon, Coarnă neagră etc. Prevenire şi combatere. Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile să

Cabernet Sauvignon, Coarnă neagră etc. Prevenire şi combatere . Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile
Cabernet Sauvignon, Coarnă neagră etc. Prevenire şi combatere . Se recomandă ca în toamnele ploioase, viile

fie culese mai de timpuriu, înainte ca putregaiul să producă pagube. În cazul când concentraţia în zahăr a boabelor este mică şi condiţiile climatice favorizează infecţiile şi evoluţia bolii, se vor aplica tratamente chimice. Stropirile se vor face cu produse ca: Fluidosoufre-30 kg/ha, Dithane M-45 -0,2 %, Vondozeb-0,2 %, Bavistin DF-0,85 kg/ha (0,085 %), Bavistin 50 WP 0,06-0,1 %, Benlate 50 WP 0,06-0,1 %, Benomyl 50 WP-1 kg/ha (0,1 %), Derosal 50 SC 0,08-0,1 %, Metoben 70 PU 1,5-2 kg/ha, Topsin 70 PU 0,1-0,12 %, Bravo 500 SC-2 l/ha, Captadin-0,2 %, Captan 50 WP-0,2 %, Captan 80 WP-0,125 %, Folpan 50 WP- 0,2 %, Folpan 80 WDG-1,5 kg/ha, Merpan 50 WP-0,2 %, Ronilan 50 WP-0,75 kg/ha, Rovral 50 WP-1 kg/ha, Rovral PU-0,2 %, Sumilex 50 PU 1-1,5 kg/ha, Punch 40 EC-0,05 l/ha, Euparen 50 WP-0,25 %, Calidan SC-2 l/ha, Cuprofix F-5 kg/ha, Folicur 50 WP-2,5 kg/ha, Forum Star WDG-1,75 kg/ha, Konker-1,5 l/ha, Labilite 70 WP 3-4 kg/ha, Mirage 75 WP-2,5 kg/ha, Switch 62,5 WG-0,6 kg/ha, Trichodex 25 WP-2 kg/ha. Pentru ca aceste produse să nu ajungă în must şi să stânjenească fermentaţia (în special produsul Captan), tratamentele se vor executa cu cel puţin 10-14 zile înainte de recoltarea strugurilor. Folosirea fungicidelor sistemice înlătură acest neajuns ce-l prezintă produsele amintite. Din cercetările făcute de către I. Mirică (1976) rezultate foarte bune se obţin prin aplicarea primului tratament după înflorit, al doilea în momentul formării ciorchinelui şi al treilea în pârgă cu unul din produsele pe bază de Benomyl (Benlate, Fundazol, Derosal) sau tiofanat metyl (Topsin) în concentraţie de 0,1 %.

Alte boli ale viţei de vie

Viroze Scurt-nodarea - Grapevine fan leaf virus Mozaicul nervurian al viţei de vie - Grapevine vein mosaic virus Răsucirea frunzelor - Grapevine leaf roll virus

Micoplasmoze

Îngălbenirea

Mycoplasma

aurie

(flavescenţa

aurie)

-

Flavescence

d'orée

Bacterioze Cancerul bacterian - Agrobacterium radiobacter pv. Tumefaciens

Micoze Antracnoza sau cărbunele - Elsinoe ampelina Putregaiul alb al rădăcinilor - Rosellinia necatrix Eutipoza viţei de vie - Eutypa lata Boala petelor roşii - Pseudopeziza tracheiphila

FAINAREA VITEI DE VIE ( Uncinula necator) – atac pe strugure

FAINAREA VITEI DE VIE (Uncinula necator) atac pe strugure

PUTREGAIUL CENUSIU AL VITEI DE VIE ( Botrytis cinerea )

PUTREGAIUL CENUSIU AL VITEI DE VIE (Botrytis cinerea)

PRINCIPALII DĂUNĂTORI DIN PLANTAŢIILE

DE VIŢĂ DE VIE

Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix Plancth., ordinul Homoptera, familia Phylloxeridae

