Punguta cu doi bani Ion Creanga

Era odat o bab i un moneag. Baba avea o gin, i moneagul un cuco;

gina babei se oua de cte dou ori pe fiecare zi i baba mnca o mulime de ou; iar
moneagului nui da nici unul. Moneagul ntro zi perdu rbdarea i zise:
Mi bab, mnnci ca n trgul lui Cremene. Ia dmi i mie nite ou, ca
smi prind pofta mcar.
Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgrcit. Dac ai poft de ou, bate i
tu cucoul tu, s fac ou, ii mnca; c eu aa am btut gina, i iacto cum se
ou.
Moneagul, pofticios i hapsin, se ia dup gura babei i, de ciud, prinde iute i
degrab cucoul ii d o bataie bun, zicnd:
Na! ori te ou, ori dute de la casa mea; ca s nu mai strici mncarea
degeaba.
Cucoul, cum scp din mnile moneagului, fugi deacas i umbla pe
drumuri, bezmetec. i cum mergea el peun drum, numai iat gsete o pungu cu
doi bani. i cum o gsete, o i ia n clon i se ntoarn cu dnsa napoi ctre casa
moneagului. Pe drum se ntlnete co trsur cun boier i cu nite cucoane. Boierul
se uit cu bgare de seam la cuco, vede n clonui o pungu i zice vezeteului:
Mi! ia dte jos i vezi ce are cucoul cela n plisc.
Vezeteul se d iute jos din capra trsurei, i cun feliu de meteug, prinde
cucoul i lundui pungua din clon o d boieriului. Boieriul o ia, fr psare o pune
n buzunar i pornete cu trsura nainte. Cucoul, suprat de asta, nu se las, ci se ia
dup trsur, spuind nencetat:
Cucurigu ! boieri mari,
Dai pungua cu doi bani !
Boierul, nciudat, cnd ajunge n dreptul unei fntni, zice vezeteului:
M! ia cucoul ist obraznic il d n fntna ceea.
Vezeteul se d iari jos din capr, prinde cucoul il azvrle n fntn!
Cucoul, vznd aceast mare primejdie, ce s fac? ncepea nghii la ap; inghite,
inghite, pn cenghite toat apa din fntn. Apoi zboar deacolo afar i iari se
ia n urma trsurei, zicnd:
Cucurigu ! boieri mari,
Dai pungua cu doi bani !
Boierul, vznd aceasta, sa mirat cumplit i a zis:
M! da' al dracului cuco iaista! Ei, las' c ioiu da eu ie de cheltuial, mi
crestatule i pintenatule!
i cum ajunge acas, zice unei babe de la buctrie s ia cucoul, sl azvrle
ntrun cuptor plin cu jratic i s pun o lespede la gura cuptorului. Baba, cnoas la
inim, de cuvnt; face cum ia zis stpnusu. Cucoul, cum vede i ast mare
nedreptate, ncepe a vrsa la ap; i toarn el toat apa cea din fntn pe jaratic, pn
ce stinge focul de tot, i se rcorete cuptoriul; ba nc face o apraie prin cas, de
sau ndrcit de ciud hrca de la buctrie. Apoi d o bleand lespezei de la gura
cuptiorului, ies teafr i deacolo, fuga la fereastra boierului i ncepe a trnti cu
ciocul n geamuri i a zice:
Cucurigu ! boieri mari,
Dai pungua cu doi bani !
Mi, c miam gsit beleaua cu dihania asta de cuco, zise boieriul cuprins
de mierare. Vezeteu! Ial de pe capul meu il zvrle n cireada boilor a vacilor;
poate vreun buhaiu nfuriat ia veni de hac; la lua n coarne, iom scpa de suprare.
Vezeteul iari ia cucoul il zvrle n ciread! Atunci, bucuria cucoului! Sl
fi vzut cum nghiea la buhai, la boi, la vaci i la viei; pna nghiit el toat cireada,
a fcut un pntece mare, mare ct un munte! Apoi iar vine la fereastr, ntinde
aripele n dreptul soarelui, de ntunec de tot casa boierului, i iari ncepe!
Cucurigu ! boieri mari,
Dai pungua cu doi bani !
Boierul, cnd mai vede i ast dandanaie, crpa de ciud i nu tia ce s mai
fac, doar va scpa de cuco.
Mai st boierul ct st pe gnduri, pni vine iari n cap una.
Am sl dau n haznaua cu banii; poate va nghii la galbeni, ia sta vreunul
n gt, sa neca ioiu scpa de dnsul.
 i, cum zice, umfl cucoul deo arip il zvrle n zahnaua cu banii; cci
boieriul acela, de mult bnrit ce avea, nui mai tia numrul. Atunci cucoul nghite
cu lcomie toi banii i las toate lzile pustii. Apoi ies i deacolo, el tie cum i pe
unde, se duce la fereastra boierului i iar ncepe:
Cucurigu ! boieri mari,
Dai pungua cu doi bani !
Acum, dup toate cele ntmplate, boierul, vznd c nare cei mai face, i
azvrle pungua. Cucoul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui i las pe boier
n pace. Atunci toate paserile din ograda boiereasc, vznd voinicia cucoului, sau
luat dup dnsul, de i se prea ci o nunt, i nu altceva; iar boierul se uita gali
cum se duceau paserile i zise oftnd:
Ducse i cobe i tot, numai bine c am scpat de belea, c nici lucru curat
na fost aici!
Cucoul ns mergea ano, iar paserile dup dnsul, i merge el ct merge,
pn ce ajunge acas la moneag, i de pe la poart ncepe a cnta: "Cucurigu !!!
cucurigu !!!"
Moneagul, cum aude glasul cucoului, ies afar cu bucurie; i, cnd i
arunc ochii spre poart, ce s vad? Cucoul su era ceva de spriet! elefantul i se
prea purice pe lng acest cuco; apoi n urma lui veneau crduri nenumrate de
paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete i mai boghete. Moneagul, vznd
pe cucoul su aa de mare i de greoiu, i ncunjurat deatta amar de galie, ia
deschis poarta. Atunci cucoul ia zis:
Stpne, aterne un ol aici n mijlocul ogrzii.
Moneagul, iute ca un prsnel, aterne olul. Cucoul atunci se aaz pe ol,
scutur puternic din aripi i ndat se umple ograda i livada moneagului, pe lng
paseri, i de cirezi de vite; iar pe ol toarn o movil de galbeni, care strlucea la
soare dei lua ochii! Moneagul, vznd aceste mari bogii, nu tia ce s fac de
bucurie, srutnd mereu cucoul i dezmerdndul.
Atunci, iaca i baba vine nu tiu de unde; i, cnd a vzut unele ca aceste,
numai sclipeau rutcioasei ochii n cap i plesnea de ciud.
Monege, zise ea ruinat, dmi i mie nite galbeni!
 Ba punei poftan cuiu, mi bab! Cnd iam cerut ou, tii ce miai
rspuns? Bate acum i tu gina, si aduc galbeni; caa am btut eu cucoul, tii tu
din a cui pricin... i iaca ce mia adus!
Atunci baba se duce n poiat, gbuiete gina, o apuc de coad i o ia la
btaie, dei venea si plngi de mil! Biata gin, cum scap din mnile babei, fuge
pe drumuri. i cum mergea pe drum, gsete i ea o mrgic o nghite. Apoi rpede
se ntoarce acas la bab i ncepe de pe la poart: "Cot, cot, cotcodac !" Baba ies cu
bucurie naintea ginei. Gina sare peste poart, trece iute pe lng bab i se pune pe
cuibariu; i, dup vrun ceas de edere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci
se duce cu fuga, s vad ce ia fcut gina!... i, cnd se uit n cuibariu, ce s vad?
Gina se ouase o mrgic. Baba, cnd vede c a btut gina joc de dnsa, o prinde
o bate, o bate, pno omoar n btaie! i aa, baba cea zgrcit i nebun a rmas
de tot srac, lipit pmntului. Deacu a mai mnca i rbdri prjite n loc de ou;
c bine ia fcut rs de gin ia uciso fr si fie vinovat cu nemica, srmana!
Moneagul ns era foarte bogat; el ia fcut case mari i grdini frumoase i
tria foarte bine; pe bab, de mil, a puso ginri, iar pe cuco l purta n toate
prile dup dnsul, cu salb de aur la gt i nclat cu ciuboele galbene i cu pinteni
la clcie, de i se prea ci un irod de cei frumoi, iar nu cuco de fcut cu bor.
 Scufita rosie Fratii Grimm

