Varianta 1

1 Functiile deontologiei jurirdice, izvoarele si importanta

2 Dimensiunea morala a societatii
3 Binele si raul

1.Functiile deontologiei jurirdice, izvoarele si importanta

Cunosc 4 functii si anume:

1.Funcia cognitiv -este funcia principal, n sensul c celelalte funcii nu
se pot realiza adecvat dect cu condiia realizrii ei. Aceast funcie s-a materializat
de-a lungul timpurilor i se poate realiza pe trepte succesive:
-treapta descriptiv - se realizeaz n principal prin elaborarea unor tipologii i
studii ale structurii i dezvoltrii caracterelor. n tipologie sunt descrise succesiv tipuri
de atitudini morale, vicii i virtui morale, sau caliti i defecte morale.
-treapta analitico-sintetic- presupune o analiz a conexiunilor interne i
externe ale diferitor fenomene morale cum sunt contiina, manifestarea, aprecierea,
valorile, relaiile, adic toate componentele care au o semnificaie moral specific.
-treapta explicativ- presupune studierea factorilor cauzali, sau a celor
generatori ai moralei: factori ce explic geneza, structura, funciile morale, tipurile
fundamentale de moral, progresul moral i perspectivele acestui progres.

2 Funcia normativ -aceasta nu const n crearea de norme, deoarece

normele morale nu pot fi decretate precum normele juridice de ctre legiuitor, ea
vine sa suplineasca lipsa unor norme legale prin constituirea unei ,, instante morale,,
3 Funcia persuasiv- este o funcie de convingere. funcia n cauz se
realizeaz n forma ei optim, prin realizarea primelor dou funcii, cea cognitiv i
cea normativ.
4 Funcia educativ- ea a fost dezvluit nc din antichitate de ctre Platon
i Aristotel. Pentru ei cunoaterea binelui are un efect nemijlocit educativ ce
antreneaz direct respectul i practicarea lui. Dup Aristotel moralitatea indivizilor
are dou izvoare: pe de o parte, cunoaterea binelui i, pe de alt parte, experiena
repetat i fixat n obinuin.

Izvoarele deontologiei
Izvoarele deontologiei juridice implica totalitatea surselor, scrise i nescrise,
adica norme, si reguli pe care un jurist trebuie sa le urmeze si sa le respecte.
1 Dup forma acestora, deosebim:
- Izvoare scrise n cazul normelor morale, acestea reies din diferite acte normative
ncepnd cu legea fundamental Constituia, precum i alte acte normative.
- Izvoare nescrise obiceiul (cutuma), iar n cazul normelor morale mai putem gsi
religia, valorile culturale din cadrul unei societi.
2 Dup locul acestora n sistemul dreptului RM:
- Izvoare naionale care sunt edictate de ctre legiuitorul naional Parlamentul RM.
 - Izvoare internaionale actele normative(pacte,convenii, tratate), precum i practica
judiciar internaional
Normele internaionale care reglementeaz conduita persoanei ce aparine sistemului de
drept se conin, n mod direct i implicit, n urmtoarele documente:
- Declaraia universal a drepturilor omului din 10 decembrie 1948
- Pactul internaional cu privire la drepturile civile i politice din 16 decembrie 1966
- Principiile de Baz ale Independenei Justiiei adoptate la al 7lea Congres al Naiunilor Unite
referitor la Prevenirea Infraciunilor i la Tratamentul Infractorilor n 1985,etc.
Norme regionale privind etica juridic exist pe toate continentele lumii.
n Europa, standardele deontologice judiciare se conin n urmtoarele documente:
- Convenia European a Drepturilor Omului i a Libertilor Fundamentale
- Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 2000
- Carta Judectorilor n Europa adoptat la 20 martie 1993 de ctre Asociaia European
a
Judectorilor,etc.
Norme naionale privind etica juridic se conin n:
- Constituia RM
- Legea privind statutul judectorului
- Codul de Etic al Judectorului
-Codul Deontologic al Avocailor din RM
- Codul de Etic i deontologie a poliistului,etc.

Importanta
etica are rol in ascutirea simtului moral (mai ales in imprejurari dramatice), in
judecarea cit se poate cu obiectivitate, in aflarea unor solutii de optimizare a starii de
fapt, prin abordarea fenomenelor morale in ansamblul fenomenelor socio-umane,
prin identificarea locului, structurii si functionalitatii, a legitatii fenomenelor morale in
complexul realitatilor biologice, ecologice, psihologice, sociologice, culturale.