Filoxera este originară din America de Nord (regiunea Alegani), unde şi astăzi trăieşte pe numeroase specii de vită sălbatică (Vitis riparia, Vitis rupestris, etc.). În Europa, filoxera a fost semnalată prima oară în anul 1863 în Anglia (în serele din jurul oraşului Londra) şi în Franţa (în împrejurimite localitătilor Pujoutt şi Bordeaux). Treptat, filoxera s-a răspăndit şi în alte tări din Europa (Portugalia 1871, Austria 1872, Spania 1877, Germania şi Ungaria 1874). În ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată în anul 1884 la Pietroasele, în podgoria Dealul Mare, de unde s-a extins în toate regiunile viticole, producănd pagube considerabile la viţa indigenă. Descriere. Filoxera se prezintă sub 4 forme morfologice şi anume:

1) forma galicolă apteră; 2) forma radicicolă apteră; 3) forma sexupară;

4) formele sexuate.

Forma galicolă apteră se prezintă sub două tipuri:

a) fundatrixul are corpul piriform de 1,5 - 2,0 mm lungime, de culoare brună,

lăţit, uşor bombat dorsal şi cu abdomenul subtiat spre partea posterioară;

b) fundatrigenele au corpul globulos, de culoare galbenă-portocalie de 1,5 -

1,8 mm lungime şi 1,0 - 1,2 mm lătime; capul şi toracele lătite, abdomenul uşor îngustat apical. Dorsal are un aspect rugos şi este lipsit de tuberculi. Rostrul este

lung, ajungănd pănă la coxele posterioare. Antenele sunt formate din 3 articole, dintre care ultimul este cel mai dezvoltat, cu vărful îngroşat . Forma radicicolă apteră (virginogenă) are corpul oval 0,8 - 1,0 mm lungime, de culoare variabilă, după anotimp: vara, galben-roşcat, iar iarna castaniu-închis. Dorsal prezintă aproximativ 70 de tuberculi mici, dispuşi în rănduri simetrice. Antenele sunt formate din 3 articole, ca la formele galicole . Forma sexupară are corpul mai alungit de 1,0-1,3 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie, în afară de mezotorace, care este brun. Este singura formă aripată. Aripile sunt mai lungi decăt corpul, transparente, cu reflexe irizante.

care este brun. Este singura formă aripată. Aripile sunt mai lungi decăt corpul, transparente, cu reflexe
care este brun. Este singura formă aripată. Aripile sunt mai lungi decăt corpul, transparente, cu reflexe
care este brun. Este singura formă aripată. Aripile sunt mai lungi decăt corpul, transparente, cu reflexe

Fig.4. Filoxera viţei de vie - Phylloxera vastatrix a filoxerei

a-fundatrix; b-fundatrigene; c-forma radicicolă şi ouă: a-forma sexupară; b-ouă

din (dupa Grassi) din care vor ieşi masculi (după Grassi)

Fig.5.Forma sexupara

care ies femele; c-oua

Formele sexuate (femele şi masculi) au corpul alungit, de culoare galbenă, fiind lipsite de aripi şi aparat bucal. Femela are corpul de 0,45 - 0,50 mm lungime, iar masculul de 6,21 - 0,30 mm. Oul de iarnă este eliptic, avănd chorionul gros, reticulat, de culoare galbenă la depunere, iar mai tărziu devine brun-deschis. Lungimea oului este de 0,27 - 0,38 mm. Oul de vară este eliptic, galben, de 0,18 - 0,22 mm lungime. Biologie. Filoxera prezintă două cicluri bine distincte:

a) un ciclu complet pe vitele americane (Vitis riparia, Vitls rupestris etc.) sau pe hibrizi, prezentănd cele 4 forme morfologice; în acest caz iernează ca ou de rezistentă şi larve pe părţile subterane ale vitei de vie; b) un ciclu incomplet pe vitele europene (Vitis vinifera), fiind reprezentată în principal prin forma radicicolă, care se dezvoltă pe părţile subterane ale viţei de vie (rădăcini, radicele) şi mai putin prin forma galicolă, care nu prezintă importanţă economică. Plante atacate şi mod de dăunare. Filoxera este un dăunător specific genului Vitis, trăind pe diferite specii sălbatice şi cultivate: Vitis riparia, Vitis rotundifolia, Vitis californica, Vitis candicans, etc. Toate aceste specii nu sunt atacate în aceeaşi măsură. Millardet emite ideea că rezistenta la atacul filoxerei este o însuşire ereditară a unor specii şi soiuri de vită de vie; singura specie imună la filoxeră este Vitis rotundifolia. Viola şi Ravaz au stabilit o scară în 20 de puncte, notănd cu zero Vitis vinifera (cea mai sensibilă) şi cu 20 Vitis rotundifolia (imună). Formele radicicole înteapă şi sug seva din rădăcini. în locurile atacate, ţesuturile se deformează şi se hipertrofiază apărănd umflături denumite "nodozităti". Nodozitătile sunt produse pe rădăcinile subtiri, iar tuberozitătile apar pe rădăcinile mai groase, avănd 4-10 mm lungime şi 1- 3 mm grosime. Rădăcinile cu nodozităti se usucă total, iar în cele cu tuberozităţi, ţesuturile se necrozează şi se rup, formăndu-se porti pentru pătrunderea diferitelor microorganisme. Vitele atacate se debititează, au frunze vestejite, dau productii din ce în ce mai mici şi în decurs de cătiva ani se usucă. Atacuri mai puternice se constată la vitele europene, cultivate pe soluri grele, pagubele pot ajunge la 70 - 90%. Forma galicolă determină aparitia pe partea inferioară a unor gale, sub forma unei urne neregulate, de mărimea unui bob de măzăriche sau de mazăre, la început de culoare galbenă-verzuie, apoi ruginie. La invazii mari pot fi acoperite cu astfel de gale atăt limbul foliar, precum petiolul, uneori şi cărceii. Combatere. Pentru combaterea formei radicole cea mai importantă măsură

este altoirea soiurilor de viţă europeană pe portaltoi americani sau pe hibrizii lor. Înfiinţarea plantatiilor de viţă de vie pe rădăcini proprii este posibilă numai în terenurile nisipoase (cu peste 60% SiO 2 ), unde filoxera nu se poate dezvolta. în focarele izolate, butucii se scot, iar solul se tratează cu diferite substante gazoase: diclor etan, bromură de metil, etc. În ultimul timp, se foloseşte preparatul Phyllodien R, aplicate la sol în două etape:

a) primăvara, înainte de dezmugurit; b) în prima jumătate a lunii iunie. Pentru fiecare tratament se aplică în doză de 180-200kg/ha.

Forfecarul - Lethrus apterus Laxm., ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Este răspândit în Europa - Meridională şi Orientală, în Asia Centrală. La noi se întălneşte frecvent în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Descriere. Adultul are corpul masiv, de culoare neagră-mat, de 10-20 mm lungime. Capul este masiv, mandibulele sunt mari şi prevăzute cu un dinte la mascul, îndreptat în jos. Protoracele este puternic dezvoltat. Elitrele sunt sudate între ele, iar aripile posterioare lipsesc şi de aceea adultul nu poate zbura (Figura

6). Larva matură este de tip scarabeid, galben-albicioasă, de 30 - 38 mm lungime. Biologie. lernează în stadiul de adult în galerii în sol, la 50 - 70 cm adăncime şi are o generatie de an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag ce atacă viţa de vie, diferite specii pomicole, floarea-soarelui, sfecla, lucerna, rapita, ceapa, etc. Pagubele mari le produc adulţii care atacă frunzele şi lăstarii vitei de vie atăt pentru hrănirea proprie în perioada maturaţiei sexuale, căt şi pentru pregătirea hranei larvelor.

sexuale, căt şi pentru pregătirea hranei larvelor. Fig. 6. Forfecarul - Lethrus apterus A.adult; B.schema

Fig. 6. Forfecarul - Lethrus apterus A.adult; B.schema galeriei: a-camera de depozitare; b-camera larvara; c-cameră pupală; d-culoar de ieşire (dupaA.S. Balachowsky)

Retezarea lăstarilor este dreaptă, ca de foarfece, de unde şi denumirea de

"forfecar". Combatere. Întreţinerea plantaţiilor viticole prin lucrări de arat, săpat şi prăşit pentru distrugerea galeriilor. În regiunile de invazie, primăvara devreme, în jurul plantatiilor sau în interiorul lor se va trata solul sub forma unor benzi de 2 - 3 m lătime cu produse granulate: Sinoratox 10 G -15 kg/ha. La semnalarea atacului se vor efectua tratamente cu produse organofosforice: Carbetox 37 CE - 0,4%, Sinoratox 35 CE - 0,15%, Sumithion

50CE-0,1%,etc.