A fost odat o feti zglobie i drgla, pe care o iubea oricine de cum o

vedea.
Dar mai drag dect oricui i era ea bunicii, care nu tia ce daruri si mai fac.
Odat, bunica i drui o scufi de catifea roie i pentru ci edea tare bine fetiei i
nici nu mai voia s poarte altceva pe cap, o numir de atunci Scufia Roie.
ntro zi, maicsa i zise:
Scufi Roie, ia bagn coule bucata asta de cozonac i sticla asta cu
vin i dule bunicii, c e bolnav i slbit i buntile astea o si ajute si mai
vin n puteri. Da' vezi de pleac mai nainte dea se lsa zpueala i caut de mergi
frumos i s nu te abai din drum; altfel, cine tie, de alergi, ai putea s cazi i s
spargi sticla i atunci bunicua cu ce o s se mai aleag? Iar cnd o fi s intri n cas,
nu uita si dai bunicii "bun dimineaa" i vezi s nu nceap ai umbla ochii prin
toate ungherele!
Aa am s fac! i fgdui Scufia Roie ii lu rmas bun la plecare.
Bunica locuia n pdure, cam la vreo jumtate de ceas deprtare de sat. i de
cum intr Scufia Roie n raritea codrului, numai cei iei nainte lupul. Dar Scufia
Roie nu tia ce lighioan rea e lupul i nu se temu defel cnd l vzu.
Bun ziua, Scufi Roie! i zise el.
Mulumesc frumos, lupule.
ncotro aa de diminea, Scufi Roie?
Ia, pn la bunicua!
i ce duci acolo, sub or?
Cozonac i vin. Mama a fcut ieri cozonac ii duc nielu i bunicii,
carei bolnav i slbit, s mnnce i ea, ca si mai vin n puteri.
Da' unde ade bunicta, Scufi Roie?
Colo n pdure, la vreun sfert de ceas i mai bine de aici. Cum ajungi sub
cei trei stejari, ai i dat de casa ei, iar ceva mai la vale e aluniul, pe care doar l tii! i
rspunse Scufia Roie.
 Lupul i zise n sinea lui: "Fragedi fetia asta! Ce mai mbuctur pe cinste
ar fi, zu aa! Cu mult mai gustoas dect baba! Da' e vorba c trebuie s fiu iret i
s ticluiesc n aa fel lucrurile ca s pun mna pe amndou"...
Mai merse lupul o bucat de drum alturi de Scufia Roie i apoi ncepu
si spun cu glas mieros:
Scufi Roie, ia te uit ce flori frumoase strlucesc n jurul tu! i tu
nici nu le iei n seam mcar... i mie mi se pare c nauzi nici ce dulce cnt
psrelele! Att de serioas peti pe drum, de parc teai duce la coal. i e att de
plcut s hoinreti i s zburzi prin pdure; e atta veselie!
Scufia Roie ridic privirea i cnd vzu cum jucau razele soarelui printre
crengile copacilor, cnd privi mai cu luareaminte la florile frumoase care creteau
pretutindeni, i spuse n sinea ei:
"Mare bucurie ia face bunicii dac ia duce iun buchet de flori
proaspete! E att de diminea, c nu mie team cam s ntrzii!" Se abtu deci din
drum i o lu prin pdure, ca s culeag flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar
ndat i se prea c puin mai ncolo i zmbete o floare i mai ochioas; alerga ntr
acolo i, tot culegnd margarete i clopoei, se pierdea tot mai mult n adncul
codrului. n st timp ns, lupul porni dea dreptul spre casa bunicii i btu la u:
Cinei acolo?
Eu sunt, Scufia Roie, ii aduc cozonac io sticl cu vin. Dar deschide
ua, bunicuo!
Apas pe clan i intr! rspunse bunica, c eu m simt slbit i nu m
pot da jos din pat.
Lupul aps pe clan, deschise ua, se repezi glon spre patul bunicii i, fr s
scoat o vorb, o nghii. Se mbrc apoi cu hainele ei, i puse pe cap scufia, se
culc n pat i trase perdelele.
n vremea asta, Scufia Roie culesese attea flori, c abia le mai putea
duce. Cum alerga ea de colo pn colo, deodat i aminti de bunica i porni degrab
spre cscioara din pdure. i nu mic i fu mirarea cnd vzu ua data de perete.
 De ndat ce intr n odaie, o cuprinse nelinitea; totul i se prea att de
ciudat, nct i spuse: "Vai, Doamne, ceo fi azi cu mine, de mie aa de fric? C
doar altdat m simeam att de bine la bunicua!"
i fr s mai atepte, strig:
Bun dimineaa!
Dar nu primi nici un rspuns.
Scufia Roie se apropie atunci de pat i ddu perdelele la o parte.
Bunicua sttea ntins n pat, cu scufia tras peste ochi, i avea o nfiare att de
ciudat, nct fetia ntreb:
Vai, bunicuo, da' de ce ai urechi att de mari?
Ca s te pot auzi mai bine.
Vai, bunicuo, da' de ce ai ochi att de mari?
Ca s te pot vedea mai bine.
Vai, bunicuo, da' de ce ai mini att de mari?
Ca s te pot apuca mai bine.
Da', bunicuo, de ce ai o cocogeamite gura?
Ca s te pot nghii mai bine.
Napuc s sfreasc ultimul cuvnt, c i sri jos din pat io nghii pe biata
Scufia Roie.
Dup cei potoli foamea, lupul se culc din nou n pat i, prinzndul
somnul, adormi i ncepu s sforie de se cutremurau pereii. i se ntmpl ca tocmai
atunci s treac prin faa casei un vntor. Auzi el horciturile ii spuse:
"Bre, da' tare mai sforie btrna! Nu cumva io fi ru?" Intr n cas i,
cnd se apropie de pat, l vzu pe lup tolnit acolo.
Ei drcie, numi nchipuiam co s te gsesc aici, ticlos btrn! izbucni
vntorul. De cnd te caut!
i potrivi puca i voi s trag, dar n clipa aceea i trecu prin minte: "Dar dac
lupul a nghiito pe btrn? Poate ca mai putea so scap!" Aa c nu mai trase, ci,
lund o foarfec, ncepu s taie burta lupului adormit. Abia apucase s fac vreo
doutrei tieturi, c se i vzu strlucind scufia cea roie a fetiei i cnd mai fcu o
tietur, fetia sri afar i strig:
 Vai, ce spaim am tras! Ce ntuneric era n burta lupului! Dup aceea au
scoso afar i pe bunic. Era nc n via, dar abia mai rsufla. Scufia Roie adun
n grab nite pietroaie i toi trei umplur cu ele burta lupului.
Cnd se trezi, lupul voi so ia la sntoasa, dar pietroaiele atrnau att de
greu, c dihania se prbui la pmnt i ddu ortul popii.
Cei trei nui mai ncpeau n piele de bucurie. Bunicua mnc cozonacul
i bu vinul pe care1 aduse fetia i pe dat se nzdrveni. Iar Scufia Roie gndi n
sinea ei, parc mustrnduse: "Deaci nainte no s m mai abat niciodat din drum
cnd oi merge singur prin pdure, ci o s ascult de poveele mamei!"
 Doi frai cumini

de Elena Farago [Elena_Farago ]

Noi suntem doi frai, n cas

i nu ne certm deloc,
i suntem tcui la mas,
i cumini n orice loc.

Avem hamuri, cerc i minge,

Cnd peafar ne jucm,
Iar cnd plou, ori cnd ninge,
Linitii n cas stm.

i cu jucrii frumoase
Ne jucm tot amndoi,
Pe cnd mama nostr coase,
Ori citete, lng noi.

