Sunteți pe pagina 1din 36

Facultatea de Drept - Drept penal general Anul II Semestrul I Partea I.

1. NOIUNI GENERALE PRIVIND DREPTUL PENAL I TIINA DREPTULUI PENAL.


Dreptul penal = ramur a sistemului nostru unitar de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaz
conduita persoanelor precum i relaiile dintre ele n raport cu valorile fundamentale ocrotite de lege, prin interzicerea, sub
ameninarea cu pedepse, a aciunilor sau inaciunilor care aduc atingere sau pun n pericol aceste valori, n scopul aprrii
lor, prin prevenirea infraciunilor ori prin aplicarea pedepselor i a altor sanciuni de drept penal, persoanelor care le
svresc.
Caracterele dreptului penal sunt:
~ caracterul autonom = ce rezult din faptul c dreptul penal reglementeaz relaiile sociale, proprii, relaii de aprare
social ce nu fac obiectul altor reglementri, i de asemenea un sistem propriu de reguli de conduit precum i de sanciuni
specifice;
~ caracterul de drept public = ce rezult din faptul c dreptul penal reglementeaz relaiile de aprare social, creind
raporturi juridice ntre stat i membrii societii, ce sunt raporturi de putere sau de autoritate, statul este indrituit s trag
la rspundere penal pe cei ce au svrit infraciuni;
~ caracterul unitar = rezult din existena unor principii i instituii unitare aplicabile ntregii legislaii penale.
Obiectul dreptului penal = exist 2 opinii privitoare la acesta: - obiectul dreptului penal const n relaiile sociale care revin
dreptului penal i care privesc activitatea social de lupt mpotriva infraciunilor prin tragerea la rspundere penal i
pedepsirea celor ce le svresc; -obiectul dreptului penal cuprinde relaiile de aprare social ce se nasc nu din momentul
svririi infraciunii ci din momentul intrrii n vigoare a legii penale.
Dreptul penal reglementeaz - relaii sociale de conflict; - relaii de conformare.
Scopul dreptului penal aprarea mpotriva infraciunilor, a valorilor fundamentale prevzute n CP. Acest scop se
realizeaz, n principal, pe calea prevenirii svririi infraciunilor de ctre membrii societii i n subsidiar pe calea
constrngerii, adic prin aplicarea de sanciuni prevzute delege pentru svrirea infraciunilor.
Dreptul penal are legturi i cu celelalte ramuri de drept: - cu dreptul constituional = deoarece la baza dreptului penal
stau normele juridice constituionale care stabilesc regulile de baz ale tuturor ramurilor de drept; - cu dreptul procesual
penal = exist o legtur organic i funcional, ntre normele care reglementeaz dreptul statului de a pedepsi pe infractori
i mijloacele prin care aceast competen se realizeaz; - cu dreptul execuional penal =deoarece n raport de relaiile
sociale ce iau natere n cursul executrii sanciunilor penale se asigur finalitatea normelor juridice penale.
tiina dreptului penal reprezint un sistem de cunotine despre raporturile juridice penale i normele penale ce
reglementeaz aceste raporturi. tiina dreptului penal apeleaz la diferite metode pentru cercetarea fenomenului juridic
penal ca:
~ metode logice (studiaz coninutul normelor penale) ca: - analiz i sintez; - inducia i deducia.
~ metoda istoric apariia normei juridice penale i aplicarea ei n diferite perioade.
~ metoda comparativ studierea normei penale n comparaie cu alte norme din acelai sistem de drept i mai ales cu
normele corespunztoare din legislaiile altor state.
tiina dreptului penal are nevoie de o serie de date i informaii, fr de care ea nu poate progresa, ca mersul, volumul,
coninutul criminalitii, cauzele i condiiile care determin fenomenul criminalitii, persoanele care svresc infraciuni.
tiina dreptului penal are nevoie i de : - statistica penal i criminologia (influena pedepselor asupra infractorilor); -
medicina legal i psihiatria judiciar, criminalistica.
Principiile fundamentale ale dreptului penal = reprezint acele reguli care strbat ntreaga reglementare juridic penal,
ntreaga activitate de combatere a infraciunilor prin mijloace de drept penal.principiile fundamentale sunt:
- principiul legalitii incriminrii i a pedepselor. Conform Codului Penal, numai LEGEA este aceea care
stabilete faptele ce constituie infraciuni i determin msurile i msurile ce se aplic celor ce le svresc.
- principiul umanismului n sensul c ntreaga reglementare penal trebuie s aib n vedere drepturile i
libertile fundamentale ale omului, att a celor ce au suferit vtmri n urma comiterii infraciunilor ct i a celor
care le-au svrit.
- principiul incriminrii faptelor care prezint un anumit grad de pericol social. INFRACIUNEA este fapta
care prezint pericol social, svrit cu vinovie i prevzut de legea penal.
- principiul egalitii n faa legii.
- principiul prevenirii faptelor prevzute de lege.

2. IZVOARELE DREPTULUI PENAL.


n tiina juridic s-a fcut distincia ntre: - IZVOARE MATERIALE (sursa ideilor materializate de normele juridice); -
IZVOARE FORMALE ale dreptului penal (forma prin care aceste idei sunt materializate).
Izvoarele formale ale dreptului penal reprezint actele normative care n cuprinsul lor stabilesc: - faptele ce constituie
infraciuni; - sanciunile care se pot aplica; - condiiile rspunderii penale.
Pentru dreptul penal romn LEGEA este singurul izvor de drept. Izvoarele formale ale dreptului penal sunt: - Constituia
Romniei; - legea penal; - tratate i convenii internaionale.
Legea penal se poate clasifica:
~ n raport de domeniul de aplicare avem: - Legea penal general (Codul Penal); - Legea penal complinitoare; - Legea
penal special; - Legea nepenal cu dispoziii penale.
~ n raport cu durata activitii: - legea penal nedeterminat; - legea penal determinat (temporal).
~ n raport cu caracterul legilor: - legea penal ordinar; - legea penal extraordinar (excepional).

1
n ceea ce privete tratatele i conveniile internaionale se face distincie ntre: - tratate i convenii internaionale ca
izvoare indirecte de drept penal; - tratate i convenii internaionale ca izvoare directe de drept penal.
Orice lege penal este alctuit dintr-o totalitate de norme juridice ce configureaz coninutul normtiv al acestei legi
Normele juridice penale = reprezint o serie de norme juridice care se caracterizeaz prin coninutul i structura lor
specific, prescriind reguli de drept penal precum i sanciunile aplicabile n cazul nclcrii acestora.
Particulariti ale normelor juridice penale: - exist o vdit deosebire ntrenormele de drept penal i normele de drept
extra-penal din punct de vedere al modului n careeste exprimat coninutul perceptiv; - exist deosebiri ntre normele de
drept penal i normele de drept extra-penal din punct de vedere al sanciunilor (-> la normele de drept penal sanciunea
are caracter preventiv-represiv; -> la normele de drept extra-penal sanciunea este reparatorie); - exist deosebiri i n ceea
ce privete intensitatea forei obligatorii a normelor penale (imediat) fat de aceea a normelor extra-penale (eventual).
Structura caracteristic a unei norme juridice cuprinde: - ipotez; - dispoziie; - sanciune.
Clasificarea normelor penale:
~ dup sfera domeniului de aplicare: - generale; - speciale.
~ dup regula de
complementare, precum i a msurilor educative.
Naterea raportului juridic penal de conflict la data svririi infraciunii de ctre destinatarul normei penale.
Modificarea raportului juridic penal de conflict are loc, cnd intervin urmtoarele cazuri: - adoptarea unei legi penale mai
favorabile dup svrirea infraciunii; - apariia unei legi de graiere prin care se comut pedeapsa aplicat n una mai
uoar; - apariia unei legi de graiere asupra pedepsei principale care nu are influen i asupra pedepselor complementare.
Stingerea raportului juridic penal de conflict se realizeaz prin executarea pedepsei ori prin nlturarea executrii
sanciunilor penale printr-un mod prevzut de lege.
Modaliti de stingere a raportului juridic penal de conflict sunt reprezentate de:
~ executarea pedepsei;
~ apariia unei legi de amnistiere dup svrirea infraciunii;
~ apariia unei legi de graiere total;
~ prescrierea rspunderii penale;
~ prescrierea executrii pedepsei;
~ lipsa plngerii prealabile, retragerea acesteia sau mpcarea prilor;
~ cauzele generale de nepedepsire cum sunt: - desistarea i mpiedicarea procedurii rezultatului faptei; - cauzele speciale
de nepedepsire ca denunarea complotului i denunarea faptei de ctre mituitor;
~ legea dezincriminatoare care apare dup svrirea infraciunii.
Dup executarea sanciunilor sau stingerea executrii acestora, persoana se afl n raport juridic penal de conformare. De
altfel, i n timpul executrii sanciunilor se afl i n raport juridic de conformare.
Faptele juridice penale => sunt stri, situaii, mprejurri, fapte prevzute de legea penal, ce dau natere, modific ori
sting raportul juridic penal.
Faptele juridice penale sunt:
Constitutive => atrag naterea raportului juridic penal;
Modificatoare => produc modificri ale rspunderii penale pe durata derulrii raportului juridic penal;
Extinctive => atrag stingerea raportului juridic penal.

3. NOIUNEA I TRSTURILE ESENIALE ALE INFRACIUNII.


INFRACIUNE = aciunea sau inaciunea socialmente periculoas svrit cu vinovie i incriminat de legea pnal.
A NU SE CONFUNDA CONCEPTUL de INFRACINE cu CONCEPTUL de CONINUT al INFRACIUNII.
Coninut al infraciunii =>fapta descris n norma de incriminare, ca fiind ansamblu de cerine pe care aceasta le prevede
ca fapta descris s se defineasc ca infraciune determinat (furt, viol, tlhrie).
Trsturile eseniale ale conceptului de infraciune sunt:
- pericolul social;
- vinovia;
- fapta svrtit s fie prevzut de legea penal.
a). PERICOLUL SOCIAL fapta trebuie s fie periculoas pentru societate pentru a fi considerat infraciune.
Pentru ca o fapt s prezinte pericol social trebuie ndeplinite cumulativ condiiile: - s existe o aciune sau o inaciune; -
aciunea sau inaciunea s aduc atingere anumitor valori sociale; - pentru sancionareaaciunii sau inaciunii s fie
nacasar aplicarea unei pedepse.
Pericolul social poate fi:
~ pericol social abstract sau generic -> este stabilit de legiuitor n momentul incriminrii faptei i se refer la un anumit tip
de infraciune.
~ pericol social concret sau specific -> rezult n urma svririi unei fapte concrete. Evaluarea pericolului social concret
este necesar, fiind unul din criteriile prevzute de lege pentru realizarea individualizrii pedepsei.
Pentru ca o fapt s fie considerat ca lipsit de pericol social trebuie s ndeplineasc 3 condiii:
- fapta svrit s aduc atingere minim valorilor aprate de legea penal;
- modul cum s-a realizat coninutul concret al faptei s o individualizeze aa cum a fost comis;
- fapt s fie lipsit n mod vdit de importan.
Criteriile obligatorii pentru stabilirea gradului de pericol social sunt:

2
modul i mijloacele de svrire a faptei;
scopul urmrit de fptuitor n comiterea faptei;
mprejurrile n care fapta a fost comis;
urmarea produs sau care s-ar fi putut produce;
persoana i conduita fptuitorului.
b). VINOVIA - exist cnd fapta care prezint pericol social este svrit cu intenie sau din culp (Cod Penal art. 19
alin.1). Vinovia este rezultatul interaciunii a 2 factori, unul intelectiv sau de contiin i altul volitiv sau de voin. La cele 2
forme ale vinoviei: cu intenie; - din culp, se mai adaug i o form mixt praeteintenia sau intenia depit specific
unor infraciuni.
Fapta este svrit cu intenie cnd infractorul:
- prevede rezultatul faptei sale, urmrind producerea lui prin svrirea acelei fapte;
- prevede rezultatul faptei sale i dei nu-l urmrete, accept posibilitatea producerii lui.
Fapta este svrit din culp cnd infractorul:
- prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accept, socotind fr temei c el nu se va produce;
- nu prevede rezultatul faptei sale, dei trebuie i putea s-l prevad.
1. Intenia ce poate fi:
~ direct => va exista atunci cnd infractorul prevede rezultatul faptei sale, urmrind producerea lui prin svrirea acelei
fapte. Intenia direct rezult: - din modul i mprejurrile decomitere a faptei; - de mijloacele folosite; - de conduita
infractorului.
~ indirect (eventual) => va exista atunci cnd infractorul prevede rezultatul faptei sale i dei nu-l urmrete, accept
posibilitatea producerii lui.
~ alte modaliti ale inteniei avem:
intenia simpl -> se prevede i se urmrete producerea rezultatului;
intenia calificat -> se urmrete poducerea rezultatului n vederea realizrii unui scop prevzut n norma de
incriminare;
intenia iniial -> se prevede rezultatul de la nceput;
intenia unic -> se urmrete svrirea unei singure fapte;
intenia complex -> se hotrte comiterea mai multor fapte sau producerea mai multor rezultate.
2. Culpa din punct de vedere al modalitilor poate fi:
cu prevedere sau uurin va exista atunci cnd infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accept
socotind fr temei c el nu se va produce.
simpl sau neglijent - va exista atunci cnd infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, dei trebuia i
putea s-l prevad. Pentru stabilirea vinoviei n modalitatea culpei simple se folosesc 2 criterii: - OBIECTIV ->
urmrete verificarea tuturor mprejurrilor care s-a comis faptai dac fptuitorul trebuia s prevad rezultatul
socialmente periculos; - SUBIECTIV -> urmrete verificarea posibilitilor fptuitorului de a prevedea rezultatul
n momentul svririi faptei n raport cu aptitudinile sale personale (pregtire i experien).
Alte modaliti avem:
imprudena efectuarea fr atenia necesar a unei activiti;
nepriceperea presupune mplinirea sau nemplinirea unei aciuni datorit lipsei sau insuficienei
cunotinelor necesare;
nedibcia se refer la lipsa de aptitudine sau experien pentru fptuitor domeniul su de activitate;
culpa direct vizeaz comportarea infractorului nsi;
culpa indirect are n vedere o aciune svrit de altul.
3. Intenia depit sau praeterintenia form mixt de vinovie ce cuprinde intenia i culpa.
Definiie este o form mixt de vinovie care apare caelement subiectiv n coninutul unor infraciuni, atunci cnd
fptuitorul prevede i urmrete sau accept producerea unui rezultat socialmente periculos, dar n realitate datorit
mprejurrilor n care se execut activitatea infracional rezultatul produs este unulmai grav dect cel prevzut, urmrit
sau acceptat, dar pe care fptuitorul l-a acceptat, spernd fr temei c nu se va produce, ori nu l-a prevzut dei putea i
trebuia s-l prevad.
Persoanele juridice rspund penal pentru infraciunile svrite n relalizarea obiectului de activitate sau n interesul sau
n numele persoanei juridice dac fapta a fost svrit forma de vinovie prevzut de legea penal. EXCEPIE fac: -
statul; - autoritile publice; - instituiile publice ce desfoar o activitate ce nu face obiectul domeniului privat.
c). FAPTA PREVZUT de LEGEA PENAL a nu se confunda cu conceptul de infraciune. Pentru a fi infraciune, fapta
prevzut de legea penal trebuie s ntruneasc i celelalte 2 trsturi s prezinte pericol social; - s se fi svrit cu
vinovie.
Principiul incriminrii acel principiu potrivit cruia legea prevede care fapte constituie infraciuni.

4. CONINUTUL INFRACIUNII.
Coninutul infraciunii => totalitatea condiiilor obiective i subiective, cerute de norma de incriminare pentru ca un
anumit tip de fapt s constituie infraciune.
Condiiile cerute de norma de incriminare se clasific dup mai multe criterii:

3
~ dup elementele la care se refer condiiile prevzute n norma de incriminare se clasific n: - condiii privitoare la actul
de conduit cu cele 2 laturi ale sale, latura obiectiv i latura subiectiv; - condiii care se refer la obiectul i subiectul
infraciunii; - condiii referitoare la timpul, locul i modul de svrire al infraciunii.
~ dup rolul i importana incriminrii condiiile prevzute n coninutul acesteia se clasific n: - condiii eseniale (fr
de care incriminarea nu se poate realiza); - condiii accidentale (acelea care se adaug la alctuirea coninutului incriminrii
dnd varinta agravant sau atenuant).
~ n raport cu momentul n care intervin n svrirea faptei condiiile prevzute n coninutul incriminrii sunt: - condiii
preexistente; - condiii concomitente; - condiii subsecvente (intervin dup).
~ dup cum privesc fapta sau persoana fptuitorului condiiile prevzute n coninutul incriminrii pot fi: - condiii reale
(se refer la fapt); - condiii personale (se refer la infractor sau la victim).
Coninuturile particulare din norma de incriminare se clasific:
~ dup structura lor n: -coninut juridic = cuprinde ansamblul de condiii cerute de norma de incriminare pentru
existena unui anumit tip de incriminare; -coninut constitutiv = este o parte din coninutul juridic i se refer numai la
condiiile privind activitatea material i psihic cerute de norma de incriminare; -coninut simplu = cuprinde condiiile unei
singure aciuni sau inaciuni, avnd la baz o unic form de vinovie; - coninut complex = cuprinde trsturile ce
caracterizeaz 2 aciuni cu urmrile lor sau 2 forme de vinovie care trebuie realizate cumulativ.
~ n raport cu variantele de incriminare coninuturile pot fi: - coninut de baz; - coninut agravat; - coninut atenuant.
~ n raport cu criteriul formelor de svrire ale faptelor incriminate avem: - coninut integral; - coninut trunchiat sau
atipic.
Coninutul generic al faptei incriminate => reprezint modul n care se grupeaz i raporturile care se statornicesc ntre
diferitele elemente care compun acest coninut.
Structura coninutului generic al faptei incriminate cuprinde urmtoarele condiii:
- referitoare la obiect;
- subiect;
- locul i timpul svririi infraciunii;
- la actul de conduit cu cele 2 laturi ale sale, obiectiv i subiectiv.
Primele 3 condiii sunt condiii preexistente infraciunii, pe cnd cea de-a 4-a formeaz coninutul constitutiv.
A. Condiii preexistente infraciunii.
1). Obiectul infraciunii l constituie relaiile sociale care sunt lezate sau puse n pericol nu n mod direct ci prin
mijlocirea valorii sociale direct ameninate prin fapta ilicit.
Sunt 2 mari categorii de obiecte ale infraciunii:
Obiectul juridic = constituie relaiile ocrotite prin normele dreptului penal. Poate fi:
-obiect juridic generic sau de grup ( constituit dintr-un grup de relaii sociale formate n jurul unei valori sociale
fundamentale comune unui grup de infraciuni);
-obiect juridic special ( este specific fiecrei infraciuni i poate fi: ~ simplu, format din relaiile sociale privind o unic
valoare social; ~ complex, format din relaiile sociale privind 2 sau mai multe valori sociale dintre care una este n
principal ocrotit iar celelalte n secundar.
Obiectul juridic special este o component a obiectului juridic generic i se afl fat de acesta, ntr-un raport de
subordonare.
Obiectul material = reprezint bunul, lucrul sau corpul persoanei spre care este ndreptat activitatea
material descris de norma penal. A NU SE CONFUNDA cu MIJLOACELE MATERIALE care au putut servi la
svrirea unei infraciuni.
2). Subiecii faptei incriminate persoanele implicate ntr-un raport juridic penal de conflict, fie ca urmare a svririi
unei infraciuni, fie a suportrii consecinelor generate de svrirea acesteia. Subiecii faptei incriminate sunt de 2 categorii
i anume:
~ Subiecii activi sunt persoanele care svresc sau contribuie la comiterea unei infraciuni i potrivit legii pot fi trai la
rspundere penal.
Condiiile ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru ca o persoan s poat avea calitatea de subiect activ sunt:
s fie o persoan fizic sau juridic;
persoana fizic s aib minim 14 ani, iar tre 14-16 ani s aib discernmnt;
persoana s fie responsabil;
s se constate c persoana responsabil a decis n mod liber asupra aciunii sau inaciunii interzise, nefiind supus
nici unei constrngeri exterioare;
persoana juridic s fie reprezentat.
n raport cu anumite criterii avem:
n raport cu vrsta: - minori (nu au 18 ani mplinii); - majori (au 18 ani mplinii); - vrstnici (brbai au 60
de ani mplinii iar femeile 55 de ani).
n raport cu numrul infraciunilor comise la date diferite: - primari; - recidiviti.
n raport de cetenie: - infractor cetean strin; - infractor cetean romn.
n raport de sex: - infractor femeie; - infractor brbat;
n raport de calitate: - funcionar; - militar.
n raport de natura juridic: - persoan fizic; - persoan juridic.