2.dimensiunea morala a societatii

Morala era conceput nc din antichitate ca msur a dominrii profesionalului

asupra propriului eu, un indice al msurii n care omul este responsabil fa de
propria persoan, fa de ceea ce face.

Morala caracterizeaz omul din punctul de vedere al capacitii lui de a tri n

societate. Spaiul moralei l reprezint relaiile dintre oameni.

Cnd despre un om se spune c este puternic i detept, n acest caz snt evideniate
facultile individului ca atare i pentru a le descoperi nu este nevoie de existena
altor oameni. ns cnd despre un om se spune c el este bun, darnic, amabil, n
acest caz aceste faculti ies la iveal numai prin relaiile cu alii i ne denot
calitatea acestor relaii.

Convieuirea uman este ntreinut nu numai de moral, ci i de alte instituii: cum

sunt: tradiie, obicei, drept etc. Morala este responsabil nu numai de un anumit
fragment sau direcie, de condiiile materiale ale existenei sociale, ci de nsui faptul
existenei n calitate de existen uman. Pentru ca convieuirea uman s poat
fiina ca un mod specific al existenei umane, este necesar ca ea s fie adoptat n
calitate de valoare iniial i incontestabil. Aceasta reprezint coninutul moralei.

Morala poate fi numit o form social (uman) ce face posibile relaiile dintre oa-
meni n varietile lor concrete. Ea parc ar pune n diverse conexiuni i desemneaz
acel univers ideal n perimetrul cruia poate s se desfoare existena
profesionalului ca om.

n calitatea sa de baz valoric a convieuirii umane moralei i snt caracteristice

dou particulariti. Si anume ea poate fi neleas numai prin existena libertii
voinei. Voina raional a profesionalului gsete morala n sine, dar nu o poate
deduce, nici din practic, nici din societate. si, ea posed o form universal ce se
rsfrnge asupra tuturor oamenilor. Aceste dou caracteristici snt legate indisolubil
ntre ele.

Morala nu poate fi identificat cu arbitrarul, ea posed o logica proprie, tot att de

sever i obligatorie ca logica proceselor naturale. Ea exist sub forma unor legi i nu
permite nici o excepie de la ele. ns aceste legi snt instaurate de om, de voina lui
liber. n moral omul este supus, conform opiniei lui Im. Kant, numai legislaiei
proprii, dar cu toate acestea i legii universale

regulii de aur a moralitii este : (Nu) f altuia ceea ce (nu) i place s i se fac ie!
. Regula de aur este o lege fundamental a moralitii. Iniial, regula de aur a
moralitii avea n mod preponderent o form negativ, spre exemplu, n proverbul
romnesc: Ce ie nu-i place altuia nu-i face!. Ulterior, forma negativ s-a completat
cu o form pozitiv.

Pentru nelegerea regulii de aur a moralitii este important s remarcm c

coninutul ei este expus n dou moduri de existen si anume ea are un caracter
ideal: ce nu-i place la altul; cum doreti (ai dori) ca s procedeze cu tine ali oameni.
n partea care se refer la subiectul nsui, ea apare n calitate de ordin eficient: nu f
tu nsui acel lucru; procedeaz i tu la fel.

