Cultura si civilizaia

Pentru a intelege ce este comunicarea interculturala trebuie lamurita notiunea de

cultura. Aproape toti specialistii care s-au ocupat de cultura au subliniat complexitatea
conceptului si semnificatiile multiple ale termenului aferent.
Unii au ajuns sa declare ca termenul "cultura" este multidiscursiv in sensul ca poate fi
mobilizat intr-un nr mare de discursuri:
J. Hartley - "Aceasta inseamna ca nu putem plasa o definitie fixa in orice context si ca
nu putem sa ne asteptam ca ea sa aiba inteles. Ceea ce trebuie sa facem este sa identificam
insusi contextul discursiv. Poate fi discursul nationalismului, al modei, al antropologiei, al
criticii literare, al viticulturii, al marxismului, al feminismului, al studiilor culturale sau chiar
al simtului comun."
Termenii se definesc adecvat doar in universul/contextul discursiv. Simtul comun
reprezinta ceea ce crede lumea in mod obisnuit, chiar daca uneori este gresit.
Este adevarat ca un termen se defineste corect doar prin raportare la universul sau de
discurs si ca exista diferente de semnificatie ce reies din utilizarea aceluiasi termen (adesea
interdisciplinar) in contexte diverse, dar odata facute distinctiile necesare poate fi identificat
un "semnificat unitar" (medie semantica - nucleu comun), care sa justifice toate celelalte
acceptii ale sale (atata timp cat nu sunt cofundate planurile). A distinge nu inseamna acelasi
lucru cu a separa. Se disting notiunile, conceptele, aspectele. Separatia este intotdeauna a
realului, separi lucruri, obiecte concrete.
Asadar, in cazul termenului cultura trebuie exclusa din discutie, in primul rand,
semnificatia sa originara (latinesc - colere - "a ara") inca prezenta in sintagme precum:
cultura plantelor, cultura vitei de vie etc. Aceasta nu ne intereseaza aici decat d.pd.v.
etimologic pentru a stabili modul in care, in baza unei metafore, termenul in cauza a ajuns sa
desemneze ceea ce desemneaza astazi. Initial, termenul era legat de agricultura (cultivarea
solului, a plantelor etc), apoi prin extensie a ajuns sa se refere si la cultura unor fiinte, precum
stridiile sau bacteriile. Deja, in aceasta acceptie, cultivarea implica nu doar "cresterea" ci si
tendinta deliberata a stocurilor "naturale" de a se transforma in produsul dorit, adica o
varianta cu caracteristici selectate, rafinate sau imbunatatite. Iar de aici si pana la ideea de "cu
ltivare a mintii" nu a fost decat un pas. Transferul metaforic s-a facut destul de firesc.