4
~ Subiecii pasivi persoanele fizice sau juridice titulare a valorilor sociale ocrotite de legea penal, care au suferit o
vtmare n urma comiterii infraciunii.
Se clasific n: -subiect pasiv general al infraciunii => ntotdeauna este statul; -subiect pasiv special al infraciunii este
persoana fizic sau juridic care sufer urmrile unei infraciuni. Acetia pot fi la rndul loc principali sau secundari.
3). Locul i timpul svririi infraciunii.
n general o infraciune se poate svri n orice loc i n orice timp. Excepii avem: - cnd locul i timpul svririi faptei
sunt elemente constitutive ale infraciunii (n public, n timp de rzboi, pe drumurile publice); - cnd locul i timpul
constituie elemente circumstaniale n coninutul calificat sau agravat al anumitor infraciuni.
B. Coninutul constitutiv al infraciunii. Are 2 laturi:- una obiectiv; - alta subiectiv.
1). Latura obiectiv const n activitatea fizic material desfurat de subiect i susceptibil s produc o schimbare n
lumea nconjurtoare prin lezarea sau punerea n pericol a unei valori sociale i a relaiilor sociale corespunztoare acesteia.
Componentele fr de care nu ne aflm n faa unei infraciuni sunt:
- ELEMENTUL MATERIAL => const n actul de conduit interzis sau impus prin norma de incriminare.
Se realizeaz prin 2 modaliti: - aciune ( a face ceva ce legea interzice prin acte materiale, cuvinte, scris); - inaciune
( a nu face ceea ce legea oblig s se fac). n raport de modalitatea elementului material infraciunile sunt comisive sau
omisive.
- URMAREA IMEDIAT => const n schimbarea n lumea obiectiv, pe care o produce svrirea aciunii sau
inaciunii interzise de legea penal, ori prin atingerea n orice mod adus uneia din valorile sociale care formeaz obiect
al ocrotirii penale.
Svrirea unei infraciuni produce un rezultat ce se poate prezenta ca: - o consecin material (leziune, etc); - o
consecin imaterial (starea de pericol). Deci rezultatul sau urmarea imediat apare ca o vtmare efectiv a obiectului
sau stare de pericol.
- LEGTURA DE CAUZALITATE => este acea relaie de la cauz la efect, ntre elementul material sub forma
aciunii, inaciunii voluntare, contiente a fptuitorului i urmarea imediat prevzut de norma de incriminare.
Exist 2 curente n care sunt grupate teoriile cu privire la legtura de cauzalitate i anume:
~ Teza monist cuprinde acele teorii ce susin c urmarea imediat are o singur aciune care trebuie considerat drept
cauz a efectului produs, celelalte aciuni fiind apreciate ca simple condiii fr semnificaie juridic penal. Ca teorii ce
susin aceast tez avem: - teoria cauzei adecvate sau a cauzei tipice (consider drept cauz a unui rezultat acea condiie care
este apt s produc acel rezultat); - teoria cauzei terminale sau proxime (consider drept cauz a rezultatului ultima energie
care a precedat acel rezultat); - teoria cauzei preponderente (consider cauz a rezultatului acea activitate ce a contribuit cel
mai mult la apariia acelui rezultat).
~ Teza pluralist cuprinde acele teorii ce susin c urmarea imediat este rezultatul unui concurs de cauze. Ca teorii n
susinerea acestei teze avem: - teoria echivalenei condiiilor (consider drept cauz a rezultatului toate aciunile umane care
constituie condiii indispensabile producerii acelui rezultat); - teoria condiiei necesare (consider drept cauz orice condiie
care a fost necesar pentru producerea rezultatului, inndu-se seama de contribuia concret adus de fiecare condiie).
2). Latura subiectiv -> cuprinde totalitatea condiiilor cerute de lege cu privire la atitudinea contiinei i voinei
infractorului fa de fapt i urmrile acesteia, pentru caracterizarea faptei ca infraciune.
Elementele componente sunt:
Elementul subiectiv (vinovia) este constituit din formele i modalitile vinoviei, adic reflect atitudinea
psihic a fptuitorului fa de fapta sa exprimat n forma de vinovie cerut de lege pentru ca acel tip de fapt s
constituie infraciune. Regulile de care trebuie s se in seama la formularea oricrei norme de incriminare sunt: -
stabilirea vinoviei ca element subiectiv la faptele incriminate svrite prin aciune (comisive); - stabilirea vinoviei ca
element subiectiv al faptelor incriminate svrite prin inaciune (omisive); - identificarea faptelor incriminate al cror
element subiectiv l constituie praeterintenia (intenia depit).
Mobilul infraciunii acel impuls intern din care se nate rezoluia infracional i n consecin punerea n
executare a acesteia.
Scopul infraciunii obiectivul urmrit de ctre fptuitor prin svrirea aciunii sau inaciunii ce constituie
elementul materialal infraciunii. Cunoaterea scopului faptei servete pentru stabilirea pericolului social concret i
stabilirea pedepsei.

5. FORMELE INFRACIUNII INTENIONATE.


Infraciunea o activitate uman ce cuprinde o nlnuire de aciuni. Aceasta activitate ncepe printr-o hotrre de a
svri infraciunea continu printr-o aciune de pregtire dup care se trece la executarea aciunii infracionale
sfrindu-se cu producerea rezultatului socialmente periculos.
Activitatea infracional parcurge 2 perioade n derularea ei i anume:
a). Perioada intern => n psihicul subiectului are loc conceperea i hotrrea infracional n cadrul creia se disting 3
momente: - naterea ideii de a comite infraciunea; - deliberarea; - luarea hotrrii de a svri infraciunea.
Dac hotrrea de a svri infraciunea nu este exteriorizat nu este incriminat. Excepii sunt: - infraciunea de
complot; - infraciunea de ameninare.
b). Perioada extern => este marcat de 2 momente: - cel iniial cnd infractorul a procedat la efectuarea primului act
material al svririi infraciunii; - cel final cnd activitatea material a luat sfrit i rezultatul socialmente periculos s-a
produs.
Procesul de nfptuire al hotrrii infracionale n perioada extern parcurge i ea, 3 etape:

5
~ etapa actelor preparatorii sau de pregtire se cuprinde toate acele activiti care pregtesc executarea hotrrii
infracionale;
~ etapa executrii propriu-zise cuprinde acele activiti prin care se realizeaz fapta incriminat. Aici pot apare situaii
care s ntrerup activitatea infracional.
~ etapa urmrilor are un moment iniial n care aciunea material a fost efectuat integral i dureaz pn s-a produs
rezultatul.
Fazele de desfurare a activitii infracionale = sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infracional din
momentul primei manifestri exterioare i pn n momentul producerii rezultatului sau, n unele cazuri, a epuizrii
activitii materiale.
Activitatea infracional este precedat de o atitudine psihic i se desfoar extern prin: - acte de pregtire; - acte de
executare, i poate sfri prin producerea unei modificri n lumea exterioar.
Legea consider ca infraciuni i le incrimineaz ca fapte ce prezint pericol social:
- forma tipic a infraciunii fapta consumat;
- unele forme atipice ale infraciunii ca: ~ forma imperfect a faptei = fapta tentat; ~ forma mai mult dect
perfect a faptei = fapta epuizant.
A. Actele pregtitoare (preparatorii).
Actele pregtitoare = acele acte care pregtesc condiiile de trecere la executarea aciunii sau inaciunii. Actele pregtitoare
sunt posibile numai la infraciunile intenionate.
Modalitile de realizare a actelor pregtitoare sunt:
procurare licit sau ilicit de instrumente ce urmeaz s fie folosite la comiterea faptei;
confecionarea, modificare sau adaptarea instrumentelor,mecanismelor sau dispozitivelor ce vor fi folosite
la comiterea faptelor;
luarea de msuri pentru ngreunarea descoperirii faptei ce se va comite sau n vederea asigurrii folosului
rezultat din infraciune.
Condiiile ce trebuie ndeplinite pentru ca activitile desfurate s fie considerate acte de pregtire ale infraciunii sunt: ~
s fie efectuate n mod nendoelnic pentru svrirea unei infraciuni; ~ s se materializeze ntr-o activitate obiectiv de
creare a condiiilor pentru svrirea infraciunii; ~ s fie efectuate cu intenie; ~ s nu fac parte din elementele materiale
ale infraciunii proiectate sau s nu constituie un nceput de executare a acesteia.
Dup natura i coninutul lor actele pregtitoare sunt:
- acte de pregtire material (constau n crearea de condiii materiale favorabile pentru svrirea faptei;
- acte de pregtire moral (prevesc culegerea de date i informaii despre victim i locul svririi infraciunii
ct i atragerea de complici n svrirea faptei).
Atunci cnd actele de pregtire sunt nfptuite de o alt persoan dect cea care va executa nemijlocit infraciunea,
aceastea se nfieaz ca acte de complicitate i se pedepsesc dac autorul a comis sau a ncercat s comit o infraciune
folosind actele efectuate de complice.
n privina actelor pregtitoare se contureaz 2 opinii:
~ sistemul neincriminrii actelor pregtitoare acestea sunt consacrate i-n Codul Penal romn n vigoare (excepie
infraciunile contra siguranei statului);
~ sistemul incriminrii actelor pregtitoare care cunoate 2 teze: - teza incriminrii limitate; ~ teza incriminrii nelimitate.
B. Tentativa const n punerea n executare a hotrrii de a svri infraciunea, executare care ns a fost
ntrerupt sau nu i-a produs efectul. Tentativa, este deci o form atipic (imperfect) a infraciunii situat ntre
actele pregtitoare i infraciunea fapt consumat i este incriminat i pedepsit de lege.
Condiiile ce trebuie ndeplinite pentru ca tentativa s existe sunt:
~ existena inteniei fptuitorului de a svri infraciunea, intenie care poate fi: -direct; -indirect i trebuie s precead
actele de executare;
~ punerea n executare a inteniei de a svri infraciunea;
~ activitatea de executare s fi fost ntrerupt sau rezultatul s nu se fi produs din motive independente de voina
fptuitorului.
Coninutul tentativei este acelai ca al oricrei infraciuni i anume:
obiectul tentativei: - obiectul juridic al tentativei = se creaz un pericol direct fa de valoarea social, avnd
ns un pericol mai mic dect n cazul infrciunii consumate; - obiectul material = entitatea material asupra creia se
ndreapt activitatea infracional.
subiectul tentativei persoana care a luat hotrrea i a nceput executarea faptei. Pentru svrirea unei
anumite infraciuni se cere o calitate special => i subiectul activ trebuie s aib aceast calitate. Fptuitorul poate avea
calitatea de: - autor; - instigator; - complice.
latura obiectiv are coninut obligatoriu ca i n cazul infraciunii consumate cu anumite particulariti.
Actul de executare => se ndeplinete numai prin aciune la tentativ. Urmarea => const n crearea numai a strii de
pericol.
latura subiectiv conine unele deosebiri fa de fapta consumat i anume la tentativ elementul subiectiv
este realizat numai parial datorit neproducerii rezultatului.
Infraciuni la care tentativa nu este posibil:
- n raport de elementul material: - infraciuni omisive (nsuirea bunului gsit); - infraciunile continue i de obicei
(prostituia iceretoria); - infraciunile de execuie prompt (mrturia mincinoas).

6
- n raport cu elementul subiectiv: - infraciuni svrite din culp; - infraciunile praeteintenionate.
- alte infraciuni care datorit voinei legiuitorului ori specificului lor nu pot fi svrite sub forma tentaiei: - infraciunile
cu consumare anticipat; - infraciunile al crornceput de executare este asimilat formei consumate; - infraciunile de
rezultat potenial fiindc se consum cnd apare posibilitatea producerii rezultatului.
Modalitile tentativei sunt:
tentativa ntrerupt sau neterminat = const n punerea n executare a hotrrii de a svri infraciunea, executare
care ns este ntrerupt. ntreruperea poate avea loc prin intervenia: - unei persoane fizice; - unui animal; - forelor
naturii; - ce ine de fptuitor (lein). Aceast modalitate este posibil n: -infraciunile formale (de pericol); - infraciunile
materiale (de rezultat).
tentativa perfect sau fr efect const n punerea n executare n ntregime a hotrrii de a svri infraciunea,
ns, aceasta nu i-a produs efectul. Aceast modalitate a tentativei este posibil numai la infraciunile de rezultat.
tentativa relativ improprie exist tentativ i n cazul n care consumarea infraciunii nu a fost posibil datorit
insuficienei sau defectuozitii mijloacelor folosite, ori datorit mprejurrii c n timpul cnd s-au svrit acte de
executare obiectul liPsea de la locul unde fptuitorul credea c se afl.
tentativa absolut improprie nu exist tentativ atunci cnd imposibilitatea de consumare a infraciunii este
datorit modului cum a fost conceput executarea.
n ceea ce privete incriminarea tentativei exist 2 opinii, tentativa fiind form atipic de infraciune:
~ opinia incriminrii nelimitate a actelor de executare a oricrei infraciuni ce sunt ntre nsele socialmente periculoase i
deci tentativa trebuie incriminat ca toate infraciunile;
~ opinia incriminrii limitate dei, fiecare act de executare al infraciunilor prezint pericol social, acesta nu este suficient
de ridicat nct s fac necesar incriminarea tentativei la toate infraciunile. Rezult deci, c la infraciunile cu un pericol
social sczut nu este necesar incriminarea tentativei. Potrivit Codului Penal romn art. 21 alin. 1 tentativa se pedepsete
numai cnd legea prevede expres acest lucru.
Teoriile cu privire la sancionarea tentativei sunt:
~ teoria paritii pedepsei potrivit creia tentativa ar trebui sancionat n aceleai limite de pedeaps ca i infraciunea
consumat;
~ teoria diversificrii pedepsei potrivit creia pedeapsa n cadrul tentativei se diversific n raport cu pedeapsa
prevzut de lege pentru infraciunea consumat. Aceast teorie a fost adoptat i-n legislaia penal romn => tentativa se
sancioneaz cu o pedeaps cuprins ntre minimului i maximului prevzute de lege pentru infraciunea consumat
fr ca minimul s fie mai mic dect minimul general al pedepsei.
C. Infraciunea fapt consumat este fapta care prezint coninutul unei infraciuni aa cum este descris n
norma de incriminare.
D. Infraciunea fapt epuizat este o form atipic a infraciunii care, dup momentul consumrii, datorit
amplificrii urmrii ori a continurii activitii infracionale, se prelungete n timp pn la momentul opririi
aciunii sau inaciunii.
Amplificarea urmrilor dup consumarea momentului infraciunii este posibil la: - infraciunile continue; - infraciunile
continuate; - infraciunile de obicei; - infraciunile progresive.
Cauzele de nepedepsire a tentativei sunt:
~ desistarea const n renunarea de bun voie a fptuitorului de a duce pn la capt executarea nceput, dei exist
posibilitatea real de a continua, iar fptuitorul este contient de aceasta.
Condiiile pentru ca desistarea s constituie cauz de nepedepsire sunt:
-desistarea trebuie s aib loc dup ce s-a efectuat unul sau mai multe acte de executare;
-s existe o manifestare din care s rezulte voina subiectului de a renuna la svrirea infraciunii;
-renunarea la continuarea executrii infraciunii trebuie s fie de bun voie;
-renunarea la continuarea executrii s fie definitiv.
~ mpiedicarea producerii rezultatului.
Condiiile ce trebuie ndeplinite pentru ca mpiedicarea producerii rezultatului s constituie cauz de nepedepsire sunt:
-activitatea infracional s fi fost n ntregime executat, dar s nu se fi produs urmarea prevzut de lege;
-fptuitorul s fi efectuat o aciune pozitiv pentru a zdrnici producerea rezultatului i ca efect al acestei aciuni
rezultatul s nu fi survenit;
-manifestarea activ prin care fptuitorul a mpiedicat producerea rezultatului s fi fost voluntar;
-intervenia fptuitorului n mpiedicarea producerii rezultatului s fi fost eficient;
-mpiedicarea producerii rezultatului s fi avut loc nainte de descoperirea faptei.
Efectul desistrii i al mpiedicrii producerii rezultatului, conform art. 22 alin. 1 Cod Penal n vigoare este nepedepsirea.

8. PARTICIPAIA.
Pluralitate de infractori => reprezint situaia n care o infraciune este svrit de 2 sau mai multe persoane.
Formele pluralitii de infractori sunt:
a). Pluralitatea natural se ntlnete, frecvent, la infraciunile ce nu pot fi svrite dect prin contribuia a 2 persoane
fiind denumite i infraciuni bilaterale. Specific acestei forme de pluralitate de infractori este faptul c fiecare participant
are calitatea de autor i va fi tras la rspundere penal numai dac sunt ndeplinite condiiile cerute de lege n acest sens.
b). Pluralitatea constituit exist atunci cnd s-au asociat ori s-au grupat maimulte persoane n vederea svririi de
infraciuni, legiuitorul incriminnd aceast pluralitate ca o fapt de sine stttoare. Condiiile ce trebuie ndeplinite pentru

7
ca o infraciune cu pluralitate constituit s existe sunt: - s existe o grupare de minim 2 persoane; -gruparea s aib un
anumit program; - gruparea s aib o anumit organizare care s asigure stabilitatea grupului. Fiecare fptuitor are
calitatea de autor i va rspunde penal pentru aceast calitate.
c). Pluralitatea ocazional sau participaia penal. n cazul acestei forme de pluralitate de infractori fiecare participant va
rspunde penal n funcie de contribuia adus la svrirea infraciunii.
Codul penal acord o deosebit atenie participaiei penale.
PARTICIPANI = acele persoane care contribuie la svrirea unei fapte prevzute de legea penal n calitate de
AUTORI, INSTIGATORI sau COM[PLICI.
Participaia penal = exist ori de cte ori o fapt prevzut de legea penal a fost svrit de un numr mai mare de
persoane dect cel care ar fi fost necesar potrivit cu natura acelei fapte.
Sunt conturate 2 teze cu privire la natura juridic a participaiei penale:
~ teza complicitii delict distinct = potrivit acestei teze orice participant la o activitate infracional este autor al unei
infraciuni autonome, iar participaia trebuie considerat ca un concurs de infraciuni distincte, n raport de cte persoane
au contribuit la producerea rezultatului;
~ teza unicitii de fapt = potrivit creia participaia penal este un mod de svrire al acestei fapte.
Pentru ca o pluralitate ocazional de fptuitori s constituie o participaie penal, trebuie ndeplinite ca condiii:
~ s se fi svrit o fapt prevzut de legea penal;
~ s existe o pluralitate de infractori;
~ s existe o voin comun a participanilor de a svri fapta prevzut de legea penal;
~ calificarea faptei comise ca infraciune s fie condiionat prin contribuia a cel puin 2 persoane.
Felurile participaiei penale sunt:
~ potrivit atitudinii psihice a participanilor n comiterea faptei avem:
- participaia penal proprie;
- participaia penal improprie.
~ potrivit calitii n care fptuitorul contribuie la svrirea faptei avem:
- participaie penal simpl;
- participaie penal complex
~ potrivit contribuiei fptuitorilor la activitatea obiectiv sau subiectiv a faptei avem:
- participaie penal material;
- participaie penal moral.
~ potrivit modului cum se poate sau nu se poate stabili rolul fiecrui participant la svrirea faptei avem:
- participaie penal determinabil;
- participaie penal nedeterminabil.
A). Participaia penal proprie = cuprinde toate acele persoane care au realizat activitatea material ct i atitudinea
psihic, prin aceeai form de vinovie.
n funcie de modurile n care participanii pot contribui la fapta penal acetia pot fi:
- cei care efectueaz acte de executare autorii sau coautorii;
- cei care efctueaz acte de determinare instigatorii;
- cei care dau sprijin autorilor sau coautorilor complicii.
n unele legislaii exist i a 4-a form de participaie penal organizatorul.
a). AUTORATUL persoana care efectueaz nemijlocit fapta prevzut de legea penal.
b). COAUTORUL acea form a participaiei penale n care fapta prevzut de legea penal este svrit n mod
nemijlocit de ctre 2 sau mai multe persoane.
Condiiile pentru ca participaia penal s mbrace forma coautoratului sunt:
- s se svreasc o fapt prevzut de legea penal;
- la svrirea nemijlocit a faptei prevzute de legea penal s participe 2 sau mai multe persoane;
- toi participanii s acioneze cu aceeai form de vinovie.
c). INSTIGAREA ca form aparticipaiei penale const n faptul c o persoan INSTIGATOR determin, cu intenie,
pe o alt persoan INSTIGAT s svreasc o fapt prevzut de legea penal.
Condiiile ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru ca instigarea s existe ca form a participaiei penale sunt:
- s existe cel puin 2 persoane, instigator i instigat;
- efectuarea unei activiti de determinare a instigatorului asupra instugatului pentru a svri o fapt
prevzut de legea penal;
- instigatul s nu fi luat o hotrre anterioar de a svri fapta prevzut de legea penal la care a fost
instigat;
- instigatorul s desfoare cu intenie activitatea de determinare a instigatului pentru ca acesta din urm s
svreasc fapta prevzut de legea penal.
- activitatea de determinare a instigatorului fa de instigat s fie urmat de executare.
Exist diferite forme sau modaliti ale instigrii n raport cu anumite criterii i anume:
~ n funcie de numrul de persoane fa de care se efectueaz activitatea de determinare avem:
- instigare individual;
- instigare colectiv.
~ dup modul de determinare instigarea poate fi:

8
- mediat se recurge la alt persoan;
- instigare imediat direct ntre instigator i instigat.
~ n funcie de forma de vinovie:
- instigare proprie;
- instigare improprie.
~ n raport cu mijloacele folosite de instigator:
- instigare simpl;
- instigare calificat.
~ dup rezultatul obinut:
- instigare cu efect negativ sau neizbutit;
- instigare cu efect pozitiv sau reuit.
d). COMPLICITATEA form a participaiei penale n care o persoan, cu intenie, prin modalitile prevzute de art. 26
Cod Penal n vigoare, sprijin o alt persoan la realizarea unei fapte prevzute de legea penal.
Condiiile ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru ca s existe complicitatea ca form a participaiei sunt:
-svrirea unei fapte prevzute de legea penal de o alt persoan n calitate de autor;
-svrirea de ctre complice a unei activiti de inlesnire sau ajutor la comiterea faptei de ctre autor;
-contribuia complicelui s fi folosit efectiv autorului la svrirea faptei prevzute de legea penal;
-actele de complicitate n aricare din modurile n care s-au manifestat trebuie s fie efectuate cu intenie.
Formele complicitii sunt:
~ n funcie de felul actelor de sprijin realizate:
- complicitate material;
- complicitate moral.
~ dup momentul n care intervin actele de sprijin:
- complicitate anterioar;
- complicitate concomitent.
~ n raport de modalitatea contribuiei dat de complice la svrirea faptei de ctre autor:
- complicitate prin aciune;
- complicitate prin inaciune.
~ dup modul n care se realizeaz contribuia complicelui la svrirea faptei prevzute de legea penal:
- complicitate nemijlocit aici intr: - complicitate la instigare; - complicitate la complicitate; - instigarea la
complicitate.
- complicitate mijlocit.
B). Participaia penal improprie acea form de participaie penal n care unii partuicipani conlucreaz la svrirea
faptei prevzute de legea penal prin forme de vinovie diferite (intenie, culp) sau chiar fr vinovie.
Participaia penal improprie poate exista att n cazul coautoratului, n cazul instigrii sau a complicitii.
Modalitile participaiei penale improprii sunt:
~ modalitatea intenie i culp - autorul comite fapta din culp fiind determinat cu intenie de instigator ori ajutat sau
inlesnit n svrirea faptei, n orice mod, cu intenie de complice. Autorul nu este infractor n cazul n care fapta svrit nu
constituie infraciune dect dac este svrit cu intenie, el nu rspunde penal, singurii responsabili fiind instigatorul i
complicele pentru infraciunea intenionat la care i-au adus contribuia. Modalitatea intenie i culp are 2 forme i
anume: - instigarea improprie; - complicitate improprie.
- modalitatea intenie i lips de vinovie autorul svrete fapta fr vinovie fiind determinat cu intenie de ctre
instigator ori ajutat sau nlesnit n svrirea faptei, n orice mod cu intenie, de complice. Autorul nu poate fi tras la
rspundere penal deoarece a comis fapta fr vinovie, pe cnd instigatorul sau complicele vor rspunde potrivit calitii
lor, pentru infraciunea intenionat.
Sunt cunoscute 2 sisteme de sancionare a participanilor:
sistemul parificrii pedepselor se refer la faptul c toi participanii, indiferent de calitatea de autori,
instigatori sau complici trebuie sancionai ntre aceleai limite de pedeaps deoarece fapta svrit este voina
tuturor. Potrivit Codului Penal n vigoare pedepsirea participanilor la infraciune se face pentru participaia
proprie potrivit acestui sistem.
sistemul diversificrii pedepselor se refer ;a faptul c sancionarea participanilor trebuie s fie
diversificat, adic s prevad pentru instigatori i complici pedepse diferite de cele ale autorilor. Potrivit Codului
Penal n vigoare asest sistem se aplic n participaia improprie.
Circumstanele privitoare la persoana unui participant nu se rsfrng asupra celorlali. Circumstanele privitoare la fapt se
rsfrng asupra participanilor n msura n care acetia le-au cunoscut sau le-au prevzut.
Formele circumstanelor personale sunt:
~ circumstane personale subiective: - forma de vinovie; - mobilul; - scopul urmrit.
~ circumstane personale de individualizare: - antecedente penale; - calitatea inculpatului; - starea civil.
Pentru nepedepsirea participantului, atunci cnd acesta a mpiedicat consumarea faptei, se cer ndeplinite cumulativ
condiiile:
- autorul s fi nceput executarea faptei prevzute de legea penal;
- participantul s mpiedice concret svrirea faptei prevzute de legea penal;
- mpiedicarea consumrii faptei prevzute de legea penal s aib loc n timpul execuiei acesteia de ctre autor;

9
- mpiedicarea consumrii faptei prevzute de legea penal s se produc nainte de descoperirea acesteia.