Cărăbuşul marmorat - Polyphylla fullo L.,

ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Este răspăndit în Europa Centrală şi Orientală. La noi este mai frecvent în viile pe nisipurile din Oltenia, Cămpia Romănă şi unele regiuni din Moldova (judeţul Galati). Descriere. Adultul are corpul masiv, convex, de 28 - 38 mm lungime, de culoare neagră sau castaniu-roşcat. Elitrele apar marmorate din cauza numerosilor peri solzosi albi sau gălbui. ce formează pete neregulate (Figura 7). Larva este de tip scarabeid şi are 60 - 75 mm lungime.

Larva este de tip scarabeid şi are 60 - 75 mm lungime. Fig. 7 . Carăbuşul

Fig. 7. Carăbuşul marmorat- Polyphylla fullo adult (după Paşol şi Naum)

Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă mai ales ca larvă numeroase plante de cultură: viţa de vie, diferite specii pomicole şi forestiere, etc. Larvele atacă rădăcinile, în care rod cavităti sub forma unor galerii, uneori retează rădăcinile. Pagube mai mari se înregistrează în pepinierele viticole din terenurile nisipoare cănd numărul larvelor la m 2 poate ajunge pănă la 8 - 12. Datorită atacului, plantele nu se mai dezvoltă normal şi treptat se usucă. Adultii în general nu se hrănesc. Combatere. Adunarea adultilor la începutul apariţiei prin scurtarea butucilor sau a arborilor pe prelate şi distrugerea lor. In terenurile infestate se tratează solul cu insecticide carbamice granulate:

Furadan 5 G - 40 kg/ha, etc.

Cărăbuşelul verde al viţei de vie - Anomala solida Er.,

ordinul Coleoptera, familia Scarabaeidae

Este răspândit în ţările din centrul şi sudul Europei, în nordul Africii. În tara noastră se întălneşte în plantaţiile de viţă de vie de pe nisipuri din Oltenia, Muntenia şi Moldova. Descriere. Adultul are corpu! oval de 12,5 - 16,8 mm lungime, de culoare verde metalic cu reflexe arămii sau albăstrui. Antenele şi marginile laterale ale pronotului sunt gălbui. Elitrele prezintă puncte fine şi dungi longitudinale (Fig. 8).

prezintă puncte fine şi dungi longitudinale (Fig. 8). Fig. 8. Carabuşelul verde al viţei de vie

Fig. 8. Carabuşelul verde al viţei de vie - Anomala solida: a-adult (după Bonnemaison)

Oul este aproape sferic, de culoare gălbuie. Larva este de tip scarabeid, de 31,2 - 36,8 mm lungime, de culoare galbenă- închis; capul, stigmele, ghiarele şi perişorii de pe tergite sunt ruginii. Pupa este gălbuie de 18,0 - 18,7 mm lungime. Biologie. lernează în stadiul de larvă de vărsta a ll-a în sol, la 50 - 80 cm adăncime şi are o generatie pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, atacă: viţa de vie şi pomii (mai ales sâmburoasele), salcâmul, plopul, fasolea, secara, porumbul, floarea-soarelui, etc.

Adulţii rod frunzele sub formă dantelată, lăsand intacte numai nervurile. Atacul începe cu frunzele de le varful lăstarului, ce capătă o culoare ruginie. La invazii mari se pot întalni pe un lăstar 50-100 de adulti. Uneori pot fi atacati si strugurii în formare, precum şi scoarta lăstarilor. Larvele atacă rădăcinile sub forma unor rosături, concave, superficiaie. Combatere. Adunarea şi distrugerea adulţilor manual sau cu diferite aparate de capturat insecteie, în perioada hrănirii suplimentare. La apariţia în masă a adultilor se aplică tratamente chimice cu produse organofosforice: Carbetox 37 CE - 0,4%, Sinoratox 35 CE - 0,1%, etc.