Mama noastr ne vorbete

i ne mngie duios,
Iar seara ne citete
Ori ne spuneun basm frumos.

i nenva lucruri multe,

i frumoase, stnd cu noi,
i i place s neasculte
Cnd vorbim noi amndoi...

i n gndul nostruntruna
Auzim povaa ei:
Fii cumini ntotdeauna
i fii buni, copiii mei!...
Octav Pancu Iai
IEDUL CU TREI CAPRE
Povestea asta nu s-a ntmplat chiar pe vremea cnd se potcoveau puricii,
ci mult mai aproape, cnd puricii au devenit tare nesuferii iar eu va doresc,
copii, sa n-avei de-a face cu ei.
Cic nu departe de casa caprei cu trei iezi i avea casa un ied cu trei
capre. Era un ied ca toi iezii: nici mai mare, nici mai mic, nici mai frumos, nici
mai urt. Cum s-ar spune: nici prea-prea, nici foarte-foarte. Numai ca el n loc de
o capra avea trei: o capra-mama, o matusa-capra i o capra-bunica.
Grozav de bine o mai ducea iedul! Ce sa va spun, copii, pe mine daca m-ar
lsa sa stau mcar o zi n casa aceea, nu mi-ar trebui nimic. M-a lipsi bucuros
chiar i de guturai i voi doar tii ce bine e sa ai guturai; stai n casa, bei ceai,
toat lumea te ntreab cum te mai simi. In sfrit, e stranic. Ei bine, eu m-a
lipsi fara pic de amrciune pana i de guturai, numai sa pot trai o zi aa cum
tria iedul cu trei capre.
Mama mmulia, ce mai trai!
Dimineaa, nici nu apuca bine iedul sa deschid ochii, ca i ncepea sa
porunceasc:
Capra-mama!
Spune, fiul meu iubit!
mbrac-m. Nu pot singur
Capra-mama nu atepta sa i se spun de doua ori. Se apleca s-i caute
opincile sub pat, se urca pe dulap s-i gseasc ndragii i se baga dup cuptor
s-i afle cmuica.