Dreptul penal special Semestrul II - Partea a II-a.


9. UNITATEA SI PLURITATEA DE INFRACTIUNI.
A). UNITATEA DE INFRACIUNE = aceea situaie n care fptuitorul a realizat coninutul unei singure norme de
incriminare. Exist unitate de infraciuni ori de cte ori un fapt, n complexul mprejurrilor care l nconjoar, este
incriminat de lege ca o singur infraciune.
Formele (felurile) unitii de infraciune sunt:
~ unitate natural de infraciune, care la rndul ei are ca forme:
infraciunea simpl;
infraciunea continu care poate fi:
~ infraciuni continue permanente;
~ infraciuni continue succesive.
infraciunea deviat.
~ unitate legal de infraciune, are ca forme:
infraciunea continuat;
infraciunea complex ce cuprinde:
- infraciunea complex form tip sau de baz a faptei incriminate;
- infraciunea complex form calificat sau agravant a faptei incriminate.
infraciunea progresiv;
infraciunea de obicei.
a). Unitatea natural de infraciune = ine de natura infraciunii i este datorat strii de fapt. Rezult din unitatea aciunii
sau inaciunii care constituie elementul materialal infraciunii. n cazul acesteicategorii de unitate, aciunea sau inaciunea
constitutiv este n mod natural unic i unitar, chiar dac este alctuit dintr-o succesiune de acte, iar unitii materiale a
faptei i corespunde, pe plan juridic o unitate de incriminare.
UNITATEA NATURAL DE INFRACIUNE = form de unitate infracional, determinat de unitatea aciunii sau
inaciunii constituit dintr-un act sau mai multe acte, de unicitatea rezultatului care are la baz o singur form de vinovie
prevzut de lege.
FORMELE unitii naturale de infraciune sunt:
INFRACIUNEA SIMPL form a unitii naturale de infraciune al crui element obiectiv se compune
dintr-o activitate unic, dintr-un fapt simplu, neavnd importan dac activitatea se realizeaz printr-un singur
actsau mai multe, ceea ce intereseaz este c n ntregul su constituie un singur fapt .
INFRACIUNEA CONTINU form a unitii naturale de infraciune, care se caracterizeaz prin aceea
c se caracterizeaz prin aceea c elementul su material const dintr-o aciune sau inaciunesusceptibil de a fi
prelungit n timp prin voina autorului i dup momentul consumrii pn la ncetarea activitii infracionale,care
s-ar putea datora, fie interveniei unei voine contrare a fptuitorului, fie a altor persoane, ori a organelor
competente. Infraciunea continu poate avea loc fr ntrerupere pe durata ei - infraciuni continue permanente i
cu unele ntreruperi datorit naturii acesteia - infraciuni continue succesive.
INFRACIUNEA DEVIAT form a unitii naturale de infraciune n care fapta penal se svrete fie
prin devierea aciunii de la obiectul sau persoana mpotriva creia fusese ndreptat, la un alt obiect sau la o alt
persoan, din cauza greelii fptuitorului, fie prin ndreptarea aciunii asupra altei persoane, ori asupra altui obiect
dect acela aflat n reprezentarea fptuitorului, datorit erorii acestuia din urm.
b). Unitatea legal de infraciune ine de voina legiuitorului, este creat de legea penal.
UNITATEA LEGAL DE INFRACIUNE form de unitate infracional, atunci cnd activitatea desfurat de
fptuitor, dei are aparena c ntrunese trsturile unei pluraliti de coninuturi de incriminare, prin voina legiuitorului,
este socotit c reprezint o infraciune unic.
FORMELE unitii legale de infraciune sunt:
INFRACIUNEA CONTINUAT infraciunea este continuat cnd o persoan svrete la diferite
intervale de timp, dar n realizarea aceleiai rezoluii aciuni sau inaciuni care, fiecare n parte, prezint coninutul
aceleiai infraciuni.
Condiiile ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru ca o fapt prevzut de legea penal s poat fi apreciat la infraciune
continuat sunt:
unitatea de subiect activ al infraciunii;
pluralitatea de acte svrite la diferite intervale de timp;
unitatea de coninut a infraciunii;
unitatea de rezoluie infracional.
INFRACIUNEA COMPLEX este infraciunea n a crui coninut intr, ca element sau ca
circumstan agravant, o aciune sau inaciune care constituie prin ea nsi o fapt prevzut de legea penal.
Infraciunea complex poate avea ca forme:
- infraciunea complex form tip sau de baz a faptei incriminate, care la rndul ei, ia natere prin 2 moduri: ~
prin reunirea a 2 sau mai multe fapte incriminate; ~ prin absorbie.
- infraciunea complex form calificat sau agravant a faptei incriminate.

10
INFRACIUNEA PROGRESIV acea infraciune a crei latur obiectiv, dup ce a atins momentul
consumativ corespunztor unei anumite infraciuni se amplific prin natura ei i fr nici o intervenie a
fptuitorului, provoac noi urmri vtmtoare, corespunztoare unei infraciuni grave sau unei variante
normative agravante ale aceleai infraciuni.
Modalitile infraciunii progresive sunt:
- una cnd amplificarea rezultatului are loc prin natura faptei fr nici o intervenie a unor fore exterioare;
- alta cnd amplificarea rezultatului se produce ca urmare a adugirii unei mprejurri fortuite.
Condiiile ce este necesar a fi ndeplinite cumulativ pentru ca amplificarea rezultatului s dea natere infraciunii
progresive sunt:
~ amplificarea rezultatului s aib loc fr intenia fptuitorului;
~ amplificarea rezultatului s rezulte din natura faptei incriminate;
~ amplificarea rezultatului s atribuie faptei care l-a produs o ncadrare juridic mai grea dect cea iniial;
~ amplificarea rezultatului s urmeze dup o perioad relativ scurt sau mai lung.
INFRACIUNEA DE OBICEI infraciunea care se svrete prin repetarea actelor materiale
incriminate de un numr suficient de mare pentru ca, prin aceast repetare, s rezulte c fptuitorul desfoar o
activitate infracional respectiv de obicei, din obinui sau cu ndeletnicire.
Condiiile ce trebuie ndeplinite de elementul material al acestei infraciuni sunt:
~ actele materiale care alctuiesc infraciunea s fie de acelai fel i s nu aib un caracter penal pripriu;
~ actele materiale s fie svrite n mod repetat de aa natur nct s reprezinte un obicei sau s constituie o ndeletnicire;
~ actele svrite n mod repetat se bazeaz pe o singur rezoluie infracional.
B). PLURALITATEA DE INFRACTIUNI.
PLURALITATE DE INFRACIUNI => situaia de fapt cnd o persoan a svrit mai multe infraciuni nainte de a fi
condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, sau a svrit din nou o infraciune dup ce a intervenit o hotrre de
condamnare definitiv.
Pluralitatea de infraciuni -> se refer la faptulc opersoan svrete, deodat sau succesiv mai multe infraciuni - n
doctrin, aceast situaie este numit pluralitate real de infraciuni.
Pluralitatea real de infraciuni trebuie deosebit de pluralitatea aparent de infraciuni.
Pluralitatea aparent de infraciuni va exista atunci cnd sub aspectul laturii obiective, o fapt care prezint pericol social,
prevzut de legea penal, s-ar prea c ntrunete coninutul material al mai multor infraciuni, pe cnd n realitate aceast
fapt constituie o singur infraciune (este cazul infraciunilor complexe sau a celor continuate).
Formele pluralitii reale de infraciuni sunt:
Concursul de infraciuni => cnd o persoan a svrit 2 sau mai multe infraciuni, nainte de a fi condamnat
definitiv pentru vreuna dintre ele;
Recidiva => cnd dup condamnarea definitiv pentru una sau mai multe infraciuni concurente, fptuitorul
svrete, din nou, una sau mai multe infraciuni.
Situaii speciale -> forma de pluralitate numit INTERMEDIAR persoana care a fost condamnat definitiv svrete
din nou o infraciune, nainte de nceperea executrii pedepsei, n timpul executrii acesteia sau n stare de evadare juridic,
sub aspectul stabilirii pedepsei va fi tratat cu situaia de la concursul de infraciuni i nu cu situaia de la recidiv.
a) CONCURSUL DE INFRACIUNI.
Concursul de infraciuni -> form a pluralitii de infraciuni ce const n aceea c o persoan svrete 2 sau mai multe
infraciuni, prin aciune sau inaciune, nainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele i dac acestea pot fi
supuse judecii.
CONDIIILE ce trebuie ndeplinite cumulativ pentru existena concursului de infraciuni sunt:
~ s fie svrite 2 sau mai multe infraciuni;
~ infraciunile s fie svrite de acelai fptuitor;
~ infraciunile s fie svrite nainte de a interveni o condamnare definitiv pentru vreuna dintre ele;
~ infraciunile svrite sau cel puin 2 dintre ele s poat fi supuse judecii.
FORME ale concursului de infraciuni n raport cu MODUL cum se svresc sunt:
CONCURSUL REAL sau MATERIAL DE INFRACIUNI => cnd 2 sau mai multe infraciuni au fost
svrite de aceeai persoan, nainte de a fi condamnat definitiv pentru una dintre ele.
MODALITI avem:
Concurs simplu -> cnd ntre infraciuni concurente exist o legtur personal.
Concurs de conexitate:
conexiune etiologic -> cnd o infraciune a fost comis pentru svrirea alteia;
conexiune consecvenional -> cnd infraciunea a fost comis pentru ascunderea unei infraciuni.
CONCURSUL FORMAL sau IDEAL DE INFRACIUNI => cnd o aciune sau inaciune, svrit de
aceeai persoan, datorit mprejurrilor n care a avut loc i urmrilor pe care le-a produs ntrunete elementele
mai multor infraciuni
PEDEAPSA N CAZUL CONCURSULUI DE INFRACIUNI.
Deoarece infractorul nu a fost condamnat definitiv, n vederea stabilirii pedepsei pentru ntrega pluralitate de infraciuni,
avem ca sisteme:
~ SISTEMUL CUMULULUI ARITMETIC => presupune c trebuie s se aplice attea pedepse cte fapte concurente sunt
i apoi s fie totalizate;

11
~ SISTEMUL ABSORBIEI => trebuie s se aplice numai pedeapsa faptului mai grav, celelalte pedepse ale infraciunilor
concurente se vor absorbi de cea mai grav pedeaps;
~ SISTEMUL CUMULULUI JURIDIC => trebuie s se aplice pedeapsa faptului mai grav creia i se va acorda un spor
pentru celelalte infraciuni concurente.
CODUL PENAL (cu unele excepii) a consacrat => SISTEMUL CUMULULUI JURIDIC pentru aplicarea pedepselor n
caz de concurs de infraciuni svrite de persoana fizic; - svrite de persoana juridic.
PEDEPSELE n cazul concursului de infraciuni svrite de persoana fizic => conform CP pedeapsa principal n acest
caz, se stabilete pentru fiecare infraciune n parte mai exact:
cnd s-a stabilit o pedeaps cu deteniunea pe via i una sau mai multe pedepse cu nchisoare sau amend se aplic
pedeapsa deteniunii pe via - se aplic sistemul absorbiei;
cnd s-au stabilit numai pedepse cu nchisoare se aplic pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporit pn la maximul
special, iar cnd acest maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la 5 ani;
cnd s-au stabilit numai amenzi, se aplic pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporit, pn la maximul ei special,
iar dac acest maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la din acest maxim;
cnd s-a stabilit a pedeaps cu nchisoare i o pedeaps cu amend, se aplic pedeapsa nchisorii la care se adaug
amenda n total (sistemul cumulului aritmetic) sau n parte;
cnd s-a stabilit mai multe pedepse cu nchisoarea i mai multe pedepse cu amend, se aplic pedeapsa nchisorii la
care se poate aduga amenda.
NU se poate depi totalul pedepselor stabilite de instan pentru infraciunile concurente.
Potrivit CP => dc pentru una din infraciunile concurente s-a stabilit i o pedeaps complementar -> aceasta se aplic
alturi de pedeapsa nchisorii.
PEDEAPSA n cazul concursului de infraciuni savrite de persoana juridic => se stabilete pedeapsa amenzii pentru
fiecare infraciune n parte i se aplic amenda cea mai mare, care poate fi sporit pn la maximul special, iar dac acest
maxim nu este ndestultor, se poate aduga un spor de pn la o 1/3 din acel maxim.
b) RECIDIVA.
Recidiva => svrirea de ctre aceeai persoan a uneia sau mai multe infraciuni dup ce aceasta a fost deja condamnat
pentru o alt infraciune.
Avem 2 forme:
Recidiva n cazul persoanei fizice = acea form a pluralitii de infraciuni care exist dup o condamnate definitiv
la pedeapsa deteniunii pe via sau la pedeapsa nchisorii de pn la 6 luni dup cel puin 3 condamnri la pedeapsa
nchisorii de pn la 6 luni, neexecutate, sau n cazul n care condamnarea se refer la pedeapsa nchisorii, chiar dup
executarea acesteia, condamnatul svrete din nou o infraciune cu intenie (ntr-un anumit timp determinat) pentru care
legea prevede pedeapsa deteniunii pe via ori pedeapsa nchisorii > de 1 an.
n cazul pedepsei fizice, starea de recidiv presupune:
~ o condamnare definitiv executat sau nu;
~ o infraciune svrit dup o prim condamnare devenit definitiv sau dup ce aceast condamnare a fost executat;
~ aceeai persoan fizic infractor s fi fost condamnat definitiv i s fi comis apoi o nou infraciune.
S-a dat denumirea de TERMENI AI RECIDIVEI -> elementelor constitutive ale strii de recidiv:
I ul termen = condamnarea definitiv anterioar;
Al II lea termen = infraciunea svrit din nou.
Legtura dintre cei 2 termeni -> acelai infractor.
MODALITI ale recidivei n cazul persoanei fizice sunt:
recidiva dup condamnare;
recidiva dup executare;
recidiva general;
recidiva special;
recidiva mare;
recidiva mic;
recidiva temporal;
recidiva perpetu;
recidiva absolut;
recidiva relativ;
recidiva teritorial;
recidiva internaional.
RECIDIVA MARE POST-CONDAMNATORIE -> exist cnd dup rmnerea definitiv a hotrrii de condamnare (I-ul
termen al recidivei) la pedeapsa deteniunii pe via / pedeapsa nchisorii > 6 luni, cel condamnat svrete din nou o
infraciune cu intenie, nainte de nceperea (al II-lea termen al recidivei) executrii pedepsei / n timpul executrii acesteia
(n stare de evadare) iar pedeapsa prevzut de lege pentru a 2-a infraciune este deteniunea pe via / nchisoare > 1 an.
CONDIIILE ce trebuie ndelinite cumulativ pentru existena termenilor acestei modaliti de recidiv sunt:
~ pentru I-ul termen:
- s existe o hotrre definitiv de condamnare la pedeapsa deteniunii pe via sau nchisoare > 6 luni;
- condamnarea s fie pronunat pentru o infraciune svrit cu intenie;

12
- hotrrile de condamnare s nu exclud recidiva.
~ pentru al II-lea termen:
- infractorul s svreac din nou o infraciune cu intenie;
- pentru infraciune svrit din nou s se prevad de lege pedeapsa deteniunii pe via ? nchisoare > 1 an;
- infraciunea nou s fie svrit ntr-unul din momentele prevzute de lege.
RECIDIVA MARE POST-EXECUTORIE -> exist dup (I-ul termen al recidivei) executarea unei pedepse cu nchisoare > 6
luni / graierea total sau a restului de pedeaps / ndeplinirea termenului de prescripie a executrii unei asemenea pedepse,
cel condamnat svrete (al II-lea termen al recidivei) din nou o infraciune cu intenie pentru care legea prevede pedeapsa
nchisorii deteniunii pe via / nchisoare > 1 an.
CONDIIILE ce trebuie ndelinite cumulativ pentru existena termenilor acestei modaliti de recidiv sunt:
~ pentru I-ul termen:
- condamnarea la pedeapsa nchisorii > 6 luni a fost executat sau considerat executat ca urmare a graierii totale
sau a prescripiei executrii aceste pedepse, precum i atunci cnd n cazul pedepsei deteniunii pe via, condamnatul a
fost eliberat condiionat i acesta se consider executat ori executarea s-a prescris potrivit legii;
- pedeapsa executat sau considerat ca executat s fi fost pronunat pentru o infraciune intenionat sau
praeterintenionat;
- hotrrile de condamnare s nu fie dintre cele prevzute de CP (n timpul minoritii) ori s nu fi intervenit
reabilitarea sau s se fi ndeplinit termenul de reabilitate.
~ pentru al II-lea termen:
- infraciunea svrit din nou s fie intenionat i pentru care legea s prevad nchisoare > 1 an / deteniunea pe
via;
- svrirea infraciunii s aib loc dup: - data terminrii executrii pedepsei; - data apariiei actului de graiere; -
ndepliniea termenului de prescripie a executrii pedepsei.
RECIDIVA MIC -> cnd dup - condamnarea la cel puin 3 pedepse cu nchisoarea pn n 6 luni sau dup executare; -
graierea total sau a restului de pedeaps; - prescrierea executrii a cel puin 3 asemenea pedepse = cel condamnat
svrete din nou o infracioune cu intenie pentru care legea prevede pedeapsa nchisorii mai de 1 an. Ca modaliti ale
recidivei mici avem: -> recidiva mic post-condamnatorie; -> recidiva mic post-executorie = fiecare la rndul lor prezentnd
cele 2 termene.
a. Recidiva mic post-condamnatorie are ca condiii:
~ ale I-ului termen:
s existe cel puin 3 condamnri definitive la pedepse cu nchisoare pn la 6 luni;
infraciunile pentru care au fost pronunate cele 3 pedepse s fi fost svrite cu intenie;
hotrrile de condamnare a celor 3 pedepse s nu fac parte din cele prevzute n art. 38 CP (svrite n
timpul minoritii, svrite din culp, amnistiate, s nu fie prevzute de legea penal).
~ ale celui de al II-lea termen:
infraciunea svrit din nou, s fie intenionat;
pedeapsa prevzut de lege pentru aceast infraciune s fie pedeapsa deteniunii pe via sau pedeapsa
nchisorii mai > de 1 an.
n cazul recidivei mici post-condamnatorie -> noua infraciune este svrit n perioada de la rmnerea definitiv a
ultimei hotrri de condamnare (din cele 3 obligatorii) i pn la executarea sau considerarea ca executare a celor 3
condamnri.
b. Recidiva mic post-executorie are ca condiii:
~ ale I-ului termen:
pedepsele celor 3 condamnri cu nchisoare de pn la 6 luni au fost executate ori graiate sau prescrise;
infraciunile pentru care au fost executate, graiate sau prescrise cele 3 pedepse s fi fost svrite cu intenie;
hotrrile de condamnare a celor 3 pedepse care au fost executate, graiate sau prescrise s nu fac pate din cele
prevzute de art. 38 CP.
~ ale celui de al II-lea termen:
infraciunea svrit din nou s fie intenionat;
pedeapsa prevzut de lege pentru infraciue s fie pedeapsa deteniunii pe via sau pedeapsa nchisorii mai > de 1
an.
Exist recidiv mic post-executorie -> cnd noua infraciune este comis dup executarea n ntregime a cel puin 3
condamnri la pedeapsa nchisorii de pn la 6 luni ori dupraierea sau prescripia acestor pedepse.
Pedeapsa n caz de recidiv pentru persoana fizic s-a admis c recidiva trebuie s fie o cauz de agravare, iar nu o
circumstan agravant, ea privind trecutul infractorului. Legiuitorul romn a considerat c nu totdeauna este necesar un
tratament mai sever pentru infractorul recidivist. CP n vigoare, a lsat instanei de judecat posibilitatea deindividualizare
a pedepsei n caz de recidiv n funcie de gradul real de pericol social pe care l prezint infractorul recidivist.
RECIDIVA = constituie o stare de agravare general i facultativ i personal a rspunderii penale.
CP n vigoare reglementeaz regulile de stabilire a pedepsei n caz de recidiv fa de cum aceasta este post
condamnatorie i post executorie.
n caz de recidiv post condamnatorie -> pedeapsa stabilit pentru infraciunea svrit ulterior i pedeapsa aplicat
pentru infraciunea anterioar se contopesc cu meniunea c dac sporul prevzut pentru pedeapsa cea mai grea nu este