3.Binele si raul
Binele si raul au fost obiecte al preocuparii oamenilor inca de la treptele de inceput a
umanitatii. Odata cu aparitia gandirii filosofice, binele a devenit obiect de cercetare si
printre primii care au abordat acest subiect a fost Aristotel.
Binele si Raul sunt termeni uzuali. Ii folosim in diverse contexte pentru a exprima
aprecieri sau evaluari in conformitate cu un obiect, persoana sau actiune. Termenul
de "bine", de pilda, pentru a spune ca "vremea este buna" il folosim fie pentru a
exprima "bunatatea. De obicei, in aprecierile oamenilor, ei fac distinctia intre fapte si
valoarea acestora, prin consideratii de tipul: bine/rau, moral/imoral, drept/nedrept
etc.
Dar de fapt, in realitate, de multe ori aceste distinctii sunt "rasturnate", in sensul cum
spunea epicur "tratam binele ca pe un rau si raul ca pe un bine" . Binele si Raul sunt
categorii fundamentale ale morale. In filozofia traditionala, "binele" este
problematizat in doua moduri.
In primul rand, termenul de "bine" are semnificatie metafizica. Astfel, pentru Platon,
cea mai inalta dintre cunoasteri -sursa a dreptatii, a virtutiilor, a ordinii si a armoniei,
este binele. Plasat in lumea inteligibila in varful ierarhiei formelor, binele in sine
exprima ceea ce este, adevaratul bine, principiu ultim, arhetip, sursa cunoasterii
noastre adevarate. Ori de cate ori credem ca traim binele, de fapt, in realitate
confundam binele aparent cu binele autentic. Oricate bunuri am poseda oricata
cunoastere am crede ca detinem, in absenta cunoasterii binelui, nu cunoastem nimic
cu adevarat, nu stim ce este frumosul ce este adevarul.
In viziunea lui Aristotel, Binele in sine este doar o notiune vida, caci nu exista un bine
absolut care sa unifice toate determinarile binelui. Binele real exprima insa relatia
dintre actiunile noastre si scopul propus. In intelesul sau de cauza, binele este
"menirea" tuturor lucrurilor.
"Cand este vorba de fiecare caz in parte, este binele sau, iar cand este vorba de
natura, in asamblul sau, este Binele absolut" -Metafizica.
In al doilea rand, se refera la Bine in sens moral. Printre intrebarile fundamentale ale
eticii, se numara: Ce este binele? Este binele insusirea esentiala si permanenta a
lucrurilor? Sau este doar atributul prin care noi valorizam in judecatile noastre
propriile comportamente, gusturi?
Traditia filozofica si cea religioasa considera ca binele suprem, Dumnezeu, este
reperul moral fundamental; in schimb, raul este o "privare de ceea ce este natural si
ce trebuie sa aiba fiecare. Prin urmare, nimic nu este rau potrivit esentei sale."
Relativismul, ca si subiectivismul, sunt deopotriva atitudini morale dar si viziuni
filozofice. Sofistii au initiat aceste abordari filosofice :
-binele este o masura deopotriva subiectiva si relativa din moment ce omul este
masura tuturor lucrurilor.
Filozofi antici spuneau ca binele nu trebuie confundat cu vointa subiectiva de a face
sau nu bine, in functie, desigur, de interesele sau scopurile individului. Dimpotriva,
binele moral se manifesta in relatiile cu semenii prin respectarea virtutiilor, prin viata
rationala dusa in comunitate cu semenii. (Aristotel).
Omul, fiinta limitata inclinata mai degraba sa faca rau, se manifesta totusi ca fiinta
morala daca respecta legile divine: il iubeste pe D-zeu si se iubeste pe sine, iubindu-
si semenii.
Binele si Raul, in functie de contextul in care acesti doi termeni sunt folositi,
actioneaza sau reactioneaza asupra noastra cu un impact mai mare sau mai mic. Ca
sa fie mai usor de acceptat acesti termeni, religia le-a "oferit contur si chip", le-a
oferit si o "poveste" ca omul sa inteleaga semnificatia lor. Astfel a aparut si lupta
dintre Bine si Rau, balanta sau echilibrul universal care trebuie mentinut pentru ca
ciclul nastere-dezvoltare-moarte sa poata continua.

v2
1. Evoluia definiiilor de etic i moral
Noiunea de etic provine de la cuvntul grecesc ethos (morav, obicei, caracter).
Iniial prin acest termen se nelegea locul obinuit de trai, casa, locuina, iar mai apoi fenomen, obicei etc.
De la acest sens, Aristotel preia cuv ethos din greaca si si formeaza un nou cuv, etic, care reprezinta o
categorie de trasaturi, calitati ale omului, care el le numeste virtui. Dupa parea lui Aristotel, virtutile etice
reprezinta facultati ale caracterului omului, temperamental lui.
Cicero a inventat cuvintul moralis in limba Latina, care de fapt este identic a cuvintului etcos din greaca.
Initial notiunea de etica, morala si moralitate erau utilizate ca sinonime. Mai apoi se face distinctive intre
ele. In asa fel prin etica se subnelege o ramur respectiv a cunoaterii, o tiin specific, iar prin moral
(moralitate), obiectul pe care l studiaz etica.
La fel se disting si notiunile de morala si moralitate prin moral aspectul subiectiv al aciunilor
ntreprinse de oameni, iar prin moralitate nsei aciunile n desfurarea lor obiectiv
i deplin, adic morala reprezint felul n care snt percepute aciunile de ctre
individ n aprecierea lui subiectiv manifestat prin trirea vinoviei, iar moralitatea,
felul n care se manifest n realitate faptele profesionalului, n experiena real a
familiei, poporului, statului.