Ţigărarul viţei de vie - Byctiscus betulae L., ordinul Coleoptera, familia Attelahidae

Este răspăndit în Europa, Asia Centrală şi America Centralăi. În ţara noastră apare mai frecvent în Muntenia (podgoria Dealul Mare). Descriere. Adultul are corpul oviform de 5,5 - 9,5 mm lungime, de culoare albastru-metalic, cu reflexe verzui-aurii. Rostrul este lung şi putin lăţit spre vărf. Pronotul este cordiform, prevăzut la mascul cu căte un dinte lateral. Elitrele sunt patratiforme, cu striuri longitudinale punctate (Figura 9).

patratiforme, cu striuri longitudinale punctate (Figura 9). Fig. 9 . Ţigărarul - Byctiscus betulae. Adult şi

Fig. 9. Ţigărarul - Byctiscus betulae. Adult şi mod de dăunare (după Mirică şi Mirică Afrodita)

Larva are 5-8 mm lungime, este apodă, de culoare alb-gălbuie, capul brun. Biologie. lernează în stadiul de adult în căsute pupale în sol, în litieră sau în crăpăturile scoartei butucilor şi are o generatie pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă frunzele la numeroase specii de arbori forestieri: fagul, alunul, castanul, plopul, salcia, arinul, mesteacănul, etc., precum şi diferite specii de pomi: prun, cireş, păr, gutui, etc., preferănd frunzele de viţă de vie, pe care le transformă în tigări. Numărul frunzelor din căte sunt confectionate ţigările diferă în functie de specia atacată: 1-2 frunze la viţa de vie, 5 - 7 la pomi, 8 - 15 la plop şi mesteacăn, etc. La invazii mari poate produce defolierea în masă a vitei de vie, ceea ce duce la scaderea producţiei de struguri şi a formării mugurilor de rod pentru anul următor. Combatere. Adunarea tigărilor şi distrugerea lor prin ardere. Aplicarea de stropiri cu produse organofosforice, la aparitia adulţilor, cu unul din produsele:

Carbetox 37 CE 0,4%, Sinoratox 35 CE - 0,15%, etc.

Molia verde a strugurilor (eudemisul) - Lobesia botrana Den et Schiff., ordinul Lepidoptera, familia Tortricidae

Molia verde a strugurilor este considerat ca cel mai important dăunător al viţei de vie, fiind răspăndit mai ales în regiunile viticole din Europa Central- Meridională, în Africa de Nord, Asia Mică, India, Japonia, etc. În ţara noastră este frecventă în toate podgoriile, producănd pagube de 30 - 50% la toate cele trei generatii, începănd cu înfloritul viţei de vie şi pănă la recoltatul strugurilor. Descriere. Fluturii au corpul galben-cenuşiu de 6 - 8 mm lungime. Aripile anterioare au anvergura de 14 - 18 mm, sunt de culoare cenuşie cafenie, cu 3 macule brune (bazală, mediană, apicală), ce alternează cu dungi albastre-cenuşii, cu franjuri fine pe margini. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis şi cu franjuri lungi ( Figura 10).

sunt cenuşii - deschis şi cu franjuri lungi ( Figura 10). Fig. 10 . Molia verde

Fig. 10. Molia verde a strugurilor - Lobesia botrana: a-adult;

b-larva;

c-pupa;

d,e-inflorescente şi boabe atacate (după Săvescu)

Oul are formă eliptică, de culoare gălbuie la depunere şi verzuie înainte de ecloziune. Larva are 10 - 12 mm lungime, de culoare verde-cenuşie; capul, pronotul şi picioarele sunt brune. Pupa are 7 - 9 mm lungime, brun-verzuie sau cărămizie. Biologie. lernează în stadiul de pupă într-un cocon mătăsos sub scoarţa

butucilor sau a coardelor vitei de vie, mai rar sub resturile vegetale şi în crăpăturile solului. În ţara noastră, molia verde a strugurilor are 3 generatii pe an şi anume:

G

I - de primăvară (mai-iunie);

G

II - de vară (iulie-august);

G

III- de toamnă (septembrie - aprilie).

Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, care atacă peste 20 specii de plante lemnoase şi ierboase (Cornus mas, Viburnum lantama, Ribes spp., Rhus glabra, Convolvulus arvensis, etc). Atacul este diferenţiat în funcţie de generatie. Astfel, larvele generaţiei I rod bobocii florali şi inflorescentele; o larvă distruge 2-3 boboci pe zi, deci 60 - 80 boboci în timpul dezvoltării sale. Larvele generaţiei a II-a atacă boabele verzi sau în pargă (la soiurile timpurii), consumand o parte din pulpă, iar larvele generaţiei a III-a rod boabe în părga sau coapte. Organele atacate sunt înconjurate cu fire mătăsoase albe, sub forma unor cuiburi. Totodată se creează microleziuni, prin care se scurge sucul zaharat, ce constituie un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea ciupercii Botryotinia fuckeliana. Soiuri sensibile la atacul moliei verde a strugurilor s-au dovedit: Perlă de Csaba, Muscat Hamburg, Muscat Ottonel, Chardonay, Riesling italian, Tămăioasă romănească, Pinot gris, etc. Combatere. Noile plantatii să fie înfiintate pe spalieri din beton şi la distanţe corespunzătoare între randuri şi pe rand, pentru o bună aerisire şi iluminare. Efectuarea în conditii optime a lucrăriior de întretinere cum sunt: legatul lăstarilor, copilitul, cărnitul, distrugerea buruienilor.

Tratamentele chimice se fac la avertizare prin urmărirea curbei de zbor a adulţilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrabot sau cu ajutorul capcanelor alimentare. PED este de 100 fluturi măsculi capturaţi/ săptămănă/capcană. Schemele de tratament se aplică în functie de intensitatea atacului. Se pot adopta schemele: 1+1+1; 2+1+1; 1+2+1; 2+2+1.

La soiurile cu coacere timpurie nu se mai aplică tratamente pentru generaţia a III-a. Pentru larvele din generatia I-a şi a II-a se pot folosi produsele: Actellic 50 CE - 0,1%, Carbetox 37 CE - 0,4%, Ekalux 25 CE - 0,1%, Nogos 50 CE -0,1%, Vapona 48 CE - 0,1%, Zolone 35 CE - 0,2%, Decis 2,5 CE - 0,03%, Ripcord 40 CE - 0,03%, Karate 2,5 CE - 0,025%. Pentru larvele generaţiei a III-a se folosesc produse biologice: Dipel 2X WP-

0,1%.

Se poate folosi şi combaterea biologică prin lansarea viespii Trichogramma embryophagum, în două reprize, asigurăndu-se o eficacitate de peste 90%.

Molia brună a strugurîlor (cochilisul) - Eupoecilla amblguella Hb., ordinul Lepidoptera, familia Cochylidae

Este răspândită în Europa, Africa de Nord, Asia Centrală, Japonia, etc. În ţara noastră se întălneşte mai ales în regiunile viticole mai nordice, găsindu-se împreună cu molia verde a struguri

nordice, găsindu -se împreună cu molia verde a struguri Fig.11 . Molia bruna a strugurilor- Eupoecilia

Fig.11. Molia bruna a strugurilor-Eupoecilia ambiguella. a-adult; b-larvă; c-boabe atacate (după Stellwaag)