13
ndestultor, se poate mrii pn la 7 ani. Dac pedeapsa anterioar a fost executat n parte => contopirea se face ntre
pedeapsa ce a rmas de executat i pedeapsa aplicat pentru infraciunea svrit ulterior. Dac svrirea unei infraciuni
are loc dup evadare, prin pedeapsa anterioar se nelege pedeapsa care se execut, cumulat cu pedeapsa aplicat pentru
evadare.
n caz de recidiv post executorie -> se poate aplica o pedeaps pn la maximul special. Dac acesta este nendestultor,
n cazul nchisorii se poate aduga un spor de pn la 10 ani, iar n cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult 2/3 din
maximul special.
n cazul recidivei mici deoarece ea poate fi post condamnatorie sau post executorie se aplic dispoziiile privitoare la
fiecare form a recidivei mari.
Dac se descoper ulterior condamnrii starea de recidiv, exist posibilitatea recalculrii pedepsei aplicate.
Recidiva n cazul persoanei juridice = exist n urmtoarele cazuri:
~ cnd dup rmnerea definitiv a unei hotrri de condamnare, persoana juridic svrete din nou o infraciune cu
intenie iar amenda pentru infraciunea anterioar nu a fost executat ;
~ cnd dup rmnerea definitiv a uneu hotrri de condamnare, persoana juridic svrete din nou o infraciune cu
intenie iar amenda pentru infraciunea anterioar a fost executat sau considerat ca executat.
Recidiva n cazul persoanei juridice -> form a pluralitii de infraciuni care exist cind dup:
- o condamnare definitiv;
- rmnerea definitiv a unei hotrri de condamnare la pedeapsa amenzii,neexecutat;
- executarea acesteia ori considerat ca executat, persoana juridic svrete din nou o infraciune cu
intenie pentru care legea prevede pedeapsa amenzii.
I-ul termen => condamnarea definitiv la pedeapsa amenzii.
Al II-lea termen => svrirea unei noi infraciuni.
Modalitile recidivei n cazul persoanei juridice sunt:
- recidiva post-condamnatorie => exist atunci cnd dup rmnerea definitiv a unei hotrri de condamnare, persoana
juridic svrete din nou o infraciune cu intenie, iar amenda cu infraciunea anterioar nu a fost executat.
I-ul termen al acestei modaliti => condamnarea definitiv la pedeapsa amenzii.
Condiiile pentru existena acestuia sunt:
s existe o hotrre definitiv de condamnare la pedeapsa amenzii;
condamnarea s fi fost pronunat pentru o infraciune svrit cu intenie;
hotrrea de condamnare s nu fie dintre acelea care nu atrag starea de recidiv.
Al II-lea termen al acestei modaliti l reprezint svrirea cu intenie, de ctre persoana juridic, a unei infraciuni
pentru care legea prevede pedeapsa amenzii care nu a fost executat.
Condiiile pentru existena lui sunt:
o persoana juridic s svreasc din nou o infraciune cu intenie ;
o infraciunea nou s fie svrit nainte ca amenda aplicat pentru infraciunea anterioar s fie executat.
- recidiva post-executorie => exist atunci cnd dup rmnerea definitive a unei hotrri de condamnare,
persoana juridic svrete din nou o infraciune cu intenie, iar amenda pentru infraciunea anterioar a fost
executat sau considerat ca executat.
I-ul termen al acestei modaliti -> o infraciune a crei pedeaps persoana juridica a executat-o ori a fost considerat ca
executat.
Condiiile pentru existena acestui termen sunt:
condamnarea la pedeapsa la pedeapsa amenzii a fost executat sau considerat ca executat;
pedeapsa executat sau considerat ca executat s fi fost pronunat pentru o infraciune intenionat;
hotrrea de condamnare s nu fie dintre acelea care nu atrag starea de recidiv.
Al II-lea termen al acestei modaliti => svrirea unei noi infraciuni pentru care legea prevede pedeapsa amenzii i care
a fost svrit cu intenie de persoana juridic.
Condiiile pentru existena acestui termen sunt:
infraciunea svrit din nou s fie intenionat;
svrirea infraciunii s aib loc dup executarea amenzii aplicate pentru infraciunea anterioar sau dup
ce a fost considerat ca executat.
Pedeapsa n caz de recidiv pentru persoana juridic.
n cazul recidivei post-condamnatorii - amenda stabilit pentru infraciunea svrit ulterior i amenda aplicat pentru
infraciunea anterioar se contopesc, n sensul c se stabilete pedeapsa amenzii pentru fiecare infraciune n parte i se
aplic amenda cea mai mare care poate fi sporit pn la maximul special, iar dac acest maxim nu este ndestultor se poate
aduga un spor de pn la 1/3 din acest maxim sau chiar pn la .
Dac amenda anterioar a fost executat n parte contopirea se face ntre amenda ce a mai rmas de executat i amenda
aplicat pentru infraciunea svrit ulterior.
Dac s-a stabiili i o pedeaps complementar aceasta se aplic alturi de pedeapsa amenzii.
n cazul recidivei post-executorie se aplic pedeapsa amenzii pn la maximul special, iar dac acest maxim nu este
ndestultor se poate aduga un spor de pn la 2/3 din acest maxim.
c. PLURALITATEA INTERMEDIAR.
Pluralitatea intermediar -> cnd dup condamnarea definitiv, cel condamnat svreste din nou o infraciune, nainte de
nceperea executrii pedepsei, n timpul executrii acesteia sau n stare de evadare, i nu sunt ntrunite condiiile prevzute

14
de lege pentru starea de recidiv, pedeapsa se aplic potrivit regulilor pentru concursul de infraciuni -> ne aflm n faa
unei pluraliti de infraciuni care nu ndeplinesc condiiile unui concurs de infraciuni i nici condiiile unei stri de recidiv
post-condamnatorie -> avem o pluralitate intermediar de infraciuni.
Sanciunea pluralitii intermediare se face potrivit regulilor pentru concursul de infraciuni.
n cazul persoanei juridice, dac nu sunt ntrunite condiiile prevzute de recidiva post-condamnatorie, se aplic pedeapsa
potrivit regulilor pentru concursul de infraciuni.

10. CAUZELE CARE NLTUR CARACTERUL PENAL AL FAPTEI.


Seciunea 1. Consideraii generale.
A. CARACTERUL PENAL AL FAPTEI.
Caracterul penal al faptei -> constituie nsuirea sintetic a acelei fapte, rezultnd din ntrunirea n coninutul ei a
trsturilor eseniale ale unei infraciuni.
Constatarea existenei caracterului penal al faptei implic :
- o prim verificare -> ntrunirea trsturilor eseniale necesare oricrei infraciuni.
- o a 2-a verificare -> cercetarea faptului dac nu exist o cauz legal care ar conduce la excluderea vreuneia dintre
aceste trsturi, i deci la nlturarea caracterului penal al faptei.
B. NOIUNEA I CLASIFICAREA CAUZELOR CARE NLTUR CARACTERUL PENAL AL FAPTEI.
Cauzele care nltur caracterul penal al faptei sunt acele stri, situaii, cazuri sau mprejurri, anume prevzute de legea
penal, a cror existen, n timpul svririi faptei, fac ca realizarea eficient a vreuneia din trsturile eseniale s devin
imposibil.
Cauzele care nltur caracterul penal al faptei => au ca efect INEXISTENA infraciunii.
Cauzele care nltur caracterul penal al faptei pot fi clasificate n funcie de mai multe criterii:
a). n raport cu trstura esenial a infraciunii asupra creia i produce efectele sunt:
- cauze care privesc trstura esenial a pericolului social i anume :
~~situaia n care legea permite sau ngduie afectuarea anumitor acte sau aciuni care n mod obinuit, constituie
elementul material al unor fapte prevzute de legea penal, apreciindu-se ns c acestea nu prezint gradul de pericol social
necesar pentru existena unei infraciuni (ex: vtmarea integritii corporale produs n cazul unei competiii sportive
desfurate reglementar) ;
~~faptele, care potrivit CP, nu prezint gradul de pericol social al unei infraciuni ;
~~anumite aciuni considerate explicit de lega ca fiind socialmente utile i ngduite (percheziia domiciliar, reinerea,
aplicarea unei msuri asiguratorii).
- cauze care vizeaz trstura esenial a vinoviei => sunt acele stri, situaii sau mprejurri prevzute de lege, a cror
prezen, n timpul svririi faptei conduce la nlturarea sau paralizarea contiinei sau voinei de aciune a persoanei care
svrete fapta prevzut de legea penal, nlturnd vinovia i implicit, caracterul penal al faptei.
Situaii principale:
legitima aprare;
starea de necesitate;
constrngerea fizic i constrngerea moral;
cazul fortuit;
iresponsabilitatea;
minoritatea fptuitorului;
eroarea de fapt.
Situaii particulare:
o darea de mit prin constrngere;
o lovirea inferiorului determinat de o necesitate militar.
- cauze care vizeaz trstura esenial a prevederei faptei de ctre legea penal => fac parte situaiile n care prevederea
legal lipsete sau a ncetat s mai existe:
~ lipsa dublei incriminri n cazul faptelor svrite n strintate;
~ abrogarea incriminrii.
b). n raport cu sfera de aplicare sunt:
-> cauze generale cele reglementate prin normele prii generale a CP i sunt ntotdeauna aplicare general:
o abrogarea incriminrii;
o lipsa dublei incriminri;
o lipsa pericolului social concret al faptei;
o unele cauze care nltur vinovia.
-> cauze speciale prevzute de regul prin norme din partea special a CP, avnd o sfer de aplicare restrns numai la
anumite infraciuni :
constrngerea mituitorului la darea de mit ;
existena durerii sau a unor suferine rezultate exclusiv a unor sanciuni legale fiind inerente
acestor sanciuni sau ocazionate de ele ;
lovirea inferiorului n timp de rzboi.
c). n raport cu natura lor sunt:

15
~~ cauze reale -> sunt de natura obiectiv i cuprind strile, situaiile sau mprejurrile n care, n principal, exclud
pericolul social al faptei, ori fac ca aceastea s nu fie prevzut de legea penal.
~~ cauze personale -> sunt cele de natur subiectiv i ale cror efecte se rsfrng n principal asupra subiectului. Ele
opereaz numai fa de fptuitori.
C. CONSTATAREA EXISTENEI CAUZELOR CARE NLTUR CARACTERUL PENAL AL FAPTEI.
Pentru ca aceste cauze care nltur caracterul penal al faptei s produc efecte trebuie s fie CONSTATATE i
REINUTE de organul judiciar competent.
Organul judiciar trebuie s desfoare ca activiti:
- s verifice dac fapta svrit este prevzut de legea penal;
- s cerceteze, cnd constat c fapta este prevzut de legea penal, dac aceast fapt ntrunete elementele
constitutive ale unei infraciuni;
- s verifice dac nu exist vreo cauz.
n raport de rezultatul acestor constatri -> organul judiciar va lua msurile legale care se impun.
Seciunea a II-a. Legitima aprare.
LEGITIMA APRARE => aciunea de aprare a unei persoane determinat de nevoia de a nltura un atac material,
direct, imediat si injust, ndreptat mpotriva sa, a altuia sau mpotriva unui interes obtesc, i care pune n pericol grav
persoana sau drepturile celui atacat ori interesul su obtesc, sau pentru a respinge ptrunderea fr drept a unei persoane
prin violen, viclenie, efracie sau pun alte mijloace, ntr-o locuin, ncpere sau loc mprejmuit ori delimitat prin semne de
marcare, aprare care se realizeaz prin svrirea unei fapte prevzute de legea penala, proporional cu gravitatea
pericolului i cu mprejurrile n care s-a produc atacul.
CONDIIILE LEGITIMEI APRARI.
Pentru ca legitima aparare sa fie considerata ca atare se cer indeplinite anumite conditii legale cumulative si necesare
referitoare la existenta agresiunii si la actiunea de aparare.
Legitima aparare apare ca o:
~ modalitate generala => cind atacul este indreptat impotriva persoanei umane sau interesului obstesc.
~ modalitatea speciala => cind atacul consta in patrunderea fara drept, prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte
asemenea mijloace, in domiciliul unei persoane sau loc imprejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
a). Conditiile privind atacul in cazul legitimei aparari, modalitatea generala.
Acestea sunt:
Sa existe un atac. Consta in : - comportari activ agresive; - comportari pasiv agresive.
Atacul sa fie material;
Atacul sa fie direct;
Atacul sa fie imediat;
Atacul sa fie injust;
Atacul sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obstesc.
b). Conditiile privind apararea in cazul legitimei aparari, modalitatea generala.
APARAREA => motivata de pericolul grav creat prin declansarea agresiunii, constituie o reactie care tinde a contracara
actiunea sau inactiunea agresorului, de a o face inofensiva.
Apararea poate fi:
aparare pasiva = actiuni care sa impiedice efectele nocive ale atacului;
aparare activa = riposta cu consecinte pagubitoare pentru agresor.
Subiectul apararii poate fi :
- persoana fizica care se apara impotriva unui atac indreptat impotriva sa sau a drepturilor sale;
- persoana fizica care intervine impotriva unui atac contra altei persoane fizice;
- persoana fizica care intervine impotriva unui atac contra intereselor obstesti.
Conditiile ce trebuie indeplinite cumulativ pentru a nu atrage raspunderea penala a autorului ripostei prin care se
inlatura agresiunea sunt :
~ riposta impotriva unui atac sa fie materializata intr-o fapta prevazuta de legea penala;
~ riposta sa fie necesara pentru respingerea atacului;
~ riposta trebuie sa fie indreptata impotriva agresorului;
~ riposta sa se desfasoare in limitele proportionalitatii atacului. Aici, avem: - excesul de aparare justificat; - excesul
scuzabil.
c). Conditiile referitoare la atac in cazul legitimei aparari, modalitatea speciala.
Sunt reprezentate de:
atacul consta intr-o actiune de patrundere in locurile stabilite de lege, prin violenta, efractie sau prin alte
mijloace;
actiunea de patrundere intr-unul din locurile enumerate de lege trebuie sa apartina unei persoane fizice
responsabile si sa fie un act de vointa al acesteia;
actiunea de patrundere intr-unul din locurile stabilite de lege sa se realizeze fara nici un temei legal;
obiectul atacului manifestat in conditiile manifestate mai sus, poate fi orice interes sau bunuri juridice personale
protejate panal fara a exista vreo limita.
d). Conditiile privitoare la aparare in cazul legitimei aparari, modalitatea speciala.

16
Acestea sunt:
~ riposta prin care se respinge patrunderea in locurile enumerate de lege sa constituie o fapta prevazuta de legea penala;
~ riposta poate fi exercitata de orice persoana particulara sau de un reprezentant al autoritatii;
~ riposta sa se exercite in scopul apararii;
~ mijloacele necesare ripostei pot fi pregatite din timp sau pot fi improvizate;
~ bunurile sau valorile aparate prin riposta sa apartina agresorului;
~ riposta sa respinga patrunderea fara drept in locurile enumerate si prin mijloacele prevazute de lege.
EFECTELE LEGITIMEI APARARI.
In masura in care se constata existenta legitimei aparari indiferent daca este vorba de legitima aparare, modalitate
generala sau speciala, aceasta are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei savirsite pentru inlaturarea atacului sau
pentru a respinge patrunderea fara drept prin mijloacele si in locurile prevazute de lege, intrucit cel care a comis o asemenea
fapta a actionat sub presiunea constringerii exercitata de agresor desi fapta comisa este prevazuta de legea penala, ea nu
constituie infractiune intrucit lipseste vinovatia faptuitorului.
La modalitatea generala a legitimei aparari -> faptuitorul trebuie sa faca dovada ca a savirsit fapta in stere de legitima
aparare.
La modalitatea speciala a legitimei aparari -> faptuitorul nu trebuie sa faca dovada, deoarece aceasta stare se prezuma.
In principiu constatarea legitimei aparari inlatura nu numai caracterul penal al faptei, ci si caracterul acesteia de fapta
ilicita civila, ca temei al raspunderii civile.
In practica judiciara s-a decis ca in caz de exces justificat de aparare, fapta savirsita de inculpat, in masura in care implica
vreo culpa a acestuia, poate fi generatoare de raspundere civila.
Sectiunea a III-a. Starea de necesitate.
STAREA DE NECESITATE savirsirea unei fapte prevazute de legea penala pentru salvarea unor valori sociale ocrotite
de lege, de un pericol iminent si care nu poate fi inlaturat altfel. Aceasta inseamna ca nu poate fi tras la raspundere penala
cel care savirseste o astfel de fapta deoarece, nu exista vinovatia faptuitorului, astfel ca este inlaturat caracterul penal al
faptei.
Spre deosebire de legitima aparare unde pericolul izvoraste dintr-un atac al al agresorului impotriva celui care se apara, in
STAREA DE NECESITATE pericolul este creat de diferite intimplari sau simple accidente impotriva carora cel amenintat
reactioneaza, prejudiciind de cele mai multe ori o persoana care nu are nici o vina pentru producerea pericolului.
Din analiza dispozitiilor CP rezulta ca in momentul aparitiei unor imprejurari care lezeaza anumite valori sociale ocrotite
de legea penala se creaza un pericol datorita caruia se impune o actiune de salvare.
Conditiile prevazute de existenta starii de necesitate se refera: - la pericol; - la actiunea de salvare.
Conditiile privitoare la PERICOL in cazul starii de necesitate sunt:
- sa existe un pericol;
- sa fie imediat (iminent si actual);
- sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun important al acesteia, ori un interes
obstesc care, potrivit CP, pot fi salvate in conditiile starii de necesitate;
- sa fie inevitabil.
Conditiile privitoare la ACTIUNEA DE SALVARE in cazul starii de necesitate sunt:
~ actiunea de salvare trebuie sa se concretizeze intr-o fapta prevazuta de legea penala;
~ actiunea de salvare a valorilor amenintate de pericol trebuie sa fie necesara;
~ actiunea de salvare sa nu produca urmari vadit mai grave decit cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu este
inlaturat;
~ actiunea de salvare sa nu fie infaptuita de catre persoana sau pentru o persoana care avea obligatia de a infrunta
pericolul.
Efectele starii de necesitate sunt reprezentate de:
a). Asupra laturii penale a cauzei.
Potrivit legislatiei penale, starea de necesitate inlatura caracterul penal al faptei, ca urmare a lipsei de vinovatie rezultate
din existenta constringerii.
Cind la actiunea de salvare au participat mai multe persoane, existenta constringerii va fi examinata separat pentru
fiecare participant.
Actiunea de salvare deci este comisa sub imperiul constringerii, al amenintarii pericolului iminent si, drept urmare,
faptuitorul nu a actionat cu vointa libera, fiind nevinovat. Fapta savirsita in asemenea conditii nu este infractiune si pe cale
de consecinta nu atrage raspunderea penala.
b). Asupra laturii civile a cauzei.
Inlaturarea caracterului penal al faptei prevazute de legea penala, savirsita in stare de necesitate nu conduce si la
excluderea raspunderii civile a faptuitorului.
In cazul intervenientului, persoana vatamata va putea cere ca actiunea in daune sa fie indreptata impotriva persoanei
salvate de la pericol. Daca in sarcina persoanei prejudiciate poate fi retinuta o culpa exclusiva in producerea starii de
pericol, faptuitorul actiunii de salvare nu va putea fi tras la raspundere civila.
Daca au fost depasite limitele starii de necesitate, faptuitorul care se face vinovat de producerea urmarilor vadit mai
grave, va raspunde civil.
Sectiunea a IV-a. Constringerea fizica si constringerea morala.