2. Paradoxul
Paradoxul evalurii morale este indisolubil legat de problem cine poate s
efectueze judecata moral, cine are dreptul s enune aprecieri morale? Este logic s pre-
supunem c o atare funcie i-o pot asuma profesionalii care se evideniaz din facultile
lor morare, n acelai mod cum acest lucru se produce n alte sfere ale cunoaterii i
practicii, n care cuvntul decisiv i aparine unui specialist n domeniu (dreptul de a
judeca despre muzic l are un muzician, n chestiunile juridice, un jurist etc.). ns una
din calitile morale indiscutabile ale profesionalului este modestia, mai concret, faptul
c el este contient de caracterul imperfect al fiinei sale. Mai mult dect att, cu ct este
mai perfect omul n sens moral, cu att mai critic este atitudinea fa de sine. De aceea
un om moral cu adevrat nu se consider pe sine vrednic de a judeca pe cineva.
Cerina moral expus de Isus Hristos: Nu judecai, ca s nu fii judecai subliniaz unitatea dintre
subiectul i obiectul aprecierii morale ca o condiie a funcionrii normale a profesionalului n
societate. Condiia n cauz este destul de dur i incontestabil cnd este vorba de con-
damnarea moral a altor oameni.
Paradoxul comportamentului moral n formularea lui clasic este atribuit, de
obicei, lui Ovidiu: Vd i tiu ce este binele dar svresc cu toate acestea rul.
Profesionalului i este propriu s tind spre ceea ce este mai bun, s dea prioritate
binelui n detrimentul rului, pentru c el nu poate s-i fie duman sie nsui. Ovidiu
spune ca omul alege rul, i provoac daune sie nsui. Rezult c omul tie
ce este binele, dar nu merge pe aceast cale, binele neavnd pentru el un sens de
obligaiune.
Prima deformaie elucidat a moralei (paradoxul evalurii morale) apare din
falsa supoziie conform creia unii indivizi au moralitate, iar alii snt lipsii
completamente de ea, unii snt buni, iar alii ri.
A doua deformaie (paradoxul comportamentului moral) este i ea legat de
delimitarea binelui de ru, dar pornind de la o alt premis, i anume de la presupu-
nerea eronat c, chipurile, inteniile pot fi exclusiv bune, iar faptele i aciunile,
exclusiv rele. n realitate ns, morala este o baz inalienabil i esen a vieii
contiente ce confer un sens real existenei umane. De aceea orice afirmaie a unui
om care vorbete n numele moralei, nfindu-se pe sine ca interpret, purttor, nger
pzitor al moralei reprezint o afirmaie eronat de la bun nceput.

3. Idealul i tipurile lui

Termenul ideal are mai multe accepii, ntre care dou snt de baz. n primul rnd, idealul i
idealitatea snt ceea ce este distinct, sau opus, fa de material i materialitate. Aceast accepie este
ontologic i deci filozofic. n al doilea rnd, idealul are o semnificaie praxiologic
i axiologic (n general) i etic (n special), i aceast semnificaie ne intereseaz n
cazul dat.
Din punctul de vedere al coninutului valoric, putem vorbi de mai multe tipuri:
1. Idealul valoric care promoveaz o valoare ca posibil i necesar. Realizarea
acestui ideal echivaleaz cu instituirea obiectiv a unei autentice valori.
2. Contraidealul care este o modalitate mai complex i paradoxal ce apare n
situaii de concurenialitate a mai multor idealuri, sau a aceluiai ideal, n msura n care
el poate avea diverse grade valorice, respectiv diverse limite de extensie n viitor.
Contraidealul, care se instituie fie la nivelul subiectului individual, fie la acela al
subiectului microgrupal, este generat, de regul, de dou situaii tipice.
3. Pseudoidealul este idealul care la nivel de coninut promoveaz ca posibil i
necesar o pseudovaloare. El apare mai nti i de regul n procesul succesiunii gene-
raiilor.O alt situaie n care poate s apar este aceea n care
subiectul nu nelege sau nu decodific adecvat din
motive diverse scara valoric social dat.
4. Antiidealul promoveaz ca posibil i necesar o antivaloare. Nu trebuie s
cutm prea mult n istorie sau n via pentru a gsi ntruchipri ale antiidealului.