(De, iedul nu obinuia ca voi sa foloseasc sptarul scaunului ori

cuierul! i arunca hainele unde nimerea.)
Capra-mama ii aduna straiele i se cznea s-l mbrace: ii lega opincile
oh, ii trgea ndragii i camesuica vai! i-i nfur brul uf! Cnd se vedea
mbrcat, iedul iari poruncea:
Matusa-capra!
Spune, nepoelul meu drag!
Dspateaza-m. Nu pot singur
Fara sa mai zboveasc, matusa-capra se repezea la buctrie, turna. ntr-
o ulcica lapte dulce i aez ntr-o strachina mmligua calda, apoi punea ulcica
i strachina pe-un tergar i le aducea fugua la patul iedului; ii rupea matusa-
capra din mmligua i ndes n gura iedului! i ine-i matusa-capra ulcica la
gura sa soarba iedul laptele! i uite-aa, pana isprvea iedul toat mmligua
din strachina i tot laptele din ulcica, ba ii mai aducea matusa-capra i cte-o
plcint, ca era mare metera la copt, iar iedul mare meter la nghiit.
Zburda iedul toat ziulica pe afara, iar seara, cnd se ntorcea acas, se
ntindea n pat i poruncea:
Capra-bunica!
Spune, nepoelul meu scump!
Adoarme-m! Nu pot singur
Cit ai clipi, capra-bunica venea lng ied i se pornea s-i cnte i s-l
legene;
 Nani, nani, nani, coboar, somn, pe scara ta nevzut, nani, nani, nani,
i oprete-te, somn, pe ochii nepoelului meu, nani, nani, nani.
Hei, aa trai ca al iedului mai zic i eu!
Capra-mama, mbrac-m!
Matusa-capra, ospteaz-m!
Capra-bunica, adoarme-m! Nu pot singur.
Si capra-mama i matusa-capra i capra-bunica lsau toate treburilesi
veneau fara zbav la porunca iedului. Las capra-mama rufele n albie, abia
avea rag. Z s-i usuce minile dar venea ntr-un suflet s-l mbrace pe ied!
Las matusa-capra cmaa necirpita, n graba se nepa la un deget, dar alerga
s-l ospteze pe ied! Las capra-bunica fusul, n fuga, scapa ochelarii i le
sprgea sticlele, dar nu ntrzia s-l adoarm i s-l legene pe ied;
Capra-bunica, adoarme-m!
Matusa-capra, ospteaz-m!
Capra-mama, mbrac-m! Nu pot singur
Asa viaa sa tot trieti o suta de ani i inca ai zice ca n-ai trit destul!
Dar ntr-o seara capra bunica il adormi pe ied, cnd batu la poarta vecina,
capra cu trei iezi.
Scumpele mele surate le zise ea caprei-mama, matu-sei-capre i
caprei-bunice, dup ce trecu pragul am intrat uu o mare rugminte n casa
suratelor voastre. Mine seara mi se nsoar iedul cel mare. Ia de nevasta o iada
aezat i harnica, nu ca altele care. Dar ce sa mai lungim vorba! Tare as vrea sa
le pregtesc un osp sa i se duca vestea. Ma rog, domniilor voastre, fii bune i
poftii mine la mine s-mi ajutai la nvelitul srmluelor, la mpletitul colacilor
ori la ce-o mai fi trebuin. O sa va mulumesc i-o sa va rspltesc, aezndu-v
n capul mesei, ca pe cei mai de seama oaspei. Va nvoii?
Da se poate sa nu ne n voim? Mine n zori suntem la dumneata,
surato. Te-ajutam cu draga inima, ii rspunse capra-mama. Cit privete rsplata,
de-o sa ne aezi n capul mesei, cinsteane-o fi prea mare i noi i cerem sa nu-i
mai bati capul cu ea.
A doua zi, dimineaa, pe la ceasul cnd soarele inca se mai freca la ochi de
somn, plecar cele trei capre ale iedului la vecina capra cu trei iezi.
Mai trziu se trezi i iedul. Dup cum ii era obiceiul, striga:
Capra-mama! mbrac-m!
Dar nimeni nu veni s-l mbrace. Capra-mama, precum se tie, era plecata.
Atunci ncepu iedul sa se tvleasc prin pat i sa urle ca vai de lume:
mbrac-m! mbrac-m! mbrac-m! Nu pot singur.
Vulpea, care tocmai trecea pe acolo i auzind urletele iedului, curioasa din
fire, baga capul pe geam ca sa afle ce se ntmpl. Nu stiu cum sunt toate vulpile,
ca n-am avut prilejul sa fac cunotin chiar cu toate, dar vulpea asta, pe linf ca
era curioasa, mai era pe deasupra i tare hoa. Fura de stingea! Era att de