Descriere. Fluturii au anvergura aripilor de 12 - 15 mm. Aripile anterioare sunt galben deschis, străbătute median de o bandă transversală, trapezoidală, brun-albăstruie. Aripile posterioare sunt brune-cenuşii sau albicioase, cu franjuri pe margini (Figura 11). Larva are 10-13 mm lungime şi este de culoare brună-măslinie; capul şi picioarele negre. Biologie. lernează în stadiul de pupă în scoarţa butucilor sau a coardelor mai groase şi are 2 generatii pe an. Plante atacate şi mod de dăunare. Este un dăunător polifag, ce atacă peste 90 specii de plante, printre care: Cornus mas, Cornus sanquinea, Viburnum lantana, Rlbes grossularia, Ribes rubrum, Syringa vulgaris, etc. Pagubele cele mai mari le produce la vita de vie. Larvele generatiei I-a atacă la început inflorescentele, pe care le înfăşoară cu fire de mătase, albicioase, sub formă de cuiburi. Mai târziu, larvele rod boabele, mai rar frunzele şi lăstarii. Larvele generatiei a II-a atacă boabele verzi sau în părgă, provocănd microleziuni prin care pătrund bacterii şi ciuperci. Boabele atacate se brunifică, se zbârcesc şi putrezesc, mai ales în perioadele ploioase. În anii favorabili atacului, pagubele produse de cochilis pot ajunge la 20 - 30% din recoltă. Combatere. Se aplică tratamente chimice efectuate la avertizare, prin urmărirea curbei de zbor a adultilor la capcanele cu feromoni sexuali sintetici de tip Atrambig. Se pot folosi aceleaşi produse, care au fost specificate la molia verde a strugurilor.

Acarianul galicol al viţei de vie - Eriophyes vitis Nal.,

ordinul Acari, familia Eriophyidae

ordinul Acari, familia Eriophyidae Fig. 12 . Acarianul galicol al viţei de vie - Eriophyes vitis.

Fig. 12. Acarianul galicol al viţei de vie- Eriophyes vitis. Adult

Este răspândit mai ales în Europa Central-Meridională şi Orientală, în America, Africa şi Asia. În ţara noastră este răspândit în toate zonele viticole. Descriere. Femela are 0,18 mm lungime, iar masculul 0,14 mm; corpul este alungit-viermiform, cu segmentele mediane mai late, iar abdomenul prezintă 80 de striuri transversale. Ochii lipsesc şi are numai două perechi de picioare. Corpul este de culoare alb-gălbuie sau roşcat (Figura 12). Biologie. lernează în stadiul de adult sub scoarta butucilor, solzii mugurilor sau pe sub frunzele căzute. Prezintă 3 - 4 generatii pe an, din care 2-3 generatii partenogenetice şi una sexuată. Plante atacate şi mod de dăunare. Atacă numai viţa de vie. Pagubele mai mari se înregistrează în primăverile si verile secetoase şi călduroase. Acarienii atacă în colonii pe partea inferioară a frunzelor, întepănd şi sugănd seva din ţesuturi. În timpul hrănirii secretă o substantă toxică, care acţionează asupra tesuturilor foliare determinănd hipertrofierea lor si aparitia pe partea superioară a frunzelor a unor umflături sub forma unor gale. Din această cauză, acest atac, este cunoscut şi sub denumirea de "băşicare" sau "erinoza" vitei de vie. În dreptul acestor gale are loc o hipertrofiere a perilor cuticulei inferioare şi formarea unor pete pasloase. La începutul atacului, petele sunt subtiri şi de culoare gălbuie- albicioase, apoi devin mai mari, dense şi cafenii, iar spre toamnă cafenii-brunii. La infestări puternice, acarienii pot ataca şi petiolul frunzelor, mugurii, cărceii şi ciorchinii. în urma atacului, frunzele se etiolează şi cad; iar florile avortează. Soiuri mai sensibile la atacu! acarianu!ui galicol sunt: Riesling italian, Caberet Sauvignon, Chasselas dore, Pinot gris, Muscat Hamburg, iar ca rezistent Fetească albă. Combatere. In plantatiile puternic infestate se vor aplica tratamente chimice, primăvara devreme, în fenofaza umflarii mugurilor cu zeama sulfocalcică 8 - 10% sau polisulfură de bariu 4%. În timpul perioadei de vegetaţie se vor aplica tratamente chimice cu acaricide selective, pentru protejarea acarienilor prădători. Se pot folosi

următoarele acaricide: Kelthane 18,5CE - 02%, Mitigan 18,5 CE - 0,2%, Neoron 500 CE - 0,1%, Omite 57 E - 0,1%, Tedion V 18 - 0,2%. În general nu se intervine cu tratamente chimice, dacă procentul de frunze ocupate cu acarieni prădători este egal sau superior procentului de frunze ocupate de acrieni. Se poate admite o diferenţă de 20% în defavoarea acarienilor prădători.