Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3.decebal - in Spiritul Dirz Al Dacilor
3.decebal - in Spiritul Dirz Al Dacilor
Foto (10)
Daca ajungeti in Roma, vizitati va rog colinele Quirinale din nordul vechiului Forum roman. Acolo
troneaza columna care prezinta razboaiele de cotropire ale imparatului Traian in Dacia. Adica la
noi acasa...Pe coloana este sculptata si infatisarea regelui Decebal. Luati un moment de mandra
reculegere! In sanul niciunei alte semintii de oameni nu a mai rasarit un asemenea conducator cu
asemenea destin tragic. A infruntat plin de curaj cea mai puternica imparatie a vremii. A facut totul
pentru a-si ocroti poporul. A sfidat infrangerea mai curajos decat spartanii, iar moartea sa ne
aminteste parca de tragediile antice. Nu-l uitati, la aproape 2.000 de ani de la jertfa sa, Decebal ne
este inca rege!
Dupa asasinarea lui Burebista, statul centralizat dac este afectat de o inevitabila diviziune politica.
Triburile daco-gete nu mai raman unite in uniunea statala in care le adunase regele-zeu. Ele se
fragmenteaza in patru, apoi in cinci regate, dintre care cel mai mare si mai puternic se consolidase in
Ardealul de azi. Pe fondul acesta, Imperiul Roman profita de situatie si isi extinde granitele cucerind
provinciile getilor din sudul Dunarii. Constatam ca daco-getii nu se lasa impresionati de apropierea
agresiva a unui vecin atat de puternic, raspunzand in forta. Multe capetenii razbonice gete isi
manau oamenii in lupta in teritoriile romane din Balcani si Panonia. Stramosii se dovedesc atat de
puternici incat continua sa se amestece in disensiunile politice intre Octavianus Augustus si Marcus
Antonius. Incet, incet, romanii isi dau seama ca odata cu moartea lui Burebista, pericolul dacic pentru
posesiunile lor din Balcani, nu disparuse deloc, ci se amplificase. Contramasurile Romei la Dunare
constau in prima instanta in crearea unei zone tampon nelocuite pe malul sudic al Dunarii, din care
triburile getilor erau evacuate in teritoriul roman sau exilate in Carpati. Prin urmare, generalul Aelius
Catus muta la sud de Istru 50.000 de geti pentru ca, mai apoi, in timpul lui Nero, guvernatorul Moesiei,
Tiberius Plautius Silvanus Aelianus, stramuta fortat in Balcani aproape 100.000 suflete de geti, barbati,
femei, copii, batrani.
Lacomia crescanda a romanilor se manifesta printr-o politica de expansiune economica urmata de o
incercuire militara. Daco-getii nu slabesc insa atacurile, profitand de momentele de slabiciune ale Romei,
punctate de schimbarile imparatilor romani. Dacii persevereaza si se aliaza cu sarmatii. Impreuna, cele
doua popoare organizeaza invazii puternice in Moesia, unde sunt decimate doua legiuni trimise sa le
faca fata. Pana la inceputul domniei lui Domitian (81-96 d.Hr.) a existat un relativ echilibru de forte la
Dunare. Insa, dupa cum ne spune istoricul Iordanes, daco-getii devin alarmati de lacomia proverbiala a
imparatului roman, ataca Moesia, masacrand legiunile si omorand inclusiv comandantii. De partea
stramosilor nostrii luptau bastarnii, roxolanii si iazigii. Expeditia militara daca era condusa, in premiera,
de tanarul Diurpaneus.
Odata ajuns rege, Decebal intareste armata si statul dac, stabilind legaturi cu popoarele vecine.
Dacia era din nou mare si unita, cu frontierele cuprinse intre Dunare, Panonia, Nistru si Carpatii
Padurosi. In confruntatile cu legiunile lui Domitian, dacii obtin o victorie zdrobitoare. Lui Oppius
Sabinus i s-a retezat capul, impartasind aceeasi soarta cu guvernatorul Moesiei. Capetele celor doi au fost
aduse in Dacia drept trofee de razboi. Alarmat de situatie, Domitian vine personal la Dunare. Imparat
intransigent si calculat, el face greseala de a-l trimite contra noului rege dac pe generalul Cornelius Fuscus
care, conform lui Tacit, era un conducator lipsit de prudenta, temperamental si avid de glorie. Decebal nu
doreste o confruntare cu Fuscus, trimitand in acest sens mai multe oferte de pace, refuzate insa de
Domitian. Refuzul imparatului roman l-a indarjit si mai mult pe Decebal. Masacrul legiunilor lui Fuscus
avea sa se petreaca undeva pe valea Oltului din Carpati. Acolo, Decebal intinsese o cursa in care a
pierit o intreaga legiune (V Alaudae), al carei steag a ajuns trofeu in mainile dacilor.
Conform lui Juvenal, dezastrul armatei romane este comparabil ca proportii cu infrangerea suferita
de generalul Varus in padurile intunecate ale Germaniei, pe cand Roma era condusa de Augustus.