hoa, incit prietenului meu, bursucul, nea-vind altceva s-i fure, i-a terpelit
darul de a scrie povesti Iar la judecata, ce credei c-a spus hoa? Cic nu i-a
furat nimic pentru ca, de fapt, darul asta nu l-a avut niciodat prietenul meu
Nu mai striga atta, ieduule, ii vorbi mieros vulpea, daca nu poi sa te
mbraci singur, te ajut eu. Arunc-mi hainele i numaidect te mbrac!
Bucuros, iedul azvrli opincile i ndragii i camesuica. Una cite una,
vulpea le prinse, le vr ntr-un sac i pe-aici i-e drumul! Fugi cu ele sa le vnd
n trg.
Mare amrciune il cuprinse pe ied i multe lacrimi grele vars. Dar tot
plngnd i vicrindu-se il apuca foamea. Striga:
Matusa-capra! Ospteaz-m!
 Dar nimeni nu veni s-l ospteze. i matusa-capra, precum se tie, era
plecata.
Se porni iar iedul sa se tvleasc i sa urle:
Ospteaz-m! Ospteaz-m! Ospteaz-m! Nu pot singur.
Cnd tipa el asa, trecu pe acolo ursul. Eu, copii, am vzut multi ursi n
viaa mea, unii mai mari, alii mai mici, alii. De ciocolata, dar mnccios ca
ursul asta n-am mai vzut. Min-ca de rupea! (Era att de mnccios, incit, odat,
nemaiavnd ce nfuleca, i-a ronit propria lui coada. Se zice ca: de-aceea n-are
ursul coada.)
Nu mai striga atta, ieduule! Il potoli ursul cu vocea lui groasa. Mai
bine spune-mi unde e mncarea ca sa te ajut eu. Te osptez pe cinste!
De buna seama ca iedul ii spuse. i intra ursul n buctrie i ncepu sa
nfulece cit apte. nfuleca toat mmlig. Sorbi i ultimul strop de lapte. Ba, de
lacom ce era, nghii i ceaunul i fcleul! (Hm! Ati auzit, copii, de ursi care sa
nghit ceaune i fclee? Pe cuvntul meu de cinste ca eu n-am mai auzit!)
Apoi, bineneles, ursul pleca fara s-i mai dea iedului bun-ziua.
De-abia a. cum se puse iedul i mai vrtos pe plns. i plngi i plngi.
Rsun casa de zbiertele lui! (Vai, copii, ori cit ati ncerca nu l-ai putea ntrece,
dar mai bine nu ncercai!) Toat lumea insa tie ca dup plns ti se face somn.
(Ori daca cineva, nu tie, afla de la mine.) Striga iedul:
Capra-bunica! Adoarme-m!
Dar nimeni nu veni s-l adoarm caci i capra bunica, precum am mai
spus, era plecata.
Si din nou ncepu iedul sa se tvleasc i sa urle:
Adoarrne-m! Adoarme-m! Adoarme-m! Nu pot singur
Lupu tocmai ieea la plimbare. Se afla nu departe i-l auzi pe ied strignd.
(Trebuie sa va spun, copii, ca eu pana acum, spre fericirea mea, nu m-am ntlnit
cu nici un lup i ca, tot spre fericirea mea, nici nu doresc sa ma ntlnesc
Lupii, de obicei, nu prea stiu de gluma iar eu, din pcate, sunt un om glume.
Lupul din povestea asta era tare hain. Nu numai ca nu tia de gluma, dar nici
mcar serios nu v-a sftui sa stai de vorba cu el.)
Nu mai striga atta, ieduule! Glsui rguit lupul. Las ca vin eu sa te
adorm.
Intra lupul n casa, se aez lng ied, legnndu-l i cntndu-i:
Nani, nani, nani, nu mai cobori, somn, ca nu-i nevoie Nani, nani, nani,
Am s-l mnnc Pe iedul cel rsfat Rzgiat i alintat, Nani, nani, nani.
Iedul se-nspaiminta i nici eu nu pot sa va spun de unde mai gsi putere
sa se smulg de lng lup i s-o rup la fuga ncotro vedea cu ochii.
Se-napoie acas gol, flmnd i ostenit, abia pe seara. i cum intra pe usa,
zise:
Capra-mama, matusa-capra, capra-bunica, am sa va povestesc tot ce s-a
ntmplat, dar mai nti s-mi caut nite haine ca sa ma mbrac i apoi sa
mnnc ceva ca tare mi-e foame.
Se mbraca iedul, manca ce mai gsi prin oale dar nainte s-i nceap
povestea, adormi butean. Dar vou, copii, nu vi-e somn? Mie, de ce sa va mint,
mi cam este. Noapte buna, dragii mei copii!
Nani, nani, nani, Coboar, somn, pe genele copiilor nani, nani, nani,
dormii, Alexandru i Bogdan, dragii mei, bieii mei, nani, nani, nani, Ca tata i-
a sfrit povestea.