Exist i un ir de forme fundamentale ale idealului:

1. Nonidealul, care este limita zero a idealului i echivaleaz cu absena lui sau
cu prezena lui ntr-o anumit form, specific.
2. Idealul utopic, care este irealizabil. Pot fi remarcai trei factori spirituali ce stau
subiectiv la baza idealului utopic. Mai nti este visarea, apoi nostalgia. O a treia surs a
idealului utopic este iluzia n sensul unei perpetue confuzii ntre ceea ce este real i ceea
ce este imaginar.
3. Disperarea ea indic o stare de echivoc i de oscilaie ntre mai multe
alternative de atitudine sau aciune.
4. Idealul eroic el este realizabil, dar altcndva dect n timpul de via i
aciune al subiectului.
5.Idealul raional caracterele lui pot fi deduse cu relativ uurin din analiza
modalitilor anterioare, unde ele au fost sugerate sau indicate pe cale negativ ca
absene.
n plan general, idealul moral presupune unitatea oame-
nilor, transparena ce presupune comunicare i transmitere de informaie ntre oa-
meni, colaborarea i ajutorul reciproc dintre oameni, sinceritatea, care este o virtute
asociat cu delicateea i tactul, curajul, care trebuie s fie asociat cu responsa-
bilitatea, iniiativa, care trebuie s se nsoeasc n mod complementar cu competena.

V3

1.Dimensiunea morala a personalitii

Morala era conceput nc din antichitate ca msur a dominrii profesionalului
asupra propriului eu, un indice al msurii n care omul este responsabil fa de propria
persoan, fa de ceea ce face.
Viziunea cu privire la moral ca o determinare calitativ a sufletului omenesc a
fost fundamentat nc de Aristotel. Prin suflet el nelegea un principiu activ, volitiv
i energic n om, care se compune din dou laturi: raional i iraional. Principiul iraional caracterizeaz
natura individului, fora lui vital. Raiunea ntruchipeaz capacitatea
profesionalului de a judeca despre lume n mod veridic, obiectiv i cumptat.
Procesele iraionale decurg parial independent de raiune, dar totodat depind partial de ea. Afectele umane
(pasiunile, dorinele) pot s se realizeze prin mijlocirea sau
contrar voinei raiunii.
Morala este o facultate pur omeneasca.Acest fapt deriva din Conceperea perfeciunii morale a personalitii
ca o interaciune a principiului raional i iraional din individ, cnd primul domin pe cel de-al doilea.
Profesionalul nu este identic sie nsui, dar se afl ntr-un proces perpetuu al
devenirii, el tinde mereu s se depeasc pe sine nsui. De regul, omul este
nemulumit de sine, el vrea mereu mai mult dect are, s fie mai mult dect este. De
aceea, tendina spre perfeciune este o particularitate distinctiv a profesionalului.
Raionalitatea profesionalului se manifest nu numai prin capacitatea ndreptat spre
o activitate raional, ci i prin faptul c aceast activitate este ndreptat n
perspectiv spre un scop suprem, perfect i ultim idealul i perfeciunea. Desigur,
comportamentul cumptat este iniial ndreptat spre binele suprem.
Tendina raiunii de a se ndrepta spre binele suprem
se manifest prin voina bun. Numai voina bun are o
valoare proprie, i de aceea se numete bun, deoarece niciodat nu poate deveni rea.
Prin voina bun Im. Kant nelegea voina pur, liber de motivele
folosului, plcerilor, de nelepciunea cotidian, de orice motive empirice. Ca indice
al voinei bune poate servi tendina profesionalului de a svri anumite fapte care nu
i vor aduce nici un folos, ba chiar putnd s-i provoace pierderi. Adic voina bun
este o voin dezinteresat, de accesa ea nu are pre.
Vointa buna ese asimilata cu notiunea de inima deschisa.