Roma cea lacoma nu se lasa, astfel incat o noua expeditie desfasurata in anul 88 d.Hr., calca din nou
hotarele Daciei. De data acesta, legiunile erau conduse de generalul Tettius Iulianus, un fost consul sever
si disciplinat. Cunoscator al regiunilor, Tettius invadeaza Dacia pe la Portile de Fier. Lupta care s-a dat la
Tapae a fost una extrem de sangeroasa, cu nenumarate victime in ambele tabere. Pacea era iminenta
deoarece Decebal isi vede amenintata Sarmizegetusa, iar Domitian, la randul sau, era prins in lupte grele
cu sarmatii, iazigi, marcomanii si cvazii. Anul urmator se semneaza o pace care a durat 12 ani. Pentru
prima data in istoria sa Imperiul Roman era nevoit sa incheie o pace umilitoare. Stapana lumii era
obligata sa-l recunoasca pe Decebal rege al tuturor triburilor geto-dace si sa-i plateasca despagubiri
in sume de bani, in conditiile in care regele dac nu restituia nimic din prada de razboi, sa-i asigure
ajutoare militare, tehnica si masini de razboi, sa-i trimita ingineri si constructori care sa-i ridice
cetati si forturi.
In fata colosului expansionist, statea un regat de oameni curajosi care nu cunosteau frica de moarte. Cele
doua razboaie purtate de Traian impotriva daco-getilor au fost nimic altceva decat o lupta surda si
crancena de aparare si supravietuire a credinciosilor lui Zamolxis. Nu voi insista asupra desfasurarii si
sfarsitului celor doua razboaie. Voi evidentia doar momentele hotaratoare in decursul sangeroaselor
confruntari. Suntem tentati sa-l consideram pe Traian un mare conducator militar. Fiul adoptiv al lui Nerva
mostenise, insa, deja, un Imperiu aflat la apogeu, cu o armata imensa, unde disciplina si grija fata de
detalii erau respectate cu sfintenie. Constient de darzenia si forta dacilor, Traian nu a precupetit
nimic. A trimis in Dacia cele mai mari armate romane care s-au aventurat vreodata intr-o expeditie
de cucerire. A riscat visteria Imperiului, cheltuind absolut totul pentru inzestrarea si pregatirea
legiunilor. Cu toate acestea, Istoria ar fi fost probabil alta daca in fata lui Traian s-ar fi aflat armata
uriasa ridicata de Burebista. Armata care cuprindea toate confreriile de triburi daco-gete...
Altfel ar fi fost viitorul nostru daca Pacorus al II-lea, regele partilor, ar fi incheiat la timp alianta anti-
romana pe care i-a propus-o Decebal. Nici macar legiunile Romei nu ar fi facut fata unui atac
combinat prin care regele dacilor ataca la Dunare, iar armata imensa a partilor urma sa invadeze
Armenia si Iudeea, planuind sa ocupe Egiptul, granarul Romei! In plus, regele-erou trebuia sa lupte si
pe plan intern cu tendintele separatiste ale unei parti din aristocratia dacica, care era gata sa-l paraseasca
trecand de partea romanilor in schimbul pastrarii bogatiilor si rangurilor. Cum ar fi decurs lucrurile daca
Decebal (constient de pericolul adus de Traian) ar fi reusit sa-l asasineze pe acesta? Dupa cum ne
marturiseste Dio Cassius, regele dacilor a pus la cale, in anul 105 d.Hr, un plan care viza lichidarea
fizica a noului imparat. In acest scop, a trimis in Moesia niste fugari care sa-l omoare. Planul a dat
gres, deoarece spionii imparatului l-au banuit pe unul dintre ei. Supusi chinurilor, cei doi au recunoscut
tentativa pusa la cale de Decebal.
Un alt punct sensibil al confruntarilor il reprezinta momentul critic desfasurat in perioada celei de-a doua
campanii militare din primul razboi dacic (101-102 d.Hr.). Atunci, planurile Romei erau cat pe ce sa fie
date peste cap. Decebal si-a intarit aliantele cu sarmatii si a pregatit o ofensiva de proportii prin care
urmarea lovirea armatelor romane din sudul Dunarii si taierea cailor de aprovizionare pentru
legiunile aflate in Dacia. Din nefericire, pe cand traversau Dunarea iarna, gheata a cedat datorita
unei incalziri bruste a vremii, iar o mare parte din armata formata din daci si sarmati pierea
inecata in apele Istrului. Tragicul moment este amintit atat de Dio Cassius cat si de imortalizarea sa pe
Columna din Roma.
Dincolo de infrangerea dacilor lui Decebal, ilustrata de dramatica cadere si distrugere a Sarmizegetusei,
nu trebuie uitat ca regele-erou a dat lovituri puternice timp de 20 de ani Imperiului Roman, stavilind pe
moment cucerirea Daciei. Actiunile sale diplomatice vizau nici mai mult nici mai putin decat crearea unui
front comun antiroman al tuturor popoarelor libere din acea zona. Linia de aparare inchipuita de regele
dac trebuia sa se intinda pe la Rin pana in Partia, avand in mijloc Dacia. Sortii istoriei nu i-au fost
prielnici, altfel astazi nu ne mai numeam Romania. Pentru salvarea regatului sau, Decebal a epuizat
toate mijloacele posibile, viclenie, razboi deschis, ambuscade, tratate de pace, a oferit adapost si protectie
tuturor fugarilor si transfugilor care paraseau Imperiul Roman. Pe baza informatiilor istorice putem afla
fara greseala ca Decebal este fondatorul primului serviciu secret de informatii de pe meleagurile noastre,
regele dac construind o adevarata retea de spioni bine pusa la punct, alcatuita din autohtoni si straini
trimisi in Moesia sau chiar la Roma ca sa culeaga informatii referitoare la pregatirea militara si deciziile
romanilor.
Pentru daci, libertatea a fost singura religie, fie aici pe Pamant, fie pe lumea cealalta.