Distinctii
1. Opozitia dintre cultura si civilizatie.
 Dupa Ovidiu Drimba, cultura cuprinde: "Atitudinile, actele si operele limitate (ca
geneza, intentie, motivare si finalitate) la domeniile spiritului si al intelectului. Opera, actul si
omul de cultura urmaresc satisfacerea nevoilor spirituale si intelectuale, revelarea de sine,
descoperirea necunoscutului, explicatia misterului si placerea frumosului".
In schimb, prin civilizatie se intelege sau ar trebui sa se inteleaga "Totalitatea
mijloacelor cu ajutorul carora, omul se adapteaza mediului (fizic si social) reusind sa-l
supuna si sa-l transforme, sa-l organizeze si sa i se integreze. Tot ceea ce apartine orizontului
satisfacerii nevoilor materiale, confortului si securitatii inseamna civilizatie".
Intr-adevar, deosebirea este importanta si justificata si corespunde in linii mari
celor 2 dimensiuni esentiale ale omului (ce il diferentiaza pe om de animal) identificate
Hegel: limbajul si munca. Limbajul il transforma pe om intr-o fiinta culturala, in timp ce, prin
munca, omul isi satisface necesitatile sale mereu crescande de natura biologica, modificand in
permanenta mediul natural. Limbajul il ajuta pe om sa organizeze realitatea, lumea si sa o
gandeasca.
2. Odata delimitata cultura, in cadrul ei se poate opera o alta distinctie, astfel spus
cultura este conceputa fie intr-un sens larg - antropologic, fie intr-un sens ingust - elitist.
a.Luand in consideratie primul sens - acceptia antropologico-sociologica, se poate
spune ca orice fiinta umana traieste in sfera unei culturi proprii.
"Daca omul este, asa cum si este, un animal simbolic rezulta eo ipso ca traieste intr-un
context cognitiv de valori, credinte, conceptii si intr-un cuvant de simbolizari care constituie
cultura sa" - Giovanni Sartori, Homo videns (Omul care priveste).
Din acest punct de vedere, generic, pana si primitivii si analfabetii sunt posesorii unei
culturi si de fapt aceasta este si perspectiva din care se vorbeste astazi despre "o cultura a
divertismentului, despre o cultura a imaginii, despre o cultura juvenila s.a.m.d."
b.Daca se ia drept conditie a culturii "cunoasterea", atunci se ajunge la o acceptie
ingusta si apreciativa potrivit careia o persoana culta este o persoana care cunoaste, cu lecturi
solide sau oricum bine informata. In consecinta, cultura adevarata ar fi doar a celor culti nu si
a ignorantilor.
bservand noile tendinte, Giovanni Sartori trage un semnal de alarma: "Mesajul cu care
noua cultura se recomanda si se lauda este: cultura cartii apartine celor putini (elitista), pe
cand cultura audio-vizuala apartine celor multi".
c.Incercand sa ofere tot o definitie antropologica a culturii, Andra Serbanescu este de
parere ca exista 2 acceptii de baza a termenului de "cultura":
 1. "Totalitatea operelor de arta create de o comunitate umana (literatura, muzica,
pictura, sculptura etc) si in mod particular cunostintele unui individ in legatura cu acestea."
2. "Suma valorilor, normelor, institutiilor, artefactelor specifice unei comunitati
(moduri de viata, valori umane, credinte religioase, obiceiuri, moduri de a gandi, standarde
estetice, expresii lingvistice, stiluri de comunicare etc), adica o civilizatie [sic!] determinata
impreuna cu toate formele ei de manifestare."
Aristotel face distinctia dintre forma si substanta, materie, doua concepte
limita care nu pot exista separat. In cultura, forma este in interiorul nostru si apoi cautam
materia/substanta din care o realizam. Ceea ce la un nivel este forma, devine substanta la un
alt nivel si apoi iar forma. De exemplu, trupul este substanta iar sufletul este forma. Dar, la un
alt nivel, sufletul devine substanta pentru inteligenta.