SFRIT
George Toprceanu - Balada unui greier mic

Peste dealuri zgribulite,

Peste arini zdrenuite,
A venit aa, deodat,
Toamna cea ntunecat.

Lung, slab i zlud,

Boteznd natura ud
Cun mnunchi de ciumafai,
Cnd se scutur de ciud,
mprejurul ei departe
Risipeten evantai
Ploi mrunte,
Frunze moarte,
Stropi de tin,
Guturai...

i cum vine de la munte,

Blestemnd
i lcrimnd,
Toi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin vguni,
Iar mceii de pe cmpuri
O ntmpin n cale
Cu grbite plecciuni...
http://Versuri.ro/w/mefdi

Doar pe coast, la urcu,

Din csua lui de hum
A ieit un greieru,
Negru, mic, muiat n tu
i pearipi pudrat cu brum:

Cricricri,
Toamn gri,
Nu credeam co s mai vii
nainte de Crciun,
C puteam i eu sadun
O grun ct de mic,
Ca s nu cer mprumut
La vecina mea furnic,
Fi'ndc numi d niciodat,
iapoi umple lumea toat
C mam dus i iam cerut...

Dar deacu,
Zise el cu glas sfrit
Ridicnd un picioru,
Dar deacu sa isprvit...
Cricricri,
Toamn gri,
Tares mic i necjit!
 Povestea gtelor
de George Cobuc

Un gscan cu pene lucii

Cum trecea pe pod prin sat
intro mnavea papucii,
Nu tiu cum i santmplat
C papucii lui czur,
Ce pcat, o, ce pcat!
Cci erau cualestur,
Fr leac de tivitur
Ce pcat!

Gteleauzind cum zbiar:

"Auleo! Ppucii mei!"
ntrun suflet alergar
intrebau mirate cei?
"Am rmas, plngea gscanul,
Pguba de patru lei!
Iatm descul, srmanul!
Ce m fac acum, golanul,
Fr ei!"

"Haidei toi, i moi i babe

Si ctm pe ru acu!"
Repedenotnd din labe
Crdul tot pe ru trecu.
"Iai gsit?" "Eu nu, surat,
Ce mntrebi aa i tu!"
Toateapoi strigau deodat:
"Bati pacostea si bat!
Nici eu nu!"
 Varantreag tot umblar,
Dar papucii dui au fost!
iau s umble i la var
Pn ce leor da de rost!
Iar gscanul merge, vine,
Face cruci i ine post.
"Nui gsesc! Srac de mine
Iar descule, vezi tu bine,
Lucru prost!"

Gtele deatunci, n cale

Cnd vad apa undeva,
Cutnd pornesc agale
Tot creznd ci vor afla.
Vin i rae s leajute:
Macmacmac i gagaga!
Macmacmac! Haid', vino, dute,
Zileaa pe ru pierdute!
Gagaga!

Iar cnd gtele stau gloat

i prin dreptul lor te duci,
Sare tabra lor roat
S tentrebe: "Ce neaduci?
Ai gsit ppucii? Spune!"
Tu la fugatunci sapuci!
i te muc, doar leai spune
De ppuci!
 Creanga de alun de Lev Tolstoi

A fost odata un negustor bogat, care avea trei fete. Intrun rand sa pregatit el
sa plece dupa marfa si a intrebat pe fete ce vor sa le aduca. Cea mai mare la rugat sa
i aduca margele, a doua a cerut un inel, iar cea mica a spus:
Numi trebuie nimica. Deti vei aduce aminte de mine, adumi si mie o
creanga de alun.
A plecat negustorul. Sia terminat treburile si a cumparat fetei celei mai mari
margele, iar celei dea doua un inel.
Trece el la intoarcere printro padure mare sisi aduce aminte ca fata cea mica
na cerut altceva decat o creanga de alun. Coboara din caruta sa rupa una. Deodata
zareste intrun tufis o creanga de alun, dar nu una obisnuita, ci cu alune de aur pe ea.
Isi spune atunci negustorul: Iata un dar frumos si pentru fata mea cea mica si
cuminte. A aplecat creanga si a rupto. Pe data a rasarit, ca din pamant, un urs, la
apucat pe negustor de mana si ia spus:
Cum ai indraznit sa rupi creanga mea? Acum am sa te mananc.
Negustorul sa speriat si ia raspuns:
Nas fi luat creanga, daca nu mar fi rugat fata mea cea mai mica.
Se razgandi atunci ursul:
Dute acasa, dar tine minte: cine te va intampina intai, pe acela ai sa mil dai
mie.
Negustorul ia fagaduit si ursul ia dat drumul. Pe urma, negustorul a pornit
mai departe si a ajuns acasa.
Cum a intrat in curtea casei sale, ia iesit fuga inainte fata lui cea mica si iubita.
Negustorul sia adus aminte de fagaduiala data ursului si i sau muiat picioarele. El a
povestit apoi tot ce sa intamplat si toti au inceput sa planga.
Nu plangeti spuse atunci mama stiu eu cei de facut. Cand o sa vie ursul
dupa fata noastra, noi o sa gatim pe fata ciobanului si io dam pe ea in loc.
Intro zi pe cand se aflau cu totii acasa, iata intra in curte o trasura. Si ce sa
vezi? Se coboara din ea un urs, se apropie de negustor si ii spune:
 Dami fata.
Negustorul nu stia ce sa raspunda. Mama insa a priceput indata ce are de facut.
A gatito pe fata ciobanului si a duso ursului. Acesta a asezato in trasura si a plecat.
Cum au pornit, ursul a inceput sa mormaie si a vrut sa o manance. Atunci, ea a
marturisit cai fata ciobanului si nu a negustorului. Ursul sa intors la negustor si ia
spus:
Mai inselat, damio pe fata cea adevarata!
Din nou sau pornit cu totii pe plans. Au gatit fata, siau luat ramas bun de la ea
si au dato ursului. Ursul a asezato in trasura si au plecat. Au mers ei cat au mers, au
ajuns intro padure mare si sau oprit. Ursul sa dat jos din trasura si a spus:
Aici e casa noastra, vino dupa mine!
Ursul a coborat intro groapa, iar fata sa dus dupa el. Dupa aceea, ursul a
deschis o usa mare, a traso pe fata intrun beci intunecos si a spus:
Vino dupa mine!
Fata tremura de spaima si se gandea ca ia sosit sfarsitul, dar tot sa dus dupa
urs. Deodata se auzi un bubuit ca un tunet. Se facu lumina si fata vazu ca nui intrun
beci, ci intrun palat bogat. Peste tot lumini, muzica; oameni frumos imbracati o
intampina si i se inchina, iar langa ea un print tanar. Printul sa apropiat de fata si i
a spus:
Nu sunt urs, sunt print si vreau sa ma insor cu tine.
Pe urma au trimis dupa parintii fetei, au poftit oaspeti si au facut nunta.
Si au trait fericiti, iar creanga de alun au pastrato cu mare grija.
 Ciubotele ogarului de Calin Gruia
De unde avea Iepurele doi galbeni, nici eu nu stiu! Dar povestea spune ca, intr
o toamna, el pornise spre un iarmaroc vestit. De mult se gindea Iepurele ca iar sta
bine cu o palarie alba ca pana de paun si cu o scurteica verde, dar nu pentru asta se
grabea el spre iarmaroc, ci ca sasi cumpere ceva pentru incaltat, ca era descult.