17
CONSTRINGEREA FIZICA denumita si forta majora, exista atunci cind faptuitorul este supus unei presiuni fizice
careia nu-i poate rezista, savirsind sub influenta acesteia o fapta prevazuta de legea penala.
CONSTRINGEREA MORALA denumita si amenintare, exista atunci cind faptuitorul este supus unei presiuni psihice,
irezistibile, determinindu-l sa comita o fapta prevazuta de legea penala.
Teoriile doctrinei moderne justifica in mod diferit constringerea fizica si constringerea morala.
=> in cazul constringerii fizice subiectul nu actioneaza propriu-zis ci corpul sau este folosit ca un instrument de distrugere
de catre fortele constringatoare, in acest caz, faptuitorul nu actioneaza ci este actionat.
=> in cazul constringerii morale exista o presiune care se exercita asupra vointei subiectului, ea presupune o amenintare cu
un rau important care impiedica pe faptuitor sa ia o hotarire in mod liber, obligindu-l pe acesta sa se hotarasca intr-un
singur sens, acela voit de persoana care exercita constringerea.
Spre deosebire de legitima aparare si de starea de necesitate in care constringerea psihica decurge dintr-o anumita stare
sau situatie, constringerea fizica si cea morala sunt rezultatul direct si nemijlocit al unei actiuni care vizeaza fizicul si
psihicul persoanei constrinse a savirsi o fapta prevazuta de legea penala.
CONDITIILE CE TREBUIE INDEPLINITE CUMULATIV pentru ca constringerea fizica (forta majora) sa inlature
caracterul penal al faptei sunt:
- existenta unei constringeri asupra fizicului unei persoane. Sursa acestei constringeri poate fi:
umana (energia unei persoane);
proces fiziologic (epilepsie, stare de lesin);
forta a naturii (uragan, inundatii);
animal periculos (cal naravas, ciine rau);
o masina.
- persoana constrisa fizic sa nu poata opune rezistenta eficace actiunii de constringere.
- fapta savirsita sub presiunea constringerii fizice sa fie prevazuta de legea penala.
CONDITIILE CE TREBUIE INDEPLINITE CUMULATIV pentru ca constringerea psihica (amenintarea) sa inlature
caracterul penal al faptei sunt:
existenta constringerii prin amenintare asupra psihicului unei persoane;
existenta starii de pericol grav pentru persoana amenintata sau pentru o alta persoana;
imposibilitatea inlaturarii pericolului decit printr-o fapta prevazuta de legea penala.
EFECTELE constringerii fizice si ale constringerii morale:
a). Asupra laturii penale a cauzei.
Legea penala romana prevede ca atit constringerea fizica, cit si constringerea morala constituie cauze de inlaturare a
caracterului penal al faptei ca urmare a lipsei trasaturii esentiale care se refera la savirsirea faptei cu vinovatie si drept
urmare, exclud raspunderea penala.
Daca actiunea de constringere a fost efectuata fata de 2 sau mai multe persoane, in astfel de situatie fiecare persoana va
beneficia in parte de cauza de excludere a vinovatiei.
b). Asupra laturii civile a cauzei.
In principiu, persoana care a savirsit fapta in stare de constringere fizica sau morala NU raspunde de urmarile civile ale
faptei sale deoarece n-au fost produse de libera sa vointa.
Daca se va dovedi ca persoana constrinsa a avut o culpa, se va aplica principiul general al raspunderii pentru culpa.
Sectiunea a V-a. Cazul fortuit.
CAZUL FORTUIT = exista ori de cite ori actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea
persoana nu l-a conceput si nu l-a urmarit, producerea fiind datorata unei imprejurari neasteptate, adica actiunii unei forte
(energii) a carei interventie nu a putut fi prevazuta.
CAUZELE imprejurarilor fortuite:
~ unele fenomene naturale (cutremure, inundatii, furtuni);
~ imprudenta victimei;
~ anumite stari maladive ale infractorului (lesin, infarct);
~ comportarea unor iresponsabili (minori, nebuni, somnambuli);
comportarea imprevizibila a unor animale sau defectiuni tehnice imprevizibile pot produce efecte in ceea ce priveste
momentul in care intervin.
CONDITIILE ce trebuie intrunite cumulativ pentru existenta cazului fortuit si pentru ca acesta sa inlature caracterul
penal al faptei sunt reprezentate de:
actiunea sau inactiunea unei persoane sa fi produs un rezultat vatamator datorita intrarii in concurs cu o energie
straina de cunostinta si vointa acelei persoane;
interventia imprejurarii care a determinat producerea rezultatului sa fi fost imprevizibila;
actiunea sau inactiunea peste care s-a suprapus imprejurarea fortuita sa constituie o fapta prevazuta de legea
penala.
EFECTELE cazului fortuit.
a). Asupra laturii penale a cauzei.
Constatarea de catre organele judiciare a cazului fortuit are ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei si prin urmare
excluderea raspunderii penale a faptuitorului deoarece nu exista vinovatie.
b). Asupra laturii civile a cauzei.
Cazul fortuit in forma sa simpla, inlatura si raspunderea civila prin prejudiciile materiale cauzate.

18
In cazurile complexe:
- daca, si in masura in care se constata existenta unei culpe imputabile faptuitorului, de natura sa angajeze
raspunderea civila a acestuia, va putea fi pusa in discutie problema pretentiilor civile.
- poate fi trasa la raspundere civila pentru prejudiciile cauzate persoanei (alta decit faptuitorul) din culpa careia s-a
creat imprejurarea care a condus la producerea rezultatului pagubitor.
Sectiunea a VI-a. Iresponsabilitatea.
Iresponsabilitatea => acea stare de incapacitate psihica a unei persoane daca in momentul savirsirii faptei fie din cauza
alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu poate sa dea seama de actiunile sau inactiunile sale cit si de urmarile acestora ori nu
poate sa-si dirijeze vointa in chip constient in raport cu aceste cauze.
In legatura cu justificarea teoretica a inlaturarii caracterului penal al faptei comise de un iresponsabil, exista mai multe
conceptii.
Starea de iresponsabilitate in conceptia legii penale romane cuprinde:
o alienatia mintala;
o alte cauze care influenteaza capacitatea.
a). ALIENATIA MINTALA => in stiinta dreptului penal este definita ca fiind orice stare de alterare a facultatilor mintale
provenite dintr-o cauza patologica, o anormalitate fiziologica, o leziune organica sau orice alta cauza morbida.
Starea de alienatie mintala atrage iresponsabilitatea subiectului ca urmare a influentelor hotaritoare pe care tulburarile
psihice le exercita asupra proceselor cognitive, volitive si afective cit si a proceselor psihice integratoare a constiintei.
b). ALTE CAUZE => in anumite conditii afecteaza capacitatea de intelegere si de vointa a faptuitorului. Asemenea cauze
nu altereaza facultatile psihice, ci pot provoca numai o stare de deviere psihica trecatoare. Din cadru acestora fac parte
starile afective (pasiuni, emotii), somnul, somnambulismul, hipnoza, sugestia.
CONDITIILE ce trebuie indeplinite cumulativ pentru ca iresponsabilitatea sa inlature caracterul penal al faptei sunt:
~ sa existe o stare de incacitate psihica;
~ starea de incapacitate psihica sa existe in momentul savirsirii faptei;
~ starea de incapacitate psihica sa fie determinata de alienatie mintala sau alte cauze;
~ fapta savirsita in stare de iresponsabilitate sa fie prevazuta de legea penala.
EFECTELE iresponsabilitatii:
a). Asupra laturii penale a cauzei.
Potrivit legii penale romane, iresponsabilitatea constituie o cauza personala, subiectiva, care inlatura caracterul penal al
faptei prin aceea ca exclude vinovatia subiectului, implicit existenta infractiunii.
Prin interventia unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei nu dispare insa fapta concreta in obiectivitatea ei, ci
numai caracterul penal al faptei => ca urmare, faptuitorului nu i se va putea aplica o pedeapsa insa se vor putea lua
impotriva sa masuri de siguranta conform CP, deoarece, obiectiv, fapta intruneste trasaturile caracterului modelului legal de
incriminare.
b). Asupra laturii civile cauzei.
In cazurile de iresponsabilitate se poate ivi si problema raspunderii civile, fie fata de persoana lipsita de capacitate psihica
in momentul savirsirii faptei, fie in raport cu persoanele care aveau obligatia de a asigura paza si supravegherea
iresponsabilului, daca in sarcina acestora se poate retine vreo culpa.
Sectiunea a VII-a. Betia.
BETIA -> reprezinta o stare psihofizica anormala in care se gaseste o persoana datorita efectelor produse asupra
organismului sau si asupra facultatilor sale psihice de anumite substante excitante sau narcotice consumate de acea persona
ori introduse in corpul sau.
In raport cu PROVENIENTA sa, betia poate avea ca forme de baza:
- betia determinata de alcool (intoxicatia etilica);
- betia rece (consumul de stupefiante).
In functie de MODUL IN CARE S-A AJUNS LA ACEASTA betie, betia poate fi:
~ accidentala sau involuntara;
~ voluntara;
~ ocazionala;
~ cronica.
Dupa GRADUL DE INTOXICARE, betia poate fi:
completa;
incompleta.
Starea de betie VOLUNTARA COMPLETA produsa de alcool sau de alte substante NU inlatura caracterul penal al
faptei. Ea constituie o circumstanta atenuanta sau agravanta.
Starea de betie COMPLETA si ACCIDENTALA, ca urmare a lipsei de vinovatie singura forma a betiei care INLATURA
caracterul penal al faptei.
CONDITIILE ce trebuie indeplinite CUMULATIV de betie pentru a inlatura caracterul penal al faptei sunt:
_ faptuitorul sa se fi gasit in momentul savirsirii faptei in stare de betie datorita alcoolului sau altei substante;
_ starea de betie sa fie accidentala;
_ starea de betie sa fie completa;
_ fapta savirsita in stare de betie sa fie prevazuta de legea penala.
EFECTELE strii de beie.

19
a). Efectele n caz de beie accidental.
Starea de betie accidentala completa constatata de organul judiciar competent inlatura caracterul penal al faptei, ca
urmare a lipsei de vinovatie.
Starea de betie accidentala completa va inlatura si raspunderea civila numai daca nu se va retine o culpa faptuitorului,
cind va putea fi obligat la repararea prejudiciului. Acela care a provocat starea de betie faptuitorului va raspunde potrivit
CP, situatie in care va fi obligat si la reparatii civile.
Daca starea de betie accidentala este incompleta, capacitatea psihica a faptuitorului este numai diminuata, imprejurare in
care nu va avea ca efect inlaturarea caracterului penal al faptei, ci va constitui numai o circumstanta atenuanta.
b). Efectele in caz de betie voluntara.
Indiferent de forma de betie completa sau incompleta a betiei voluntare => aceasta constituie o circumstanta agravanta.
Betia voluntara (completa sau incompleta) poate fi si ocazionala => in acest caz betia va constitui o circumstanta
atenuanta.
Betia voluntara, potrivit CP, nu este o cauza care sa inlature caracterul penal al faptei deoarece faptuitorul a ajuns voit in
aceasta stare.
Sectiunea a VIII-a. Minoritatea faptuitorului.
MINORITATEA FAPTUITORULUI acea stare de incapacitate psihica, in care se afla minorul datorita insuficientei sale
dezvoltari psihico-fizice si care il pune in imposibilitatea de a intelege semnificatia sociala a faptelor sale si de a-si manifesta
in mod constient vointa.
Fata de minorii care nu raspund penal dar care au savirsit o fapta prevazuta de legea prevazuta de legea penala pot fi
luate numai masuri de ocrotire.
CONDITIILE in care minoritatea faptuitorului inlatura caracterul penal al faptei, intrunite cumulativ, sunt:
sa se fi savirsit o fapta prevazuta de legea penala;
fapta sa fie comisa de un minor care nu indeplineste conditiile legale pentru a raspunde penal (sa nu fi implinit 14
ani, sau de un minor care a depasit 14 ani dar nu a implinit 16 ani, fara discernamint);
minorul sa nu fi indeplinit conditiile legale pentru a raspunde penal in momentul savirsirii faptei => daca minorul
avea in momentul comiterii faptei > de 16 ani, conditia legala nu este indeplinita, iar fapta comisa este infractiune.
EFECTELE starii de minoritate.
a). Asupra laturii penale a cauzei.
Pentru minorii care nu au implinit 14 ani, inlaturarea caracterului pena al faptei are loc neconditionat, fata de acestia pot
fi luate numai masuri de ocrotire.
Daca minorul a fost inlesnit sau ajutat in orice mod, cu intentie, la savirsirea faptei prevazute de legea penala, de catre un
major => acesta va fi tras la raspundere penala pentru participatie improprie.
In cazul minorilor care au implinit 14 ani, dar nu au implinit 16 inlaturarea caracterului penal al faptei va putea avea loc
numai daca se constata ca au savirsit fapta fara discernamint, in caz contrar, fapta va fi infractiune.
b). Asupra laturii civile a cauzei.
Pretentiile civile rezultate din fapta prevazuta de legea penala savirsita de un minor care nu a implinit 14 ani nu poate
face obiectul unei actiuni civile > nu este insa exclusa raspunderea civila a persoanelor care, la data savirsirii faptei, aveau
in ingrijire si paza minorul.
In cazul minorilor intre 14 16 ani, in functie de stabilirea existentei sau inexistentei discernamintului, trebuie declansat
procesul penal si poate exista si posibilitatea formarii pretentiilor civile.
Sectiunea a IX-a. Eroarea in dreptul penal.
EROAREA =>recunoasterea sau cunoasterea gresita de catre cel care savirseste o fapta prevazuta de legea penala, in
momentul comiterii acesteia, fie a unei stari, situatii sau imprejurari, esentiala pentru corecta caracterizare a acelei fapte, fie
a unei dispozitii legale.
Sunt mai multe feluri de eroare in functie de diferite criterii.
Dupa OBIECTUL asupra caruia poarta eroarea:
- EROARE DE FAPT -> exista cind faptuitorul in momentul comiterii faptei nu a cunoscut sau a cunoscut gresit o
stare, imprejurare sau situatie de care tine caracterul penal al faptei sau caracterul calificat al acesteia.
- EROARE DE DREPT -> necunoasterea sau cunoasterea gresita a unei norme juridice.
In functie de INTINDEREA EFECTELOR JURIDICE:
= EROARE PRINCIPALA => priveste un element costitutiv al infractiunii.
= EROARE SECUNDARA => priveste numai gravitatea faptei, fara a afecta gravitatea acesteia.
In raport cu FACTORII ce au determinat eroarea:
_ EROARE PRIN NECUNOASTERE -> limitarea numai la un anumit sector de cunostinte.
_ EROARE PRIN AMAGIRE -> provocata prontr-o actiune de inselare a bunei credinte, exercitata de o persoana asupra
altei persoane.
Potrivit POSIBILITATILOR DE EVITARE:
- EROAREA INVINCIBILA necunoasterea a fost atit de completa ca este exclusa orice preocupare de verificare sau
de informare in plus.
- EROAREA VINCIBILA atunci cind cel aflat in eroare si-ar fi putut da seama ca greseste daca ar fi simtit nevoia
de a verifica, de a elimina orice indoiala, adica daca era mai atent si-ar fi dat seama ca greseste.
1. EROAREA DE FAPT PRINCIPALA.

20
Eroarea de fapt principala => necunoasterea sau cunoasterea gresita, de catre cel care savirseste o fapta prevazuta de
legea penala in momentul comiterii acesteia, a unei stari, situatii sau imprejurari esentiale pentru caracterizarea juridica a
acestei fapte.
Eroarea de fapt principala -> contine o lipsa de concordanta intre ceea si-a inchipuit faptuitorul si realitate.
Pentru ca eroarea de fapt principala sa opereze, CONDITIILE ce trebuie indeplinite cumulativ sunt:
- fapta savirsita sa fie prevazuta de legea penala;
- faptuitorul sa nu fi cunoscut in momentul savirsirii faptei existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care
depinde caracterul penal al acesteia;
- eroarea trebuie sa existe in tot timpul efectuarii actelor de executare a faptei.
EFECTELE erorii de fapt se produc atit in cazul faptelor pe care legea le incrimineaza cind sunt savirsite CU INTENTIE,
cit si in cazul acelora pe care legea le incrimineaza si atunci cind sunt savirsite DIN CULPA, daca sunt intrunite conditiile
specifice fiecaruia dintre ipoteze.
La FAPTA PENALA SAVIRSITA CU INTENTIE eroarea de fapt principala are ca efect inlaturarea caracterului penal
al acesteia intrucit lipseste vinovatia.
In cazul faptei incriminate savirsita din culpa -> eroarea de fapt principala inlatura caracterul penal al faptei numai daca
necunoasterea starii, situatiei sau imprejurarii de care depinde caracterul penal al faptei, nu este ea insa si rezultatul culpei.
Eroarea de fapt principala constituie o cauza personala, care nu radiaza asupra celorlalti faptuitori.
Eroarea de fapt principala nu inlatura raspunderea civila.
Cind eroarea provine de la subiectul pasiv al infractiunii, faptuitorul nu va raspunde civil.
2. EROAREA DE FAPT SECUNDARA.
Eroarea de fapt secundara => consta in aceea ca faptuitorul in momentul savirsirii infractiunii, nu a cunoscut o
imprejurare care sa constituie o circumstanta agravanta a acestei infractiuni.
Pentru ca eroarea de fat secundara sa inlature caracterul penal al faptei trebuie intrunite cumulativ ca CONDITII:
- faptuitorul sa fi savirsit o infractiune;
- faptuitorul sa se fi aflat in eroare in timpul si pe durata comiterii infractiunii;
- eroarea sa se refere asupra unui element circumstantial de agravare a infractiuni.
Efectele erorii de fapt secundare se materializeaza prin inlaturarea aplicarii agravantei, faptuitorul raspunzind penal
pentru infractiunea in varianta tip a acesteia.
3. EROAREA DE DREPT.
a. Eroarea de drept extrapenal forma a erorii de drept al carui obiect este format dintr-o norma apartinind altei
ramuri de drept (civil, comercial, familiei, etc) si se infatiseaza ca o forma a erorii de drept.
b. Eroarea de drept penal forma a erorii de drept in care faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste gresit o norma cu
caracterul penal in momentul comiterii faptei

11. RASPUNDEREA PENALA.


Prevenirea si combaterea infractiunilor se realizeaza doar in conditiile in care sunt intreprinse cumulative:
- initiative legislative;
- masuri de natura economica, sociala, religioasa si educativa.
Un rol aparte in prevenirea si combaterea infractiunilor il au normele juridice penale care reglementeaza conduita
oamenilor:
~ dupa ce acestia au savirsit infractiuni (relatii sociale de conflict);
~ inainte ca acestia sa savirseasca infractiuni, din momentul intrarii in vigoare a legii penale (relatii de conformare).
Deoarece normele penale reglementeaza conduita persoanelor precum si relatiile dintre ele, in raport cu valorile sociale
fundamenta ;le ocrotite de legea penala => acestea au ca scop prevenirea savirsirii infractiunilor care lezeaza valorile sociale
fundamentale prevazute de CP in vigoare.
Acest scop realizat:
~~ principal = pe calea respectarii prevederilor legilor penale.
~~ in subsidiar = pe calea constringerii, adica a aplicarii de sanctiuni prevazute de lege pentru savirsirea infractiunilor.
In activitatea de aparare impotriva infractiunilor prin aplicarea de sanctiuni apare un raport social special intre acei care
duc lupta (organelle specializate ale statului) si cei impotriva carora se duce lupta (infractorii).
Acest raport special este reglementa de normele dreptului penal -> fiind un raport de aparare a valorilor sociale
fundamentale, are ca trasatura esentiala faptul ca nu apare ca rezultat al unui acord de vointa intre parti, ci este impus prin
forta imperativa a legii.
RASPUNDEREA PENALA este o forma a raspunderii juridice si sta alaturi de:
_ raspunderea civila;
_ raspunderea administrativa;
_ raspunderea disciplinara.
Prin RASPUNDERE JURIDICA = obligatia unei persoane de a suporta o anumita consecinta juridica sau o anumita
sanctiune, deoarece a incalcat un drept al altuia.
Prin RASPUNDEREA PENALA se intelege:
__ in sens restrins -> obligatia unei persoane de a suporta o sanctiune penala, o pedeapsa, deoarece a savirsit o infractiune;
__ in sens larg -> nu numai obligatia de a suporta o sanctiune ci si dreptul de a aplica o pedeapsa, care revine statului, prin
instanta de judecata.

21
Raspunderea penala -> pe linga trasaturile caracteristice ale raspunderii juridice in general are si unele insusiri proprii
care o particularizeaza in raport cu celelalte forme ale raspunderii juridice.
PARTICULARITATILE raspunderii penale ca forma a raspunderii penale sunt:
~ fapta care atrage raspunderea penala trebuie sa fie o infractiune;
~ subiectele raspunderii penale sunt statul ca subiect activ (exercita constringere juridica) si infractorul ca subiect pasiv
(trebuie sa suporte aplicarea si executarea sanctiunii);
~ continutul raportului juridic de raspundere penala este format din drepturi si obligatii corelative ale subiectilor.
STATUL (subiectul activ al raspunderii penale):
- dreptul de a-l trage la raspundere penala pe infractor;
- obligatia de a-l sanctiona numai daca este vinovat.
INFRACTORUL (subiectul pasiv al raspunderii penale):
- dreptul de a raspunde si a fi sanctionat numai in limitele legii;
- obligatia de a executa pedeapsa sau masura educativa sau masura de siguranta.
~ obiectul raportului de raspundere penala il constituie sanctiunea aplicata celui ce a savirsit fapta ilicita -> subiectul pasiv
va suferi sanctiunile de drept penal (pedepsele, masurile educative, masurile de siguranta).
RASPUNDEREA PENALA -> o institutie fundamentala a dreptului penal cuprinzind un ansamblu de dispozitii privitoare
la realizarea prin constringere a ordinii juridice penale dispozitii ce se refera la conditiile in care ia in nastere raportul
juridic penal de conflict, la continutul si la modul de solutionare a acestui raport, la cauzele care fac ca raspunderea penala
sa fie inlaturata sau la cauzele in care ea poate fi inlocuita cu o alta forma de raspundere penala.
Cadrul juridic al raspunderii penale -> cuprinde dispozitiile CP in vigoare referitoare la raspunderea penala.
PRINCIPIILE RASPUNDERII PENALE
Principiile raspunderii penale => acele idei si reguli dirignitoare care fixeaza cadrul juridic al raspunderii penale cuprinse
in normele ce reglementeaza aceasta institutie.
Sunt principii ale raspunderii penale:
infractiunea este singurul temei al raspunderii penale;
personalitatea raspunderii penale;
unicitatea raspunderii penale;
celeritatea raspunderii penale;
inevibilitatea raspunderii civile cu conditia sa nu existe o situatie care sa inlature raspunderea penala;
individualitatea raspunderii civile se realizeaza prin 3 modalitati:
modalitatea legala efectuata de legiuitor care fixeaza diferite pedepse ;
modalitatea juridical atribuita instantei de judecata cu ocazia solutionarii cauzei;
modalitatea administrativa se realizeaza la locul de efectuare a pedepsei de catre adm.
penitenciarului cu privire la regimul de executare.
prescriptibilitatea raspunderii civile.
EXCEPTIILE de la caracterul inevitabil al raspunderii penale se impart in:
- cauze de inlocuire a raspunderii penale cu alte forme de raspundere juridica;
- cauze de inlaturare a raspunderii penale: - amnistia; - lipsa plingerii prealabile; - impacarea partilor; - prescriptia.
SECTIUNEA I INLOCUIREA RASPUNDERII PENALE.
Institutia inlocuirii raspunderii penale se face printr-o masura cu character administrative, modalitate reglementata de
dispozitiile art. 90, 91 si 98 CP in vigoare.
INLOCUIREA RASPUNDERII PENALE masura prin care instantele de judecata dispun in conditiile legii, in locul
sanctiunii penale, aplicarea unor sanctiuni cu caracter administrativ.
CARACTERISTICILE institutiei inlocuirii raspunderii penale constau in:
- recunoasterea caracterului infractional al faptei;
- constatarea faptului ca, in raport cu gradul redus de pericol social concret al faptei si de imprejurarile cauzei,
restabilirea ordinii de drept este mai eficienta prin stabilirea unei alte forme de constringere juridica.
CONDITIILE inlocuirii raspunderii penale cu raspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ sunt:
a) cele privind infractiunea.
~ in cazul infractiunilor prevazute de art. 208 (furtul), 213 (abuzul de incredere), 215 alin. 1 (inselaciunea), 215* alin. 1
(delapidarea de catre functionar), 217 alin. 1 (distrugerea), 219 alin. 1 (distrugerea din culpa) CP, daca valoarea pagubei nu
depaseste 10 lei sau infractiunea prevede art. 249 CP (neglijenta la serviciu), daca valoarea pagubei nu depaseste 50 lei
pedeapsa este inchisoarea de cel mult 1 an sau amenda;
~ fapta in continutul ei concret si in imprejurarile in care a fost savirsita, prezinta un grad de pericol social redus sin u a
produs urmari grave;
~paguba pricinuita prin infractiune a fost integral reparata pina la pronuntarea hotaririi.
b) cele privind persoana infractorului.
~ din atitudinea infractorului dupa savirsirea infractiunii rezulta ca acesta regreta fapta;
~ sunt suficiente date ca faptuitorul poate fi indreptat fara a i se aplica o pedeapsa;
~ faptuitorul sa nu mai fi fost anterior condamnat sau sa nu se fi aplicat de 2 ori sanctiuni cu caracter administrativ.
c) inlocuirea in caz de pluralitate de infractori sau de infractiuni.
In caz de pluralitate de infractori => poate avea loc numai pentru acei infractori fata de care sunt indeplinite conditiile
raspunderii penale.