2. tiin deontologie juridice :noiune. Obiect, metode

Deontologia
provine din grecescul deontos,ceea ce reprezinta oobligatie

Deontologia juridica este o parte component a eticii.

Daca sa ne referim nemijlocit la notiunea deontologiei juridice atunci, aceasta reprezinta totalitatea
normelor de conduit i obligaiilor etice ale unei profesiuni.
Deontologia termenul consacrat de Bentham -studiul empiric al diferitor datorii, referitoare la o anumit
situaie social.
Deontologia include un ansamblu de reguli i datorii, i reflexia asupra acestor reguli, procesul de
elaborare a lor.

Obiectul Eticii:
Teoria despre natura moralei ca fenomen social specific i form a contiinei sociale;
Rolul moralei n viaa societii;
 Legile de dezvoltare a indicilor moralei care reflect condiiile materiale ale vieii oamenilor;
Analiza mecanismului social al moralei i laturile ei;
Natura activitii morale i contiinei morale.
Pentru a se constitui, o tiin are nevoie de anumite metode de cercetare care s
duc la rezultate adecvate realitii pe care o cerceteaz. Pe parcursul dezvoltrii
eticii, un rol deosebit l-a jucat metoda speculativ, care considera c legile morale
snt anterioare fiecrei generaii de oameni, adica este ceva nnascut, sau chiar de origine supranaturala.
Evident ca exista neajunsuri la aceasta metoda deoarece
ea rupe morala de realitate. De aceea un loc aparte l ocup metoda
empiric, din care intelegem ca la inceput trebuie sa mergem pe ceea ca incepem cu faptele morale si dupa
care putem ajunge la anumite idei reale despre ce reprezina in sine o fapta morala.
Totodata putem caracteriza metoda eticii ca fiind formalist, realist i critic.
Metoda eticii este formalist pentru c n cercetarea fenomenelor morale,
formalismul, ca atribut al metodei, rspunde necesitii de a surprinde esena
moralitii. n acelai timp, cercetarea tiinific n etic const n a analiza realitatea
moral existent prin observaii, analiz. Formalismul i realismul solicit spiritul critic el este acela ce va
permite
evoluia, transformarea metodei nsi n funcie de cerinele cercetrii fenomenelor
morale.
3. Noiunile generale ale tiinei eticii generale. Aplicarea lor in domeniul deontologiei juridice.
n sistemul eticii se elucideaz astfel de domenii ca: axiologia etic, ce studiaz
problemele binelui i rului; deontologia etic, ce studiaz problemele datoriei;
fenomenologia eticii, ce studiaz morala unei sau altei societi sub aspect sociologic
i istoric; genealogia moralei; etica istoric; etica profesional etc.
Stiinta eticii generale opereaza cu asa notiuni ca etica si morala. Noiunea de etic provine de la cuvntul
grecesc ethos (morav, obicei, caracter).
Iniial prin acest termen se nelegea locul obinuit de trai, casa, locuina, iar mai apoi fenomen, obicei etc.
De la acest sens, Aristotel preia cuv ethos din greaca si si formeaza un nou cuv, etic, care reprezinta o
categorie de trasaturi, calitati ale omului, care el le numeste virtui. Dupa parea lui Aristotel, virtutile etice
reprezinta facultati ale caracterului omului, temperamental lui.
Cicero a inventat cuvintul moralis in limba Latina, care de fapt este identic a cuvintului etcos din greaca.
Initial notiunea de etica, morala si moralitate erau utilizate ca sinonime. Mai apoi se face distinctive intre
ele. In asa fel prin etica se subnelege o ramur respectiv a cunoaterii, o tiin specific, iar prin moral
(moralitate), obiectul pe care l studiaz etica.
Astfel, etica si morala, doi termini diferiti, se completeaza reciproc prin semnificatiile individuale care le
au impreuna constituind filozofia de viata in principia morale.
Alte notiuni care interactioneaza ar fi etica si juridica.
!!!AICI DICTEZI LA PAG 6 DE JOS TOT, SI mai selecteaza sit u cite ceva

Alte notiuni: datorie si deontologie

SELECTEAZA LA PAG 7 CITE CEVA si putin din 8