Incepusera ploile de toamna, vintul imprastia frunzele pe poteci si frigul prinse

sal stringa de picioare. De aceea, isi infunda palaria veche pana peste urechi, isi
strinse zabunul pe trup si iuti pasul, ca sa ajunga mai repede la iarmaroc. Si cum
mergea Iepurele uitinduse cand in dreapta, cand in stinga, ciulind urechile la orice
fosnet, iata ca mai spre seara se intilni pe o poteca cu Ogarul. . . Ogarul era gras,
voinic, imbracat intro suba calduroasa si purta in picioare niste ciubotele nou
noute

Dupa cesi dadura binete, ca doi calatori de treaba, o pornira impreuna prin
desisul padurii. Iepurelui i se scurgeau ochii dupa ciubotelele Ogarului; pentru ca tare
mai erau frumoase, iar lui ii era strasnic de frig la picioare! Cit ai dat pe incaltari?
intreba sfios Iepurele.
Doi galbeni, cit sa dau! ii raspunse fudul Ogarul.
Ma duc si eu la iarmaroc adauga Iepurele sami cumpar ciubotele.
Pai, tot acolo merg si eu, am treaba cu un negustor

Ciubotele se gasesc cite vrei, numai bani sa ai!

Am doi galbeni, sopti Iepurele. Ogarul nu spuse nimic, ci isi rasuci virful
mustatilor ca si cum lui nu iar fi pasat citi bani are Iepurele. Si au mers ei asa, au
mers, pana sa intunecat dea binelea. Drumul nul mai vedeau bine. O ploaie rece si
deasa se abatu in calea lor, dei dirdiiau bietului Iepure dintii de frig.
Uite ce zic eu, cumetre, vorbi Ogarul. Te vad descult Si apoi e noapte si
frig Mai ai si bani la dumneata Bani am si eu si cine stie cu cine ne putem
intilni, ca padurea e plina de tilhari Iepurele ciuli urechile, isi strinse mai tare
zabunul, ca sa simta banii cei avea intrun buzunaras la piept.
 Si cei de facut atunci? intreba el.
Pai, de ce sunt pe lume hanuri? Pentru vreme de noapte, pentru adapost
E pe aproape hanul Ursului Eu zic sa tragem la el, dormim si pornim miine
dimineata . . . Poate pana atunci mai sta si ploaia. Iepurele nu avu incotro sil
asculta pe Ogar. Scuturindusi luleaua de usa hanului, Mos Martin ii primi tare
bucuros:
Ce vreme rea! Nu tear lasa inima sa lasi pe cineva afara! Hei, si
dumneata. mai esti si descult Treci colo langa foc, deti mai incalzeste picioarele!
Iepurele se apropie zgribulit de vatra. In afara de ei si hangiu nu mai era nimeni in
han. Mos Martin iesea din cand in cand afara si se uita dea lungul drumului, sa va.da
daca nu cumva se mai indreapta spre hanul lui niscaiva calatori.
Eu. zic sa cerem ceva de mancare sopti ogarul si udatura.
Cere dumneata, cumetre. Mie nu mie foame Si apoi nu a,m nici un
maruntis. Ca daca schimb un galben, ramin toata iarna descult.
Hei, ce ciudat mai esti, cumetre! Dar cine tia cerut, ma rog sati schimbi
galbenii Pentru plata am eu bani destui Ca doar nu ma voi lacomi la un sarac ca
tine Si intorcinduse Mos Martin in han, Ogarul spuse:
Ei, Mos Martine, dane ceva de imbucat si de baut
Am niste placintele
As manca si eu din ele!
Am friptura, faguri de miere, si vin de stafide . . .
Dane de toate si din toate, cumetre, spuse Ogarul lingindusi buzele. Mos
Martin isi puse sortul pe dinainte, ca un hangiu adevarat ce era, si prinse a aduce
bunatatile. Ogarul incepu sa inghita cu lacomie bucata dupa bucala. Iepurele se
rusina si abiaabia gusta si el o bucatica de placinta cu varza. Si poate nar fi gustat
deloc daca nu lar fi poftit Ogarul.
Maninca, cumetre, ca de la dumneata maninci. Ogarul parca nu mancase de
o luna, asai trosneau falcile sii umbla limba in gura. pana sasi fumeze Mos Martin
luleaua, Ogarul manca toata mancarea din han. La urma ceru o cana cu vin de stafide,
pe care o bau pe nerasuflate. Iepurele se uita mirat. Se minuna si Mos Martin.
 Mai, mai, inca nam vazut un drumet mai flamind ca dumneata. Sati fie de