22
In caz de concurs de infractiuni => pentru fiecare infractiune in parte daca sunt de asemenea indeplinite conditiile
raspunderii penale.
Instanta de judecata daca constata ca sunt indeplinite conditiile necesare pentru inlocuirea raspunderii penale aplica una
din sanctiunile cu caracter administrativ: -- mustrarea; -- mustrarea cu avertisment; -- amenda de la 10 1 000 lei.
SECTIUNEA A II-A CAUZELE CARE INLATURA RASPUNDEREA PENALA.
CAUZELE care inlatura raspunderea penala => constau in anumite situatii, stari sau imprejurari, posterioare savirsirii
infractiunii care, in interesul societatii si in baza conditiilor prevazute de lege, determina inutilitatea sau inoportunitatea
tragerii la raspundere penala a faptuitorului.
Dintre MOTIVELE inlaturarii raspunderii penale se pot enunta:
- scurgerea unui anumit timp de la savirsirea infractiunii si pina la tragerea la raspundere penala a infractotului;
- producerea unor schimbari social-politice care il determina pe legiuitor sa nu mai considere necesara tragerea la
raspundere penala pentru anumite infractiuni;
- existenta unumitor relatii intre infractor si victima care determina pe cel vatamat sa nu mai depuna plingere
prealabila sau daca a depus-o sa o retraga.
CATEGORIILE CAUZELOR care inlatura raspunderea penala sunt:
amnistitia;
prescriptia;
lipsa plingerii prealabile si retragerea acesteia;
impacarea partilor.
Cauzele care inlatura raspunderea penala NU influenteaza nici caracterul penal al faptei, nici raspunderea penala ci
numai PEDEAPSA. De asemenea, NU opereaza nici asupra consecintelor civile produse prin savirsirea infractiunii, deoarece
inlatura doar consecintele penale ale infractiunii.
A). AMNISTIA.
AMNISTITIA => este un act de clementa, acordat prin lege organica, in temeiul unor considerente social-politice si de
politica penala, prin care se inlatura raspunderea penala, executarea pedepsei si alte consecinte ale condamnarii, pentru
infractiuni savirsite pina la aparitia legii de amnistie.
Constitutia Romaniei prevede ca amnistia este acordata de Parlamentul Romaniei.
Amnistia ca institutie juridica, are dubla natura juridica: - de drept constitutional; - de drept penal.
CARACTERELE amnistiei sunt:
= caracterul real amnistia produce efecte in rem si se rasfringe asupra tuturor participantilor la executarea faptei
amnistiate;
= caracterul mixt operand atit in rem cit si in personam, amnistia leaga beneficial acesteia de anumite conditii
privind pe infractor;
= caracterul obligatoriu atit pentru organele judiciare cit si pentru persoana care a savirsit infractiunea.
CRITERIILE dupa care amnistia se clasifica, sunt:
in raport cu intinderea efectelor: - amnistia generala; - amnistia speciala.
in functie de conditiile de acordare: - amnistia neconditionata; - amnistia conditionata.
in raport cu momentul adoptarii actului de amnistie: - amnistie inainte de condamnare; - amnistie dupa
condamnare.
AMNISTIA -> priveste infractiunile savirsite pina la o anumita data, dar INAINTE de data intrarii in vigoare a actului de
clementa. Infractiunile savirsite in ziua aparitiei legii ori cele savirsite ulterior nu cad sub influenta acesteia.
Cele 2 MODALITATI pe care le imbraca amnistia sunt:
efectele intervenite inainte de condamnare inlatura raspunderea penala, deci, indiferent in ce faza se afla procesul
penal, acesta va inceta;
efectele intervenite dupa condamnare cind aceasta este definitiva, se inlatura nu numai raspunderea penala dar si
executarea pedepsei pronuntate precum si celelalte consecinte ale condamnarii (decaderi, interdictii, incapacitati
rezultate din condamnare). Amenda incasata anterior amnistiei nu se restituie.
Amnistia nu are efect asupra: - masurilor de siguranta; - masurilor aducative; - drepturilor persoanei vatamate.
B). PRESCRIPTIA RASPUNDERII PENALE.
CP in vigoare reglementeaza prescriptia sub 2 forme si anume:
~ prescriptia raspunderii penale;
~ prescriptia executarii pedepsei.
Ambele forme alcatuiesc o institutie de drept penal => denumita PRESCRIPTIE PENALA.
PRESCRIPTIA RASPUNDERII PENALE consta in trecerea unui interval de timp, insotita de anumite conditii, de la
savirsirea infractiunii.
Prin prescriptia raspunderii penale se stinge dreptul statului de a trage la raspundere pe cel care a savirsit infractiunea cit
si obligatia celui vinovat de a suporta consecintele faptei comise.
TERMENUL DE PRESCRIPTIE => intervalul de timp scurs de la data savirsirii infractiunii si pina in momentul stingerii
raportului juridic penal de conflict prin prescriptie.
Pentru ca prescriptia raspunderii penale sa-si produca efectul este necesar sa se scurga UN ANUMIT termen de la data
savirsirii infractiunii, fara a fi necesar indeplinirea unei alte conditii.
In raport de natura si durata prevazuta de lege pentru fiecare infractiune CP a prevazut termenele generale de prescriptie
a raspunderii penale pentru persoana fizica si anume:

23
~ 15 ani cind pentru savirsirea infractiunii avem prevazut: - pedeapsa detentiei pe viata; - pedeapsa inchisorii > 15 ani.
~ 10 ani cind pentru savirsirea infractiunii avem pedeapsa inchisorii 10 15 ani;
~ 8 ani cind pentru savirsirea infractiunii avem pedeapsa inchisorii 5 10 ani;
~ 5 ani cind pentru savirsirea infractiunii avem pedeapsa inchisorii 1 5 ani;
~ 3 ani cind pentru savirsirea infractiunii avem:- pedeapsa inchisorii pina la 1 an; - amenda.
In cazul infractiunilor savirsite de minori, conform CP, termenele de prescriptie a raspunderii penale se reduc la jumatate.
Conform CP, termenele de prescriptie a raspunderii penale pentru persoana juridica sunt:
~ 10 ani cind pentru infractiunea savirsita de persoana fizica avem pedeapsa: - detentiei pe viata; - inchisorii > 10 ani.
~ 5 ani cind pentru infractiunea savirsita de persoana fizica, avem: - pedeapsa inchisorii de cel mult 10 ani; - amenda.
Pentru infractiunile savirsite in concurs real, termenul de prescriptie curge separat, distinct pentru fiecare infractiune in
parte.
Cind termenul prescriptiei raspunderii penale s-a implinit este inlaturata raspunderea penala fiind exclusa aplicarea
sanctiunii. Intr-o asemenea situatie, potrivit Codului de procedura penala actiunea penala nu mai poate fi pusa in miscare,
iar daca a fost pusa in miscare, nu mai poate fi exercitata => deci:
- in faza de urmarire penala se dispune incetarea urmaririi;
- in faza de judecata inceteaza procesul penal.
Prescriptia raspunderii penale nu opereaza in cazul infractiunilor contra pacii si omenirii.
Potrivit CP in vigoare -> cursul termenului de prescriptie a raspunderii penale se intrerupe pentru indeplinirea oricarui
act, care potrivit legii, trebuie comunicat invinuitului sau inculpatului in desfasurarea procesului penal.
Dupa fiecare intrerupere incepe sa curga un nou termen de prescriptie.
Intreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chiar daca actul de intrerupere
priveste numai pe unul dintre ei.
CP reglementeaza institutia PRESCRIPTIEI SPECIALE potrivit careia se inlatura raspunderea penala oricite intreruperi
ar intervenii, daca termenul prescriptiei prevazut de lege este depasit cu inca jumatate.
Potrivit CP in vigoare => cursul termenului prescriptiei raspunderii penale este SUSPENDAT pe timpul cit o dispozitie
legala sau o imprejurare de neprevazut ori de neinlaturat impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea
procesului penal.
Cauzele de ordin penal acele dispozitii legale care impiedica desfasurarea activitatii procesual penale pina la indeplinirea
unor conditii (se constata printr-o expertiza medico-legala ca invinuitul sau inculpatul sufera de o maladie grava care-l
impiedica sa ia parte la procesul penal).
Imprejurarile de neprevazut (cazul fortuit) si imprejurarile de neinlaturat (forta majora) pot fi: cutremure, inundatii,
epidemii.
Daca prescriptia raspunderii penale a fost suspendata, aceasta isi reia cursul din ziua in care a incetat cauza de
suspendare.
Daca intervin mai multe suspendari, durata fiecarei suspendari nu va intra in calculul termenului de prescriptie, pe cind
intervalele dintre suspendari vor fi socotite in durata acesteia.
C). LIPSA PLINGERII PREALABILE SAU RETRAGEREA ACESTEIA.
PLINGEREA PREALABILA => incunostiintarea organului de urmarile penala despre savirsirea unei infractiuni prin
care persoana vatamata cere urmarirea si judecarea acelei infractiuni si in urma careia, cind este cazul, organul judiciar
competent, declanseaza procesul penal si pune in miscare actiunea penala.
PLINGERE => incunostiintarea organelor judiciare in cazul infractiunilor pentru care urmarirea si judecarea lor se lasa
la aprecierea persoanei vatamate deoarece aceasta reclama savirsirea unei asemenea infractiuni.
PLEALABILA deoarece trebuie sa preceada initierea oricarei activitati procedurale.
Pentru ca tragerea la rapundere penala sa depinda de necesitatea existentei plingerii prealabile, trebuie indeplinite
conditiile :
- sa existe o infractiune pentru care legea penala sa prevada in mod expres ca actiunea penala se pune in miscare la
plingerea prealabila;
- plingerea prealabila sa fie facuta de persoana vatamata, cu exceptia cazurilor prevazute de lege;
- plingerea prealabila sa aiba continutul prevazut de lege. Conform Codului de Procedura Penala plingerea prealabila
trebuie sa cuprinda:
descrierea faptei;
indicarea autorului;
aratarea mijloacelor de proba;
indicarea adresei partilor si martorilor;
precizarea daca persoana vatamata se constituie in parte civila;
cind este cazul -> indicarea persoanei responsabile civilmente.
- plingerea prealabila sa fie adresata organului competent;
- plingerea prealabila sa fie introdusa la organul competent in termenul prevazut de lege. Conform Codului de
Procedura Penala in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul. In cazul cind
persoana vatamata este un minor sau un incapabil in termen de 2 luni de la data cind persoana indreptatita a
reclama a stiut cine este faptuitorul.

24
Aceasta conditie nu se aplica in cazul cind se procedeaza din oficiu, in cazul persoanelor: ~ lipsite de capacitate de
exercitiu; ~ cu capacitate de exercitiu restrinsa, cu mentiunea ca nu se poate depasi termenul de prescriptie a raspunderii
penale.
Se considera ca plingerea prealabila LIPSESTE cind:
~ persoana vatamata nu a introdus plingerea prealabila la organul competent;
~ nu a fost introdusa fata de nici un participant in cazul participatiei penale;
~ plingerea prealabila a fost introdusa dar nu s-au respectat conditiile legale.
In cazul infractiunilor penale pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei
plingeri prealabile de catre persoana vatamata, lipsa acesteia inlatura raspunderea penala.
Dupa introducerea plingerii penale:
~~ organul de urmarire penala se investeste cu solutionarea cauzei aratate in aceasta;
~~ partea vatamata isi pastreaza dreptul de a dispune de plingerea sa pina la solutionarea cauzei penale.
Dispunerea se face prin 2 modalitati:
retragerea plingerii prealabile;
impacarea partilor.
RETRAGEREA PLINGERII PREALABILE => actul de vointa unilaterala a persoanei vatamate prin infractiune, care
dupa ce a depus plingerea prealabila, necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, revine asupra acesteia, mai
inainte de solutionarea cauzei printr-o hotarire definitiva.
Pentru ca retragerea plingerii prealabile sa inlature raspunderea penala trebuie sa fie:
expresa -> rezulta explicit din vointa persoanei vatamate, nu este obtinuta prin dol sau violenta;
totala -> plingerea trebuie sa priveasca atit latura penala cit si cea civila si fata de toti participantii la infractiune;
neconditionata.
IMPACAREA PARTILOR => acea intelegere intervenita intre partea vatamata si infractor de a pune capat conflictului
nascut intre ei in urma savirsirii infractiunii, intelegere care in anumite cazuri prevazute de lege, inlatura raspunderea
penala a infractorului si consecintele civile ale faptei.
Impacarea partilor:
- opereaza numai daca a fost introdusa plingerea prealabila => astfel avem o lipsa a plingerii prealabile.
- se realizeaza numai cu acordul de vointa atit a partii vatamate cit si a infractorului. Daca inculpatul nu consimte la
impacare ne aflam in eventualitatea unui act de retragere a plingerii.
CONDITIILE ce trebuie indeplinite cumulativ pentru ca impacarea partilor sa inlature raspunderea penala sunt:
este necesar ca legea sa prevada in mod expres ca impacarea partilor inlatura caracterul penal;
intre partea vatamata si infractor sa intervina impacarea clar exprimata;
impacarea trebuie sa aiba loc numai intre cei care potrivit legii, isi manifesta vointa de a pune capat conflictului
de drept penal;
impacarea trebuie sa fie totala, neconditionata si definitiva;
impacarea trebuie sa intervina pina la raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti.

12. PEDEPSELE PRINCIPALELE SANCTIUNI PENALE SI INDIVIDUALIZAREA ACESTOR PEDEPSE.


Sectiunea I CONSIDERATII GENERALE PRIVIND SANCTIUNILE DE DREPT PENAL.
Normele de drept se compun :
- dintr-un precept;
- o sanctiune.
SANCTIUNEA JURIDICA => orice masura pe care o norma de drept o statorniceste drept consecinta, pentru cazul in
care preceptul sau va fi nesocotit. In raport de ramura de drept careia apartine sanctiunile juridice pot fi de drept civil, de
drept penal, de drept fiscal.
Sanctiunile de drept penal sunt masuri de constringere represive si preventive, cit si de reeducare, specifice dreptului
penal, care se dispun de catre instanta de judecata, impotriva persoanelor care au savirsit fapte prevazute de legea penala, in
vederea restabilirii ordinii de drept incalcate si a prevenirii savirsirii unor astfel de fapte.
Cele 3 institutii fundamentale ale dreptului penal sunt:
- infractiunea;
- raspunderea penala;
- sanctiunea reglementarea juridica penala.
TRASATURILE proprii (caracterele) sanctiunilor de drept penal sunt:
~ sanctiunile de drept penal sunt prevazute de legea penala = apar ca masuri legale ori se dispun numai de organele
juridice competente, in cadrul unui proces penal;
~ sanctiunile de drept penal sunt aflictive = adica reprezinta o anumita privatiune sau suferinta;
~ sanctiunile de drept penal se aplica numai ca urmare a savirsirii unei fapte prevazute de legea penala;
~ sanctiunile de drept penal are ca scop prevenirea savirsirii de noi fapte prevazute de legea penala, atit de cei carora li s-
au aplicat sanctiunea cit si determinarea sa se abtina de la savirsirea unor fapte ilicite a celor care ar fi tentati sa savirseasca
astfel de fapte;
~ sanctiunile de drept penal sunt inevitabile si indisponibile.

25
CADRUL DE REGLEMENTARE a sistemului sanctiunilor de drept penal cuprinde ansamblul prevederilor legale care
stabilesc categoriile de sanctiuni, precum si conditiile de aplicare si executare a acestora.
Sistemul sanctiunilor de drept penal cuprinde:
pedepsele au functie represiva si sunt sanctiuni proprii dreptului penal;
masuri educative sanctiuni de drept penal, aplicate in exclusivitate infractorilor minori, au o functie preponderent
educativa, in subsidiar represiva;
masuri de siguranta sanctiuni de drept penal cu caracter preventiv.
CP prevede pe linga sistemul sanctiunilor de drept penal si unele sanctiuni cu caracter administrativ denumite sanctiuni
extrapenale in drept penal care se aplica atunci cind:
fapta ce nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii;
situatiile in care avem posibilitatea inlocuirii raspunderii penale.
PRINCIPIILE sanctiunilor de drept penal:
legalitatea sanctiunilor de drept penal;
umanismul sanctiunilor de drept penal;
revocabilitatea sanctiunilor de drept penal;
individualizarea sanctiunilor de drept penal;
personalitatea sanctiunilor de drept penal.
Sectiunea a II-a. PEDEPSELE.
PEDEPSELE => sanctiune de drept penal constind dintr-o masura de constringere si reeducare, prevazuta de lege si care
se aplica infractorului, de catre instanta de judecata, in scopul prevenirii savirsirii de noi infractiuni.
CARACTERELE pedepselor sunt:
pedeapsa are caracter penal;
pedeapsa are un caracter determinant;
pedeapsa are un caracter public;
pedeapsa are un caracter aflictiv;
pedeapsa are un caracter educativ;
pedeapsa are un caracter personal.
SCOPUL pedepsei prevenirea savirsirii de noi infractiuni.
FUNCTIILE pedepsei:
a. preventia speciala:
functia de constringere aceasta decurge din insasi natura pedepsei ca masura de constringere deoarece persoana
fata de care se aplica suporta fara voia ei anumite suferinte de ordin fizic sau moral;
functia de reeducare consta in faptul ca prin executarea pedepsei swe urmareste formarea unei atitudini corecte
fata de munca, fata de ordinei de drept si fata de regulile de convietuire sociala.
b. preventia generala:
o functia de exemplaritate consta in influenta pe care pedeapsa aplicata condamnatului o produce asupra altor
persoane si drept urmare, se abtin de la savirsirea de infractiuni;
o functia de eliminare are loc in cazul in care pedeapsa aplicata este privativa de libertate si se caracterizeaza prin
izolarea infractorului, scoaterea lui din mediul care a contribuit la formarea pornirilor sale rele, supunerea acestuia,
in timpul privarii de libertate, la un regim apt de a-l adapta unei vieti oneste.
In stiinta dreptului penal au existat 2 sisteme privitoare la diferentierea pedepselor. Astfel:
- legea sa admita numai 2 pedepse (inchisoarea, amenda) insa, fiecare dintre aceste pedepse sa poata fi dozata
cantitativ si chiar calitativ, in aplicarea practica.
- sistemul polidiferentierii un cadru cit mai bogat de pedepse, variate prin natura, durata, regimul si executarea lor.
CLASIFICAREA pedepselor se face dupa mai multe criterii:
a. Dupa rolul si importanta pedepselor:
pedepse principale;
pedepse complementare aplicabile numai pe linga pedeapsa principala privativa de libertate si se executa separat
de aceasta;
pedepse accesorii decurg din pedeapsa principala privativa de libertate.
b. Dupa obiectul asupra caruia poarta sanctiunea:
pedepse privative de viata pedeapsa cu moartea;
pedepse corporale: - bataia; - mutilarea.
pedepse privative sau restrictive de libertate:
privarea de libertate inchisoarea;
restringerea libertatii interzicerea de a parasi localitatea.
pedepse privative sau restrictive de drepturi suprimarea unor drepturi pe o anumita perioada;
pedepse morale dezaprobarea publica a celui condamnat si a faptelor sale ca: ~ mustrarea; ~ afisarea; ~
publicarea hotaririi de condamnare.
pedepsele pecuniare privesc patrimoniul condamnatului: - amenda; - confiscarea averii.
c. Dupa gradul de determinare a pedepselor avem:

26
o pedepse determinate => sunt prevazute de lege atit ca natura, cit si asupra
duratei sau a cuantumului lor;
o pedepse nedeterminate => prevad atit natura pedepsei fara a fi
determinata durata sau cuantumul acestora.
SISTEMUL PEDEPSELOR => cadrul general al pedepselor, adica enumerarea categoriilor de pedepse, a felurilor si a
limitelor generale ale acestora. FACTORII de care legiuitorul trebuie sa tina seama la stabilirea sistemului pedepselor sunt:
- necesitatea si cerintele perioadei pe care o parcurge societatea;
- nivelul fenomenului criminalitatii si tendintele acestuia;
- principiile care guverneaza un sistem de drept.
CP in vigoare reglementeaza categoriile si limitele genarale ale pedepselor in 2 forme si anume:
felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice;
felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice.
1. FELURILE pedepselor aplicabile persoanei fizice sunt:
Pedepse principale:
= detentiunea pe viata;
= inchisoarea de la 15 zile la 30 ani;
= amenda de la 100 50 000 lei.
Pedepse complementare:
= interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;
= degradarea militara.
Pedepse accesorii constau in interzicerea unor drepturi - (art. 64 CP) - de a alege si a fi ales, de a ocupa o functie in
stat, de a ocupa o functie sau a exercita o profesie, interzicerea drepturilor parintesti, interzicerea dreptului de a fi
tutore sau curator -> in conditiile reglementate de art. 71 CP in vigoare.
2. FELURILE pedepselor aplicabile persoanei juridice sunt:
Pedeapsa principala -> amenda de la 2 500 la 2 mil. lei;
Pedepsele complementare sunt:
dizolvarea persoanei juridice;
suspendarea activitatii persoanei juridice pe o perioada de la 3 luni la 1 an sau suspendarea uneia dintre
activitatile persoanei juridice in legatura cu care s-a savirsit infractiunea pe o perioada de la 3 luni la 3 ani;
inchiderea unor puncte de lucru a persoanei juridice de la 3 luni la 3 ani;
interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice de la 1 la 3 ani;
afisarea sau difuzarea hotaririi de condamnare.
Sectiunea a III-a. INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR.
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR => operatiunea de adoptare sau dozare a pedepsei in raport cu gravitatea
abstracta sau concreta a infractiunii si cu persoana infractorului, in asa fel incit pedeapsa sa-si poata indeplini cu maxima
eficienta functiile si sa-si realizeze scopul.
Individualizarea pedepsei parcurge 3 etape carora le corespunde cite o forma de individualizare a pedepsei:
etapa incriminarii faptelor stabileste pedeapsa aplicata pentru fiecare fapta descrisa de lege. Ii corespunde forma
INDIVIDUALIZARII LEGALE A PEDEPSELOR se realizeaza de legiuitorprin elaborarea normelor de drept
penal ce se concretizeaza: ~ stabilirea cadrului general al pedepselor aplicabile in sistemul nostru de drept penal; ~
consemnarea expresa a principiului individualizarii pedepselor; ~ stabilirea naturii si limitelor speciale ale pedepsei
pentru fiecare infractiune in parte; ~ stabilirea cadrului legal si a mijloacelor legale prin care se realizeaza
individualizarea juridica a pedepsei si cea administrativa; ~ prevedea in lege a anumitor circumstante agravante sau
atenuante.
etapa stabilirii raspunderii penale consta in stabilirea concreta a pedepsei in vederea aplicarii ei pentru infractiunea
savirsita. Ii corespunde forma INDIVIDUALIZARII JUDICIARE A PEDEPSELOR.
etapa executarii pedepsei aplicate de catre instanta de judecata, apartine organelor administrative de executare a
pedepselor. Ii corespunde forma INDIVIDUALIZARII ADMINISTRATIVE A PEDEPSELOR.
A. Individualizarea juridica a pedepselor.
Institutia individualizarii pedepsei consacrata de Codul Penal in Titlul III, cap. V din partea generala. Astfel:
sectiunea I dispozitii generale se refera nemijlocit la criteriile de individualizare a pedepsei.
sectiunea a II-a circumstantele agravante si atenuante cuprinde toate dispozitiile referitoare la
starile de atenuare si agravare a pedepselor.
sectiunea a III-a suspendarea conditionata a executarii pedepsei cuprinde: ~ suspendarea pedepsei
sub supraveghere; ~ executarea pedepsei la locul de munca.
sectiunea a IV-a calculul pedepselor cuprinde dispozitii referitoare la modul de calcul a pedepsei
inchisorii.
Individualizarea judiciara a pedepselor este numai de competenta instantei de judecata.
CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE JUDICIARE A PEDEPSEI acele reguli pe care instanta de
judecata trebuie sa le respecte cu ocazia stabilirii si aplicarii pedepsei.
CARACTERELE CRITERIILOR sunt:
== obligatorii pentru instanta;

27
== nu pot fi utilizate decit impreuna;
== de aplicare generala pentru toate sanctiunile judiciare penale.
Criteriile generale de individualizare judiciare a pedepsei sunt:
- dispozitiile partii generale a Codului Penal obliga instanta sa tina seama la stabilirea si aplicarea pedepsei;
- limitele de pedeapsa fixata in partea speciala a Codului Penal se refera la faptul ca sunt fixate limite minime si
maxime speciale ale pedepsei pentru fiecare infractiune;
- gradul de pericol social al faptei;
- persoana infractorului;
- imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
B. Circumstantele atenuate si agravante.
Circumstantele atenuate sau agravante sunt acele stari, situatii, imprejurari sau calitati situate in afara continutului
esential al infractiunii, dar care intimplator insotesc fapta sau privesc situatia personala a faptuitorului si determina
reducerea sau sporirea gradului de pericol social al faptei ori periculozitatea faptuitorului.
Circumstantele care insotesc savirsirea faptei sau care privesc persoana faptuitorului sunt grupate in diferite categorii
dupa anumite criterii de diferentiere. Astfel avem:
dupa efectul pe care-l produc circumstantele sunt:
- atenuante -> atrag o usurare a pedepsei;
- agravante -> atrag o inasprire a pedepsei.
in raport cu modul de stabilire si masura in care se impun instantelor:
- circumstante legale (stabilite de lege si obligatorii pentru instante) care la rindul lor pot fi: circumstante legale
generale (reglementate in partea generala a CP in vigoare); circumstante legale speciale (prevazute in partea
speciala a CP in vigoare numai pentru infractiunile la care se refera) ;
- circumstante judiciare (nu sunt determinate prin lege, pot fi apreciate de catre instyanta de judecata).
potrivit obiectului la care se refera circumstantele pot fi:
reale privesc fapta prevazuta de legea penala;
personale privesc pe faptuitor.
a) CIRCUMSTANTE ATENUANTE LEGALE GENERALE.
Acestea sunt reglementate in patea generala a CP. Se disting 3 categorii de astfel de circumstante si anume:
~ depasirea limitelor legitimei aparari => pentru existenta acestei circumstante atenuante legale este necesar sa se
constate ca faptuitorul fiind in legitima aparare a depasit limitele acesteia fara a se fi aflat sub imperiul tulburarii sau
temerii provocata de atac.
~ depasirea limitelor starii de necesitate => pentru existenta acestei circumstanta atenuante legale este necesar sa se
constate ca fapta savirsita in stare de necessitate sa fi cauzat urmari vadit mai grave decit acelea care s-ar fi putut produce
prin neinlaturarea starii de pericol, urmari, de a caror disproportie in momentul savirsirii faptei, faptuitorul sa-si fi dat
seama.
~ provocarea => pentru a se putea retine ca circumstanta atenuanta legala trebuie indeplinite urmatoarele conditii:
== actul de provocare sa fie produs de catre victima prin violenta, atingere grava a demnitatii persoanei sau prin alta
actiune ilicita grava;
== actul de provocare sa nu fie justificat de imprejurarile in care a avut loc sau imputabil infractorului;
== actul de provocare sa fie indreptat impotriva infractorului ori a altor persoane;
== infractiunea sa fie savirsita sub stapinirea unei puternice tulburari sau emotii;
== emotia sau tulburarea sa fi fost determinate prin provocare din partea victimei;
infractiunea sa fie comisa impotriva provocatorului.
b) CIRCUMSTANTE ATENUANTE JUDICIARE.
Circumstantele atenuante judiciare, spre deosebire de cele legale, sunt lasate la aprecierea instantei de judecata,
legiuitorul numai exemplificindu-se.
Pot constitui circumstante atenuante:
- conduita buna a infractorului inainte de savirsirea infractiunii;
- staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita;
- atitudinea infractorului dupa savirsirea infractiunii: - rezultind din prezentarea sa in fata autoritatii; - comportarea
sincera in cursul procesului; - inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor.
- orice imprejurari asemanatoare pe care instanta le poate considera asemenea circumstante.
Circumstantele atenuante judiciare produc aceleasi efecte ca circumstantele atenuante legale.
EFECTELE CIRCUMSTANTELOR ATENUANTE
Circumstantele atenuante (legale sau judiciare) au ca efect atenuarea obligatorie a pedepsei fie:
~ prin reducerea pedepsei sub minimul special;
~ prin schimbarea acesteia in una mai usoara.
In situatia in care se constata circumstante atenuante, pedeapsa principala pentru persoana fizica se reduce sub minimul
special, dar nu mai jos de o anumita limita expres prevazuta de lege sau se schimba intr-una mai usoara.
In cazul infractiunilor contra sigurantei statului, al infractiunilor contra pacii si omenirii, al infractiunii de omor, al
infractiunilor savirsite cu intentie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infractiunilor prin care s-au produs
consecinte deosebit de grave -> pedeapsa cu inchisoarea poate fi redusa cel mult pina la 1/3 din minimul special.

28
In cazul cind pentru infractiunea savirsita legea prevede detentiunea pe viata -> se aplica pedeapsa inchisorii de la 10
25 ani.
In cazul pedepsei complementare privativa de drepturi -> poate fi inlaturata.
In cazul persoanei juridice cind exista o circumstante atenuante amenda se reduce:
- cind minimul special al amenzii este de 10 000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim, dar nu mai
mult de ;
- cind minimul special al amenzii este de 5 000 lei sau mai mare, amenda se coboara sub acest minim, dar nu mai mult
de 1/3.
c) CIRCUMSTANTE AGRAVANTE LEGALE.
Sunt circumstante agravante legale => numai acele imprejurari care influenteaza totdeauna si in acelasi sens gradul de
pericol social al faptei si al faptuitorului, sporind gravitatea unui pericol.
Imprejurarile care constituie circumstante agravante legale sunt:
savirsirea faptei de 3 sau de mai multe persoane impreuna;
savirsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupra membrilor familiei ori prin metode sau
mijloace care prezinta pericol public;
savirsirea infractiunii de catre un infractor major daca aceasta a fost comisa impreuna cu un minor;
savirsirea infractiunii pe temei de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, gen, orientare sexuala, opinie,
apartenenta politica, convingere, avere, origine sociala, virsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau
infectie HIV/SIDA;
savirsirea infractiunii pe motive josnice;
savirsirea infractiunii in stare de betie anume provocata in vederea comiterii faptei;
savirsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat de situatia prilejuita de o calamitate.
d) CIRCUMSTANTE AGRAVANTE JUDICIARE.
Legea nu defineste circumstantele agravante judiciare si nici nu le indica pentru ca semnificatia uneia si aceleasi
imprejurari difera de la un tip particular de infractiune la altul, cit si in cadrul aceluiasi tip particular. S-a lasat la
latitudinea instantei sa aprecieze, in fiecare caz concret, daca o anume imprejurare, legata structural de fapta sau de
persoana infractorului, imprima acesteia un caracter grav si releva necesitatea unei pedepse mai grele.
EFECTELE CIRCUMSTANTELOR AGRAVANTE
~ persoanei fizice -> i se aplica o pedeapsa pina la maximul special. Daca acesta nu este indestulator:
in cazul inchisorii se poate adauga un spor de pina la 5 ani, care nu poate depasi o 1/3 din acest maxim;
in caz de amenda -> se poate aplica un spor de cel mult 1/3 din maximul special.
~ persoanei juridice -> i se aplica amenda care poate fi sporita pina la maximul special, iar daca acesta nu este
indestulator se poate adauga un spor de pina la din acest maxim.
Ca si in cazul circumstantelor atenuante si circumstantele agravante, indiferent daca sunt legale sau judiciare, au efect
facultativ si nu obligatoriu.
Prin retinerea unei circumstante agravante NU POATE OPERA substituirea de pedeapsa -> nu se poate inlocui amenda
cu inchisoarea sau inchisoarea cu detentiunea pe viata.
CONCURSUL DINTRE CAUZELE DE ATENUARE SI CAUZELE DE AGRAVARE
Avem instituit in CP in vigoare regulile speciale de aplicare a cauzelor de agravare sau atenuare a pedepsei. Acestea
sunt:
- in caz de concurs intre circumstantele agravante si circumstantele atenuante coborirea pedepsei sub minimul special
nu este obligatorie;
- in cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si concurs de
infractiune, pedeapsa inchisorii nu poate depasi: = 25 ani -> daca maximul special pentru fiecare infractiune este de
10 ani sau mai mic; = 30 ani -> daca maximul special pentru cel putin una din infractiuni este mai mare de 10 ani;
- in cazul aplicarii concomitente a dispozitiilor cu privire la circumstantele agravante, recidiva si concurs de
infractiuni -> pedeapsa amenzii pentru persoana juridica poate fi sporita pina la maximul general.
Orice imprejurare retinuta ca circumstanta atenuanta sau ca circumstanta agravanta trebuie aratata in hotarire.

13. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSELOR.


Aplicarea pedepsei este numai o etapa in lupta impotriva infractiunilor.aplicarea pedepsei se face in vederea realizarii
scopului stabilit de legea penala => prevenirea savirsirii de noi infractiuni. Scopurile sunt de:
-prevenire speciala -> realizata prin actiunea de reeducare la care este supus condamnatul in timpul executarii pedepsei,
reprezinta preintimpinarea de noi infractiuni din partea celui caruia i s-a aplicat pedeapsa.
-prevenire generala - > realizata prin rezonanta pe care o are condamnarea la o pedeapsa, reprezinta actiunea de
reeducare la care este supus condamnatul in timpul executarii pedepsei cit si prevenirea savirsirii de infractiuni din partea
oricarei personae.
Scopurile aplicarii pedepselor se pot realiza prin EXECUTAREA PEDEPSELOR.
Pedeapsa aplicata de instanta de judecata urmeaza sa fie executata potrivit naturii sale:
~ pedeapsa detentiunii pe viata si a inchisorii in penitenciare.
~ pedeapsa amenzii prin plata unei sume de bani.
Pedepsele privative de libertate se executa in unul din regimurile:
- de maxima siguranta;

29
- inchis;
- semideschis;
- deschis.
CP in vigoare reglementeaza 2 mari modalitati de aplicare si executare a pedepselor si anume:
= aplicarea si executarea pedepselor principale, a pedepselor complementare si a celor accesorii persoanelor fizice;
= aplicarea si executarea pedepselor principale si a pedepselor complementare persoanelor juridice.
A. PEDEPSELE PRINCIPALE APLICABILE PERSOANEI FIZICE
Sunt reprezentate de: - detentia pe viata; - inchisoarea; - altele; - amenda.
1. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI DETENTIUNII PE VIATA.
Pedeapsa detentiunii pe viata este cea mai severa pedeapsa din legiunea romana care a fost introdusa dupa 1990
inlocuind pedeapsa cu moartea, aplicindu-se savirsirii infractiunilor deosebit de grave (infractiuni contra sigurantei
infractiunilor, omorul deosebit de grav si altele)
Pedeapsa detentiunii pe viata NU SE APLICA:
aceluia, care la data pronuntarii hotaririi de condamnare, a implinit virsta de 60 ani. In acest caz se aplica pedeapsa
inchisorii pe timp de 25 ani si pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.
minorului. In acest caz se aplica inchisoarea de la 5 20 ani.
Detentiunea pe viata se executa in penitenciare anume destinate pentru aceasta sau in sectii speciale ale celorlalte
penitenciare. Regimul este de maxima siguranta. Daca cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata a implinit virsta de 60
ani in timpul executarii pedepsei, detentiunea pe viata se inlocuieste cu inchisoarea pe timp de 25 ani.
Cel condamnat la pedeapsa detentiunii pe viata poate fi eliberat conditionat:
dupa executarea efectiva a 20 ani de detentie;
daca este staruitor de muncitor si disciplinat;
da dovezi temeinice de indreptare;
se tine seama si de antecedentele sale penale.
Condamnatul trecut de 60 ani barbati si 55 ani femei poate fi liberat conditionat dupa executarea efectiva a 15 ani de
detentiune daca sunt indeplinite si conditiile de mai sus.
Liberarea conditionata este facultativa si este lasata la aprecierea instantei de judecata.
Liberarea conditionata in cazul detentiunii pe viata are ca efect faptul ca pedeapsa se considera executata, daca in termen
de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a comis din nou o infractiune.
2. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI CU INCHISOAREA.
INCHISOAREA => pedeapsa principala, privativa de libertate, care consta in izolarea de societate a celui condamnat, in
separarea lui de familie, in scoaterea lui din mediul si conditiile materiale in care a trait, in supunerea lui unui regim de viata
sever dar uman.
Instanta de judecata este competenta sa stabileasca sis a aplice pedeapsa inchisorii.
Pedeapsa inchisorii ca sa fie executata trebuie, mai intii sa fie pusa in executare.
Modul si mijloacele de executare a pedepsei inchisorii sunt grupate in anumite obligatii si drepturile care formeaza
regimurile de executare, si anume:
regimul de maxima siguranta;
regimul inchis;
regimul semideschis;
regimul deschis.
a) Regimul de maxima siguranta.
Acesta SE APLICA:
- initial persoanelor condamnate la pedeapsa detentiunii pe viata;
- persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii mai mari de 15 ani.
Persoanele condamnate care executa pedeapsa de maxima siguranta sunt supuse unor masuri stricte de paza,
supraveghere si escortare, sunt cazate, de regula individual, preasteaza munca si desfasoara activitatile educative, cultural-
terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala in grupuri mici, in spatii anumit stabilite in interiorul
penitenciarului, sub stricta si continua supraveghere.
Regimul de maxima securitate prin lege NU SE APLICA:
- barbatilor care au implinit virsta de 60 ani si femeilor care au implinit 55 ani;
- femeilor insarcinate sau care au ingrijire un copil in virsta de pina la 1 an;
- minorii;
- persoanele incadrate in gr. I de invaliditate precum si cele cu afectiuni locomotorii grave.
b) Regimul inchis.
Regimul inchis se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii > 5 ani dar care nu depasesc 15 ani.
Persoanele condamnate, potrivit acestui regim, sunt cazate de regula, in comun, presteaza munca si desfasoara activitati
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala in grupuri, in interiorul penitenciarului sub
paza si supraveghere.
Cu aprobarea directorului penitenciarului, persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim inchis pot presta
munca si in afara penitenciarului sub paza si supraveghere continua.
c) Regimul semideschis.
Acest regim se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii > 1 an, dar care nu depaseste 5 ani.

30
Persoanele condamnate care executa pedeapsa in acest regim sunt cazate in comun, se pot deplasa neinsotite in
interiorul penitenciarului, presteaza munca si desfasoara activitati educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica
si asistenta sociala sub supraveghere, in grupuri, in spatii din interiorul penitenciarului care ramin deschise in timpul zilei.
Persoanele condamnate care executa pedeapsa in regim semideschis pot presta munca si in afara penitenciarului, sub
supraveghere.
d) Regimul deschis.
Acest regim se aplica initial persoanelor condamnate la pedeapsa inchisorii de cel mult 1 an.
Persoanele condamnate care exercita pedeapsa in regim deschis sunt cazate in comun, se pot deplasa neinsotite in
interiorul penitenciarului, pot presta munca si pot desfasura activitatile educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologica si asistenta sociala in afara penitenciarului, fara supraveghere.
Regimurile de executare a pedepsei privative de libertate se stabilesc de catre COMISIA pentru individualizarea
regimului de executare a pedepsei privative de libertate, la primirea persoanei condamnate in primul penitenciar in care
acesta urmeaza sa execute pedeapsa in functie de:
o conduita;
o personalitatea;
o virsta;
o starea de sanatate;
o posibilitatea de reintegrare sociala a acestuia.
Se considera TINERI:
persoanele condamnate care nu au implinit 20 ani;
acestia sunt inclusi pe durata executiei pedepsei in programme speciale de consiliere si asistenta in functie de virsta si
personalitatea fiecaruia;
acestia executa pedeapsa separat de condamnatii majori sau in locuri de detentie speciale.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate executa pedeapsa separat de condamnatii barbati.
Persoanele condamnate la edepse privative de libertate care sunt apte de a munci, cu acordul lor, pot presta o munca in
raport cu calificarea si aptitudinile lor, precum si activitati necalificate cu avizul medicului penitenciarului si cu respectarea
dispozitiilor legale referitoare la protectia muncii. Durata muncii prestate este de 8 ore/zi nu mai mult de 40 ore/saptamina,
nu mai mult de 7 ore/noapte 35 ore/saptamina.
Veniturile nu pot fi mai mici decit salariul minim pe economie si se repartizeaza:
~~ 30% - revin persoanei condamnate din care pot folosi 90%; 10% se consemneaza pe numele sau si urmeaza a fi
incasat in momentul punerii in libertate.
~~ 70% - revin Administratiei Nationale a Penitenciarelor constituind venituri proprii.
In cazul in care persoana condamnata nu a achitat pina la data primirii in penitenciar despagubirile civile la care a fost
obligata prin hotarirea instantei, 50% din procentul ce-i revine, se utilizeaza la repararea prejudiciului cauzat partii civile.
Femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt insarcinate, cele care au nascut in perioada de detentie si
au copii pina la 1 an in ingrijire NU POT presta munca pe timpul noptii, in locuri vatamatoare, periculoase. Durata zilei de
munca nu pot depasi 6 ore/zi 30 ore/saptamina.
Persoanele condamnate care au implinit virsta de 60 ani barbatii si 55 ani femeile, pot presta o munca numai la cererea
acestora.
Deoarece, in timpul executarii pedepsei cu inchisoarea in regim de detentie, o mare parte dintre cei condamnati, dau
dovezi temeinice ca s-au reeducat dupa executarea unei anumite parti din pedeapsa, legiuitorul a reglementat institutia
liberarii conditionate.
LIBERAREA CONDITIONATA = consta in punerea in libertate a condamnatului din locul de detinere inainte de
executarea in intregime a pedepsei cu inchisoarea, la care a fost condamnat, cu conditia ca el sa nu mai savirseasca din nou o
infractiune pina la indeplinirea duratei pedepsei.
Liberarea conditionata poate avea un caracter:
- general poate fi acordata oricarui condamnat indiferent de natura si gravitatea infractiunii;
- individual conditiile cerute de lege trebuie indeplinite de fiecare condamnat in parte;
- facultativ aceasta liberare nu este un drept ci numai o vocatie a condamnatului;
- revocator in cazul in care condamnatul comite din nou o infractiune in perioada cit dureaza liberarea provizorie,
tinind cont de gravitatea faptei, instanta poate dispune mentinerea liberarii conditionate sau revocarea ei.
Conditiile care trebuiesc indeplinite pentru a se putea acorda liberarea conditionata privesc:
~~ fractiunea de pedeapsa ce trebuie executata de condamnat. Se refera la indeplinirea executarii unei: = durate din
pedeapsa corespunzatoare infractiunilor intentionate; = durate din pedeapsa corespunzatoare pentru infractiunile savirsite
din culpa; = durate din pedeapsa prevazute pentru anumite cazuri speciale (condamnatii care nu au fost sau nu mai sunt
folositi la munca, cei minori si cei virstnici);
~~ comportarea condamnatului pe timpul executarii pedepsei.
Acordarea liberarii conditionate produce anumite efecte.
3. ALTE MODURI DE EXECUTARE A PEDEPSEI CU INCHISOAREA.
Instanta poate dispune, daca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege ca:
pedeapsa inchisorii sa se execute intr-o inchisoare militara;
poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei;
poate dispune suspendarea executarii pedepsei sub supreveghere;