Comunicarea interculturala versus comunicare intraculturala

Tema comunicarii dintre culturi nu este noua caci comunicarea interculturala a existat
dintotdeauna, dar teoretizarea temei ca atare s-a impus, ca si in filosofia culturii, indeosebi in
a 2-a jumatate a sec XIX-lea, in stransa legatura cu procesul globalizarii vietii economice si
in mare masura si a celei politice si culturale.
Problema interculturalitatii suscita si in prezent vii dezbateri cu puncte de
vedere diferite, de la cele antinomice (opuse) si pana la cele care incearca o sinteza intre
extreme. O pozitie echilibrata ar putea fi cea afirmata de Lucian Blaga in "Trilogia culturii",
anii 1930.
Definitie: Comunicarea interculturala presupune schimbul de creatii cu valorile si
bunurile lor aferente, intre culturi diferite care apartin unor state sau regiuni culturale diferite.
Comunicarea interculturala difera de comunicarea intraculturala care se realizeaza
intre membrii aceleeasi comunitati culturale statale, ai aceluiasi stat. Astfel, comunicarea
culturala intre etniile din interiorul aceluiasi stat are loc pe solul acelorasi relatii economice si
politice in conditiile existentei unor interese si idealuri comune, a unei limbi oficiale, factori
care imprima diferitelor creatii anumite note comune sau care inlesnesc intelegerea reciproca.
Realizandu-se intre persoane, comunicarea nu poate avea loc fara ceva comun, iar
factorul comun sine qua non al comunicarii este limbajul. Prin limbaj, ca factor
supraordonator al comunicarii culturale, se intelege adesea nu numai limbajul obisnuit numit
si natural, ci si orice alta forma prin care se exprima creatiile culturale de diferite tipuri, cum
ar fi: limbajul "pictural", sculptural, muzical etc.
 Comunicarea fie intraculturala, fie interculturala, implica anumite dificultati legate
atat de limbaj, ca simplu sistem de semne cat si de continutul acestuia, mai ales atunci cand
acest continut nu este strict ideatic (cognitiv stiintific), descriptiv, ci si apreciativ, deci afectiv
si volitiv.
Comunicarea interculturala din perspectiva afacerilor
Principii de baza:
- Indiferent de situatie trebuie avut in vedere faptul ca baza unei bune comunicari o
constituie bunavointa si respectul fata de ceilalti
- In anumite situatii sociale nefamiliare este corect/strategic sa-ti recunosti ignoranta
cerandu-ti totodata scuze; aceasta atitudine demonstreaza dorinta de a invata despre traditiile
altora si in consecinta de a le accepta.
- Trebuie sa scapam de stereotipuri, de pilda: nu toti germanii sunt foarte eficienti, nu
toti japonezii sunt foarte politicosi, nu toti latinii sunt emotionali si nu toti asiaticii sunt
impenetrabili.
Atitudinea prietenoasa specific vestica este exagerata. Anumite relatii necesita p
atitudine mai rezervata si formala. De multe ori aceasta "prietenie" ramane doar o promisiune
neonorata. Desi ar implica o prietenie de durata si o relatie personala, in final se doreste a fi
superficiala si de scurta durata.
Se poate intampla ca cineva sa fie invitat de catre cineva de origine americana prin
formula "poti veni oricand pe la mine" si se poate intampla apoi ca persoana respectiva sa o
trateze apoi cu o deosebita raceala. Invitatia nu trebuie luata ad literam.
Nerabdarea de a trece direct la miezul problemei este suparatoare si deconcertanta
(descurajatoare). Atitudinea de tipul "hai sa nu mai batem campii si sa trecem la treaba", in
timpul sedintei de lucru, este iritanta. Unele tranzactii ar trebui abordate mai lent si mai putin
direct.
Occidentalii au impresiaca toata lumea este de acord sa i te adresezi cu numele mic.
Fortarea unei relatii in etapa in care este permisa tutuiala este deconcertanta si jignitoare
pentru altii.
Orientul Mijlociu, Asia si Africa
In aceste regiuni, obiceiurile si traditiile pot fi foarte diferite de cele cu care esti
obisnuit, mai ales daca ai facut afaceri, in principal in America.
 Aceasta lume, cu multe fatete are diferite grade de severitate in ceea ce priveste
adeziunea la obiceiurile religioase si tipurile de comportament traditionale. Cu toate acestea
sunt posibile unele generalizari.
Arabii sunt oameni generosi dar foarte usor de jignit. Gesturile politicoase, precum o
scurta scrisoare de multumire sunt foarte apreciate. Nu se fac glume daca persoana careia ne
adresam nu este bine cunoscuta. Chiar si atunci exista pericolul de a nu fi bine inteles. Nu se
injura si nu se fac referiri religioase, in special, si nu trebuie mentionat D-zeu. Punctualitatea
nu este considerata a fi o calitate si de aceea trebuie sa fim pregatiti sa asteptam.
Femeile din Vest trebuie sa se imbrace modest, in special in Irak, Iran, Pachistan,
Iordania, Siria, Libia, Indonezia, Azerbaigian, Peninsula Araba.
Aceasta inseamna ca trebuie sa poarte jachete cu maneci lungi si fuste lungi, iar
femeile nu trebuie sa stea pe scaun picior peste picior. Nu trebuie sa se vada talpa piciorului.

Limbajul gesturilor:
-Gesturile familiare si aparent inofensive pot jugni si pot crea probleme celui care
calatoreste in strainatate pentru afaceri
-Gesturile pot transmite mesaje emfatice (exagerat, declamator), dar limbajul acestora
variaza mult
- Pentru a indica persoana lor, americanii arata catre ei insisi
-Chinezii arata catre propriul nas
-In Columbia scarpinatul cotului cu propriul varf al degetelor inseamna ca cineva este
zgarcit
Obiceiuri de masa:
-In SUA, pranzul este doar o idee, ceva infulecat in graba
-In SUA, principala masa este la sfarsitul si s.n. diner (CINA). Acest diner in alte parti
inseamna de fapt pranzul
-In SUA, cina incepe la ora 19, iar in alte parti se ia mai devreme si este mai usoara
-In Spania, cina se ia in jurul orelor 22
-Cand calatoresti cu afaceri in strainatate, trebuie sa-ti adaptezi programul la
obiceiurile locale de luare a mesei