bine, Ogarule. .. Si acum, vorba aceea: Frate, frate, dar brinzai cu bani . . . Ati
mancat si baut numai bine de doi galbeni. Ogarul prinse a se cauta prin buzunari.
Cauta prin buzunari la pantaloni, cauta la suba, dar degeaba cauta: nu avea nici un
ban. In cele din urma, spuse Iepurelui:
Plateste, dumneata, cumetre!
Cum, sa platesc? Asa nea fost vorba?
Plateste, ca am uitat punga acasa. Iti dau eu banii la iarmaroc. Am sa ma
imprumut la un prieten negustor
Cum? Vai, ce sa ma fac?! Sa ramin descult? Ogarul incepu sa rida pe sub
mustati. Mos Martin isi iesi din fire.
Mie sa numi umblati cu deastea. Platiti, ca altfel am eu ac de cojocul
vostru
El ma poftit .si la han, ei ma poftit si la masa, spuse chicotind Ogarul. El
sa plateasca.
Nui adevarat, Mos Martine. Eu nam mancat mai nimic. Vine iarna si, daca
platesc, ramin descult
Ei, ca doar noi incalta eu toti descultii din lume! Ca a mancat si baut
Ogarul e drept, dar lucru curat aicea nui. . . Acum imi dau eu seama ce fel de
musterii mai sunteti! Vati sfatuit sami faceti paguba Si Mos Martin apuca un
ciomag pa care il tinea pitit dupa usa pentru asemenea calatori si il ridica spre Ogar.
Ogarul il arata pe Iepure. Iepurele, vazind ciomagul, incepu sa tremure de frica. Si de
voie, de nevoie, scoase din buzunar basmaluta in care avea legati cei doi galbeni si
plati ursului. Mos Martin se uita la ciubotelele Ogarului, apoi la picioarele goale ale
Iepurelui, mirii ceva si lua galbenii. Ogarul isi sterse mustatile, se culca si adormi
fara grija.

Mos Martin vazind ca nu mai vine nimeni la han se duse si el in odaia lui sa se
intinda pe o lavita. Numai Iepurele nu se culca. Cum putea sa doarma? Ramasese fara
bani Si deafara vintul se auzea mai furios si ploaia batea in ferestre. De necaz,
Iepurele incepu sa planga pe infundate Cum de se lasase pacalit de Ogar. Ofta si
se gindea ca in curind va veni iarna. Vor fi viscole si zapezi mari va fi mult mai
frig, iar el va umbla zgribulit si descult Ogarul sforaia intro odaie, Mos Martin in
alta, numai pe bietul Iepure nul prindea somnul. Si a stat Iepurele, a stat, pana la
miezul noptii. Si sa tot gindit si razgindit, ce sa faca, ce sa drea.ga? Parca vedea cum
desfacuse basmaluta si daduse lui Mos Martin banii. . . Cum ursul statuse o clipa pe
ginduri, uitinduse cand la ciubotelele ogarului, cand la picioarele lui, de parca ar fi
voit sai spuna, ceva. Ce anume? Deodata, in mintea Iepurelui se facu lumina, isi
sterse lacrimile si intra in odaia Ogarului. Ciubotelele erau puse langa soba sa se
usuce. Nu mai statu pe ginduri. .. Incalta ciubotelele Ogarului, pasi incet, iesi din han
si tineo baiete tot intro fuga. Miam facut singur dreptate, se gindea iepurele,
afundinduse tot mai mult in padure sin noapte.

Spre ziua, se trezi Ogarul si voi sa se incalte. Dar ia ciubotelele de unde nus!
Mos Martin, ivinduse in prag, dadu, razand din umeri. Ogarul nu mai zabovi la han,
ci porni sasi caute incaltarile. Se cunosteau bine urmele din noroi si incepu Ogarul a
fugi si a fugi pe urmele Iepurelui. La inceput ii venea tare greu, el era gras, deabia se
misca, dancet ul cu incetul, prinse a se subtia la alergatura. Nu dupa multa vreme il
zari pe Iepure pe un deal. Tinete dupa el! Au fugit, au tot fugit prin padure, peste
ogoare, peste dealuri, hat in zare. Ogarul gifiia si se subtia, Iepurele tot mai sprinten
se facea. Trecu toamna, trecu iarna, veni primavara, apoi veni si vara si fuga lor nu
mai contenea. Se zice ca pe Iepurele din poveste Ogarul nu la putut prinde. Dar, de
atunci, cum vede Ogarul un Iepure, cum se ia dupa el, cu gind sal prinda si sal
descalte.