31
poate dispune executarea pedepsei la locul de munca.
a) Executarea pedepsei intr-o inchisoare militara.
Conditiile pentru a se putea dispune o astfel de modalitate a executarii pedepsei sunt:
= condamnatul sa aiba calitate de militar in termen, la data savirsirii infractiunii sau judecatii ori sa devina militar in
termen dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare;
= pedeapsa aplicata sa nu depaseasca 2 ani;
= executarea pedepsei inr-o inchisoare militara sa fie prevazuta de lege sau dispusa de instanta de judecata.
EFECTELE produse de executarea pedepsei intr-o inchisoare militara sunt:
daca militarul condamnat a executat din durata pedepsei si a dat: - dovezi temeinice de indreptare -> durata
perioadei ramase se reduce cu 1/3; - s-a evidentiat in mod deosebit -> reducerea poare depasi , putind
cuprinde tot restul duratei pedepsei.
daca in timpul executarii pedepsei, militarul condamnat a devenit inapt serviciului -> este liberat conditionat;
daca in timpul executarii pedepsei militarul condamnat savirseste din nou o infractiune, instanta care pronunta
condamnarea pentru aceasta infractiune, face aplicarea art. 39 sau a art. 40 CP in vigoare. Pedeapsa astfel
stabilita va fi executata intr-un loc de detinere.
dupa executarea pedepsei sau dupa gratierea totala sau gratierea trestului de pedeapsa, cel condamnat este
reabilitat de drept.
Executarea pedepsei intr-o inchisoare militara se realizeaza in unitati militare disciplinare.
b) Suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Este un mod individual de individualizare a executarii pedepsei.
CONDITIILE prevazute de CP in vigoare in care instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei
aplicate persoanei fizice pe o anumite perioada sunt:
- pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;
- infractorul NU a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mult de 6 luni;
- se apliciaza ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fara executarea acesteia;
- suspendarea conditionata a executarii pedepsei trebuie motivata.
Exista 2 CAZURI in care instanta poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei chiar daca nu sunt
indeplinite conditiile acesteia, iar acestea sunt:
cind condamnatul nu poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca, instanta revoca
executarea pedepsei la locul de munca si dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei in raport cu restul
pedepsei ramase neexecutate;
in cazul infractiunii de abandon de familie, daca partile nu s-au impacat, dar in cursul judecatii inculpatul isi
indeplineste obligatiile, instanta, in cazul cind stabileste vinovatia, pronunta impotriva inculpatului, o condamnare
cu suspendare conditionata a executarii pedepsei.
Suspendarea conditionata a executarii pedepsei se acorda pe o anumita perioada => TERMEN DE INCERCARE
pentru condamnat. In cazul pedepsei cu inchisoarea, acesta se compune din cuantumul pedepsei inchisorii aplicate la care se
adauga un interval de timp de 2 ani. In cazul cind pedeapsa aplicata este amenda, aceasta este de 1 an.
Dispunerea suspendarii conditionate a executarii pedepsei produce anumite efecte si anume:
_ in cazul pedepsei, se suspenda executarea ei pe durata termenului de incercare;
_ in cazul amendei, achitarea ei se suspenda.
Daca pina la implinirea termenului de incercare condamnatul nu a savirsit din nou o suspendare si nu s-a pronuntat
revocarea suspendarii, el va fi reabilitat de drept.
Suspendarea executarii pedepsei poate fi:
REVOCATA in cazurile in care cel condamnat nu a respectat obligatiile ce-i revin;
ANULATA in cazul in care sunt indeplinite conditiile din art. 85 CP.
c) Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.
Aceasta institutie este considerata un mod de individualizare a executarii pedepsei mai sever decit suspendarea initiala,
deoarece in acest caz condamnatul trebuie sa suporte unele masuri de supraveghere si sa indeplineasca anumite obligatii in
plus.
CONDITIILE ce trebuie indeplinite pentru aplicarea suspendarii executarii pedepsei aplicate persoanei fizice sub
supraveghere sunt:
- pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 4 ani;
- infractorul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mari de 1 an;
- sa se poata aprecia ca cel condamnat nu va mai savirsi infractiuni chiar fara executarea pedepsei;
- infractiunea savirsita sa nu fie din cele exceptate de lege de la suspendarea executarii pedepsei sub upraveghere.
Suspendarea executarii pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere poate fi acordata si in cazul concursului de
infractiuni daca pedeapsa aplicata este inchisoarea de cel mult 3 ani si sunt intrunite a 2-a si a 3-a conditie.
Conform CP, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere se acorda pe o anumita durata TERMEN DE
INCERCARE pentru condamnat si se compune din = cuantumul pedepsei aplicate + un interval stabilit de instanta intre 2 si
5 ani.
MASURILE DE SUPRAVEGHERE la care trebuie sa se supuna condamnatul pe durata termenului de incercare sunt:
== sa se prezinte, la datele fixate, la judecatorul desemnat cu supravegherea lui sau la serviciul de protectie a victimelor
si reintegrare sociala a infractorilor;

32
== sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu, in sedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile,
precum si intoercerea;
== sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
== sa comunice informatii e natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Instanta poate impune condamnatului respectarea uneia sau a mai multor dintre obligatiile:
sa desfasoare o activitate sau sa urmeze un curs de invatamint sau calificare;
sa nu schimbe domiciliul sau resedinta avuta ori sa nu depaseasca limita teritoriala stabilita;
sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
sa nu intre in legatura cu anumite persoane;
sa nu conduca nici un vehicul sau anumite vehicule;
sa se supuna masurilor de control, tratament sau ingrijire, in special in scopul dezintoxicarii.
Dispunerea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere produce ca efecte, aceleasi efecte asemanatoare cu cele ale
supravegherii conditionate a executarii pedepsei cind se poate dispune:
-revocarea cind condamnatul nu indeplineste cu rea-credinta masurile de supraveghere ori obligatiile stabilite de lege.
-anularea daca se descopera ca cel condamnat mai savirsise o infractiune inainte de pronuntarea hotaririi prin care s-a
dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;
- pina la raminerea definitiva a acesteia.
Anularea nu are loc daca infractiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperita dupa termenul de incercare.
Daca cel condamnat nu a savirsit din nou o infractiune inauntrul termenului de incercare sau nu s-a pronuntat
revocarea suspendarii executarii pedepsei, el este reabilitat de drept.
Condamnarea la pedeapsa cu amenda NU POATE face obiectul suspendarii sub supraveghere.
d) Executarea pedepsei inchisorii la locul de munca.
Aceasta este o modalitate de executare a pedepsei inchisorii prin prestarea unei munci in stare de libertate, ea urmind a
fi inregistrata in cazierul judiciar si sa constituie antecedent penal.
Instanta poate dispune executarea pedepsei celui condamnat in unitatea in care acesta isi desfasoara activitatea sau in
alta unitate, CU ACORDUL SCRIS AL UNITATII si daca sunt intrunite ca conditii:
- pedeapsa aplicata este inchisoare de cel mult 5 ani;
- cel in cauza nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii mai mari de 1 an;
- condamnatul sa aiba capacitatea de a muncii;
- sa existe acordul scris al unitatii in care condamnatul urmeaza sa presteze munca;
- sa eziste suficiente temeiuri in baza carora instanta sa poata aprecia ca scopul pedepsei poate fi atins fara privare de
libertate.
Pedeapsa se executa fara a se incheia contract de munca.
Condamnatul, pe durata executarii pedepsei este obligat sa indeplineasca indatoririle la locul de munca cu urmatoarele
limitari ale drepturilor ce-i revin:
din totalul veniturilor cuvenite se retine o cota de 15 40% (in raport cu cuantumul veniturilor si indatoririlor
acestuia pentru intretinerea altor persoane) care se varsa la bugetul statului;
drepturile de asigurari sociale se stabilesc dupa retinerea cotei prevazute de lege;
durata executarii pedepsei nu se considera vechime in munca;
nu se poate schimba locul de munca la cererea condamnatului, decit prin hotarirea instantei de judecata;
condamnatul nu poate fi promovat;
condamnatul nu poate ocupa functii de conducere;
pe durata executarii pedepsei condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales.
In cazul in care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de munca a devenit militar in termen in cursul judecatii
sau dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare pedeapsa se executa la locul de munca, dupa trecerea in rezerva a
acestuia.
SE REVOCA executarea la locul de munca in imprejurarile:
a. daca dupa raminerea definitiva a hotaririi cel condamnat savirseste din nou o infractiune;
b. daca condamnatul se sustrage de la prestarea activitatii in cadrul unitatii sau nu-si indeplineste in mod
corespunzator indatoririle ce-i revin ori nu se respecta masurile de supraveghere si obligatiile stabilite in hotarirea
de condamnare;
c. cind condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacitatii de munca.
Daca executarea pedepsei la locul de munca se revoca din a. sau b. -> continuarea pedepsei se face intr-un loc de
detentie.
Instanta poate dispune INCETAREA EXECUTARII PEDEPSEI LA LOCUL DE MUNCA daca:
cel condamnat a executat cel putin 2/3 din durata executarii pedepsei;
cel condamnat a dat dovezi temeinice de indreptare;
cel condamnat a avut o buna conduita, a fost disciplinat si staruitor.
4. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI CU AMENDA PERSOANEI FIZICE.
AMENDA pedeapsa penal ace consta intr-o suma de bani stabilita de instanta de judecata, pe care infractorul este
obligat sa o plateasca statului.
Pedeapsa condamnata la pedeapsa amenzii este obligata sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la instanta de
executare in termen de 3 luni de la raminerea definitiva a hotaririi de condamnare => cind cel condamnat se afla in

33
imposibilitatea de a achita integral amenda in termen de 3 luni, la cererea acestuia, instanta de executare, poate dispune
esalonarea platii pe cel mult 2 ani in rate lunare.
In caz de neindeplinire a obligatiei in termen de 3 luni sau de neplata in rate -> instanta de executare comunica un
extras organelor competente in vederea executarii silite a creantelor fiscale.
Executorii fiscali au obligatia sa comunice instantei de executare:
- data achitarii integrale a amenzii;
- executarea acesteia;
- sa instiinteze instanta cu privire la orice imprejurare care impiedica executarea.
Cind pedeapsa amenzii nu este executata, pe cale obisnuita datorita relei credinte a condamnatului, instanta poate
INLOCUI aceasta pedeapsa cu pedeapsa inchisorii tinind seama de limitele prevazute pentru infractiunea savirsita si de
partea din amenda ca a fost achitata acest lucru se poate intimpla numai in cazurile infractiunilor la care legea prevede ca
pedeapsa amenda alternative cu inchisoarea.
B. Aplicarea si executarea pedepselor complementare si accesorii persoanei fizice.
1. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSELOR COMPLEMENTARE.
Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi consta in interzicerea uneia sau unora din drepturile:
- dreptul de a alege si a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice;
- dreptul de a ocupa o functie implicind exercitiul autoritatii de stat;
- dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, ori a desfasura o activitate de natura aceleia de care
condamnatul s-a folosit pentru a savirsii infractiunea;
- drepturile parintesti;
- dreptul de a fi tutore sau curator.
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este:
obligatorie = cind legea o prevede expres;
facultative = cind instanta aplica pedeapsa inchisorii de cel putin 2 ani si considera necesar si aplicarea pedepsei
complementare.
EXECUTAREA interzicerii unor drepturi incepe dupa: - executarea pedepsei inchisorii; - gratierea totala sau a restului
de pedeapsa; - prescrierea executarii pedepsei.
Pedeapsa complementara a degradarii militare => pierderea gradului si a dreptului de a purta uniforma.
Degradarea complementara se aplica obligatoriu condamnatilor militari si rezervistilor, daca pedeapsa principala
aplicata este inchisoarea mai mare de 10 ani sau detentiunea pe viata. Ea poate fi aplicata si condamnatilor militari si
rezervistilor pentru infractiunile savirsite cu intentie daca pedeapsa principala stabilita este de cel putin 5 ani si de cel mult
10 ani.
Pedeapsa degradarii militare se pune in executare prin trimiterea de catre instanta de executare a unei copii de pe
hotarire comandantului centrului militar in raza caruia domiciliaza condamnatul, pentru a fi scos din evidenta.
2. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI ACCESORII.
Pedeapsa accesorie consta in interzicerea tuturor drepturilor prevazute de art. 64 CP in vigoare.
Pentru punerea in executare a pedepsei accesorii nu este nevoie de un act special => efectele acestei pedepse se produc
din momentul cind hotarirea de condamnare a ramas definitive.
Pot exista deosebiri intre pedeapsa accesorie si pedeapsa principala in ceea ce priveste punctual de plecare al executarii
(atunci cind pedeapsa principala este pusa in aplicare mai tirziu decit data raminerii definitive a hotaririi de condamnare)cit
si in ceea ce priveste durata executarii (nu intotdeauna pedeapsa accesorie este insotita de executarea efectiva a pedepsei
principale).
C. Pedepsele aplicabile persoanei juridice.
1. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI CU AMENDA.
Pedeapsa amenzii => suma de bani pe care persoana juridica este condamnata sa o plateasca.
Amenda se stabileste in functie de:
- limitele de pedeapsa fixate in partea speciala a CP in vigoare pentru persoana fizica;
- gravitatea faptei savirsite;
- imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala.
Amenda care se aplica pentru infractiunea savirsita de persoana juridica cind legea prevede pentru infractiunea
savirsita de persoana fizica:
--pedeapsa inchisorii de cel putin 10 ani sau amenda => minimul special al amenzii pentru persoana juridica 5 000 lei;
--pedeapsa inchisorii mai mari de 10 ani ori detentia pe viata => minimul special al amenzii pentru persoana juridica
este de 10 000 lei maximul special al amenzii 900 000 lei.
Pedeapsa juridica condamnata la pedeapsa amenzii este obligata sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la
instanta de executare, in termen de 3 luni de la raminerea definitiva a hotaririi de condamnare. Cind persoana juridica se
gaseste in imposibilitatea de a achita integral amenda in termenul prevazut => face cerere la instanta de executare care poate
dispune esalonarea platii amenzii pe cel mult 2 ani, in rate lunare.
In caz de neexecutare, instanta de executare comunica un extras al hotaririi de condamnare la plata amenzii a persoanei
juridice organelor competente, in vederea executarii silite a creantelor fiscale.
2. APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSELOR COMPLEMENTARE.

34
Aplicarea uneia sau a mai multor pedepse complementare se dispune atunci cind instanta constata ca, fata de natura si
gravitatea infractiunii, precum si fata de imprejurarile in care a fost savirsita, acestea sunt necesare. Aplicarea uneia sau a
mai multor pedepse complementare este OBLIGATORIE atunci cind legea prevede aceasta pedeapsa.
Sunt pedepse complementare si se pot aplica cumulative:
- suspendarea activitatii persoanei juridice;
- inchiderea unor puncte de lucru;
- interzicerea de a participa la procedurile de achizitii publice;
- afisarea sau difuzarea hotaririi de condamnare.
Executarea pedepselor complementare INCEPE dupa raminerea definitiva a hotaririi de condamnare.
APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A DIZOLVARII PERSOANEI JURIDICE.
Se aplica:
- atunci cind persoana juridica a fost constituita in scopul savirsirii de infractiuni;
- atunci cind obiectul de activitate al persoanei juridice a fost deturnat in scopul savirsirii de infractiuni;
- in caz de neexecutare, cu rea-credinta a uneia din celelalte pedepse complementare, instanta poate dispune
dizolvarea acesteia.
Pedeapsa complementara a dizolvarii persoanei juridice -> are ca efect deschiderea procedurii de lichidare, iar o copie a
hotaririi definitive de condamnare se va comunica de indata instantei civile competente care va desemna lichidatorul.
Renumerarea lichidatorului se face din averea persoanei juridice sau din fondul de lichidare constituit potrivit legii.
Aceasta pedeapsa NU se aplica:
- partidelor politice;
- sindicatelor;
- patronatelor;
- organizatiilor religioase ori apartinind minoritatilor;
- persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul public.
O copie a hotaririi de condamnare se comunica la data raminerii definitive: - organului care a autorizat infiintarea
persoanei juridice; - organului care a inregistrat persoana juridica pentru a lua masurile necesare.
APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A SUSPENDARII ACTIVITATII SAU A UNEIA
DINTRE ACTIVITATILE PERSOANEI JURIDICE.
Aceasta pedeapsa complementara consta in interzicerea desfasurarii activitatii sau a uneia din activitatile persoanei
juridice in realizarea careia a fost savirsita infractiunea.
Aceasta pedeapsa complementara este dispusa de catre instanta pentru neexecutarea sau reaua-credinta in afisarea sau
difuzarea hotaririi de condamnare si se aplica pe o perioada de cel mult 3 luni, dupa care, daca pedeapsa complementara tot
nu a fost pusa in aplicare, instanta poate dispune dizolvarea persoanei juridice.
Pedeapsa NU se aplica:
= partidelor politice;
= sindicatelor;
= patronatelor;
= organizatiilor religioase ori apartinind minoritatilor;
= persoanelor juridice care isi desfasoara activitatea in domeniul presei.
O copie a hotaririi de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa suspendarii activitatii sau a uneia din activitatile
persoanei fizice se comunica la data raminerii definitive, organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si
organului care a inregistrat persoana juridica, pentru a lua masurile necesare.
APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A INCHIDERII UNOR PUNCTE DE LUCRU ALE
PERSOANEI JURIDICE.
Aceasta pedeapsa consta in inchiderea uneia sau a mai multora dintre punctele de lucru apartinind persoanelor juridice
cu scop lucrativ, in care s-a desfasurat activitatea in realizarea careia a fost savirsita infractiunea.
Punerea in executare a acestei pedepse se realizeaza prin comunicarea unei copii a hotaririi de condamnare, la data
raminerii definitive, organului care a autorizat infiintarea persoanei fizice si organului care a inregistrat personei juridice
pentru a lua masurile necesare.
APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A INTERZICERII DE A PARTICIPA LA
PROCEDURILE DE ACHIZITII PUBLICE.
Pentru punerea in executare a acestei pedepse complementare se prevede ca o copie a hotaririi de condamnare prin care
s-a aplicat persoanei juridice aceasta pedeapsa sa se comunice la data raminerii definitive urmatoarelor autoritati:
- Oficiului Registrului Comertului (formalitatile de publicitate din registrul comertului);
- Ministerului Justitiei (formalitatile de publicitate in registrul national a l persoanelor juridice fara scop
patrimonial);
- altor autoritati care tin evidenta persoanelor juridice = in vederea efectului formalitatilor de publicitate.
O copie a hotaririi de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la
procedurile de achizitii publice se comunica la data raminerii definitive organului care a autorizat infiintarea persoanei
juridice si organului care a inregistrat persoana juridica.
APLICAREA SI EXECUTAREA PEDEPSEI COMPLEMENTARE A AFISARII SAU DIFUZARII HOTARIRII DE
CONDAMNARE.

35
Potrivit CP, afisarea hotaririi definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se realizeaza -> pe cheltuiala persoanei
juridice condamnate. Identitatea nu poate fi dezvaluita -> afara de cazul in care exista acordul acestuia ori a
reprezentantului sau legal.
AFISAREA hotaririi de condamnare -> in extras, in forma si locul stabilite de instanta pe o perioada intre 1 3 luni.
DIFUZAREA hotaririi de condamnare in extras, in forma stabilita de instanta, prin:
intermediul presei scrise sau audiovizuale => instanta stabileste numarul de aparitii care nu poate fi mai mare de
10;
alte mijloace de comunicare sau audiovizuale => durat acesteia nu poate depasi 3 luni.
In termen de 30 zile de la comunicarea hotaririi, dar nu mai tirziu de 10 zile de la inceperea executarii pedeapsa
condamnata inainteaza instantei de executare afisarea sau dovada executarii publice a hotaririi de condamnare.
O copie a hotaririi de condamnare, in intregime sau un extras, se comunica la data raminerii definitive a acesteia,
organului care a autorizat infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica.
D. Calculul pedepsei inchisorii in vederea executarii acesteia.
Pedeapsa odata stabilita si aplicata trebuie sa fie executata in principal integral, adica in durata si cuantumul stabilit
prin hotarire judecatoreasca. Aceasta inseamna ca pedeapsa aplicata prin hotarire:
- este privative de libertate => trebuie sa fie executata prin privarea de libertate cit rezulta din hotarire ;
- este amenda => trebuie executata sumei prin plata exacta care constituie cuantumul pedepsei.
Pentru ca pedeapsa cu inchisoarea sa se execute corespunzator cu hotarirea judecatoreasca prin CP in vigoare au fost
reglementate problemele referitoare la:
~ durata executarii pedepsei cu inchisoare;
~ computarea retinerii si arestarii preventive din durata pedepsei pronuntate;
~ computarea privatiunii de libertate executata in afara tarii.
a) Durata exercitarii pedepsei inchisorii.
Durata in cazul in care cexecutarii pedepsei inchisorii se socoteste din ziua in care condamnatul incepe sa execute
hotarirea definitiva de condamnare.
In cazul in care condamnatul se afla bolnav in spital (afara de cazul in care si-a provocat singur boala) intra in durata
executarii.
In cazul executarii pedepsei inchisorii la locul de munca NU INTRA in durata executarii pedepsei timpul in care
condamnatul lipseste de la locul de munca, indiferent de motiv.
b) Computarea retinerii si arestarii preventive.
Timpul retinerii si a arestarii preventive se scade din durata pedepsei inchisorii pronuntate.scaderea se face si atunci
cind condamnatul a fost urmarit sau judecat, in acelasi timp ori separat, pentru mai multe infractiuni concurente, chiar
daca:
__ a fost scos de sub urmarire penala;
__ s-a incetat urmarirea penala;
__ a fost achitat;
__ s-a incetat procesul penal pentru fapta care a determinat retinerea sau arestarea preventiva.
Scaderea retinerii si a arestarii preventive se face si in caz de condamnare la amenda => prin inlaturarea in total sau in
parte a executarii amenzii.
c) Computarea privatiunii de libertate executate in afara tarii.
Retinerea si arestarea preventive executate in afara teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeasi
unfractiune de instantele romane.

36

S-ar putea să vă placă și